EGRETA MARE (CASMERODIUS ALBUS)

Este o pasare superioara ca talie egretei mici, avand  90 cm. Forma corpului este caracteristica starcilor cu gat lung. Ciocul este de asemenea relativ lung si drept, picioarele si ele lungi. Ciocul are un colorit închis în perioada de reproducere, cu baza galbena, dar devine galben in totalitate in afara perioadei de cuibarit. Picioarele sunt in intregime negricioase, inclusiv degetele. Penajul se caracterizeaza printr-un colorit alb in totalitate. In perioada nuptiala prezinta cateva pene ornamentale lungi pe spate, care ii creaza un aspect foarte placut. Ca si ceilalti reprezentanti ai familiei starcilor, o intalnim in zonele umede diverse,

precum: marginile lacurilor, mlastinile, iazurile si helesteele, canalele, dar si in habitate uscate (campuri, araturi) unde de regula se hraneste cu soareci, insecte etc.. Cuibareste fie solitar, fie in colonii variabile ca numar de perechi clocitoare. Poate forma colonii mixte cu alte specii, precum: starcul cenusiu, starcul rosu etc. . Locurile preferate pentru amplasarea cuiburilor sunt stufarisurile. Migreaza toamna, dar unele exemplare raman la noi peste iarna. In

perioada de migratie se aduna in grupuri, mai ales in zonele unde exista peste din abundenta (helestee piscicole de unde se recolteaza pestele). Are o frecventa mai ridicata in Delta Dunarii, in sudul, estul si vestul tarii, dar in ultimii ani apare in numar tot mai mare si in Transilvania.

PELICANULPelicanul (Pelecanidae, Pelecanus) face parte din familia păsărilor acvatice care cuprinde 8 specii. Păsările au talie mare, fiind răspândite în regiunile temperate și tropicale. Ele se caracterizează printr-un cioc lung, care pe partea inferioară are un sac de piele care se poate dilata. Păsările nu se pot scufunda, ci plonjează în apă pentru a vâna peștii care se află la o adâncime mică. Sosesc in Romania la inceputul lunii martie si pleaca toamna, spre Delta Nilului, Regiunea Golfului sau coastele Asiei. In România trăiesc în delta Dunării două specii de pelicani:

Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) și Pelicanul creț (Pelecanus crispus)

DROPIA

Dropia (Otis tarda) este o pasăre de stepă specifică stepelor din familia Otididae care trăiește în sud-estul Europei și zonelor cu climă temperată din Asia. În România s-a găsit până acum câteva decenii în Bărăgan, în prezent mai apare regulat pe teritoriul administrativ al orașului Salonta, județul Bihor respectiv al comunei Beba Veche, județul Timiș. În cazul dropiilor se observă un dimorfism sexual accentuat. Masculul de dropie este cea mai masivă pasăre din Europa, putând ajunge până la 18,5 kg. Este pasărea cea mai grea care se poate înălța în zbor. Femelele sunt mult mai mici, cântărind între 3,5 și 5 kg. Dropia se hrănește cu vegetație, fasole verde și mazăre, dar și cu insecte sau mici vertebrate. Este o pasăre tăcută, dar în perioada de cuibărire scoate un țipăt ca un lătrat. Ponta dropiei cuprinde de obicei doar două oua (rareori 3 sau 4). Dropiile nu își construiesc un cuib propriu-zis, ci își depun ouăle într-o simplă adîncitură în sol, îndeosebi în zone cu vegetație erbacee bogată sau chiar în mijlocul culturilor agricole. Clocitul este asigurat doar de femelă și durează între 23-28 zile, depinzând de condițiile meteo.

CORBUL

Corbul (Corvus corax) este cea mai raspandita pasare din lume (Europa, Africa, Asia, America) si de asemenea este cea mai mare pasare din ordinul Paseriformelor. Aceasta specie de pasare are in jur de 65-70 cm lungime. Penajul ei este de un negru uniform, lucios, cu usoare tente de albastru-metalic, iar cu ajutorul aripilor puternice reuseste sa zboare pana la inaltimi de peste 2000 de metri. Ciocul corbului este incovoiat, lung si puternic, iar ghiarele lui sunt ca a pasarilor de prada.

Corbul este o pasare omnivora ce se hraneste cu insecte, amfibieni, pesti, reptile, soricei si chiar si pasari mici. In cazurile mai speciale, aceasta pasare mananca si seminte sau paine si uneori are caracteristicile unui sanitar natural, hranindu-se cu cadavre.Corbii sunt considerati cele mai inteligente zburatoare de pe pamant, deoarece reusesc sa supravietuiasca un timp indelungat, atat in zone desertice, cat si in zone polare. De asemenea, inteligenta corbilor se dovedeste prin numarul de dialecte pe care il folosesc, prin usurinta cu care pot fi imblanziti si prin faptul ca pot retine si reproduce de la 9 la 20 de cuvinte pe care le folosesc in mod intentionat.

COCOŞUL DE MUNTE

Este o pasăre rară, care trăieşte în Parcul Naţional Piatra Craiului. Are culoare închisă şi pare negru, privit de la distanţă . De jur împrejurul ochilor are pielea de culoare roşu aprins . Ciocul, care devine din ce în ce mai puternic odată cu vârsta, este asemănător cu al păsărilor de pradă . Coada desfăcută are formă de evantai şi este compusă din 16-18 pene mari, dublate pe dedesubt.

Femela este de culoare ruginie, împestriţată cu pete negre. Faţă de cocoş, care are în jur de 3,5 - 5 kg, aceasta are dimensiuni mai mici, cântărind în jur de 1,8-2,5 kg.

Sunetele emise de cocoşul de munte pot fi auzite în perioada împerecherii. Cântecul este structurat pe 3 "strofe": tocat, tocilat şi ciripit. Simţurile cele mai dezvoltate sunt văzul şi auzul.

Cocosul de munte preferă pădurile de răşinoase pure şi limita de jos a golului alpin, dar este întâlnit şi la limita superioară a pădurilor de amestec din tot lanţul muntos. Fauna nevertebrată din aceste păduri, completează hrana vegetală a cocoşului de munte, oferind, în zonele neumblate de om, toate condiţiile de existenţă necesare speciei.

COCOSUL DE MESTEACAN (LYRURUX TETRIX)

Este mai mic decât cocosul de munte cu o lungime de 50-55 cm, greutate de cca. 1,5-2,0 kg.Coada lunga de 11-13 cm, la masculi în forma de lira. Dimorfism sexual pronuntat. Masculi au culoare neagra conturat pe aripi cu alb, iar sprâncenele rosii. Femelele asemanatoare cu ale cocosului de munte.Specie raspândita în nordul Europei si a Asiei. La noi este limita sudica a arealului, în nordul Carpatilor Orientali.Se hraneste cu seminte amenti, frunze, insecte, viermi etc.Specie poligama are perioada de împerechere în mai în locuri de „rotit” unde masculii poarta lupte pentru femele.Depune 7-14 oua pe sol, iar puii sunt nidifugi.La noi este protejat integral.

ACVILĂ DE MUNTE

La fel ca majoritatea pasărilor de pradă, femelele sunt mai mari decât masculii, putând ajunge la un metru lungime de la cioc până la coadă și doi metri anvergura aripilor. Penajul este castaniu închis, schimbându-se în auriu pe cap și gât, alb pe umeri și în extremitatea cozii. Între indivizii tineri, albul este abundent mai mult decât cenușiul, culori care se inversează cu vârsta. Această specie este inclusă între așa numitele acvile încălțate, picioarele sunt acoperite cu fulgi în loc sa fie acoperite cu o piele solzoasă ca majoritatea acvilelor.

Acvila de munte vânează din aer, pentru a reuși este echipată cu arme tipice de pasare răpitoare: puternice picioare terminate în gheare bine

dezvoltate, cioc încovoiat, mare forță, viteză și o acută percepție vizuală pentru a localiza prada la sute de metrii distanță. Prazile pe care le poate prinde sunt de toate mărimile: șoareci, iepuri, marmote, păsari terestre și zburătoare, vulpi, pisici, chiar iezi și indivizi batrâni sau bolnavi de capră sălbatică, cerbi, mistreți, lupi. În Alpi chiar circulau istorii vechi de atacuri de acvile excepțional de mari care au

atacat copii.

LOSTRITA - (HUCHO HUCHO)

Unul din cei mai nobili pesti din tara

noastra, din nefericire pe cale de disparitie.

Denumiri populare: Lostrita, Puica.

Este raspandita numai in bazinul Dunarii, in zonele superioare ale Dunarii si pe afluenti. In Romania mai supravietuieste in cateva rauri de munte Dorna, Bistrita, Tisa, Cerna si in unele lacuri Bicaz, Vidra, Vidraru.

Desi pana in urma cu cativa ani era un peste foarte raspandit in apele de munte si colinare, pescuitul abuziv si poluarea au dus aceasta specie in pragul disparitiei. Antipa a semnalat prezenta lostritei pe cursul superior al Dunarii de la noi din tara (zona Valea Cernei) si chiar pana in Balta Brailei.

Este cel mai mare salmonid din apele noastre, ajungand la dimensiuni impresionante, astfel au fost semnalate exemplare de peste 30 de kg la noi in tara si de 52 kg in Croatia.

Corpul este cilindric, gura mare, armata cu dinti puternici. In general culoarea este argintie, cu spinarea mai inchisa, maro- aramie, roscata pe laturi. Burta variaza de la alb laptos la galben.

Pe rauri prefera jonele mai josase, chiar sub zona lipanului, intrand pana in zona mrenei. Prefera zonele cu curent puternic, ascunzandu-se sub cascade, buturugi, pietroaie etc. In general traieste in perechi.

Prefera sa vaneze pe inserat si noaptea, nici un animal viu care ii poate incapea in gura nu are scapare, este un adevarat pradator, insecte, pesti, broaste, salamandre, soareci, pasari mici de apa toate sunt atacate cu furie de lostrita.

TESTOASA DE USCAT DOBROGEANA - TESTUDO GRAECA

Lungimea 15-27 cm. Masculii se disting de femele prin coada mai lunga si mai tare, prin marimea scobiturii posterioare a plastronului, prin solzul supracodal foarte bombat. Carapacea galbuie-intunecat, cafenie uniform sau maslinie, fiecare placa fiind marginita de pete negre, neregulate; vertebrele si supracodala, in partea lor anterioara, negre-cafenii sau complet negre. Tinerii, maslinii sters sau galbui cu pete negre pe marginea fiecarei placi.

Reproducerea: Femelele depun, prin mai-iunie, 4-12 oua sferice, albe, care se clocesc in 70-80 zile.Hrana: Se hraneste cu vegetale, radacini, rame.

Habitat: Prefera terenurile uscate, cu tufisuri bogate, de silvostepa, fiind iubitoare de caldura.

VULTURUL

Vulturii traiesc printre stanci si au sangele cald. Pasarile de prada, ca si vulturul sunt adaptate pentru a ucide animale de dimensiunile lor.Corpul lui are o forma aerodinamica si este acoperit cu pene, fulgi si puf; penele care sunt mai lungi si mai tari decat fulgii si puful, au rol in zbor , ele latesc aripa si coada. Fulgii si puful contribuie la pastrarea temperaturii corpului. Capul cuprinde un cioc dur (ajuta la sfasierea hranei), doua nari, doi ochi care au o pozitie anterioara si doua urechi sensibile.

Trunchiul se termina cu o coada formata din pene. Membrele sunt de doua feluri: anterioare (aripi) si posterioare (picioare acuperite cu o piele solzoasa; se termina cu 4 degete cu gheare: 3 inainte si 1 inapoi). Vulturul pescar are sub degete solzi ascutiti pentru a retine prada alunecoasa. Ela are doua degete indreptate inainte si doua spre spate.

Aripile scurte si largi permit zborul in paduri in timp ce aripile lungi si subtiri asigura viteza in spatiile deschise. Simturile la pasarile de prada: ochii au o pozitie anterioara ceea ce le ajuta sa aprecieze distanta atunci cand ataca prada.Pasarile au in general un simt slab al mirosului, dar vulturul poate mirosi cadavrele de la distanta. Se inmulteste prin oua, clocite de parinti.

Vulturii au vederea de trei ori mai buna ca a omului, putand zari prada chiar si de la doi kilometri distanta, din inaltul cerului. Pot zbura 300 de kilometri fara oprire, cu viteze care ajung si la 180 de kilometri pe ora atunci cand coboara aproape vertical pentru a inhata pestii din apa. Vulturul are ciocul si ghearele foarte puternice, acestea crescand continuu pe toata durata vietii. De altfel, datorita acestor puternice gheare, vulturul poate cara, in zbor, o prada care cateodata depaseste jumatate din greutatea corpului.

ZAGANUL SAU VULTURUL BARBOS (GYPAETUS BARBATUS)

Probabil cea mai maiestuoasa specie de vultur, zaganul a stapanit timp de mii de ani inaltimile si stancariile Carpatilor, insa in cele din urma rautatea si lacomia oamenilor l-au doborat definitiv. Astazi, silueta sa maiestuoasa nu mai brazdeaza cerul tarii noastre.

Zaganii mai traiesc in Muntii Pirinei, Alpi, Caucaz, Pamir, Altai, Insula Creta, Tibet, Himalaya si in cateva locuri din Africa. Este o pasare imensa, ale carei aripi acopera o anvergura de 280 cm, si are greutate cuprinsa intre 5-9 kilograme. Este singura specie de

pasare care se hraneste cu oase si maduva, oase carora le da drumul de la inaltime sa se sparga in bucati la contactul dur cu stancile.

Romanii l-au cunoscut sub denumirile neaose de zagan, rarau si ceahlau. Conform unor lingvisti de prestigiu, acestea sunt singurele denumiri de pasari ramase nealterate din stravechea limba a dacilor. Muntii Ceahlau si Rarau si-a luat numele de la ceahlaii si raraii inaripati care isi cresteau puii intre stancile lor.

Muntii Carpati reprezentau limita arealului nordic al acestei specii in Europa, acest aspect accentuand oarecum vulnerabilitatea zaganilor, fiind cunoscut ca atunci cand o specie este in regres, populatiile de limita dispar primele. Un alt argument cu privire la disparita lor din muntii nostri este legat de disparitia hoiturilor proaspete cu care se hraneau, precum si campaniile de impuscare si distrugere a zaganilor din anii 1930, respectiv 1934, cand zaganii au fost invinovatiti ca ar duce la disparitia caprelor negre din Carpati.

Zaganii cuibareau din Muntii Rodnei pana in Bucegi, Ciucas, Capatanii, Fagaras, Parang si Retezat. Traiau exclusiv in zona stancariilor alpine, necoborand nici iarna sub zona padurilor de conifere.

CODALBUL (HALIAEETUS ALBICILLA)Lungime: 77-92 cmAnvergura: 190-240 cmGreutate: F 4,1-7 kg, M 3,1-5,5 kg.Habitat: Este o pasare legata de apa, prefera tarmuri izolate, zone umede, inundate (delte).Cuib: Mare, masiv construit din crengi si refacut in fiecare primavara, asezat in copaci inalti sau pe stanci.Oua: 1-3 oua albe, clocite cu randul de ambii parinti timp de 38 zile. In general cresc 1-2 pui pe an.Hrana: In principal peste si starvuri dar mai prinde si pasari mici, reptile sau mici mamifere (rozatoare).Voce: Tipete scurte si puternice ca un scheunat.

Cea mai mare raspandire o are in Delta Dunarii unde cuibareste in special pe grindurile mari impadurite, Letea si Caraorman. In ultimii ani a fost semnalat si in padurile din Oltenia, in preajma marilor lacuri de acumulare de pe Olt, precum si in judetele Arad si Galati.Determinare: Este una dintre cele mai mari pasari de

prada de la noi, poate fi identificata foarte usor dupa forma (in zbor), aripile dreptunghiulare, varfurile desfacute si usor indoite in sus, coada scurta, rotunjita de culoare alba, ciocul si picioarele galbene. Desigur aceasta determinare este valabila la adulti, la care, odata cu varsta, capul si pieptul devin tot mai albicioase, ajungand chiar sa semene putin cu ruda sa foarte apropiata, simbolul american, bald eagle (Haliaeetus leucocephalus). Puii sunt maronii, cu varful ciocului negru, in cel de-al treilea an de viata capata penajul de adult.

Migratie: Codalbul este o pasare sedentara la noi in tara deci poate fi intalnita si observata tot timpul anului, iarna numarul codalbilor creste datorita migratiei exemplarelor ce cuibaresc in zona nordica si ierneaza in Delta Dunarii si Dobrogea.

Mod de viata: Codalbul ajunge la maturitate sexuala la varsta de 5-6 ani. Femela depune la inceputul lui martie 1-2 oua, in cazuri exceptionale chiar 3 iar incubatia dureaza 38 de zile, puii sunt capabili sa zboare dupa cca 12 saptamani de la eclozare dar vor mai fi hraniti de parinti inca 2-3 luni. Ca la mai toate pasarile de prada, pana la 60-70% dintre puii iesiti din cuib nu reusesc sa treaca de prima iarna. Din aceasta cauza rata de inmultire este foarte scazuta, specia fiind in prezent amenintata.

Poate fi intalnit stand pe ramurile uscate din varful salciilor, pe langa ape, de unde urmareste prada sau planand la mari inaltimi deasupra teritoriilor sale care pot ajunge la 70 kmp.

Durata de viata: In salbaticie se cunoaste o durata de viata de 27 de ani iar in captivitate au ajuns si la 42 de ani.

Desi mai este cunoscut si sub denumirea de “vulturul codalb”, este de fapt o acvila si nu un vultur.