Salvador Dalí

Cuprins:

1   Viaţa şi opera

1.1   "Metoda paranoico-critică"

1.2   Pasiunea pentru Gala

1.3   Delirul megalomaniei

2 Geniile au microbul nebuniei

3 Citate

4 Operele lui Salvador Dalí

Salvador Dalí, numele la naştere, Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí

Domenech (se naşte la 11 mai 1904, Figueras, Spania − şi moare la 23 ianuarie 1989,

Figueras) a fost un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant de

seamă al curentului suprarealist în artă. Graţie apariţiilor excentrice

şi megalomaniei sale, Salvador Dalí a devenit o vedetă mondială, care a reuşit să

folosească forţa mass-mediei pentru a-şi spori averea şi gloria.

Viaţa şi opera

Pe numele său adevărat Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech,

cunoscut ca Salvador Dali a fost pictor si scriitor de origine spaniolă, reprezentant de

marcă al curentului suprarealist.

Fiu al unui prosper notar, şi-a petrecut copilăria în Figueras şi la locuinţa da vară

a familiei, în satul de pescari Cadaques.

Dacă la 6 ani dorea să ajungă bucătar, un an mai târziu se credea Napoleon, dar

pasiunea pentru pictură începe să devină mistuitoare. Începe să ia cursuri de desen din

1916, primele sale tablouri fiind influenţate de impresionism şi de pictura spaniolă a

secolului al XIX-lea, apoi de futurismul italian, până în 1920. Trece prin majoritatea

curentelor şi tehnicilor artistice, iar în cele din urmă, după ce intră la Academia de Arte

Frumoase „San Fernando“ din Madrid, îşi găseşte propriul său stil − suprarealist. Îşi

dezvolta o tehnică aparte, caracteristică întregii sale opere, bazându-se pe crearea unor

extraordinare efecte de iluzie optică şi, mult mai târziu, foloseşte tehnici stereografice.

În anii '20 poate fi găsit în compania scriitorului Federico Garcia Lorca, „poetul

morţii nefaste“, cel mai bun prieten al adolescenţei lui Dali, a cineastului Luis Buñuel

şi a unui grup de anarhişti.

Se întâlneşte la Paris cu Picasso şi André Breton, şeful mişcării suprarealiste,

după ce este dat afară de la Academie pentru agitaţie în rândul studenţilor şi conduita

necorespunzătoare.

Primul său tablou suprarealist datează din 1928 (Le sang est plus doux que le

miel), iar Juan Miró îl determină să intre în rândul grupului suprarealist parizian.

Începe să devină cunoscut în lumea întreagă când trei din pânzele sale, incluzând The

Basket of Bread (acum aflată în colecţia Muzeului Dali), au fost expuse la a treia

expoziţie anuală internaţională, la Pittsburg − 1928.

Salvador concepe împreună cu Buñuel două filme suprarealiste: Un chien

andalou (1929) şi L'age d'or (1931), a căror primă difuzare la Paris provoacă un

însemnat scandal. Producţiile pictorului din această epocă devin din ce în ce mai

suprarealiste, caracterizate printr-o alianţă dintre tehnica naturalistă, clasică, dusă la

extrem şi o tematică bizară şi iraţională.

Tot în anul 1928, Dali o întâlneşte pe Gala Eluard, într-o vizită împreună cu soţul

ei, poetul Paul Eluard, în Cadaques. Ea va deveni iubita, muza, managerul şi principala

inspiratoare a lui Dali. Va apare pretutindeni în opera artistului drept „Galarina“

(1944−1945), Leda Atomica (1949) sau Galateea (1952). În 1934, Dali şi Gala se vor

căsători civil şi vor face prima lor călătorie în America.

Dali devine, încet-încet, liderul mişcării suprarealiste şi pânza sa „Persistenţa

memoriei“ (1931, Muzeul de artă modernă − New York) este cea mai cunoscută

lucrare suprarealistă. Inspirat de metoda suprarealistă de scriere automată, care opune

intenţiei artistice conştiente asociaţii libere de idei dictate de subconştient, Salvador

Dali îşi dezvoltă propria sa metodă paranoico-critică, definită de el însuşi ca fiind o

„metodă spontană de cunoaştere iraţională onirică pentru interpretarea critică a

asociaţiilor viziunilor de nebunie“.

Dali, influenţat de teoria psi-analizei enunţată de Sigmund Freud (pe care îl şi

întâlneşte în 1938), creează în deceniile patru-cinci ale secolului pânze înfăţişând

creaturi fantasmagorice, scene contradictorii şi absurde, abundând de simboluri şi

tinzând să zugrăvească oniricul: La girafe en feu (Muzeul de arta Bâle − 1935), Ruines

Ataviques après la pluie (colecţie particulară Roma − 1936).

Odată cu apropierea războiului, apoliticul Dali intră în conflict cu Breton şi

grupul suprarealist din care va fi expulzat în anul 1934. Acest lucru nu l-a împiedicat

să-şi expună lucrările la toate expoziţiile internaţionale ale decadei, declarând, plin de

infatuare: le Surrealisme c'est moi.

Pasiunea pentru Gala şi deliriul megalomaniei sunt clar vizibile în picturile lui

Salvador Dali.

Între 1939 şi 1948 trăieşte la New York, unde expoziţiile sale obţin un succes

triumfal. Artistul se complace într-o mândrie provocatoare şi creează teme în care

apare, obsesiv, un univers sub semnul erotismului, sadismului, scatologiei şi

putrefacţiei. Se plimbă pe străzile New York-lui cu un clopoţel, pe care îl foloseşte

pentru a atrage atenţia asupra sa − gândul că ar putea trece neobservat este pentru el la

fel de insuportabil ca sărăcia şi smerenia. Când acordă interviuri, vorbeşte despre sine

la persoana a treia, folosind formularea „divinul Dali“ sau pur şi simplu „divinul.

În 1940 este gata să treacă la o altă perioadă artistică, o nouă etapă, pe care o

numeşte „clasică“. Din anul 1940 până în 1948, părăseşte, împreună cu Gala, Europa,

pentru a locui în Statele Unite. Dorinţa de a şoca şi de a se autoproclama geniu creşte

până la extrem, fiind binecunoscute apariţiile sale excentrice şi comportamentul bizar.

Astfel, însuşindu-şi „tehnica şocării“, este văzut plimbându-se cu un tapir în lesă,

coborând dintr-un automobil încărcat cu sute de conopide, ieşind dintr-un cub

„metafizic“ etc. Alături de pictat, începe să scrie cărţi auto-biografice: Viaţa re-secretă

şi Jurnalul unui geniu, semnificative secţiuni prin uriaşul orgoliu dalinian. Este timpul

ca Dali să declare:

„Singura diferenţă dintre mine şi un nebun este că eu nu sunt nebun!“

şi

„Încă din frageda copilărie, am avut vicioasa inspiraţie de a mă considera altfel decât

muritorii obişnuiţi. Iată încă un lucru care este pe cale de a-mi reuşi.“

Succesul lui Dali devine binecunoscut tuturor, determinându-l pe André Breton

să-l denumească Avida Dollars.

După 1945, obsedat de diferite teme ştiinţifice, istorice sau religioase, studiindu-i

pe Millet, Rafael şi Vermeer, pictorul creează noi capodopere ca:

La tentation de Saint Antoine (1946),

La Madone de Port Lligat (1950),

Tête raphaëlesque éclatée (1951),

Christ de Saint Jean de la Croix (1951) − enunţând în paralel Manifestul mistic,

La cène (1955),

Rose méditative (1958),

La Decouverte de l'Amèrique par Christophe Colomb (1959).

Reîntors la credinţa catolică insuflată din copilărie, Dali se recăsătoreşte cu Gala,

a doua ceremonie, religioasă, având loc într-o capelă la Girona, în Spania.

Dali începe să colaboreze şi la realizarea decorurilor, costumelor şi a diferitelor

scene de teatru, balet şi film.

Anii '60 sunt dedicaţi unor alte experimente, demonstrând noi metode de a picta

folosindu-se de o puşcă, creând aşa-numita Bombă a Apocalipsului, dezvăluind

capodopere de mari dimensiuni ca:

La Bataille de touan (1962),

Tuna Fishing (1966-1967),

La torero allucinogéne (1968-1970)

caracterizate printr-o surprinzătoare bogăţie tematică şi coloristică. În anul 1974, Dali

deschide în Figueras Teatro Museo Dali, la data de 25 septembrie. Alături de creaţii

proprii, sunt expuse pânze şi sculpturi ale prietenilor săi (Ernst Fuchs, Arno Brecker,

Pichot). Concomitent, Dali realizează primele holograme, auto-denumindu-se

Polyeder. Una din primele holograme înfăţişează un dublu portret al Galei: Angelus

Gala. Cu ajutorul arhitectului Emilio Pèrez Piñero, Dali transforma teatrul din Figueras

într-o Sfântă Capelă cinetică, o nouă propunere de artă dinamică, în concordanţă cu

noua fizică.

Urmează retrospective ale operei sale, la Paris şi Londra.

În anii '80, Dali revine la teme mai vechi şi începe să-l studieze pe Michelangelo,

în aşteptarea imortalităţii. Megalomania se transformă în umilinţă şi şovăială, în teama

de a muri, dar artistul încă încearcă, prin ultimele lui puteri, să penetreze secretele

marilor maeştri.

La 10 iunie 1982, Gala moare şi Dali rămâne singur. Încearcă să se sinucidă, de

mai multe ori, sănătatea începând să i se şubrezească, progresiv. Ultimii ani ai vieţii şi-

i petrece în Torre Galatea, în Figueras. Dupa moartea Galei în 1982, in urma unui

accident, Salvador Dali se retrage din viaţa publică.

Părăseşte castelul şi se adăposteşte în turnul „Galatea“ din „Teatrul-Muzeu“ de

la Figueras unde moare pe data de 23 ianuarie 1989 pictorul ce suferă un atac de cord

fatal şi lasă întreaga avere (130 de milioane de dolari) şi lucrările statului spaniol.

***

În 1918, va avea prima expoziţie a operelor sale în teatrul local din Figueras.

În 1921 intră la Academia de Arte Frumoase San-Fernando din Madrid, unde se

împrieteneşte cu Federico García Lorca şi Luis Bunuel, dar − decepţionat de

sistemul de predare - incită studenţii la manifestări de protest şi este exclus din şcoală.

Începe să poarte favoriţi, pantaloni scurţi, pardesiu lung, pălărie de pâslă şi să fumeze

pipă.

Salvador Dalí - Persistenţa memoriei (detaliu), 1931

Opera care a făcut furori întotdeauna a fost „Persistenta Memoriei“ care a

introdus o imagine suprarealistă de moale, topirea ceasurilor de buzunar. Interpretarea

generală a acestei lucrări este că ceasurile sunt ca o respingere a faptului că timpul este

rigid şi deterministic. Salvador Dali şi-a dezvoltat propria sa metodă paranoico-critică,

definită de el însuşi ca fiind o „metodă spontană de cunoaştere iraţională onirică

pentru interpretarea critică a asociaţiilor viziunilor de nebunie“.

Este interesat de futuriştii italieni, apoi de „Şcoala de Metafizică“ a lui Giorgio

De Chirico, care îi va influenţa considerabil evoluţia artistică, mai cu seamă că

lecturile pasionate din Freud treziseră vocaţia pentru manifestările inconştientului în

artă.

În anul 1926 se duce la Paris, unde vine în contact cu ambianţa intelectuală a

capitalei Franţei, în acel timp în plină efeverscenţă suprarealistă, şi face cunoştinţă

cu André Breton, Pablo Picasso, Joan Miró şi Paul Eluard. În acest cerc

suprarealist se împrieteneşte mai ales cu scriitorul francez René Crevel, care îi va

dedica pictorului o broşură intitulată Dalí sau antiobscurantismul (1931).

Salvador Dalí - Copil geopolitic privind naşterea omului, 1943

În pictura Copil geopolitic privind naşterea omului Salvador Dali ne prezintă un

glob pământesc în formă de ou din care se chinuie să iasă un om. Acest om iese din

America de Nord (Statele Unite). Sângele curge din crăpătura oului şi mâna omului

nou ţine ferm Anglia. În planul din faţa oului, un adult şi un copil privesc această

naştere. Adultul, de sex nedeterminat, îi atrage atenţia copilului asupra noului om

luând naştere. Poziţia copilului exprimă teamă, dar umbra lui este considerabil mai

mare decât cea a adultului.

Pictura lui Salvador Dali este o metaforă a Americii care se naşte ca forţă majoră

din lume, putere care o dobândeşte cu preţul sângelui (Al doilea război mondial).

Soarta Angliei este în mâna Americii.

„Metoda paranoico-critică“

Dalí este entuziasmat de mişcarea suprarealistă, în care vede posibilitatea

manifestării imaginaţiei sale exuberante unită cu o virtuozitate tehnică a desenului şi

culorii.

Datorită comportamentului său, în 1934 este exclus din grupul artiştilor

suprarealişti, ceea ce nu-l împiedică să se considere singurul artist capabil de a capta

„formele suprareale“. Ca alternativă la „automatismul psihic“ preconizat de Breton,

Salvador Dalí recurge la propriul său stil ca „metodă paranoico-critică“, pe care o

defineşte drept o metodă spontană a cunoaşterii iraţionale care constă în

interpretarea critică a reveriilor delirante. Astfel, imaginile pe care pictorul încearcă

să le fixeze pe pânză derivă din agitaţia tulbure a inconştientului (paranoia) şi reuşesc

a căpăta formă numai datorită raţionalizării delirului (momentul critic).

Din această metodă au rezultat imagini de o extraordinară fantezie până la

stupefacţie. Tehnica adoptată este aceea a picturii din Renaştere, din care preia doar

exactitatea desenului şi cromatismul, nu însă măsura echilibrului formal. În picturile

sale prevalează efecte iluzioniste şi o complexitate tematică care amintesc empfaza şi

exuberanţa barocului iberic. Dalí recurge la spaţii largi în care include o mare cantitate

de elemente − oameni, animale obiecte − într-o combinaţie iraţională a raporturilor şi

deformare a realităţii.

Salvador Dalí - Gala în chip de Leda atomică, 1949

Pasiunea pentru Gala

În 1929 întâlneşte pe Gala Diaconov, soţia poetului Paul Éluard, pentru care

face o pasiune ce nu se va stinge tot restul vieţii lui. Reuşeşte să o despartă de Éluard,

Gala devenindu-i nu numai soţie, dar şi muză inspiratoare, reprezentând-o în multe din

picturile sale. Graţie Galei, Dalí va cunoaşte în cele din urmă dragostea trupească, care

îi fusese până atunci cu desăvârşire străină, salvându-l de nebunie, după cum a

mărturisit artistul.

Delirul megalomaniei

Între 1939 şi 1948 trăieşte la New York, unde expoziţiile sale obţin un succes

triumfal. Artistul se complace într-o mândrie provocatoare şi creează teme în care

apare, obsesiv, un univers sub semnul erotismului, sadismului, scatologiei şi

putrefacţiei. Se plimbă pe străzile New York-lui cu un clopoţel, pe care îl foloseşte

pentru a atrage atenţia asupra sa - gândul că ar putea trece neobservat este pentru el la

fel de insuportabil ca sărăcia şi smerenia.

Salvador Dalí - Năluca sex-appeal-ului, 1934

Când acordă interviuri explică în mod savant cum mănâncă în fiecare dimineaţă

jambon cu dulceaţă de trandafiri, cum înoată în fiecare zi douăzeci de minute, face o

siestă de şapte minute, dar mărturiseşte că frica de moarte nu îl părăseşte niciodată.

Susţine că această spaimă este, împreună cu libido-ul, motorul creaţiei lui.

Până în ultima perioadă a vieţii lui, Dalí a continuat să alimenteze până la extrem

faima sa de artist excentric, original până la limita delirului, devenit cu timpul

prizonierul propriului său personagiu, orgolios şi imprevizibil. În 1975 primeşte un

titlu nobiliar, devine marchiz de Pubol, deoarece în acel timp locuia în castelul Pubol,

pe care i-l oferise Galei.

Gala moare în 1982, în 1983 Dalí pictează ultimul său tablou, Coada de

rândunică. După un accident în care suferă arsuri grave, se retrage din viaţa publică.

Părăseşte castelul şi se adăposteşte în turnul „Galatea“ din al său  „Teatro-Museo“,

unde va muri în ziua de 23 ianuarie 1989, la Figueras, localitatea în care s-a născut.

Geniile au microbul nebuniei

Tulburările psihice s-au dovedit a fi, de-a lungul timpului, la graniţa cu

genialitatea multor personalităţi care au lăsat în urmă realizări fără de care evoluţia ar

fi „şchiopătat“ vreme îndelungată şi progresele omenirii s-ar fi lăsat aşteptate. Pentru

că ne scapă misterul din spatele coabitării nebuniei cu inteligenţa, mulţi cercetători s-

au aplecat asupra fenomenului pentru a explica valoarea geniului prin boală.

Astfel, în urma unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea

Semmelweis, din Ungaria, s-a descoperit că minţile creative au o genă comună cu cele

atinse de forme ale nebuniei.

„Gena comună se numeşte neuregulin 1 şi joacă un rol în dezvoltarea mentală, dar o

variantă a ei este asociată cu bolile mentale, precum schizofrenia sau tulburările bipolare“,

aflăm din concluziile trase în urma studiului.

O altă universitate de prestigiu, cea din Toronto, releva că persoanele creative

pot înmagazina mai multe informaţii decât un om normal, datorită unor inhibiţii latente

aproape nule.

Jordan Peterson, profesor de psihologie din cadrul acestei Universităţi, a explicat:

„acest lucru semnifică faptul că persoanele creative rămân în contact cu informaţiile în

exces care vin mereu din mediul înconjurător. Un om normal clasifică un obiect, iar apoi uită

despre acesta, chiar dacă obiectul respectiv poate fi mai complex şi mai interesant decât ar

putea crede“.

Poate cel mai ilustrativ exemplu este cel al lui Salvador Dali, care arată semne

de schizofrenie şi depresie, dar The Independent îl arată şi paranoic, histrionic,

narcisist. Opera sa ilustrează pe deplin „instabilitatea lui Dali“, despre care vorbeşte

Caroline Murphy, cercetător la Oxford.

Răspunsul pentru toate aceste afecţiuni, care prejudiciază raţionamentul

persoanelor creative, a fost găsit de cercetători în talamus, mai exact în receptorii D2.

Aceşti receptori inhibă transmiterea impulsurilor nervoase, dispariţia lor treptată

afectând luarea de decizii bazate pe greşelile din trecut. Astfel, persoanele care au o

deficienţă la nivelul acestor receptori sunt mai puţin influenţate de greşelile pe care le

fac în trecut, fiind predispuse să le repete. Şeful unei echipe de cercetare din Suedia a

clarificat acest lucru spunând că:

„sistemul dopaminergic al persoanelor sănătoase şi deosebit de creative are unele

asemănări cu cel al bolnavilor de schizofrenie“.

În final, să reţinem că microbul creaţiei vine la pachet cu afecţiuni mentale care

sunt responsabile de tulburările suferite de cei care au îmbogăţit universul intelectual.

Aristotel spunea ca „nu există geniu fără un dram de nebunie“.

Citate de Salvador Dali

• La varsta de sase ani, vroiam sa fiu bucatar. La sapte ani, vroiam sa fiu

Napoleon. Si ambitiile mele au crescut in mod constant de atunci incoace.

• Societatile democratice sunt incapabile sa publice asemenea revelatii

fulgeratoare cum sunt eu obisnuit sa produc.

• Nu-ti fa griji cum sa fii modern. Din pacate, sa fii modern este singurul lucru

care, orice ai face, nu-l poti evita.

• In fiecare dimineata cand ma trezesc, experimentez din nou pplacerea suprema:

aceea de a fi Salvador Dali.

• Nu-ti fie frica de perfectiune: n-o s-o atingi niciodata.

• Nu pictez un portret care să arate ca subiectul, mai degraba persoana respectivă

ajunge să fie ca şi portretul pe care i l-am facut.

• Nu consum droguri. Eu sunt droguri.

• Am o gandire Daliniana: singurul lucru de care nu se va satura lumea niciodata

sunt lucrurile scandaloase.

• Nu va temeti de perfectiune, n-o s-o atingeti niciodata.

• Am asezat uratenia la mine pe genunchi, si aproape imediat m-am plictisit de

ea.

• Pentru a obtine respect durabil in societate este important sa ai un talent

deosebit. Atunci, poti sa-i tragic un sut in prohab societatii pe care o iubesti, inca din

tinerete. Dupa aceea, fii snob.

• In loc de a icnerca cu incapatanare sa folosesti suprarealismul pentru scopuri

subversive, este necesar sa incerci sa transformi suprarealismul in ceva la fel de solid,

complet si clasic ca si lucrurile pe care le gasesti in muzee.

• Inteligenta fara ambitie este o pasare fara aripi.

• Doar bunul gust are puterea de a steriliza si este intotdeauna primul handicap

contra unei creativitar i functionare.

• Lasati-mi dusmanii sa se devoreze unii pe altii.

• Placandu-mi banii asa cum imi plac mie, devin nici mai mult nici mai putin

decat mysticism. Banii sunt o glorie.

• Greselile au mereu o natura aproape sacra. Nu incercati sa le coectati niciodata.

Din contra: rationalizati-le, intelegeti-le in profunzime. Dupa aceea doar va fi posibil

sa le sublimati.

• Pictura este o parte infinit de marunta a personalitatii mele.

• Arta progresiva poate asista oamenii sa invete nu doar despre fortele obiective

care lucreaza in societatea inc are ei traiesc, ci si despre caracterul extreme de social al

vietii lor interioare. In ultimul rand, ea poate mobilize oamenii catre emacipare sociala.

• Suprarealismul e distructiv, dar distruge doar ceea ce considera a fi

impedimente in calea viziunii noastre.

• Luati-ma, eu sunt drogul; luati-ma, eu sunt halucinogenul.

• Diferenta intre falsele amintiri si cele adevarate este aceeasi ca si cea in cazul

bijuteriilor: cele false arata intotdeauna ca fiind cele reale, cele stralucitoare.

• Primul barbat care a comparat obrajii unei femei cu trandafirii a fost, evident,

un poet. Primul barbat care a repetat comparatia a fost, cel mai probabil, un idiot.

• Singura diferenta intre mine si un nebun este ca eu nu sunt nebun.

• Secretul influentei mele a fost mereu ca ea a fost secreta.

• Frumusetea inspaimantatoare si comestibila a arhitecturii Art Nouveau.

• Termometrul succesului este gelozia colegilor de breasla.

• Sunt zile in care ma gandesc ca voi muri din supradoza de satisfactie.

• De fapt, este o singura diferenta intre un nebun si mine. Nebunul crede ca este

sanatos. Eu stiu ca sunt nebun.

• Cei care nu vor sa imite pe nimeni, nu produc nimic.

• Razboaiele nu au facut rau nimanui niciodata, cu exceptia oamenilor care au

murit in ele.

• Suntem cu totii infometati si insetati dupa imagini conrete. Arta abstracta va fi

fost buna pentru un singur lucru: acela de a restaura exacta virginitate a artei

figurative.

• Ce este un televizor pentru un om, care trebuie doar sa-si inchida ochii pentru a

vedea cele mai inaccesibile regiuni ale vazutului si nevazutului, care trebuie sa-si

imagineze doar pentru a trece de ziduri si pentru a determina toate Bagdadurile viselor

sale sa se nasca din praf?

Operele Lui Salvador Dali

Copilul Salvador Dali

Despre Salvador Dali

Omul Salvador Dali

Viata Tumultoasa A Lui Salvador Dali

Incantatoarele Costa Brava Si Costa Maresme

Despre Francesco Clemente

Cine A Fost Cristofor Columb

Cariera Lui Vincent Van Gogh

Referat Despre Opera Lirica

Personajul Literar

Deschiderea Romaniei Spre Cultura Europei

Forma Fara Fond

Edgar Degas Unul Din Intemeietorii Impresionismului

Despre Salma Hayek

Pictorul - Carol Popp De Szathmari

Edgar Degas Pictura Marea Pasiune

Genul Epic

Ana Aslan Cariera