4

1.Introducere in bibliografia studierii epocii Principatului, Dominatului si a migraiilor. Geografia istorica a Daciei si a Moesiei romane.

Republica romana era in declin fiind sfasiata de conflictul civil dintre Marcus Antonius si Gaius Julius Caesar Octavianus Augustus.Dupa victoria de la Actium(31 i.Hr.),Octavianus are calea deschisa catre puterea suprema. Este instaurat Principatul, un nou regim politic si o noua forma de conducere.xTitlul oferit de Senat lui Octavian este Princeps Senatus;imparatii vor avea si functia de tribun al plebeilor(functie cu caracter sacru si inviolabil),apoi Consulatul din 31 in 28 exclusiv pentru Roma nu si pentru imperiu e cumulata cu censor stabilind un consul pentru cetateni si pentru functii 2 ordine: ordo senatorio, ordo equestrum.

Senatul va fi treptat subordonat,iar imparatul Octovian censor perpertuu avand puterea de a alege senatori,dimus= imparat defunct, trecut intre zei;apoteoza=trecerea printre zei.Imperator=drept de a conduce armate si a organiza armate, imperium=puterea in sine capatata de cel ce conduce aceasta formatiune..Imparatul are un imperiu proconsularis, maius et infinitus, impartul preconsular il reinnoieste din 10 in 10 ani. Octavian preia titlul de Augustus.

Dominatul a fost ultima faz despotica a celor dou faze de guvernare in anticul Imperiu Roman.Acesta incepe cu domnia lui Gaius Aurelius Valerius Diocletianus Augustus(284-305). Inlaturand notiunea de imparat de la formele republicane ale primelor trei secole ale Imperiului, Diocletian a introdus un sistem de conducere comuna de catre patru persoane, tetrarhia, iar el si colegii si succesorii sai(in doua teritorii imperiale,est si vest,nu patru) au ales sa inceteze uzul titlului princeps, infatisand deschis in schimb fata adevarata a puterii imperiale si adoptand un stil de guvernare elenistic mai tare influentat de venerarea potentanilor estici ai Egiptului antic si Persiei decat prin motenirea colegialitatii civice printre clasa guvernanta mostenita din zilele neincoronatei Republicii Romane.

Migratia popoarelor este numele dat migratiilor umane din Europa care au marcat tranzitia dintre Antichitate si Evul Mediu.Dintre toate invaziile migratorilor cu care s-a confruntat omenirea de-a lungul istoriei,cele din secolele III-VIII din Europa Occidentala au ramas in constiinta colectiva ca reprezentand marile invazii barbare,model prin excelenta al distrugerii in toate planurile si mai ales al bulversarilor axiologice.Pentru istoriografie problema nu se poate pune,ins, n termeni att de generali.Migraiile acestei perioade pot fi privite din multiple puncte de vedere,de la a cerceta resorturile care au pus in miscare masele,pana la a intelege consecintele ultime ale fenomenului.

Geografia istorica a Daciei si a Moesiei romane-surse:

1Pausanias- a fost un istoric si geograf grec care a trit n secolul II,de la care ne-a ramas "Descrierea Eladei", in 10 carti

2Strabon(63 i.Hr-26 d.Hr.)- vestit istoric si geograf antic grec. Primele schite istorice,cuprinse in 47 carti,scrise probabil intre 27 i. Hr. si 7 d. Hr,citate de autori ce i-au urmat,s-au pierdut aproape in intregime.Apoi a scris Geografia,pe baza propriilor observatii si a operelor predecesorilor sai,inclusiv Homer,Eratosthenes,Polybius si Poseidonius.Lucrarea contine,pe langa material istoric,o serie de descrieri de locuri(clima,relieful,hidrografia) si popoare,cu aspecte etnografice si mitologice,constituind un bogat izvor de cunostinte despre lumea antica.Valoarea lucrarii este inegala,in mare masura fiindca Strabon a avut o incrderere deplina in scrierile lui Homer,considerand ca acesta a avut o cunoastere exacta a locurilor si neamurilor despre care nareaza in epopeile sale si deoarece nu a inclus datele din Istoriile lui Herodot.Geografia s-a pastrat aproape in intregime,cu exceptia unui fragment al cartii a 7-a,din care insa au ramas totui numeroase fragmente.

3Priscianus- mentioneaza opera lui Traian,inserand un citat din Traian despre ruta de avansare a armatei romane prin Banat

4Ptolemeu(87-165)-a fost un astronom,matematician si geograf grec din epoca helenistica tardiva in timpul stapanirii romane a Egiptului.De o importan istorica deosebita este lucrarea sa "Geographia",in care Ptolemeu foloseste o retea asemanatoare paralelelor si meridianelor,care a servit multe secole in orientarea pe harti.Tot lui Ptolemeu i se datoreaza unele denumiri geografice.

2) Romani si barbari pe Columna si pe monumentul triumfal de la Adamclisi

Columna lui Traian este un monument antic din Roma construit din ordinul imparatului Traian care s-a pastrat pana in zilele noastre.Monumentul se afla in Forul lui Traian,in imediata apropiere-la nord-de Forul roman.Terminat in 113,basorelieful in forma de spirala comemoreaza victoria lui Traian in campania sa de cucerire a Daciei.Columna are o inaltime de aproximativ 30 de metri si contine 18 blocuri masive de marmura de Carrara,fiecare cantarind 40 de tone.Initial in varful columnei se afla o statuie a lui Traian,insa ea a fost inlocuita in secolul XVI cu o statuie a Sfntului Petru.

Dimensiuni

1inaltimea bazei:1.7 m

2inaltimea arborelui: 26.92 m

3inaltimea blocurilor: 1.521 m

4diametrul arborelui: 3.695 m

5inaltimea statuii: 1.16 m

6inaltimea columnei: 29.78 m

7inaltimea scarilor elicoidale: 29.68 m (~ 100 de picioare romane)

8inaltimea columnei,cu exceptia plintei: 28.91 m

9inaltimea piedestalului, inclusiv plinta: 6.16 m

10inaltimea columnei deasupra solului: 35.07

Basorelieful prezinta scene de lupta din campaniile lui Traian impotriva dacilor din 101-102(in partea de sus a columnei) si 105-106 (in partea de jos).Basorelieful de pe Columna lui Traian contine scene din vietiile dacilor si ale romanilor,din timpul pregatirii razboaielor dar si scene legate de ce s-a intamplat dupa incheierea razboaielor daco-romane.Soldatii romani si daci sunt prezentati in timpul bataliei.Atingand apogeul basoreliefului istoric roman,cele 124 de episoade care imbraca in spirala trunchiul coloanei si care ilustreaza Comentariile lui Traian despre razboaiele dacice(De bello dacico),prin caracterul lor de document istoric,constituie un adevarat "act de natere" al poporului roman.

Scenele de pe Columna lui Traian, reprezinta pregatirile de razboi a romanilor inclusiv plecarea acestora catre Dacia,din portul Ancona,armatele romane in zona cetatilor dacice,tehnici de lupt, asaltul cetatilor dacice,luptele desfasurate,si victoriile obtinute.Intre basoreliefurile de pe Columna apar o serie de lucrari "genistice" care se datoreaz arhitectului Apollodor din Damasc,iar invingtorul,imparatul Traianus,apare de 59 ori inclusiv la inaugurarea podului de peste Dunare de la Drobeta.Dacii,desi au fost invini, apar n numeroase scene pe Columna,incepand cu cetatile lor,luptele armate cu romanii,inchinarea unor TARABOSTES lui Traian precum si a solilor Regelui Decebal.Catre final apar scenele normale cu cei invinsi.Scene,in care SARMISEGETUSA este cucerita,iar aparatorii ei se sinucid,sau parasesc cetatea pentru a rezista in alta parte.Scenele privind grupurile de daci care se supun romanilor sunt edificatoare.Important este si scena in care romanii descopera comorile regelui Decebal.In scenele finale apare,prinderea copiilor lui Decebal,moartea regelui dac si expunerea capului regelui dac in fata trupelor romane.Figura lui Decebal apare pe Columna de 6 ori.

Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman in Adamclisi,jud. Constanta,ridicat in cinstea impratului roman Traian intre anii 106-109 d.Hr. pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor in anul 102 d.Hr.Acesta a fost reconstituit in 1977,dupa unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat in ruine.In muzeul adapostit in interiorul acestuia se gasesc pari din monumentul original.Tropaeum Traiani este unul dintre cel mai importante monumente antice de pe teritoriul Romaniei.Monumentul,in varianta n care a fost reconstituit de catre arheologi,este alcatuit dintr-un soclu cilindric,care are la baza mai multe randuri de trepte circulare,iar la partea superioara un acoperis conic,cu solzi pe randuri concentrice de piatra,din mijlocul caruia se ridica suprastructura hexagonala.La partea superioara se afla trofeul bifacial,infatisand o armura cu patru scuturi cilindrice.La baza trofeului se afla doua grupuri statuare care conin fiecare reprezentarea trupurilor a trei captivi.Inaltimea monumentului impreuna cu trofeul este aproximativ egala cu diametrul bazei si anume circa 40 m.De jur imprejur,cele 54 de metope din calcar de Deleni,infatiseaza in basorelief scene de razboi.Metopele erau lespezi dreptunghiulare cu inaltimea de 1,48-1,49 m.Din cele 54 metope initiale,se mai pastreaza 48.Deasupra metopelor se afla o friza cu 26 de creneluri,din care s-au pastrat numai 23,sculptate si ele in basorelief,care alcatuiesc coronamentul nucleului circular.Ansamblul,din care facea parte monumentul,mai cuprindea un altar funerar,pe ai carui pereti se aflau inscrise numele celor aproximativ 3.800 de soldati romani cazuti probabil in lupta de la Adamclisi,si de asemena un mausoleu,cu trei ziduri concentrice,in care se pare c a fost nmormantat comandantul (praefectus castrorum),care,cu preul vietii sale,a decis victoria din anul 102.

Sunt scene de pe Columna ce amintesc de calaretii catafracti de origine sarmatica si bastarna ce au participat alaturi de Decebal,in expeditia impotriva garnizoanelor romane din Dobrogea.Deosebit de redutabili acestia luptau in armatele statelor orientale si au constituit o mare provocare pentru legiunile Romei.Practic,acestia erau de neatins in confruntarea directa si romanii au reusit sa destrame mitul invincibilitatii lor doar folosind piesele de artilerie,catapultele si bombardele,spre a rari randurile catafractilor.Secretul consta in prinderea lor pe bucati de piele tabacita,astfel incat practic nu era vorba despre o singura piesa de armura ci de nenumarate placute metalice,ce asigurau un nivel de protectie nemaiintalnit la nici o alta armata antica-legionarii aveau un punct slab,in sensul ca bratele si picioarele lor nu erau protejate de armuri,lucru compensat de inaintarea lor,pe campul de lupta,in formatia numita testudo (testoasa), pana la contactul direct cu inamicul.

3) Dacii liberi din vestul Daciei si relatiile lor cu Imperiul roman.

Dacii "liberi" este o notiune conventionala,care ii desemneaza pe dacii din secolele II-IV,gei n Muntenia,carpi in Moldova,costoboci in Carpaii Nordici si daci "mari" in nord-vest (Satu Mare,Criana,Zarand),care nu au intrat n componena Provinciei romane Dacia,dar care s-au aflat in diferite sisteme de dependenta fata de Imperiul Roman,poate sub forma regatelor clientelare.Acestia au ntreinut relatii dinamice cu Imperiul Roman,cu Dacia romana si cu celelate populatii "barbare", vecine si contemporane(sarmati,goti,vandali),asimiland foarte multe elemente de cultura romana provinciala.Cucerirea si anexarea Daciei lui Decebal (sau poate mai precis: a zonei centrale a fostului regat geto-dacic) nu insemna supunerea tuturor triburilor traco-getice de la nordul Dunrii si din Arcul Carpatic;o mare parte dintre acestea (poate mai multe decat cele inglobate intre hotarele provinciei) au continuat sa traiasca in libertate dincolo de Limesul nordic,rasaritean ori vestic ale provinciei romane:geto-daci si tracii liberi septentrionali(costoboci,carpi,biefi,arsietai etc.).Dacii liberi sunt numiti si marginai",vecini cu provincia daco-romana,cunoscuti pentru actiunile lor razboinice in cursul sec. II-III, pana in sec. IV, mai ales in legtura cu istoria Daciei romane si a Moesiei Inferioare.

Dacii din vest sunt atestati urmare in zona Crisanei,in Maramures si pana in Slovacia.Dupa infrangerea regatului dacic,inceteaza si asezarile fortificate de la vest si nord de provincia romana, asezarile coborand in zona colinar si de campie. Dacii din vest au fost permanent stramtorati de sarmati,cu care sunt n contact(iar spre cmpia ungar chiar se amestec),de semintiile germanice(vandalii) si indeosebi de romani.In cursul evenimentelor de la granita de vest a Daciei de la sfarsitul domniei lui Traianus,dacii liberi au ramas se pare linisiti,nemaiavand fora sa intreprinda actiuni razboinice impotriva romanilor.Dupa cucerirea Daciei, prima mentiune sigura despre dacii liberi o intalnim in discursul rostit spre auda Romei de retorul Aelius Aruistides, in fata impratului Antoninus Pius. Au urmat apoi si alte mentinuni referitoare la daci liberi. Aici amintim pe Polyainos dar si lucrarile Oracula Sibyllina si Historia Augusta, fiind amintit confruntarile imparatului Antonius Pius cu triburile dacilor liberi de la granitele Imperiului. Eusebius din Caesarea, aminteste pe triburile dacice in contextul unei conflagratii de la granita dunareana din timpul lui Marcus Aurelius. Dacii liberi din vest si-au pastrat o organizare politica si militara proprie: dintr-o inscripie de la Roma, aflam c Zia, de neam dac, fiica lui Tiatus, era sotia regelui Pieporus al costobocilor; Tiatus era probabil un tarabostes dac, daca nu cumva un descendent al casei regale a dacilor, scapat din mana romanilor. Stirile despre dacii liberi continua si in timpul lui Commodus si al lui Caracalla. In Historia Augusta se precizeaza ca in timpul lui Commodus, triburile de mauri si daci au fost invinse iar Dio Cassius arata ca Sabinianus a adus sub ascultare 12 000 de daci din vecinatate, care fusesera alungati din tara lor de bastina, fagaduind ca le va da pamant in Dacia. Tot Dio Cassius aduce aminte ca Dacia a fost amenintata cu invazia pe timpul lui Caracalla si ca in timpul lui Macrinus, provincia este pustiita. Conflictul cu Roma continua si sub Maximin Tracul. imparatului fiind atribuit numele Dacicus, dovada ca acesta a purtat razboaie cu dacii. Sub semn de intrebare este acest titlu atribuit incidental lui Decius si Gallienus (in cateva inscriptii din Hispania si Africa de nord). De asemenea, Aurelianus este numit Dacicus in cateva inscriptii (din Gallia si Dalmatia); s-ar putea ca imparatul sa fi purtat lupte cu dacii liberi patrunsi pe teritoriul provinciei. Astfel, din Historia Augusta aflam ca in cursul reprimarii rascoalei monetarilor, imparatul a pierdut 7000 de soldati, intre care si daci; acestia ar putea proveni din cei ce s-au supus imparatului in timpul luptelor si au fost inrolati in armata romana. Tot dintre acestia pot proveni si acei daci ce apar pe arcul de triumf de la Thessalonic al imparatului Galerius.

4)Costobocii si relatiile lor cu Imperiul Roman

Costobocii au fost un trib dacic situat in nordul Daciei,Moldovei si in Basarabia pana in sudul Galitiei(Polonia).Ei au locuit in zona Carpatilor nordici si au ramas independenti pana la sfarsitul secolului II ca i alte triburi geto-dacice.Costobocii aparin marii grupe tracice si sunt traci in aceeasi masura ca si geto-dacii.Numele tribului este important din punct de vedere lingvistic i istoric,putandu-se face comparatie cu marea familie indo-european.Atestai de Ptolemeu printre cele 15 triburi dace,costobocii au aparut distinct in istorie dup cucerirea Daciei de ctre romani,ca fiind un trib apartinand asa-zisilor "daci liberi" Majoritatea istoricilor au argumentat originea daca a costobocilor,dar unii considera ca originea acestui trib din nordul Daciei Romane este incerta.Exista i opinii privind o origine germanica/gotica,sau o origine sarmato-scitica [13] sau o origine slava.Caracterul traco-dacic al costobocilor este sigur si dupa Mullenhoff, care afirma ca costobocii nu sunt slavi deoarece in acea perioada slavii nu se aflau in acea zona.Costobocii sunt creatori culturii Lipita,o cultura atestata arheologic care este prin excelenta dacica.O inscriptie descoperita la Roma atesta si un rege numit Pieporis al acestui trib dacic.In Dacia Romana,orasele asociate cu costobocii si regele lor Pieporis par sa fi fost Piroboridava (capitala),Tamasidava,Utidava si Trifulon etc.Interpretand hartile lui Ptolemeu,G. Schutte,arata ca au existat la un moment dat dou triburi diferite de daci costoboci: costobocii "transmontanoi"(extremitatea nordica a Carpailor,locuitori ai orasului Setidava) si costobocii din Dacia Romana.Atributul transmontanoi a fost adugat de Ptolemeu tocmai pentru a diferentia geografic cele doua grupuri de costoboci.In Getica,Vasile Parvan a admis si el aceast interpretare.Un alt nume asociat cu un rege costoboc este Bithoporus,Pieporus,Natoporus si Bithoporus sunt nume daco-trace

Potrivit lui Julius Capitolinus costobocii au luptat impotriva imperiului roman in primul razboi Marcomanic 166-172 en,alaturi de alte triburi dace biessoi i sabokoi.Istoria Augusta vorbeste despre o mare coalitie antiromana a populatiilor barbare de la frontierele Daciei romane si Moesiei Inferior,cuprinzand triburi sarmate,germanice(marcomani) si geto-dace.Intre 170-171 pe vremea lui Marcus Aurelius, costobocii aliati cu bastarnii si sarmatii,traverseaza Dunarea,pustiind Moesia,Tracia,Macedonia, ajungand pana in Grecia.Dio Cassius aminteste ca un numar de 18.000 daci independenti au fost primiti in Dacia Romana,probabil intemeind orasele Piroboridava si Tamasidava,ale caror nume arata o origine dacica mai tarzie.

5) Carpii istoria i cultura materiala

Carpii erau un trib dacic care traia in Moldova,de la Muntii Carpati(despre care se crede ca au mostenit numele de la carpi) pana la Nistru,cele mai multe situri arheologice gasindu-se in partea de vest a zonei.In ce-i privete pe carpi,prima mentiune pare a fi la Ephoros stire preluata de Pseudo-Skymnos;locuinele lor erau fie sub forma de bordeie,fie de suprafata.Nu exista asezari fortificate.Se cunosc de asemenea circa 50 de necropole carpice (unele pe langa asezari) in care s-au cercetat peste 1500 de morminte;cele mai multe erau de incineratie,cu depunerea resturilor funerare in urne sau direct in groapa.

Ocupatiile sunt caracteristice pentru o populatie sedentara:agricultura(atestata in special prin unelte agricole) si cresterea animalelor,precum si unele mestesuguri(obtinerea fierului si prelucrarea lui;olaritul) si indeletniciri casnice (in special tesutul).Descoperirile arheologice (ceramica) demonstreaza caracterul pregnant dacic al culturii carpice;in acest sens se poate invoca si un fragment de vas descoperit la Bornis (com. Dragomireti, jud. Neam), pe care s-a zgriat n pasta ars numele Scorilo,cunoscut in antroponimia dacica.Cum au subliniat toti cercetatorii istoriei carpilor,civilizaia lor material reprezint o forma evoluata a Latne-ului geto-dacic,cu unele influente sarmatice si in special romane;se cunosc astfel pe teritoriul Moldovei numeroase descoperiri de amfore si alte obiecte ceramice,obiecte de metal(fibule,catarame,chei),precum si monede(piese izolate,dar in special tezaure monetare,provenind probabil din subsidii).Descoperirile arheologice sugereaza existenta unei organizari de tip politic si militar;se pot cita in acest sens tezaurul de vase de argint de la Muncelul de Sus,piesele de harnasament de bronz placate cu foita de argint de la Sabaoani (jud. Neam) sau inventarul unei urne funerare de la Padureni(fragmente de tesatura cu fire de aur si alte obiecte de podoaba,apartinand unei nobile carpe).

Anonimatul in care raman pana in secolul al III-lea se explica probabil prin faptul ca ei traiau inca sub tutela altor populaii de la est si nord-est de Carpai;aa se face ca nu apar intre popoarele din aceste pari care preseaza granitele Imperiului Roman pe timpul lui Marcus Aurelius.Abia dupa infrangerea costobocilor,carpii au putut sa-si manifeste propria personalitate in spatiul de la est de Carpati.Prima manifestare a carpilor are loc in 238,cand triburile carpilor patrund in Dobrogea. Imparatul Maximin Tracul trimite pe Tullius Menophilus cu armata si reuseste sa ii tina in frau pana in 241 ca apoi sa incheie pace,convenind sa le plateasca o suma de bani gotilor.Carpii,care luptasera alaturi de goti,vazand ca acestia primesc bani,cer si ei invocand faptul ca sunt mai puternici ca gotii.Menophilus refuza si,dupa retragerea armatei romane din Dobrogea,tinutul dintre Dunare si Marea Neagra este atacat din nou de carpi(242).Imparatul Gordian III este silit de aceste imprejurari sa se intoarca din Persia si sa ii respinga pe navalitori.In 245,carpii ataca din nou Dacia ce il determina pe Filip Arabul sa poarte mai multe lupte cu ei in urma carora ia titlu de Carpicus.El este nevoit sa abandoneze fasia de teritoriu din Muntenia si sa retraga granita provinciei pe Olt.Carpii apar si in anii urmatori luptand alaturi de alte populatii din marea coalitie a neamurilor scitice.Decius respinge un atac al gotilor,sprijiniti probabil de carpi dar pierde lupta de la Abrritus,unde moare.In timpul lui Gallus, au loc jafuri comise in 253 de goti,borani,urugunzi si carpi.Navalirile continua si sub Gallienus.Din cauza infrangerii de la Naissus(268) a gotilor,carpii organizeaza o incursiune pe timpul lui Aurelian,dar sunt invinsi in Dobrogea.

Un sir de informatii despre carpi dateaza din perioada primei tetrarhii.Primele si cele mai importane stiri le detinem de la episcopul Eusebius din Caesarea,urmat de edictul de toleranta al lui Gaius Galerius Valerius Maximianus Augustus din 311, imparatul poarta titlul de Carpicus Maximus.Se stie ca Galerius,raspunzator de guvernarea provinciilor dunarene,a respins carpilor sprijiniti de sarmati si bastarni la frontiera dunareana.Numele de Carpicus Maximus il intalnim si la Constantin I(Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus).In urma acestui conflict,dupa cum sustinea Aurelius Victor, Eutropius, Ammianus Marcellinus,Orosius,unii dintre carpi au fost transferati in Imperiul Roman,iar altii au continuat s traiasc pe teritoriul lor de bastina,alaturi de goi,huni.Retinem totusi din informatia lui Orosius,ca Galerius i-a raspandit pe captivi printre posturile de paza de pe frontierele romane.Ultima mentionare a fost a istoricului grec Zosimos in 381 sub numele de carpo-daci,scriind despre infrngerea incursiunii acestora de catre imparatul Flavius Theodosius(379-395)

6) Configuraia demografic a Munteniei n sec. II-III p.Chr. Cultura Chilia-Militari.

Cum se stie,acest teritoriu s-a aflat sub autoritatea romana pe timpul lui Traianus;la sfarsitul domniei acestuia sau la inceputul domniei succesorului sau a fost abandonata,in intregime sau in cea mai mare parte;mai tarziu,vestul Munteniei a fost din nou anexat,pana la o linie pe care se va ridica sistemul militar-defensiv cunoscut in literatura de specialitate sub numele conventional de limes transalutanus.

Cultura material a populaiei geto-dace din Muntenia este cunoscuta sub denumirea conventional de Chilia-Militari, dup numele aezrilor eponime unde s-au fcut primele cercetari): cartierul Militari din Bucuresti si Chilia (jud. Olt).Ea s-a dezvoltat pe baza aspectului tarziu al Latne-ului geto-dacic,sub influenta civilizatiei romane si cu un important aport sarmatic.Operatiunile de evacuare intreprinse de Aelius Catus i Ti. Plautius Silvanus Aelianus au afectat in special zona de campie;dar catre mijlocul secolului al II-lea,populatia geto-daca va cobori din zona subcarpatica si de dealuri,umpland golul demografic.Se cunosc pana in prezent,pe teritoriul Munteniei,peste 120 de asezari de tip Chilia-Militari;ele se situeaza in zona de dealuri si de campie,in apropierea surselor de apa.Nu exista asezari fortificate.Cimitirele sunt plane,iar ca rit funerar se practica incineratia(cu urne sau cu depunerea resturilor de incineratie direct in groapa).Ocupatiile principale erau agricultura si cresterea animalelor(dar ca ocupatie agricola);dintre mestesuguri trebuie mentionata mai intai confecionarea ceramicii,prelucrarea lemnului si metalurgia fierului.In cursul cercetarilor au aparut o serie de obiecte de uz curent de import(ceramica,metal),precum si un numar insemnat de monede romane (izolate sau in tezaure). Din punct de vedere cronologic,asezarile acestei culturi se intind din prima jumatate a secolului al II-lea pana in primele decenii ale secolului al IV-lea.O privire asupra hartii arheologice a Daciei in secolele II-III arata ca asezarea eponima de la Chilia si altele apartinand acestei culturi sunt situate intre Olt si limes transalutanus.Dar acest teritoriu a apartinut,cel mai tarziu de la inceputul secolului al III-lea,provinciei Dacia Malvensis.Dacii din vestul Munteniei pot fi,prin urmare,inclusi printre locuitorii autohtoni ai Daciei Romane.Ei locuiau in teritoriul militar al castrelor,fiind obligati sa dea decima (dijma) si sa presteze corvezi pentru garnizoanele romane de pe limes.Pe de alta parte,cultura lor materiala nu se deosebeste intru nimic de a altor daci liberi din Muntenia-aflati si ei sub o puternic influenta romana.

7)Organizarea militara si administrativa a provinciilor de la Dunarea de Jos in epoca Dominatului.

Vorbind despre parasirea Daciei,istoricul Eutropius arata ca imparatul Aurelian a asezat populatia evacuata in Moesia si a creat o nou provincie.Legiunile retrase din Dacia Traiana au fost fixate pe Dunare,in noua provincie: legio V Macedonica la Oescus, iar legio XIII Gemina la Ratiaria.In perioada primei tetrarhii,a avul loc o ampla reorganizare administrativa a Imperiului.Acesta a fost impartit in 12 dioeceses-Oriens,Pontus,Asiana,Thracia,Moesiae,Pannoniae,Italia,Africa,Hispania,Vienensis,Galliae,Brittaniae;la randul lor,acestea erau impartite in provincii,al caror numar se ridica la aproape 100.Se considera ca aceasta reforma era incheiata in linii generale in ultimii ani ai secolului III.Conform acestei impartiri,Moesia Superioara si Dacia aureliana aparineau dioecesei Moesia(din 327 se va numi Dacia),iar Moesia Inferioara(Secunda) si Scythia dioecesei Thracia.In infaptuirea acestei reorganizari,Gaius Aurelius Valerius Diocletianus Augustus a fost calauzit de gandul de a slabi autoritatea guvernatorilor provinciali,pentru a impiedica orice incercare de uzurpare.Atributiile guvernatorului civil (praeses) au fost separate de cele ale comandantului militar (dux),care comanda trupele uneia sau mai multor provincii.Numarul legiunilor a fost aproape dublat,dar cu diminuarea efectivelor.Armata Imperiului (circa 500 000 de oameni) cuprindea doua categorii de trupe:milites ripenses (sau limitanei), cu garnizoanele pe limes; comitatentes, unittile mobile (armata de manevra), la dispozitia imparatului.Reforma a fost dezvoltata de Flavius Valerius Aurelius Constantinus Augustus(Constantin cel Mare).Imperiul a fost impartit in patru prefecturi (Gallia,Italia, Illyricum, Oriens), fiecare avand in frunte un praefectus praetorio;prefecturile erau impartite in dioeceses,conduse de vicarii (loctiitori ai prefectilor pretoriului),iar acestea la rand in provincii conduse de praesides.Astfel,Moesia Superior a fost impartita in Moesia Prima,Dardania si Praevalitana,iar Dacia (aureliana) in Dacia Ripensis si Dacia Mediterranea.Reforma a fost desavarsita treptat;frontierele prefecturilor,dateaza de la sfarsitul secolului IV - inceputul secolului V.Conform acestei reorganizari,Moesia Prima si cele doua Dacii faceau parte din prefectura Illyricului,iar Moesia Secunda si Scythia din prefectura Orientului.

Moesia Prima supraveghea poriunea de limes de la vest de Singidunum,pana in zona Porilor de Fier.In aceasta provincie continua sa stationeze cele doua legiuni:IIII Flavia la Singidunum si VII Claudia la Viminacium;sunt mentionate de asemenea un numar de trupe auxiliare,cavalerie,precum si flota.O stampila tegulara de la Grada lasa sa se inteleaga ca autoritatea romana se intindea si dincolo de Dunare,care se va fi numit pars ulterior.Intr-adevar,pe malul stang al Dunarii,in Banat,romanii si-au asigurat cateva puncte fortificate:la Banatska Palanka,Pojejena,Gornea,Svinita.

Limita de vest a provinciei Dacia Ripensis era la vest de Dierna (raul Poreka),iar la est se intindea pana la varsarea raului Vit(Utus) in Dunare si avea resedinta la Ratiaria.Armata acestei provincii era formata in primul rand din cele doua legiuni,V Macedonica (la Oescus) si XIII Gemina (la Ratiaria).Mai sunt mentionate o serie de trupe auxiliare ,precum si doua escadre navale.O atentie deosebita s-a acordat zonei Portilor de Fier;s-au refacut vechile fortificatii si s-au construit altele noi.De menionat construirea edificiului central de la Donje Butorke langa Cladova in epoca primei tetrarhii.De asemenea,s-au ridicat o serie de fortificatii pe malul de nord al Dunarii:la Dierna,Ostrovul Banului,Drobeta.Urmeaza o serie de alte fortificatii,in sudul Olteniei, nu ndeajuns de bine cunoscute, dar care dateaza probabil tot din epoca tarzie:Izvorul Frumos,Izvoarele,Desa,Bistret.Cea mai importanta este insa cetatea Sucidava (Celei, azi cartier al orasului Corabia),construita de Constantin cel Mare,care a legat cele doua maluri ale Dunarii printr-un pod.

Dupa reorganizarea infaptuita de Diocletianus,teritoriul Moesiei Inferioare s-a scindat in doua provincii: Moesia Secunda si Scythia.

Pe teritoriul provinciei Moesia Secunda continua sa stationeze doua legiuni riparienses:I Italica si XI Claudia.Poriunea de ripa supraveghiata de fiecare legiune era impartita in doua pedaturae - una superior,alta inferior (denumite in functie de cursul Dunarii) si grupand fiecare cate cinci cohorte.Si aici intalnim o serie de formatiuni auxiliare,precum si efective navale.Pe malul stang al Dunarii,Constantin cel Mare a ridicat o alta cetate:Dafne.Ea este mentionata de Ammianus Marcellinus,iar mai tarziu de Procopius din Caesarea.Ea se afla deci pe malul stang al Dunarii,in fata cetatii Transmarisca;imparatul Constantin a ridicat-o probabil pe locul victoriei contra barbarilor,numita Daphne dupa exemplul lui Traian(care ntemeiase Nicopolis-ad-Istrum).

In privinta provinciei Scythia,ea beneficiaza de reformele lui Diocletianus,ea facand parte din dioceza Traciei.Linia fortificata a Dunarii este consolidata,pe teritoriul dobrogean stationand la Troesmis - legiunea I Iovia Scythica,iar la Noviodunum - legiunea II Herculia.De asemenea,sunt mentionate si o serie de auxilii, precum si efective navale la Flaviana si Noviodonum.Deosebit de aceste date,inscriptiile ne informeaza despre opera de fortificare intreprinsa pe teritoriul Dobrogei.Astfel,o inscriptie de la Murighiol mentioneaza constructia unei fortificatii in epoca primei tetrarhii.De asemenea, de la Histria se cunoaste o inscriptie fragmentara din timpul lui Diocletianus.In anul 315-317,se construieste zidul cetatii Tropaeum Traiani,din porunca imparatilor Constantin (cel Mare) si Licinius.Opera de fortificare continua sub urmasii lui Constantin cel Mare.O inscriptie de la Carcaliu (la nord de Troesmis) din anii 337-340 arata ca imparatii au inchis acest loc asezat la hotar si mereu expus cutezantei neamurilor gotice,prin ridicarea acestei fortificatii,cu scopul de a intari vesnic siguranta provincialilor,si au oprit prin aceasta durabila fortificare atacul raufacatorilor.

8)Crestinismul in teritoriul fostei provincii Dacia si in Scythia (sec. IV-VII).

Crestinismul in spatiul carpato-danubiano-pontic a patruns inca din primul secol al erei crestine, insuli Apostolul Andrei predicand noua credinta in Scytia Minor (Dobrogea).

Crestinismul, prigonit de autoritatile imperiale in primele 3 secole ale erei crestine, a avut insa un rol important in ceea ce priveste integrarea populatiilor migratoare ce s-au asezat pe teritoriul Imperiului.

In secolul al IV-a, in spatiul nord-dunarean exista dovezi literare si arheologice (gema de la Potaissa, donariu de la Biertan, un disc cu monograma lui Hristos, mai multe opiate de bronz decorate cum semnul crucii, precum si parti dintr-un candelabru de bronz) care atesta prezenta unor lacasuri de cult. Astfel pe ruinele fostului castru roman de la sloveni si in Porolissum sunt atestate biserici crestine.

Alte urme de bazilici au fost gasite la Sucidava si la Morisena.

Existenta unor locasuri de cult presupun automat si existenta unor preoti si ierarhi.

Pe langa dovezile arheologice exista si marturii lingvistice care sa ateste existenta crestinismului aici, cuvinte ce se pastreaza si astazi in lexic: basilica,credinta, lege, inviere etc.

In scytia minor crestinismul s-a dezvoltat mai repede decat in Dacia in primul rand din cauza faptului ca Dobrogea a ramas mult timp in componenta Imperiului roman, acest lucru permitand existenta vietii urbane si implicit a structurilor religioase.

La primul Sinot ecumenic participa si un episcope din Tomis, Marcu iar in anul episcopul Betranion.

In sec al V-lea sunt atestati episcopii: Timotim, Timotei,Iona si Alexandru, primii doi participand chiar la cel de-al doilea sinod ecumenic.

In sec al VI-lea in Dobrogea exista 14 episcopii in principalele orase ale provinciei.

9)Prezenta romana pe malul stang (de nord) al Dunarii in epoca Dominatului (sec. IV-VII)

Paralel cu opera de refortificare a limes-ului dunrean, mpraii romani s-au preocupat s rectige controlul asupra teritoriului de la nord de fluviu.n realitate,pe baza informaiilor de care dispunem,influena roman la nordul Dunrii s-a limitat,n epoca primei tetrarhii, la un numr de puncte fortificate (care dublau deobicei pe cele de pe malul drept) i la o fie de siguran de-a lungul fluviului.Lupte s-au purtat numai cu carpii, unii dintre ei fiind strmutai pe teritoriul Imperiului; evenimentele sunt sugerate i de o inscripie de la Cotiaeum (n Frigia), unde este menionat Carpia.

Mai trziu, profitnd de conflictul politic (apoi i militar) dintre Constantin i Licinius, goii i ali barbari au ptruns n cteva rnduri la sud de Dunre; nfrngerea i alungarea acestora aduc lui Constantin, n 318-319, titlurile de Gothicus Maximus i Carpicus Maximus. n iarna 322/323, thervingii (vizigoii), condui de Rausimodus, prad Moesia i Thracia; dar invazia barbar este respins:Goii mai apar, ca aliai ai lui Licinius, n btlia dela Chrysopolis (18 septembrie 324).

Rmas singur, Constantin cel Mare acord atenie deosebit teritoriului de la nordul Dunrii. Aurelius Victor (Caesares 41,18) noteaz: Pons per Danuvium ductus; castra castellaque pluribus locis commode posita (peste Dunre s-a fcut pod; n multe locuri au fost ridicate n mod adecvat castre i castele). Podul mai este amintit la anul 328 n Chronicon Paschale (Constantin cel Sfnt a trecut de mai multe ori Dunrea i peste aceasta a construit pod de piatr), apoi de autorii bizantini Theophanes Confessor i Kedrenos. De asemenea, este reprezentat pe un medalion de bronz, btut la Roma n anul 328. Podul avea o lungime de 2437 m i lega localitile Oescus (azi Ghighen) din Dacia Ripensis de Sucidava (Celei-Corabia); pentru protecia acestuia, la Sucidava a construit o cetate. De asemenea, la marginea de nord a satului Celei, a fost descoperit un milliarium din anul 328; D. Tudor, istoricul Olteniei romane, considera c acest stlp marca nceputul refacerii drumului pn la Romula. Probabil atunci s-a construit ori s-au refcut i alte fortificaii de pe malul de nord al Dunrii. O meniune aparte merit cetatea Daphne, construit, dup prerea noastr, pe locul victoriei din anul 323.

Un interesant epidsod s-a consumat n Banat. n anul 332, sarmaii Argaragantes au fost atacai de taifali i vizigoi; pentru a face fa situaiei, argaraganii se vd nevoii s narmeze pe supuii lor, Limigantes, i s cear ajutor romanilor. Trecnd Dunrea, Constantius Caesar i nvinge pe goi ntr-o btlie (20 aprilie 332), n care circa 100 000 de barbari sunt nimicii (unii pier de foame i frig). Barbarii cer pace; fiul lui Ariaricus (probabil viitorul rege Athanaricus) este trimis ostatic la romani. Goii devin foederati ai Imperiului; n aceast calitate, ei vor primi alimente i subsidii de la romani, avnd dreptul de a face comer n trgurile de la Dunre.Dar n anul 334, limiganii se rscoal mpotriva stpnilor lor; 300 000 de argaragani scap prin fug n Imperiu sau la victoali. Imperiul nu mai intervine ns n acest conflict. Mai trziu, n 356 i 358, limiganii se vor ncumeta chiar s atace Moesia Prima; mpratul Constantius II trece Dunrea (avnd i sprijinul taifalilor, care atac din spate, prin Oltenia). Limiganii sunt crunt btui, fiind obligai la plata tributului i s furnizeze mercenari romanilor; sarmaii argaragani se pot ntoarce, iar regele lor (Zizais) devine client al romanilor.

Pacea impus neamurilor barbare a avut urmri benefice pentru populaia panic (daco-romani, carpo-daci, dar i alogeni sedentari); are loc o adevrat explozie demografic, reflectat din punct de vedere arheologic prin creterea numrului aezrilor. Produsele de import i moneda roman sunt realiti curente pe teritoriul fostei provincii romane, precum i n aria culturii Sntana de Mure. De asemenea, cretinismul face progrese notabile, nu numai printre romanici, dar chiar i printre goi (nu are nici o importan faptul c ei adopt dogma arian).Din acest motiv, n anul 348 regele vizigot Athanaric dezlnuie o prigoan anticretin; Ulfila este obligat s se refugieze la sud de Dunre (fiind numit episcop la Nicopolis-ad-Istrum).Dar goii nu ndrznesc s rup tratatul cu romanii i s atace Imperiul. Prilejul se va ivi abia dup stingerea dinastiei constantiniene (anul 363); invocnd jurmntul de fidelitate depus de Ariaricus fa de casa domnitoare a lui Constantin, vizigoii sprijinpe pe uzurpatorul Procopius. Pentru a pedepsi insolena barbarilor, mpratul Valens vine la Dunre: n 367, leag pod de vase i urmrete pe dumani n inutul lor; n 368, din cauza revrsrii Dunrii, este obligat s atepte toat vara lng un sat al carpilor (colonizai probabil de Aurelian); n 369 leag alt pod de vase la Noviodunum. Goii cer pace - ntrit printro ntlnire ntre mprat i regele Athanaric, pe o corabie ancorat n mijlocul Dunrii. Conform nelegerii, se permitea comerul ntre barbari i romani n dou trguri de la Dunre.

Ulterior, trecerea unei pri a vizigoilor (supui ai lui Fritigern i Alaviv), precum i a ostrogoilor (condui de Vitheric), la sudul Dunrii creaz o situaie primejdioas. Tratai cu duritate de demnitarii romani, vizigoii se rscoal, provocnd romanilor un adevrat dezastru la Adrianopol (9 august 378); nsui mpratul Valens i pierde viaa. Curnd dup aceasta, presai de huni (care i fcuser apariia la Bug i Nistru, n anul 375), regele Athanaric cu ultimii supui trebuie s se refugieze pe pmnt roman (anul 381).

10) Gotii si relatiile lor cu populatia autohtona.Cultura Sntana de Mure-Cerneahov

Gotii de neam germanic,si anume ramura lor de apus(vizigotii) sunt primii migratori ce isi fac aparitia in teritoriul Daciei parasite de Aurelian,lasand vestigii materiale cum ar fii cimitirul de la Santana de Mures si, poate,tezaurul de la Simleul Silvaniei. Descoperirile apartin gotilor, incadrate alaturi de vestigiile altor populatii, in asa-numita cultura Santana de Mures-Cerneahov, sunt insa mult mai numeroase in campia munteana(cimitirile de inhumatie de la Spantov si Tirgsor,unele morminte de incineratie), ceea ce dovedeste ca masa lor se afla in sec.IV in afara fostei provincii Dacia.Tocmai in regiunile rasaritene extracarpatice, gotii sunt batuti de huni(376) imprejurare care va determina o masiva migrare a lor la sud de Dunare; putini goti ramasi pe loc vor dispare treptat in masa populatiei autohtone.In general stapanirea gotica asupra fostei Dacii romane a fost mai mult nominala decat reala; descoperirile arheologice ne fac sa vedem prezenta gotilor ca pe un fel de tabere militare in mijlocul populatiei autohtone, de la care gotii se margineau sa perceapa tribut. Asa stand lucrurile, gotii nu au avut o influenta insemnata asupra populatiei autohtone din Dacia romana.Cat despre iazygii de neam sarmatic si pe vandalii de neam germanic, primii patrund in Banat, iar ceilalti se aseaza in zona Crisanei, dar fara a trece muntii. Ostrogotii, ramura rasariteana a gotilor, ne-au lasat, dupa cum se constata azi, tezaurul de la Pietroasa din jud.Buzau(sec.V)

11) Dominatia hunica la Dunarea de mijloc si de jos.Surse arheologice si literare

Hunii au fost un popor nomad de origine turcica, probabil si uralica.Dupa victoria asupra gotilor(376), ei nu patrund in Dacia intracarpatica, ci pornesc spre nord-vest si, trecand prin pasurile Carpatilor de miazanoapte, coboara si se stabilesc in Campia Ungara la vest de Tisa. De aici, hunii vor declansa, mai ales in prima jumatate a sec.V, sub conducerea lui Attila, numeroase expeditii de prada spre apus si sud. Aceste navaliri afecteaza cetatile dunarene, printre care si Sucidava. Stapanirea ferma a lui Attila asupra unor tinuturi intinse a avut insa si un aspect pozitiv, asigurand pentru aproape jumatate de veac stabilitatea politica in aceste regiuni. Dupa moartea lui Attila(453), puterea hunilor slabeste si in anul urmator sunt batuti si imprastiati de gepizi. Exercitand o stapanire de la distanta asupra teritoriilor dacice, pe care le supun jafurilor periodice, hunii au lasat putine urme arheologice pe meleagurile noastre. Antichitatile hunice propriu-zise au putut fi identificate pe baza studiului antropologic, tipologiei obiectelor gasite in morminte si pe analiza ritului si a practicilor rituale. Ele sint formate din obiecte de podoaba (diademe de aur,podoabe de caciulite cu incrustatii de pietre semipretioaae etc.)care provin in general din morminte(Rotopanesti in jud. Suceava) si din cazane de bronz, intregi sau fragmentare, specifice hunilor descoperite la Buhaeni,Balteni(jud. Iasi), Dulceanca (jud. Teleorman), Desa (jud. Dolj),Hotarani,Sucidava (jud. Olt), Bosneagu (jud. lalomita). Surse literare pretioase despre huni ne lasa Ammianus Marcellinus, contemporan cu navalirile hunilor din a doua jumatate a sec.IV si Iordanes. In Cantecul Nibelungilor gasim si numeroase referiri la personalitatea lui Attila, care in opinia mai multor lingvisti nu ar fi de fapt numele marelui conductor al hunilor, ci ar desemna mai curand un titlu sau o funcie, traducerea sa din limba german veche, in care a fost redactat iniial poemul, fiind cea de parintele sau tatucul.

12) Gepizii pe teritoriul Daciei si relatiile lor cu populatia autohtona.Surse arheologice si literare.

Gepizii,de neam germanic fusesera un timp supusi hunilor, impotriva carora se rascoala si ii inving in 454, preluand stapanirea asupra Panoniei. Nici ei nu stapanesc efectiv asupra fostei provincii romane Dacia, desi o parte a lor ajung si aici. In sec.VI asezari gepide(in reaitate tabere militare) sunt atestate la Moresti,pe Mures si la Porumbenii Mici in estul Transilvaniei, unde s-au gasit bordeie ce rasnite de piatra, vase de lut ars si greutati pentru razboiul de tesut.Unele obiecte din inventarul unor asemenea asezari au apartinut insa autohtonilor cu care gepizii au convietuit fara ca acestei convietuiri sa i se poata da proportiile si importanta ce i se atribuia mai mult in istoriografia romaneasca.Dar faptul ca avem de-a face aici si cu asezari si nu numai cu cimitire gepide pledeaza pentru o convietuire cu populatie autohtona. Batuti in 567 de longobarzi si avari, gepizii se imprastie si sunt asimilati pana in 650 de autohtonii teritoriilor stapanite inainte de ei.

13) Cultura materialq a populatiei autohtone din Dacia in sec. IV-VII

Ptrunderea goilor n zona nord-pontic determin aparitia unei noiuni etno-geografice noi: Gothia. Prima atestare se ntlnete n inscripia deja amintit Din Frigia, n care sunt meionatea Gothia i Carpia; cum goii nu ptrunseser nc pe teritoriul Daciei (n calea lor stteau carpii), denumirea de Gothia se refer fr ndoial la inuturile de la Bug i Nistru, de unde ei i porneau raidurile de prad. De asemenea, pe emisiunile lui Constantin de la Trier (Augusta Treverorum), apare legenda GOTHIA, alturi de Alamania, Francia, Sarmatia; aceste alegorii se leag de popoarele care au recunoscut autoritatea roman.

Dup 332, goii se aflau n cmpia Munteniei n calitate de federai ai Imperiului; este sugestiv o meniune din anul 335,anume c Dalmatius, nepotul mpratului Constantin cel Mare, avea n paz ripa Gothica. Ct timp locuiser n spaiul nord-pontic, goii apar catalogai n izvoare printre populaiile scitice. Tot astfel, cnd ajung la Dunrea de jos, ei ncep a fi numii gei: mai nti n sens geografic, dar treptat ajungndu-se la o total confuzie de ordin istoric ntre gei i goi (la Philostorgius, Eusebius din Caesarea, Iulian Apostatul i la ali autori de mai trziu).

Totui, Dacia, ca noiune geografic, persist n scrierile autorilor trzii, pn n secolul al VI-lea (Iordanes, Isidor din Sevilla, Geograful din Ravenna); noiuni etnice precum Gothia sau Gepidia sunt efemere. n acelai timp, persist i unele vechi toponime.Cele mai persistente au fost hidronimele, chiar dac apar i unele forme ciudate (corupte sau influenate de fonetica alogenilor; la Priscus Panites, Iordanes). Se poate presupune c i alte toponime au rezistat nc o vreme dup abandonarea provinciei. Aceast persisten este n legtur cu continuitatea vieii urbane n Dacia, cel puin pn n jurul anului 400 (atacurile hunilor).

Se cunosc astfel urme de locuire trzie pe cuprinsul tuturor aezrilor urbane ale fostei provincii; n toate cazurile, aria de locuire s-a restrns apreciabil, iar unele edificii capt rol de fortificaii (precum amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa). Interiorul vechilor castre (Slveni, Rcari, Micia, Apulum, Potaissa etc.) prezint urme de locuire civil. Viaa urban continu s existe, att timp ct oraele romane i pstreaz, fie i parial, menirea: centre meteugreti (cercetrile arheologice au pus n eviden continuarea confecionrii ceramicii, cu forme tradiionale, romane; prelucrarea metalului, osului etc.), locuri de schimb, centre bisericeti (se construiesc basilici cretine: la Sucidava Drobeta i Porolissum, unde au fost identificate arheologic; n acelai scop se adapteaz poriuni din vechi edificii romane: n principia castrului de la Slveni sau n thermele de la Apulum - care servesc i ca gropnie pentru unele personaliti cretine; alte basilici cretine existau desigur la Recidiva i Litterata, precum i n zona Biertan (unde a aprut cunoscutul donarium). Aceste aezri deveneau probabil foarte animate n zilele de trg (nundinae), care adunau laolalt oameni numeroi, de origini etnice diferite (daco-romani i barbari); ele reprezentau nc un prilej important pentru rspndirea limbii latine printre barbari. Fr ndoial, cele mai importante rmn trgurile din zona de frontier.. Legturile comerciale sunt vitale pentru populaiile transdanubiene, ceea ce reiese din cererea lui Attila (transmis de Priscus Panites), ca trgurile s fie deschise deopotriv i fr primejdie att pentru romani, ct i pentru huni.

Cucerirea i distrugerea centrelor urbane de la Dunre de ctre huni afecteaz grav legturile economice i spirituale dintre lumea roman (Imperiu) i Dacia (carpatic); astfel, viaa urban n Dacia primete lovitura decisiv nu numai n form (arhitectur i urbanism), ci i n funciile ei umane cotidiene. Micrile de populaii antrenate de tvlugul hunic produc modificri eseniale n organizarea i funcionarea aezrilor umane. Treptat, vechile toponime cad n uitare; cnd n inuturile de la Dunre i Carpai i fac apariia slavii, ei rmn adnc impresionai de zidurile vechilor orae i ceti romane (numindu-le Grdite, Jidova, Blgrad).

14) Etapele etnogenezei romanilor

I. Generalitati

Limba romana reprezinta un idiom romanic, care isi trage originea din vechea latina. Fiind o limba romanica de rasarit, limba romana, apartine in acelasi timp de marele grup al limbilor neolatine din care mai fac parte italiana, franceza, spaniola si portugheza. Dintre toate acestea, limba romana, datorita conditiilor specifice de evoluare, a conservat cele mai multe elemente arhaice, din care cauza anume ea, in raport cu alte limbi neolatine, se gaseste in cea mai apropiata relatie cu latina antica. In acelasi timp, spre deosebire de alte limbi romanice, limba romana este unitara in tot spatiul etnic romanesc, fara a avea dialecte regionale.

Numele etnic propriu al romanilor sau etnonimul (de la "etnos" - popor si "nyme" - nume) se gaseste in legatura directa cu numele vechilor romani. Etnonimul Roman reprezenta o forma lingvistica evoluata a etnonimului Romanus

Timpul etnogenezei romanilor reprezinta o perioada indelungata de restructurari etnoculturale, lingvistice si spirituale, desfasurate pe parcursul a circa 900 ani, avand drept limita inferioara sec. II-I a.Chr. si limita superioara sec. VII-VIII p.Chr. Procesul etnogenezei romanilor s-a inceput din momentul declansarii expansiunii civilizatiei romane in Dacia si s-a sfarsit odata cu consolidarea daco-romanilor pe o baza etnolingvistica calitativ noua.

Factorii etnogenezei reprezinta elemente care determinata caracterul noului popor. In dependenta de conditiile istorice pot fi evidentiati diferiti factori ai etnogenezei. In cazul etnogenezei romanilor rolul decisiv l-au avut doi factori de natura spirituala: romanitatea si crestinismul.

Romanitatea a determinat profilul etnolingvistic al poporului roman, limba si constiinta lui nationala. Prin factorul roman, poporul roman a devenit un etnos romanofon.

Crestinismul a determinat mentalitatea romanica a neamului romanesc, spiritualitatea, unitatea si continuitatea lui in conditiile migratiunii popoarelor. Prin crestinism romanii au devenit un etnos profund spiritual, un etnos religios, calitati care in mare masura au contribuit la pastrarea fiintei romanice a neamului.

Premisele etnogenezei reprezinta conditiile care au generat noul etnos. La baza procesului de etnogeneza a romanilor s-au aflat trei premise fundamentale. Prima premisa a constituit-o civilizatia traco-geto-daca, care servit drept teren al etnogenezei romanilor. A doua premisa a rezultat din incadrarea traco-geto-dacilor in sec. VII-II a.Chr. in sistema valorilor antice grecesti. Cea de-a treia premisa a etnogenezei romanilor a fost integrarea geto-dacilor in sec. I a.Chr. - sec. IV p.Chr. in cadrul civilizatiei antice de tip roman. Civilizatia traco-geto-daca a constituit materialul primar al etnogenezei romanilor. Influentele eline au format conditiile necesare pentru distantarea traco-geto-dacilor de lumea barbara si apropierea lor de valorile civilizatiei antice. In fine, includerea traco-geto-dacilor in sistema civilizatiei romane a creat cele mai favorabile conditii pentru desfasurarea procesului de asimilare etnoculturala a autohtonilor si de constituire a unei noi etnii.

Etapele etnogenezei ilustreaza fazele de constituire a noului etnos Procesul etnogenezei romanilor cuprinde doua etape de baza:

etapa primara (sec.II-I a.Chr. - sec.V p.Chr.) cand se formeaza comunitatea romanica de rasarit (daco-romanii)

etapa finala (sec. VI-VIII) cand se constituie poporul roman propriu-zis.

II. Romanizarea geto-dacilor

Romanizarea a cuprins doua faze consecutive: asimilarea economico-culturala si asimilarea lingvistico-spirituala. Procesul romanizarii traco-geto-dacilor a avut o durata cronologica destul de mare si o raspandire teritoriala foarte larga. Timpul romanizarii cuprinde perioada dintre sec. II-I a.Chr. si sec. IV-V p.Chr., iar spatiul romanizarii include intregul teritoriu al Daciei istorice, inclusiv regiunile dacilor liberi si jumatatea de nord a Traciei balcanice.

Premisele romanizarii. Romanizarea traco-geto-dacilor a avut la baza un sir de premise favorabile, printre care se evidentiaza: originea comuna, indo-europeana, a traco-geto-dacilor si a romanilor; includerea traco-geto-dacilor in sistema relatiilor de tip antic prin intermediul lumii grecesti; gradul relativ inalt de dezvoltare al civilizatiei traco-geto-dace; gradul inalt de compatibilitate dintre civilizatia traco-geto-daca si cea romana.

Caile romanizarii. Fenomenul romanizarii a decurs pe doua cai de baza: oficiala si populara. Calea oficiala a romanizarii reprezenta politica de stat a Romei Antice de asimilare a altor popoare. Calea populara a romanizarii reprezenta procesul de implementare a civilizatiei romane, inclusiv a limbii latine, in mediul traco-geto-dacic.

Factorii romanizarii. Romanizarea traco-geto-dacilor s-a realizat datorita unor factori, care in dependenta de timp, spatiu si alte conditii au contribuit la asimilarea relativ rapida a traco-geto-dacilor. Printre factorii de baza ai romanizarii traco-geto-dacilor pot fi evidentiati urmatorii: limba latina, colonizarea romana, armata romana, institutia cetateniei romane, dreptul roman, sistem administrativa provinciala, cultele religioase romane, religia crestina, casatoriile mixte daco-romane, educatia de tip roman, valorile culturale si morale romane, urbanizarea, asezarile rurale romane, relatiile economico-comerciale, sistemele de aliante cu dacii liberi, limesul dacic, etc. Factorii hotaratori ai romanizarii au fost limba latina si crestinismul.

Etapele romanizarii. Procesul romanizarii s-a desfasurat in trei etape de baza: etapa preliminara din sec.II-I a.Chr. - 106 p.Chr., etapa decisiva din perioadei de existenta a provinciei Dacia intre anii 106-275 p.Chr. si etapa finala din perioada antica tarzie, de la retragerea administratiei romane din provincia Dacia in anul 275 pana la definitivarea procesului de formare a comunitatii daco-romane, in sec. V.

Procesul romanizarii geto-dacilor. In procesul romanizarii a fost antrenat tot spatiul geto-dacic, atat regiunile incluse in cadrul provinciilor romane (Dacia, Moesia Inferior, Scithia Minor, etc.) cat si regiunile dacilor liberi, ramase in afara limesului roman.

Orasele din provinciile dunarene (Ulpia Traiana, Apullum, Napoca, Potaisa, Drobeta, Dierna, Tropaeum Traiani, Noviodunum, etc.) erau cele mai efective nuclee de iradiere a romanizarii romane, constituind retele inchegate si bine organizate. In cadrul oraselor romane erau concentrate majoritatea institutiilor purtatoare a procesului de romanizare, care reprezentau in acelasi timp factori fundamentali ai romanizarii: administratia, instantele judiciare, marile centre religioase, teatre, scoli, congregatii mestesugaresti, etc.

Tabere militare romane au reprezentat un alt nucleu important al romanizarii. Teritoriile provinciilor Dacia si Scithiei Minor erau impanzite cu tabere militare romane de tip castrum si castella si asezari civile ale familiilor ostasilor romani de tip canabae.

Limba latina a reprezentat principalul factor al romanizarii. Raspandirea rapida a limbii latine printre daci s-a datorat faptului ca latina era unicul mijloc de comunicare in administratie, in instante judiciare, in unitati militare, in relatiile comerciale, in centrele religioase, in educatie, etc.

Institutia cetateniei romane a reprezentat unul dintre cele mai efective instrumente ale romanizarii, dat fiind ca titlul de cetatean al Romei deschidea numeroase drepturi de ordin social, economic, politic, etc. Semnarea de catre imparatul Caracala a decretului din anul 212 privind acordarea cetateniei romane tuturor oamenilor liberi din imperiul roman, inclusiv populatiei dacice a reprezentat un eveniment crucial pentru procesul de romanizare a populatiei autohtone din Dacia.

Cel mai important factor a romanizarii geto-dacilor din perioada de dupa anul 275 a fost religia crestina, care patrunde la nordul Dunarii in mod sporadic inca in timpul stapanirii romane

III. Formarea poporului roman si a limbii romane

Rolul slavilor in etnogeneza romanilor. Populatia slava veche a migrat in spatiul Carpato-Dunarean in sec. VI-VII. Extinderea acestor triburi in Balcani, a avut drept consecinta divizarea lumii romanice orientale in doua parti distincte: romanici nord-danubieni si romanici sud-dunareni. Romanicii nord-dunareni (daco-romanii), in secolele urmatoare vor supravietui in valtoarea migratiunilor, ii vor asimila pe slavii ramasi in regiunea Carpato-Danubiano-Nistrean si vor sfarsi cu formarea unei etnii noi, a poporului roman. In acelasi timp, romanicii sud-dunareni se vor pierde in cea mai mare parte in masa slavilor si vor pastra doar unele insule izolate in diferite regiuni ale peninsulei Balcanice.

Finalizarea etnogenezei romanilor. In sec. VII-VIII, in conditiile presiunii tot mai puternice din partea diferitor popoare migratore, la nord de Dunare are loc un proces de generalizare etnoculturala si etnolingvistica a populatiei romanice. In acest context se finalizeaza procesul etnogenezei si profilarii poporului roman, popor nou cu trasaturi distincte si originale.

Aparitia limbii romane. Odata cu incheierea etnogenezei s-a finalizat si procesul formarii limbii romane, care a parcurs practic aceleasi etape si a cuprins aceiasi durata de timp. Limba romana s-a format din latina populara (vulgara) raspandita in provinciile romane dunarene si preluata de catre traco-geto-daci. In sec.

IV. Societatea veche romaneasca

Civilizatia veche romaneasca purta un caracter profund rural. In comparatie cu civilizatiile agro-urbane din Europa Occidentala, civilizatia veche romaneasca s-a constituit ca o civilizatie pur agrara, o civilizatie taraneasca, o civilizatie a obstilor satesti alcatuite din tarani liberi, care au format uniuni de obsti, sau tari, care au constituit nucleele viitoarelor state medievale romanesti.

Surse

Rufius Festus a scris in anul 372 A.D. despre situatia din Dacia post-romana in lucrarea sa Scurta istorie a poporului roman

Mentionarea romanilor in Cintecul nibelungilor sub denumirea de vlachi.