13060744 psihologia invatarii

7/29/2019 13060744 Psihologia Invatarii

1/8

STUDENT:ILIE PRALEA INDRUMATOR:LECTOR UNIVERSITAR

2008-2009 DOCTOR EDMOND CRACSNER

Psihologia invatarii

- baza teoretico-metodologica a psihologiei educatiei

Capacitatea de a invata, atat a omului cat si a animalului este una dintre cele mai

remarcabile acte naturale, alaturi de reproducere si ereditate(Woodwoth, Marquis,

1965).

Invatarea este activitatea cu un inalt grad de complexitate si care s-a bucurat de uninteres deosebit mai ales din partea psihologilor.

Progresul in cunoasterea tipurilor de transformari prin care se produce evolutia fiintei viiin mediu, la toate nivelurile (de la cel bazal, al reflexului conditionat la complexele

procese cognitive ale omului) a contribuit la precizarea semnificatiei notiunii de invatare.

Omul invata cunostinte si priceperi, obisnuinte (bune sau rele), atitudini fata deoameni sau lucruri, valori, interese, gusturi, sentimente, modalitati de aplicarea a

cunostintelor si modalitati de rezolvare de probleme, isi invata coordonatele imaginii de

sine si diferite rapoarte intre dimensiunile personalitatii, se invata ca om.

De-a lungul timpului, invatarea a fost definite in diverse moduri, uneorireductionist, alteori exhaustiv. In nici una din definitiile invatarii nu lipseste raportarea

acesteia la comportament si la schimbare: Din punct de vedere conexionist, Thorndikeafirma ca este o problema de convenienta daca vom considera invatarea drept

achizitie de raspunsuri si schimbare a fortei conexiunilor cu situatile din viata, sau

numai ca schimbare, pe de alta parte din perspectiva actionala, Itelson spunea ca

invatarea consta in producerea unui system unitary al comportamentului, al structurii

proceselor psihice si al personalitatii, sub actiunea unor situatii unitare, iar din

perspective genetica se vorbeste despre invatare numai in masura in care un rezultat

(cunostinta sau performanta) este achizitionat in functie de experienta, aceasta

experienta putand fi de tip fizic sau de tip logico-matematic(Piaget, 1972, p.11).Prin invatare se inteleg numai acele modificari ale comportamentului care nu

depinde exclusiv de functiile receptorilor si efectorilor, nu se exprima doar intr-o

modificare a nivelului de activism cerebral, ci apar ca urmare a experientei individuale sisunt relative stabile, aceste aspecte constituindu-se in note definitorii ale invatarii ca

activitate in acceptiunea ei psihologica a termenului de activitate.

Definirea invatarii prin raportare la comportament, schimbare si stabilitate atrageatentia asupra a trei lucruri, dupa cum sesizeaza D. Fontana:

1. Invatarea trebuie sa schimbe individual intr-un anumit mod

2. Schimbarea trebuie sa se produca, ca rezultat al experientei


2/8

3. Aceasta schimbare trebuie sa se exprime in comportament sis a modifice

potentialul adaptativ al individului

In literatura de specialitate actuala se intalnesc doua sensuri ale termenului invatare ,

unul lar si unul restrans. Astfel, Mihai Golu precizeaza ca In sens larg, prin invatare se

intelege trecerea unui sistem instruibil dintr-o stare initiala A, de neinstruire (slabaoriganizare, absenta experientei necesare pentru abordarea eficienta a situatiilor

problematice, absenta unor informatii, a unor operatii etc.) intr-o forma finala A, de

instruire (pregatire), care permite realizarea unor obiective specifice de reglare, iar insens restrans prin invatare intelegem activitatea pe care individual uman o desfasoarasistematic, intr-un cadru socialmente organizat, in vederea asimilarii de informatii in

forma cunostintelor, a elaborarii unor ansambluri de operatii si deprinderi, precum si

a unor capacitate de intelegere, interpretare si explicare a fenomenelor din natura si

societate.

Invatarea exprima modificarea cu un anumit grad de stabilitate in timp a

comportamentului, indiferent de sensul acestei modificari (adaugare, restructurare sau

pierdere de unitati de conduita) ca urmare a confruntarii individului cu situatii pentru carenu are elaborate instrumente adecvate de a le face fata: Probabil cea mai interesanta

caracteristica a comportamentului uman este aceea ca poate fi modificat prin

confruntarea cu noi situatii, ca prin generalizarea invatarii anterioare la noile situatii

se pot dezvolta concepte si strategii de a face fata atat situatiilor curente cat si celor

care urmeaza sa apara. Acest caracter flexibil, adaptativ al comportamentului uman

accentueaza importanta fundamentala a invatarii. (Ellis, 1978, p.1).

Literatura de specialitate inventariaza ca particularitati ale invatarii care o

diferentiaza de alte forme de schimbari comportamentale:

Inferenta invatarea este un proces relativ permanent, inferat din

transformarile de comportament rezultate din exercitiu/exersare. Inferenta

implica faptul ca nu poate fi observata direct Raportarea specifica la performanta: diferiti indicatori ai performantei sunt

folositi pentru a infera/a deduce asupra invatarii; invatarea poate avea loc faraa se produce vreo schimbare in ceea ce priveste performanta si pot avea loc

mai multe schimbari in ceea ce priveste performanta datorita altor factori

decat cei legati de invatare; invatarea este indusa prin schimbari aleaperformantelor

Legatura cu exercitiul spre deosebire de modificarile de comportament

produse de alte conditii (oboseala, maturizarea), schimbarile comportamentale

induse de invatare trebuie sa rezulte din experientele anterioare legate de aceistimuli si acele raspunsuri sau de stimuli si raspunsuri similare. Exista anumite

schimbari pronuntate de durata ale comportamentului care nu rezulta dinexperienta legata de evenimentele din mediul inconjurator, si prin urmare nupot fi clasificare drept invatare.

Relativa stabilitate schimbarea comportamentala indusa de invatare

trebuie sa fie de durata. Exista anumite schimbari comportamentale

pronuntate care nu sunt de durata si prin urmare nu pot fi catalogate dreptinvatare (oboseala, alterarile survenite in ceea ce priveste starea fiziologica

sau emotionala, modificarile temporare din memoria senzoriala).


3/8

Cele mai evidente eforturi de elucidare a natiruu invatarii sunt de acelasi gen cu

eforturile de elucidare a naturii mintii (si operatiilor mintii) umane.Conceptia despre cognitie ca procesare de informatie trateaza individul uman ca procesor

de informatii, mintea ca un system de procesare a informatiei iarinvatarea ca achizitie

a reprezentarilor mentale (Mayer, 1996, p.151). In aceasta parafigma mintea estecomparata cu hardware-ul computerului si consta in locatii de memorie si procese de

control al fluxului informatiilor; cognitia este tratata ca activare a proceselor cognitive si

comparata cu programul unui calculator in care iesirea (output-ul) unui proces cognitivedevine intrare (input) pentru urmatorul process cognitive; invatarea, asemeni structurilor

de date ale computerului care constau in untati discrete de informatie, este privita ca

achizitie de reprezentari (imagini) mentale.

Definitiile invatarii exprima progresul in cunoasterea notelor ei definitorii, anaturii si mecanismelor ei, cunoastere extreme de importanta mai ales pentru cei care

trebuie sa gestioneze resursele individuale ale elevilor intr-o activitate atat de complexa

cum este activitatea didactica.

Nuantarile si distilarile pe care le-a suferit conceptual de invatare umana, de laimpunerea lui in psihologie pana la statutul de concept-pivot al unei ramuri a psihologiei

generale (psihologia invatarii), evidentiaza progresul in cunoasterea si, de ce nu, inutilizarea eficienta a acestei teribile capacitate care este capacitatea de a invata, in

impresionantele procese ale autoimplinirii existentiale si evolutiei spirituale.

Teorii ale invatarii

Teoriile prestiintifice ale invatarii s-au conturat in cadrul reflectiilor folosoficemai mult asupra naturii cunoasterii umane decat asupra naturii cunoasterii umane decat

asupra naturii invatarii in sine. Socrate, prin metoda sa de discutie (maieutica)

sugereaza ca ideile se afla deja in mintea rodnica a subiectului, insa necesita sa fiemosite ca sa se manifeste.

Premisele elaborarii unor teorii psihologice alea invatarii au aparut o data cu

inceperea studierii ei in laboratorul de psihologie experimentala infiintat la Leipzig lasfarsitul secolului al XIX-lea, sub conducerea lui W.Wund.

Una dintre cele mai consistente lucrari pe problema teoriilor invatarii (Ernest R.

Hildegard si Gordon H. Bower, 1974) inventariaza ca teorii ale invatarii (pana la acea

data):- conditionarea clasica (Pavlov)

- conexionismul (Thorndike)

- conditionarea prin contiguitate (Guthire)

- conditionarea instrumentala (Skinner)

- teoria sistematica a comportamentului (Hull)

- behaviorismul intentional (Tolman)

- teoria gestaltului, teoria psihodinamica a lui Freud

- functionalismul

- teoria matematica


4/8

- teorii ale comportamentului bazate pe prelucrarea informatiilor - teoriile

neurofiziologice.

Un alt autor, Francois Dore, clasifica teoriile invatarii in functie de ordinea

cronologica a elaborarii lor:

Pentru intervalul 1900-1960

- Teorii timpurii ale invatarii

- Teorii behavioriste

Pentru perioada contemporana

- Sistemele mininaturale

- Curentul neoevolutionist

Teoriile elaborate in perioada anilor 1900-1960 au fost formulate pe baza unor

date rezoltate in laborator, prin metoda experimentala, ceea le confera un anumit grad de

obiectivitate si rigoare. Au in comun faptul ca in ciuda divergentelor si controverselor

care le-au marcat, au o orientare antropocentrista, unele dorindu-se si teorii generale alecomportamentului uman.

Sistemele miniaturale de explicare a invatarii(care nu-si mai propun formularea

unei teorii globale ci incearca doar sa-I explice anumite aspecte particulare) au aparutdatorita faptului ca incepand cu anii 1960, s-a dezvoltat un oarecare scepticism cuprivire la posibilitatea si necesitatea elaborarii de teorii globale ale invatarii ()

scepticism ce favorizeaza apritia unor sisteme miniaturale, adica a unor eforturi

teoretice mai putin ambitioase, avand putine legaturi cu marile sisteme si nevizand o

explicatie globala a invatarii.(F.Dore). Acest scepticism este explicat de F. Dore prin

trei cauze:

1. Marile teorii ale invatarii au suscitat numeroase controverse si nu si-au atins

obiectivele ambitioase pe care si le-a asumat2. Neobehaviorismul Skinnerian a deplasat accentual de la construirea unor teorii

rafinate la acumularea de date empirice3. Asteptarile nerealiste generate de marile teorii cu privire la posibilitatea de a

ajunge la interpretari definitive si sigure ale datelor cercetarilor.

F. Dore identifica trei caracteristici ale sisitemelor miniaturale de explicare a invatarii:1. Se dezvolta mai degraba in functie de problema abordata experimental, decat in

functie de un cadru theoretic general

2. Cauta mai degraba sa confirme decat sa infirme enunturi, evitand controversele

conceptuale3. Apar oarecum eclectice deoarece imprumuta concepte din diverse teorii

anterioare, uneori contradictorii.

Anumiti exegeti grupeaza teoriile invatarii in functie de premisele filosofice si de

conceptia despre natura omului pe baza carora s-au elaborate. Astfel se identifica:

Teorii asociationiste ale invatarii

Teorii cognitive ale invatarii (Perkins, 1969)

Teoriile asociationiste ale invatarii, pleaca de la ipoteza ca invatarea se realizeaza

prin asocierea unui raspuns la un stimul. Cel care invata este, din perspective lor, in mod


5/8

esential pasiv, comportamentul lui fiind controlat de forte externe. Asociationistii

incearca sa descopere sau sa defineasca principiile sau legile de baza carora stimulul sau

situatia ajung sa fie associate cu un aspect al comportamentului numit raspuns studiinddoar acele evenimente ale invatarii care pot fi observate direct si masurate. Sunt luate in

studio trei seturi de variabile (stimul, raspuns, organism) si in functie de importanta

acordata fiecareia dintre ele si de maniera in care abordeaza si descriu variabila pe carepun accentual, teoriile elaborate se clasifica in doua mari grupe:

1. Teoriile asocierii prin contiguitate care sustin ca legatura S-R se formeaza

atunci cand stimulul conditionat si cel neconditionat sunt contigue(apropiate temporal unul de altul), asa cum au demostrat cercetarile lui

Pavlov, Watson sau Guthrie.

2. Teoriile invatarii prin intarire care afirma ca legatura S-R nu se formeaza

pe baza proximitatii lor temporale ( contiguitatii) ci pe baza consecintelorconexiunii (success si recompense) asa cum reiese din cercetarile lui

Thorndike, Hill sauu Skinner.

Teoriile cognitive vin o viziune holistica asupra invatarii plecand de la premise catoate comportamentele sunt orientate spre scop. Din perspective lor, invatarea este active,

scopurile, motivele, perceptiile si cunostintele celui care invata fiind influentate deinteractiunea acestuia cu mediu.

Teoreticienii campului (gestaltistii, Lewin, Tolman, Combs si Rogers) sunt mai

flexibili prin relativismul lor si pun accentual pe calitatea invatarii, nu pe cantitatearaspunsurilor.

Dupa un alt criteriu de clasificare a acelorasi teorii se diferentiaza:

Teorii de orientare comportamentalista

Teorii cognitive

Teoriile de orientare comportamentalista ale invatariiprezinta observatiiesentiale asupra legaturilor intre exercitiu si comportament, asupra transmiterii

exercitiului prin intermediul generalizarii, transpozitiei si transferului. Ele vad in invataremodul de actiune a mecanismelor proprii adaptarii biologice, care opereaza in afara

controlului constiintei. Repetarea exercitiului, experientei si intarirea sunt conditii

prealabile, necesare oricarei invatari la care se adauga apoi variabilele care intervin intrestimuli si tendinta subiectului de a reactiona (nivelul pulsional, obisnuintele, anticiparile

etc.) Thorndike, Skinner, Guthrie, Hull.

Teoriile cognitive ale invatariipun problema daca si in ce masura intarirea

influenteaza intelegerea, intuitia. Se preocupa de implicarea proceselor simbolico-lingvistice in achizitia si transformarea experientei.

Completam tabloul elaborarile teoretice asupra invatarii prin mentionarea a altorteorii asupra invatarii: teoriile neurofiziologice, teoriile invatarii sociale si teoriileumaniste.

Teoriile neurofiziologice cauta indicii cu privire la organizarea comportamentului

in relatiile dintre diferite componente ale tesutului nervos (teoria lui Hebb a gruparilorcelulare) sau in modificarile intracelulare si de permeabilitate sinaptica.

Teoriile invatarii sociale isi propun depasirea limitelor teoriilor behavioriste si a

teoriilor cognitive, accentuand natura sociala a invatarii. Reflexiile teoretice se bazeaza


6/8

pe studii asupra modului in care invata copiii comportamente sociale de genul

agresivitatii sau cooperarii.

Explicatiile invatarii bazate pe teoria Self-conceptuluise bazeaza pe studiiprivind relatiile dintre imaginea de sine (self-concept) si achizitiile scolare. Invatarea este

tratata ca autoexplorare si autodescoperire sin u ca rezultat al unor forte externe

individului (al unor stimuli externi). Aceste explicatii afirma ca se invata doar lucrurileimportante, care au o anumita semnificatie pentru propriul comportament. Imaginea de

sine a individului influenteaza atat abilitatea lui de a invata cat si ce anume vrea sa invete

(Combs si Rogers).Nu exista o singura teorie completa care sa explice in intregime procesul invatarii

dar toate aceste teorii adunate, realizeaza o cantitate impresionanta de informatii cu

privire la aceasta complexa activitate, invatarea.

Explicatii psihologice ale invatarii

Asa cum s-a vazut din sumarul inventar al celor mai cunoscute teorii, una dintrecele mai timpurii si larg acceptate explicatii ale invatarii este cea a invatarii prin asociatie.

Modelele care prezinta invatarea ca asociatie Stimul-Raspuns, explica in maniere diferitecum se realizeaza aceasta asociatie. Ele iau in considerare trei categorii de variabile:

1. Situatia in care se produc schimbarile (stimulul)

2. Procesele interne interpose intre stimul si raspuns (organismul)3. Raspunsul (manifest sau nemanifest) (Perkins).

Asocierea raspunsului cu stimulul (conditionarea) este explicate in doa maniere distincte:

1. Legatura S-R se formeaza atunci cand stimulul vechi si cel nou sunt contigue(apropiate temporal unul de altul)

2. Conexiunea S-R se formeaza pe baza consecintelor conexiunii prin intarire si nu

pe baza proximitatii lor.Asocierea S-R prin contiguitate sau conditionarea clasica (Ivan Pavlov) poate fi

considerate unul dintre primele modele ale invatarii: asocierea stimulului conditionat cu

cel neconditionat si schimbarea de comportament care consta in raspunsul reflex (reflexulfiind una dintre cele mai simple forme de comportament) la stimulul conditionat, caz in

care raspunsul devine conditionat.

John B. Watson, considera ca toate procesele de invatare sunt similare

conditionarii clasice bazandu-se pe experimente de asociere a starilor emotive cu stimulianteriori neutri. Intr-un studio privind emotiile umane prezinta invatarea prin asociere a

unei emotii fundamentale: teama. Subiectul lui, micutul Albert, invata prin conditionare,

sa se teama de un sobolan alb si apoi de obiecte care ii seamana (iepuras, haina de blanaalba, barba alba). Conditionarea a produs prin asocierea vederii cobaiului cu un zgomot

puternic care ii provoca teama.

Edward Thorndike a fost unul dintre primii promotori ai invatarii ca asociatieintre stimul si raspuns. Cercetand procesul asociativ la animale observa ca reactiile

produse de un stimul sunt conservate si repetate doar daca sunt associate cu o stare

agreabila, fenomen numit intarire.


7/8

Recompensa (efectul placut al unui raspuns) actioneaza si asupra conexiunilor

aflate in vecinatatea raspunsului recompensat. Ea este mult mai eficienta decat

sanctiunea. Desi i s-a reprosat intelegerea oarecum simplista a conexiunii prin asimilareacomportamentului uman cu cel al animalelor, Thorndike prin studiile sala, a oferit bazele

constructiei teoriei lui Skinner cu privire la conditionarea operanta.

Burrhus Fraderick Skinnerstudiind comportamentul numit de el operantajungela concluzia ca asocierea intre un anumit stimul si un raspuns spontan la acel stimul se

realizeaza numai daca raspunsul este intarit consecutive executarii lui.

Clark J. Hullpune accentual pe variabilele care intervin intre stimuli si tendintasubiectului de a reactiona: nivelul pulsional, obisnuintele, anticiparile.

Edward Tolman se centreaza pe reprezentarile cognitive pe organizarea formala a

acestora si pe rolul lor de mediatori ai invatarii. Conform lui Tolman, invatarea nu se

produce la intamplare, ci pe baza unei selectii a mijloacelor sau instrumentelor necesareatingerii unui scop. Comportamentul este dirijat in functie de anumite obiective (de

obtinere sau de evitare a ceva). Scopul raspunsului la stimul determina alegerea si fixarea

anumitor raspunsuri si nu stimuli.

Teoria gestaltuluipropune un model explicativ al invatarii bazat pe structurile deinvatare. Gestaltistii aduc in discutie problema restructurarii campului present,

restructurare presupusa de invatare prin insight (introspectiva).

Wolfgang Kohlera impus conceptual de invatare intuitive prin care ofera o

alternative la invatarea prin incercare si eroare. Teoreticienii gestaltisti nu au insistat pe

mecanismul producerii insight-ului (intuitiei) dar au evidentiat ca invatarea nu se producein mod mecanic.

Teoria gestaltista accepta rolul experientei anterioare in invatare, experienta care,

engramata fiind in memorie, poate fi reactivate de procesele prezente. Gestaltistii pun

accent pe intelegerea legaturilor intre stimuli, nu pe raspunsul la acestia. Intelegerealegaturilor poate fi afectata de factori ca: insuficienta motivatiei, distribuirea

elementelor situatiei pe o arie prea larga pentru a fi percepute, insuficienta experientei

organismului pentru insusirea deprinderilor necesare, blocarea noilor obiceiuri de

catre cele vechi.

J. Brunera elaborat una dintre cele mai ceorente si consistente descrieri din

perspective cognitive a invatarii, desi el si-a numit teoria, teorie a instririi si nu teorie ainvatarii, din dorinta de a fi mai mult prescriptive decat descriptive. In conceptia sa,

invatarea implica trei procese cognitive:

1. achizitia de informatie

2. transformarea acestei informatii in forma potrivita pentru realizarea uneisarcini

3. testarea, verificarea adecvarii acestei transformari

Albert Bandura a impus un model al invatarii care se realizeaza prin imitatie si

modelare. El si-a numit initia teoria sociobehaviorism iar apoi teoria social cognitive. Ia

in considerare atat schimbarea de comportament cat si procesele mentale care se interpunintre stimul si raspuns.

Carl Rogers apreciaza ca invatarea traditionala este impersonala, rece si distanta.

El este adeptul invatarii experientiale in care primeaza experienta personala si trairea fata


8/8

de gandire. Mediul propice pentru invatarea interpersonala este creat de interactiunile

umane sincere si oneste intre cei doi parteneri ai relatiei (elev si profesor).

13060744 psihologia invatarii

Documents