Student: SCAFARU ALEXANDRU CIPRIAN Anul I, Drept

.  Delicventa

      Este forma cea mai grava a deviantei sociale.Din punct de vedere sociologic, de mai multe ori nu se face diferenta intre devianta in general si delicventa in special.Criminologia,stiinta de sine statatoare,are ca obiect de studio delicventa pe care o trateaza separate de devianta,stiinta aceasta stabilind care sunt specificultatile delicventei cunoscute sub numele de criminalitate.Sociologia considera delicventa ca un caz particular al deviantei sociale.In privinta genezei delicventei, in decursul timpului, plecand chiar din antichitate, au existat preocupari explicative la sfarsitul secolului al XIX-lea cand C.Lambrozo a creat teoria criminalului innascut.

            Toate teoriile referitoare la geneza delicventei se pot grupa in:

a)      teorii de orientare biologica;

b)      teorii de orientare psihologica;

c)      teorii de orientare sociologica.

Fiecare din aceste orientari contin teorii care prin ele insele, nu pot explica in totalitate geneza actelor criminale.Toti sociologii si juristii au ajuns la concluzia ca delicventa este un fenomen prea complex cu nenumarate necunoscute care nu poate face posibila aplicarea unei singure teorii, ca un tipar – pentru toate componentele sociale deviante.Sociologii insa insista pe geneza deviantei de origine socio-culturala.Unul din criminologii din U.S.A.,Thorsten Sellin, afirma in lucrarea sa “Conflictul criminal si crima”:“Cunoasterea pur stiintifica in criminologie (si implicit in sociologie, completam noi) este iluzorie pentru ca obiectul cercetarii, comportamentul uman este indeterminabil, ceea ce face imposibila aflarea adevarului stiintific”.Din aceste considerente, teoreticienii au ajuns la concluzia ca in geneza delicventei nu exista un singur fenomen care sa fie cauza, ci exista doar fenomene care sunt factori favorizati ai delicventei.In opinia noastra apreciem totusi ca delicventa este totusi proprie indivizilor definiti ca o personalitate delicventa sau periculoasa (cum a definit-o creatorul acestui concept, criminologul francez Jean Pinatel, parintele criminologiei clinice) care inca din adolescenta (uneori chiar din copilarie) a fost influentat de colectivitatile umane (primare sau secundare) prin procesul de asociere diferentiata (asa cum a demonstrate Edwin Shaterland).Rezulta ca teoria cauzalitatii multiple este cea care raspunde cel mai bine in explicarea genezei delincventei. 

 Forme ale delicventei

            Delicventa,pare un paradox, nu a putut fi stabilita in dimensiunile ei reale, aceasta fiind doar inutila, motiv pentru care in mod frecvent se foloseste termenul de cifra neagra a criminalitatii.Aceasta reprezinta o necunoscuta ca rezultat a diferentei dintre criminalitatea reala (totalitatea delictelor comune intr-o perioada data de un teritoriu national) si criminalitatea relevanta (adica criminalitatea descoperita si reclamata).

            O alta dimensiune a criminalitatii, alta decat cea relevanta sic ea mai mica decat aceasta este criminalitatea legala care consta in totalitatea delictelor judecate si fata de care s-au dat sentinte de condamnare de catre instantele judecatoresti.In afara de clasificarea delicventei in functie de dimensiunile statistice ale acestuia, in societate se cunosc si alte forme de delicventa date de diferite alte criterii de clasificare.Astfel, se cunoaste conceptul de delicventa juvenila care este formata din delictele comise de minori si tineri.Se foloseste deseori conceptual de crima organizata sau a gulerelor albe, care este o forma mult mai periculoasa a criminalitatii spre deosebire de criminalitatea obisnuita sau traditionala.Prima notiune desemneaza totalitatea delictelor comise in grup de indivizi constituiti special in colectivitati criminale, considerand crima ca o activitate economica din care scot profit, organizarea acestora fiind pe principii economice (chiar militare uneori) angrenand de mai multe ori reprezentanti ai institutiilor statului.Prin criminalitate conventionala se intelege acea criminalitate comisa de indivizi izolati neorganizati, necalificati, needucati si care de mai multe ori consuma imediat produsul infractiunii, fara a-l reinvesti pentru alte activitati ca in cazul crimei organizate.

 Reactia societatii fata de delicventa

            Daca fata de devianta, in general, raspunsul societatii este de ordin moral, satiric, disciplinar sau pecuniar, in cazul delicventei raspunsul societatii este tripartit: represiv sau preventiv.Modelul represiv reprezinta pedeapsa care se aplica raufacatorilor, cea mai frecventa fiind privarea de libertate a acestora.Institutia specifica acestui gen de reactie sociala este penitenciarul, unde se considera ca infractorul inchis sufera un proces de resocializare (ceea de multe ori nu este realizat) sau separare a societatii fata de infractori.Acest model de reactie este aplicat dupa comiterea delictelor, spre deosebire de modelul preventiv care consta in activitatea intreprinsa fata de posibilii infractori sau posibile victime, menita sa previna delincventa.In prezent, modelul de reactie sociala fata de criminalitate este mixt, constand atat in masuri repressive cat si preventive ale deviantei (si in special cea delicventa). Aceasta are si efecte pozitive,ea fiind un factor de sanatate sociala si progres social.De de este pozitiva devianta? Se apreciaza ca motivele sunt multiple:

a)      in primul rand in antiteza cu ea in societate se promoveaza conformitatea sociala;

b)      prin existenta deviantei se pune in evidenta necesitatea crearii unor norme care sa impuna conformitatea sociala;

c)      identificandu-i si respingandu-i pe nonconformisti, asimilati cu indivizii rai se intareste coeziunea majoritatii conformiste socotita ca fiind a oamenilor “buni”.

d)      existenta unui numar mare de acte deviante duce la concluzia ca normele incalcate nu sunt corespunzatoare, fiind necesare modificari ale acestora sau adaptarea altora noi.

 Delicventa din perspectiva normativului penal

Din punct de vedere juridic, un comportament delicvent este definit printr-o serie de trasaturi specifice, care se regasesc in majoritatea sistemelor legislative si anume:

     a) reprezinta o fapta, o actiune (inactiune) cu caracter ilicit, ilegitim, ilegal, prin care sunt violate si prejuciate anumite valori si relatii sociale;

     b) fapta este comisa de o anumita persoana care actioneaza deliberat, constient si responsabil;

     c) fapta comisa este incriminata si sanctionata de legea penala.

            Pentru a exista raspundere penala trebuie sa existe, in primul rand o fapta antisociala reala savarsita de o anumita persoana care este responsabila, iar in la doilea rand fapta trebuie incriminata de legea penala. Inexistenta uneia, mai multora dintre trasaturi, conduce, practic, la inexistenta delictului sau crimei. Principiul legalitatii delictului si sanctiunii (“nullum crimen sine lege”, “nulla poena sine lege”) este inscris la loc de frunte in marea majoritate a legislatiilor penale moderne.Definirea delictului prin cele trei trasaturi mentionate, are o importanta teoretica-generala su una practica, permitand:

     a) includerea, in categoriadelictelor si crimelor, numai a acelor actiuni si fapte care intrunesc cumulativ aceste trasaturi;

     b) delimitarea delictelor si crimelor de alte abateri sau incalcari ale normelor de drept, care nu afecteaza insa ordinea sociala, nu pericliteaza viata si securitatea indivizilor, grupurilor, institutiilor (contraventie, delicte civile, abateri disciplinare sau administrative).

            Clasificarea faptelor antisociale in delicte si crime, se face in functie de doua criterii:

     a) cel al gravitatii faptei, valoarea sociala lezata, marimea prejudiciului, modalitatile si formele de comitere;

     b) cel al sanctiunii aplicate.

            Tot in functie de gravitatea si intensitatea sanctiunii aplicate intr-o serie de sisteme penale, se face distinctie intre:

     a) delicte sau crime politice, considerate ca deosebit de grave, cum sunt cele care violeaza ordinea sociala, normativa si siguranta statului si institutiilor sale fundamentale;

     b) delicte sau crime de drept comun indreptate contra propietatii, familiei, bunurilor moravuri.

            Sistemul nostru penal (care utilizeaza expres notiunea de infractiune, nu de delict sau crima) nu recunoaste nici diferenta actelor antisociale cu caracter penal in delicte si crime si nici subimpartirea acestora in delicte politice de drept comun.Numerosi sociologi si criminologi sustin ca criteriul normativului penal de definire si evaluare a ansamblului

de delicte si crime trebuie completat cu cel de natura sociologica, morala, culturala si psihologica.

            Definirea si evaluarea delicventei impune dupa unii autori circumscrierea acesteia numai la ansamblul actelor si faptelor savarsite in mod real si concret intr-o anumita societate, fara considerarea si includerea acestor acte si fapte care, desi sunt incriminate de normele penale, fie ca nu au fost reclamate si inregistrate,nu au fost descoperite. Multe delicte sunt necunoscute sau clandestine,altele nu sunt niciodata descoperite,unii delicventi nu sunt indentificati si judecati (asa numitele “crime perfecte” sau crime cu “autori necunoscuti”).Unele delicte nu sunt semnalate organelor penale din motive de teama (razbunarea faptasului) sau jena (viol sau coruptie sociala),fie datorita procedurii (de multe ori anevoioasa si indelungata) de judecare a proceselor penale.O parte a delictelor sesizate politiei nu sunt inregistrate oficial, altele sunt considerate minore (furtul unor obiecte sau bani sub o anumita limita,din buzunare,furturi auto,biciclete,de pasari).Exista delicte comise de functionari sau de persoane oficiale care, fie nu sunt descoperite, fie ca nu sunt inregistrate si judecate.Ele constau din delicte de frauda, coruptie comerciala si financiara, contrafacere de marci si patente.In lucrarea “Criminalitatea gulerelor albe”,É.Sutherland demonstra existenta unui volum mare de ilegalitate in anumite afaceri comerciale si bancare din societatea americana.Dupa parerea lui,costul economic al delapidarilor,fraudei consumatorului,contrafacerii produselor,afacerilor politice necinstite comise de inalti functionari,depaseste cu mult costul economic al delictelor obisnuite.Asemenea delicte nu produc suferinte si privatiuni asupra victimelor,ele sunt “delicte reale”.Tot in sfera delictelor greu depistabile,se incadreaza si afacerile din tripouri,jocuri de ruleta,pariuri false,transmiterea sau “vanzarea de ponturi” privind incheierea de contracte comerciale,divulgarea secretului unor afaceri,vanzari-cumparari fictive de actiuni le bursa,furtul pe calculator”,“spalarea banilor”,etc.(recentul caz publicat in ziarele de sport din Romania cu privire la implicarea jucatorului Marius Mitu de la PSV Eindhoven, care alaturi de alti coechipieri a participat la trucarea unor meciuri, implicati fiind in aceasta “afacere” de mafia chineza a pariurilor sportive).Fenomenul delicvent include dimensiuni si aspecte diferite in functie de savarsirea, descoperirea, inregistrarea si judecarea delictelor si crimelor.

           Preventia si interventia impotriva formelor si manifestarilor de criminalitate reprezinta atributul organelor de urmariel penala si de justitie,obligate sa aplice lege penala.In cadrul activitatilor multiple de prevenire a delictelor si crimelor,in orice stat exista organe de politie si procuratura cu atributii principale:descoperirea,inregistrarea si instrumentarea cazurilor de incalcare a legii penale.Justitia solutioneaza aceste cazutri prin tragerea la raspundere si sanctionarea penala a persoanelor vinovate.Interventia “post factum”(postventia),urmareste atat sanctionarea individului delicvent prin trimiterea si internarea lui intr-o institutie de profil (penitenciar,centru de reeducare)cat si resocializarea si reintegrarea postpenala in societate dupa executarea pedepsei.Regimul de sanctionare si pedepsire a delicventilor difera sensibil de la o tara la alta, incep cu internarea acestora in stabilimente  deschise,semi-deschise sau inchise si pana la recluziunea in institutii speciale de siguranta si de maxima securitate.Exista regimuri speciale de tratament pentru bolnavi psihici,detinuti psihopati,pentru narcomani si alcoolici cat si pentru recidivisti periculosi.Diferentierea detinutilor in penitenciare se

face dupa criterii:sexul,varsta,natura si gravitatea delictului,apropierea de domiciliu, legaturile familiare sau sociale,nevoile speciale de tratament.Potrivit regulilor penitenciarelor europene adoptate de Consiliul Europei in domeniul penitenciar,resocializarea si tratamentul delicventilor trebuie subordonate unor finalitati precise sa asigure mentinerea starii de sanatate, deminitatii si respectului detinutilor prin asigurarea unor conditii de viata compatibile cu deminitatea umana si cu standardele acceptate in cadrul comunitatii.Scopurile detentiei trebuie sa reduca traumatizarea psihica a persoanei condamnate,privind aparitia unor perturbari emotionale-idei obsesive-infantilism-idei de sinucidere-comportamente violente si agresive.Un principiu fundamental al actiunilor de resocializare reprezinta normalizarea prin apropierea a conditiilor vietii din penintenciar de cele ale lumii exterioare.Ca regula generala,normalizarea preuspune ca detinutul isi pastreaza si isi exercita marea majoritate a drepturilor civile-dreptul al vot-dreptul de asociere libera-dreptul de libera constinta religioasa-dreptul de propietate-dreptul de a avea familie-chiar o viata familiara (conjugala),cu exceptia dreptului de libera miscare in afara institutiei penitenciare. Normalizarea presupune realizarea a doua deziderate:

a) deschiderea-prin internarea in stabilimente deschise asigura detinutilor conditii de viata,munca si sanatate aproape sau chiar identice cu cele din afar locurilor de munca.In asemenea stabilimente,detinutii au conditii de viata confortabile,au freptul la corespondenta nelimitata,primesc vizite saptamanale,au contacte permanente cu familia,vizioneaza programe TV si radio.Singurele resctrictii sunt cele referitoare la libera deplasare in afara acestor stabilemente.Normalizarea si “deschiderea” urmaresc ca detinutul sa-si poate exercita o parte a rolurilor pe care le-a avut inainte de comiterea delictului (parinte,sot,lucrator,cetatean.Etc.).

   b) responsabilizarea-a intari sistemul raspunderii personale,implicandul intr-o serie de activitati zilnice in cadrul locului de detentie.

            In prezent,in multe tari, principalele orientari in materie de tratament si recuperare sociala a delicventilor au evidentiat importanta contextului social si cultural.Deasemenea trebuie să avem în vedere ca delincventii prin caracteristicile lor de personalitate sunt putin susceptibili de a se schimba pozitiv.Consider ca in prevenirea delincventei juvenile un lucru important il reprezinta si informarea publicului prin diferitele mijloace (mass-media,publicatii,dezbateri,buletine),promovand astfel unele valori care să nu favorizeze actul delincventional.Deci pot spune că societatea ar trebui sa aibe un rol foarte important în prevenirea delincventei.

Concluzie.Conduita delincventa nu este mostenita ci se dobandeste prin socializare,ea se

invata prin interactiune si comunicare cu persoanele în grupuri intime şi personale. Tanarul devine delincvent ca urmare a expunerii excesive la situatii favorabile violarii normelor. In cursul acestei expuneri tanarul asimileaza tehnici de comitere a infractiunii. Consider ca este necesar creerea unui climat de stabilizare a nivelului delincventional pentru a contrabalansa intervalul de crestere inregistrat in ultimi ani.