stil si ornamentica

19
Căderea milenarului Imperiu Bizantin în anul 1453, dar și ajungerea la un consens politic și religios în 1417 – o dată cu sfârșitul schismei bisericii catolice, favorizează deplasarea centrului de greutate al creștinătății din sfera răsăritean apuseană în sfera apusean europeană. Acest context permite apariția și dezvoltarea unei epoci artistice unitare, caracterizată de eliberare de sub dogma Evului Mediu, fiind reînviate, renăscute concepte ale antichității clasice greco- romane în noul curent renascentist. În acest context tensionat, Italia s-a afirmat ca principal factor de unitate spirituală europeană, pentru centrul de cultură și civilizație consacrat din Antichitate a rămas în conștiința europeană lumea romană. În această perioadă s-au produs profunde transformări sociale, politice, economice, culturale și religioase care au marcat tranziția de la societatea medievală către societatea modernă. În plan artistic, Renașterea a revoluționat spațiul plastic aplicînd metoda perspectivei liniare inventată de Filippo Brunelleschi . Aceasta era o metodă rațională deci o convenție, prin care se crea un spațiu tridimensional coerent, omogen și infinit pe o suprafață bidimensională [3]. Atenția îndreptată de la divinitate la om, readuce arta în spațiul public cetățenesc, operele de artă încetând să rămână anonime, ci devenind puternic individualizate; apariția tiparului survine nu numai ca un factor extrem de favorabil în răspândirea ideilor umaniste și a fundamentelor ideologice ale perioadei, conform cărora omul este viu, lăsat să vadă și să cunoască, dar 1

Upload: lala

Post on 12-Feb-2016

89 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Stil Si Ornamentica

TRANSCRIPT

Page 1: Stil Si Ornamentica

Căderea milenarului Imperiu Bizantin în anul 1453, dar și ajungerea la un consens politic

și religios în 1417 – o dată cu sfârșitul schismei bisericii catolice, favorizează deplasarea

centrului de greutate al creștinătății din sfera răsăritean apuseană în sfera apusean europeană.

Acest context permite apariția și dezvoltarea unei epoci artistice unitare, caracterizată de

eliberare de sub dogma Evului Mediu, fiind reînviate, renăscute concepte ale antichității clasice

greco-romane în noul curent renascentist.

În acest context tensionat, Italia s-a afirmat ca principal factor de unitate spirituală

europeană, pentru centrul de cultură și civilizaţie consacrat din Antichitate a rămas în conştiinţa

europeană lumea romană. În această perioadă s-au produs profunde transformări sociale, politice,

economice, culturale și religioase care au marcat tranziția de la societatea medievală către

societatea modernă. În plan artistic, Renaşterea a revoluţionat spaţiul plastic aplicînd metoda

perspectivei liniare inventată de Filippo Brunelleschi. Aceasta era o metodă raţională deci o

convenţie, prin care se crea un spaţiu tridimensional coerent, omogen şi infinit pe o suprafaţă

bidimensională [3].

Atenția îndreptată de la divinitate la om, readuce arta în spațiul public cetățenesc, operele

de artă încetând să rămână anonime, ci devenind puternic individualizate; apariția tiparului

survine nu numai ca un factor extrem de favorabil în răspândirea ideilor umaniste și a

fundamentelor ideologice ale perioadei, conform cărora omul este viu, lăsat să vadă și să

cunoască, dar și ca fenomen ce permite eradicarea omenirii de analfabetism pe parcursul

următorilor 200 de ani.

Periodizare:

Pregătirea Renașterii – Prerenașterea sec XIV ;

Renasterea Timpurie – Quattrocentro (1420-1500) ;

Renaşterea Înaltă (Apogeul Renașterii) – Cinquecento (1500-1550) ;

Renaşterea Târzie (Manierismul) – (1550-1580).

Dezvoltarea artei în Renaștere pornește în secolul XV în Florența, cu o fundamentală

componentă laică și umană, având din punct de vedere ideologic ca reper omul, măsură a tuturor

lucrurilor (Protagoras, secolul V î.Hr), iar din punct de vedere plastic reperele sunt reprezentate

de natură și de nud, devenit obiect de studiu pentru artiști.

1

Page 2: Stil Si Ornamentica

Stâlpii acestei Renasteri sunt redescoperirea și dragostea pentru lumea antică (de la

filosofie la literatură, de la artă la mitologie), pentru filosofia neoplatonică și cultura umanistă.

Interesul știintific al perioadei se extinde asupra cercetărilor naturii și a ființei umane: printre

altele se intalneste anatomia, aprofundată prin noi tehnici, cu artele principale până în acel

moment „mecanice”, dar care acum devin „liberale” datorita aptitudinilor de acum recunoscute

ale artistilor.

Pictura în Renașterea timpurie este dominată de Massacio, al cărui ciclu de fresce din

biserica "Santa Maria delle Carmine" din Florența impresioneaza prin plasticitatea și prezența

elementelor naturaliste. Aplicarea perspectivei în desen îl fascinează pe Paolo Ucello (1397-

1475) –în lucrările Battaglia di San Romano, Il Condottiere Giovanni Acuto, precum și pe

ceilalți reprezentanți din această perioadă, călugărul dominican Fra Angelico (1400-1455),

Jacopo Bellini (1400-1470), Piero della Francesca (1416-1492) [4].

Masaccio - Izgonirea din Eden - Capella

Brancacci, Florența

Jacopo Bellini - Madona și Leonello d'Este

Piero della Francesca - Autoportret. Detaliu din fresca Învierea

lui Christos

În cea de-a doua perioada a Quattrocento reprezentați sunt: Domenico Ghirlandaio

(1449-1494) - în Florența; Andrea Mantegna (1431-1506) - în Padova; Giovanni Bellini (1430-

1516) și Giorgione (ca.1477-1510) - în Veneția. Spre deosebire de pictorii florentini,

2

Page 3: Stil Si Ornamentica

reprezentații școlii venețiene au reorânduit organizarea spațială în picturile lor, prin tehnici noi

ale luminii și culorii. Sandro Botticelli (1445-1510), care a lucrat pentru familia Medici din

Florența și pentru Vatican reprezinta unul dintre cei mai de seamă și cunoscuți pictori ai

perioadei sale, printre cele mai cunoscute opere ale sale fiind Nașterea lui Venus (1482) și

Primăvara (1474) [4].

Domenico Ghirlandaio (autoportret) (detaliu din tabloul "Adorazione dei

pastori")

Andrea Mantegna - Hristos mort, Pinacoteca di Brera,

Milano

Fra Angelico (1400 -1455), reprezentant al perioadei renașterii timpurii, este considerat

ca fiind cel mai valoros pictor de inspirație sacră din quattrocento, contemporan cu Masaccio;

lucrările sale sunt caracterizate de o pioșenie desăvârșită, alături de compoziții clare, simple,

precum și de emoția specifică devotamentului monastic [3].

Cromatica se distinge prin tonuri celeste, sacre, de rozuri și azuriuri, oferind chipurilor

pictate un aer de o anume suavitate religioasă, inspirate parcă din hieratismul bizantin specific

fondului auriu opac. Picturile lui Fra Angelico sunt marcate de tonuri și luminozități remarcabile,

însă cu o tehnică relativ limitată în ceea ce privește lumina și umbra; cu toate acestea, chiar dacă

personajele sale se apropie de ambianța abstractă specific bizantină, acestea au un volum bine

definit, cu o lumina ce dirijează spațiul spre omogenitatea de stil renascentist.

3

Page 4: Stil Si Ornamentica

În lucrarea Bunavestire a lui Fra Angelico - Fig. 1 , desenul și elementele geometrice

redau tridimensionalitatea lucrării, pe când personajele sunt reprezentate mai degrabă

bidimensional, sugerând tendința pictorului de a pune accent mai mult pe redarea spiritului

credinței decât pe elementele de inovație artistică specifice perioadei. Regăsim atmosfera roz,

diafană, angelică, susținută de tehnica foiței de aur pentru reprezentarea aureolei personajelor.

Fig. 1 – Bunavestire, Fra Angelico (1432-1434), tempera pe lemn, 175 x 180 cm, Museo Diocesano,

Cortona, Italia

Analizând o altă pictură de scenă biblică, respectiv Sf. Gheorghe și balaurul, întâlnim

aceleași elemente care sunt legate de imaginarul colectiv, o scenă ce se întâmplă de această dată

la marginea orașului, nepăstrând intimitatea cadrului din Bunavestire a lui Fra Angelico. Între

1458 și 1460, Paolo Uccello pictează două variante ale aceleiași scene biblice; în lucrarea datată

1470, atmosfera este extrem de încărcată și de dramatică, cerul prevestind furtuna iar epicentrul

acesteia (ochiul de furtună de deasupra capului Sfântului Gheorghe), este aliniat cu lancea

eroului, evidențiind unghiul din care Sfântul Gheorghe atacă dragonul - se crează astfel spațiul

4

Page 5: Stil Si Ornamentica

tridimensional [2]. În pictură sunt prezentate elemente decorative ce formează un model (în

partea de jos a picturii), ilustrând preocupările asidue ale lui Paolo Uccello legate de perspectiva

liniară.

Fig. 2 – Sf. Gheorghe și balaurul, Paolo Uccello, cca 1470, ulei pe pânză, 55.5 x 74 cm, National Gallery,

Londra, Marea Britanie

Paolo Uccello (1397-1475), pictor la mijlocul secolului XV, împărtășește cu Fra

Angelico o viziune scenografică imaginativă marcată de o atitudine convențională de tip

medieval, respectiv influențe ale goticului târziu. Studiul naturii este remarcat cu precădere în

picturile lui Paolo Uccello, aducînd astfel conceptul perspectival tipic renascentist în picturile

sale și preferând o tehnică bazată pe detalii și compunerea diferitelor perspective într-un spațiu

complex, coerent [4].

Conținutul narativ al picturii Sf. Gheorghe și balaurul este foarte schematic, scena

înfățișându-i pe Arhanghelul Gavriil și Fecioara Maria în pocăință. Din punctul de vedere al

5

Page 6: Stil Si Ornamentica

dimensiunilor, personajele intensifică efectul dramatic al vizitei cerești prin exagerarea

proporțiilor; dacă îngerul ar fi așezat în picioare, acesta ar avea aceeași înălțime cu pilastrul ce

susține acoperișul porticului [2]. Elementele de arhitectură și veșmintele bogate situează scena în

epoca în care a fost realizată pictura, însă elementele de arc frânt (aripa Arhanghelulului) sunt de

influență gotică.

În ciuda faptului că au un fundament biblic comun, cele două picturi au atât o încărcătură

narativă diferită, cât și abordări diferite ale celor doi pictori; nu regăsim tonalitățile celeste,

diafane ale lui Fra Angelico în opera lui Paolo Uccello, vestimentația fiind mai luxuriantă la cel

din urmă, iar cromatica devenind dramatică prin tonuri de albastru închis și verde. Personajele

feminine au un rol important în cele două lucrări, completând semnificația scenelor prin aportul

narativ; conceptele religioase din filosofia lui Fra Angelico o înfățișează pe Fecioară în pocăință

și evlavie, pe când domnița din lucrarea lui Uccello înlesnește victoria Sfântului Gheorghe,

ținându-l pe balaur cu centura ca o lesă și trimitându-l la moarte [2]. Curajul extraordinar și forța

supranaturală necesară pentru a-l doborî pe balaur (care poate fi interpretată ca venind din partea

domniței) oferă privitorului un indiciu că furtuna cenușie ar putea reprezenta un semn al

intervenției divine.

6

Page 7: Stil Si Ornamentica

Fig. 3 – Încoronarea Fecioarei Maria, Fra Angelico, cca 1432, tempera pe lemn, 112 x 114 cm, Uffizi

Gallery, Florența, Italia

În lucrarea Încoronarea Fecioarei Maria – Fig.3 , pictorul renascentist Fra Angelico

crează o compozițe curajoasă pentru stilul său, folosindu-se de tonul rupt, albastru completat cu

portocaliu, precum și tonuri mai puternice ca roșu. Pictura păstrează încărcătura de factură

medievală, fundalul aurit ce sugerează sacralitatea și imaterialitatea locului unde are loc

încoronarea Fecioarei (în Cer), înfățișându-i pe Hristos și pe Fecioară înconjurați de raze de

lumină divină (realizate prin gravarea fundalului auriu).

Asemenea celorlalte lucrări ale lui Fra Angelico, Încoronarea Fecioarei Maria are o

atmosferă mistică, favorizată de pleiada de personaje, sfinți, îngeri, compoziția fiind împărțită în

personaje masculine (stânga) și cele feminine (dreapta), între care se distinge o Maria Magdalena

îngenunchiată [2].

7

Page 8: Stil Si Ornamentica

Fig. 4 – Vânătoare, Paolo Uccello, cca 1470, ulei pe pânză, 74 x 177 cm, Ashmolean Museum, Oxford,

Marea Britanie

În Vânătoarea – Fig. 4 lui Paolo Uccello, subiectul este o scenă de epocă cu elemente de

ordin social, plasată pe fundalul miezului de noapte, în care roșul reprezintă unul dintre pilonii

inovativi ai acestei lucrări, prin compuneri de pete de culoare în contrast cu tonul închis al

scenei. Covorul verde al naturii însuflețește compoziția, elementele florale și zoomorfe luând

parte la acțiune, iar tridimensionalitatea fiind puternic evidențiată de limbajul vizual al liniilor

octogonale din trunchiurile arborilor.

Fiind ultima lucrare cunoscută inaintea morții lui Paolo Uccello în 1475, opera reprezintă

un exemplu timpuriu al utilizării perspectivei în arta renascentistă, dezvăluind o multitudine de

personaje eterogene ce iau parte la vânătoare, incluzând oameni, cai, câini și căprioare ce dispar

în întunericul îndepărtat al pădurii. Cei patru copaci din prim plan împart lucrarea în trei spații

echidistante, echilibrând compoziția și atrăgând atenția privitorului către un punct nedefinit,

perspectival, din ambele direcții. Perspectiva geometrică este deosebit de bine reprezentată prin

modele repetitive; ca și în lucrarea Sf. Gheorghe și balaurul Fig.2 , Fra Angelico, sulițele

vânătorilor nu au o direcție aleatorie, ci sunt îndreptate astfel încât împreună cu buștenii tăiați din

8

Page 9: Stil Si Ornamentica

fundal, crengile rupte, zona unde se distinge apa, precum și figurile umane și copacii ce descresc

în dimensiuni, crează senzația de profunzime și dinamică scenică.

Datorită motivului laic al picturii, aceasta nu se poate asocia în niciun fel cu hieratismul

din Încoronarea Fecioarei Maria Fig.3 , Fra Angelico, de exemplu. Cu toate că avem în față o

colectivitate de personaje în ambele cazuri, pictura lui Fra Angelico pare un moment înghetat cu

semnificații profunde, care implică privitorul în scena biblică, aducându-l mai aproape de

divinitate (fețele sunt întoarse către privitor), spre deosebire de Vânătoarea lui Uccello, unde

privitorul este străin scenei, unde acesta trebuie să ghicească cursul narativ și să se adapteze

dinamicii create de spațiul spre care toate personajele pictate sunt îndreptate cu fața (personajele

pictate sunt așezate cu spatele la privitor). Este de amintit, așa cum am mai menționat că intr-

adevar Fra Angelico nu dezvaluie caracterul inovativ al perioadei, acest lucru putând fi

exemplificat îm faptul că în picturile sale nu sunt aduse elemente elemente naturale sau

zoomorfe. În pictura lui Uccello acestea sunt deosebit de evidențiate, devin chiar piloni ai

integrarii perspectivei liniare (cei patru copaci mari din primul plan, alături de cei care descresc

proporțional spre planul îndepărtat), aflându-se într-un număr semnificativ de mare în raport cu

personajele umane.

Sandro Botticelli (1445-1510), pictor renascentist italian, prezent în a doua jumătate a

secolului XV, crează o operă a epocii prin pictura sa, în care formele descriu un traseu al

frumuseții și grației, chipuri melancolice cu trăsături angelice. Sandro Botticelli este cunoscut ca

un fin observator al sufletului omenesc și al sentimentelor umane, plasându-și personajele într-o

lume de vis, pur imaginativă, guvernată de o frumusețe absolută ce atestă sensibilitatea și bagajul

emoțional al artistului [1].

9

Page 10: Stil Si Ornamentica

Fig. 5 – Sf. Augustin în chilie, Sandro Botticelli, 1490-1494, tempera pe lemn, 41 x 27 cm, Uffizi,

Florența, Italia

Lucrarea Sf. Augustin în chilie – Fig. 5, realizată la cererea abației Santo Spirito, singura

mânăstire de călugări augustinieni din Florența, are desigur un subiect de natură religioasă,

înfățisându-l pe Sf. Augustin într-o atmosferă de izolare și devoțiune a călugărului penitent.

Fiind fascinat atât de legendele creștine cât și de cele păgâne, Sandro Botticelli îl prezintă pe Sf.

Augustin purtând robă episcopală peste rasa ordinului, cu toate că acesta nu fusese călugăr;

10

Page 11: Stil Si Ornamentica

acesta poartă de asemenea o aureolă, însă psihologia personajului nu se aseamănă cu personajele

lui Fra Angelico, fiind plasat în austeritatea unei chilii cu bolte din piatra cenușie și tavan casetat.

Compozița de mici dimensiuni inspiră izolare, respectând principiul tridimensionalității, iar din

punct de vedere cromatic tonurile de gri sunt rupte de roba Sfântului și de nuanțele de galben ale

draperiei trase. La baza picturii sunt împrăștiate foi de hârtie aruncate, iar atașamentul Sfântului

la viața monastică este clar redată de atitudinea calmă de care acesta o are deasupra mesei de

scris. Întraga scenă pare să fie o aducere aninte a faptului ca însuși Sf. Augustin, unul dintre cei

mai mari teologi ai creștinismului, a trebuit să facă numeroase corecturi pentru a putea scrie

pagini de adâncă semnificație.

Fig. 6 – Primăvara, Sandro Botticelli, cca 1478, tempera pe lemn, 203 x 314 cm, Uffizi, Florența, Italia

Primăvara – Fig. 6 lui Sandro Botticelli omagiază Renașterea florentină atât pe plan

cultural, cât și pe plan politic și economic, pictura imaginând o scena armonioasă cu o pleiadă de

personaje, reprezentând: figura mitologică a zeului Mercur, cele Trei Grații, Venus – zeița

dragostei, nimfa Chloris, Flora – zeița fecundității și Zefir – Vântul de Vest. Cadrul este unul

11

Page 12: Stil Si Ornamentica

paradisiac, cu elemente florale și prezența zeului iubirii sexuale – Cupidon (fiul lui Venus),

veșminte bogate cu modele și cusături și o spațialitate oferită de volumul personajelor – linii

curbe, feminine, senzuale [6].

Privitorul are impresia că spaţiul pictural reprezintă o scenă de teatru, caracteristică în

epoca Renaşterii Florentine. Prezența zeiței Venus este o reflecție a intereselor de factură

umanistă ale perioadei, aceasta fiind înfățișată sub forma unei femei idealizate, cu o ușoară

deviere față de centrul compoziției, având capul aplecat și gesticulând către dreapta.

Vestimentația este dantelată, extrem de vaporoasă și ușoară, aproape radiantă, demonstrând

atenția pictorului asupra texturilor prezente.

Fig. 7 – Nașterea lui Venus, Sandro Botticelli, 1482 - 1486, tempera pe pânză, 172.5 x 278.5 cm, Uffizi,

Florența, Italia

Nașterea lui Venus – Fig. 7 înfățișează momentul când, ieșind din mare dintr-o scoică,

Venus ajunge pe țărm la Paphos, în Cipru [5]. În ciuda proporțiilor mai degraba exagerate ale

zeiței – gâtul alungit și brațul stâng mai lung – Venus este un personaj de o frumusețe izbitoare,

care emite senzualitate si o componentă profund laicizată, în antiteză cu personajele lui Fra

12

Page 13: Stil Si Ornamentica

Angelico, spre exemplu. Venus s-a născut ca zeiță a frumuseții, privitorul fiind martor al acestui

act de creație.

În această capodoperă, Botticelli acordă multă atenţie zugrăvirii mişcării provocată de

vânt, cascada de păr a zeiţei , trupul zeiţei Venus, cu albastrul cerului şi turcoazul mării în

fundal, este subliniat cu o tonalitate deschisă, subtil diferenţiată, apropiată de auriu. Zeița

coboară dintr-o scoică aurită, vântul suflă trandafiri asupra ei, iar portocalul înflorit din spate este

și el punctat cu aur. Lucrarea este revoluționară având în vedere că anterior nudurile erau tolerate

de autoritatea bisericească doar atunci cand figurile îi reprezentau fie pe Adam și Eva parțial

înveșmântați, fie pe Hristos pe Cruce. Sandro Botticelli nu face niciun fel de trimiteri religioase

nudului său, ci mai degrabă recrează impresia unei statui clasice ideale, cu origine în antichitatea

greco-romană.

Nașterea lui Venus reprezintă primul nud fără conotație biblică prezent în arta italiană,

liniile trupurilor efeminate fiind continuate de umbre si tonuri într-o gamă cromatică foarte

complexă, dând o fluiditate paradisiacă întregii compoziții. În ambele lucrări, nuanțele diafane de

roz-auriu sunt prezente, însă nu pentru a sugera o anume sacralitate ca în picturile lui Fra

Angelico, ci pentru a evidența feciorelnicia personajelor feminine, senzualitatea personificată a

motivelor mitologice antice. Mai degrabă laic decât religios, Sandro Botticelli face trimiteri la

cultul antic, având un spirit foarte avangardist și fiind un excelent pictor al tipologiei și

personalității feminine, cărora le imprimă atât o candoare divină cât și o senzualitate

pământească.

13

Page 14: Stil Si Ornamentica

BIBLIOGRAFIE:

[1] Bernard Berenson, Pictori italieni ai Renașterii, 1971, București, Editura Meridiane;

[2] Stephen Farthing, 1001 de picturi de privit intr-o viață, 2010, Editura RAO;

[3] http://ro.wikipedia.org/wiki/Quattrocento ;

[4] http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/renasterea-istoria-unei-epoci ;

[5] http://www.italian-renaissance-art.com/Birth-of-Venus.html ;

[6] http://www.uffizi.org/artworks/la-primavera-allegory-of-spring-by-sandro-botticelli/ .

http://classroom.synonym.com/symbolic-meanings-animals-during-renaissance-

6419.html

http://en.wikipedia.org/wiki/Roman_Catholic_art

http://www.robinurton.com/history/Renaissance/northrenaiss.htm

14