zac poonen-principiile slujirii

PRINCIPIILE SLUJIRII

Mesaj transmis liderilor creştini evanghelicila conferinţa All-India despre„Pregătirea pentru misiunea şi conducerea

bisericii”17 decembrie 1997

Zac POONEN

CUPRINS

- 1 - Principiile slujirii

Capitolul 1 Principiile slujirii

Capitolul 2 Dumnezeu are nevoie de bărbaţi

Capitolul 3 Adevăruri importante pe care le-am învăţat


Capitolul 1Principiile slujirii

Să deschidem Cuvântul lui Dumnezeu la Apocalipsa, capitolul 4.

După revelaţia primită despre Domnul Isus în capitolul 1, Ioan primeşte de la Dumnezeu privire de ansamblu a stării bisericilor din acea parte a lumii – în Capitolele 2 şi 3.

După cum ştiţi, multe din acele biserici erau într-o stare de amorţire. Apoi Domnul îi spune lui Ioan în Capitolul 4:1: „Suie-te aici”. Ce cuvinte minunate!

Când vedem starea lucrurilor din jurul nostru şi ne batem de probleme la care nu avem soluţii, este atât de plăcut când îl auzim pe Isus spunându-ne „Vino mai sus! Vino şi priveşte lucrurile din perspectiva Mea – nu de la nivelul pământesc coborât de la care ai privit până acum”. Cred că aceste cuvinte trebuie să le auzim în mod constant – „Suie-te aici!”.

Pavel spunea „Fac un singur lucru – uitând ce este înapoia mea”. El auzise chemarea de a se ridica şi oricât de sus ajungea, n-a fost niciodată satisfăcut de nivelul său.

Pericolul în conducerea creştină este că stăm atât de mult în faţa oamenilor. Suntem aclamaţi. Avem chiar şi acoperire din partea media. Avem titluri înaintea numelor noastre, şi diplome după nume! Nu ne lipseşte nimic!

Vă spun totuşi ce ne lipseşte: „Trebuie să ne apropiem de inima lui Dumnezeu! Trebuie să ajungem mai sus!”

Dumnezeu nu l-a creat pe Adam fiindcă avea nevoie de un slujitor. Nu l-a creat pe Adam fiindcă avea nevoie de un savant. Nici pe noi nu ne-a creat fiindcă avea nevoie de slujitori sau savanţi. El are destui slujitori în milioanele de îngeri. El l-a creat pe Adam în primul rând


ca Adam să aibă părtăşie cu El. De aceea pentru Adam legea NU spunea: „Şase zile să lucrezi şi a şaptea zi să te odihneşti”. Nu. Această poruncă a venit mai târziu, prin Legea lui Moise.

Adam a fost creat în a şasea zi. Aşa că prima zi din existenţa Lui – a şaptea pentru Dumnezeu dar prima pentru Adam – a fost o zi de odihnă şi părtăşie cu Creatorul său. Abia după o zi întreagă de părtăşie cu Dumnezeu trebuia Adam să Îl slujească în grădină pentru următoarele şase zile.

Când uităm această ordine – când uităm că părtăşia cu Dumnezeu trebuie tot timpul să preceadă slujirea lui Dumnezeu în via Lui – atunci ratăm scopul primar al creării şi răscumpărării noastre.

Putem fi atât de acaparaţi de nevoile din jur – mai ales într-o ţara ca India – că nu ne mai rămâne timp de părtăşie cu Dumnezeu. Poate credem că părtăşia este o pierdere de vreme când există atâtea nevoi reale în jurul nostru. Dar ce rezultat are munca pe bază de nevoie? Poate realizările vor fi mari – dar calitatea va fi slabă. Statisticile sunt înşelătoare. Am auzit o vorbă care spune că există trei feluri de minciună – minciunile negre, minciunile albe şi statisticile! Statisticile sunt înşelătoare. Toată lumea foloseşte statistici în ziua de azi. Pe Isus nu l-au interesat statisticile.

Au fost perioade în viaţa mea când am trecut prin diferite crize. Una a fost în tinereţe, când am încercat să-l slujesc pe Dumnezeu, dar cu toate că cunoşteam Cuvântul, am observat că îmi lipsea puterea! Aşa că am început să caut botezul cu Duhul Sfânt – să fiu inundat cu putere de sus. Ştiu că sunt puncte de vedere diferite cu privire la acest lucru – şi nu încerc să conving pe nimeni. Vreau să spun doar că eram născut din nou, şi botezat în apă, dar din viaţa mea nu curgeau „râuri de apă vie”. Dar ştiam că Isus a promis tuturor celor ce vor crede în EL ca din viaţa lor vor curge râuri de apă vie – şi nu vor seca niciodată. Din păcate eu mă trezeam de multe ori secat. Adesea slujirea mea era asemenea unei


pompe manuale. Ştiţi cum funcţionează – dai la pompă şi ies doar câţiva picuri de apă. În nici un caz nu era un rău. Totuşi citeam cuvintele lui Isus care spunea clar: ”Oricine crede în mine, din el vor curge râuri de apă vie”.

Tot ce pot să vă spun este că l-am căutat pe Dumnezeu şi El s-a întâlnit cu mine. Şi această întâlnire a schimbat direcţia vieţii mele. Nu am trecut în biserica Penticostală. Nu mă consider penticostal sau carismatic. Dar Dumnezeu s-a întâlnit cu mine şi m-a umplut cu Duhul Sfânt.

După câţiva ani, a urmat o altă criză în viaţa mea. A fost o problemă de realitate – dacă eu chiar predicam ceea ce era în adâncul fiinţei mele, şi dacă convingerea care o arătam în timpul predicilor se află cu adevărat în inima mea.

În urmă cu aproape 28 de ani s-a organizat primul Congres Evanghelic All-India la Deolali. Am susţinut o lucrare acolo. Eram tânăr – aveam doar 30 de ani. Ştiţi cu toţii cum e la tinereţe. Vroiam să-i impresionez pe toţi cei prezenţi. Lucrarea mea era impresionantă, pentru că am lucrat din greu la ea. Slujirea mea a continuat cu multe plecări în misiune a diferite conferinţe în Australia, Singapore, etc. Peste tot unde mergeam, scopul meu era să-mi impresionez ascultătorii.

Apoi într-o zi Domnul mi-a vorbit şi m-a întrebat: „Tu vrei doar să impresionezi oamenii sau să-i ajuţi?” Eu i-am răspuns, „Doamne, vreau să-i ajut.” Domnul mi-a zis, „Atunci nu mai încerca să-i impresionezi.” Am ajuns în acea perioada la un punct în viaţa mea când a trebuit să recunosc înaintea Domnului: „Doamne, starea inimii mele nu corespunde cu ceea ce predic.” În exterior aveam o mărturie bună. Dar gândurile mele, atitudinile mele – atitudinea faţă de bani – nu erau după voia lui Dumnezeu. Îl proclamam pe Isus cu gura, dar Duhul Său nu domnea în mintea mea. A trebuit să fiu sincer cu Dumnezeu.

Cred că primul pas înspre Dumnezeu este sinceritatea.


În acea perioadă eram deja bine cunoscut prin lume. Scriam cărţi care erau cumpărate peste tot. Aveam o emisiune săptămânală la radio. Eram invitat la tot felul de evenimente. Într-o zi Domnul mi-a vorbit în felul următor: „Eşti gata să stai pe scenă în faţa oamenilor care te respectă şi să recunoşti că nu eşti autentic, că nu eşti sincer”. Eu i-am spus atunci: „Da, Doamne! Nu îmi pasă ce cred oamenii despre mine. Vreau ca tu să lucrezi în viaţa mea. Îţi cer un singur lucru: Starea mea interioară să corespundă cu mesajul predicilor mele”.

Asta i-am cerut Domnului în urmă cu 23 de ani. Dumnezeu s-a întâlnit cu mine din nou. El are răsplata pregătită pentru acei care îl caută cu diligenţă. Domnul mi-a spus: „Vino mai sus”.

Părtăşia cu Dumnezeu a devenit cel mai de preţ lucru din viaţa mea – în ultimii 22 de ani. Mi-a schimbat viaţa, şi a ridicat din viaţa mea orice dezamăgire şi depresie.

Am găsit secretul umblării cu Dumnezeu. Şi slujirea mea s-a umplut de bucurie! Nu mai este seacă!

Slujirea ta depinde de umblarea ta personală cu Dumnezeu. Adu-ţi aminte când Isus se afla acasă la Maria şi Marta. I-a spus Martei: „Eşti îngrijorată şi apăsată de multe lucruri”. De ce era îngrijorată Marta? Avea o nevoie în viaţa ei. Ea îl slujea pe Isus într-un mod altruist, făcând sacrificii, muncind din greu în bucătărie – nu gătea pentru ea ci pentru Domnul Isus şi apostoli. Ce slujire mai mare putea ea să facă? Era total altruistă în ceea ce făcea! Nu lucra pentru bani sau pentru salar, asemeni multor slujitori creştini din ziua de azi. Era complet altruistă. Şi totuşi Domnul îi spune: „Eşti apăsată de multe lucruri”. Ea credea că Maria era cea egoistă, fiindcă stătea la picioarele lui Isus fără să ajute la lucrul din casă, doar ascultând pe Isus. Dar Isus a spus: „Acesta este cel mai important lucru. Este singurul lucru de care avem nevoie”.

O parafrazare frumoasă a versetului 1 Corinteni 4:2 spune: „Cel mai important la un slujitor este că face doar


ceea ce îi porunceşte stăpânul”. Acest verset mi-a adus multă pace în inimă. Ce-i de făcut când în jurul meu va fi o lume plină de nevoi? Să mă consum cu toată nevoia din lume? Există mulţi manipulanţi în creştinism care sunt gata să mă încarce cu nevoia din lume. Dar eu îi spun Domnului: „Vreau să ascult glasul Tău”. Sunt destule Marte în jur gata să mă critice spunând: „Nu-ţi pierde vremea ascultând când este o lume întreagă plină de nevoi, care trăieşte în păcat”.

E adevărat că trebuie să luăm aminte la nevoile celor din jur. Isus a spus: „Ridicaţi-vă ochii şi priviţi secerişul”. Trebuie să luăm aminte la nevoi, şi să le arătăm şi altora. Da. Dar chemarea trebuie să vină de la Dumnezeu – nu de la om. Eu am trăit acest lucru.

Isus a stat în cer vreme de 4000 de ani, timp în care lumea zăcea în păcat, având mare nevoie de un Mântuitor. Nimeni nu l-a putut presa să plece înainte de vremea hotărâtă de Tatăl. „La împlinirea vremii” El a venit. Când a venit pe pământ, a aşteptat vreme de 30 de ani făcând scaune şi bănci – timp în care lumea zăcea în păcat! Nevoia însăşi nu l-a putut mişca. Dar când a venit vremea, Tatăl a spus: „Du-te”. Şi S-a dus. El a făcut mai mult în 3 ani jumătate decât ar fi putut face alţii în 3000 de ani. Cel mai important aspect al unui slujitor NU este alergatul în cât mai mult locuri pentru Dumnezeu, ci ascultarea glasului Său. Este greu să asculţi.

În vremea tinereţii eram într-o adunare unde studiam Scriptura, posteam şi ne rugam regulat. Eram învăţaţi să avem în fiecare dimineaţă un „timp de părtăşie” cu Domnul – un obicei foarte bun pe care îl recomand tuturor. Dar în ciuda acestor multe ore aparent petrecute cu Domnul, oamenii erau răi, amărâţi, plini de judecată, greu de abordat, critici şi suspicioşi... Ceva era greşit undeva. Mi s-a întâmplat de multe ori ca după ce am petrecut 10, 15 minute cu un om al lui Dumnezeu să mă simt inspirat şi provocat. Puteţi să vă imaginaţi ce ar face 10, 15 minute cu adevărat petrecute cu Dumnezeu? Cum se face că noi nu eram schimbaţi? Domnul mi-a


arătat atunci că nu petreceam timp cu El în timpul de părtăşie. Petreceam timp cu mine însumi. Studiam o carte – cartea din faţa mea putea fi Biblia sau la fel de bine o carte de chimie. Nu petreceam timp cu Dumnezeu – ascultându-i glasul. Eu doar studiam o carte!

Isus a spus: „dar un singur lucru trebuieşte... ascultarea” (Luca 10:42). Din ascultare curg toate celelalte lucruri.

Asta este o cale foarte eficientă de a-l sluji pe Dumnezeu – pentru ce El îţi poate spune ce trebuie să faci!

Tatăl i-a spus lui Isus ce trebuie să facă. O data, Isus s-a simţit condus de Duhul să meargă pe jos 80 de kilometri de la Galilea până în Siro - Fenicia, dincolo de graniţele Israelului. Nu ştiu câte ore i-a luat să parcurgă acel drum – probabil o zi întreagă. Acolo a întâlnit o femeie din Neamuri, a cărei fiică era îndrăcită. El a alungat demonul din ea şi le spune ucenicilor ce mare credinţă a avut acea femeie când a cerut doar fărâmiturile care cădeau de la masa copiilor. Apoi s-a întors înapoi la Galilea. Aşa lucra Isus. A bătut atâta drum pentru UN SINGUR suflet. Din punct de vedere statistic nu era impresionant. Dar a fost voia lui Dumnezeu.

Isus a slujit astfel timp de 3 ani şi jumătate. La sfârşitul acelei perioade i-a spus Tatălui: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17:4). Oare a rezolvat El toate problemele din lume – în India, Africa? Nu. Dar a terminat lucrarea pe care Tatăl i-a dat-o. Isus nu şi-a dorit să stea pe pământ nici măcar cu o zi mai mult. Şi apostolul Pavel a putut spune la sfârşitul vieţii: „Am alergat cursa cea bună”.

Tu şi cu mine avem chemări diferite în Trupul lui Hristos. Dar cu toţii trebuie să înţelegem ceea ce vrea Dumnezeu să facem. Unul dintre motivele pentru care devenim surzi la vocea lui Dumnezeu este lipsa de autenticitate din viaţa noastră – lipsa de onestitate şi


prefăcătoria.

Fariseii nu au putut auzi ceea ce spunea Isus pentru că trăiau o viaţă de prefăcătorie. Ei dădeau altora impresia că erau după voia lui Dumnezeu. Stăteau în fruntea oamenilor ca lideri şi înţelepţi ai vremii lor. Dacă i-am fi cunoscut pe Petru sau Ioan înainte ca să se întâlnească cu Isus şi i-am fi întrebat: „Petru, Ioan, puteţi să-mi spuneţi numele unui om după voia lui Dumnezeu pe care îl cunoaşteţi? - cu siguranţă ar fi spus numele unui Fariseu care era lider în sinagoga locală. Asta le era gândirea – că oamenii care studiau Scriptura, posteau, se rugau, purtau după ei cutii cu versete din Scriptură pe frunte, şi păreau că sunt sfinţi şi pioşi, erau cu adevărat după voia lui Dumnezeu. Imaginaţi-vă şocul pe care l-au avut când l-a auzit pe Isus numindu-i pe toţi acei înţelepţi din sinagogă o adunătură de ipocriţi care se ducea direct în iad.

Când Isus şi-a ales ucenicii, nu a ales nici măcar unul din vreo şcoală biblică. În Ierusalim există o şcoală biblică condusă de Gamaliel. Dar Isus nu şi-a ales ucenicii de acolo. El i-a luat de pe marginea unui lac din Galilea - oameni ne-educaţi – şi i-a făcut apostolii Săi. Apoi ei au ajuns să scrie cărţi, care astăzi sunt folosite în Seminarii biblice pentru studii de doctorate în teologie!! Nu este un lucru extraordinar? Eu cred că Petru însuşi nu ar fi fost în stare să dobândească vreo diplomă la vreunul din seminarele noastre de astăzi. Probabil că singurul care ar fi fost în stare să primească o diplomă era Iuda – cel mai deştept şi iute de minte din grup.

De ce a ales Isus asemenea oameni? Pentru că erau oameni simpli, gata să-L asculte. Câtă agitaţie a fost când aceşti bărbaţi simpli au intrat în sinagogă şi au început să predice. Ei nu predicau mesajele de rutină cu care oamenii erau obişnuiţi. Ei erau prooroci. Oamenilor nu le-au plăcut niciodată proorocii. În istoria de 1500 de ani a lui Israel, după cum spune şi Ştefan: „Pe care dintre prooroci nu i-au persecutat?”.

Apostolii nu erau vorbitori diplomaţi. Erau prooroci.


Eu cred că ţării noastre i-ar fi de folos câţiva prooroci în ziua de azi, ca să auzim ce încearcă să ne spună Dumnezeu.

Lui Dumnezeu nu îi pasă de ceea ce este mare şi grozav în ochii oamenilor.

Nu sunt împotriva acestui fel de întâlniri. Dar în urmă cu 20 de ani am încetat să mai merg. Astăzi refuz orice invitaţie de acest fel. Ştiu că aceste întâlniri te pot face cunoscut, te pot aduce în lumina reflectoarelor. Dar am descoperit în călătoriile de misiune din satele din ţară – unde se află marea majoritate a slujirii mele – că oamenii care slujesc cu adevărat nu vin la o astfel de conferinţă. Ei sunt nişte necunoscuţi care lucrează în acele sate. Nu vorbesc limba engleză şi în mod sigur nu ştiu cum să susţină o lucrare. Dar sunt plini de Duhul Sfânt, îl iubesc pe Domnul şi aduc suflete la Hristos. Slava Domnului pentru asemenea oameni. Alţii îşi organizează misiuni şi devin cunoscuţi ca lideri de misiune fiind cei care primesc onoarea. Dar mulţi care sunt azi cei dintâi, vor fi cei din urmă când va veni Isus. Fiecare dintre noi trebuie să se smerească. Este bine să avem păreri joase despre noi înşine. S-ar putea să nu fim aşa grozavi în ochii lui Dumnezeu precum ne cred oamenii, pe baza diplomelor şi a titlurilor noastre. Acestea îi pot impresiona pe oameni, dar nu şi pe Dumnezeu. De fapt ele nu-l impresionează nici pe Satan. Satan se teme doar de un bărbat sfânt, un bărbat autentic, care este la fel pe dinăuntru ca şi pe dinafară, un bărbat care niciodată nu predica nimic din ce nu pune în practică în viaţa lui.

Oamenii mă întreabă: „Frate Zac, de ce nu îi indemni pe oameni să se duca în Nordul Indiei?” Eu le răspund: „Isus a învăţat pe alţii numai ceea ce El a făcut mai întâi” (vezi Fapt 1:1). Eu n-am locuit niciodată în Nordul Indiei. Deci nu pot spune altora să o facă. Nu zic că nu trebuie mers acolo. Spun doar că eu nu pot predica ceea ce eu n-am făcut.

Dar eu nu sunt singura parte din Trupul lui Hristos.


Eu sunt doar o parte. Sunt un mădular dezechilibrat. Întotdeauna eu voi fi dezechilibrat. Singurul om echilibrat care a păşit vreodată pe acest pământ a fost Isus Hristos. Tu eşti un om dezechilibrat iar eu la fel. Să nu facem greşeala să credem că suntem mai mult decât o parte. Este nevoie de fiecare parte – evanghelistul, învăţătorul, pastorul, proorocul, ucenicul – pentru ca oamenii să devină mădulare în Trupul lui Hristos şi ca Trupul să fie clădit.

Care este chemarea noastră? Este să luăm pe cineva care nu este mădular în Trupul Lui Hristos şi să-l facem mădular în acest Trup. Nu este oare aceasta chemarea noastră de bază? Cred că suntem cu toţii de acord.

De vreme ce Duhul Sfânt foloseşte cuvântul „Trup” , daţi-mi voie să folosesc o ilustraţie despre trupul nostru omenesc. Să presupunem că am în faţă o farfurie cu un cartof (care reprezintă un necredincios) care trebuie să devină parte din trupul meu. Cum se poate întâmpla asta? Mai întâi prin evanghelizare – mâna care se întinde şi ia cartoful.

Evanghelizarea este întotdeauna prima slujire din această sarcină. De aceea pun mare valoare pe evanghelizare – în mod deosebit pe acei care slujesc în căldura şi murdăria din Nordul Indiei. Sunt interesat de revistele lor – primesc câteva acasă – ca să aflu cât mai multe despre slujirea fraţilor mei de acolo. Am avut ocazia să mă duc acolo de câteva ori şi să mă întâlnesc cu câţiva dintre fraţii slujitori.

Apoi mâna întinsă ia cartoful de pe farfurie. Cartoful nu va deveni niciodată parte din trupul meu dacă „evanghelistul” (mâna mea) nu „evanghelizează” (pune cartoful în gură).

Dar oare ne putem opri aici? Dacă ţin cartoful în gură, va deveni el parte din trupul meu? Nu. După ceva vreme va putrezi şi va trebui să-l scuip afară. Aşa se întâmplă cu unii întorşi la Hristos în unele dintre bisericile noastre! Sunt aduşi şi ţinuţi în gură!


Este nevoie să se mai întâmple ceva cu cartoful. Trebuie mestecat şi zdrobit cu dinţii. Apoi, cartoful poate îşi închipuie că totul s-a terminat. Dar mai urmează ceva! Cartoful ajunge în stomac, unde, fără milă, se toarnă acid peste el. Aceasta este imaginea slujirii profetice în biserică. Nu-i deloc confortabil când cineva toarnă acid peste tine. A fost aşa de bine când am fost luaţi cu blândeţe din farfurie. Dar când se toarnă acid peste noi nu mai este un sentiment plăcut. Acuma cartoful a fost frânt şi nici măcar nu mai arată ca un cartof. Dar iată că în câteva săptămâni el a ajuns carne, sânge şi oase – o parte din trupul meu!

Acum să vedem a cui slujbă a fost cea mai importantă. Ce slujire avem noi de la sine, fără să fi fost primită? Dacă ne smerim, vom mărturisi că suntem dezechilibraţi. Mâna nu este cu nimic mai importantă decât stomacul. Se completează unul pe celălalt. Din păcate, în creştinism este aşa o mare competiţie între mădulare – mâna îşi clădeşte împărăţia ei, stomacul îşi clădeşte împărăţia lui şi gura şi-o clădeşte pe a ei!!! Ce rezultă din toate astea? În nici un caz un trup, ci un ”Laborator de Anatomie” cu gura aici, stomacul dincolo, o mână în altă parte, şi un picior deoparte. Acesta nu este un trup!

De ce avem cea mai mare nevoie? Este adevărat că avem nevoie de instrucţii. Dar mai mult decât orice avem nevoie de smerenie. Trebuie să recunoaştem că suntem cu toţii importanţi în egală măsură – fiecare mădular din Trupul lui Hristos. Şi marele lider de misiune nu este cu nimic mai de preţ în slujirea lui decât fratele sărac care nu ştie vorbi limba engleza bine, dar care aduce suflete la Hristos. Amândoi fac parte din acelaşi trup.

„Vino mai sus” ne spune Domnul, „şi priveşte lucrurile din perspectiva mea.” Lucrurile arată foarte diferit când sunt privite din perspectiva lui Dumnezeu şi nu dintr-o perspectivă pământească.

De ce sunt atât de mulţi slujitori creştini care au o


imagine atât de bună despre ei înşişi?

Fii sincer. Ce gânduri ai cu privire la tine când eşti singur? Sunt ele gânduri de smerenie, de recunoaştere că tu singur eşti nimic?

Adeseori stau afară şi mă uit la stele. Ştiu că sunt milioane de stele şi că pământul este doar un fir de praf în universul vast. Şi spun în inima mea: „Doamne, ce mare eşti! Ce minunat este universul nostru! Sunt o particulă de praf pe acest punctuleţ numit Pământ. Iar eu pretind să te reprezint pe Tine şi predic oamenilor despre lucruri atât de măreţe. Te rog ajută-mă să am o idee corectă despre mine însumi”. V-aş recomanda să spuneţi fiecare dintre voi aceste lucruri lui Dumnezeu.

Dumnezeu dă harul Său celor smeriţi. Oricine poate dobândi cunoştinţa. Dar numai cei smeriţi pot avea har. Avem mai mare nevoie de har decât de cunoştinţă.

M-am gândit la acei tineri care vin la credinţă şi apoi sunt persecutaţi de prieteni şi rude, din pricina credinţei lor. Când o asemenea persoană vine într-una din bisericile noastre, ce vede? Oare vede duhul lui Isus Hristos acolo? Oamenii din jur au o impresie foarte greşită despre creştinism.

Multă vreme am fost de părere că cel dintâi principiu al unei slujiri eficiente este evanghelizarea; dar, este un altul pe care îl găsim în Evrei 2:17, unde scrie că Isus „a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile”. Vreau să medităm la acest lucru – S-a făcut asemenea fraţilor Săi în toate lucrurile.

Cum pot să-i slujesc pe alţii? Trebuie să mă fac asemeni lor în toate lucrurile. Trebuie să mă cobor la nivelul lor.

De ce nu pot comunica cu o furnică micuţă care se plimbă pe parchet? Pentru că sunt prea mare. Dacă mă duc la acea furnică în forma umană, se va speria. Singura modalitate de comunicare este să devin ca ea. Singura modalitate de comunicare pentru Dumnezeu a fost să devină ca şi noi. Putem cu toţii înţelege acest


lucru. Dar să ne aducem aminte că în slujirile noastre – fie într-o biserică, fie în lume – cel dintâi principiu este acesta: să ne facem asemenea lor în toate lucrurile, „să stăm unde stau ei” după cum zicea Ezechiel (Ezechiel 3:15).

Asta înseamnă, de exemplu, că nu trebuie să ne înălţăm deasupra celor din jur în nici un chip. Din acest motiv le-a spus Isus ucenicilor să nu îţi ia niciodată titlul de „Rabuni” sau „Părinte”, sau orice alt titlu. Un titlu te va înălţa deasupra oamenilor pe care îi slujeşti. Îi vei umbri cu măreţia ta, în loc să te faci ca ei.

În ciuda acestui avertisment, avem o mulţime de conducători cu multe titluri în creştinismul din ziua de azi.

De multe ori credem că îl putem sluji pe Dumnezeu mai bine prin metodele acestei lumi. Acest lucru nu este adevărat.

În Vechiul Testament citim că Filistenii au capturat Chivotul legământului la un moment dat. Dar au avut mici probleme cu el aşa că l-au trimis înapoi într-un car nou de salcâm. După câţiva ani David trebuia să mute chivotul, şi s-a gândit: „Filistenii au avut o idee bună. Cuvântul legii care spune că trebuie purtat pe braţe merge la distanţe scurte. Dar la distanţe lungi, metoda Filistenilor e mai bună”. Aşa că a pus Chivotul într-un car nou de salcâm. Ştiţi ce s-a întâmplat mai departe. Boii s-au împiedicat şi Uza a atins chivotul ca să nu cadă de pe car. Dumnezeu s-a înfuriat şi la nimicit pe Uza pe loc, pentru ca el nu era Levit. Dumnezeu nu a fost de acord să-şi schimbe metodele. Apoi David a fost tulburat. De unde a început problema? A început când David i-a imitat pe Filisteni. Apoi, a urmat moartea.

Moartea vine de fiecare dată când încercăm să imităm căile acestei lumi, când bisericile sunt conduse ca nişte afaceri, şi când banii sunt pe primul loc în slujire.

O întrebare pe care trebuie să ne-o punem este dacă biserica sau organizaţia noastră ar supravieţui dacă


nu ar mai primi nici un sprijin financiar. Se va nărui totul în lipsa banilor? O lucrare autentică a lui Dumnezeu se foloseşte de bani, dar nu este dependentă de ei. Ea este dependentă doar de Duhul Sfânt.

Biblia spune că Duhul este gelos (Iacob 4:5) – gelos atunci când altceva sau altcineva îi ia locul de drept în Biserică. Acel altceva poate fi muzică. Eu nu sunt împotriva muzicii. Sunt de părere că ar trebui să avem cea mai bună calitate de muzica în bisericile noastre, fără ca să imităm lumea. Dar să nu depindem de muzică.

De exemplu, dacă credem că la sfârşitul unui serviciu muzica în surdină îi va mişca pe oameni să îl primească pe Hristos în inimă, ce facem de fapt? Este manipulare psihologică, nu puterea Duhului Sfânt. Dacă cuvântul lui Dumnezeu este predicat în puterea Duhului Sfânt, precum a făcut-o Isus şi Petru, nu vom avea nevoie de muzică la sfârşit. Muzica poate fi păstrată, însă trebuie să ştim că nu vă ajută deloc. Când nu ai puterea Duhului Sfânt, vei încerca să îi manipulezi pe oameni în decizia lor. Dar pe termen lung, vei descoperi că acele decizii au fost emoţionale şi superficiale.

Duhul Sfânt îşi doreşte cu gelozie locul meritat în Biserică. El nu poate fi înlocuit cu teologie. Nu poate fi înlocuit cu muzică. Nu poate fi înlocuit cu bani. Mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste lucruri şi le folosim pe toate. Isus a folosit bani. Deci nu putem fi împotriva banilor. Este scris că Isus a cântat un imn de laudă. În Evrei 2:12 citim că însuşi Isus este Cel Care conduce Biserica în a-L lăuda pe Dumnezeu Tatăl. Deci când îl lăudăm pe Dumnezeu, urmăm exemplul Conducătorului nostru. Iată că nu putem fi împotriva muzicii. Nu suntem împotriva nici unuia dintre aceste lucruri. Dar se pune problema de ce suntem dependenţi.

Suntem oare dependenţi de personalităţi măreţe şi predicatori măreţi? Nu. Duhul Sfânt este gelos.

Isus s-a făcut slujitor. Fiecare lider creştin vorbeşte despre un stil de viaţă de slujire şi multe cărţi sunt scrise pe acest subiect. Dar ce înseamnă asta în termeni


practici? Gândeşte-te la ceva: Cum te porţi cu colegii de muncă? Cum te porţi cu colegul de pe o funcţie inferioară, care este proaspăt angajat? Este el un frate pentru tine sau te priveşte doar de la depărtare cu teamă? Dacă e aşa, atunci poţi predica despre slujire până la venirea sfârşitului, dar tot nu ai înţeles slujirea. Nu l-ai văzut pe Isus cu adevărat.

Isus a fost un om simplu. El nu i-a înfricoşat pe oameni niciodată. El a spus: „Eu sunt un Fiul Omului” – asta înseamnă „un om obişnuit”. El a fost Fiul lui Dumnezeu sfânt şi curat care a fost de la începutul veşniciei una cu Tatăl. Dar a venit şi a trăit pe pământ ca un om obişnuit. S-a făcut asemeni fraţilor Săi în toate lucrurile.

Pentru ca noi să ne facem asemeni fraţilor noştri în toate lucrurile, trebuie să moară ceva din noi. Este scris despre Isus că: „S-a smerit până la moarte”. Când murim faţă de sine, ne arătăm smerenia.

Bobul de grâu care cade în pământ şi moare vă aduce multă roadă. Acesta a fost unul dintre lucrurile pe care le-am descoperit când am avut criza de realitate în viaţa mea în urma cu 22 de ani. Atunci am înţeles că cea mai mare lucrare pe care o pot face pentru Isus în India era să cad la pământ şi să mor – să mor faţă de dorinţele mele, faţă de ceea ce credeau alţii despre mine, faţă de ambiţiile mele, faţă de ţelurile mele, faţă de dragostea de bani, faţă de tot – şi în mod deosebit faţă de sine – pentru că din acel punct înainte Isus să fie totul pentru mine, şi să pot privi înspre El spunând asemenea psalmistului: „Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.” (Psalmul 73:25).

Adeseori vin înaintea lui Dumnezeu şi Îi spun: „Doamne, slujirea mea NU este dumnezeul meu. Tu singur eşti Dumnezeu. Nimeni nu-Ţi va lua vreodată locul. Tu eşti totul pentru mine. Poţi să-mi iei vocea, să mă paralizezi sau să-mi faci orice vrei. Te voi iubi întotdeauna din toata inima”. Nimeni nu poate să-mi fure


bucuria – pentru că în prezenţa lui Dumnezeu este bucurie deplină. Doar din acest izvor pot curge râuri de apă vie prin noi.

Încă un lucru: în urmă cu mulţi ani, când eram încă tânăr în credinţă, Domnul mi-a vorbit din 2 Samuel 24:24, unde David spunea: „Nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot, cari să nu mă coste nimic”.

Domnul mi-a spus în acea zi că prin venirea Sa pe pământ, El a jertfit totul. Deci dacă eu aveam de gând să-L slujesc, va trebui să-L slujesc în acelaşi duh. Fiecare slujire a mea va trebui să mă coste ceva.

Cum stau lucrurile în slujirea ta? A trebuit să jertfeşti vreodată ceva? În India sunt o mulţime de oameni implicaţi în slujire care câştigă de 5 până la 10 ori mai mult decât ar fi câştigat într-o slujbă din lume.

Asta este sacrificiu?

Eu am luat o decizie în ziua când mi-am lăsat serviciul în Marină, în urmă cu 31 de ani, că nu voi primi nici o sumă de bani care să-mi ridice venitul deasupra a ceea ce aş fi câştigat în acea slujbă. Acea decizie m-a păstrat timp de 31 de ani.

Nu trebuie să-i judecăm pe alţii. Nici eu nu sunt aici ca să vă judec. Pe majoritatea dintre voi nu vă cunosc, deci mi-e foarte uşor să vă spun următorul lucru: Întrebaţi-vă care v-ar fi fost salarul azi dacă aţi fi avut un serviciu în lume.

John Wesley le spunea colegilor săi: „Aveţi grijă să nu se poată spune despre voi că v-aţi îmbogăţit predicând Evanghelia”.

Ştiţi unde suferă cel mai mult slujirea creştină? Chiar în acest departament. Nu poţi să slujeşti şi lui Dumnezeu şi banilor. Iată problema cu care trebuie să ne confruntăm cu toţii mai întâi de toate. Putem vorbi despre orice altceva, dar dacă nu rezolvăm problema iubirii de bani, slujirea noastră nu va fi de nici un folos.


Oamenii îşi schimbă domiciliul dintr-un loc în altul. Nu este nimic rău în asta. Isus de asemenea şi-a schimbat domiciliul din cer pe pământ. Dar când El s-a mutat, a făcut un pas în jos. Această decizie a venit din faptul că îi păsa de noi cei de pe pământ.

Tu de ce te-ai mutat?

Din nou vă spun că nu sunt aici ca să vă judec. Eu doar pun întrebări.

Ţi-ai schimbat domiciliul din cauză că ai simţit că în noua locaţie vei putea să-l slujeşti pe Dumnezeu mai eficient în India – ţara de care păreţi că vă pasă? Oare chiar vă pasă?

Putem locui în confortul din Sudul Indiei şi în acelaşi timp să ne pese cu adevărat de satele din Norul Indiei? Poate voi puteţi. Eu unul nu ştiu dacă aş putea.

Poţi locui America şi să-ţi pese de India? Da, în scris! În scris îţi poate păsa de orice!

Diavolul este un mare înşelător. El ne face să avem impresia că ne pasă de ceva, când de fapt este o iluzie.

Vreau să fiu sincer cu voi.

Eu nu prezint o lucrare aici. Vă vorbesc din inimă. Şi sper că aceasta este de asemenea inima lui Dumnezeu.

Fraţi şi surori, eu nu vă judec. Dumnezeu mi-a spus cu ani în urmă: „Dacă vei judeca pe alţii, te vei distruge pe tine.”.

Eu stau înaintea lui Dumnezeu şi vă spun că nu judec pe nici unul dintre voi. Mă judec pe mine însumi. Şi mă pocăiesc. Viaţa mea este o pocăinţă zilnică – pentru că văd în multe locuri din viaţa mea lucruri care nu se cad la un creştin. Mă pocăiesc şi spun: „Doamne, n-am vorbit frumos cu acea persoană. Învaţă-mă cum să vorbesc”.

Omul care nu-şi poate ţine în frâu limba – creştinismul lui nu are nici o valoare, după cum spune Iacob (Iacob 1:26).


Eu vreau să am mereu în inimă acel verset.

Într-un situaţie, Pavel caută pe cineva care să meargă în Filipi, şi singurul pe care l-a găsit disponibil să plece a fost Timotei. Despre toţi ceilalţi Pavel spune că umblau după foloasele lor (Filipeni 1:19-21). Observaţi că Pavel nu vorbea despre oamenii din lume, ci despre colegii săi. Era un lucru deosebit pentru cineva să fie parte din echipa lui Pavel, pentru că Pavel a fost cel care nu i-a îngăduit lui Ioan Marcu să rămână în echipa lui din cauză că acesta nu era destul de radical cu dedicarea. Totuşi Pavel spune că majoritatea colegilor săi umblau după foloasele lor.

Astăzi sunt mulţi care predică Evanghelia şi par îngrijoraţi de soarta sufletelor din jur, dar de fapt ei caută doar câştigul şi confortul personal. Se promovează pe ei înşişi.

Îşi promovează copiii şi rudele – ca aceştia să le ducă munca mai departe!

Saul a vrut să-l promoveze pe Ionatan. Dar Dumnezeu a spus: „Nu Ionatan, ci David trebuie să fie următorul împărat”. Acest lucru l-a înfuriat pe Saul şi l-a determinat să caute nimicirea lui David, ca fiul său Ionatan să poată fi promovat. Credeţi că asemenea lucruri nu se întâmplă şi în creştinismul de astăzi? Se întâmplă.

Când îl slujim pe Domnul şi vorbim adevărul, nu vom ajunge cunoscuţi. Însă dacă facem voia oamenilor, nu îl putem sluji pe Dumnezeu.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare frate şi soră – în mod deosebit pentru cei care sunt în circumstanţe grele, care au făcut sacrificii despre care nu vom şti până în ziua când se va întoarce Isus, oamenii care nu se învârt în cercurile de creştini cunoscuţi, ale căror nume nu sunt onorate şi menţionate în ziare, dar care sunt temători de Dumnezeu, smeriţi, şi care jertfesc mult ca să poată duce Evanghelia lui Hristos oamenilor. Salut aceşti oameni şi îl slăvesc pe Dumnezeu pentru


asemenea slujitori. Eu sunt pe nicăieri în comparaţie cu ei. Mulţi dintre aceşti oameni fac parte din bisericile sau organizaţiile noastre. Haideţi să călcăm pe urmele lor.

Cel ce are urechi de auzit, sa audă. Amin.


Capitolul 2Dumnezeu are nevoie de bărbaţi

Dumnezeu are nevoie de bărbaţi astăzi

- Bărbaţi care să stea înaintea Lui şi să-i asculte glasul în fiecare zi

- Bărbaţi care nu au nici o dorinţă în inima lor pentru cineva sau ceva în afară de Dumnezeu

- Bărbaţi care au frica de Dumnezeu încât urăsc păcatul şi toate formele lui, şi iubesc neprihănirea şi adevărul în orice situaţie

- Bărbaţi care au biruit ura şi gândirea sexuală păcătoasă, care mai degrabă ar muri decât să păcătuiască cu gândul sau cu fapta

- Bărbaţii a căror stil de viaţă zilnic este să-şi ia crucea şi să meargă înainte spre desăvârşire, şi care îşi lucrează mântuirea în mod continuu în teamă şi reverenţă

- Bărbaţi plini de Duhul Sfânt care sunt atât de adânc înrădăcinaţi în dragoste încât nimic nu poate să-i mute într-o atitudine neiubitoare faţă de o altă persoană, oricât de grea ar fi provocarea

- Bărbaţi care să fie atât de bine înrădăcinaţi în smerenie încât nici laudă omenească sau creşterea spirituală, înflorirea slujirii sau orice altceva să nu îi poată face să-şi piardă perspectivă de a fi cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii

- Bărbaţi care au o înţelegere a naturii şi scopului lui Dumnezeu prin Cuvântul Său, şi care tremură la auzirea Cuvântului ca să nu fie neascultători nici măcar în cea mai mică poruncă, şi nici să neglijeze învăţarea altora

- Bărbaţi care să proclame înţelepciunea lui Dumnezeu şi să expună orice adulter religios sau orice formă de tradiţie omenească

- Bărbaţi care au revelaţii din partea Duhului Sfânt


despre secretele vieţii de sfinţenie, despre venirea lui Hristos sub formă de om şi găsirea unei căi noi de trăire prin trup

- Bărbaţi care sunt plini de zel şi sârguincioşi, dar care au şi simţul umorului, şi ştiu cum să se relaxeze şi să se joace cu copiii, şi să se bucure de darurile lui Dumnezeu din jurul lor

- Bărbaţi care nu sunt ascetici, dar care în acelaşi timp trăiesc o viaţă disciplinată şi cărora să nu le fie teamă de greutăţi

- Bărbaţi ale căror interese să nu fie hainele scumpe şi vizitarea locurilor frumoase, bărbaţi care nu îşi vor pierde vremea în activităţi neprofitabile şi nu îşi vor cheltui banii pe cumpărături inutile

- Bărbaţi care şi-au pus în frâu poftele de mâncăruri elegante, şi care nu sunt sclavii muzicii sau sportului sau ale oricărei alte activităţi

- Bărbaţi care au fost disciplinaţi cu succes de Dumnezeu prin focul necazurilor, abuzurilor, încercărilor, acuzelor false, bolilor, a greutăţilor financiare şi a opoziţiei din partea familiei şi prietenilor

- Bărbaţi plini de milă, care pot simţi împreună cu cei mai mari păcătoşi şi cei mai răi credincioşi, şi cărora le pot da speranţă, pentru că aceşti bărbaţi se consideră cei mai mari dintre păcătoşi

- Bărbaţi care sunt puternic ancoraţi în siguranţa dragostei Tatălui Ceresc, care nu sunt nerăbdători în nici o situaţie, şi nu se tem de atacurile lui Satan sau ale oamenilor răi

- Bărbaţi care şi-au găsit liniştea în Dumnezeu, cu credinţă mare în suveranitatea Lui în toate situaţiile din viaţa lor, şi care mulţumesc Domnului pentru toţi oamenii, toate situaţiile şi toate lucrurile din viaţa lor

- Bărbaţi care îşi găsesc plăcerea numai în Dumnezeu şi care sunt plini de bucuria Domnului în orice situaţie din viaţă


- Bărbaţi cu o credinţă vie, care nu îşi pun încrederea în ei şi în capacităţile lor, ci în Dumnezeu şi ajutorul Său în orice situaţie

- Bărbaţi care trăiesc, nu după propria lor raţiune, ci după conducerea Duhului Sfânt

- Bărbaţi care au fost botezaţi cu Duhul Sfânt şi cu foc de Hristos însuşi (nu doar prinşi de un val emoţional fals sau de un conflict teologic)

- Bărbaţi care trăiesc încontinuu sub ungerea Duhului Sfânt, umpluţi cu putere supranaturală primită de la Duhul Sfânt

- Bărbaţi care văd în Biserică Trupul lui Hristos (nu doar o adunare sau o sectă) şi care se dedică în întregime la zidirea bisericii

- Bărbaţi care au învăţat să-şi înfrâneze limba cu ajutorul Duhului Sfânt, şi prin a căror limbi să fie transmis Cuvântul Divin

- Bărbaţi care s-au detaşat de toate lucrurile din lumea aceasta, care nu mai sunt atraşi de lucrurile materiale, şi nu aşteaptă daruri din partea altora

- Bărbaţi care să se încreadă în Dumnezeu cu toate nevoile lor pământeşti şi care nu se folosesc de alte mijloace pentru a vorbi despre nevoile sau împlinirile lor materiale

- Bărbaţi care nu sunt încăpăţânaţi ci blânzi, şi deschişi oricăror critici, dorind corectarea din partea fraţilor mai înţelepţi în credinţă

- Bărbaţi care să nu aibă nici o dorinţă de dominare şi sfătuire a celor din jur (dar să fie gata să dea sfaturi la nevoie) şi care nu tânjesc după un anumit statut în biserică şi vor doar să fie slujitori adevăraţi

- Bărbaţi cu care să te poţi înţelege uşor, dispuşi să fie nedreptăţiţi de alţii

- Bărbaţi care nu vor privi diferit la un milionar decât la un cerşetor, la o rasă sau alta, la intelectuali şi oameni de rând, la oameni cultivaţi şi cei necultivaţi, ci îi


vor privi pe toţi la fel

- Bărbaţi care nu vor fi influenţaţi de soţii, copii, rude, prieteni sau alţi credincioşi, să dea înapoi din credinţa şi din devotamentul lor pentru Isus şi ascultarea poruncilor lui Dumnezeu

- Bărbaţi care nu pot fi mituiţi să facă vreun compromis de nici o răsplată ce o poate da Satan (fie ea onoare sau bani)

- Bărbaţi care sunt martori neînfricaţi ai lui Hristos, şi care nu se tem de căpetenii religioase sau lumeşti

- Bărbaţi care nu doresc să facă voia vreunui om din lumea aceasta, şi care sunt gata să stea împotriva tuturor pentru a face voia lui Dumnezeu

- Bărbaţi pentru care voia lui Dumnezeu, slava lui Dumnezeu şi împărăţia Lui au întotdeauna prioritate înaintea nevoilor sau a confortului personal

- Bărbaţi care nu pot fi presaţi să facă “lucrări moarte” pentru Dumnezeu, ci îşi găsesc plăcerea în împlinirea lucrării divine a lui Dumnezeu

- Bărbaţi care privesc lucrurile din perspectiva cerească şi nu din cea pământească

- Bărbaţi care refuză orice onoare pământească pentru vreo lucrare făcută în slujirea lui Dumnezeu

- Bărbaţi care ştiu să se roage fără încetare, şi la nevoie, să petreacă timp în post şi rugăciune

- Bărbaţi care au învăţat să dea zeciuială cu generozitate, bucurie şi cu înţelepciune

- Bărbaţi care sunt gata să se facă toate lucrurile pentru toţi oamenii pentru că mulţi să fie mântuiţi

- Bărbaţi care îşi doresc să vadă oamenii nu numai aduşi la mântuire, dar făcuţi ucenici ai lui Hristos, şi ajutaţi în cunoaşterea adevărului şi ascultarea tuturor poruncilor lui Dumnezeu

- Bărbaţi care vor să aibă o mărturie curată în toate aspectele


- Bărbaţi care au o pasiune arzătoare pentru a-l vedea pe Hristos glorificat în biserică

- Bărbaţi care nu umblă după foloasele lor

- Bărbaţi cu autoritate şi demnitate spirituală

- Bărbaţi care, la nevoie, vor sta şi singuri pentru Dumnezeu împotriva întregii lumi

- Bărbaţi care să nu facă nici un compromis, asemenea apostolilor şi proorocilor din trecut.

Lucrarea lui Dumnezeu în lume suferă în ziua de azi, pentru că asemenea bărbaţi se găsesc foarte greu. Hotărăşte în inima ta că vei fi un asemenea bărbat pentru Dumnezeu, în mijlocul unei generaţii păcătoase şi adultere, şi a unui creştinism plin de compromisuri. Dacă inima ta îşi doreşte cu adevărat acest lucru, Dumnezeu îl va face posibil. El cere devotamentul şi ascultarea copiilor Săi doar în partea conştientă din viaţa lor, fie ea cât de limitată. (Acea parte conştientă va creşte pe măsură ce vei umbla în lumină şi vei continua să te îndrepţi spre desăvârşire). Nu este nici o scuză ca să nu fim asemenea bărbaţi.

Din cauza faptului că nimic bun nu este în trup, trebuie să căutam Harul lui Dumnezeu pentru a putea avea virtuţile mai sus menţionate. Strigaţi către Dumnezeu zilnic, ca El să vă dea Harul Său pentru a putea fi asemenea bărbaţi în aceste vremi din urmă.


Capitolul 3Adevăruri importante pe care le-am învăţat

În cei 40 de ani în care am fost un creştin născut din nou, am învăţat câteva adevăruri foarte importante care m-au încurajat şi au dat o direcţie şi un scop vieţii mele. În cele ce urmează vreau să vi le împărtăşesc în speranţa că veţi fi încurajaţi şi zidiţi de ele.

1. Dumnezeu te iubeşte aşa cum l-a iubit pe Isus

„I-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine” ( Ioan 17:23).

Iată cel mai mare adevăr pe care l-am descoperit în Biblie. El m-a transformat dintr-un credincios nesigur într-un credincios care are siguranţa în Dumnezeu şi bucurie deplină în Domnul –întotdeauna.

Sunt multe versete în Biblie care ne spun că Dumnezeu ne iubeşte, dar numai acesta ne spune cât de mult ne iubeşte El – la fel de mult ca şi pe Isus.

Dumnezeu este imparţial în dragostea Lui faţă de copiii Săi, şi cu siguranţă va fi gata să facă orice pentru noi, copiii Săi, din ce a făcut pentru întâiul Său Născut, Isus. Ne va ajuta aşa cum L-a ajutat pe Isus. Va ţine la noi aşa cum a ţinut la Isus. Va fi la fel de interesat de planificarea fiecărei mişcări din viaţa noastră cum a fost de viaţa lui Isus. Nu ni se poate întâmpla nimic care să-L ia prin surprindere pe Dumnezeu. El are deja un plan pentru orice situaţie. Deci nu mai trebuie să fim nesiguri. Am fost trimis pe pământ cu un scop la fel de bine definit ca acel al lui Hristos.

Aceste lucruri se aplică şi vieţii tale – trebuie doar să crezi.

Nimic nu se aplică celui ce nu crede în Cuvântul lui Dumnezeu.


2. Dumnezeu îşi găseşte plăcerea în oamenii sinceri

„Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.” (1 Ioan 1:7).

A umbla în lumină înseamnă mai întâi de toate să nu ascundem nimic de Dumnezeu. Îi spunem totul, exact aşa cum este. Sunt convins că primul pas spre Dumnezeu este sinceritatea. Dumnezeu îi detestă pe cei ce nu sunt sinceri. Isus a vorbit împotriva ipocriţilor mai mult decât împotriva oricui.

Dumnezeu nu ne cere să fim sfinţi sau perfecţi de la început, şi să fim sinceri. Acesta este punctul de început în sfinţenie. Din acest izvor curg toate celelalte lucruri. Poate cel mai accesibil lucru pentru orice om este să fie sincer. Deci mărturiseşte-ţi toate păcatele lui Dumnezeu. Nu da nume decente lucrurilor păcătoase. Nu spune: „Eu doar admiram frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu” când de fapt tu păcătuiai cu privirea. Nu spune „furiei” , „supărare neprihănită”. Nu vei dobândi victorie asupra păcatului atâta timp cât nu eşti sincer.

Nu spune niciodată că „păcatul” a fost „o greşeală”, pentru că sângele lui Isus te poate spăla de toate păcatele, dar nu şi de greşeli! El nu curăţă (sfinţeşte) oamenii care nu sunt sinceri.

Există speranţă doar pentru cei sinceri: „Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte…” (Proverbe28:13).

De ce a spus Isus că este mai multă speranţă pentru prostituate şi hoţi să intre în împărăţia lui Dumnezeu decât pentru liderii religioşi ( Matei 21:31)? Pentru că prostituatele şi hoţii nu se cred sfinţi.

Mulţi tineri se îndepărtează de biserici din cauză că mulţi membri ai acestor biserici le dau impresia că ei nu au nici o luptă. Acei tineri se gândesc: „Acei oameni sfinţi nu vor putea vreodată să ne înţeleagă problemele!”. Dacă şi noi suntem la fel, atunci nu


suntem ca şi Hristos, despre care citim în cuvânt că atrăgea păcătoşii la El.

3. Dumnezeu îşi găseşte plăcerea în cel care dă cu bucurie

„Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7).

Iată de ce Dumnezeu ne dă libertate totală înainte şi după umplerea cu Duhul Sfânt.

Dacă suntem ca şi Dumnezeu, nu vom căuta să îi controlăm pe cei din jur. Le vom da libertatea de a fi diferiţi faţă de noi, să aibă puncte de vedere diferite şi să crească spiritual în ritmul lor propriu.

Orice constrângere este de la diavol. Duhul Sfânt umple oamenii, iar demonii posedă oamenii. Deferenţa este aceasta: când Duhul Sfânt umple pe cineva, El îi dă acelei persoane libertatea să facă ce vrea. Dar când demonii intră în oameni, le fură dreptul de a fi liberi şi îi controlează. Rodul Duhului Sfânt este înfrânarea poftelor (Galateni 5:22,23). Demonii însă fură această capacitate.

Trebuie să ne amintim întotdeauna că orice lucrare făcută pentru Dumnezeu care nu este făcută cu bucurie, veselie, libertate şi voluntară este o lucrare moartă. Orice lucru făcut pentru Dumnezeu în schimbul unei răsplăţi sau al unui salar este un lucru mort. Orice bani daţi pentru Dumnezeu sub presiunea celor din jur, nu are nici o valoare înaintea lui Dumnezeu!

Dumnezeu pune mai mare valoare pe puţinul dat cu bucurie decât pe multul dat dintr-un sentiment de obligaţie, sau ca să-ţi uşureze conştiinţa.

4. Sfinţenia vine prin aţintirea privirii la Isus

„Să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus” (Evrei 12:1,2).

Secretul sfinţeniei este găsit în Persoana lui Isus care a venit sub formă de trup omenesc (1 Timotei 3:16)


şi nu într-o doctrină despre sfinţenie.

Isus însuşi şi numai El ne poate ajuta să nu cădem şi să putem sta fără vină într-o zi înainte lui Dumnezeu.

Nici o cantitate de efort omenesc nu ar putea vreodată sfinţi inima păcătoasă. Dumnezeu trebuie să facă o lucrare în noi ca să putem fi sfinţiţi.

Sfinţenia (viaţa veşnică) este darul lui Dumnezeu – şi nu poate fi obţinută prin fapte (Romani 6:23). Biblia spune că numai Dumnezeu poate să ne sfinţească pe deplin (1 Tesaloniceni 5:23).

Mulţi credincioşi se uită la ei înşişi pentru sfinţire şi astfel devin ca Fariseii.

Dacă ne uităm la o doctrina sau la alta, devenim ca fariseii. Cu cât doctrina noastră este mai pură, cu atât mai mult suntem ca fariseii. Cei mai mari Farisei pe care i-am întâlnit au fost oamenii care au predicat standarde foarte înalte ale sfinţeniei – prin efort propriu!!! Trebuie să avem mare grijă să nu ajungem la fel ca ei.

Evrei 12:2 ne explică foarte clar ce înseamnă să priveşti la Hristos. Trebuie să privim la „unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.” (Evrei 4:15) Isus este înainte mergătorul nostru (Evrei 6:20) iar noi trebuie să păşim pe urmele Lui. Apoi trebuie să-l vedem pe Isus ca pe Acela care este acum „la dreapta Tatălui”, şi mijloceşte pentru noi, gata să ne ajute în orice încercare şi ispită.

5. Trebuie să fim plini de Duhul Sfânt

„Fiţi plini de Duh. (Efeseni 5:18).

Este imposibil să trăim o viaţă de creştin aşa cum vrea Dumnezeu s-o trăim dacă nu suntem umpluţi în mod continuu de Duhul Sfânt. Este imposibil să-l slujim pe Dumnezeu aşa cum se cuvine, fără să avem ungerea Duhului şi darurile supranaturale pe care le dă El. Isus însuşi a trebuit să fie uns.

Duhul Sfânt trebuie să se coboare asupra noastră


ca să ne facă asemenea lui Isus în trăirea noastră şi în slujirea noastră (2 Corinteni 3:18). Dumnezeu ne umple cu Duhul Sfânt ca să ne facă asemeni lui Isus, şi să ne echipeze pentru o slujire asemeni slujirii lui Isus. Noi nu suntem chemaţi la aceeaşi slujire ca şi Isus, deci nu vom putea face lucrurile (specifice care privesc mântuirea) pe care le-a făcut El. Dar, suntem chemaţi să facem lucrările Lui, ba chiar mai mari decât cele pe care le-a făcut El (Ioan 14:12). De aceea, putem fi la fel de echipaţi şi pregătiţi să-L slujim pe Dumnezeu cum a fost Isus.

Tot ce ni se cere este o sete şi o credinţă pentru ca râuri de apă vie să curgă prin noi (Ioan 7:37-39).

Trebuie să umblăm după darurile Duhului Sfânt dacă le vrem cu adevărat (1 Corinteni 14:1). Dacă nu umblăm după ele, s-ar putea să nu le primim niciodată.

O biserică fără darurile Duhului Sfânt este asemenea unui om care, deşi trăieşte, este surd, orb, mut şi olog – deci de nici un folos.

6. Calea crucii este calea care dă viaţa

„Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. (2 Timotei 2:11).

Noi nu putem avea viaţa lui Isus în trupul nostru decât dacă acceptăm să murim faţă se sine în toate situaţiile pe care ni le pregăteşte Dumnezeu ( 2 Corinteni 4:10,11).

Trebuie să ne socotim „morţi faţă de păcat” (Romani 6:11) în toate lucrurile dacă vrem să biruim păcatul. Trebuie ca „prin Duhul, să facem să moară faptele trupului” (Romani 8:13). Duhul Sfânt ne va conduce în fiecare zi la cruce.

Suntem puşi de Dumnezeu în situaţii în care suntem „daţi morţii toata ziua” (Romani 8:36) şi „daţi la moarte din pricina lui Isus” ( 2 Corinteni 4:11). În


asemenea situaţii trebuie să acceptăm „omorârea Domnului Isus” (2 Corinteni 4:10) pentru că viaţa lui să se arate în noi.

7. Părerile oamenilor nu sunt bune de nimic

„Nu vă mai încredeţi dar în om, în ale cărui nări nu este decât suflare: căci ce preţ are el?” (Isaia 2:22)

Când omul nu mai are suflare, nu rămâne de el decât ţărâna pe care umblăm. De ce oare să preţuim părerile oamenilor?

Dacă nu suntem înrădăcinaţi şi ancoraţi în faptul că părerile TUTUROR oamenilor puse împreună nu sunt bune de nimic, nu vom putea să-l slujim pe Domnul eficient. Când căutăm să facem voia oamenilor nu putem fi slujitori ai lui Isus (Galateni 1:10).

Părerea fiecărui om este fără nici o valoare în comparaţie cu părerea lui Dumnezeu. Cel ce crede cu adevărat acest lucru va căuta doar aprobarea lui Dumnezeu în viaţă şi slujire. El nu va căuta niciodată să impresioneze pe cei din jur sau să se justifice înainte lor.

8. Dumnezeu urăşte tot ce lumea consideră bun

„Ce este înălţat între oameni, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu” (Luca 16:15).

Lucrurile considerate bune în lume, nu numai că nu au nici o valoare în ochii lui Dumnezeu, dar sunt lucruri anormale. La fel trebuie să le privim şi noi.

Banii sunt consideraţi un lucru de valoare peste tot în lume. Dar Dumnezeu spune că cei ce iubesc banii şi vor să se îmbogăţească voi suferi următoarele 8 consecinţe mai devreme sau mai târziu - 1 Timotei 6:9-10:

a) Vor cădea în ispită

b) Vor cădea într-o capcană


c) Vor cădea pradă unor dorinţe nebuneşti

d) Vor cădea pradă unor dorinţe distrugătoare

e) Vor ajunge în ruină

f) Vor ajunge la distrugere

g) Se vor depărta de la calea credinţei

h) Se vor străpunge cu multe chinuri

Am văzut multe asemenea cazuri peste tot în lume.

Unul dintre motivele principale pentru raritatea primirii de cuvinte profetice în zilele noastre este că majoritatea predicatorilor sunt iubitori de bani. Isus a spus că adevăratele comori (cuvântul profetic fiind una dintre ele) Dumnezeu nu le va da celor necredincioşi cu banii lor (Luca 16:11). Din această cauză auzim atâtea predici şi mărturii plictisitoare în adunările noastre.

9. Doar noi ne putem face rău

„Şi cine vă va face rău, dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine? (1 Petru 3:13).

Dumnezeu este atât de puternic încât face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor ce-L iubesc pe El, şi care sunt chemaţi după voia Lui – aceia care nu au nici o altă ambiţie personală în afară de voia Lui pentru ei (Romani 8:28).

Cel ce are ambiţii egoiste nu poate face parte din cei chemaţi de Dumnezeu. Dar dacă acceptăm voia lui Dumnezeu în totalitate, putem fi părtaşi în această promisiune a lui Dumnezeu în fiecare clipă a vieţii noastre. Nimic nu ne va putea face rău.

Tot ce alţii ne fac – rău sau bine, cu sau fără voie – va trece prin filtrul din Romani 8:29 - adică lucrurile bune pe care le are Dumnezeu în plan pentru noi.

Acest filtru funcţionează perfect de fiecare dată pentru cei ce îndeplinesc condiţiile din acest verset.

Mai departe, 1 Petru 3:13 ne spune că nimeni nu ne


poate face rău dacă suntem „plini de râvnă pentru bine”. Din păcate acest verset nu este la fel de cunoscut ca versetul din Romani 8:28. Dar haideţi să-l facem cunoscut acum.

Această promisiune este de asemenea valabilă doar pentru cei ce sunt plini de râvnă în a arăta bunătate oamenilor.

Le va fi imposibil demonilor şi oamenilor să îi facă rău unui asemenea credincios.

Deci când vreun creştin se plânge că cineva i-a făcut rău, el recunoaşte în mod indirect că nu îl iubeşte pe Dumnezeu, nu a fost chemat după voia Lui, şi nu este plin de râvnă pentru bine!

Altfel, orice i-ar fi făcut ceilalţi ar fi lucrat spre binele său, şi atunci nu ar fi avut nici o plângere.

Singurul care poate să-ţi facă rău eşti tu însuţi – prin necredinţă şi o atitudine greşita faţă de cei din jur.

Am peste 60 de ani şi vă pot spune sincer că nimeni nu mi-a făcut mai mult rău decât mi-am făcut singur. Mulţi au încercat să mă rănească, dar totul - da, orice lucru pe care l-au făcut vreodată – a lucrat numai spre binele meu şi binele slujirii mele. Deci pot să-l slăvesc pe Dumnezeu pentru acei oameni. Cei care mi s-au opus adeseori aşa-zişii creştini care de fapt nu cunoşteau căile lui Dumnezeu.

Vă spun mărturia mea doar ca să fiţi încurajaţi şi să credeţi că aceasta poate fi şi mărturia voastră.

10.Dumnezeu are un plan perfect pentru viaţa ta

„Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10).

Cu mult timp în urmă, când Dumnezeu ne-a ales în Hristos El a plănuit şi ce vom face cu vieţile noastre pe


pământ.

Datoria noastră este să aflăm acel plan – zi de zi – şi să-l urmăm. Nu vom putea niciodată face un plan mai bun decât al lui Dumnezeu.

Nu trebuie să-i imităm pe alţii, pentru că planul lui Dumnezeu este diferit pentru fiecare copil al Său.

Planul lui Dumnezeu pentru Iosif a fost ca el să trăiască în palatul din Egipt şi să se bucure de mare confort în ultimii 80 de ani ai vieţii sale.

Pe de altă parte, planul lui Dumnezeu pentru Moise a fost ca el să părăsească confortul din palatul din Egipt şi să trăiască într-un disconfort ultimii 80 de ani din viaţa sa – în pustiu. Dacă Moise ar fi urmat exemplul lui Iosif şi ar fi trăit în confort şi voie bună, ar fi ratat complet voia lui Dumnezeu pentru viaţa sa.

Exact în acelaşi fel în ziua de azi Dumnezeu vrea ca un frate să trăiască în confort în SUA, şi altul să trăiască în încercări şi greutăţi toata viaţa în căldura şi praful din India de Nord.

Fiecare trebuie să fie convins de planul lui Dumnezeu pentru viaţa sa în loc să se compare cu alţi fraţi, şi să lase astfel invidia să-l consume.

Ştiu că Dumnezeu m-a chemat să-L slujesc în India. Dar niciodată n-am cerut altcuiva să aibă aceeaşi chemare.

Dar nu vom putea niciodată găsi voia lui Dumnezeu dacă ne căutăm propria slavă şi dacă iubim banii, confortul sau aprobarea oamenilor.

11.Cunoaşterea intimă a lui Dumnezeu este secretul puterii

„Dar aceia din popor, cari vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămânea tari” (Daniel 11:32).

Astăzi, Dumnezeu nu vrea să-l cunoaştem la mâna a doua. El cheamă pe toţi credincioşii să-L cunoască în


mod personal (Evrei 8:11). Isus a definit viaţa veşnică prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos în mod personal (Ioan 17:3). Aceasta a fost cea mai mare pasiune din viaţa lui Pavel şi trebuie să fie şi a noastră (Filipeni 3:10).

Cel care vrea să-L cunoască pe Dumnezeu personal va trebui să-L asculte întotdeauna. Isus a spus că singura cale prin care un om poate rămâne viu spiritual este să ascult FIECARE Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4:4). El a mai spus că cel mai important lucru este să stăm la picioarele Lui şi să-L ascultăm (Luca 10:42).

Trebuie să preluăm unul din obiceiurile lui Isus de a asculta pe Tatăl de dimineaţa devreme în fiecare zi (Isaia 50:4), până la sfârşitul zilei; şi apoi să rămânem într-o atitudine de ascultare şi în timpul nopţii când dormim – astfel încât dacă ne trezim din somn noaptea să putem spune: „Vorbeşte Doamne, robul tău ascultă” (1 Samuel 3:10).

Cunoscându-L pe Dumnezeu ne va transforma în biruitori în orice situaţie – pentru că Dumnezeu are o soluţie pentru fiecare problemă cu care ne confruntăm – şi dacă Îl ascultăm, El ne va spune ce trebuie să facem.

12.Noul legământ este mult superior vechiului legământ

„Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune” (Evrei 8:6).

Mulţi creştini nu ştiu că este o diferenţă fundamentală între Vechiul şi Noul legământ (Evrei 8:8-12). Noul legământ este la fel de superior faţă de Vechiul legământ precum este Isus superior faţă de Moise (2 Corinteni 3 şi Evrei 3).

Legământul cel vechi putea curăţa (sfinţi) viaţa unei persoane doar în exterior prin frica de judecată şi promisiunea unei răsplăţi, pe când noul legământ ne


schimbă din interior, nu prin intermediul ameninţărilor şi promisiunilor, ci prin Duhul Sfânt care ne face asemeni lui Hristos – curaţi şi plini de dragoste.

Este o mare diferenţă între un porc ţinut curat prin intermediul unor lanţuri (frica pedepsei sub Lege) şi o pisica, care se curăţă singură din cauza naturii ei interioare. Acest exemplu ilustrează diferenţa dintre cele două legăminte.

13.Suntem chemaţi la o viaţă de respingere şi persecuţie din partea oamenilor

„Toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.” (2 Timotei 3:12)

Isus le-a spus ucenicilor Săi că în lume vor suferi multe încercări (Ioan 16:33). Totodată, El S-a rugat ca Tatăl să nu-i ia pe ucenici din lume (Ioan 17:15). Apostolii i-au învăţat pe credincioşi că numai prin multe încercări pot să intre în împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14:23).

Isus a spus că dacă oamenii l-au numit pe Stăpânul casei „Belzebut”, membrii casei Lui vor primi nume şi mai rele (Matei 10:25). Astfel vom şti dacă suntem membrii credincioşi ai casei Sale.

Unele dinte numele care mi-au fost date de colegii „credincioşi” au fost: diavolul, fiul diavolului, demon, antichrist, înşelător, terorist, criminal, Diotref.

Pentru mine a fost o mare onoare să văd prin aceste experienţe că sunt membru al casei Lui Isus. Toţi cei ce-L slujesc cu credinţă pe Isus vor avea parte de asemenea episoade.

Isus a mai spus că un prooroc adevărat nu va fi recunoscut „între rudele lui” (Marcu 4:6). Isus însuşi nu a fost acceptat de membrii familiei Sale.

Fiecare prooroc al lui Dumnezeu va fi respins şi dispreţuit de rudele lui, chiar în ziua de azi. În acelaşi fel, un apostol adevărat va fi tratat „ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor” (1 Corinteni 4:13).


Suferinţa şi respingerea au fost întotdeauna pregătite de Dumnezeu pentru cei mai mari slujitori ai Săi.

Învăţătura că Biserica va fi răpită înainte „zilele de necaz” este una foarte populara între credincioşi pentru că este o idee liniştitoare. Dar Isus a spus foarte clar în Matei 24:29-31 că El se va întoarce să-i ia pe ai Săi numai DUPĂ acele zile de necaz.

Nu este nici un verset în întreg Noul Testament care spune că Biserica va scăpa de la necaz şi încercare prin răpire. Această doctrină a fost inventată de un om în Anglia în anii 1800.

Noi trebuie să pregătim bisericile noastre pentru persecuţie.

14.Trebuie să-i primim pe toţi cei pe care îi primeşte Dumnezeu

„Acum dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El; pentru ca să nu fie nici o dezbinare în trup” (1 Corinteni 12:18,25)

Dumnezeu a ridicat oameni diferiţi în vremuri diferite ca să-şi refacă o mărturie pură. Dar după moartea acelor oameni ai lui Dumnezeu, urmaşii lor au făcut acele grupuri exclusiviste şi de cult.

Dar trupul lui Hristos este mai mare decât orice grupare. Să nu uităm niciodată acest lucru.

Mireasa lui Hristos se găseşte în multe grupări în ziua de azi. Deci noi trebuie să căutăm părtăşia cu toţi cei pe care Dumnezeu îi primeşte, chiar dacă nu putem lucra împreună cu mulţi dintre ei, din cauza diferenţelor în înţelegerea Scripturii.

15.Trebuie să tratăm toţi oamenii cu demnitate

„Cu ea binecuvântăm pe Domnul, şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni cari sunt făcuţi după


asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei! ... Cinstiţi pe toţi oamenii” (Iacob 3:9-10; 1 Petru 2:17).

Orice cuvânt sau acţiune care înjoseşte o fiinţă umană nu vine de la Dumnezeu. Este întotdeauna de la Satan, care vrea să rănească şi să înjosească oamenii.

Domnul ne porunceşte să vorbim „cu blândeţe şi teamă” (1 Petru 3:15) cu toţi oamenii – fie ei soţia, copii, tinerii, cerşetorii sau chiar şi duşmanii. Toţi oamenii trebuie trataţi cu respect. De exemplu, când facem un dar unui frate mai sărac, trebuie să facem în aşa fel încât să nu-i furăm demnitatea de om. Trebuie să fim fratele lui nu binefăcătorul.

16.Trebuie să îi spunem Domnului nevoile noastre financiare

„Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.” (Filipeni 4:19)

Slujitorii creştini cu normă întreagă trebuie să se încreadă în Dumnezeu pentru toate nevoile lor financiare şi trebuie să-i descopere aceste nevoi numai Lui. Dumnezeu îşi va îndemna apoi copiii să se îngrijească de aceste nevoi. Nu trebuie să trăiască „prin credinţă şi să bată apropouri altora”, după cum mulţi fac în ziua de astăzi.

“Tot aşa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie” (1 Corinteni 9:14). Cei ce-l slujesc pe Domnul cu normă întreagă au dreptul să primească daruri din parte credincioşilor. Dar trebuie să evite primirea unui salariu.

Este o mare diferenţă între daruri şi salar. Darurile nu pot fi cerute, dar salarul poate fi. Iată cauza multor creştini alunecaţi pe cale în ziua de azi.

Cu nici un caz însă să nu primim daruri pentru noi sau familia noastră de la persoane care sunt mai sărace


decât noi. Dacă primim daruri în aceste situaţii, trebuie să îi dăm înapoi unei familii mai sărace, sau să-i punem în colectă.

Iată „10 Principii” despre bani, pe care slujitorii ar trebui să le ia în considerare:

1. Să nu spuneţi despre nevoile voastre financiare altora (Filipeni 4:19)

2. Să nu primiţi bani de la necredincioşi (3 Ioan 7)3. Să nu aşteptaţi daruri de la nimeni (Psalmi 62:5)4. Să nu permiteţi nimănui să vă controleze sau să

vă influenţeze prin bani5. Să nu acceptaţi bani de la oameni care nu sunt

atinşi de slujirea ta6. Să nu acceptaţi bani pentru voi sau familii de la

oamenii mai săraci7. Să nu fiţi dependenţi financiar de oameni8. Să nu folosiţi banii pentru lucrarea Domnului în

vreun fel care ar putea indica vreo neregulă (2 Corinteni 8:20-21)

9. Să nu fiţi fericiţi niciodată când primiţi bani10.Să nu fiţi supăraţi niciodată când pierdeţi bani

ConcluzieSper ca aceste adevăruri nu doar să vă încurajeze

ci să vă elibereze. Daca luaţi umblarea cu Isus şi slujirea în serios, ar trebui să aplicaţi toate aceste adevăruri în viaţa voastră.


zac poonen-principiile slujirii

Documents