sindroame psihopatologice

Tipuri, frecvențe, manifestări

SINDROAME PSIHOPATOLOGICE

Caracteristici generale. Tipuri. Sindroamele psihopatologice sunt simptome psihice, frcevent

observate împreună, care apar unite prin legături interioare şi au substrat fiziopatologic comun.• un sindrom pote trece în altul

• ex.: în delir – prin creşterea incoerenţei confuzionale => un tablou amenţial – prin clarificarea lentă a conştiinţei => halucinoză;

Conrad• sindromul = un domeniu de boală• în anumite boli => modificări particulare• ex.: în sdr. amnestic senil / alcoolic apar frecvent

confabulaţii amnestice, în sdr. amnestic traumatic nu apar confabulaţii

Jaspers

• există simptome obligatorii şi simptome facultative (localizatoare – datorită lezării unei anumite regiuni a creierului, individuale – datorate predispoziţiei pacientului)

• în bolile acute => tulburarea conştienţei şi „ascuţirea” trăsăt. de personalitate; în bolile cronice => „ascuţirea” trăsăt. personalităţii

Schneider

• sdr. de tranziţie – în perioada de trecere de la tulburări acute la tulburări cronice

• ex.: în tulburările de conştienţă apar sdr. de tranziţie• pot fi: paranoide, schizofrenice, confabulozice, afective,

amnestice Korsakov;Wieck

Sindroamele nevrotiforme (1)

Sindromul astenic:astenia, fatigabilitatea – poate fi fizică sau psihică, stare de permanentă oboseală

scade atenţia voluntară, capacitatea de fixare şi evocare, posibilitatea de a sesiza relaţiile mai complicate

iritabilitatea: uşurinţa cu care se produc şi se manifestă afectele, imposibilitatea de a-şi stăpâni expresiile mimice şi comportamentul

cefaleea: durere „în cască” sau apăsare la suprafaţa scalpului sau apăsare cervicală – cenestopatii

superficialitatea somnului, dificultatea de a adormi, trezire tardivă

cel mai ridicat grad de nespecificitate

pot apărea şi fenomene obsesivo-fobice, hipocondriace, depresive

apare în neurastenie, boli somatice, boli endocrine, boli organice cerebrale, faza de debut sau remisiune a schizofreniei


Sindromul obsesiv-fobic:

fobii, obsesii, compulsii;

poate fi predominant fobic sau predominant obsesiv-compulsiv

apare în nevroza obsesivo-fobică, la psihopaţii psihastenici decompensaţi nevrotic,

mai apare și în schizofrenia cu debut pseudonevrotic, episoadele depresive din psihoza maniaco-depresivă, melancolia de involuţie, encefalită, epilepsie, intoxicaţii

poate fi regăsit și în stadiile iniţiale ale hipertensiunii arteriale (predomină agorafobia şi tanatofobia)


Sindromul isteric:

A

•complex de simptome din domeniul motricităţii, senzorialităţii, vorbirii, funcţiilor vegetative-viscerale, funcţiilor psihismului

•aceste simptome au origine emoţională, psihogenă, sunt atipice (faţă de sdr. organice – ex.: nu respectă traiectele nervoase)

•sunt caracterizate de teatralism, demonstrativitate, reversibilitate totală (ex.: crize excito-motorii, paralizii, tulburări de fonatie, anestezii, tulburări neuro-vegetative)

B

•se observă o serie de tulburări psihice: amnezii, fugi, stări crepusculare

•sdr. Ganser (formă de stare crepusculară isterică, simptomul principal = „răspunsul alături”)

•pseudodemenţa (Wernicke, Stertz) (seamănă cu sdr. Ganser, aparenţa unui deficit intelectual sau mnezic, răspunde şi acţionează „alături”)

C

•Sdr. isteric apare în nevroza isterică, psihopatii isterice – după traume minime

•în schizofrenia la debut, tulburări de personalitate interaccesuale (istero-epilepsii)

•de asemenea, în tetanie, sechele de encefalită, tumori, boli somatice la cei cu personalităţi predispuse

Sindroamele psihopatice

simptomele: dizarmonia, dezechilibrul, instabilitatea personalităţii;

se manifestă în activitate, în relaţia cu mediul, în relaţia cu el însuşi;

dispoziţie afectivă anormală (modificări ale emoţiilor), nesiguranţă de sine, tulburări ale instinctelor, suspiciozitate, rigiditate;

când există fond organic decelabil = sdr. psihopatoid (pseudopsihopatiile) – în traumatisme cranio-cerebrale, encefalită, toxicomanie;

apar în debutul schizofreniei, psihoză organică cerebrală;

Sindroamele de agitaţie psihomotorie (1)

Caracteristici generale• surescitarea

funcţiilor psihice + exteriorizări verbale sau motorii

• agitaţia = formă de comportament anormal

• agitaţia = expresie motorie tulburată (în plan instinctiv/ afectiv) şi dezorganizată a pulsiunilor ieşite de sub controlul voluntar printr-o stare afectivă particulară, o stare halucinator-delirantă etc

Diferite grade:• Gradul I: vivacitate

crescută, nerăbdare vizibilă, ton ridicat, fără pierderea controlului gândirii şi actelor

• Gradul II: locvacitate, surescitare ideativă, exacerbarea memoriei şi imaginaţiei, mobilitatea afectelor, mişcări, gesturi etc

• Gradul III: nu mai există coordonare motorie, agitaţie incoerentă

Bardenat:• există trei stări

de excitaţie-agitaţie

• a. pasagere• b. accidentale• c. permanente


Bardenat - stări de excitaţie-agitaţie accidentale Stările

reactive de origine

afectivă:

• paroxisme pasionale, agitaţia e dezordonată, prezintă exacerbare ideativă, exaltare afectivă

• anxietate în accese paroxistice (prin conţinutul ideativ penibil - lentoare, disperare, groază, panică) => raptus, comportamente auto, heteroagresive

• apar în psihozele acute primitive (melancolia anxioasă), psihozele reactive, manifestări isterice etc

Stările de excitaţie-

agitaţie de origine

organică:

• pot fi determinate de: intoxicaţii (stări bruşte sau rapid progresive)

• în intoxicaţii cu CO, belladona, eter, haşiş, LSD, canabis, oxigen sub presiune; alcoolul: prin exces sau prin sevraj )

• medicamente: acridina, cicloserina, amida izonicotinică, amfetaminele, antidepresivele triciclice (virajul)

• stări confuzionale şi halucinatorii: onirismul din maladiile toxico-infecţioase, manifestări motorii, abces cerebral, tromboflebita de sinus cavernos, tumori, sechele de traumatisme cranio-cerebrale, convulsii etc

• şoc medical sau chirurgical

Sindroamele de agitaţie psihomotorie (3) Bardenat - stări de excitaţie-agitaţie permanente (la cei

predispuşi constituţional sau cu afecţiuni psihice îndelungate):1

• în epilepsia esenţială sau secundară: paroxismele sunt însoţite de stări de excitaţie prodromică sau postcritică

• stările de excitaţie au caracter stereotip, izbucnirile disforice sunt declanşate la incitaţii minime

2 • bufeurile delirante – la debilii mintali

3

• accesul maniacal: conduită expansivă, jovială, ironică, exacerbare timică

• dezinhibiţia pulsiunilor, exces de activitate, logoree (expresia şarjelor ideative)

4• excitaţia tristă din melancolie: săracă, monotonă;

excepţie: raptusul anxios;

5• monotonia stereotipă a excitaţiei psihomotorii în

deficienţa cognitivă

6

• stări demenţiale: dacă deficitul este profund => „delir al actelor” (Soullier, Courbon), desfăşurare motorie incoerentă (pacientul pleacă, se dezbracă, bolboroseşte, hohote de râs, de plâns, ameninţă, face tentative de suicid nedisimulate)

7• paralizia generală progresivă: agitaţia sugerează când

elemente maniacala, când elemente delirant-halucinatorii

8

• delirurile cronice: formele paranoide, dar şi în toate formele stenice (exaltare intelectuală prin factori emoţionali reactivaţi psihogen)

• in schizofrenie: excitatie psihomotorie imprevizibilă, inexplicabilă, comportament stereotip, bizar, descărcări psihomotorii furibunde (excitaţia catatonică)


Există mai multe tipuri de excitaţie-agitaţie: agitaţia anxioasă, excitaţia coleroasă, activitatea halucinatorie, exaltarea pasională, gesticulaţia demonstrativă şi teatrală în isterie;

Agitaţia psihomotorie: debut brusc sau progresiv (apare după stres, alcool, toxice, medicamente); starea conştienţei: episoade confuzionale, stări delirant-halucinatorii; existenţa sdr. febril şi a altor boli somatice (dacă nu există => delir acut

hiperazotemic – prognostic sumbru); antecedentele personale patologice: accese anterioare, periodicitate,

consum de alcool, epilepsie; ex.: debut brusc fără febră în absenţa unei intoxicaţii => epilepsie sau criză

caracterială, instalarea în câteva zile => acces maniacal atipic sau bufeu delirant-halucinator; la copii: insomnie, agitaţie, pavor nocturn, febră => meningo-encefalită; la bătrâni: turbulenţă, agitaţie => deteriorare demenţială; agitaţia epileptică poate fi expresia unor mici accidente circulatorii cerebrale;

Sindroamele afective (1)

Sindromul maniacal

• triada simptomatică clasică: euforie + accelerarea ideaţiei + hiperactivitate

Forme:

• psihoza maniaco-depresivă, sifilis,

• tumori, traumatisme cranio-cerebrale

• maternitatea, hipertiroidie, hiperfoliculinism, anemie pernicioasă, reumatism, porfirie, medicamente

Sindroamele afective (2)

Sindromul depresiv:

simptome cardinale: dispoziţie depresivă + încetinirea gândirii + inhibarea activităţii;

Forme: 1. depresia simplă: simptomul cel mai evident = inhibarea activităţii

2. depresia stuporoasă: inhibiţia atinge intensitatea maximă;

3. depresia anxioasă;

4. depresia delirantă: delirul melancolic tipic – păcătuire, sărăcie, hipocondrie (o formă specială = sdr. Cotard)

După Kielholz:• depresii organice (senile): fond – ateroscleroză, traumatism cranio-cerebral, epilepsie;• depresii simptomatice: boli infecţioase, vasculare, pulmonare, endocrine, medicamente, sevraj la

toxicomani;• depresii de involuţie;• depresii endogene;• depresii psihogene: depresii de epuizare, nevrotice

Sindromul catatonic (1)

- predomină tulburările activităţii motorii – akinezie (stupoare

catatonică) sau hiperkinezie (agitaţie

catatonică);- elementele principale: negativism, stereotipii,

catalepsie, fenomene de imitaţie patologică;

- starea de conştienţă poate fi nealterată sau

tulburată (prin asocierea unei stări oniroide);

- apar în schizofrenia catatonică;

Sindromul catatonic (2)

Catatonia mortală (Stauder):

catatonia pernicioasă (Weitbrecht) = catatonia cu periculozitate vitală (Pauleikhoff);

debut brusc, cu delir, halucinaţii, tulburări neuro-vegetative, raptusuri, agitaţie motorie continuă,

tendinţa la autodistrugere

tulburări ale conştienţei ± sfârşit letal;

unii o includ în psihozele de motilitate, alţii consideră că aparţine schizofreniei catatonice, iar

alţii spun că are o bază exogenă

Sindroamele halucinatorii şi delirante (1)

Sindromul Charles-Bonnet: halucinaţii vizuale micropsice, macropsice, normopsice, metamorfopsice, kinetoscopice

Apare la bătrâni, în lipsa deficitului cognitiv; Corelaţia cu leziuni oculare nu e obligatorie; Sindromul nu include halucinaţiile oftalmopaţilor sau cele prin deprivare

senzorială; Halucinoza (o altă accepţiune decât cea dată de Claude, Ey - halucinaţie

privită critic, fără elemente delirante): halucinaţii auditive (acoasme sau voci ameninţătoare şi injurioase, ce

comentează despre intenţiile lor agresive asupra pacientului, vorbesc despre el la persoana a 3-a )

delir de persecuţie sau mărire (consecinţa sau explicaţia tulburărilor de percepţie);

tipic apare în alcoolismul cronic (halucinoza alcoolică Wernicke) şi sifilisul nervos (halucinaţia Plaut);


Sindromul paranoic:

delir sistematizat de persecuţie, gelozie,

invenţie, cu mecanisme

interpretative

lipsesc halucinaţiile, gândirea şi

comportamentul sunt coerente, ordonate

apare în paranoia, psihoza reactivă

(reversibilă)

Sindromul paranoid:

delir nesistematizat cu

conţinut persecutor + halucinaţii

apare în schizofrenia paranoidă, epilepsie,

ateroscleroză, senilitate

consum de amfetamine, anemie

pernicioasă (= pseudoschizofrenii sau psihoze schizoforme);

Sindromul parafrenic:

sindrom delirant-halucinator sistematizat

afectivitatea şi personalitatea sunt conservate, chiar după o perioadă lungă de evoluţieapare în psihozele

vârstei înaintate sau ca entitate nosografică

separată; alţi autori consideră că este

vorba de schizofrenie;


Sindromul de automatism mental:

Clérambault a sintetizat noţiunile mai vechi de halucinaţii psihice (Baillarger), pseudohalucinaţii (kandinski), halucinaţii psihomotorii (Seglas) => sdr. de automatism mental – elementul primordial = scizura Eului

Există un triplu automatism: mental, senzitiv şi motor.

Fenomenele ideatorii: gânduri stranii, devansarea gândirii, ecoul gândirii şi lecturii, denunţarea gesturilor, jocuri silabice, absurdităţi, nonsensuri, oprirea, dispariţia gândirii etc

Considerat nucleu al psihozelor delirante cronice => duce la apariţia delirului mistic, de mărire, de persecuţie, de posesiune;

Sindromul format din convingerea pacientului că gândirea proprie nu mai e a lui + pseudohalucinaţii + delir de influenţă – a fost reluat în psihiatria franceză ca sindrom de deposesiune (Lévi-Valensi), sindrom de acţiune exterioară (Claude), gândire xenopatică (Guiraud);

Sindroamele hipocondriace (1)

Sdr. hipocondr

iace

Componenta determinantă =

ideea hipocondriacă (de intensitate

prevalentă, obsesivă sau delirantă – Jahrreiss)

Ideea hipocondriacă:

obsesia, convingerea în existenţa unor leziuni, alterări, modificări ale corpului sau psihicului, în

existenţa unei boli somatice

incurabile, fatale,

neîntemeiată obiectiv;

Anxietatea – poate fi

întreţinută de o anomalie reală,

dar nesemnificativă, de iatrogenii,

afecţiuni benigne sau

tulburări nevrotice

cenestopate;

Sindroamele hipocondriace

Sindromul asteno-hipobulic: pe fondul astenic => temeri de

boală, idei prevalente alimentate de tulburări neuro-vegetative, cenestopatii; apare în neurastenii, boli somatice, schizofrenia incipientă sau în

remisiune;

Sindromul obsesivo-hipocondric: temeri obsesive de îmbolnăvire

sau nosofobii (cancerofobie, sifilofobie, rabiofobie);

Sindromul depresiv-hipocondric: formă a depresiei delirante, apare în psihoza maniaco-

depresivă, depresia de involuţie, pe fond organic;

Sindromul paranoiac-hipocondric: delirul hipocondric

de interpretare, pacientul e convins că e contaminat sau i s-a aplicat un tratament greşit =>

delir persecutor şi de revendicare;

Sindromul Műnchhausen: trebuie izolat de sindroamele

hipocondriace; falsă îmbolnăvire – simplă simulare, nu

antrenează comportamentul atât de mult; pacienţii dau

conştient date anamnezice false sau îşi produc fenomene

somatice, leziuni => prezintă tabloul unor boli somatice

sindroame psihopatologice

Documents