ţpersonajele şi rumoarea coloaiei inspăimin-tate. Scara din locuinţa soţilor Proctor în-tăreşte şi mai 'mult sentimentul vieţid ma-trimoniale şi al traiului paşnic, singumatic Sus, sînt copiii care ţipă, sus sînt patuxiile pe care se oclihnesc. Ieşirea este undeva pe sub trepte, probabil la capătul unui co-ridor întunecos. Scara din sala tribunalu-lui aşază ,pe un plan superior scaunele de-nunţătoarelor. De acolo, de sus, Abigail Williams şi tovarăşele sale domină încă-perea, domină masa tribunalului, domină tot, aşezind tot ce se petrece pe soenă sub semnul arbitrarului şi al unei josnice râz-bunări. Totul este aspru şi întunecat. Per-delele nu sînt folosite cu afectare (asa cum se cam întîmplă în ultimul timp). Ele

există discret, pentru a pune în valoare detaliile sugestive, pentru a concentra aten-ţia asupra locurilor de joc, de pildă asupra unui stllp aşezat în prim plan, în jurul căruia se porneşte furia pîrilor. Nici o in-tenţie nu este întărită cu obositoare meti-culozitaite. Totul (deşi uMmul tablou, într-o măsură mai mică) trăcează fineţe şi sen-sibilitate şi, fără îndoială, talentul cu totul deosebit al lui Toni Gheorghiu. De altfel, întregul spectacol exprimă o concepţie mo-dernă, care — mai e nevoie să subliniem ? — n-aie nimic de a face cu formalismul, o concepţie novatoare, de care o bună parte din mişcarea noastră teatrală este ahtiată.

Eca te r ina OFROIU

Cul oarc şi umor George Bernard Shaw, duşmanul neîm-

pâcat al sentimentalismului — înţeles îa sens de mască onorabilă a pasiunilor ne-onorabile — scrie o piesă în • care satiri-zează deopotrivă pe sentimentali ca şi pe antisentimentalii militanţi ! Campicvnul e-mancipării femeii de sub tirania socială a familiei aduce în scenă o luptătoare pen-tru aceste idei, amuzindu-se pe socoteala ei ! Cum să înţelegem această aparentă contradicţie ? Cum se încaclrează Nu se ştie niciodată în opera autorudui ei ?

Titlul cuprinde tîlcul pe care marele iro-nist, amator de paradoxe, ni-1 întinde ca o caipcană. Da, nu se ştie nioiodată ; căci lupta împotriva tutuTor convenţiidor so-ciale, exprimate în prejudecăţile tim,pului, cuprinde în siine primejdia de a le înlocui cu altă prejudecată, aceea a lipsei de pre-judecăţi.

Femeia nu trebuie închisă în cercul strimt al familiei, dar asta nu înseamnă câ trebuie desfiinţată familia. Femeia trebuie să aibă acces la viaţa politică, dar nu cu

Scenă din actul I

70 www.cimec.ro

Scenă dln actul IV

-condiţia celibatului. Doamna Clandcn, în lupta sa pentru „salvarea umanităţii" de sub tirania prejudecăţilor care o îngrădesc, 'in lupta sa pentru o viaţă mai adevărată, realizează un singur lucru : distrugerea că-minului, creînd astfel condiţii nefireşti de ■viaţă pentru ea însăşi, pentru soţul ei şi pentxu copii. De aceea, cade sub satira ne-cruţătoare a Juii .Shaw, ca şi isoţul ei, air-matorul Crampton, sever apostol al ,,ono-rabilităţii" britanice. La lectură, aceste sen-suri profunde ale piesei reies anevoie de sub avalanşa de paxadoxe şi aparente con-trazicexi ; în spectacol, intenţia apare lim-pede şi vie. Acesta este, în primul rînd, meritul regiei.

Cadrul plastk în care se deslăşoară ac-ţiunea piesed este şi el un personaj, la fel de inteligent, spixitual şi rafinat, ca şi cele create de scriiţor. Decoxiul lui W. Sieg-fried participă în penmanenţă la acţiune, şi de multe ord îi simţim zîmbetuu ironic, în-ţalegătoarea lui supexioritate, şi regretăm uneori că nu are glas pentru a ne trans-imite comentariul său viu şi personal. Yerva •coloristică, plantaţia simplă şi ingenioasă. timorul şi graţia deplină a liniiJor, în per-fectă concordanţă cu sti/lul piesei, ne umplu de bucuirie.

Actorii şi regia au avut saroina dificilă <ie a se menţine la un înalt nivel de artă teatială, deoarece — în acest cadru, pe ^acest text — cea mai mică scădere sau imperfecţiune capătă proporţii iebitoare.

Problema de căpetenie a regiei a fost deci prezentarea şi înfTuntarea reciprocă a două categorii de oameni, la fel de eronaţi în concapţiile lor şi la fel de ataşaţi de pro-pxiiiîe lox erori. D-na Clandon este, în a-paTenţă, o femeie desăvîrşită, inteligentă, perfect morală, curajoasă şi dreapită, dar (paradox G.B.S.) mai aproape de mentali-tatea mascuuină, prin aceea că se conduce după raţiune şi nu după pornirile inimii. Soţuil ei, în aparenţă un bărbat în toată puterea cuvîntului, autoritar, violent şi des-potic, se lasă copleşit de pasiuni, deşi pare rigid şi convenţional. Astifel, confJictul în-tre aceste forţe se dă pe două planuri ; cel temperamental şi cel de principii.

Ca şi Shaw, d-<na Clandon este un duş-man al sentimentalisimului. Dar, atenţie ! Pe cînd Shaw combate falsele sentimente, d-na Clandon elimină din sufletul sâu chiar şi cele mai adevărate şi mai ome-neşti afecte. Pe motiv că sărutul a devenit uneori o convenţie, d-na Clandon, icono-clastă ferventă, îl interzice chiar în rela-ţiile ou copiii, creînd astfel noi tabu-uri. Astfel educaţi, sub firma unei formale dar absolute libertăţi de gîndire (libertatea de-venind o obligaţie la fel de tiranică pre-cum e orice canon), copiii ei sînt total nepregătiţi pentru viaţă. Prima care se \o-veşte de acest adevăx este fiica sa mai mare,_ Gloriia. Faptul acesta este primul semna'l, care arată că sera cu aer condi-ţionat, care este familia ei, incepe sâ *e

71 www.cimec.ro

spărgă şi că d-na Clandon va pierde par-tida.

Creaţia Lucdei Sturdza Bulandra ne dez-văluie pe rind diversele aspecte ale per-sonajului. Cu marele său tadent, actriţa a intuit că publicuilui din sală — ca şi citi-îcrulud — trebuie să i se lase surprdza descoperirii treptate a adevăratei feţe a lu-crurdlor. Faptul acesta trebuie sublkidait, de-oarece, în ultima vreme, întîllniim 4estu-l de rar, ' în oreaţiile actorkeşti, această răb-dare de a nu anticipa, acest tact care cere ca personajul să nu fie într-atita caracte-rizat, de la prima sa apariţie, încît pînă la sfîrşitul piesei să nu mai aibă ni-<mk nou de spus. Intrarea în scenă a c-neti Claindon ne înfăţişează o femeie dis-tinsă, impunătoare, calmă şi bună. Abia am apucat să înţelegem că avem de-a face cu o persoană perfect echilibrată, şi o nouă replkă ne dezvăluie o altă trăsătură de caracter : respectul deplin faţă de liberta-tea de acţiune a copiilor. Astfel, încetul cu încetul, personajul se conturează pu-ternic şi interesant. Iar sub bunătatea cu-ceritoare a acestei mame, descoperim o ră-ceală s.us.pectă ; sub respectul aproape reli-gios faţă de faptele celorlalţi, apaire inca-pacitatea de înţelegere a vieţii, în general ; sub sistemul îndrăzneţ de educaţie, se vede o stingâcie durerqasă în relaţiiile cu oa-menii vii : prin felul cum a creat perso-najul, intenpreta demonstrează că lipsa de contact nemijlocit cu viaţa reală, cunoaş-

terea ei pur teoretkă naui£ragiază in oon-cluzii absurde. După Vassa Jeleznova, d-na. Gailafova şi mama diin Arcul de triumf, d-na Clandon vine să îmbogăţească cu o-imagine total diferită variaita gamă de per-isonaje, reaHzată în ulitdmiji ani de Luciia Sturdza Bulandra.

în rolul lui Crampton, Gh. Aureliain, cu itoată umaniitatea împnumutaită personajului, a procedat tocmad contnar şi, astfel, a ^re-şit. Eroul său se prezdntă de la început ca un om cumsecade, însetat de afecţiune, trăsături pe care însă ar trebui să le des-coperim abda. la închederea spectacolului. Nimic din firea unsuză, despre care se vor-beşte, nimk din duritatea aparentă a per-soriaiu'lui nu virie să mascheze fondul su-fletesc al eroului. Această lnpsă ar fi putut duce la dezechdlibrarea conflktului, dacă în actul II, în scena cu Gloria, artistul nu ar fi realizat, deodată, întreaga complexi-tate de caracter a personajului.

De o mongă aparentă, plin de o ade-vărată înţelepciune, ultimul soldat pe ba-ricada tradiţiilar, cel mai umil dintre per-sonaje, William chelnenul (Jules Cazaban) a căpătat toată strălucirea îngăduită de TOI : acest personaj, construdt de Shaw cu cea mad mare dragoste, a condus, fără să< se simtă, întreaga acţiune, cu o disoreţie de mare istil şi cu o autoritate blîndă dar necruţătoare. Acest erou paradoxal capătă viaţă prin zîmbetul enigmatk pe care il poartă continuu pe buze ca o pecete

Schiţă de decor de W. Siegfried pentru actul III

72 www.cimec.ro

a iaoelui : „nu se ştie niciodată", cu care, de altfel, încheie piesa.

în Tolul dentistului amorez, Ion Lucian a adoptat o linie nouă faţă de aceea a lui Lelio (Mincinosuî) sau faţă de alte bufo-tiade. Valentin este interpretat simplu, cu un efort — poate prea vizibil — siprc siilul spiritualizat al autorului.

Defindţia tinerei Dolly — ,,o coiombină la modă zdua, o colombină de teatru seara'' — o putem extinde asupra intregului per-sonaj, chiar dacă se xeferă, in special, ia costum. Fetiţa aceasta este un copil teri-bii : cercetează tot, ştie tot (ceea oe nu ştie, se preface că ştie), ispune tot ce ştie. Cu candoarea absolută a unui suflet ne-vinovat, Dolly face cele xniai grozave gafe, spune grozăvii. Dar, permanent, trebuie să se simtă că aoeste Anadvertenţe sîxit comise cu o totală inocenţă. Lilliana Tomescu, actriţă talentată, inteligentă şi plină de tem-perament, avea toate datele pentru a xea-liza acest personaj fermecător. Totuşi, deo-camdată, nu 1-a realizat. De ce ? Poate pentru că me-a prezentat o Dolly conştientă de teribilisimele ei, care ride prima de bu-tadele sale, care are aaruil că le face dina-dins pentru a şoca pe oeliilalţi, il'inie de care fărâ îndoiala că n u este străină regia.

Fratele ei igeamăn, Fiilijp, a fost inter-

Oamcni şi

însuşi titlull ultimei piese a Iui Balla Kâroly, Mă acuz (Vâdolam magam), aver-tizează prezenţa unui caz de oonştiinţă : trecutul necinstit al unui om, cu uxnbrele lui tăinuite, îi dă dreptul la o viaţă cin-stită în societatea noastră ? întrebarea îl frămîntă pe inginerul Vândor, crescut odi-nioară într-un orfelinat şi membru al unei bande de spărgători în timpul xăzboiului, astăzi însă tehnician verificat, cu o precisă funcţie socială. în eriza sufletească des-chisă de o nouă dovadă de încredere pe care i-o acordă sooietatea, oamerui, Văndor îşi atribuie o dublă vină : aceea a inf rac-ţiunilor rămase nepedepsite şi, mai ales, ininciuna cu preţul căxeia oontinuă să-şi salveze poziţia. Singura ieşire ar putea fi mărturisirea, dar pentru moment, Vândor nu are forţa aoeasta. Preteră încercarea iluzorie de a fugi undeva, departe, şi de-a începe acolo o viaţă nouă, moralmente in-tactă.

Piesa s-ar fi pretat astfel la o tratare psihologistă, prin care să se analizeze din toate părţile o conştiinţă, cu referiri la cel mult două, tred alte persotnaje din ambianţa

pretat de Puiu Hulubei, cu «nult mai mult stil, mai aproape de personaj, cu orgoliul unor prinoipii cinice pe care 'le-a adoptat fără să le înţeleagă, incercînd să pară un mic domn, sigur de sine şi grav. Dar deşi a înţeles esenţa rolului său, interpretul i-a întunecat strălucirea tinerească printr-un spor de plictiseală.

Rigidă şi monstruos de intelectuală, Gloria trebuie să îngheţe ipe spectatori, la început; abia in actul II, în scena cu Va-lentin, ea se dez.văluie ca o fată adevă-rată, mai naivă poate deoît altele şi, prin asta, mult mai fermecătoare. într-adevăr, la sfîrşitul aotului II se conturează o nouă problemă interesantă — sufletul Gloriei — care, după cum se constată apoi, oferă în-săşi .soiuţia piesei. Beate Firedanov a lim-pezit tîlcul aoesta : în scena de la finele actului amintit, cînd se ipetrece transfor-marea ei interioară, a avut delicateţea «i unele sitrăluciri ale umorului cerut de Shaw — intenpretului — in oaare se ames-tecă cu fineţe candoarea şi cinismul.

Cu rezervele formulate asupra persona-jelor Cramipton şi DoLly, spectaoolul regizat de W. Siegfried xămîne valoros prin vervă, umor si rafinament ar.tistic.

Eodica GHEORGHIU

dosarc

strict intimă a eroului. Or, însăşi struc-tura societăţii noastre exclude izolarea in-dividului, iar zbuciumul lăuntric al ingine-rului Vândor, explicitîndu-se în manifestări exterioare, angajează într-o participaxe vie un întreg nucleu social. Problema indivi-dului, cazul lui de conşţiinţâ se transforraă astfel într-o problemă a colectivităîii. Par-ticiparea acesteia e firesc diversă, atitudi-nile aparent oneste se dezvăluie în adevă-rata lor esenţă, cele sincere se cimentează.

Din punctul acesta de vedere, actul I a l piesei Mă acuz e o admira;bilă exooziţie a motivelor confiictuaîe, a ambianţei şi a persoanelor caxe o ipapulează. în jurul fră-mîntării sufleteşti a eroului princiipal, s-a adunat un mănunchi de personaje, Hecarc cu o precisă funcţie în economia conflic-tului : scriitorul Szilâgyi, prieten devotat (şi o prezenţă simbolică a conştiinţei au-torului) ; responsabilul cuatural Harmath, oportunist şi dogmatic (care refuză să în-tindă mîna, din puTă prevenţie, unui om despre care i s-au cerut referinţe de ca-dre) ; soţia inginerului, Juoi, cu o dezvol-iată tendinţă de parvenixe ; Ila, prietena ei,

7S www.cimec.ro