Suport de curs – Medierea în Penal

1. Noţiuni generale despre riscuriTermenul de RISC se referă la orice element care ar putea să afecteze în mod

negativ desfăşurarea şi finalizarea cu succes a unui proces – în cazul de faţă a procesului de mediere într-o cauză penală – fie că are impact asupra rezultatelor, asupra folosirii eficiente a resurselor, asupra duratei, costurilor sau calităţii acestuia, asupra persoanelor implicate în procesul de mediere ori a persoanelor implicate în procesul penal.

Riscul şi analiza riscurilor sunt parte integrantă a managementului procesului de mediere. Managementul procesului de mediere constă în planificarea, organizarea şi gestionarea activităţilor şi resurselor, în condiţiile existenţei unor constrângeri referitoare la timp, resurse, rezultate aşteptate şi costuri – una dintre caracteristicile generale ale gestiunii lor o reprezintă necesitatea preocupării pentru identificarea şi eliminarea factorilor negativi care ar putea influenţa reuşita medierii.

Scopul managementului procesului de mediere este de a gestiona nivelurile de risc şi de incertitudine, astfel încât medierea să fie finalizată cu succes. Pentru aceasta este necesară identificarea posibilelor riscuri şi modalităţile prin care acestea pot fi minimizate.

Este necesar să subliniem importanţa managementului procesului de mediere. Nu putem să „suportăm” costuri care nu se justifică, nu putem să ne asumăm riscuri pe care să nu le putem controla, nu putem să „lucrăm” cu persoane al căror comportament nu poate fi controlat, nu este normal să mediem fără să ne asumăm finalitatea procesului de mediere, ş.a. La nivel de principiu, managementul urmăreşte realizarea unui raport optim între input-uri, ceea ce se investeşte, ceea ce consumă, în cadrul unui proces şi output-uri, ceea ce se obţine, rezultatul care se obţine în urma desfăşurării procesului în cauză.

Dacă suntem buni sau mai puţin buni, dacă suntem eficienţi, dacă ceea ce facem noi are valoare, putem constata analizând modul în care administrăm medierile pe care le desfăşurăm.

Durează acestea prea mult ? Ne pierdem răbdarea ascultând şi explicând fără să apară rezultatele aşteptate ? Avem reproşuri în legătură cu ceea ce facem ? Nu ne simţim suficient de liberi în prezenţa avocaţilor ? Nu reuşim să obţinem sume de bani rezonabile pentru ceea ce facem ? Nu reuşim să respectăm propriile programări ?

Este evident că ceva nu este în ordine cu modul în care ne manageriem propria activitate. Trebuie făcut ceva – ce, presupune o analiză serioasă a riscurilor ce ne ameninţă propria activitate şi rezultatele. Vom observa, cu uşurinţă, două categorii de riscuri:

- riscuri interne, ce ţin de noi, de persoana mediatorului, de modul în care suntem motivaţi, pregătim şi desfăşurăm medierea, cum ne mobilizăm şi ne stimulăm disponibilitatea;

- riscuri externe, ce au ca obiect alte persoane, bunuri şi interese legitime.În cadrul acestui demers vor fi analizate riscurile pe care le-am identificat cu

privire la persoane, bunuri şi interese legitime, riscuri care se pot dezvolta în condiţiile unui tratament ignorant ori lipsit de eficienţă. Riscurile ce ţin de persoana mediatorului vor constitui obiectul unui alt demers.

Pentru a putea gestiona riscurile ce se pot dezvolta într-un proces este necesar să se cunoască aceste riscuri, adică să fie identificate. Identificarea riscurilor constituie primul pas în construirea profilului riscurilor unui proces.

Pentru un management eficace al riscurilor, identificarea riscurilor trebuie să capete un caracter permanent. Identificarea continuă a riscurilor este condiţia necesară racordării la schimbare, la evoluţiile specifice procesului de mediere.

1

Riscul este o incertitudine şi nu ceva sigur.Nu constituie riscuri problemele (situaţii, evenimente) care nu pot apărea.Nu trebuie identificate ca riscuri probleme care vor apărea cu siguranţă.

Acestea nu sunt riscuri, ci sunt certitudini. Riscurile au o cauză şi un efect asupra procesului de mediere a cauzei penale. Certitudinile trebuie gestionate. În cele mai multe cazuri, ele determină o schimbare de strategie, de obiective şi o realocare de resurse

Identificarea riscurilor nu poate fi o operaţiune strict obiectivă ci, înainte de toate, o problemă de percepţie afectată de subiectivitatea specifică fiecărui individ implicat în procesul de mediere a cauzei penale. Se poate afirma că nu se operează, în sine, cu riscuri, ci cu percepţii asupra riscurilor .

Managementul riscurilor în cauzele penale presupune un proces continuu de învaţare. Din experienţele trecute învăţăm pentru a controla mai bine prezentul şi viitorul. În fiecare caz există riscuri specifice. În aceste condiţii, nu sunt considerate riscuri acele riscuri, cu caracter general care, în cazul pe care îl avem în lucru, nu pot apare. Este bine să avem o abordare prudentă şi riguroasă a riscurilor; este dăunător să devenim excesiv diligenţi pentru ceea ce s-ar putea dovedi simple ficţiuni. Considerarea unor ficţiuni ca fiind riscuri, generează risipă de resurse şi disiparea eforturilor spre probleme ipotetice, ştiut fiind faptul că fiecare risc identificat necesită elaborarea unui răspuns.

Trebuie făcută deosebirea dintre riscul inerent şi riscul rezidual.Riscul inerent este un risc specific ce ţine de realizarea obiectivului procesului

de mediere, fără a se interveni prin măsuri de atenuare a riscului. Identificarea riscurilor inerente este utilă deoarece creează o imagine de ansamblu a riscurilor cu care se poate confrunta medierea dacă problema este tratată cu ignoranţă.

Riscul rezidual este riscul ce rămâne după ce s-au pus în operă măsurile de atenuare a riscurilor identificate sau, cu alte cuvinte, riscurile remanente în urma efortului oportun depus. Riscurile reziduale reprezintă o măsură a eficacităţii administrării riscurilor şi un reper de raportare la tolerabilitate – asumarea riscurilor, ca atare.

2. Principalele categorii de persoane în legătură cu care se dezvoltă riscuri în cauzele penale

2

Pe parcursul acestui capitol vor fi prezentate consideraţii cu privire la riscurile care se dezvoltă în legătură cu fiecare categorie de persoane participante în soluţionarea unei cauze penale. Considerăm importantă identificarea, evaluarea şi administrarea lor nu numai din considerente care să ţină de securitatea personală, integritatea corporală ori sănătatea acestor persoane ci, mai ales, prin prisma modului lor specific de manifestare în cadrul procesului de mediere a cauzei penale.

2.1. Riscuri în legătură cu persoanele vătămate şi cele apropiate lor;

Persoană vătămată, într-o cauză penală este orice persoană care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală printr-o faptă penală. În cadrul procesului penal, persoanele vătămate se bucură de anumite drepturi stabilite pe cale legală (a se vedea prevederile Codului de procedură penală). În cadrul procesului de mediere nu se poate pune problema unor drepturi şi obligaţii specifice, însă, poziţia sa este, puternic, influenţată de drepturile pe care le are în cadrul procesului penal, de modul în care a evoluat ancheta penală până în momentul în care s-a iniţiat medierea, de modul în care evoluează sau poate evolua ancheta pe parcursul desfăşurării medierii. Un avantaj pentru persoana vătămată îl constituie şi faptul că poate să exercite acţiunea civilă în cadrul procesului penal – este vorba despre celeritatea rezolvării problemelor de natură patrimonială, despre costuri, despre presiunea specifică pe care acţiunea penală o poate exercita asupra acţiunii civile.

În concret, putem constata că în legătură cu procesul de mediere se pot dezvolta:

- riscuri în legătură cu sănătatea, integritatea corporală sau viaţa persoanelor vătămate şi a celor apropiate lor;

- riscuri în legătură cu imaginea, cu relaţiile sociale şi/sau profesionale ale persoanelor vătămate;

- riscuri în legătură cu interesele patrimoniale, cu interesele generale de afaceri, cu alte interese legitime.

Riscurile în legătură cu sănătatea, integritatea corporală sau viaţa persoanelor vătămate apar şi se dezvoltă fiind influenţate de mai mulţi factori. Nu neapărat în ordinea importanţei ori legat de măsura sau amploarea pe care o pot cunoaşte într-un caz sau altul, considerăm că printre cei mai importanţi factori sunt următorii:

- Natura activităţii ilicite;- Existenţa unei stări conflictuale;- Starea de sănătate;- Cultura zonală;- Reacţia organelor de anchetă

Natura activităţii ilicite desfăşurate, ce constituie fondul cauzei, poate influenţa fundamental tot ceea ce ne putem aştepta să se întâmple mai rău cu persoana vătămată pe care o avem în mediere. Evident că există activităţi ilicite în care violenţa apare ca prezenţă de natură a genera frică. Violenţa a fost prezentă efectiv, ca o componentă definitorie a activităţii ilicite, a fost, şi încă este, la nivel de ameninţare ori se manifestă la nivel de potenţial, de temere, de aşteptare. Persoana vătămată se expune prin natura lucrurilor. Desfăşurarea activităţilor specifice procesului de mediere nu putem spune că, prin natura ei, exacerbează, escaladează, oferă amploare, însă, poate constitui prilejul cu care să se manifeste violenţa ce poate să o pună în pericol. Violenţa atrage violenţă.

Manifestările violente sunt pentru unele persoane un mod de a se manifesta în mod obişnuit şi, mai grav, de a se impune, de a rezolva problemele de zi cu zi. Cunoscând despre existenţa unei cauze de natură penală, de pericolul pe care îl poate reprezenta demersul persoanei vătămate susţinut de forţa justiţiei sociale, de posibilele consecinţe de natură fizică sau/şi psihică ce pot apare, unele persoane îşi

3

pot pierde şi minimul echilibru pe care îl au şi pot da curs la acte, gesturi, acţiuni violente – pornind de la violenţa în limbaj, manifestată prin tot felul de injurii, expresii indecente şi provocatoare; trecând la violenţa în gesturi, ce se poate manifesta la nivelul unor trageri de haine, îmbrânceli, expunerea organelor sexuale, scuipat, etc.; ajungând la acţiuni violente care, prin natura lor sunt destinate să pună în pericol viaţa persoanelor precum lovituri cu pumnii şi picioarele, incendieri, manevre directe cu automobilul, cu animale, cu alte elemente de tehnologie ori dispozitive cu potenţial vătămător.

În aceste condiţii este de aşteptat ca cel sau cei care au desfăşurat activităţi ilicite cu violenţă ori apropiaţi ai acestora să aibă „porniri” greu de stăpânit. Ne putem aştepta atât la iniţierea de conflicte spontane, mai mult sau mai puţin regizate (cel puţin în partea de debut) cât şi la pregătirea minuţioasă, perfidă, cu „scăpări” în zona grotescului, de acţiuni care pot ajunge la un nivel de violenţă extrem, eventual, care să afecteze şi alte persoane ce nu au legătură cu cauza ori cu persoana vizată.

Existenţa unei stări conflictuale care să persiste din trecut, în care poate au fost implicate familii, rude, grupuri sociale, minorităţi culturale, naţionale ori de altă natură, pot face ca aceste riscuri să „aibă oportunitatea” de a se escalada şi de a induce ameninţări, inclusiv, la nivelul ordinii şi liniştii publice de la nivelul întregii comunităţi locale.

De multe ori activitatea ilicită este doar vârful unui aisberg care ascunde vederii multe alte evenimente antecedente care au avut menirea de a umple paharul.

Există posibilitatea ca activitatea ilicită ce constituie obiectul cauzei pe care o mediem să aibă legătură directă, să fi fost planificată pentru a dezlănţui conflictul mocnit şi a „pune lucrurile la punct”.

De asemenea, activitatea ilicită, pe care o mediem, poate să fi apărut total întâmplător – să fie vorba despre un eveniment neaşteptat ca natură şi apariţie în timp şi spaţiu, deşi previzibil ca mod de evoluţie a stării conflictuale deja existente.

În ambele cazuri procesul de mediere trebuie extins la nivelul conflictului care a făcut posibilă, a influenţat ori a generat activitatea ilicită penală care a constituit obiectul cauzei care a ajuns pe masa noastră de lucru. Nu va exista un acord de mediere care să poată fi respectat dacă nu se va media şi fondul problemelor. Făptuitorul ori făptuitorii, mai degrabă, ar accepta să se sacrifice, să primească pedeapsa penală în calitate de eroi ai grupului şi intereselor pe care le reprezintă,

4

decât să manifeste echilibru, înţelegere a situaţiei, dorinţă de a rezolva problema durabil.

Starea de sănătate a persoanelor vătămate şi a celor apropiate lor – bolile cronice, afecţiunile de tot felul, plăgile, blocajele, inflamaţiile, etc. – poate pune în pericol, ca evoluţie, firescul comportamentului, integritatea corporală sau viaţa persoanelor vătămate şi a celor apropiate lor pe parcursul desfăşurării procesului de mediere.

Poate fi vorba atât despre afecţiuni, în sens larg, care precedă, ca apariţie şi evoluţie, desfăşurării activităţii ilicite cât şi despre afecţiuni apărute ca urmare a vătămărilor, de natură fizică ori psihică, produse prin desfăşurarea activităţii ilicite. Desfăşurarea activităţilor specifice atât reacţiei personale cât şi reacţiei sociale sunt deosebit de solicitante pentru persoanele vătămate şi cele apropiate lor. Afecţiunile, în sens larg, preexistente nu au cum să nu se agraveze; tot ceea ce se întâmplă în plan psihic nu are cum să nu lase sechele; durerile apărute sau cele care s-au dezvoltat ca urmare a desfăşurării activităţii ilicite nu se poate să nu afecteze comportamentul persoanei.

Trebuie acceptat că o asemenea persoană, odată cu implicarea sa în activitatea ilicită şi suportarea de „suferinţe”, se comportă altfel, are o altă normalitate, o normalitate diferită de a oricărei alte persoane care nu a fost vătămată prin respectiva activitate ilicită. Nu poate fi vorba despre o normă cu caracter general, totul ţine de persoană, de natura activităţii ilicite şi modul specific în care au fost suportate consecinţele.

Persoanele apropiate celor care au fost vătămate acuză, de regulă, probleme în plan psihic. Există şi cazuri în care se dezvoltă suferinţe şi în plan fizic în condiţiile în care acestea trebuie să aibă grijă de cei apropiaţi care au fost vătămaţi – drumuri la spital, la medic în ambulatoriu, faptul că trebuie să stea efectiv la dispoziţia celor suferinzi, să îi sprijine, să îi schimbe, să îi întreţină şi să îi îngrijească.

5

Cultura zonală, fără să fie vorba despre o desconsiderare a valorilor culturale zonale, trebuie acceptat că la nivelul unor cartiere, la nivelul unor comunităţi locale, încă se mai consideră normal să tratezi problemele importante la nivelul de „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Sunt comunităţi locale în care se poartă cuţitul sau alte obiecte care pot fi folosite pentru atac ca un accesoriu obişnuit le „ţinuta de stradă”. Se consideră a fi o datorie morală a răzbuna orice persoană apropiată care a avut de suferit o vătămare din partea altuia. Ba, încă cu cât este mai mare vătămarea cauzată, cu atât mai mare este „fala” autorului.

Reacţia organelor de anchetă prin promptitudine ori, din contră, delăsare poate condiţiona dezvoltarea riscurilor legate de sănătatea, integritatea corporală ori viaţa persoanelor vătămate sau/şi a celor apropiate acestora. Dacă nu se întâmplă nimic ori eficienţa demersurilor efectuate este modestă, „cei răi” se pot considera încurajaţi, acceptaţi ca un rău necesar ori insuficient de semnificativ – câinii latră şi ursul îşi vede de treaba lui. De asemenea, o reacţie supradimensionată poate crea un efect negativ, persoana vătămată putând fi acuzată de efectele intervenţiei organelor de anchetă.

6

Riscurile în legătură cu imaginea, cu relaţiile sociale şi/sau profesionale ale persoanelor vătămate se dezvoltă pe fondul partizanatului instinctual şi inevitabil care apare, de fiecare dată, când se întâmplă ceva într-o comunitate. Probabil că totul pleacă de la faptul că nimeni şi nimic nu este perfect, de la faptul că percepţia noastră este dominată de subiectivitate. Pe cale de consecinţă, unii apreciază că ceva este mai grav; alţii, că este mai puţin grav; alţii, că ... de fapt nu „este mare lucru”, unii consideră că altcineva este de vină; alţii că este de vină cel care ... a fost prejudiciat, că „a căutat-o cu lumânarea”.

Deşi, ca principiu, persoana vătămată atrage milă, compasiune, simpatie, ajutor, lucrurile nu sunt şi nu au cum să fie simple. A fi vătămat, a fi prejudiciat nu este, neapărat, confortabil. Cei din jur, nu trebuie uitat că percep, evaluează, interpretează realitatea şi acţionează, înainte de toate, conform propriilor interese. Nu trebuie să ne fie de mirare dacă constatăm că persoane pe care le considerăm respectabile au atitudini „puţin” nefireşti ori se schimbă de la o zi la alta – se pronunţă şi clamează în sensul inadmisibilităţii comportamentului ilicit după care văd, doar, atitudinea provocatoare şi condiţiile care au înlesnit, favorizat, facilitat, încurajat, desfăşurarea activităţii ilicite. În ceea ce priveşte imaginea, ştim cu toţii că este posibil ca în anumite condiţii o persoană violată este „o violată”, o persoană înşelată este „un fraier”, o persoană care se droghează este „un nenorocit de drogat”, o persoană traficată este „o bucată de carne care nu a avut noroc”, o victimă a violenţei domestice se alege cu „lasă că-i trece” ş.a.

Relaţiile sociale, şi ele au de suferit. Ştiind că ai de a face cu o persoană „cu probleme” îţi faci calcule, te gândeşti, începi să te întrebi, întrebi şi pe alţii, nu ai cum să nu afli că cel ori cea ... nu este „fără vină”. Din comoditate este mai uşor să renunţi; nu cumva problemele celui vătămat să „alunece”, să devină şi ale celuilalt. Apropiaţii, ori se solidarizează, mai mult sau mai puţin formal, ori se distanţează, şi la propriu, şi la figurat. Cei care se solidarizează şi au atitudini publice devin, şi ei, la fel de „vopsiţi”, la fel de evitaţi – doar se transmit problemele celui cu care s-au solidarizat – ori, din contră, compătimiţi, devin „culegători” de regrete, de atitudini vehemente prin care se condamnă răul.

În ceea ce priveşte exercitarea relaţiile profesionale, şi acestea urmează modelul la care am făcut referire mai sus. Interesant este că, din punct de vedere al percepţiei, cei mai mulţi dintre noi suntem tentaţi să vedem calitatea de „persoană vătămată”; calităţile profesionale, ceea ce o fac pe persoana respectivă apreciată

7

pălesc. Este adevărat că „noutatea” îşi cere drepturile, însă, aici, ceea ce atrage atenţia este elementul de diferenţă, oarecum extraordinar, este cineva căruia i s-a întâmplat ceva, iar aceasta nu poate să nu fie remarcat, devenind, pentru un timp, chiar, o trăsătură definitorie. Lucrurile pot evolua în rău, managerul executiv al companiei unde persoana vătămată îşi desfăşoară activitatea poate considera că imaginea publică, că activitatea companiei poate avea de suferit datorită situaţiei delicate prin care trece angajatul său. Apare ideea unui concediu, schimbarea locului, a departamentului în care persoana respectivă îşi desfăşura activitatea şi ... tot aşa, astfel că cel vătămat devine mai victimă – de data aceasta, a propriei situaţii. Situaţia este asemănătoare şi în cazul profesiilor liberale – mediatori, avocaţi, consultanţi de orice natură, frizeri, medici, ş.a. – sunt afectaţi, în egală măsură de statutul de victimă. Devine o problemă de concentrare, de sistematizare a eforturilor, de a prioritiza anumite opţiuni de lucru, de elabora o strategie, un discurs, o metodă de lucru. Este greu de crezut că cineva, frământat de problema de a fi fost victimă, suferind fizic şi psihic rezultatele traumatismelor a căror victimă a fost, va rămâne neschimbat, la fel ca „înainte”.

Se poate constata că o categorie de riscuri o dezvoltă pe alta – riscurile cu privire la sănătate, integritate corporală şi viaţă, deşi au o componentă independentă, le dezvoltă pe cele care au ca obiect imaginea, relaţiile sociale şi/sau profesionale ale persoanelor vătămate. În aceeaşi ordine de idei, precedenta categorie de riscuri o generează pe următoarea, cea care are ca obiect interesele patrimoniale, cele de afaceri, alte interese legitime.

8

Persoanele vătămate au tot felul de costuri care, chiar dacă există speranţa legitimă a recuperării lor, într-un fel sau altul, trebuie avansate. Există posibilitatea ca o persoană vătămată – mai greu de crezut – să nu aibă pierderi directe ori să nu le perceapă ca fiind importante, să nu le dea importanţă. Într-un asemenea caz, se poate dezvolta o angoasă legată de posibilitatea apariţiei, mai mult sau mai puţin prevăzute, a unor pierderi.

În altă ordine de idei, este cunoscut faptul că cei mai mulţi dintre noi avem un echilibru financiar relativ precar – puţini sânt cei care pot să reziste „cu venituri suspendate” mai mult de 3-4 luni. Totul se poate transforma într-o adevărată catastrofă, nu, neapărat, din cauza prejudiciului material suferit, ci, foarte important, din cauza profitului, a veniturilor nerealizate. Faptul că suferim, că nu rezolvăm suficient de repede şi de bine problema legată de vătămarea noastră, că cei ori cel care ne-a vătămat ne râde în nas, nu recunoaşte, nu are posibilităţi ori nu vrea să acopere prejudiciul, ne afectează, nu ne permite să ne manifestăm în plan familial, social, profesional, etc. aşa cum ne dorim.

Despre inspiraţie, fler, idei constructive este greu de spus ceva, atâta vreme cât suntem afectaţi. Avem nevoie să luăm decizii în fiecare zi – unele mai importante altele mai puţin importante. Fiecare decizie va fi luată mult mai greu, energia noastră va fi diminuată de suferinţă. Negocierile cu partenerii de afaceri, cu clienţii, cu diverse alte persoane necesită stăpânire de sine şi putere de convingere – greu de realizat câtă vreme încă suntem sub imperiul a ceea ce s-a întâmplat.

Poate că, deja, treceam printr-o perioadă de schimbări, luasem decizii importante pentru cariera şi viaţa noastră, ar trebui să ne pregătim, să dăm examene, să concurăm cu alţii, etc. şi ... s-a întâmplat ceea ce nu doream să se întâmple. Cum să ne recăpătăm echilibrul, cum să recuperăm ceea ce am pierdut ori nu am făcut, cum să mai credem în noi, în adevăr, justiţie şi pace socială – pot deveni, la un moment dat întrebări retorice.

9

2.2. Riscuri legate de făptuitori şi persoanele apropiate lor;Vorbind despre riscurile legate de persoana celor care au făcut ceea ce legea

penală a interzis, cei care au făcut „rău” şi apropiaţii lor, considerăm că o abordare eficientă trebuie să înceapă prin a observa mecanismul reacţiei individului pus în faţa conştientizării faptului că are de dus o luptă cu societatea; dacă nu cu societatea, în ansamblul său, cel puţin, cu un mecanism care, de cele mai multe ori, nu funcţionează rău – în special când este vorba despre activităţile ilicite săvârşite cu violenţă.

În fapt, orice individ, odată cu hotărârea de a săvârşi o infracţiune, de a face ceea ce ştie că legea penală interzice îşi asumă un risc important – riscul de a intra în conflict cu societatea şi de a suporta consecinţele, în primul rând, de natură penală, însă, nu numai.

În legătură cu procesul de mediere, comportamentul făptuitorilor şi, în parte, a apropiaţilor lor devine condiţionat de două categorii esenţiale de riscuri:

- Riscuri în legătură cu dezvoltarea unor consecinţe în plan psihic;- Riscuri în legătură cu dezvoltarea unor consecinţe în plan fizic.Înainte de a le dezvolta, pe fiecare în parte, trebuie observat că, pentru mulţi

dintre membrii societăţii „normali”, o parte importantă a acestor riscuri nu sunt riscuri; sunt, sau trebuie să fie, certitudini. Să trebuiască să acoperi prejudiciul, să suporţi o pedeapsă care poate fi cu închisoarea pentru un număr mare de ani, să suporţi alte pedepse precum interzicerea ocupării unor funcţii, exercitării unei profesii, să decazi din drepturile părinteşti, ş.a. este normal să fie ceva normal. Totuşi, cei mai mulţi dintre făptuitori acceptă normalul ca pe o eventualitate, ca pe ceea ce se poate întâmpla cel mai rău şi consideră că dacă au suficientă grijă nu se va întâmpla nimic rău ori, în cel mai rău caz, vor scăpa cu puţin.

Riscurile în legătură cu dezvoltarea unor consecinţe în plan psihic se bazează pe frica, firească, de a vedea degradându-se relaţiile cu cei apropiaţi, de a te vedea condamnat de toţi, de a constata că eşti etichetat ca „nenorocit” şi evitat de toţi, de a-ţi pierde respectul celor pe care îi consideri importanţi, de a te vedea, în ultimă instanţă, părăsit de toţi şi de toate. Stima de sine poate să „cedeze”, să se „aleagă praful” de tot ceea ce credeai despre tine – cel bun, frumos şi deştept.

În concret, părinţii, soţia/soţul, copiii – foarte importanţi pentru oricine – „se vor întoarce cu spatele”, îl vor considera pe cel apropiat nedemn. Pe de o parte, poate fi vorba despre ceea ce a făcut (furat, tâlhărit, violat, traficat, ucis, etc.) iar, pe de altă parte, poate fi vorba despre ceea ce nu mai poate face (nu mai poate oferi ocrotire,

10

suport financiar, nu mai poate să-şi asume sarcini nici casnice, nici de altă natură), nu mai poate fi nimic din ceea ce a fost. Mai mult, în condiţiile în care se va pune problema acoperiri unor prejudicii şi executării silite a unor bunuri, mobile ori imobile, situaţia poate deveni dramatică, cel vinovat începe să fie urât.

Prietenii, cei care sunt buni la tot şi la toate, dispar ca luaţi de vânt; rămân doar cei care au de revendicat datorii, cei care vor să ceară ceva ori cei care simt că pot avea ceva de câştigat în viitor.

De remarcat, în context este drama psihică legată de partenerul de viaţă. Ea ori el, soţie, soţ, partener într-o uniune liber consimţită, relaţie apropiată, etc. continuă să trăiască într-un alt context, din care cel devenit făptuitor, suspect, inculpat şi, foarte posibil, condamnat, este exclus.

Oare ce face ea ? Este acasă ? Este cu copii ? S-a luat altul de ea ? Cum s-o descurca cu banii ? Nu cumva a găsit pe unul care să-i dea bani ? Se mai gândeşte la mine ? Mă aşteaptă ? – sunt doar câteva din sutele de întrebări care îl pot măcina pe cel care este vinovat de săvârşirea unei fapte penale. Cum nimeni nu poate să fie obligat să suporte o situaţie grea şi delicată aşteptările legate de iminenta separare, divorţ, terminare a relaţiei pot deveni certitudine.

Riscurile în legătură cu dezvoltarea unor consecinţe în plan fizic se bazează pe frica, firească, legată de posibilele suferinţe fizice care pot apare în desfăşurarea evenimentelor.

Răzbunări ale persoanelor care au avut de suferit prin desfăşurarea activităţii ori activităţilor ilicite sau a unor persoane apropiate acestora, poate, chiar, gesturi extreme ale unor persoane marcate de gravitatea ori oribilul celor întâmplate, pot face din persoana făptuitorului o victimă care să sufere în plan fizic mult – până la a-i fi pusă în pericol viaţa sau ... .

Există riscuri legate de posibile comportamente abuzive ale poliţiştilor sau altor persoane care pot da „o mână de ajutor” în desfăşurarea anchetei. În arest pot apare „colegi” care să aibă de spus „mai multe cu pumnul decât cu gura”. În penitenciar, pe timpul executării pedepsei, pot apare agresiuni de tot felul, inclusiv, de natură sexuală.

Pot fi percepute riscuri şi în legătură cu hrana, obiectele de îmbrăcăminte, de igienă, modul în care va fi resimţit frigul ori căldura, satisfacerea nevoilor sexuale, ş.a.

11

Cum îşi va putea îngriji sănătatea, cu îşi va putea trata o afecţiune, chiar şi numai minoră, ce poate apare, cum se va acomoda cu mediul penitenciar, cum va fi perceput şi tratat de funcţionarii de la locul de detenţie, de la locul unde va încerca să muncească, sunt alte probleme – fără să fie singurele sau ultimele – care pentru un asemenea individ se pot constitui în riscuri de natură fizică.

Cei apropiaţi făptuitorilor, în plan fizic, dezvoltă şi resimt riscuri legate de securitatea personală. Se simt mai vulnerabili în faţa victimelor, pot ajunge la o anxietate generalizată – toată lumea are ceva cu, toţi sunt un potenţial pericol. Poate fi vorba despre o implicare activă, prin a insista, a pune condiţii, a solicita, în cadrul procesului de mediere, foarte multe lucruri, a impune tot felul de obligaţii de tip garanţie care să le asigure liniştea pe viitor.

2.3. Riscuri legate de martori şi persoanele apropiate lor;În ceea ce îi priveşte pe martori, deşi neutri – cel puţin la nivel teoretic – din

punctul de vedere al intereselor în cauză, şi în legătură cu aceştia se pot dezvolta riscuri. În principiu, pot apare riscuri comparabile cu cele legate de persoanele vătămate şi cele apropiate acestora.

Ca aspect specific trebuie subliniat faptul că aceste persoane se percep „la mijloc”, poziţie confortabilă până la momentul constatării unor interese proprii în legătură cu evoluţia celor ce se, ori trebuie să se întâmple în cauză.

Am adus în discuţie problema martorilor – deşi ei nu vin şi nu par să aibă legătură directă cu procesul de mediere a conflictului – pentru că evoluţia lor, sau aşteptările legate de aceasta, potenţează, în mod evident, prestaţia celor implicaţi în conflict şi, pe cale de consecinţă, în procesul de mediere.

Interesele lor de natură materială, de natură societală, profesionale, etc. îi fac vulnerabili, comportamentul lor poate deveni lipsit de previzibilitate – fiecare dintre părţile implicate în conflict şi în procesul de mediere devin expuse; ceea ce era considerat un punct tare poate deveni un punct slab şi invers.

De exemplu, persoana vătămată se bazează pe sinceritatea şi buna credinţă a unui martor care prin ceea ce declară, în mod normal, susţine modul în care a fost descrisă fapta şi reaua credinţă a făptuitorului. Între-o asemenea situaţie, în mediere, persoana vătămată va considera că are o poziţie suficient de stabilă şi puternică pentru solicita cât mai mult şi a avea câştig de cauză. Dacă martorul va introduce, în

12

faţa anchetatorului ori într-un mediu public nuanţe de relativitate; va face afirmaţii prin care va împărţi vinovăţia; nu va minţi, însă va observa aspecte ori elemente care pot fi imputabile, într-o mare măsură, persoanei vătămate; va manifesta reticenţă pentru participarea în cadrul anchetei şi va spune, în mod repetat, că nu a văzut ceea ce s-a întâmplat exact, că nu a înţeles, nu a fost atent, nu a putut observa din cauza ...; ceea ce constituia un punct tare pentru persoana vătămată, ceea ce îi dădea siguranţă, ceea ce îl făcea să creadă că va avea succes, ceea ce putea să fie un argument, nu mai este; se transformă într-un punct slab, în ceva care poate fi folosit împotrivă, ceva care poate fi exploatat în defavoarea poziţiei şi intereselor sale.

Se poate întâmpla ca martorul să nu corespundă, de fiecare dată, comportamentului aşteptat. Astfel, dacă o persoană interesantă va miza pe faptul că martorul nu va face anumite declaraţii datorită şi-ar putea vedea afectate unele interese – ale sale, ale soţiei, copiilor ori alte persoane apropiate – se poate întâmpla ca acest lucru să nu se confirme; martorul să defecteze, să spună adevărul şi să îşi asume riscurile aferente.

Martorii pot să îşi evalueze, să îşi configureze şi să îşi urmărească interesele într-un mod specific – la fel precum pe o tablă de şah există mai multe deschideri, mai multe apărări, mai multe variante de contraatac. Previzibilitatea comportamentului lor poate deveni o problemă cu dimensiuni şi evoluţii specifice de la persoană la persoană.

În cadrul procesului de mediere una sau alta dintre părţile implicate în conflict, poate să afle ceea ce nu ştia ori încă nu ştia.

Aici, considerăm că este locul în care trebuie să subliniem necesitatea ocrotirii identităţii şi intereselor legitime ale martorilor şi persoanelor apropiate lor.

Şi de o parte, şi de alta, a conflictului ce constituie obiectul cauzei penale sunt persoane care pot face orice, sau aproape orice, pentru a-şi atinge scopurile. Medierea poate constitui un prilej, o oportunitate nesperată, pentru a obţine informaţii despre posibili martori care pot ajuta la lămurirea împrejurărilor desfăşurării activităţilor ilicite. De la gând până la faptă poate fi, de multe ori, o distanţă neaşteptat de mică. Mimând medierea, dorinţa de a rezolva conflictul prin mediere, persoane interesate – de rea credinţă, în aceste condiţii pot fi atât persoanele care se declară vătămate cât şi făptuitorii – pot provoca atitudini, reacţii, comportamente, care să fie la limita controlului; totul poate fi folosit doar pentru a afla ceea ce ar putea fi împotriva propriei poziţii şi a intereselor personale. Odată obţinute astfel de informaţii, se poate trece la acţiune pentru a întoarce situaţia. În aceste condiţii martorii, direct, ori indirect, prin persoane apropiate lor, pot fi abordaţi în vederea negocierii adevărului şi, în cazul în care nu dau suficientă satisfacţie, pot deveni victime – pot constitui obiectul unor acţiuni violente, a şantajului, ameninţărilor, altor încercări de a determina schimbarea.

13

2.4. Riscuri legate de persoana mediatorilor, magistraţilor, avocaţilor, interpreţilor, experţilor implicaţi în cauză

Fiecare persoană în parte, dintre cele care constituie obiectul acestei secţiuni, are un interes profesional, principal, dominant, de natură a o motiva, care reprezintă fondul implicării lor în cauza penală ce constituie obiectul conflictului supus medierii. Dincolo de interesul profesional apar şi se dezvoltă interese specific umane, contextuale, în funcţie de specificul cauzei.

În ceea ce priveşte riscurile cu caracter general, ca regulă, ele nu ar trebui să existe – în fapt sunt „riscuri ale meseriei” ce ar trebui să fie acoperite de precepte de ordin moral, de natură să îl determine pe fiecare individ, în parte, să fie ceea ce este şi suficient de bun pentru a rezista şi a se dezvolta profesional. Constituie un fel de ipoteză a dezvoltării carierei – fiecare ştie de la început care sunt condiţiile specifice; că trebuie să îşi asigure câştigurile financiare doar într-un anumit fel; că trebuie să respecte regulile privind incompatibilităţile şi conflictul de interese; relaţiile personale sunt, şi ele, restricţionate în fapt de reguli de deontologie şi nu numai, etc. Pe fondul unor vulnerabilităţi personale sau de sistem, astfel de riscuri pot „aluneca” şi potenţa desfăşurarea procesului de mediere.

Interesul profesional – cel normal şi firesc de a-ţi exercita demersul profesional în cele mai bune condiţii şi cu cele mai bune rezultate – poate „suporta” unele nuanţe, atât în ceea ce priveşte condiţiile cât şi în ceea ce priveşte rezultatele.

Când vorbim despre condiţii de desfăşurare a demersului profesional trebuie să observăm o diferenţiere importantă între cei care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor profesii liberale şi cei care îşi desfăşoară activitatea în baza funcţiilor pe care le ocupă în cadrul unor instituţii publice.

Prima şi, probabil, cea mai importantă diferenţă ţine de modul în care se manifestă concurenţa. În cadrul profesiilor liberale mediul concurenţial este definitoriu pentru modul în care fiecare îşi gândeşte şi desfăşoară propriul demers profesional – ca să poţi face ceva în plan profesional trebuie, cu necesitate, să ai, cel puţin, un client. În ceea ce priveşte demersul profesional desfăşurat în cadrul unor instituţii publice, concurenţa se manifestă, cel puţin ca principiu, în legătură cu promovarea, cu păstrarea postului, cu alocarea de logistică, spaţii şi, uneori, nivelul salarial.

Direct implicaţi în procesul de mediere sunt mediatorii şi avocaţii.

14

Despre raporturile dintre mediatori şi avocaţi s-a vorbit mult. A dezvolta discursul la nivel de cine domină pe cine, de cine este mai calificat în domeniul judiciar, de cine ştie cel mai bine ce trebuie făcut consider că este echivalent cu a încerca să rezolvi o falsă problemă – o pierdere de timp.

În cadrul procesului de mediere, mediatorul conduce tot ceea ce se întâmplă şi hotărăşte ce, când şi cum se desfăşoară fiecare activitate specifică. Documentele le întocmeşte în nume propriu consfinţind voinţa părţilor.

Ce face avocatul care se doreşte prezent la mediere ?În opinia mea, acesta trebuie „să se rezume” la a-şi asista, consilia, sfătui,

îndruma, clientul fără să încerce să impună ceva mediatorului, celeilalte ori celorlalte părţi din mediere sau altui avocat prezent, concluzii, opinii, puncte de vedere ori soluţii pe care le vede legale sau oportune.

În perioada ce precede medierea este bine să îşi pregătească partea pe care o asistă astfel încât aceasta să cunoască consecinţele juridice în legătură cu ceea ce se întâmplă pe parcursul procesului de mediere, drepturile şi obligaţiile, natura termenelor şi condiţiilor, pe care şi le asumă în cadrul procesului de mediere.

În timpul medierii poate explica clientului său, fără să deranjeze desfăşurarea medierii, consecinţele juridice ale fiecărei propuneri, înţelesul unor termeni şi expresii juridice, măsura în care anumite propuneri pot să contravină anumitor prevederi legale, etc. În legătură cu persoana mediatorului şi documentele specifice care se întocmesc pe parcursul procesului de mediere este important să se asigure că voinţa părţilor, implicit a clientului său, este respectată.

Care sunt riscurile care se pot dezvolta în legătură cu activitatea profesională a mediatorilor şi avocaţilor ?

Cele mai importante sunt cele legate de tentaţia soluţiei proprii şi de tentaţia soluţiei celei mai oneroase.

Soluţia proprie apare, atât la mediatori cât şi la avocaţi, ca fiind cea mai bună. Cum apare şi se dezvoltă o asemenea soluţie ? – aparent, firesc şi simplu. Fiecare dintre noi avem o experienţă, competenţe specifice dezvoltate în timp şi un mod specific de a raţiona pe baza unui sistem de valori configurat personal. Fără să urmărim expres, poate, la nivel instinctual, imediat ce avem o minimă informaţie începem elaborarea unui model personal de soluţie aplicabilă cazului în lucru. Indiferent că se va dovedi bună sau rea este soluţia noastră şi ţinem la ea, aproape ca la propriul copil. Că apare o asemenea soluţie nu este, neapărat, nociv. Ceea ce este nociv este faptul că se dezvoltă un fenomen de orbire faţă de orice altă soluţie venită din exterior, de la altă persoană – ni se pare că nu este suficient de realistă, că nu se bazează pe suficiente argumente, că nu este fezabilă, că, de fapt, nici nu prea ar fi o soluţie ci, mai degrabă, un vicleşug prin care cineva încearcă doar să ne mănânce timpul.

Soluţia cea mai oneroasă, cea care aduce cele mai mari câştiguri financiare, pleacă de la soluţia proprie şi este rezultatul unui proces de „rafinare” în condiţiile specifice de exercitare a profesiei, atât pentru avocaţi cât şi pentru mediatori. Soluţia cea mai oneroasă presupune, de regulă, pentru mediatori să renunţe la imparţialitate iar pentru avocaţi să îşi înşele clienţii prin urmărirea unor abordări „de obiectiv” şi nu „de diligenţă” ori prin promovarea unor soluţii mari consumatoare de resurse – a se vedea dilema: mediere sau conflict în faţa tuturor instanţelor, de dragul conflictului, pentru satisfacerea poftei de luptă.

15

3. Principalele categorii de bunuri şi interese legitime în legătură cu care se pot dezvolta riscuri în cauzele penaleCu privire la riscurile ce se pot dezvolta în legătură cu procesul de mediere

trebuie observat că, dincolo de persoane, „răul” se poate manifesta, în vederea atingerii scopurilor pe care şi le-a propus, având ca obiectiv diverse categorii de bunuri şi interese legitime ale persoanelor implicate în cauza penală ori ale celor apropiate acestora.

De ce se poate proceda aşa ? Pentru că suntem uniţi, pentru că depindem, sau, cel puţin, suntem convinşi că depindem de bunurile şi interesele noastre. Cei care vor să ne influenţeze pot încerca să o facă prin intermediul bunurilor şi intereselor noastre legitime.

3.1. Riscuri în legătură cu domiciliul;Domiciliul, ca loc în care ne regăsim liniştea, în care ne desfăşurăm ceea ce

acceptăm a fi viaţa privată, poate constitui o vulnerabilitate care să fie exploatată de cei care doresc să ne schimbe hotărârile, atitudinea, comportamentul faţă de o persoană, situaţie ori într-o anumită împrejurare.

Domiciliul părţilor implicate în conflict şi cel al persoanelor apropiate lor poate deveni un punct de atracţie pentru cel ori cei care se gândesc să folosească oportunitatea. Din practică se pot constata două categorii de riscuri care se pot dezvolta în legătură cu domiciliul:

- Riscuri ce au ca obiect existenţa domiciliului;- Riscuri ce au ca obiect degradarea atmosferei specifice domiciliului.Cele două categorii de riscuri nu presupun, cu obligativitate, inexistenţa vreunei

legături între una sau alta dintre împrejurările pe care se bazează dezvoltarea riscului, ci, uneori, este de aşteptat să se constatate o anumită ordine în ceea ce s-ar putea numi escaladarea situaţiei.

Pentru a determina schimbarea dorită, din răzbunare sau ca exemplu pentru ce rău se poate întâmpla cui „se pune rău cu mine”, cui „îmi stă în cale”, cel rău poate gândi efectiv distrugerea fizică a clădirii – în parte ori în întregime – prin incendiere, prin explozie, prin folosirea altor acţiuni fizice cu potenţial adecvat. Cu mintea înfierbântată se poate trece, direct, la acţiuni extreme. Pentru cei care se consideră

16

mai suptili, poate fi o alternativă mulţumitoare să atenteze la existenţa dreptului real ce a permis persoanei vizate să îşi stabilească domiciliul în acel loc. În astfel de condiţii apar, acţiuni în justiţie prin care se contestă dreptul de proprietate sau alt drept real – de folosinţă, uzufruct viager, etc. Până la a acţiona direct se poate recurge la a instiga o eventuală persoană interesată să dezvolte un conflict pe această temă, o persoană care este deja în conflict însă nu a trecut la acţiuni relevante, acţiuni specifice care să genereze efecte juridice cu o anumită efectivitate sau eficienţă.

În cazul unui contract de închiriere se poate proceda la motivarea proprietarului pentru a mări chiria sau, pur şi simplu, pentru a solicita rezilierea contractului şi părăsirea imobilului pentru că ... vrea să dea o altă destinaţie spaţiului, a venit un nepot din provincie, o nepoată din străinătate, există o obligaţie ce nu poate fi refuzată, etc.

Degradarea atmosferei se poate face, bineînţeles, şi prin acţiunile la care am făcut referire mai sus, dar şi prin altele, care să vizeze un asemenea rezultat în mod direct. Pot apare „chefuri” suspecte în vecini; mici sabotaje în sistemele de aprovizionare cu apă, gaze, energie electrică; bătăi în uşă sau apeluri la sonerie în condiţii ori la ore nepotivite; inscripţionarea cu tot felul de mesaje sau murdărirea uşii, pereţilor, ferestrelor, gardului, etc.; plângeri, sesizări de tot felul în legătură cu posibile activităţi ilegale adresate organelor judiciare, primăriilor, altor autorităţi publice centrale sau locale; spargerea unui geam, distrugerea unui ornament; şi ... imaginaţia poate produce mult şi nu lipsit de folos.

3.2. Riscuri legate de bunuri cu valoare mare;Pentru a-şi duce la îndeplinire gândul cel negru, care în opinia celui rău poate

aduce schimbarea dorită şi aşteptată, bunurile cu valoare mare pot fi, şi ele, o ţintă interesantă. La fel precum în cazul domiciliului, în fapt şi el un bun cu valoare însemnată, pot apare riscuri în legătură cu existenţa sau/şi degradarea lor.

Astfel de bunuri pot să dispară, pot constitui obiectul unor „probleme neaşteptate” precum cele legate de asistenţa tehnică, mentenanţă, rate la credite, rambursări pe programe finanţate cu fonduri naţionale ori europene, se pot defecta, pot să nu mai funcţioneze conform standardelor, pot fi furate, distruse prin incendiere, explozie, inundare, pot avea probleme cu contractele de asigurare, pot să fie schimbate integral sau să li se schimbe anumite componente care să le afecteze buna

17

funcţionare, etc. De asemenea, contestarea titlului de proprietate sau cel în baza căruia bunul este folosit în faţa instanţelor, sesizări la autoritatea naţională de reglementare în domeniul în care este folosit bunul, la autoritatea de mediu, nerespectarea a tot felul de norme, pot deveni idei utile pentru cei care înţeleg să folosească astfel de metode pentru a pune presiune.

3.3. Riscuri legate de locul de muncă;Pentru persoanele implicate în mediere şi cele apropiate lor locul de muncă

poate fi pus în pericol nu ca urmare a desfăşurării medierii ci în legătură cu implicarea în activitatea ilicită penală şi a „încurcăturilor” ce decurg de aici, indiferent că este vorba despre tot felul de concedii medicale, zile libere şi învoiri pentru a fi în faţa organelor judiciare, pentru a rezolva probleme de sănătate, administrative, de familie, pentru a participa la mediere, ş.a.

A fi implicat în desfăşurarea unei activităţi ilicite penale poate atrage deteriorarea imaginii personale, indiferent dacă este vorba despre o persoană vătămată sau un făptuitor. Cum, adesea postul sau funcţia presupun şi o componentă de imagine care se transferă asupra, care interacţionează cu, imaginea companiei sau instituţiei în care ne desfăşurăm activitatea, este de aşteptat ca orice modificare a imaginii noastre personale să genereze o reajustare a raporturilor cu imaginea instituţiei.

Există posibilitatea ca reprezentantul angajatorului, managerul executiv, desigur că în limitele legii, să considere că ceva nu mai este în regulă, că în locul respectiv nu mai poate să stea o persoană care ... . De ce ? Pentru că raporturile cu ceilalţi angajaţi ori cu clienţii ar putea fi afectate, ar scădea eficienţa muncii prestate.

În plan psihic, orice persoană implicată în desfăşurarea activităţii ilicite – persoana vătămată; martorul; însuşi, făptuitorul – este, într-un fel sau altul, afectată de ceea ce s-a „întâmplat”. Tot ceea ce presupun aceste trăiri interne nu au cum să nu acapereze o parte, mai mică sau mai mare – totuşi, importantă – din energia pe care o putem aloca pentru îndeplinirea sarcinilor profesionale. În asemenea condiţii, eficienţa a tot ceea ce facem scade. Pe cale de consecinţă, angajatorul începe să fie din ce în ce mai nemulţumit; noi înşine, dacă suntem implicaţi în profesii liberale sau tot felul de proiecte, care implică sau nu activităţi de voluntariat, devenim nemulţumiţi de ceea ce, când şi cum facem.

18

Dacă în context mai sunt implicate şi diverse afecţiuni sau limitări fizice – urmare a activităţii ilicite penale – limitările personale devin, efectiv, evidente şi faptul că nu mai facem ceea ce făceam înainte ori ceea ce trebuie să facem devine limpede şi observabil de către orice persoană din jurul nostru. Soluţia retragerii, suspendării activităţii, încetării activităţii, apare ca fiind firească, iminentă, imposibil de evitat.

Ce poate însemna pierderea unui loc de muncă sau, cel puţin, schimbarea postului cu unul mai prost plătit, cu mai puţine responsabilităţi este greu de evaluat la nivel individual. Cum în România, mult din ceea ce înseamnă viaţa socială pare a fi în criză, despre un nou loc de muncă, la acelaşi nivel de calificare şi salarizare, nu se poate vorbi mai devreme de 2-6 luni este de aşteptat ca tot ceea ce poate fi lagat de un posibil confort financiar să dispară, ca preţ plătit pentru „împrejurarea nefericită”. „Retrogradarea”, şi ea, în ultimă instanţă, poate genera tot pierderea locului de muncă; apare nemulţumirea, se dezvoltă frustrări, imposibilitatea de a promova pe un post precum cel ocupat înainte şi ... renunţarea apare, oarecum, firesc.

Comportamentul unei persoane, care trece prin ceea ce am arătat mai sus, în cadrul procesului de mediere capătă nuanţe de extrem, atunci când vine vorba despre a accepta pierderi, despre a înţelege slăbiciunea aproapelui, despre a-şi asuma sarcini, termene ori condiţii.

Însăşi disponibilitatea de a participa la mediere este în pericol; avantajele medierii devin mai greu de înţeles şi acceptat; întâlnirea cu mediatorul, ce nu poate fi sprijinitorul răzbunării personale pentru răul suferit, devine greu de suportat, existând riscul de a intra în zona „pierderii de timp”; cât despre întâlnirea cu „adversarul”, cel care a determinat răul, aceasta poate deveni prilejul unei descărcări, unei refulări – în sensul cel mai freudian al noţiunii.

3.4. Riscuri legate de interese de afaceri;Această categorie de riscuri se dezvoltă:- pe baza potenţialului de risc perceput de către partenerii de afaceri;- pe baza imposibilităţii de a aloca mai multe resursele necesare la nivel

personal şi, cel puţin, financiar.Partenerii de afaceri şi ceilalţi jucători de pe piaţa de interes locală sunt, normal

şi firesc, sensibili la tot ceea ce întâmplă în piaţă. Modul în care evoluează reprezentantul sau persoana ori persoanele cu putere de decizie ale unei entităţi

19

juridice poate fi exploatat cu promptitudine de concurenţă. Sunt necesare decizii oportune care să fie luate pe baza unor informaţii utile şi reale în urma unei analize atente şi este evident că o persoană preocupată cu situaţia generată de implicarea într-o activitate ilicită penală nu poate să facă ce are de făcut la un nivel rezonabil, nu, neapărat, optim, aşa cum ar fi de dorit.

În astfel de condiţii, la fel precum acţionează selecţia naturală, cel mai slab trebuie să piardă, va fi înlăturat de pe piaţa de referinţă. Desigur că nu de fiecare dată situaţia evoluează dramatic; totuşi sunt pierderi importante care apar şi care nu au cum să nu influenţeze comportamentul persoanei în cauză pe parcursul desfăşurării procesului de mediere.

Ce se poate întâmpla ?Se pot amâna livrări, vor întârzia lucrări de servicii, pot apare sincope în

activitatea profesională a unora dintre angajaţi care pot fi „convinşi” să aibă un comportament lipsit de performanţă, se pot amâna plăţi, ş.a. Important este, pentru mulţi oameni de afaceri, să exploateze situaţia, să aibă un câştig, să schimbe ceva în raporturile ori situaţia existentă pe piaţa de referinţă pe care acţionează.

Totuşi, nu întotdeauna este vorba despre rea intenţie; pur şi simplu, sunt puţini oameni care acceptă să se bage, să aibă de a face cu o persoană care are probleme şi, pe cale de consecinţă, preferă să stea în expectativă.

În ceea ce priveşte alocarea de resurse, este unanim acceptat faptul că pentru a dezvolta o afacere, pentru a rezista pe piaţă, pentru a eficentiza o afacere, este necesară alocarea de resurse. Cum printre cele mai importante resurse ce pot fi alocate sunt implicarea personală – competenţe, timp, inspiraţie, putere de convingere, credibilitate, etc. – şi banii, atât cei personali cât şi cei care pot fi atraşi, trebuie observat că în cazul unei persoane ce se confruntă cu greutăţile specifice implicării într-o activitate ilicită penală şi în parcurgerea unui proces de mediere apar sincope legate de alocarea acestor resurse. Nu sunt, de cele mai multe ori, nici bani, nici foarte multe din ceea ce înseamnă implicarea personală. Poate fi vorba atât despre cauze obiective precum timpul şi cheltuielile legate de îngrijirile medicale, de asistenţa unui avocat, psiholog ori expert; cât şi despre cauze subiective precum modul personal de a dramatiza, de a socializa, de a aborda la nivel interior, de a te autosusţine ori a capta ajutorul altora pentru rezolvarea unei probleme importante.lucrurile nu sunt şi nu pot fi simple pentru că sunt cazuri în care problema este percepută corect şi este identificată şi rezolvarea cea mai bună. Cu toate acestea, individul nu vrea să dea curs soluţiei, evită ori, din contră, acţionează împotrivă – de dragul spectacolului, fascinat de propria putere de autodistrugere şi de a-şi crea suferinţe, impulsionat de dorinţa de renunţare la tot şi la toate, pentru a produce rău şi altora, pentru a complica lucrurile, etc.

20

3.5. Riscuri cu privire la evoluţia personală şi profesionalăImplicarea într-o activitate ilicită de natură penală şi, chiar, parcurgerea

procesului de mediere pot avea, ca urmare, dezvoltarea unor riscuri legate de evoluţia personală şi profesională. Poate apare imposibilitatea de a urma o anumită şcoală, de a te pregăti şi profesa într-un anumit domeniu, de a dezvolta o anumită relaţie personală, de a dobândi sau perfecţiona anumite aptitudini, de a perfecţiona anumite competenţe etc. Aspiraţiile, dorinţele, visurile noastre sunt dezvoltate la nivel interior, la nivel intim, şi, cu timpul, pas cu pas, pot să înceapă să prindă contur. O fată de 16 ani poate visa să devină balerină, ia lecţii de balet de mai bine de 5 ani, se antrenează sistematic, are câteva realizări în domeniu, într-o zi are un ghinion teribil şi este accidentată într-un accident de trafic rutier – nu îi este pusă în pericol viaţa însă îi este afectată glezna de la un picior, fapt care îi compromite şansa de a avea o carieră ca balerină profesionistă. La fel pot sta lucrurile de fiecare dată când ne gândim la o carieră profesionistă într-un sport, indiferent că este vorba despre un sport de echipă ori unul individual.

Implicaţiile, în plan psihic, pot afecta capacitatea de a crea în cadrul profesiilor bazate pe imaginaţie şi creaţie – compozitori, ziarişti, poeţi, artişti de toate categoriile, creatori de modă, designeri, etc.

În plan profesional, imposibilitatea exercitării unei profesii, ca pedeapsă, poate constitui un risc ce nu poate fi ignorat de nici un făptuitor. De asemenea, potenţialele pedepse ce ar putea fi aplicate persoanelor juridice poate pune pe gânduri orice persoană interesată. Şi una şi cealaltă, în cadrul medierii poate constitui un punct tare ori un punct slab, în funcţie de persoană.

Copiii pot avea de suferit în evoluţia lor datorită stigmatului legat de ceea ce a făcut părintele. Li se poate spune că „ceea ce naşte pisica tot şoareci mănâncă” şi pot fi refuzaţi la înscrierea în cluburi sportive, la înscrierea în şcoli considerate a fi de elită, la desfăşurarea de activităţi cultural artistice ş.a.

Evoluţia personală în legătură cu o posibilă căsătorie, cu divorţul legat de consecinţele implicării în activitatea ilicită, cu evoluţia relaţiilor consensuale, cu alte relaţii personale este, evident, influenţată de percepţia situaţiei legate de activitatea ilicită, evoluţia anchetei, evoluţia procesului de mediere, şansele recuperării prejudiciului, modul şi termenele de plată a obligaţiilor ce pot fi asumate.

21

4. Riscuri cu privire la persoana mediatorului şi activitatea sa profesionalăÎnainte de toate, trebuie observat că medierea în penal poate facilita

dezvoltarea unor riscuri cu caracter deosebit în legătură cu persoana mediatorului şi a persoanelor apropiate. Totul se poate escalada în condiţiile perceperii efortului profesional de pe poziţii partizane. Sunt persoane dominate de ideea că toţi sau cele mai multe dintre persoanele cu care au de a face sunt împotriva lor, că tot ceea ce fac acestea este, aprioric, împotriva lor – nu contează motivul însă, sigur, totul este împotriva lor. Orice spune mediatorul, orice gest, zâmbetul, modul în care reformulează, elaborează o frază ori redactează acordul de mediere ori numai un proiect al acestuia, este împotrivă, în favoarea părţii adverse şi contrar intereselor celui dominat de această abordare dusă la un subiectivism extrem.

În astfel de condiţii poate apărea dorinţa de răzbunare, de a pune lucrurile la punct, de a restabili „normalitatea”.

Pot apare acele scenarii „incident”, mai mult sau mai puţin regizate, menite să rupă desfăşurarea firească a procesului de mediere. Se poate manifesta furia, cu gesturi, expresii ori comportamente variind de la limita unui anumit firesc pînă la extremul necontrolabil, de către nimeni şi nimic, cu atât mai puţin controlabil de către persoana în cauză. Nu sunt lipsite de importanţă nici ameninţările ori aluziile cu privire la „ceea ce se poate întâmpla mai rău” mediatorului, copiilor acestuia, soţiei, soţului, altor rude, persoanelor angajate, etc. Pe parcursul şedinţei de mediere pot fi aruncate „hărtii în faţă”, pot fi zdrobite ori aruncate pixuri sau alte obiecte lăsate neglijent la îndemâna persoanelor invitate la mediere. În context trebuie subliniată importanţa pregătirii locului în care se va desfăşura medierea care, sub nici un motiv, nu trebuie să presupună prezenţa unor obiecte contondente, tăietoare, înţepătoare, tăietoare-înţepătoare sau cu un astfel de potenţial.

22

În legătură cu activitatea profesională a mediatorului, eşecul unor medieri în penal, incidente apărute pe parcursul unor medieri în penal, ca să nu mai vorbim despre „reclama negativă” pe care o pot promova persoane interesate pot avea un rol devastator în alterarea imaginii de bun profesionist, esenţială pentru succesul oricărui mediator. Este cunoscut faptul că eşecul oricărei medieri determină părţile să promoveze în diferite medii în care au acces păreri potrivit cu care medierea nu înseamnă nimic, este timp pierdut, un bluf, reprezintă o întâlnire cu unii care nu ştiu ce trebuie să facă, etc. Când vine vorba despre eşecul medierilor din penal emoţiile, încordarea, încruntarea, înverşunarea, necesitatea de a te descărca pe ceva ori cineva care nu poate să îţi facă nimic sunt mult mai prezente. Când se mai spune şi numele, totul devine personal, mai clar direcţionat şi asta nu are cum să nu producă efecte negative.

O problemă delicată o poate reprezenta desfăşurarea procesului de mediere în situaţii în care activitatea ilicită, ceea ce s-a desfăşurat în realitate – atât cât poate fi cunoscut de către mediator; în ultimă instanţă, atât cât părţile acceptă să aducă la cunoştinţa mediatorului – depăşeşte ipoteza legală a uneia sau alteia dintre infracţiunile pentru care acordul de mediere produce efecte juridice. Poate fi vorba despre o activitate ilicită mai complexă, mai vastă, desfăşurată în condiţii care o califică pe conţinutul unei forme agravate, consecinţele pot, şi ele, depăşi ceea ce a avut în vedere legiuitorul pentru forma infracţională în legătură cu care a prevăzut medierea, ş.a.

Evident că într-o asemenea situaţie acordul de mediere, în tot sau în parte devine anulabil sau, chiar, nul de drept. Consecinţele, oarecum, puţin previzibile la adresa mediatorului pot ajunge în zona prejudiciilor materiale şi, mai ales, morale – ceea ce nu poate fi ignorat – o asemenea răspundere putând paraliza activitatea unui mediator.

23