Nu se poate porni nici de la cuvintele indo-europene reconstituite cu ajutorul

metodei comparativ-istorice, pentru ca intre epoca aparitiei limbajului

articulat si indo-europeana este o perioada de sute de mii de ani pe care nu o

cunoastem.

Alti cercetatori au luat ca baza de studiu limbajul copiilor, considerand

ca evolutia felului de a vorbi al copiilor reproduce in rezumat etapele prin

care a trecut, de la aparitia lui, limbajul omenesc; aceasta este o afirmatie

intr-o oarecare masura adevarata, cu cateva amendamente: limbajul copiilor

se dezvolta in conditii speciale: copiii invata de la cei din jur o limba gata

formata, pe cand primii oameni creau singuri limbajul, ei nu beneficiau de o

experienta indelungata; apoi, copiii au de la nastere un aparat vocal capabil

de a emite sunete articulate si un creier dezvoltat, pe cand aparatul vocal al

primilor oameni de-abia atunci se deprindea treptat sa articuleze un sunet

dupa altul, iar creierul lor nu era atat de dezvoltat.

Teorii asupra originii vorbirii

Popoarele au creat diferite mituri despre limba primilor oameni.Limba

era considerata un dar al lui Dumnezeu sau o inventie a celui mai intelept om.

Originea divina a limbajului. Dumnezeu a creat in tacere, iar omul a

numit apoi toate lucrurile create de acesta datorita inzestrarii divine cu

posibilitatea de a vorbi (competenta lingvistica, am zice astazi).

Teoria evolutionista, sustinuta de adeptii teoriei lui Darwin, considera

ca omul si-a dezvoltat limbajul in procesul desprinderii din maimuta datorita

necesitatilor create de munca in grup.

Ganditorii antici s-au interesat atat de natura limbii (este un dar divin

sau o creatie omeneasca?; limba este un fenomen individual sau social?), cat

si de originea numelor obiectelor, de caracterul legaturii dintre nume si

obiectul denumit.

Raspunsurile date la aceste intrebari au reflectat cele doua conceptii

filozofice fundamentale: cea materialista (stoicii, de exemplu considerau ca

oamenii au creat vorbirea) si cea idealista (limbajul are un caracter divin).

In privinta caracterului primelor cuvinte s-au reflectat de asemenea

doua conceptii:

Adeptii teoriei naturale sustineau ca numele obiectelor decurg din

natuira lor, ca fiecare cuvant este o oglindire, o imagine a lucrului pe care il

denumeste (printre ei se numara Heraclit pentru care cuvintele sunt "umbre"

ale lucrurilor, imagini ale lor, asemanatoare cu imaginile arborilor si

muntilor reflectate intr-un rau).

Teoria contractuala (sau a conventiei) sustinea, dimpotriva, ca numele obiectelor au fost stabilite de oameni printr-o conventie. Democrit (sec. V i.Hr.) a adus impotriva ideii ca