79027825 dificultati ale invatarii

37
Dificultati ale invatarii scolare in invatamantul primar Moto: „Lucrurile sunt grele pana li se secopera taina.”(P. Calderon) CAPITOLUL I DELIMITĂRI CONCEPTUALE 1. Învăţarea şcolară – ca formă a activităţii umane. Învăţarea este o ”transformare de comportament pe baza unei experienţe organizate în şcoală, organizare supusă structurării, observaţiei şi în condiţiile activităţii si ambianţei şcolare”. (10, 2001) Problema învăţării şcolare ca gen al învăţării umane poate fi privită sub diferite aspecte: o sub aspect fiziologic, ca formare a reflexelor condiţionate şi a stereotipului dinamic, a conexiunilor interneuronali etc.; o sub aspect psihologic, ca modificare/achiziţionare de comportament de o manieră sistematică, stabilită şi observabilă; o sub aspect pedagogic, ca organizare a asimilării valorilor culturii şi convertirea acestora în operaţii intelectuale, în deprinderi motorii, în atitudini şi idealuri în concepţii şi structuri motivaţionale-emoţionale (Marin Călin, 1995, pag. 34). 1.1. Forme, tipuri şi niveluri de învăţare Se disting mai multe tipuri de învăţare în literatura de specialitate. Pentru clasificarea lor se folosesc mai multe criterii.

Upload: mvisalom

Post on 08-Aug-2015

139 views

Category:

Documents


10 download

TRANSCRIPT

Page 1: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

Dificultati ale invatarii scolare in invatamantul primar

 Moto: „Lucrurile sunt grele pana li se secopera taina.”(P. Calderon) 

CAPITOLUL I 

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

 

1. Învăţarea şcolară – ca formă a activităţii umane.

 

Învăţarea este o ”transformare de comportament pe baza unei experienţe organizate în şcoală, organizare supusă structurării, observaţiei şi în condiţiile activităţii si ambianţei şcolare”. (10, 2001)

Problema învăţării şcolare ca gen al învăţării umane poate fi privită sub diferite aspecte:

o sub aspect fiziologic, ca formare a reflexelor condiţionate şi a stereotipului dinamic, a conexiunilor interneuronali etc.;

o sub aspect psihologic, ca modificare/achiziţionare de comportament de o manieră sistematică, stabilită şi observabilă;

o sub aspect pedagogic, ca organizare a asimilării valorilor culturii şi convertirea acestora în operaţii intelectuale, în deprinderi motorii, în atitudini şi idealuri în concepţii şi structuri motivaţionale-emoţionale (Marin Călin, 1995, pag. 34).

 

 

1.1. Forme, tipuri şi niveluri de învăţare

 

 

Se disting mai multe tipuri de învăţare în literatura de specialitate. Pentru clasificarea lor se folosesc mai multe criterii.

În funcţie de teoriile învăţării autorii acestora vorbesc despre tipuri diferite de învăţare:

o J. Brune – învăţare structurală;o B. F. Skinner – învăţare programată;

o D. Ausubel – învăţare deductivă;

o J. B. Carrol – învăţare în clasă.

În concepţia lui R. Gagne tipurile de învăţare sunt următoarele:

1. învăţarea de semnale;2. învăţarea stimul-răspuns;

Page 2: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

3. înlănţuirea (motorie şi verbală);

4. asociaţia verbală;

5. învăţarea prin discriminare;

6. învăţarea noţiunilor;

7. învăţarea de reguli;

8. rezolvarea de probleme.

 

 

1.2. Procesualitatea învăţării

 

 

Există o serie de perspective de abordare a procesualităţii şi dinamicii învăţării şcolare, dar cea mai operaţională mi s-a părut cea a lui R. Gagne care pune în evidenţă patru faze ale unui proces de învăţare (7, 1973, pag. 66-72):

a) faza de receptare/înregistrare a stimulului (informaţiilor), este o fază compusă din:

- starea de atenţie a elevului;

- perceptarea/înţelegerea stimului;

- codificarea stimului pentru uşurinţa folosirii lui.

b) faza de înţelegere/însuşire, care constă în obţinerea unei performanţe specifice, condiţia funcţionării acestei faze fiind esenţializarea cunoştinţelor;

c) faza de stocare/memorare, compusă dintr-o reţinere, printr-o memorare de lungă durată (reţinerea persistând un timp îndelungat).

Condiţiile esenţiale ale acestei faze sunt:

organizarea repetiţiei (prin formarea scopurilor ei sub forma unor sarcini speciale de învăţare);

precizarea timpului necesar;

dozarea optimă a numărului de repetiţii, pentru a contracara fenomenul de „saturaţie în învăţare” sau „iluzie a cunoaşterii”.

 

d) faza de actualizare, alcătuită din procese de recunoaştere şi reproducere a informaţiilor verbale şi transferul (lateral sau vertical) de învăţare (actualizarea deprinderilor intelectuale).

 

Page 3: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

 

 

CAPITOLUL II

 

DIFIULTĂŢI DE ÎNVĂTARE

 

 

2.1. Analitica sintagmei

 

Dificultăţile în învăţarea şcolară reprezintă manifestări ale dereglării procesului de învăţare; ele reflectă nu numai perturbarea activităţii, ci a întregului sistem. Cauzele instalării unei astfel de impas sunt de ordin personal, şcolar, familial şi social.

 

 

2.2. Caracteristicile elevilor cu dificultăţi în învăţare

 

Ceea ce îi deosebeşte pe toţi elevii cu dificultăţi de învăţare este caracterul unic al deficienţei. Dacă este adevărat că aceşti elevi pot fi grupaţi după caracteristici comune, bazate pe cerinţele educative speciale, este la fel de adevărat că fiecare elev nu se încadrează perfect într-o anumită categorie. De exemplu, elevii care au o deficienţă mintală nu au cu toţii aceleaşi aptitudini intelectuale, deficienţii auditiv nu au cu toţii aceleaşi incapacitate, la fel ca şi deficienţii de vedere, cei handicapaţii psihic, iar elevii surzi nu au toţi aceleaşi aptitudini şi cerinţe educative speciale. În afară de asta, diferenţele ce se remarcă de obicei la majoritatea elevilor cu C.E.S. sunt atât de mari încât profesorii nu pot stabilii criterii ferme pentru fiecare categorie de dificultăţi „clasice”.

Iată şi alte caracteristici ale elevilor cu C.E.S.:

- le lipseşte deseori maturitatea şi au un comportament narcisist şi egocentric. Din această cauză, indiferent de vârsta lor, adulţii îi tratează ca pe nişte copii;

- deseori, ei sunt speriaţi de şcoală, dar colegii îi pot ajuta să depăşească această frică;

- este posibil să înţeleagă informaţiile, dar sunt incapabili să răspundă la întrebări. Ei au capacitatea de a înţelege, dar le lipseşte posibilitatea de a reda cele ştiute;

- uneori sunt copleşiţi de sarcinile pe care trebuie să le execute. Ei pot şti să rezolve o problemă, dar nu o pot rezolva practic.

 

Page 4: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

2.3. Depistarea elevilor cu dificultăţi de învăţare

 

 

Există două orientări principale pentru depistarea dificultăţilor de învăţare. Primul este criteriul excluziunii. Cu ajutorul lui se determină dacă un elev are o anumită dificultate de învăţare sau dacă dificultăţile sunt asociate altor afecţiuni (de exemplu, deficienţă mintală, fizică, vizuală, auditivă sau afectivă, o înţelegere greoaie sau un handicap cultural). Va trebuii deci să studiem continuu toate aspectele dezvoltării elevului, inclusiv acuitatea vizuală şi auditivă, precum şi diverşi factori afectivi.

Unul dintre inconvenientele acestui demers este acela că dificultăţile de învăţare nu au întotdeauna cauze bine determinate. De exemplu, unii elevi cu dificultăţi de învăţare prezintă deseori simptomele unui comportament ce indică tulburări afective (agitaţie, impulsivitate, etc.). Sau, aceleaşi simptome descriu în egală măsură o dificultate de învăţare, numită de Asociaţia psihiatrilor americani „tulburări de atenţie însoţite sau nu de hiperactivitate”.

O caracteristică comună a elevilor cu dificultăţi de învăţare este prăpastia ce există între aptitudini şi realizările lor. De exemplu, un elev poate avea aptitudini superioare la nivelul limbajului vorbit, dar să prezinte grave deficienţe în limbajul scris. Această diferenţă este al doilea criteriu tradiţional de depistare a dificultăţilor de învăţare. În general, se ia în considerare această abatere pentru stabilirea profilului elevului, cum sunt diferenţele cele mai importante dintre elevii ce prezintă dificultăţi de învăţare şi cei care au alte probleme. De exemplu, elevii cu deficienţe mintale au în general aptitudini scăzute în domeniile; în schimb, cei cu dificultăţi de învăţare nu au dificultăţi decât în anumite domenii.

Dacă un elev corespunde acestor două criterii generale, profesorului îi revine sarcina de a studia mai profund dificultăţile de învăţare şi de a determina modificările programului elevului, pentru ca acesta să corespundă cerinţelor sale.

 

 

2.4. Indicatori/descriptori ai dificultăţilor de învăţare

 

a) Iată unele dintre caracteristicile generale ce pot indica o dificultate de învăţare:

- hiperactivitate;

- slabă capacitate de a fi atent;

- orientare confuză în spaţiu şi timp;

- incapacitate de a urmări indicaţiile orale;

- poftă necontrolată de dulce;

- hipoglicemie;

- este anhidextru (după vârsta de 8 ani);

Page 5: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

- inversează literele sau cuvintele;

- face constant greşeli ortografice;

- prinde greu o minge şi o loveşte greu cu piciorul;

- nu poate sări coarda;

- dificultăţi la închiderea nasturilor;

- dificultăţi la legarea şireturilor;

- mod defectuos de a ţine creionul în mână;

- caligrafie mediocră;

- mers dificil;

- incapacitate de a sări;

- stângăcie;

- eşecuri frecvente;

- dificultăţi de a sta într-un picior;

- dificultăţi în a merge cu bicicleta sau de-a lungul unei linii.

 

 

b) Caracteristici ce pot indica dificultăţi vizuale la elevi:

- capul foarte aplecat;

- simptome de tensiune vizuală, de exemplu: strabism, clipeşte des, îşi freacă des ochii, îi fug ochii, sare cuvinte sau rânduri când citeşte, îşi apropie foarte mult capul de pagină când scrie sau citeşte, etc.

 

 

c) Simptome ce indică tulburări afective sau de comportament:

- imagine greşită despre sine;

- accese colerice sau de ostilitate;

- impulsivitate excesivă;

- închidere în sine sau dezorientare.

 

Page 6: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

 

d) Aceste dificultăţi pot fi asociate cu unele de ordin social:

- tendinţa de a se juca cu copii mult mai mici decât el;

- dificultatea de a stabili raporturi cu colegii;

- evitarea situaţiilor sociale noi.

 

Lista aptitudinilor de mai jos va ajuta profesorii să depisteze elevii de grădiniţă care au dificultăţi de învăţare. Dacă un copil nu îndeplineşte lista în întregime nu înseamnă că are dificultăţi de învăţare. Va fi necesară o evaluare mai precisă.

Iată ce trebuie să facă un copil de grădiniţă:

îşi încheie şireturile;

se îmbracă singur pentru a ieşi în pauză sau pentru a pleca acasă;

mâzgăleşte cu creionul între liniile paralele;

prinde sau aruncă mingia;

sare într-un picior;

îşi scrie numele cu majuscule;

recunoaşte literele numelui său;

recunoaşte cea mai mare parte a literelor alfabetului;

recunoaşte culorile;

recunoaşte cifrele de la 0 la 9;

îşi dă adresa şi numărul de telefon;

recunoaşte o progresie de la stânga la dreapta;

înţelege uşor instrucţiunile date;

execută singur o sarcină uşoară.

 

 

 

2.5. Cauze în sfera dificultăţilor în învăţarea şcolară

 

Page 7: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

 

Factorii primari care influenţează procesul învăţării sunt factorii personali Neacşu (9) este de părere că, indiferent de natura variabilelor care interacţionează cu personalitatea subiectului educat, ele se manifestă în funcţie de o legitate dinamică, a subiectului numită rata dezvoltării individuale (R.D.I.). Aceasta are următorii parametrii: înălţime, greutate, forţă de strângere, vârstă mentală, vârsta lecturii, vârsta educaţională, vârsta pentru matematică, nivelul maturităţii sociale, nivelul maturităţii emoţionale.

Disfuncţiile la nivelul echilibrului somato-fiziologic se pot manifesta prin: perturbarea frecvenţei normale a şcolarului, slăbirea proceselor de mobilizare, distonii mentale de origine fiziologică, fragilitate fiziologică cu efecte asupra comportamentului general de învăţare, sindrom de oboseală la elevii hipotensivi, inadaptări la regimul şcolar, stări de astenie psiho-biologică, tulburări senzoriale şi endocrine, deficienţă fizică.

 

În categoria factorilor personali M. Călin (1995) include şi ambianta neconfortabilă de studiu, nivelul acumulărilor realizate în etapele şcolare anterioare, timpul afectat pregătirii individuale şi altor preocupări în familie, relaţiile conflictuale cu colegii, renunţarea la studiu, nivelul acumulărilor realizate în etapele şcolare anterioare, tipul afectat pregătirii individuale şi altor preocupări în familie, relaţiile conflictuale cu colegii, renunţarea la studiu.

În aceeaşi categorie, Octavian Ieniştea (8, 1982) include şi cantitatea şi calitatea somnului ca mijloc de neînlocuit în refacerea forţelor care contribuie substanţial la randamentul activităţii, precum şi alimentaţia neraţională şi lipsită de ritmicitate care scade capacitatea de efort şi creează stări de nelinişte, indispoziţie, ce perturbă eficienţa învăţării.

Referindu-se la cauzele care ţin de elev, Tiberiu Rudică (15, 1998) le subîmparte în trei categorii:

 

a) determinări anatomo-fiziologice malformaţii corporale sau deficienţe senzoriale – sunt susceptibile de a da naştere unor complexe de inferioritate sau inhibiţii accentuate cu efect de diminuare a energiei psiho-nervoase şi a potenţialului intelectual.

 

b) factori psihologici individuali de origine endogenă cum ar fi: nivelul redus al inteligenţei individuale, autismul infantil, hiperexcitabilitatea, făcându-i pe elevi să acorde situaţiilor şi evenimentelor şcolare curente valenţe afective exagerate, punându-se frecvent în situaţii de conflict cu profesorii şi colegii.

 

c) factorii psihologici individuali de origine exogenă pun elevul în situaţii severe de conflict şi frustrare, elevul fiind astfel expus realizării unor stări depresive şi de insecuritate (anxietate).

În seria factorilor de ordin psihologic O. Ieniştea (8, 1982) include aptitudinile intelectuale generale, aptitudini specifice (sub forma unor capacităţi evidente de a achiziţiona cunoştinţe umane), vocaţia (exprimată prin dorinţa de a activa într-o anumită profesie), nivelul acumulărilor realizate în etapele şcolare anterioare, modele de studiu individual, nivelul de aspiraţie la edificarea căruia contribuie imaginea de sine, despre propriile posibilităţi de a materializa idealul propus, experienţa acumulată şi modelele adoptate.

Page 8: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

În categoria factorilor şcolari se includ:

materialul predat sau tipărit de învăţat;

volumul sarcinilor şcolare (dimensionarea/subdimensionarea lor accentuată);

lipsa de obiectivitate în apreciere;

timpul afectat altor preocupări obligatorii;

sprijinul insuficient acordat pentru îmbunătăţirea stadiului individual (planificarea şi organizarea învăţării);

obiectivitatea calificativelor;

rigiditatea ritmurilor de învăţare, copiii cu ritmuri lente întâmpinând dificultăţi în învăţare;

diferenţele semnificative existente între profesori şi chiar şcoli în ceea ce priveşte nivelul exigenţelor cognitive manifestate faţă de elevi;

abordările educative de tip exclusiv frontal, acordă prioritate clasei sau obiectivelor generale ale predării, dar nu acordă importanţă particularităţilor psihologice ale elevilor, care individualizează actul perceperii şi predării informaţiilor;

mărimea clasei de elevi: - numărul mare de elevi frânează obţinerea capacităţii elevilor la procesul predării;

eterogenitatea clasei de elevi din punctul de vedere al vârstei înfrânează elevii cu aptitudini sau ritmuri intelectuale superioare în dezvoltarea lor intelectuală;

diferenţe privind resursele şcolare şi managementul general al învăţământului;

diferenţe privind resursele şcolare şi managementul general al învăţământului.

În ceea ce priveşte factorii familiali putem spune că favorizează/defavorizează copilul prin climatul din familie, relaţiile dintre părinţi, relaţiile copilului care învaţă cu ceilalţi membrii ai familiei, atitudinea acestora faţă de activitatea lui, dar şi faţă de problemele lui personale, stilul de educaţie şi situaţiile şi evenimentele ce se ivesc în familie.

La aceştia se adaugă starea de alertă şi hiperprotecţie din partea unuia sau altuia dintre părinţi precum şi situaţii când apar îmbolnăviri sau decese care produc frământări de durată în familia copilului.

Factorii sociali atrag atenţia asupra rolului contextului social în care se face educaţia, respectiv asupra valorii şi importanţei pe care statul şi diferite alte instituţii o acordă învăţământului în ceea ce priveşte integrarea, succesul profesional şi social al elevilor.

CAPITOLUL III

 

FORME DE MANIFESTARE A

DEFICIENŢEI DE ÎNVĂŢARE

Page 9: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

 

 

1. Domeniul cognitiv

 

Activitatea şcolară este un lanţ nesfârşit de situaţii problematice cărora elevul trebuie să le găsească soluţiile, să adopte o conduită inteligentă prin asimilarea (includerea noilor date în sistemul informaţional anterior) şi prin acomodarea la noile solicitări. (5, 1983, p.127)

Specificul activităţii şcolare a impus termenul de „opţiune şcolară” definită ca „structură complexă şi dinamică de funcţiile psihice”. Din perspectiva funcţională ea facilitează adaptarea elevului la situaţiile problematice din şcoală prin asimilarea cerinţelor ce i se adresează şi prin acomodarea la aceste cerinţe, din perspectiva structurală ea constă din convergenţa proceselor şi operaţiilor intelectuale implicate în activitatea de învăţare şcolară. Cu ajutorul analizei factoriale, P. E. Vonon a elaborat o structură de aptitudini şcolare. Nucleul ei este format din:

inteligenţa generală;

factorul verbal-educaţional;

motivaţie, atitudine, perseverenţă, interes;

factorul spaţial-mecanic;

factorul numeric.

Pe baza acestei concepţii s-a făcut distincţia între „aptitudinea şcolară generală”, a cărei structură este dată de cei trei factori: inteligenţa generală, factorul verbal-educaţional, motivaţie, atitudine, perseverenţă, interes şi „aptitudini speciale”, a căror structură e constituită din factorii ce diferă de la un obiect de învăţământ la altul.

În învăţarea şcolară din învăţământul primar întâlnim manifestări ale activităţii psihice ale elevului, care acţionează ca factori frenatori în învăţare şi care, dacă acţionează cumulat, duc la situaţia de retardare mentală uşoară (deficit mental). Aceste manifestări, sunt evidente în sfera percepţiei, reprezentării, atenţiei, gândirii, limbajului, memoriei şi imaginaţiei.

Le vom analiza pe rând începând cu deficienţele care se manifestă în percepţia elevilor de 10 ani.

 

* Experienţa perceptivă redusă - manifestare ce apare datorită faptului că percepţiile copiilor nu au la bază numeroase reprezentări. Elevii întâmpină greutăţi în a distinge esenţialul de neesenţial în cadrul observaţiilor făcute. Această dificultate are şi o bază obiectivă: aspectele principale sunt adeseori mascate de însuşiri secundare. Aceste deficienţe pot fi însoţite de alte manifestări care influenţează negativ învăţarea perceptivă, cum ar fi:

- acuitatea discriminativă scăzută a analizatorului;

- spirit de observaţie redus;

- capacitate selectivă redusă;

Page 10: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

- nestăpânirea raporturilor spaţiali;

- incapacitatea de a percepe cu exactitate configuraţii spaţiale;

- perceptia neclară a identităţii şi nonidentităţii figurilor care nu-i permit copilului să diferenţieze clar, de exemplu, grafemele.

 

 

* Schematismul reprezentării:

Dificultăţile care se nasc în procesul reprezentării şi influenţează învăţarea şcolară provin din influenţa proceselor psihice care intervin în desfăşurarea procesului de reprezentare. Astfel o primă dificultate se concretizează într-o slaba analiză şi sinteză senzorială, potenţe reglării scăzute ale semnificaţiilor verbale care concura la formarea unor reprezentări schematice la care, dacă adăugăm atributul de static, fixist, au ca rezultat împiedicarea desfăşurării raţionamentului.

 

 

* Limitele gândirii:

Elevii întâmpină dificultăţi în înţelegerea şi explicarea fenomenelor.

Dificultăţile de înţelegere sunt în relaţie directă cu distanţa dintre stocul de cunoştinţe de care un elev dispune şi caracterul noilor informaţii pe care el trebuie să le explice la nivel empiric sau teoretic.

Elevii întâmpină de asemenea dificultăţi în rezolvarea problemelor teoretice şi practice. Rezolvarea unei probleme constă în depăşirea prin mijloace cognitive a obstacolului, transformând datele experienţei anterioare şi restabilind echilibrul între datele şi cerinţele problemei.

În faţa unei probleme determinate, elevii se întâlnesc cu două categorii de date precise: a li se da contextul problemei, şi ceea ce li se cere. Între ele există un gol pe care ei trebuie să-l umple cu ajutorul cunoştinţelor şi metodelor cunoscute, acestea având rolul de „operatori”. Caracterul operativ variază după domeniul cunoaşterii: uneori constă în acţiuni de ordin fizic, alteori (mai ales în şcoală) în acţiuni mintale.

(1)

 

 

 

 

 

* Instabilitatea perceptivă

Page 11: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

 

La copilul şcolar se observă mari variaţii ale atenţiei. În timpul orelor de curs el este atras de evenimente exterioare, intrând numai din când în când în contact cu lecţia în mod organizat, reţinând numai părţi disparate şi neajungând să-şi concentreze universul de cunoştinţe pe care activitatea şcolară îl urmăreşte.

Aceşti elevi instabili sunt lacunari în cunoştinţele lor şi construcţia lor intelectuală se face pe baze „mişcătoare”.

Psihologul rus N. D. Levitov (11, 1962) distinge mai multe forme de neatenţie şi anume:

neatenţia provocată de o concentrare prea intensă asupra unui singur obiect, ceea ce împiedică altă percepere;

neatenţia provocată de lipsă de concentrare;

neatenţia faţă de un anumit fel de activitate;

neatenţia faţă de orice ocupaţie.

 

 

* Slabe aptitudini verbale

În procesul învăţării şcolare intervin o serie de disfuncţii care acţionează frânător asupra învăţării. Aceste disfuncţii mai puternice pot lua următoarele forme:

dislalia, care contă în abaterea de la pronunţia obişnuită, neputinţa emiterii sunetelor sau omiterea lor, înlocuirea unor sunete cu altele, inversări de sunete;

bâlbâiala este o tulburare mai gravă ce apare mai frecvent la băieţi. Există trei forme: bâlbâiala cronică – întreruperi ale cursivităţii vorbirii determinate de prelungirea sau repetarea unor sunete şi silabe; bâlbâiala tonică, când apare un blocaj la nivelul primului cuvânt din propoziţie prin prezenta unui spasm articulator de lungă durată şi forma mixtă;

 

întârzierile în dezvoltarea generală a vorbirii se întâlnesc la acei copii care nu reuşesc să atingă nivelul mediu al vorbirii copiilor de aceeaşi vârstă. Astfel de fenomene apar sub forma unui vocabular sărac şi a posibilităţilor reduse în formularea propoziţiilor şi a frazelor. Întârzierile în dezvoltarea vorbirii pot cuprinde atât aspecte fonice, lexicale cât şi gramaticale. Copiii care manifestă astfel de carenţe au greutăţi în comunicare, în exprimarea clar şi în înţelegerea vorbirii celor din jur. (8, 1982)

mutismul electiv (voluntar) apare frecvent la copiii hipersensibili şi se manifestă printr-o muţenie temporară, parţială sau totală. Copiii refuză să comunice pe o anumită perioadă de timp, numai cu unele persoane, iar când fenomenul este mai accentuat refuzul se extinde faţă de toate persoanele.

dislexia şi disgrofia – sunt incapacitatea de a învăţa citirea şi scrierea. Şcolarul cu astfel de tulburări face confuzii constante şi repetate între fenomene asemănătoare acesteia (literele şi grafismul lor, inversiuni, adăugiri, omisiuni de litere şi grafeme), omisiuni, inversiuni,

Page 12: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

adăugiri de cuvinte şi chiar propoziţii. Copilul cu o astfel de deficienţă are greutăţi în a comunica în unităţile mai mari de limbaj.

Această caracteristică împiedică asimilarea şi automatizarea regulilor ortografice. Din cauza neînţelegerii celor citite şi chiar a propriului lor scris, exprimarea verbală a copiilor e lacunară, plină de omisiuni sau conţine adăugiri de elemente care nu figurează în textul respectiv.

 

 

* Infidelitatea vorbirii – este o disfuncţie generată de mai mulţi factori şi constă în neconcordanţa dintre conţinut şi semnificaţie, între ceea ce a fost întipărit şi ceea ce este actualizat.

 

 

* Fantazarea – fantazarea la copil se manifestă prin capacitatea acestuia de a transforma realul în ireal, capacitate care poate influenţa negativ procesul învăţării, deoarece elevul poate fantaza pornind de la aspectul legat de trebuinţele fizice sau afective ale acestuia, perturbându-i astfel atenţia de la cursul procesului instinctiv.

 

Toate aceste coordonate ale vieţii psihice ale elevului, dacă acţionează cumulent, scad potenţialul intelectual al elevului ducând treptat spre instalarea deficienţei mentale – factor psihologic care condiţionează eşecul şcolar, inducând o scădere sau o diminuare de un anumit grad a funcţiilor cognitive. Activitatea intelectuală generală se măsoară printr-un coeficient de inteligentă (Q.I.) stabilit prin evaluarea rezultatelor obţinute în urma aplicării unui test de inteligenţă standardizat, administrat individual. Sub influenţa cercetărilor lui A. Binet şi Th. Simon (1904) au fost elaborate „scări metrice” ale inteligenţei, tot mai perfecţionate ale cărei specific constă în efectuarea unei corelaţii între vârsta cronologică a subiecţilor şi vârsta lor psihică, prin stabilirea devierilor în plus sau în minus faţă de standardul mediu al vârstei cronologice.

 

 

 

 

 

 

2. Domeniul afectiv

 

 

* Tulburări de mobilitate afectivă:

Page 13: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

Aceste tulburări ale proceselor afective iau următoarele forme:

mobilitate afectivă;

viscozitate afectivă;

inversiune afectivă;

ambivalenta afectivă;

hiperemotivitate;

grad redus de toleranţă la frustrare.

 

 

* Timiditatea – este frecvent definită drept „forma de comportare caracterizată prin lipsa de siguranţă, de încredere în sine, prin lipsa de îndrăzneală, teamă, ezitare, reacţie de apărare, defensivitate” (14, p.115).

 

 

* Anxietatea

Caracteristica cea mai importantă a copilului anxios este faptul că el trăieşte ca periculoasă orice situaţie în care este implicat şi anticipează eşecul propriei sale activităţi. Ea rezultă dintr-o ameninţare a respectului de sine, fie actuală, fie anticipată, la bază aflându-se subaprecierea „eului” autoevaluarea scăzută.

La nivelul şcolii elementare anxietatea în general face să scadă randamentul şcolar.

 

 

* Frica de şcoală este cea mai firească şi frecventă formă de frică de separaţie. Dacă odată, cu trecerea primelor luni frica separaţiei nu scade ci dimpotrivă se intensifică şi ia forma de groază având un caracter de panică, atunci este vorba de o frică simbolică normală, numită fobie şcolară. La baza ei găsim o relaţie mamă-copil prea puternică de care mama se cramponează mai mult. Pentru ea şcoala începe să slăbească relaţia de dependenţă care a jucat un rol important până la vârsta şcolarizării în dezvoltarea copilului, dar a cărei menţinere influenţează negativ această dezvoltare.

Copilul îşi supraapreciază aptitudinile, puterea, performanţele, iar şcoala ameninţă această stare, motiv pentru care fuge spre acea situaţie în care îşi poate păstra imaginea eului amplificată în mod ireal. El găseşte această situaţie în relaţia mamă-copil.

 

 

* Nervozitatea

Page 14: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

Starea de nervozitate reprezintă o modalitate de reacţie faţă de condiţiile şi relaţiile de viaţă şi educaţie ale copilului. Ea poate fi pasageră, neafectând echilibrul fundamental al persoanei cu mediul extern, iar dacă intensitatea manifestărilor este moderată ea poate fi uşor corectată prin mijloace obişnuite educative.

Formele de manifestare care conturează conaptul de nervozitate a copilului sunt variate: iritabilitatea, furia, ostilitatea, depresie, vulnerabilitate, tulburări în alimentaţie şi tulburări ale somnului, instabilitatea psihomotorie, crize isteroide, mutismul reactiv, capriciile.

 

 

 

3. Domeniul motivaţional

 

 

În domeniul motivaţional elevii întâmpină dificultăţi care iau următoarele forme de manifestare:

Absenţa intenţiei de a învăţa.

Intenţia este definită drept „străduinţa de a atinge un anumit scop, care este fie autodirijată, fie desfăşurată după instrucţiuni explicite venite din partea altcuiva”.

Expectaţia neadecvată.

Sub motivarea.

Lipsa cunoştinţelor intelectuale.

 

 

4. Domeniul volitiv

 

 

a) Negativismul

Se manifestă prin rezistenţa copilului la solicitările externe sau interne, rezistenţă care poate lua o formă pasivă în situaţia în care copilul în cauză prezintă inerţie şi rezistenţă permanentă la cerinţele manifestate faţă de el, sau o formă activă care presupune acţiunea în sens opus rugăminţii adresate copilului.

În această denumire se includ şi formele de îndărătnicii, încăpăţânarea, opozabilitate, spirit de împotrivire.

Page 15: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

 

b) Lipsa de perseverenţă

Se caracterizează în incapacitatea elevului de a lupta împotriva greutăţilor care stau în calea realizării unui scop sau în dorinţa de a face numai ceea ce este plăcut, interesant.

 

 

5. Domeniul personalităţii

 

 

Studiul personalităţii elevului, cunoaşterea şi aprecierea corectă a acestuia din perspectiva procesului instructiv – educativ presupunerea cunoaşterea/observarea acelor trăsături şi calităţi formale, dinamico-energetice (temperamentul) şi trăsături de conţinut socio-morale, axiologice (caracteriale) şi atitudinale.

 

 

I. Tulburări caracteriale

 

 

„Imaturitatea caracteriologică e rezultată din greşeli de ordin educativ manifestate în familie”. Elevii manifestă o înţelegere falsă a noţiunilor morale, o apreciere eronată a faptelor şi acţiunilor altor persoane sau a propriilor acte de conduită, un dezacord între cunoştinţele morale şi fapte, între opinii şi conduită.

„Tulburările caracteriale exprimă dezvoltarea nearmonioasă a personalităţii, antrenând o neadaptare familială, şcolară, socială”; ele s-ar datora „deformării unuia sau mai multor elemente constitutive ale caracterului (definiţia Larousse-ului)” dificultăţile de caracter sunt privite îndeosebi ca exagerări ale unor moduri de reacţie tipice, proprii fiecărui individ.

Formarea tulburărilor de caracter apare atunci când are loc dereglarea mecanismelor de apărare. (2, p.95)

În această dereglare există două tentative:

 

1. de a înlătura intolerabilul (de a pune la distanţă realităţile neplăcute) prin:

- refulare, care constă în intrarea amintirilor în general importante şi supărătoare care constituie o ameninţare pentru eul conştient;

Page 16: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

- izolare, mecanism ce izolează faptele de contextul lor emoţional; copiii răspund unei impresii neplăcute devenind neplăcuţi;

- anulare rectroactivă, care constă în a nega ceea ce este neplăcut, nu numai prin uitare, ci şi înlocuind mai târziu trecutul neplăcut cu versiuni imaginare sau cu un comportament care indică faptul că acest trecut nu a mai existat niciodată. Un exemplu elocvent îl constituie pentru elevi falsificarea notelor sau ascunderea carnetului de note;

- fuga în regresiune constă în a da înapoi în faţa ameninţării, fenomen ce apare în apropierea pubertăţii. Regresiunea nevrotică şi regresiunea caracterială sunt în vecinătate (copii care refuză să progreseze) întrucât vârsta afectivă devine tot mai distanţată de vârsta reală. Copilul nu mai învaţă pentru că se teme să treacă într-o clasă superioară, în care va trebui să răspundă unor cerinţe pe care imaginaţia sa le simplifică.

 

 

2. de a transforma afectele, mecanism care acţionează asupra tendinţelor neliniştitoare, deplasându-se sau deviindu-le şi se concretizează în:

* proiectare – constă în atribuirea unui lucru sau unei persoane din afară ceea ce individul tolerează cu greutate în sine însuşi; mecanismul de proiecţie acţionează atunci când copilul povesteşte faptele sale reale unui coleg de clasă care în realitate este chiar el;

* introiecţia – constă în a lua asupra sa faptele altora fie din admiraţie, fie din încercarea de a învinge teama pe care o inspiră;

* identificarea – sublimarea – este admiraţia pentru un coleg care îndrăzneşte să înfrunte pe oamenii mari, admiraţie ce generează o atitudine provocatoare prin identificare;

* transformarea în contrariul său – subiectul transformă impulsurile în contrariul lor sau se ia pe el însuşi drept ţintă pentru a cruţa pe un altul; este o auto-agresiune sub forma melancoliei, înclinaţii spre eşecuri în viaţă;

* formaţiile reacţionale– se produc pentru a apăra eul, realizând un compromis între apărare şi agresiune (elementul intolerabil este înlăturat în forma sa iniţială, dar reapare sub o formă deghizată).

 

Există şi alte clasificări de factorii care influenteaza in mod negativ caracterul copiilor, generand trasaturi negative (11, 1962)

-lipsa de reproducere a copilului in familie;

-lipsa unuei linii unice si precise in educatiea din familie - ceea ce cultiva la elevi o vointa slaba, nesiguranta, ipocrizie ,absenta simtului de raspundere;

-rasfatul copilului in familie, lipsa de exigenta fata de el;

-aplicarea unor pedepse corporale, duce la frica si minciuna;

-lipsa unui regim precis si consecvent in familie duce la dezordine, neatentie, nepunctualitate.

Page 17: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

-nerespecatrea unor particularitati de varsta a copiilor cum ar fi dezvoltarea spiritului de independenta la preadolescent, duce la atitudini capricioase si manisfestari de negativism.

 

1. Instabilitatea de tip caracterial este o tulburare care se manifesta la elev printr-o miscare necontenita, vorbire cu voce tare, raspunsul dat fara a fi intrebat, perturbarea linistii clasei. Pedepsit el continua cu si mai multa intensitate sa se manifeste.

 

 

 

2. Minciuna

 

 

Vorbind despre minciuna I. Strachinescu deosebeste mai multe tipuri de astfel de comportament:

o minciuna de aparare contra agresiunilor parintilor; ca reactie la teama de pedeapsa. Fiecare reusita contribuie la fixarea gestului respectiv intr-o trasatura constanta de conduita care se exprima in forma pasiva (“Nu stiu cine a facut”), negativa (“Nu eu am facut”) si activa (“Un baiat a facut”)

o minciuna de afirmare intalnita cu preponderenta intre 7-11 din orgoliul propriu al copilului care cauta sa se impuna, sau minciuna de compensare care consta in ajustarea unei situatii socio-familiale lipsita de satisfactie in rapor cu situatia mai buna a altora. Apare tendinta de depasire a unor realitati neplacute.

 

 

3. Lenea

 

 

Se defineste ca lipsa dragostei fata de munca. Apare in mai multe forme. N. D. Levitov (11, 1962) vorbeste desprea lenea fata de orice activitate si leanea fata de orice activitati.

 

 

II Tulburari temperamentale

 

 

Page 18: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

In mod abisnuit, temperamentul se refera la dimensiunea energetico-dinamica a personalitatii si se exprima atat in particularitati ale activitatii intelectuale si afectivitatii, cat si in comportamentul exterior (motricitate si vorbire).

Emotivitatea si activitatea sunt strans leagate de “forta” si “echilibru” proceselor nervoase, sunt caracteristici evidente si relativ usor de diagnosticat. Combinandu-le putem reduce cele opt tipuri temperamentale la jumatate:

 

a) emotivii inactivi = nervosii care reactioneaza rapid la evenimente si sentimentalii care reactioneaza lent ;

b) emotivii activi = colericii, cu reactii rapide, explozive si pasionati, cu reactii lente;

c) neemotivii activi = sangvinicii cu reactii echilibrate, rapide si flegmaticii cu multa forta dar lenti;

d) neemotivii inactivi = amorfii, cu putina energie, sunt bine ancorati in prezent si apaticii, a caror energie este dublata de un ritm lent al reactiilor.

Tulburari de comportament apar la elevii cu sistem nervos excitabil, dezechilibrat cu o slaba dezvoltare a procesului de inhibitie interna si un slab control al scoartei cerebrale asupra regiunilor subcorticale.

Pentru un educator (parinte sau profesor) este important sa stabileasca daca un copil este activ sau nu, daca este emotiv sau nu. Pentru ca daca este inactiv el ar putea fi lent, lenes, fara initiativa - manifestari descrise la tulburarile caracteriale. De asemenea daca este emotiv va avea reactii emotionale puternice, va fi implicat afectiv in tot ceea ce face.

 

 

III Tulburari atitudinale

 

 

1.Atitudinea negativa fata de invatatura se manifesta prin lipsa dorintei de a indeplini sarcinile de invatare primite de la cadrul didactic, prin absente la lectii, rezistenta fata de cerintele didactice formulate de profesori si parinti, incalcarea disciplinei scolare la lectii, prezenta formala la activitati fara a depune eforturi pentru intelegerea celor ce se explica.

2. Inrairea copilului este o manifestare comportamentala ce apare ca urmare a atitudinii si procedeelor gresit aplicate de cei din jurul elevului, chemati sa-l educe.

 

 

 

 

Page 19: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6. Domeniul relational-educational

 

 

a) Factori familiali

 

Familia, prin tonalitatea si atmosfera sa afectiva, prin dimensiunea sa culturala si gradul ei de integrare sociala,constitue un mediu aducativ determinat.Edmundo Buentello este de parere ca un “copil cu tulburari comportamental poate sa fie produsul unei familii insuficiente din punct de vedere psihologic, moral, economic, educativ sau sociologic”(13, 1978)

 

 

1. Deficite de climat falmilial si de structura familiala

 

 

“Climatul afectiv care domina focarul de origine,exercita o influenta profunda asupra copilului si adolescentului,lipsa sau excesul de tandrente din partea parintilor,indiferenta lor fata de copii”.(6, 1976, p.117)

Sub aspectul structurii familia poate prezenta carente de ordin juridic, social, moral, pedagogic legate de situatii ca: infidelitate, parasire, divort, concubinaj, deces, narcomanii sau chiar absenta

Page 20: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

mediului familial la cei abandonati, orfani in randul carora se recruteaza cei cu tulburari de comportament.

 

2. Carente de ordin educativ

 

Greselile educative ale mamei in prima copilarie au o mare insemnatate deoarece priveaza pe copii de afectiunea echilibrata pe care o reclama dezvoltarea lor.

Exista mai multe tipuri de tata care vizeaza latura autoritatii personale: autoritar, despotic, violent, slab, incorect, supraocupat. Lipsa de autoritate pentru copil determina starea de insecuritate si de neliniste traumatizanta. Autoritatea exagerata determina reactii de opozitie.

 

 

3. Inegalitatea de atitudine educativa dintre parinti, sau dintre membrii familiei

 

Inegalitatile de atitudine dintre parinti ale unuia si acelas parinte de la un moment la altul determina efecte patogene. Cand se comit greseli in intelegerea, abordarea si rezolvarea crizelor, dificultatile caracteriale se instaleaza si devin a doua natura a copilului.

Se stie ca mediul familial nu se limiteaza strict la membrii grupului familial nuclear. Alte persoane cum ar fi bunicii, matusile, unchii iau parte la viata familiei.

Aceste persoane pot sa joace un rol influentand natura relatiilor copilului cu parintii. Sunt familii in care cea mai mica masura de ordin educativ starneste strigate de indignare ale bunicilor, care isi prezinta opiniile, se contrazic, sugereaza sisteme salvatoare. Asfel de interventii directe in atributiile parintilor clatina autoritatea acestora, schimba pozitia copilului fata de parinti dand nastere la tensiuni si conflicte de pe urma carora va suferi copilul.

 

4. Pedeapsa factor familial care franeaza invatarea scolara

Pedeapsa are un caracter extrinsec pronuntat si o eficienta foarte scazuta. Pedeapsa exercita o influenta negativa si asupra nivelului de aspiratie.

 

5. Satelizarea

Din punct de vedere al instruirii in scoala, importanta deosebita a satelizarii si nesatelizarii pentru dezvoltarea personalitatii consta in faptul ca fiecare dintre ele este asociata atat cu un model distinct de motivatie a randamentului scolar, cat si cu un model distinct de asimilare a normelor de comportament si a valorilor.

 

Page 21: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

b. Factorii psiho-pedagogici de ordin scolar

 

Mediul scolar poate prezenta uneori influente psihopedagogice negative, care sa determine fenomene de dezadaptare scolara la elevi.

1. Sub si supraaprecierea capacitatilor reale ale elevului2. Dezacordul asupra motivatilor conduitei elevului

3. Conflicte individuale in cadrul clasei de elevi

4. Grupul scolar (colectivul de elevi) poate avea influente frenatoare pentru invatarea realizata in grup, comparata cu cea realizata independent. Dintre acestea mai importante sunt:

5. opozitia de scopuri, interese si obisnuinte face mai dificila actiunea de colaborare.

6. dificultatile in comunicare sporesc pe masura ce colectivele de elevi sunt mai mari, deoarece elevii se urmaresc mai greu; cei mai timizi vor pierde teren in fata celor mai indrazneti, neputand sa participe activ si nici sa dovedeasca posibilitatile lor, progresele la invatatura nefiind semnificative decat daca profesorii isi propun sistematic dirijarea, stimularea si controlul lor.

7. dificultatile de coordonare cresc, precum si volumul de timp alocat unei sarcini, pe masura ce grupul se mareste.

8. apar fenomene de distragere si subestimare in planul angajarii si concentrarii. Se induce, progresiv, o dependenta excesiva a elevilor slabi de cei buni.

Alti factori din domeniul psihopedagogic care influenteaza negativ invatarea scolara, deseori ducand la esec scolar tin de:

o rigiditatea ritmurilor de invatare, care presupune obligativitatea asimilarii continuturilor invatamantului in unitati temporale unice pentru toti elevii, ignorandu-se diferentele legate de ritmul de invatare la elevi;

o diferente semnificative existente intre profesori si scoli in ceea ce priveste natura si nivelul exigentelor cognitive manifestate fata de elevi;

o abordarile educative de tip exclusiv frontal, care acorda prioritate clasei sau obiectivelor generale ale predarii dar nu si particularitatilor psihologice ale elevilor;

o marimea clasei de elevi: numarul mare de elevi face dificila obtinerea participarii elevilor la procesul predarii si invatarii;

o eterogenitatea clasei de elevi: scolarizarea obligatorie a copiilor de acelasi nivel de varsta, facuta din ratiuni politice, pentru a da tuturor aceeasi sansa de debut franeaza dezvoltarea intelectuala a elevilor cu aptitudini sau ritmuri intelectuale superioare;

o stiluri didactice deficitare, de exemplu suprasolicitarea intelectuala si nervoasa a elevilor prin exces de sarcini didactice subiectivitate in evaluarea activitatii elevilor s.a.;

o deficiente privind resursele scolare: calitatea precara a echipamentelor scolare; organizarea si functionarea deficitara a zilei de scoala; climatul tensionat din scoala s.a..

CAPITOLUL III

Page 22: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

Modalitati folosite de pedagogul scolar in scopul invatarii oprimizarii

 

1. Rolul pedagogului scolar in munca educativa cu elevii din internat

Pedagogul scolar ajuta personalul didactic si conducerea scolii in munca de instruire a elevilor participand la formarea unui colectiv educat in spiritul disciplinei constiente.

Profesiunea de pedagog se afirma cu o remarcabila longevitate. Prezenta ei in invatamant a fost impusa de necesitati care, desi contestate in unele perioade de timp, n-au incetat sa-si afirme caracterul obiectiv. Trecerea vremii nu l-a scos pe pedagog din scoala ci, dimpotriva.

Locul pedagogului, fara a-i crea insa un cadru limitativ, este in firescul lui, in perimetrul activitatilor de timp liber ale elevilor, atunci cand conduita acestora se poate usor debusola din lipsa de experienta sau din alte motive. Acolo, pe terenul de fotbal, in excursii, la o banala plimbare, in recreatie, pedagogul umple un gol, satisface o necesitate aducandu-si aportul constructiv pe schelele de pe care actionam asupra personalitatii elevului, pentru a-i da simetrie, culoare si durabilitate.

Ca sa-si poata implini rosturile, pedagogului i se cere o pregatire generala, cel putin tot atat de inalta ca aceea pe care o dobandesc elevii cu care colaboreaza, precum si o vocatie pedagogica in stare sa-i mentina treaz entuziasmul muncii, sa-i sugereze interventii ameliorative de efect asupra aonduitei elevului, actiuni formative agreate de acestia.

Debarasat de recuzita didactica, de catalog mai ales, pedagogul are un spatiu de miscare neingradit, calea spre elev ii este deschisa fara prejudecatile pedagogiei din clasa care se termina pentru unii cu insatisfactia corijentei sau repetentiei.

In relatia pedagog - elev trebuie sa se execute un sistem de comunicare si influente care pot si trebuie sa fie calde, dar nu fierbinti, libere dar nu tolerante, optimiste.

Metodele folosite de pedagogul scolar in munca sa sunt in numar foarte mare - peste 30 - chiar daca unele pot fi subsumate altora intr-un fel. Atunci cand incerci sa prezinti pe cele mai importante, intervin serioase dificultati, deoarece o metoda poate fi importanta intr-un domeniu al educatiei si mai putin importanta in altul. Aceasta va fi calauza in alegerea catorva metode care par a avea o sfera mai larga si care poarta numele de metode active in sensul ca antreneaza mai puternic elevul la propria sa instruire si formare.

Pedagogul utilizeaza cel mai des metode educative, intelese drept cai sau modalitati prin care se realizeaza rapid si eficient obiectivele educatiei. Este vorba de ansamblu de procedee, operatii strategice utilizate in procesul formarii si dezvoltarii comportamentelor umane ale elevilor, de modul de concepere a unei noi actiuni educative.

In functie de obiectivele educatiei, de pozitia adoptata fata de aubiectul educatiei si de rolul acestuia,se deosebesc:

o metode educationale - metode traditionale - bazate pe autoritatea educatorului;o metode noi - bazate pe libertatea de actiune a elevului;

o metode atractive - bazate pe dialoguri, jocuri etc.;

o metode intuitive - bazate mai ales pe observatii;

Page 23: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

o metode active - care suscita activitatea elevului, solicita efort personal (exemplu, metoda problematizarii, jocul de rol, invatarea prin descoperire etc.).

Prin metoda activa, se intelege de obicei calea urmata in actiunea pedagogica prin care se permite copilului satisfacerea nevoilor sale de cercetare, de creativitate, de comparare si de intelegere a cunostintelor prin el insusi sau in colaborare cu alti copii, in loc sa le primeasca de-a gata de la educator sau manualul scolar. Procedeele folosite in acest sens sunt subordonate dezvoltarii mentale a elevilor, nivelului lor de socializare, si pot fi : individuale, in grup, de autoconducere, sau altele. O alta impartire a acestor metode mai poate fi: de invatare prin descoperire, problematizare, studiu de caz etc.

Specific insa este faptul ca se cere un puternic efort personal; activitatea senzorio - motorie are un rol important; se apeleaza la studiul surselor originale (opera, texte); dezvaluie ideile generale si concretul logic prin inductie si deductie; faciliteaza contactul cu realitatea muncii si vietii.

1. Una dintre metodele foarte des intalnite de pedagog este metoda conversatiei folosita in toate tipurile de activitate scolara. Ea s-a intalnit la inceput sub forma conversatiei bazata pe intrebari si raspunsuri care cer de cele mai multe ori reproducerea cu exactitate a informatiilor din manual, dupa explicatiile pedagogului sau alta sursa. De aceea, conversatia formeaza elevii pentru a cunoaste prin memorare si nu prin gandirea si actiunea lor independenta. Predominanta in invatamantul din epocile trecute, utilizata destul de frecvent si in invatamantul traditional, aceasta forma este in prezent mai rar utilizata, deoarece singura nu mai corespunde functiei formative a scolii noastre.

2. Ceea ce se utilizeaza insa mai frecvent este conversatia euristica si consta in descoperirea raspunsurilor la intrebari prin efortul independent al elevilor. Pentru a stimula gandirea creatoare, intrebarile euristice formuleaza probleme pe care elevii urmeaza sa le rezolve prin cautarea unor raspunsuri sau solutii noi, necunoscute dinainte, de ei, din surse de informatii. Pe baza datelor cunoscute si a rationamentelor, elevii ajung astfel la notiuni, la comportamente si atitudini noi.

3. Frecvent pedagogul utilizeaza in munca sa demonstratia.

Aceasta consta in prezentarea de catre educator, elevilor in mod nemijlocit, a obiectelor si fenomenelor lumii materiale si spirituale, pentru a le cunoaste si a forma priceperi si deprinderi. Ea poate fi utilizata in procesul insusirii noilor cunostinte si comportamente in fixare, sistematizarea si verificarea acestora.

Se pot face demonstratii cu ajutorul materialului natural (plante, animale, fenomene ale naturii), prin mijlocirea caruia elevii isi formeaza reprezentari exacte si atitudini valoroase; cu ajutorul materialului confectionat (mulaje, machete, modele de aparate, masini, procese tehnologice, animale), care constituie un sprijin eficient in intelegerea proprietatilor si principiilor de functionare a acestora.

Demonstarea cu ajutorul mijloacelor tehnice moderne, se realizeaza astazi mai des (dispozitive, filme, casete, montaje audio-vizuale etc.).

4. Metoda invatarii prin descoperire este considerata ca fiind cea mai importanta metoda activa si consta dintr-un ansamblu de operatii de concepere si organizare a unei activitati educative prin care elevul, sprijinit de pedagog, descopera, cu propriile-i forte intelectuale explicatia si semnificatia unui fenomen sau proces, legile, cauzele si esenta acestora. Prin aceasta metoda nu se prezinta doar produsul cunoasterii, cum se intampla in cazul metodelor traditionale, ci se pune accentul pe caile prin care se ajunge la cunoastere, pe metodele de cunoastere si inregistrare.

Page 24: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

Principalele forme ale metodei de invatare prin descoperire sunt: inductia, deductia si analogia - prezente in orice forma de invatare si in general de gandire - in cazul acesta, ele sunt orientate spre obiectivele specifice urmarite de activitatea scolara respectiva.

o Forma inductiva a metodei cuprinde: analiza, clasificarea, ordonarea si ierarhizarea unor date deja invatate si trecerea la generalizari in vederea formularii de ipoteze, reguli, legi, axiome, teoreme, de noi informatii despre obiecte, fenomene, procese si apoi asamblarea lor intr-o teorie explicativa sau descoperirea unor cauze si legi.

o Forma deductiva a acestei metode solicita plecarea de la general spre particular si individual, de la lege spre fenomen, de la cauza spre efect. Elevul trebuie sa inteleaga si sa parcurga drumul de la concretul logic la concretul imediat palpabil, sensibil, de la teorie la fapte, de la clasificari la elementele care compun clasificarea. La randul ei, invatarea prin descoperire cu ajutorul analogiei se bazeaza pe asemanarea existenta dintre elementele unor fenomene sau sisteme sau structurile acestora.

5. Metoda comentarii intervine adesea in munca pedagogului si consta in explicarea, aprecierea si interpretarea in spirit critic a unei probleme, fenomen, comportari, eveniment, opera literara, istorica, stiintifica, in vederea cunoasterii de catre elevi a esentei acestora si a le dezvalui argumentat semnificatia, implicatiile si caracterul lor real sau fals.

6. Interpretarea rolurilor este si ea o metoda in munca de educatie, este un instrument eficient. Prin aceasta metoda, se achizitioneaza, se exerseaza noi cunostinte, se formeaza si intaresc unele deprinderi, comportari, atitudini. In continutul ei aceasta consta in simularea unei situatii in care elevul este pus sa indeplineasca anumite operatii, sa ia atitudini si sa-si asume raspunderi.

7. Metoda asaltului de idei este limitata mai ales la domeniul cultivarii creativitatii, ca aptitudine de a elabora idei sau solutii, gratie imaginatiei. In elaborarea structurii acestei metode, se pleaca de la teza ca daca nu stim decat putine lucruri despre factorii creativitatii, stim in schimb mai mult despre obstacolele puse in calea ei in cadrul educatiei traditionale: obisnuintele anterioare, autodescurajarea, timiditatea, ironizarea nestiintei sau a greselilor. 

2.Modalitati folosite de pedagog pentru depistarea elevilor cu dificultati in invatare

1. Metoda observatiei, daca este bine aplicata, poate conduce la informatii pretioase despre elev. Pentru reusita ei deplina este necesar ca mai intai sa stabilim ce urmarim, ce aspecte (laturi) din comportarea elevilor ne intereseaza. De exemplu, putem observa actele de disciplina sau indisciplina, faptul daca elevul se poarta bine sau necorespunzator, daca vorbeste frumos sau urat, atitudinea corecta sau incorecta fata de cadrele didactice sau fata de parinti, silinta in activitatea de invatare sau indiferenta, daca elevul respectiv este harnic sau comod, daca spune adevarul sau minte.

Este necesar ca observatiei sa i se imprime un caracter sistematic. Daca am stabilit, de exemplu, sa cunoastem faptul daca un elev este sau nu este disciplinat, atunci trebuie sa urmarim acest lucru in sala de meditatii, in timpul meselor, in cursul activitatilor sportive, in dormitoare; actele de indisciplina pot sa nu caracterizeze pe un elev, ci sa fie doar sporadice. Prin observatiile sistematice se poate constata frecventa acestor fapte si gravitatea lor. Cunoasterea prin observatie poate sa ajute la stabilirea locului pe care il ocupa elevul in randul celorlalti elevi. Valoarea observatiei creste atunci cand se noteaza manifestarile ce urmeaza a fi cunoscute. Pentru ca acestea pot fi judecate mai bine, pot fi corelate unele cu altele, se creeaza astfel posibilitatea obtinerii unei imagini de ansamblu asupra unui elev sau altul.

2. Metoda convorbirii este de asemenea mult folosita. Convorbirea cu elevii conduce la obtinerea unor date concrete in legatura cu problema urmarita, la legarea acestei probleme de altele, la culegerea de informatii pe care nu le putem dobandi pe alta cale. De exemple,

Page 25: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

dorim sa aflam de ce un elev obtine rezultate slabe la un obiect de invatamant. Simpla observatie ca nu-si pregateste temele in sala de meditatii, chiar daca acest lucru se repeta, nu este suficienta. Convorbirea cu elevul poate duce la concluzia ca este bonlav sau ca in familia lui s-au petrecut anuminte evenimente care l-au tulburat profund.

Convorbirea, pentru a fi eficienta, trebuie sa indeplineasca cel putin doua conditii. Una dintre ele este ca, inca dinainte, sa se stabileasca intrebarile care urmeaza sa i se puna elevului.

In cursul convorbirii se pot formula alte intrebari care decurg din raspunsurile pe care le primim, sau care se leaga de alte aspecte apropiate de cel studiat.

A doua conditie care trebuie respectata in organizarea si efectuarea convorbirii este apropierea sufleteasca de copil. Succesul convorbirii depinde foarte mult de faptul daca il determina pe elev sa raspunda in mod deschis la intrebari, sa nu ocoleasca raspunsurile, sa aiba o atitudine plina de sinceritate si mai ales de receptivitate.

3. Metoda biografica este usor de folosit, cu toate ca ea necesita timp mai mult si o munca sustinuta. Ea priveste cunoasterea vietii individuale a elevului. Pe baza unor discutii organizate cu elevul, cu parintii acestuia, cu rudele, profesorii, colegii, se intocmeste un inventar al datelor care conduc la cunoasterea aspectului pe care il urmarim.

Acest inventar trebuie sa cuprinda date in legatura cu comportarea elevului in diferite ocazii, atitudinea lui fata de invatare si fata de munca fizica, fata de parinti, profesori. Este bine, de asemenea sa cuprinda date despre situatia materiala, despre modul cum gandeste elevul.

Conditia cea mai importanta a metodei biografice este ca toate datele care se obtin de la elev sa fie strans legate de viata si de atitudinea sa. In desprinderea concluziilor este necesar ca aceste date sa fie mai intai selectate, prilej cu care se vor retine numai acelea care prezinta o importanta mai mare.

Constatam ca prin fiecare metoda se ajunge la date insemnate. O cunoastere mai completa insa a elevului se poate obtine prin corelarea rezultatelor dobandite prin toate aceste metode.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Page 26: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

 

 

 

  

CONCLUZII

Din cercetarile pe care le-am efectuat rezulta cu certitudine ca dificultatile in invatarea scolara reprezinta un fenomen complex cu implicatii sociale, psihologice si pedagogice. Ele reprezinta un punct pe traiectoria invatarii scolare in spatele caruia se afla complicate procese de natura variata si in constelatii de fiecare data in noi. Faptul ca in conditii egale de predare, elevii reactioneaza diferit inseamna ca dincolo de diversitatea inzestrarii naturale a fiecarui elev, mai actioneaza si alti factori care explica diversitatea, mai ales inegalitatea performantelor. De aceea am orientat cercetarea spre studiul integral al copilului incercand sa surprindem manifestarea dificultatilor in invatare in toate domeniile: cognitiv, afectiv, motivational, volitiv, al personalitatii si relational-educational. Dificultaile in invatarea scolara nu sunt generate de o singura cauza, ci de factori care actioneaza concomitent si convergent, de natura fiziologica, psihologica, sociala si educationala, complexa cauzal care la fiecare subiect in parte trebuie sa fie analizat cu deosebita acuitate pentru a putea stabili o actiune educativa corespunzatoare.

Daca in genere cadrele didactice sunt pregatite pentru a face fata sarcinilor didactice, pentru problemele atat de complicate ale recuperarii elevilor cu dificultati in invatare sunt mai putin inarmate. De aici necesitatea majora a infiintari in scoli a cabinetelor de consiliere, cadrele specializate in consiliere scolara fiind singurele in masura sa infrunte dificultatile, sa le previna si sa se ia masuri de combatere a acestora, bineinteles cu ajutorul nemijlocit al cadrelor didactice si al parintilor.

Important este sa reusim sa descoperim cauzele reale ale aparitiei dificultatilor in invatare, numai astfel recuperarea acestor copii este perfect posibila. 

BIBLIOGRAFIE

1. Ausubel, D., Robinson, F. - Invatarea in scoala. O introducere in psihologia pedagogica, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981

2. Berge, A. - Defectele copilului, Ed Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1986

3. Berge, A. - Copilul dificil, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972

4. Calin, M. - Procesul instructiv-educativ. Instruirea scolara. Analiza multireferentiala, Ed Didactica si Pedagogica-RA., 1995

Page 27: 79027825 Dificultati Ale Invatarii

5. Cerchit, I. (coordonator) - Perfectionarea lectiei in scoala moderna, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983

6. Dragomirescu, V. - Psihosocilologia comportamentului deviant, Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1976

7. Gagne, R.- Conditiile invatarii, Ed Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973

8. Ienistea, O. - Dificultati la invatatura, Ed. Medicala, 1982

9. Inspector scolar, Casa corpilui didactic, Municipiul Bucuresti, In sprijinul activitatii pedagogului scolar (caiet metodic),Bucuresti,1979

10. Iucu, R. - ……

11. Levitov, N.D. - Trasaturi negative de caracter la elevi, Ed Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1962

12. Neacsu, Ioan - Metode si tehnici moderne de invatare, Ed. Militara, Bucuresti, 1990

13. Neacsu, Ioan - Motivatie si invatare. Studiu asupra motivelor invatarii scolare in ciclul gimnazial, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978

14. Paunescu, C - Nervozitatea copilului, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977

15. Rudica, T. - Psihologie scolara, Ed. Polirom, Iasi, 1998, volum coordonat de Andrei Cosmovici si Luminita Iacob

16. Vrasmas, E. – Copiii cu cerinte speciale, Ed. Polirom, 1999