2013-2014 tema proiect sinteza_cartier pentru justitie

25
FACULTATEA DE ARHITECTURĂ Departamentul Sinteza Proiectării de Arhitectură Anul universitar 2013 – 2014 Semestrul 10, An de studiu V PROIECT DE SINTEZA Studiu urbanistic, 4 săptămâni, 3 credite Proiect arhitectura , 10 saptamani, 9 credite „CARTIERUL DE JUSTIŢIE” 1. MOTIVAŢIE : Complexitatea intervenţiei în Situl propus derivă din faptul că nu este numai un proiect de arhitectură sau o sumă de proiecte de arhitectură, ci este în acelaşi timp un mare proiect urban, unul dintre cele mai importante şi care, datorită locaţiei şi încarcăturii simbolistice trebuie să se situeze la nivelul celor mai înalte ambiţii nutrite de Bucureşti în acest moment. În atingerea obiectivului său principal, şi anume al unui acces facil la justiție, pentru care asigurarea infrastructurii necesare este una din condițiile de bază, Ministerul Justiției a solicitat UAUIM realizarea unui proiect numit „Cartierul Justiției” pe un amplasament prestigios, care să întrunească condițiile de funcționalitate şi de reprezentativitate fireşti pentru instituțiile fundamentale ale statului de drept. Din această perspectivă, Proiectul de semestru propus urmăreşte următoarele etape: 1. Stabilirea criteriilor formale şi teoretice pentru trasarea volumetriilor şi realizarea concepţiei generale şi urbanistice a sitului în întregul său, şi care să răspundă nevoilor specifice „Cartierului Justiției”; 2. Definirea unui ansamblu coerent compoziţional şi funcţional pentru rezolvarea optimă a programului „Cartierului pentru Justiție”, impus prin temă; 1

Upload: alexudza9856

Post on 20-Oct-2015

47 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

tema

TRANSCRIPT

Page 1: 2013-2014 Tema Proiect Sinteza_Cartier Pentru Justitie

FACULTATEA DE ARHITECTURĂDepartamentul Sinteza Proiectării de Arhitectură

Anul universitar 2013 – 2014Semestrul 10, An de studiu VPROIECT DE SINTEZA Studiu urbanistic, 4 săptămâni, 3 crediteProiect arhitectura , 10 saptamani, 9 credite

„CARTIERUL DE JUSTIŢIE”

1. MOTIVAŢIE :

Complexitatea intervenţiei în Situl propus derivă din faptul că nu este numai un proiect de arhitectură sau o sumă de proiecte de arhitectură, ci este în acelaşi timp un mare proiect urban, unul dintre cele mai importante şi care, datorită locaţiei şi încarcăturii simbolistice trebuie să se situeze la nivelul celor mai înalte ambiţii nutrite de Bucureşti în acest moment.

În atingerea obiectivului său principal, şi anume al unui acces facil la justiție, pentru care asigurarea infrastructurii necesare este una din condițiile de bază, Ministerul Justiției a solicitat UAUIM realizarea unui proiect numit „Cartierul Justiției” pe un amplasament prestigios, care să întrunească condițiile de funcționalitate şi de reprezentativitate fireşti pentru instituțiile fundamentale ale statului de drept.

Din această perspectivă, Proiectul de semestru propus urmăreşte următoarele etape:1. Stabilirea criteriilor formale şi teoretice pentru trasarea volumetriilor şi realizarea

concepţiei generale şi urbanistice a sitului în întregul său, şi care să răspundă nevoilor specifice „Cartierului Justiției”;

2. Definirea unui ansamblu coerent compoziţional şi funcţional pentru rezolvarea optimă a programului „Cartierului pentru Justiție”, impus prin temă;

3. Realizarea unui Masterplan general al ansamblului Cartierului Justiţiei sugerând şi elemente volumetrice pentru celelalte edificii care urmează a fi edificate la nivelul întregului sit;

4. Analiza fiecărui edificiu propus la nivelul cartierului în conformitate cu cerințele temei program şi realizarea proiectelor schematice şi/sau tehnice pentru fiecare dintre acestea

5. Prezentarea coerentă a întregului proiect de la faza de concept urbanistic şi pâna la nivelul obiectului arhitectural cu respectarea specificităţii fiecărei funcţiuni principale

6. Descrierea sintetică a soluţiei propuse şi prezentarea acesteia într-un format pentru expunere publică şi de asemenea în format editabil.

Tema de față (PROIECTUL 3 / semestrul X) îşi propune să dea un raspuns solicitarii privind organizarea unei expoziții studențeşti cu tema Noului Cartier al Justiției din Bucureşti şi de

1

Page 2: 2013-2014 Tema Proiect Sinteza_Cartier Pentru Justitie

asemenea să familiarizeze studenții cu enunțarea şi rezolvarea acelor aspecte importante ale conformării mai multor tipuri de programe: de la clădiri destinate realizarii actului de justiție trecând prin clădiri de birouri - sedii ale unor inititutii importante de la nivelul Justiției şi ale Ministerului Public şi ajungand la institutii de invatamant superior din aceeasi zona de interes.

De asemenea, această temă urmăreşte ca prin realizarea unui proiect de cartier cu funcțiuni atat de diverse să familiarizeze studentul la arhitectura cu modul în care demersul arhitectural se imbina cu proiectul urban la scară mare astfel încat să încerce să negocieze cu abilitate între: reglementările urbanistice din zonă, concepția urbanistică proprie şi integrarea în contextul construit existent, îmbinarea cerințelor stricte ale beneficiarului impuse prin tema de proiect, cerințele de conformare de ordin structural şi respectarea legislației în vigoare.

2. AMPLASAMENTUL PROPUS: Fostul amplasament al Operei Române, ulterior numit „Esplanada” (Zona „Biblioteca”)

Situl propus pentru realizarea Cartierului Justiţiei este fostul amplasament al Operei Române, delimitat la nord de Bd. Unirii, la sud, de Bd. Octavian Goga, la est, de Strada Nerva Traian, iar la vest, de Bd Mircea Vodă. Terenul a constituit în anii '1980 obiectul unor operațiuni ample de demolare în vederea construirii Operei Române «Cantarea Romaniei», care au constat în excavații şi în turnări de betoane în fundații şi în pereții laterali ai subsolului. Construcția nu a fost insă finalizată, rămânând şi în prezent în situația din anul 1989. Astfel, din suprafața de 4 ha propusă pentru amplasarea „Cartierului pentru Justiție”, aproximativ 25% este acoperit de fundația existentă, a cărei refolosire necesită evaluare printr-o expertiză tehnică specializată.

Suprafața întregului sit este de 10,71 ha, din care aproximativ 4 ha aferente amplasamentului „Cartierului pentru Justiţie”.

3. DATE DE TEMĂ GENERALE: CARTIERUL JUSTIŢIEI

3.1 Datele generale de temă pentru „Cartierul Justiției” :

Tema prevede gruparea unor instituții din domeniul Justiției cu funcțiunile lor primare specifice şi ariile construite desfasurate aferente:

- Clădiri destinate desfăsurării activitătii instantelor de judecată cu o suprafata de aproximativ 80.750 m² ;

- Clădiri cu funcţia principală de birouri pentru institutii representative si de control din cadrul Justitiei cu o suprafata de aproximativ 14.250 m² ;

- Clădiri cu destinatia de institutii de invatămant superior cu o suprafaţă de aproximativ 7.190 m² ;

- Clădiri sau spatii avand destinatia de birouri pentru activitătile specifice Ministerului Public cu o suprafata de aproximativ 9.560 m².

3.2 Structura funcţionala schematica a Cartierului Justiţiei

O schema funcțională posibilă a Cartierului poate vedea regrupate sub acelaşi acoperiş a spațiilor destinate instantelor de judecată şi a birourilor aferente pentru grefieri şi pentru judecători, precum şi pentru conducerea Curții de Apel şi a Judecătoriilor Sectoarelor 2 şi 5. Astfel, Noul Palat de Justiție regrupand funcţiunile mentionate mai sus ar putea să ocupe pozitia frontala în cadrul ansamblului. Accesul poate fi : comun celor doua tipuri de instante sau se pot

2

Page 3: 2013-2014 Tema Proiect Sinteza_Cartier Pentru Justitie

imagina doua accese principale separate, sau chiar edificarea a doua clădiri distincte interconectate sau nu.

În planul doi sau în prelungire se pot realiza incă 2 sau 3 clădiri, independente sau unite printr-un acoperiş comun, care vor permite accesul liber spre curțile de lumină sau spre curțile din incintă. Aici se vor putea regăsi edificiile:

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cu Inspecția Judiciară grupate intr-o singura cladire; Instituțiile de invățămant superior (Școala Națională de Grefieri şi Institutul Național al

Magistraturii) pot fi regrupate în clădiri independente sau de preferat sub acelaşi acoperiş pentru eficientizare; este posibilă şi o variantă în care să formeze împreună cu CSM şi Inspectia Judiciară o singură clădire cu mai multe intrări 2 sau 4 sub forma unui cvartal independent.

Parchetele de pe langă Tribunalul Bucureşti se vor regasi intr-o cladire independenta insa relationata cu Palatul de Justiţie printr-un acces subteran ori suprateran.

Între clădirile viitorului cartier de justiție, se va propune un spațiu public dechis pe două sau toate laturile, coerent la nivelul tratarii şi conceptiei şi raportat la celelalte spații publice, propuse în continuarea proiectului, permițând astfel dezvoltarea viitoare a cartierului spre funcţiunile de cultura şi administrative prin intermediul unui amplu spatiu verde.

Astfel, cartierul propus însumează aproximativ 115.500 m² ACD (cf. tabelului). CUT (mp Acd/mp teren) = 3POT (raportul între suprafața construită la sol şi suprafața terenului) = 50%

3.3 Definirea generala a temei

Avantajele amplasamentului propus sunt clare : Situarea într-o zonă reprezentativă a oraşului şi contribuția ca, printr-o investiție publică,

centrul municipiului Bucureşti să se dezvolte spre zona de sud-est, al cărei potențial este mai puțin folosit;

Apropierea de Tribunalul Bucureşti tinde să încurajeze formarea unui cartier destinat justiției; O accesibilitate mai bună, din perspectiva transportului în comun de mare capacitate.

În vederea realizarii studiilor preliminare de urbanism şi a proiectelor edificiilor propuse, vor fi luate în considerare suprafețele şi obiectivele solicitate de către Beneficiar, conform tabelului orientativ de suprafețe construite desfăşurate supraterane:

Suprafata Utila

Suprafata construita

CSM Consiliul Superior al Magistraturii 11.640 14.550 Inspecția Judiciară 2.040 2.550 Școala Națională de Grefieri 3.600 4.500Institutul Național al Magistraturii 3.300 4.125

Suprafata totala CSM 20.580 25.725PARCHETELE DE PE LANGA TRIBUNALULUI BUCUREȘTI

7.650 9.560

PALATUL DE JUSTIŢIE PROPRIU-ZIS

Curtea de Apel 30.600 38.250Judecătoriile Sectoarelor 2 şi 5 34.000 42.500

Suprafata totala PALATUL DE JUSTIŢIE 64.600 80.750Total Arie Utilă conform temei 92.830

3

Page 4: 2013-2014 Tema Proiect Sinteza_Cartier Pentru Justitie

Total Arie Construită Desfășurată (+ 25%)

115.485

Total parcare subterană personal de justiție 800 loc. parcare 1 nivel

~ 24.000

Total Acd, incluzând subsoluri ~140.000

3.4 Definirea funcţiunilor principale la nivelului întregului sit (optiunea PMB/UAUIM)

Suprafața estimată a întregului sit este de 10,71 ha. Din suprafața totală a terenului de 10,71 hectare, este preconizată rezervarea pentru „Cartierul pentru Justiție” a unei arii de aproximativ 4 hectare, situate înspre Biblioteca Națională şi spre Tribunalul Bucureşti, marginită de trei artere importante: Bulevardul Unirii la nord, Bulevardului Mircea Vodă la vest şi Bulevardul Octavian Goga la sud. Restul terenului ar urma să se aloce unor obiective de investiții publice de interes național sau local, compatibile ca vecinătate cu funcțiunile de Justiţie, solicitate de catre PMB: un concert hall cu 3 noi săli de concert ( 1500/500/300 locuri), alături de un amplu parc urban cu parcare publică subterană (2-3000 locuri) şi de o zonă administrativă + birouri de aproximativ 120.000 mp ACD. Parcarea publică subterană va fi folosită în cursul zilei de către justițiabili şi de către utilizatorii celorlaltor funcțiuni publice prevăzute pe sit, cât şi de publicul larg.

4. CLĂDIRI COMPONENTE ALE CARTIERULUI DE JUSTIŢIE

4.1 CLĂDIRI DESTINATE INSTANTELOR DE JUDECATA – CURTEA DE APEL și JUDECATORIILE DE SECTOR 2 și 5

• Amplasament:Pentru aceste funcțiuni fiecare student este liber să îşi pozitioneze cladirea sau clădirile în

asa fel încat să ocupe pozitia cea mai accesibila şi vizibilă de pe situl propus. Proiectul trebuie să permită construcția unui edificiu (ansamblu) reprezentativ, cu funcțiunea principală – Noul Palat de Justiție.

Pentru o clădire sau ansamblu de clădiri de importanta acestora trebuie acordată o atenție deosebită integrării în structura urbană existentă şi cea propusa.

Clădirea sau clădirile trebuie să dispună de accese carosabile şi pietonale la nivelul solului, parcaj subteran şi de suprafața. Au fost definite mai multe optiuni posibile în paragraful 3.2

• Circulații și accesabilitate:Desfăşurarea actului de justiție, în cadrul unei instanțe, implică participarea unor categorii

de persoane grupate după cum urmează:Publicul justițiabil (publicul propriu-zis, procurorii și avocații);1. Personalul instanței, format din:

- Judecători;- Personalul auxiliar de specialitate (grefieri);- Personalul auxiliar de altă specialitate (economic, tehnic şi administrativ) – personal

conex.2. Arestații (persoane private de libertate) și corpul de gardă (personal ANP și MAI)

4

Page 5: 2013-2014 Tema Proiect Sinteza_Cartier Pentru Justitie

Cele trei categorii mari de participanți implicate în actul de justiție, prin activitățile specifice fiecăruia şi prin zonele la care au acces, circulă pe anumite trasee, dispuse pe orizontală sau pe verticală, bine statuate şi delimitate şi se constituie în două fluxuri, specifice funcționării unei instanțe – fluxul publicului, fluxul personalului instanței şi fluxul persoanelor arestate. Pentru o bună funcționare a unei instanțe, cele 3 fluxuri nu trebuie să se intersecteze.

• Organizarea spațial – funcțională (suprafețe orientative)Orice instituție, sediu de instanță, dispune de o serie de spații cu funcțiuni bine statuate,

grupate în 2 zone mari care trebuie să fie regăsite în mod distinct în proiect, respectiv:A. Zona aferentă publicului – zona circulației publice;B. Zona cu acces restricționat;C. Zonă privată a instanței;D. Zonele de siguranță.

A. Zona aferentă publicului – zona circulației publiceZona circulației publice începe la una dintre uşile de acces controlat în interiorul instanței.

După ce trece printr-un punct de acess păzit, publicul trebuie să beneficieze de acces liber în toate zonele din clădire care nu sunt considerate zone cu acces restricționat sau zone protejate (sala paşilor pierduți, săli de judecată, arhive curente, alte spații cu servicii pentru public).

Funcțiunile instanței la care publicul are acces, în cadrul unei instanțe, pornind de la accesul propriu în incintă sunt următoarele: Cabină poartă – control acces; Sala paşilor pierduți; Biroul de informare şi relații cu publicul; Sălile de şedință pe toate categoriile; Arhive şi registraturi; Judecătorul de serviciu; Birou apostile – doar pentru tribunal; Birouri consilieri serviciul de probațiune – doar pentru tribunal; Cameră martori; Cameră avocați; Servicii pentru justițiabili – vânzare timbre, hârtie, poştă, xerox, CEC, fax etc.; Grupuri sanitare publice / sexe; Garderobă; Bufet instanță public – comun pentru ambele instanțe; Adăpost ALA; Mijloace de transport pe verticală – lifturi şi platforme pentru persoanele cu handicap.

B. Zonă cu acces restricționatAceste zone sunt acele spații interioare către care accesul se face printr-un punct de

control care limitează accesul la judecători, personal al instanței şi vizitatori care au autorizație de trecere. Regimul specific acestor zone se aplică, spre exemplu, sectoarelor unde se află birourile judecătorilor, coridoarele de acces ale acestora către sălile de judecată, sălile de consiliu şi spațiile administrative.

C. Zonă privată a instanței – zonă protejată;Această zonă cuprinde două zone care se suprapun peste fluxul personalului instanței şi

fluxul arestaților. 1. Fluxul personalului: Cabină poartă; Cameră supraveghere; Birouri conducere – preşedinți, vicepreşedinți, preşedinți de secții, grupuri sanitare proprii; Secretariate la birourile preşedinților; Birouri magistrați; Birouri asistenți judiciari – doar pentru partea de imobil destinată tribunalului; Birou grefieri; Săli consiliu; Birouri personal auxiliar de altă specialitate; Birou executări penale şi civile; Camere de deliberare; Zonă complet de judecată – praetorul în sala de şedințe; Cameră martori cu identitate protejată; Cameră ascultare minori; Registraturi şi arhive curente; Arhive vechi; Birouri jandarmi; Centrală telefonică şi Cameră servere; Camere corpuri delicte; Grupuri

5

Page 6: 2013-2014 Tema Proiect Sinteza_Cartier Pentru Justitie

sanitare personal; Cameră şoferi şi grupsanitar şi Garaje maşini; Adăpost ALA; Ateliere şi depozite; Spații tehnice – comun pentru ambele instanțe; Căi de circulație; Mijloace de transport – persoane şi marfă pe orizontală şi pe verticală, persoane cu sau fără handicap locomotor; Spații gospodăreşti; Spațiu parcare pentru personal – comun pentru toate instanțele.2. Fluxul arestaților: Pornind de la accesul carosabil se va realiza separat în incinta instanței şi se va avea în vedere crearea acestui spațiu care să deservească atât judecătoria cât şi tribunalul: spațiu garare dublă – cu posibilitatea de închidere şi asigurare a securității arestați şi pază; spațiu regrupare – înainte de distribuirea în boxe; boxe arest/sexe şi vârste, prevăyute cu grupsanitar; boxă pentru arestații foarte periculoşi; birou pază; cameră grefă pentru arestați, cameră de discuții cu avocatul; spațiu regrupare arestați – înainte de intrarea în sala de judecată; boxă arestați în sala de judecată.

D. Zonele de siguranțăAsigurarea unui nivel de siguranță adecvat – obiectiv de primă importanță. Clădirea,

angajații şi vizitatorii trebuie să fie protejați împotriva armelor, a atacurilor cu dispozitive explozive, a incendiilor şi a furturilor.

Spațiile ce reprezintă funcțiunile specifice ale unei instanțe se împart în două categorii:1. Spații funcționale – din care fac parte o serie de spații:

Hol public denumit şi sala paşilor pierduți Săli de servicii şi categorii – penale, civile (comerciale, de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă, asigurări sociale), minori şi familie; Camere de consiliu; Camerele de deliberare; Arhive şi registraturi curente şi vechi; Judecător de serviciu; Camere de studiu dosare – părți, procurori, avocați şi experți; Camere corpuri delicte; Camere procurori şi camere avocați; Sală consiliu şi oficiu; Cameră servere; Cameră centrală telefonică; Spații pază – jandarmi; Birou informare şi relații cu publicul; Camere medic şi sală de tratamente – comun pentru toate instanțele; Anexe funcționale – depozite, garaje, camere şoferi, camere curățenie, camere gunoi, ateliere – comun; Anexe tehnice – centrală termică, ventilație, gospodărie de apă potabilă şi incendiu, camere instalații electrice etc – comun; Grupuri arest; Servicii pentru populație – poştă, CEC, vânzare timbre şi taxe etc – comun.

2. Spații normate din care fac parte:Birouri – preşedinte şi vicepreşedinte instanțe, preşedinți de secții; Birouri magistrați;

Birouri personal auxiliar; Birouri departament economico financiar şi administrativ – doar pentru tribunal; Spații exterioare – parcări; Garderobă; Gruparea şi relaționarea spațiilor se va face ținându-se cont de cele trei flxuri menționale la paragraful circulații.

Spațiile-cheie din incinta instanțelor de judecată sunt:- Sala pașilor pierduți

Este o adevărată placă turnantă care distribuie publicul şi vizitatorii la funcțiunile accesibile acestora, fiind spațiul cu care se ia primul contact la intrarea în instituție având atât funcțiune de circulație cât şi de sapțiu de aşteptare. Sălile paşilor pierduți se pot dezvolta pe un nivel sau mai multe, în funcție de soluția arhitecturală aleasă.

- Sălile de judecată – reprezintă punctul forte al unei instanțe, locul unde are loc actul de justiție. Salile de Judecata sunt împărțite în două secțiuni:

Zona de desfățurare a procedurii judiciare (praetoriu) unde se află masa completului de judecată (biroul judecătorului), biroul grefierului lângă masa judecătorului, al procurorului, masa

6

Page 7: 2013-2014 Tema Proiect Sinteza_Cartier Pentru Justitie

avocațiilor şi un pupitru, locul martorilor, boxa acuzațiilor şi locul rezervat personalului de securitate.

Înălțimea tavanului este de minim 4,5m, caz în care masa completului de judecată este la o înălțime de 0,5 – 0,8 m deasupra nivelului podelei.

Completul de judecată şi grefierii intră în sala de judecată printr-o uşă care se află în spatele sălii de judecată, iar publicul, justițiabilii, procurorii şi avocații prin uşile de la capătul celălalt al încăperii. Din motive practice trebuie prevazuta o balustradă ce desparte zona unde se desfăşoară activitățile specifice (praetoriu), de zona publicului.

Este necesară o a treia uşă de acces în sala de judecată care să comunice cu un spațiu securizat pentru accesul deținuților în incintă. Boxa acuzațiilor trebuie să fie delimitată cu panouri solide. Boxa acuzațiilor şi băncile puse la dispoziția acestora sunt mobilier fix, prins în podea.

- Birourile personalului instanței și spațiile aferente: Pentru zona birourilor se vor proiecta următoarele spații la nivelul etajelor superioare care

vor cuprinde: hol lifturi, casele scărilor, birouri (individuale sau open spaces), spații depozitare/arhivare, spații copiatoare, zone de recreere, spații anexe (grupuri sanitare separate pe sexe 2B + 2F pentru fiecare nivel, bucătărie sumară cu oficiu pentru fiecare nivel), circulații (minim două scări de evacuare cu rampe cu o lățime de 1,3 m cu ieşire la nivelul solului, lifturi – 8 de câte 10 persoane sau 12 de câte 8 persoane). Unul dintre lifturile mari va fi socotit de transport mobilier.

Spatii anexe: Centrală/le termică proprie; Centrală/le de ventilație şi condiționare; Post trafo, grupuri electrogene; Gospodărie de apă şi pompe; Centrală telefonică; Punct PSI şi centrală avertizare la incendiu; Adăpost protecție civilă – 0,5 m2/utilizator;

4.2. CLĂDIRILE CU DESTINAŢIE DE BIROURI - SEDIUL CSM și al INSPECŢIEI JUDICIARE

• Amplasament:Pentru aceste funcțiuni fiecare student este liber să îşi pozitioneze cladirea comună în asa

fel încat să ocupe o pozitie accesibila şi vizibila de pe situl propus. Proiectul trebuie să permită construcția unui edificiu reprezentativ, cu funcțiunea principală – Sediul Consiliului Superior al Magistraturii împreună cu inspecția judiciară.

Pentru o clădire de importanta acesteia trebuie acordată o atenție deosebită integrării acesteia în structura urbană existentă şi cea propusa.

Clădirea trebuie să dispună de accese carosabile şi pietonale la nivelul solului, parcaj subteran şi de suprafața. Au fost definite mai multe optiuni posibile în paragraful 3.2

4.3. CLĂDIRILE CU DESTINATIE ÎNVATAMANT SUPERIOR – ȘCOALA DE GREFIERI și INSTITUTUL NATIONAL AL MAGISTRATURII

• Amplasament:Pentru aceste funcțiuni fiecare student este liber să îşi pozitioneze cladirea(-ile) în asa fel

încat să ocupe o pozitie accesibila şi vizibila de pe situl propus. Datorita importantei acestor doua

7

Page 8: 2013-2014 Tema Proiect Sinteza_Cartier Pentru Justitie

clădiri, Școala Nationala de Grefieri şi Institutul National al Magistraturii, trebuie acordată o atenție deosebită integrării acestora în structura urbană existentă şi cea propusa.

Clădirea(-ile) trebuie să dispună de accese carosabile şi pietonale la nivelul solului, parcaj subteran şi de suprafața. Au fost definite mai multe optiuni posibile în paragraful 3.2

• Organizare, funcțiuni și spații:În cazul Scolii Nationale de Grefieri trebuie respectata urmatoarea organigrama:

Consiliul de conducere Conducerea curentă: director general, 2 directori adjuncți şi un director economic Departamentul de formare profesională inițială Departamentul de formare a formatorilor Departamentul de formare profesională continuă Departamentul relații internaționale Departamentul economico-financiar şi administrativ

Școala Nationala de Grefieri organizeaza anual concurs de admitere, durata cursurilor fiind de 6 luni pentru grefierii cu studii superioare juridice sau de 1 an pentru grefierii cu studii superioare de altă specialitate sau cu studii medii.

În cazul Institutului National al Magistraturii trebuie respectata urmatoarea organigrama: Consiliul stiintific Conducerea curenta: director general, 2 directori adjuncti şi un director executiv Departamentul de formare profesionala initiala Departamentul de formare profesionala continua Departamentul de formare a formatorilor Departamentul concursuri, examene şi politici publice Departamentul contabilitate, achizitii publice şi resurse umane Serviciul de protocol, secretariat şi administrativ Serviciul documentare

Institutul National al Magistraturii organizeaza anual concurs de admitere pentru auditori de justiție, cu funcția de judecator sau de procuror; durata cursurilor fiind de 2 ani.

Cele doua programe de mai sus pot fi realizate în doua clădiri separate sau într-o singura cladire, caz în care o parte din funcțiuni se pot folosi la comun pentru eficientizarea costurilor de funcționare. Se propun urmatoarele spatii funcționale: Lobby acces + grupuri sanitare; Secretariat + arhiva; Birouri directori; Sali de consiliu; Spatii administrative pentru fiecare departament + grupuri sanitare; Amfiteatre ; Sali de curs + grupuri sanitare; Biblioteca; Spatii pentru alimentatie ; Spatii recreere; Spatii tehnice – centrala termica, ventilatie, gospodarie de apa potabila şi incendiu, etc.; Circulatii.

4.4. CLADIRE CU DESTINATIE DE BIROURI PENTRU MINISTERUL PUBLIC – SEDIU AL PARCHETELOR DE PE LANGA TRIBUNALUL BUCUREȘTI

• Amplasament:Pentru aceste funcțiuni fiecare student este liber să îşi pozitioneze cladirea în asa fel încat

să ocupe o pozitie accesibila şi vizibila de pe situl propus. Proiectul trebuie să permită construcția unui edificiu reprezentativ, cu funcțiunea principală – Sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru o clădire de importanta acesteia trebuie acordată o atenție deosebită integrării acesteia în structura urbană existentă şi cea propusa.

8

Page 9: 2013-2014 Tema Proiect Sinteza_Cartier Pentru Justitie

Clădirea trebuie să dispună de accese carosabile şi pietonale la nivelul solului, parcaj subteran şi de suprafața. Au fost definite mai multe optiuni posibile în paragraful 3.2

• Funcțiuni și spații:La subsol: hol lifturi, casa scărilor (conform Normativ P 118/99), rampe acces carosabil

(conform Normativ NP 45/98), locuri parcare – la 60 m2 utili de birouri 1 loc de parcare + 20% din numărul acestora, adăpost protecție civilă (conform legii protecției civile, Norme tehnice privind proiectarea şi executarea adăposturilor de protecție civilă în cadrul construcțiilor noi / 2001, HGR nr. 560/15.06.2005), rezervor apă incendiu şi anexe (conform Normativ P 118/99), spațiu gospodărie apă şi hidrofor, spații tehnice (post trafo, grup electrogen, tablou electric general, centrală termică şi de condiționare), cameră sistem securizare + BMS, cameră server, centrală avertizare incendiu, spații depozitare diverse, ateliere de intreținere etc.

Zona parterului și mezaninului – spațiul parterului şi mezaninului este cel mai usor accesibil publicului. Se vor prevedea accese principale şi acces serviciu, rampe acces persoane cu handicap, zonă de control, zonă de informații şi lobby, lifturi şi casa scărilor, grupuri sanitare separate pe sexe, zone administrative.

Zona etajelor – hol lifturi, casele scărilor, birouri (individuale sau open spaces), spații depozitare/arhivare, spații copiatoare, zone de recreere, spații anexe (grupuri sanitare separate pe sexe 2B + 2F pentru fiecare nivel, bucătărie cu oficiu pentru fiecare nivel), circulații (minim două scări de evacuare cu rampe cu o lățime de 1,3 m cu ieşire la nivelul solului, lifturi – 8 de câte 10 persoane sau 12 de câte 8 persoane). Pentru scări şi lifturi se vor proiecta tampoane antifum separate. Unul dintre lifturile mari va fi socotit de transport mobilier şi pentru intervenție în caz de incendiu (va fi prevăzut cu uşi antifoc şi grup electrogen propriu). Se vor proiecta: ghene pentru instalații, trasee verticale pentru instalații de încălzire şi sanitare, trasee de ventilație şi electrice.

5. SUSTENABILITATEAÎncă din faza incipientă de proiectare, pentru buna funcționare a viitorului cartier este

important să fie gândite şi integrate principii de bază ale arhitecturii sustenabile pentru a obține o clădire cu un consum energetic redus.

6. PREZENTAREA TEMEI PROIECTULUI FAZA I : LANSARE TEMĂ - 18.02.2014, ora 15.00 - SALA FRESCELORPrezentare: DESPRE CARTIERELE DE JUSTIŢIE

PREZENTARE TEMAAutori tema + invitat din exterior FAZA II : LANSARE TEMĂ - 18.03.2014, ora 14.00 - SALA FRESCELORPrezentare program Palatul de Justiţie : autori tema + invitat din exterior+ invitați specialişti din afara şcolii: arhitect specialist Clădiri de Justiție + ingineri de specialitate.

7. CONŢINUTUL MINIM AL STUDIULUI + PREDARILE CELOR DOUA FAZE ALE PROIECTULUI FAZA I : studiu urbanistic, 4 săptămâni, 3 Credite

9

Page 10: 2013-2014 Tema Proiect Sinteza_Cartier Pentru Justitie

Șefii de atelier vor organiza impreună cu studenții grupei, echipe de min. 5-6 persoane. Fiecare echipă va prezenta o documentație care va conține:

- Încadrare în oraş/sit/ PUG (PUZ) - Situație existentă/analiză - sc. 1 : 2000 - Propunere Masterplan Esplanada - sc. 1 : 2000 - Propunere Masterplan Cartier Justiție (PUD) - sc. 1 : 500 - Machetă de studiu (inserție sit) - sc. 1 : 500- Ilustrare tema (imagini 3D – schemtice)

PREDAREA FAZEI I A PROIECTULUI: JOI 13.03.2014

PREDAREA SE VA FACE PE FORMAT CAIET A3 + O PLANSA PRINTATA format A1 paginat vertical – plansa de prezentare solutie + PREZENTARE FORMAT DIGITAL

FAZA II : proiect arhitectura , 10 saptamani, 9 credite FAZA II.1 (soluție arhitectură, 5 săptămâni)Șefii de atelier pot organiza impreună cu studenții grupei, echipe de 2-3 persoane. Fiecare echipă va prezenta o documentație care va conține:

- Detaliere masterplan Cartier Justiție, spatii publice. - sc. 1 : 500 /1:200- Scheme Partiuri (plan subsol, plan parter, planuri etaje curente)

fațade, sectiuni caracteristice - sc. 1: 200-1: 500- Ilustrare tema (imagini 3D – schematice)- Machetă de studiu - sc. 1:500

PREDAREA SI JURIEREA SE VA FACE ÎN CADRUL ATELIERULUI: JOI 17.04.2014Continutul predarii se va stabili la atelier.

FAZA II.2 (soluție detaliata, 5 săptămâni)Fiecare student va preda individual o documentație pentru unul din obiective, care va conține:

- Masterplan in forma finala - sc. 1 : 500- Plan situație obiectiv ales pentru detaliere - sc. 1 : 500- Partiuri (plan subsol, plan parter, planuri etaje curente)

- 2 fațade, sectiune caracteristica - sc. 1: 200/1:500- Detaliere tehnică – zona reprezentativa - sc. 1:50/1:20/1:10- Scheme cu prezentarea sistemelor / conceptelor sustenabile integrate în proiect- Imagini perspective reprezentative

PREDAREA FAZEI II A PROIECTULUI: 5.06.2014PREDAREA SE VA FACE PE FORMAT A1 PRINTAT alb negru sau color + PREZENTARE

FORMAT DIGITAL

Scara de realizare a proiectelor este orientativă, funcție de dimensiunea sitului și solutia arhitecturala propusa.

10

Page 11: 2013-2014 Tema Proiect Sinteza_Cartier Pentru Justitie

Este obligatoriu ca toate piesele desenate să fie predate și în format electronic ( CD cu plansele în pdf în format A1 vertical - tif/.jpg/.)

8. OBIECTIVE DIDACTICE + CRITERII DE EVALUARE

Scopul final este unul simplu şi pragmatic. Se doreşte ca prin acest proiect studenții să dobândească acele competențe specifice care să-i facă capabili să conceapă un ansamblu coerent de clădiri la nivel urban şi apoi să poata întra în detaliu în modul în care acestea funcționaza şi interactioneaza pe acealsi sit. Obiectivele didactice urmărite sunt cele care generează şi criteriile care vor sta la baza judecării şi notării proiectelor, astfel :

Experimentarea valențelor formative ale sistemului de proiectare integrat, între arhitectură, urbanism şi specialitățile tehnice, precum şi a lucrului în echipă în cadrul atelierului;

Identificarea corectă a complexitatii sitului în raport cu tema ; Integrarea favorabilă a clădirii în context (vecinătăți, rezolvarea acceselor, insorire-

umbrire, protejarea incintei şi a vecinătăților etc.); Corectitudinea şi coerența rezolvărilor funcționale; Flexibilitatea spațiului; Acuratețea şi expresivitatea reprezentării; Respectarea datelor de temă.

Februarie 2014

Întocmit:Lect.Dr. Arh. Radu Petre NASTASEAsist. Prep. Drd Corina Iliescu

A avut la baza „Studiul de Amplasament - Cartierul pentru Justiţie” realizat de CCPEC/UAUIM, Sef Proiect Tiberiu Florescu, Project Manager Lect. Dr. Arh. Radu Petre Nastase, Director Proiect: Prof. Dr. Arh. Constantin Enache

11

Page 12: 2013-2014 Tema Proiect Sinteza_Cartier Pentru Justitie

Anexe - Tabele suprafete

....Denumire institutie Nr.

Pers. Mp/pers

Nr. camere

Total S utila

Observatii/funcțiuni specifice

Parchetul de pe langa Tribunalul Bucureşti

170 3,20 53 1500 Spatiu birouri şi birouri instanta8 800 Arhive4 60 Arhive documente clasificate2 40 Sali audiere, studiere dosare1 20 Spatiu arest1 20 Camera corpuri delicte1 20 Amplasare scanner, copiator, fax

Denumire institutie Nr. Pers.

Mp/pers

Nr. camere

Total S utila

Observatii/funcțiuni specifice

Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucureşti

53 7,60 2 403 Spatiu birouri şi birouri instanta6 200 Arhive1 50 Arhive documente clasificate2 40 Sali audiere, studiere dosare1 20 Spatiu arest1 20 Camera corpuri delicte

Denumire institutie Nr. Pers.

Mp/pers

Nr. camere

Total S utila

Observatii/funcțiuni specifice

Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 2 Bucureşti

44 7,47 20 329 Spatiu birouri şi birouri instanta2 35 Arhive1 30 Arhive documente clasificate2 40 Sali audiere, studiere dosare1 20 Spatiu arest1 20 Camera corpuri delicte

Denumire institutie Nr. Pers

mp/pers Nr. camere

Total Sutila

Observatii/funcțiuni specifice

Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 3 Bucureşti

44 11,36 20 500 Spatiu birouri şi birouri instanta3 60 Arhive1 30 Arhive documente clasificate1 20 Sali audiere, studiere dosare1 20 Spatiu arest1 20 Camera corpuri delicte

Denumire institutie Nr. Pers.

Mp/pers

Nr. camere

Total S utila

Observatii/funcțiuni specifice

Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 4

40 11,7 24 648 Spatiu birouri şi birouri instanta8 202 Arhive

12

Page 13: 2013-2014 Tema Proiect Sinteza_Cartier Pentru Justitie

Bucureşti 2 30 Arhive documente clasificate2 40 Sali audiere, studiere dosare1 20 Spatiu arest1 15 Camera corpuri delicte

Denumire institutie Nr. Pers.

Mp/pers

Nr. camere

Total S utila

Observatii/funcțiuni specifice

Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 5 Bucureşti

39 8,43 15 329 Spatiu birouri şi birouri instanta2 11 Arhive1 30 Arhive documente clasificate2 40 Sali audiere, studiere dosare1 20 Spatiu arest1 20 Camera corpuri delicte

Denumire institutie Nr. Pers.

Mp/pers

Nr. camere

Total S utila

Observatii/funcțiuni specifice

Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 6 Bucureşti

42 11,7 21 491 Spatiu birouri şi birouri instanta6 50 Arhive1 30 Arhive documente clasificate2 40 Sali audiere, studiere dosare1 20 Spatiu arest1 20 Camera corpuri delicte

Denumire institutie Nr. Pers.

Mp/pers

Nr. Cam.

Total S utila

Observatii/funcțiuni specifice

circulatii 1276Total Parchetul de pe langa Tribunalul București

438 255 7650

Denumire institutie Nr. Pers.

Mp/pers

Nr. Cam.

Total S utila

Observatii/funcțiuni specifice

Curtea de Apel Bucureşti 243 12,66

3076 Judecatori

322 8,36 2692 Personal auxiliar27 8,36 226 Funcționari publici14 8,36 117 Personal contractual14 85,8

61202 Sali de judecata

44 45 1980 Camere de consiliu1683 Arhive curente1923 Arhive vechi5000 Sala pasilor pierduti1024 Arest şi spatiu jandarmi1076 Grupuri sanitare

13

Page 14: 2013-2014 Tema Proiect Sinteza_Cartier Pentru Justitie

2084 Spatii tehnice468 Magazii materiale1080 Alte servicii conexe250 Parchetul de pe langa Curtea de

Apel Bucureşti60 D.I.I.C.O.T.60 D.N.A.1077 Baroul Bucureşti5517 Spatii circulatii

Subtotal 30595

Denumire institutie Nr. Pers.

Mp/pers

Nr. Cam.

Total S utila

Observatii/funcțiuni specifice

Judecatoriile sectoarelor 2 şi 5 109 1691 Judecatori0 0 Asisitenti judiciari266 2604 Personal auxiliar0 0 Funcționari publici0 0 Personal contractual14 1004 Sali de judecata20 900 Camere de consiliu

500 Arhive curente7000 Arhive vechi1650 Sala pasilor pierduti3000 Arest şi spatiu jandarmi2152 Grupuri sanitare 4168 Spatii tehnice936 Magazii materiale2160 Alte servicii conexe500 Parchetul de pe langa

Tribunal+parchetele de pe langa JS1, JS2, JS3, JS4, JS5, JS6.

60 D.I.I.C.O.T.60 D.N.A.

5677 Spatii circulatiiSubtotal 34062Total Curtea de apel 1984 64657 Include şi circulatiile

14

Page 15: 2013-2014 Tema Proiect Sinteza_Cartier Pentru Justitie

Denumire institutie Nr. Camere

S/cam mp

Total S utila

Observatii/funcțiuni specifice

Consiliul Superior al Magistraturii

1 30 30 Spatii de paza şi protectie1 80 80 Spatiu presa1 150 150 Sala de conferinte3 22 66 Birouri audiente1 20 20 Registratura 1 50 50 Camera soferi1 80 80 Cabinet presedinte1 10 10 Grup sanitar/sexe şi oficiu1 70 70 Cabinet vicepresedinte1 10 10 Grup sanitar/sexe şi oficiu1 40 40 Secretariat presedinte1 30 30 Secretariat vicepresedinte1 40 40 Cabinet secretar general1 30 30 Secretariat secretar general1 40 40 Cabinet secretar general adjunct1 14 14 Secretariat secretar general adj.1 150 150 Sala sedinte plen2 120 240 Sala sedinte sectii1 150 150 Sala consiliu cu oficiu1 120 120 Biblioteca14 50 700 Cabinet membrii14 18 246 Secretariat membrii1 40 40 Cabinet consilier integrare10 25 250 Birouri directori10 15 150 Secretariate directori200 12 2472 Birou angajati

100 bufet1700 Garaje

1 36 36 Ateliere1 50 50 Magazie1 30 30 Centrala termica1 20 20 Camera servere1 20 20 Camera arme jandarmi1 150 150 Spatiu ALA1 20 20 Centrala ventilatii1 200 200 arhive

1898 utilitati760 Casa scarii1510 circulatii

Total suprafete utile 11640Inspectia Judiciara 2040 Birouri, spații de reuniuni, direcție,

recepție, anexe, circulații

15

Page 16: 2013-2014 Tema Proiect Sinteza_Cartier Pentru Justitie

Total 13680

Denumire institutie Total arie utila

Observatii/funcțiuni specifice

Școala Nationala de Grefieri 400 Lobby acces + grupuri sanitare50 Secretariat + arhiva100 Birouri directori30 Sala consiliu400 Spatii administrative pentru fiecare departament

250 Amfiteatru + foaier250 Sali de curs150 Biblioteca + depozit750 Spatii alimentatie (sala + preparare/anexe)100 Spatii recreere150 Spatii tehnice800 Circulatii + grupuri sanitare

Total suprafete utile 3600

Denumire institutie Total arie utila

Observatii/funcțiuni specifice

Institutul National al Magistraturii

400 Lobby acces + grupuri sanitare50 Secretariat + arhiva100 Birouri directori30 Sala consiliu350 Spatii administrative pentru fiecare departament

250 Amfiteatru + foaier250 Sali de curs150 Biblioteca + depozit700 Spatii alimentatie (sala + preparare/anexe)100 Spatii recreere150 Spatii tehnice750 Circulatii + grupuri sanitare

Total suprafete utile 3300

BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVA:

16

Page 17: 2013-2014 Tema Proiect Sinteza_Cartier Pentru Justitie

Cartiere pentru Justiție

Cordoba, SPAIN:http://www.arcspace.com/features/mecanoo-architecten-/palace-of-justice/Amsterdam, OLANDA:http://archinect.com/clausenkaanarchitecten/project/palace-of-justice-amsterdam-the-netherlandsAnvers, BELGIA:http://www.iguzzini.com/Architectural_Lighting_The_Palace_of_Justice_in_AntwerpBarcelona, SPANIA:http://www.archdaily.com/61643/city-of-justice-barcelona-l%E2%80%99hospitalet-de-llobregat-david-chipperfield-b720/Copenhaga, DANEMARCA:http://flavinfoarquitectura.blogspot.ro/2009/12/nuevo-palacio-de-justicia-en-copehhague.htmlMadrid, SPANIAhttp://www.plataformaarquitectura.cl/2007/12/13/campus-de-la-justicia-de-madrid/Paris, FRANTAhttp://projets-architecte-urbanisme.fr/renzo-piano-palais-justice-paris-batignolles-clichy/Bordeaux, FRANTAhttp://www.richardrogers.co.uk/render.aspx?siteID=1&navIDs=1,4,25,830,834

Birouri - Sedii - Institutii Publice

Chris van Uffelen Offices [Album] Berlin : Braun

Chris van Uffelen Offices = Buros [Album] Braun

Fabio Fabbrizzi (Edit.) Office Design [Album] teNeues

Katja Werner; Annette Tietenberg

Office Solutions 04/05 Birkhauser; Basel; Boston; Berlin, 2004

Lara Menzel Office: Architecture + Design [Album]

Braun, 2009

Manning, Peter Office design: a study of environment

University of Liverpool, 1965

Pilar Chueca Office and Corporate Interiors [Album]

Carles Broto i Comerma; Barcelona, 2005

Rainer Hascher; Simone Jeska; Birgit Klauck

Office Buildings: A Design Manual Birkhauser; Basel; Boston; Berlin, 2002

Steele, James Architecture Today / James Steele Phaidon; London, 1997

Viorica Buica (Coord.) Birouri din Romania 2 = Office buildings în Romania 2 [Album]

Bucureşti : Igloo Media, 2012

Birouri din Romania = Office Buildings în Romania

Bucureşti : Igloo Media, 2008

17