Profilul psihologic al vârstei şcolare mici

Dezvoltarea psihică se realizează în stadii , fiecare caracterizându-se printr-o configuraţie proprie de procese şi însuşiri psihice .

Profilul psihologic este o expresie cantitativ-calitativă a totalităţii componentelor , proceselor şi însuşirilor psihice , precum şi a relaţiilor interfuncţionale dintre acestea . El reflectă caracteristicile unei anumite etape din dezvoltarea ontogenetică a copiilor şi diferenţele de la un individ la altul.

Profilul psihologic al vârstei include totalitatea restructurărilor tipice , prin care se delimitează un anumit stadiu din dezvoltarea ontogenetică .Fiind comune tuturor copiilor de aceeaşi vârstă, ele îmbracă totuşi nuanţe personale de manifestare , diferite de la un copil la altul.

Intrarea în şcolarizare se subsumează întru totul caracteristicilor de profil ale unei faze de tranziţie , ocupând o poziţie specială în configuraţia tabloului copilăriei. Ea marchează începutul celei de a treia subperioade a copilăriei ce se va întinde pe un spaţiu de patru ani (7 –11 ani) , până în pragul pubertăţii şi ,implicit , al preadolescenţei .

Dezvoltarea gândirii şi limbajului

Progrese importante de-a lungul micii şcolarităţi realizează procesele gândirii constând , în principal , în apariţia şi consolidarea construcţiilor logice –mediate , reversibile –care înlocuiesc procedeele empirice , intuitive , naive ale etapei precedente . Construcţiile logice îmbracă forma unor judecăţi şi raţionamente care-i permit copilului ca , dincolo de datele experienţei nemijlocit senzoriale , să întrevadă anumite permanenţe , anumiţi invarianţi , cum ar fi de pildă cantitatea de materie, greutatea , volumul , timpul , viteza , spaţiul. Copilul ajunge să surprindă fenomene inaccesibile simţurilor, gândirea sa făcând o cotitură decisivă , ridicându-se în plan abstract, categorial .Surprinderea invarianţei – caracteristică fundamentală a gândirii logice – presupune capacitatea de a coordona între ele operaţiile gândirii , de a le grupa în sisteme coerente .Înlăuntrul acestor sisteme devine posibilă mişcarea reversibilă , efectuarea în sens invers a drumului de la o operaţie la alta .Tocmai reversibilitatea reprezintă baza psihologică a admiterii invarianţei .Ea reprezintă unul din principalele beneficii ale gândirii în perioada micii şcolarităţii .Copilul devine capabil să explice , să argumenteze , să dovedească adevărul judecăţilor sale .

Multe din cunoştinţele sale şi le dobândeşte acum pe calea gândirii , depăşind raporturile cognitive primare şi acţionând mintal , pe cale deductivă , apelând la anumite principii de rezolvare generale .

Desigur , elemente ale gândirii intuitive concrete , cu caracter practic , specifice preşcolarului , mai apar încă în gândirea şcolarului mic , mai ales în faţa unor sarcini noi , neobişnuite , dificile .

În gândirea şcolarului mic se mai întâlnesc tendinţe de sincretism , rezultat al insuficientei analize a sarcinilor cognitive şi al amestecului condiţiilor esenţiale ale problemei cu cele neesenţiale. Şcolarul mic mai poate fi supus influenţei iluziei momentane în raportarea la cantităţi, ca urmare a insuficientei eliberări de sub dominaţia nemijlocită a câmpului perceptiv.

În procesul de învăţământ se dezvoltă operaţiile gândirii absolut indispensabile oricărei activităţi intelectuale: analiza şi sinteza , comparaţia , abstractizarea şi generalizarea , clasificarea şi concretizarea logică . Gândirea devine mai productivă , ca rezultat al creşterii gradului de flexibilitate şi mobilitate , al utilizării diferitelor procedee de activitate mintală .

Învătatorul trebuie să utilizeze cu măiestrie totalitatea mijloacelor intuitive , acţionale şi verbale de care dispune , pentru a sprijini şi accelera formarea proceselor gândirii şcolarului.

La intrarea în şcoală , copilul dispune de un vocabular relativ bogat (aprox.2500 cuvinte) şi stăpâneşte la modul practic regulile de folosire corectă a cuvintelor în vorbire .

În cursul micii şcolarităţi se dezvoltă atât limbajul oral , cât şi cel scris . În ceea ce priveşte limbajul oral , una din laturile lui importante este conduita de ascultare . Şcolarul mic învaţă treptat să asculte explicaţiile învăţătorului şi să meargă „pe urmele” îndrumărilor şi raţionamentelor sale .

Se formează capacitatea de citit- scris şi aceasta impulsionează progresele limbajului. Lecturile literare fac să crească posibilităţile de exprimare corectă .Se însuşeşte fondul principal de cuvinte al limbii materne , care ajunge să numere , spre sfârşitul micii şcolarităţi , aproape 5000 cuvinte , dintre care tot mai multe pătrund în limbajul activ al copilului .Contactul sistematic cu primele noţiuni de gramatică îi permit copilului să conştientizeze deosebirile dintre cuvinte ca elemente de limbă şi obiectele desemnate prin cuvinte. Copilul capătă cunoştinţe despre structura morfosemantică a cuvintelor , despre rolul pe care îl joacă în exprimare –rădăcina , terminaţia , sufixele , prefixele. Ulterior , însuşirea categoriilor gramaticale propriu- zise îi dezvăluie bogaţia posibilităţilor de exprimare ale

limbii materne şi îi prilejuieşte constatări cu privire la frumuseţea construcţiilor sale .

Dezvoltarea limbajului se face şi în contextul altor activităţi şcolare cu prilejul cărora copilul face cunoştinţă cu o nouă terminologie care variază de la un domeniu la altul .Copiii se obişnuiesc ca prin limbaj , să-şi planifice activitatea , să exprime acţiunile ce le au de făcut , ordinea în care vor lucra. Toate acestea vor influenţa nu numai asupra perfecţionării conduitei verbale ci şi asupra dezvoltării intelectuale , contribuind la formarea capacităţii micilor şcolari de a raţiona , de a argumenta şi demonstra.

La vârsta şcolară mică pot apărea şi unele erori de pronunţie şi scriere , uneori uşoare (trecătoare), altele , mai complicate, căpătând aspectul de tulburări care afectează profund conduita verbală a copilului. Între acestea sunt de amintit dislalia , bâlbâiala , disgrafia, dislexia. Învăţătorul , apelând la sprijinul psihologului logoped , al medicului , trebuie să descopere care sunt cauzele acestor tulburări. În funcţie de situaţie , se va aplica o terapie educaţională sau una psihomedicală .

Dezvoltarea funcţiilor mnezică şi imaginativ-creativă

Specifică vârstei şcolare mici este creşterea considerabilă a volumului memoriei .În fondul memoriei pătrunde un mare volum de informaţie .

În acelaşi timp, se îmbogăţesc indicatorii trăiniciei şi rapidităţii memorării diferitelor conţinuturi. Productivitatea memoriei depinde de o serie de factori cum ar fi :conţinutul materialului supus memorării , felul acţiunilor pe care le efectuează şcolarul , măsura în care acesta dispune de anumite mijloace de memorare şi reproducere a materialului .Graţie cooperării memoriei cu gândirea , se instalează şi se dezvoltă formele mediate , logice ale memoriei , bazate pe legăturile de sens dintre date .O ilustrare a acestei caracteristici o constituie posibilităţile active ale şcolarilor mici de a transforma şi organiza , în alt mod , materialul de memorat sau materialul memorat deja .

Axarea memoriei pe sensuri logice face să crească de opt până la zece ori volumul ei , prelungeşte timpul de reţinere , sporeşte trăinicia şi productivitatea legăturilor mnemonice .Creşte precizia şi plenitudinea proceselor de reproducere mnezică în raport cu procesele de recunoaştere.

O altă direcţie de modificare a memoriei la vârsta şcolară mică o constituie accentuarea caracterului voluntar , conştient al proceselor ei.

Cu toate acestea , şcolarii mici pot să întâmpine multe dificultăţi în procesul memorării. Sarcina învăţătorului constă în a-i înarma pe elevi cu procedee raţionale şi eficiente de memorare, între care ar putea figura , de pildă , structurarea unui plan , a unui program de desfăşurare a acţiunii de memorare în raport cu un conţinut sau altul.

Cercetările arată că din memorie dispar cel mai repede datele întipărite mecanic.

Dacă în memorare se insistă asupra a ceea ce este esenţial , pe legăturile care constituie fundamentul lor logic, atunci uitarea este întârziată , încetinită.

Intrarea în şcolaritate creează şi funcţiei imaginative noi solicitări şi condiţii. Este foarte mult solicitată imaginaţia reproductivă , copilul fiind pus adesea în situaţia de a reconstitui imaginea unor realităţi pe care nu le-a cunoscut niciodată.

În strânsă legătură cu imaginaţia reproductivă , se dezvoltă imaginaţia creatoare.

Formele creative ale imaginaţiei şcolarului mic sunt stimulate de joc şi fabulaţie , de povestire şi compunere , de activităţile practice şi muzicale , de contactul cu natura şi de activităţile de muncă.

Imaginaţia devine mai „critică” , se apropie mai mult de realitate , copilul însuşi adoptând acum faţă de propria imaginaţie o atitudine mai circumspectă , de autocontrol.

Specificul aptitudinilor la vârsta şcolară mică

Aptitudinile şcolarului mic se dezvoltă în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară el , învăţătura .

Pe fondul unei înclinaţii mai generale pentru învăţătură se dezvoltă aptitudinile la vârsta şcolară mică.

Una din aptitudinile generale care se dezvoltă la această vârstă este tocmai aptitudinea de a învăţa .

Din înclinaţia şi aptitudinea generală pentru învăţătură se desprind şi se dezvoltă elementele unor aptitudini specializate cum sunt cele matematice, literare, plastice, muzicale.

În procesul devenirii aptitudinilor , contează nu numai reuşitele copilului, ci şi modul cum reactionează cei din jur la aceste reuşite .De aici necesitatea ca în educarea aptitudinilor să se îmbine aprecierea externă pozitivă cu stimularea atitudinii exigente a copilului faţă de propria activitate.

Specificul motivaţiei la vârsta şcolară mică

Iniţial , motivaţia copilului pentru şcoală se constituie ca o sinteză de factori externi şi interni, susţinută de multiplele cunoştinţe despre şcoală şi despre ocupaţia de şcolar .

Deosebit de importantă pentru constituirea motivaţiei şcolare este dinamica proceselor de apreciere şi autoapreciere.

Activitatea şcolarului mic poate fi susţinută nu numai de o motivaţie extrinsecă dar şi de una intrinsecă , care activează procesul de asimilare a cunoştinţelor într-un mod continuu.

Între şase şi zece ani , trebuinţa de explorare , de informare şi documentare a copilului este în plin progres .

Educatorul trebuie să fructifice această „deschidere” a personalităţii şcolarului mic spre trebuinţa de a afla , de a cunoaşte , pentru a-i cultiva ataşamentul faţă de şcoală şi învăţătură , dragostea şi interesul pentru cunoaştere.

Învăţarea la vârsta şcolară mică

Desprins de cercul mirific , practic –acţional al jocului şi al povestirilor saturate de relaţii şi sensuri emoţionale concrete , copilul se vede deodată proiectat pe orbita construcţiilor formale , abstracte , adesea aride , care îmbracă forma informaţiilor şi a cunoştinţelor ce se transmit cu regularitate prin lecţie şi care apoi trebuie însuşite , reproduse , demonstrate de către copil .

Învăţarea de tip şcolar îşi are rădăcinile în formele de experienţă spontană ale vârstei preşcolare , care se împletesc când cu manipularea obiectelor , când cu jocul , când cu unele forme elementare de muncă.

Cu cât copilul este mai mic , cu atât este mai mare rolul , în învăţare şi cunoaştere , al proceselor senzoriale şi al acţiunilor practice.

Structural , învăţarea se compune dintr-o serie de situaţii şi de sarcini de învăţare care, pentru şcolarii mici , reclamă efectuarea unor acţiuni ce vor răspunde unor sarcini practice complete . De exemplu , învăţarea cititului îi dezvoltă vorbirea şi îl pregăteşte pentru lectură , rezolvarea sarcinilor de matematică răspunde necesităţii de a ţine evidenţa , în practică, a unor cheltuieli.

Învăţarea şcolară , încă din primele clase , îl pune pe copil în situaţia de a căuta procedee rezolutive generale , comune pentru o întreagă categorie de sarcini concrete , practice .

Ea porneşte de la practică , de la viaţă , ajunge la noţiuni şi cunoştinţe generale care vor pregăti contactele ulterioare ale copilului cu alte sarcini practice , din ce în ce mai complexe .

Învaţarea la vârsta şcolară mică se mai distinge şi prin aceea că , spre deosebire de etapele precedente , ea se desfăşoară acum pe baza unor acţiuni meticulos segmentate şi riguros înlănţuite .Şcolarul mic se familiarizează cu faptul că aceste acţiuni pot să dispună de conţinuturi foarte diferite , că unele pot să aibă o aplicabilitate foarte largă , altele o sferă mai restrânsă .

Se mai distinge prin aceea că îi pune pe copii în faţa necesităţii unor acţiuni de control , de confruntare şi comparare a rezultatelor obţinute cu modelele corecte .

Învăţarea la vârsta şcolară mică restructurează gândirea infantilă în numeroase puncte şi îi modifică aspectul , lărgind sistemul structurilor ei cognitive .Cunoştinţele şi priceperile deja însuşite se adâncesc , devin mai sistematice , se consolidează structurile noţionale şi schemele logice , creându-se premisa dobândirii a noi abilităţi , priceperi şi capacităţi care depăşesc limitele a ceea ce oferă nemijlocit situaţiile de învăţare momentane. Se produce o generalizare crescândă a activităţii de gândire, căpătând un puternic impuls înclinaţia elevului către abordarea reflexivă a propriei activităţi mintale .

Învăţarea pune în mişcare traseele interne ale dezvoltării , o propulsează spre noi stadii , introduce în ea mutaţii , făcând să crească nivelul vârstei mentale a copilului şi , odată cu aceasta , şi posibilitatea lui de a realiza noi acumulări în ordinea însuşirii cunoştinţelor ce i se predau.