12. Roman20.05.2014

A doua posibilitate de frauda decurgand din caracterul clandestin al legii consta in antedatarea ipotecii. Prin datarea in mod fraudulos a unei ipoteci mai recente inaintea unei ipoteci mai vechi. Aceasta posibilitate de frauda a fost combatuta prin ipoteca publica sau autentica, caci ipoteca autentica presupunea respectarea unor forme de publicitate si prin urmare nu putea fi antedatata. Ipoteca este un drept accesoriu de vreme ce se stinge odata cu creanta pe care o garanteaza. Insa caracterul accesoriu al ipotecii nu se verifica atunci cand dreptul de creanta se stinge prin efectul prescriptiei extintive de 30 de ani, caci in dreptul postclasic daca o creanta nu era valorificata in 30 de ani de la scadenta ea se stingea prin prescriptia extinctiva. Insa dreptul de prescriptie la ipoteca, teremnul de prescriptie este de 40 de ani. Prin urmare daca dreptul de creanta se stinge prin prescripta extinctiva, ipoteca prescrindu.se in 40 de ani ii supravetiueste vreme de 10 ani, ceea ce ar insemna sa admitem ca exista ipoteca fara obiect, ceea ce nu se poate accepta. De aceea Paul spune ca: dupa trecerea termenului de 30 de ani, dreptul de creanta nu se stinge definitiv, ci supravietuieste in cadrul unei obligatii naturale ceea ce inseamna ca vreme de 10 ani ipoteca garanteaza o obligatie naturala. Dar acest text nu putea fi scris de Paul, pentru ca nu a trait in acea perioada.Ipoteca genereaza si anumite efecte juridice:1. Ius posidedi- dreptul de a poseda2.Ius distrhendi- dreptul de a vinde La origine ius posidendi a fost unicul efect pentru ca acest efect daca debitorul nu.si platea datoria la scadenta, creditorul avea dreptul sa intre in posesia lucrului ipotecar, itentand actio ipotecaria, actiune care putea fi intentata si impotriva posesorilor fictivi. In practica insa partile incheiau o conventie speciala alaturata conventiei de ipoteca, conventie prin care creditorul dobandea dreptul de a vinde lucrul ipotecat. Prin urmare la origine, dreptul de a vinde nu izvora din conventia de ipoteca, ci dintr.o conventie alaturata. Cu timpul insa acele conventii speciale au devenit atat de frecvente, incat ele erau presupuse9 se considera ca s.au incheiat). Iar din acel moment dreptul de a vinde a devenit un efect al conventiei de ipoteca. Insa dreptul de a vinde nu a fost niciodata un efect esential al ipotecii, intrucat partile aveau posibilitatea sa incheie o conventie speciala prin care creditorul renunta la dreptul de a vinde. Efectele esentiale ale unor acte juridice nu pot fi desfintate prin conventia partilor. Prin exercitarea dreptului de a vinde se incalca un principiu fundamental al dreptului roman, conform careia nimeni nu poate transmite altuia mai mult decat are el insusi. Ori prin exercitarea dreptului de a vinde creditorul care este simplu posesor al lucrului, il poate transmite cu titlu de proprietate, ceea ce inseamna ca transmite mai mult decat are. Ipoteca se stinge: 1.prin valorificarea dreptulu ide creanta/plata datoriei.2. Prin pieirea in intregime a lucurlui ipotecar. 3.Prin confuziune. 4.Prin vanzarea lucrului ipotecat de catre creditorii ipotecari, anterior in rang si prin renuntarea la dreptul de ipoteca. Partea speciala sau izvoarele obligatiilor se refera la contracte, la cvasicontracte, la delicte si cvasidelicte, caci potrivit lui Justinian acestea sunt izvoare de obligatii, fireste cele mai importante izovare sunt contractele, care in functie de forma lor sau modul de formare se clasifica in contracte solemne si nesolemne. La randul lor contractele solemne se clasifica in contracte cu forma religioasa, in forma verbala, in for a autentica si in forma scrisa. Contractele solemne in forma religioasa sunt in numar de 2:1. Sponsio religiosa- este cel mai vechi contract roman, care se formaeaza prin intrebare si raspuns si poarta denumirea de sponsio intrucat la intrebarea creditorului debitorul raspunde prin verbul spondeo. Dupa care partile proununta un juramant religios, deoarece in conceptia vechilor romani acela care isi respecta juramantul se bucurau de favoarea zeilor, iar acela care nu si.l respecta era o nebunie a zeilor. Fireste acest contract a aparut intr.o epoca foarte veche in care romanii n.au realizat inca distinctia dintre drept si religie. 2. Iusiurandum liberti- inseamna jurmantul dezrobitului. Prin acest contract dezrobitul se obliga sa presteze pentru patronul sau opere fabriles, adica servicii care presupuneau o anumita calificare. Formarea acestui contract presupunea pronuntarea a doua juraminte succesive. Primul jurmant era prestat inainte de actul dezrobirii si nu producea efecte pe plan juridic, ci numai pe plan moral si pe plan religios, intrucat sclavul nu este persoana. Iar al doilea juramnt era prestat dupa actul dezrobirii si producea efecet pe taram juridic intrucat dezrobitul este persoana.Mutuum-continuare In acele precizari s.a aratat ca mutuum este un contract cu titlu gratuit. Si cu toate acestea vechii autori in frunte cu Taci, afirma ca la romani impurmutul cu dobanda a fost un adevarat flagel inca din cele mai vechi timpuri. Iar imprumutul cu dobanda s.a practicat si inaintea de aparitia lui mutuum si dupa aparitia lui. Inainte de aparitia lui mutuum imprumutul cu dobanda s.a realizat prin stipulatiune caci in virtutea caracterului abstract al stipulatiunii, bancherul ii remitea clientului o anumita suma de bani, dupa care se incheia stipulatiunea, ocazie cu care clientul promitea o suma de bani mai mare, iar diferenta dintre suma primita si suma promisa reprezenta dobanda deghizata. Dupa aparitia lui mutuum imprumutul cu dobanda se putea realiza fie prin stipualtiune, fie prin mutuum insotit de o stipulatiune. Daca imprumutul se realiza numai prin stipulatiune, atunci debitorul se obliga printr.un singur act sa plateasca si capitalul si dobanda. De aceea o asemnea stipulatiune era denumita stipulatio sortis et usurarum, adica stipulatiunea capitalului si a dobanzilor. Iar daca imprumutul se realiza prin mutuum, atunci era necesar sa I se alature o stipulatiune pentru dobanzi, caci prin mutuum care este contract cu titlu gratuit, debitorul se obliga sa plateasca suma primita efectiv( capitalul) iar prin stipulatiune promite sa plateasca o suma de bani desi nu primise nimic in prealabil, care reprezinta dobanda, Si de aceea o asemenea stipulatiune este numita stipulatio usurarum. Fata de faptul ca imprumutul cu dobanzi se practica pe scara generala, debitorii se uimeau. De aceea s.au luat unele masuri inca din epoca foarte veche pentru a se combate imprumutul cu dobanda. Astfel prin Legea celor 12 table se prevede ca dobanda nu poate fi mai mare decat a 12-a parte din capital adica 8,33%. Dar se pare ca la acea epoca dobanzile curgeau lunar, astfel incat intr.un an capitalul se dubla. Apoi pe la inceputul secolului 4 i.Hr. s.au dat legile Licirie Sextie, printre care si dispozitia conform careia dobanda platita se scade din capital. Iar la sf sec 4 s.a dat legea Genucia, prin care practica impumutului cu dobanda a fost interzisa. Totusi sub presiunea bancherilor au fost create unele procedee juridice prin care dispozitii legii Genucia au putut fi ocolite. Spre ex creditorul avea posibilitatea de a.i impune debitorului o stipualtiune prin care debitorul promitea ca.si va plati datoria si plus o treime daca va pierde procesul. De asemenea se putea recurge la instituirea unui latin ,deoarece interdictia legii Genucia nu se aplica si latinilor. Mai tarziu interdictia s.a extins si asupra latinilor, dar in practica legea a cazut in desuetudine, dovada ca in dreptul clasic a fost permis imputmutul cu dobanda dar numai in 3 cazuri. Unele complicatii au aparut in legatura cu posibilitatea de a se imprumuta a fiului de familie. Prin urmare acesta nu se putea impumuta in epoca veche. Mai tarziu, dupa aparitia actiunilor cu caracter alaturat, fiul de familie se putea imprumuta inclusiv in nume propie, dar numai in anumite cazuri si numai cu aprobarea lui pater familias, bancherul avand posibilitatea sa.l urmareasca. Daca insa fiul de familie se imprumuta fara aprobarea lui pater, bancherul trebuia sa astepte, intrucat daca fiul nu avea bunuri proprii, astepta pana la moartea lui pater cand fiul venea la succesiune si dobandea bunuri proprii. In aceste conditii un anume Macedo care era lacom de petreceri s.a imputmutat la mai multi bancheri, s.a ingopat in datorii, nu avea bunuri si nici aporbarea lui pater, astfel incat bancherii nu i.au mai dat bani lui Macedo, care sub presiunea bancherilor si.a ucis tatal ca sa vina la mostenire. Din acel moment romanii si.au dat seama ca sistemul lor juridic este lacunar, ca sunt amenintati in prproia familie si de aceea s.a dat un senatusconsult denumit s. Macedonean, prin care s.a prevazut ca fiul de familie care nu poate fi urmarit in timpul vietii lui pater familias, fiindca nu are bunuri proprii, sa nu paota fi urmarit nici dupa moartea lui pater. Din acel moment bancherii nu au mai dat bani cu umprumut fiilor de familie care nu aveau bunuri proprii, incat neavand datorii, fii de familie nu mai aveau motive sa.si ucida parintii. Fiducia Se formeaza prin transmiterea unui lucru cu titlu de proprietate, prin mancipatie sau in iure cesio, transmitere insotia de o conventie prin care cel ce primeste lucrul promite sa.l restituie la plata datoriei, la termen sau la cerere. In aceasta definitie nu se pot utiliza si nu se utilizeaza termenii de creditor si debitor, deoarece fiducia indeplineste mai multe functii in sensul ca prin acest contract se realizeaza mai multe operatiuni juridice si in functie de operatiunea juridica realizata lucrul este transmis fie de debitor, fie de creditor. Prin fiducia se realizeaza 3 operatiuni juridice:1.Constituirea unei garantii reale2. Imprumutul in vederea folosintei3. Pastrarea/ depozitarea unui lucru Atunci cand se utilizeaza constituirii unei garanti reale fiduica se formeaza prin transmiterea unui lucru cu titlu de proprietate prin mancipatio sau in iure cesio de catre debitor, transmitere insottita de o conventie prin care creditorul promite sa restituie lucrul daca debitorul isi plateste datoria la termen. Aceasta utilizare a fiduciei a fost denumite de Galius fiducia cu creditore. Atunci cand prin fiducia se realiza operatiunea juridica a imprumutului in vederea folosintei, contractul se forma prin trasmiterea unui lucru cu titilu de proprietate prin mancipatio sau iure cesio de catre creditor, debitorul sau transmitere insotita de o conventie prin care debitorul promite sa restituie lucrul la termenul stabilit. Atunci cand fiducia se utiliza in vederea realizarii operatiei juridice a pastrarii unui lucru contractul se forma prin transmiterea unui lucru cu titlu de proprietate prin mancipatio sau in iure cesio de catre creditor, debitorul sau transmitere insotita de o cinventie prin care debitorul promitea sa restituie lucrul la cereea creditorului. Aceste 2 aplicatiuni ale fiduciei au fost denimite de Galius fiducia cu adico. Asa cum s.a vazut, principalul inconvenient consta in faptul ca lucrul este remis cu titlu de proprietate, astfel incat nemaifiind proprietar ce lce transmite lucrul are la dispozitie numai o actiune personala izvorata din contractul de fiducie si prin urmare nu poate exercita nici dreptul de preferinta, nici dreptul de urmarire.Gajul/pigus Este contractul prin care se constiuie garantia reala cu acelasi nume. Contractul de gaj ia nastere prin transmiterea unui lucru cu titlu de posesiune prin traditiune de catre debitor creditorului sau, transmitere insotita de o conventie prin care creditorul promite sa restituie lucrul daca debitorul isi plateste datoria. Gajul prezinta pt debitor avantajul ca netransmitand proprietatea, ci numai posesiunea ramne proprietar al unei garantii, astfel incat poate exercita si dreptul de preferinta si dreptul de urmarire. Pe de alta parte si situatia creditorului este pe deplin asigurata atat in relatiile cu tertii cat si in relatiile cu debitorul, intrucat avand calitatea de posesor, creditorul dispune de mijloace proprii de aparare in relatiile cu tertii denumite interdicte posesorii. Iar debitorul nu poate reintra in posesia lucrului inainte de a.si plati datoria, caci ar comite furtum posesionis, care trebuie pedepsit pe taram delictual. Totodata gajul prezinta avantajul ca partile pot inchiea o conventia speciala, prin care creditorul dobandeste dreptul de a culege fructele lucurlui dat in garantie in contul dobanzilor. Aceasta conventie este denumita anticreza. Cu toate ca prin contractul de gaj se poate realiza o singura operatiune juridica, totusi contractul real de gaj nu se confunda cu garantia reala de gaj, deoarece in unele situatii se constituie in mod valabil contractul de gaj, dar nu se naste si garantia reala de gaj. Spre ex daca debitorul ii transmite creditorului un lucru care nu.i apartine, contractul de gaj se formeaza in mod valabil, dar nu se constituie si garantia. Daca o persoana transmite altei persoane un lucru cu intentia de a garanta o datorie inexitenta, atunci contractul se formeaza dar nu se formeaza si garantia si nu se poate forma pt ca nu are obiect.Comodatul Este contractul prin care se realizeaza operatiunea juridica a imprumutului in vederea folosintei. Prin acesta o parte denumita comodant transmite un lucur cu titlu de detentiune prin traditiune celeilalte parti denumita comodatar in vederea folosintei, transmitere insotita de o conventie prin care comodatarul promite sa restituie lucrul la termenul stabilit. Ca si in cazul gajului si in cazul comodatului lucrul este transmis prin traditiune dar la comodat traditiunea este utilizata in vederea transmiterii detentiunii, astfel incat comodatarul devine un simplu detentor si nu are mijloace proprii de aparare, astfel incat daca este chemat in justitie de un tert, comodatarul trebuie sa se adreseze comodatului pentru ca acesta sa.i asigure protectia juridica. Fata de faptul ca acest contract este destinat realizarii imprumutului de folosinta, el paorta de regula asupra unor lucruri neconsumtibile. Cu toate acestea s.au admis si unele exceptii. Spre ex se puteau imprummuta prin comodat monedele rare. Totodata, de regula comodatul purta asupra unor lucruri mobile. Cu timpul insa sfera lui de aplicare s.a extins si asupra imobilelor. Comodatul este un imprumut cu titlu gratuit. Asa cum rezulta din definitie, comodatarul are interes in contract de vreme ce se foloseste de bunul dobandit cu titlu de imprumut si de aceea el va raspunde nu numai pentru dol ci si pentru culpa. Ori Galius precizeaza ca el trebuie sa se comporte ca un bun administrator ceea ce inseamna ca el raspunde pentru culpa legis in abstracto. Mai mult decat atat in anumite cazuri comodatarul raspunde in mod obiectiv, ceea ce inseamna ca nu poate sa invoce interventia cazului fortuit si ca trebuie sa ia masuri exceptionael de paza.Depozitul Se formeaza prin transmiterea unui lucru cu titlu de detentiune prin traditiune de catre o parte denumita deponent, celelalte parti denumite depozitari, in vederea pastrarii, conventie prin care depozitarul promite sa restituie lucrul la cerere. Asadar si in cazul depozitului lucrul se transmite cu titlu de detetiune incat fiind detentor depozitarul n.are mijloace proprii de aparare. Dar spre deosebire de comodat, contract in care lucrul se restituie la termen, in cazul depozitului lucrul trebui restituit la cerere. Pe cand comodatul paorta si asupra mobilelor si asupra imobilelor, depozitul poarta numai asupra mobilelor. De asemenea comodatarul paote folosi lucrul luat cu imprumut pe cand depozitarul nu.l poate folosi caci daca l.ar folosi ar comite furtum usus si ar fi pedepsit pe taram delictual. Depozitul este un contract cu titlu gratuit. Dar intrucat depozitarul nu are interes in contract, le va raspunde numai pentru dol. De aceea spun jurisconsultii clasici in frunte cu Paul, depozitul se incheie numai intre oameni de incredere. Opertatiunea juridica a depozitului s.a practicat si inaintea aparitiei contractului real de depozit. Astefl in vremea Legii celor 12 table, depozitul se putea realiza pe baza de simple conventii, care insa nu era sanctionata pe taram contractual ci pe taram delictual in sensul ca cel ce refuza sa restituie lucrul dat in pastrare era considerat delincvent si era condamnat la dublu. Mai tarziu operatia juridica a pastrarii unui lucru s.a realizat rpin fiducia iar incepand din vremea imp Augustus, aceasta operatie juridica s.a realizat chiar prin contractul real de depozit. Pe langa depozitul obisnuit, romanii au cunoscut si 3 forme exceptionale.6