Subiecte examen DREPTUL MEDIULUI

Cursul 1

1.Definiti termenii lege, legislatie, legislatura, mediul inconjurator

Legislaţie = totalitatea legilor unei ţări sau ansamblul actelor normative dintr-o ţară.

Legislativ = reprezintă elaborarea şi adoptarea legilor

Legislator = este persoana care legiferează

Legislatură = reprezintă timpul pentru care este ales organul legislativ sau organul suprem al

puterii statului.

Lege = act normativ care emană de la orice organ competent care potrivit Constituţiei poate să

elaboreze acte normative în sens larg.

Legea fundamentală a României este CONSTITUŢIA.

Legea nr. 137/1995 defineşte noţiunea de mediu înconjurător ca fiind ansamblul de condiţii şi

elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile

organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele

enumerate, inclusiv valorile materiale şi spirituale. Această definiţie este dată şi de noua lege a mediului -

Ordonanţa de Urgenţă 195/2005.

Cursul 2

1.Izvoarele dreptului mediului: Legea , ordonanta guvernamentala, regulamentul

Noțiunea de izvor (sursă) de drept are două accepțiuni principale: una socială (materială) și una

juridică (formală).

LEGEA

Legea este actul juridic al Parlamentului, prin care pot fi reglementate orice domenii ale vieții

sociale. Constituția nu restrânge competența Parlamentului de reglementare prin lege.

În România, potrivit Constituției există o ierarhie a legilor:

a. Legi constituționale sau de revizuire a Constituției;

b. Legi organice, care se adoptă în domenii mai deosebite ale vieții sociale;

c. Legi ordinare (obișnuite), care se adoptă în toate celelelate materii.

În domeniul protecției mediului, Legea 137/1995 era o lege organică.

Constituția prevede că tratatele internaționale ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din

dreptul intern.

Ordonanța guvernamentală

Ordonanța Guvernului este un act juridic conținând norme cu putere d elege.

Ordonanțele gurvernamentale pot fi adoptate fie direct în temeiul Constituției, cum este cazul

ordonanțelor de urgență, fie în temeiul unei legi, denumită lege de abilitare, prin care Parlamentul

abilitează (delegă) Guvernul să reglementeze pe această cale a ordonanțelor (obișnuite sau simple) în

anumite materii și într-o perioadă de timp determinată – de regulă, vacanța parlamentară.

Ordonanțele de urgență se pot adopta în toate materiile, inclusiv în cele reglementate de

Constituție, ca domeniu al legii organice.

Ordonanțele simple nu pot afecta domeniul legii organice, conținând astfel norme echivalente

celor ale legii ordinare.

Regulamentul

În accepțiunea cea mai largă, termenul regulament desemnează orice act administrativ cu carcater

normativ, indiferent de nivelul autorității care l-a emis și de denumirea specifică (hotărâre a Guvernului,

ordine ale miniștrilor, acte ale administrației publice locale, etc.). astfel, toate actele administrative care

conțin norme juridice sunt regulamente sau acte administrative regulamentare.

Fiind acte de aplicare a legii sau de organizare a acestei aplicări, regulamentele pot avea

importanță aparte ca izvoare (surse) ale dreptului mediului.

2. Principiile dreptului mediului-clasificare

Disciplina dreptul mediului, care este relativ nouă în peisajul științelor juridice, cunoaște o

varietate de principii, în funcție de percepțiile pe care le au diferiți autori asupra obiecyului și finalităților

acestui domeniu.

Astfel, cunoscutul profesor francez Michel Prieur enunță un număr restrâns de „mari principii”

(protecția mediului este de interes general, participarea și informarea cetățenilor, negocierea cu

poluatorul, poluatorul plătitor), pe când autoarea Marie Maljean-Dubois descoperă principii oarecum

diferite (dreptul omului la un mediu sănătos, principiile de integrare a cerințelor de mediu și dezvoltare

durabilă, principiul poluatorul plătitor), iar profesorul brwzilian Paulo Afonso Leme Machado face referiri

la un drept internațional al mediului, ceea ce conduce la amplififcarea cantitativă a principiilor.

Sunt considerate cele mai importante următoarele principii ce se consideră a avea un impact

decisiv în conturarea dreptului mediului, principii ce sunt grupate pe trei categorii:

a. Principii de identificare cu viitorul:

- Principiul dezvoltării durabile

- Principiul prevenirii

- Principiul precauției

b. Principii de socializare:

- Principiul solidarității sociale

- Principiul răspunderii juridice

c. Principii de putere publică:

- Principiul suveranității etatice integrate

- Principiul ierarhic.

3.Principiul dezvoltarii durabile

- Presupune că între evoluția tehnico-economic- a omenirii și evoluția mediului nu există opoziții

ireconciliabile, care să afecteze în mod definitiv viitorul planetei. Dimpotrivă, cele două laturi ale

evoluției vieții pe pământ sunt și trebuie să fie coordonate, în vederea garantării calității existenței

sociale a generațiilor prezente și următoare.

- Dezvoltarea durabilă nu poate presupune reîntoarcerea în timp la o idilică stare de natură, pe care

și-o imagina cândva Jean-Jacques Rousseau, ale cărei valențe principale erau abundența mediului

și armonia interumană.

- Potrivit definiției legale, dezvoltarea durabilă resprezintă dezvoltarea care corespunde

necesităților prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface

propriile necesități.

- Prin urmare, dezvoltarea durabilă este o anumită dezvoltare socială. Prin definiție, dezvoltarea

socială presupune ansamblul proceselor sociale prin care se asigură progresul societății. În

consecință, în analiza noțiunii de dezvoltare socială este necesar să avem în vedere întregul sistem

social, în special procesele ecoenomice din societate și îndeosebi pe cele de producție, consum,

schimb și repartiție, dar și relațiile interumane pe care acestea le creează și pe care se întemeiază.

- În prezent, există puține proiecte care să facă referire la dezvoltarea durabilă, și acestea fac

referirea doar la zone urbane, și nu la sisteme societale mai largi. Încă din anii 70, ONU adoptă

multiple documente (rezoluții, declarații ale Adunării Generale) cu privire la strategia

internațională a dezvoltării, care prefigurează elementele conceptului viitor de dezvoltare

durabilă.

- Este creată astfel, Comisia Mondială de Mediu și Dezvoltare (CMED), creată în anul 1983 pentru

a identifica principalele probleme ale dezvoltării și mediului, propunând soluții pe termen lung.

4.Principiul prevenirii

- În dreptul mediului, principiul prevenirii a fost recunoscut încă din 1941, în hotărârea arbitrală

privind litigiul dintre Statele Unite și Canada cu privire la poluarea mediului prin fum provenit de

la Turnătoria din Trail (canada0.

- Principiul prevenirii (precauției) presupune evitarea situațiilor prejudiciabile, dar previzibile.

Transpunerea în realitate a acestui principiu are loc în cadrul unui proces acțional, care se

compune din doup etape logic necesare care constau în a prefigura un model cauzal, pe de o parte

și a adopta o anumită conduită, pe de altă parte.

- Sub primul aspect, al modelului cauzal, se înțelege a imagina un model al unie posibile derulări a

unei stări reale, ceea ce implică, desigur o schemă a unui raport de cauzalitate, pe temeiul căruia

se vor desfășura evenimentele.

- În cel de-a doua situație, a conduitei decidentului, procesul acțional preventiv presupune existența

unei anumite conduite a decidentului. Sub aspect juridic, în funcție de prevedere, decidentul poate

adopta mai multe forme de conduită: prevede rezultatul faptei (adică își construiește un model

cauzal urmărind producerea lui), prevede rezultatul faptei (și cu toate că nu-l urmărește, acceptă

posibilitatea produceriii lui), prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, nu prevede rezultaul

faptei sale.

5.Principiul precautiei

- În general, principiul precauției în luarea deciziei aparține disciplinei managementului și are în

vedere că deciziile actuale nu trebuie să condiționeze în mod negativ acțiunile și dezvoltarea

viitoare.

- Principiul precauției este strâns legat de principiul anticipării, prevenirii și corectării riscurilor și

producerii daunelor.

- Este consacrat în Declarația de la Rio, unde se specifică: „pentru a proteja mediul, statele trebuie

să aplice pe scară largă măsuri de precauție, în raport cu posibilitățile de care dispun.”

- Potrivit concepției filosofului Hans Jonas, principiul răspunderii se subsumează sub aspect

filosofic, principiului precauției, prin prisma impactului forțelor tehnologiei moderne asupra

planetei care pot crea numeroase daune, cu efecte irevversibile asupra naturii. Tot el, stabilește ca

premise importante ale principiului precauției, producerea daunei (este incertă în stadiul dat al

cunoștiințelor științifice) și producerea daunei ar putea afecta grav și ireversibil mediul.

- Hans Jonas prescrie consecinţele acestui concept moral în imperative cu formulări diferite:

activează astfel încât efectele acţiunii tale să fie compatibile cu permanenţa unei vieţi

autentic umane pe pământ

acţionează astfel încât efectele acţiunilor tale să nu fie distructive pentru

posibilitateaviitoarea a vieţii

nu compromite condiţiile de supravieţuire indefinită a omului pe pământ sau

include în opţiunile tale integritatea viitoare a omului ca obiect secundar al voinţei tale.

- Potrivit noilor texte constituţionale privind mediul, principiul precauţiei nu este numai afirmat –

ca în legislaţia română – ci i se circumscrie un anumit conţinut, inspirat din Declaraţia de la Rio şi

dintr-o lege anterioară (Legea Barnier din 1995).

- În legislaţia română, principiul precauţiei este numai enunţat în mod declarativ, fără a se face

referire la conţinutul şi aplicaţiile sale.

Cursul 4

1.Autoritati publice interne – clasificare

1. Autorităţi publice interne de protecţie a mediului

Statul şi autorităţile publice au obligaţia şi responsabilitatea pentru protecţia mediului, împreună

cu persoanele fizice şi juridice. Astfel, statul asigură în special: cadrul legislativ corespunzător şi

refacerea şi ocrotirea mediului, precum şi menţinerea echilibrului ecologic.

2.Autoritatea publica central

Sistemul autorităţilor publice pentru protecţia mediului are următoarea structură:

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului – Ministerul Mediului

- Reprezentantii autoritatilor publice sunt desemnati de conducatorii autoritatilor respective.

Ministerului Mediului, în calitatea sa de autoritate publică centrală pentru protecţia mediului are

urmatoarele atributii si raspunderi:

a) reactualizeaza strategia protectiei mediului, cu respectarea principiilor si elementelor strategice

prevazute în prezenta ordonanta de urgenta;

b) elaboreaza recomandarile si actioneaza pentru integrarea politicilor de mediu în strategiile si

politicile sectoriale;

c) coordoneaza activitatea de instruire în domeniul protectiei mediului;

d) coreleaza planificarea de mediu cu cea de amenajare a teritoriului si urbanism si stabileste masuri

de reconstructie ecologica;

e) initiaza proiecte de acte normative, norme tehnice, reglementari si proceduri specifice;

f) avizeaza normele si reglementarile referitoare la activitati cu impact asupra mediului, elaborate de

alte autoritati si controleaza aplicarea acestora;

g) organizeaza sistemul national de monitorizare integrata a calitatii mediului, coordoneaza

activitatea acestuia si asigura informarea autoritatii centrale pentru sanatate privind rezultatele

monitorizarii contaminarii radioactive a mediului;

h) creeaza cadrul institutional-administrativ pentru identificarea si promovarea programelor de

cercetare, pentru formarea si instruirea unui personal calificat pentru supraveghere, analiza,

evaluare si control al mediului;

i) implementeaza politicile, strategiile si reglementarile de protectia mediului prin Agentia

Nationala pentru Protectia Mediului si agentiile regionale si judetene pentru protectia mediului;

j) numeste comisii de experti pentru evaluarea prejudiciului adus mediului prin anumite activitati

care implica organisme modificate genetic;

k) elaboreaza si implementeaza programe si elaboreaza materiale educative privind importanta

protectiei mediului;

l) urmareste, în sfera sa de competenta, respectarea obligatiilor asumate prin conventiile

internationale la care România este parte;

m) urmareste si analizeaza aplicarea prezentei ordonante de urgenta, întocmeste, prin intermediul

Agentiei Nationale de Protectia Mediului, rapoarte anuale privind starea mediului;

n) aplica sanctiuni, prin Garda Nationala de Mediu, pentru nerespectarea legislatiei de mediu si

pentru neconformarea la conditiile impuse prin actele de reglementare, titularilor activitatilor;

o) colaboreaza cu autoritatile publice si alte persoane juridice, în scopul diminuarii efectelor

negative ale activitatilor economice asupra mediului si încurajeaza introducerea tehnicilor si

tehnologiilor adecvate pentru mediu;

p) pune la dispozitie publicului date privind starea mediului, programele si politica de protectie a

mediului.

- Are în structura sa agenţii, administraţii şi institute, astfel:

Unităţi subordonate:

- Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

- Garda Naţională de Mediu

- Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

Unităţi în coordonare:

- Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului (ICIM) –

Bucureşti

- Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) – Tulcea

- Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa (INCDM) –

Constanţa

- Administraţia Naţională Apele Române

- Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), Bucureşti

Unităţi sub autoritate:

Administraţia Naţională de Meteorologie

3.Agentia Nationala pt Protectia Mediului

a. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, institutie publica cu personalitate juridica,

finantata integral de la bugetul de stat, este organul de specialitate pentru implementarea politicilor si

legislatiei în domeniul protectiei mediului, în subordinea autoritatii publice centrale pentru protectia

mediului.

Structura organizatorica, numarul de personal, atributiile si competentele Agentiei Nationale

pentru Protectia Mediului sunt stabilite prin hotarâre a Guvernului, la propunerea autoritatii publice

centrale pentru protectia mediului.

Are ca atribuţii principale :

- Planificarea strategiei de mediu

- Monitorizarea factorilor de mediu

- Autorizarea activităţilor cu impact asupra mediului

- Implementarea legislaţiei şi politicilor de mediu la nivel naţional, regional şi local.

Cuprinde 8 agenţii regionale şi 42 agenţii judeţene.

4.Garda Nationala de Mediu

Este o autoritatea de control cu privire la respectarea măsurilor privind protecţia mediului,

subordonată Ministerului Mediului.

Controlul se efectuează prin comisari şi persoane împuternicite din cadrul acestei autorităţi.

Cursul 5

1.Directive

a. Directivele

Directivele sunt concepute să impună obligaţii statelor membre şi să permită o suficientă

flexibilitate, astfel încât să nu contravină diferitelor sisteme administrative şi jurisdicţionale, de la un stat

la altul.

Prevederile directivelor sunt obligatorii pentru statele membre, dar metodele de absorbţie a

acestiora în sistemul naţional legal şi administrativ sunt lăsate la aprecierea statelor membre, existând

anumite limite minime de aliniere, care nu pot fi încălcate.

În contextul general al legislaţiei de mediu a Ue, directivele cadru au un rol deosebit, întrucât ele

descriu principii generale, proceduri şi specificaţii, corespunzătoare sectoarelor în care se aplică. Cele mai

importante directive-cadru se referă la calitatea aerului, calitatea apei şid eşeuri.

Directivele intră în vigoare la data specificată în cuprinsul lori ori dacă nu există o specificare

expresă, la 20 de zile după publicarea lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

2.Regulamente

a. Regulamentele

Aproximativ 10% din legislaţia d emediu a Uniunii Europene este formată din regulamente.

Regulamentele se aplică direct, astfel încât statele membre nu trebuie să adopte legi sau alte acte

normative subsecvente pentru a transpune prevederile regulamentelor . trebuie menţionat faptul că toate

regulamentele de mediu au necesitat în cazul ţărilor candidate, viitoare măsuri naţionale privind aplicarea

lor, şi de aceea nu au putu fi ignorate înainte de momentul aderării, fiind cuprinse în aşa-zisele Liste A de

screening.

Regulamentele au de obicei un scop precis şi sunt utilizate acolo unde este important să fie

adoptate reglementări structe şi unitare pentru statele membre. În unele sectoare, precum deşeurile şi

substanţele chimice, legislaţia UE este o combinaţie de regulamente şi ddirective.

3.Deciziile

a. Deciziile

Deciziile sunt adoptate şi puse în aplicare direct de Comisia Europeană. Sunt acte de speţă

obligatorii pentru părţile cărora li se adresează fiind mai puţin întâlnite în domeniul protecţiei mediului.

Ele sunt utilizate în scopul detalierii cerinţelor administrative sau procedurale cuprinse în

directive, ori pentru reînnoirea aspectelor tehnice (anexe, standarde, etc.9 ale directivelor şi

regulamentelor.