INTRODUCERE

Actualitatea temei

Apariţia şi dezvoltarea conceptului de risc de ţară este legată, în principal, de

intensificarea, după cel de-al doilea război mondial, a împrumuturilor acordate de

diverse instituţii financiare unor firme sau guverne străine. Prima fundamentare

teoretică a acestui concept a fost făcută la începutul anilor '70 de către economistul

Milton Fridman, pe vremea aceea vicepreşedinte la Citibank. Iniţial, prin risc de

ţară se înţelegea expunerea la pierderi a unui credit extern acordat cu titlu de stat

sau privat, pierderi care sunt cauzate de evenimente specifice aflate, cel puţin de

la un anumit nivel, sub controlul guvernului din ţara gazdă, şi care nu pot fi

influenţate decât într-o mică măsura de creditorul extern. În condiţiile actuale, în

care creditele internaţionale s-au restrâns şi şi-au dovedit ineficienţa ca resurse

pentru dezvoltare (cazul Mexicului, Argentinei sau Braziliei sunt elocvente în acest

caz), se impune tot mai mult o extindere a acestui concept de risc şi asupra

investiţiilor străine (directe sau de portofoliu). Practic, specialiştii au început să

facă o distincţie între riscul de ţară aferent creditelor externe, văzut ca risc de

creditare şi riscul de ţară aferent investiţiilor străine, văzut ca risc investiţional.

Dacă metodologia de evaluare este asemănătoare, indicatorii luaţi în calcul diferă

însă şi conduc la rezultate diferite. În cazul creditelor, analiştii insistă pe

capacitatea financiară a ţării de a-şi plăti datoriile, în timp ce un investitor,

analizează aspecte legate de climatul general de afaceri, oportunităţi, bariere de

intrare pe piată sau sector, concurenţă, dimensiunea pieţei externe, avantaje

comparative / competitive etc. Se poate spune deci că descalificarea ţării de către

creditorii străini nu atrage după sine neapărat şi o izolare din partea investitorilor

străini. O ţară care nu mai este atractivă pentru creditori poate să rămână foarte

atractivă pentru investitori, prin oportunităţile pe care le oferă pe termen lung.

Diferenţe între cele două categorii de risc apar şi în ceea ce priveşte sfera lor de

cuprindere.

1

Materializarea riscului de ţară generează incapacitatea debitorului de a

rambursa la scădenţa datoria şi serviciul aferent acesteia sau incapacitatea

investiţiei de a aduce profitul estimat. Chiar dacă ambele riscuri pot conduce la

pierderea totală sau parţială a activelor (creditul sau investiţia făcută) cât şi a

veniturilor obţinute de pe urma acestor active (dobânzi, prime sau profituri), riscul

de ţară aferent creditelor externe poate avea ca efect pierderea doar a unor sume de

bani, în timp ce riscul de ţară aferent investiţiilor străine poate conduce la pierderea

unor active reale, a unor oportunităţi de afaceri şi a unor sume de bani. O altă

diferenţă vizează aria de acţiune şi finalitatea analizei de risc. Riscul de ţară poate

exprima, după caz, neîncrederea creditorilor sau a oamenilor de afaceri

străini în economia naţională. Riscul de ţară pentru împrumuturi serveşte în

principal la stabilirea nivelului de dobândă al creditului contractat de un stat sau de

o entitate privată (cu sau fără garanţie guvernamentală). Spre exemplu, dobânda în

cazul euro-obligaţiunilor se calculează prin adăugarea spread-ului la dobânda

LIBOR, mărimea spread-ului fiind stabilită şi în funcţie de ratingul ţării. Riscul de

ţară este luat în calcul şi atunci când o ţară intrată în incapacitate financiară nu mai

poate face plăţi în contul datoriei externe şi solicită reamenajarea acesteia prin

renegociere, reeşalonare sau împrumut suplimentar. Condiţiile în care se face

această reamenajare a datoriei externe sunt foarte oneroase, datoria fiind

"actualizată" ca valoare şi ca dobândă în funcţie de inflaţie, respectiv de riscul de

ţară. Începând cu 1983, riscul de ţară a pătruns şi pe piaţa secundară a creanţelor

(în special privat debt instruments). Pe această piaţă secundară vânzarea titlurile de

creanţă se face printr-o "decotare" prealabilă a valorii lor nominale în funcţie de

ratingul ţării debitoare. În toate operaţiunile practicate pe această piaţă riscul de

ţară, privit ca risc de creditare, joacă un rol fundamental în stabilirea valorii

nominale şi a valorii "de piaţă" a titlurilor de creanţă: este cazul răscumpărării la

vedere a datoriei externe de către ţara debitoare (debt buy back), swap-ului datoriei

externe, sau conversiei acesteia în active (debt equity swap).

2

Toate aceste operaţiuni financiare au fost create să vină în sprijinul ţărilor

puternic îndatorate, având drept scop final restabilirea capacităţii ţării debitoare de

a-şi asigura serviciul datoriei externe. Riscul de ţară în cazul investiţiilor străine

este mult mai complex de evaluat, fiind utilizat de managerii firmelor străine în

fundamentarea deciziei de internaţionalizare. Deoarece riscul de ţară este un

macrorisc care în cea mai mare parte nu poate fi controlat de investitor (riscul de

ţară este risc cu pronunţat caracter sistematic), singura posibilitate rămâne

elaborarea şi adaptarea strategiilor în funcţie de acest risc.

Sarcinile proiectului

Evaluarea riscului de ţară

Analiza riscului de ţară pornind de la teoria valorii firmei

Diferenţierea conceptului de risc de ţară ca risc investiţional

Componenta economică a riscului de ţară

Analiza ratei riscului de ţară şi impactul asupra investiţiilor străine

Determinantele investiţiilor străine directe în contextul riscului de ţară şi în

final studiul metodelor de controlare a riscului de ţară

Structura proiectului

Conform obiectivelor propuse proiectul cuprinde: introducere, două capitole,

concluzii şi bibliografie. Lucrarea este alcătuită din 41 pagini.

3

RISCUL DE ŢARĂ ŞI ANALIZA ACESTUIA ÎN PROCESUL INVESTIŢIONAL

CAPITOLUL I

Factorii care generează riscul de ţară

1.1. Evaluarea riscului de ţară

Riscul de ţară reprezintă probabilitatea pierderilor din activităţi internaţionale,

ca urmare a unor evenimente economice, sociale şi politice specifice fiecărei ţări în

parte. Acesta este perceput ca fiind un pericol la adresa economiei ţării respective,

influenţând plăţile acesteia. Riscul de ţară se împarte în risc suveran şi risc

monetar1. Prima categorie face referire la acţiunile statului care impiedică

onorarea obligaţiilor externe, în timp ce riscul monetar este cauzat de schimbarea

cursului monedei de contract sau de credit. Situaţiile ce pot conduce la

materializarea riscului de ţară pot fi reprezentate de evenimente precum cele care

afectează profitabilitatea sau recuperarea investiţiilor. În această categorie pot fi

incluse naţionalizările, despăgubirile sau restricţiile privind repatrierea profiturilor.

Alte situaţii ce pot genera riscul de ţară sunt reprezentate de:

creşterea impozitelor coruptia

un cadru legislativ restrictiv pentru straini, etc. 2

O serie de alţi factori influenţează şi ei riscul de ţară. De la factori demografici

şi ecucaţionali, la dinamica sectorului privat, politica de invesţii, sistemul

financiar-bancar şi până la datoria externă, toţi aceştia afectează situaţia economică

a ţării şi pot sta la baza riscului de ţară.

Metode de analiză a riscului de ţară1 Danu, Marcela, Economia riscului – pledoarie pentru o abordare lucidă, Tribuna Economică, nr. 25/19952 Iliadi, Gheorghe. Aspectele specifice ale funcţionării mecanismului de transmitere a politicii monetare / Gheorghe Iliadi, Ivan Luchian, Veronica Cuhal // Analele Universităţii Libere Internaţionale din Moldova. Seria Economie. - Chişinău, 2007. - Vol. 6.

4

Metoda indicatorilor de risc (Delphi şi BERI)

Metoda Delphi constă în stabilirea unei liste de criterii privind situaţia politică,

economică şi financiară a ţării, precum:

criterii politice: stabilitatea regimului, puterea militară, situarea într-o zonă

de conflict, etc.

criterii economice : structura exporturilor şi a importurilor, rata de

economisire, situaţia sectorului bancar;

criterii financiare : se calculeaza rate, cum sunt: rezerve valutare/datorie

externă; anuităţi de rambursare ale datoriei/exporturi.3

BERI (Business Environment Risk Index) este un indicator de risc care este

revizuit periodic în fiecare ţară. Indicatorul este stabilit în funcţie de cincisprezece

criterii, ponderate fiecare în funcţie de importanţă. Criteriile sunt mai apoi notate

de la 0 la 4 (0 pentru risc ridicat şi 4 pentru risc scăzut), iar combinaţia note –

ponderi da scorul final (indicatorul de risc) pentru fiecare ţară.

Rating financiar

Ţările sunt clasificate pe categorii în funcţie de nota obţinută:

40 şi sub: riscuri inacceptabile;

de la 41 la 55: riscuri ridicate;

de la 56 la 69: riscuri moderate;

mai mult de 70, riscuri scăzute.4

Analiza riscului de ţară pornind de la teoria valorii firmei

3 Hâncu, Rodica. Societatea viitorului şi investiţiile: analiza, modelări, previziuni: Min. Economiei al Rep. Moldova, INEI. - Bibliogr.: p. 42-43. 330 / H63

4 Ibidem

5

Această teorie are drept instrument de lucru analiza financiară care

presupune: o estimare a valorii economiei unei ţări străine. Aceasta este evaluată

prin capitalizarea fluxurilor de venituri, reprezentate de excedentul balanţei

comerciale; compararea valorii economiei şi a datoriei interne, valoarea economiei

reprezentând garanţia creditorilor. Riscul de ţară se estimează prin recurgerea la o

analiză a contextelor politic şi economico-financiar ale ţării respective. În funcţie

de rezultatele acestor analize se realizează un raport care cuprinde previziuni ce pot

conduce la evitarea riscului de ţară.

Calitatea analizei riscului de ţară este determinată în mare măsură de sursele

de informaţii aflate la îndemâna managerilor de risc din companiile implicate pe

pieţele internaţionale. Pentru a asigura o bună cunoaştere a mediului politic sau

economic, managerii de risc trebuie să aibă acces la informaţii pertinente şi reale

despre ţara gazdă. Informaţii cât mai numeroase şi mai detaliate sunt absolut

necesare în analiza riscului de ţară. Cantitatea de informaţii necesară este mai mare

decât în cazul extinderii activităţii pe plan intern. Există o diferenţă evidentă între

informaţiile de care o companie are nevoie şi informaţiile disponibile pe care le

poate culege şi utiliza5. Problemele care pot apărea în legătură cu informaţiile la

care firmele au acces sunt: gradul de detaliere diferit dintr-o ţară în alta,

subiectivism ridicat, dificultăţi în realizarea unor studii comparative sau grad de

actualitate diferit. O altă problemă apare datorită deselor schimbări în plan politic

sau economic produse mai ales pe pieţele emergente (cu mecanisme de piaţă în

formare). Aceste schimbări pot provoca modificări repetate şi la intervale scurte de

timp ale nivelului de risc asociat unei ţari (sau pieţe). Deoarece internaţionalizarea

în sine presupune derularea de operaţiuni pe termen mediu (societăţile mixte,

filiale, sucursale) sau lung (investiţiile pe loc gol) iar previziunile privind

schimbările de mediu vizează o perioadă limitată de timp, pentru managerii de risc

nu este suficientă o determinarea anuală a nivelului riscului de ţară.

5 Masse, P., Le choix des investissement: critheres et methodes, p.57, Dunod, Paris, 1964

6

Evaluarea riscului de ţară trebuie făcută ori de câte ori apare un eveniment

capabil să împingă ţara într-o clasă de risc inferioară. Compania mamă trebuie să

menţină contactul cu ţara gazdă şi să monitorizeze în permanenţă nivelul riscului

de ţară al acesteia pentru a putea reacţiona operativ la orice schimbare nefavorabilă

de mediu6. În aceste condiţii investitorul va putea adopta în timp util o serie de

strategii menite să reducă la maxim posibilele pierderi ce ar putea să apară. S-a

observat că nu întotdeauna orice înrăutăţire a situaţiei economice sau politice in

ţara gazdă se reflectă imediat asupra riscului de ţară. Trecerea unei ţări dintr-o

clasă de risc în alta inferioară se face la un moment ulterior producerii

perturbaţiilor în mediul economic sau politic, atunci când se dovedeşte că aceste

perturbaţii acţionează pe termen lung şi economia ţării gazdă nu este capabilă să le

facă faţă. Un exemplu în acest sens îl constituie Suedia care pe la jumătatea anilor

‘70 a intrat intr-o perioadă de criză. Majoritatea indicatorilor arătau o deteriorare

reală a economiei suedeze (rata a inflaţiei în creştere, deteriorarea balanţei de plăţi,

deficit comercial ridicat). În aceste condiţii pentru a acoperi deficitele create se

impunea o devalorizare rapidă a coroanei suedeze. Totodată, pentru acoperirea

necesarului de fonduri interne, au avut loc împrumuturi masive din străinătate. Au

avut loc, de asemenea, o serie de frământări în plan politic finalizate cu schimbarea

guvernului cu unul mai slab. Cu toate acestea, s-a considerat că economia Suediei

este capabilă de redresare ea rămânând cotată ca făcând parte din aceeaşi clasă de

risc. Cu cât economia unei ţări este mai solidă în ansamblul ei, cu atât ea va rezista

mai mult în faţa unor şocuri puternice, fiind mai stabilă din punct de vedere al

riscului de ţară. În aceste condiţii, evaluarea şi poziţionarea cât mai corectă a

riscului de ţară este foarte importantă pentru sistemul decizional al unei firme.

Cunoaşterea nivelului de risc al unei ţări şi a premiselor care stau la baza

modificării sale în timp oferă operatorilor economici o mai mare siguranţă şi

posibilitatea adoptării unor măsuri adecvate de reducere a gradului de expunere la

risc al operaţiunilor lor internaţional.

6 Moldovan D., Economia relaţiilor externe. p.24, Chişinău, 1999

7

Cunoscând nivelul de risc al unei ţări şi pierderile potenţiale la care se expun,

firmele sau băncile vor decide dacă este oportun să pătrundă pe acea piaţă sau nu.

Totodată, în funcţie de nivelul riscului, firma va putea opta pentru crearea de

structuri proprii în ţara gazdă (realizate exclusiv prin eforturile investitorului sau

prin asociere cu un partener local) sau va participa la structuri preexistente. Gradul

de implicare pe o anumită piaţă creşte direct proporţional cu nivelul de risc al

acesteia. În aceste condiţii, analiza riscului de ţară este importantă nu numai la

luarea deciziei de implantare în străinătate ci şi în elaborarea unor strategii de

implantare, în alegerea tipului de operaţiuni care să fie desfăşurate pe o anumită

piaţă, în procesul de planificare strategică a firmei sau în stabilirea condiţiilor de

creditare (acordarea unor perioade de graţie, reducerea unor dobânzi). Analiza

riscului de ţară presupune o evaluare a premiselor care stau la baza modificărilor

din mediu intern sau extern. Fără o cunoaştere deplină a situaţiei economice şi

politice din ţara gazdă nu se poate anticipa care va fi reacţia economiei acestei ţări

la schimbările bruşte intervenite la nivel mondial. Totodată, investitorul trebuie să

aibă în vedere vulnerabilităţile cheie ale economiei ţării gazdă, chiar dacă, pe

moment, acestea nu se reflect în situaţia economică actuală7. Nivelul de risc al ţării

este amplificat de dependenţa de importuri de materii prime, dependenţa energetică

de alte state (importuri de petrol, gaze naturale sau cărbuni), dependenţa de

ajutoare din străinătate, dependenţa de veniturile celor care lucrează în străinătate,

de existenţa unor tensiuni regionale latente sau de dependenţa de exportul unui

număr limitat de mărfuri (exemplul fostelor colonii axate pe monoproducţia unor

bunuri indigene). Analiza riscului de ţară trebuie să aibă în vedere aceste

vulnerabilităţi care nu fac altceva decât să amplifice efectul evoluţiei nefavorabile

ale conjuncturii mondiale asupra economiei ţării gazdă. Orice analiză de risc de

ţară permite identificarea a tuturor riscurilor majore cu care o să se confrunte

compania mamă şi întreaga investiţie realizată de aceasta pe pieţele externe. În

mod evident, aceste riscuri nu pot fi in totalitate identificate de compania mamă şi

nici eliminate definitiv şi integral.

7 Sergiu I. Chircă, Mecanismele sistemelor economice, p.16, Editura ASEM, Chişinău, 2004

8

Trebuie avut de asemenea in vedere faptul că nivelul de risc al unei ţări poate

depinde şi de situaţia ţărilor din jur. Izbucnirea unui război civil (exemplul

diferitelor conflicte zonale care au afectat imediat şi vecinii acelor ţări), a unor

conflicte religioase sau a unor revolte cauzate de diferende etnice, prăbuşirea

economiei sunt fenomene negative care pot genera o serie de probleme şi pentru

ţara receptoare a investiţiei aflată în vecinătatea unor astfel de focare. Nu puţine

sunt cazurile în care războaiele civile dintr-o ţară au provocat exodul populaţiei

către ţări vecine sau au blocat legăturile comerciale ale acestora cu restul lumii,

siguranţa afacerilor fiind astfel afectată în întreaga zonă. Cunoaşterea şi înţelegerea

riscului de ţară este importantă şi sub un alt aspect: riscul de ţară este un concept

multidimensional care nu poate fi exprimat foarte uşor sub forma unei cifre sau a

unui indicator. Riscul de ţară reprezintă o noţiune agregată care oferă o imagine

sintetică asupra gradului de risc la care este expusă o afacere, o investiţie localizată

în spaţiul geografic al unei ţări; nivelul riscului nu este acelaşi pentru fiecare din

componentele sale, ci deşi riscul de ţară, ca noţiune agregată se situează la un nivel

acceptabil, una sau mai multe din componentele sale pot avea un nivel extrem de

ridicat, în măsură să pericliteze realizarea obiectivelor companiilor implicate în

derularea de afaceri pe pieţele internaţionale. În ecuaţia riscului trebuie astfel

introdus un nou termen: descompunerea sa pe componente (până la nivelul unor

componente ireductibile) şi estimarea gradului de expunere a afacerii respective la

riscul de ţară şi la diferitele componente ale sale (forme de manifestare).8

1.2. Diferenţierea conceptului de risc de ţară ca risc investiţional

Aplicat iniţial doar pentru creditele guvernamentale conceptul de risc de ţară a

fost extins ulterior şi asupra creditelor private garantate guvernamental, creditelor

private fără garanţie guvernamentală, investiţiilor străine directe şi chiar

investiţiilor străine de portofoliu.

8 Stancu, I., Gestiunea financiară, p.35, Editura Economică, Bucureşti, 2010

9

Diferenţierea conceptului de risc de ţară ca risc investiţional sau ca risc de

creditare vizează: sistemul de indicatori (pentru investiţii indicatorii sunt mult mai

largi incluzând şi indicatori care se referă la nivelul concurenţial al pieţei,

infrastructură, stabilitate socială, reglementări cu privire la proprietate sau la

transferurile monetare, forţă de muncă), perioada de timp (in cazul investiţiilor

străine sau a altor forme de internaţionalizare mai complexe orizontul de timp

asociat analizei este mai mare). Utilitatea indicatorului pentru decizia in condiţii de

risc este relativ aceeaşi (pentru investiţii riscul de ţară este utilizat pentru a ajusta

aşteptarea de profit sau pentru a determina gradul de implicare, in timp ce in cazul

creditelor externe riscul de ţară este utilizat pentru a determina condiţiile de

acordare a împrumutului şi costul capitalului). Formele de manifestare ale riscului

de ţară diferă însă:

Pentru investiţii străine (sau alte forme de internaţionalizare a afacerilor):

confiscarea, naţionalizarea, exproprierea; indigenizarea, limitarea / restricţionarea

repatrierii capitalului, distrugerea parţială sau temporară a investiţiei cauzată de

evenimente politice sau sociale (greve, conflicte militare, alegeri), pierderi de

profit cauzate de crize economice, căderea pieţei interne, instabilitate sau I

insuficienţă legislativă, corupţie.9

Pentru creditele externe: întârzierea la plată, incapacitatea de plată a

serviciului datoriei externe, repudierea datoriei externe, renegocierea datoriei

externe, reeşalonarea datoriei externe, moratoriul datoriei externe, incapacitate

temporară de plată ca urmare a unui deficit cronic din balanţa de plăţi externe,

deficit cronic bugetar, management necorespunzător al datoriei externe, crize

valutare sau monetare, crize sociale sau politice. Analiza riscului de ţară combină

utilizarea unei părţi standard de analiză cu una flexibilă (adaptabilă condiţiilor

specifice concrete din ţara analizată), în aşa fel încât riscul de ţară să poată fi cât

mai corect evaluat10.

9 Octavian Sofransky, Republica Moldova: Capital geopolitic, p.6, Editura Cartier, Chisinau, 199910 Borş V., Railean V., Republica Moldova şi integrarea economică europeană, Chişinău, 2000

10

Partea standard constă în faptul că analistul stabileşte exact care sunt

aspectele fundamentale studiate, în aşa fel încât ţările să poată fi analizate şi

comparate în funcţie de aceleaşi criterii. Această parte standard a analizei asigură

comparabilitatea rezultatelor în vederea ierarhizării ţărilor funcţie de risc. Partea

flexibilă a analizei este dată de faptul că analiza trebuie totuşi adaptată la condiţiile

specifice fiecărei ţări. O asemenea analiză lasă câmp liber pentru manifestarea

competenţei, profesionalismului şi personalităţii analistului, care este cel mai în

măsură să stabilească factorii de risc specifici precum şi ponderea cu care fiecare

element intervine în analiză, sistemul de indicatori de evaluare, modul de notare

etc. Aplicarea rigidă a unui mecanism standard de analiză nu face decât să

favorizeze elaborarea unor prognoze de calitate îndoielnică. Din aceste motive la

ora actuală în practică agenţiile de rating au dezvoltat modele de analiză de risc de

ţară cu aplicare doar pentru creditele bancare sau împrumuturile obligatare

(obligaţiuni de stat, municipal sau corporative) şi nu pentru afaceri internaţionale

(investiţii, exporturi, cooperări internaţionale) care se bazează pe modele construite

şi adaptate specificului fiecărei afaceri (modele in house). Etapele principale in

analiza gradului de expunere la riscul de ţară sunt următoarele:

Selectarea grupului de ţări: aceste ţări sunt selectate în baza unor

caracteristici comune11 (ţări în tranziţie, ţări emergente, ţări din Balcani, ţări

exportatoare de petrol);

Selectarea setului de indicatori (calitativi / cantitativi): fiecare grup de ţări

are un anumit set de caracteristici care are impact asupra stabilităţii lor

politice (de exemplu grupul ţărilor în tranziţie sunt sensibile la corupţie şi la

indicatori care se referă la rolul statului in economie astfel că aceşti

indicatori ar trebui să primeze);

11 Nu are sens să analizăm riscul de ţară al RM comparativ cu riscul de ţară al SUA. E clar că există aceste diferenţe evidente. Nu acelaşi lucru se întâmplă dacă am dori să analizăm riscul de ţară la nivelul unei regiuni (Europa de Est de exemplu).

11

Gruparea indicatorilor: cea mai frecventă grupare este in indicatori

economici, indicatori sociali (mai ales atunci când vorbim de tranzacţii

comerciale şi investiţii străine), indicatori politici şi indicatori privind

mediul legal – instituţional.

Ponderarea indicatorilor: indicatorii pot fi ponderaţi în cadrul grupelor sau

ignorând grupele din care aceştia fac parte. În cazul în care ponderarea se

face în cadrul grupelor va trebui să stabilim un sistem de ponderi şi pentru

aceste grupe (sistemul dublu de ponderare este considerat mai avansat şi mai

relevant);

Selectarea surselor de informaţii: sursele de informaţii pot fi publice, pot fi

private, pot fi interne (din interior) sau externe (locale sau internaţionale).

De regulă se recomandă verificarea informaţiilor din cel puţin trei surse

diferite.

Observarea indicatorilor pe o perioada determinată: este etapa in care se

colectează practic datele cu privire la ţările implicate în grupul de ţări

analizat.

Stabilirea listelor de control: deoarece în analiză sunt implicaţi atât

indicatori calitativi cât şi indicatori calitativi este mult mai corect ca aceştia

să fie transformaţi în puncte pe baza unei liste de control (ex: Foarte bine – 5

pct. … Foarte rău – 1 pct.).

Notarea indicatorilor: se face în baza informaţiilor colectate pentru fiecare

ţară şi fiecare indicator în parte şi în baza listelor de control concepute in

prealabil.

Calculul indicatorului sintetic de risc de ţară: pe baza punctajelor obţinute

de fiecare ţară şi a ponderilor asociate fiecărui indicator luat în considerare

în analiză;

Realizarea clasamentelor sau a harţilor de risc: fiecare ţară va obţine un

punctaj asociat performanţelor sale măsurate prin sistemul ponderat de

indicatori.

12

Acest indicator sintetic poate fi şi el clasificat pe mai multe grupe de valori

(clase de risc de exemplu) care au fiecare semnificaţia sa (o legendă explicativă

pentru fiecare clasă de risc ne va sintetiza riscul pe care îl are o ţară inclusă în

aceasta şi cum ar putea afecta el decizia de finanţare sau investiţie);

Includerea riscului de ţară în procesul decizional: este etapa finală în care

managerii de risc apreciază gradul de expunere la riscul de ţară al investiţiei

(afacerii) lor şi în care se iau măsurile aferente pentru diminuarea gradului

de expunere la acest risc de ţară. Dacă riscul de ţară este prea mare

managerii de risc vor decide să se implice pe o piaţă externă doar prin

operaţiuni comerciale. Cu cât gradul de expunere este mai redus, cu atât

implicarea va fi mai puternică. În paralel pot fi incercate o serie de strategii

de diminuare a gradului de expunere la riscul de ţară (poliţă de asigurare,

negocierea cadrului de acţiune cu guvernul ţării gazdă, implicarea în

operaţiuni de responsabilitate social - CSR12 pe piaţa ţării gazdă). Acordarea

de ponderi pentru grupele de indicatori şi pentru indicatorii conţinuţi de

acestea se pot acorda fie pe bază de corelaţii, fie pe baza panelului de

specialişti (metoda Delphi).

1.3. Componenta economică a riscului de ţară

În ceea ce priveşte componenta economică a riscului de ţară, analistul trebuie

să fie capabil să înţeleagă componentele de bază ale economiei ţării gazdă,

vulnerabilităţile acesteia; altfel spus, el trebuie să anticipeze acei factori capabili să

afecteze mediul economic general. Factorii interni de natură economică pot fi

sistematizaţi pe şase grupe principale intitulate generic:

A. Starea economiei naţionale;

B. Factori sectoriali;

C. Dimensiunea pieţei interne;

12 CSR – traducerea termenului „Corporate Social Responsability”.

13

D. Situaţia financiară internă;

E. Factori geografici;

Factorii geografici vizează resursele naturale, gradul de diversificare

economică, topografia şi infrastructura ţării gazdă. Factorii sectoriali se referă la

aspecte legate de priorităţile naţionale şi sectoarele strategice, dimensiunea şi rata

de creştere a sectorului public, creşterea industrială şi distribuţia sa sectorială,

starea agriculturii etc. Dimensiunea pieţei interne are în vedere nevoile şi

posibilităţile generale de consum sau cererea agregată. Starea economiei naţionale

are în vedere o serie de aspecte privind dimensiunea economiei naţionale,

intensitatea fluxurilor economice, eficienţa la nivelul întregii economii apreciată

prin veniturile obţinute etc. Situaţia financiară internă se referă la starea generală

existentă pe pieţele financiare şi monetare, stabilitatea preţurilor şi a monedei

naţionale, nivelul economisirilor, situaţia pe piaţa de capital etc. Factorii externi au

în vedere relaţiile economice ale ţării gazdă cu străinătatea. Aceştia pot oferi o

imagine clară asupra dependenţei ţării de conjunctura economiei mondiale, asupra

obligaţiilor pe care ţara şi le-a asumat faţă de străinătate, gradul de îndatorare,

nivelul de diversificare şi de prelucrare al exporturilor, vulnerabilitatea la

fluctuaţiile preţurilor pe piaţa mondială, rigiditatea importurilor etc. Factorii

externi pot fi grupaţi în:

F. Comerţul exterior;

G. Gradul extern de indatorare;

H. Investiţiile străine;

I. Balanţa de plăţi externă şi cursul de schimb13.

Comerţul exterior are în vedere toate relaţiile comerciale desfăşurate de ţara

gazdă cu restul lumii, cu accent pus pe exporturi şi eficienţa acestora. Gradul

extern de indatorare se referă la sumele împrumutate de pe pieţele financiare

internaţionale şi plăţile efectuate în contul acestor datorii.

13 Financial management, ACCA Study Text, London, 2012

14

Existenţa unui grad ridicat de dependenţă şi instabilitate, pe fondul unui

serviciu al datoriei externe din ce în ce mai apăsător, face ca riscul investiţiilor

străine pe această piaţă să fie din ce mai mare. Balanţa de plăţi externe şi cursul de

schimb are în vedere totalitatea fluxurilor financiare şi de capital derulate cu restul

lumii precum şi impactul acestora asupra stabilităţii interne al monedei naţionale.

Pentru a înţelege situaţia socio-politică internă, analistul are în vedere, în principal,

structura socială, diferenţele între nevoi şi aspiraţii, valorile spirituale, calitatea

liderilor politici, puterea relativă a guvernului sau eficienţa instituţiilor statului.

Factorii de risc de natură socio-politică sunt grupaţi în:

J. Forţa de muncă şi ocuparea

K. Populaţia şi veniturile

L. Cultura

M. Mediul politic

N. Mediul legal-instituţional14

Populaţia şi veniturile vizează aspecte legate de, structura pe clase sociale,

clase de venituri, clase "culturale cu implicaţii sociale" (eterogenitatea

etnolingvistică şi religioasă) sau existenţa unor fenomene imigraţioniste sau

emigraţioniste, câştigul mediu obţinut etc. Cultura are în vedere tradiţiile şi

obiceiurile, înţelegerea valorilor morale şi religioase precum şi reacţia la

influenţele străine, complexitatea culturală a unei naţiuni. Forţa de muncă şi

ocuparea se referă la o serie de aspecte calitative legate de piaţa unui factor de

producţie fundamental pentru desfăşurarea oricărei activităţii economice: munca.

Sunt vizate dimensiunea pieţei muncii (oferta de muncă), nivelul general de

calificare, educaţie şi pregătire profesională, dezechilibrele existente pe această

piaţă (ocuparea şi şomajul) etc. Mediul politic are în vedere un număr mare de

aspecte referitoare puterea politică (partide şi guvern), stabilitatea politicii acestora,

atitudinea faţă de prezenţa capitalului străin mecanismele de control, personalităţile

politice etc.

14 Чепурин М.Н., Киселёва Е.А., Курс экономической теории, p.23, С .Петерсбург 1995

15

Mediul legal-instituţional are în vedere modul în care este reglementat cadrul

general al investiţiilor străine, o serie de reglementări economice care au impact

direct asupra investiţiilor străine precum şi activitatea instituţiilor (guvernamentale

şi neguvernamentale) implicate direct sau indirect în controlul şi coordonarea

procesului investiţional străin. Cea mai mare parte a informaţiilor referitoare la

componenta socio-politică a riscului de ţară pot fi greu de interpretat şi de evaluat.

La aceasta se adaugă faptul că o mare parte a instabilităţii interne poate fi indusă

din exterior. Vulnerabilitatea la influenţele externe este mult mai mare atunci când

există nemulţumiri şi frustrări din partea populaţiei autohtone, sau atunci când

grupările din opoziţie primesc un puternic support moral, financiar sau ideologic

din străinătate. Factorii socio-politici externi se grupează în:

O. Factori externi generali;

P. Alinierea la tratatele şi convenţiile internaţionale;

Q. Suportul financiar extern;

R. Conflicte regionale;

S. Atitudinea faţă de investitorii străini.

Şi în cazul acestor factori există o mare dificultate legată de obţinerea

informaţiilor necesare, de interpretarea şi evaluarea lor obiectivă. Alinierea la

tratatele şi convenţiile internaţionale are în vedere atât acordurile semnate de ţara

gazdă (acorduri bilaterale sau multilaterale de comerţ, cooperare economică,

integrare regională etc.), cât şi poziţia în cadrul instituţiilor internaţionale (ONU,

FMI, NATO etc.). Suportul financiar extern se referă la ajutoarele financiare

primite, asistenţa militară, ajutoarele în hrană, medicamente sau îmbrăcăminte

precum şi la legături economice şi comerciale preferenţiale. În categoria

conflictelor regionale externe sunt incluse toate conflictele la frontieră, acţiunea

destabilizatoare a mişcărilor de gherilă, valuri de refugiaţi din străinătate precum şi

conflictele care au loc în vecinătatea ţării gazdă. Cu cât analiza are în vedere un

număr mai mare de factori, cu atât posibilitatea de identificare a riscurilor creşte.

Gradul de detaliere al acestor factori depinde de la caz la caz influenţând acurateţea

analizei.

16

Pe baza acestor factori de risc, analistul construieşte un sistem agregat de

indicatori ai riscului de ţară, cuantificabili prin diverse metode. In mod evident,

fiecare factor va avea o influenţă diferită asupra nivelului de risc, în funcţie de

probabilitatea apariţiei sale şi de consecinţele sale directe asupra investiţiei. Prin

prelucrarea acestui system de indicatori se va obţine nivelul riscului asociat unei

ţări. Acest indicator va corecta indicatorii de bază ai proiectului investiţional,

oferind o imagine mai clară asupra eficienţei acestuia. Este evident faptul că

realizarea unei astfel de analize detaliate pe fiecare ţară şi pe fiecare operaţiune în

parte presupune costuri financiare şi de timp ridicate şi un personal specializat. Din

această cauză, astfel de analize pot fi inaccesibile şi prohibitive pentru un număr

mare de firme transnaţionale mici şi mijlocii. Orice sistem de previzionare a

riscului de ţară la nivel de firmă trebuie să realizeze o echilibrare între informaţiile

cu caracter general şi cele concrete prin combinarea surselor de informare interne

şi externe (furnizate de diferite servicii de evaluare specializate). Componenta

macro a riscului total al afacerii (în special riscul de ţară) poate face obiectul unei

sistematizări şi standardizări a metodologiei de calcul prin manipularea unor baze

de date care vizează orizonturi largi de timp. Nici o firmă individuală, poate doar

cele foarte puternice, nu ar putea avea resursele necesare organizării unui

departament specializat în colectarea, procesarea şi analizarea datelor

macroeconomice şi socio-politice într-o viziune globală. Firmele, prin operarea

simultană pe mai multe pieţe externe, pot obţine importante economii de scară şi

pot beneficia de multe alte avantaje (un grad ridicat de adaptabilitate, flexibilitate

mai mare, pot specula mai rapid conjuncturile favorabile, pot valorifica mai bine

avantajele proprii sau ale unei anumite pieţe etc.). În acest caz, creşte rolul

birourilor de consultanţă şi al agenţiilor specializate care pot astfel amortiza costul

internaţionalizării prin informaţiile aduse la zi pe care le pun la dispoziţia

investitorilor. Investitorul va beneficia în timp util de informaţii complete şi de

asistenţă în acest domeniu. În multe cazuri s-a constatat însă că orizontul de timp

pentru care se face previziunea poate fi limitat de caracteristicile pe care le prezintă

fiecare proiect.

17

CAPITOLUL IIRiscul de ţară şi analiza acestuia în procesul investiţional

2.1. Analiza ratei riscului de ţară şi impactul asupra investiţiilor străine

Proiectul de faţă este un studiu de caz al riscului de ţară şi analiza acestuia în

procesul investiţional. În acest sens, datele folosite sunt furnizate de agenţia de

evaluare financiară Standard & Poor, care analizează 14 ţări post-comuniste şi

principalii indicatori economici furnizaţi de Birourile de Statistică şi Cooperare

Economică. Deşi agenţiile oferă evaluări multiple (datorii pe termen lung,

certificate de depozite, abilitatea de plată a companiilor de asigurări), evaluarea

luată în considerare este cea suverană (probabilitatea ca guvernul local să intervină

direct şi/sau indirect, astfel încât abilitatea unui debitor să întâlnească obligaţii

financiare în timp este afectată negativ). Motivul alegerii riscului suveran este dat

de următorii factori:

- un nou guvern are puterea de a renega acţiunile precursorilor săi, astfel încât

contractele deja încheiate, la fel şi mediul economic vor fi afectate;

- un guvern poate refuza să-şi plătească datoriile, fără a fi dat în judecată;

guvernele sunt mai presus de jurisdicţia curţilor străine;

- un guvern poate obliga indivizii sau companiile să-şi plătească datoriile faţă

de străinătate;

- datorită politicilor sale, guvernul poate afecta mediul de operare al

investitorilor (local sau străin).15

Agenţia Standard & Poor defineşte evaluarea ca opinie generală a credibilităţii.

Compania încredinţează evaluări atât pentru moneda locală cât şi pentru valută, pe

termen lung şi scurt. Evaluările apreciază capacitatea de înţelegere pe plan

financiar, în legătură cu moneda locală sau valuta, acestea fiind raportate la timp,

începând cu AAA (cea mai mare categorie) până la categoria cea mai mică pe

temen lung, respectiv de la A1 până la D pe termen scurt.

15 Romanu, I., Vasilescu, I., Managementul investiţiilor, p.102, Ed. Mărgăritar, Bucureşti, 1997

18

Evaluarea suverană a monedei locale se referă la opinia agenţiilor, precum şi

la abilitatea şi disponibilitatea guvernului de a-şi recunoşte responsabilităţile

financiare categorizate de moneda locală. În acest sens principalii indicatori

economici (politici fiscale şi monetare reflectate de echilibrele bugetare, inflaţie,

sănătatea financiară a sistemului bancar) sunt analizate în contextul stabilităţii

mediului politic şi structurii economice şi venitului. Pe lângă factorii economici şi

politici analizaţi pentru evaluarea monedei, sunt examinaţi factorii externi ce pot

afecta abilitatea guvernului de a-şi plăti la timp datoriile. Evaluând valuta, două

categorii de risc sunt luate în considerare: riscul ratei de schimb valutar şi riscul

transferului: Riscul de transfer valutar reprezintă acel risc valutar care este mai

frecvent întâlnit în diferitele forme de cooperare economică. Acest risc este generat

de condiţiile economice (financiare, valutare) din ţara importatorului care

împiedică sau obstrucţionează transferul valutei încasate de exportator către ţara

acestuia. Riscul de transfer valutar afectează numai un singur participant,

exportatorul. Riscul cursului de schimb valutar reprezintă posibilitatea înregistrării

unei pierderi în cadrul unei tranzacţii comerciale sau financiare ca urmare a

modificării cursului valutar(apreciere-depreciere), a valutei de contract, în

intervalul dintre momentul încheierii contractului şi data efectuării plăţii în valută.

Riscul valutar privind cursul de schimb afectează atât pe importator cât şi pe

exportator.

Riscul politic măsoară pierderea care ar putea să apară datorită instabilităţii

politice, exproprierilor, naţionalizărilor, confiscărilor, revoluţiilor sau războaielor.

În ceea ce priveşte stabilitatea mediului social sunt luaţi în considerare atât factori

economici cât şi factori non-economici (caracteristicile demografice şi culturale ale

populaţiei). Riscul economic se bazează pe poziţia financiară, flexibilitatea plăţilor

şi structura economică. Indicatorii riscului economic sunt prezentţi în anexă. Faţă

de aspectele politice, indicatorii economici se bazează pe cantitate.

19

Criteriile folosite pentru evaluarea tranziţiei economice urmează evaluarea

metodologică generală suverană dată fiind moştenirea economică şi politică a

acestor ţări, modul de abordare diferă în evaluarea piţelor dezvoltate faţă de

aspectele particulare ce sunt accentuate:

- progresul în crearea sistemului democratic-politic

- progresul în obţinerea stabilităţii financiare şi creşterii economice

- reorientarea schimbului valutar de la Est la Vest

Printre criteriile analizate, problemele politice sunt cele mai importante. Deşi

indicatorii economici s-au îmbunătăţit în majoritatea fostelor ţări comuniste , mai

mult sau mai puţin, riscul de ţară nu s-a schimbat. Dupa cum metodologia agenţiei

Standard & Poor implică studiul aspectelor economice şi politice specifice unei

anumite ţări, concluzia este că acea regiune este mai sensibilă caracteristicilor

politice. Acest lucru nu se refră la faptul că indicatorii economici nu sunt luţi în

considerare, dar contează mai puţin ca în ţările dezvoltate. Pentru a demonstra că

procesul de evaluare a ţărilor dezvoltate diferă de cel al ţărilor în curs de dezvoltare

au fost stabilite două grupuri de ţări: grupul de control format di 16 ţări europene

dezvoltate (Austria, Belgia, Britania, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania,

Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveţia) şi un

grup de 10 ţări fost comuniste (Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Latvia,

Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia16). Sensibilitatea ţărilor din Centrul

şi Estul Europei faţă de aspectele politice este confirmată de slaba relaţie dintre

indicatorii economici şi evaluarea riscului . Următorii 7 indicatori economici au

fost luaţi în considerare : produsul domestic în ansamblu, ţomajul, inflaţia, ratele

de schimb valutar, exportul şi bilanţul curent. Timp de cinci ani, raportul dintre

evaluarea riscului şi evoluţia indicatorilor menţionaţi au fost studiate pe ambele

grupe de ţări. Rezultatele diferă : în cazul ţărilor în curs de dezvoltare există o

slabă relaţie între evaluarea riscului de ţară şi indicatorii economici sub observaţie,

în timp ce pentru ţările dezvoltate rezultatele sunt în sens invers.

16 Iovv, Tatiana. Euroobligaţiunile - instrument eficient al pieţei internaţionale de capital / Tatiana Iovv // Politici economice de integrare europeană : conf. şt. intern. (23-24 sept. 2005), Chişinău, 2005.

20

Modelul econometric şi rezultate:

Este propusă următoarea ecuaţie statistică:

Schimbare in evaluarea riscului =

K + B1 % GDP - B2 % ŞOMAJ - B3 % INFLAŢIE

+ B4 % RATA SCHIMBULUI - B5 % IMPORT + B6 EXPORT

+ B7 % BILANŢUL CURENT + e

Variabila dependentă schimbarea în evaluarea riscului a fost definită ca

schimbarea în evaluare în anul în curs comparativ cu anul precedent, pentru

perioada 2000-2011.

- dacă evaluarea nu s-a modificat, variabila dependentă a fost înregistrată 0

- dacă evaluarea în anul curent este mai bună decât în anul precedent variabila

dependentă a fost de +1

- dacă evaluarea în anul curent este mai rea decât în anul precedent, variabila

dependentă este de -117

o relaţie pozitivă se prevede între evaluarea riscului şi %GDP (se remarcă o

creştere a GDP-ului an de an, evaluarea riscului se poate îmbunătăţi), % ratele

schimbului (aprecierea monedei naţionale este considerată un aspect pozitiv, ce

poate îmbunătăţi evaluarea riscului), % exporturi (înmulţirea exporturilor) şi %

bilanţuri curente (percepute ca diferenţă între plăţi şi încasări, influenţând abilitatea

ţării de a genera fonduri suficiente pentru a-şi acoperi cheltuielile). Pentru celelalte

variabile independente: % şomaj, % inflaţie şi % import, relaţia prevăzută este una

negativă; creşterea şomajului duce la o cădere a economiei, astfel încât cu cât

şomajul este mai scăzut cu atât creşte economia şi astfel se ameliorează rata

riscului. O inflaţie în creştere este asociată cu rate ale dobânzii ridicate, care duc la

creşterea costului de capital pentru o investiţie. Astfel când inflaţia este scăzută,

rata riscului se poate ameliora.

17 Чепурин М.Н., Киселева Е.А, Сборник задач по экономической теории, 5-е изд., Москва 2009

21

Importurile variază invers proporţional cu rata riscului, importurile cerând

mai multă valută pentru plăţi, expunând ţara la riscul schimbului valutar, astfel

încât cu cât nivelul importurilor este mai mare, cu atât mai mare este posibilitatea

unei proaste evaluări. Va fi testată următoarea ipoteză:

H0: riscul de ţară nu este influenţat de indicatorii economici

O ipoteză alternativă:

H1: riscul de ţară este influenţat de indicatorii economici

REZULTATE ŞI CONDIŢII:

În ţările în curs de dezvoltare doar 28,3% în schimbarea evoluţiei riscului de

ţară poate fi explicat de schimbul indicatorilor economici. Variabilele economice

nu sunt semnificative din punct de vedere statistic, coeficienţii care sunt

consideraţi semnificativi depăşesc 0.05. Mai mult de atât,valorile t sunt negative

pentru 5 din cele 7 variabile dependente. Ecuaţia de regresie estimată pentru ţările

în curs de dezvoltare este:

Schimbare în evaluarea riscului =

0.04431 – 0.003598% GDP – 0.006367% ŞOMAJ

- 0.009590% INFLAŢIE – 0.02716% RATE DE SCHIMB

- 0.003811% IMPORT + 0.009498% EXPORT

+ 0.0000109% BILANŢ CURENT

S-a descoperit că rata riscului de ţară este direct proporţională cu exportul şi

echilibrul ţi invers proporţională cu GDP , şomajul, inflaţia, rata schimbului valutar

şi importul. În consecinţă, considerând nivelul scăzut de importanţă a variabilelor

independente, putem accepta ipoteza nulă, astfel încât pentru ţările în curs de

dezvoltare luate în discuţie în această lucrare, indicatorii economici nu au nici o

influenţă asupra ratei riscului de ţară.

22

Astfel încât, în timpul procesului de evaluare a nivelului riscului într-o ţară ,

analizând aspectele politice şi sociale, putem spune că problemele politice sunt

determinate pentru îmbunătăţirea ratei riscului. Importanţa aspectelor politice pot

rezulta din faptul că în aceste ţări controlul politic este pregnant activităţilor

economice, ajungându-se la corupţie. Acceaşi ipoteză nulă a fost testată şi pe ţările

dezvoltate. Schimbarea în rata riscului de ţară este explicată într-o proporţie mai

mică faţă de schimbările indicatorilor economici. (23,5%), importanţa variabilelor

este îmbunătăţită, valorile t sunt pozitive. Doar inflaţia este nesemnificativă din

punct de vedere statistic, lucru reflectat în micile schimbări anuale ale inflaţiei în

ţările dezvoltate. Exportul a fost exclus şi se corelează perfect cu bilanţul curent.

Ecuaţia regresiei estimată pentru ţările dezvolate este:

Schimbare în evaluarea riscului =

0.03971+0.06025%GDP + 0.01174% ŞOMAJ

+ 0.01141% INFLAŢIE + 0.01067% RATA SCHIMBULUI

+ 0.01995% IMPORT – 0.01909% BILANŢ CURENT18

Pentru ţările dezvoltate, riscul de ţară se corelează în mod pozitiv cu toţi

indicatorii: şomajul, inflaţia, importul şi echilibrul curent. Relaţia pozitivă dintre

import şi riscul de ţară se explică prin creşterea GDP-ului care impune un nivel

ridicat de importuri. Eliminând inflaţia, semnificaţia globală a modelului de

imbunătăţeşte de la 0.2 la 0.10 precum şi semnificaţia variabilelor independent,

care pentru ţările dezvoltate duce la respingerea ipotezei nule. Astfel când vine

vorba de schimbările indicatorilor economici a ţărilor dezvoltate, putem vorbi de o

influenţă majoră asupra procesului de evaluare a riscului.

18 Graham, D., Investment assesment using DCF, p.84, Disertation Press, 2009

23

Influenţa riscului de ţară asupra nivelului direct de investiţie străină.

În vederea testării impactului riscului de ţară asupra nivelului investiţiilor

directe străine în dezvoltarea ţărilor, legătura dintre aceste două variabile a fost

studiată începând cu anul 2006 şi până în anul 2011. Modelul econometric: s-a

produs următoarea formulă

INVESTIŢIILE DIRECTE STRĂINE = K + B1 % RISC DE ŢARĂ + e

Variabila dependentă (schimbarea investiţiilor directe străine calculate ca

procent anual al schimbului din 2006 până în 2011) se aşteaptă să varieze ăn raport

direct cu schimbările în rata riscului de ţară: o schimbare pozitivă în rata riscului

de ţară apare din fluxul investiţiilor directe.

Ipoteza testată este :

H0: nivelul investiţiilor străine directe nu este influenţat de rata riscului de ţară în

dezvoltarea ţărilor

O ipoteză alternativă este următoarea:

H1: nivelul investiţiilor străine directe este influenţat de rata riscului de ţară în

dezvoltarea ţărilor

REZULTATE ŞI CONCLUZII:

O ecuaţie estimată este următoarea:

INVESTIŢIILE DIRECTE STRĂINE = 45.273+67.413 risc de ţară

După cum se aştepta, avem o legătură pozitivă între rata riscului de ţară şi

investiţiile străine directe, schimbările în planul investiţiilor străine directe fiind

explicate de schimbările în planul ratei de risc de ţară, în proporţie de 12,6%.

Variabila independentă este semnificativă = 0.037 şi ca valoare t = 2.178. În aceste

condiţii, ipoteza nulă este respinsă, astfel încât o rată a riscului îmbunătăţită poate

atrage investiţiile străine.

24

Deoarece creşterea capitalului străin este necesară în susţinerea creşterii

economice pe termen lung, politica de promovare a investiţiilor străine directe este

crucială. Ceea ce înseamnă că barierele către investiţiile străine directe

(componentă a riscului de ţară) trebuiesc reduse, ceea ce duce la îmbunătăţirea

ratei riscului. Cu cât mai riscante sunt ţările, cu atât mai refractari sunt investitorii

străini în a-şi plasa banii. Deoarece aceste ţări au nevoie de intrări de capital străin

pentru dezvoltare şi pentru că investitorii străini evită să investească pentru

siguranţa banilor lor, ţările sunt forţate să împrumute bani, chiar şi în condiţii

nefavorabile (rata dobânzii mare, pe termen scurt) ce înrăutăţeşte situaţia. Există o

legătură strânsă între riscul de ţară, investiţiile străine directe, datorii, rezerve,

statutul economiei. Riscul de ţară influenţează nivelul investiţiilor străine directe,

care la rândul lor afectează rezervele precum şi statutul economiei (definit de

indicatorii economici)19. Pe de altă parte, nivelul îndatorării poate avea impact

asupra riscului de ţară (un nivel ridicat de îndatorare poate fi considerat semn de

slăbiciune). În schimb, o rată slabă a riscului poate influenţa statutul economic ce

afectează investiţiile directe, necesare pentru recuperarea economiei.

2.2. Determinantele investiţiilor străine directe în contextul riscului de ţară.

Scopul analizei conceptului de risc de ţară este identificarea factorilor care

contribuie la creşterea probabilităţii în ceea ce priveşte diminuarea beneficiilor

investiţiilor făcute peste hotare. În general vorbind, orice tranzacţie implică un

anumit grad de risc, dar în tranzacţiile internaţionale intervin riscuri suplimentare.

Riscul de ţară este de fapt un risc suplimentar şi poate apărea dintr-o varietate de

diferenţe existente în structurile economice sau politice, în mediul socio-politic şi

poziţionarea geografică. Credinţa generală se bazeayă pe disproporţia factorilor

economici, sociali sau politici dintr-o ţară ce duc la creşterea riscului înapoierii

investiţiilor facute.

19 Belostecinic, Grigore. Competitivitatea economică - obiectiv strategic al Republicii Moldova / Grigore Belostecinic // Economica. - 2007. - Nr. 1. , p.4

25

Deşi putem vorbi de un grad general de risc asociat cu o ţară, trebuie avută

grijă când vine vorba de neechilibrul unui anumit factor, deoarece poate avea

diferite impacturi (şi astfel putem ajunge la diferite nivele de risc) asupra

diferitelor tipuri de investiţii. În consecinţă, analiza riscului de ţară trebuie adaptată

ţinând cont de specificitatea investiţiei. În timp, focarul analizei riscului de ţară s-a

schimbat. În anii 1970 şi 1980, focarul era bazat pe împrumuturile garantate de

creditorii privaţi unui guvern suveran şi riscului asociat acestui proces. În aceste

condiţii, analiza riscului implică investigarea factorilor ce ar putea afecta abilitatea

ţării de a câştiga moneda străină pentru a-şi putea plăti datoriile, precum şi

disponibilitatea acestuia de a-şi plăti datoriile. În zilele noastre, în centrul atenţiei

se situează analiza factorilor ce pot influenţa returnarea investiţiei pentru un

investitor privat. Cu cât perioada de investiţie este mai mare, cu atât mai mari sunt

categoriile de risc ce por influenţa proiectul. De exemplu, pentru investiţiile pe

termen lung, impactul riscului de transfer cântăreşte mai puţin deoarece de obicei

ţările impun restricţii de capital când încasările resurselor străine sunt insuficiente.

Unul dintre principalii factori care influenţează beneficiile investiţiilor este costul

de capital, care poate fi afectat la rândul lui de surse de finanţare ale afacerii.

Metoda finanţării depinde nu numai de strategia adoptată, ci şi de factori restrictivi

cum ar fi:

- schimbarea restricţiilor sau controlul în ţările gazdă;

- o rată ridicată a inflaţiei, o creştere înceată a economiei în ţările gazdă;

- accesul restricţionat la pieţele de capital local;

- proporţiile parteneriatelor;

- politicile de taxare atât în ţările gazdă cât şi în cele oaspete;

- costul finanţării.20

Obţinând un nivel de corespondenţă a beneficiilor provenite din investiţiile

străine directe implică mai mult decât eliminarea barierelor în acest domeniu:

implică crearea şi susţinerea unui mediu competitiv, de exemplu: uşurinţa cu care

anumite companii pot intra şi iesşi pe o anumită piaţă.

20 Altman, E. – Financial Ratios Discriminant Analysis and the Prediction of Corporate Bankrupcy, Journal of Finance, sept. 1968

26

Ţara de origine este de asemenea un subiect important, analizând procesul

investiţiilor străine directe, deoarece avem de-a face cu diferenţe semnificative în

tiparele parteneriatului, în structura companiei şi în pricesul de management pentru

companiile din anumite ţari. (de exemplu, în Germania există o tradiţie: marile

companii sunt dominate de acţionari ce deţin mize semnificative, în Franţa, avem

acelaşi tipar, diferenţa constând în faptul că aceste companii sunt controlate de

proprietăţile familiale). Mărimea companiei sursă contează, deoarece de obicei

companiile mai mici au mai multe caracteristici domestice decât una mai mare, şi

tind să investească în vecinătatea geografică şi culturală. Prea multe reglementări

birocratice îi fac pe investitori să fie ezitanţi în ceea ce priveşte investiţiile peste

hotare. Majoritatea ţărilor impun investitorilor străini înregistrarea la guvern şi

aprobarea din partea acestuia asupra investiţiilor. Autorizaţia este dată după analiza

cu grijă a informaţiilor puse la dispoziţie de companie: impactul activităţilor

companiei asupra balanţei plăţilor; transferul tehnologiilor; training-ul managerilor

locali; compatibilitatea cu obiectivele naţionale ale ţărilor gazdă.

Schneider (1985) îi critică pe cei care cred că factorii politici sau economici

pot fi determinanţi în ceea ce priveşte nivelul investiţiilor străine directe în ţările

slab dezvoltate. Acesta sugerează un model unde distribuirea directă străină este

simultan influenţată de combinarea a două categorii de factori, de asemenea

consideră nepotrivită integrarea factorilor economici şi politici într-un indicator de

risc, datorită interdependenţei dintre aceste două categorii. În vederea atragerii

capitalului străin, ţările oferă investitorilor străini o varietate de stimulente:

- recompensa în cazul naţionalizării şi repatrierii plăţilor făcute;

- repatrierea câştigurilor rezultate din vinderea întreprinderilor ţi dividentelor;

- repatrierea altor forme de venit (onorarii);

- stabilizarea taxelor, precum şi alte regularizări;

- convertibilitatea monedei locale.21

21 Журавлева Г.П, Экономика. Учебник, p.19, Москва 2001

27

Toţi factorii mai sus menţionaţi trebuie analizaţi în contextul tendinţei

economiei globale. Cel mai bun exemplu pentru a demonstra necesitatea acestei

integrări este reprezentată de economia americană a cărei influenţă se aşteaptă să

cauzeze o diminuare în fluxul investiţiilor străine directe în ţările dezvoltate în anul

2013, în timp ce pentru ţările deja dezvoltate nivelul investiţiilor străine directe

rămâne constant22.

2.3. Metode de controlare a riscului de ţară

Cum nu s-a stabilit o definiţie pentru ricul de ţară, este dificil de stabilit

expunerea riscului de ţară, dar trebuie acceptat faptul că investiţiile într-o ţară

străină implică expunerea investitorilor la o varietate de factori ce influenţează

mediul în care operează. Evaluarea riscului de ţară este propusă de scopul

investiţiilor (de exemplu, portofoliul investiţiilor), precum şi pentru operaţiunile de

import şi export. Acest capitol oferă informaţii despre metodele ce pot fi utilizate

de companiile multinaţionale pentru a îngrădi riscul asociat cu investiţiile directe şi

operaţiunile de import şi export. Cum acest subiect este destulde vast şi avem o

limitare de spaţiu, este imposibil să parcurgem toate aspectele pe care le implică

îngrădirea riscului, astfel încât se vor face următoarele presupuneri:

- riscul de ţară este tratat ca un întreg cu două componente principale:

economia şi olitica. Aspectele culturale sunt incluse în riscul politic.

- Riscul politic va fi definit ca şi perspectivă a schimbărilor legislative într-o

ţară şi reglementarea consecinţelor investiţiilor. Acest tip de risc implică

nesiguranţa drepturilor de proprietate, fie că vorbim de dreptul de control

operaţional, fie de folosirea fonduriloe, profiturilor, exproprerii sau

naţionalizării.

- Riscul economic de obicei este dat de indicatorii de analiză macroeconomici

(de exemplu, raportul produsul direct brut/numărul locuitorilor, balanţa

plăţilor, inflaţie).

22 The Economist, decembrie 2012

28

Riscul de schimb valutar străin va fi considerat principala categorie de risc

economic ( deşi, controlul schimbului poate fi impus din motive politice)

împreună cu raportul inflaţiei şi ratei dobânzii.

- Relaţia dintre riscul politic şi economic (şi anume dezvoltarea unei economii

slabe sau o balanţă a plăţilor deficientă, care duc la creşterea probabilităţii

intervenţiilor politice), nu este luată în considerae.

Îngrădirea riscului politic.

Exproprierea sau naţionalizarea sunt principalele ameninţări ale riscului

politic. Când mediul politic al unei ţări are o implicaţie mare în activitatea ueni

firme , firma trebuie să-şi aranjeze investiţiile în aşa fel încât să minimizeze

influenţa politică. Importanţa influenţei riscului politic depinde de activităţile în

care fiecare ţară este implicată.(de exemplu, import, export, producţie, etc). Feils

(2000) vede informaţia asimetrică drept cauză a exproprierii (astfel încât

exproprierea survine atunci când guvernul gazdă crede că este rost de beneficii.

Managementul companiilor multinaţionale deţine mai multe informaţii despre

costurile exproprierii, fiind de datoria sa să infomeze pentru a evita exproprierea).

Riscul politic poate fi administrat, înainte ca investiţia să fie făcută, în timpul

procesului de investiţie sau după expropriere sau naţionalizare.23

Controlul riscului politic în perioada de dinaintea investiţiilor.

Evitarea ţărilor cu un mediu politic instabil este singurul mod de a elimina

complet riscul politic. Dezavantajul în acest caz vine din faptul că o companie

poate pierde anumite beneficii deoarece mediile riscante sunt de obicei

caracterizate de un raport ridicat de beneficii.

Asigurarea poate fi de asemenea o soluţie pwntru reducerea riscului politic.

Prin asigurarea bunurilor împotriva exproprierii, o firmă se poate concetra asupra

afacerilor sale, decât să-şi facă griji de eventualele pagube cauzate de riscul politic.

23 Damoradan Aswath – Investment Valuation: Tools and Techniques for determining the value of any assistance, p.236, Willey and Sons, 2007

29

Companiile de asigurare pot acoperi pagubele până la 90%. Onorariile variază

de la ţară la ţară, în funcie de tipul de risc asigurat. Negocierea unei înţelegeri cu

guvernul gazdă înaintea efectuării investiţiei (înţelegere în care sunt stabilite reguli

după care firmele vor opera), fiind specifică ţărilor slab dezvoltate. În acest caz

principala grijă este schimbarea frecventă a guvernului în aceste ţări şi de fiecare

dată înţelegerile încheiate anterior sunt repudiate de noul guvern. O companie

poate de asemenea să comande politicile sale operaţionale şi financiare, astfel

încât în cazuri de circumstanţe nefavorabile poate avea totuşi control asupra

companiei. Putem avea următoarele soluţii: filialele pot fi păstrate dependente de

compania sursă (de exemplu, cercetare, dezvoltare, tehnologie) ce duce la

diminuarea probabilităţii exproprierii; păstrarea proucţiei complete în diferite ţări;

implicarea acţionarilor locali în strângerea de fonduri. Obţinerea garanţiilor

necondiţionate de la guvernele gazdă oferă creditorilor dreptul de a da în judecată

guvernul în tribunalele supreme, în cazul în care obligaţiile stabilite sunt repudiate.

Astfel de înţelegeri necondiţionate rămân valide chiar şi o dată cu schimbarea

guvernului. Compania poate promova o politică a maximizării profitului pe termen

scurt prin retragerea unei cantităţi maxime de bani din filialele sale; prin evitarea,

chiar şi reducerea la un nivel minim a noilor investiţii în ţările gazdă; prin

reducerea cheltuielilor cu publicitatea, prin crearea contractelor care permit

companiei să investească şi să scoată profit chiar şi când vine vorba de expropriere.

Controlarea riscului politic în timpul procesului de investiţie:

- flexibilitatea şi buna înţelegere a priorităţilor ţărilor gazdă este necesară

deoarece câteodată guvernele gazdă trebuie să implementeze noi legi ce pot

interveni asupra termenilor iniţiali de investiţie. Abilitatea managementului

local în prezicerea factorilor ce pot influenţa afacerile şi adaptarea noului

mediu este absolut necesară. Este crucial pentru managerii seniori auxiliari

să aibă autoritate în luarea deciziilor, altfel această strategie nu funcţionează.

- Strategiile de producţie şi marketing se bazează pe capacitatea guvernului

local în demonstrarea faptului că o eventuală expropriere este neprofitabilă

30

pentru ţara gazdă. Astfel, auxiliarii trebuie să controleze intrările deoarece

autoriatatea de expropriere nu poate controla excrocheria, nu înainte de a

asigura materialele nesigure; o altă soluţie este menţinerea filialelor

dependente de compania sursă, în ceea ce priveşte dezvoltarea cercetărilor

sau a proceselor tehnologice. În marketing, companiile multinaţionale pot

preveni exproprierea sau naţionalizarea prin controlarea canalelor de

distribuţie a produselor.

- Finanţarea afacerilor cu fonduri locale poate reduce riscul politic. Această

strategie are cel puţin 3 dezavantaje: relaţiile cu guvernele gazdă pot fi rău

afectate, deoarece ţările gazdă sunt suspicioase când vine vorba de firme ce

nu sunt sprijinite de companiile mamă; costul finanţării poate fi ridicat;

metoda depinde de disponibilitatea fondurilor pe pieţele locale.

Controlarea riscului politic după expropriere sau naţionalizare.

Firmele ar putea preveni exproprierea datorită oportunităţilor existente în

relaţiile deschise dintre acestea şi guverne. Dacă exproprierea tot survine, tactica

companiilor se schimbă: în acest caz prioritatea este de a minimiza pierderea . În

acest sens, următoarele tactici pot fi încercate:

companiile multinaţionale ar trebui să negocieze cu guvernele gazdă în ceea

ce priveşte continuare operaţiunilor sale. În această etapă, concesiile oferite

de companie funcţionează mai bine: angajarea managerilor locali, implicarea

partenerilor locali în activitatea companiei, susţinerea programelor

guvernamentale.

dacă aceste concesii dispar următorul pas este încercarea companiilor de a

intimida guvernul folosind diferite presiuni economice şi politice.

remediul legal în tribunal este ultima soluţie când înţelegerile cad. Având în

vedere dificultăţile care apar într-un proces cu guvernul gazdă pe teritoriul

său 5, companiile multinaţionale ar trebui saţşi caute compensarea în

tribunalele ţărilor oaspete.

31

negocierea cu autorităţile de expropriere implică sugestiile companiilor

multinaţionale referitoare la valoarea ce trebuie compensată. Probleme apar

în dificultatea stabilirii acestei valori. Companiile multinaţionale consideră

influenţa şuxurilor cash ale auxiliarilor asupra operaţiilor multinaţionale, în

timp ce ţările expropriate îşi asumă riscul în ceea ce priveşte recuperarea

investiţiei iniţiale, compania neprimind nici o recompensă.

o ultimă soluţie în cazul în care cele mai sus menţionate nu au succes ar fi

căutarea unui arbitru. Pentru a încuraja investiţiile directe străine, în anul

1996 Banca Mondială a creat Centrul Internaţional pentru Reglementarea

Disputelor cauzate de Investiţii, care se ocupă de astfel de situaţii, dar în

practică efectele sale sunt modeste.

5 există 2 restricţii când un guvern naţional este dat în judecată (un stat nu

poate fi dat în judecată fără aordul său) şi actul doctrinei statului (dacă statul

este suveran în teritoriul său, acţiunile sale nu pot fi puse la îndoială de un

alt stat chiar dacă sunt încălcate legi internaţionale).

Îngrădirea riscului economic.

Expunerea riscului economic apare în principal din cinci direcţii: rata

schimbului, rata inflaţiei, rata dobânzii,, preţurile anumitor bunuri, nivelul ofertei

şi cererii. Deşi, în general riscul de ţară consideră riscul ratei de schimb valutar ca

fiind foarte important, măsurând-o în izolare poate rezulta din determinarea

riscului deficient, dată fiind interdependenţa existentă între variabile. Majoritatea

tehnicilor de risc managerial iau în considerare riscul macroeconomic, risc ce vine

din nesiguranţa situaţiei macroeconomice a unei ţări. Astfel, trebuie avută grijă

deoarece aspecte cum ar fi factorii specifici unei firme sau factorii industriali

specifici nu sunt incluşi. O companie multinaţională trebuie să ţină seama de

interdependenţele existente între mediile macroeconomice ale diferitelor ţări.

Oxelheim (1987) descoperă că expunerea internaţională macroeconomică depinde

de două relaţii : paritatea puterii de cumpărare şi egalitatea beneficiilor prevăzute

de investiţiile financiare.

32

Managementul riscului de schimb valutar străin:

Efectul modificarilor ratei de schimb asupra unei corporatii se concretizeaza

în trei tipuri de risc valutar: riscul de tranzactie, riscul economic şi riscul de

translatie (contabil).

Riscul de tranzacţie reflectă modificările valorice ale obligaţiilor financiare

restante contractate înainte de modificarea ratei de schimb, dar care nu trebuie

achitate decât dupa ce rata de schimb s-a modificat. Acest risc se referă, deci, la

modificările fluxurilor bănesti care rezultă din obligaţii financiare existente. Acest

risc are în vedere tranzacţiile comerciale derulate de companie pe diferite pieţe,

modificarea cursului de schimb a monedelor în care sunt denominate aceste

operatiuni putând afecta profitul companiei. Cauzele materializarii acestui tip de

risc valutar ar putea fi: cumpararea sau vânzarea de bunuri sau servicii pe credit

ale căror preţuri sunt exprimate în valute straine; acordarea sau primirea de credite

care vor fi rambursate în altă valută; dobândirea de active sau contractarii de

obligatii în moneda straină prin alte cai; cumpararea / vânzarea în cont deschis;

Riscul de translaţie reflectă potenţialele modificări al capitalul acţionarilor ce

rezultă din nevoia de a translata extrasele financiare ale filialelor exprimate în

diferite valute într-o singură valută pentru a întocmi extrase financiare consolidate

la nivel de corporaţie. Acest risc este generat de gradul de implicare al companiei

mama pe diferite pieţe (filiale etc.), de localizarea acestor filiale, de maniera

contabilă de înregistrare a activitaţii acestora24. Practic, riscul de translatie masoara

expunerea bilanţului consolidat al unei companii la modificarile cursurilor de

schimb în care sunt denominate activele si pasivele filialelor acestor companii.

Corporaţiile transnaţionale deţin active si pasive, venituri si cheltuieli denominate

în diferite monede străine şi întrucât investitorii şi întreaga comunitate financiară

sunt interesaţi de valoarea acestora în moneda ţării de origine, poziţiile bilanţurilor

contabile si a declaraţiilor de venituri denominate în monede străine trebuie

convertite.

24 Bussery, A.., Chartois, B. – Analyse et evaluation des projets d’investments, IDE, New York, 2008

33

Dacă au loc modificări ale ratelor de schimb, pot să apară câştiguri sau

pierderi în urma convertirii. Activele şi pasivele care sunt convertite folosindu-se

rata de schimb curentă ( post modificare ) sunt considerate ca fiind expuse; acelea

translatate la rata istorica ( ante modificare ) îsi vor păstra valoarea istorică în

moneda ţării de origine şi deci sunt considerate ca nefiind expuse. În consecinţă

riscul de translaţie reprezintă diferenţa dintre activele expuse şi pasivele expuse.

Controversele ce apar între centrele contabile se axează pe identificarea acelor

active şi pasive expuse şi pe momentul înregistrării în declaraţia de venituri a

câştigurilor si pierderilor contabile rezultate din modificările ratei de schimb.

Există patru metode principale de translaţie a activelor şi pasivelor unei companii

multinaţionale: metoda curentă / noncurentă; metoda monetară / nemonetară;

metoda temporală şi metoda ratei curente; în practica pot exista şi variaţii ale

acestor metode25. Potrivit metodei curente - noncurente toate activele şi pasivele

curente ale unei subsidiare (activele circulante şi pasivele pe termen scurt) sunt

convertite în moneda ţării de origine folosindu-se rata de schimb curentă, iar cele

noncurente (activele fixe si capitalul propriu) folosindu-se rata de schimb istorică

a fiecarei poziţii. Cea de a doua metodă de translatare a bilanţului companiilor

multinaţionale presupune ca poziţiile monetare - numerar, creanţe de încasat, sume

de plătit, datorii pe termen lung - să fie convertite folosindu-se rata de schimb

curentă în timp ce poziţiile nemonetare - stocuri, active fixe, investiţii pe termen

lung - să fie convertite utilizându-se ratele de schimb istorice. Metoda temporală de

translatare apare ca o versiune modificată a metodei monetară / nemonetară,

singura diferenţă este că, în cazul metodei monetară / nemonetară, stocurile sunt

convertite utilizându-se rata de schimb istorică. Potrivit metodei temporale, pentru

translatarea stocurilor, în mod normal, se utilizează rata de schimb istorică, dar se

poate utiliza si rata de schimb curentă dacă acestea sunt reprezentate în bilanţ la

valoarea de piaţă. Metoda ratei curente este cea mai simplă: toate poziţiile din

bilanţ şi declaraţia de venituri sunt convertite folosindu-se rata de schimb curentă;

este larg utilizată de companiile britanice.

25 Борисов Е.Ф, Экономическая теория. p.72, Курс лекций, 2010

34

Potrivit acestei metode, dacă activele denominate în moneda straină ale unei

companii depăşesc pasivele denominate în moneda straină, atunci o depreciere va

avea ca rezultat o pierdere, iar o apreciere, un câştig. O varianta a acestei metode

este de a converti toate activele si pasivele, mai putţn activele fixe utilizând rata de

schimb curentă.

Riscul economic (ca risc valutar) este componenta riscului valutar care are

în vedere un orizont mult mai îndelungat de timp decât riscul de tranzacţie sau cel

de translaţie. Practic de evaluarea riscului valutar (ca risc economic) depinde

proiecţia tuturor activităţilor si operaţiunilor viitoare ale companiei multinaţionale.

Această componenta a riscului valutar este cel mai greu de evaluat si analizat dat

fiind tocmai orizontul de timp pe care îl are în vedere. Riscul economic este

inevitabil subiectiv deoarece depinde de estimarea modificărilor fluxurilor bănesti

viitoare pe o perioadă de timp arbitrară26. Astfel riscul economic nu izvorăşte din

procesul contabil ci mai degrabă din analiza economică. Planificarea sa este o

responsabilitate a managementului, implicând interacţiunea strategiilor financiare,

de marketing, achiziţii si producţie. Cel mai important aspect al managementului

riscului valutar constă în încorporarea previziunilor legate de modificările valutare

în toate deciziile de bază ale corporaţiei. Pentru a îndeplini această sarcină firma

trebuie să identifice aspectele supuse riscului. Oricum există o discrepanţa majoră

între practica contabilă si realitatea economică în ceea ce priveşte măsurarea

riscului. Cei ce utilizează definiţia contabilă a riscului împart activele şi pasivele

din bilanţ în funcţie de expunerea lor la risc, în timp ce teoria economică se

concentrează asupra impactului unei modificări a ratei de schimb asupra fluxurilor

bănesti viitoare; riscul economic se bazează pe masura în care valoarea firmei -

exprimată prin valoarea prezentă a fluxurilor bănesti viitoare previzionate - va fi

afectată de modificarea ratelor de schimb. Astfel riscul economic este perceput ca

posibilitatea ca fluctuaţiile valutelor să afecteze sumele previzionate sau

variabilitatea fluxurilor bănesti viitoare.

26 Hall, W.K., Why risk analysis isn’t working, pag. 25-29, Long Range Planning 2012

35

Dintre cele 3 tipuri de expunere a schimbului valutar, doar expunerea

tranzacţiei se merită să fie îngrădită. Acestea pot fi sistematizate în tehnici interne

sau contractuale si tehnici externe sau extracontractuale.27

Tehnicile interne se refră la cele metode ce nu implică o relaţie contractuală

cu o a treia parte: clauza valutară simplă; clauza coşului valutar simplu; clauza

coşului valutar ponderat; alegerea monedei de contract; sincronizarea plăţilor şi

încasărilor în valută; netting-ul valutar.

Clauza coşului valutar simplu: Caracteristic clauzei coşului valutar simplu

este faptul că moneda de contract, de plată, nu este "legată" de o singura valută, ci

de un grup de valute. Raportat la un grup de valute are ca efect compensarea

evoluţiilor contradictorii ale valutelor ce compun coşul, reflectând totodată

tendinţa evoluţiei cursurilor valutare mai real. Utilizarea acestei clauze se face

după aceleaşi principii ca şi clauza valutară simplă: se precizează pentru toate

valutele din "coş" cursul faţă valuta de contract în momentul contractării, şi

limitele (daca se doreşte) peste care este necesară recalcularea sumei de plată, în

raport de cursurile înregistrate în momentul plăţilor.28

Clauza coşului valutar ponderat presupune atribuirea unei ponderi diferite

valutelor ce compun coşul valutar în funcţie de importanţa valutei respective pe

piaţa internaţională, de ponderea deţinută în pasivul balanţei de încasări şi plăţi

valutare a firmei sau chiar în ponderea volumului comerţului exterior al ţării cu

ţările respective (mărite proporţional). Apelul la clauza coşului de valute ponderat

permite o corelare mai aproape de necesităţi a încasărilor şi plăţilor valutare ale

firmei.

27 Belostecinic, Grigore. Managementul competitivităţii în economia bazată pe cunoaştere / Grigore Belostecinic, Corneliu Guŝu // Analele Academiei de Studii Economice din Moldova. - Chişinău, 2009. - Vol. 7. p.15728 Иохин В.Я., Экономическая теория, p.12, Москва 2006

36

Clauza de alegere a monedei în contract

Conform acestei clauze, părţile contractante au libertate de a alege la

scadenţa dintre mai multe valute pe aceea în care se va efectua plata. Selectarea

monedei de contract, respectiv valuta care urmează să fie încasată sau în care se va

efectua plata, are o importanţă deosebită pentru realizarea în condiţii eficiente a

operaţiunilor de comerţ exterior; utilizarea uneia sau alteia dintre valute

influenţând în final însăşi valoarea tranzacţiei. Importanţa monedei de contract este

cu atât mai mare, cu cât în ultimul deceniu, în relaţiile comerciale internaţionale,

clauzele valutare nu sunt acceptate întotdeauna, în marea majoritate a cazurilor,

comercianţii oferind un preţ care conţine în calcule si o marjă asiguratorie menită

să acopere riscul valutar.29

Netting-ul valutar: Este o tehnică larg utilizată de companiile

multinaţionale cu numeroase filiale localizate pe diferite pieţe externe. Practic

această tehnică presupune o compensare globală între aceste filiale a încasarilor si

plăţilor pe care acestea şi le fac reciproc. O astfel de metodă simplifică procesul de

decontare între filiale, reduce costul financiar al transferurilor de fonduri

denominate în monede diferite dar ceea ce este foarte important este că netting - ul

valutar reduce riscul modificării cursului de schimb.

29 Dixit, A. K., Pindyck , R. S., Investment under uncertainty, p.199, Princeton University Press, Princeton, New Jersey, 2010 (Part I – A new view of investment, and Part III – A firm’s decisions)

37

CONCLUZII

Aşadar, în realizarea investiţiilor avem de-a face cu eforturi şi efecte, adică cu

cele două elemente a căror comparare exprimă eficienţa economică în orice

domeniu. Se spune că eficienţa este schimbul de resurse şi de timp, cu avantajele

previzionate. Efectele pe care le pot produce investiţiile însă nu sunt numai de

natură economică, ci se manifestă pe un plan mai larg. Datorită varietăţii acestor

efecte, ele au fost clasificate astfel: efecte economice; efecte sociale; efecte

politice. Eficienţa investiţiilor poate fi analizată: la nivelul investiţiei respective, la

nivel micro, la nivel de ramură, la nivel macro etc. Evaluarea eficienţei investiţiilor

deci presupune adâncirea analizei structurii şi volumului eforturilor şi efectelor

investiţiilor respective. În acest sens şi evaluarea riscului de ţară presupune o

analiză în profunzime a unui grup de ţări, în încercarea de a surprinde toate cauzele

posibile ce pot conduce în viitor la materializarea riscului, cu efecte nefavorabile

asupra afacerii externe. În acest caz, analiza mediului economic fără a lua în calcul

şi dimensiunea socială sau politică nu va fi în măsură să ofere o imagine completă

asupra climatului general de afaceri dintr-o ţară. Nivelul riscului prevăzut de

diferite agenţii a avut impact asupra deciziilor investitorilor privind investiţiile în

ţările din Centrul şi Estul Europei. Ţările din această regiune pot folosi surse

financiare asigurate de capital internaţional pentru susţinerea dezvoltării lor

economice, dar nici una dintre ele nu e atât de benefică cum sunt investiţiile străine

directe. Importanţa investiţiilor străine directe se naşte din transferarea bunurilor

intangibile ce apar în timpul procesului de investiţie (o tehnologie nouă, produse

noi, tehnici manageriale) care altfel nu ar fi valabile. După cum informaţiile despre

mediile economice, politice sau sociale în această regiune nu sunt foarte bine

dezvoltate, investitorii se bazează pe agenţiile de rating sau alte organizaţii care

asigură astfel de servicii. Datorită influnţei masive pe care o implică riscul de ţară

în atragerea investitorilor străini, identificarea factorilor ce pot contribui la

îmbunătăţirea ratei riscului este foarte importantă.

38

Deşi nu există îndoiala că ţările din centrul şi Estul Europei oferă avantaje

(pieţe neexploatate cu potenţial economic crescut), investitorii străini sunt

preocupaţi de legile drepturilor de proprietate precare, tensiunile etnice şi mişcările

naţionaliste, corupţie, probabilitatea restaurării regimului autoritar care poate

afecta drepturile de proprietate pentru investiţiile făcute. Importanţa riscului politic

este crucială, ca şi în cazul exproprierilor şi naţionalizărilor, nu există nici un

recurs legal împotriva guvernului. Într-un mediu politic nesigur probabilitatea

impunerii restricţiilor de capital creşte considerabil, lucru ce determină investitorii

să fie precauţi în a-şi plasa banii în aceste regiuni. Influenţa majoră a factorilor

politici nu implică ignorarea aspectelor economice. Datorită nesiguranţei politice

investitorii sunt refractari când vine vorba de investiţii, ajungându-se la

dificultatea, dacă nu chiar imposibilitatea refacerii economiei unei ţări.

39

BIBLIOGRAFIE

1. Danu, Marcela, Economia riscului – pledoarie pentru o abordare lucidă, Tribuna

Economică, nr. 25/1995

2. Iliadi, Gheorghe. Aspectele specifice ale funcţionării mecanismului de transmitere a

politicii monetare / Gheorghe Iliadi, Ivan Luchian, Veronica Cuhal // Analele

Universităţii Libere Internaţionale din Moldova. Seria Economie. - Chişinău, 2007

3. Hâncu, Rodica. Societatea viitorului şi investiţiile: analiza, modelări, previziuni: Min.

Economiei al Rep. Moldova, INEI

4. Masse, P., Le choix des investissement: critheres et methodes, Dunod, Paris, 1964

5. Moldovan D., Economia relaţiilor externe. Chişinău, 1999

6. Sergiu I. Chircă, Mecanismele sistemelor economice, Editura ASEM, Chişinău, 2004

7. Stancu, I., Gestiunea financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2010

8. Octavian Sofransky, Republica Moldova: Capital geopolitic, Editura Cartier, Chisinau,

1999

9. Borş V., Railean V., Republica Moldova şi integrarea economică europeană, Chişinău,

2000

10. Financial management, ACCA Study Text, London, 2012

11. Чепурин М.Н., Киселёва Е.А., Курс экономической теории, С .Петерсбург 1995

12. Romanu, I., Vasilescu, I., Managementul investiţiilor, Ed. Mărgăritar, Bucureşti, 1997

13. Iovv, Tatiana. Euroobligaţiunile - instrument eficient al pieţei internaţionale de capital /

Tatiana

14. Iovv // Politici economice de integrare europeană : conf. şt. intern. (23-24 sept. 2005),

Chişinău, 2005.

15. Чепурин М.Н., Киселева Е.А, Сборник задач по экономической теории, 5-е изд.,

Москва 2009

16. Graham, D., Investment assesment using DCF, Disertation Press, 2009

17. Belostecinic, Grigore. Competitivitatea economică - obiectiv strategic al Republicii

Moldova / Grigore Belostecinic // Economica. - 2007. - Nr. 1

18. Altman, E. – Financial Ratios Discriminant Analysis and the Prediction of Corporate

Bankrupcy, Journal of Finance, sept. 1968

19. Журавлева Г.П, Экономика. Учебник, Москва 2001

20. The Economist, decembrie 2012

21. Damoradan Aswath – Investment Valuation: Tools and Techniques for determining the

value of any assistance, Willey and Sons, 2007

40

22. Bussery, A.., Chartois, B. – Analyse et evaluation des projets d’investments, IDE, New

York, 2008

23. Борисов Е.Ф, Экономическая теория. Курс лекций, 2010

24. Hall, W.K., Why risk analysis isn’t working, Long Range Planning 2012

25. Belostecinic, Grigore. Managementul competitivităţii în economia bazată pe cunoaştere /

Grigore Belostecinic, Corneliu Guŝu // Analele Academiei de Studii Economice din

Moldova. - Chişinău, 2009. - Vol. 7

26. Иохин В.Я., Экономическая теория, Москва 2006

27. Dixit, A. K., Pindyck , R. S., Investment under uncertainty, Princeton University Press,

Princeton, New Jersey, 2010 (Part I – A new view of investment, and Part III – A firm’s

decisions)

41