TEMA 1: CONCEPTUL GENERAL ASUPRA FINANŢELOR INTERNAŢIONALE

1.1. Finanţe internaţionale – concept general.1.2. Mutaţii şi tendinţe în relaţiile valutar-financiare internaţionale1.3. Globalizarea financiara si efectele acesteia

Cuvinte cheie: finanţe internaţionale, relaţii financiare internaţionale, fluxuri financiare internaţionale, globalizarea financiară

1.1. Finanţe internaţionale – concept general.

Raporturile economice de schimb şi de transfer de creanţă care se exprimă şi se realizează prin intermediul valutelor, monedelor internaţionale şi instrumentelor de credit şi de plată, pentru a asigura dezvoltarea economică a ţărilor, desfăşurarea schimburilor comerciale internaţionale sunt tratate оn mod frecvent cu denumirea de finanţe internaţionale.

Relaţiile financiare internaţionale reflectă raporturile economice de schimb şi de transfer de creanţă, care se exprimă şi se realizează prin intermediul valutelor şi altor mijloace de plată internaţionale în vederea dezvoltării economice a fiecărei ţări, a realizării schimburilor comerciale şi a cooperării internaţionale.

Relaţiile valutar-financiare internaţionale se deosebesc de alte componente ale relaţiilor economice internaţionale prin următoarele:

relaţiile valutar-financiare mijlocesc schimburile economice internaţionale, colaborarea economică, ştiinţifică, culturală şi socială;relaţiile valutar-financiare exprimă raporturi economice de formare, repartizare şi utilizare a unor fonduri în valută necesare schimburilor economice internaţionale, dezvoltării economice a ţărilor şi cooperării internaţionale;relaţiile valutar-financiare se manifestă între state suverane şi independente, între persoane juridice şi fizice din state diferite, precum şi în raporturile cu organisme financiar-bancare internaţionale;relaţiile valutar-financiare internaţionale se exprimă prin intermediul unei valute sau al unui instrument de plată internaţional.

Rela ţ iile valutar-financiare interna ţ ionale conţin: a) Relaţiile valutare - asigură comensurarea raporturilor economice de schimb şi de

transfer de creanţă la nivel internaţional prin intermediul valutelor sau al altor instrumente de plată internaţionale. Schimburile economice internaţionale, prestările de servicii, formarea şi redistribuirea fondurilor pe plan internaţional, contractarea şi rambursarea unor оmprumuturi pe pieţele bancare şi financiare internaţionale, ce se exprimă în valută, formează relaţile valutare.

b) Relaţiile financiare internaţionale - reflectă raporturile economice privind constituirea, repartizarea şi utilizarea unor fonduri în valută necesare dezvoltării economice, schimburilor şi cooperării internaţionale.

Fondurile în valută se formează pe seama unei părţi din produsul intern brut, din resursele disponibile în valută ale băncilor, organizaţiilor, din cotizaţii, ajutoare, donaţii.

Transferul de creanţă ce se realizează prin intermediul relaţiilor financiare internaţionale se exprimă în valută şi se derulează între persoane fizice şi juridice din state diferite şi în relaţiile cu organismele internaţionale.

În cadrul relaţiilor financiare internaţionale se individualizează asistenţa financiară pentru dezvoltare, care îmbracă forme diferite: ajutorul public pentru dezvoltare acordat de statele dezvoltate ţărilor sărace, mişcările de capital particular spre ţările în curs de dezvoltare, investiţii directe de capital din ţările industriale în ţările mai puţin dezvoltate. Ţările dezvoltate s-au angajat să acorde un ajutor public pentru dezvoltare (în cadrul deceniilor dezvoltării), într-o anumită proporţie din produsul intern brut, sub formă de donaţii şi împrumuturi pe termen lung din surse oficiale sau sub formă de investiţii în sectorul particular. În cadrul OCDE, Comitetul

1

Asistenţei pentru Dezvoltare (CAD) monitorizează finanţarea externă a ţărilor în curs de dezvoltare.

c) Creditul internaţional - cuprinde raporturile care reflectă atragerea unor disponibilităţi în valută şi redistribuirea lor în vederea satisfacerii unor cerinţe ale statelor sau ale societăţilor comerciale din diferite state. Relaţiile de credit internaţional se caracterizează prin următoarele:

resursele de creditare se formează pe seama disponibilităţilor în valută care provin de la bănci, societăţi comerciale, organisme financiar-bancare internaţionale şi din alte resurse;resursele în valută se mobilizează şi repartizează pe baza rambursabilităţii şi cu condiţia plăţii unei dobânzi.

Creditele internaţionale se grupează după părţile care le perfectează în credite guvernamentale ce se acordă de state, credite bancare ce iau naştere între bănci şi clienţi şi credite comerciale între exportatori şi importatori.

Un rol însemnat în mobilizarea disponibilităţilor în valută şi în acordarea creditelor revine băncilor, organismelor financiar-bancare internaţionale şi burselor de valori. Creditele Internationale se perfectează prin acorduri, convenţii şi contracte externe.

Creditele internaţionale se pot acorda persoanelor juridice care efectuează importuri, exportatorilor, statelor şi se utilizează pentru dezvoltarea comerţului exterior şi a serviciilor, a unor ramuri economice, precum şi pentru modernizarea şi introducerea unor tehnologii noi.

Relaţiile valutar-financiare internaţionale au un rol important în sprijinirea eforturilor ţărilor în vederea modernizării structurilor economice, în reducerea decalajelor economice dintre state, în stimularea dezvoltării schimburilor economice internaţionale şi în asigurarea echilibrului balanţelor de plăţi.

1.2. Mutaţii şi tendinţe în relaţiile valutar-financiare internaţionaleRelaţiile valutar-financiare internaţionale au înregistrat profunde transformări din punct

de vedere al sferei, mecanismelor şi impactului lor asupra schimburilor economice şi cooperării internaţionale.

Până la începutul anului 1970, în sfera relaţiilor valutar-financiare internaţionale se încadrau mecanismele şi tehnicile de formare şi utilizare a resurselor în valută necesare schimburilor economice şi cooperării internaţionale şi de asigurare a echilibrului valutar în relaţiile economice internaţionale. În cadrul mecanismelor valutare şi financiare aurul avea misiunea de menţinere a stabilităţii cursurilor de schimb şi de restabilire a echilibrului în relaţiile economice internaţionale.

Modificările profunde din structura mecanismelor şi tehnicilor valutar-financiare internaţionale au fost determinate de abandonarea cursurilor fixe şi de trecerea la cursurile flotante în anii 1971-1973, de procesele de integrare economică, de liberalizarea mişcărilor de capital, de apariţia şi dezvoltarea pieţei eurovalutelor, de reciclarea capitalurilor provenite din producerea şocurilor petroliere, de renunţarea la aur în calitate de mecanism central al sistemului valutar, de creşterea schimburilor internaţionale şi de programele de dezvoltare economică aplicate în diverse ţări.

Reciclarea petrodolarilor a impus o intensificare a mişcărilor de capital şi, în acelaşi timp, s-a manifestat o creştere a dezechilibrelor din plăţile internaţionale.

Integrarea economică favorizată de mobilitatea capitalurilor şi de substitualitatea activelor a contribuit la diversificarea relaţiilor valutar-financiare.

Resursele în valută ce se mobilizează şi repartizează în vederea derulării schimburilor economice internaţionale, a investiţiilor şi acoperirii altor cerinţe au оnregistrat creşteri importante. Dezvoltarea economică a ţărilor, adâncirea diviziunii internaţionale a muncii au amplificat fluxurile financiare şi de credit.

2

Creşterea cuantumului resurselor financiare redistribuite pe plan internaţional şi diversificarea mecanismelor financiare şi valutare au contribuit la lărgirea sferei relaţiilor valutar-financiare internaţionale.

Evoluţia schimburilor economice internaţionale şi a cooperării, politicile industriale şi de investiţii, deschiderea spaţiilor comerciale naţionale şi liberalizarea mişcărilor de capital au generat o tendinţă de globalizare în domeniul relaţiilor valutar-financiare internaţionale.

Principalele evolutii ale structurii fluxurilor financiare private în perioada actuală sunt următoarele:

investiţiile străine directe (achiziţia şi managementul unor active productive peste hotare) au trecut de faza concentrării lor la nivelul principalelor state industrializate şi au dobândit în prezent o dimensiune globală din ce în ce mai accentuată;

împrumuturile bancare internaţionale cunosc două forme principale, şi anume: împrumuturi tradiţionale (băncile acordă împrumuturi în străinătate în moneda lor naţională) şi împrumuturi în eurovalute (băncile acordă împrumuturi în exterior in monede străine);

emisiunile de obligaţiuni internaţionale constituie o componentă aflată într-un proces de creştere continuă datorită faptului că reprezintă o modalitate rapidă şi ieftină de atragere a capitalurilor străine. Procesul de dezintermediere financiară, care presupune stabilirea unor relaţii directe dintre solicitatorii şi ofertanţii de capitaluri contribuie la reducerea costurilor de operare şi la adaptarea tranzacţiilor la nevoile specifice ale debitorilor. Principalii emitenţi ai acestor active financiare sunt guvernele şi corporaţiile multinaţionale, iar principalii deţinători sunt investitorii instituţionali, în special fondurile de pensii. La nivelul continentului european, principalele state deţinătoare de obligaţiuni internaţionale sunt Suedia, Franţa, Germania şi Marea Britanie;

emisiunile de acţiuni internaţionale au condus la transformarea semnificativă a pieţelor naţionale de acţiuni. Cea mai mare parte a capitalizării bursei londoneze este constituită din acţiuni străine cotate pe piaţa Londrei. Valoarea emisiunilor internaţionale de acţiuni a crescut vertiginos în ultimele decenii şi depăşeşte în prezent 40 miliarde de dolari. Odată cu dispariţia controalelor naţionale asupra circulaţiei capitalurilor şi cu reducerea restricţiilor asupra investitorilor instituţionali străini se constată un fenomen de diversificare a portofoliilor acestora la nivel internaţional şi de creştere a ponderii investiţiilor străine de portofoliu în acţiuni emise de companii localizate în ţări în curs de dezvoltare;

piaţa internaţională a instrumentelor financiare derivate de tipul contractelor futures şi de opţiuni a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, valoarea acestora depăşind în prezent valoarea PIB-ului nominal mondial. Aceste instrumente au la baza principalele valute, active legate de rata dobânzii, indici bursieri şi o serie de mărfuri principale. Dezvoltarea comerţului cu produse bursiere derivate a căpătat proporţii astronomice după infiinţarea celei mai mari pieţe din lume de acest tip, Chicago Options Exchange;

tranzacţiile în valute reprezintă de departe componenţa cea mai importantă a pieţelor financiare internaţionale. Valoarea totală anuală a pieţei valutare la nivel internaţional depăşeşte în prezent 300.000 miliarde dolari, iar valoarea tranzacţiilor zilnice este de peste 1.400 miliarde dolari.

Dacă sursa de bază a cererii de pe piaţa valutară a fost în mod tradiţional comerţul internaţional, în prezent, această cerere este mai mare de peste 60 de ori faţă de valoarea fluxurilor comerciale mondiale. Majoritatea tranzacţiilor cu valute se derulează pe pieţele din Londra, Tokyo, New York, Hong Kong, Frankfurt, Zürich si Paris. Tranzacţiile pe aceste pieţe se derulează 24 de ore din 24, fiind facilitate de existenţa unei infrastructuri globale de telecomunicaţii. Astfel, la închiderea pieţei din Tokyo, activitatea este preluată de piaţa Londrei, iar la închiderea acesteia, de piaţa din New York, a cărei activitate se suprapune spre final cu piaţa din Tokyo, închizându-se astfel circuitul. O mare parte din aceste tranzacţii este reprezentată de operaţiunile speculative şi de arbitraj. Uneori, fluxuri masive de capitaluri sunt dirijate asupra unor monede naţionale (atacuri speculative), provocând crize notabile în economia ţării în cauză. Astfel de atacuri au fost îndreptate în anii 1992 şi 1993 asupra unor

3

monede europene, în anul 1994 asupra peso-ului mexican, în anul 1997 asupra unor valute asiatice, iar în anul 1998 asupra rublei ruseşti.

În ceea ce priveşte evoluţia sistemului financiar global din ultimele decenii, se poate constata o modificare majoră. Dacă până în anii '90 accesul la sistemul internaţional al finanţelor al ţărilor în curs de dezvoltare şi al economiilor emergente se limită la asistenţă, investiţii externe directe şi, uneori, la împrumuturi bancare, din acest moment, pieţele financiare interne ale acestor ţări s-au deschis în faţa investitorilor internaţionali, ţările respective beneficiind astfel de afluxuri financiare considerabile. Cea mai mare proporţie a acestor fluxuri financiare s-a îndreptat spre economiile în tranziţie din fostele ţări comuniste, în timp ce ţările cele mai sărace din lume au ramas la periferia sistemului, fiind dependente de fluxurile oficiale de asistenţa internaţională.

1.3. Globalizarea financiara si efectele acesteia Din punct de vedere economic globalizarea înseamnă accentuarea integrării economiilor

naţionale, adâncirea relaţiilor economice şi extinderea fluxurilor comerciale şi financiare internaţionale.

Termenul de globalizare semnifică, la modul generic, procesul de extindere a activităţilor sociale, economice şi politice peste graniţele naţionale sau regionale, astfel încât evenimentele apărute sau deciziile luate într-o anumită zona a lumii ajung să capete semnificaţii şi să influenţeze viaţa şi activitatea celor aflaţi în altă zonă a arealului mondial. În literatura economică de specialitate au apărut mai multe definiţii ale termenului de globalizare. Prezentăm în continuare câteva dintre acestea şi autorii lor:

decuplare a tandemului spaţiu-timp, prin care comunicaţiile, cunoaşterea şi cultura pot fi răspândite pe întreg globul în mod simultan (Anthony Gidden, sociolog britanic, director la London School of Economics);un proces care transformă lumea într-un sistem economic mondial dominat de corporaţii supranaţionale şi de instituţii bancare care nu sunt răspunzătoare în faţa vreunei guvernări naţionale (criticii de stânga ai globalizării);un proces în care distanţa geografică prezintă o importanţă tot mai redusă în stabilirea şi menţinerea relaţiilor transfrontaliere de natura economică, politica şi socioculturală (Ruud Lubbers, universitar şi teoretician olandez);evoluţie explozivă a tehnologiilor în domeniul transportului şi telecomunicaţiilor în scopul facilitării schimburilor economice şi culturale internaţionale (Wikipedia, The Free Encyclopedia);un set de forţe economice care modifică diviziunea muncii pe sexe şi care creează dezmembrări şi dislocări sociale importante (Jane Bayes, Mary Hawkesworth, Rita Mae Kelly, universitare americane şi promotoare ale procesului de emancipare a femeii în toate domeniile vieţii economico-sociale);proces în care lumea devine un spaţiu comercial mondial, în care ideile şi produsele sunt disponibile oriunde şi în acelaşi timp (Rosabeth Moss Kanter, universitar american, Harvard School of Business);un sistem internaţional atotcuprinzător care modelează politicile naţionale în domeniul relaţiilor internaţionale ale aproape tuturor statelor (Thomas Friedman, comentator de politica externă la The New York Times, câştigător a trei premii Pulitzer);creşterea interdependenţei economice dintre toate statele lumii prin sporirea volumului şi diversificarea tranzacţiilor de bunuri şi servicii transfrontaliere şi a fluxurilor de capital internaţional, precum şi prin difuzarea mondială rapidă a tehnologiilor (Raportul Fondului Monetar International pe anul 1997 privind economia mondiala).

Conceptul de globalizare financiara are în vedere crearea unei pieţe mondiale a banilor, a unei pieţe financiare globale, a unui sistem financiar global, a cărui apariţie şi dezvoltare se bazează pe fenomenul de dereglementare a pieţelor financiare naţionale, pe apariţia şi

4

dezvoltarea unor noi instrumente financiare şi pe expansiunea băncilor şi a altor instituţii financiare internaţionale. Globalizarea financiară presupune amplificarea volumului fluxurilor financiare de capital şi creşterea intensităţii acestora, procese a căror mărime poate fi comensurată în funcţie de gradul de deschidere a pieţelor financiare naţionale, de nivelul de angrenare financiară şi de gradul de integrare financiară. Deschiderea pieţelor financiare naţionale se referă la eliminarea restricţiilor legale asupra tranzacţiilor financiare internaţionale. Nivelul de angrenare financiară se referă la gradul de implicare naţională în activitatea financiară globală şi poate fi măsurat prin indicatori cum sunt: ponderea activelor financiare străine pe pieţele naţionale, gradul de implicare a instituţiilor financiare străine pe pieţele financiare interne, ponderea activelor financiare interne pe pieţele străine, gradul de implicare a instituţiilor financiare naţionale pe pieţele financiare externe, aportul naţional la diverse fluxuri financiare globale s.a. Termenul de integrare financiară presupune existenţa unei convergenţe a preţurilor şi a randamentelor unor pachete de active financiare similare, pe diferite pieţe financiare naţionale.

Globalizarea determină schimbări în structurile concurente, presupune amplificarea iniţiativei private şi a răspunderii în administrarea resurselor în valută.

Globalizarea în domeniul relaţiilor financiare internaţionale se reflectă prin creşterea fluxurilor internaţionale de capital şi prin modificările profunde în structura mecanismelor de pe pieţele financiare.

Deschiderea spre exterior a pieţelor financiare naţionale, precum şi modificările din unele compartimente au contribuit la extinderea operaţiilor pe pieţele financiare. Înlăturarea delimitărilor dintre activităţile băncilor comerciale şi cele ale băncilor de investiţii, precum şi dintre jobberi şi brokeri a determinat universalizarea operaţiunilor bancare şi financiare.

Crearea unor instrumente noi în domeniul financiar a influenţat pieţele financiare internaţionale. Instrumentele financiare au devenit alături de instrumentele de politică monetară mecanisme de influenţare a operaţiilor pe pieţele financiare internaţionale.

Mobilitatea ratei dobânzii, volatilitatea cursurilor de schimb au necesitat mecanisme noi de administrare a efectelor instabilităţii valutar-financiare, cum sunt contractele la termen, opţiunile, operaţiunile swap.

Prin intermediul mecanismelor valutare şi financiare s-a îmbunătăţit gestiunea instabilităţii ratelor dobânzii şi a cursurilor de schimb, trecerea de la un compartiment la altul al pieţei şi conversia valutelor.

Mijloacele moderne de prelucrare a datelor şi tehnicile de transmitere a informaţiilor au favorizat globalizarea în domeniul relaţiilor valutar-financiare internaţionale.

Dimensiunile operaţiilor de pe pieţele valutare şi financiare au fost determinate de standardizarea financiară, de diversificarea plasamentelor şi de tehnicile de acoperire a riscurilor.

În contextul extinderii şi diversificării operaţiilor în centrele financiare tradiţionale (Londra, New York, Paris, Frankfurt) se remarcă dezvoltarea spectaculoasă a pieţelor financiare japoneze şi a centrelor financiare din Singapore şi Hong Kong. Pieţele valutare, bursele de valori, pieţele derivate au devenit compartimente ale pieţelor globale. Globalizarea stimulează dezvoltarea fluxurilor financiare internaţionale, reducerea costului tranzacţiilor, conexiunea pieţelor financiare, diversificarea riscurilor din relaţiile economice internaţionale.

Prin intermediul pieţelor globale se măresc şansele de acces la resurse financiare de pe pieţe mai puternice, la tehnologie, la importuri şi exporturi. Participarea pe pieţele globale necesită politici raţionale de valorificare şi sprijinire a ţărilor sărace de către comunitatea internaţională.

Globalizarea a imprimat pieţelor pe lângă capacitatea de a atrage şi dirija fonduri importante şi pe aceea de a oferi instrumente de prevenire şi atenuare a riscurilor din relaţiile economice internaţionale.În acelaşi timp globalizarea a determinat mutaţii în structura riscurilor din relaţiile economice internaţionale.

Riscul „sistemic” ce rezultă din funcţionarea sistemului financiar internaţional nu mai poate fi gestionat individual. Procesul de globalizare în cadrul relaţiilor valutar-financiare internaţionale poate să genereze efecte negative datorită volatilităţii cursurilor şi interconectării

5

pieţelor. Efectele negative ale unor fenomene ce se manifestă pe pieţele valutare şi financiare se propagă rapid în alte domenii ale economiei sau în alte state.

Globalizarea a expus la risc economiile ţărilor dezvoltate, cât şi pe cele ale ţărilor emergente, dar a oferit prin fluxurile financiare premize de realizare a creşterii economice. Crizele economice complexe au fost determinate pe de o parte de influenţele politicilor naţionale şi, pe de altă parte, de mecanismele sistemului financiar internaţional.

Politicile şi programele economice care susţin şi consolidează stabilitatea macroeconomică, transparenţa şi deciziile eficiente de guvernare sunt direcţii de acţiune în vederea limitării riscurilor pentru ţările participante pe pieţele globale.

În acelaşi timp, la nivel internaţional se pot evita unele efecte negative ale globalizării prin evaluarea corespunzătoare a riscurilor de către investitori, monitorizarea fenomenelor din principalele centre financiare de către organismele de reglementare şi supraveghere, valorificarea informaţiilor asupra unor instituţii financiare.

Procesul de globalizare generează unele efecte pozitive în domeniul relaţiilor valutar financiare internaţionale, printre care:

ţările beneficiază de mecanisme de gestiune a echilibrului extern;liberalizarea mişcărilor de capital asigură o alocare mai eficientă a resurselor datorită instrumentelor de plasament şi de finanţare;se diversifică activele financiare;modernizarea sistemelor financiare datorită concurenţei de pe plan internaţional;finanţarea diverselor activităţi economice se realizează în aceleaşi condiţii;tehnologiile de transmitere a informaţiilor favorizează dispersia operatorilor pe pieţele financiare.

Ca urmare a globalizării în domeniul relaţiilor financiare şi valutare internaţionale au crescut operaţiile de schimb valutar. Schimburile comerciale, operaţiunile pe pieţele financiare şi derivate au multiplicat vânzările şi cumpărările de valută.

Procesul de globalizare financiară necesită mecanisme de control ale autorităţilor monetare şi întărirea controlului prudenţial din partea băncilor care desfăşoară activităţi pe plan internaţional.

Creşterea împrumuturilor pe bază de emisiuni de titluri a impus diversificarea mecanismelor şi instrumentelor de pe pieţele financiare internaţionale. Pieţele contractelor la termen şi pieţele opţiunilor au contribuit la îmbunătăţirea gestiunii riscurilor din relaţiile economice internaţionale şi la creşterea profitului rezultat din intervenţiile speculative.

Globalizarea impune adaptarea managementului instituţiilor financiare internaţionale la problemele dezvoltării economiei mondiale.

Efectele actuale ale fenomenului de globalizare financiară asupra economiilor naţionale pot fi grupate în trei categorii, şi anume: efecte decizionale asupra politicii macroeconomice şi a politicii cursului de schimb, efecte instituţionale şi distribuţionale (statul bunăstării) şi efecte structurale (riscul sistemic şi schimbarea balanţei puterii financiare).

a) Efectele decizionale asupra politicii macroeconomice constau în forţarea guvernelor de a adopta politici macroeconomice prudente, bazate pe rate scăzute ale inflaţiei şi pe o disciplină fiscală şi monetară fermă. În cazul promovării unor politici macroeconomice expansioniste, bazate pe deficite bugetare mari şi pe o datorie publică ridicată, aceste guverne riscă să se confrunte cu creşterea inflaţiei şi a ratelor dobânzii interne (care antrenează o creştere a costului datoriei publice interne), iar perspectiva unei inflaţii mai ridicate conduce la fuga capitalurilor străine şi la creşterea costului datoriei externe (datorită creşterii primei de risc a ţării debitoare, cauzată şi de sporirea neîncrederii creditorilor externi faţă de ţara respectivă). Efectele decizionale asupra politicii cursului de schimb constau în faptul că o ţară debitoare nu poate să menţină pe termen lung un curs de schimb supraevaluat al monedei naţionale, dacă acesta este nesustenabil. Protejarea de către guvern a unui anumit curs de schimb presupune o mărire forţată

6

a ratelor dobânzii, iar această majorare poate afecta economia în ansamblul ei (gradul de ocupare a forţei de muncă, politica de creditare a firmelor etc.);

b) Efectele instituţionale şi distribuţionale (statul bunăstării) sunt invocate de cei care se opun fenomenului de globalizare care conduce, în opinia lor, la afectarea intereselor beneficiarilor statului bunăstării sociale (organizaţiile muncitoreşti, angajaţii din sectorul public, alte grupuri de stânga). În opinia acestora, globalizarea forţează guvernele să promoveze politici financiare şi monetare restrictive, bazate inclusiv pe privatizarea sectorului public şi pe dereglementarea pieţei muncii, iar astfel de politici conduc inevitabil la creşterea gradului de expunere a acestor categorii sociale, la pierderea protecţiei din partea statului. Globalizarea pieţelor financiare nu constituie însă sfârşitul statului bunăstării, deoarece promovarea de către guverne a unor politici economice expansioniste şi a unor programe sociale ambiţioase nu sunt incompatibile cu acest fenomen;

c) Efectele structurale (riscul sistemic şi schimbarea balanţei puterii financiare) vizează riscurile pe care piaţa financiară globală le poate induce sistemelor financiare naţionale. Bursele naţionale de valori sunt cele mai afectate de ieşirea rapidă a capitalurilor străine speculative pe termen scurt, iar acest lucru poate conduce la declanşarea în lanţ a unor crize financiare de proporţii la nivelul economiilor naţionale. În acest context, evoluţia sistemului financiar global ridică semne de întrebare serioase în ceea ce priveşte natura puterii de stat, autonomia şi suveranitatea naţională.

De completat cu materiale privitor la:1. evoluţia preţurilor la petrol pe pieţele internaţionale2. crizele contemporane (valutare, financiare, economice etc)3. rolul aurului

7