La o genera]ie dupã incidentulde la Cernobîl, considera]i cãlumea l-a uitat într-adevãr sau cãacesta este un pericol în cre[tere?

Am sã rãspund la aceastã întrebareprin alta. Nu crezi cã oamenii au uitatdeja despre Fukushima? Când vorbesccu oamenii din jurul meu, de cele maimulte ori aud: „Fukushima? Când afost asta? Nu s-a rezolvat deja proble-ma?“ Deci ne putem u[or imagina cumoamenii au putut uita de Cernobîl.Când am fost în Ucraina, am rãmasfoarte surprins. Pentru tineret, Zonaera deja ceva virtual. Se jucau „Stalker“,un joc video. În aceastã zonã virtualãomorau mutan]i, încercând sã evite sãacumuleze prea multã radioactivitate.În acela[i timp, comitetul interna]ionalcondus de Fran]a încerca sã ascundãimaginea reactorului 4 de la Cernobîlsub un nou sarcofag. Când am pus capla cap aceste douã informa]ii, mi-amdat seama cã memoria Cernobîluluieste în pericol. {i când uitãm trecutul,ratãm [ansa de a construi viitorul celmai bun.

„Cernobîl pentru totdeauna“ afost lansat în prima parte a anului2011. Asta înseamnã cã filmãrile auînceput mult înainte de dezastrulnuclear Fukushima Daiichi. Nece-sitatea semnalului de alarmã tras defilm este evidentã acum, dar ce te-afãcut sã sim]i, când te-ai apucat defilmat, cã e important ca oamenii sãnu uite 1986?

Am început sã fac filme despreindustria nuclearã în 2006. O centralãdin Suedia a fost foarte aproape sãexplodeze [i vroiam sã [tiu de ce.Mi-am spus: „Oare o fi posibil sãaparã un nou Cernobîl în Europanoastrã capitalistã [i «democraticã»?“A[a cã am investigat subiectul pentrua în]elege cum era condusã centralanuclearã. Am fãcut „RAS, NucleaireRien A Signaler“, un documentardespre angaja]ii cu contracte tempo-rare din cadrul centralelor nuclearedin Fran]a [i Europa. Mi-am datseama cã muncitorii aceia invizibilierau trata]i foarte rãu [i cã siguran]anoastrã era în pericol. Am fost [ocat[i de faptul cã nimeni nu [tia demunca lor când foloseau energia pro-

dusã de ace[ti oameni care se expu-neau radia]iilor. Bineîn]eles, am fãcutacel film fiind speriat de perspectivade a trãi experien]a prin care au tre-cut în 1986 cei din Ucraina [iBielorusia. Astfel, când mi-am datseama cã se apropie aniversarea a 25de ani de la Cernobîl, am decis sãcreez „Cernobîl pentru totdeauna“.

Tocmai terminasem acest aldoilea film când, la nici douã sãp-tãmâni dupã aceea, a avut locexplozia de la Fukushima. N-am fostdoar întristat, am fost terifiat. Ce îirezervã viitorul Japoniei? Dupã 25 deani, comunitatea interna]ionalã nu areu[it sã repare complet reactorulnumãrul 4, care aproape nu mai arecombustibil nuclear în interior. Cumse vor putea repara patru reactoarepline de material radioactiv, aflateîntr-o zonã atât de activã din punct devedere seismic? Mi-am imaginat peloc viitorul Japoniei în 25 de ani, [iera unul deprimant...

Tot la subiectul Fukushima, amîn]eles cã sunte]i din nou înmijlocul unor filmãri. Ce ne pute]ispune despre proiectul actual?

Lucrez acum la portretul ora[uluiMinamisoma, aflat la marginea zoneiFukushima, care oscileazã între alupta ca sã supravie]uiascã sau arenun]a [i a accepta sã moarã. Acestora[ este, din multe puncte de vedere,o metaforã a lumii noastre ajunse

într-un un punct crucial al istoriei.Filmul urmãre[te trei familii. Unadecide sã plece, una sã rãmânã [i unaezitã între cele douã alternative. Dardacã din Minamisoma se poate scãpa,de pe Pãmânt nu avem unde sã fugim.

„Cernobîl pentru totdeauna“ vaavea premiera în România zileleacestea, în cadrul Astra Film Fes-tival. Ce pãrere ave]i despre acesta?Ve]i reveni, dupã terminarea docu-mentarului la care munci]i în mo-mentul de fa]ã?

Fiind momentan prins în fa]amesei de montaj cu documentaruldespre Fukushima, nu voi putea, dinpãcate, ajunge anul acesta la festival.Am fost obligat, de fapt, sã refuz omul]ime de invita]ii. Regret acestlucru, pentru cã fac filme exact pentrua le duce prin lume [i a le prezentapublicului, pentru schimburile de ideiaferente. Dar trebuie sã-mi asist ultimacrea]ie sã vinã pe lume... Voi veni dataviitoare, dacã nu se prãbu[e[te întregulsistem între timp. Dar ca sã nu încheiîntr-un ton sumbru, sã-]i spun ceobi[nuia sã-mi zicã [i mie buniculmeu: „Dacã ai cãlcat într-o baligã, nupierde prea mult timp uitându-te lapantof. Uitã-te în jur dupã ciuperci,ele cresc cel mai bine pe lângã baligi!“Deci oricât de întunecat ar fi în jur,undeva existã sigur o razã de luminã.

Un iinterviu rrealizat dde MILITON SSTÃNESCU

ParagrAFFVineri, 119 ooctombrie 22012

interviu

ALAIN DE HALLEUXregizor, „Cernobîl

pentru totdeauna“

„Când uuitãm ttrecutul, rratãm ººansade aa cconstrui vviitorul ccel mmai bbun“

Agenda de weekend:documentare, muzicãºi gala premiilor

Ultimele zile de Astra Film Festival culmineazã sâmbãtãcu ceremonia de acordare a premiilor pentru secþiuniledin competiþie. Gala decernãrii premiilor este progra-matã sã înceapã sâmbãtã seara, de la ora 19:00, însala John Marshall a Casei de Culturã a Sindicatelor.Membrii juriului, compus din Luciano Barisone, SorinBotoºeneanu, Hanka Kastelicova, Rene Kubasek,Cristian Niþulescu, Christophe Pomez, Cristi Puiu ºiMichael Stewart vor decide palmaresul acestui an.Filmele premiate vor fi reproiectate în cursul zilei deduminicã, în sala Sãucan, de la ora 14:00.Pânã la ceremonie însã, spectatorii Astra Film Festivalsunt aºteptaþi vineri, de la 16:00, la un Open Session,în cadrul cãruia va avea loc masterclass-ul coordonatde Serge Gordey, pe tema „Documentarul web ºipovestea interactivã“. Seara, de la 22:00, trupa cehã DVA va izbucni pe scenasãlii Marshall, într-un concert ce amestecã limbi inexis-tente cu sonoritãþi zglobii ºi instrumente dintre cele maibizare – chitarã, banjo, looping, kitchen beatbox, bassclarinet, saxofon ºi jucãrii. Concertul lor face parte dinfestivalul Soundczech la AFF 2012, care i-a prezentatluni ºi pe cona]ionalii lor, Floex.Imediat dupã încheierea galei de decernare a premiilor,sâmbãtã, de la ora 21:00, va intra în concert grupul demuzicã veche româneascã Anton Pann. Înfiinþat în 2004ca formaþie vocal-instrumentalã, Anton Pann se inspirãdin manuscrise medievale otomane, bizantine ºi orien-tale, resuscitând frumuseþea eclecticã a muzicii vechi.În ceea ce priveºte proiec]iile de film, ziua de sâmbãtãeste dedicatã difuzãrii unor documentare controversatepe tema „Dacii“. În sala Sãucan vor fi prezentate, întreorele 11:00 ºi 15:00, trei filme-eveniment, „Draco,chipurile de piatrã“, „Dacii – adevãruri tulburãtoare“ ºi„Dacia – moºtenirea pierdutã a României“, fiecarepunând în balanºã riscurile unei viziuni care pen-duleazã între intenþie regizoralã, orizont de aºteptare alpublicului ºi inerþie istoriograficã.

LAURA DDUMITRESCU

recomandari

Astra Film FestivalAu mai rãmas

trei zile

Nr. 4

)

2 PPAARRAAGGRRAFF Vineri, 119 ooctombrie 22012interviu

Anne Schiltz, Charlotte Gregoire

regizoare, „Cheltuieli comune“

Anne Schiltz [i Charlotte Gregoireau primit la Astra Film Festival un pre-miu în competi]ia româneascã din2007 pentru „Stãm“. Anul acesta revinîn aceea[i competi]ie cu „Cheltuielicomune“, un film despre oamenii carelocuiesc la bloc.

Pentru majoritatea românilor,„între]inerea“ este un subiectinteresant doar din punctul devedere al sumei care trebuie plãtitã.Dumneavoastrã ce a]i gãsit intere-sant la acestã „între]inere“?

A fost o oportunitate de a spune omul]ime de lucruri prin „între]inere“.Sã aflãm cum este via]a la bloc, sãcunoa[tem oamenii care locuiescacolo. Dar, în acela[i timp, am vrut sãîn]elegem cum comunicã oamenii. {iunul dintre momentele în care o faceste, de douã ori pe lunã, când vin sãplãteascã întreþinerea. În acestemomente se strâng mul]i oameni.Vorbesc, ]ipã unii la al]ii sau bârfesc.Dar se întâlnesc. Pentru noi, acestemomente au fost foarte importantepentru a în]elege ceva din via]a la bloc.Prin intermediul lor, prin repeti]iaacestor momente am încercat sã creãm[i o structurã a filmului nostru.

Cum a]i ajuns tocmai în acestbloc?

Am ajuns la el din întâmplare. Amvrut sã facem un film despre un blocdin ora[ (Bucure[ti, n.r.). Am vizitatmai multe clãdiri, de fiecare datã cucineva din interior, pentru cã era maiu[or sã ne facem intrarea. Dar la bloculdespre care am fãcut pânã la urmã fil-mul am ajuns absolut din întâmplare.Nu [tiam pe nimeni acolo, am pã[itînãuntru doar pentru cã o femeiebãtrânã de la scara blocului ne-a invitat:

„intra]i“. Ne-a spus sã mergem la etajultrei, sã ne întâlnim cu Dumitru, admi-nistratorul. L-am gãsit la etajul trei [i s-aarãtat interesat de ideea noastrã.

Cât timp au durat filmãrile?Am mers acolo o datã sau de douã

ori pe an, timp de patru ani. De fiecaredatã stãteam cam douã sãptãmâni [ilocuiam în bloc. Închiriam un aparta-ment sau o camerã, în func]ie de undegãseam loc liber. Ne-am gândit cã efoarte important sã locuim acolo, sãcunoa[tem oamenii, sã fim acolo încaz cã se întâmplã ceva.

Pe parcursul filmului perso-najele se dovedesc foarte familiarefa]ã de voi [i fa]ã de camerã. Cuma]i reu[it sã face]i asta?

Cheia a fost faptul cã am decis sãlocuim în bloc. A[a am petrecutfoarte mult timp cu oamenii de acolo,ne-am cunoscut bine înainte de aîncepe filmãrile. {i când am început,am petrecut mult timp fãrã sã deschi-dem camera. Am mâncat, am bãut cuei, am stat la pove[ti. Încetul cu înce-tul, am devenit vecini. Bineîn]eles cãnu am apucat sã-i cunoa[tem pe to]i,erau 10 etaje [i 66 de apartamente. Aufost [i oameni care nu au vrut sã fiefilma]i [i am respectat decizia lor.

În interviuri, majoritatea prota-goni[tilor ajung la douã teme: „eramai bine înainte“ [i „trebuie sã plecãmdin România“. Care a fost reac]iavoastrã, ca strãini, la aceste subiecte?

Am ajuns sã în]elegem cã pentruunii era mai u[or înainte. I-am în]eles

[i pe cei care spun cã preferã sã fieliberi, sã plece în strãinãtate [i sãcâ[tige bani. De altfel, subiectul ban-ilor este tot timpul prezent în film.Dar nu noi am venit cu subiectele. Eleau apãrut în discu]ii. În timp ce eramîn Bucure[ti, în 2010, erau manifesta]iide stradã, a[a cã oamenii au început sãne povesteascã cum era înainte, cum eastãzi, încotro se îndreaptã România…

Nu e prima oarã când veni]i laAstra. Cum vi se pare festivalul?

Am mai fost în 2007, când amprimit [i un premiu. Ne place Sibiul[i, în acela[i timp, am vrut sã fim alã-turi de filmul nostru. E un film despreRomânia care n-a mai fost prezentatpânã acum unui public românesc, a[acã avem emo]ii.

Interviu rrealizat dde RROBERT BBÃLAN

„Am vvrut ssã îînþelegem ccumcomunicã ooamenii lla bbloc“

Roºia Montanã, Un locla marginea prãpastieiFabian Daub, Germania,RomâniaCompetiþie: Eco CinematogrAFF, 92 min.

Vineri 119 ooct., 119:00, ssala MMarshallDuminicã 221 ooct., 113:00, ssala MMarshall

Proiectul de exploatare minierã din apropierea satuluiRoºia Montanã este de mult poate cel mai importantsubiect de controversã în domeniul ecologic din România.

Efectele pe care le-ar putea avea exploatarea industrialã adepozitelor de aur asupra zonei se prevãd dezastruoase.Folosirea cianurilor pentru prelucrarea minereului extrasºi depozitarea reziduurilor extrem de toxice într-o baie dedecantare care ar putea sau nu sã fie amplasatã pe rocãporoasã prezintã un risc pe care mulþi îºi doresc sã nu ni-lasumãm. Dincolo de aceasta, coproducþia germano-românã se apleacã ºi asupra celuilalt aspect negativ pecare proiectul cu capital canadian îl poate avea, ºi anumeeliminarea unei întregi comunitãþi – satul Roºia Montanã.Aceasta a început deja, ºi dacã nu s-a concretizat completîncã, este doar din cauza puþinilor oameni care îºi iubescdestul de mult casa natalã, stilul de viaþã sau natura,încât se mai opun încã, pe cât posibil, puternicului adver-sar reprezentat nu numai de Gold Corporation, dar ºi desprijinul acordat de statul român demarãrii lucrãrilor.

MILITON SSTÃNESCU

TãieturaBeryl Magoko, UgandaCompetiþie: Student, 43 min.

Vineri, 119 ooct., 119:30, ssala SSãucan

În tradiþia populaþiei Kuria din Kenya, circumcizia, atâta femeilor, cât ºi a bãrbaþilor, e partea centralã a ritu-alului de trecere care separã copiii de adulþi. Pentru

bãrbaþi, momentul circumciziei e un prilej pentru a-ºidemonstra curajul, însã pentru fete, acesta are efectedevastatoare. ªi nu doar pentru o lunã – timp în carefetele surprinse pe film de Beryl Magoko spun cã nu semai pot ridica din pat. La origini, sensul ritualului era,probabil, acela de a þine sub control prostituþia. În se-colul XXI, „tãietura“, efectuatã uneori cu multã brutali-tate, nu mai are nici o justificare. Mai mult, circumciziamarcheazã aceste femei pentru tot restul vieþii, punân-du-le chiar viaþa în pericol. Biserica, asociaþiile nongu-vernamentale ºi medicii încearcã sã punã capãt aces-tei practici, însã obiceiurile de secole sunt greu deschimbat. Documentarul prezintã, fãrã a se feri detabuuri, un proces în curs de desfãºurare – con-fruntarea dintre argumentele ºtiinþei, pe de o parte, ºiinerþia ºi presiunea socialã, pe de altã parte; la mijlocse aflã mii de femei care sunt încã mutilate, fãrã sãaibã ºansa de a se opune.

CÃTÃLIN SSTURZA

„Schimburi cu[er“ a câ[tigat pre-miul întâi la Open City LondonDocumentary Festival la categoria„Strada mea“, o sec]iune dedicatãfilmelor despre vecini sau comuni-tatea din care realizatorii fac parte.Este un proiect de masterat, dar înacela[i timp [i o investiga]ie foartepersonalã. De mult timp avea]i degând sã face]i o asemenea investi-ga]ie, care este un fel de scufundareîn propria copilãrie?

E primul meu film [i, înainte de aîncepe filmãrile, nu aveam nici o ideedespre cum va arãta. Din moment cehotelul evreiesc unde am filmat estefoarte mic [i are o atmosferã de fami-lie, oaspe]ii comunicã între ei. Laînceput eram destul de rezervatã, dar,dupã un timp, conversa]iile cu ei audevenit din ce în ce mai intime [i mi-am dat seama cã le face plãcere sã dis-cute. Conversa]iile noastre au fostsimple [i spontane. Nu am pregãtitîntrebãri. Pur [i simplu, i-am întrebattot ce am vrut sã aflu [i ei au fãcut lafel. Ei mã cercetau pe mine, eu îi cerc-etam pe ei. Am vrut sã schimb rela]iade putere între realizator de film [isubiect. Sunt o persoanã foarte

deschisã [i directã [i cred cã odatã cerela]iile acestea sunt echilibrate, potconduce spre o comunicare adevã-ratã. {i dacã mã a[tept ca subiec]ii meisã se dechidã [i sã fie sinceri cu mine,fac [i eu acela[i lucru.

Filmul exploreazã o temã mai ge-neralã: diferen]ele dintre evreii orto-doc[i, religio[i, [i cei laici din Israel,

ridicând multe întrebãri despremotiva]iile din spatele tabuurilorcu[er. V-a]i gândit cã întrebãrile pecare le pune]i [i stilul polemic arputea sã-i supere pe unii?

Cred cã depinde de stilul de abor-dare. Îmi respect subiec]ii [i convin-gerile lor religioase, nu cred cã eusunt cea care [tie mai bine, prin ur-mare nu vãd de ce s-ar supãra. Ei res-pectã cu stricte]e atât de multelucruri, ar trebui sã poatã sã [i discutedespre ele. În iudaismul ortodox econsiderat important sã educi evreiilaici [i sã încerci sã-i apropii de religie.Nu mi-e teamã cã a[ putea deranjaoamenii exprimându-mi sincer con-vingerile, într-un mod respectuos. Iaratunci când vine vorba de convingeripolitice sau dacã cineva devine rasist,eu spun ce cred.

Filmul este bazat pe experien]ata ca recep]ionist la Hotelul Hasidicdin nordul Londrei. Când te-aiangajat acolo te gândeai cã vrei sãfaci un film despre el?

La hotel mi-am luat un job part-timeca student`. Nu mi-am imaginatatunci cã voi face un film plecând dela aceastã slujbã. Fiind curioasã înprivin]a evreilor ortodoc[i am sta-bilit o comunicare cu oaspe]ii mei [iatunci când le-am spus cã vreau sãfac un film despre ei, au fost in-triga]i. M-am gândit cã n-ar trebui sã

ratez aceastã oportunitate, a[a cã,atunci când a trebuit sã mã apuc sãfac înregistrãri pentru lucrarea demaster, m-am decis sã renun] la ideeaoriginalã ca sã filmez hotelul în turamea.

Sunt momente în care î]i asumiun rol foarte activ în film [i începisã polemizezi cu unele dintre per-sonaje. Nu-]i la[i opiniile deoparte[i pozi]ia ta e foarte clarã. Bãnuiesccã nu e[ti un fan al realizatoruluiinvizibil, neutru, care tace înspatele camerei?

Cred cã sunt mai multe tipuri de adocumenta realitatea [i nu cred cãunele metode sunt mai bune ca altele.{i din aceste metode rezultã diversemoduri de documentare [i diversefilme. Eu am tendin]a de a confruntaoamenii, de a fi provocatoare. Mereuam ceva de spus [i nu cred cã voi fi unfoarte bun regizor observa]ional, a[acã sunt mul]umitã cã oamenii potaprecia stilul meu [i rolul meu activîn film.

{tiau toate personajele care aparcã sunt filmate?

Bineîn]eles. Cînd m-am decis sãfac filmul, m-am dus la [efa mea sã-icer voie. Eram sigurã cã va zice nu,dar, surpinzãtor, a fost de acord,chiar i-a plãcut ideea. Majoritateapersonajelor au stat mai multe zile lahotel, a[a cã deja le cuno[teamînainte de a le cere permisiunea sã lefilmez. Camera era în fa]a lor. Nuera ascunsã sau ceva de genul ãsta. {ieu am fost surprinsã cã au fostdeschi[i, din moment ce majoritateanu vãd filme, nici nu se uitã la televi-zor. Dar au fost foarte deschi[i [iautentici în prim-plan. Cred cã fap-tul cã am apãrut [i eu alãturi de ei înfa]a camerei a contribuit la autenti-citatea conversa]iilor. Dar pânã laurmã, cei mai mul]i dintre ei nu daudetalii personale, ci î[i exprimãpunctul de vedere despre via]ã [ireligie.

Interviu dde CCÃTÃLIN SSTURZA

„„CCrreedd ccãã ssuunntt mmaaii mmuullttee ttiippuurriiddee aa ddooccuummeennttaa rreeaalliittaatteeaa““

3PPAARRAAGGRRAFF

interviu

Iris Zakiregizoare, „Schimburi Cuºer“

Cartea tundrei.Povestea luiVukvukai-PietricicãAleksei Vakhrushev, RusiaCompetiþie: Internaþional, 105 min.

Vineri, 119 ooctombrie 22012

Vineri, 119 ooct., 222:00, ssala SStudioDisponibil ººi lla vvideo bbarul ddin ffoaier

În peninsula Ciukotka din tundra Chaun, în Siberia arc-ticã, viaþa crescãtorilor nomazi de reni e aceeaºi ca ºiacum sute de ani.Vânturile teribile ºi tem-peraturile extrem descãzute ale iernii par cãau îngheþat timpul cutotul. Bãtrânul Vukvukai,de 72 de ani, proprietarulunei turme de 14 000 dereni, conduce o comuni-tate formatã din familialui, alcãtuitã din soþie,sorã ºi bãieþii sãi, împre-unã cu familiile acestora,ºi alþi câþiva crescãtori cu o înþelepciune secularã,moºtenitã prin sânge, dar ºi cu umor proaspãt. Luptapentru supravieþuire ºi o oarecare bunãstare în condiþi-ile aproape inumane din tundrã e completatã de strã-daniile lui Vukvukai de a-ºi pãstra nepoþii lângã el.Uneori, când se odihneºte la un ceai în iurtã, elîncearcã sã îi convingã sã nu pãrãseascã tundra, sãcontinue tradiþia de secole a familiei ºi sã nu se laseatraºi de lumea oraºului.„Cartea tundrei/ The Tundra Book“ oferã o privireintimã ºi fascinantã în interiorul unei comunitãþi izolateºi a universului al cãrui ritm aceasta îl respirã. Imaginilesuperbe ale unei lumi de la capãtul pãmântului ºi avieþii idilice, dar, în acelaºi timp, nespus de grea a per-sonajelor principale, dublate de frânturi din cânturiChaucu creeazã efectul unui film halucinant ºi acapara-tor în toate cele 105 minute ale sale.

ELIZA ZZDRU

Stremþ 89Anda Puocao, Dragos Dulea,RomâniaCompetiþie: Student, 14 min.

Vineri 119 ooct., 112:00, ssala SSãucan

Filmat în patru zile, cu buget zero, „Stremþ 89“ estepovestea revoluþiei spuse pe mai multe voci de cãtreþãranii dintr-un sãtuc rãtã-cit în creierul munþilor. Fã-rã sensul dramei istorice,oamenii continuã sã-ºitrãiascã viaþa, cu zarva,ranchiuna, þâfna ºi izul descandal obiºnuit al comu-nitãþii, dar ºi cu exaltareamomentului. „Stremþ 89“este o colecþie de impresiitranspuse hiperbolic, încare ecourile revoluþiei setraduc în folclorul local prininvazii, terorism, tancuri ºiriscul ocupaþiei de cãtre forþe duºmane invizibile.Memorabile sunt asocierile pitoreºti ºi naivitatea cu carediverºi ambuscaþi vor sã profite de haosul creat ca sã opãlmuiascã pe primãriþã, sã fure ce se mai gãseºte prinpivniþele vecinilor sau sã se afirme pe câmpul luptei.„Boborul“ se strânge gloatã ca la revoluþiile imaginareale lui Caragiale ºi comenteazã fantezist despre cum sefurau gãini ºi cum bãtrânele satului pregãteau sarmalepentru oastea constituitã ad-hoc. Un mozaic fermecãtorde poveºti balcanice de neratat.

LAURA DDUMITRESCU

Douã tinere elegante se pregãtesc sã intre în sala Marshall.„Eu am fost ultima datã la festival în 2007. Am fost plecatãcinci ani la facultate în Cluj [i n-am mai apucat sã vin. Amfost în 2007, când am vãzut câteva filme documentare. Deatunci n-am mai apucat sã venim. (discutã amândouã) Da,ne-am luat programul ca sã alegem documentarele – darîncã nu am apucat sã-l rãsfoim. (intervine cealaltã fatã)Vrem sã venim în fiecare zi, în mãsura în care putem. Nu,nu mai suntem studente, în vara asta am terminat facultatea.Cum am descoperit festivalul? (râd) Pãi, fiind din Sibiu, îl[tim de mult, din liceu. E un festival foarte bine promovat.“

Douã cupluri în vârstã au r`mas, câteva minute dupãdeschiderea festivalului de luni, pe scaunele din sala Marshall.

„E prima datã cã venim la festival. Anul acesta, ne-amhotãrât sã venim, sã mai ie[im din lumea noastrã. Da, sun-tem din Sibiu. (domn grizonant, cu aer jucãu[; în discu]ieintervine doamna care stã a[ezatã lângã el). Nu [tiu dacãputem veni în fiecare zi, acum studiem programul. Nu amavut timp sã-l studiem. Am venit chiar de la început, de laprimul film. (o doamnã elegantã, care stã în picioare în grup,se întoarce cu fa]a spre noi). În orice caz, am fost încântatã defilmul documentar din deschidere. („Satul de demult“ deDumitru Budrala). Mie mi-a adus aminte de copilãrie [i desatul în care am copilãrit. (intervin ambele doamne) ªi nunumai atâta, de obiceiurile care au fost. Îmi pare rãu cã tradi]iaromâneascã se pierde. În sate au rãmas doar bãtrânii…“

vox pop

Eduard Moschitz, realizator de televi-ziune austriac aflat la primul sãu documen-tar de lungmetraj, s-a oprit la Astra Film, înSibiu, dupã un zbor de multe ore dinArgentina. Dorin]a sa cea mai mare este ca„Mama Illegal“ – care deja a câ[tigat MarelePremiu la festivalul One World HumanRights – sã fie vãzut de cât mai mul]ioameni, pentru a atrage aten]ia asupra pro-blemelor femeilor din Moldova care [i-aupãrãsit copiii pentru a lucra în Occident.

„Mama Illegal“ a fost deja prezentatla multe festivaluri de film documentar– din Belgia, în Argentina, în România,Lituania [i Germania. Face parte dinmarketingul filmului acest tur de for]ã?

Nu mã intereseazã marketingul. Mãintereseazã sã aduc filmul în fa]a unor oa-

meni diferi]i, cãrora sã le prezint prin inter-mediul sãu situa]ia din Moldova, unde omare parte din locuitori trebuie sã-[i pãrã-seascã ]ara, devenind în Occident imigran]iilegali, [i sã ducã o via]ã foarte grea în ]ãrilede exil. În Austria, lucrez ca jurnalist la tele-viziunea na]ionalã. Ceea ce fac, în calitate derealizator de film, este sã încerc sã-i ajut peoamenii de acolo. Nu existã filme despreMoldova, nimeni nu [tie nimic despreaceastã ]arã. În decembrie e programatã ovizionare a documentarului la ParlamentulEuropean – care cred cã e foarte importantã[i pentru politicienii de acolo, unde nimeninu [tie nimic despre aceastã ]arã.

Vor veni politicienii sã vadã filmul?Sau cei mai mul]i se vor înghesui lacocktail [i pu]ini vor ajunge [i în sala decinema?

E prima datã cã merg acolo, habar n-amcum func]ioneazã. Dar un politician dinRomânia sprijinã filmul, iar unul dintreconsilierii ei este din Moldova – [i ambeledoamne sunt foarte interesate sã pro-moveze acest subiect. Ceea ce e importantpentru cele trei protagoniste ale filmului(douã dintre ele vor participa la vizionare,la Bruxelles) este ca oamenii, [i mai alespoliticienii de la Bruxelles, sã î[i facã oimpresie la prima mânã asupra situa]iei din]arã. Când politicienii din Moldova merg laBruxelles, spun, tot timpul, cã Moldova e o]arã grozavã, în care economia merge foartebine, [omajul scade, totul e perfect, [i cã aunevoie doar de ni[te bani. Dar nimeni nu[tie nimic în Vestul Europei despre via]adin aceste sate sãrace, de unde femeilepleacã sã se facã menajere, în Occident.Cred, a[adar, cã este important ca acestefemei sã-[i spunã singure pove[tile, sã aratecum e sã treci fraudulos grani]a, plãtind defiecare datã câteva mii de euro, [i sã-]i la[icopii singuri acasã, cu anii. Nu a existat niciun film, din câte [tiu, pânã la „MamaIllegal“, care sã descrie aceastã situa]ie.

Mesajul e, a[adar, mai importantdecât documentarul? Sã duci mesajul înfa]a celor care au o anumitã autoritate emai important decât filmul de dragulfilmului?

Cel mai important e sã faci mesajul sãajungã la oameni. Eu lucrez ca jurnalist, [iîn meseria mea de bazã e acela[i lucru –conteazã sã ajungi la oameni, sã le spuipove[ti adevãrate. Filmul documentar e unalt mod de a face acest lucru. Dar e impor-tant sã-i atingi, sã-i faci sã-[i deschidã ini-mile, sã le schimbi modul de gândire. Dacãfilmul documentar e bun, atunci [i subiec-tul poate sã ajungã la oameni.

Doar filmarea documentarului adurat [apte ani. Nu au fost [apte ani

pierdu]i, în ceea ce prive[te ocazia pecare ar fi avut-o Moldova de a-[i ducemesajul în fa]a Bruxelles-ului? Dacã a]ifi fãcut un film pe tema imigran]ilor ile-gali în jumãtate de an, sau într-o lunã?

La început, una dintre protagonistelefilmului – Aurica – lucra pentru mine,avea grijã de copiii mei. Femeia mi-a spuspovestea ei, [i am fãcut un film pentru tele-viziunea na]ionalã austriacã, în 2004, de 30de minute. Dupã acest reportaj, nimic nus-a schimbat. Ceea ce am încercat sã facapoi a fost s-o urmãresc mai multã vreme,a[a cã am fãcut un al doilea reportaj – carea fost difuzat la TV în 2007. Iarã[i, nimicnu s-a schimbat. Apoi am urmãrit-o pen-tru [i mai mult timp – [apte ani –, [i ceeace am descoperit e cã imigra]ia ilegalã dis-truge familii. Am fãcut un lungmetraj pecare îl prezint acum la diferite festivaluri,în fa]a Parlamentului European [i aParlamentului Austriac. Sper sã se schimbe

ceva, dar e muncã foarte grea, de lungãduratã.

Care sunt primele impresii, la AstraFilm Sibiu? A]i vãzut vreun film, pânãacum?

M-am gândit mult la acest ora[ – e unora[ minunat, din ceea ce am vãzut pânãacum. Sunt foarte încântat cã am primit oinvita]ie de la Astra Film Festival, care e celmai important festival de film documentardin România. Cred cã filmul ar trebui sãruleze [i în cinematografele române[ti, [icred cã e un film care face parte din culturaromâneascã – e un film despre culturaromâneascã, ce trateazã probleme care sunt[i ale societã]ii române[ti.

Interviu rrealizat dde CCÃTÃLIN SSTURZA

4 PPAARRAAGGRRAFF

ZZIIAARRUULL AASSTTRRAA FFIILLMM FFEESSTTIIVVAALL SSIIBBIIUU

Redactor-ººef: Cristina PetrescuRedactori: Cãtãlin Sturza, RobertBãlan, Laura Dumitrescu, MilitonStãnescu, Eliza ZdruTehnoredactor: Nicu IlieFoto: Francisc Arrany , Eliza Zdru,Sebastian Marcovici

PPaarraaggrrAFF

interviu

Eduard Moschitzregizor, „Mama Illegal“

„Nimeni îîn OOccident nnu ººtie nnimic ddespresituaþia iimigrantelor iilegale ddin MMoldova“

Vineri, 119 ooctombrie 22012

Seria de masterclass-uri „Docstories Marea Neagrã“, care a debu-tat pe doi iulie în Tbilisi, a ajuns la Sibiu unde, sub egida Astra FilmFestival, îºi va desfãºura cea de-a doua ºi penultima parte, înaintede episodul final din noiembrie, de la Amsterdam.Invitaþii speciali – Rick Minnich, Goran Radovanovic ºi SergeGordey – prezintã diverse tehnici, secrete sau capcane alemeseriei de documentarist, împãrtãºind din vasta lor experienþãîn domeniu. Urmând proiecþiilor din serile zilelor de miercuri, joi ºi vineri, cei treiinvitaþi discutã cele vãzute, atât despre aspectele de care suntmulþumiþi, cât ºi în legãturã cu schimbãrile pe care ochiul aruncatretrospectiv li le sugereazã. Prezentãrii acestora li se adaugã dia-logul cu participanþii veniþi din toate þãrile care se învecineazã cu

Marea Neagrã, cei ce ºi-au adus poveºtile ºi ideile lor proprii lamasterclass ºi primesc acum sfaturi preþioase în vederea transfor-mãrii acestora în documentare de succes. Viitorii filmografi au ast-fel ocazia sã asculte, dar ºi sã-ºi facã auzite pãrerile, iar în cazul încare timpul alocat interacþiunii în sala de proiecþie se dovedeºteinsuficient, Rick Minnich a stabilit miercuri searã antecedentulcontinuãrii pe termen nedefinit a discuþiilor în sala Turandot ahotelului Ibis, aflat în imediata vecinãtate a Casei de Culturã aSindicatelor.„Forgetting Dad“, filmul lui Minnich, a suscitat discuþii deosebit deinteresante, atât pe marginea execuþiei efective, cât ºi despresubiectul în sine: care sunt modurile cele mai bune ºi/ sau celemai facile de structurare a acestuia; este forma la fel de importan-tã ca ºi conþinutul; cât din sine trebuie sã se vadã în propriul film?„Con Fidel, Pase lo que Pase“, seria de documentare filmate înCuba de Goran Radovanovic, oferã pentru open session la fel demulte subiecte de real interes pentru cei veniþi sã înveþe sau sã-ºitesteze cunoºtinþele deja acumulate, iar masterclass-ul lui SergeGordey din aceastã searã, despre implementarea documentaruluiinteractiv în lumea electronicã, ºi despre depãºirea pragului clasicde transmitere unidirecþionalã a informaþiilor, promite sã generezecel puþin acelaºi entuziasm din partea celor prezenþi.

MILITON SSTÃNESCU

eveniment

Docstories Marea NeagrAmasterclass

(