zac poonen -- descoperind voia lui dumnezeu

DESCOPERINDVOIA LUI DUMNEZEU

Zac PoonenCopyright - Zac Poonen (1971)

Această carte este sub incidenţa dreptului de autor pentru a preveni abuzurile.

Este interzisă retipărirea sau traducerea acestei cărţi fărăpermisiunea scrisă a autorului.

- 1 - Descoperind voia Lui

Sunt permise totuşi descărcarea şi tipărirea acestui materialîn condiţiile în care se va utiliza pentru distribuţia

GRATUITĂ, în condiţiile în care NU se vor faceMODIFICĂRI, în condiţiile în care vor fi menţionate

NUMELE ŞI ADRESA AUTORULUIşi în condiţiile în care această notă de drept de autor

este inclusă în fiecare listare.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi:Christian Fellowship Church

40, DaCosta Square ,Wheeler Road Extension,

Bangalore-560084,India.

Editura ([email protected])

CUPRINS

* Aceasta carte şi tu1. Planul lui Dumnezeu pentru viaţa ta2. Condiţii pentru descoperirea voii lui Dumnezeu3. Călăuzire prin mărturia interioară4. Călăuzire prin mijloace externe5. Chemarea (vocaţia, atracţia, înclinaţia) profesională6. Consideraţii finale


mailto:[email protected]

Această carte şi tu

Mulţi creştini sunt confuzi cu privire la modul de a găsi voia lui Dumnezeu pentru viaţa lor. Această carte este o încercare de a-i ajuta. Ea nu prezintă nici un formulă perfectă pentru o orientare infailibilă, pentru că nici Biblia nu prezintă niciuna. Noi trebuie să avem grijă (să ne păzim) ca nu cumva să căutăm călăuzirea Divină într-un mod mecanic, mai degrabă decât într-un mod spiritual.

Această carte nu este menită să vă ofere toate răspunsurile. Scopul ei principal este de a te încuraja să fii mai dependent de Duhul Sfânt.

Watchman Nee a spus, „Noi, fiinţele umane, nu producem cărţi „perfecte”. Pericolul unei astfel de perfecţiuni este ca cineva să poată înţelege fără ajutorul Duhului Sfânt. Dar dacă Dumnezeu ne dă cărţile, acestea vor fi câteodată fragmente rupte, nu întotdeauna clare sau consecvente sau logice, lipsindu-le concluziile, şi totuşi venind în viaţa noastră pentru a ne sluji. Noi nu putem diseca, conspecta (schiţa) sau sistematiza faptele divine. Doar creştinul imatur cere întotdeauna să aibă concluzii satisfăcătoare din punct de vedere intelectual. Cuvântul lui Dumnezeu însuşi are acest caracter fundamental, de a vorbi oricând (întotdeauna, fără întrerupere) şi într-un mod esenţial spiritului nostru şi vieţii noastre.

Fie ca această carte să comunice nu numai informaţii pentru mintea ta, ci mai presus de toate, viaţă pentru spiritul tău.

Câteva cuvinte privind conţinutul acestei cărţi: Niciun paragraf, sau chiar capitol, nu este complet în sine, dacă acesta nu este citit în contextul întregii cărţi. În unele cazuri, chiar dacă o singură propoziţie din carte este ignorată sau neglijent (fără atenţie) citită, aceasta poate conduce la transmiterea unei impresii (înţelegeri) complet diferite de cea care a fost intenţionată. Vreau aşadar să îndemn cititorul să lectureze cartea încet şi cu atenţie (citind-o de două ori, dacă este posibil), în scopul de a primi mesajul corect.


Capitolul Doi este probabil capitolul cel mai important din carte. Dacă îndeplinim condiţiile pentru găsirea voii lui Dumnezeu, atunci călăuzirea (orientarea, ghidarea) în mod invariabil (mereu) devine o chestiune simplă. Când ne împotmolim, este de obicei din cauza unor condiţii esenţiale rămase neîmplinite în viaţa noastră. Fie ca Domnul să ne ajute pe fiecare dintre noi să-L glorificăm pe El, făcând voia Lui pe pământ aşa cum se face în ceruri.

Nu am folosit versiunea King James aici, ca nu cumva limba sa arhaică să ne împiedice să înţelegem sensul real al Scripturii. Am folosit în schimb traduceri moderne pentru toate citatele din Scriptură. Am auzit odată o adaptare a incidentului descris în Faptele Apostolilor 8:30,31. Filip solicită omului de stat etiopian, "Ai înţeles ceea ce citeşti?" Acesta din urmă răspunde, "Cum aş putea, afară de cazul în care îmi dă cineva o traducere modernă?"

Citatele din Scriptură sunt din Biblia amplificată, cu excepţia cazului în care se prevede altfel; "JBP" se referă la traducerea JB Philips a Noului Testament; "TLB" se referă la "The Living Biblia", parafrazarea lui Kenneth Taylor asupra Scripturilor; "NASB" se referă la American New Standard Biblie. Sunt recunoscător că am primit permisiunea de a utiliza citatele din aceste versiuni.

Mă simt îndatorat unui număr de slujitori ai Domnului, care au citit manuscrisul original al acestei cărţi şi au oferit sugestii utile.

Zac Poonen


CAPITOLUL UNU Planul lui Dumnezeu pentru viaţa ta

Cea mai mare onoare şi cel mai mare privilegiu pentru OM este de a face voia lui Dumnezeu. Aceasta a fost ceea ce Domnul Isus i-a învăţat pe ucenicii Săi. El a spus odată că numai cei care fac voia Tatălui Său vor intra în Împărăţia cerurilor (Matei 7:21)1. El a mai spus că fraţii şi surorile lui adevăraţi sunt cei care fac voia lui Dumnezeu (Matei 12:50)2.

Această accentuare (subliniere) a fost în mod corespunzător transmisă de către apostoli generaţiei lor. Petru a declarat că Dumnezeu i-a făcut pe oameni liberi de păcat, astfel încât aceştia să poată face voia Lui (1 Petru. 4:1,2)3. Pavel a afirmat că toţi cei credincioşi sunt recreaţi (creaţi din nou) în Cristos Isus, astfel încât aceştia să poată merge pe o cale pe care Dumnezeu a trasat-o deja pentru ei. El a îndemnat aşadar creştinii din Efes să nu fie nepricepuţi, ci să înţeleagă care era voia Domnului pentru vieţile lor (Efeseni 2:10; 5:17). El s-a rugat pentru creştinii din Colose ca aceştia să poată fi umpluţi de cunoaşterea voii lui Dumnezeu. El le-a spus că Epafras, ajutorul lui în lucrul lui Cristos, se ruga de asemenea pentru ei, ca ei să poată îndeplini toată voia lui Dumnezeu (Coloseni 1:9; 4:12). Apostolul Ioan a învăţat că doar cei care fac voia lui Dumnezeu vor trăi (rămâne) pentru totdeauna (1 Ioan 2:17)4.

Acest accent se pune din nefericire rar în zilele noastre şi în generaţia noastră. De aici superficialitatea şi neputinţa (lipsa de putere, de vlagă) a credinciosului obişnuit de azi. Oamenii sunt îndemnaţi să vină la Isus numai pentru a primi iertarea. În timpurile

1 Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Matei 7:21

2 Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.” Matei 12:50

3 ... Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfârşit-o cu păcatul; pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. 1 Petru 4:1-2

4 Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac. 1 Ioan 2:17


apostolice, oamenilor li s-a spus că iertarea păcatelor era doar un preludiu la o viaţă dedicată împlinirii întregii voi a lui Dumnezeu.

Faptele Apostolilor 13:225 pare să sugereze faptul că David era numit "un om după inima lui Dumnezeu" deoarece dorea să facă numai voia lui Dumnezeu. David însuşi ne spune într-alt loc că el era încântat (se desfăta) în a face voia lui Dumnezeu (Psalmi 4:7)6. El nu a fost un om perfect. El a comis mai multe păcate, unele fiind dintre cele foarte grave, pentru care Dumnezeu a trebuit să-l pedepsească sever. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a iertat şi a găsit plăcere în el, pentru că, în esenţă, David a dorit să facă toată voia lui Dumnezeu. Acest lucru ne încurajează şi pe noi să credem că, în ciuda tuturor imperfecţiunilor noastre, şi noi putem fi bărbaţi şi femei după inima lui Dumnezeu – numai dacă inimile noastre sunt fixate (pasionate) pe a face voia Lui.

Noul Testament îndeamnă credincioşii să trăiască aşa cum a trăit Isus (1 Ioan 2:67), urmând exemplul Lui. Principiul călăuzitor al întregii vieţi şi slujiri a Domnului Isus a fost acela de a face voia Tatălui Său. El niciodată nu S-a pus în mişcare, nu a pornit vreo acţiune până ce Tatăl Său nu i-a poruncit (nu i-a cerut aceasta). Şi atunci când a pornit să acţioneze, nici ameninţările duşmanilor Lui, nici insistenţele prietenilor Lui n-ar fi putut să-L oprească de la a face ceea ce Tatăl Său cerea de la El. Mâncarea Lui de zi cu zi a fost de a împlini voia Tatălui Său (Ioan 4:34)8. În timp ce oamenii aşteaptă cu nerăbdare să-şi hrănească trupurile lor, El a aşteptat cu nerăbdare (a solicitat, a râvnit, a tânjit, a dorit mult) să înfăptuiască (să ducă la îndeplinire) voia Celui care L-a trimis.

Fiecare credincios ar trebui să aibă o foame similară de a împlini toată voia lui Dumnezeu. Cât de uşor este să ne rugăm, "Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ", şi apoi să facem după cum ne

5 „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.” Faptele Ap. 13:22

6 Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea, decât au ei când li se înmulţeşte rodul grâului şi al vinului. Psalmi 4:7

7 Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus. 1 Ioan 2:68 Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis, şi să împlinesc

lucrarea Lui. Ioan 4:34


place, fără a căuta (a solicita) îndrumarea lui Dumnezeu în viaţa noastră de zi cu zi.

PLANUL LUI DUMNEZEU ESTE CEL MAI BUN

Este culmea (apogeul) nebuniei, [cel mai înalt grad de prostie, sminteală curată, ţicneală de proporţie – n.t.] să nu cauţi, să nu soliciţi îndrumarea (călăuzirea, asistenţa) lui Dumnezeu. Dacă v-aţi afla singur în mijlocul unei păduri dese (stufoase), într-o noapte extrem de întunecoasă, neştiind pe ce cale să apucaţi, aţi fi bucuros să aveţi cu dumneavoastră pe cineva care ştie fiecare centimetru de pădure şi în care aţi putea avea deplină (totală, completă) încredere. L-aţi urma îndată, fără a pune vreo întrebare, pe orice cale ar apuca-o, fără să vă îndoiţi de direcţia pe care ar alege-o. Ar fi o nebunie să ignori sfatul lui, şi să te deplasezi de capul tău în acea pădure întunecată şi densă, plină de pericole ascunse. Cu toate acestea, mulţi credincioşi fac exact astfel de lucruri.

Viitorul care ne stă în faţă este mai întunecos decât orice altceva de pe pământ. Nu putem vedea nimic înainte. Cu toate acestea, noi trebuie să mergem mai departe.

Uneori ajungem la răscruce de drumuri în viaţa noastră, când avem de luat decizii cu consecinţe pe termen lung. Decizii cum ar fi alegerea unei cariere şi a unui partener de viaţă, afectează întregul nostru viitor. Cum trebuie să decidem în asemenea situaţii? Noi nu ştiu nimic despre pericolele şi capcanele ascunse de-a lungul fiecărei căi. Nu ştim nimic despre capcanele pe care Satana le-a plănuit pentru noi. Şi totuşi – suntem nevoiţi să decidem pe ce cale să înaintăm.

Ar fi, prin urmare, nu numai de dorit, dar şi necesar pentru noi, să avem pe cineva alături de noi în asemenea momente, pe cineva în care putem avea încredere în totalitate, care cunoaşte întregul viitor. În Domnul Isus Cristos avem exact o astfel de Persoană, şi El este mai mult decât dornic să ne călăuzească pe calea cea mai sigură şi mai bună.


Biblia ne învaţă că Dumnezeu are un plan specific pentru viaţa fiecăruia (Efeseni 2:10)9. El a planificat o carieră pentru noi, a ales un partener de viaţă pentru noi şi a planificat chiar şi locul unde ar trebui să locuim şi ce ar trebui să facem în fiecare zi. În fiecare caz, alegerea Sa trebuie să fie cea mai bună, pentru că El ne cunoaşte atât de bine şi ia fiecare factor în consideraţie. Este deci cel mai înţelept lucru să cauţi voia Lui în toate problemele (aspectele) – atât în cele majore, precum şi în cele minore.

Nu este doar un lucru nebunesc, ci şi deosebit de primejdios (periculos, riscant) să urmăm raţionamentele minţilor noastre limitate şi pornirile (impulsurile) emoţiilor noastre. Dacă nu suntem cuprinşi (stăpâniţi, captivaţi) de convingerea că planul lui Dumnezeu este într-adevăr cel mai bun, nu vom fi probabil plini de zel în a-l căuta (nici nu-l vom căuta cu toată seriozitatea).

Mulţi au făcut ca viaţa lor să naufragieze prin faptul că n-au căutat voia lui Dumnezeu chiar din tinereţea lor. Este într-adevăr "bine pentru un om ca el să poarte un jug în tinereţea sa" (Plâng. 3:27). În Matei 11:28-30, Isus ne invită să luăm jugul Lui asupra noastră. Ce înseamnă să iei jugul? Boii care sunt folosiţi să are câmpurile sunt ţinuţi împreună de un jug pus pe grumazurile lor. Când un bou nou (tânăr) urmează să fie învăţat să are, este înjugat împreună cu un bou cu experienţă. Boul cel nou este aşadar obligat (constrâns) să meargă în aceeaşi direcţie şi în acelaşi ritm (cu aceeaşi viteză) ca boul mai în vârstă.

Asta înseamnă să luăm jugul lui Isus asupra noastră. Va trebui să umblăm cu Isus pe calea care-i place Lui, nu năpustindu-ne înainte ca să facem ceva fără îndrumările (instrucţiunile) Sale, nici rămânând în urmă atunci când El ne cheamă să facem vreun pas în ascultare. Puţini înţeleg această semnificaţie a jugului. Încă şi mai puţini sunt dispuşi să o accepte. Boul este forţat de către proprietarul său ca să ia jugul pe grumazul lui. Dar pe noi Isus ne invită. Nu există nici o constrângere (forţare) aici. Cât de nebuni suntem să respingem această invitaţie! Noi am prefera să luăm mai degrabă jugul greu al propriei voinţe (voii noastre proprii), cu frustrările, înfrângerile şi regretele (remuşcările) care-l însoţesc, decât jugul uşor al lui Isus care ne aduce

9 Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. Efeseni 2:10


libertate adevărată şi odihnă profundă (deplină)!"Veniţi la Mine şi Eu vă voi da odihnă – toţi aceia dintre voi care

munciţi atât de greu sub un jug împovărător. Luaţi jugul Meu ...... şi lăsaţi-Mă să vă învăţ (în acelaşi mod cum boul mai bătrân învaţă pe cel mai neexperimentat) ... şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre, căci Eu vă dau doar sarcini uşoare.", (Matei 11:28-30-TLB).

Am citit despre Enoh că "a umblat cu Dumnezeu" (Geneza 5:22) – adică, el nu a luat-o înainte şi nici nu a rămas în urmă, ci a umblat pe calea hotărâtă (fixată, programată) de Dumnezeu ca unul aflat sub jug – timp de trei sute de ani. Ca urmare, Dumnezeu a mărturisit că a fost mulţumit (încântat, bucuros) de viaţa lui Enoh (Evrei 11:5). Aceasta este singura modalitate ca Dumnezeu să fie satisfăcut de noi – trăind şi umblând sub jugul Lui, în voia Lui perfectă. Numai astfel vom putea să stăm în faţa Lui, fără regret, când El va veni din nou.

RATÂND PLANUL LUI DUMNEZEU

Este posibil ca un credincios să rateze (să piardă) voia perfectă a lui Dumnezeu pentru viaţa lui. Saul a fost ales de Dumnezeu să fie rege peste Israel, dar în cele din urmă, ca rezultat al nerăbdării şi neascultării lui, Dumnezeu a trebuit să-l respingă (să-l lepede). Este adevărat că el a rămas pe tron pentru mai mulţi ani, dar el pierduse voia lui Dumnezeu pentru viaţa sa. Solomon este un alt exemplu. El a fost plăcut lui Dumnezeu în anii tinereţii lui, dar mai târziu a căzut, prin căsătoria cu femei străine.

De două ori în Noul Testament, suntem îndemnaţi să luăm aminte la exemplul Israeliţilor care au pierit în pustie. Voia perfectă a lui Dumnezeu pentru ei a fost ca aceştia să intre în Canaan. Dar toţi, cu excepţia a doi dintre ei, au ratat tot ce avea Dumnezeu mai bun pentru ei, prin necredinţă şi nesupunere (1 Cor. 10:1-12; Evr. 3:7-14). Mulţi credincioşi au ratat (pierdut) în mod similar planul perfect al lui Dumnezeu pentru viaţa lor, prin nesupunere şi compromis – cel mai adesea în căsătorie sau în alegerea unei cariere.

G. Christian Weiss în cartea sa, „Voia perfectă a lui Dumnezeu”, povesteşte despre un profesor de la o şcoală biblică, care le-a spus studenţilor săi într-o zi, "Eu am trăit cea mai mare parte din viaţa mea cu cele mai bune lucruri secundare ale lui Dumnezeu (în planul secund


al voii perfecte a Lui Dumnezeu)". Dumnezeu l-a chemat să fie un misionar în zilele tinereţii sale, dar el s-a abătut de la acea chemare ca urmare a căsătoriei. Apoi a început o viaţă egoistă de afaceri, lucrând într-o bancă, cu scopul principal de a face bani. Dumnezeu a continuat să vorbească cu el pentru un număr de ani, dar el a refuzat să cedeze (să se lase înduplecat). Într-o zi, copilul lui cel mic a căzut de pe un scaun şi a murit. Acest lucru l-a condus pe genunchi, şi după o noapte întreagă petrecută în lacrimi în faţa lui Dumnezeu, el a pus viaţa sa în mâinile lui Dumnezeu în mod complet. A fost prea târziu pentru el să meargă în Africa acum. Acea uşa a fost închisă. El ştia că acela fusese cel mai bun lucru al lui Dumnezeu pentru el, dar el l-a ratat. Tot ceea ce a putut face a fost să ceară lui Dumnezeu să pună restul vieţii sale într-o anumită slujire (utilizare). El a devenit un profesor într-o şcoală biblică, dar n-a putut uita niciodată că acest lucru era numai cel mai bun plan secundar al lui Dumnezeu pentru el.

Weiss continuă să spună, "Am întâlnit de atunci numeroase persoane care au suportat mărturii similare. De obicei, aceste mărturii au fost scăldate, sau cel puţin marcate, cu lacrimi amare. În timp ce, mulţumim lui Dumnezeu, El are modalităţi de a folosi chiar şi pe cei care au păcătuit şi au trecut pe lângă acea singură intrare înspre canalul voii Sale perfecte, totuşi viaţa nu va putea fi niciodată aşa cum a intenţionat-o El iniţial. Este o tragedie să fie ratată voia perfectă a lui Dumnezeu pentru viaţa cuiva. Creştine, însemnează-ţi bine aceste cuvinte şi această mărturie, ca nu cumva să ratezi şi tu prima Lui alegere. Dumnezeu, fără îndoială, va folosi orice viaţă care i se încredinţează în mâinile Sale, oricând s-ar petrece aceasta de-a lungul vieţii noastre, dar haideţi să fim printre cei care au căutat şi s-au predat voii Lui de la începutul călătoriei vieţii lor, şi astfel, să evităm acele ocolişuri dureroase şi ruşinoase de-a lungul drumului."

Noi singuri nu putem trăi o viaţă victorioasă, sau să fim folosiţi la maximum pentru Dumnezeu, sau să fim o binecuvântare pentru alţii în orice loc10 pe care-l alegem noi. Unii consideră că-şi pot alege singuri cariera personală şi locul lor de reşedinţă şi apoi să încerce să fie un martor pentru Domnul, oriunde s-ar afla. Domnul poate, în îndurarea Lui, să folosească astfel de credincioşi într-un mod limitat.

10 Ca pasărea plecată din cuibul ei, aşa este omul plecat din locul său. Proverbe 27:8 [nota traducătorului]


Dar utilitatea lor în via lui Dumnezeu va fi doar o fracţiune din ceea ce ar fi putut fi dacă aceştia ar fi căutat cu toată seriozitatea planul Lui şi ar fi rămas în centrul voii Sale perfecte. Oprirea din creşterea spirituală (creşterea spirituală sfrijită) şi rodnicia limitată sunt dar consecinţele desconsiderării neglijente (indiferente, nepăsătoare, indolente, uşuratice) a legilor lui Dumnezeu.

Dacă aţi fost neascultători (nesupuşi) faţă de Dumnezeu în unele lucruri, întoarceţi-vă la El cu pocăinţă acum, înainte să fie prea târziu. Poate fi încă posibil pentru tine, ca în cazul lui Iona, să revii în curentul principal al planului lui Dumnezeu pentru viaţa ta.

Fiecare dintre noi are doar o viaţă. Ferice de omul care, ca şi Pavel, poate spune la sfârşitul acesteia, că el şi-a terminat însărcinarea pe care i-a dat-o Dumnezeu. (2 Tim. 4:7)11.

"Lumea şi toate poftele (dorinţele sale pasionale) vor dispărea într-o zi. Dar omul care urmează voia lui Dumnezeu este parte a Eternităţii şi nu poate muri" (1 Ioan 2:1712-JBP).

"Trăiţi-vă deci viaţa cu simţ de responsabilitate, nu ca oamenii care nu cunosc semnificaţia şi scopul vieţii, ci ca cei care cunosc lucrurile acestea. Asiguraţi-vă că folosiţi la maximum (optim, perfect) timpul dvs., în ciuda tuturor dificultăţilor din aceste zile. Nu fiţi vagi (nehotărâţi, imprecişi, confuzi, neclari), ci apucaţi ferm ceea ce ştiţi că este voia lui Dumnezeu "(Efeseni 5:15-1713-JPB).

REZUMAT

1. IMPORTANŢA VOII LUI DUMNEZEU. Domnul Isus şi apostolii Lui au învăţat că cea mai mare onoare şi cel mai mare privilegiu (favoare) pentru om este de a face voia lui Dumnezeu.

2. PLANUL LUI DUMNEZEU ESTE CEL MAI BUN. Este o nebunie să păşim (să înaintăm) în viitor de unul singur (pe cont propriu), atunci când Dumnezeu aşteaptă să ne călăuzească. Planul Lui este cel mai

11 M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. 2 Tim. 4:712 Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac. 1 Ioan

2:1713 Luaţi seama, deci, să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte

înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele Sunt rele. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Efeseni 5:15-17


bun. Dacă ne predăm (cedăm, ne supunem) Lui, El ne poate salva din capcanele (cursele, laţurile) întinse de Satan.

3. RATÂND PLANUL LUI DUMNEZEU. Este posibil să ratăm voia perfectă a lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, prin neglijenţă sau nesupunere.


CAPITOLUL DOICondiţii pentru descoperirea voii lui Dumnezeu

Călăuzirea Divină nu poate fi analizată (examinată, studiată) doar

ea singură, separată de relaţia noastră personală cu Dumnezeu. Mulţi doresc cadouri, dar nu şi pe Dătătorul lor. Dacă noi dorim cu înfocare călăuzirea, dar nu însetăm după Dumnezeu Însuşi, nu vom obţine călăuzirea pe care o căutăm.

O persoană trebuie să fie în părtăşie cu Dumnezeu pentru a experimenta călăzirea Lui în viaţa sa. Acest lucru implică, înainte de orice altceva, că el ar trebuit să ajungă într-o relaţie vitală cu Cristos prin naşterea din nou. Dar, doar acest lucru nu este de ajuns. Există anumite alte condiţii esenţiale care trebuie îndeplinite dacă vrem să cunoaştem călăuzirea lui Dumnezeu. Aceste condiţii prealabile sunt menţionate în două pasaje din Scriptură, unul în Vechiul Testament, iar celălalt în Noul Testament (Proverbe 3:5,6; Rom. 12:1,2). Haideţi să examinăm aceste pasaje în detaliu.

CREDINŢA

"Încrede-te în Domnul din toată inima şi mintea ta ..... şi El va orândui drumurile tale (va controla, va regiza, te va ghida în ele)." (Proverbe 3:5,614).

Sunt mulţi care nu ajung la o cunoaştere a voii lui Dumnezeu, pentru că, pur şi simplu, ei nu cred că Dumnezeu îi va ghida (conduce, călăuzi, îndruma). Credinţa este o primă condiţie esenţială atunci când suntem în căutarea călăuzirii lui Dumnezeu. Prin credinţă ne referim nu doar la o acceptare mentală a adevărului, ci la o încredere (convingere fermă, siguranţă) în Dumnezeu, care vine prin cunoaşterea personală a lui Dumnezeu.

Când ne lipseşte înţelepciunea (dreapta judecată a minţii, cunoaşterea gândirii lui Dumnezeu într-o anumită situaţie), suntem invitaţi să o cerem lui Dumnezeu şi ni se promite că El ne-o va acorda din abundenţă - cu condiţia să o cerem cu credinţă. Cel care cere fără

14 Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. Proverbe 3:5-6


credinţă, în mod invariabil nu primeşte nimic (Iacov 1:5-715).Credincioşii tineri ar putea socoti că orientarea (călăuzirea)

Divină este disponibilă (rezervată) numai pentru cei maturi, care au crescut în cunoaşterea Domnului de mai mulţi ani. Este fără îndoială adevărat că, cu cât mai mult umblăm cu Dumnezeu, cu atât mai bine putem discerne gândirea Lui. Cu toate acestea, este de asemenea adevărat că Dumnezeu doreşte să îi ghideze pe toţi copiii Lui. Ce a fost spus lui Pavel este adevărat pentru noi toţi – "Dumnezeu .... te-a ales şi te-a predestinat (a stabilit dinainte) să ajungi să cunoşti progresiv voia Lui – adică să poţi pricepe (înţelege, distinge, pătrunde), să poţi recunoaşte mai puternic şi mai clar şi să ajungi mai bine şi mai intim familiarizat cu voia Lui" (Faptele Apostolilor 22:14)16. Un tată dezvăluie cu bucurie copiilor săi dorinţele şi planuri sale pentru ei – nu numai la cei maturi, ci de asemenea şi la cei mai tineri. În acelaşi fel se comportă şi Tatăl nostru Ceresc. Dumnezeu ne-a spus în Cuvântul Său că în aceste zile ale Noului Legământ (sau Testament) toţi copiii Lui – "de la cel mai mic la cel mai mare" – Îl vor cunoaşte în mod personal (Evrei 8:10,11)17. Fiecare dintre noi poate veni deci la El "cu deplină încredinţare (asigurare, certitudine)" că El este încântat să facă de cunoscut voia Lui copiilor Lui care sunt în căutarea ei.

În Evrei 11:618 ni se spune că fără credinţă este imposibil să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Versetul continuă spunând că cei care se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El va răsplăti (va recompensa, va premia) pe toţi cei care, cu sinceritate şi sârguinţă, Îl caută pe El. Dovada credinţei unei persoane se găseşte în perseverenţa (persistenţa) acesteia în rugăciune. Cel care se îndoieşte se va opri din

15 Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul. Iacov 1:5-7

16 El mi-a zis: „Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit, şi să auzi cuvinte din gura Lui. Faptele Apostolilor 22:14

17 Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte pe Domnul!” Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. Evrei 8:11

18 Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. Evrei 11:6


rugăciune foarte curând. Dar cel care crede se va agăţa de Dumnezeu până când primeşte un răspuns. Dumnezeu onorează perseverenţa (seriozitatea, zelul, ardoarea), pentru că este produsul (rezultatul) unei credinţe puternice. Noi nu putem primi nimic preţios de la Dumnezeu, fără ca mai întâi să ne dorim acel lucru cu intensitate. "El satisface (satură) (doar) sufletul care tânjeşte (însetat)" (Psalm 107:9)19. Dumnezeu a spus: "Atunci Mă veţi căuta, veţi întreba (vă veţi interesa) de Mine şi veţi avea nevoie de Mine ca de o necesitate vitală, şi Mă veţi găsi atunci când mă veţi căuta cu toată inima voastră." (Ieremia 29:13)20. Nu este oare adevărat că, atunci când pornim în căutarea voii lui Dumnezeu, o facem de multe ori fără tragere de inimă (nehotărâţi, fără entuziasm)? Când Isus a căutat voia Tatălui în grădina Ghetsimani, El S-a rugat din nou şi din nou "în rugăciune disperată şi agonie de lacrimi" (Evrei 5:721 - JBP). Cât de neglijentă (nepăsătoare, lejeră) este căutarea noastră în comparaţie cu cea a Domnului Isus! Noi de multe ori căutăm voia lui Dumnezeu cu tot atât de puţin zel ca atunci când am căuta o monedă pierdută de cinci cenţi! Nu trebuie deci să fim deloc surprinşi că n-o găsim. Dacă vom evalua (estima, preţui) voia lui Dumnezeu ca cea mai mare comoară de pe pământ, atunci o vom căuta din toate inimile noastre. Credem noi într-adevăr că Dumnezeu recompensează pe căutătorii plini de sârguinţă? Atunci, credinţa noastră se va manifesta ea însăşi în rugăciuni imploratoare (insistente, supărătoare). Dacă suntem mistuiţi (consumaţi) de dorinţa arzătoare de a împlini voia Lui în fiecare domeniu al vieţii noastre, Dumnezeu ne va dezvălui, fără îndoială, gândirea (planul) Lui pentru noi. El nu poate decât să onoreze o credinţă care se agaţă de El până când va primi un răspuns.

În Biblie, credinţa este de multe ori cuplată (face pereche) cu răbdarea. Ambele sunt necesare, dacă vrem să moştenim promisiunile lui Dumnezeu (Evrei 6:12,1522). David ne îndeamnă (fără îndoială din

19 Căci el a potolit setea sufletului însetat, şi a umplut de bunătăţi sufletul flămând. Psalmi 107:9

20 Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Ieremia 29:1321 El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu

strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui. Evrei 5:7

22 aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele. ... Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit


propria sa experienţă), să ne încredinţăm soarta noastră în mâna Domnului, având încredere în El şi aşteaptând cu răbdare timpul Său, şi suntem asiguraţi că El nu ne va lăsa (nu ne va dezamăgi) (Psalm 37:5,7)23. Una dintre cele mai mari tentaţii, atunci când suntem în căutarea voii lui Dumnezeu, este de a ne tulbura (frământa, agita, zbuciuma, necăji) şi a deveni nerăbdători (nervoşi). Dar inima credincioasă este una odihnită (liniştită).

Există unele decizii, pentru care nu avem nevoie să aşteptăm o indicaţie perfect clară a gândului Domnului. De exemplu, dacă sunteţi în căutarea voii Domnului pentru a stabili dacă ar trebui să începeţi o călătorie în ziua de 15 sau 16 a lunii, nu trebuie să aşteptaţi pe termen nelimitat un cuvânt clar de la El.

Cu toate acestea, există unele decizii pentru care noi trebuie să aşteptăm până când suntem perfect clarificaţi (luminaţi) în ce priveşte voia lui Dumnezeu. Când plănuim să ne căsătorim, de exemplu, nu ne putem permite să fim nesiguri (incerţi). Noi trebuie să fim perfect (total) siguri de voia lui Dumnezeu înainte de a decide. O astfel de decizie este, evident, de o însemnătate mai mare decât cea dintâi, pentru că efectele sale sunt cu mult mai vaste (extinse). Cu cât mai importantă este decizia de luat, cu atât mai mult trebuie, de obicei, să aşteptăm pentru a fi siguri de voia lui Dumnezeu.

Dacă avem încredere în Domnul, nu ne va fi frică să aşteptăm. Nu vom încerca să apucăm (acaparăm) ceva pentru noi înşine înainte de a veni timpul lui Dumnezeu, de teamă că, aşteptând prea mult, am putea pierde (rata) ceea ce este cel mai bun (ceea ce nouă ni se pare a fi cel mai bun lucru posibil la momentul respectiv). Dumnezeu este capabil să păstreze (să protejeze) tot ce este mai bun pentru noi, în fiecare domeniu. Când apucăm (dăm năvală) nerăbdători, în mod invariabil (fără excepţie) pierdem ce are Domnul mai bun pentru noi. Biblia spune că "acela care crede ..... nu se va grăbi" (Isaia 28:16).

În cel mai renumit psalm de Călăuzire (Orientare) – Psalmul 25 – David vorbeşte din nou şi din nou despre a aştepta24 pe Domnul (să

făgăduinţa. Evrei 6:12,1523 Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra ... Taci

înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El. Psalmi 37:5,724 Da, toţi cei ce Te aşteaptă nu vor fi daţi de ruşine (none who wait for you shall be

put to shame – ESV): ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei. Psalmi 25:3


lucreze, să acţioneze, să descopere – n.t.) (v.3,5,21). Nici unul care aşteaptă timpul Domnului nu va regreta vreodată că a aşteptat, pentru că Dumnezeu "lucrează şi se arată activ în folosul celui care, cu sinceritate şi cu toată convingerea, aşteaptă (arzător) totul de la El"25

(Isaia 64:4; cf. 49:23). Adesea, aşteptarea este necesară doar ca Dumnezeu să ne

poată face gândirea Lui clară pentru noi. James McConkey în broşura lui, "Călăuzire", a scris, "Uneori umpli de la robinet un pahar cu apă nisipoasă şi tulbure. Cum faci ca să-l limpezeşti? Aşezi paharul cu apa tulbure pe masă. Încet încet noroiul se sedimentează la fundul paharului. Treptat, apa devine mai limpede. În câteva secunde este atât de clară, încât poţi distinge obiectele prin ea. Tot acest proces a fost cauzat pur şi simplu de aşteptare. Legea este aceeaşi şi în domeniul călăuzirii. Şi aici, de asemenea, faimosul (renumitul) precipitant26 al lui Dumnezeu este aşteptarea ..... În timp ce procedăm astfel (aşteptând), reziduurile încet dispar ..... lucrurile fără importanţă îşi iau locul lor subordonat. Lucrurile însemnate (majore) se ivesc şi avansează (sunt promovate) până la importanţa cuvenită lor. Aşteptarea este soluţia pentru toate acestea ... Marea majoritate a greşelilor noastre provin de la neglijarea acesteia. Graba (agitaţia, repezeala, acţionarea în pripă) este cel mai adesea o capcană a lui Satan, decât o necesitate a călăuzirii ...

Uneori dezorientarea noastră este atât de mare încât ni se pare că nici o călăuzire (ghidare) nu va veni vreodată. Pentru astfel de vremuri, psalmistul are un mesaj preţios în cuvântul său, prin exemplul străjerilor (celor care patrulează noaptea). „Sunt în căutarea şi aşteptarea Domnului, mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa" (Psalmi 130:6)27. Ce fac oamenii care aşteaptă, în orele de noapte, să se ivească zorii dimineţii? Răspunsul are patru părţi:

(1) Ei aşteaptă în întuneric. (2) Ei aşteaptă ceva ce urmează să vină încet. (3) Ei aşteaptă ceva de care sunt siguri că va veni. (4) Ei

25 cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se, şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu în afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El. Isaia 64:4

26 Produs chimic care, adăugat la o soluție, provoacă o precipitare (depunere a impurităţilor) (DEX)

27 Sufletul meu aşteaptă pe Domnul, mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa, da, mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa. Psalmi 130:6


aşteaptă după ceva, care atunci când va veni va aduce lumina zilei.Deci toate sunt de partea noastră, a celor care aşteptăm să fim

ghidaţi (călăuziţi). Adesea, dezorientarea noastră este atât de extremă, încât avem impresia că aşteptăm într-un întuneric total. Prea adesea când aşteptăm, chiar şi cei care aşteaptă pentru a doua zi, prima străfulgerare slabă din zori pare să vină, oh, atât de încet! Apoi, de asemenea, aşa cum n-a existat încă niciodată nici un dubiu că o noapte se va sfârşi în zorii zilei, la fel, noaptea noastră de incertitudine este absolut sigur că va avea ca final lumina zorilor călăuzirii lui Dumnezeu. În sfârşit, aşa cum venirea lentă a zorilor zilei, atunci când apare, aduce lumina şi binecuvântarea fără măsură, în acelaşi fel, călăuzirea dată nouă de Dumnezeu aşa de mult va înveseli sufletele noastre aflate în aşteptare şi aşa de mult va lumina calea noastră înnourată, încât aproape că vom uita zilele îndelungate când am aşteptat în întuneric."

Feriţi-vă de a fi precipitaţi (grăbiţi, repeziţi, zoriţi). Nerăbdarea (nervozitatea) provine întotdeauna din necredinţă. A fost spus israeliţilor în pustie, că "aceştia nu au aşteptat cu sinceritate desfăşurarea planurilor Sale, ca să ţină seama de ele, să le respecte" (Psalm 106:13)28. Prin aceasta, ei au pierdut ce avea mai bun Dumnezeu pentru ei. Fie ca Dumnezeu să ne salveze de la o astfel de tragedie.

NEÎNCREDEREA ÎN SINE

"Nu te baza pe perspicacitatea sau pe înţelepciunea ta (priceperea ta, inteligenţa ta, capacitatea ta de pătrundere, agerimea minţii tale) ... şi El va direcţiona căile tale" (Proverbe 3:5,6)29.

Cel care are deplină încredere în înţelepciunea lui naturală proprie, şi n-o tratează cu suspiciune atunci când e vorba de lucrurile spirituale, are încă de învăţat una din lecţiile fundamentale ale vieţii creştine. Puţina deşteptăciune nu poate, prin ea însăşi, să priveze pe un om de cunoaşterea voii lui Dumnezeu, în cazul în care omul se sprijină (se reazămă cu toată încrederea) pe Dumnezeu. Dar încrederea

28 Dar au uitat curând lucrările Lui, şi n-au aşteptat împlinirea planurilor Lui. Psalmi 106:13

29 Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. Proverbe 3:5-6


mândră în propria isteţime (abilitate, iscusinţă) şi în capacitatea de a prevedea lucrurile, poate să te priveze de cunoaşterea voii Lui. Pavel spune în Filipeni 3:330 că un credincios ar trebui să fie caracterizat de o lipsă de încredere în sine.

Pavel a fost un intelectual de mare valoare, dar el a trebuit totuşi să părăsească încrederea în el însuşi şi să se bazeze pe Dumnezeu. Din experienţa proprie scrie el creştinilor din Corint, "Dacă cineva dintre voi se crede pe el însuşi unul dintre înţelepţii lumii, să se debaraseze de deşteptăciunea sa, ca să poată învăţa să fie cu adevărat înţelept. Pentru că deşteptăciunea acestei lumi este prostie înaintea lui Dumnezeu" (1 Cor. 3:18,19-JBP)31. Înţelepciunea pământească este un obstacol (barieră, piedică, handicap) în calea cunoaşterii voii lui Dumnezeu, aşa că trebuie înlăturată.

Ca nu cumva această ultimă afirmaţie să fie înţeleasă greşit, lăsaţi-mă să adaug un cuvânt de explicaţie. Respingerea înţelepciunii lumeşti nu înseamnă neutilizarea capacităţilor noastre intelectuale. Pavel s-a folosit de capacităţile lui intelectuale, şi este de neconceput că ar cere vreodată altora să nu le utilizeze pe ale lor. Înţelepciunea lumească nu se poate referi la educaţie şi învăţare, pentru că atunci, atât învăţatul Pavel, cât şi neînvăţaţii Corinteni (cărora el le scria) ar fi trebuit să le dispreţuiască (să renunţe la ele). Ea se referă la măsura de încredere pe care ne-o punem în propria noastră deşteptăciune, indiferent dacă cunoştinţele noastre sunt multe sau puţine. Este o maladie care poate afecta deopotrivă pe cel învăţat, cât şi pe cel neînvăţat.

Biblia compară credincioşii cu oile. Oaia este un animal prostuţ, incapabil să se orienteze (să găsească propria lui cale pe care trebuie să meargă), şi având vederea extrem de slabă. Unica ei siguranţă depinde numai şi numai de a-l urma pe păstor oriunde se îndreaptă acesta. Acesta este un fapt foarte umilitor de recunoscut pentru cel care se încrede în sine însuşi. Mândria lui se va revolta dacă i se sugerează că

30 Căci cu adevărat circumcişi suntem noi, cei care ne închinăm lui Dumnezeu prin Duhul Său, care ne lăudăm în Cristos Isus, şi care nu ne încredem în carnea noastră. Filipeni 3:3 [trad. WBTC] „We don't trust in ourselves or anything we can do.” [WBTC ENGLISH]

31 Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. ... ” 1 Corinteni 3:18-19


este atât de nepriceput (prostuţ) în lucrurile spirituale. Totuşi, această neîncredere totală în sine este o condiţie preliminară inevitabilă pentru cunoaşterea călăuzirii lui Dumnezeu în viaţa noastră. David a luat locul unei oi în faţa Domnului, şi astfel a experimentat călăuzirea Divină – "Domnul este Păstorul meu .... El mă conduce .... El mă călăuzeşte" (Psalmi 23:1-3).

Dacă omul nu se umileşte pe sine însuşi şi nu ia acest loc umil, nu poate cunoaşte căile lui Dumnezeu. "El va învăţa căile Sale, care sunt drepte şi cele mai bune, pe aceia care cu umilinţă se întorc la El", a spus David în Psalmul 25:932 (TLB). Încrederea în sine poate fi justă (acceptabilă) pentru omul lumesc, dar cu siguranţă nu şi pentru copilul lui Dumnezeu. Aici se află motivul pentru care mulţi credincioşi ratează planul lui Dumnezeu pentru viaţa lor. Încrezători în abilităţile lor, ei nu caută cu sinceritate (cu seriozitate, cu toată convingerea) voia lui Dumnezeu. Ei depind în schimb de geniul lor propriu (talentul lor, mintea lor strălucită) şi sunt astfel conduşi în rătăcire şi confuzie.

Dumnezeu permite deseori eşecul şi confuzia în viaţa noastră, cu scopul ca noi să putem vedea totala depravare a inimilor noastre şi cât de nedemnă de încredere este mintea (raţiunea) noastră supusă greşelii, şi astfel să învăţăm necesitatea de a ne agăţa cât mai strâns de El. Una din lecţiile de frunte pe care Domnul a căutat să le-o predea ucenicilor Săi a fost aceea că fără El n-ar putea face nimic (Ioan 15:533). Ei au fost foarte greoi (lenţi) în învăţarea acestei lecţii: aşa suntem şi noi.

Omul umil, care-şi recunoaşte limitările sale şi se sprijină puternic pe Dumnezeu, va descoperi voia Divină fără dificultate. Pe de altă parte, doctorul în teologie sigur pe sine, care depinde de formarea sa din Seminar (îşi pune încrederea în acest lucru), va fi lăsat să bâjbâie în întuneric.

32 El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.Psalmi 25:9

33 Eu Sunt Viţa, voi Sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Ioan 15:5


ASCULTAREA ÎN FIECARE DOMENIU

"Recunoaşte-L pe Dumnezeu în toate căile tale, şi El va orândui (îndruma, orienta, ghida) cărările tale" (Proverbe 3:6)34. Suntem, uneori, dornici să cunoaştem călăuzirea ( îndrumările) lui Dumnezeu într-un domeniu al vieţii noastre, dar nu tot atât de dornici de a avea călăuzirea Lui şi în alte domenii. De exemplu, am putea căuta cu toată seriozitatea voia lui Dumnezeu în căsătorie, dar s-ar putea să nu procedăm la fel atunci când căutăm un loc de muncă. Sau ar putea fi vice-versa. Sau poate că am căuta îndrumarea lui Dumnezeu în ce priveşte cum şi unde să ne petrecem concediul nostru anual, dar poate niciodată nu L-am întreba pe Dumnezeu cum să ne cheltuim banii noştri.

Acest lucru se datorează faptului că noi suntem înclinaţi să vrem îndrumarea lui Dumnezeu numai atunci când este convenabil pentru noi. Deseori, motive egoiste, neştiute de noi, pândesc în inimile noastre. Noi căutăm voia lui Dumnezeu în unele probleme, pentru că nu vrem să facem greşeli care ne-ar putea provoca suferinţe sau pierderi. Motivul nu este acela că noi am dori să-I fim plăcuţi lui Dumnezeu, ci că dorim să fim liniştiţi (confortabili) şi prosperi. Ca urmare, noi eşuăm în ce priveşte primirea călăuzirii lui Dumnezeu, pentru că El a promis că va ghida doar pe cei care-L recunosc în toate căile lor, cei care cu plăcere acceptă conducerea Sa în toate domeniile vieţii lor.

Există multe domenii în care voia lui Dumnezeu ne este deja revelată în Scripturi. De exemplu, Biblia spune că Dumnezeu vrea ca noi să fim sfinţi şi recunoscători:

"Aceasta este voia lui Dumnezeu, ca voi să fiţi consacraţi – separaţi şi puşi deoparte pentru o viaţă pură şi sfântă .... "

"Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile – indiferent de împrejurările care ar putea fi, fiţi recunoscători şi aduceţi mulţumiri; căci aceasta este voia lui Dumnezeu pentru voi care sunteţi în Isus Cristos" (1 Tes. 4:3; 5:18).

În mod similar, ni se spune că Dumnezeu aşteaptă ca noi să iubim pe semenii noştri ca pe noi înşine (Romani 13:9)35. Dacă am

34 Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. Proverbe 3:635 De fapt: „Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să


primit iertarea lui Dumnezeu şi mântuirea, ar trebui să dorim şi să cerem aceleaşi lucruri şi pentru aproapele nostru. Voia lui Dumnezeu este clar revelată în Noul Testament: noi existăm pentru a fi martorii Lui (Fapte 1:8).

A iubi pe semenii noştri implică în primul rând o preocupare pentru nevoile lor spirituale, dar nu exclude alte nevoi ale lor. Dumnezeu a spus: "Vreau să împărţiţi mâncarea voastră cu cei flămânzi şi să aduceţi în casele voastre pe cei care sunt neajutoraţi, săraci şi lipsiţi de mijloace. Îmbrăcaţi pe cei care suferă de frig şi nu evitaţi pe rudele care au nevoie de ajutorul vostru. Dacă faceţi aceste lucruri, Dumnezeu va revărsa gloria Sa peste voi ..... Apoi, când Îl veţi chema, Domnul va răspunde: „Da, Eu sunt aici.” El va răspunde rapid. Tot ce trebuie să faci este să încetezi oprimarea celui slab, şi să încetezi de a mai aduce acuzaţii false şi de a mai răspândi vorbe deşarte! Hrăneşte pe cel flămând! Ajută pe cei în necaz! Atunci lumina ta va străluci în întuneric, şi întunericul din jurul tău va fi la fel de strălucitor ca lumina zilei. Şi Domnul te va ghida continuu", (Isaia 58:7-11-TLB). Lui Dumnezeu îi place să-şi descopere gândirea celor care sunt interesaţi în mod altruist36 (dezinteresat) de nevoile celorlalţi.

Dacă eşuăm să ascultăm de Dumnezeu în aceste domenii, în care El şi-a dezvăluit deja voia Lui, atunci nu ne putem aştepta ca El să ne călăuzească în alte domenii. Acesta este un principiu al călăuzirii Divine, anume că Dumnezeu niciodată nu acordă lumină suplimentară unuia care ignoră lumina pe care o are deja. Dumnezeu nu ne va arăta al doilea pas, înainte de a-l face pe primul. "În timp ce mergi, pas cu pas, Eu îţi voi descoperi calea înaintea ta" , este promisiunea Lui (Proverbe 4:12 - parafrază). El este interesat de fiecare pas al nostru. "Paşii omului (bun) sunt îndreptaţi şi întăriţi de Domnul, atunci când El îşi găseşte plăcerea în calea lui, şi El Însuşi este preocupat de fiecare pas al lui" (Psalmi 37:23)37.

Aici este o altă promisiune de călăuzire pentru cel ascultător (supus): "Eu te voi instrui (zice Domnul) şi te voi ghida de-a lungul celei mai bune căi pentru viaţa ta; Eu te voi sfătui şi voi supraveghea

nu pofteşti” şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Romani 13:9

36 Atitudine binevoitoare şi dezinteresată manifestată în folosul altora. [DEX]37 Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui. Psalmi 37:23


progresul tău, (dar) nu fi ca un cal sau ca un catâr" (Psalmi 32:8,9-TLB)38. (Calul este caracterizat prin nerăbdare, mereu dorind să dea buzna înainte, pe câtă vreme catârul este caracterizat prin încăpăţânare, de multe ori refuzând să pornească. Noi trebuie să evităm ambele atitudini).

Dumnezeu ne vorbeşte prin conştiinţa noastră, atunci când suntem neascultători. Prin urmare, ar trebui să avem grijă să ţinem seama mereu de vocea conştiinţei. Isus a spus: "Ochiul tău este cel care luminează trupul tău; atunci când ochiul tău este sănătos şi îşi îndeplineşte funcţia, tot trupul tău este plin de lumină" (Luca 11:34). Ce a vrut Isus să se înţeleagă prin ochi? În Matei 5:8, El face legătura între vederea spirituală şi puritatea inimii. Deci ochiul trebuie să se refere la conştiinţa care, atunci când se supune în mod constant, ne conduce la puritatea inimii.

Doar prin ea însăşi, conştiinţa nu este vocea lui Dumnezeu, pentru că este educată şi modelată de principiile pe care o persoană îşi clădeşte viaţa sa. Dar, dacă aceasta este supusă în mod continuu şi adusă în conformitate cu învăţătura Bibliei, va reflecta tot mai mult standardul (etalonul) lui Dumnezeu. Promisiunea din Luca 11:34 este atunci că, dacă păstrăm conştiinţa noastră curată, lumina lui Dumnezeu va inunda viaţa noastră – şi, astfel, vom cunoaşte voia Lui. Dacă eşuăm în a asculta vocea conştiinţei în viaţa noastră de zi cu zi, vom eşua şi în ce priveşte auzirea vocii Duhului atunci când căutăm călăuzirea lui Dumnezeu. Ascultarea neîntârziată de Dumnezeu ori de câte ori El ne vorbeşte este unul dintre secretele călăuzirii.

Recent, am citit despre băiatul de cincisprezece ani, orb din naştere, care a pilotat şi a aterizat un avion în condiţii de siguranţă. Această realizare remarcabilă a fost îndeplinită prin ascultarea sa instantanee (imediată) de fiecare ordin dat de pilotul instructor. Atunci când ne confruntăm cu multiple probleme de viaţă, s-ar putea să ne simţim ca nişte oameni orbi care încearcă să aterizeze un avion pe o pistă necunoscută şi invizibilă. Dar dacă ne dezvoltăm obiceiul de a asculta instantaneu de comenzile (poruncile) lui Dumnezeu, vom vedea

38 „Eu-zice Domnul-te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” Nu fiţi ca un cal sau ca un catîr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine. Psalmi 32:8-9


că vom ateriza în siguranţă.

SUPUNEREA NECONDIŢIONATĂ

"Dedicaţi-vă în mod decisiv trupurile voastre – dăruind toate mădularele şi aptitudinile voastre – ca o jertfă vie, sfântă şi bine plăcută lui Dumnezeu .... astfel încât să puteţi deosebi (pentru voi înşivă) care este voia lui Dumnezeu, cea bună, acceptabilă şi perfectă" (Romani 12:1,2)39.

Noul Testament ne îndeamnă să devenim (să alegem să fim) sclavi ai Domnului. Pavel s-a numit pe el însuşi un sclav de bună voie al lui Isus Cristos. În Vechiul Testament, existau două clase de servitori – sclavul şi servitorul angajat (plătit). Un sclav, spre deosebire de servitorul angajat, nu era niciodată plătit. El era cumpărat de către stăpânul său cu un preţ şi, ca rezultat, tot ceea ce era el şi tot ceea ce poseda aparţinea stăpânului său. Aceasta este ceea ce fiecare credincios trebuie să recunoască despre el însuşi. Timpul nostru, banii, talentele, familia, posesiunile, minţile şi trupurile – toate – aparţin Stăpânului şi Domnului nostru, pentru că ele sunt ale Lui de drept, ca urmare a cumpărării noastre de la Cruce (1 Cor. 6:19,20)40.

Prin urmare, suntem îndemnaţi să dăruim trupurile noastre lui Dumnezeu, o dată pentru totdeauna, ca o jertfă vie, întocmai ca jertfa arderii de tot din Vechiul Testament. Jertfa arderii de tot, spre deosebire de jertfa pentru păcat, era în întregime oferită lui Dumnezeu şi semnifica dedicarea totală a ofertantului pentru El. Când un om jertfea o ardere de tot, el nu primea nimic înapoi. Dumnezeu putea face orice dorea cu acea jertfă. Era un simbol al Crucii de pe Calvar, unde Domnul Isus Însuşi S-a oferit cu totul Tatălui Său spunând: "Tată, nu voia Mea, ci a Ta să se facă." Iată ce înseamnă să prezentăm trupurile noastre ca o jertfă vie lui Dumnezeu: trebuie să murim faţă de propria noastră voie (intenţie, hotărâre) şi faţă de propria noastră

39 Vă îndemn, deci, fraţilor, ..., să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu ... Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. Romani 12:1-2

40 Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. ... 1 Corinteni 6:19-20


alegere în ce priveşte cum şi unde trupurile noastre ar trebui să fie folosite de către El. Numai astfel putem ajunge să cunoaştem voia Lui.

Lipsa unei astfel de supuneri este, de regulă, principalul motiv pentru care suntem incapabili să distingem voia lui Dumnezeu. Supunerea noastră faţă de Domnul este cel mai adesea cu rezerve. Nu suntem cu adevărat dispuşi să acceptăm orice ne-ar putea oferi (ar putea veni din partea lui) Dumnezeu.

M-am întâlnit odată cu un frate, care era dispus să accepte orice profesie, cu excepţia serviciului cu normă întreagă pentru Cristos. I-am spus că această reţinere a lui era cea care îl împiedica să vadă clar planul lui Dumnezeu pentru viaţa lui. Când a cedat în cele din urmă toate pentru Domnul, el a câştigat imediat o asigurare mai profundă a voii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu l-a chemat într-o slujire creştină full-time, dar a vrut ca el să fie dispus pentru acest lucru.

Mulţi din cei care vin la Dumnezeu sub pretextul că doresc să cunoască voia Lui, în realitate doresc doar aprobarea Lui pentru calea pe ei deja au ales-o pentru ei înşişi. De aceea ei nu primesc niciun răspuns de la El. Cât de repede problemele noastre de călăuzire ar putea fi rezolvate, dacă doar ne-am dărui fără nici o rezervă Domnului nostru, spunând: "Doamne, eu sunt dispus să accept orice, dacă voieşti numai să mă asiguri că este voia Ta. Alege Tu pentru mine, Domnul meu. Eu nu am nici o alegere a mea proprie în această problemă." Avraam a consimţit să meargă oriunde şi să facă orice, oricând (în orice moment), pentru Dumnezeu, ceea ce l-a făcut să fie numit "Prietenul lui Dumnezeu."

George Muller din Bristol (Anglia) a fost un om de mare credinţă şi unul care putea stabili voia lui Dumnezeu cu o precizie remarcabilă. El a spus, în acest sens, "Caut mai întâi să mă asigur că nu există în inima mea nici o voinţă proprie asupra unui subiect oarecare. Nouă zecimi din chinul anumitor persoane provin în general din acest fapt. Nouă zecimi din dificultăţi sunt învinse când inimile noastre sunt gata să facă voia Domnului, oricare ar fi ea. Când eşti într-adevăr într-o asemenea stare, de obicei nu mai este decât doar un pic până la cunoaşterea voii Lui."

Unii doresc mai întâi să ştie voia lui Dumnezeu, înainte de a decide dacă să se supună sau nu. Dar Dumnezeu nu dezvăluie voia Lui


unor astfel de oameni. Isus a spus: "Dacă doreşte cineva să facă voia Lui, o va cunoaşte ....." (Ioan 7:17)41. Dorinţa de a face orice ne porunceşte Dumnezeu ne va pregăti (califica) ea însăşi să recunoaştem care este voia Lui perfectă. Acest lucru se aplică lucrurilor mărunte, tot aşa de bine ca şi lucrurilor mari.

O MINTE REÎNNOITĂ

"Nu vă conformaţi veacului acestuia .... ci fiţi transformaţi prin (completa, absoluta, totala) reînnoire a minţii voastre – prin noile ei idealuri şi noile ei atitudini - astfel încât să puteţi deosebi (pentru voi înşivă) care este voia lui Dumnezeu, cea bună, acceptabilă şi perfectă" (Romani 12:2)42.

Lumescul (deşertăciunea acestei lumi – pofta ochilor, pofta firii pământeşti şi lăudăroşenia vieţii – n.t.) astupă urechile spiritului nostru, împiedicându-ne să auzim vocea lui Dumnezeu. Fiecare persoană care trăieşte în această lume este afectată de spiritul acestei lumi. Nimeni nu scapă influenţei ei. Din copilărie, fiecare dintre noi absoarbe în sine însuşi (se îmbibă), zi de zi, mai mult sau mai puţin din spiritul acestei lumi – prin ceea ce auzim, vedem şi citim. Acest lucru afectează în special minţile noastre şi ne influenţează modul nostru de gândire. Deciziile pe care le luăm vin deci, în primul rând, din consideraţii lumeşti.

Duhul lui Dumnezeu care vine să locuiască în noi atunci când suntem "născuţi din nou" se opune spiritului acestei lumi şi, prin urmare, doreşte să reînnoiască în totalitate (complet) gândirea noastră. Scopul final al lui Dumnezeu pentru noi este ca noi să putem fi asemenea chipului Fiului Său.

Aceasta este partea primordială a voii Sale pentru noi toţi. Orice altceva – cu cine ar trebui să ne căsătorim, unde ar trebui să locuim şi să muncim – este secundar. Toate relaţiile lui Dumnezeu cu noi sunt îndreptate spre acest final – ca să putem deveni ca Isus (vezi

41 Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine. Ioan 7:17

42 Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. Romani 12:2


Romani 8:28,29)43. Dar acest lucru poate fi îndeplinit în noi numai pe măsură ce permitem Duhului Sfânt să reînnoiască (să schimbe) mintea noastră zilnic. Cu cât mai mult minţile noastre sunt astfel reînnoite, cu atât mai exact vom fi capabili să discernem voia lui Dumnezeu la răscrucile de drumuri ale vieţii noastre.

Lumescul nu este, în principiu, ceva extern – cum ar fi mersul la cinematograf, băutura, fumatul, purtarea de haine şi podoabe scumpe şi la modă sau stilul de viaţă extravagant. Acestea pot indica o persoană lumească, dar ele sunt doar expresii exterioare ale proceselor de gândire lumească. Conformarea cu lumea îşi are existenţa, în primul rând, în mintea unei persoane, şi se manifestă în diferite moduri, în special în deciziile pe care le ia. De exemplu, atunci când se gândeşte să ia o decizie în ce priveşte alegerea unui loc de muncă sau a carierei, o persoană lumească va fi guvernată de factori cum ar fi salariul, perspectivele de promovare, confortul, facilităţile, avantajele, etc. Iar atunci când se gândeşte la căsătorie, el va fi influenţat de lucruri cum ar fi poziţia socială, clasa socială, zestrea disponibilă, frumuseţea fizică, sau averea.

Pe de altă parte, deciziile unui credincios ar trebui să fie guvernate în primul rând de factori spirituali, deşi alte considerente nu ar trebui să fie neglijate. Gloria Numelui lui Dumnezeu şi extinderea Împărăţiei Lui ar trebui să fie prima noastră preocupare. Acesta este motivul pentru care Domnul ne-a învăţat în primul rând să ne rugăm, "Sfinţească-se Numele Tău, vie Împărăţia Ta", şi doar după aceea, "Facă-se Voia Ta".

Procesul de distingere (discernere) şi eliminare a motivelor lumeşti este vital, dacă dorim să cunoaştem voia lui Dumnezeu. A spune, "Dumnezeu m-a condus", atunci când motivele noastre au fost egoiste, este blasfemie. Mult mai bine în astfel de cazuri este să spunem că decizia a fost a noastră personală, decât să luăm Numele lui Dumnezeu în deşert şi să dăm o spoială de spiritualitate lumescului din noi. Nu câştigăm nimic numai convingându-i pe alţii (sau chiar pe noi

43 De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi Hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulţi fraţi. Romani 8:28-29


înşine) că noi facem voia lui Dumnezeu. La urma urmei, Dumnezeu nu poate fi păcălit (prostit). Aşa cum spune Biblia: "Noi putem dovedi întotdeauna că avem dreptate, dar este Domnul convins? ... Ne putem justifica fiecare faptă (acţiune), dar Dumnezeu se uită la motivele noastre" (Proverbe 16:244; 21:245-TLB).

Reînnoirea minţii noastre ne va duce pentru început la a gândi ca Domnul şi a vedea situaţiile şi oamenii aşa cum le vede El. Mintea lui Pavel era atât de reînnoită, încât el îndrăznea să spună că are mintea lui Cristos şi că nu se mai uită la oameni dintr-un punct de vedere pur şi simplu uman (1 Cor. 2:1646; 2 Cor. 5:1647). Rugăciunea lui pentru credincioşii din Colose a fost ca ei, de asemenea, să poată fi transformaţi în acest fel – "Ne rugăm lui Dumnezeu ca să puteţi vedea lucrurile, aşa cum sunt ele, din perspectiva Lui, prin faptul că vi s-a dat înţelegere şi pătrundere duhovnicească" (Coloseni 1:948 -- JBP).

O astfel de transformare a minţilor noastre ne va permite să ştim ce-i place lui Dumnezeu şi ce nu, şi astfel vom fi capabili de a discerne voia Lui cu uşurinţă, în diversele situaţii cu care ne confruntăm. Promisiunea lui Dumnezeu pentru noi în această epocă a Noului Testament este, "Acesta este noul acord (Testament) .... voi scrie legile Mele în mintea lor, astfel încât aceştia vor şti ce vreau Eu ca ei să facă, chiar şi fără ca Eu să le mai spun ..... voi scrie legile Mele în mintea lor, astfel încât ei vor şti întotdeauna voia Mea" (Evrei 8:1049; 10:1650-TLB).

O astfel de reînnoire ne va oferi o înţelegere nu numai a voii lui

44 Toate căile omului Sunt curate în ochii lui, dar cel ce cercetează duhurile este Domnul. Proverbe 16:2

45 Omul socoteşte că toate căile lui sunt fără prihană, dar Cel ce cercetează inimile este Domnul. Proverbe 21:2

46 Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Cristos. 1 Corinteni 2:16

47 Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi chiar dacă am cunoscut pe Cristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta. 2 Corinteni 5:16

48 De aceea şi noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voiei Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească. Coloseni 1:9

49 Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. Evrei 8:10

50 „Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor” Evrei 10:16


Dumnezeu, dar, de asemenea, şi a metodelor Sale şi a scopului Său (intenţiilor Sale) – vom şti, nu numai ceea ce Dumnezeu vrea ca noi să facem, dar, de asemenea, modul în care El vrea ca noi să o facem, şi de ce. A face voia lui Dumnezeu poate fi o corvoadă dacă nu apreciem scopurile (intenţiile, ţintele) lui Dumnezeu. Când apreciem (preţuim) scopurile Lui, voia lui Dumnezeu devine pentru noi ceea ce a fost pentru Isus – o plăcere (desfătare, încântare, bucurie). Din cauza ignoranţei noastre cu privire la natura lui Dumnezeu ne este teamă de voia Lui. Dacă L-am fi cunoscut pe El mai bine, ne-am bucura să îndeplinim fiecare poruncă a Lui.

Cum poate fi reînnoită mintea noastră? O soţie care trăieşte în preajma soţului ei, într-o tovărăşie intimă (de la inimă la inimă), ajunge să cunoască mai mult şi mai mult din mintea şi din căile lui, pe măsură ce anii trec. Acelaşi lucru se aplică şi în ce priveşte credinciosul şi Dumnezeul lui. Naşterea din nou este ca o căsătorie cu Domnul Isus. După căsătorie, ar trebui să mergem înainte, umblând în părtăşie strânsă cu Domnul, de vorbă cu El zi de zi.

Trebuie, de asemenea, să-L lăsăm să vorbească inimilor noastre în fiecare zi, atât prin Cuvântul Său, cât şi prin disciplina încercărilor pe care El le trimite în vieţile noastre. Astfel, ne vom găsi pe noi înşine tot mai conformi cu imaginea Domnului nostru (2 Cor. 3:18)51. Dacă neglijăm meditarea zilnică la Cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciunea – lucruri care reprezintă părtăşia cu Domnul – vom găsi că este extrem de dificil să pricepem gândirea (mintea) lui Dumnezeu. Meditarea la Cuvântul lui Dumnezeu poate îndrepta căile strâmbe şi cu cotituri ale gândirii noastre pervertite şi ne poate deschide spiritual, devenind sensibili la vocea lui Dumnezeu.

Putem recunoaşte vocea Domnului numai obişnuindu-ne s-o auzim. Un nou convertit a întrebat odată un slujitor matur al lui Dumnezeu de ce, deşi Cristos a spus: "Oile mele cunosc glasul Meu", până acum el n-a putut auzi vocea Domnului. Slujitorul lui Dumnezeu a răspuns, "Da, este adevărat că oile Sale cunosc glasul Lui, dar este, de asemenea adevărat, că mieii trebuie să înveţe s-o recunoască (să se deprindă cu ea)."

51 Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. 2Corinteni 3:18


Un fiu identifică uşor vocea tatălui său, doar pentru că el a auzit-o suficient de des. Exact la fel, doar prin ascultarea constantă a vocii Domnului, vom fi capabili să o deosebim (evidenţiem, remarcăm), mai presus de gălăgia şi zgomotul altor voci care vor suna în mintea noastră, atunci când căutăm voia lui Dumnezeu. Dacă sunteţi obişnuiţi să ascultaţi vocea Domnului, atunci, în perioadele de pericol (extremă urgenţă), promisiunea Lui este, "Urechile tale vor auzi un cuvânt în spatele tău spunând, ``Acesta este drumul, mergeţi pe el``, atunci când o veţi lua la dreapta sau la stânga " (Isaia 30:21)52.

În cazul în care, pe de altă parte, ne întoarcem la Domnul numai în perioade de criză (strâmtorare), după toate probabilităţile nu vom auzi vocea lui Dumnezeu deloc. Unii dintre copiii lui Dumnezeu sunt atât de ocupaţi, că nu au timp pentru a asculta pe Domnul în viaţa lor de zi cu zi, şi totuşi în situaţii de criză ei doresc să ştie voia Sa imediat. Vorbind unor asemenea credincioşi, G. Christian Weiss a spus că spiritul rugăciunilor lor în caz de urgenţă este ceva de genul acesta – "Doamne Isuse, am fost teribil de ocupat şi nu am avut prea mult timp pentru a vorbi cu Tine. Iartă-mă. Dar acum, Doamne, eu sunt într-o situaţie critică şi trebuie să aflu voia Ta în această chestiune foarte importantă, până mâine dimineaţă la ora 10. Aşa că te rog, Doamne, grăbeşte-Te şi descoperă-mi-o. Amin." Voia lui Dumnezeu nu este dezvăluită în acest mod, şi nici la astfel de persoane.

Comuniunea zilnică cu Dumnezeu în meditaţie şi în rugăciune este vitală, dacă dorim să avem îndrumarea lui Dumnezeu în viaţa noastră.

REZUMAT:

Dacă vrem să descoperim voia lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să îndeplinim următoarele condiţii:

1. CREDINŢA. Trebuie să credem că Dumnezeu ne va revela voia Sa pentru noi. O astfel de credinţă va fi caracterizată de o dorinţă înfocată (de a afla voia Lui pentru noi) şi de răbdare. Trebuie să fim dispuşi să aşteptăm timpul lui Dumnezeu.

52 Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!” Când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga. Isaia 30:21


2. NEÎNCREDEREA ÎN SINE. Trebuie să privim cu neîncredere (să nu ne punem încrederea în) inteligenţa noastră şi, cu smerenie, să ne sprijinim pe Dumnezeu. Nu trebuie să ne debarasăm de abilităţile noastre intelectuale, dar încrederea noastră trebuie să fie în Dumnezeu şi nu în noi înşine.

3. ASCULTAREA ÎN FIECARE DOMENIU. Trebuie să fim gata (hotărâţi) să facem voia lui Dumnezeu în fiecare domeniu al vieţii noastre, şi nu doar în câteva dintre ele. Trebuie să fim supuşi la lumina lui Dumnezeu pe care ne-a dat-o deja, şi să ne păstrăm întotdeauna conştiinţa noastră curată.

4. SUPUNEREA NECONDIŢIONATĂ. Trebuie să ne predăm (să ne oferim pe noi înşine) fără rezerve lui Dumnezeu şi să fim dispuşi să acceptăm orice ar alege El pentru noi.

5. O MINTE REÎNNOITĂ. Trebuie să umblăm zilnic cu Dumnezeu, fiind atenţi (receptivi) la ceea ce are să ne comunice. Trebuie să-I permitem astfel să reînnoiască mintea noastră şi să ne elibereze de procesele de gândire (cugetare, meditare, reflecţie) lumească.


CAPITOLUL TREI Călăuzire prin mărturia interioară

Când ajungem la subiectul metodelor (mijloacelor) prin care

Dumnezeu ne călăuzeşte (ghidează), trebuie să ţinem cont că principiile biblice sunt mai importante decât experienţele personale, chiar şi ale celor mai evlavioşi bărbaţi şi femei. Dumnezeu nu este limitat să lucreze în vreunul din şabloanele pe care le stabilim noi. El este suveran şi poate uneori alege să utilizeze mijloace de călăuzire miraculoase, în loc de mijloacele normale de orientare. El a ghidat Israelul printr-un stâlp de nor şi un stâlp de foc în pustiu, dar această metodă a încetat atunci când au intrat Canaan.

Faptele Apostolilor are câteva cazuri de orientare extraordinare. Un înger a vorbit lui Filip şi i-a spus să părăsească Samaria şi să meargă pe un drum pustiu în deşert (8:26). Lui Anania i s-a spus de către Domnul într-o viziune să meargă şi să-l întâlnească pe Saul (9:10-16). Petru a avut o viziune, în care Dumnezeu i-a descoperit că el era cel care trebuia să ducă Evanghelia la Neamuri (10:9-16). Pavel a văzut o viziune care l-a direcţionat să meargă în Macedonia (16:9). De asemenea, el se referă la un moment în care, aflându-se în Ierusalim, Domnul i-a dat într-o viziune direcţii de acţiune (22:17-21). Dar acestea sunt excepţii, mai degrabă decât o regulă.

Nu putem respinge în totalitate posibilitatea ca Dumnezeu să-şi direcţioneze copiii Lui în moduri similare şi astăzi. Dar, ca şi în Faptele Apostolilor, astfel de cazuri sunt rare.

În această carte suntem interesaţi numai de mijloacele normale de orientare.

În Vechiul Testament, aflarea voii lui Dumnezeu pare să fi fost o sarcină uşoară. Legea lui Moise era clară şi specifică în privinţa multor lucruri. Israeliţii, în pustie, trebuiau numai să observe şi să urmeze stâlpul de nor ziua şi stâlpul de foc noaptea. Ei nu trebuiau să fie spirituali ca să ştie când şi unde să se deplaseze. Ei aveau nevoie doar de o vedere bună! Când marele preot căuta să găsească voia lui Dumnezeu, tot ce trebuia să facă era să arunce "Urim şi Tumim" în prezenţa Domnului şi ei indicau "Da" sau "Nu". Totul era atât de simplu, pentru că erau modalităţi externe şi uşor de perceput prin


simţurile naturale ale omului.

BAZÂNDU-NE PE DUHUL SFÂNT

În contrast cu toate acestea, cunoaşterea voii lui Dumnezeu pare a fi cu mult mai dificilă pentru noi în aceste zile şi timpuri. Motivul este acela că Dumnezeu vrea ca noi înşine să dobândim încredinţarea cu privire la care este voia Sa cea desăvârşită. (Rom.12:2)53. Duhul Sfânt locuieşte acum în credincios, pentru a fi ghidul lui, şi El înlocuieşte toate mijloacele externe de orientare care au existat în Vechiul Testament. Călăuzirea (ghidarea) externă este pentru cel imatur. Călăuzirea (ghidarea) internă este pentru cel matur – şi aceasta este calea prin care Dumnezeu doreşte să-i conducă pe toţi copiii Lui azi.

Când căutăm voia lui Dumnezeu, avem nevoie să constatăm ce ne spune Duhul Sfânt în spiritele noastre. Este esenţial, prin urmare, ca să căutăm să fim umpluţi cu Duhul Sfânt. Biblia spune: "Nu fiţi confuzi şi nepricepuţi şi proşti, ci înţelegeţi şi apucaţi ferm (hotărât) ceea ce este voia Domnului ... (prin urmare) fiţi întotdeauna umpluţi ... cu Duhul Sfânt" (Efeseni 5:17,18)54. Cuvintele din Luca 4:1 sunt, de asemenea, semnificative – "Atunci Isus, plin de Duhul Sfânt ... a fost condus de Duhul (Sfânt)." Pe tot parcursul vieţii Sale pământeşti, Domnul Isus a fost cârmuit şi ghidat doar de mărturia interioară a Duhului Sfânt – niciodată prin constrângere umană sau sfat omenesc, nici măcar de apeluri (chemări) înduioşătoare.

Această sensibilitate la vocea Duhului se găsea, de asemenea, şi printre primii creştini. În Faptele Apostolilor, îl găsim pe Filip acţionând la îndemnul interior al Duhului şi alăturându-se carului unui om de stat etiopian (Fapte 8:29); Petru ascultă vocea interioară a Duhului direcţionându-l să meargă la casa lui Corneliu (Faptele Apostolilor 10:19,20)55; şi liderii din biserica din Antiohia, recunoscând mărturia

53 Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. Romani 12:2

54 De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. .... Dimpotrivă, fiţi plini de Duh. Efeseni 5:17-18

55 Şi pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei oameni; scoală-te, pogoară-te, şi du-te cu ei, fără şovăire, căci Eu i-am trimis.” Faptele Apostolilor 10:19-20


Duhului Sfânt în spiritele lor, confirmă chemarea lui Saul şi a lui Barnaba în slujirea misionară străină (Fapte 13:2)56. Acelaşi Duh doreşte să ne ghideze pe fiecare dintre noi astăzi, în fiecare decizie.

RECUNOSCÂND VOCEA DUHULUI

Duhul Sfânt ne vorbeşte printr-o presiune (constrângere, tensiune, apăsare) interioară în spiritele noastre, mai degrabă decât printr-o voce audibilă. El ne dă călăuzire interioară (ne îndeamnă în interior) fie înspre a acţiona într-un anumit fel, fie înspre a nu face acel lucru. În mod normal, aceasta este rezultatul unui timp îndelungat petrecut în rugăciune, cântărind avantajele şi dezavantajele cursului de acţiune propus. Totuşi, Duhul Sfânt ne poate da, de asemenea, un îndemn neaşteptat (brusc, instantaneu) câteodată, pentru a merge undeva sau a face ceva. Dar impulsurile neaşteptate de a face ceva ridicol pot veni de la Diavolul – sau de la noi înşine. Deci, trebuie să fim prudenţi (atenţi). În orice caz, Duhul Sfânt nu ne va conduce niciodată în contra învăţăturilor Bibliei.

Putem distinge vocea Duhului Sfânt prin presiunea (tensiunea, constrângerea) crescândă pe care El o produce în spiritele noastre şi prin pacea crescândă pe care El o dă minţilor noastre în timp ce ne rugăm pentru o problemă. "Mintea direcţionată spre Duhul este viaţă şi pace" (Rom. 8:657 - NASB). Vocea Diavolului este în mod curent (de obicei) chinuitoare (sâcâitoare, hărţuitoare) şi, adesea, însoţită de ameninţări cu judecata, în cazul în care noi nu ascultăm instantaneu. Dumnezeu ne dă mereu (în mod invariabil, fără excepţie) suficient timp pentru a reflecta, a chibzui, a cumpăni şi a fi sigur cu privire la voia Lui.

În unele ocazii, Duhul poate să ne conducă să facem ceva ce minţile noastre nu pot înţelege pe deplin. Stephen Grellet, un predicator american, a fost odată dus de Duhul într-o anumită tabără de exploatare forestieră, pe care a găsit-o părăsită. Dar el era atât de sigur de călăuzirea lui, încât a intrat în sala goală de mese şi a predicat predica pe care o avea pregătită. Mulţi ani mai târziu, un om s-a

56 Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” Faptele Apostolilor 13:2

57 Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Romani 8:6


apropiat de Grellet la Londra. Amintindu-i de acel incident, el a precizat că a fost bucătar la acea tabără şi că a fost singurul om acolo în acea zi. El s-a ascuns în afara unei ferestre şi a ascultat predica lui Grellet. El a fost convertit şi a plecat să lucreze pentru Domnul. O astfel de călăuzire este oricum extrem de rară.

De multe ori nu este uşor pentru noi să facem distincţia între vocea inimii58 noastre şi vocea Duhului, pentru că inimile noastre sunt atât de înşelătoare59. De exemplu, atunci când avem în vedere un posibil partener de viaţă, putem cu uşurinţă să confundăm presiunile emoţionale şi "sentimentele tot mai puternice de pace şi de bucurie pe care le avem atunci când ne gândim la paşii pe care intenţionăm să îi facem pe viitor", cu mărturia Duhului Sfânt. Şansele de a fi înşelaţi sunt, cu toate acestea, considerabil diminuate, dacă examinăm motivaţiile60 noastre şi ne asigurăm că dorim exclusiv gloria lui Dumnezeu şi suntem pregătiţi să acceptăm orice alege El pentru noi. În cazul în care astfel de supunere lipseşte sau în cazul în care motivaţiile sunt egoiste, în mod obişnuit vom merge pe un drum greşit.

Uneori, voia lui Dumnezeu poate fi chiar ceea ce ne place nouă, dar poate fi, de asemenea, ceea ce în mod instinctiv nu ne place. Nu ar trebui să credem că voia lui Dumnezeu este întotdeauna cel mai dificil curs de acţiune care ne stă înainte. Nici cel mai uşor. Atunci când ne aflăm într-o situaţie dificilă sau într-un loc greu (dificil, neplăcut), am putea fi tentaţi să fugim departe de locul acela. Această decizie poate fi uşor confundată ca fiind călăuzirea Duhului. În astfel de ocazii, dacă suntem în dubii şi nu ştim ce să alegem, este mai bine să facem pasul cel mai dificil şi să avem încredere în Dumnezeu să ne dea harul de a manifesta victoria lui Cristos în situaţia noastră.

Un pas concret, atunci când trebuie să decizi cu privire la o direcţie de acţiune, ar putea fi întocmirea unui "bilanţ". Trage o linie verticală pe o foaie de hârtie şi scrie într-o parte a liniei toate motivele

58 Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. Proverbe 16:9

59 „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? Ieremia 17:9

60 Totalitatea motivelor, a considerațiilor sau a mobilurilor (conştiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri. [DEX]


pentru a face un anumit lucru, iar de cealaltă parte toate motivele împotrivă. Roagă-te asupra acestor motive zilnic şi revizuieşte lista dacă este necesar. Fii sincer dispus să accepţi oricare direcţie de acţiune. În timp ce continui să te rogi, Duhul Sfânt îţi va da o dovadă (mărturie) în duhul tău cu privire la ceea ce trebuie să faci. Dacă experimentezi o pace crescândă (în creştere) în duhul tău cu privire o anumită direcţie de acţiune, acest lucru va fi de obicei o indicaţie clară cu privire la ceea ce Dumnezeu vrea ca tu să faci. Biblia spune: "Lăsaţi pacea lui Cristos (care vine de la Cristos, prin Duhul Sfânt) să fie regula (norma, legea) care acţionează în calitate de arbitru în permanenţă, în inimile voastre – pacea să fie cea care hotărăşte şi soluţionează cu caracter definitiv toate problemele care apar în mintea voastră" (Coloseni 3:1561 - Biblia amplificată). Aşa cum, într-un meci de fotbal, toată partida se opreşte când arbitrul suflă în fluier (pentru a indica o încălcare a regulilor), aşa ar trebui noi să ne oprim brusc şi să ne verificăm pe noi înşine când ne pierdem pacea. Şi ar trebui să mergem mai departe numai atunci când avem pace perfectă în spiritele noastre.

REALIZÂND IMPORTANŢA DUHULUI

Este esenţial ca să recunoaştem importanţa mărturiei interioare (lăuntrice) a Duhului Sfânt, despre care am vorbit în acest capitol, pentru că aceasta este metoda de căpetenie prin care Dumnezeu ghidează (călăuzeşte) pe copiii Lui astăzi. Trebuie să ascultăm întotdeauna îndemnurile lăuntrice ale Duhului (imboldurile de a porni sau a ne opri dintr-o acţiune), precum şi consimţământul Său lăuntric (încredinţarea lăuntrică că facem ce vrea El). Nu este de ajuns pentru un credincios să fie ghidat (călăuzit) de principiul binelui şi răului. Acela era nivelul Vechiului Legământ. Sub Noul Legământ suntem chemaţi să trăim pe un nivel mai înalt – împărtăşind (luând parte la) adevărata viaţă a lui Dumnezeu şi fiind guvernaţi (cârmuiţi, conduşi, îndrumaţi) de această viaţă. Aceste două moduri de trăire sunt simbolizate prin cei doi pomi din grădina Edenului – pomul cunoştinţei binelui şi răului şi pomul vieţii. Este bine să avem un cod

61 Pacea lui Cristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească (să domnească, să guverneze) în inimile voastre, şi fiţi recunoscători. Coloseni 3:15


moral care ne spune ceea ce este bine şi ceea ce este rău şi să trăim după acest standard. Dar aceasta înseamnă întoarcerea la "trăirea sub lege." Standardul creştin este mai înalt (Matei 5:17-48).

Watchman Nee în broşura sa, „Două legi de umblare (sau „Două principii de conducere”), spune: "Acesta este lucrul cel mai uimitor (uluitor), şi anume faptul că obiectivul atâtor de mulţi creştini este numai conformarea faţă de un standard extern, cu toate că ceea ce Dumnezeu ne-a dat prin naşterea din nou nu este o mulţime de noi reguli şi reglementări la care suntem obligaţi să ne conformăm. El nu ne-a adus la un nou Sinai ca să ne dea un nou set de porunci "Să faci asta" şi "Să nu faci asta" .... În calitate de creştin, tu posezi acum viaţa lui Cristos, şi ceea ce trebuie să examinezi (la ceea ce trebuie să iei seama) este reacţia pe care o are viaţa Lui (în tine). Dacă, atunci când te gândeşti (meditezi, examinezi, preconizezi, intenţionezi) să faci ceva (să faci vreun pas, vreo acţiune), există o creştere de viaţă în tine pentru a face această mutare (se iveşte în tine o pornire vie de a face acel lucru); dacă există un răspuns pozitiv al vieţii interioare (lăuntrice); dacă există "ungerea" dinlăuntru (1 Ioan 2:20,27), atunci poţi să mergi încrezător pe calea propusă. Viaţa lăuntrică ţi-a arătat acest lucru. Dar dacă, atunci când te gândeşti la o anumită mişcare (decizie), viaţa lăuntrică începe să pălească (să slăbească, să se stingă), atunci poţi şti că mişcarea (decizia) la care te gândeai ar trebui evitată, oricât de lăudabilă ar părea.

Vă rog să observaţi că purtarea multor necreştini este cârmuită de legea binelui şi a răului. Prin ce se deosebeşte creştinul de necreştin dacă aceeaşi lege îi guvernează pe amândoi? Cuvântul lui Dumnezeu ne arată clar: creştinul este cârmuit de viaţa lui Cristos, nu de vreun cod etic exterior. În creştin există ceva vital care răspunde la ceea ce e din Dumnezeu şi reacţionează împotriva a tot ce nu e de la EI; deci trebuie să plecăm urechea la reacţiile noastre lăuntrice. („Când izvorul viu din noi ţâşneşte ca răspuns la vreo sugestie, pe aceea trebuie s-o urmăm; dar când se retrage, ar trebui să respingem ideea respectivă.” – pasaj din W. Nee neinclus de Zac Poonen). Să nu cumva să ne lăsăm cârmuiţi de lucrurile exterioare sau de raţionamente, fie ele ale noastre sau ale altora. Alţii pot să aprobe un anumit lucru şi, cântărind argumentele pro şi contra, şi nouă ni se va putea părea corect; dar ce spune cu privire la el viaţa lăuntrică?


Odată ce îţi dai seama că factorul determinant al întregii umblări creştine este viaţa, ştii atunci că trebuie să te fereşti nu numai de orice e rău, ci şi de orice e bun doar la suprafaţă. Numai ceea ce izvorăşte din viaţa creştină este umblare creştină; de aceea nu putem fi de acord cu nici o acţiune a cărei sursă nu este viaţa. .... Multe lucruri sunt drepte (juste, legitime) în conformitate cu standardele umane, dar standardul Divin le declară greşite pentru că le lipseşte viaţa divină .... Calea lui Dumnezeu pentru noi nu ne este făcută cunoscută prin semne (indicii) exterioare, ci prin inscripţionări (înscrieri) în interiorul nostru. Pacea şi bucuria din spirit sunt cele care indică creştinului calea. Este o realitate că Domnul Isus Cristos locuieşte în credincios, şi El Însuşi se exprimă în mod constant în noi, aşa că trebuie să devenim sensibili la viaţa Lui şi să învăţăm să discernem ce spune viaţa aceasta."

Fie ca Dumnezeu să ne ajute să învăţăm această lecţie.

Rezumat:

1. BAZÂNDU-NE PE DUHUL SFÂNT. Dumnezeu, rar ne călăuzeşte în moduri spectaculoase. În aceste timpuri ale Noului Testament, Dumnezeu ne călăuzeşte prin Duhul Sfânt. Deci, trebuie să căutăm să fim umpluţi cu Duhul Sfânt.

2. RECUNOSCÂND VOCEA DUHULUI. Duhul Sfânt ne vorbeşte printr-o presiune (tensiune, constrângere) interioară în spiritele noastre. Această presiune se intensifică în timp ce aşteptăm pe Dumnezeu în rugăciune, şi ea va fi însoţită de o pace interioară crescândă.

3. EXAMINÂND MOTIVAŢIILE NOASTRE. Pentru a distinge vocea Duhului de alte voci, ar trebui să examinăm motivele noastre şi să vedem dacă acestea sunt pure.

4. O METODĂ CONCRETĂ: BILANŢUL. Un "bilanţ" prin care să evaluăm avantajele şi dezavantajele unui curs de acţiune propus, poate fi de ajutor în a ne abilita să aflăm voia lui Dumnezeu.

5. REALIZÂND IMPORTANŢA DUHULUI. Trebuie să punem mare preţ pe mărturia interioară a Duhului Sfânt, pentru că acesta este


mijlocul principal de călăuzire a lui Dumnezeu în zilele noastre. Dumnezeu se aşteaptă ca noi să fim conduşi de această mărturie în viaţa noastră de zi cu zi, şi nu doar printr-un cod moral.


CAPITOLUL PATRU Călăuzire prin mijloace externe

Duhul Sfânt vorbeşte spiritelor noastre, de asemenea, prin

următoarele mijloace externe, atunci când cautăm călăuzirea Lui:(i) învăţătura Bibliei(ii) mărturia dată de circumstanţe (uşi deschise, uşi închise – n.t.)(iii) sfatul altor credincioşi

Dacă am desluşit voia lui Dumnezeu cu precizie, mărturia Duhului Sfânt prin aceste mijloace externe va corespunde cu mărturia Sa internă dinăuntrul spiritelor noastre.

ÎNVĂŢĂTURA BIBLIEI

Biblia ne-a fost dată pentru ca să putem fi instruiţi în doctrina corectă şi să fim conduşi în calea dreptăţii (neprihănirii) (2 Tim. 3:16,1762). Pentru un număr de probleme, voia lui Dumnezeu este deja în mod limpede arătată (revelată, descoperită) în Biblie.

De exemplu, dacă aveţi în vedere căsătoria cu un necredincios (chiar şi cu un „creştin cu numele” care merge regulat la o biserică), Cuvântul lui Dumnezeu este explicit: "Nu vă înjugaţi (un simbol al căsătoriei) la un jug nepotrivit (inegal) cu cei necredincioşi – nu faceţi alianţe nepotrivite cu ei "(2 Cor. 6:14).

În mod similar, în cazul în care vedem un frate în nevoi materiale, Biblia ne învaţă clar că trebuie să-l ajutăm (Iacov 2:15,16; 1 Ioan 3:17). Sau, dacă aveţi un litigiu cu un frate credincios şi doriţi să ştiţi dacă să mergeţi la tribunal sau nu, Biblia spune în mod categoric, "Nu" (1 Cor. 6:1-8). Biblia ne învaţă, de asemenea, că minciuna şi hoţia sunt întotdeauna greşite (Efeseni 4:25,28). Dacă a avut loc o oarecare înstrăinare între tine şi un alt credincios, din nou Biblia nu lasă loc de îndoială cu privire la ceea ce trebuie să faceţi. Voi trebuie să mergeţi şi să căutaţi să vă împăcaţi, luând voi înşivă iniţiativa, chiar şi atunci când este vina celeilalte persoane (Mat. 5:23,24).

62 Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. 2 Timotei 3:16-17


Dacă am semnat un contract sau un angajament cu vreo firmă sau instituţie, nu este necesar să căutăm voia lui Dumnezeu să vedem dacă putem rupe contractul sau "să sărim peste" obligaţiile asumate, în cazul în care ne gândim să plecăm la un post vacant mai atractiv, în altă parte. Biblia ne spune că persoana care trăieşte cu Dumnezeu "respectă o promisine făcută, chiar dacă aceasta îl ruinează" (Psalmi 15:463-TLB) şi, de asemenea, că "Dumnezeu îşi găseşte plăcerea în cei care îşi ţin promisiunile lor şi are oroare de cei care n-o fac." (Prov. 12:2264-TLB). Este o ruşine şi o compromitere atunci când un credincios nu se ţine de cuvânt.

În mod similar, Biblia ne învaţă că nu ar trebui să rămânem datori faţă de nimeni (Rom. 13:8).

Pe lângă poruncile specifice, Cuvântul lui Dumnezeu stabileşte, de asemenea, principii directoare. De exemplu, atunci când se gândeşte la căsătorie, un tânăr ar putea întreba dacă ar trebui să ceară zestre, aşa cum fac ceilalţi din societatea în care trăieşte. Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează în mod clar să ne ferim de lăcomie şi de iubirea de bani. Învăţătura generală a Scripturii este, de asemenea, că ar trebui să învăţăm să dăruim, mai degrabă decât să primim – cu atât mai puţin să cerem (cf. Fapte 20:33-35). Este evident atunci că Dumnezeu nu poate aproba pe nimeni care solicită (sau chiar speră) după o zestre.

Ce ziceţi de dobândirea de avere prin jocurile de noroc? Proverbe 28:2265 (TLB) spune: "Încercarea de a te îmbogăţi rapid este rea şi duce la sărăcie", (cf. Prov. 13:11; 28:20; şi 1 Tim. 6:9-11). Din aceste pasaje este clar că Dumnezeu nu aprobă un credincios care ia parte la orice formă de loterie sau pariuri sau jocuri de noroc.

Cuvântul lui Dumnezeu este într-adevăr "o candelă care luminează calea înaintea (noastră) şi ne păzeşte de poticnire" (Psalmi 119:10566 - TLB).

În cazuri rare, Dumnezeu ne poate confirma călăuzirea Lui prin

63 El nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui. Psalmi 15:464 Buzele mincinoase Sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr îi Sunt

plăcuţi. Proverbe 12:2265 Un om pizmaş se grăbeşte să se îmbogăţească, şi nu ştie că lipsa va veni peste el.

Proverbe 28:2266 Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.

Psalmi 119:105


unele pasaje specifice citite la timpul nostru de părtăşie. Dar trebuie să avem grijă (E NEVOIE DE PRUDENŢĂ), deoarece adesea ne place să citim într-un pasaj ceea ce în esenţă nu se află acolo. De obicei, astfel de pasaje sunt aduse în atenţia noastră, fără a le căuta noi. Nu este înţelept să se caute versete sugestive în timpul nostru zilnic de citire a Bibliei, pentru că nu acesta este scopul „Timpului de părtăşie” (Quiet Time), şi putem fi cu uşurinţă duşi pe căi greşite în felul acesta.

Un tânăr credincios poate fi nerăbdător să meargă în SUA, când, de fapt, Dumnezeu vrea ca el să rămână în India. Atracţia materială a Occidentului poate exercita o forţă aşa de puternică asupra lui încât, dacă găseşte un verset ca acesta, "şi vor zbura ... spre apus" (Isaia 11:14), el imediat va concluziona că Dumnezeu îl încurajează să plece. Inimile noastre sunt înşelătoare şi Diavolul este un inamic atât de viclean (ingenios, şiret, dibaci, rafinat). Trebuie să fim în gardă faţă de amândoi.

Dumnezeu poate, în înţelepciunea lui supranaturală, să ne călăuzească printr-un verset scos din context, dar acest lucru este mai degrabă o excepţie decât o regulă. Iar atunci când Dumnezeu întrebuinţează o astfel de metodă, în general va fi doar pentru a confirma călăuzirea pe care am primit-o prin canalele normale. Noi n-ar trebui să facem niciodată din astfel de versete singurul fundament al călăuzirii în problemele importante.

MĂRTURIA DATĂ DE CIRCUMSTANŢE (ÎMPREJURĂRI)

Dumnezeu este Dumnezeul Providenţei67(concurs de împrejurări favorabile). El poate controla împrejurările noastre şi, astfel, să ne indice voia Lui. El permite ca să ni se întâmple anumite lucruri, fie pentru a ne confirma călăuzirea pe care am primit-o prin mărturia Duhului, fie pentru a ne opri de la a face un pas greşit (de la a o lua pe o cale greşită). Aşa cum a spus George Muller: "Opririle omului neprihănit, precum şi paşii lui sunt comandate de la Domnul" (cf. Psalmi. 37:2368).

Trebuie să se aibă în vedere însă, că şi Satana poate aranja

67 Putere supremă a divinității în guvernarea lumii, puterea de a predetermina evenimentele spre binele oamenilor.

68 Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui. Psalmi 37:23


împrejurări într-o oarecare măsură, pentru a ne conduce pe un drum greşit. Mulţi s-au înşelat în alegerea unui partener de viaţă, prin faptul că au fost ghidaţi de împrejurări aranjate de Diavol pentru a-i prinde în cursă! Modul de a scăpa de înşelătorii este prin îndeplinirea condiţiilor pentru călăuzire, menţionate în Capitolul doi.

Trebuie să ne supunem în faţa acelor situaţii pe care Dumnezeu ni le trimite şi trebuie să le acceptăm în vieţile noastre; pe de altă parte, trebuie să ne opunem (să rezistăm) acelor circumstanţe create de Satan. Dacă nu suntem siguri, ne putem ruga ceva de genul acesta, "Doamne, eu nu ştiu dacă această situaţie este rânduită de Tine sau de Satana. Dar eu doresc voia Ta perfectă cu orice preţ. Salvează-mă de la a fi înşelat, şi astfel să fiu lipsit de lucrurile bune pregătite de Tine pentru mine. În cazul în care acest lucru este de la Tine, îl accept cu bucurie. Dacă este de la Satana, mă împotrivesc lui şi îl leg în Numele Tău." Domnul va păzi drumul nostru şi va face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele nostru, dacă suntem sinceri înaintea Lui şi dacă trăim în conformitate cu poruncile Lui (Proverbe 2:869; Rom. 8:2870). Satan l-a împiedicat pe Pavel să meargă la Tesalonic, dar în schimb Timotei s-a dus, şi scopurile lui Dumnezeu au fost totuşi îndeplinite (1 Tes. 2:1871; 3:1,2).

Am găsit o serie de cazuri de călăuzire bazată pe circumstanţe în Faptele Apostolilor. Dumnezeu a folosit persecuţia pentru a împrăştia biserica din Ierusalim, răspândind astfel Evanghelia (Fapte 8:1). Pavel şi Barnaba se mutau dintr-un loc în altul ori de câte ori persecuţia creştea într-o asemenea măsură, că nu mai puteau rămâne acolo (Fapte 13:50,51; 14:5,6,19,20). Acest lucru a fost în conformitate cu învăţătura (porunca) şi exemplul Domnului Însuşi (Matei 10:2372, Ioan 7:173). Dumnezeu a folosit o foamete pentru a-i duce pe Saul şi Barnaba la

69 (El) Ocroteşte cărările neprihănirii, şi păzeşte calea credincioşilor Lui. Proverbe 2:870 De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc

pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său. Romani 8:28

71 Astfel, odată, şi chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel puţin) să venim la voi; dar ne-a împiedicat Satana. 1 Tesaloniceni 2:18

72 Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul omului. Matei 10:23

73 După aceea Isus străbătea Galilea; nu voia să stea în Iudea, pentru că Iudeii căutau să-L omoare. Ioan 7:1


Ierusalim (Fapte 11:28-30), unde au învăţat puterea rugăciunii insistente (Fapte 12:5). Revenind la Antiohia, ei au împărtăşit acest spirit de rugăciune tovarăşilor lor de lucrare şi acest lucru a dus în cele din urmă la extinderea activităţii în regiunile îndepărtate (Fapte 12:25-13:3).

Circumstanţe nefavorabile în Filipi au fost folosite de Dumnezeu pentru a-i conduce pe Pavel şi Sila să predice evanghelia unor întemniţaţi nevoiaşi (Faptele Apostolilor 16:19-34). Ultimele opt capitole din Faptele Apostolilor dezvăluie modul în care Dumnezeu s-a folosit de diverse circumstanţe pentru a duce pe Pavel să predice evanghelia la un număr de persoane, pe care el, în mod normal, nu le-ar fi întâlnit (cf. Filipeni. 1:12).

Unii dintre marii misionari ai lumii au fost ghidaţi în câmpurile lor misionare prin circumstanţe. David Livingstone, iniţial s-a simţit condus să meargă în China şi s-a pregătit într-o şcoală medicală pentru a sluji pe meleagurile acelea. Când a fost gata de plecare, China era "închisă", din cauza războiului opiumului. Societatea Misionară Londoneză i-a sugerat Indiile de Vest. El a refuzat propunerea, pe motiv că deja erau mulţi doctori acolo. În cele din urmă, prin contactul cu pionierul misionar Robert Moffat, Livingstone a plecat în Africa.

Adoniram Judson s-a simţit chemat pentru a servi ca misionar în India şi, în consecinţă, a pornit în călătorie din America. La sosire în India, i s-a refuzat şederea acolo. În timp ce era în Madras, i s-a spus să plece din ţară până la o anumită dată. Prin urmare, El a fost obligat să se îmbarce pe singurul vas care pleca din Madras înainte de acea dată. Vasul avea ca destinaţie Birmania şi Judson a petrecut restul vieţii sale acolo.

Munca pe care aceşti doi oameni au realizat-o pentru Dumnezeu în aceste ţinuturi dovedeşte în mod clar că Dumnezeu a fost Acela care a rânduit circumstanţele care i-au condus pe ei acolo.

Dumnezeu ne poate împiedica să mergem pe drumuri pe care El nu le-a ales pentru noi, punându-ne pe un pat de suferinţă sau făcându-ne să scăpăm trenul, o rezervare sau un interviu. Dezamăgirile (deziluziile) pot fi rezervările Lui pentru noi, în cazul în care trăim sub autoritatea Lui. Când nu obţinem ceva după care am tânjit foarte mult şi pentru care ne-am rugat, putem fi siguri că Dumnezeu a rezervat ceva mai bun pentru noi.


Pierderea unui tren şi sosirea întârziată a unui vapor, m-au condus odată să vorbesc cu un suflet nevoiaş care şi-a deschis inima pentru Domnul chiar în noaptea aceea. Transferul pe un vapor care nu îmi plăcea a fost o dată mijlocul lui Dumnezeu prin care m-a condus la un marinar tânăr, care şi-a predat viaţa Domnului şi a fost botezat. Dumnezeu nu face greşeli. El este Dumnezeul Providenţei. Ne putem încredere în El, căci El aranjează circumstanţele noastre pentru gloria Lui şi pentru binele nostru.

Putem cere uneori lui Dumnezeu să-şi descopere voia Lui prin modificarea împrejurărilor, atunci când găsim un obstacol în calea noastră. Atunci când Domnul m-a chemat să demisionez din funcţia de ofiţer în marina indiană, mi-am depus demisia, dar cererea a fost respinsă prompt de către şeful administrator naval. Circumstanţele erau astfel contrare faţă de ceea ce am simţit a fi mărturia Duhului Sfânt în mine. M-am rugat ca Domnul să modifice circumstanţele şi să mă elibereze din Marină şi să-mi dea astfel o confirmare a chemării Lui. Am cerut de trei ori permisiunea de a demisiona. În cele din urmă, după doi ani, am fost eliberat. A fost apoi evident pentru mine că piedica iniţială a fost pusă la cale de Satan. Cu toate acestea, Dumnezeu a trecut peste ea, pentru a consolida credinţa mea în autoritatea Sa totală asupra guvernelor şi puterilor pământeşti şi pentru a mă învăţa mai mult căile Sale.

Într-adevăr, El este Cel care are cheia de la fiecare uşă. Când El deschide o uşă, nimeni n-o poate închide, şi atunci când El închide o uşă, nimeni n-o poate deschide (Apoc. 3:7). Chiar şi inima unui rege poate fi transformată de către Dumnezeul nostru, în orice direcţie alege El (Proverbe 21:1; cf.. Ezra 6:22).

Dumnezeu ne poate conduce, de asemenea, contrar circumstanţelor. Când primul val de persecuţie a măturat Ierusalimul, apostolii nu au fugit, ci s-au rugat pentru îndrăzneală. Dumnezeu i-a umplut cu Duhul Lui şi a făcut ca Ierusalimul să se cutremure la manifestarea puterii Sale, pentru că nu venise încă timpul Lui ca ucenicii să fie împrăştiaţi (Fapte 4:29-33; 5:11-14).

Atunci când Filip a părăsit Samaria pentru a merge pe un drum în deşert, a fost contrar împrejurărilor, care solicitau rămânerea lui în Samaria, unde fusese folosit foarte mult (Fapte 8:26).

Aşadar, circumstanţele (împrejurările) nu sunt întotdeauna o


indicaţie a voii lui Dumnezeu. Ele trebuie luate în considerare numai în legătură cu (şi în supunere faţă de) mărturia lăuntrică pe care o primim în duhul nostru din partea Duhului Sfânt, şi mărturia Lui trebuie luată în considerare prin Biblie. (Circumstanţele trebuie deci verificate pe baza acestor mărturii – n.t.). Dumnezeu nu îi fereşte pe copiii Săi de suferinţele produse de circumstanţele vieţii (sau: Dumnezeu nu se aşteaptă la copiii Lui să fie nişte pioni îndreptaţi încolo şi încoace de circumstanţe). El este Domn peste toate aceste circumstanţe şi ceea ce El doreşte este ca şi copiii Săi să fie părtaşi la această stăpânire asupra circumstanţelor.

Este corect să ceri lui Dumnezeu să-şi arate voia Lui printr-un semn? Vechiul Testament înregistrează unele exemple de oameni care au cerut lui Dumnezeu un semn care să indice voia Lui. Robul lui Avraam a cerut un semn şi, astfel, a găsit mireasa pe care Dumnezeu a ales-o pentru Isaac (Geneza 24:10-27). Ghedeon a rugat pe Dumnezeu să-i confirme voia Lui printr-un semn. În noaptea următoare a cerut lui Dumnezeu să inverseze semnul. Dumnezeu a răspuns în ambele ocazii şi a confirmat voia Lui (Jud. 6:36-40). Marinarii de pe nava care-l transporta pe Iona au tras la sorţi pentru a afla cine a fost cauza furtunii. Dumnezeu a răspuns (Iona 1:7). Tragerea la sorţi a fost utilizată, de asemenea, şi în alte câteva ocazii, (Iosua. 7:14; 1 Sam. 10:20; 14:41-44; cf.. Prov. 16:33). În Noul Testament, există un singur exemplu de oameni care cer lui Dumnezeu un semn care să indice voia Sa, şi acesta a fost, de asemenea, înainte de ziua de Rusalii (Fapte 1:23-26). Reţineţi că, după venirea Duhului Sfânt, nu există nici un singur caz înregistrat în Noul Testament de credincioşi care doresc să găsească voia lui Dumnezeu printr-un semn. Acest lucru pare să indice că nu mai este metoda obişnuită (uzuală, normală) folosită de Dumnezeu pentru a ne călăuzi. Ea a servit unui scop în timpurile Vechiului Testament, atunci când Duhul Sfânt nu locuia înăuntrul oamenilor - dar nu acum.

Totuşi, Dumnezeu poate să confirme voia Lui sau să încurajeze spiritele noastre slăbite (leşinate, istovite, obosite) printr-un semn ocazional. Atunci când alte metode de orientare sunt aparent neconcludente, numai atunci să îndrăznim (să ne încumetăm) să cerem lui Dumnezeu un semn. Dar trebuie să ne rugăm chiar cu privire la tipul de semn pe care-l cerem. Nu ar trebui să utilizăm semnele ca


nişte mijloace de a obţine propriul nostru drum. De exemplu, nu trebuie să cerem lui Dumnezeu un miracol ca semn, atunci când intenţia noastră reală este de a obţine o scuză pentru a nu merge pe calea pe care ştim că El vrea ca noi să mergem. În acelaşi timp, n-ar trebui să cerem lui Dumnezeu ceva atât de comun încât în realitate nu este cât de cât un semn, doar ca o justificare pentru a merge de-a lungul propriul nostru drum ales.

Trebuie, de asemenea, să ne păzim de procedura adoptată de unii creştini, care cer lui Dumnezeu un verset ca un semn şi apoi închid ochii lor, deschid Biblia şi pun degetul pe pagina la care se deschide Biblia din întâmplare. Această metodă poate să ne conducă pe un drum greşit şi, în orice caz, este prostească. Biblia nu este o carte de magie! Nu o trataţi ca şi cum ar fi aşa ceva.

A face ca un semn să fie lucrul fundamental (principal, de căpetenie) sau singurul mijloc de orientare este total ne-scriptural. Trebuie să ne amintim de asemenea că apelarea continuă la semne este un indiciu (dovadă) al imaturităţii spirituale. Noi ar trebui să ieşim din această stare cât mai curând posibil.

SFATUL ALTOR CREDINCIOŞI

Noul Testament pune un accent deosebit (considerabil, însemnat) pe necesitatea funcţionării împreună a credincioşilor, ca membri ai un singur trup. Niciun membru nu poate funcţiona în mod independent. Fiecare este dependent de alţii pentru existenţă şi supravieţuire. Este deci destul de rezonabil să ne aşteptăm, ca şi în ce priveşte călăuzirea, Dumnezeu să pună o mare însemnătate pe părtăşia credincioşilor. El a creat această prevedere, ca o măsură de protecţie, pentru cazurile în care când nu reuşim să găsim voia Lui perfectă pentru noi.

S-ar putea ca, de unii singuri, să nu fim capabili să vedem toate avantajele şi dezavantajele unui anumit pas. Sfatul altor oameni cucernici ai lui Dumnezeu va fi de nepreţuit pentru a ne ajuta să privim la decizia pe care o luăm din unghiuri diferite. Acest lucru este necesar mai ales atunci când ne confruntăm cu o decizie majoră. În cazul în care, în mândria noastră auto-suficientă, ignorăm acest mijloc de călăuzire rânduit de Dumnezeu, nu putem decât să suferim


pierderi (pagube).Biblia spune: "Este siguranţă (securitate, protecţie, pază) când

sunt mulţi sfătuitori ..... Nu merge cu planurile tale fără sfatul altora .... Sfaturile unui om înţelept înviorează ca apa unui izvor de munte. Cei care le acceptă devin pregătiţi pentru capcanele din viitor ..... Un nebun crede că el nu are nevoie de sfaturi, dar un om înţelept ascultă sfaturile altor persoane .... Omul bun cere sfaturi de la prieteni; cel rău se aruncă înainte şi cade "(Proverbe 24: 6; 20:18, 13:14; 12:15,26-TLB).

Cu toate acestea, există două extreme pe care trebuie să le evităm. Una este să fii complet independent de sfaturile oamenilor cucernici ai lui Dumnezeu. Cealaltă extremă este să fii într-o măsură atât de mare dependent de sfaturile lor, încât să le accepţi în mod necondiţionat ca reprezentând voia perfectă a lui Dumnezeu. Dacă ne agăţăm de oricare dintre aceste două extreme, fie vom merge pe un drum greşit, fie vom rămâne piperniciţi spiritual toată viaţa noastră. Cu toate că Dumnezeu doreşte ca noi să primim sfaturi de la ceilalţi credincioşi, El nu se aşteaptă ca noi să fim sclavi dependenţi (înrobiţi) de sfaturile lor - chiar dacă este vorba de persoane pline de sfinţenie.

Biblia prezintă adevărul într-un echilibru perfect. Omul, din nefericire, are tendinţa de a se arunca într-o extremă. Acesta este motivul pentru care atât de multe erezii au luat naştere în lumea creştină.

În Vechiul Testament, acest punct de vedere echilibrat este în mod clar prezentat în capitolele 1 Regi 12 şi 13. În capitolul 12, tânărul rege Roboam ar fi trebuit să primească sfatul bătrânilor evlavioşi, în loc să asculte de tinerii de o seamă cu el. Pentru că n-a ascultat, el a grăbit divizarea regatului său. În capitolul 13, tânărul profet nu ar fi trebuit să asculte sfatul profetului mai în vârstă ("Nu doar vârsta îi face pe oameni înţelepţi" - Iov 32:974 - TLB). Pentru că a ascultat, şi-a pierdut viaţa.

În Noul Testament, vedem acest echilibru în viaţa apostolului Pavel. În Faptele Ap. 13:1-3, Îl vedem pe Dumnezeu chemându-l pe Pavel pentru slujirea ca misionar în afara graniţelor Israelului. Dar Dumnezeu a descoperit de asemenea voia Sa pentru Pavel şi fraţilor săi lucrători în acelaşi timp. Ceea ce Dumnezeu a vorbit cu Pavel în

74 Nu vârsta aduce înţelepciunea, nu bătrâneţea te face în stare să judeci. Iov 32:9


particular, i-a fost confirmat astfel prin intermediul altora. Pe de altă parte, în Faptele Ap. 21:1-15, vom găsi pe Pavel respingând sfatul tuturor fraţii săi credincioşi (şi chiar profeţiile unora dintre ei) şi mergând în direcţia pe care a simţit-o a fi voia lui Dumnezeu pentru el. Dumnezeu a confirmat mai târziu că plecarea sa la Ierusalim a fost alegerea corectă. (Faptele Apostolilor 23:11).

Deja într-o altă ocazie, la începutul vieţii lui de credinţă, Pavel a plecat în Arabia, descoperind acolo voia lui Dumnezeu în întregime, pe cont propriu, fără consultarea nimănui (Galateni 1:5-17).

Aceste exemple din Cuvântul lui Dumnezeu sugerează că există unele ocazii când ar trebui să acordăm atenţie sfaturilor oamenilor evlavioşi, alte ocazii când s-ar putea să trebuiască să mergem împotriva sfaturilor aceloraşi oameni, şi alte ocazii când nu trebuie să consultăm pe nimeni deloc. În orice caz, fie că acceptăm, fie că respingem, fie că nu căutăm sfatul altora, decizia finală trebuie să fie întotdeauna decizia noastră proprie, pentru că suntem singurii răspunzători înaintea lui Dumnezeu pentru deciziile noastre. Sfatul unui om al lui Dumnezeu poate fi foarte valoros, dar nu este niciodată infailibil.

Michael Harper, în cartea sa, "Profeţia - un dar pentru Trupul lui Cristos", scrie: "Profeţiile care spun altor oameni ce trebuie să facă, trebuie să fie privite cu mare suspiciune. "Călăuzirea" n-a fost niciodată menţionată ca una dintre funcţiile profeţiei. Lui Pavel i-a fost spus ce se va întâmpla cu el dacă va merge la Ierusalim, dar nu i s-a spus nici să meargă, nici să se abţină de la a merge. Poate că prietenii lui l-au sfătuit cu privire la acest lucru, dar călăuzirea nu a venit prin profeţie. Agab a prezis o foamete, dar profeţia lui nu a dat nici un fel de instrucţiuni cu privire la ce ar trebui să fie făcut în privinţa aceasta. Pe ansamblu, în Noul Testament, călăuzirea este dată direct persoanei, şi nu prin intermediul unei alte persoane, aşa cum se întâmpla frecvent în Vechiul Testament. De exemplu, deşi lui Corneliu i s-a spus de către un înger să trimită după Petru (Fapte 10:5)75, lui Petru însuşi i-a fost spus, prin intermediul unui agent independent, să meargă cu ei (Fapte 10:20)76".

75 Un înger al lui Dumnezeu ... i-a zis ... Trimite acum nişte oameni la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru. Faptele Apostolilor 10:4-5

76 Şi pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei oameni; scoală-te, pogoară-te, şi du-te cu ei, fără şovăire, căci Eu i-am trimis.”


În broşura sa, „Călăuzirea”, James McConkey scrie: "„Carnea şi sângele” (firea pământească, natura umană) nu-L puteau descoperi pe Cristos lui Simon Petru (Matei 16:17). Ele nu ne pot descoperi nici nouă lucrurile lui Cristos. Nu contează nici dacă este propria noastră fire pământească sau dacă este a altora. Întrucât firea pământească a altor oameni este cuprinsă de aceleaşi neputinţe (infirmităţi) şi supusă aceloraşi greşeli ca şi a noastră. Mai mult, omul care se bazează pe prietenii lui cu privire la călăuzirea sa, curând constată că varietatea sfaturilor care îi sunt oferite, doar sporeşte numărul nedumeririlor (dilemelor) sale. Apoi, de asemenea, este un principiu Divin că Dumnezeu nu dezvăluie unui alt om planurile Lui pentru viaţa ta. Mustrarea lui Cristos adresată lui Petru, când acesta a dorit să afle voia Lui cu privire la Ioan, este cea mai clară dovadă posibilă în acest sens ( Ioan 21:22)77. Puteţi ajuta copilul mic să umble, la început, când el caută să deprindă această „artă”. Dar dacă este să înveţe vreodată să meargă singur, atunci vine un moment când trebuie să-i dai drumul din mână cu totul şi el să nu mai fie cu nimic dependent de tine. Credinciosul care vrea să înveţe să umble cu Dumnezeu, trebuie să înveţe aceeaşi lecţie. Şi aşa cum copilul învaţă lecţia (mersului) cu preţul câtorva căzături, exact aşa trebuie să înveţe şi creştinul lecţia (călăuzirii) cu preţul câtorva greşeli. Mai bine să înveţi aşa, decât să nu înveţi deloc. Preţul câtorva căderi (greşeli, boacăne, gafe) nu este deloc un preţ prea mare ce trebuie plătit pentru o aşa comoară, cum este aceea de a umbla cu Dumnezeu, pe căile pe care chiar El ne călăuzeşte. Atunci, oare să nu aibă Dumnezeu nici un loc pentru prietenii tăi creştini în această chestiune a călăuzirii? Cu siguranţă că are. Primeşte tot ajutorul, toată lumina provenită din Cuvântul lui Dumnezeu, toate experienţele altora pe care, eventual, le cunoşti. Poţi apela la faptele (experienţele, trăirile, evenimentele din viaţa) altora. Dar, în final, tu însuţi eşti cel care trebuie să ia (să-şi asume) deciziile. Pentru că, atunci când ajungem în situaţia de a lua o decizie, nu putem evita (nu ne putem sustrage de la) aşteptarea răbdătoare, personală, înaintea lui Dumnezeu, prin care învăţăm lecţiile cele mai preţioase ale călăuzirii

Faptele Apostolilor 10:19-2077 Petru s-a uitat la el şi i-a zis lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” Isus i-a

răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” Ioan 21:21-22


Lui. Cu toate acestea, ori de câte ori trebuie să mergem împotriva

sfaturilor date de credincioşii maturi, haideţi să ne verificăm de mai multe ori propria noastră călăuzire, pentru a ne asigura că este într-adevăr Dumnezeu acela care ne conduce. Acest lucru trebuie să ni-l reamintim în special atunci când suntem pe cale să luăm decizii majore.

VOCEA DOMNULUI

Pe Muntele Schimbării la Faţă, Petru a fost mustrat de Dumnezeu datorită încercării de a-L plasa pe Domnul Isus pe acelaşi nivel cu Moise şi Ilie. Aceşti oameni au fost, într-adevăr, purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, dar se iviseră zorii unei noi epoci, şi Petru trebuia să recunoască acest lucru. În această nouă eră, urma să fie un singur „Purtător de Cuvânt” (Mijlocitor) – "Acesta este Fiul Meu preaiubit; fiţi tot timpul atenţi la ceea ce vă vorbeşte şi ascultaţi de El (supuneţi-vă Lui) în mod constant" (Marcu 9:7). Şi astfel, când ucenicii şi-au ridicat din nou privirile, "deodată nu au mai văzut pe nimeni cu ei, cu excepţia lui Isus." Vocea Domnului este cea pe care trebuie să o auzim în cele din urmă, oricâte mijloace externe ar folosi Dumnezeu pentru a ne vorbi.

În cartea lui, "Ce ar trebui acest om să facă?", Watchman Nee spune, "Creştinismul implică întotdeauna o cunoaştere personală a lui Dumnezeu prin Duhul Lui, şi nu doar cunoaşterea voii Sale prin intermediul unui om sau a unei cărţi ..... Astfel, în termeni practici, astăzi avem Scripturile în formă scrisă, reprezentate prin Moise, şi îl mai avem şi pe Ilie, acel om care a fost un mesager viu al lui Dumnezeu şi care nu a gustat moartea. Aceste două daruri date de Dumnezeu fiecărui credincios se numără printre factorii cei mai preţioşi care contribuie la viaţa noastră creştină: Biblia lui Dumnezeu în mâinile noastre pentru a ne instrui şi prietenul care trăieşte aproape de Dumnezeu şi care ne poate face adesea cunoscut ce i-a descoperit Dumnezeu. Biblia are întotdeauna dreptate, iar sfatul unui prieten, de multe ori. Avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia) şi avem nevoie de profeţii lui Dumnezeu. El nu doreşte să ignorăm niciunul din aceste două daruri. Dar lecţia din acest incident de pe Muntele


Schimbării la Faţă este cu siguranţă că niciunul din acestea două nu poate lua locul vocii vii a lui Dumnezeu din inima noastră.

Să nu îndrăznim să dispreţuim mesagerii lui Dumnezeu. Avem nevoie din nou şi din nou de provocarea (chemarea) impresionantă (izbitoare, captivantă) a unui cuvânt cu adevărat profetic sau de învăţătura spirituală matură care ne duce la ape de odihnă. Dar să nu ne încredinţăm în totalitate şi în exclusivitate revelaţiei care vine prin oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, oricât de răsunătoare ar fi aceasta. Noi suntem datori (în sensul obligaţiei – n.t.) să ascultăm vocea Domnului şi să-L urmăm pe El.

Mai mult, să nu îndrăznim să dispreţuim Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Scripturile adevărului inspirate sunt vitale pentru viaţa noastră şi pentru progresul nostru spiritual, şi nu am putea (nici nu am îndrăzni) să trăim fără ele. Cu toate acestea, există unii dintre noi care pot fi în pericolul de a privi la litera Cuvântului, chiar mai mult decât la Isus Cristos Însuşi ca autoritate finală pentru noi. Ceea ce spune Biblia ne-am hotărât noi înşine să îndeplinim, în mod conştiincios şi în detaliu, iar Dumnezeu poate să ne onoreze pentru asta. Şi totuşi, dacă, în acest sens, vom merge mai departe, şi vom ridica Biblia într-o poziţie în care folosirea acesteia de către noi contestă (pune sub semnul întrebării) chiar Domnia reală a lui Cristos Însuşi, putem risca să rămânem în mod tragic în afara atingerii Lui (a unei legături vii cu El – n.t.) ...

(Creştinismul) necesită o înţelegere (pătrundere) personală, nemijlocită (fără intermediari) a voii lui Dumnezeu, care include (cuprinde) aceste alte ajutoare oferite de Dumnezeu, dar care nu se încheie odată cu ele."

Secretul călăuzirii constă în ascultarea vocii Domnului.

Rezumat

1. ÎNVĂŢĂTURA BIBLIEI. Duhul Sfânt ne călăuzeşte prin învăţătura Bibliei, atunci când cautăm călăuzirea Lui.

(a) CĂLĂUZIRE LIMPEDE DIRECT DIN SCRIPTURĂ. În numeroase domenii, Biblia a revelat (descoperit) deja care este voia lui Dumnezeu.

(b) ATENŢIE: E NEVOIE DE PRUDENŢĂ. Dumnezeu poate să


confirme călăuzirea Lui printr-un pasaj specific din Biblie, în timpul nostru zilnic de citire a Bibliei („Timpul de părtăşie”). Dar acest lucru nu ar trebui să fie niciodată singura bază pentru călăuzire în orice problemă.

2. MĂRTURIA DATĂ DE CIRCUMSTANŢE (ÎMPREJURĂRI). Duhul Sfânt ne vorbeşte adesea prin circumstanţe.

(a) DUMNEZEU FOLOSEŞTE ÎMPREJURĂRILE DIN VIAŢA NOASTRĂ. Dumnezeu poate folosi împrejurări, fie pentru a confirma călăuzirea pe care am primit-o, fie pentru a preveni apucarea noastră pe un drum greşit.

(b) ŞI SATANA POATE ARANJA ANUMITE CIRCUMSTANŢE. Dar şi Satana poate aranja circumstanţele noastre până la un punct (într-o oarecare măsură). Aşa că, circumstanţele nu sunt întotdeauna o indicaţie a voii lui Dumnezeu.

(c) CĂLĂUZIRE CONTRA CIRCUMSTANŢELOR. Dumnezeu ne poate conduce uneori contrar circumstanţelor. Putem, de asemenea, cere lui Dumnezeu să ne descopere voia Sa prin modificarea circumstanţelor.

(d) CĂLĂUZIRE PRIN SEMNE. Dumnezeu poate să confirme, ocazional, călăuzirea Lui pentru noi, prin intermediul unui semn. Cu toate acestea, solicitarea semnelor este o dovadă a imaturităţii spirituale, şi ar trebui să ieşim din această stare cât mai curând posibil.

3. SFATUL ALTOR CREDINCIOŞI. Duhul Sfânt ne poate vorbi prin sfaturile altor credincioşi.

(a) Dumnezeu a dat această prevedere, ca o măsură de protecţie pentru situaţiile în care ne lipseşte lumina asupra voii lui Dumnezeu.

(b) Sfaturile bărbaţilor cucernici (după voia lui Dumnezeu) ne permit să vedem şi alte aspecte legate de o anumită problemă, aspecte pe care e posibil să nu fi reuşit să le luăm în considerare.

(c) Există unele ocazii când ar trebui să fim atenţi la sfatul altor oameni evlavioşi (după voia lui Dumnezeu), iar alte ocazii când e posibil să trebuiască să mergem împotriva sfaturilor lor.


4. VOCEA DOMNULUI.Creştinismul implică întotdeauna o cunoaştere personală a lui

Dumnezeu prin Duhul Lui, şi nu doar cunoaşterea voii Sale prin intermediul unui om sau a unei cărţi.

Să nu îndrăznim să dispreţuim mesagerii lui Dumnezeu. Mai mult, să nu îndrăznim să dispreţuim Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, există unii dintre noi care pot fi în pericolul de a privi la litera Cuvântului, chiar mai mult decât la Isus Cristos Însuşi ca autoritate finală pentru noi.




CAPITOLUL CINCI Chemarea profesională

Una dintre primele probleme majore de călăuzire, cu care se

confruntă de obicei tinerii, este de a şti ce profesie vrea Dumnezeu ca ei să îmbrăţişeze şi unde ar trebui ei să lucreze.

Voia perfectă a lui Dumnezeu în ce priveşte profesia necesită a fi căutată nu numai de către cei care intenţionează să lucreze full-time (cu normă întreagă) într-o slujbă creştină, dar şi de fiecare credincios. După cum s-a menţionat în capitolul unu, Dumnezeu a planificat o profesie pentru fiecare dintre copiii Săi. Este esenţial deci să căutăm să descoperim care este aceasta. Dacă chemarea lui Dumnezeu pentru tine este să fii un profesor într-o şcoală, vei fi neascultător dacă vei deveni un pastor. Nu fi un evanghelist, dacă Dumnezeu vrea ca tu să fii un doctor. De asemenea, nu lua o profesie laică, dacă Dumnezeu te vrea în exclusivitate pentru serviciul creştin.

PROFESIA ALEASĂ DE DUMNEZEU

Oricum, fiecare credincios ar trebui să fie un martor permanent (full-time) pentru Domnul Isus Cristos – chiar dacă acesta nu este într-un serviciu creştin cu normă întreagă. Un medic creştin, când a fost întrebat despre profesia sa, a răspuns: "Profesia mea este să fiu un martor pentru Domnul Isus Cristos şi să aduc suflete la El. Lucrez ca medic, doar ca să-mi plătesc cheltuielile (făcute în lucrare)." Într-adevăr, el a avut o perspectivă corectă.

Când profesia este văzută din acest punct de vedere, nu este cazul să ne îngrijoreze eventualitatea pierderii voii lui Dumnezeu. Când succesul personal şi faima (celebritatea, popularitatea) influenţează alegerea noastră, atunci o luăm pe un drum greşit (ne îndepărtăm de Dumnezeu).

Cum ar trebui un credincios tânăr să acţioneze în ce priveşte găsirea voii lui Dumnezeu în acest domeniu al alegerii profesiunii? În cazul în care opţiunea alegerii unei cariere este încă deschisă înaintea lui, ar trebui să ia în considerare aptitudinile sale intelectuale şi să caute să cerceteze care ar fi profesiunea (vocaţia, cariera) care i se


potriveşte cel mai bine. Oricum, el ar trebui să selecteze o profesiune numai după multă rugăciune. În absenţa oricărei încredinţări în spiritul său, chiar şi după rugăciune, el ar trebui să meargă mai departe şi să ia în considerare vocaţia (cariera) cea mai potrivită pentru el. El nu ar trebui, în niciun caz, să permită să fie împins într-o profesie aleasă pentru el de către altcineva.

Cei care urmează deja cursurile unei Universităţi pot fi cumva limitaţi în alegerea unei profesiuni. Totuşi ei nu trebuie să se teamă că s-ar putea să fi pierdut voia lui Dumnezeu. Dumnezeu este suveran şi conduce vieţile noastre (trece peste obstacole) chiar şi atunci când suntem neştiutori (ignoranţi, orbi) în ce priveşte căile Lui. El îşi pune Mâna Sa peste noi şi dirijează (îndreaptă) cursul (direcţia, mersul) nostru, într-un mod necunoscut nouă, cu mult înainte de a ajunge noi în situaţia de a ne întoarce la El. El ne socoteşte responsabili numai după ce El ne vorbeşte.

LOCUL ALES DE DUMNEZEU

Pe parcursul anilor de studenţie, un credincios ar trebui să petreacă mult timp în rugăciune pentru ca Dumnezeu să-i dea informaţiile corecte cu privire la oportunităţile de angajare, precum şi contactele cu oamenii potriviţi şi instituţiile potrivite, astfel încât el să fie capabil, la finalizarea studiilor sale, să meargă la locul ales de Dumnezeu. El ar trebui să aibă permanent în minte cuvintele Domnului din Matei 9:37 – "Recolta este într-adevăr din belşug, dar lucrătorii sunt puţini." În ascultare de poruncile Domnului din Ioan 4:35, el va trebui să caute să obţină detalii cu privire la lucrarea Domnului în diverse părţi ale ţării sale şi ale lumii. El ar trebui să fie gata să meargă oriunde Domnul poate avea nevoie de el – fie ca profesor, fie ca asistentă sau ca inginer, oricare ar fi vocaţia sa. Este o ruşine că atât de mulţi caută confortul personal şi nu au nici o preocupare pentru răspândirea Evangheliei şi pentru mântuirea sufletelor.

El trebuie să caute apoi sfaturile (îndrumările) şi părtăşia în rugăciune cu credincioşi maturi (în localitatea proprie sau în altă parte), care sunt interesaţi de el şi care sunt conştienţi de situaţia din zonele în care îşi caută un loc de muncă. El ar trebui, de asemenea, să încerce să înţeleagă ce caută Dumnezeu să-i vorbească prin


circumstanţele în care se află. Cu toate aceste informaţii în mână, atunci când se apropie timpul pentru a lua o decizie, el ar trebui să caute să desluşească (să definească) ceea ce Duhul Sfânt îi spune în spiritul lui. În final, el trebuie să ia o decizie pe baza mărturiei lăuntrice a Duhului dinăuntrul lui, fiind încredinţat că (dacă trebuie) Dumnezeu îl va întoarce din drumul său în cazul în care merge într-o direcţie greşită (în cazul în care s-a înşelat sau a interpretat greşit).

(Am făcut tot ce am crezut că trebuie să fac pentru a afla voia lui Dumnezeu, având un cuget curat şi motivaţii curate, şi pornesc în direcţia de care sunt încredinţat în duhul meu. Şi cred că Dumnezeu, în bunătatea Lui, în calitatea lui de Tată al meu, în suveranitatea Lui şi puterea Lui de a-şi supune toate lucrurile, dacă va vedea că m-am înşelat, mă va întoarce din drum. Aleluia!!! – n.t.)

SLUJIREA FULL - TIME CREŞTINĂ(Serviciul creştin permanent)

Câteva cuvinte trebuie spuse aici despre slujirea creştină cu normă întreagă (FULL-TIME) – cu alte cuvinte, chemarea de a fi angajat exclusiv în slujirea Cuvântului ca misionar, evanghelist, învăţător biblic sau pastor.

Dumnezeu cheamă doar un mic procent de credincioşi într-o astfel de slujire, aşa cum a chemat doar un trib din doisprezece, în Israel, la slujirea de la templu. Însă El se aşteaptă ca toţi copiii Lui să fie doritori, în cazul în care i-ar chema. Prin urmare, fiecare credincios ar trebui să ia în considerare şi această chemare şi să caute cu toată inima lui să ştie dacă Dumnezeu îl doreşte în ea sau nu. Cel care intră în slujire full-time ar trebui să fie perfect sigur că Dumnezeu l-a chemat în acest mod de slujire. Cel care este într-o profesie laică ar trebui să fie la fel de sigur că Dumnezeu îl vrea acolo. Chemarea de a fi un evanghelist sau un misionar nu este o chemare mai spirituală decât aceea de a fi un inginer sau un contabil. Cel mai important lucru este să fii ceea ce Dumnezeu vrea ca tu să fii.

O astfel de decizie, de a intra într-o slujire creştină cu normă întreagă, ar trebui să fie luată în linişte – nu în atmosfera încărcată de tensiune emoţională a unei întâlniri, nici sub presiune din partea vreunui om. Deciziile pripite sunt de obicei regretate mai târziu.


Dumnezeu ne dă întotdeauna suficient timp pentru a fi siguri de voia Lui înainte de a ne decide.

Chemarea la o slujire exclusiv creştină nu este uşor de definit. Ca şi în cazul tuturor celorlalte călăuziri, această chemare vine în forme diferite pentru persoane diferite. În unele cazuri rare, chemarea poate veni printr-o viziune sau printr-o voce audibilă. Esther Butler, pionier misionar în China, în prima parte a acestui secol, a declarat că atunci când Dumnezeu a chemat-o la această lucrare a văzut într-o viziune o stradă chinezească aglomerată. Mai târziu, la sosirea la Nanking, a recunoscut limpede feţele şi locurile.

Pentru alţii, apelul a venit ca un îndemn lăuntric stăruitor, bazat doar pe o logică sfântă. John G. Paton a plecat din Scoţia în insulele Pacificului de Sud ca misionar, pentru că a simţit că oamenii de acolo aveau mai puţin posibilitatea de a auzi învăţătura creştină decât cei din Scoţia. James Gilmour a plecat în Mongolia deoarece, a spus el, nu a primit o chemare de a rămâne în ţara sa natală. Realizările lor pentru Dumnezeu în aceste locuri arată în mod clar că au trăit în voia perfectă a lui Dumnezeu pentru vieţile lor.

Ce formă ia chemarea nu este atât de important, dar cel care intră într-o slujire exclusiv creştină nu îşi poate permite să fie nesigur de chemarea sa. El nu se poate recruta pe el însuşi în această slujire, nici nu poate fi recrutat de un altul. Această prerogativă rămâne pentru totdeauna numai în mâinile lui Dumnezeu.

În cele mai multe cazuri, o persoană chemată în slujire creştină cu normă întreagă va vedea pe Dumnezeu confirmând chemarea Sa prin circumstanţe şi prin credincioşi umpluţi cu Duhul Sfânt. Totuşi, poate fi, şi au fost, excepţii de la această regulă – pentru că Dumnezeu nu poate fi limitat la niciun şablon fix. Cu toate acestea, o serie de orientări pot fi stabilite: Dumnezeu cheamă pe cei care sunt activi (energici, silitori, neobosiţi) în slujba Lui, în ocupaţiile lor seculare. El vorbeşte numai celor care caută să fie martorii Lui în condiţiile (circumstanţele) lor prezente. El răsplăteşte (recompensează, premiază) pe aceia care Îl caută cu sârguinţă.

Trebuie să ne amintim, de asemenea, că chemarea lui Dumnezeu nu este un fapt static. S-ar putea ca Dumnezeu să te conducă într-o lucrare exclusiv creştină pentru o perioadă, şi apoi să te conducă să fii martorul Lui într-o ocupaţie laică. Noi trebuie să fim


dispuşi să ne mişcăm împreună cu Dumnezeu, atunci când situaţiile şi circumstanţele se schimbă, şi nu să rămânem în sclavia tradiţiilor şi opiniilor oamenilor.

Fie că ne aflăm într-un loc de muncă laic, fie într-unul exclusiv creştin, chemarea noastră este aceeaşi, de a fi un slujitor al lui Dumnezeu. Natura şi sfera de lucru pot fi diferite, dar toţi suntem chemaţi să-L reprezentăm pe Domnul cu demnitate înaintea altora şi să-i aducem la o cunoaştere salvatoare a Lui. Dumnezeu are un loc specific pentru tine în via Lui atât de întinsă. Aşa cum spune imnul: "Există o lucrare pentru Isus, pe care nimeni altul nu o poate face decât tu". Este responsabilitatea ta pentru a afla care este această slujbă specifică pentru tine, şi să te asiguri că o duci la bun sfârşit. "Dumnezeu te-a rânduit în slujba ta – vezi să nu-L dezamăgeşti (să nu-I înşeli aşteptările)" (Col. 4:1778 – JBP).

Rezumat

1. AFLAREA CHEMĂRII PROFESIONALE. Dumnezeu are o chemare (vocaţie79, carieră, profesiune) specifică pentru tine. Datoria ta este de a îndeplini această chemare.

2. FIECARE CREDINCIOS ESTE UN ANGAJAT FULL-TIME PENTRU ISUS. Fiecare credincios, indiferent de profesiunea lui, este chemat să fie un martor full-time al Domnului Isus.

3. PRIVIND LA APTITUDINILE PERSONALE. Un tânăr care caută îndrumarea lui Dumnezeu privind profesia lui, ar trebui să încerce să se pregătească pentru acea profesiune (carieră) pentru care se simte cel mai potrivit (bun, calificat), în lipsa oricărei indicaţii de la Dumnezeu în sens contrar.

4. ŢINÂND CONT DE NEVOILE DIN LUCRAREA DOMNULUI. Atunci

78 Şi spuneţi lui Arhip: „Ia seama să împlineşti bine slujba pe care ai primit-o în Domnul.” Coloseni 4:17

79 (a) Aptitudine deosebită pentru o anumită artă sau știință; chemare, predispoziție pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesiune. (DEX) (b) Atracție înnăscută (pentru o anumită activitate); dispoziție naturală; aptitudine; înclinație; predispoziție. (DEX)


când caută un loc de muncă, el ar trebui să afle informaţii cu privire la nevoile din lucrarea Domnului din diverse zone. El ar trebui să petreacă mult timp în rugăciune şi, după consultarea credincioşilor maturi şi având în vedere circumstanţele, ar trebui să fie în cele din urmă călăuzit (ghidat) de mărturia interioară a Duhului Sfânt.

5. NEVOIA UNEI CHEMĂRI CLARE. Nici o persoană nu ar trebui să meargă într-o slujire creştină cu normă întreagă, fără chemare clară de la Dumnezeu.

6. DINAMICA CHEMĂRII. Chemarea lui Dumnezeu este un lucru dinamic. Trebuie să fim dispuşi să ne mişcăm împreună cu El în orice altă sferă nouă de activitate, acolo unde ne cheamă şi atunci când ne cheamă El.


CAPITOLUL ŞASEConsideraţii finale

Ar trebui să fie suficient de evident pentru cititor până acum că

nu există nici o formulă perfectă pentru o călăuzire infailibilă. Foarte adesea vom fi confruntaţi cu nedumerire atunci când urmărim să cunoaştem voia lui Dumnezeu. Dumnezeu permite acest lucru cu scopul ca noi să ne tragem mai aproape de El şi astfel să cunoaştem mai mult din gândirea (mintea, inima, concepţiile) Lui şi să primim mai mult din viaţa Lui.

Pe de altă parte, perioadele de incertitudine sunt folosite de Dumnezeu pentru a cerceta (a cerne) motivaţiile noastre. Atunci când suntem nesiguri de voia lui Dumnezeu, ar trebui să ne examinăm pe noi înşine pentru a vedea dacă am îndeplinit condiţiile necesare pentru a primi călăuzirea Lui (condiţii menţionate în Capitolul doi).

Dumnezeu foloseşte nedumerirea (dezorientarea, încurcătura, incertitudinea, complicaţia, dilema) pentru a antrena şi întări (consolida, cimenta, oţeli) totodată credinţa noastră. "Cine dintre voi se teme de Domnul şi se supune Slujitorului Său (Domnul Isus)? În cazul în care astfel de oameni umblă în întuneric, fără o rază de lumină, să se încreadă în Numele Domnului şi să se bazeze pe Dumnezeul lor" (Isaia 50:1080 – TLB). Prin urmare, nu ar trebui să fim surprinşi sau descurajaţi atunci când întâmpinăm dezorientări (încurcături, complicaţii, dileme). Chiar şi Apostolul Pavel a fost de multe ori nedumerit, dar niciodată nu a deznădăjduit (nu şi-a pierdut speranţa) şi nu a abandonat (renunţat) (2 Cor. 4:881). Dumnezeu poate să ne arate uneori voia Sa cu puţin timp (chiar) înainte de a trebui să luăm o decizie, şi poate să ne ţină în aşteptare o lungă perioadă de timp înainte de asta.

În orice caz, El ne va arăta doar următorul pas în fiecare etapă. El ne conduce pas cu pas, pentru că doreşte ca noi să depindem de El zi de zi, şi să umblăm prin credinţă şi nu prin vedere. Când ne arată doar un singur pas la un moment dat, suntem nevoiţi (forţaţi) să ne sprijinim

80 Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină, să se încreadă în Numele Domnului, şi să se bizuie pe Dumnezeul lui! Isaia 50:10

81 Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. 2 Cor. 4:8-9


pe El. Mai mult decât atât, dacă Dumnezeu ne-ar arătat viitorul complet (în ansamblu), este destul de probabil că nu am dori ca să-L ascultăm pe deplin. Şi astfel, El ne arată doar câte un pas şi, treptat, ne face voitori (dispuşi) să împlinim toată voia Lui. Aşadar, pentru a descoperi voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, tot ce trebuie să facem în orice moment este să apucăm (să parcurgem, să acceptăm, să primim, să urmăm) următorul (cel mai apropiat) pas pe care Dumnezeu ni-l arată. Făcând aşa, vom vedea planul lui Dumnezeu desfăşurându-se treptat în faţa ochilor noştri.

Există un vechi proverb chinezesc care spune, "O călătorie de o mie de mile începe doar cu un singur pas." Avraam a ieşit din ţara sa de origine, fără să ştie unde urma să ajungă în final. El ştia doar că Dumnezeu îl conducea (Evrei 11:882). El a ascultat de Dumnezeu la fiecare pas, şi Dumnezeu nu l-a dezamăgit. Nici unul dintre cei care-L urmează pe Dumnezeu aşa cum L-a urmat Avraam, nu trebuie să se teamă vreodată că va fi dezamăgit.

ELIBERARE DE INDECIZIE (NEHOTĂRÂRE, EZITARE,NESIGURANŢĂ)

De multe ori va trebui să facem un pas înainte, cu toate că încă nu suntem perfect siguri de voia lui Dumnezeu. Acest lucru este de asemenea o parte a disciplinei umblării prin credinţă, deoarece certitudinea poate fi uneori echivalentul umblării prin vedere. Uneori, Dumnezeu ne dă asigurări clare pentru a ne încuraja (a ne susţine), ca nu cumva să cădem de oboseală (să cădem în leşin, să slăbim). Dar, de multe ori, El aşteaptă ca noi să avansăm, fără dovezi (mărturii, evidenţe) vizibile ale aprobării Sale. Atunci când, în măsura capacităţilor noastre de a cunoaşte, am reuşit să înţelegem ce vrea Duhul Sfânt, trebuie să trecem la acţiune, evitând să alunecăm într-o aşteptare care se prelungeşte la nesfârşit. Biblia spune: "Trebuie să facem planuri – contând pe Dumnezeu să ne ghideze (direcţioneze)" (Proverbe 16:983 – TLB). Mai târziu, privind înapoi la astfel de decizii,

82 Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce. Evrei 11:8

83 Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. Proverbe 16:9


vom constata că, în ciuda impreciziei (caracterului vag al) viziunii noastre, Dumnezeu nu ne-a lăsat s-o luăm pe un drum greşit. Cu alte cuvinte, deşi poate a fost multă incertitudine (nesiguranţă) în perspectivă, va fi multă certitudine şi bucurie în retrospectivă (privind înapoi la felul cum ne-a ghidat Dumnezeu – n.t.).

"Marea întunecime din faţa ochilor meiMă face liniştit (fără grijă, în siguranţă) –Pentru că, bâjbâind (mergând pe dibuite) în felul meu confuz,Simt Mâna Lui, Îl aud spunând,``Ajutorul (asistenţa, sprijinul) Meu este sigur``"

J. Oswald Sanders, în ``Conducerea spirituală``, spune, "S-ar putea considera de cei care nu s-au aflat într-o poziţie de conducere, că experienţa mai mare şi o umblare mai lungă cu Dumnezeu ar duce la o mult mai mare uşurinţă în a discerne voia lui Dumnezeu în situaţii complicate. Dar adesea este valabil mai degrabă contrariul. Dumnezeu tratează liderul ca pe un adult matur, lăsându-l mai mult şi mai mult în discernământul său spiritual, şi dându-i mai puţine dovezi logice (raţionale, de bun simţ) şi clare (tangibile, palpabile) în călăuzirea Sa, decât în anii de început". Hudson Taylor, fondator al Misiunii din interiorul Chinei, a spus odată în legătură cu călăuzirea, că în zilele tinereţii sale lucrurile obişnuiau să vină la el atât de clar şi de repede. "Dar", a spus el, "acum fiindcă am progresat şi Dumnezeu m-a folosit mai mult şi mai mult, mă simt adeseori ca un om care merge înainte învăluit în ceaţă. Nu ştiu ce să fac." (Citat în ``D. E. Hoste`` de Phyllis Thompson). Cu toate acestea, ori de câte ori o decizie a fost luată, Dumnezeu a onorat întotdeauna încrederea lui Hudson Taylor.

Dacă atunci când facem un pas cu incertitudine (nesiguranţă, dubiu) am părăsit calea voii perfecte a lui Dumnezeu, El poate fi de încredere (ne putem bizui pe El) pentru a ne salva. Promisiunea din Isaia 30:2184 (TLB) este, "Dacă părăsiţi căile lui Dumnezeu şi apucaţi pe un drum greşit, veţi auzi o Voce înapoia voastră spunând, ``Nu (pe acolo), acesta este drumul; mergeţi pe aici``". Dumnezeu poate rândui circumstanţele (împrejurările) pentru a schimba cursul nostru, atunci

84 Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!”, când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga. Isaia 30:21


când am părăsit (am greşit, am rătăcit, n-am înţeles) drumul. Dar noi nu ar trebui să rămânem într-o perpetuă inactivitate (inerţie, lenevie) aşteptând o călăuzire spectaculoasă pentru fiecare pas. Un vapor poate fi întors mult mai rapid atunci când se deplasează, decât atunci când staţionează: aşa şi noi.

În Faptele Apostolilor 16:6-10, Pavel şi Sila au încercat să meargă în Asia, nu ca urmare a vreunei îndrumări (dirijări) clare de la Domnul, dar totuşi din dorinţa de a face voia Lui. Ei au fost împiedicaţi - probabil de către circumstanţele hotărâte (rânduite) de Dumnezeu. În continuare, ei au încercat să intre în Bitinia. Din nou, drumul lor a fost blocat. Dar, deoarece ei căutau în mod activ voia lui Dumnezeu, şi nu aşteptau în mod pasiv călăuzirea, El i-a condus în cele din urmă la locul ales de El – Macedonia.

În micile detalii ale vieţii de zi cu zi, călăuzirea nu este neapărat o problemă de anchetă (investigare) conştientă constantă. Este o problemă de umblare în Duhul. Relaţia bună (corectă, sănătoasă) cu Domnul va duce la o acţiune corectă. În astfel de detalii mici, călăuzirea lui Dumnezeu nu este ceva de care ar trebui să fim extrem de conştienţi tot timpul. Uneori putem fi călăuziţi în mod involuntar (fără să ne dăm seama). Factorul cel mai important în călăuzire rămâne relaţia noastră fundamentală (de bază) cu Domnul, pentru că ghidarea (călăuzirea) este o chestiune spirituală, şi nu o tehnică mecanică.

ELIBERARE DE REGRET

Regretele cu privire la eşecurile din trecut pot chinui minţile unora dintre noi. S-ar putea să fi ratat voia lui Dumnezeu în unele situaţii şi să fim acum în imposibilitatea de a o corecta. Dar regretul este inutil, pentru că doar absoarbe vitalitatea noastră spirituală şi ne lasă total incapabili pentru orice lucrare pentru Dumnezeu. Eşecul trebuie să fie mărturisit lui Dumnezeu, care este credincios să ne ierte şi să ne curăţească imediat (1 Ioan 1:7,9)85. El a promis, de asemenea,

85 ... sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. ..... Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. 1 Ioan 1:7,9


să nu-şi amintească păcatele noastre din trecut (Evrei 8:12)86. Dacă Dumnezeu nu ne vorbeşte mereu (nu insistă) asupra trecutului nostru, nici noi nu trebuie să agonizăm gândindu-ne mereu la el. Aşadar, ar trebui să întoarcem spatele o dată pentru totdeauna la toate aceste eşecuri (nereuşite, greşeli, căderi, falimente, insuccese) din trecutul nostru. S-ar putea să nu fie posibil să reparăm gafele făcute, dar putem cere Domnului să folosească tot restul vieţii noastre pentru slava Lui.

David a decăzut foarte jos atunci când a păcătuit cu Batşeba şi apoi l-a ucis pe soţul ei, Urie. Cu toate acestea, în loc să trăiască restul vieţii sale în regret, el s-a întors la Dumnezeu cu inima zdrobită şi cu pocăinţă. Acceptând iertarea lui Dumnezeu, el a trăit ulterior pentru gloria lui Dumnezeu. Duhul Sfânt a consemnat mai târziu că David a fost plăcut Domnului toată viaţa lui, cu excepţia întâmplării cu Urie (1 Regi 15:587). În cazul în care David ar fi permis regretului să-i chinuie mintea, n-ar fi făcut decât să-L întristeze în continuare pe Domnul. Cei care trăiesc încontinuu cu povara regretului în minţile lor, nu fac altceva decât să adauge eşec după eşec. Noi trebuie să uităm eşecurile din trecut şi să mergem înainte, continuând să împlinim voia lui Dumnezeu (cf. Filipeni 3:13,14)88. Dumnezeu ne poate da înapoi anii care au fost pierduţi (Ioel 2:2589).

O altă ispită este să vă faceţi griji (să vă frământaţi, să vă necăjiţi, să vă tulburaţi) în ce priveşte o decizie din trecut, despre care, la un moment dat am fost convinşi că a fost în voia lui Dumnezeu, dar de care, acum ne îndoim. Poate că decizia ne-a condus în necazuri. Sau poate că acum avem cunoştinţă de anumite date (fapte, adevăruri), care dacă le-am fi cunoscut atunci, poate ne-ar fi condus la o decizie diferită. Principiul pe care ar trebui să-l avem mereu în minte este: Niciodată nu pune la îndoială (când te afli) în întuneric, ceea ce

86 Pentru că le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor”. Evrei 8:12

87 Căci David făcuse ce este plăcut înaintea Domnului, şi nu se abătuse de la nici una din poruncile Lui în tot timpul vieţii lui, în afară de întâmplarea cu Urie, Hetitul. 1 Împăraţi 15:5

88 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Filipeni 3:13-14

89 vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare pe care am trimis-o împotriva voastră. Ioel 2:25


Dumnezeu ţi-a arătat în lumină. Dacă am căutat în mod sincer voia lui Dumnezeu şi am hotărât potrivit cu lumina pe care am avut-o atunci, nu este cazul să ne uităm înapoi cu regret. Dumnezeu nu este un despot crud, căruia să-i facă plăcere să facă glume cu noi (care se delectează în a-şi bate joc de noi). El este un Tată iubitor şi nu ne va da o piatră, dacă noi Îi cerem o pâine. Dacă am căutat voia Sa cu sinceritate, putem fi siguri că Dumnezeu a controlat toate lucrurile spre a ne îngădui să decidem în mod corect. Chiar şi faptele (împrejurările, întâmplările, adevărurile) cu privire la care am fost neştiutori pe vremea aceea (când am luat decizia), trebuie să fi fost ascunse de Dumnezeu cu un scop.

Pe când erau în Troa, Dumnezeu le-a dat îndrumări clare lui Pavel şi Sila pentru a merge în Macedonia, şi ei s-au dus imediat. Cu toate acestea, la scurt timp după sosire, ei au fost aruncaţi în închisoare cu picioarele prinse în butuci. Ei s-ar fi putut întreba atunci dacă nu cumva simţurile lor de orientare au fost greşite. Dacă ar fi cunoscut soarta lor în prealabil, probabil ei nu ar fi părăsit niciodată Troa. Dar Dumnezeu nu le-a dat nici un avertisment. Cu toate că erau închişi, Pavel şi Sila s-au încrezut în Dumnezeu. Refuzând să se îndoiască în întuneric de ceea ce Dumnezeu le arătase la lumină, ei au continuat să-L laude (Faptele Apostolilor 16:8-26). Evenimentele de mai târziu au arătat clar că au fost cu adevărat în voia lui Dumnezeu. Intrarea în necaz nu este, în sine, un indiciu al faptului că am fi în afara voii lui Dumnezeu. Dacă ne încredem în Domnul Îl vom lăuda în cel mai dens întuneric, fără nici un regret.

ELIBERAREA DE FRICĂ

Frica de oameni şi de circumstanţe ne poate face să pierdem voia lui Dumnezeu. Mulţi credincioşi sunt guvernaţi de consideraţii ca certitudinea şi siguranţa atunci când caută călăuzirea Domnului. Ei simt că anumite locuri şi ocupaţii sunt nesigure şi periculoase, şi de aceea le elimină din mintea lor cu totul. Dar nu există nici un loc şi nici o ocupaţie total lipsite de pericol în această lume. Cel mai sigur loc din toată lumea este întotdeauna centrul voii perfecte a lui Dumnezeu. Păşim în pericol numai atunci când ieşim din planul lui Dumnezeu. Acela care ia decizii fără a căuta călăuzirea lui Dumnezeu


poate fi vulnerabil atacurilor lui Satan. Dar "cel ce trăieşte şi lucrează în locul hotărât (stabili, fixat) de Cel Prea Înalt, va fi protejat de umbra Celui-Atotputernic" (Psalmul 91:190 - adaptat).

Avem nevoie să fim eliberaţi şi de frica de a face greşeli. Singurul om care nu va greşi niciodată este omul care nu face niciodată nimic. Suntem elevi în şcoala lui Dumnezeu şi fără îndoială că vom greşi din când în când. Dar Domnul este întotdeauna aproape, gata să pună lucrurile în ordine. În afară de Domnul Isus Însuşi, nici un om nu a învăţat vreodată să meargă potrivit voii perfecte a lui Dumnezeu fără să facă multe greşeli. Cei mai mari sfinţi au învăţat să umble în voia lui Dumnezeu exact ca un copil care învaţă să meargă – prin multe căderi. Copilul căruia îi este teamă de cădere nu va putea niciodată să înveţe să meargă! Nu trebuie să lăsăm niciodată o astfel de frică să ne oprească de la înaintare. Umblarea în voia lui Dumnezeu poate fi nu tocmai uşoară, dar este o aventură minunată cu El, şi El ne-a promis că ne va ţine (ne va apuca, ne va prinde) atunci când cădem – "Paşii oamenilor fără prihană sunt dirijaţi de Domnul ... Chiar dacă vor cădea, nu se vor prăbuşi de tot, căci Domnul îi apucă cu Mâna Lui" (Psalmul 37:23,2491).

În final, nu uita – călăuzirea este în esenţă o chestiune personală între Dumnezeu şi tine. Modul în care Dumnezeu a condus o altă persoană poate să nu fie niciodată modul în care El doreşte să te călăuzească pe tine. Principiile generale sunt aceleaşi pentru toţi credincioşii, dar modalitatea exactă diferă de la individ la individ. Vei fi doar confuz dacă vei căuta acelaşi tip de călăuzire descris de altcineva în mărturia lui. Lasă în seama lui Dumnezeu modul în care te va călăuzi. Grija ta e să fii întotdeauna disponibil pentru El, să faci orice doreşte El. Iar El se va îngriji să-ţi aducă la cunoştinţă voia Lui şi să te întărească s-o împlineşti.

90 Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic ... Psalmi 91:1

91 Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui; dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână. Psalmi 37:23-24


Rezumat

1. NU EXISTĂ O FORMULĂ PERFECTĂ PENTRU CĂLĂUZIRE. Dumnezeu îngăduie dezorientarea (încurcătura, nedumerirea, complicaţiile) cu intenţia (scopul) ca noi să-L putem cunoaşte mai bine. De asemenea, El cerne (cercetează, examinează amănunţit) motivaţiile noastre şi prin aceasta ne întăreşte (ne consolidează, ne cimentează) credinţa noastră.

2. ELIBERAREA DE INDECIZIE (NEHOTĂRÂRE, EZITARE). În majoritatea cazurilor, trebuie să înaintăm chiar şi atunci când suntem confuzi (neclari, nelămuriţi, vagi) cu privire la voia lui Dumnezeu, cu condiţia că am desluşit gândul (mintea, intenţia) Duhului cu toată puterea cunoaşterii noastre. Nu trebuie să aşteptăm nehotărâţi la infinit.

3. ELIBERAREA DE REGRET. N-ar trebui să privim înapoi cu regret la greşelile sau deciziile din trecut.

4. ELIBERAREA DE FRICĂ. Niciodată nu trebuie să lăsăm ca frica de pericol sau frica de a greşi să ne ţină în pasivitate (inactivitate) permanentă.

5. NU CĂUTA ACELAŞI MOD DE CĂLĂUZIRE PE CARE ALŢII L-AU DESCRIS ÎN MĂRTURIA LOR. Trebuie să lăsăm la latitudinea lui Dumnezeu, să aleagă El cum să ne călăuzească.


REZUMAT

Această carte şi tu

Niciun paragraf, sau chiar capitol, nu este complet în sine, dacă acesta nu este citit în contextul întregii cărţi.

Lucrul cel mai important, dar şi cel mai neglijat este îndeplinirea condiţiilor pentru găsirea voii lui Dumnezeu. Capitolul Doi este probabil capitolul cel mai important din carte. Dacă îndeplinim condiţiile pentru găsirea voii lui Dumnezeu, atunci călăuzirea (orientarea, ghidarea) în mod invariabil (mereu) devine o chestiune simplă. Când ne împotmolim, este de obicei din cauza unor condiţii esenţiale rămase neîmplinite în viaţa noastră.

Cap. I – Planul lui Dumnezeu pentru viaţa ta

1. IMPORTANŢA VOII LUI DUMNEZEU. Domnul Isus şi apostolii Lui au învăţat că cea mai mare onoare şi cel mai mare privilegiu (favoare) pentru om este de a face voia lui Dumnezeu.

2. PLANUL LUI DUMNEZEU ESTE CEL MAI BUN. Este o nebunie să păşim (să înaintăm) în viitor de unul singur (pe cont propriu), atunci când Dumnezeu aşteaptă să ne călăuzească. Planul Lui este cel mai bun. Dacă ne predăm (cedăm, ne supunem) Lui, El ne poate salva din capcanele (cursele, laţurile) întinse de Satan.

3. RATÂND PLANUL LUI DUMNEZEU. Este posibil să ratăm voia perfectă a lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, prin neglijenţă sau nesupunere.


Cap. II – Condiţii pentru descoperirea voii lui Dumnezeu

Dacă vrem să descoperim voia lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să îndeplinim următoarele condiţii:

1. CREDINŢA. Trebuie să credem că Dumnezeu ne va revela voia Sa pentru noi. O astfel de credinţă va fi caracterizată de o dorinţă înfocată (de a afla voia Lui pentru noi) şi de răbdare. Trebuie să fim dispuşi să aşteptăm timpul lui Dumnezeu.

2. NEÎNCREDEREA ÎN SINE. Trebuie să privim cu neîncredere (să nu ne punem încrederea în) inteligenţa noastră şi, cu smerenie, să ne sprijinim pe Dumnezeu. Nu trebuie să ne debarasăm de abilităţile noastre intelectuale, dar încrederea noastră trebuie să fie în Dumnezeu şi nu în noi înşine.

3. ASCULTAREA ÎN FIECARE DOMENIU. Trebuie să fim gata (hotărâţi) să facem voia lui Dumnezeu în fiecare domeniu al vieţii noastre, şi nu doar în câteva dintre ele. Trebuie să fim supuşi la lumina lui Dumnezeu pe care ne-a dat-o deja, şi să ne păstrăm întotdeauna conştiinţa noastră curată.

4. SUPUNEREA NECONDIŢIONATĂ. Trebuie să ne predăm (să ne oferim pe noi înşine) fără rezerve lui Dumnezeu şi să fim dispuşi să acceptăm orice ar alege El pentru noi.

5. O MINTE REÎNNOITĂ. Trebuie să umblăm zilnic cu Dumnezeu, fiind atenţi (receptivi) la ceea ce are să ne comunice. Trebuie să-I permitem astfel să reînnoiască mintea noastră şi să ne elibereze de procesele de gândire (cugetare, meditare, reflecţie) lumească.


Cap. III – Călăuzire prin mărturia interioară

1. BAZÂNDU-NE PE DUHUL SFÂNT. Dumnezeu, rar ne călăuzeşte în moduri spectaculoase. În aceste timpuri ale Noului Testament, Dumnezeu ne călăuzeşte prin Duhul Sfânt. Deci, trebuie să căutăm să fim umpluţi cu Duhul Sfânt.

2. RECUNOSCÂND VOCEA DUHULUI. Duhul Sfânt ne vorbeşte printr-o presiune (tensiune, constrângere) interioară în spiritele noastre. Această presiune se intensifică în timp ce aşteptăm pe Dumnezeu în rugăciune, şi ea va fi însoţită de o pace interioară crescândă.

3. EXAMINÂND MOTIVAŢIILE NOASTRE. Pentru a distinge vocea Duhului de alte voci, ar trebui să examinăm motivele noastre şi să vedem dacă acestea sunt pure.

4. O METODĂ CONCRETĂ: BILANŢUL. Un "bilanţ" prin care să evaluăm avantajele şi dezavantajele unui curs de acţiune propus, poate fi de ajutor în a ne abilita să aflăm voia lui Dumnezeu.

5. REALIZÂND IMPORTANŢA DUHULUI. Trebuie să punem mare preţ pe mărturia interioară a Duhului Sfânt, pentru că acesta este mijlocul principal de călăuzire a lui Dumnezeu în zilele noastre. Dumnezeu se aşteaptă ca noi să fim conduşi de această mărturie în viaţa noastră de zi cu zi, şi nu doar printr-un cod moral.

Cap. IV – Călăuzire prin mijloace externe

1. ÎNVĂŢĂTURA BIBLIEI. Duhul Sfânt ne călăuzeşte prin învăţătura Bibliei, atunci când cautăm călăuzirea Lui.

(a) CĂLĂUZIRE LIMPEDE DIRECT DIN SCRIPTURĂ. În numeroase domenii, Biblia a revelat (descoperit) deja care este voia lui Dumnezeu.

(b) ATENŢIE: E NEVOIE DE PRUDENŢĂ. Dumnezeu poate să confirme călăuzirea Lui printr-un pasaj specific din Biblie, în timpul nostru zilnic de citire a Bibliei („Timpul de părtăşie”). Dar acest lucru nu


ar trebui să fie niciodată singura bază pentru călăuzire în orice problemă.

2. MĂRTURIA DATĂ DE CIRCUMSTANŢE (ÎMPREJURĂRI). Duhul Sfânt ne vorbeşte adesea prin circumstanţe.

(a) DUMNEZEU FOLOSEŞTE ÎMPREJURĂRILE DIN VIAŢA NOASTRĂ. Dumnezeu poate folosi împrejurări, fie pentru a confirma călăuzirea pe care am primit-o, fie pentru a preveni apucarea noastră pe un drum greşit.

(b) ŞI SATANA POATE ARANJA ANUMITE CIRCUMSTANŢE. Dar şi Satana poate aranja circumstanţele noastre până la un punct (într-o oarecare măsură). Aşa că, circumstanţele nu sunt întotdeauna o indicaţie a voii lui Dumnezeu.

(c) CĂLĂUZIRE CONTRA CIRCUMSTANŢELOR. Dumnezeu ne poate conduce uneori contrar circumstanţelor. Putem, de asemenea, cere lui Dumnezeu să ne descopere voia Sa prin modificarea circumstanţelor.

(d) CĂLĂUZIRE PRIN SEMNE. Dumnezeu poate să confirme, ocazional, călăuzirea Lui pentru noi, prin intermediul unui semn. Cu toate acestea, solicitarea semnelor este o dovadă a imaturităţii spirituale, şi ar trebui să ieşim din această stare cât mai curând posibil.

3. SFATUL ALTOR CREDINCIOŞI. Duhul Sfânt ne poate vorbi prin sfaturile altor credincioşi.

(a) Dumnezeu a dat această prevedere, ca o măsură de protecţie pentru situaţiile în care ne lipseşte lumina asupra voii lui Dumnezeu.

(b) Sfaturile bărbaţilor cucernici (după voia lui Dumnezeu) ne permit să vedem şi alte aspecte legate de o anumită problemă, aspecte pe care e posibil să nu fi reuşit să le luăm în considerare.

(c) Există unele ocazii când ar trebui să fim atenţi la sfatul altor oameni evlavioşi (după voia lui Dumnezeu), iar alte ocazii când e posibil să trebuiască să mergem împotriva sfaturilor lor.

4. VOCEA DOMNULUI.Creştinismul implică întotdeauna o cunoaştere personală a lui

Dumnezeu prin Duhul Lui, şi nu doar cunoaşterea voii Sale prin intermediul unui om sau a unei cărţi.

Să nu îndrăznim să dispreţuim mesagerii lui Dumnezeu. Mai


mult, să nu îndrăznim să dispreţuim Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, există unii dintre noi care pot fi în pericolul de a privi la litera Cuvântului, chiar mai mult decât la Isus Cristos Însuşi ca autoritate finală pentru noi.



Cap. V – Chemarea profesională

1. AFLAREA CHEMĂRII PROFESIONALE. Dumnezeu are o chemare (vocaţie92, carieră, profesiune) specifică pentru tine. Datoria ta este de a îndeplini această chemare.

2. FIECARE CREDINCIOS ESTE UN ANGAJAT FULL-TIME PENTRU ISUS. Fiecare credincios, indiferent de profesiunea lui, este chemat să fie un martor full-time al Domnului Isus.

3. PRIVIND LA APTITUDINILE PERSONALE. Un tânăr care caută îndrumarea lui Dumnezeu privind profesia lui, ar trebui să încerce să se pregătească pentru acea profesiune (carieră) pentru care se simte cel mai potrivit (bun, calificat), în lipsa oricărei indicaţii de la Dumnezeu în sens contrar.

4. ŢINÂND CONT DE NEVOILE DIN LUCRAREA DOMNULUI. Atunci când caută un loc de muncă, el ar trebui să afle informaţii cu privire la nevoile din lucrarea Domnului din diverse zone. El ar trebui să petreacă mult timp în rugăciune şi, după consultarea credincioşilor maturi şi având în vedere circumstanţele, ar trebui să fie în cele din urmă călăuzit (ghidat) de mărturia interioară a Duhului Sfânt.

92 (a) Aptitudine deosebită pentru o anumită artă sau știință; chemare, predispoziție pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesiune. (DEX) (b) Atracție înnăscută (pentru o anumită activitate); dispoziție naturală; aptitudine; înclinație; predispoziție. (DEX)


5. NEVOIA UNEI CHEMĂRI CLARE. Nici o persoană nu ar trebui să meargă într-o slujire creştină cu normă întreagă, fără chemare clară de la Dumnezeu.

6. DINAMICA CHEMĂRII. Chemarea lui Dumnezeu este un lucru dinamic. Trebuie să fim dispuşi să ne mişcăm împreună cu El în orice altă sferă nouă de activitate, acolo unde ne cheamă şi atunci când ne cheamă El.

Cap. VI – Consideraţii finale

1. NU EXISTĂ O FORMULĂ PERFECTĂ PENTRU CĂLĂUZIRE. Dumnezeu îngăduie dezorientarea (încurcătura, nedumerirea, complicaţiile) cu intenţia (scopul) ca noi să-L putem cunoaşte mai bine. De asemenea, El cerne (cercetează, examinează amănunţit) motivaţiile noastre şi prin aceasta ne întăreşte (ne consolidează, ne cimentează) credinţa noastră.

2. ELIBERAREA DE INDECIZIE (NEHOTĂRÂRE, EZITARE). În majoritatea cazurilor, trebuie să înaintăm chiar şi atunci când suntem confuzi (neclari, nelămuriţi, vagi) cu privire la voia lui Dumnezeu, cu condiţia că am desluşit gândul (mintea, intenţia) Duhului cu toată puterea cunoaşterii noastre. Nu trebuie să aşteptăm nehotărâţi la infinit.

3. ELIBERAREA DE REGRET. N-ar trebui să privim înapoi cu regret la greşelile sau deciziile din trecut.

4. ELIBERAREA DE FRICĂ. Niciodată nu trebuie să lăsăm ca frica de pericol sau frica de a greşi să ne ţină în pasivitate (inactivitate) permanentă.

5. NU CĂUTA ACELAŞI MOD DE CĂLĂUZIRE PE CARE ALŢII L-AU DESCRIS ÎN MĂRTURIA LOR. Trebuie să lăsăm la latitudinea lui Dumnezeu, să aleagă El cum să ne călăuzească.


zac poonen -- descoperind voia lui dumnezeu

Documents