revista teatrul, nr.4, anul viii, aprilie 1963

8/9/2019 Revista Teatrul, nr.4, anul VIII, aprilie 1963

http://slidepdf.com/reader/full/revista-teatrul-nr4-anul-viii-aprilie-1963 1/100

aprilie 1963 (anui VIS!)

t-t omotîru c i e

www.cimec.ro



Nr. 4 (anul VIII) apri lie 1963REVISTA LUNARA EDITATA

DE COMITETUL DE STAT PENTRU CULTURA SI ARTÀSI DE UNI UNE A SCRIITORILOR D IN R.P.R.

S U M A R Pas.

Florin Tornea

LEN IN ŞI PA TO SU L PRO MOV ÀRI I NOU LUI . . 1

A C C I D E N T U Lreportaj dramatic

în tred actede Fôldes Mâria . . 9

LA A OPTZECEA ANIVERSARE A LUI GH.STORIN

Radu Beligan

MÀR ETI A ÎN SIM PLI TAT E . 42

DE VORBÀ CU DINA COCEA 44s:- * *

Lucia Demetrius

DIN FIŞIE RUL DRAM ATUR GULU I 52

Al. Mirodan

PIE SA ÎNTR -UN ACT 56

AN TR AC TE . . . . • 59

CRONICA SPEC TACO LELO R 61

A DOUA DISTRIB UTIE 76

SCRISORI CATRE REDACŢIE 80

MERIDIANE

Dana Crivăţ SISTEMUL LUI STANIS LAVSK I — GRAMATI CAOMULUI DE TEATRU

(De vorb ă eu regizorul amer ic an Harold Clu rman) . . 83

Brînduşa Zaiţa-SilvestruÎNSEMNÀRI DESPRE TURNEUL

PĂPUŞARILOR ROMINI ÎN AFRICA . . . . 86PE SCENA LU MI I 89

CĂRTI — REVISTE 92

Coperta I : Gh. Storin în rolul titular din „Regele Lear" deShakespeare (Teatrul National „I. L. Caragiale")

Coperta IV : Victoria Dinu (Sokolova) şi Silviu Stanculescu (Secre-tarul) în „Povestea Alexandrei Sokolova", adaptare de Dinu Cer-nescu dupa un scenariu de K. Vinogradskaia (Teatrul Regional Bucureşti)

Fotografia : ION MICLEADesene de SILVAN

REDACŢIA SI ADMINISTRAŢIA

Str. Constantin Mille nr. 5-7-9 - Bucureştl -Tel. 14.35.58Abonamentele se fac prin factorll poştali si oflcllle postale dln Intreaga ţară



Pj. 584

eranS I P A T O S U LPRO M OVA R l I

M O U L U I

Stăm singuri in toată odaia,eu

şi eu Lenin,Fotografie pe albul perete...Vladimir Maiakovaki

înt peste 60 de ani de cînd, în focul luptei pentru construirea,,simultană

şi din diferite părţi a unei organizaţii de luptă pe întreaga Rusie"— organizaţie ce avea să devina partidul cornunist —, Lenin vorbeade necesitatea unei tribune „de la care să se poată vorbi" şi a unui „auditoriu,care să asculte eu ardoare şi să încurajeze pe oratori" în demascarea „atotputer-nicului" guvern rus... El arăta atunci că „un astfel de auditoriu ideal pentru de-mascările politice este clasa muncitoare", care are „înainte de toate şi cel maimult, (...) nevoie de cunoştinţe politice vii şi multilatérale" şi este „cel mai capabilsă transforme aceste cunoştinţe într-o lupcă activa". „Tribuna de demascare in

faţa întregului popor",proiectată de Lenin, era un ziar. Dar misiunea ziaruluigîndit de Lenin — de a învăţa păturile populare (potrivit expresiei unui munci-tor corespondent al „Iskrei"), „cum trebuie să trăiască şi să moară" — e aceeaşi

eu misiunea teatrului. După Marea Revoluţie din Octombrie, această misiune i-arevenit în chip definitoriu. Astăzi nu putem concepe la noi, în ţările socialismului,artă, nici literature de orice fel. necum teatru, străine de această funcţie de cu-noaştere şi de educaţie socială.



Apropierea teatrului de acţiunea de agitaţie politică — aşa curn o înţelegea,o lămurea şi o iniţia Lenin — se impune pentru o seamă de considerente, dincolode faptul că ambele se mijlocesc „prin viu grai", şi dincolo de deosebirile formaleale organizării şi manifestării lor practice. O seamă din trăsăturile şi cerinţeleatribuite de Lenin tribunei publicistice revin, cu evidenţă caracteristică, şi celeiteatrale. Aceasta, de pildă, se adresează, cu deosebire astăzi, aceluiaşi „auditoriuideal" pe care-1 invoca Lenin, aceluiaşi public dispus „să-i asculte cu ardoare şisă încurajeze pe oratori" — respectiv pe actori — în acţiunea de comunicare şide răspîndire a adevărului, public interesat „înainte de toate şi cel mai mult" de„cunoştinţe politice vii şi multilatérale", cel mai capabil „să transforme aceste cu-noştinţe într-o luptă activa". Alte, trăsături asimilează indirect celé două modalităţide educare a maselor populare. ^^ezvoltîndu-şi tezele în legătură cu caracterul şiconţinutul principal al agitaţiei politice, Lenin nu a avut în vedere coresponden-ţele ce se pot şi se cer stabilité între literatura publicistică şi cea dramatică ;nici de a releva aptitudinea — şi îndatorirea — imaginii teatrale de a juca înesenţă rolul social al actului agitatoric propriu-zis. în 1902, cînd îşi publica marealucrare .,Ce-i de făcut ?", el statornicea însă unele principii directoare al căror răsunetatinge astăzi, cu o forţă de orientare deosebită, problematica dramaturgiei şi acti-vităţii artistice a teatrului nostru.

Nu e vorba — şi nici nu se poate încerca — să actualizăm simplist aceste

linii directoare. Obiectivele vizate de Lenin ţin de istoria frămîntată a organizării în spirit revoluţionar a mişcării muncitoreşti din Rusia şi a făuririi gloriosuluiei partid. Astăzi, partidul lui Lenin construieste comunismul, iar partidul nostruleninist conduce victorios clasa noastră muncitoare, poporul întreg, spre desăvîr-şirea construcţiei socialismului.

între aceste étape istorice se întinde un uriaş cîmp de experienţe, care au îmbogăţit nemăsurat indicaţiile şi îndemnurile de atunci ale lui Lenin, a căror justeţe s-a păstrat însă, în esenţă, neschimbată. Căci piatra unghiulară a luptelorşi victoriilor proletariatului rus şi ale partidului lui — atunci la începuturi, ca şimai tîrziu, pînă în cea mai recentă actualitate — a fost şi a rămas aceeaşi :aşezarea unei orînduiri drepte, în lume, şi, pe baza ei, conştiinţa comunistă,

formarea şi întărirea conştiinţei comuniste a oamenilor muncii ; ridi -carea în general a conştiinţei umane la înţelegerea clară şi deplină a legilor obiec-tive ce stăpînesc lumea ; înarmarea filozofică, materială şi morală şi stimulareaomului spre afirmarea şi propulsarea lucidă şi pasionată a acestor legi, spre trans-formarea şi înnoirea lumii în sensul acestor legi. închegarea noilor relaţii sociale în spiritul singurului umanism ce-şi merită numele — umanismul comunist —străbate ca un fir roşu întreaga, vastă şi complexă, învăţătură leninistă, stă labaza cauzei luptei sale şi a partidului său. Trecerea anilor, de la o etapă istoricăla alta, n-a făcut decît să deplaseze planurile, să lumineze noi orizonturi, să des-chidă noi perspective. în condiţiile de azi, la ordinea zilei apare în prim-plan pro-blema grăbirii procesului de statornicire, de generalizare şi de desăvîrşire a con-

ştiinţei comuniste în rîndurile constructorilor lumii noi. Coordonatele stabilitéde Lenin — şi neîncetat verificate, detaliate şi regîndite de dînsul, de la un stadiual revoluţiei la altul — în domeniul formării şi transformării revoluţionare aomului se impun de aceea ca puncte de reper, sprijină şi luminează orice încer-care de a găsi soluţii şi problemelor noastre de azi, înlesnesc descoperirea rădă-cinilor erorilor, acolo unde soluţiile s-au dovedit ori. se dovedesc uneori false

* * *Dramaturgia şi teatrul zilelor noastre se vor o dramaturgie şi un teatru în

măsură să reflecte realitatea contemporană ca o realitate în schimbare ; ele dorescsă stimuleze şi sa promoveze schimbările legice din realitatea înconjurătoare, să

surprindă istoria şi societatea umană (în opoziţie cu toată vechea dramaturgie depînă la revoluţie) ca o istorie în plină şi necesară reînnoire, iar pe om (altădatăvietimă a legilor istoriei) descopwrind din ce în ce mai limpede şi mai cuprinzător„secretele" acestor legi, intrînd din ce în ce mai mult în stăpînirea lor. Drama-turgul nu se mai lasà furat de aspectele „date" aie realităţii şi nu se mai mulţu-meşte să le constate. Poziţia lui — cel mult critică, în celé mai valoroase cazuriaie trecutului — se preschimbă din ce în ce mai intens într-o atitudine activa deprotest sau de afirmare. în ambele cazuri, teatrul con tempo ran părăseşte insisten-ţele descriptiviste în conturarea caracterelor, a ambianţelor şi a coliziunilor dra-matice, pentru a se colora, în schimb, cu o tentă polemică, demonstrative — agi-tatorică. Acest caracter polemic, teatrul nostru nou, realist-socialist, şi-1 justifică

2

www.cimec.ro



(sau mai bine : şi-1 pretinde pe bună dreptate), din clipa înfiripării lui, ca omodalitate de luminare şi de revoluţionare a conştiinţelor : mai ieri, demascareapolitică a trecutului de exploatare şi de obidire a omului ; azd, scoaterea la lu-mină şi înfierarea resturilor ideologice şi etice ale acestui trecut, a înrîuririlor lui

în conştiinţa şi deprinderile omului.Caracterul acesta — de agitaţie — al teatrului a déterminât şi în relaţiile

scenei cu sala de spectatori anumite schimbări, nu lipsite de semnificaţie. Ceamai puternic vizibilă priveşte transformarea publicului, dintr-o asistenţă venităsă ia pasiv cunostinţă de un spectacol, într-un factor constitutiv al evenimentelorscenice, interesat nu pur şi simplu de desfăşurarea lor, ci interesat mai aies defelul cum se desfăşoară şi de direcţia desfăşurării lor. „Comuniunea cu sala" —pe care am văzut cît de strălucit ştiu s-o realizez^ şi s-o fructifice numeroşi oamenide teatru — e izvorîtă nu dintr-un capriciu regizoral, ci dintr-o necesitate actualăa teatrului. Necesitate în care eficienţa actului artistic se verifică prin eficienţalui în reacţia cetăţenească-ideologică a spectatorului.

Surprinderea realităţilor şi a omului în procesul devenirii lor istorice ; caracterul de dezbatere demonstrative, agitatorică, de idea ; apropierea activa şilucidă a spectatorului de actul artistic sînt tendinţe menite să susţină, să dina-mizeze, să facă productiv im precis conţinut nou — tematic, filozofic, uman — alteatrului contemporan : răstumările şi construcţiile revoluţionare ale societăţilorşi conştiinţelor umane.

Mişcarea noastră teatrală s-a bucurat, în ultimii ani, de o seamă de realizăriremarcabile, pe planul reflectării contemporane a realităţilor noastre. Ele s-au în-crucişat uneori pe acest drum şi eu o catégorie de realizări a căror eficienţăartistică-cetăţenească s-a dovedit nemulţumitoare. Totuşi, lucrările respective serevendică toate, în intenţie — într-o de nimeni contestată bună intenţie —, de-la trăsăturile valoroase şi de la împlinirea înaltelor îndatoriri contemporane aleteatrului : se vor purtătoare de argumente şi imagini în lupta care se poartă la noi

împotriva urmelor şi înrîuririlor vechii ideologii şi vechilor deprinderi burghezeşi mic-burgheze ; pentru afirmarea noului în conştiinţa omului, pentru promovareanoii etici şi mentalităţi sănătoase, socialiste, printre oameni.

* * *Intenţia artistului în reflectarea realităţii, poziţia lui subiectivă faţă de rea-

litate sînt, în repetate rînduri, discutate de Lenin ca problème de prim ordinaie actului artistic. Adîncirea şi dezlegarea acestor problème se întreţes cu o complexé reţea de implicaţii, de la celé privind caracterul libertăţii de creaţie a artistului — transmiterea personalităţii lui, a originalităţii lui stilistice în opera pecare o creează — la celé privind relaţiile lui cu lumea şi cu viaţa înconjurătoare,şi pînă la celé ce ating consecinţele creaţiei lui în această lume. încâ în „Ce-i defàcut ?", statornicind liniile de bază ale agitaţiei politice, Lenin atrăgea atenţia :„Iadul e pavât cu bune intenţii, şi în cazul de faţă bunele intenţii nu salvează

încă de atracţia spontană de a merge pe «linia minimei rezistenţe...»". Lui Gorki îi scrie, în legătură cu unele poziţii confuze pe care scriitorul se situase : „Aceastăbună intenţie a dumitale rămîne însă un bun al dumitale personal, un -«dezideratpios», subiectiv. Din moment ce ai scris acest lucru, el pătrunde în rîndurile ma-selor, iar semnificaţia lui este determinate nu de buna dumitale intenţie, ci deraportul de forte sociale, de raportul de clasă obiectiv..." Inessei Armand îi scrieprevenind-o asupra primejdiei umbririi, dacă nu a denaturării, adevărului prinsubiectivitate : „Nu importa ce anume «vreţi să înţelegeţi» dumneavoastră, în modsubiectiv... Importa legea obiectivă a relaţiilor de clasă...".

Aceste pasaje descoperă un important învăţămînt : actul artistic nu poate

sta numai sub dependenţa pornirii subiective a artistului, oricîtă bună credinţâşi bunăvoinţă ar însoţi-o. Il pîndeşte riscul neadecvării lui la realitatea obiectivă,riscul de a nu fi, sau de a fi greşit receptat de cei cărora li se adresează. Leninatrage atenţia asupra originii materiale a ideilor, de care subiectivitatea nu ţinetotdeauna seama şi pe care, prin urmare, o poate estompa sau éluda. Asemeneaestompări nu ne sînt cu totul necunoscute în practica teatrului. Ne gîndim, depildă, că supuşi „atractiei spontané" a anumitor modalităţi şi mijloace de expresie,pătrunse cîndva cu succès în public (şi „consacrate" pentru forţa lor caracteristicăde a concretiza o anumită catégorie de idei, de a da pregnantă unei anumitecategorii de imagini), unii poeţi ori artişti dramatici sînt tentaţi să-şi subordonezeintenţiile lor creatoare mai degrabă acestor modalităţi şi mijloace de expresie,

3

www.cimec.ro



decît să le modeleze după sorgintea obiectivă, materială, care le-a déterminât.Modalitatea agitatorică. caracteristică — dar nu singura — teatrului contemporan,e astfel adesea însusită pentru ea însăşi şi promovată eu mai verificaţi sau maipuţin verificaţi „excitanţi artificiali" ; ideile, astfel „agitate", rămîn în schimbtratate în chip procustian, deci prin silnică închircire sau silnică dilatare, oritrecînd pe al doilea plan şi ascunzîndu-se adesea în spatele convenţiilor, almetaforelor sau simbolurilor. Cum şi cît se împacă agitatoricul (pe care, după învăţătura lui Lenin, îl defineşte claritatea, ideea incorporate în fapte concretede viaţă, transmisa énergie şi fără echivoc) eu natura mai puţin précisa (adeseachiar criptică) a convenţiei metaforice şi simbolice e o chestiune încă insuficientdezbătută. Lenin ne avertizează cà simbolul este uneori „un mijloc comod de ate dispensa de necesitatea de a sesiza, de a arăta, de a justifica determinările con-ceptelor", cînd „toemai aceasta este sarcina filozofiei". Dincolo de bogatul zăcă-mînt teoretic pe care îl conţine şi pentru definirea simbolului în artă, acest aver-tisment ne interesează aici, îndeosebi, prin raportare la problema rolului ce secuvine să-1 joace impulsul subiectiv în creaţia artistică. „Atracţia spontaneităţii",osîndită ca frînă în procesul cunoaşterii şi al comunicării cunoaşterii, se leagăvădit. de acea comoditate (de asemenea, firesc, osîndită) de a ignora sau neglija..determinările conceptelor". O astfel de comoditate înlesneşte şi explieă înclinarea,pe de o parte, spre înţelegerea difuză, abstractă, convenţională, deci indirectă, areaiităţii (de aci, în unele luorări, nota ades livrescă, teoretizantă, schematică, maieu seamă atunci cînd schematismul îşi caută un nimb izbitor, dar fais poetic) şi,pe de altă parte, ca urmare a unei cunoaşteri văduvite de o efectivă legătură eurealitatea, spre suprasolicitarea formei, spre insinuarea şi presiunea formalismului în actul de creaţie.

Fenomenul e freevent şi frapant în teatrul antirealist din Occident. Dartendinţe de subiectivitate se fac simţite şi în poezia noastră dramatică — fie casemne (chiar dacă izolate) de recrudescenţă a unor manière şi procedee de multparasite, fie (chiar dacă prizărit) ca ecouri aie unor modèle şi mode apusene.Demonstrînd o greşită accepţie a originalităţii. aceste tendinţe apar stridente pecorpul operei artistice şi ating, vulnerabil, eu deosebire nervurile şi valorile ideo-

logice aie operei — semnificaţiile ei pozitive. „O lingură de catran într-un butoieu miere" — îşi formula Lenin, eu piasticitate, regretul de a vedea cum o nepo-trivită înveşmîntare stilistică împiedica pătrunderea în mase a unei scrieri înzes-trate eu un preţios conţinut. „Aş vrea", îi séria el tot Inessei Armand, în legaturàeu o lucrare pe care aceasta o pregătea, „ca nimeni să nu poată scoate din eafraze neplăcute pentru dumneavoastră (uneori ajunge o singură frază pentru aservi drept lingură de dohot...), să nu poată răstălmăci cuvintele dumneavoastră".

E limpede că doar unitatea dintre sensul unei idei şi expresia care o transmite şi o activizează, care obiectivează, aşadar, intenţia subiectivă a artistului, fe-reşte ideea lui de posibile răstălmăciri. Dar o asemenea imitate, pentru a se realiza,presupune ieşirea factorului subiectiv din cîmpul unei accepţii exclusiviste, necon-

diţionate, şi punerea lui într-o legătură de dependenţâ (de interdependenţă) eufactorul ordonator al lumii şi al sensurilor obiective. Libertatea creaţiei e prinaceasta potenţată, fructificată. Relaţia libertate-creaţie se refuză unei înţelegeriinstinctuale ; ea implică o determinare conştientă, o disponibilitate şi o dorinţă,dacă nu şi un efort, spre cunoaştere. Intenţia nudă a artistului e şi absurdă şiimproductivă, pentru că n-are obiect asupra căruia Sa se aplice. „Demonstraţiaeste, în general, o cunoaştere mijlocită", ne citează Lenin din „Ştiinţa logicii" a luiHegel. Dar opera de artă e prin excelenţă o demonstrate : o demonstraţie speci-fică — prin imagini ; în care cunoaşterea lumii de către artist e eu atît mai ne-casară — obligatorie. Subiectivitatea lui, dacă nu se poate mişca şi nu poate produce desprinsă de universul realităţii înconjurătoare, îşi descoperă în schimb de-

plina libertate de a se manifesta în selectarea aspectelor sub care este înfăţişatacest univers şi a căilor proprii de oglindire, de demonstrare, de mijlocire aacestora.

Optica artistului în faţa reţelei de fenomene aie naturi i : ce anume feno-mene selectează şi cum le selectează, cum „se desprinde" de natură, cum o cu-noaşte adică şi ce cunoaşte din ea ; cum îşi mărturiseşte aflările şi cît din elemărturiseşte ; în ce măsură efortul lui de cunoaştere şi de a transmite cunoaş-terea trece de la simp la reţinere a fenomenelor şi formelor de suprafaţă la sur-prinderea legăturilor cauzale şi la pătrunderea în esente, la descoperirea cauzelorce le détermina şi a legilor ce le guvernează ; în ce măsură freamătul lui

4

www.cimec.ro



subiectiv se afirmă solidar eu aceste legi — iată o série de împrejurări în carepersonalitatea creatoare a artistului se poate realmente exprima pe sine, deopo-trivă cu libertatea iniţiativei lui creatoare. Sînt împrejurări care, în acelaşi timp,devin criterii de apreciere a valorii actului lui creator.

Cu deosebire, sentimentul intim de solidaritate a artistului cu adevărulobiectiv este un asemenea criteriu.

Cînd Lenin şi-a dezvoltat tezele privitoare la raporturile dintre „Organizaţia

de partid şi literatura de partid" (teze existente embrionar în paginile ce dezbăteaucaracterul şi conţinutul agitaţiei politice), el a avut în vedere şi a sublimât caesenţială, în activitatea lor creatoare, această sudură dintre conştiinţa scriitoruluişi artistului, şi adevărul obiectiv. Căci el nu pretindea legarea activităţii şi opereiartistului de interesele şi activitatea unei grupări politice oarecare, ci de aie unuipartid şi aie unei clase, a căror idéologie se întemeiază verificat pe adevar, acăror acţiune este singura interesată în afirmarea şi promovarea adevărului, alcăror tel este eliberarea omului din minciună şi rătăcire. îndrumarea de cătrepartid a creaţiei artistice apărea necesară, în această lumină, nu doar şi nu atît în ordine organizatorică. Ea apărea ca o conditie firească a însuşi actului decreaţie. Devenind „parte integrantă a cauzei générale a proletariatului", „a muncii

organizate, planificate şi unitare a partidului", literatura şi arta urmau, „fărăexcepţie", să fie animate (şi urmărite) de „suflul viu al cauzei proletare vii, lipsrndastfel de orice bază străvechiul principiu rus semioblomovist, semiafacerist : scrii-torul scrie, cititorul citeşte". Spiritul de partid înălţa pe artist la conştiinţa uneiresponsabilităţi — fată de arta lui şi faţă de cei pentru care practica arta —,responsabilitate pe care nu o mai cunoscuse şi care, în orice caz, sub zodia liber-tăţii filistine de creaţie, a carierismului şi a subordonării faţă de „sacul cu bani",fusese total ignorată. Spiritul de partid îl ridica, în acelaşi timp, în pretuireapropriilor lui ochi, în măsura în care îl ridica în stima celor pe care era chematsă-i lumineze. Dar spiritul de partid intra crucial, odată cu aceasta, şi în estetică,şi în laboratorul izvoditor de frumos, ca un motor dinamizator, ca un factor de

terminant şi ca un termen definitoriu al conţinutului şi al expresiei unei opèrede artă.

Chemînd şi înlesnind creatorului de artă să se lege „făţiş" de ideologiaproletară, de lupta şi eroismul constructiv al oamenilor muncii, spiritul de partidtransforma şi pe artist, dintr-un observator al cauzei, dar un observator „dea-supra vălmăşagului". într-un participant activ şi conştient, într-un luptător peaceleaşi baricade pe care stau cei ce au făcut revolutia şi construiesc revolutionaraltă lume. Caracterul militant pe care îl capătă astfel arta partinică — şi expresiaei caracteristică — rezidă în însuşirea nu numai afectivă, ci organică, de cătreartist, a ideologiei şi politicii partidului, în înţelegerea, acceptarea şi slujirea

consecventă şi pasionată a muncii practice, de zi cu zi, a partidului. Nu e vorbade a literaturiza, de a turna în straie artistice lozincile, linia partidului. E vorbade a realiza din ideologia, sarcinile şi realizările partidului o experienţă de viaţăşi, din această experienţă de viaţă, a face temei şi motor — argument — pentru experienta şi productia artistică.

Experientă de viaţă — nu simplă „cunoaştere" detaşată, ocazională, a vietii.Aceasta presupune a trăi lucid în realitate : a o cerceta, deopotrivă cu inima şiraţiunea, cu ochii omului de artă şi cu cei ai omului de ştiinţă — în ambele ca-zuri, înaripat de aceeaşi pasiune, a adevărului ; de a urmări pînă la capăt, pînăla semnificaţiile obiective ultime, aspectele şi procesele de viaţă — relaţiile, con-tradicţiile şi schimbările — din jur ; de a discerne astfel, cu claritate, necesarul

de întîmplător, aparenta de esentă, frumosul autentic de străluciri amăgitoare,ceea ce e destinât pieirii de ceea e chemat să se dezvolte, valorile pozitive denonvalori — vechiul de nou.

Spiritul de partid îşi dezvăluie în acest chip, alături de o funcţie animatoarecaracteristică, şi o functie déterminante în actul reflectării şi orientării artistice.El înnobilează elanul şi iniţiativa subiectivă creatoare, le asigură în acelaşi timpcapacitatea de a se realiza solidar şi în conformitate cu lAjmea obiectivă, cu legileşi sensurile obiective aie dezvoltării ei. Spiritul de partid dă operei de artă ga-ranţia veridicitătii.

Să ne gîndim la unele lucrări dramatice care, chiar interesante prin con-tinutul lor tematic, lasă totuşi în urma lecturii lor un sentiment neplăcut, eel

ô

www.cimec.ro



puţin de neaderenţă la concluziile lor. Bunăoară, unele piese dornice să demonstrezenocivitatea resturilor burgheze capitaliste în viaţa şi conştiinţa oamenilor muncii.In aceste piese, fie prezenta fizică a acestor resturi, fie urmele şi înrîuririle lorideologice şi etice sînt de obicei tratate eu pregnanţă demascatoare convingătoare ;dar în contextul acţiunii dramatice ele apar nu ca nişte reziduuri, ci, dimpotrivă,ca nişte fenomene dominante în climatul şi în relaţiile noastre sociale. Evident,un „adevăr" aparent : deoarece el a fost urmărit şi oglindit — mai mult, dacă nuchiar exclusiv — din perspectiva unghiurilor care mai întunecă realităţile noastre ;deoarece autorii respectivelor piese opun factorilor negativi — fie direct, prinpersonaje sau idei pozitive, fie prin mijlocirea indirectă a tendinţei demascatoare— prea puţin, prea vag, prea neconcludent şi, adesea, conformist, schematic, din-afara vieţii, declarativ, freamătul şi culorile şi substanţa reală ale universuluiuman de gîndire şi énergie creatoare noi, de creştere irezistibilă ce caracterizeazămomentul şi ambianta actuală a eforturilor constructive ale partidului şi po-porului nostru.

Lupta dintre forţele ce reprezinta, pe de o parte — într-un procès istori-ceşte necesar de dispariţie —, resturile şi înrîuririle ideologiei şi moralei burgheze,iar, pe de altâ parte, conştiinţa nouă, sănătoasă, socialistă, în plină dezvoltare şigeneralizare, este tărîmul principal al luptei de clasă în etapa actuală a revoluţieinoastre. Numaî că, uneori, ea e înţeleasă şi oglindită în creaţia noastră artisÙca

prin răsturnarea raportului obiectiv, existent azi între aceste forte. Apar astfelpe prim-plan medii sociale mic-burgheze sau de formaţie mic-burgheză. Ne aflăm,eu atare lucrări, în faţa unor semiadevăruri. Existenţa unor asemenea medii şifelul existenţei lor (dacă nu pot şi nici nu trebuie respinse oglindirilor artistice)nu pot — pentru ca oglindirea să respecte adevărul şi să-1 promoveze — să fieprivite ca acoperind universul uman real al vieţii noastre, problematica reală —complexă şi multilatérale — a procesului de educare şi transformare socialistăa conştiinţei omului. Căci nu răzjeţe unghere întunecoase şi bolnăvicioase ale vieţiinoastre, ci, dimpotrivă, o uriaşă volbură de lumină, de sănătate, de optimism, deénergie ziditoare, o reprezintă şi o caracterizează.

Problema lichidării înrîuririlor educaţiei burgheze din conştiinţa oamenilor,

problema reflectării luptei dintre vechi şi nou se cer rezolvate pornindu-se de laaceastă adevărată realitate, de la existenţa dominantă şi de la caracterul impetuosal dezvoltării moralei noi, socialiste ; de la atitudinea nouă faţă de muncă, fatăde bunurile obşteşti şi îndatoririle sociale ; de la relatiile noi de întrajutorare to-vărăşească între cei ce muncesc ; de la acea fortă pe care o reprezintă conştiintatot mai înaintată a oamenilor muncii ; de la identificarea lor eu interesul general,de la încrederea lor în viitor, de la hotărîrea lor' de a-şi aduce contribuţia la victoria deplină a socialismului. Sînt, în rîndurile de mai sus, amintite unele dinconstatările şi aprecierile date de partid la cel de-al III-lea Congres, în legăturăeu situatia actuală a societătii noastre pe tărîm moral, ideologic. Pomenirea lorera necesară pentru a arăta că problemele de conştiintă, de educare socialistă a

conştiintei, se cer puse şi rezolvate, în literatura noastră dramatică, de la acest înalt stadiu general, şi nu de la treptele joase, de dinainte de începuturi, ici-colo încă nedepăşite

Ceea ce în nici un caz nu înseamnă renunţarea la înfăţişarea greutăţilor,a aspectelor înapoiate din viaţă. Nimeni nu invita la sterilitatea idilismului, totatît de păgubitoare ca şi predispozitia spre cealaltă extremă. Revolutia şi victoria în construcţia socialistă sînt lupte. Lupte anevoioase, eroice, eu celé mai felurite,mai neprevăzute, mai complicate obstacole şi vrăjmăşii. Victoria în aceste lupte,soluţiile contradictiilor (respectiv aie conflictelor dramatice) nu sînt venitesimplist şi idilic „deus ex machina" în viata poporului. Ele sînt rodul unor ati-

tudini convinse şi aie unor conştiinte eroice, rodul unor fapte şi eforturi aie unorcuceritori neînduplecati ai noului. Aceste conştiinte şi atitudini, aceste fapte deluptă şi aceste eforturi nu au fost — iar în munca generală pentru desăvîrşireaconstruirii socialismului nu sînt — abstracts, formule conventionale, ci oameni— oameni, în puterea exemplară, comunistă, a cuvîntului ; oamenii, sdnguri repre-zentativi şi semnificativi, în perspectivele de ieri aie revolutiei, ca şi în celé deazi aie muncii pentru lichidarea vechiului şi pentru instalarea deplină a noului în eugete şi în raporturile sociale. Ei sînt singurii, în acelaşi timp, în stare să deagreutatea emotională necesară şi eficienţa educativă cerută, atît dramatismuluisituaţiilor şi conflictelor, cît şi deznodămintelor lor. Aceşti oameni sînt azi adevărul în viaţa noastră, perspectivele ei. Pe măsura lor reală, ei au apărut — şi apar încă

<i

www.cimec.ro



în creaţia noastră dramatică — prea mesteoric şi, cînd apar, prea izolaţifaţă de contextul uman de care aparţin. încă o data, nu e nici pe départecazul să renunţăm la polemica şi ofensiva împotriva purtătorilor de cuvînt şi de înrîurire ai ideologiei, ai deprinderilor, ai moravurilor şi moralei vechi burgheze.Lenin numeşte „custozi ai tradiţiei capitalismului" pe cei ce încurcă — eu voiesau fără voie, sau prin formaţie — construcţia socialismului. Şi ne învaţă că „nuputem să ne îndeplinim datoria, fără a duce război împotriva" lor ; că nu am ficomunişti, „ci nişte cîrpaci", dacă i-am toléra în mijlocul nostru. Ne învaţă că împotriva lor — a „purtătorilor concreti ai răului" — se cere folosită o vehemenţă

revoluţionară neîmpăcată. în acelaşi timp însă, încă la cele dintîi începuturi aleconstrucţiei, în condiţiile multor inerente stîngăcii, din lipsă de calificare, în con-diţiile sabotajelor deschis-duşmănoase, Lenin vorbeşte de „educaţia maselor pebază de exemple şi modèle vii, concrete, luatedin toate domeniile vieţii", desprenecesitatea de a se cunoaşte eu deosebire şi de a se apleca asupra „aspectului detoate zilele al vieţii dinăuntrul fabricii, dinăuntrul satului, dinăuntrul regimen-tului, unde se zideşte eel mai mult noul, unde e nevoie de cît mai multă atenţie,publicitate, critică publică, combatere a tot ce nu e bun, de îndemn de a învăţadin ceea ce este bun". Să mai amintim prea cunoscuta împrejurare în care Lenin îl îndeamnă pe Gorki să părăsească din cîmpul observaţiilor lui cercul strîmt şimaladiv al „rămăşiţelor" ? în acea împrejurare, Lenin îi recomanda scriitoruluisă observe şi să studieze „ca artist" noul din viaţă — „jos, acolo unde se poatevedea munca de construire a unei vieţi noi, într-o aşezare muncitorească din pro-vincie sau într-un sat..." ; căci numai acolo „e lesne să faci de la prima vedereo distincţie între descompunerea vechiului şi mlăditele noului".

* * *

O atare abordare a problemei, credem, dă răspuns şi duce la rezolvarea şi

a unor întrebări ce frămîntă într-o anumită măsură pe scriitori şi artişti : între-bări în legătură eu modalitatea reflectării acestor realităţi şi a măsurii în carepolemica şi satira dramatică îşi mai pot găsi în ele mediul prielnic de dezvol-tare. Revoluţia socialistă — ideologia ei, oamenii ei, construcţia ei — a restructurâtunele din canoanele, ce păreau imuabile, aie construcţiei dramatice. Tragedia, depildă, s-a cristalizat, de mult, în gîndirea şi realizările scriitorilor realist-socialişti,ca o specie deschisă încrederii în victoria vieţii, încetînd a mai fi oglinda umanăa resemnării în faţa implacabilului, a neputinţei de a face faţă şi de a se împo-trivi implacabilului. Viziunea istorică, perspectivistă, asupra realităţilor, venitâ să înlăture din conflictele dramatice inertia tipic burgheză, datorată concepţiei căaşezările sociale sînt imuabile, ne e de asemenea familiară. Scriitorul nostru vedeaşezările sociale născîndu-se, dezvoltîndu-se, transformîndu-se. Modul acestei transformai! şi succesiunea stadiilor procesului de transformare rămin însă, e drept,o problemă ce-şi caută rezolvarea. Linia epică în desfăşurarea acţiunii dramaticeşi dezbaterea dialectică a ideilor sînt încercări înnoitoare, eu certitudine determinate de această justă viziune a transformabilitătii relatiilor şi ofînduirilor sociale, a deprinderilor şi conştiinţelor umane. Oglindirea succesiunii — istoriceştenecesară — a noului după vechi a déterminât desigur şi caracterul polemic alnoii noastre drame. Lenin ne arată doar că nu se poate vorbi de o succesiune

a ideilor, fără a o prezenta ca o luptă între idei. Atît numai că această luptă iaadeseori aspectul — în dramaturgia noastră — unor confruntări şi înfruntăriabstracte de convingeri şi de argumente. Polemica (lupta şi succesiunea dintrevechi şi nou), justificîndu-se pe considerentul că teatrul contemporan se defi-neşte prin excelenţă ca un „teatru de idei", se plasează astfel numai formai însfera teatrului, fiinta acestuia fiind de neconceput fără şi înafara caracterelor,a ciocnirii între ele, a actiunii, a unei fabule, eficienţa şi forţa lui educativăstînd în puterea de convingere şi de emotionare a acestor caractère, a acestoractiuni, a fabulei. Este şi această tendinţă, care se manifesta prin înlocuirea caracterelor eu convenţii caracterologice (în tond eu difuzoare costumate de opinii

7

www.cimec.ro



contradictorii), un soi de nejustificată şi dăunătoare ignorare sau minimalizare arevelaţiilor vieţii. „Mai puţine raţionamente intelectualiste" îl auzim pe Lenin îndrumîndu-ne. „Mai aproape de viaţă. Mai multă atenţie pentru noul pe caremasa muncitorească şi ţărănească îl zideşte în fapt în munca ei de toate zilele.Mai multă verificare pentru a vedea în ce măsură acest nou este comunist", nemai învaţă Lenin.

Aflăm, în aceste cuvinte, nu numai, din nou, o fierbinte chemare a omuluide artă la contactul nemijlocit cu viaţa, ci şi drumul spre definirea şi asezarea

justă a coordonatelor teatrului nostru ca teatru de idei. Raţionamentele să fie

concretizate în fapte şi relaţii umane. Termenii noului şi victoria noului să vor-bească cu forţa vieţii, nu cu nedefinitul abstracţiilor.Fraza finalâ a lui Lenin ne întoarce nemijlocit la o altă funcţie, hotărî-

toare, a spiritului de partid : funcţia lui de orientare. Puritatea ideologiei şi apă-rarea purităţii ideologiei partidului fac corp comun cu pasiunea pentru adevăr.Indemnul la îndatorirea de a verifica în ce măsură noul descoperit, sau iniţiatde oameni, este comunist nu face decît să-1 clarifiée pe artist, să-i ţină mereutreze gîndirea si privirea asupra sensurilor şi obiectivelor către care cată să se

îndrepte creaţia lui, pentru a fi nu numai purtătoare de adevăr, dar şi pentrua contribua la grăbirea victoriei adevărului în lume. E un îndemn care se cere cuatît mai mult ascultat, şi a cărui semnificaţie se cuvine cu atît mai mult subliniată,astăzi, în condiţiile luptei pentru apărarea păcii în lume, pentru o coexistenţă pas-nică a orînduirilor sociale diferite. între ideologia comunistă şi cea burgheză nupoate exista împăcare. Dimpotrivă, coexistenţa paşnică a modurilor de viaţă diferitecheamă pe omul nostru de artă să ducă mai départe, mai susţinut, lupta pentruapărarea purităţ ii ideologiei clasei muncitoare, pentru afirmarea superiorităţiiei, pentru promovarea ed ; îi cere un spor de fermitate şi de claritate.Lipsa de orientare în reflectarea realităţii, citim în Lenin, „este un lucrustupid, absurd, scandalos şi dăunător". De asemenea, confuzia în orientare, a

cărei consecinţă se îndreaptă în fond împotriva vederilor şi ţelurilor partidului. Iaxverificarea caracterului comunist al noului, pe care o leagă tot de prezenţa artistului în plinul vieţii şi muncii générale, nu e un îndemn nici el întîmplător, căci el repre-zintă criteriul funcţiei educative a operei de artă. „La baza moralei comuniste, nearată în adevăr Lenin, stă lupta pentru desăvîrşirea comunismului. Iată — adaugă_el — în ce constă şi baza educaţiei, a pregătirii şi a instrucţiunii comuniste..."

Tezaurul de învăţături léniniste e inepuizabil. Să-i cercetăm mereu lumi-nile şi cu privire la trăsăturile şi cerinţele expresivităţii artistice, determinate despiritul de partid, de înţelegerea acţiunii artistului ca parte integrantă a ideologiei.a politicii partidului, a muncii, a construcţiei lui şi a oamenilor muncii. învăţăturaleninistă cu privire la patosul avîntat şi adînc revoluţionar, oricînd necesar — înpolemică cu vechiul şi mai aies în afirmarea noului —, la patosul care se definesteprin visare îmbinată cu luciditate, prin năzuinta fierbinte de mai bine, îmbinată cuconvingerea că acest bine poate fi şi trebuie cucerit, ne stă, model şi chemare, la îndemîna noastră, pentru a învăţa şi practica — cu un tot mai profund spirit departid — acest patos.

Florin Tornea

www.cimec.ro



FlePoFljaj

îlTRei acr^Dep>[pesjV|àR,ia

www.cimec.ro



P E R S O N A J E L E ÎN DISTRIBUŢIA

OE LA PREMIERA PREZENTATĂDETEATRUL MAGHIAR

DE ST AT DIN CLUJ

Regia : Harag Gyôrgy

REPORTERULRADU PETRESCU,

căpitan de miliţieROZA,

femeie de serviciuKOVACS.

lăcătuşILONA,

soţia lui KovâcsANDREI,

fini Iloneidin prima căsătorie

MARIAN,regizor

MONICA,medic, soţia luiMarian

NENEA SCHULTZ

MAMA SCHULTZFODOR,

muncitorANA,

soţia lui FodorMILIŢIANULO FEMEIE CU DESAGABUNICAFEMEIAPOŞTAŞULMUNCITORULUN PENSIONARFOCHISTULSTUDENTA

(Horvâth Bêla)

(Pâsztor Jănos)

(Lăzâr Erzsébet)

(Mărton Jânos)

(Orosz Lujza)

(Dehel Gâbor)

(Lâszlô Gero)

(Borbâth Êva)(Andrâsi Mărton, artist emerit, lauréat al Pre-miului de stat)(Finna Mârta)

(Szabô Lajos)

(Tôrôk Katalin)(Szentes Ferenc)(Balogh Êva)(Pâli Magda)(Erdei Hajnal)(Kiss Lâszlô)(Gaâl Lajos)(Toducz Gyula)(Kapusi Lâszlô)(Vajda Êva)

uScena reprezintă o porţiune dintr-o stradă, dominată de un bloc. Două apartamente la parter,

doua la etaj. Lumină la toate ferestrele. In coltul stîng al scenei, balconul celui de-al cincilea aparta<-«rnent. Storur i colorate. In dre apt a, lîngă blocul nou, se văd contururil e pavaj ulu i şi curtea unei căsuţe încă nedemolate. In faţa casei, o bancă.

Noapte caldă de vară. Huruitul unei motociclete. de départe, unsprezece bâtai aie unui ceas deturn. Apare. pe stradă, Reporterul, în fulgarin, cu gulerul ridicat şi pălăria data pe ceafă. Se oprcştein faţa bioculu i, privind tăb liţ a luminată de un tub de neon : „Strada Nona, 27" ; apoi îşi aprinde, în-,gîndurat, o ţigară.

REPORTERUL (ca pentru sine) : Strada Nouă, 27... (Oftează.) Da. Celini-şte ! Ce noapte calmă ! Şi parcă to-tuşi nu-i la fel cu celelalte. Vedeţi?Lumină la toate ferestrele. Altădată,la ora asta, nu era luminat decîtgeam ul soţilor Ma ri an : ei nu seculcă decît după miezul nopţi i. Darazi toată lumea veghează... Nu, nu.e impos ibi l să dor mi ! Şi cred că eimposibil să mai trăieşti ca pînăacum. (Urcă scările şi reapare înbalcon, cu un manuscris în mînă.)Ce-aţi face dumneavoastră în loculmeu ? Am scris un re po rt a] . Despre

Strada Nouă, despre casele noi, despre oamenii care locuiesc în ele.Da, chiar despre blocul ăsta nou, custoruri de toate culorile. Despre ve-cinii mei — despre grijile lor, desprebucuriile lor cotidiene. Am scris şidespre copii. Un capitol întreg... (Işievocă amintirile ; momentul e mar-cat prin melodia unui cîntec pentrucopii.) Ascultaţi ce-am scris : „Pentruadulţi nu-i decît o casă noua — darpentru ei, pentru copii, e însăşi viaţanouă. E leagănul copilăriei. Trecutn-au. Numai viitor. Cei care le-au înă lţa t acest cămin nou veghe ază ca

10

www.cimec.ro



niciodată să nu mai po^tă explodabombe în preajma lui" (Intrerupecititul.) Str ani e asociaţi e de idei !Cu m mi-o fi da t p ri n g înd ? î ntimp ce scriam, copiii se mai jucauprin curte, veseli şi fără griji. (Taceîngîndurat ; cîntecul copiilor creştetot mai puternic, apoi se intrerupebrusc şi se aude un strigăt : „Ce

faci ? ! Bagă de seamă !", urmat de

bubuitura unei explozii şi de ţipete,iar peste puţin timp : „Alo, alo, Sal-varea ? ! Trimiteţi urgent o maşinăla blocurile din Strada Noua. O ne-norocire ! Grav !... Da !... Alo, militia ?... Ocupat". Se aude cum cinevabate nervos în furca receptorului.„Alo, miliţia ? în sfîrşit ! Tovarăşe, terog, la blocurile din Strada Noua..." Huruit de motor, sunetul claxonu-lui, vacarm de voci.) Da, asta s-a

înt împ lat azi la amia ză. Viaţ a a şterspunctul final al reportajului meu, înlocuindu-1 eu un sumbru semn de întrebare... Cînd mă gîndesc că ziuaasta începuse ca oricare alta...(Noaptea e pe sfîrşite ; începe să se

lumineze de ziuă. Reporterul, în halat de casă, eu manuscrisul în mînă, stă pe balcon.)

Mă sculasem în zor i eu poftă de

lucru. Am ieşit pe balcon, să as-cult cum se trezeşte casa noastră.Pe foaia albă se aşternea untit lu : „St rad a Noua, 27". Creionul,bine ascuţit, aştepta atent primulimpuis al dimineţii. (Lumina treceîncet la ferestrele lui Petrescu, dela etaj ; Reporterul exclama.) Poftim!Tot la Petrescu s-a aprins cel dintîilumina în bucătărie ! Roza, Roza, eştineîntrecută !

(Balconul Reporterului rămine în umbra. Bucătăria lui Petrescu : ordine şicurăţenie exemplară. Căpitanul de mi-liţie Petrescu (26 de ani) ia micul de- jun. Femeia de serviciu, Roza (23 deani), se foieşte în preajma lui. Pe o frînghie, sînt întinse rufe proaspăt spa-late. Atîrnată pe perete, o arma devînătoare.)

PET RESCU : Iar mă nî nc eu boarfele

ast ea- n cap ! Şi-apoi , de ce dorm i înumez eală ? Faci ceva la plăm îni,in tri -n spita l, pleci în conce diu — şipe urmă rămîn să dădăcesc eu sin-gur copilul. (Soneria. Roza iese sădeschidă. Petrescu continua, de unulsingur.) De ce nu le urci în pod ?

O VOCE (de afară) : Bună dimineaţa.Laptele...

ROZA (de afară) : Mulţumesc.PETRESCU : Roza, plăteşte tu !

ROZA (de afară) : Mîine. (Se întoarceîn bucătărie.) Te rog, nu-mi mai spu-ne „tu", măcar faţă eu lumea.

PETRESCU : Ei, bravo ! Ceva nou : estimai cicàli toare decît o nev ast ă !(Arătîndu-i rufele.) Să le urc eu ?

ROZA : Ei, as ta -i ! Să ni le fure cineva!PETRESCU (încearcă să pună piciorul

pe scăunel, casă-şi lustruiască ciz-mele ; Roza schimbâ scăunelul eu olădiţă): Să le fure? Ascultă, Roza, ştiitu ce-nseamnă „întuneric milenar"? Eăla din capul tău. (Aşază la loc pe-ria.) Uite-aşa. M-am dus. (Cătrănit.)Auzi, să le fure... Năravuri vechi în-tr-o casă noua !

ROZA : Dar în c ar e se rup clanţel eşi se strică încuietoarea de la pod.

PETRESCU : Cumplit Western pe capultău : la toate le găseşti cîte-un cusur!Atî ta vezi : cus uru ri le . Vezi bloculăst a nou ? Ai tu idee cît che ltu ies testatul ?

ROZA : Pe cît c hel tui est e ma i mult...PETRESCU : ...eu cît...ROZA : Bine, bine... Cu atît e mai

ma re pag uba că unii e neobr ăzaţi .PETR ESCU : Sînt neobrăzaţi ... că au

doi obraji, nu unul... Vorbeşti prostii.Am văzut eu că tu nu observi decîtfleacurile.

ROZA : Bine că vezi du mn eat a c e emai important : cu sau pe cît, e sausînt, şi altele... Nu-mi purta dumneata de grijă, că văd eu ce trebuie şi cenu t re bu ie ! De pil dă că ai ar an ja taltfel ca me ra ; şi-ai adu s flori şi pr ă- jituri. Se vede treaba... pentru după-masă.

PETRESCU : Aşa-i. Pe nt ru după-m asă.N-am nevoie de tine : astăzi ai liber.

ROZA : Li ber ? V ine rea ? ?

PETRE SCU : Da, o ricî nd. De ce nu ? îţi dau liber şi vinerea, cu plăcere.ROZA : Eu n-am nimic împotrivă, dar

atunci du-te dumneata la grădiniţăcu copilul, că are serbarea de sfîrşitde an. El e ..spicul".

PETRESCU : Ce ?ROZA : El face pe spicul de grîu, cu

mustăţi galbene. în piesa lor... Spuneşi o recitare... cu rime.

PETRESCU : Las' că-1 duce maică-mea.

Tot îi plac ei problemele agronomice.ROZA (nervoasă) : Pun masa pentrudoi ?

PETRESCU (încurcat) : Iar eşti în „an-chetă", Rozalio ? Parcă-i vineri astăzi— hai să facem „decontuP'. (Roza îiaduce caietul cu cheltuielile gospodă-riei. Petrescu il răsfoieşte, apoi înce pe să rida.) la te ui tă ! Ţi -am datfcrei sute, şi-ai cheltuit trei sute cinci-zeci. Cum faci ?

Il

www.cimec.ro



ROZA : Am vîndu t borcan ele goale.PET RESCU : Mai, tu eşti tela l, nu

fată-n casă... Da' la toamnă le cum-părăm din nou, eu prê t dub lu ?

ROZA : Fain „dublu" ! După cîte ştiu,de patru ani, în casa asta eu sin-gură iau ce trebuie — că dumneataha bar n-ai !

PETRESCU (îmbunind-o) : Ai dreptate.Aşa e, nu ma i nu te mai sup ăra.(Bate darabana eu degetele pe masà.)Tii, cînd mă gîndesc ce fătuţă cum-secade îmi erai cînd ai venit încoace!Habar n-arn ce te-o fi apucat, de lao vreme. Tu... nu ţi-o fi venit ţie...cum se zice... nu ţi s-a făcut de méritas ? E loc des tu l în bucăt ări e,n-a re decît să se mu te băi atu l aici.dacă vrea.

ROZA : Băi atu l ? (încurcată.) Cîndm-ai văzut dumneata pe mine euvreun băiat ? Ce, eu îs de-alea ? Cămi-o spus marna că băietii mari aducDe urmă băieti mici...

PETRESCU (legănîndu-se cînd pe un picior, cînd pe celălalt) :Bine, nute-am văzut ! Nu te^am văzut ! Gâta !Să urc eu rufele ? Poate \i-e frică săumbli pe acoperiş.

ROZA : Nu ! Chiar îmi place. Se vedede-acolo tot oraşul. E o linişte bunăşi pace, sus, şi pot să mă gîndesc în voie. Zboară gîndurile ca porum-beii....

PETRE SCU : Ta re mi- ar plăcea saştiu la ce zboară. Am văzut eu càtu ai gînduri ciudăte uneori. laspune !

ROZA (sinceră) : Vine cîteodată unporumbel stingher pe-acolo. Unuladevărat. E negru... Nu-i de mira-ire ? N-a re soa tă. (Pauză lungă.)

PETRESCU (brusc, după ce a privit-oinsistent) : Era să-mi uit servieta.ROZA (i-o dà) : Ţi-o pregătisem.PET RESCU : Bună fată eşti tu, mă i !

De toate ai grijă. Zău că nu ştiuce ro-aş face, văduvoi singur...

ROZA : "Las' că afli du mn ea ta cîndplec.

PETRESCU : C înd pleci ? ! Ba nu plecinicăieri. Pe cuvînt, te-ai sculat cu

hachite, astăzi. Da', mă rog, de cevrei să p leci ? Pot să şt iu şi eu ?ROZA : Ca să -nch idem gura satului .PETRESCU : Care gură şi care sat ?ROZA : Păi ăsta... blocul.PETRESCU : Ce tot spui ?ROZA : Şt iu eu ce spun !REPORTERUL (luminat, pentru o sin-

gură clipă — către public) : Oleacàde bîrfă. Despre ei. S-o mai tree şip-asta ? Fleac uri. neese ntial !

PETRESCU (rîzînd) : Cui i-o mai fî tră sni nd prin cap ? Omul are unmilion de griji, şi tu vii cu palavre.

ROZA : Sigur, atunci cînd un om e ne-dre ptăţi t, asta- nu e ceva serios ?

PET RES CU : Stii ce ? Să lă săm filo-zofia. Vezi-ţi frumusel de treabă.Problema asta e al dracului de com-plicată, şi o discutăm noi după-mas ă ; tr ag em şi concluzii.

ROZA : Concluzii să tragi în şed in-ţele dumitale, la birou. Eu am liber după-masă.

PETRESCU (nervos) : M-a m dus !ROZA : Cînd vii la ma să ?PETRESCU : Ca de obicei.ROZA : în t re două şi şase ?PETRESCU (cu musca pe căciulă) :

Ştii ce, Rozico ? Uite, dumini cădupă-masă mergem toţi trei la operă.

ROZA (bucuroasă) : Care duminică ?PETRESCU (mîngîindu-i faţa) : Aşa-mi

placi. Poimîine. (Dă să iasă. Roza fuge după el.)

ROZA : N-ai s-adormi, ca dat a tr ecu tă.tovarăşe căpitan ?

PET RES CU : Să-ti fie ruş ine ! (lese.)

(Lumina se stinge, pentru a se reaprinde în apartamentul familiei Kovâcs.)REPORTERUL (de pe balcon, glu-

mind) : Haide, haide, tovarăşe Ko-vâcs. Prietenul dumitale a plecatde mult. Dacă iei o cinzeacă de ben-zină, mai ai şanse să-1 ajungi dinurmă. Te rog doar să nu-ţi mai hîrîieblestemata aia de motocicletă toc-mai sub fereastra mea.

KOV ÂCS : Poftim ! Ai auz it usa luiPe tr escu ? „Să trăi ţi !" Şi eu încă-npijama...

ILONA : Las ' că-1 ajung i cu mot oci -oleta. Un pas nu mai poti face fărădumne alui ! Duminica ? Fug a-m arş rla vînătoare cu Petrescu. în zile delucru ? Fuga-marş după Petrescu, că-ivine rău, bietu' de el, dacă s-o „de-plasa" o da ta cu troleiul ! Să fişti ut că o să stea şi Pet rescu ăstaaici, rămîneam mai départe cu ac-cesul... la bucătărie.

KOVACS : Parc ă pe Fodor nu 1-am

chemat ? Da' nu vrea...ILONA : Cum să vrea, dacă 1-ai jignit??KOVACS : Jignit ?ILONA : E un încă pătî nat.KOV ACS : Dacă fiecare s-ar supăr a

pentru cîte-o vorbă spusă în şedinte.am tăcea cu toţii pe veci.

ILONA : Taci odată...REPORT ERU L : Delicată probl emă

Lucrează în aceeaşi secţie. Kovâcs1-a criticat pe Fodor într-o şedinţă.

M

www.cimec.ro



pentru lipsă de combativitate... Ati-tudine mic-burgheză... Asta n-o scriu.De ce să faci, din ţîn ţar , ar mă sa r ? !

ILONA : Şi la consfàtuirea cu părinţii...KOVA CS : Gât a căm aşa ?TLONA : Nu te intereseazà ce-am tras

eu la consfàtuirea cu părinţii ?KOVÂCS : Ba mă intereseazà, dar nu

în pijama. Vreau să ascult consfàtuirea îmbrăcait. înţelege şi tu, măcar

o d at a !... N-a i auzit pr ima si renă ?ILON A : Si rena am auzit-o, da r cevrei dacă n-apuc altă data să-ţi spun?!Pînă vin eu de la fabrică, tu ai ador-mit. Ba şi sforài ! Cînd pleoi tu, dormeu. Dar eu nu sforăi, şi problemelebăiatului nu ţi le pot comunica prinbileţele, asa cum te an un ţ că supa e în rolă. Şi pe mine mă arde ! De-aiamă scol la şase, ca să-ţi pot vorbide bàiatul meu.

KOVÂCS : Al nost ru. De cîte ori săte mai întreb de cămaşă ?

ILONA : Gâta, gâta. Las' că are grijàKovâcs Ilona ! Face ea faţă şi lafabrică, şi la consfàtuirea cu pà-rinţii, şi la conferinţa cu luptapentru pace, şi la pacea din casă.

KOVÂ CS : Pacea mondi ale.ILO NA : Azi sînt în schimbu l de

după-masă, mai întîi am muncă pa-triotică... Zău că numai bărbaţii auscornit drepturile aléa égale pentrufemei ! Ui te căma şa. Poţi s-o-mbracişi la Continental, dacă vrei.

KOVÂCS (îmbrăcîndu-se şi vorbind dedupă usa dulapului) : Lasă Contlnen-talul, dragă. Ceni cu consfâtuirea?

ILONA : Bàiatul a avut o discuţie cuprofesorul de fizică. Noroc că seapropie încheierea anului, aşa că 1-aiertat. Singur profesorul — ultimul— care-1 mai protejeazà pe sàrmanulorfan.

KOVA CS : la r „sà rma nul orfan" ? Cuce i-a m greş it ? Adică... ştii ce ? Aidreptate. Am greşit. E o greşeală grava. Recunosc. N-am îndràznit să-itrag o mamă de bàtaie, la vreme,ca pro pri ulu i me u copil. îmi era tea -ma să nu mă consideri tată vitreg.Deşi, la urma urmei, e al meu. Eu îl cresc.

ILONA : Una e să-1 creşti, şi alta săţii la el ca la al tău.

KOVÂCS : Nu ţi-am spus-o niciodatà...Dar aou' ţi-o torn pe şleau : taică-sue viu -ne văt ăma t, dup ă cîte ştiu, da' ndoisprezece ani nu şi-a vîrît o datanasul pe-aici... Tare te mai pricepi tusă fierbi omul asa, pe uscat.

ILONA : Văd. Şi mai văd că eşti, purşi simplu, brutal. O brută. Lasă, n-aisă mă mai auzi tu aducînd vorba de

bietul copil ! Vezi-ţi de vînâ tori letaie eu Petrescu. Bàiatul n-are decîtsă bată străzile teleleu, toată ziua...

KOVÂCS : Tocma' asta-i lipseşte, frate.Hoinàreala. Prieteni n-are. Toatăziua-bunà ziua, numai cu nasul în in-strumentele lui, la măsuţă.

ILONA : Ca toţi adolescenţii : te uiţi laei, şi habar n-ai ce gînduri au.

KOVÂCS : Uite ste la fec iorul lui Marian şi ascu lt ă-mă ce-ţi spun eu : ălao să fie bă rbat la şap tesprez ece ani ,nu călugăr, ca al nostru.

ILONA : Poftim ! Ce ma i exemp le îmi oferă du mn ea lu i ! Ar ride oa-menii, să te-audă careva... Àla-i celmai neglijat copil din cartier.

KOVÂCS : Eu ziceam că mişcarea... Cemai : adolescentul trebuie să facăsport. Se-adună prea multă énergie încopiii ăştia.

ILONA : De ce nu-1 iei cu tine la vî-năt oar e ? Tu, numa i cu Pe trescu altău...

KOVÂCS : Bine. Dum ini că il iau.S-auzim, ce-a mai făcut bàiatul ?Sârmanul orfan !

ANDREI (apare în uşă) : La fizică nevorbea despre Newton. (Obraznic.)lar eu m-am ridicat din bancâ şiam zis : nu -i chiar aşa d e sigur càmoşulică ăla avea dreptate.

ILONA (stupefiată) : Profesorul? Aşa-ispuneţi ? Moşulică ?

ANDREI : Da' de un de ! New ton . Alacu gravitaţia...

ILONA : Atunci e grav. Poftim ! Auzi,Iani, ce-i s pun e el profesorului ? Da'ăila lţi — elevii frun taş i — ce-auz i s?

ANDREI : Au zis că am un papagal...ILONA (perplexă) : Au spus as ta ? !...

Papagal... la fizică... şi la ştiinţe na-turale ai 4... Auzi, Iani, ce cuvinte

într ebui nţea ză tin ere tul de astăzi ?(Gravă.) Şi-acum, băiete, ce-o să maiiasâ cu „papagalul ".. . l a fizică ?

ANDREI : Ei, am luat-o de pe jos a-tunci, nu zic, dar pe urmâ mi-amscos pîrleala. Media opt. Valabil.

KOVÂCS : And rei ! Nu-n cer ca să măduc i ! Nici cu un zece nu-ţ i ieşeamai mult de şapte. Ca să nu maivorbim de „papagal"'. Spun e-m i : cemeri ţi ? Aşa, în tr e noi , ce-ai zicede-o pereche de palme straşnice, ai?Doua latérale, ca la box.

ILO NA : Să nu pui mî na pe bàiatulme u ! Eu nu 1-am bàt ut nic iodatà .

KOVÂCS : Vezi, Ilona ? Dacà nu-1ţin din scurt, sînt tatà ràu. Dacà-1ţin — sînt vit reg. Cu Ma ka renk otrebuia sa te măriti, nu c-un làcà-tus-mecanic.

13

www.cimec.ro



(Lumina se stinge în npartamentul familiei Kovâcs, pentru a se reaprindela Marian. Monica doarme. Marianbate in tavan, cad deasupra, laKovâcs, Andrei face un tărăboi in

fernal.)

MARIAN : Linişte, vă rog ! Mai sîntoameni care dorm.

REPORTERUL : Petre, Petre ! Iar facigălăg ie ! Las -o pe Monica să doar-m ă ; ştii bine că a fost de gardapînă noaptea tîrziu.

MARIAN (zgîlţîind-o uşor pe nevastă-sa ) : Monica dragă... Monica, vreisă-mi dai un n as tu re ? Un nas tur epentru cămaşă, Monica. Uite-aicea,sus, lipseşte unul.

MONICA : Taie-1 pe cel de jos, că totnu se vede.

MARIAN : L-am tăiat ieri. Nu pot săAsta nu-i o piesă.

: la d e la cămaşa cadri lată,tot tai.

MONICAdragă.

MARIAN Bu nă idee ! (lèse şi se în-toarce imediat.) Nici o cămaşă numai ar e n ast uri , scum po ! Tre bui esă fac o corectură în caietul de regie ; la no ua plec la te at ru . Am dediscutât, eu autorul unei piese originale, pen ult ima var ian te a ulti-me i sale piese. Ta re -aş vrea să

scap, dar nu ştiu cum. Ce zici, sasimulez un deces ? Să mor de su bi t?

MONICA : Teribil de inconseevent maieşti ! Data tr ecut ă ave ai gripă şi totte-ai dus — şi fără nasture la că-maşă. Ziceai că teatrul e viaţa ta.

MAR IAN : Bine, eu nast ur el e „închid "problema. Aveam repetiţie, atunci.A, e eu totul altceva să lucrezi euacto rii ! Adică, la ur ma ur me i, nicias ta nu -i mar e scofală ! Da r ce vred ?Relaţiile dintre actori şi regizor sîntexact celé dintr-o căsătorie veche : se înşeală reciproc, dar, de ochii lu-mii, dau pildă de armonie... Aşa-dar, mă duc la teatru fără nasture,dr aga me a ?

MONICA : Iar de-acolo, la cafenea.MA RIAN : Exact. La cafenea. Ade vă-

ratul teatru se face la cafenea, să

ştii... Ascultă, dragoste, cît costăc*mie de na stu ri de căm asă ?MONICA (răvăşeşte jumătate din

casă, căutînd ceva) : Ce-ai întrebat ?MA RI AN : Voiam să ştiu cît costă o

mie de nasturi de cămaşă.MONICA : Am găsit-o ! (li arată cu-

tia eu ustensile de cusut.)MARIAN : Ştii de ce n-ai găsit-o ime

dia t ? Pe nt ru că er a la locul ei

obişnuit.



MONICA : Prob abil . I mi fac autoc ri-tica.

MA RI AN : Ei, cum a fost ga rd a ?MONICA : Nimic deosebit. Obişnui tul

accident de motocicletă. Două ţoiuride ţuică, două fracturi, la spateavea o femeie agăţată pe drum. Avenit soţul, să facă scandal. L-amévacuât.

MARIA N : Nu ru pe aţ a eu dinţi i !MONICA (răscolind) : Nu ştiu unde-i.

Imi fac o autocriticà tăioasă.MAR IAN : N- ar fi mai bi ne să cum-

peri o foarfecă ? E şi ma i tăi oasă !MONI CA : Ar tre bui să am şi ba ni .

Fug la marna Schultz să mi-o-mpru-mute pe-a ei.

MAR IAN : începi eu noap tea -n cap ?Ce-o să fie pînă dis eară, d ra gă ?

MONICA (furioasă) : Pî nă dise ară ?Uite , dacă eşti curios, îţi spun :

îna int e de masă, clinica ; dup ă-masă, sesiune ştiinţifică. Mi-ecapulcalendar !

MARIAN : Şi se rba rea de sfîrşit dean ?

MONICA : Ce se rba re ?MARIAN : A puş tiu lui . Apoi, o mi că

agap ă, în tr e păr inţ i : dan s, bere,sanviciuri...

MONICA : At ît a-m i lipsea ! Du- te tu.Un prilej pent ru docu ment are !Imaginează-ţi cite tipuri de oamenipoţi întîlni acolo...

MA RIAN : Bine, mă duc.MONICA : Eşti drăguţ ... Mi s-a pl îns

la telefon dir igi nta clasei că noisîntem singurii părinţi pe care nu-icunoaşte. Dre pt să-ţi spun , nici numă miră.

MAR IAN : M-am răzg îndi t : nu merg .La anul tot se duce puştiul la liceu

— îşi schimbă dirigintele.MONICA : Bine, dra gă, da r licee nicinu mai exista...

MA RIAN : Zău ? ! D e cînd ?MONICA : De pai spreze ee ani. Şi te

mai miri că băiatul stă toată ziuala fotbal...

MARIAN (ţipă) : Da' unde vrei săstea ? La ba r ?

MONICA (îngrijorată) : Extraordinar,ce te mpe ra me nt depre siv ai tu !

Evolutiv ascendent. Am observât eucă în fiecare dimi neaţ ă te cerţ i eumine, pentru ca, pînă seara, săajungi la o adevărată stare de eu-forie... Ştii, dacă s-ar întîmpla vreo-dată să-nnebuneşti...

MA RIAN : Ce-ţi veni, Monico ?MONICA : Ei, ăsta e un fel de a

vorbi ; o - prezumţie medicală. înprincipiu , orice artist... Vrea u săspun că ai o te nd in ţă inci pien tă

către mania depresivă... Pun pariu !MARIAN (sincer) : Sper că nu vei

avea pri lej ul să-1 cîştigi. Cînd măgîndesc ce mă aşteaptă la teatru, îmivine să-ţi dau dreptate. închipuie-şte- ţi : direct orul.. . nu vrea să a c cepte sch iţa de decor. Cică, e în contrast flagrant eu piesa. Păi, chiaraşa e : ar e d re ptat e. Dar ce poţiface tu, bie t prov inci al, ca să ţii

piept conc uren ţei eu Capita la ?Trebuie să produci contraste flagrante. O piesă bine îmbrăcată euidei trebuie să aibă un decor nud...Şi la un decor gol, cortină am să puno frunză de viţă... Da' ce, de dra-gul dir ect oru lui pu n eu în scenăpiesa ?

MONICA : Poa te de dra gul publ i-cului...

MARIAN : Naivă mai eşti ! De dragulcriticilor, Monico ! De d ragul unorcrit ici lucre z eu ! Decor stil izat —bucuria snobilor, scumpa mea. Par-că le pasă lor de pie să ? ! Sofoclesau Ibsen, totuna. Numai sa fie draperie în loc de perete, iar duşu-meaua să stea strîmb. Să încadreziastăzi scena în trei pereţi solizi în-se amnă să t e sinueizi, dr agă ! Şi-apoi, puntea. Fără punte, esti pier-dut... în teatru trebuie să te faciluntre şi punte...

REPORTERUL (luminat, timp de oclipă, pe balconul său) : Glumeste...Să-1 auziţi la şedinţă cum mai vor-beşte ! Mam ă, mamă...

MARIAN : Ext rao rdi nar cum trecevr em ea ! Şi-a m u ita t ce voiam săfac...

MONICA (drăguţă) : O gustare ?MA RIAN : Bin e zici, dr ag a mea. A

fi sau a nu fi ? Nic iodat ă n- am re a-lizat diferenţa cantitativă dintreocaziile cînd îmi dai şi celé cîndnu-mi dai să mănînc. Lasă, nu tederanja : iau o „turcească" în oraş.

MONIC A : Ai să iei pa tr u.MA RIAN : Ei, da, pa tr u — ce să-i

fac ? Nu pot lucra fără st imu len t.(Căutîndu-se prin buzunare.) Undemi-oi fi pus biletul pe nt ru meci ?

MONICA : Spune -mi, t e rog, fotbalu l

nu influenţează negativ asupra inte-ligenţei ?MAR IAN : Nu pr icep aluzia.MONI CA : N- am făcut aluzii, dr a-

goste : team în tre bat direct. La clinica, fotbal, acasă, fotbal : Şti inţ ape locul şase, Ivan suc acci dent ât,Mateianu vine-napoi...

MARIAN : Asta-i, că nu vine.MON ICA : Nici din gur a lui Gri goraş

nu mai auzi altceva. Şi aleargă me-

15

www.cimec.ro



reu de la o echipâ la alta... Parcâ-dOzon.

MARIA N : Să-i fie de b ine . Băiatdeştept. Silitor e, talent are. O săse descurce el şi singur în viaţă.Eu zic că n-are nici un rost să-1baţi la cap toată ziua, eu ideea căfaci pédagogie. Asta-i o idee fixa,bun ă num ai p ent ru oame nii care nuse pot realiza decît prin copiii lor.Noi însă sîntem plini de visuri, deplanuri creatoare...

MONICA (sceptică) : Şi de datorii.MARIAN : Ei da, şi de datorii...MONICA : Pu n răm ăş ag că-n toată

casa asta nimeni nu cîştigă cît noi,şi toţi trăiesc mai echilibrat.

MARIAN : De un de ştii ? Eşti învizit ă cu vecini i ?

MONICA : Nu. De la băi at ştiu . Eprieten cu toţi. Zice că ăştia desus — Kovâcs — i-au cumpăratbăiatului un microscop. Măcar că-soameni simpli. El i 1-a cumpărat.tatăl vitreg. Şi mai zice Grigoraşcă băiatul nu prea e bine văzut laşcoală. Totuş i, al nost ru îl ad mi ra :cică, vrea să devină atomist şi-i ungeniu pe care azi nu-1 înţ elegenimeni.

MARIAN : îi interzic lui Grigore să-1

înţeleagă ! îi interzic. Aşa începe deobicei... întîi îi înţelegem pe neînţe-leşi şi pe urmă devenim neînţeleşica ei ! Pe mine nici eu nu m- am mai

înte les de mu lt. Mers i ! (Dă să iasă.)Dar să ştii că-i băiat deştept Gri-goraş al nostru. Auzi ce gînduri —la unsprezece ani...

MONICA : Lasă, nu mai fi aşa de în-cîn tat ! Toa tă ziua e la Sc hultz . A îndrăgit vioara. Ai să vezi că iese şi

el artist.MA RIA N : Do am ne fereşte ! îm i pa rebine că-1 interesează sportul. Cel pu-ţin, nu se poate pune ipoteza manieidepresive...

(în apartamentul soţilor Marian sestinge lumina, reaprinzîndu-se la bal-conul Reporterului.)

REPORTERUL (vesel) : Bună dimi-

neaţa, mamă Schultz. Sprintenă ca în to td eauna ! Văd că te-ai şi apuc atsă deretici. Bun ă dim ine aţa , ne neSchultz. Ce tot cauţi, aşa de aferat ?

(Balconul rămîne în penumbră ; lumina trece la Schultz. Bătrînica tre-băluieşte prin casă ; nenea Schultz co-trobăieşte prin raftul cu cărţi.)

MAMA SCHULTZ : Ce te tot foieşti ?O să-1 trezeşti pe Matei.

NENEA SCHUL TZ : Cau t biografialui Mozart. (Ridicîndu-se.) I - a m p r o -mis-o ieri, dacă e cumin te... Despremicul Mozart eel genial...

MAMA SCH ULT Z : Afuri sită belea,bătrî neţea asta ! Noaptea nu put emdormi, d im ine aţa n e scu lăm în zori,de pa rc -a m avea tr eab ă ! Şi-apoi,mă rog, nici dumneata nu te maiast împe ri, pîn ă nu-1 trezeş ti. De-aia-i mereu nervos.

NENEA SCH UL TZ : Azi nu degeabam-am sculat devreme. Vreau să-1găsesc pe director. Am să-i spun cărenunţ la jumătatea de normă.

MAMA SCHULTZ : De ce să renunţi?NENEA SCH ULTZ : Nu mai am nici

poftă, nici énergie. Cîtă puteremai am, aş vrea să i-o dau nepoţe-lului. Un adev ăra t copil-minune !E de mn să fie el evul şcolii mêlefranco-belgiene... Armonia dintrecultura emotivă şi tehnica de vir-tuoz... Profesorii de azi... (Dă dincap, révoltât, arătîndu-i cum tragarcuşul profesorii de azi.) O să dez-veţe copilul de tuşele şi de digitaţiamea magistrale.

MAMA SCHUL TZ : Ai d rep ta te. Ces-ar al ege de el, aca să ? Ni-1 stri căde tot profesorii ăştia moderni. Ima-ginează-ţi, nu-i dau voie să între-buinţeze p em iţ a pen tru barbie. Aiade plus, cusută de mine, ou mînamea ! Zice că i-a u da t o scoică delemn. A făcut rană la bărbie. Şi-aumai şi bă tu t joc de el : cică, pe r-ne le se pu n pe sofa, nu p e vioară !

NENEA SCHULTZ (îngîndurat) : Vasă zică, e vremea să rămîn acasă.Exis ta chesti uni în ca re nu pot sănu m ă ames tec. Da r de : cine pun e

preţ pe părerea unui moşneag pen-sionar ? Nu ma i am d est ulă vigoa resă lupt ca odinioară. Ne-ajunge nouapensia, fireşte, dacă nu ne cheltuimtoţi banii cu Matei. Las' să-i cum-pere pă rinţ ii ce-i t re bu ie, că 11—ipunga doldora.

MAMA SCH ULT Z : Her rgo tt ! Cevorbe-s ast ea ? Pa rc ă te costă cevacopilul ăst a ? De -mb răc at îl îm-brac ă de -ac asă ; doa r n-o să-i soco-

teşti mî nea re a ?NENEA SCHULTZ : Dar banii de bu-zunar ? Cinci-şase lei pe zi — bom-boane, prăjituri, mai ştiu eu ce, aca-dele...

MA.MA SCHULTZ: Bun. Atunci dece nu i-ai dat drumul în tabără, lamare ?

NENEA SCHU LTZ : Să-şi petr eacăvacanţa départe de noi? ! Niciodată!Aici e locul lui, lîngă bunici. Ce-i

10

www.cimec.ro



drept, la mare e foarte sănătos... Arfi învăţat înotul.

MAMA SCHU LTZ : Să- noa te ? Păi nutot aşa s-a înecat copilul lui Io-nescu ?

NENEA SCHULTZ : Care Ionescu ?MAMA SC HUL TZ : Profe sorul de mu -

zică. Nu mai ţ ii mi nt e ?NENEA SCHULTZ : Ei, asta-i ! Acum

treizeci şi cinci de ani ! Pe vr em eaaia nici nu exis tau tab ere pe nt rucopii. Hai să fim sincer i, Hilda. ..Dumnea ta.. . du mn ea ta nu-1 laşi săfacă sport. Astă-iarnă, cînd 1-am dusla patinaj...

MA MA SCH ULT Z : Pa ti na j ? Dum neata nu ştii că la patinaj şi-a frîntpiciorul va ră -m ea Suzi ? (lndure-rată.) Ce-i drept, au tr ec ut vreodouăzeci de an i de atunci ... Ei, da roricît s-ar fi schimbat lumea — pa-tinele tot pa ti ne ră mî n, ce zici ?Alune că, nu-i aşa ?

NENEA SCHULTZ (nervos) : Da' celomorît de-o cărămidă care i-a căzut în cap ?

MA MA SC HULT Z : Ce tot vorbeşt i ?NENEA SCHULTZ : Toată viaţa omu-

lui e o necontenită primejdie în faţamorţii ! Nu zic, dacă (exagerînd) copilul ar rămîne definitiv la noi —

atunci se schimbă treaba. încet-în-cet, 1-aş învă ţa , f rumuşel , cîte ceva...MAMA SCHU LTZ : Ehei, d e cînd îi

tot spun eu E rikă i : Tu, fată, de cenu laşi cop ilu l aici ? Voi, eu bă r-batu-tău, mereu la concerte, mereu

în turnee, de, ca artistă... Şi mi-1lăsa ţi pr in toate căm ine le de zi,sau mai ştiu eu pe unde, sa se

îmbolnăvească de pojar într-o bunăzi... „Vai, să mă despart eu de co

pii ? Lun i, sau, do am ne fereşte, ani într egi ? O da tă eu capul, nu !"NENEA SCHULTZ (nervos) : Da', mă

rog du mi ta le, cine vorbe şte aşa ? Căeu unu l nu ma i pricep nim ic !

MAMA SCHULTZ : Cine să vor-bească ? ! Fiica noa st ră , Eri ka !

NENEA SCHUL TZ : Dum ne ata , Hilda,eşti cea mai cumsecade femeie dinlume. Să mai am o data douăzecide ani , din fericire , şi să vr ea u să

mă-nsor, din nefericire, tot pe dumneata te-aş lua. Dar să nu fii în stare — în treizeci şi cinci an i de căs -nicie — să te dezveţi de felul ăstabă năţ ea n de a vorbi la persoana

întî i ? !... Mă scoţi d in sări te cînd îlbagi mereu pe nenorocitul de „eu" în istorii încep ute la per soana atre ia. Pî nă la ur mă , nu mai stiucine spunea şi cui îi spune a. „Tuspuneai că eu..."

MAMA SCHULTZ : Te avert ize z cănu dau atenţie observaţiilor tale.Nu vreau ceartă. Sînt o femeie în-ţeleaptă. (Din obişnuinţă.) Ce progr am ai azi ?

NENEA SCHULTZ : Mă ocup o ţî răde Matei ; mai spre amiază, tree pela direcţiune... Dar unde naiba 1-ampus pe micu l Mozar t ? Nu mai în-ţeleg nimic ! Trebuie să-1 găsescne ap ăr at pîn ă se trezeşt e copilul ; i1-am făgăduit. Iar cînd îi promit euceva nepoţelului meu, apoi nu exista... (Brusc, găseşte cartea sub o faţă de masă, în fotoliu.) ...Hilda,Hilda !...

(Lumina se stinge la Schultz şi sereaprinde la balconul Reporterului,

pentru a trece apoi, încet, în curteaîmprejmuită a locuinţei lui Fodor De

nes. Se aude un huruit de motocicletă.Fodor, gâta de drum, e în faţa şopro-nului eu lemne. Auzind motocicleta,

face un gest de refuz, aruncînd priviri posomorîte în direcţia zgomotului. Anaiese în curte, îmbrăcată în capot.)

REPORTERUL (trist) : Nu te-nţelegdefel, tovarăşe Fodor. Iar te-aimîn iat pe lu me. Cine te-a sup ăra t ?Cine te-a m ai n ăpăs tu it ? Şi du m

nea ta, Ana ? ! De ce nu te- ast îm-per i, cînd ştii că eşti bo ln av ă ? E încă răcoare dimineaţa. Pleacă băr-batul şi dacă nu-1 însoţeşti pînă lapoartă !

(Claxon şi huruit de motocicletă.)

ANA (clătinînd din cap, eu un gest spre stradà) : Ko vâcs ?... Eh !... Ve-chea poveste.

FODOR : Repo vest ită de tin e mereu.

Las' să-1 ducă pe scumpul lui dePetrescu... Ala-i ştab.ANA : în tot dea un a pe tine te-a che-

mat întîi. Dacă tu nu vrei, de cenu 1-ar lua pe celălalt — măcar o

ju mă ta te din dr um ? !FODOR : Mîncare pusu-mi-ai ?ANA : Olec uţă de slă nin ă. (Timid.)

Dacă-1 lu am pe ăl' ma re , în de-cembr ie. .. viu , zece lei ki lu !...

FODOR : Iar începi ? Ce să-i fac dacă

n-am apucat la bani de porc decît în februarie... în veci n-ai să maiuiţi ches tia ast a ?

ANA : Lasă, lasă... am zis şi eu, aşa..(îşi aranjează capotul, cu grijă.)Nici tu nu-ţi uiţi supărările. Uite,şi povestea asta eu Kovâcs... Poatecă nici n-a vrut să te jignească...

FODOR : Ce tot în dr ug i acolo ?ANA : De, ştiu eu ? O fi avu t dr ep ta te

să te facă pasivist... Ţie nu-ţi pasă

.2 — Teatrul nr. I

www.cimec.ro



de nimeni şi de nimic... Fiecare tre*buie să pună umărul pentru o viaţămai bună.

FODOR : N-ai grijă, că pune dumnea-lui ! Nu zic — are, adevărat, o via-ţă mai bună. Apartament ! Da' dacătu eşti invidioasă...

ANA : Invidioasă ? Mai mare ruşinea,să te-audă cineva ! Două luni le-om

mai trage noi cumva, că nu-i moar-te de om. Ai trei mai mari totsînt la ţară.

FODOR : m Puteai să-1 trimiţi şi peFeri. N-ai avea atîta bătaie de cap.

ANA (simplu) : Oleacă de bucurie tot îi trebuie şi omului.

FODOR : Atunci ce mă tot sîcîi euapartamentul, şi eu pasivitatea, şi eutoate aléa ? Tu îţi ai fericirea ta, că

Feri e dumnezeul tău ! (Dă să piece. Sirena.)ANA (timid) : Nu pleca mînios, De

nes. N-am vrut să te supăr. Cîndpleci mînios de-acasă, nu-mi afluastîmpăr toată ziua. (H aranjeazăhaina.) Erai i'lăcău chipes, cînd m-ailuat... Ai făcut burtă de atunci,moşulică... Da' ochii-s tot cei deatunci, şi tineri... (Fodor o mîngîie pe creştet.) Ştiu, am cărunţit.

FODOR : Sînt unele de şi-1 vopsesc.ANA : Vorbeşti prostii. (Timid ) Da' un

permanent de nailon tot mi-aş face,de n-ar fi aşa scump...

FODOR (incurcat) : Te-ai interesat depreţ ? (Ana îi face semn că nu, zîm-bind.) Atunci de ce te lipseşti de-obucurie ?

ANA : Lasă. După ce m-oi duce din

nou la lucru. (Fodor dă să piece,aruncînd o privire plinà de amără-ciune, întîi càtre bloc, apoi către casalor.) Mi-au spus, la sfat, că o dărî-mă curînd. (îngrijorată.) Sau crezică nu ?

FODOR : O dărîmă, o dărîmă, n-ai tugrija asta. Da-s curios dacă mi-orda şi mie două odăi, eu baie şi eutoate aléa...

ANA : De ce nu ţi-ar da ? ! Aide Ko-

vâcs n-au decît un copil, şi tot le-adat.FODOR : Dar el e fruntaş.ANA : Parcă tu nu poţi fi ? ! Cine

crezi tu că-s ăia care locuiesc înbloc ? Uite, de pildă, Kovâcs. N-aajuns el maistru ?

FODOR : Pe dracu' ! la, colo, un şef de echipă — da-1 tămîiază toţi cape-un meşter.

ANA : Meşter e tot omul care-şi pr i-cepe meseria. Numai tu vrei sărămîi o viaţă-ntreagă în categoriaa patra.

FODOR (ţipînd) : N-am crescut eu, euomenie, patru copii ? !... Tu nu cîş-tigi un ban şi tot mie-mi scoţi ochii...

ANA (frîntă) : Cît am fost sănă-toasă...

FODOR : Hai, nu te supăra. Zău n-amvrut, dar... m-ai scos din sărite, euKovâcs ăsta.

ANA : De cîte ori ţi-a zis să te-ntorci în brigadă ! De ce nu te-ai dus ?

FODOR : Am eu motivele mêle.ANA : Ce fel de motive ?FODOR : Las-o moartă. (Din bloc se

aude o vioară : exersează micuţul Matei.) Cînd mă gîndesc că Feri alnostru, fără profesor şi alte-alea, îţi

zice o Dunăre albastră şi-un cia-cia-cia de ţi se moaie inima... Madau de ceasul morţii că nu 1-amputut vîrî la şcoala de muzică...

ANA : Moş Schultz 1-ar învăţa şi gratis. (Timidă.) Zicea mai săptămînatrecută că Feri al nostru are auzabsolut.

FODOR : Cu-atît mai bine ! Asta în-seamnă că n-are nevoie de mila ni-mănui. Da' ce sîntem noi ? Cerşe-

tori ?ANA : încăpăţînat om eşti tu, maiDenes !

FODOR : încăpăţînat ? De ce ?ANA : Pentru că stai pe loc. De ce

nu tennscrii la cursul de calificare?Poate ai cîştiga mai mult.

FODOR : Om de patruzeci şi cincide ani, să stau în rînd eu mucoşii?

ANA : Parcă-i ruşine ? Şi Roza lui

Petrescu s-a băgat la liceul serai.FODOR : Apoi, de, eu nu vreau sămă mărit eu Petrescu. (Pleacă.)

ANA (încet, numai pentru sine) :Două camere... bucătărie... baie... Cufaianţă... Ooof !... (Intră în casă.)

REPORTERUL, : Aşa a început şi ziuaasta : ca oricare din atîtea altele.Oamenii de-aici sînt şi ei ca toţiceilalţi. După ce au plecat la tre-burile lor şi n-au mai rămas acasă

decît copiii, mi-am continuât cro-nica unei zile obişnuite, aşa cum îmi trecea ea pe dinainte.

(In timp ce Reporterul vorbeşte,observînd viaţa blocului, se desfăşoa-ră forfota obişnuită a zilei : trecătorii,o femeie scoţînd un covor ca să-lbată, bătrîna Schultz traversînd curtea,un poştaş etc. De după bloc, cîntecuî copiilor ieşiţi la joacâ.)

18

www.cimec.ro



Nu-mi plac „bufniţele" care lucrea-ză noaptea. Mie-mi place zgomotul. îmi biciuieşte condeiul. Uite, acuma :cîntecul copiilor s-a strecurat uşorprintre rîndurile de pe hirtie şi ledă o muzică de ape...

ANDREI (voce, de după bloc) : Cefaci ? ! Bagă de se am ă ! (Cînteculcopiilor se intensified o clipă ; apoi,detunàtura cartuşului.)

FEM EIA : Ce-i ? Ce s-a -nt împ lat ?POŞTAŞUL : Explozie !REPORTERUL : Unde ?FEMEIA : După bloc.ANA (iese în goană) : Ce-a fost ?RE PO RTER UL : Nu ştiu... în spat ele

blocului...(Toată lumea dă năvală într-acolo.

Rămîne pe scenă numai Reporterul ;urmàtoarele cinci replici se aud de

afară.)FEMEIA : îngrozitor !O F EMEIE CU DESAGÀ : Nu-1 ati n-

ge ţ i !ANA : Doamne-dumnezeule ! Daţi-mi

drumul !PO ŞTA ŞU L : Desfă-i căma şa !O STUDENTÀ : Ce s-a-ntîmplat ?REPORT ERUL : Hab ar n-am.UN PENSIONAR (intră): Ce s-a-ntîm

plat ?FOCHISTUL (intră) : Habar n-am —

dar s-a auzi t pî nă jos, la cazane !(Urmàtoarele patru replici, de afarà.)

FEMEIA CU DESAGA : Apă ! Apă !POSTAŞUL : Un medi c ! Che maţ i un

medic !UN BARBA T : Salvar ea ! Telefonaţ i

la Salvare !FEMEIA : Repede, repede !STUDENTA (intră şi iese din scenă) :

Unde -i un telefon ?UN PESCAR (intră) : E de rău !MILIŢIANUL (intră) : Ce s-a-ntîm

plat ?REPORTERUL (la telefon, în odaia

de lîngâ balcon) : Alo, Alo, Salvarea ? Tri mit eţi urg ent o maş ină înStrada Noua. Un accident grav.

PENSIONARUL : Ce s-a-ntîmplat aici?POŞTAŞUL (intrâ) : Ce s-aude ?REP ORT ERU L : Vine !

(Se aud motorul şi sirena Salvării.)STUDENTA (voce, de afarà) : Loc !

Faceţ i loc !MILIŢIANUL (traverseazà scena, dis-

părînd după bloc) :Circulaţi ! Circul a^ , vă rog ! Ce v-aţi î ng ră mă di t ?(Voci, de afarà.)

POŞTAŞUL : Lăsa ţi-o să urc e !VOCI : Pe-aici ! Pe-aici !MILIŢIANUL : Circulaţi ! Circulaţi !

(Zgomotul automobilului, îndepàr-tîndu-se. Sirena Salvàrii. Oamenii se perindà încet în scenă, apârînd ddupa bloc.)FEME IA : Nenoroc irea v ine cînd nici

nu te-aştepţi.POŞTAŞUL : Nu se ştie...FEME IA : Cu m a răt a, săracu'...MILIŢIANUL (urcă în apartamentul

Reporterului, la telefon) :Alo, aiciron dul din circa a tre ia ! Tova răşu lPetr escu ? Tova răşe căpit an, vă ra -port ez : accident.. . în S tr ad a Noua...douăzeci şi şapte... La ordineledumneavoastră !

FEMEIA CU DESAGÀ : Asaa... îl faci, îl creşti, şi-apoi trebuie să-1 grijeşti,clung, o viaţă-ntreagă.

FEMEIA : Nu-i sigur că rămîne ciung.STUD ENTA : Nu-i sigur nici mă ca r

că scapă cu viaţă . N-ai văzu t ? Eraplin de sînge la ochi.

PEN SIO NAR UL : Ba la picioare. A-mîndouă i le-a retezat. Am văzutcum mă vezi şi te văd.(Intră Kovăcs şi Fodor.)

KO VACS şi FODO R (deodată) : Care ?MU NC IT OR UL : Nu ştiu. Un băiat.

Un cartuş de vînătoare, aruncat dealt copil, de la etaj. Âsta de jos1-a luat în mînâ şi-a-nceput să-1ciocănească. (Kovâcs duce mîna lacap, eu un gest brusc ; Fodor senâpusteşte în casa la el.)... Unul ară ma s înt ins pe jos ; ceilal ţi s-au împrăştiat, au fugit...

STUDENTA (curioasâ, către Kovâcs) :Al dumi tal e ?

KOVACS (ţipînd) : Cum, al meu ? Cevorbeşti ? !

STUDENTA : Am întrebat şi eu...KOVACS (înnebunit) : Unde 1-au

d u s ?PESCARU L : L-a luat Salv area . (Va-carm. Toatà lumea dă explicaţii.)

STUD ENTA : Nu ma i ap uc ă sear a.

(Kovâcs porneşte clâtinîndu-se, eu faţa îngropatâ în palme.)

MUNCITORUL : Stai, omule ! încotro ?KOVACS (buimac) : Andrei ! Andrei !

(Iese în goanà.)FEMEIA CU DESAGA : Ochii i i-a

ars. ochii ! Văzut-aţi cum a pălittăt îne -său ? Doamne, ce păca te potavea părinţii ceia, dacă-i pedepseştiaşa am ar ?

FOCH ISTU L : la ma i ta că-ţ i fleanca!MARIAN (intrâ val-vîrtej) : Cum îl

ch eam ă ?... Care-i ?... Cine-1 cu-noaşte ? ?

STUD ENTA : Nimeni nu-1 cunoaşte.L-a luat Salvarea.

MARIAN : Cîţi răniţi ?

19

www.cimec.ro



MUN CIT ORU L : N- ar e nim ic lapicioare !

REPORTERUL (amestecindu-se prln-tre ei, i se adresează muncitorului):Al cui e copilul ?

MUN CIT ORU L : Nu ştiu ! Era u vreoşase eu toţii, dar după accident auluat-o la fugă. (li indică o direcţie ; Reporterul porneşte în goană într-acolo.)

FEMEIA : Femeia care s-a suit în Sal-var e n u er a maic ă-sa ?

POŞTAŞUL : Nu ştiu.REPORTERUL (revenind) : N-aţ i aflat

nimi c precis ?MUNCITORUL : Cei de la Salvare tă-

<"eau chitic.FEMEIA CU DESAGÀ : Zis -am eu

totdeauna.. . Ale argă oame nii cît îiziulica de mare, se-nghesuie la au-tobuz, se tocmesc în piaţă. Nu daupreţ bun, de toate au grijă, numaide copii nu...

REPO RTERUL : Ştii ce ? Dacă-i aşa, în loc să-mi cotcodăceşti aici, du-teacasă şi ai grijă de-ai dumitale.

FEMEIA CU DES AGA : Io-te, ma iare chef de g lu me !

FOCHI STU L : L- am văz ut şi eu. E raplin de sînge. S-a nenorocit, sără-cuţul !

REPORTERUL : Uşor îţi mai vine săvorbeşti... (Se străduieşte să împrăş-tie mulţimea. De-afară se aude hu-ruit de motocicletă. Intră, năvălind în neştire, Kovâcs, urmat de Fodor.)

FODOR : Un de mi- e copilul ?KOV ACS : Unde mi- e copilul ?MU NCITORUL : Au plecat eu toţii.

Nu te mai frămî nta, omule. Doarunul a fost rănit.

POŞTASU L (calm) : Au fost mul ţi,

dar răn it e nu ma i unul . I-a luatpicioarele. (Kovâcs şi Fodor ies.)MARIAN : Nu ma i el poa te fi ! Gr i-

gore ! Grigoraş !FEMEI A : Hei, tov ară şe actor, ţi-am

văzu t eu băia tul . Fugea ca un iepure.

(Marian năvăleşte în direcţia în careau fugit copiii.)

BUNICA (intră) : Eram colo, în piaţamică, să tîrguiesc nişte gulii... şi-am

auzit că la blocurile noi, o grenadă...MUN CITO RUL : Gre nad a, pe dra cu' !De und e-a i ma i scos-o şi p-a sta ?Cartuş a fost !

(Intră soţii Schultz ; se vede cît decolo că nu ştiu nimic. Se opresc, în-mărmuriţi.)

NENEA SCHULTZ : Ce s-a întîmplat?REP ORTERUL : A fost răni t un bai e-

tel.

BUNICA : I^a zdreli t m îna u n glonţ...NENEA SCHULTZ (mai-mai sa lési

ne) : Mîna ?MAMA SCHULTZ (sprijinindu-l pe

moşneag. Disciplinată) : Matei ! (Pu-tin mai emoţionată.) Matei !... (Şimai înspăimîntată, pornind spre in-trare.) Matei !

NENEA SCHULTZ (disperat) : Matei !ILONA (intră în fugă, urmată de

Roza) : Bărbatu-meu n-a fost pe-aici ? Unde-i bă rb at u- me u ?

MUNCI TOR UL : Nu ştiu încotro s-adus.

ILONA : Atunci... Atu nci e Andrei !(Zgîlţîindu-l pe Nenea Schultz.)Spun e-mi drept, Andrei e răni tul ?De ce taci ? Pent ru că ştii că-i Andre i. Aşa e ? !

NENEA SCHULTZ (mormăind pen

tru sine) : Matei ! Nepoţelul nostru !El e, de bună se am ă !FODOR (iese din casă, răvăşit ; către

Roza) : Nimeni ! Nici An a — nu -mai paturile nefăcute. Cică-n Salva re s-ar fi ur ca t şi o femeie. Eaera ! Sîn t sigur !... Fe ri ! Feri !

MARIAN (soseşte în fugă, dinsprestradă) : Nu-i ! Nu-i nică ieri ! Nu-1găsesc !... Grigoraş !

ROZA (frîngîndu-şi mîinile) : Mircea!Unde eşti, Mircea ? Mirc ea ! !

(Toatà lumea aleargâ încoace şi-n-colo, înnebunită. Se aude o maşinăstopînd brusc. Intră Petrescu. Toţi nă-vălesc în jurul lui, explicîndu-i fărănici o continuitate.)

PETRESCU : Ven iţi -vă în fire, oa-meni bun i ! Cine are informa ţii

precise ? (Cineva face un gest îndirecţia in care au fugit copiii. Va-carm.)

MILIŢIANUL (intră, din direcţia opu-să) : Tovarăşe căpitan ! Am găsit uncopil în părculeţ.

PETRESCU : Adu-1 încoace !(Părinţii aşteaptă, înlemniţi.)

REP ORTERUL : Al cui e copilul ră -nit ?

NENEA SCHULTZ (gàsindu-l, lîngâmiliţian, pe Matei) : Har domnului,nu-i al me u ! (Se năpusteşte la co

pil, îmbrăţişîndu-l.)REPORTERUL (iese în fugà, foarte

tulburat, în direcţia din care a ve-nit Matei ; înainte de ieşirea sa dinscenă, se mai aude un ultim ţipăt disperat) : Al cui e copilul ?

C O R T I N A

20

www.cimec.ro



A C T U L II

Acelaşi decor. Ora 11 noaptea Repor terul stă pe balcon, ca la începutu l actului 1.

REP ORT ERU L : La am iaz ă a m aflatcine a fast. Cite nu s-au înt îm -plat de-a tunci ! Niciodată n- am săuit feţele părinţilor. S-au întors de

la spital, tîrziu, după-amiază. (Se face lumină ; e după-amiază. Fodor şi Ana se îndreaptă spre casă. Re porterul i se adresează lui Fodor.)Ce-i eu copilu l, tovarăşe Fodor ?(Acesta îşi vede de drum, fără să-lînvrednicească eu un răspuns.)

ANA : Ne-au trimis acasă. (Se opreştenehotărîtă.) Am stat eu el de cînd1-a luat Sa lva rea . Zicea do am nadoctoriţă că-i pe mîini bune copi

lul, şi că nu-i folosim eu nim ictot fră mîn tîn du- ne pe coridoarelespitalului. (Porneşte grăbită dupăFodor ; intră amîndoi pe poarta cà-suţei.)

REPORTERUL (către Marian, caresoseşte în aceeaşi clipă) : Petre !Pe tr e ! Ai vreo şti re ?

MARIAN : Nu mai face atî ta agi ta-ţie. Vin de la spital, de la nevastă-mea.

REP ORT ERU L : îl operează ?MARI AN : Deocamdată. nu. Supr ave-ghează tratamentul şi aşteaptă re-zultatele. Dacă reuşeşte să previnăinfectare a rănilor, copilul ră mî ne întreg.

REP ORT ERU L : Şi dacă nu reuşeş te ?MARIAN : O să ne bu cu ră m că scapă

eu viaţă. (Intră în bloc.)REP ORT ERU L : Vă amin tiţi ? Inc he-

iasem reportajul vorbind despre co-pii şi joaca lor. Credeam că şi ziuava avea aceeaşi încheiere. Mă gîn-deam că noi, obişnuiţi să privim înainte peste zeci de ani, vom puteaprevedea întîm plări le unei singurezile. (Citind din manuscris.) „StradaNoua, 27". (Amar.) M-am grăbit eutitlul ăsta. Mai potrivit ar fi (corec-tează manuscrisul, scriind ait titlu)..Accident în Strada Noua". Cît despre cronică — o să scriu alta. Nuun a obi şnui tă ; nu desp re fapte cares-au petrecut, ci despre ceea cese întîmplă acum, în clipele astea.Complicatele întîmplări ale vieţii.

(Lumina trece încet la bucătăria luiPetrescu. Arma de vînătoare nu maiatîrnă în cui, pe perete. Roza îşi vedede treabă, foarte nervoasă, dar stăpî-nindu-se cît mai mult.)

PETRESCU (intră, căutînd din ochi puşca) : Unde-i ?

ROZA : în că mară , ca de obicei.PETRESCU : Ai înnebunit ? Azi-dimi-

neaţă atîrna pe perete.ROZA (atît de sinceră, încît credechiar ea că e adevărat) : Să orbescdac ă er a acolo !

PETRESCU : Nu te mai recunosc.ROZA : Nici eu pe dumn ea ta . Te

credeam om deştept. Ai o casă capah aru l, un copil între g, slujbăbună . De ce vrei să le strici toa te ?

PETRESCU : Ti-e frică ?ROZA (încurcatà) : Nu pentru mine.

PETRESCU : Copilul... nu poate fi trasla răspundere.ROZA : Atîta mai ştiu şi eu.PETRESCU (privind-o îndelung) : Ciu-

dată făptură mai eşti tu ! (Dă să in-tre în cămară. Roza îi aţine calea.)Lasă-mă să i ntr u !

ROZA (din ce în ce mai nervoasă) :Ce tr ea bă a i în că ma ră ?

PETRESCU (calm) : Vreau să numărcartuşele.

ROZA : în c ăm ar ă nu int ri nici de- arfi să-mi dau duhul aici, pe prag.

PETRESCU : Şezi. (Roza nu pricepe.)Te rog, stai jos. Şi dă- mi cheia !(Roza se aşază, dar nu-i dă cheia.}Ascu ltă-m ă, Roza : o singu ră ţin tăa m avut în via ţă — în orice sit uaţ ie,să nu caut drumul cel mai uşor.Mai întîi, dreptatea.

ROZA : Aşa vr ea u şi eu să fac, pen

tru că...PETRESCU (atent) : Pe nt ru că... ?ROZA (încurcatà) : Pe nt ru că nu me

rit! . . şi nu mérita nici copilul sărămînă fără tată.

PETRE SCU : Ştii ce spune legea ?„Neglijenţă culpabilă din pa rte a pă-rinţilor".

ROZA (puţin mai liniştită, influenţatăde calmul lui Petrescu) : Negligenteşti, îr tr -a de vă r, nu zic ba. Darasta n-o ştim decît noi doi, dumneata şi cu mine. Vinovat însă nupoţi fi... Eu nu îngă dui una ca a sta !

PETRESCU : Ştii tu ce- nse amnă „onoa-rea uniformei" ?

ROZA : Cins te şi omen ie.PETRESCU (îngîndurat) : Da. Şi mai

aies : conşt iinţă social ists.ROZA (nehotărîtă) : Poate.PETRESCU : E în joc o viaţă de om.

21

www.cimec.ro



ROZA (încet) : Ştiu.PETRE SCU : S-a neno roc it un om.

Poate, pentru toată viaţa. Vrei săfug de răs pu nd er e ?

ROZA (pe gînduri) : Chiar dac-ar ficăzut de la noi... Stă mărturie toatăcasa că dumneata nu erai acasă. Eurăspund.

PETRE SCU : Legea nu rec unoa şteresponsabilitatea unei persoane stră-ine.

ROZA : Per so an ă st ră in ă ? Eu ? Ştiice ? Du-te, nu mă ră -ţ i car tuş ele ! Eu,str ăin ă ? De pa tr u ani înche iaţi stauaici, cu credinţă. Roza lui Petrescu— sluga credincioasă !

PETRESCU : Ce vorbe-s astea ?ROZA : Da : slugă cred incioasă .

Aş a-mi zice toa tă casa. Roza luiPetrescu... Sau... sau... Mai bine sănu vor bim !

PETRE SCU : Cine -a zis as ta ?ROZA : De bîrfeli îţi arde ? Dumneata

spuneai că e în joc o viaţă de om.Viaţa unui pui de om. Poftim, du-teşi pune în joc şi viitorul copiluluidum ita le. Că mul t ar e să-i folo-sească celuilalt !

PET RESCU : Mie -mi foloseşte, Rozi-ca... Tot n-a ş pu te a tr ăi liniş tit.Legea...

ROZA : Una-i l egea şi alt a- i via ţa.PETRE SCU : Viaţ a me a e înc hin atălegii. (Intră în cămară, revenind cuarma şi cartuşele.)

ROZA : Toate ?PETRESCU (răsuflînd, uşurat) : Pînă

la unul !ROZA : Har domnului ! (Oftează, uşu-

rată.)PETR ESCU : Dac ă cel rănit era Mir -

cea, i-ai fi cerut socoteală făpta-

şului ?ROZA : L-aş fi zdrobit.PET RESCU : Eşti frumoasă, a cum .

Niciodată nu mi-am dat seama căeşti frumoasă. Şi rea. N-aş fi crezut.

ROZA : îţi ar de de gl um e !PET RESC U : Nu glumesc. Nu ma i ţie

îţi pot da prin cap glume cum afost aceea cu puşca.

ROZA : Mai las-o încolo de puş că !PETR ESCU : Cre dea m că s-a ispr ăvit

cu vînă toarea.. . Vînă toarea ? !... Păi ,atunci...

ROZA : Tii, că bi ne zici !... Mai e unvînător la etaj. Mi-a întunecat dum-nezeu minţile, de nu mi-am adusam in te mai de vr em e ! Kovâcs... Ko-vâcs Andrei. De bună seamă că ela fost ! Veşnic tot desface la ca rt u-şe. O data i-a dat şi lui Mircea untub gol.

PETR ESCU : Mi-e ruş ine. Acu m mi- eruşine !

RO ZA : De ce ?PET RES CU : Ne par e b ine că a că-

zut pacostea pe alţii.ROZA : Mie-mi pa re b ine ? Du mn ea ta

crezi că eu n-am inimă ?... Dar simt,aşa, ca o uşurare...

PETRESCU : Eu nu pot s-o simt. (Dăsă iasă.)

ROZA : încotro ?PET RESCU : La Kovâcs .ROZA : De ce toc mai du mn ea ta ? Dă

un telefon, să trimită pe altul.PETRES CU : Pe m ine m -a u trimis .ROZ A : Spun e-le că ţi-e prie ten.PE TRE SC U : Ce- are a face ? Eu tr e-

buie să găsesc vinovatul.ROZA : Atunci ?...PET RESCU : Atunci , m ă du e şi cer-

cetez.ROZA : Nu-i uşor.PETRE SCU : Nu, Rozico !

(Lumina din bucătăria lui Petrescuse stinge şi se reaprinde în aparia-mentul lui Kovâcs.)KOVÂCS : Vorbeşte !ILON A : Plesneşte-1 ! Fă rî mă- i oase-

le ! Acu ' să te văd, da că- i eşti ta tăad ev ăr at ! Acu ' să faci dova da. Vezi,mă, în ce nenorocire 1-ai vîrît petat-tu ? !

KOVÂ CS : Taci odată, Ilona ! Pa rc ăde necazul me u e vorba ac um ?Măi, vorbeşte odată, măi ! Cine estatu ? Tu, c ar e cresti ai ci, sub ochiimei ! ? ! Ai rup t- o la fugă cu pu ş-tim ea? Ai fugit de ră sp un de re ?Vorbeşte !

ILO NA : Cu m ai pu tu t face u na caas ta ? Ai s-a jung i la casa de co-recţie !

AND REI : Nu- mi pasă ! La să -mă -nDace, mamă.

KOVÂ CS : And re i ! De-a cu' şi eu ziccă acolo ţ i-e locul !

ILONA : Va să zică, îl laşi să-1 ducă?Nu cli nte şti un deget ca să scapicopilul ? La vînă toa re, cu motoci-cleta, i-a plăcut lui Petrescu, darcînd sîntem la greu, nu-i ceri aju-t o r u l !

KOVÂ CS : Vrei să-1 mit uie sc ? Cevrei să fac ?ILO NA : Nu ştiu... Da r da că eş ti ta tă

ade văr at, apoi fă ce ştii pe nt rucopil.

KOVÂCS : Ilona, ieşi afară !ILONA : Ce-ai zis ?KOVÂCS : Am zis să ieşi afară. Lasă-

ne singuri, să discutăm între noi—că aşa în veci nu -i ma i dăm decapăt.

22

www.cimec.ro



TLONA : Aş aa a ? Bine. .. în sfîrşit ,ţi-ai d at ar am a pe faţă ! Haid em,An drei ! Noi nu ma i avem ce căutaaici. Apartamentul ăsta 1-a primitfruntaşul în muncă Kovâcs Janos.Am să mă duc eu unde trebuie, casă vezi ce-nseamnă o mamă, o mama bu nă ! Am să cad în genunch i

în faţa mil iţ ian ului ; am să pl îng ;a m să-1 implor !

ANDREI : Nu ma i face scene, ma mă !KOVÀC S : Ilona, ieşi afară !ILONA : Nenoroc ita de mi ne ! (Iese.)KOVACS : Stai, băiete. Am să-ţi spun

ceva. Ştii, cînd veneam eu motoci-cleta — eu şi eu ne ne a Fodor —, îmiziceam mereu : nu, lui Andrei nu is-a putut întîmpla nimic, e băiatmare ! Dar, nu ştiu cum, bănuiam eucă, într-un fel oarecare, eşti ameste-cat şi tu. Tocmai cînd dădeam colţul,aud pe cineva strigînd : „Cartuşul acăzut de la etaj". Şi-am avut atunci,măi băiete, un gînd urît. Ştii, ungînd pe care nu ţi-1 destăinuiesc de-cît ţ ie ; de altfel, 1-am al un ga t decu m s-a ivit — îmi er a ruş ine . îm iziceam aşa : doi vînători locuiesc laetaj. Eu şi eu Petreseu. Mireea e mi-cuţ, nu-şi dă seama ce face... Ei, spu-ne şi tu, mai, dragul meu, nu-i jos-nic un asemenea gînd ?

ANDRE I : De-un ceas n-au d altc evadecît că sînt un ră u şi un str ica tfără conştiinţă. Nu înţelegi că n-amvr ut ? Nici du mn ea ta nu vrei săcrezi, nici dum ne at a ? ! Lu cr am euin s tr um en té e la masă , ca şi în al tedăţi... Am mai desfăcut eu destulecar tuş e ; scot pu lb er ea şi alicele,că-mi tre bui e tub ul gol. Niciodatănu s-a-ntîmplat nimic. Acum, a că-zut un cartuş de pe pervazul fere-str ei. De ce-a căzut ? Eu — ca unnebun, pe scări în jos... Pînă am a- ju ns — gât a ! Gon ise m degeaba. E-ram în poa rtă, cînd a bubuit.. . Şiacuma eu sînt nemernicul ? Eu, caream a lergat ca un neb un ?

KO VA CS : înteleg. .. Da r tu eşti şiun om de onoare : trebuia să ai cu-rajul răspunderii. Să dai bir eu fu-giţi i, ca un la ş ?...

ANDREI : Am dat bir eu fugiţii ! Undecrezi că a m fugit ? La dum ne at a, lafabrică, de-a dr ep tu l ! Da ! La cinevoiai să mă d uc ? Cui să-i spun ces-a-ntîmplat ? Numai că n-am pututsă intru. Nu m-a lăsat portarul. Zi-cea că-ţi trimite vorbă.

KOVÂCS : Ce i-ai spus ?AND REI : Doar atî t : să-1 anu nţ e pe

lăcătuşul mecanic Kovâcs Janos...Neapărat să-1 anunţe, pentru că

acasă la el a fost rănit un copil.N-am isprăvit bine de spus, căte-am şi văzut ieşind în goana marepe cealaltă poartă, eu motocicleta. îlluaseşi şi pe ne nea Fodor. V-aşmai fi putut eu ajunge, dar... nu măsimţeam în stare să-1 privesc în ochipe nenea Fodor.

KOVÂ CS : Vezi, dra gul meu : s-a-n

tîmplat un accident — şi cineva...trebuie să răspundă.

ANDREI : Ştiu.KOV ACS : De altfel, nu tu eşt i ră s-

punzător. Eu singur sînt de vină —pentru că las vraişte prin casă tre-buri din astea.

ANDREI : Nu-i ad ev ăr at ! Du mne at ahabar n-aveai că eu îţi iau din car-tuşe.

KOVÂCS : N-are importanţă.PETRESCU (intră) : Noroc ! Vâd că te

pregàteai de plecare, Andrei. Du-te,a m puţină treabă eu taică-tău.

ANDREI (încet, disciplinât) : Nu măduc. Am şi eu buletin — nu mai sîntcopil.

PET RESC U : Hai, fii cumi nte , lasă-nesinguri... deocamdată. (Andrei iese,încurcat. Petrescu notează ceva încarnet.)

KOVÂCS (frămîntat) : Şezi. îmi ve-de am de t re ab ă în hal a de mo n ta j ,

cînd aud strigînd de la balustradama cara le i : „Hei, cine stă la blocu -rile din Str ad a N oua ? S -a-nt împl atacolo o nen oro ci re eu un băie ţel !"Am sărit deodată — Fodor şi eumine — şi dă-i drumul eu motocicleta. (Se întrerupe, încurcat.) Multegîndur i cîinoase mai ar e omul înastfel de împrejurări.

PETRESCU (la fel de încurcat) : Da...

Am constatât şi eu.KOVÂCS (răsuflînd, ca după o mărtu-risire) : închipuie-ţi, ce situaţie : ta-tăl victimei eu tatăl făptaşului — peaceeaşi motocicleta. Nu-i ciud atăviaţa asta ?

PETRESCU (scoate carnetul) : Iar tâ-mă (din adîne), Janos. (Desface bra- ţele larg, vrînd parcă să spună : da-toria mă obligă. Apoi începe să no-teze.) Numele : Kovâcs Andrei...

KOV ACS : Bali nt Andre i ! Ştii, dupătaică-său...PETRE SCU : A, da, fireşte... Bal int

Andrei.. . Vîrs ta : şaisp rezec e ani...(Pauză îndelungată.)

KOVÂCS (se caută prin buzunare,nervos, după ţigări) : Trebui e să ştiică băiatul a venit să mă caute lafabricâ. El m-a anunţat. într-un cu-vînt... Da' eu el să nu vorbesti acuma, că-i tare frămîntat. Am să-ţi

23

www.cimec.ro



spun tot. (Se caută prin buzunare. Zgomot, de-afara. In faţa garduluiapare Fodor.)

FODOR : în dat ă, Ana. Vin î nda tă !KOVACS (aude vocea lui Fodor şi

priveşte pe fereastră ; apoi, lui Pe-trescu): O clipă, te rog, să aduc nişteţigări. (lèse, pentru a reapărea in faţablocului. Se apropie de Fodor.) Denes... Ascultă-mă, Denes...

FODOR : Nici un fel de Denes !...KOV ACS : Eu r ecu nosc că...FODOR : Prea tîrziu, tovarăşe Kovâcs.KOV ACS : îmi p ar e n esp us de rău...FODOR : Dar mi e ! !KOV ACS : Tova răşe Fodor... Nu ştiu

cum s-ar putea îndrepta lucrurile... îmi iau toată răspunderea...

FODOR (cu ură) : De îndreptat nu poţi îndrepta, dar de răspuns, ai să răs-

punzi, fii pe p ac e !(Intră pe portiţă ; Kovâcs stă la în-doialà, o clipà, apoi intră şi el, cu pas

ferm. Se aprinde lumina la familla Marian.)

MARIAN (in fotoliul de lîngă telefon. La radio, Simfonia a IX-a de Beethoven) :Tot nu-i faci încă o-pe ra ţi e ? Ce să-i spun ? Nu-1 potiinişti. De patru ori a fost pînă

acum. Bine, bine... Am să-ncerc.(Bătaie in uşă. Marian pune recep-torul in furcă. Intră Fodor).

FODOR : Veşti pro as te ?

MARIAN : Nimic nou . S itu aţi a e caşi acum o oră.

FODOR (agitât) : Erai cu telefonul în mînă, dar nu vrei să-mi spui.De ce ai trî nti t rece ptor ul aşa deiute ? Cu spitalul vorbeai, nu-n cerc asa mă duci. (Nervos.) Vorbeşte,om ule ! Trăie şte , ori ba ? !

MA RIAN : Fii pe pace , e pe mîinibune... Nevastă-mea o să-1 opereze.

FODOR (incordat) : O să-1 operez e ?MA RI AN : Nu crezi că va face tot

ce e ome neşte cu pu ti nţ ă ?FODOR : Ba da . Dar nu şt ia m că

trebuie opérât.MAR IAN : Să fim calmi. Adi nea uri

mă întrebai dacă copilul mai tră-ieşte. Asta înseamnă că-ţi dai sea-ma în ce primejdie a fost.

FODOR (innebunit) ; „Fost" ? Cine a

fost ? Este, nu ? Ziceai că tr ăieş te !MARIAN (disperat) : Trăieşte, tova-răşe Fodor, trăi eş te ! Te rog, ia loc... încercam doar să-ţi argumentez.

FODOR : Nu- mi ar gu me nt a. Mai bin etelefonează.

MARIAN : Te rog, stăpîneşte-te. Omulse deosebeşte prin...

FODOR (pătimaş) : Uşor mai vorbeşti!Nu-i copilul dumitale.

(Pauzà.)

MARIAN (într-un tîrziu) : Te rog samă crezi că-mi pare rău din toatăinima.



FODOR (încăpăţînat) : Iţi pare, dartelefon nu dai.

MAR IAN : De şa pte ori am telefonatazi după-masă. La urma urmei, deaia stau aici, ca să ţin legătura între clinică şi dumneata. Să fimcalmi.

FODOR : Eu recunos c că... (nesigur)...că nu sînt calm. Eu sînt amărît.

Atît de amărît, încît îmi zic întrunacă mai bine era să nu apuc ziuaasta !

MARIA N : Te cred, dar tr ebuie săprivim faptele aşa cum sînt. Ştiu,ai să SDui acum din nou : „uşorvorbeşti : al dum it al e e teafăr".

FODOR : Nu vo ia m să te jignesc. Ei,dar o iau din loc ; te las în pace,tovarăşe.

MA RIA N : U nd e te duci ?FODOR : La clin ică.MARIA N : Stai, omul e, nu pric epi ?

La ce bun să baţi dr um ur il e ?Mi-au p ro mi s că tel efonează ! Aş-teaptă aici rezultatul.

FODOR : Ai dr ep ta te ! (Nehotărît.)Mă duc pînă acasă, la nev as tă,să-i spun că au să-1 opereze. Bine?

MARIAN (énergie) : Nu-i bine. Dim-

potr ivă : e rău ! De ce s-o ne lini ş-teşti şi mai tare, cînd şi-aşa-i bol-navă ?

FODOR : Atu nci ce să fac ?MA RIA N : Aşa ză- te dincoa ce, că e

mai comod. Aştepţi aici pînă te-lefonează. Vrei o t urcească ?

FODOR : Mulţume sc. nu obişnuiesc.MAR IAN : O ţuică ?FODOR : Asta vre au. (Beau.)MARIAN (încercînd să-i schimbe

preocupările) :Mergi pe la teat ru ?FODOR (nedumerit) : Teatru ? (Vag.)Uneori.

MA RIA N : Mi- ar plăcea să ştiu cespectacole ai văzut la noi. Avem şipiese pentru copii, foarte frumoase...

FODOR : Bie tul Fer i, deunăzi a fost...MARIAN (bagă de seamă că a făcut o

gafă ; il întrerupe) : Mă interesează în special pă re rea adu lţi lor . Ce-ţipla ce şi ce nu ? Despre as ta să-mivorbeşti.

FODOR (îngîndurat) : Ce-mi place ?Tot. Da', m^i ales, aléa eu muzică .Şi-mi plac şi piesele în care e vor-ba... — cum să-ţi spun ? — ...despreviaţă. (Brusc.) Să mă ierţi dacă amzis ceva rău...

MAR IAN : Ba deloc : ceea ce spuidumneata e foarte adevărat. Eu sîntexact de aceeaşi parère. (Fodor în-

cuviinţează din cap, nehotărît.) Mailuă m un păh ăre l ? îţi place ? Pr u-nă curată, şaizeci de grade. E dela un pacient de-al nevestii. în general însă, nu acceptăm nimic dela nimeni. (Vrînd să-l distreze peFodor.) Pentru că dacă am accepta,s-ar umple casa de orătănii îndo-pate. Pacienţii de la ţară sînt foarte darnici.

FODOR : Zău că nic i eu nu m-a şzgîrci, dacă mi-ar putea vin deçà bă-iatul.

MARIAN (dîndu-şi seama de nouagafă, foarte énergie) : Cum îţi ima-ginezi aşa ceva ? ! Nici gînd ! (Càu-tînd o ieşire.) Ei, dar ce zici deOthello ?

FODOR : Àla de-i aşa gelos ? Fainăpiesă... De, se-ntîmplă... Toţi am fostgeloşi, măcar o dată-n viaţă.

MARIAN : Ba eu, nu. Cred că nicin-aş fi în stare...

FODOR : Şi apoi.. . cu m s-ar zice... şimilitărie am făcut eu toţii. Numaibă ia tu l meu , Fer i, n u ştiu dac-oface...

MARIAN (agăţindu-se eu disperare desubiect) : Apro po. Ştii, în război,mi-au degerat şi mîinile şi picioa-rele. Credeam că nu se mai alege

om din mine... (Fodor oftează.) Dar,vezi, acuma nu mai am nici pe dra-cu'. (A epuizat şi ultimul subiect.Tăcere penibilă. Nemaiştiind ce să

facă, Marian deschide aparatul de radio. Se aude finalul Simfoniei a IX-a.) Sper că nu te supără muzica.

FODOR : Nu, defel. Că doar n-a mûrit nimeni în casă... (Marian toarnădin nou in pahare, grăbit, ca săschimbe subiectul. Fodor zîmbeşte.)

Nu-s eu chiar atît de prost casă nu pricep... Dumneata vreisă mă gîndesc la altceva. Să ştiică eşti un om cumsecade, tova-răşe Marian. (îl prinde muzica.)Frumoasă muzică... (Marian intensi

fied tonul aparatului, bucuros clui Fodor îi place.) Cîntă şi el, lavioară.

MARIAN : Cine ?FODOR : Fer i. Voiam să-1 dau să-n-

veţe. Soră-sa mai mare e la facilitate. Are şi bursă. Eu rămîn ce amfost : un fel de jumătate de om. Baau zis că-s şi pasiv. Că nu-s com-bativ. N-au decît să dea din gură.Viitorul al lor este, al copiilor.

MARIA N : Viito rul e şi al dum itale,tovarăşe Fodor.

FODOR : Viit orul meu ? (Cu simpli-tate.) Să muncesc o viaţă întreagăpentru un... invalid. (îşi îngroapă

www.cimec.ro



faţa in palme, oftînd.) Aşa mi-isoarta. Aşa mi-a fost scris.

MARIAN (cramponîndu-se de noulsubiect) : Soa rt ă ? Aşa ţi- a fostscris ? Prosti i ! De viaţ a băi atu luidumitale poartă grijâ o ţară-ntrea-gă. Ce \i-e scris ? Ţi- e scris că-nceasul acesta sînt la patul copiluluitrei medici . Soa rta noa str ă nu-i lavoia întîmplării, ci e supusă legilorvieţii. (Sună telefonul. Fodor apucăreceptorul, dar Marian îi înlăturămina eu un gest cald. La telefon.)Da, eu. îl operează ? Bun. îmi trimi-te vorbă să fiu liniştit ? Foarte bine:sînt liniştit. Mă che amă mai tîr-ziu ? Mul ţum esc. (Pune receptorulîn furcă.) Ei, vezi ? !

FODÔR : Atîta ?MAR IAN : Pe nt ru mom ent . Fii lini-

ştit : e pe mîini bune. (Fodor dă să piece.) Mai bem ? Ui te şi ni şte fur-securi... sau preferi sal eur i ? Ne-vastă-mea le face tare bune. (H o/e-ră.) Nu vreau s-aud nimic. în cazulăsta , nu acc ept să fiu cont razi s.Pofteste !

FODOR : Mulţumesc. (Din nou atent la muzică.) Fericit trebuie să fi fostomul ca re a făcut cîn tecul â sta !

MARIAN (bucuros că are din nouun subiect) : Beethoven ! (Inspiraţiebună.) Imagine ază-ţi ! Era surd.

FODOR : Vre i să mă consolezi !(Incurcat.) Ti-am dibuit eu meseria...(Zimbind.) Ştii, de multe ori m-am

întrebat ce-i aia „regizor de teatru".Acuma ştiu. E unul care le potri-

veşte pe toate în aşa fel ca fiecaresă găsească ceea ce-i place.MARIAN : O definiţie précisa. Să ştii

că ai simţ pentru artă.FODOR (îmbunat) : Aşa-i toată fami-

lia noastră... Ştii, obişnuiesc să dese-nez cîte o dată, însă numai aşa, pentru sufletul meu. Dar copilul e oadevărată minune. (Se posomorăşte.)Ad ev ăr at ă mi nu ne a fost... că, deac um îna int e, cin e p oat e şti ? !...

MARIAN : Adin eaur i îţi expl icam căeel mai de prêt lucru din om estesufletul.

FODOR : Slab ă mîng îier e ! Mie-m itrebuie copilul de ieri, copilul veselşi întreg. Pe acela să mi-1 dea îna-poi cineva, tovarăşe Marian. (Pau- zà. Nu se aud decît acorduriltriumfàtoare aie Simfoniei a IX-a.)Mai telef onăm ?

MARIAN (privindu-şi ceasornicul) :Cred că acuma putem încerca, tova-răşe Fodor.

(Ridică receptorul şi formează nu-màrul. Muzica se aude mai tare, acoperind. Lumina se stinge în locuin- ţa lui Marian şi se reaprinde laSchultz. Nenea Schultz îşi priveşteceasornicul, nervos şi nerăbdător. ln-trà marna Schultz.)

NENEA SCH ULT Z : Pe u nd e ai ho i-nărit ?

20

www.cimec.ro



MAMA SCH ULT Z : Am da t o fugăpînă în oraş. Nu pot sta eu mîinile în sîn, cînd se întîmplă o asemeneanenorocire.

NENE A S CHU LTZ : Iar îţi vîri na -sul ? De cîte ori ţ i- am spus să nute amesteci în tre bur ile alt ora ! ?

MAMA SCH ULT Z : Doar nu-t i închi-pui că am să privesc liniştită moar-tea unui copil.

NENEA SCHULTZ : N-a i decît săplîngi, dacă pofteşti, dar nu teame ste ca ! Te-ai du s să depui mă r-tu ri e ? La mi liţ ie ? Ca să ne dă mnumele în spectacol, pe la tribunale,dacă o fi să iasă procè s ? Doamnefereste !

MAMA SCHULT Z : Aber, Ric har d !Am făcut o plimbare, să-mi uşureznervii.

NENEA SCHU LTZ : Asta-i altă tre a-

bă... Ce mîn că m azi ?MAMA SCHUL TZ : A m uit at să cum-păr pîine. De cînd mă ştiu, nu mis-a-ntîmplat una ca asta. Ei, nu facenimic ; cobor eu mai tîrz iu. (îngîn-durată.) Ascu ltă, Richa rd ! De ce ofi omul făcut în aşa fel încît să-ifie groază de nenoroci re şi demoarte ?

NENEA SCHULTZ (trăsnit, la cuvîn-tul „moarte") : Matei ! Unde-mi eşti,

Mate i ? Poftim în casă, imed iat ! Sănu te prind că mai ieşi fără ştireamea. Treci la exerciţii... (Revine.)

MAMA SCHUL TZ : De-acu' nu-i maidai d ru mu l în curte nici odată ?

NENEA SCH ULT Z : Ei, ast a-i ! Darm-au apucat nervii cînd ai zis că-ipe-afarà...

MAMA SCHULTZ : Pr ea chinuieşticopilul, Richard. (Se aud exerciţiide vioară.)

NENEA SCH ULT Z : Ştii ce ? Pre fer săte ascult cînd faci filozofie. Te-ai în-tr eru pt und eva p e la groaza demoarte. Pe cuvîntul meu, sînt curios ce idei noi ai în problema asta.

MAMA SCHULTZ : Ja , so ! Voiam săspun că ne e groază tu tu ro r demoarte. Ocolim casa îndoliată şi nune gîndim că, mai devreme sau maitîrziu, tot îndoliată are să fie şi anoastră — şi atunci au să ne oco-

lească alţii pe noi.NENEA SCHULTZ : Ha r Dom nul ui !Ai t ra s concluzia ! Ai fost cît sepoate de originală. Acum sper că osă te ocupi de pîine... (Spre usaodăii vecine.) Matei dragă ! Adu-miun pahar eu apă. (Vioara se între-rupe.)

MAMA SCHULTZ (nervoasă)i: Ja , sowa s ! Nu eşt i în st ar e să -ţi iei sin-

gur a pa ? O data, fetiţei ver işo ară -mi i-a explodat în mînă sticla eusifon !

NENEA SCHULT Z : Ascultă, dra gamea , H>0 nu face explozie ! Darn-are a face. Mă duc să mă servescsingur. (Iese. Marna Schultz trebălu-ieşte prin odaie. Din nou exerciţiilede vioară, din odaia lui Matei. MarnaSchultz se linişteşte. Nenea Schultz

revine, gesticulînd nervos.) Nu i s-arfi întîmplat nimic.MAMA SCHUL TZ : Bine, bine, dă-i

înainte ! Şi, dacă ţii ne ap ăr at să ştii,iaca, îţi spun : n-a lipsit mult, azi laamiază...

NENEA SCHULTZ (exaspérât) : Alt-ceva n u mai poţi disc uta ? Atunciprefer să tăcem.

MAMA SCHULTZ (tot trebăluind înainte) : Grozav s-au mai înmulţit mo-

liile an ul aces ta ! Tr eb uie să iaunaftalină.NENEA SC HUL TZ : Nici pîinea n-o

mai ţii mint e, d arm it e naftali na !Und e mi-ai hoină rit pînă ac um a ?

MAMA SCHULTZ : Dacă eşti chiaratît de curios, iaca îţi spun : am fostla clinică.

NENEA SCHULTZ : Ce tr ea bă aveaidu mn ea ta acolo ?

MAMA SCHULTZ : Nu „ce". Cu cine.L-am rugat pe doctorul Crişan saaibă grijă de băiatul lui Fodor. Zi-cea să fiu linişti tă, că pe nt ru ei toţicopiii sînt la fel. Dar eu cred că o-leacă de intervenţie nu strică. Maiaies dacă trebuie opérât.

NENEA SCHULTZ : Nu m ai s pune !Te pomeneşti că-1 coase mai frumos.dacă intervi i tu !

MAMA SCHULTZ : Tii, ce bărbat spirit ua l ! Să vor bim serios. Ştii ce vîl-vă s-a stîrnit cu ist oria ast a ? Und emai pui organele s ani tar e ! Pa tr u aufost azi pe-aici : de la grădini ţă , dela dispensar, de la... mai ştiu eu deun de ? ! Lu me a ast a noua, cu orîn -dui rea ei, le-a format oamenilor...wi e sagt m an schon ?... spi rit ul decolectivitate.

NEN EA SCHULTZ : Poftim ! Da' de

cînd ai vederi aşa de în ain tat e, draga mea ? în ai nt e vr em e îl fereai şide grădiniţă !

MAMA SCHULTZ : Ehei, asta a fost!NENEA SCHULTZ (chicotind înfun-

dat) : Azi de-dimineaţă.MAMA S CHULTZ : Şi nu ţi se p ar e

că dimi ne aţ a as ta de azi e şi ea ta re ,ta re dépar te? (Din camera vecină seaude cum Matei cîntă fais la vioară.)

2?

www.cimec.ro



Frumos cîntă , dragul de el ! (Se plimbă în sus şi în jos.)

NENEA SCHULTZ : Ast împără -te o-dată ! Ce-ţi veni iar ?

MAMA SCHULTZ : Află că n-a lipsitmult să i se-ntîmple tocmai lui.

NENEA SCHULTZ : Ce tot îndrugiacolo ? Vrei să mă sperii !

MAMA SCHULTZ (o podideşte plîn-

sul) : N-am înd răznit să-ţi spunpîn-acuma... Petrescu zice că a aflatla cercetări... Primul care a pus mînape... pe bomba aia, a fost tocmaiMateiaş. El le-a dus-o celorlalţi...

NENEA SCHULTZ (îngrozit) : Toatăistoria asta ai scornit-o acuma, peloc, ca să mă sperii ! Bine ţi-aimai găsit şi dumneata ţapul ispă-şitor... Parcă nu se ştie cine-i vi-novatu l ? ! Pr amat ia aia a lui Ko-vâcs ! (Se aşază.) ...Hilda !... E ade-vărat ?... (Marna Schultz încuviinţea- ză din cap, tristă.)

(Lumina se stinge la Schultz, pentrua se reaprinde la Kovâcs. Petrescumai e acolo ; eu toţii sînt extenuaţi,ca după o discuţie îndelungată.)

PETRESCU : Ei, frate Janos, mu lt ecazuri grêle am avut eu în ultimavreme, dar ăsta le-ntrece pe toate.

ILONA : Şi-acum... acum ce-o să fie?PETRESCU (încurcat) : Depinde în

mare măsură de caracterizarea pecare o să i-o facă de la şcoală.

ILONA : De acolo n-are ce nădăjduLNu li-i drag defel, copilul. Zic că-i

încăpă ţînat şi nestăpînit , ba ehiarprefăcut.KOVACS : Am fost la mai multe con-

sfătuiri eu părinţii ; ăia de la şcoalăziceau că-i un copil simpatic, însăare o adolescenţă curioasă. Nu facesport deloc ; toată ziulica stă închis în casă, eu instrumentele lui.

ILONA : Măcar să fi stat ! Profesorulde fizică-i de vină. El i-a băgat încap să se facă fizician atomist.

KOVACS : Fizician, da. Restul nu-i de-cît un vis de copil.ILONA : Fain vis, n- am ce zice ! Să

arunc i lumea-n aer !KOVACS (nervos) : Energia atomică

se-ntrebuinţează şi la spărgătoare degheaţă.

::-v

www.cimec.ro



ILONA : Chiar astăzi m- am put ut în-credinţa cît sînt de paşnice explo-ziile astea !

KOVÂ CS : Vorbeşt i pros tii ! (Lui Pe-trescu.) Eu am încredere în spiritulde dreptate al profesorilor.

ILONA : Ba eu nu m ai a m înc red ere în nimeni (tăios) dacă nu mai poateconta omul nici măcar pe prietenibuni. (Lui Petrescu.) Treci eu ve-der ea totul, Rad ul e ! Te implo r, trecieu vederea. (Petrescu o priveşte trist. Ilona se dezlănţuie.) Aşa- i că nuvrei ? Doar n-o să-ţi rişti bu nă ta tede slujbă pentru feciorul lui Kovâcs!

PET RESCU : Nu mer it să-mi vorbeştiaşa, dar n-am ce face. Toată lumeae nervoasă azi.

KOVÂ CS : Ce crezi tu că o să iasăde aici ?

PETRESCU (lui Kovâcs) : Dacă şcoaladă o caracterizare proastă... (ii vinegreu să spună cuvîntul.)... ar pu teaajunge la... şcoala de reeducare...

ILONA : La ...reeducare ? ! Băi atu lmeu ? Odată eu capul : nu ! Nu!! Măduc eu la miliţie, să le spun cinear e ca rt uş e la eta j ! O să vede m noidacă în tr -a de văr băi atu l meu 1-aaruncat, sau dacă-ncearcă Radu Petrescu să-şi scoată bas ma cur atăiubita.

KO VA CS : Ilona ! !(Tăcere. Petrescu dă să iasă ; Ilona

xi aţine calea.)

ILONA : Stai ! Nu ma i ştiu ce vor-besc ! Ia rtă -mă , Radu le !

PETRESCU : Cît despre mine... eu numă supăr ... Dar s-o terf eleş ti pebi ata fată ? ! Ea, care-i ţine luiMircea loc de marna...

(Ilona dă să iasă, ruşinată, dar un■ cuvînt rostit de cei doi bărbaţi o facesă se oprească brusc.)

KO VÂCS : Doa r o cunoş ti, Radu le !...Mă-ntreb dacă nu exista totuşi osolutie...

PETRESCU : Tu crezi că situaţia meae uşoa ră ? Nu -mi pot a ju ta pri ete -nul. Nu pot face nimic pentru tine!Şi nici tu nu poţi face nimic pen

tru copilul tău vitreg.KO VA CS (are o idee) : Vitreg ?! Da...exact. Trebuie să atragi atenţia au-toritătilor... Să arăţi că-i sînt doartată vitreg... Da, e o circumstanţăat en ua nt ă : nu a fost crescut cumtrebuie, tatăl vitreg nu s-a ocupatde el. Trebuie să depui mărturie cănu m-am ocupat de copil. Doar aiauzit-o, nu o data, pe nevastă-mea,reproşîndu-mi.

ILONA : Nu-i ade văr at. Nu-i adev â-rat , Radule , nu-1 cre de ! Tu ştiifoarte bine cum s-a purtat Janos eucopilul ! Doar n-oi fi v rî nd să-1 po-negreş ti în fa ţa superiori lor !

KOVACS (eu căldură) : Lasă-ne sin-guri, Ilona. Vreau să stau de vorbăeu Radu.

ILONA : Ştiu. Ca înt re băr baţ i. la rcopilul — la core cţi e !

PETRESCU : Ai pu te a să-mi spui şimie de par te a cui eşti, Ilona ? îţiaperi bărbatul în dauna băiatului —sau inve rs ?

ILONA : Ba îi apăr pe amîn doi detine, că tu n-a i in imă ; tu nu ştiică prietenul la nevoie se cunoaşte.

PETRESCU : Pe lîngă pri eteni a euvoi, mai am şi o ocupaţie...

ILONA : Da, da, şt im : omul legii !PETRESCU : Nu- mi îngre uiat i situa-

ţia, Iani ! Eu a m dat or ia să vă lă-muresc că acesta e un caz pentrucare cineva tre bui e să plătea scă !(Ilona prinde din zbor cuvintele„trebuie să plătească" — şi începesă cotrobăiască, furibundă, prin du-lap.) Eu fac tot posibilul ca să gă-sesc circumstanţe atenuante. De a-ceea pun atîta preţ pe caracterizareade la şcoală. Dar dacă Ilona m ă în-trerupe mereu, nu mai apuc să văexplic măcar... (Ilona a gâsit port-moneul şi iese eu el în mare grabâ ;Kovâcs o priveşte aiurit — nici numai e atent la Petrescu.) Uite, evorba despre...

KOV ACS : Ilona !

(Se năpusteşte pe urmele ei. Petrescu asistà nedumerit. Lumina se stin-ge în apartamentul lui Kovăcs şi treceîn curtea lui Fodor. Ilona a ieşit din

bloc şi se îndreaptă gràbitâ spre gar-dul de uluci de la Fodor. Kovâcs aurmărit-o cîţiva paşi, apoi, răzgîn-dindu-se. s-a retras la poarta blo-cului.)

ILONA : Ana ! Ana !ANA (iese pînă în faţa gardului) :

Scuzaţi. Cu ră ţa m vişine, să treacăvremea mai repede.

ILONA : Nu te de ranja , An a dr agă ;

am venit doar pentru o clipă. Nicinu intru. Hai să ne aşezăm aici, pelăvicioară... (încurcată.)... E o zi atîtde frumoasă ! (Simte că se încurcă— zăpăcită de tot.) Voiam să zic căe vreme frumoasă... Zău, cr ede -mă :nici noi n-am avut linişte azi toatăziua... Fireşte, nu se poate asemui eudurerea dumitale...

ANA : Păi. .. at un ci nici nu te maipoftesc în casă. Nici curât n-am fă-

www.cimec.ro



cut azi... Ei, dar ce voiam să spun?...Imi pare rău că bărbatu-meu lip-seşte. O clipă nu s-a dezlipit de te-lefon, toatà ziua. A dat oleacă pe-acasă şi dus a fost la clinică.(Pauză.) Eu de-abia mă mai tîrăsc.(Sincer.) Şi-apoi... mi-e frică să măduc acolo.

ILONA : Copilul a scăpat de primejdie.ANA (din adînc) : Intrebarea e dacă

scapă întreg.ILONA (lipsită de tact) : La urma ur-

mei, dac-o fi să fie, vă plătim des-păgubiri. (Tăcere penibilă.)KO VA CS (iese de sub portal şi se apro-

pie grăbit ; eu ton ridicat) : Ilona !ANA (înmărmurită) : Pentru asta aţi

veni t ?... Pen tru asta v-aţi luat, mărog, osteneala ? !

KOVACS : Nevas tă-mea se simte tar enenorocita... şi a zis că trebuie să văcompensăm... Dar... dar a vorbit aşa.fără să vrea... Nu-i asa, Ilona ?

ILONA : Eu... eu voiam doar să spun...voiam să...

KOVACS : Ştim şi noi, prea bine, că nuexista despăgubire...ANA (îngîndurată) : Şi... cît se plăteşte,

mă rog, de obicei ? (Ceilalţi doi nu pricep ce vrea. Tăcere penibilă. Anacontinua, nemiloasă.) Cinci mii, unochi ? Zece mii, perechea ? Mi separe că degetele se plătesc mai puţin— barem că ele-s mai scumpe ! Cădacă stai să judeci, paguba cea mai

ILONA :pâ^ubiri.KOVACS

gréa la mînă o suferă un copil demuncitor. (Pauză penibilă.)

ILONA (din adînc) : Iartă-mă. Nu laaşa ceva mă gîndeam. Pe cuvîntulmeu, crezusem...

ANA : ...că ai să-i scoţi ochii lui băr-batu-meu eu bani, ca să nu vă maidea-n judecată ? Ştii ce ? Mai binemituieşte-mă pe mine — în secret —că poate ţi-1 îmbunez eu... Tot n-oduceţi greu eu bani i — de, douălefuri !

KOVACS : Nu pentru asta am venit, cipentru că ne doare. Şi-apoi, ştii binecă nu o data am încercat să mă îm-pac eu Denes.

ANA : Destul de rău ţ i-ai a les ceasul împăcării. Da' uite, tocma' vine Denes, spune-i lui ce ai de spus. (IntrăFodor.) Denes ! Dumnealor la tine auvenit.

FODOR : Să se milogească pînă 1-orscăpa de puşcărie pe derbedeul ăla ?

ANA : Cam aşa.

FODOR (agresiv) : Cu ce vă pot servi?KOVACS : Denes !FODOR : Să lăsăm asta.ILONA : Cum se simte copilul ?FODOR : Trăieşte.ANA : Trăieşte !ILONA : Ştii, tovarăşe Fodor...KOVACS : Ilona, du-te sus !ILONA : Cum crezi... Iar tă -mă, dacă

poţi...La urma urmei, dac-o fi sa fie, vă plătim dei-

flona !

ANA : Pentru asta aţi venit ? ... Pentr u asta v-aţi luat, marog, osteneala ?!

www.cimec.ro



FODOR : Dar nu pot. Tocmai des preas ta e vorba . S înt lu crur i c ar e nu sepot ierta . Am ter min ât !

KOVACS : Denes, dacă m-ai aseulta...ANA : Ascultă-1, Denes ! Cine ştie ce

are o mu l pe inim ă !FODOR : Du-te^n casă, Ana ! (Lui Ko-

văcs.) Da' simţitor te mai făcuşi, din-tr-o dată !

KOV ACS : Nu e pr im a d at ă cînd în-cerc să stau de vor bă cu tine !

FODOR : Cam nepotrivit moment pen-tr u explicaţ ii, to var ăşe Kovâcs !

KOV ACS : Pr ic epe odată, omule ! Eunu ţi-am făcut nici un rău.

FODOR : La s' că le expli ci t u ălo ra dela tribunal. Tocmai de la miliţie vin :am fost să scriu reclamaţia. La procès să te văd cum te descurc i ! Da'n-am eu grija ta, Kovàcs Iani — ştiitu să t e-nvîr ţi !...

KOVÂCS : Crezi că din cauza unei în-tîm plă ri nenoroci te am să rab d sămă jigneşti ?

FODOR : Iaca n a ! Tot el cu gura. ..vorba aia : te ai bine cu militia. Areel grijă să te facă scăpat...

KOVACS : Am venit cu gînd bun. Dece vrei să ne certăm din nou ?

FODOR : Nu-i de ieri — de alaltăieriduşmănia noastră ! (Vociferările auatras atenţia Reporterului, care aparein balcon, asistînd inmărmurit.)

KOVÀCS : Mai Denes, mai, nod sîntemoameni detreabă amîndoi...

FODOR (furibund) : De tr ea bă ? Uniisîntem ! Alţi i s-au coco ţat sus la

REP ORT ERU L: Superficial şi uşu rat ic amai fost pr im ul meu re po rt aj . Şi fais...Da, fais. Nu văzusem decît sto rur ile înculori l umi noas e ; ele m-au inspirât.Dar viaţa pulsează dincolo de culo-rile lor. Cîte nu se-ntîmplă pe dupăstor uril e colorate ! Cîte bucur ii şinecazu ri, griji şi tain e ! Pu ţi nă ră b-dare, tovarăşe redactor-şef. Nu. N-am

să încurc închiderea ediţiei. Dar tre-buie să aştept verdictul vieţii. Careva fi ? Nu ştiu. Atîta ştiu : că viaţami-a luat mîna şi acum ea îmipoartă condeiul. Ea îmi scrie repor-tajul.

(Balconul rămine in umbră. Lumina ' trece în apartamentul familiei Kovâcs.tn curte, pe laviţa din faţa gardului,soţii Fodor.)

etaj... sâ-i nenorocească de-acolo pecopiii oamenilor.

KOVACS : Măi Denes, mai... (H punemina pe umăr ; Fodor i-o respinge,brutal.)

FODOR : Ce-i, mă ? Şi pe mine vrei sămă schi lodeşti ? !

KOVÂCS : Taci, că de nu...FODOR : ...că de nu ? ! (Se năpusteşte

la el, vrînd să-l lovească. Kovâcs ilimobilizeazà. Se zbat, incleştaţi.)ANA (iese din casă, in goană, ţipînd) :Denes ! Ce faceţi, Denes ? !

ILONA : Iani, hai de sus ! Ime diat !NENEA SCHULTZ (iese din bloc, foar-

te tulburat) : Oameni buni !FODOR : Nu sînt em buni, dom nul e

Schultz ! Sîn tem oamen i, binele şirăul sînt aci... în noi.

MONICA (intrînd dinspre stradă) : Ce-iaici ?

ANA (se repede spre ea) : Doamnădoctor ! (Monica o îmbrăţişează, li-niştitor.)

REPORTERUL : Nu vor să se înţeleagăoamenii...

MONICA : Un spital înt reg munc eşt esă salveze copilul, şi-ntre timp, dum-neavoastră. .. Să vă fie ruş ine !

REPORTERUL : împăcaţi-vă, tovarâşi !KOVAC S : Pe nt ru as ta a m venit.FODOR : Acolo, în romanele dumitale !

Eu nu mă-mpac ! (Iese in fugă.)REPORTERUL (disperat) : Tovarăşi f

Oameni buni ! Ce faceţi ? !

C o r t i n a

ILONA (lui Andrei) : Hai, mănîncă...Ţi-am făcut mămăligă cu brînză...şi salată... A treia oară ţi-o pun azipe masă. Haide, nu te mai încăpă-ţîna, eşti băiat mar e. Săp tă mî na vii-toa re împlin eşti şaisprez ece ani !

ANDREI : îi împl ines c — da r u nd e ?ILONA : Lasă prostiile. Aranjează tata.AND REI : Ba să nu aran je ze nimi c.

Poate-i mai bine aşa...KOVÂCS (încurcat) : Mănîncă, Andrei,că iar se sleieşte. Şi, pe urmă, la cul-care. S-a făcut tîrziu.

ANDREI : Crezi că mi-e frică ? Te-n-şeli ! (Apropiindu-se de fereastră.yUite, nevasta lui Fodor tot se maivînzoleşte încă prin curte, ca o apu-cată... (îi strigà, de la fereastră,într-un accès de tensiune nervoasâ.}

A C T U L III

Noapte. Toate ferestrele luminate. Apare Reporterul, în balcon.

31

www.cimec.ro



Iartă-mă, te rog... n-am vrut ! (Plîn-gînd.) N-am vrut...

AN A : Auzi, Denes ? îi e r ău bă ia tu -lui, vai de mi ne !

FODOR : De uc iga şu l ă la ai tu grijăacuma ?(Andrei iese în fugă din odaie. Ko

vâcs îl urmează. Intră Petrescu.)PETRE SCU : Am auzi t un ţipăt. Ce

s-a-ntîmplat ?ILONA : Destule. (Iese grăbită, eu un pahar de apă ventru Andrei. Ko-văcs se întoarce.)

KOVACS (tulburat) : Adu procesulverbal şi schimbă-1. Pune acolo căeu... că eu sînt făptaşul.

PETRESCU : în faţa conştiinţei tale —poate. în faţa legii — nu !

KOV ACS : Păi , n u eu sînt vinova t ?Nu eu am lăsat cartuşele vraişte ?

PETRESCU (incurcat) : Li se-ntîmplăşi altora.KOVACS (nici nu ascultă ce i-a spus

celălalt) : Legea spu ne că as ta secheamă neglijenţă culpabilă, aşa-i ?

PETRESCU : Spune-mi ce-s eu de vinădacă legea adm ite responsabili tateapenal ă a copilului ? ! La şaisprezeceani e răspunz ăto r copilul.

KOVACS (nu vrea să ia act) : Nu-i dis-truge vi itorul ! Nu mé ri ta şcoala de

corecţie. Copil, ce vrei ? ! îl ucid re -muşcă rile — pe nt ru păc atu l meu. Săfacem ceva, Rad ule ! Să nu- mi ter -felesc onoarea nici în ochii lui Fo-dor, nici în ai băiatului. (Intră Ilona.)Fac eu anii ăia... Doi sau cîţi or fi. îi fac !(Ilona se apropie încet şi-i cuprinde

umerii. Lumina se stinge la Kovâcs.reaprinzîndu-se in curte, deasupra gar-

dului şi laviţei lui Fodor.)ANA : N-auzi că n-a vrut ?FODOR : At ît a- i m ai lipsea, sa vrea !ANA : N-a fost decît o în tî mpl are.

Putea să fie invers.FODOR : Dacă n-a fost decî t at ît, de

ce nu s-a-n tîmp lat inver s ?ANA : Denes, tu nu mai poţi uita că

odat ă Kovâcs te-a jignit !FODOR : Las' să dau şi eu în alţii, nu

num ai ei în mine ! Zis-au că am o

at it ud ine pasivă, ori ba ? Iaca, acu ma am sa le arăt că ştiu să acţio-nez, că-s combativ !

ANA : Dacă tot te-ai hotă rît, eramai bine să te apropii de oameni, înloc să te îndepărtezi şi mai multde ei.

FODOR : După faptă, şi răsplată ! Amisprăvit... (Huruit de motor şi scrîş-net de frîne. Locatarii ies de prinapartamente.)

ANA : Do am nă doctor ! (Se năpusteştela Monica Marian, care soseşte din-spre stradă, moartă de osteneală. Şiceilalţi locatari se apropie, între-bători.)

MONICA : Am fost din nou să-1 văd.Se simte bine.

FODOR : Sînteţi tare ostenită.MONICA : De... Se obi şnui eşt e omul

eu toate.MARIAN (iese din bloc) : Bună seara

— sau, ma i bi ne zis : no ap te bu nă— cu toate că mai veghem cu toţii încă. Credeţ i-m ă : fiecare vă îm pă r-tăşeşte durerea... Ştiu că-i o slabăconsolare, dar... (Locatarii încep săse retragă.)

ANA : Noi vă mu lţ um im din toat ăinima... Doam nă doctor, mi se pa recă... adineaori... a ţipat cineva. Ştiţi...aşa... ciudat... Doar nu i s-o fi-ntîm-plat ceva lui Andrei ?... El n-a vrut,săracu'...

ILONA (sosind în fugă) : Doamnă doctor ! Copilul !

MONICA : Ce-i cu el ?ILONA : Se zbate şi ţipă. Vor să-1 bage

la şcoala de co rec ţie !(Ana îşi priveşte bărbatul, întrebă-

toare. Fodor îi întoarce spatele.)

MONICA : Vin ac um a ! (Cotrobăind prin servietă.) Am să-i dau un calmant. (Porneşte spre scâri, însoţităde Marian. Mama Schultz, în drumspre intrare şi ea, îi aţine calea.)

MAMA SCHULTZ : Nu-i aşa că seface bine, doamnă doctor ?

MON ICA : Sigur că se face bine,ma mă Schultz !

(Bătrîna intră pe poartă. Se aprindelumina în apartamentul soţilor Schultz.)

MAMA SCHULTZ (închide uşa) : Aurcat la Kovâcs. I-a venit rău luiAndrei.

NENEA SCHULTZ : N-o fi făcut copilul vreo prostie ? ! Remuşcările...

MAMA SCHULTZ : Copiilor nu le dăpr in gînd un a ca ast a.

NENEA SCHULTZ : Copil ? E om întoată firea... Hai să ne culcăm. Mădoare capul.

MAMA SCH ULTZ : Cînd mă gîndesccâ de-un fir de par atîrna şi viaţalui Mate i a l no str u !

NENEA SC HUL TZ : Ştiu, ştiu ! Ac umur me az ă să-mi spui că 1-a păzi tDumnezeu.

MAMA SCHULTZ : Bine că 1-am păzitnoi !... Ştii, mă tot. înt reb c um s-aputut să i se întîmple unui copil vioişi-ndemînatic cum e al lui Fodor. Căal nostru, pe cît e de stîngaci şi de

32

www.cimec.ro



molîu !... Şi numai dumneata eşti devină, că atîta mi-1 mai cocoloşeşti !...

NENEA SCHU LTZ : Du mn ea ta vor-beşti ? ! Dumneata, care-i pui şi pastade dinţi pe perie ?

MAMA SCHULTZ : Doar n-ei fi vrîndsă spui că-1 creşti ca pe un sportiv ?Toată ziulica, vioara şi iar vioara !...Zicea mai de ună zi Fodor : „L-aş daşi eu pe-al meu să-nveţe la vioară"...

NENEA SC HUL TZ : Iar la „persoa na întîi ?"

MAMA SCH ULT Z : Nu m ă m ai sîcîiatît a, omul e ! Ac uma ţi-ai găsit ?Voiam să spun că avea dreptate Eri-ka. „Locul copilului, marna..."

NENEA SCHULTZ : A cui marna ?MAMA SCHULTZ : Cum adică, a cui ?

A Er ikă i, fireşte. Adi că : eu.NENEA SCHULTZ : Da, da, pri cep .

Acu-mi citezi din vorbele fiicei du-mitale...

MAMA SCHULTZ : Ce ai eu mi ne ?Păi, nu ea mi-a spus : „Marna, loculcopilului e în colectivitate, alăturide ceilal ţi" ?

NENEA SCHULTZ (ironie) : Ca săse-mbo lnăvea scă de poj ar ?

MAMA SCHULTZ : Lasă glumele. Vor-bim serios. La urma urmed, ce sepoate alege din copilul ăsta, lîngădoi moşneg i ?

NENEA SCHUL TZ : Violonist, află !Asta se va alege.

MAM A SCH ULT Z : Iluzii, Rich ard.Dacă are talent, ajunge el violonistşi-acasă la părinţi. Dar aici, lîngănoi, are să devina un papă-lapte...

NEN EA SCH ULTZ : N-ei fi vr înd săspui că...

MAMA SCHU LTZ : Ba da. Numa i cănu-ndrăznesc !

NEN EA SCHU LTZ : Nici să n u spui !Nu vreau s-aud !MAMA SCHULTZ : Nici eu nu voiam,

ast ă du pă- masă, cînd deod ată a-n-ceput să-mi şoptească conştiinţa, şin-am putut să n-o ascult. Cînd vor-beşte conştiinţa, nu poţi să-ţi puivată în urechi. De ce să izolăm copilul de v ia ţă ? Doi bă tr în i eu toa -ne !...

NENEA SCHUL TZ : Nu m ă éner va,drag ă, nu mă é ne rv a ! Vrei să mălipsesc de unicul scop al vieţii mêle ?Niciodată !

MAMA SCHUL TZ : Tot unicul e şipentru mine. Şi eu toate astea...

NENEA SCH ULT Z : Nici nu vr ea us-aud ! Nu vreau !

MAMA SCHULTZ : Trebuie ! (Pauză.)NENEA SCH ULTZ : Din cine mai fac

eu u n violonis t ?

MAMA SCHULTZ (ferm) : Vezi ? Dra-goste-i as ta ? Nu ! Egoism ! (îmbu-nîndu-l.) Ai să-ţi păstrezi jumătateade normă la şcoala de muzică. Sîntcopii destui acolo. Tocmai dumneataspuneai, astă-dimineaţă...

NENEA SCHULTZ : Dimineaţă ?... Di-min ea ţă ? Ştii, Hilda, eu n u m- amsimţit bătrîn eu adevărat decît as-tăzi. (Se aşază. Pauză prelungă. Stă

aşa, îngîndurat şi frînt.) Ce ziceado am na doctor ? Mîna... mîn a e r ă-nit ă do ar p uţi n ?

MAMA SCHULTZ : Despr e Fodor Ferivorbeşti ?

NENEA SCHULT Z : Te cred. Are ta lent copilul. Ureche bună. (Pauză.)Aşaaa... Despre jumătatea de normămai vor bim noi. Dar pe ăs ta euvreau să-1 învăţ... în locul lui Matei !(Pauză.)... Cu toate câ-i păcat. Marepăcat. Nepoţ elul me u ! Ce mî nă !...

MAMA SCH ULT Z : Buc ură -te că leare.

(La Schultz se face întuneric. Pe-trescu, Monica şi Marian ies de la Ko-vâcs. Petrescu mai vorbeşte cu Ko-vâcs, care i-a condus.)

PETRESCU : Janos ! Andrei să se pre-zinte la Miliţie, mîine la opt.

KOVACS : Venim amîn doi, Radu le.(închide usa.)

MONICA : Tovară şe Pet rescu !PETR ESCU : Da, tovar ăşă Mar ian .MONICA : E ad ev ăr at că da că nu-şi

retrage reclamaţia...PETRESCU : Adevărat.MONICA : Nu 1-ai pu te a convinge ?PETRESCU : Din păcate, nu.MONICA : Nici de dragul meu ?PET RESC U : îmi p ar e rău .

MONIC A : Păc at. N oapt e bun ă. Hai -dem, Petre. (Pleacâ.)MARIAN : Ce situaţie dramatică ! Tre

buie să-1 citeze pe fiul celui mai bunprieten !

MONICA : Viaţa nu-i teatru, Petre.MA RI AN : Ce subiec t, fra te ! Zău că

aş avea chef să-1 montez / (Porneştegrăbit după Monica.)

(La Kovâcs se stinge lumina, rea-

prinzîndu-se la soţii Marian, care intră imediat. Monica se aşază, obosită— nici nu-i vine să se mai clintească.)

MARIAN (dezbrăcîndu-se) : Ascultă,Monica dragă... (Căutînd ceva princasă.)... Spun e-mi , m ă iubeşti ?

MONICA : Ce-ţi ven i ? !MA RIAN : Mă gî nde am că dacă mă

iubeşti — dar tare, tare de tot...MONICA : Şi dacă te iubesc ?

3 — Teatrul nr. 4 S3

www.cimec.ro



MARIAN : Atunci să-mi spin" o dataunde-mi sînt papucii !

MONICA : In fiecare seară acelaşi re-fren : unde-mi sînt papucii ? La lo-cul lor !

MARIAN : Şi... unde-i locul lor ?MONICA (nervoasă) : Nu ! Asta nu

mai poate continua aşa !MARIAN : Ce anume ? Faptul că-ţi

cer papucii ? Şi că nu-s ? ! S-au vo-latilizat. Au disparut. Şi-au luat zbo-rul... într-adevar, nu mai merge aşa.Parcă nici n-ar exista o gospodină

în casa asta !MONICA : Ai dreptate : chiar nu e-

xistă. Află că profesiunea mea cereun om întreg. La clinică, dragulmeu, nu operăm oameni sănătoşi —

între decoruri bine stilizate — ca salăcrimeze publicul. Noi operăm pu-blicul. Pricepi ? Şi nu numai o datape zi — de fiecare data, jocul e peviaţă şi pe moarte. Sau, mai precis :viaţă ori moarte.

MARIAN : Viaţă... moarte ? ! Da... Teinvidiez, dragă, pentru meseria ta.In sfîrşit, cineva care se ocupă deconflicte reale. De altfel, ziua de azia fost o excepţie şi pentru mine. Lamulte case va rămîne aprinsă lu-mina în noaptea asta. Mulţi se vor

întreba dacă fleacurile care ne pre-ocupă zi de zi, şi care ne fac cîte-odată să luptăm pentru ele eu toată înverşunarea, sînt într-adevăr chiaiatît de importante. De luni de zile măchinuie ideea formei artistice desă-vîrşite. (Monica se enervează brusc.)Chestiunea asta ajunsese să-mi deaameţeli. Nopţi nedormite, patruzecide ţigări pe zi... opt cafele... Mi-audistrus inima. Iar azi ? ! Azi mi-amdat seama că numai inima e importante. Numai integritatea ei. Da...Nu zic, dacă e vorba de o tematicănouă, care nu suportă închistarea înfixitatea formei vechi, dacă ideeanouă face să explodeze acest chistal vechiului... dacă-1 sfărîmă... !

MONICA : Mersi ! M-am saturât deexplozii şi sfărîmături ! Hai să neculcăm. (Intră în baie, revenind îm-brăcată în capot.) Da... Mai voiam

să te întreb ceva : ce fel de copilpoate fi acela care creşte în vacar-mul ăsta ? Ce fel de om se va alegedin el ?

MARIAN : Despre cine vorbeşti, draga mea ?

MONICA : Imaginează-ţi ! Despre Gri-goraş al nostru. Subiect cu totul nou

în casa noastră. E vremea să sfă-rîme vechi le forme de viaţă.

MARIAN : P e scenă...

MONICA : Dragul meu, eu îţi vorbescdespre viaţă.

MARIAN : Scena caută şi esenţiah-zează resorturile psihologice aie în-tîmplărilor din viaţă.

MONICA : Nu mai spune ! Mă-ntrebaiadineaori dacă te iubesc. Ei, dacàeşti un cunoscător atît de adînc alsufletului omenesc — poftim : spu-ne-mi şi mie dacă te iubesc ori nu.Nu ţi-ai pus niciodată întrebarea ?MARIAN : Ba da. Adineaori. In legă-tură ou papucii.

MONICA : Gluma asta să o servestiamicului tău de vizavi, ziaristul. Şiel e eu capul în nori, şi poate toc-mai de aceea nu-şi găseşte papucii.

MARIAN : Scumpa mea, în chestiuneaasta n-ar trebui să te amesteci. Arnobservât că n-ai sensibilitate faţă deartă.

MONICA : Asta-i artă ! Reportajele luisînt ar tă ? ! Rîndurile aléa stropitecu sirop de trandafiri? „Strada Noua.27". Mi-a citit mai deunăzi una dinpoveştile astea. Din toată casa, atîtavede : storuri multicolore. Dar ne-număratele fapte şi drame măruntedin spatele storurilor colorate... Aivăzut, astăzi ?

MARIAN : Da, dragă, omul caută eroul

pozitiv — şi cred că e îndreptăţitsă-1 caute. Trăiesc nenumăraţi oameni detreabă printre noi.

MONICA : Detreabă... şi trăiesc... Pricepi ? Trăiesc. Iar el nu ştie ce-i aiaviaţă, cum nu ştii tu cine-i femeiaalături de care trăieşti de doispre-zece ani încheiaţi.

MARIAN : Monica dragă, nu mă lasprovocat, să ştii ! Dacă eşti nervoasă,du-te la culcare. Ce vorbe sînt astea ?Cum nu te cunosc ? !

MONICA : Tu mă ştii aşa cum mădescrie în reportajul lui : „Cea maidrăguţă şi mai modernă femeie dinbloc nu-ţi evocă nici pe départe ima-ginea doctoritei din orînduirea tre-cută. O şi văd parcă în halatu-i alb,aplecată deasupra bolnavului : se-veră şi sobră."

MARIAN : Ei, nu ! Băiatul are un stil

mult mai matur.MONICA : Poate. Eu am redat esen-ţialul.

MARIAN : In fond, nu ăsta e esenţia-lul ? Vindeci cîteva sute de bolnavi în fiecare lună.

MONICA : Adevarat. Dar viaţa nu semărgineşte la atît. Poate fi erou pozitiv o femeie care e gâta să se în-drăgostească de ait bărbat ?

34

www.cimec.ro



MARIAN : Din partea mea, poate. Astae o chestiune care ţine de preju-decăţi.

MONICA : Iar tu... tu n-ai prejudecăţi,nu-i aşa ?

MARIAN : N-am.MONICA : Adevărat. Cum să aibă pre-

iudecăţ i o abs tra eţi une ? Asta eştitu : abstracţiune.

MARIAN : Monica !MONICA : Da, da ! Abst racţ iune am -

bulan tă. .. Bă rbat eşti tu ? Om eştit u ?

MARIAN : Da, sînt om. Şi încă un omcare creează... Iată ce nu poţi tupricepe !

MONICA : Creaţie ? O, de cîte ori amauzit cuvîntul acesta în casa noas-tr ă ! Pe nt ru cine creezi ? Pe nt ru om,nu-i a şa ? Ed bine, a i créât omul

perfect — ai créât omul însusi —,1-ai créât pe eel care bate mingeape maidan cît îi ziulica de mare.Spune-mi, ţi s-a-ntîmplat vreodată în viaţă — o singură data măcar —să te interesezi la ce oră se scoalăcopilul, ce mănîncă, ce note are, cegîndeş te, ca re-i sînt i dea lur ile ? Da,idealurile.

MARIAN : Despre asta am mai vorbitnoi. Lasă-1 să-şi caute singur dru-

mul. E din părinţi sănătoşi şi cin-stiţi : ar e de un de lua exem plu.MONICA : Da ? (Se aşază.) Ascultă-mă !

Ştii că am fost puţin îndrăgostită?MARIAN : De ce vrei eu tot dinadin-

sul să stî rneş ti o dr am a din senin ?Eşti nervoasă, Monica, nu poţi dormi şi ai chef de vorbă pînă la ziuă.N-ar fi mai bine să iei un carbaxin ?

MONICA : la tu o cafea — dar cît maitare, să poţi rămîne treaz. Am să-ţi

spun multe, foarte multe.MARIAN : De exemplu ?MON ICA : De exemplu. .. că am fost

îndrăg ostit ă. Sau, poate, nu-ţ i pas ă ?MARIAN : Nu te cred.MONICA : Eşti un miop, un încrezut .

Am cîteva sute de pacienţi pe lună,asta-i adevărat. Vin şi eu acasă, dor-nică de-un strop de căldură, de ofărîmă de suflet, după osteneala uneizile de lucru... Dar acasă — nouamaniera de montare a lui Hamlet.M-am saturât de Hamlet. Pînă pestecap m -a m satu rât ! Mă sătu rase mde el toemai atunci cînd eram gâtasă mă îndrăgostesc.

MA RI AN : Şi pe nt ru ce, mă rog ?Pentru că profesia mea mă preocupăşi acasă ? ! Cu al te cuv int e, ţi se pa replicticoasă mu nc a mea, epic entr ulvieţH mêle.

MONICA : Tu eşti pdicticos ! Cît de spre mine — eu sînt femeie.

MARIA N : Bun. Şi cine-a binevoitsă bage d e seamă ?

MONICA : Imagin ează -ţi ! Un băr bat .MAR IAN : Unde stă ?MONICA : Nu dépar te. în tr -u n bloc

nou, cu storuri colorate. A comisfapte care ţin de moravuri vechi,

într-o casă nouă. Imaginează-ţi : mi-afăcut o declaraţie de dragoste.

MARIAN : Pe care tu ai ascultat-o.MONICA : Cu mu lt ă plă cer e ! E ram

bucuroasă că, în sfîrşit, se vorbeşteşi despre mine, nu numai despreOfelia. (începe să plîngă.)

MARIA N : Nu plînge , Monica... Lise-ntîmplă şi altora. Eşti o femeiefrumoasă, drăguţă... hai, nu maiplînge. N-ad făcut nimic rău.

MONICA : Nu dep ind ea nu ma i demine. Zicea să divorţez.

MAR IAN : Să divo rtez i ? Să te despa rt i de min e ? ! Ei, nu, istor ia astaai scornit-o acuma, ca să mă facisă ma ocup mai mult de tine... Tre-buie să mă-nţele gi, Monica : şi ţieţi-e greu, şi mie...

MONICA : Inteleg.MARIAN : Ei, at unci m ă duc să fac

o baie. (Dă să piece.) Cît despre băr-batul acela — nici nu exista, nu-iaşa ? (Iese, dar se întoarce brusc.)Cu m a fost ?

MONICA : A venit să-mi ceară medi-camente pentru copil. Imaginează-ţi :1-a atras spre mine faptul că-i potvind eca copilul. Pe u rm ă, a maivenit de cîteva ori... (Bătaie în uşă.)

MARIAN : Intră. (Intră Petrescu.)PETRE SCU : Bună seara. Scuzaţ i-mă

că vă deranjez la ora asta, dar am

văzut că e lumină... (Incurcat.)... Mir-cea nu poate adormi. (Din ce in cemai incur cat, cad Marian il priveşteînmărmurit.).. Copilul n-a priceputnimic din celé întîmplate, şi totuşi...

MARIAN : Şi totuşi, ziua de azi a fostbogată în învăţăminte. Nu-i aşa, to-va răşe P etr esc u ? la loc. Ai avu t ozi gréa.

PET RES CU : N-aş vrea să vă deranj ezprea mult. Dacă mi-ar mai da tova-răşa Marian din bromura aia „dedata trecută"... (Tâcere penibilă. Marian se uitâ cînd la Petrescu, cînd la nevastă-sa. Petrescu se simte cît se poate de prost : e clar că nu ştie„peste ce a dat".)

MONICA (inspiraţie subită, ca să-l de-ruteze, oarecum, cochetă) : A, da,doctoria. Imediat. Petre, te rog, ser-veste-1 pe Radu cu o cafea.

35

www.cimec.ro



MARIA N : Rad u e nume le dum ita le ?Interesant... nici nu ştiam. Esti cu-noscut doar cu numele de căpitanPetrescu... Vorbesc de cei mai puţinintimi... Eu, de pildă... la loc, te rog.Pe mine... mă cheamă Petre... Petre. în bloc mi se zice, fireşte : Marian,regizorul.. . Aaa... ce voia m ? Da...Fireşte... (Pune la priză maşina decafea.)... Voiam să-ţi cer un serviciu.

Ştii, mi-ar plăcea să fac investigaţii în conştiinţa oamenilor. în profesiamea e necesar.

PET RESCU : Ca şi în toa te celelalte.Cu ce te pot servi ?

MARIAN : Uite, de pildă, ce faci dacăajungi în conflict cu conştiinţa dumi ta le ? Chestia cu : „fac ce -mi dic -tează conştiinţa" nu mai ţine, odatăce ea te-a părăsit, chiar pentru oclipă...

PETRESCU : Atunci, trebuie să băgămde seamă să nu ne mai părăseascămăcar de-acu-nainte. Ni se-ntîmplătuturor să facem greşeli ireparabile.

MA RIAN : Da. Şti i, ex is ta oarnanicare-şi neglijează neva sta , nu-i aşa ?Alţii n-au grijă de arma de vînă-toare, ca de pildă Kovâcs ăsta. Oade văr ată dramă... ia rtă -mă : defor-maţi e profesională — o ade văr atădramă ar fi fost să laşi, de pildă,dumneata arma la-ndemîna copilului.Aşa-i că nu obi şnui eşt i ?

PET RESCU : Azi la am ia ză a m pus-opentru prima data sub cheie.

MARIA N : Toate defectele ţi l e î n-drepţi în felul ăsta ? Vorbesc de celépe care le consideri dumneata de-fecte.

PETRESCU : Ce pot să fac ? ! Din fe-ricire... sau din nefericire... trecutul

e ireversibil.MARIAN : Mda... Iatâ o consolare.MONICA (intră) : Poftim doctoria.PETR ESCU : Mulţ umes c. M-a m dus.

Noapte bună.MARIAN : Păcat ! Era o discuţie plă-

cută.MONICA : Despr e ce ?MARIAN : Problème morale şi altele.

Am impresia că s-a înfiripat o oa-recare apropiere între noi — nu-i

aşa ? De pildă, a m af lat că pe to-varăşul Petrescu îl cheamă Radu.Apropo, doamna doctor — cum i sespune în bloc — se numeşte Monica.Probabil, nu ştiai.

PETRESCU : Ba da. Aflasem asta... întrecut. Noapte bună, tovarăşă Marian. Noapte bună. (Iese. Monica pune radioul. Muzică. Marian l-a ur-mărit din ochi pe Petrescu ; apoi o

priveşte pe nevastă-sa.)

MARIAN : Vrei să fac patul, dragă ?MONICA : N-ar fi ceva exa gér ât , că

am avut o zi tare grea, am să-1 factotuşi eu... Asta-i o treabă femeiască.

MARIA N : Nu-i de Monica . Uite de spre ce-i vorba. Să-ţi explic.

MONICA (fără pic de mutate ; cald) :Ştii ce ? Nu-mi exp lic a acum, că neprind zorile. Pun rămăşag că iarumbli după nişte resorturi psiholo-gice.

MARIAN (din adinc) : Nu, Monica. Pecuvîntul meu că nu. In momentulacesta mă interesează viaţa noastră.

MONICA : Un moti v în plu s să neculcăm imediat. Şi mîine e o zi.

MARIAN : Ai dreptate — şi mîine-i ozi. Bun aliat e o zi nouă. Poţi luatotul de la capăt. (O îmbrăţişează.)

(Lumina se stinge la Marian, pentru

a se aprinde la Petrescu.)PETRESCU (stă la masă, fâră haină.

Citeşte, renunţă, aprinde o ţigară. E nervos. Se uită la ceas. Soseşte Roza):Unde umbli toată noaptea ? Ştii binecă-s neliniştit cînd nu te găsesc a-casă.

ROZA : Du mn ea ta mi-ai spus de di-mineată că am zi libéra. Ce-s eu vi-nov ată că ţi s-a stri cat pr ogr am ul ?

Aşa e lumea, degeaba sînt toţi deş-tepţi. Tot soarta stă în şea şi ţinefrîul !

PETRESCU : Un accident, o întîmplarese nume sc soar tă ?

ROZA : Zi-i cum vr ei. Un lu cr a r ă -mîn e însă sigur : în tî mpl are a de azii-a-ntors pe toţi din drumul lor.Crezi că nevasta lui Fodor ar fi visâtazi-di mineaţ ă cum o să-şi pet re acădupă -ami aza ? Nici doam na Ma ria n

n-a plănuit că o să facă operaţii îndupă-masa asta. De dumneata nicinu mai vorbesc. Eu, ce mi -a m zis ? !Fată hăi, tu ai cugetul împăcat ; ţieţi-a dat liber, după-masa asta. Făce vrei cu ea.

PETRESCU : Mă rog, şi ce-ai făcut ?ROZA : M -a m dus la soră-m ea. E

acolo un copilaş de şase luni. Nu1-am văzut de mult şi-mi era grijăsă nu fie cumva bolnav.

PETRESCU : De ce să fie ?ROZA : Ştiu şi eu ? ! Mi-a venit, aşa,o nelinişte.

PET RESCU : Şt iam e u de mu lt că-ţiplace să gîndeşti. Şi cu cititul te-m-paci bine. Păcat că n-ai învăţat carte. (Se asazà.)

ROZA : P ăca t, păcat, da r cine-i d evină ?

PET RESCU : Tu singură . Eu am av uto atitudine cum nu se poate mai în-

36

www.cimec.ro



ţelegătoare faţă de tine. Te-am inscris la liceul serai, dar te-ai lăsat.

ROZA : Da' de ce m-a m lăsat nu -n -trebi ?

PETRESCU : Exact. De ce ?ROZA : Pen tr u că n-ai fost des tul de

înţelegător ca să vii acasă în serilecînd era şeoală. In grija cui să filăsat copilul ? în p ri mu l an a maimers cum a mers, da' pe urmă...

PETRESCU : Ciudat... De ce nu mi-aispus i med iat ? De ce n-ai ridic atpro ble ma la ti mp ?

ROZA : De dragul .. . ca să fie lini şte în casă. Da', de fapt, totuna-i, dacăplec.

PETRESCU : Un de vre i să pleci ?ROZA : Un de ? Auzi în tr eb ar e ! La

fabrică, sau la cursul de calificare,sau la şcoala de tractoriste. Poateau nevoie de mine.

PETRE SCU : Cu m ai ajuns la conclu-zia asta ?

ROZA : Am ajun s, că nu-m i ma i pla ce să servesc în casă străină. Demult nu-mi mai place.

PETRESCU : Şi tocmai acu' ţi-ai adusaminte ?

ROZA : Abia acu' mi -a m d at seam acă viaţa omului e o nimica toată,iar eu îmi mănînc tinereţile degeaba

pe-aici.PETRESCU (serios) : N-a fost degeabaAi crescut un copil.

ROZ A : Şi o su tă pot să cresc dac ămă fac educatoare, sau pot să-i vin-dec, ca felceriţă , ori chi ar ca medic.Nu-i a şa ? Şi- atun ci, poat e, n-o sămă mai dispreţuiască nici... nici flă-căii de la ţară, care-au ajuns maisus decît mine...

PET RESCU : Sfinte Sisoie ! Da' ta re

m-ai luat în primire astăzi, Rozica.Doar n-ei fi vrînd să mă sihăstresc ?!ROZA : Ai drept at e. La u rm a urm ei,

ce mă priveşte ? Că pe mine la masadumitale nu m-ai aşezat nici cîndveneau în ospeţie domnii ofiţeri eunevestele lor.

PETRESCU : Ce fel de domni ofiţeri ?După cîte ştiu eu, mie nu-mi calcăpra gul decît tovară şi. Oameni deseama mea.

ROZA : Da. Feciori şi fete de ţă rani .Aşa este. De seama mea. Dar ele aufăcut liceul : au avut gri jă tova -răşii ofiţeri, să-1 poată isprăvi. Aşacă nu mai trebuie să se ruşineze deele. sîmbătă după-amiază, cînd sedistrează. Or fi spălat şi ele cămăşi,nu zic. dar cel putin bărbaţii purtaucămăşile aléa în lume, cu femeilecare le-au spălat. (O podidesc lacri-mile.) Atît am vrut să-ţi spun. Şi

nici atîta nu-ţi spuneam dacă n-ai fi început dumneata. Şi-apoi, tot plec.(Işi aduce valiza. Petrescu i-o ia din

mînă.)PETRESCU : la spune-mi, Rozica, cine

te bîrfeşte pe tine, în casa asta, sauştiu eu unde ?

ROZA : Vrei să-i are ste zi ?PETRESCU : Te-a m înt reba t cine-s

ăia !ROZA : De ce schimbi vorba ? Nu defrica bîrfelii vreau eu să plec de-aici.

PETRESCU (ţipă) : Ba eu vreau săştiu ! Mă int ere sea ză cine te bîr -feşte !

ROZA : Pe mine ? Cine ţi-a spus ?PETRESCU : Chiar tu. Astă-dimineaţă!ROZA (visătoare) : Eu ?... Cît e de dé

parte dimineaţa asta de azi... Parc-

ar fi tr ec ut o sută de ani ! Cîte vor -be le- am făcut eu ne auz ite ! Nu-ţibate capul cu ele nici dumneata. (ladin nou valiza şi începe să-şi împa-cheteze în ea lucrurile.) Eu mă duc.Dar orice-ar bîrfi lumea, dumneatasă nu-ţi laşi nervii slobozi, că-i facirău copilului cu asta.

PETRESCU (îi ia valiza) : Nu plecinicăieri. (Foarte încet şi cald.) Nu teduci. (O priveste lung.) Cît eşti de

frumoasă... drăguţă... deşteaptă...(Admirînd-o.) Da... da, drăguţă şideşteaptă... Cum se face că abiaac um observ ?

ROZA (serioasă) : Pînă nu te bagă-nseamă cineva, nu poţi fi nici frumos,ni ci dră guţ , nici deş tep t.(Lumina se stinge la Petrescu şi se

reaprinde în curtea lui Fodor.)ANA (pe laviţa din faţa şopronului

pentru lemne) :în noap tea astamoare cineva. A căzut o stea.FODOR : Eşti os teni tă. D u- te frumos

la culcare. Şi nu te mai canoni cugînduri din astea — curate super-stiţii.

ANA : Tot sup ers tiţ ii sî nt şi lov itu ril esoartei ?

FODOR (repetînd, involuntar, cuvin-tele lui Marian) : Ştii ce-nseamnăsoartă ? îns ea mnă că o ţa ră-n tre agă

are grijă de copilul tău.ANA (il priveşte nedumerită) : ...Dacăaş a i-a fost scris !...

FODOR : Ce i-a fost scr is ? In tî mp la -rea oarbă... (S-a încurcat.)... Una euuna fac două : tr ea ba ast a n-ar e aface, dar chiar nimic, cu soarta.Crede-mă dacă-ţi spun că-n lumeaast a mor, înt r-o sin gură zi. mul t maimulti oameni decît îs toate stelelecăzătoare.

:i?

www.cimec.ro



I ' ;â W

'4tPM0MB ^Hfeft* • H I BBS***»

ROZA : ... Cît c de dépa rte dimineaţa asta de azi.. . Parc-a r fi (recnt o suiâde an : !... En mă dur.PETRESCU : Nu pleci nicăieri !

ANA : Stele cad nurnai cînd moare uncopil.

FODOR : Al nostru trăieşte. Primejdiaa trecut.

ANA : Sigur ?

FODOR : Doamna Marian mi-a spus.Tu n-o crezi ?

ANA : Ba da... Şi toţi ceilalţi din bloc...ce oameni de omenie ! S-au purtatf rumos eu noi, nu-i aşa ? li durea şipe ei durerea noastră. Roza şi eumarna Schultz, bătrîna, au fost demai multe ori pe-aici, să-ntrebe. (Ti-midă.) Şi, vezi, a venit şi Kovâcssă-şi ceară iertare... Nici măcar nu-şităgăduia vina.

FODOR : Nu-i prima lui vină faţă demine. Pe celelalte le-aş mai iertaeu...

ANA : Tu ai plecat din brigadă. Te-achemat să te întorci — ăsta-i ade-

vărul.FODOR : Aşa crezi tu. Da' vezi càbărbaţii nu se iau numai după capulmuierilor. Numai eie îşi tot sîcîiebărbaţii şi nu le dau pace nici înceasuri grêle cum e ăsta...

ANA : Dacă-ţi spui că omul nu-ţi vreadecît binele înseamnă că te sîcîi ?

FODOR : Tu n-ai pleca din locul undeştii că nu te preţuieşte nimenea ? Baai pleca. Ei vezi ? ! N-au avut nevoie

38

www.cimec.ro



de Fodor Denes — cică le „frînammunca".

ANA (solidară) : De ce tocmai tu, cîndpe lîngă tine ăia-s nişte mucoşi ne-ştiutori ? !

FODOR : îs muncitori calificaţi — şi-stoţi prin clasa a şasea-şaptea. Cuşase luni de curs. Eu — eu n-amdecît categoria a patra... şi douăzecişi patru de ani de experienţă.

ANA : Ce ar fi să mai adaugi şaseluni de seoală la cei douăzeci şi patru de exper ienţă ?

FODOR (furios) : Nu adaug nimic. Vredşi tu să mă faci de ruşine !

ANA (cotropită de emoţia pe care şi-astăpînit-o o zi întreagă) : Tu nu cauţidecît răzbunare ! Vrei să-1 bagi lacorecţ ie pe a mărî tu l de copil ? ! Aitu inima asta, Denes ?

ANA : ...Mi-am dat toată viaţa mea ! Icşit-am eu din casă ? Rivnit-ameu la podoabe, ca altele de seama mea ? Nici permanent de nailon numi-am făcut, măcar o data ; mi-am zis că banii ăia-s buni pentru copii ...

www.cimec.ro



FODOR : De grija lui te doare capul ? !Gîndeste-te mai bine la al tau, càţi 1-a făcut ne om !

ANA (cu necruţătoare amărăciune) :Dar tu ce-mi eş ti ? Aşa în tr eg latrup cum te afli — şi tot neom airămas ! (Tăcere consternată.)

FODOR : Ce-ai zis ? ! Ce-ai îndrăzni t

să spui ? ! Un ta tă ră u i-am fost ?Bărb at r ău ţi-s eu ţie ? Bă tu tute- ameu vreodată ? Tăinuitu-ţi-am eu ma-car un ban cîndva ? (Se apropie de Ana, ca şi cum ar vrea s-o lovească, dar se mulţumeşte să-i smulgă dinmînă şi să dea de pămînt paharul pe care aceasta il tot ştersese in ne- ştire. Ana începe să plîngă.) ...Pentrubuc ata as ta d e glajă te jelui eşti ?

ANA : Nu pentru asta... ştii tu bine cănu pentru asta... (Răvăşită.) ...Ştii tubine că Feri e toată viaţa mea...Acum s-a isprăvit şi eu el... Vai demine şi de capul meu, nenorocitămai s înt ! Cu o clipă mai în ai nt e îlst rig am : „Vino, băie te, să măn înc i

o-mbu că tu ră !" Parcă -1 văd şi acu-ma : se porn ise să vină în casă —da' atunci mi-a-ntunecat Dumnezeuminţile... Mai bine aş fi amuţit peveci... Ştii ce i-am spus ? „Las' cănu-i nici o grabă" — aşa i-am spus !Doamne, că de ce nu 1-am put utlua de mînă, să-1 bag în casă, atunci,pe loc ! De ce n -a m pu tu t ? îi un -

sesem nişte unt pe-o bucată de pîi-ne... Bătu-o-ar Dumnezeu s-o bată depîine cu unt, că-mi stă acolo şi n-arecine s-o mă nî nc e ! (înnebunită.) Hai-de, mă băiete, la mîneare ! în clipitaas ta să-mi vii !... Spusu- ţi -am eu şi-ndecembrie să luăm porc mare — deo sută şaizeci de kile — că sîntemmulţi în casă ! Da' tu- nto tde aun a

trebuie să fii mai deştept. Poftim,acu' stă pîinea cu unt... Şi nu-i cin's-o mănînce. Da' de ce toem ai eu ?De ce toemai pe mine ma bate Dumnezeu ? Cui i-am greşi t eu ? Cui ?Ce păcat am ? N-am văzut de copii ?M i-am dat toa tă v ia ţa m ea ! Ieş it- ameu din casă ? Rîvnit -am eu la po-

doabe, ca altele de seama mea ? Nicipermanent de nailon nu mi-am fă-cut, m ăc ar o data ; mi -a m zis càbanii ăia-s buni pentru copii...

FODOR (zgilţiind-o cu disperare) :Ana ! Ana ! ! M-auzi , An a ? Vină-ţ i în fire ! (Ana îşi revine încet, plîn-gînd fără glas.) Plîngi, Ana, plîngi,

că- ţi face bine ... Cîte n-a i mai spus !O viaţă-ntreagă nu te-am auzit vor-bind atîta...

(începe să se lumineze de ziuă.)

ANA : Multe ar trebui să spună omul !FODOR (mişcat) : Ce să spună ?ANA (resemnată) : Nimic.FODOR : Mă duc.ANA : Unde te duci ?FODOR : La Kovâcs . Să-i spun...ANA : Ce vre i să-i spu i ?FODOR : Tot. (Porneşte spre bloc. Se

opreşte in faţa porţii. Ana îl priveşteîngrijorată)... Iani !... K ovâcs Ia ni !(Kovâcs apare, in haine de lucru, ca şi cînd ar fi pornit spre fabrica toc-

mai in clipa aceea. Cei doi stau ală-turi, stînjeniţi.)... Ştii... oameni sîntem...

KOV ACS : Ast a-mi s pune am şi eu.FODOR : Şi-apoi... nu în to tdea una şi

nu în toate are dreptate omul...KOV ACS : Aşa-m i ziceam şi eu. Că,

de pildă, uite, felul tău de a fi... Lavorbă nu prea eşti priceput — sa

nu te superi... voiam să spun că nuştii să te exprimi. Dar eşti un mun-citor minunat : ai mînă bună şi eştivîrtos la muncă — numai cam în-căpăţînat.

EODOR : Te -nm oai e via ţa cîteodată.Te calcă în picioare. Alteori, te ri-dică — dacă nu eşti singur. Uite,de pildă, ăştia din bloc nu m-au lă-sat singur, la nenorocire...

KOVA CS : Pe care eu ţi -am prici-nuit-o.

FODOR : Lasă. Ştiu că-ţi pare rău.KOVACS : Eu să fiu de v ină — şi

toemai ţie să ţi se-ntîmple !...FODOR : Ar fi put ut ieşi mai rău .

Copilul tră ieş te. Ei, ce vo iam sa

40

www.cimec.ro



spun ?... Da... Uite, doar sîntem mun-citori amîndoi... De ce să fie întrenoi... Adică... voiam să spun că... re-trag reclamaţia. (Pauză îndelungată.)

KOVÂCS (eu o privire care spune„mulţumesc", fără cuvinte) : Ei, mer-gem ?

FODOR : Păi dacă avem acelaşi drum !

KOV ACS : Te sui la spat e ?FODOR : P e rab la aia ?KOVACS : Rablă ? ! Motocicle ta mea ?

Vostok doi !

(Cei doi prieteni pleacâ împreună. Ana alearga dupa ei, eu servieta vechea lui Fodor. Dinafara scenei se aude,aproape de balconul Reporterului, hu-ruitul motocicletei puse în funcţiune. Reporterul iese, dintr-un sait, în balcon : e nedormit şi tras la faţă, ne-

pieptănat, ca după o noapte de veghe.Ţine în mînă manuscrisul. Priveşte su-

părat în direcţia zgomotului, apoi seînseninează la faţă. Incet-încet, se facelumină plină — începe forfota zilnică

a casei. Petrescu, plecînd grăbit la bi-rou, le face semn celor doi de pe motocicleta. La Schultz se aude vioara.dar sunetul ei e acoperit de radiouldin apartamentul lui Marian. Rozatraversează curtea, ducînd covoare şibătătorul, apoi se aude, de afară, bă-taia ritmică în covor. Marna Schultz porneşte la piaţă, eu sacoşa. Marian

iese din casă în galop : se vede cît decolo că a întîrziat undeva. Ana se în-dreaptă spre bloc. Ilona scutură, de la

fereastră, o cîrpă pentru şters praful. Aceste mişcări şi sunete acompaniază pînă la capât textul Reporterului.)

CIn romîneşte deG E L U P À T E A N U

REPORTERUL : Aşa. Acum, reportajulmeu s-a încheiat. Ce-i drept, eudouăzeci şi p at ru de ore de întî rzie re.Cu atît mai liniştit pot să pun punc-tul la sfîrşit. Era cît pe ce să spun :„un semn pu ter nic de exc la mar e" !Dar eu sînt cronicarul faptelor coti-diene, nu al marilor evenimente. Să

rămînem, aşadar, la punct. E maimodest. Sau, poa te — la puncte le desuspensie... Căci viaţa nu se opreşte-nloc. Ceea ce s-a petrecut aici, deieri seară pînă azi dimineaţă, se poate répéta în orice altă zi, în oricealtă stradă, în orice altă casă. N-afost un cutre mur , n-a u expl odatbombe atomice ; a fost o singură vi-braţ ie, o singură miş ca re seismică rexplozia unui ca rtuş . N-a sări t nimenipes te o pră pas ti e, da r fiecare a făcutun pas înai nte pe dru mu l său. Nim e-nea n-a fost erou, dar fiecare a făcutcîte ceva. Nu şi-a văzut nimenimoartea cu ochii, dar fiecare s-a

împăcat cu viaţa. (Se aude cîntecul

de la începutul actului I.) A fostacc identâ t un copil ; se poa te în tî m-pla or iunde pe lum e ! Pe u rmă, s-a

însănătoşit copilul. Nici asta nu eceva deosebit. Dar exista ceva cutotul deosebit în faptul că, odată cuacest copil, am devenit mai sănă-toşi cu toţii... Şi dacă nu se refacecomplet, copilul ? Tot ce se poate :

min uni nu exi sta ! Poate copiluln-are să mai fie întreg niciodată.Dar un om întreg va fi, de bunăseamă. Minuni nu exista — dar e-xistă, la noi, în viaţa noastră, lucruriminunate.

O R T I N A.

Cluj, iunie 1962

www.cimec.ro



LA A OPTZECEA ANIYERSARE A LUI GE. STORIN

Màretiam

simplitateEl

R £ | ărbătorim pe un colos al scenei romineşti, ai càrni umeri au fosî

WKÊÊÉÊÊ I cariatidele multor răsunătoare succese.Şaizeci de ani de muncà, adică — practic — jumàtate din

istoria modernà a teatrului romînesc, peste trei sute de roluri... Decanul scenei noastre, care — sub presiunea prejudecăţilor — a fost ne-

voit să-şi schimbe numele pentru a exercita o profesie rău famată, a fost elevullui Constantin Nottara — adică al altui titan — şi s-a bucurat de o referinţă

prestigioasă încă din anul al doilea al clasei de declamaţie I. L. Caragiale, care

l-a văzut la o producţie, şi-a exprimat admiraţia simplu, laconic, familiar : „Bravo,mai lungule...".Caragiale, care a iubit ca nimeni altul „adevărul" în artă, vedea în tînărul

actor pe viitorul mare artist realist. Cînd Al. Davila şi-a alcătuit faimoasa com- panie, ca un protest împotriva artei oficiale, Storin a păşit alàturi de el şi de

tineretul de aur al epocii ; Tony Bulandra, Lucia Sturdza, Romald Bulfinski, Ion

Manolescu, Ion Morţun, Niculescu-Buzău, Maria Giurgea...Este cunoscut rolul crucial pe care l-a jucat compania Davila în metodele

muncii eu actorul. Actor realist prin excelenţă, jocul lui Gh Storin a fost de

terminant în asigurarea unei importante cotituri în evoluţia artei actoriceşti de la noi.42

www.cimec.ro



Caracteristica dominantă a jocului său este sobrietatea, o sobrietate care a•dat tonul generaţiilor de actori care i-au succédât. O sinceritate reală, reţinută, omare forţă emoţională, simplitate şi tact, selecţie a valorilor exprimate, ceea ceînseamnă ruptură eu „verismul" teatrului italian la modă atunci, ceea ce în-seamnă o reacţie împotriva clişeelor teatrului romantic.

în scenă, el pare că nu face nimic ca să ne emoţioneze, şi sîntem emo- ţionaţi. Pauzele jucate de Storin, tăcerile lui încărcate de semnificaţie nu se pot uita. Mi-l amintesc, de pildă, eu mulţi ani în urmă, în Gîndul. Cu faţa la public,

într-o totală imobilitate, el fixa, în golul întunecat al sălii, un punct care păreacă se află la cîţiva metri distante şi — fără să-i tresară un singur muşchi pe

faţă — el indica cu o putere şi o precizie uimitoare sentimentul care-l frămînta,tulburarea inimii şi hotărîrea pe care avea s-o ia.

El a pătruns întotdeauna în profunzimile celé mai tainice ale personajelor pe care le-a întruchipat, scoţînd la iveală, ca pe un metal de preţ, „viaţa spiri-tului omenesc", cum spunea Stanislavski. Gesturile lui sînt economice, zgîrcite.Glasul lui e puternic, dar domolit. El a adus pe scena noastra măretia în sim

plitate. Dacă natura a fost darnică cu el, el nu s-a multumit cu atît. în fiecare

zi a muncit ca să se perfeefioneze şi nu a fost niciodată satisfăcut de el însuşi.„Studiul necontenit, munca fără preget, iată cheia secretului unei creatii"

— a déclarât nu de mult. Dacă n-am vrea să respectăm scrupulele unei mari modestii, ar trébui să

vorbim pe larg despre demnitatea lui moralà, despre cinstea, probitatea sa pro- fesională şi civică, despre impresionantul său exemplu de disciplina. Modul cum,grav bolnav, a jucat copleşitorul roi al regelui hear îl aşază alături de marile

pilde de devoţiune profesională din întreaga istorie a teatrului. Maestrul Storin a înconjurat întotdeauna cu o mare căldură şi dragostetineretul. Cel care scrie aceste rînduri a simţit — la începutul carierei — aripaocrotitoare şi înalta generozitate a marelui artist.

Arta profund umanistà a lui Gh. Storin, puternicul său ataşament fată de popor, caracterul său franc, integritatea samoralà l-au aşezat, firesc, printre cti-

torii tinerei noastre arte realist-socialiste.

După instaurarea puterii populare, maestrul Storin — rechemat pe primascenâ a t^rii — a fost înconjurat de stima şi pretuirea înaltă a partidului şi

guvernului, a întregului popor eliberat.în această perioadă a sculptât cîteva monumentale creatii — adevàrate mo

dèle artistice pentru actorii tineri şi vîrstnici — şi a dat sfaturile sale înţeleptenoïlor generatii, în calitate de director şi apoi profesor al Institutului de Teatru.

Cu prilejul aniversării a 40 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist din Romînia, maestrul Storin a déclarât :

„Recunoştinta noastră fatà de Partidul Muncitoresc Romîn pentru celé în- fàptuite în tara noastră, pentru celé peste patruzeci de teatre existente, pentrustimularea creatiilor dramaturgiei originale, dintre care nu putine vor ràmîne înistoria teatrului romînesc, se exprima prin muncă şi dàruire artisticà".

Ucenic şi admirator al scumpului şi veneratului maestru, îi urez viatàlungă, sănătate şi putere, ca să ne bucuràm cît mai mult de lecţia vietii şi aartei domniei-sale.

Rad-u Beligan.

www.cimec.ro



• critica dramaticâ

• public şi publicitate

• originalitatea piesei originale

• misiunea tonicâ a teatrului

• cultura secretariatelor literare

œ convorbire eu artista emerită Dina Cocea, personalitate teatralà eumultiple preocupări obşteşti, despre problemele générale şi cotidieneale mişcării noastre teatrale, se arată de la bun început pasionantă.

Sucerez, ca repère aie discuţiei, criteriile alcătuirii repertoriului. tematica dramatur-giei originale şi, in celé din urmă, publicul şi cerinţele sale.

— Eu aş începe eu publicul, déclara Dina Cocea. Pornesc de la această fina-litate a activităţii noastre, care reprezintă, de fapt, punctul de plecare a tot ceeace gîndim şi facem. Prima lui particular!tate : vrea să vină la teatru. Aceasta, înraport eu publicul din Occident, pe care am avut prilejul să-1 urmăresc în cîtevarînduri şi care, într-un mod îngrijorător pentru instituţiile respective, a început saocoleasca tot mai decis sălile de spectacol. Deci, publicul nostru iubeşte teatrul, eavid de artă, de cultură...

— Cu toate acestea, cred că, în raporturile teatrului nostru eu publicul, ortrebui făcut mai mult sub aspect publicitar, al reclamei, as spune, care să îndreptespectatorii spre spectacolele celé mai realizate, celé mai eficiente...

— Permite-mi să te contrazic în această problème a publicităţii. Nu sînt

partizana ei, atîta timp cît o consider reclama. Teatrul nostru nu are nevoiede reclama, pentru că publicului nostru nu avem de ce să-i impunem anumitespectacole, şi nici să-i imprimăm dorinţa de a viziona spectacole. în Occident —da ; acolo, reclama sileşte digerarea unui anumit teatru, şi, în general, a tuturorspectacolelor de-a valma, fie ele bune sau proaste ; dar această reclama nu izbu-teşte să salveze „căderile". De pildă, chiar în această stagiune, pe Broadway,The complesent lover a căzut după opt spectacole, în ciuda unei publicităţi pro-digioase şi a unei reclame răsunătoare. în schimb, succesele de pe „off Broadway", aie unor teatre mici, nu se datoresc reclamei — modeste, din pri-cina mijloacelor restrînse aie respeotivelor companii —, ci valorii artistice supe-

44

StS_ TO"»\

www.cimec.ro



Tioare a realizărilor lor. Conoluzia : nici publicul ameriean nu se mai ia dupăréclama ! La noi, cred că cea mai bună publicitate în jurul unor spectacole reuşitepoate şi trebuie s-o facă doar cronica dramatică. Fără îndoială că interesul publicului nostru va spori pentru acele spectacole în jurul cărora se poartă discuţiicompétente, creatoare, se fac aprecieri fondate. Cred în cronica dramatică judi-cioasă, fundamentată, şi în puterea ei de a dirija şi a orienta publicul. Aş dori însă ca critica dramatică să revină — şi nu o data — asupra unor spectacolevaloroase, să fixeze în atenţia şi memoria spectatorilor anumite rezultate artistice,anumite izbînzi actoriceşti, sa militeze activ pentru menţinerea interesului publicului în jurul unui spectacol. Deci, în loc de reclama, cronică de specialitate. Insensul ăsta, sînt pentru publicitate.

— Să înţeleg de aici că sarcina educării şi formării gustului publicului oacordaţi nu atît teatrelor, cît criticii dramatice ?...

— Nu. Este o sarcină eare revine atît unora cît şi altora. Dar critica şicronicarii noştri dramatici nu-şi concentrează încă suficient toate energiile creatoare în această direcţie. Majoritatea articolelor teoretice care apar în paginilededicate teatrului se adresează îndeosebi specialiştilor, şi nu în égala măsurăpublicului larg. Acesta nu este atras în dezbaterile despre teatru, nu este însuficientă măsură consultât. Cred că uneori manifestăm şi o oarecare neîncre-dere în gustul lui. în primul rînd, trebuie să ţinem seamă, eu mai multă atenţie,

<ie evoluţia acestui gust. Uimitor de repede a évoluât, s-a rafinat acest gust, şiexigenţele lui sporesc necontenit. Sînt convinsă că dacă, de pildă, s-ar relua azispectacolul Baia (care în 1958 n-a ţinut nici o duzină de reprezentaţii), el s-arbucura de un mare succès de public. De asemenea, înţelegerea şi preţuirea luiBrecht, azi, de către marele public, nu e un fapt întîmplător. Au trebuit să treacăcâţiva ani — timp în care nu toate spectacolele Brecht se jucau eu săli pline,dar se realiza în schimb o minuţioasă opera de pregătire, de familiarizare a publicului eu creaţia acestui mare scriitor al secolului nostru. Trebuie să ţinem întot-deauna seamă de etapele pregătir ii publicului şi să nu ne speriem de eventuali-tatea unui eşec. în această privinţă, un roi important, culturalizator, îl deţin mati-neele literare expérimentale. Ele ar trebui organizate conform unui plan general,

comun şi de perspective, al tuturor teatrelor, încît, în reţeaua teatrelor bucureştene, săobţinem un program instructiv experimental, larg, complet, aş spune, înglobînd ariaistorică şi geograf ică a teatrului în lume. Să nu uităm că repertoriul unei stagiuni nupoate satisface setea de culturalizare, de informare a publicului ; iar receptivitatea luieste uriaşă. Gustul publicului şi o orientare tot mai judicioasă în selecţie ne-au oferit în ultimul timp numeroase surprize pozitive, care dizolvă scepticismele şi îndoielile :sa ne amintim de sălile pline la Prietena mea Pix, care, la apariţia ei în revistă, astîrnit îndoielile tuturor secretariatelor literare ; să ne amintim de succesul Brigăzii1 de cavalerie sau de semnificativa „cădere" a piesei Fotbal.

Adesea, ca spectator, urmăresc la teatru sala şi nu scena. Caracteristice publicului nostru îi sînt alăturarea entuziastă la tot ce e nou şi eu adevărat înnoitor,creator în arta teatrală, lipsa de prejudecăţi faţă de tendinţele inovatoare în artaspeetacolului. Refractar, indiferent se arată însă publicul nostru la tot ce con-travine setei lui de adevăr, la tot ce e neinteresant, neartistic, şi, prin urmare,nu-1 poate emoţiona.

— în ceea ce spuneţi, se încadrează exact raportul publicului nostru eu pie-sele dramaturgiei originale. Nu e lipsit de adevàr faptul că preferinţele unei anumite categorii, si îndeosebi aie tineretului, se îndreaptă spre comediile uşoare. In<iceeaşi măsură însă, îl emoţionează şi îl stimulează piesele eu adevărat valoroase. De pildà, laSteaua polară, publicul urmăreşte eu un ascuţit interes dezbaterea de idei,îşi déclara zgomotos adeziunea faţă de triumful ideologic al eroului comunist, după

cum ride eu poftă de exemplarele negative satirizate. La spectacolul De n-^ar fiiubirile..., sala ascultă, într-o tâcere plinà de emoţie, dramaticul colocviu al Janei Mincu eu inerţia şi orgoliul mic-burghez al inginerului Andone...

— Adevărat. în receptarea dramaturgiei originale, gustul publicului opereazăselectiv şi exact. Acestor piese, nu publicul larg, ci critica le este încă multdatoare ; critica dezbate într-un mod mult prea precar problemele, vrednice de sem-nalat, aie dramaturgiei originale. E adevărat, s-a discutât mult în jurul conflictului,dar acesta nu este decît o latură a dramaturgiei.

Am remarcat, de pildă, în ultima vreme, la autorii noştri dramatici, ogoană după subiecte senzaţionale, după succesul unor formule cît mai ieşite din

4ô

www.cimec.ro



comun. Càutarea unor forme dramatice noi este rodnică. Mai mult decît atît : efirească. Ritmul epocii noastre, care a cucerit viteza cosmică, nu suportă piese scrise în ritmul epocii diligenţei, şi îţi impune càutarea unor modalităţi scenice cores-punzàtoare. Dar mi se pare cà nu în égala màsurà se depun eforturi pentru desco-perirea „senzaţionalului", ineditului, surprinzătorului conţinut nou, pozitiv şi isto-riceşte unie, al vieţii noastre. In jurul nostru se petrec zilnic fapte eu adevàrat sen-zaţionale, de ordin istoric, social şi psihologic, alcătuind substanfa acestui postulat al„noului", despre care vorbim mereu. Acest nou trebuie urcat pe scenà, exprimat înreprezentàri complexe, emoţionante, expresive şi atracţioase. Oare n-ar trebui sa acor-dàm mai multă atenţie la ce e nou şi se naste pentru prima oarà în lumea noastrà, sa con-

semnàm înfiriparea vîrstei de aur a omenirii? La acest capitol, al încorporàrii în scenà aconţinutului nou, revoluţionar, al societăţii noastre, avem eu toţii, oamenii de teatru,o ràspundere mare ; şi ea ne aparţine în égala màsurà. Sa apàràm deci tot ce epreţios, nou, frumos, tonic, în dramaturgia noastrà, şi sa ripostàm împotriva com-promisurilor ideologice şi artistice. Cînd luàm pentru prima oarà în mînà o piesànoua originale, nu trebuie sa uitàm niciodatà criteriul educativ, moral, nu didacticşi moralizator. Intr-un asemenea moment, eu încerc — cred, ca toţi oamenii deteatru — un sentiment de nelinişte, de teamă şi neràbdare : aşteptăm doar capo-dopera ! Pentru a o gàsi, trebuie însà sà-i pregàtim, sà-i netezim drumul. Pe acestdrum se află înşiruite, în lanţ, piesele care, eu o màiestrie mai mare sau mai mica,proclama triumful noului din viaţa noastrà, înscriind, ca principii dominante, opti-

mismul şi frumosul.— Dar în misiunea unui teatru moral, asanator, intră şi demascarea, incrimi-

narea vechiului, urîtului, a rămăşiţelor trecutului. Nu credeţi că satira se include$i ea în perspectiva tonică, în dominanta optimiste a teatrului nostru ?

— Preţuiesc acea satira care, arzînd, vindecà totodatà, care, alungînd, lasà loc liberacţiunii forţelor pozitive. Fantomele trecutului care se aratà încà pe scenele noastretrebuie sa fie învesmîntate în ridicol. Nu amàràciunea, trista repulsie trebuie să

însoţească spectatorul la ieşirea din sala de spectacol, dupa ce a vizionat o asemeneasatiră, ci un sentiment puternic, tonifiant, care să-i dea conştiinţa superiorităţii sale,

certitudinea victoriei împotriva unei lumi urîte, neputincioase, şi care se prăbuşeşte în ridicol. Nu-mi place însà acea „satiră" care seamănă eu scormonirea în làzile degunoi aie casei noastre. O astfel de „satiră" nu aduce nimic nou pe plan artistic, iarregizorii care se aratà tentaţi de ispita facilà a unor astfel de lucràri dramatice uità,se pare, conţinutul lor anacronic, în contratimp eu sensul vieţii noastre, nu-şi dauseama cà se pun astfel în serviciul vechiului, al anacronismului istoric şi artistic.

— Ar putea apărea însă pericolul idilismului. Piesele roze, fără asperităţi, fără problème, ce comentează, eu ipocrită nevinovăţie, nişte fleacuri...

— Asemenea piese nu le-aş califica drept lucràri de artà izvorîte din conţinutulrevoluţionar complex al realităţii noastre, în care lupta dintre nou şi vechi şi netadominare a noului constituie o realitate fundamentalà. Nu avem nevoie în scenà de ipo-crizie idilicà, ci de optimismul şi dominanta tonicà a epocii noastre, care se cer eu fi-delitate ràsfrînte în scenà. Eu pledez pentru aceastà misiune tonicà, optimistà a teatrului, pentru inspirarea de aer curât, pentru o baie de soare, toate aflîndu-şi sursa în ceea ce numeam „latura excepţională" a vieţii noastre.

— De obicei, oamenii de teatru se refera la piesa originală numai dupa repre- zentarea ei scenică. Ar fiînsà interesant de dezbătut calităţile literare, valorile tea-trale, sau neîmplinirile unui text dramatic şi înaintea première!...

— Publicarea lunarà a cîte unei lucràri din dramaturgia originalà este un f aptdeosebit de îmbucurător

şi important. Aceasta este o realizare a mişcării noastreteatrale şi un ajutor preţios acordat teatrelor. In primul rînd, pentru cà publiculpoate judeca valoarea literar-dramaticà a textelor independent de montarea scenicà,care, în unele cazuri, acoperă deficienţele lucràrii dramatice sau, alteori, dimpo-trivà, îi prejudiciazà. Tiparul oferà publicului — deci, şi criticilor — posibilitateaurmăririi şi analizàrii valorilor sau nonvalorilor din dramaturgie. Pe de altà parte,cred cà teatrele greşesc uneori socotind cà, odatà eu apariţia piesei în revistà, eapoate fi transpusà direct în scenà. Cred cà textele tipàrite în revista „Teatrul" —unde se duce o adevàratà muncà de laborator — ar trebui, dupa publicare, sa fiesupuse unor discuţii publiée, unor dezbateri ample, susceptibile de a le îmbunătaţi,de a le valorifica calităţile. Astfel, ar fi şi interesant şi stimulator ca, dupa publi-

40

www.cimec.ro



carea unei piese, să se ceară tuturor teatrelor părerea asupra ei, indiferent dace;textul se află inscris sau nu in repertoriul teatrului respectiv. Uneori, teatrele-noastre manifesta o condamnabilă indiferenţă faţă de piesa originale pe care nuo joacă, din simplul motiv că ea nu se integrează profilului respectiv. Ce vreausă spun prin asta ? Că trebuie manifestată mai multă grijă colectivă, mai multăreceptivitate faţă de dramaturgia originală. Numărul scriitorilor atraşi spreteatru şi care vin în continuare a sporit şi sporeşte în considerabilă rnăsură. Orien-tarea spre un teatru optimist, afirmativ, este consecventă eu înseşi legile de dez-voltare aie societăţii noastre ; de aceea, sînt convinsa de viitoarele succese aie reper-toriului nostru original. Trebuie să ştim numai să-1 pregătim şi să-1 păstrăm.

— în sfîrşit, cuvîntul „repertoriu" ! Să discutant despre el.— încep eu o veche şi dezbătută cerinţă : repertoriul permanent ! Fără să

intru în amănunte asupra lui, trebuie spus că teatrele noastre, şi îndeosebi un TeatruNational, nu trebuie să-şi abandoneze vechile şi solidele succese. Citadela sfărîmată,

Bălcescu, Ultima oră, Ziariştii, Tragedia optimistă, de pildă, trebuie regăsite dincînd în cînd pe afişele Naţionalului nostru, chiar dacă distribuţiile s-au schimbat— şi ar fi bine chiar să se schimbe, pentru a permite diferitelor generaţii de actorisă se familiarizeze eu roluri de certă valoare.

Adesea ne plîngem eu toţii de monotona repetare a aceloraşi titluri pe listaspectacolelor din tara. Fiecare stagiune are cîte o modă. Ne amintim de moda lui

Bunbury, de epidemia spectacolelor eu Soţul ideal — sau Bucătăreasa, un exemplumai nou. Este un semn de dezolantă comoditate, de lipsă de criterii selective înfixarea repertoriului şi, în primul rînd, de lipsă de cultură, de informare, de muncă— as spune — în cadrul secretariatelor literare. Ignorarea valorilor teaitrului anticdériva din aceeaşi precară familiarizare eu comorile culturii universale. Chiar dinautorii clasici mult solicitaţi pe scenele noastre — ca Shakespeare, Molière, Gol-doni — se joacă un număr relativ mie de piese, şi vesnie aceleaşi. Aceasta, cînd încă nu s-au jucat Iuliu Cezar, Henric al IV-lea, Visul unei nopţi de varà, Povestede iarnà, Mizantropul, Don Juan, şi nici Faust sau Egmont (eu recenta excepţiea scenei Teatrului German din Timişoara), iar, ca să ne apropiem de secolul nostru,nici Casele domnului Sartorius, Milionara sau Maior Barbara ale lui BernardShaw, nici realistele piese într-un act ale lui O'Neill, nici Viaţa lui Galilei sauSfînta Ioana de la abatoare ale lui Brecht. Recent, Teatrul Regional Bucuresti aavut o bună initiative programînd Războiul, adică un Goldoni încă inédit specta-torilor noştri, căruia regizorul Horea Popescu i-a descoperit savuroase valori spi-rituale. E un act de cultură ce trebuie continuât eu perseverenţă. De asemenea, arfi util să jucăm uneori şi piese aie unor scriitori contempoiani marilor clasici,pentru a întelege mai bine evoluţia gîndirii umaniste de-a lungul veacurilor.Mă gîndese la Ben Jonson, la Marlow, la Fonvizin, la Diderot, la teatrul lui RomainRolland. Desigur, titlurile nu trebuie alèse la întîmplare sau din snobism cultural.Fieeare teatru îşi alcătuieşte repertoriul ţinînd seamă de perspective programuluisău artistic, de perspectiva în care se dezvoltă cadrele lui actorieeşti şi, în sfîrşiUde perspectiva culturalizării şi educàrii estetice a publicului său.

în continuarea discuţiei, am rugat-o pe Dina Cocea să ne împărtăşească punc-tul de vedere asupra problemei pe care o socoteşte esenţială în momentul de faţă pentru dezvoltarea miscàrii noastre teatrale.

— Mă gîndese la un imperativ valabil pentru toate sectoarele vietii noastreartistice — fie că ne referim la autorii dramatici, la munca regizorilor, la căutărilescenografilor sau la preocupările secretariatelor literare. L-aş numi : mai multăexigenţă în tot ceea ce gîndim, mai multă profunzime în ceea ce facem. Teatrulnostru este dotât eu o bogătie, o profuziune de talente. Avem forte actoriceşti

impunătoare, talente regizorale viguroase şi subtile, exista mult entuziasm, dina-mism, o creatoare căutare a noului artistic, o rodnică fugă de şabloane şi banalităţi— cărora trebuie să le adăugăm însă un spirit de răspundere mai accentuât, o pre-ocupare individuală şi colectivă, totodată exigentă şi principiala, pentru tot ceea cese petrece pe toate scenele noastre.

M. I,

www.cimec.ro



f®



Teatrul de Comédie

„UMBRA" de Evghenii Şvarî

Regia * David EsrigScenografia •' Ion Popescu-Udrişte

Prezentăm cititorilor cîtevamomente din repetiţii, cu Ni-colae Gărdescu, Constantin Dinică, Florin Scarlatescu, Iu-

rie Darie, Mircea Şeptilici,Eliza Plopeanu

PRŞMIERţ



- : «IRMW «A

I fJ>MI<l»|T

De la stinga la dreapla : Ştefan Ciubotăraşu, Marga Butuc-Barbu, Nineta Gusti, Sanda Toma,Tamara Buciuceanu şi — grupaţi, cei din culise — Mircea Şeptilici, Mircea Constantinescu, Stefan

Tăpălagă, Florin Scărlătescu, Constantin Dinică,

www.cimec.ro



h e

Tot la Teatrul de Comédie,regizorul Radu Penciulescu ré péta una dintre celé mai re-

numite şi celé mai dificile co-medii de Bernard Shaw —Casa inimilor sfărîmate.Pentru a da cititorilor posibi-litatea să-şi formeze o imagine asupra viitorului spectacol,am rugat pe scenograjul Dan Nemţeanu să aşeze într-o schi- ţâ de decor fotograjiile citorvainterpreţi, intr-un moment dinrepetiţie. Ceilalţi actori îşi aş-teaptă rindul pentru a intrain „scenă".

f

Ci**« 1 %*K

- jmm-"' — «*— ■ -A-" m ^ ■ * ■• ■■ 'ii ■ ■ ■ - ■*■ ! IW I - - I I IVI

PREMIERE

X

www.cimec.ro



dramaturéuluiBRIGADIERULu are încă 60 de ani, dar îl urmăreşte ideea că e bătrîn şi că trebuie să se grăbească să mai faeă o sumedenie de lucruri înaintede a mûri. A îmbrăţişat total comunismul eu un an sau doi după

23 August, în clipa în care a înţeles. A fost sărac, a fost îngenuncheat înainte.Nu-şi scoate uşor amintirile din min te să le înfăţişeze eu orice prilej, pentru că îldor. îl doare adică faptul că pe acea vreme nu întrevedea singur ieşirea. Are însăo credinţă absolută în prezent şi viitor, şi în puterea omului de a le realiza. Lamuncă e fără pereche. Cere, eu o exigenţă nelimitată, ca orice lucru să fie bine,foarte bine făcut. Un intelectual şi-ar formula singur asta — „dorinţă de perfec-

ţie" —, el n-o poate formula, dar în orice împrejurare spune : „de ce să nu fiecum trebuie ?" Oamenii îl socotesc cicălitor şi poate că şi e, pentru că nu îndurănici un soi de aproximaţie, de la amănunt (nu s^a plivit bine o palmă de loc)pînă la problemele mari aie colectivei. îl socotesc pisălog, dar îl stimează şi îliubesc. îl roade regretul nemărturisit că una din surorile lui, la care ţine pentru că e vrednică şi cumsecade, e urîtă, adică „nu e cum trebuie". Omul, ogorul,cuvîntul dat, haina, toate ar trebui să fie pînă la capăt bune, frumoase, întregi.

Pentru că are sentimentul că se apropie de moarte, tinereţea îi vine înminte mereu. O visează. Au fost şi lucruri frumoase atunci, celé care ţineaude tinereţea dinăuntru, de felul cum răspundea sufletul la una şi la alta. Ceeace era urît sau rău, în afară, în mare parte s-a dus. A rămas el, prietenul, acela

pe care 1-a avut atunci şi nu-1 mai are de mult, a ramas urît, neîntreg. Acela nu înţelege, nu-i fericit.Asta e marea nemulţumire. Acolo e ceva nedus pînă la capăt. Trebuie

desenat acest procès, pe care brigadierul nu şi-1 explică limpede singur. Jumă-tate din el (prietenul din tinereţe) a rămas inform. Atunci el însuşi nu e î»treg.El, acum, la aproape 60 de ani, e rătăcit, rupt de propria lui tinereţe, pentru că nue „toată" aid, la punctul de evoluţie la care a ajuns el. Atunci, el însuşi şi prietenul lui făceau o singură fiinţă, azi sînt doua, una a rămas în umbră. Trebuie

întregit ceva, dus pînă la capătTrebuie să găseşti mijloacele ca omul să se dumirească ce se petrece eu el,

şi cum să intervină în viaţa prietenului, şi cum să-1 convingă, să-1 cucerească.

62

www.cimec.ro



Ceea ce i se pare ziua greu sau nefiresc visează noaptea că e cu putinţă şi uşor.Imaginile din adolescenţă îl îmfoulzesc. Ajunge la convingerea că a-1 cuceri pe prie-ten înseamnă a se duce pe el la capăt, la acel „aşa cum trebuie". Se apucă detreabă cu stăruinţa lui caracteristică. (Cînd scrii, gîndeste-te la firescul, calmul,siguranţa preşedintelui Goina, la patima smerită pentru muncă a lui PetreAlexan-dru de la Coşereni, la dorinţa de perfecţie a Olgăi M., la suferinţa ta că prietenadin tinerete s-a rătăcit.) Nu-i da un limbaj excesiv de pitoresc. Goina nu vor-beşte ca din cărţile cu ţărani. Nu-ţi trebuie pentru el dicţionar special.

BĂTRÎNA

*-'-a născut într-o familie de pictori. A pictat şi ea. S-a mari tat eu un om custare, s-a lăsat de pictură. După război, bărbatul a pierdut tot. Ea, în mijlocul celor-lalţi, revoltaţi că „moşia" se duce, a privit cu linişte, cu o încolţire debucurie faptul că acolo se va face altceva, mai folositor, şi pentru maimulţi. A fost socotită, între ai ei, ţicnită. Citea „Scînteda" în taină. Se bucura.Asculta Radio Bucureşti ; cînd venea bărbatul şi punea posturi vrăj-maşe, ieşea din odaie. Nu cuteza să se opună cu glas tare, nu cuteza să ţie

piept, i se părea şi zadarnic. Pe cine să convingă ? Dar simţea că se naşteo lume nouă, şi asta era o bucurie a ei, numai a ei, ţinută în taină la piept. Pebărbat îl iubea, era al ei de o viaţă. E prea tîrziu să înţeleagă el ceva nou. Uite,e bolnav, uite, moare ! A mûrit. Suferi, sigur, suferi îndelung. Acum citeşti tot cepoţi, cu ochelarii, cu lupa.

Vrea să picteze iar. Mîinile tremură. Are o pensie, a ei, pentru că a fostodată pictoriţă. E frumos ! Numai acum se poate aşa ceva ! Gagarin a zburat încosmos ! S-a făcut o hidrocentrală la Bicaz ! Dezarmare générale ! Ce idee extra-ordinară ! Păcat, păcat că sînt atît de bătrînă.

Pe masă, pe serin, fotografia lui Gagarin, decupată din ziar. Soba scoate fum,.e cam frig. Toate sînt într-un fel fireşti, faci parte dintr-o lume plină de răni. Dar

nu e vorba de tine, că ţi-e frig uneori, ci de cu totul altceva, care se dezvoltă,care creşte, care e minunat. Nu e personajul eel mai reprezentativ din actualitate,.poate fi cu folos personaj secundar undeva, pentru frumuseţea lui. Pentru a de-monstra că adevarul răsună într-un suflet cinstit, indiferent de apartenenta trecutaa omului. Excepţie, dar dovedeste puterea adevărului. Nu salvează, nu acoperădeficienţele clasei, dimpotrivă, prin contrast, trebuie să faci să se vadă cum nuisînt şi n-au putut fi ei. Posesiunea a déformât conştiinţa. Cîţi au scăpat de defor-mare ? Dar bătrîna asta exista, o cunoşti. A scăpat de pecetea clasei, pentru că închip exceptional n-a avut patima proprietăţii. Dacă ar fi tînără, ar picta lucruriadmirabile. Intre ea şi viaţă a stat clasa, ca un zid de întuneric. Azi nu mai arece dărui. Dar mai are puterea de a se bucura. De a aparţine, sufleteşte, prezentului.

ACTRIŢA AMATOARE

I ^ u uita bătrînica de la Salonta, de la concursul echipelor de amatori.Bărbatul a fost muncitor, azi e portar (bătrîn) la aceeaşi întreprindere. Ea a fostgospodină, a crescut nenumăraţi copii şi nepoti. Are 58—60 de ani. E voinică,rotunda, cu o faţă bună. Joacă în toate piesele în care exista un roi de femeie învîrstă. Dramă sau comédie, la fel de bine. Cu simplitate, cu ardoare, cu sinceritate,cu măsură. A mai jucat şi înainte de război, o data sau de doua ori, cînd un învă-tător cu iniţiativă a înjghebat un spectacol cu elevi, în care avea nevoie şi de oamenimaturi. Mi-a spus : „Eu fără teatru nu mai pot trăi. Cînd n-am să mai joe, am sămor". Cuvinte bune pentru Sarah Bernhardt. Sentimentul de la temelia lor e, poate,mai pur. Se amestecă mai putin orgoliu în el, mai puţină deprindere cu succesulfără care nu se poate trăi, ca fără un aliment, şi mai multă nevoie de realizare amii de aspiratii, care au stat în ea în stare latentă şi acum capătă grai, se împli-nesc într-un fel. E o modalitate de a trăi intens lucruri care nu i-au fost date, dea corecta fenomene care nu i-au plăcut, de a formula tare gînduri pe care abiale-a schitafc, de a-şi însuşi bucurii la care a rîvnit. De a trăi în prezent, dincolode vîrstă şi de limitele unei singure vieţi.

53

www.cimec.ro



In alte condiţii, altădată, sau la altă vîrstă, în condiţiile de azi, ar fi fosto mare actriţă. Un profil frumos, se poate încadra într-o piesă cu ţărani. Să nuuiţi modestia şi bucuria ei de copil cînd ai felicitat-o. Acasă, potolită şi harnică,ai spune un om fără mult relief. Disciplinată, acasă, şi la echipă — admirabilă.

NEFERICITUL

^■ ^ rice laudă adusă altcuiva e o ofensă şi o idurere personală. O durereadîncă, sinceră, care îl face să geamă noaptea în somn, şi ziua, cu ochii cer-cănaţi, să-şi poarte, fără discernămînt şi fără gust, privirile melancolice asupraacestei lumi. O laudă adusă lui e prea mică — aceleaşi cuvinte au mai fost spuseşi despre X., asa că unde mai e dreptatea ? Cînd se dau prime suferă pentru baniistatului, care se risipesc inutil. El, se înţelege, a adus o contribuţie fără comparaţie,dar alţii ? Şi, pe urmă, o prima nu-ţi mai face nici o bucurie dacă te nivelează.Puteau nici să nu i-o dea. Ar fi îndrăznit oare să nu i-o dea ?

. Proiectul ăsta trebuie isprăvit într-o săptămînă... E greu sa se urnească lalucru. în ultima zi, face eforturi mari sa-şi aducă aminte de alte proiecte, aie căror

elemente, combinate, ar da ceva nou, interesant. Iese ceva colosal de interesant !Se recunoaşte ici şi colo elementul strain, preluat, dar cu cîtă strălucire e légat derest, cîtă noutate capătă în acest context, cîtă armonie are ansamblul ! Nimeni n-arfi putut face asa ceva, nimeni n-a văzut lucrurile aşa pînă acum. Trebuie nea-părat să-şi dea toată lumea seama de asta, de efortul cu care a créât, de timpulde gîndire, mult anterior lucrului (de trei ani se gîndeşte la el), pe care 1-a cerutproiectul. Dacă oamenii n-au să ştie tot, n-au să aprecieze. Parcă ei ştiu să apre-cieze ! în institut a fost angajat de curînd Z. Toată lumea îl simpatizează pentruamabilitatea şi drăgălăşenia lui. E şi harnic.

Drăgălaş ? Da, e drăgălaş. E asta o calitate morală serioasă ? E amabil ? Efoarte amabil. Ce vrea să cîştige cu asta ? Simpatii, avansări... E harnic ? Să vedem

pînă cînd. Şi, în fond, ce vrea să acopere cu hărnicia ? O incapacitate, fireşte. lasă ne ostenim puţin, să descoperim cît e de incapabil, să-1 demascăm pe amabilulZ., să nu mai tragă lumea pe sfoară. A prezentat un proiect bun ? De unde 1-afurat ? Cine 1-a ajutat ? Nimeni ? Atunci sigur că are greşeli ideologice, dacă nu în proiect, măcar în viaţa lui particulară, în gîndurile lui ascunse, pe care nu lecunoaste nimeni. Pentru asta mérita să te oboseşti, mérita să te dai peste cap, pentru că tînărul ăsta înşeală o lume întreagă. Şi uite că te doare, te doare sincer săvezi impostura lăfăindu-se, şi nu mai dormi noaptea, şi faci cearcăne sub ochi.

Nici rolul, nici actorul care îl va interpréta nu trebuie să aibă tonuri dema-gogice, declamatoare. Individul e veşnic convins că are dreptate, şi suferinţa lui eadîncă. Se zbate şi e rănit de binele sau meritul altuia ca de nişte răni în concep-

ţia lui arzătoare despre bine şi bun. Pentru că, dacă exista bun şi bine pe lume,astea trebuie să fie meritele şi apanajele lui, numai aie lui. De ce ? Fiindcă e el.El nu poate fi decît merituos. El e altfel, el e începutul şi sfîrşitul, el e tot. Dece ? Ei, asta-i, fiindcă se cunoaşte el. E aşa şi nu poate fi altfel. Aici nu mai încapevorbă.

Lucia Demetrius

www.cimec.ro



o .fij

«< ■ 5

»̂t/o 5

-a 5s ^ j

v. _ l CJZ) 0Z t j

o1

.=<to

'5>

PREMIERE

TeatruI „ C . I. Not tara"

„CASA CU DOUA INTRÀRI"

de Calderon de la Barca

(Regia •' Mircea Avram)

Eugenia Bădulescu(Laura) si Al. Ci-prian (Don Felix)

www.cimec.ro



■ ntp-un

a ct

pe marginea problemelor, dramatice întotdeauna, ale artei dra-matice, Camil Petrescu le aşeza dedesubtul unui titlu generic şi

cu adresă : „Cascada prejudecăţilor".Cascada s-a subţiat de-a lungul anilor noştri de raţiune, pas cu pas, ne-

mairămînînd din şuvoaie decît două sau trei picături. Poate patru. Una din acesteaeste prejudecata consiliilor artistice, în fapt, deci şi în gîndire, referitoare lateatrul scurt. Am mai scris pe marginea chestiunii. Să mai scriem.

* * *

Teatrul scurt nu trebuie confundat cu teatrul minor, nici trimis să servească

în exclusivitate activitatea formaţiilor de amatori. Las' că, aşa cum dovedescfestivalurile din ultima vreme, echipele mai închegate din întreprinderi şi gospo-dării colective abordează cu posibilităţi, nebănuite odinioară, piesele „mari". Lasr

că nivelul de artă al amatorilor a évoluât într-atîta în anii revoluţiei culturale, încît s-ar cuveni ridicarea stachetei în scrierea şi selectarea textelor pentru for-maţiile respective şi combaterea falsei „simplităţi", a falsei „accesibilităţi", a falsei„popularităţi", care devin aproape jignitoare, dînd impresia că amatorii, trecuţi maitoţi prin şcoli şi viaţă socială, sînt copii de luat esteticeşte cu binişorul... Dar,

închizînd paranteza, teatrul scurt constituie o catégorie a dramaturgiei şi nicicumnu poate fi scuzată absenta genului de pe scenele „profesioniste" .Este, ca să reiauo comparaţie folosită mai de mult şi pe care o voi mai întrebuinta probabil de

doua trei ori, de-a lungul vieţii, ca şi cum editurile ar socoti nuvela gen minor în comparaţie cu romanul — care este „mare" — şi, în consecinţă, i-ar îndrumape laconici la Casa de Creaţie Populară, întrucît publicul Editurii pentru Literature şi Artă cîntăreşte proza la kilogram, nu la talent.

* * *

Poate că — însă — publicul este astfel alcătuit că nu suportă teatrul scurt,aşa cum, în vremea războiului, cititorul burghez se năpustea, modă, la romaneleenglezeşti de la doua volume în sus. Poate... ne face cu ochiul omul de teatru„înţelept", care cunoaşte gustul spectatorului, de la marna acasă. Vai, cum rimează

asemenea înţelepciune (falsă, falsă) cu înţelepciunea, mai falsă încă şi incompa-rabil mai dăunătoare, a unor directori de acum şapte-opt ani, care refuzau, pebaza „experienţei", lor, piesei originale capacitatea de a cuceri publicul şi împo-triva cărora (înţelepciune şi directori deopotrivă) a trebuit să se ia măsuri ener-

56

www.cimec.ro



gice, autentic înţelepte de astă dată. Ca să se poată mai pe urmă constata că opiesă occidentală (deci, implicit, „de succès sigur"), cade la public, în vremece Prietena mea Pix de Galan, o piesă romînească despre ziua de azi şi construitădin discuţii, pe alocuri „interminabile", refuzată la prea multe teatre din ţară şisprijinită doar de cîţiva oameni lipsiţi de „spirit practic", a atins, odată pusă înscenă şi pusă bine, vreo doua sute de spectacole eu casa închisă.

Vai, cum rimează asemenea înţelepciune eu prejudecata ? Pe ce se întemeiază, în fond, rezervele ? Pe una sau două experienţe eşuate, cînd spectacole traditionalnumite „coupé" n-au dobîndit succès. E-adevărat. Aşa s-au petrecut lucrurile. Unulsau doua spectacole (nu ştiu să fi fost mai multe asemenea încercări la Bucu-reşti) au rămas fără ecou.Nu şi fără concluzii grabniee însă, ducînd la jugularea experienţelor.

Să fie de vină pentru insuccès piesa scurtă ? Sau vederea scurtă ?Teatrele care, încercînd să iasă din prejudecata, s-au întors cuminte acasà

după primul eşec, atribuie probabil genului scurt defectele pieselor scurte, alèsepentru „coupé"-ul respectiv, sau, cînd textele erau de calitate (mă refer la spec-tacolul Shaw de la Studio National), facultatea lor de a stîrni interes la public în momentul dat. Pentru că, e o lege prea ştiută a teatrului, nu orice merge ori-cînd. Şi oricum. Şi oricît.

* # »

Două întrebări adresate consiliilor artistice aie teatrelor (precum şi redac-torului-şef al revistei la care am plăcerea să colaborez) :

1. Ce preferati să aduceti pe scenă (sau să publicati în revistă) : trei piesehune, dar într-un act, sau o piesă proastă în trei acte ?

2. Dacă Ion Luca Caragiale v-ar înfătişa spre lectură o comédie de cîtevapagini intitulată Conu Leonida faţă eu reacţiunea, ce i-ati comunica drept răs-puns ? Să se adreseze Casei de Creatie Populară ?

* * *

O scurtă întîlnire şi o convorbire eu regizorul Mihai Dimiu mi-au adus lacunoştintă proiectul acestuia de a pune în scenă la Teatrul Regional Bucureşti unspectacol alcătuit din piese într-un act, inspirate din viata contemporană.

Gînd bun.Aceeaşi scurtă întîlnire, aceeaşi convorbire au relevât în acelaşi timp faptul că

oamenilor de teatru le lipseşte o evidenţă clară a textelor într-un act, scrise dedramaturgii noştri. Unele piese au apărut în volum, altele în reviste. Unele aufost reprezentate, dar n-au fost tipărite, altele, viceversa. în sfîrşit, unele méritaatentie, altele nu.

...Stare de lucruri care ne îndeamnă să formulăm o propunere : din rîndurile

Consiliului teatrelor, redactorilor revistei şi tovarăşilor de la Casa de Creaţie să iafiinţă o... (inevitabil) comisie însărcinată eu selectarea celor mai bune dintre pieselebune într-un act şi recomandarea lor, într-un chip sau altul. Prin „într-un chipsau altul" înteleg alcătuirea de sugestii pentru spectacole, ca :

1. Spectacol format din piese apartinînd unui singur autor. Contemporan.(Ex. : Lucia Demetrius, M. Ştefănescu, H. Lovinescu etc.)

2. Spectacol din piese apartinînd unor autori contemporani diferiti, darabordînd o temă comună. (Ex. : din viata clasei muncitoare, consolidarea gospodă-riilor colective, dragostea, lupta contra birocratismului.)

3. Spectacol tot pe o temă comună, apartinînd tot unor autori diferiti, dar,din generatii diferite de astă data, care să exprime astfel continuitatea ideii res

pective de-a lungul istoriei teatrului romînesc. (Exemple sînt atît de multe...)4. Spectacol alcătuit din piese scrise de dramaturgi romîni şi străini pe otemă comună (Ex. : lupta pentru pace, conditia femeii în lumea contemporană,problema nationale...)

Şi aşa mai départe.

Al. Mirodan

www.cimec.ro



><

PREMIERE

=p :

Teatrul satjric-muzical „ C . Tănase"

„CA LA REVISTÀ" de Horia Şerbă-

nescu, Sadi Rudeanu, Stelian Filip,

Grigore Pop şi Ion Ruş

(Regia • Nicolae Frunzelti şi B. Fălti-cineanu. Direcţia muzicalâ-' NicolaePatrichi) Moment din scencta : „Teatrul antic"

I f

J i ' " - — — /

N -̂JR ^B

Î . ~T

www.cimec.ro



7/-Vl^ oarte adeseori, vorbind despretehnica teatrală, avem în vedere,

tri primul rînd, orga de lumini sauscena turnantă. Foarte adeseori, vorbind despre ritmul şi intensitatea unuispectacol, gîndul nostru merge, maiales, spre acel personaj nevăzut, darprezent în orice piesă, care este regi-zorul. Mai eu seamă regizorului îi ce-rem ca o lucrare dramatică să aibămişcare, ca situaţiile să nu sedestrame

în vorbărie, ca firele intrigii să se înnoade fericit. Nimeni nu-şi propune,desigur, să neglijeze importanţa lumi-nii şi a sunetului într-un spectacol,după cum nimeni nu vrea să absolveregizorul de misiunea pe care e che-mat să şi-o asume. Numai că, în absenta unei piese perfect construite, totceea ce va face cel mai expérimentâtregizor, aflat în posesia celui mai modem aparat tehnic, va fi insuficient.

A introduce şi a élimina personajeledin scenă, a pregăti „loviturile de tea-tru", a justifica deznodămîntul eu in-venţie dramatică rămîn, totuşi, obli-gaţii ale scriitorului... Vorba lui JulesRenard : „Orice s-ar spune, meseria deom de teatru este totuna eu aceea dedramaturg". Să fim înţeleşi : tehnicateatrală nu constituie o noţiune compromise, nu constituie o valoare de-aldoilea rang. Se spune uneori despre

un scriitor pe care vrei să-1 învinuieştide mediocritate că este numai un bunmeseriaş, fiindcă, fireşte, o tehnică,oricît de prestigioasă, este încă insu-ficientă pentru a comunica emoţia.Dar ni ci o operă realmente valoroasănu se poate créa în dispreţul instru-mentelor de lucru spécifiée artei.

Exista un prag minimal de meşteşug,absolut necesar oricărui dramaturg. Arefuza să te preocupi de problemele

tehnicii teatrale pe motiv că piesa lacare lucrezi îţi pune întrebări mai se-rioase este mai mult decît un simptomde dilentantism, este un mod defec-tuos de a înţelege teatrul.

Scriu aceste rînduri pentru că am întîlnit de curînd, în piesa unui debutant, următoarea indicaţie : „Las peseama ingeniozităţii regizorului grada-rea acţiunii" — ceea ce mi s-a parut,mai întîi, un compliment excesiv, apoi,

unul dintre acele elogii depuse pentrua fi fructificate într-o zi, în fine,

o laudă putînd fi oricînd preschim-bată într-o injurie. Că un proaspătdramaturg înţelege să apeleze înacest mod la sprijinul directoruluide scenă nu e atît de grav cît faptulcă pînă şi scriitorii noştri aflaţi la adoua sau a treia piesă arată uneoridezinteres fată de legile elementareaie teatrului.

Sînt piese unde autorul povesteşteo acţiune sau ilustrează o idee, dar nu

urmăreşte cioenirea dramatică. Personajele nu au posibilitatea să se defi-nească într-un conflict limpede, pregnant şi ascendent, ele fiind proiectatecînd în trecut, cînd în viitor. In pa-ranteză fie zis, metoda anticiparilorşi a retrospectivelor, pentru a nu de-veni o soluţie comodă de a escamota

înfăţişarea directă a unei intrigi, pre-suipune o solidă ştiinţă a teatrului.Caci nu poţi polemiza eu normele lui

fără a le stăpîni desăvîrşit. Şi, de alt-fel, mi se pare că a început să seabuzeze de acest fel de construcţiedramatică, ce pare lesnicioasă, dare dintre celé mai grêle.

Sînt rigide, inerte şi ineficiente ve-chile cadre aie tehnicii teatrale ? Săle înlocuim eu altele noi şi creatoare,fără însă a prelua, în chip întîrziat,cutezanţele altor dramaturgi şi, maieu seamă, fără a uita că unul dintre

izvoarele de énergie artistică ale teatrului este de a da spectatorului posibilitatea să ia cunoştinţă de un faptde viaţă direct de la sursă, ca şi cumatunci s-ar petrece pentru întîia oară.

J na dintre celé mai ascultate emi-siuni aie radioteleviziunii este aceea

consacrată istoriei teatrului. Conferin-

ţele sînt ilustrate eu fragmente dinmarile piese aie trecutului, fiind slujite mai totdeauna de foarte buniactori. Corespondenţa între répertoria, interpretare, punere în scena, decoraţie — într-un anumit moment al dezvoltărîi teatrului — şimotivele care au déterminât, într-oepocă sau alta, o modificare generalăde perspectivă într-una din celé maivechi şi mai iubite arte este riguros

urmărită de-a lungul prelegerilor. Ceeace ne face să meditâm cît de utilâ ar



fi, de pildă, o trecere in revistă acîtorva dintre stilurile de joc astăzicaduce, a unor clişee şi poncife cares-au perpétuât pe scenă, în virtutea

faptului cà au cunoscut odată favoa-rea publicului. Aşa ar fi, de pildă,

faptul că, în trecut, mulţi actori, distribuai in roluri de amorez sau de

june-prim, au împrumutat, fie că a-veau sau nu aceeaşi natură artistică

şi aceleaşi calităţi, felul de a rosti re plica şi de a se mişca, ale regretatuluiTony Bulandra. Sau un exemplu mairecent, légat de interpretarea pieselor de idei, contemporane, al căror substrat este transmis cîteodată eu mijloace în-vechite aie teatrului. Mă refer la aceletirade şi declamaţii rostite de actorieu faţa la public, pentru a face sărăsune mai puternic un gînd, aşa cumse întimplă, bunăoară, in spectacolul

Prima zi de libertate pe scena Teatrului „C. I. Nottara".

I i u o stagiune sau două în urmă,mai toate teatrele înscriseseră în

repertoriul lor piese de Molière. Tartuffe, Burghezul gentilom, Vicle-niile lui Scapin, Bolnavul închipuit deşteptaseră brusc, şi toate în modégal, interesul teatrelor noastre. Pa-siunea pentru Molière a obosit. S-anăscut însă o alta, noua, care i-a luatfulgerător locul : lucrările dramaticeaie lui Brecht au acaparat astăzi de-votamentul teatrelor. în materie descenografie, lucrurile nu stau altfel. Cucîţiva ani mai înainte, toate decorurileerau minuţios construite ; astăzi sepractică, de preferinţă, un decor stili-zat. Această înclinaţie a unor oamenide teatru de a se lăsa purtaţi, fărărezistenţă, de valurile unei tendinţesau ale alteia în alcătuirea repertoriu-lui sau în montarea spectacolelor mi separe nefericită. Mi-aş îngădui să-1 citez chiar pe Molière, împotriva acesteicapacităţi de a prelua o idee şi de ao transforma în modă : „Quand surune personne on prétend se régler,c'est par les beaux côtés qu'il lui fautressembler" l (Femelle savante). într-a-devăr, repertoriul unui teatru şi pu-nerea în scenă a unui spectacol sîntfapte de artă şi, ca atare, ascultă dealte reguli decît celé aie modei. Nueste cu putinţă ca, de la orice piesăar pleca, regizorul să ajungă la aceeaşi

] Cînd spui că o persoanăDrcpt pildă vrci s-o ici,In părţile ei bune să-i semeni.

maniera de tratare. Nu este cu putinţâca absolut toate piesele unui autor săapară la un moment dat la fel de actuate şi răspunzînd la fel de clar şide prompt întrebărilor şi problemelormomentului. Urmarea unei asemeneaatitudini lipsite de discernămînt seface imediat simţită : după ce o stagiune sau doua un dramaturg este ju-cat pînă la uzare şi pbctiseală, iar oformula artistică este folosită pînă laabuz şi istovire, meritele primei initiative pier, atenţia publicului scade, şiceea ce putea fi un act de culturătrece fără urme, fără consecinţă. Cînd,mai tîrziu, cineva încearcă să reia olucrare dramatică sau o anumită formula de spectacol — chemat, de dataaceasta, de o realitate légitima, şi nude considerente arbitrare — el se lo-veşte, în mod fatal, de dezinteresul

spectatorilor, care au sentimentul uneinoi repetări. O opera, un stil regizoral,o modalitate scenografică trebuie săfie aduse pe scenă ghidîndu-ne de onecesitate adîncă de cunoaştere şi deexpresie, dacă vrem cu adevărat să leimpunem, făcînd din ele cuceriri esen-ţiale şi durabile.

I rei luni pe an, şi anume în pe-rioada în care sălile de spectacol

sînt încinse de căldură, teatrele pleacăîn obişnuitele lor turnee. Sînt prefe-rate, evident, acele piese care numărămai puţine personaje şi mai puţinedecoruri. Uneori, o localitate este vizi-tată, la intervale scurte, de doua sau treiansambluri, şi se întîmplâ chiar ca piesele prezentate de diverse teatre sa fie aceleaşi. Cred în tine sau, sub alt titlu, Balul florilor, a constitua, înstagiunea précédente, lucrarea drama-tică cea mai des jucatà de diferite co-lective artistice plecate în deplasare.în acelaşi timp, alte piese, cel puţintot atît de interesante, n-au părăsit scena teatrului care le-a dat viaţă şistrălucire. Adevărul este că la alcătui-rea turneelor prezidează prea mult cri-terii financiare, că alegerea pieselor menite să circule prin întreaga t a^àse face în lipsa unui plan general sisub imboldul unor initiative care ar trebui mai sever controlate. De ce oarenu ar reprezenta turneele un fericit prilej de a valorifica celé mai bunespectacole, creîndu-se drum spre ceamai întinsă cunoaştere a acestora? Şide ce oare nu s-ar putea organiza tot timpul anului acest schimb de valori ?

B. E^

www.cimec.ro



TEATRUL REGIONAL BUCUREŞTI

„POVESTEA ALEXANDREI SOKOLOVA" —adaptare deDinu Cernescu dupa un scenariu de K. Vinogradskaîa

Srcnâ din spictacol

www.cimec.ro



Data premierei : 9 martie 1963. Regia • Georg e Teodorescu. Scenografia : Camillo O sorovitz . Comen tariitcinematografic : Paul Barb ăneag ră. Distr ibuţ ia : Victoria Dinu (Sokolova) ;>*Ion Mari nescu si Ion Mîinea(Staşkov) ;?fSilviu Stănculescu (Secretarul) ; Cornel Gîrb ea (Efim Sokolov) ; Corne l Dumitraş (Petea) ;Kodica Popescu (Dusea) ; Petre Drag oma n (T eh gh in ); Ele na Maican (Teleghina) : Dumitru Fedoreao(Nik ita Sokolov) : Const, Răşchitor (Krivoşeev) ; Dodo Icunomu (Mama Dusei) . In a lte roluri : EugenFetrescu, lea Molin, Mihai Pruteanu, Dorel Livianu, Margareta Dumitrescu, Ana Dornescu, Vasile Dinescu.Eugenia Ardeleanu, Virginia Stîngaciu, Aura Andriţoiu, Marietta Ionescu, Vasile Ichim şi Gigi Nanu.

Adaptarea scenică a scenariului cinematografic „Femeia-deputat" prile- juieşte realizatorilor spectacolului dela Teatrul Regional Bucureşti un experiment teatral izbutit, într-un lim-baj original, adecvat necesităţilor unuiprofil agitatoric desluşit. Aducînd larampă povestea unei simple ţărănciruse, fostă analfabetă şi argată, căreiaPuterea Sovietică îi redă demnitateaumană şi un orizont spiritual, înăl-ţînd-o în primele rînduri ale construc-torilor responsabili ai socialismului,teatrul îşi îndeplineşte cu eficienţăsarcina sa educativă în rîndurile pu-blicului său, atît de variât în preocu-pări şi ca pregătire. Fiindcă aceastăpagină din istoria formării şi ridicăriiprimelor colhozuri — care ilustreazăconvingător ideea că odată cu triumfultezei léniniste a marii producţii agricole baza te pe proprietatea socialistea pămîntului şi a mijloacelor de pro-ducţie, se deschid în faţa ţăranuluinemărginite căi ale dezvoltării spiri-

tuale — slujeşte din plin educăriiconştiinţei socialiste a publicului nos-tru de azi. Pregătirea acestui spec-tacol în etapa actuală a dezvol-tării agriculturii noastre socialiste re-prezintă una din căile îndeplinirii mi-siunii agitatorice a acestui teatru, carestrăbate aproape zilnic satele noastrecolectivizate.

Textul adaptării lui Dinu Cernescua urmărit eu precădere evoluţia eroi-nei pe liniile fundamentale ale matu-rizării şi cristalizării personalităţiisale, ilustrînd complexitatea relaţiiloracesteia cu oamenii din jur, prietenişi duşmani, într-o perioadă grea şicomplicată a luptei de clasă şi a con-struirii societăţii sovietice. Dar, caorice dramatizare după o lucrare cese réclama altui gen, textul adaptăriiprezintă inconsecvenţe de ordin dramaturgie în adîncirea şi reliefareacaracterelor, hiaturi în gradareaconflictului, rapida desfăşurare epicăde scurte secvenţe împiedicînd uneoriaprofundarea situaţiilor dramatice. A-ceste lacune ale textului au fost aco-perite prin interpretarea actoricească amajorităţii distribuţiei şi, totodată, prinformula plastică înnoitoare, care imprima întregii realizări scenice un caracteroriginal. Rezultat al unei munci crea-toare şi aplicate, pe multiple coordo-nate, spectacolul — în regia lui GeorgeTeodorescu, scenografia lui CamilloOsorovitz şi comentariul cinematograficdatorat lui Paul Barbăneagră — îşiduce pînă la capăt intenţiile, văditagitatorice, printr-o realizare artisticămeritorie.

Deşi spectatorul se arată profund in-teresat de continua îmbinare a acţiuniiscenice cu cadrele filmate, de dialogulnemijlocit dintre actor, decor şi proiec-ţia cinematografică (modalitate artis-tică apropiată „lanternei magice"), spe-

cificul teatral e realizat totuşi, înprimă şi ultimă instanţă,de către pre-zenţa vie a actorului.

Construind rolul Sokolovei cu mij-loace emoţionale simple şi laconice,decurgînd dintr-o înţelegere exactă acaracterului nou şi înaintat al acestuipersonaj, Victoria Dinu a dat eroinei

Cornel Gîrbea (Efim Sokolov)

www.cimec.ro



un contur expresiv, într-o perspec-tivă dinamică. Actriţa o prezintăpe Sokolova la început cu capulplecat şi privirile furişate în jos, încăsperiată de ameninţările popilor de o-dinioară, de stăpîni şi de chiaburi, ne-

încrezătoare în propria-i cutezanţă dea merge la biroul raional de partidpentru a cere dreptate. Dar încrederea în Puterea Sovietică, în partid şi înpropria ei inimă şi minte, luminează

treptat privirile femeii, ajutînd-o să înţeleagă cît de imens este orizontulvieţii ce i se deschide înainte şi cîtde strîmt era ţarcul izbei, în care înainte luceau ameninţător două icoane :a bărbatului, ţar al micului ei univers,şi a sfintei fecioare. Aceste icoane seprăbuşesc pe rînd, odată cu vechiledeprinderi, temeri şi îndoieli, actriţasugerînd cu sobrietate artistică ma-turizarea femeii, învestirea ei cu atri-butele puterii de stat. Laconismul

textului dramatic, condensarea unorsituaţii-cheie în replici puţine au obli-gat actriţa la un maximum de ex-presivitate ; de aceea, se reţine, ca unfrumos moment artistic, felul în careVictoria Dinu sugerează lupta Sokolo-vei cu obstacolele neştiinţei şi cu ob-stacolele ridicate de duşmanii .PuteriiSovietice. Raportul politic pe care pre-şedinta colhozului trebuie să-1 ţină înfaţa adunării devine un strigăt ţîşnitdin inimă, din durerea traiului greude altădată, iradiind o imensă încre-dere în popor, în adevărul drumuluileninist. Acestui emotlonant patos eroici se adaugă un délicat contur liric şio imperceptibilă undă de umor, careluminează, în nuanţe variate, profiluleroinei.

O bună reuşită actoricească obţineSilviu Stănculescu în rolul Secretaru-lui, aducînd o reală prezenţă scenicăde pe poziţiile comentatorului de azi.O interesantă şi nuanţată compoziţie,

defel schematică, realizează şi tînărulactor Constantin Răşchitor, în rolulalb-gardistului Krivoşeev, dovedind unminuţios studiu de caracter- şi prinaceasta deosebindu-se de interpretarealui Ion Marinescu, care, din păcate,

într-un roi de personaj negativ, répétaticuri şi expresii din alte roluri ase-mănătoare. LrUi Efim Sokolov, ţăranulrob al unor vechi şi ruşinoase menta-lităţi, care, într-o contorsionată luptăcu sine însuşi, se desprinde de trecut,Cornel Gîrbea i-a dat cîteva date ca-racteristice, o prezenţă impetuoasă,utilă în spectacol, poate însă cam unilateral construite pe brutalitate fizicăşi exteriorizare. în scenele de masă,

C. Răşchitor (Krivoşecv)

s-au relevât ca tipuri sugestive D. Fe-doreac (Nikita Sokolov), C. Dumitraş

(Petea), Elena Maican (Teleghina), Ro-dica Popescu (Dusea), Dorel Livianu(Preşedintele).

Interpretările actoriceşti, ideile regi-zorale — într-un cuvînt, semnificaţiiletextului — au dobîndit acuitate şipregnanţă în spectacol prin formulascenografică înnoitoare, utilizată aici cu îndrăzneală. Cu o îndrăzneală timidă însă, am spune. Dacă dezideratele teore-tice ale acestei formule, exprimate la în-ceputul acestei stagiuni în paginile re-

vistei noastre de către scenografulTeatrului Regional Bucureşti, şi pro-misiunea experimentării ei s-au traduspractic prin comentariul filmât al textului, care a lărgit metaforic implica-ţiile şi semnificaţiile acţiunii, dinpăcate nu întotdeauna acest comen-tariu s-a dovedit pe deplin inspirât şi bogat în sensuri. în cazulde faţă, monta jul unor scene dinfilmele clasdce ale epocii („Pămînt",„Nou şi vechi" etc.) de Dovjenko, Ei-senstein şi Pudovkin accentuează, demulte ori, simbolul generalizator alevenimentelor scenice, subliniind cuun accent poetic şi filozofic dateletextului. Nu acelaşi efect se obţine

63

www.cimec.ro



însă, alteori, din filmarea momente-lor spectacolului propriu-zis ; dacă filmarea în planuri diferite şi cît maiapropiate a portretului lui Lenin ca-pătă valori profunde şi importantepentru ceea ce se petrece în scenă,dacă se reţine, ca metaforă izbutită,multiplicarea păpuşilor de lemn ce su-gerează fecunditatea, sau alternareachipului Sokolovei cu literele alfabe-tului (exprimînd cu laconism trepteleevoluţiei femeii-deputat), alte imaginisînt însă sărace în idei şi forţă emo-ţională, spre final caracterul de jurnal

Lumea rapace a negustorilor bucu-

reşteni, eu ciocnirea violenta a unorinterese meschine şi dévorante, eu imo-ralitatea ei sufocantă, incurabilă, ca şiiminenţa prăbuşirii acestui universsordid în preajma victoriei forţelorpopulare din august 1944, se deseneazănet în Să nu-ţi fact prăvălie cu scară.Piesa lui Eugen Barbu readuce în dra-maturgia noastră de azi peisajul ma-halalei negustoreşti — evocată odini-oară de G. M. Zamfirescu şi Victor

Ion Popa, văzută de astă data în lu-mina unei noi epoci istorice —, la apo-geul îmbuibării ei şi totodată în pra-gul definitivei sale prăbuşiri.

în anii războiului, premergători Eli-berării, în epoca marilor afaceri şiescrocherii, şi totodată a loviturilor totmai puternice date capitalismului decătre clasa muncitoare, fiii decedatuluicîrciumar Enache Domnişor, Dumitruşi Vasile, se zbat să schimbe cu totul

sistemul de exploatare rudimentar altatălui lor, rafinîndu-1 şi extinzîndu-1.Paşnica viaţă de familie, de clan légatde aceleaşi prejudecăţi şi interese, s-atransformat acum într-o surdă şi gî-fîită luptă pentru atotputernicie, pentru dominarea prin bani a celor din

jur. Copiii, cea de-a treia ramu-ră a familiei, fraţii Silvia şi Alexandra, se zbat şi ei, pe căi diferite,

de actualităţi al comentariului situîn-du-se chiar în afara stilului iniţial alspectacolului.

în ciuda acestor inevitabile lipsuriaie începutului, se arată importantăaceastă experienţă ce dovedeşte varia-tele posibilităţi ale expresiei agitato-rice, care poate să vibreze artistic cîndeste pusă în slujba unui conţinut îna-intat de idei. Povestea Alexandrei So-kolova se înscrie, prin aceasta, ca unspectacol bogat în ided, care va sluji,fără îndoială, publicului căruia acestteatru i se adresează.

să-şi depăşească condiţia ereditară şi

socială, să iasă în întîmpinarea eveni-mentelor : Alexandru, cinic şi dezabu-zat, otrăvit de sloganurile fasciste, e

într-o necontenită fugă şi derută mo-rală, îngrozit şi conştient totodată deperspectiva înfrîngerii lumii în carecrede. Iar Silvia, fiinţă nealterată deaerul viciât din jur, înspăimîntată şiea de cruzimile şi desfrîul la care a-sistă, caută soluţii, îşi pune întrebărişi pretinde răspunsuri. Silvia va fi uni-

cul om salvat din naufragiul familieiDomnişorilor, singurul care mérita săprimească colacul de salvare întins decătre ceferistul Bolocan.

Eugen Barbu a créât în această piesăde debut scenic caractère pregnant şisubtil diferenţiate, realizînd o tipolo-gie specifică acestei pături a burghe-ziei romîneşti de pe „calea negustorilor". Aceste caractère se înfruntă şise macină într-un violent şi distrugă-

tor conflict, générât de însuşi mersul înainte al istoriei. Fără a surprindeprin inédit — întregind o galerie déjàcunoscută din tipurile acestei lumi — elese impun însă prin vitalitatea lor spe-cifică : bătrîna Elena Domnişor, stîlpulfamiliei, îşi hrăneşte singură îluziasuveranităţii asupra clanului brăzdatde ură şi adversităţi îndîrjite, ca şiiluzia unei onorabilităţi neştirbite, cre-

TEATRUL NATIONAL DIN CLUJ

„SĂ NU-ŢI FACI PRĂVĂLIE CU SCARĂ" de Eugen Barbu

Dat a premierei : 12 ianuari e 1963. Re ţi a : Constantin Anatol . Scenograf ia : Mircea Matcabo ji. Dis tri buti a :Anişoara Potoroacă (Elena) ; Cazimir Tănase fDumitru); Octavian Teuca (Vasile); Viorica Cernucaa(Silvia) ; Silvia Ghelan (Domnica) ; Octavian Lăluţ (Alexandru) ; Melania Urs u (Lina) ; Stela Ciculescu(Domnişoara Au rica ); Florin Dumbravă (Bolocan); Ionel Banu (Ionică Para) ; Ion Mari an (Un băiat depiăvălie); Mircea Todiriţă (Gică Hau-Hau).

64

www.cimec.ro



zînd că poate ascunde de ochii străzii,prin ipocrita şi smerita ei oucernicie,imoralitatea relaţiilor din casă. Fiuleel mare, Dumitru, ins prăbuşit mora-liceşte, se află în prada unei lungi şidisperate beţii, din pricina statomiceilegături dintre soţia sa şi fratele săuVasile. Iar acesta, tip puternic, brutal,obsédât de setea de îmbogăţire şi desatisfacere a plăcerilor sale, reprezintà

punctul culminant în ascensiuneaDomnişorilor, fiindcă copifi lui şi aiDomnicăi dispreţuiesc vadul prăvălieieu scară şi fug, părăsind casa (e ade-vărat, în direcţii diferite), unul înfun-dîndu-se tot mai adîne în mocirlă, al-tul eliberîndu-se, în timp ce, în chipsimbolic, firma „prăvăliei eu scară" şidever mare se prăbuşeşte în flăcărilebombardamentului de la 4 aprilie.

înafara personajelor de prim-plan,care se dezvăluie într-o nuanţată di-versitate, în piesă se impun gazeta-rul-fante Ionică Para, fondatorul ga-zetei „Căsătoriile", ridicola domnişoarăbătrînă Aurica, jalnica proprietară adughenii „La sicul elegant", şi vînză-torul de ziare Gică Hau-Hau, profeti-

cul beţiv „împărat" al Griviţei : per-sonaje pitoreşti din fauna cartierului,care aduc în scenă tumultuosul ecoual străzii, eu specificele ei moravurişmechereşti şi tipicuri, completînd, eu întunecate şi violente pete de culoare,tabloul unei lumi hidoase.

Stîngaci împlîntată în construcţiadramaticâ se arată figura muncitoru-lui Bolocan, ceferistul participant lagrevele din 1933, a cărui prezenţă în casa Domnişorilor declanşează eli-berarea sufletească a Silviei, ca şi fugaei, semnalînd oarecum prezenţa forţe-lor revoluţionare ale societăţii. Criticadramatică a sesizat în unanimitate factura livrescă, artificială, a acestui personal pe care însuşi autorul îl considéra „mai degrabă un spectator apropiat al acestei decrepitudini" decît unfactor implicat direct în conflictul dramatic. Inconsistenta realizare a acestuicaracter, asimilat mai mult unei pre-zenţe, limitează în piesă imaginea e-xactă a forţelor revoluţionare ale so-cietăţii, prezentîndu-le într-o viziunesubţiată şi palidă, necorespunzătoâreraportului istoric real. Din această pri-



www.cimec.ro



cină, ecoul luiptelor care zguduie din-afa ră pe reţii cîrciumii Domnişor nueste destul de puternic redat, ci sche-matizat ca şi eroul care evocă acestelupte.

Viguros se arată însă tabloul realistal acestei lumi întunecate, prin nota-rea exactă, necruţătoare, a reacţiilorprirnare, bestiale, subumane ale repre-zentanţilor ei, investigaţia socială şi is-

torică de factura rnonografică a con-flictelor ei.Colectivul Teatrului National din

Cluj a realizat un spectacol de fru-moasă ţinută artistică, sobru şi dens

în idei, valorificînd în chip creatortex tul şi valorificîndu-şi , p rin int er-mediul lui, forţele actoriceşti. Direeto-rul de scenă Constantin Anatol a re-constituit cu precizie, în detaliu, at-mosfera apăsătoare a casei Domnişori-

lor, în care răbufnirile de ură, în luptasurdă dintre fraţi, brutalitatea şi gro-solănia, bigotismul şi făţărnicia, cinis-mul unora şi disperarea altora se a-mestecă î nt r-un chip ridicol pent ruochiul spectatorului de azi, deasu-pra tuturor plutind, tonic, sentimen-tul perisabilităţii acestei lumi. Do-iminanta pozitivă a spectacolului estedata de optimismul ce-1 degajă con-fruntarea dintre lumea negustorilor de

altădată, cu sfîşierile şi problemele eiveştede, şi publicul de azi, a cărui în-ţelegere înaintată transforma tăios, înhaz şi ridicol, dramele şi melodramelede odinioară. Regizorul, fidel spirituluitextului, dozînd cu logică şi măsurănuanţele, a tincturat cu sarcasm dramaacestei lumi, prezentîndu-i măcinareaca pe un rezultat implacabil al pro-cesului social-istoric. La lurninarea a-cestui mesaj ideologic a contribuât înbună şi neaşteptată măsură, printr-osubstanţială oreaţie scenică, tînăra ac-trită Melania Ursu, care a dat roluluiepisodic al slujnicei Lina — martor alevenimentelor din salonul Domnişori-lor — un contur reliefat, important îndesfăşurarea acţiunii. Prin intermediulpersonajului, interpréta îşi exprimaastfel în chip vehement, avînd replicăsau nu, o atitudine marcată faţă detot ce se petrece în jur. Umorul tonical comentar iulu i ei, hazul irezistibil, iz-

vorînd din bun ul - simţ popular, înso-ţesc, de-a lungul celor trei acte, con-

Melania Ursu (Lina)

flictul apăsător al piesei, dîndu-i o e-xactă şi justă perspectivă istorică.

E vădit de asemenea faptul că regia, încredinţînd rolul lui Bolocan foartetînărului actor Florin Dumbravă, avrut să aducă în scenă, prin prospe-ţimea şi tinereţea protagonistului, oacuzată nota de contrast cu hidoseniamorală şi atmosfera îmbîcsită din res-pectiva casă. Din păcate însă, inter-

pretul n-a izbutit să acopere carenţeletextului. Ba le-a şi accentuât prin stîn-găcia unui joe rigid, lipsit de veridici-tate tipologică. De asemenea, la capi-tolul neîmiplinirilor notam palida re-prezentare a celui de-al doilea plan alacţiunii , cîrc iuma şi fauna Griviţei,elemente nu de pitoresc gratuit, ci cu0 însemnată pondère în colorareapregnantă a cadrului acţiunii. Respec-tivii interpreţi : al domnului Para (Io-

nel Banu) şi al lui Gdcă Hau-Hau(Mircea Todiriţă), ca şi in te rpr étadomnişoarei Aurica (Stela Ciculescu)s-au arăt at oar ecum stră ini de exac ta fi-zionomie a aces tor tipur i (evocate descriitor şi în nuvela dedicată lor învolumul „Prînzul de duminică"), rnul-ţumindu-se să atingă un comic şarjat,ieftin, deloc tăios, aşa cum ar pretdnde înrealitate aceste fiinţe vredndce de in-sectar. Concentrîndu-şi însă atenţia a-supra personajelor de prfnT-plan, regizorul a urmarit dezvăluirea fidelă afizionomiei lor, ca şi marcarea con-flictului dintre ele. Reliefatele caractère dramatice aie eroilor lui Barbuau prilejuit astfel cîteva interesanterealizări actoriceşti, dovedind variateleşi bogatele posibiiităţi int erpr etat iveexis tent e în rîn duri le talentatulud colec-tiv clujean. în adevăr, în rolul bà-trînei Domnişor, Anişoara Potoroacă ademonstrat, în chip convmgător, îpo-

crizia acestei cucernice matroane, vi-clenia ei funciară, a dezvăluit cu sub-tilitate, înd ără tul se ntiment elor ome-neşti care o anima (cum sînt drago-stea pentru copii, fidelitatea faţă derăposa tul soţ), mobil uril e josnice şihrăpăreţe ale unui om cu simţulmoral atrofiat de lumea capitaliste în care s-a format. în rolul lui Vasile,prosperul şi fericitul cîrciumar, Octa-vian Teuca nu s-a sfiit de unele îngro-

şăr i în mimică , ca şi de o stereoti pizare în gesturi, pentru a scoate vizibil lasuprafaţă amestecul de mărginire şibru tali ta te ce str ucturează persona jul,lăcomia lui de bani , primi tiv ism ul sirn-ţurilor lui. Cu multă expresivitate, ac-torul a interprétât scenele confruntăriicu copiii săi (declaraţi drept copiii le-galei càsnicii a fratelui său), arătînd

67

www.cimec.ro



cum, îndărătul autenticei dragoste pă-rinteşti, se ascunde în fond grija săl-batică pentru viitorul unei afaceri în-

jghebate eu trudă.Interesantă ni s-a parut şi compo-

ziţia lui Cazimir Tănase în rolul luiDumitru. Ea dénota stăpînire a mij-loacelor tehnice, virtuozitate actori-cească, dar denunţă totodată păgubi-tor o viziune oarecum singulară, mor-bidă, asupra rolului (depăşind uneoricoordonatele réaliste pe care e construit întregul spectacol), ameninţîndsă anuleze tipicitatea acestui exemplardégénérât, a cărui descompunere fizicăe generate de precise condiţii de clasă.

O compoziţie plină de farmec, eu oprezenţă scenică discrete şi plăcută, arealizat Viorica Cernucan, dînd chipu-lui Silviei ponderea dramatică cerută

de text şi o inteligentă robusteţe spi-rituală.

Cu forţă dramatică s-a impus, ală-turi de creaţia Melaniei Ursu (Lina).tînărul Octavian Lăluţ (Alexandra).care — de la exuberanţa dezordonatăa gesturilor liceanului puşlama dinprimul act — trece cu matură stăpî-nire a mijloacelor de expresie la rolulofiţerului cinic, ameţit de ideologia şicri mêle fascismului.

StilUlui realist al spectacolului, deco-rul expresiv al lui Mircea Matcaboji,alcàtuit dintr-o verticală înlănţuire detrepte şi uşi, i-a conferit o bună sem-nificaţie simbolică, sugerînd reala fra-gilitate a unei aparent solide „prăvăliicu scară".

Mira Iosif

TEATRIL REGIONAL Bl CUREşTI

„RĂZBOIUL" de Carlo Goldoni

Da ta premie reir 27 februa rie 1963. Regia artis tică - Hor ea Popescu. Scenog rafia : Camillo Osorovitz. D is tri -buţia : Dominic Stanca (Don Egidio) : And reia Năstăsesc u (Do nna Flo rida ); Dumi tru D unea (Don Sigis-mondo) ; Con sta nti n Flores cu (Contele Clau dio) : Voicu J orj (Don Fau stino ) ; Stelian Creme nciu c (DonKerdinand o) :^>Mihai Pălăde scu (Don C.irillo) ; Mari us Mari nes cu (Don Polido ro) ^ D o r i n a Laz ăr şi Lucr e-Jia Kacovi ţă (Do nna Asp asia) ; Rodi ca Popesc u şi An da Caro pol (Li set ta) ; Stela Moga şi Ica Mol'in(Or so lin a); Mihai Marsellos (Don Fabi o), A urel Tu nsoiu (Sergentul) ; Romulus BărbuleScu (Un curier) :i 'raian Paru s (Adju tantul) ; Mihai Prut eanu (Caporalul ).

Calitatea principale a celor 212 „ac-ţiuni teatrale" (comedii, drame, inter-mezzouri) aie lui Goldoni stă în prin-cipiul enunţat de el însuşi, adevărul :

„Ce se povesteşte la teatru nu tre-buie să fie nimic altceva decît copiaa ceea ce se înt împlă în lume. Comediatrebuie sa fie astfel încît să ţi se paracă te găseşti într-o lume cunoscutăsau într-o conversaţie familială... şiceea ce vedem nu e nimic altcevadecît ceea ce se întîmplă în toate zi-lele în lume".

Si nu mă pot opri de a nu aminticélébra epigramă a lui Voltaire, atîtde genial cuprinzătoare, în definireaoperei lui Goldoni :

Şi nu se ştie în ce felSă-i judeci opera mai bine.Să luăm de-aceea, se cuvine, Natura ca judecător.

La critici şi la inamici Natura zise : adevărat,Sînt autori mai mari, mai mici,

Insă Goldoni m-a pictat.

E firesc deci ca Goldoni să fi avutatît de variate surse de inspiraţie,toate culese din viaţă, din sfera pro-blemelor celor mai acute, mai ardente,aie contemporanilor săi ; de celé maimulte ori însă, ele au depăşit cadrulstrîns limitât al dimensiunii temporaleşi au ecouri la care pot fi receptivişi spectatorii zilelor noastre.

E cazul picss; Războiul. Fără ïn-doială că lucrarea nu are calitatea ar-tistică a marilor creaţii (Hangiţa, Bă-dăranii, Slugă la doi stăpîni etc.), darproblema pe care o abordează e atîtde vie şi de actuală, încît, dincolo denaivităţile şi stîngăciile piesei, mesajul goldonian închinat păcii face ca

;̂s

www.cimec.ro



Andreia Năsfăsescu (Donna Florida) şi Voicu Jorj (DonFaustino)

piesa să fie justificată în repertoriulunui teatru.

Condamnarea războiului în aspectelesale celé mai crude, dezumanizante, ple-doaria pentru pace ca singurul izvorde fericire, linişte şi prosperitate sînt însoţite la Goldoni de note satirice laadresa profitorilor războiului, eu uniforme şi grade militare, intendenţi şifurnizori, profitori şi generatori apoiai maceluiïlor. Satira nu are incisi-vitatea, ardenţa caustică a bătrînuluiAristofan (vezi Pacea sau Lysistrata) ;ea e oferită spectatorului eu o mă-nuşă dantelată şi învăluită în eufe-misme, dar tendinţa e totdeauna précisa, demascatoare, nu lipsită de acea„morală" atît de caracteristică tea-trului goldonian şi care enunţă, esen-ţializînd, spectatorului, „direcţia" piesei.

Pe scena Teatrului Regional Bucu-reşti, regizorul Horea Popescu a abordât singura cale artistică ce ar fi pututface ca celé petrecute pe scenă să

răzbată şi să fie recepţionate de spec-tatorul modem : o viziune umoristică.satirică, eu care sînt anihilate desue-tudinile din text. Odată eu aceasta,regizorul a făcut ca mesajul majoral piesei să răsune în cuvinte cît maifireşti, mai sincere, mai directe, oco-lind oatosul declamator şi dulcegăriileanémiée.

E tînără echipa de actori a Teatrului Regional care joaeă aceasta comédie ce necesita o dinamică goldo-niană, şi de aceea rezultatul munciiregizorale a lui Horea Popescu e eu

atît mai meritoriu ; actorii au fostconduşi eu măiestrie spre găsirea unorprototipuri scenice cît mai copioase,ei fiind totodată invitaţi să desfăşoareo mişcare alerta (mişcare numai ra-reori forţată).

Ceea ce au realizat cei mai multidintre interpreţi e deci rezultatul şial unei munci-şcoală, în care tineriabsolvenţi au făcut cunoştinţa eu „tai-

09

www.cimec.ro



ne" ale comediei clasice. Cu excepţiaunor îngroşări prea „autohtone", cuex cep ta unor mici hiatu rt în vîr-tejul acţiunii, spectacolul este viu,spontan, cucerind publicul, marele public, care constata cu satisfactie şiuirnire cît de apropiat îi este mesajulunui clasic şi cît de receptibil poatefi el „tradus".

Decorul lui Camillo Osorovitz —

axât pe fundalul unui zid de cetate,ciuruit de obuze —, cu mici elementeapte să sugereze rapid schimbările ac-ţiunii, ca şi costumele cu voite apro-pouri moderne (nu totdeauna însă cuo culoare prea inspirată) au avut haz,

încorporînd într-o plastică simbolicăactualitatea mesajului goldonian.

Evident, interpreţii „partiturii comice" au fost cei care au avut prio-ritate în spectacol, datorită în primul

rînd concepţiei regizorale.Ceremonialul vieţii militare, stupi-dele canoane şi toată „mecanica" răz-boiului au fost surprinse cu multăvervă şi „poftă" de joc, chiar dacă pealocuri dorinta excesivă de a desco-peri elementul comic a dus la o su-pralicitare de „găselniţe" nu totdeaunacelé mai fericite şi celé mai la locullor. Exista însă, fără îndoială, o oare-care primejdie a excesivei folosiri de

glume „moderne" în spectacolul clasic.Aiceasta face, poate, dat fiind că demulte ori glumele sînt cam aceleaşi,ca spectatorul să aibă ciudata impresiecă hazul lui Goldoni, de pi Ida, e ace-lasi cu al lui Molière, Shakespeare sauAristofan, de unde rezultă necesitateaevitării unor clişee devenite canoanecomice.

Trebuie cit ate compoziţiile : a luiMinai Pălădescu, un militar veteran,

realizat cu o multitudine de amănunte(nu toate perfect „sudate" artistic şimai aies cu inconsecvente vocale), Du-mitru Dunea, în rolul generalului, binegîndi t în gestică şi at itudi ne, cu urtbun simţ a l ridicolului, ConstantinFlorescu, un aristocrat cu ifose, Marias Marinescu, interpretul buf al unuihangiu rablesian , şi Dominic Stanca, înrolul comandantului cetăţii. Este dem-nâ de relevât compoziţia Andreei

Nâstăsescu (Donna Florida), care areuşit să înlăture cît mai mult lirismuldésuet al rolului şi a făcut-o cu hazşi aplomb (în afara unor momente acàror monotonie discursivă nu a pu-tut-o depăşi), ca şi cea a Dorinei La-zăr, care# a multiplicat prin şarjă liniaunila tera lă a unui personaj dificil,

Donna Lazăr (Donna Aspasia)

Mihai Pălădescn (Don Cirillo)

www.cimec.ro



ceea ce a reuşit ades eu bune rezul-tate şi eu un remarcabil temperamentscenic. Voicu Jorj a desenat eu umorde bună calitate şi eu un ascuţit simţal ridicolului silueta unui cavaler sentimental şi războinic totodată. Jucîndalterna/tiv în acelaşi roi, Rodica Po-pescu şi Anda Caropol au dat viaţăunei apariţii secundare, colorînd-o euhaz şi mai aies dinamică scenică.

Trebuie remarcate regizoral scenelede ansamblu, mişeările „militare" aieeroilor, ca şi dicţiunea reuşită a celormai buni interpreţi, care au dat o ros-tire scenică logică replicilor lui Gol-

Comedia Mirele jurat, prezenlată deTeatrul National din Craiova în pre-mieră pe ţară, este rodul colaborăriidintre teatru şi doi tineri publiciştidebutanţi în dramaturgie, Ştefan Ha-ralamb şi Stela Neagu.

Eroii acestei piese, care încearcă şiizbutesc în bună măsură să înfăţişezeunele aspecte noi şi interesante dinviaţa de azi a satelor noastre, sînt defapt două gospodării agricole colectivevecine : cea din Zăbreni, mai puter-nică, mai bine organizată, mai bogată,şi cea din Dumeşti, care, mai de cu-rînd înfiinţată, trece încă prin încer-cările şi lipsa de experienţă fireştioricărui început. Pornind de la o sériede conflicte ivite între celé doua gos-podării — conflicte care, privite superficial, par să alcătuiască numai epi-soade foarte adesea bogate în pitorescşi situaţii comice —, autorii reliefează în fond noile relaţii, socialiste, demuncă ale satului coleetivizat. Bazatpe un fapt devenit obişnuit în viaţade zi de zi a satelor colectivizate (în-tîlnit de altfel adesea în dramaturgianoastră), şi anume greutăţile pe carele întîmpină căsătoria a doi tineri co-

doni, evident rezultat al muncii regi-zorale de care pomeneam la început.

Mai puţin expresivă a fost muzicalui St. Mangoianu.

Speetacolui Teatrului Regional Bucu-reşti, prin munca inspirată, creatoare,a regizorului Horea Popescu şi efor-turile tînărului colectiv de a-şi apropiaun text clasic, poate fi socotit ca oreuşită promiţătoare ce trebuie sem-nalată şi apreciată ca atare.

Al. Popcvici

lectivişti de frunte, disputaţi de am-bele gospodării, confiLictul se desfă-şoară pe unele date noi, revelatoare.De la disputa dintre cei doi preşedinţipe tema „mirelui furat" se trece înmod f iresc la aceea dintre mire şi nouasa „familie" : acesta începe o adevă-rată ofensivă împotriva stărilor de lu-cruri care ţin în loc progresul colec-tivei. Mirele iniţiază crearea de noisectoare, promovează metode înaintatede muncă, ajută pe colectivişti să secalifice pentru a putea aplica eu suc-ces tehnica. Mirele buclucaş prici-nuieşte astfel o mică revoluţie în viaţasatului şi, pentru a o înfăptui, el luptăeu multă înverşunare, nu atît eu nea-

junsurile materiale existente, cît cumentalitatea mai veche a unor colec-

tivişti. Avînd însă şi susţinători denădejde, izbuteşte să-şi realizeze pla-nurile, astfel încît situaţia materială agospodăriei se îmbunătăţeşte văzînd cuochii. Iată cum de la aspectul exterior,din primul act, al conflictului — acelaal rivalităţii dintre cele două gospo-dării —, autorii tree la subliniereaunei ciocniri mai profunde, mult maidirect legate de realitatea noastră

TEATRUL NATIONAL DIN CRAIOVA

„MIRELE FURAT" de Ştefan Haralamb şi Stela Neagu

Data premierei : 30 ianuarie 1963. Regia : Georg-etta Tomescu. Scenograf ia : Eusta ţiu Gregori anDistribuţia : Petre Iliescu Anatin (Dumitru Zamfir) ; Mihai Constantinescu fAlexandru Enache); TeodorDanet ti (Costin Pandele) ; Pavel Cisu (Gheorghe Dincă) ; Mircea Hadî rcă (Nicolae Nede lcu) ; NicoletaUancea (Anica Bucur); Rodica Radu (Irina Nedelcu); Victor Fuiorea şi Nicolae Scarlat (Andrei Blaja),;Valerio Dellakeza (To der ică ); Nicu Jianu (Vasile); Toni Vişan (Lăzărică) ; Costică lonescu (Ion Blaja) :Minerva Aureli u (Mandica Blaja ): kMargot Boteanu-Păcuraru (Baba Le^nca) ; Marin Văduva (Vornicelul) ;Kmil Bozdogescu (Octavian Axinttff ; Vladimir Nani (Ghiţă Bucur): lu do r Vi?an (Tănase Costin) ; FloricaNicolescu (Florica Ispas); Cecilia Silvestri (Paraschiva); loana Măgură ,(Niculina); Daria Nişulescu(Melania) ; Constanta Nicolau (Săftica) ; Smara Marcu (Victoria ).

71

www.cimec.ro



Emil Bozdogescu (Mo; Axinte)

nouă : ciocnirea dintre noua conştiinţăa ţâranului colectivist şi rămăşiţelevechii mentalităţi. Pe măsură ce si-

tuaţia gospodăriei din Dumeşti se con-solidează, aceasta începe să nutreascăambitia de a o ajunge şi a o întrecepe cea din Zăbreni, astfel că în finalulpiesei asistăm la o reluare a disputeidintre celé doua collective. Acum însă.datorită instaurării unei noi mentali-tăţi In viaţa celor două gospodării, numai este vorba de o ceartă pe temacamioanelor sau a fruntaşilor, ci de oadevărată întrecere socialistă.

Evoluţia conflictului dramatic pe li-nia revelării aspectelor noi, autentice,aie vaeţii de azi din satul colectivizatconstitute principala calitate a acesteimodeste, dar meritorii lucrări ; aceastăinvestigare dă în acelaşi timp prilejpersonajelor piesei să se con turezedramatic, să capete viaţă şi să fie con-vingâtoare. în piesă exista o aglome-rare destul de evidentă a unorproblème spécifiée realităţilor unorgospodării agricole colective. De aceea,lucrarea pare uneori un reportaj dra-matizat, în care impresiile de viaţă,foarte dive rse şi aca par ant e, nu s-au

cristalizat în ele men te eu adevă ratdramatice. Totuşi, aceste impresii, a-ceste date concrete, denotînd o évidente cunoaştere a „terenului", fiinddestul de firesc şi de organic integrate

acţiunii , au mer itul de a créa o at mo-sferă de autenticitate ce contxibuie laconturarea sensurilor importante aielucrării. Supărător este numai faptulcă într-o lucrare destul de temeinicaxată pe date reale, autentice, actoriiau recurs la un cliseu dramatic, nunumai prea mult folosit, dar şi preapuţi n conform realit ăţii : prez enta reacelor doi preşe dinţi drep t eleme ntemai curînd refractare, eu o mentalitate

învechită — aceasta eu atît mai multeu cît evolutia unuia dintre ei estefiravă şi puţin convingătoare, deşi per-sonajul este sortit să joace un roi în-semnat în declanşarea conflictului.

Colectivul teatrului, cuprinzînd va-loroase elemente actoriceşti, a întelessă slujească eu pasiune şi spirit derăspundere această lucrare de debut,şi în aceasta constă principalul merital spectacolului craiovean.

Regia (Georgetta Tomescu) a subli-niat pregnant ideile textului, căutînd— şi izbutind, într-o bună măsură —să le transmita eu fidelitate şi acu-rateţe spectatorilor. în general, specta-colul are un ritm viu, susţinut, iarevenimentele se desfăşoară într-o at-mosferâ antrenantă, din care nu lip-sese bune momente de comédie.

Interpreţii au realizat creaţii inte-resante şi, jucîndu-şi eu vervă rolu-

rile, au captât interesul publicului.Victor Fuiorea a dezvăluit eu sponta-neitate şi naturaleţe trăsăturile moralenoi, contemporane, aie energicului Andrei Blaja, dovedind în acelaşi timpşi promiţătoare calităţi de actor decomédie . Nicole ta Oancea (Anica) şiRodica Radu (Irina) au reuşit de ase-menea să sugereze elanul tineresc, nulipsit de farmee şi de autenticitate, alpersonajelor. Păcat numai că în rea-

lizarea unor figuri importante în eco-nomia spectacolului (Dumitru Zamfir,Alexandru Enache, Costin Pandele şiGheorghe Dincă), at ît regia cît şi int erpr ét a (Pe tre Iliescu Anat in, MihaiConstantinescu, Teodor Danetti şi Pavel Cîsu), care aveau toate datele săfacă pe deplin faţă sarcinilor artistieece le reveneau, nu au făcut toate efor-turile pentru a suplini unele déficienteaie textului printr-o interpretare caresă scoată suficient în evidenţă şi me-ritele conducătorilor celor doua gospo-dării. Mai aies interpreţii celor doipreşedinţi au exagérât, uneori pînă la



Nicolcta Oancea (Anica) M.uj-ot Boteanu-Păc-.iraru (Baba Leanca)

J T L ^ ^

73

www.cimec.ro



şarjă, fie trăsăturile negative, fie si-tuaţiile de farsă şi pitorescul acestorpersonaje, astfel încît fondul lor umana fost într-o apreciabilă măsură estompât.

De aceea, socotim că este de datoriaregiei să caute cu perseverenţă şi cîtmai grabnic să remedieze aceste lip-suri. Aceasta, eu atît mai mult cu cîteste ştiut că, într-o comédie care seva juca, probabil, cu succès de public,ceea ce la premieră este doar o ten-dintă riscă de multe ori să se transforme într-o degradare vădită pe par-cursul carierei spectacolului.

Se cuvine subliniat faptul că toţiceilalţi interpreţi au adus o contribu-

TEATRUL DE STAT DIN BACÀU

„O FELIE DE LUNĂ" de Aurel

Regizorului David Esrig, farsa luiAurel Storin O felie de lună i-a oferitprilejul unei dezlănţuite şarje la adre-sa spiritului mic-burghez. SpectacolulTeatrului de Stat din Bacău se des-făşoară pe planul polemicii spiritualecu falsa concepţie de viaţă a ingine-rului Popescu, cu mentalitatea sa în-gustă, cu platitudinea şi banalitatea

vieţii lui de familie, în care dăinuie încă rămăşiţe ale moralei burgheze.Esrig a dat Feliei de lună înfăţişa-

rea unei farse eu un caracter criticacerb — prejudecăţile, lipsa de preo-cupări, obsesia căpătuirii mărunte şia bunului trai obţinut fâră nici unefort fiind ironizate în imagina sce-nice de un ridicol violent, în care ele-mentul liric este aproape total sub-

stituit de către tendinţele satirice cu-prinse în text.Acuzarea orizontului limitât al fami-

liei Popescu s-a materializat începîndchiar cu decorul. în concepţia sceno-grafică a lui Ştefan Georgescu şi DavidEsrig, locuinţa inginerului DumitruPopescu apare ca un imens tablou în-cadrat într-o ramă groasă şi străluci-

ţie preţioasă la realizarea spectacolului ; menţionăm mai aies „grupul mul-gătoarelor" şi pe cei doi interpreţi aipărinţilor lui Andrei (Costică Ionescuşi Minerva Aureliu).

O contribuţie deosebit de preţioasăla reuşita acestui spectacol îi revinescenografului Eustatiu Gregorian de laTeatrul de păpuşi din Craiova. Deco-rurile sale au ajutat şi tehnic spectacolul, creînd posibilitatea unei desfă-şurări rapide a scenelor ; în primulrind însă, ele au sugerat cu fineţe şisimplitate atmosfera nouă, plină deviaţă, a satului nostru de astăzi.

Florian Nicolau

Storin

toare, pe care sînt aplicate fără relief — deci aplatizat — elemente de mobilier. Găsim în coltul de sus al ta-bloului un televizor, în mijloc, un co-vor (desenat !), jos, o masă de sufra-gerie (placaj aplicat), cu respectivelefarfurii şi tacîmuri, scaune (speteze)etc., etc.

Metafora plastică susţine deci atacul

critic al regizorului ; în clipa în care într-un sugestiv decupaj apar capul şibraţul lui Dumitru Popescu, rostin-du-şi în această comică şi absurdă posture regretul de a nu avea pe nimenialături „la această masă unde se gă-seşte totdeauna pregătit un loc", amă-nuntul punctează, cu ridicolui cuvenit,imposibilitatea de a avea pe cineva„alături" la o asemenea masă şi într-o

asemenea poziţie !Visul plin de grandomanie al doam-nei Popescu de a-şi căpătui fiica cuun intelectual „rasât" apare pregnantironizat în momentul în care, rostindreplica care-i sintetizează aspiraţiile,ea se sprijină romanţios de o marginea tabloului-decor, iar acesta îneepe săse balanseze, sugerînd că toată casa se

Prcmiera: 5 martie 1963. Regia: David Esrig. Scenografia: Ştefan Georgescu şi David Earig. Distribuţia:George Mot toi (Popescu) ; Flori n Gheuca (Ing. Dumi tru Popescu) ; Vcra Olănescu (Constanta, sotia lui) ;Marina St ănilâ (Monica) ; Livia Ungureanu (Nuca) ; Doru-Miha il Atapasiu (Electricianul).

74

www.cimec.ro



învîrteşte într-o absolută beatitudine în faţa unui gînd atît de „măreţ".

Apariţia, în realitate, pe ecranulde-cupat al televizorului, a unui cap care începe să cînte pasionat „Lalele, lalele",cînd doamna Popescu se străduieşte oufebrilitate să găsească amănuntul caresă „epateze", să producă asupra gazeta-rului cea mai profundă impresie, subli-niază, la rîndu-i, sugestiv atitudineaironică a regizorului faţă de preocu-pările banale aie acestei familii, faţăde mărginirea aspiraţiilor şi gusturi-lor ei. Aceasta şi multe alte soluţiiregizorale au dilatât ideea comico-sa-tirică a farsei, au dat spectacoluluistrălucire şi suculenţă.

Un exemplu grăitor de expresivâ

convenţie teatrală, de născocire comicăregizorală în care credem, în ciudateatralismului ei voit şi déclarât, estemodul în care pătrunde eroul farsei,oţelarul Popescu, în casa inginerului,coborînd din „cer", dezinvolt, într-unsoi de cărucior în forma de barză,susţinut de tavanul scenei prin şnu-ruri colorate, de care sînt prinse omulţime de funduliţe albastre (desigur,

pe gustul familiei Popescu).Regizorul a îngrosat şi pe parcurs,eu o série de amănunte comice, situa-ţiile în care evoluează acest personaj,care însă nu şiâ pierdut greutatea încomunicarea mesajului piesei. Lecţiilelui de pédagogie şi morală au fostasimilate eu încredere şi eu plăcere,de sub haina veselă şi amuzantă încare au fost prezentate. Dacă tînărul

Popescu a reuşit să-î atingă ţinta dea détermina pe fiecare dintre membriifamiliei Popescu să gîndească într-unfel nou, asta se întîmplă şi pentru căinterpretul, George Mottoi, a jucat a-cest roi eu convingere, eu ştiinţa do-zării mijloacelor comice şi a comuni-cării eu publicul, căruia i-a créât me-reu impresia de improvizaţie. Actorula prezentat eu fantezie şi eu variate

mijloace diferitele identităţi pe care le îmbracă personajul de-a lungul acţiu-nii. în situatia în care trebuie să sedea drept un pictor cam trăsnit, deexemplu, actorul apelează la mişcărilargi, îndrăzneţe, parodiind în chipsublimât gesturile care se vor patetice,ostentative, caracteristice unui aseme-nea persona j , iar în scenele cînd tre

buie să fie el însusi, gesturile alèseeu zgîrcenie nu au împiedicat persona jul să apară tot atît de amuzant şide interesant, tot atît de convingător.

Viziunea lui D. Esrig — care amplif icăsemnificatiile satirice aie farsei, utiii-zează toate componentele scenice, dela decor la lumină şi culoare, de lacomentariul muzical la interpretarea

actoricească, cerînd interpreţilor mis-cari complexe, de mim, acrobat,dansator, într-un ritm viu, précipitât — e interesantă şi valoroasă. Conform acestei viziuni, multe momentedin spectacol sînt izbutite, se distingprin fantezie şi umor. Dar stilul demon-strativ, conventional, impus de regi-zor, a ridicat în faţa actorilor dificul-tăţi pe care nu totdeauna aceştia le-au

putut birui. Majoritatea personajelorsupuse focului criticii au apărut unilateral şi insuficient caracterizate,deşi fiecare actor în parte s-a străduitsă joace cît mai spontan, mai sincer.Livia Ungureanu, interpretînd-o peNucâ, a avut multă graţie şi a dovedittalent de comediană. Ea a exécutât, eu omare precizie şi eu o plastică desăvîrşită,salturile spectaculoase de pe sol pe

trambulină şi invers, care au colorâtspiritual dialogul dintre Nuca şi tînă-rul inginer Popescu, în episodul de lastrand. Persona jul suporta însă onuanţare mai variată ; dincolo de răs-făţul continuu, nu s-a întrezărit însăşi fondul sàu bun, care justifică dra-gostea tînărului Popescu şi garanteazăseriozitatea hotărîrii Nucăi de a urmaşcoala de meserii. Doru Mihail-Atana-

siu a realizat şi el momente de umor,prezentîndu-1 pe electricianul timid, îndrăgostit pînă peste urechi. Casca-dele lui de rîs, prelungite fără măsură,au atribuit însă personajului pe alocuriun aer nedorit de caricatura a inge-nuităţii, de prostie entuziastă. MarinaStânilă a conferit Monicăi o imaginecorectă. Personajul solicita însă maimultă mobilitate şi fantezie comică.

Vera Olănescu, actriţă cu reale resursede umor, a lipsit implacabil savurosulpersonaj al Constantei Popescu de via-ţă, de spontaneitate, transformîndu-1aproape într-o marionetă — aceasta,poate şi din pricina schemei dictatede regie.

Am regretat că, în această repre-zentaţie, unul dintre personajele prin-

75

www.cimec.ro



cipale, Dumitru Popescu, a fost ratat.Bizuindu-se numai pe o vervă exte-rioară, Florin Gheuca ne-a înfăţişat —eu excepţia unor rnomente de haz real— o schema goală. De acest fapt nupoate fi însă învinuit numai actorul.Credem că aici a exagérât şi regizorul.imprimînd personajului o linie preacaricaturale, dezumanizată. A acuzaoptica màrginita a acestui personajasupra vieţii şi educaţia mic-burgheză

pe care o dă copiilor lui nu înseamnăa-1 lipsi total de conţinutul uman, deresursele morale pozitive pe care tex-tul le conţine.

TEATRUL ..LUCIA STURDZA BULANDRA"

„COPIII SOARELUI" de Maxim

Bunul obicei al reprezentării specta-colelor în două distribuai se răspîn-deşte din ce în ce mai mult în tea-trele noastre, pe de o parte oferindu-seastfel unui numâr mai mare de actoriposibilitatea să-şi vérifiée şi să-şi dez-volte multilateral talentul, pe de alta,creîndu-se o rodnică emulaţie în ceeace priveşte rezolvarea unui roi prinaprofundarea unuia sau altuia dintre înţelesurile sale. Recent, la Teatrul„Lucia Sturdza Bulandra" au apărutpe afişe duble distribuţii în dreptul

unor roluri importante. Printre aces-tea, rolul Lizei din Copiii soarelui, a-ceastă capodoperă a dramaturgiei gor-kiene — roi interprétât initial de ar-tista emerită Clody Bertola —, a fost

încredinţat Luciei Mara.Tînăra actriţă s-a intégrât eu inte-

ligenţă în ansamblul acestui armoniosspectacol, valorificîndu-şi din nou ap-titudinile pentru un joc sensibil, discret. Privirea tristă a actriţei, gestu-rile timide, reţinute, frînte au arătat

sufletul chinuit şi zbuciumat al eroi-nei. Interpréta ştie să-şi asculte par-tenerii, exprimînd — prin încordareapasionată eu care speră, de fiecare

Aceste slăbiciuni. semnalate în spectacol, amintesc întrucîtva de neîmplini-rile altor spectacole de aceeaşi factura, cînd regizorul, tentât de zborulimaginaţiei spre găsirea unor efectecît mai originale, neglijează munca a-tentă şi de profunzime eu actorii. înciuda lor însă, ps scena teatrului bă-căuan, O felie de lună înscrie încă oexperienţă regizorală şi colectivă, în

bătălia împotriva teatrului plicticos şiinexpresiv.

Valeria Ducea

>rki

data, să afle acel adevăr care să-i lă-murească tot ce viaţa îi arată ca fiindinexplicabil, haotic, contradictoriu —tumultul de idei generoase care treeprin mintea acestei fiinţe cu trupulrăvăşit de boală. Ea trece cu paşimici, strîngîndu-şi eu un gest grăi-tor şalul pe umeri, căutîndu-şi de fiecare data un punct de sprijin, fie lîn-gă una dintre coloane, fie pe cana-pea, în balansoar sau lîngă spătarulunui scaun, de unde asistă la în-flăcăratele discuţii din casa Prota-

sovilosr. Continua spaimă mută a Lizei devine o prezenţă scenică. Se rétinescena discuţiei dintre ea şi Elena, încare interpréta realizează convingătorşi firesc trecerea de la o stare sufle-tească la alta, precum şi scena în care,cutremurată de dorinţa de a fi şi eaun „copil al soarelui", rosteşte vei-su-rile care-i exprima atît de deplin fră-mîntarea. E de dorit ca talentata ac-triţă, înfrîngîndu-şi reticenţa faţă demijloacele de expresie mai violente,

să realizeze mai profund acele repliei-cheie aie rolului în care eroina îi acuza pe cei „orbi şi cruzi" din juru-ipentru îndepărtarea de oameni, pentru

76

www.cimec.ro



V

sterilitatea la care inacţiunea condamna nobilele lor impulsuri, prevestin-du-le révolta celor care „nu se numărăeu sutele, ci eu milioanele". în acesteclipe, prin Liza vorbeşte autorul ; ei îiincredinţează el misiunea de a încercasă clintească edificiul izolator al celordin jur, şi ea trebuie s-o facă toemai

prin acel sîmbure de foc şi neliniştecare arde în sufletul tuturor eroilorgorkieni, prin acel fir trainic care-ileagă de viaţă, eu toate cumplitele eidureri, nepermiţîndu-le să evadeze. In-contestabila vibraţie a actriţei se ceretransmisa mai răscolitor, mai pătimaş,

în aceste momente aie piesei.

71

www.cimec.ro



Apreciind-o pentru realizarea pecare o obţine în acest roi, nu putemsă nu ne exprimăm dorinţa de a ovedea dînd viaţă şi unor eroine maiviguroase, eu un orizont larg şi o viaţăplină, unor femei din zilele noastre ; în experienţa tinerei actriţe s-au adu-nat, consecutiv, prea multe personaje

Trecut prin încercarea sutelor dereprezentaţii (se numără pînă acumaproape 300), spectacolul Mamouret dela Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra"se desfăşoară eu rigorile premierei,păstrîndu-şi nestirbite virtuţile iniţiale.Distribuirea unor noi forţe actori-ceşti în aproape toate rolurile pieseiconféra spectacolului un coeficient spoilt de prospeţime.

Bogat în substanţă dramatică, rolul-titular al centenarei Mamouret —créât eu strălucire de regretata LuciaSturdza Bulandra — adezvăluit, dinunghiul nou de gîndire şi de interpre-tare al actriţei Tanţi Cutava-Barozzi,inédite valori.

La prima apariţie a personajului —o bunicuţă firavă, care se sprijină, tre-murînd, de braţul fiicei sale (camvîrstnice şi cam senile, la rîndu-i), preo-cupată să traverseze cît mai repede sce-na, făcînd o reverenţă mecanică în faţaturiştilor care o privesc ca pe un feno-men — eu greu poţi bănui verva, lucidi-tatea şi sclipitoarea ironie eu care

această bătrînică va face, peste cîtevaclipe, rechizitoriul moravurilor ipocritedin sînul familiei burgheze, acuzîndpracticile ei vénale, care ucid tot ce efrumos şi demn. Am apreciat ştiinţa şitalentul eu care Tanţi Cutava-Barozzia gradat evoluţia personajului, desco-perind treptat şi eu fineţe multiplelelui faţete.

Septimiu Sever, în rolul lui Fran-coeur, a adus — în datele scenice fi

xate pentru prima interpretare — far-mec şi dezinvoltură. Personajul ar su-porta însă o nuanţare mai variată, oexprimare mai caldă, mai înflăcăratăa sentimentului de dragoste sinceră pecare i-1 poartă Mariei-Josèphe.

Marius Pepino a redat eu convin-gere trăsăturile esenţiale ale lui Antoine, „şeful familiei" : grosolănia, in-sensibilitatea, meschinăria. Actorul ar

eu un profil psihologic asemănător —fete eu aripile frînte de infirmităţi fi-zice şi morale — pentru ca aceasta sănu prezinte o primejdie pentru dez-voltarea unui registru de tonuri va-riate, în care să se concretizeze deplina înflorire a talentului ei.

7. P

trebui să vegheze asupra dicţiunii saler în momentele de tensiune, cînd ridicăglasul spre a exprima furia persona

jului, replicile sale devin aproape deneînţeles.

In rolul savuros al nevestei lui Antoine, Eveline Gruia a subliniat euvioiciune caracterul meschin şi rău-tăcios al personajului.

Dumitru Furdui, apreciat pentrufantezia eu care-şi concepe personajele, ar fi putut da însă un timbrumai original rolului de mică întindereal lui Guillaume, renuntînd la unelegesturi şi atitudini care ne-au amintitde alte roluri comice pe care le-a maiinterprétât.Dinamică, vie, amuzantă, este RodicaSuciu în rolul Estelle, una dintre su-perficialele şi ridicolele strănepoate alebătrînei Mamouret.

Rolul mie, dar semnificativ, al călă-reţei Grazielle a apărut înnobilat îninterpretarea Isabelei Gabor, care aévitât ostentaţia, vulgaritatea, şi 1-aprezentat eu lirism şi graţie.

Petrică Vasilescu (Preotul), SorinGabor (Esprit), Mihaela Juvara (Éloi-se), Dorin Dron (Gazetarul), Geta Mă-ruţă (Sora de caritate) au susţinut eumult simţ scenic şi eu umor micilelor partituri.

Folosim acest prilej pentru a atrageatenţia atît de talentatului actor PaulSava, care a redat viu şi spontan, lapremieră, prostia şi demagogia prima-rului-farmacist Ferdinand, că sutele dereprezentaţii 1-au obosit probabil, de-terminînd apariţia acelui plictis caresituează jocul său pe o linie de mi-mare mecanică a personajului, de su-pralicitare prin gestică spectaculoasă— deci prin efecte teatrale exterioare.Personajul apare astfel minimalizat şinu justifică satira corosivă îndreptată împotriva lui.

V. D.

r/MAMOURET" de Jean Sarment

78

www.cimec.ro



Tan i Cutava-Barozzi in rolal titular din Mama

www.cimec.ro



scrisori către redacti

Drajji tovarăşi,

Sint muncitor la turnătoria de /onto a Vzinelor „Griviţa roşie" din Bucu-reşti, elev in clasa a ÎX-a a liceu-lui serai şi un mare pasionat de teatru— pasiune care se explică poate şi prin faptul că am jucat cîţiva aniîntr-o echipă de amatori.

Ca orice om domic sa cunoască cit mai mult despre teatru, citesc oriceapare in legătură eu acesta — piese.rronici, discuta etc. Am remarcat căunele cronici dramatice apărute in diverse publicaţii, in loc să exprime un

punct de vedere clar, sint scrise su perficial, uneori contradictoriu, fărărăspundere, alteori trebuie să aştepţimultă vreme pină sâ apară cronicaunui spectacol in première — cîtevasăptămini chiar.

Am citit eu mult interes memoriileapàrute in ultimii ani aie marilor nos-tri actori — V. Maximilian, LuciaSturdza Bulanăra, Ion Manolescu. Aşdori să citesc insă şi despre actoriinoştri de astăzi. Cine n-ar fi curiossă ştie mai multe despre viaţa şi cariera artistică a lui Grigore' Vasiliu- Birlic, Radu Beligan, Alexandru Giu-garu, Jules Cazaban, Aura Buzescu ?Simţim de asemenea lipsa cărţilor scrise de si despre regizori. Impărtă-

şirea experienţei acestora ne-ar ajuta foarte mult şi pe noi, artiştii amatori,in munca noastră.

In dorinţa de a ne imbogăţi culturateatrală, am hotărit să înfiinţăm in xntreprinderea noastră un cere de.,Prieteni ai teatrului'-. Printre formule de activitate am inscris : vizio-nări de spectacole, urmate de discuta,întilniri eu actori, regizori, critici de

'i~^^\^j

^¥mteatru etc. Cu acest prilej, solicitămsprijinul revistei „Teatrul", al A.T.M.,

al actorilor de la teatrele bucureştene. Am vizionat multe piese la Teatrul

Muncitoresc C.F.R. Aş putea spune că fac parte din publicul permanent alacestui teatru. ïntr-o vreme, répertoria teatrului era astfel alcâtuit incit incepuse să se vorbească, pe bunădreptate, de un profil al său. Ultimelestagiuni au adus însă pe scenă maimult comedii uşoare : O limă de confort, Hoţii şi vardiş tii, Bă iat bun , dar...eu lipsuri, Maria sa bàrbatul. Sint

piese amuzante, la care se ride mult,

dar care, ele singure, nu ajung să sa-tisfacă cerinţele unui public larg şisă-l îmbogăţească spiritual pe planurimultiple. Publicul fidel al Teatrului Muncitoresc C F.R., obişnuit astfel săi se prezinte asemenea lucrări uşoareva mai putea fi oare la fel de receptiv

şi de sensibil la o piesă mai profundăale carei sensuri se desluşesc mai di-

ficil ?

Cred că slaba popularizar e a spec-tacolelor duce uneori la lipsa succe-sului de public al unor piese. Astfel,este cu totul neartistic felul in caresint concepute afişele de teatru Deexemplu, Teatrul pentru Tinerèt şiCopn isi prezintâ spectacolele prinafişe lipsite de orice atracţie Afişele

premierelor Miste rul cizmei. MicuţaDornt nu sint decit nişte coli de hîrtie

pe care s-a tipărit sus antetul, iar inmijloc, eu litere de-o şchioapă. titlul

piesei şi autorul.O preocupare deosebitâ in ce pri-

veşte aspectul grafic al afişidui amobservât la Teatrul Muncitoresc C.F.R.,unde s-a încercat să se ïlustreze afi-sul eu personajele piesei, surprinse indiferite scene. Totuşi, monotonia n-a

fost evitată, deoarece cele mai multe

SO

www.cimec.ro



dintre afişele acestui teatru seamănâîntre ele.

Caietele-program constitute şi ele o forma de popularizare care contributela înţelegerea mai justă a piesei, ofe-rind totodată date care îmbogăţesc cu-noştinţele spectatorului despre autor,mediul in care se desfăşoară acţiuneaetc. Exemplul Teatrului de Comédie

Sînt o mare iubitoare de teatru. Ur-măresc întotdeauna un spectacol —cînd acesta este ceea ce trebuie să fie— eu sentimentul că-mi îmbogăţescexperienţa de viaţă, că trăiesc — ală-

turi de personajele pe care le iubesc,le urăsc sau le judec — un crîmpeide viaţă inédit, viu, autentic. Astfel,de la începutul acestei stagiuni, amsuferit alături de Fraţii Karamazov,m-am cutremurat de ineficienţa avîn-turilor generoase ale Copiilor soarelui,

pe care i-a cunoscut atît de bineGorki ; m-au îngrozit şi révoltât tră-săturile inumane ale actualei burgheziiamericane, care striveşte orice aspira-

ţie către frumos, zugrăvită de Tennessee Williams in Orfeu în inf ern ; amcîştigat un spor de ură faţă de războiulhitlerist, care a mutilât sufletele unoradintre eroii din Prima zi de libertatede Leon Kruczkowski şi, în sfîrşit,l-am iubit, alături de Anecika, pe intransigents şi profund-umanul căpitanPlatonov din Oceanul de Al. Stein.

Curiozitatea îmi este in mod firescsporită atunci cînd e vorba de reflec-

tarea, în dramaturgia originale, a vie- ţii contemporane, a oamenilor din ju-rul meu, alàturi de care trăiesc şimuncesc. Am colindat în această sta-giune, aproape seară de searà, teatrele,eu dorinţa şi speranţa de a regâsi înlumina reflectoarelor pe oamenii zile-lor noastre, eroi ai muncii libère, care,transformînd înfăţişarea patriei, setransforma totodată pe ei înşişi, pe

plan moral. în general, piesele pe care

le-am vàzut mi-au prezentat aspectereale aie vieţii contemporane sau m-auatras în dezbaterea unor problèmeetice la fel de reale. Totuşi, în cazulunora, eu, ca simplă spectatoare, amrămas eu un persistent sentiment deinsatisfacţie.

Mai ïntîi să-mi daţi voie, dragi to-varăşi, să-mi exprim o nedumerire. E adevărat că peisajul vieţii contempo-

şi eel al Teatrului National „I. L. Ca-ragiale", care au realizat caiete-pro-gram foarte cuprinzâtoare şi intere-sante, ar trebui urmate şi de celelalteteatre.

Alexandru Dumilrimuncitor la

Uzinele „Grivita roşie"din Bucureşti

rane din patria noastră e prea vast şl prea bogat pentru a putea fi cuprinsîn întregime în una dintre oglin-

zile sale care este teatrul. Totuşmi se pare firesc ca laturile celé mai

caracteristice sa se impună, neputînd fi trecute eu vederea. De pildă, unadintre celé mai măreţe şi destul de récente cuceriri este încheierea colecti-vizării agriculturii. în afară de îndrăz-neala de Gh. Vlad, a mai „îndrăznit",în ultimul timp, vreun autor dramaticsă încerce oglindirea înfăptuirilor dinacest sector de viaţă ? Teatrele bucu-reştene nu mi-au dat posibilitatea săcunosc (dacâ exista) şi dite asemenea

piese. Aspecte diferite şi tot atît de impor

tante aie muncii noi sînt în unele piese atît de vag şi de întîmplător pome-nite încît spectatorul le uità de cum uieşit din sală, dacă nu cumva le uitasechiar în timpul spectacolului. Nu cred să existe mulţi spectatori care să fireţinut că lonescu-P'opescu din O feliede lună de A. Storin — altminteri, o

piesă interesantă — este oţelar, sau

care să-şi amintească, măcar cîteva zile, ce fel de uzină este cea în carelucrează Băieţii veseli ai lui H. Nico-laide, ori ce fel de şantier e cel la cares-au dus pentru practicà studenţii dinO lună de confort de Ştefan Iureş şi Ben Dumitrescu. Poate o să mi se răs- pundă că teatrul nu are menirea săcreeze tablouri vivante aie diferitelor medii şi condiţii de muncà, ci să dez-batâ şi să rezolve conflicte morale,

cioeniri de mentalităţi şi de concepţiide viaţă. Fireşte că da. Dar mie îmiapare limpede faptul că fiinţa noastrr morală se manifesta, se dezvăluie şi seclarified în procesul neîntrerupt, coti-dian, al muncii ca necesitate vitalà. De aceea, m-a interesat mult o piesàca De n-ar fi iubirile... de Dorel Dorian. Aici, oameni ca tînàra inginerd eroinà Jana Mincu, educată in spiritul

Stlmaţi tovarăşi din redaeţia revistei ,,Teatrul",

<> — Teatrul nr. 1 SI

www.cimec.ro



dragostei de muncă de cotre colectivulsondorïlor, ca egocentricul Radu An-done sau ca maistrul Petre Teiu, co-munistul, sînt vii, convingători, tocmai

pentru că dramaturgul nuaşază un fais perete despărţitor între modulcum se manifesta individul pe planmoral şi modul cum se manifesta în procesul muncii. în ceea ce mă priveşte,socotesc că piesa ar fi cîştigat în forţăemoţională, unitate şi ritm dacà auto-rul n-ar fi recurs eu orice prêt la o

formula compoziţională inedită. Trece-rea continua, nu numai de la planul

prezent la cel retrospectiv, dar şi dela actor, eu identitatea sa reală, la persona), a rupt de fiecare data firulacţiunii, îngreunîndu-i spectatoruluiurmărirea intrigii şi obosindu-l. Amvăzut însă şi piese în care, deşi aproa-

pe toată acţiunea se petrece la locul

de muncă, pentru spectator devinelimpede că acest loc de muncă e doar un cadru exterior (criticii il numesc

formal), strain de substanţa piesei,dacà aceasta are într-adevăr substantă.

In Băiat bun, dar... eu lipsuri m-a sur- prins superficialitatea, mai bine zis arti- ficialitatea conflictului. Evoluţia lui Al-măşan de la condiţia de şef de brigadă,

fruntaş în întrecerea socialistă, la ceade sabotor, şi înapoi, brusc, de la jos-

nicie la cinste şi demnitate, e tot atît de ciudată pe cît e de neconvingătoare$i de slab motivată de către autor. E de mirare cum Nicuţă Tănase, bun cu-noscător al Hunedoarei şi al oamenilor ei, i-a făcut de nerecunoscut în această

piesă, lăsîndu-se prea ades atras de uncomic de calitate îndoielnică.

In schimb, destul de bun cunoscător al mediului despre care scrie s-a do-vedit a ft Sergiu Fărcăşan în piesa

Steaua polară. Am urmărit-o eu mareinteres, curiozitatea obişnuită de spectator fiind dublată de una subiectivă,deoarece lucrez, ca şi eroii piesei, în-tr-un instituit de cercetări ştiinţificeal Academiei R.P.R. Nu socotesc piesa

fără cusur. Personajele feminine mi se par destul de nerealizate, pline de con-tradicţii inutile şi de suprafaţă. Chiar

şi Brînduşa, care are poezia avînturi-lor adolescentine, trece brusc de la o

înfăţişare la alta, afectînd uneori ci-nism, fiind la început surprinzător deoarbă şi de nedreaptă în privinţa luiPavel Proca şi avînd apoi revelaţia —insuficient motivată de fapte — a ade-văratului fond sufletesc al acestuia.

Maria e şi mai inegală, mai superficial şi mai contradictorie în atitudi-nea ei faţă de Pavel. De fapt, ea ră-mîne pînă la sfîrşit eu totul exterioarâ

conflictului. Cît despre Didona Nache şi înlocuitoarea ei, va mărturisesc că eunu înţeleg ce caută în această piesă.Convorbirea la telefon a „înlocuitoa-rei" face un acompaniament distonant,de un comic ieftin si chiar supărător,discuţiei serioase a eroilor principaliîn jurul problemei centrale a piesei. Dar cusururile sînt dominate de cali-tăţi. în personaje ca : Bogdan Athana-sescu, savantul distant, gâsindu-se încà

sub influenţa concepţiilor idéaliste în ştiinţă, academicianul Bălăceanu, plide haz, dar şi de o înţelegere a-dîncă şi subtilă a oamenilor, Titi

Dima, intrigantul lipsit de curajul răs- punderii, dar mai ales Pavel Procaomul de ştiinţă comunist, modest, de-votat, însufleţit de un înalt umanism

şi de dorinţa de a realiza prin tact şiconvingere reeducarea oamenilor valo-roşi — în toţi aceştia am recunoscut

tipuri reale, inspirate din viaţa noastrăde azi. Am recunoscut lumea în mij-locul căreia trăiesc şi muncesc şi am

plecat de la spectacol eu convingereacă oameni ca Pavel Proca sînt învin-gătorii. Mi-am unit aplauzele cu celeale sălii întregi, răsplătind monologulînaripat, cald şi simplu totodatâ, încare Pavel Proca anticipa viitorul comunist al omenirii.

în viitoarele stagiuni as dori să văd

mai bine reprezentate viaţa şi munca patriei noastre, în multiplele lor aspecte, pe scenele teatrelor Capitalei. Şiîncă ceva : spectatorului îi place săaudă vorbindu-se o limbă frumoasă, săasculte replica şi să se pătrundă de a-devărul şi frumuseţea ei. Poate că au-torii vor voi să ţină seamă mai mult de această dorinţă a publicului...

Rodica Floreacercetâtor ştiinţific la Academia R.P.R.

www.cimec.ro



•N. m. e a » x « l . i a n «

sistemul lui

gramatica omului de teatru

DE VORBĂ CU REGIZORUL AMERICAN HAROLD CLURMAN

eporterul, oriunde se află, pune întrebări :— Cînd puneţi în scenă, lucraţi după sistem ?Se afla pe puntea unui vaporaş ce plutea pe Marea Egee spre

insula Hydra (locul de baştină al familiei Caragiale). Cel întrebat era regizorul Harold Clurman, unui din cei mai vechi propovăduitori ai sistemului lui Stanislavskiin Statele Unite. Nu prea înalt şi destul de voinic, nu prea tînăr, dar nici bătrînîncă, cu grijă îmbrăcat şi degajînd un aer de volubilă prosperitate, Clurman, la prima vedere, n-are nimic din înfăţişarea nervoasă, jramintata, a unui artist. Doar mobilitatea ochilor şi privirea vie cu care iscQdeşte tot ce-l înconjoq,ră. Mi-a răs-

puns précipitât, nedîndu-şi osteneala să ascundă ca felul meu de a dori să-l facsă vorbească i se pare stîngaci.— Dumneata crezi că, atunci cînd vorbesc, mă gîndesc la gramatica ? Şi to-

tuşi, sper că vorbesc corect din punct de vedere gramatical. După mine, sistemullui Stanislavski — sau „metoda", cum o numim noi americanii — este gramaticaomului de teatru. Să nu uităm însă că au existât scriitori mari care n-aveau habarde gramatica. Gramatica nu înseamnă nici stil, nici talent — nu e un scop in sine.Iar eel care foloseşte regulile sale, le foloseşte fără să se gîndească la ele. Tot aşase întîmplă şi cu „metoda".

— Şi care credeţi că este rostul „metodei" ?— De a deprinde pe actor să-şi pună întreaga gamă a posibilităţilor sale fizice

şi emoţionale, de care dispune, in slujba rolului pe care-1 interpretează. Stanislavski a observât jocul marilor actori şi şi-a analizat propriile sale problème caactor. Astfel, a descoperit că arta actoricească are şi ea legile ei. Le-a urmărit,le-^a verificat şi le-a sistematizat. Aşa s-a născut „metoda". E un îndrumător sigur,

în primii ani de ucenicie, şi actorul format după metoda lui Stanislavski e maistăpîn pe mijloacele sale de expresie, pentru că, odată cu însuşirea conştientă atehnicii actoriceşti, dobîndeşte şi capacitatea unui autocontrol conştient, care îlfereşte de capriciile inspiraţiei : de . nenumărate dăţi, la ore dinainte fixate, poate întruchipa un personaj la fel ca în seara premierei.

8.Ï

www.cimec.ro



Ce este „Actor's Studio"

In Statele Unite, sistemul lui Stanislavski a început să se facă cunoscut încă din 1920, după un turneu al Teatrului de Artă din Moscova. Prin 1931, Harold Clurman, împreună eu Lee Strasberg şi Cheryl Crawford, au înfiinţat The GroupTheatre, primul teatru in care se lucrează după sistem, şi care a dăinuit pînă întimpul războiului. în 1947, activitatea începută de Group Theatre a fost conti-nuată la Actor's Studio, care azi e considérât pepiniera marilor actori americani.

Amenajat într-o fostă bisericâ grecească, într-unul dintre cele mai vechi cartiere

aie New York-ului, e locul unde se string de trei ori pe săptămînă cele mai devază vedete aie ecranului şi scenei americane, alâturi de tineri încă necunoscuţicare vor să devina actori.

L-am rugat pe Harold Clurman să-mi vorbească despre Actor's Studio :— Nu e o şcoală în sensul ofoisnuit al cuvîntului. Cei care vor s-o freeven-

teze trebuie, în prealabil, să dea examen în faţa lui Elia Kazan şi Lee Strasberg.Nu li se cere nici o pregătire anterioară, iar examinatorii nu se lasă influenţaţinici de faptul că, de multe ori, cei examinaţi sînt capete de afiş. Odată trecutexamenul, titlul de elev al Studioului rămîne valabil toată viaţa, fără a impuneo frecvenţă regulată.

Elevii prezintă pe rînd — cîte unul la fiecare şedinţă — scene sau fragmente din piesele pe care şi le aleg. Apoi explică şi motivează ceea ce au făcut.La sfîrşit, au loc discuţii în care se analizează minuţios şi se critică felul în carea fost interprétât rolul respectiv. Aceste discuţii au drept bază „metoda" şi sîntdirijate de domnul Strasberg, care, ori de cîte ori are prilejul, vorbeste şi explicăelevilor săj legile enunţate de Stanislavski.

Nu ştiu însă dacă Stanislavski ar fi întrutotul de acord eu ce se întîmplăla Actor's Studio. Expunerea sistemului poartă de multe ori amprenta persona-lităţii lui Lee Strasberg, iar în munca după sistem, se simte influenta condiţiilorsociale new-yorkeze, o influenţă nu toemai benignă. Căci, desi oamenii sînt dor-nici de a pune în practică ceea ce învaţă, nu prea au prilejul s-o facă decît înşcoli sau la Actor's Studio. în teatre, regizorii nu pot lucra după „metodă", chiardacă sînt adepţii ei. Cînd n-ai la dispoziţie mai mult de trei sau patru săptămînide repetiţie şi, eventual, două săptămîni de turneu pentru „rodaj" înainte de pre-mieră, nu-ţi este îngăduit să urmezi calea migăloasă a sistemului. Eşti obligatsă renunţi la năzuinţa de a căuta ca fiecare pas pe oare-1 faci să fie într^adevărautentic !

Aşa încît, la noi, sistemul lui Stanislavski e deocamdatâ mai mult un fel de idealal actorilor ; n-a ajuns să fie o tehnică folosită în mod curent. Actor's Studio elocul unde, din cînd în cînd, aceşti idealişti se întorc spre a-şi trăi visul.

— Atunci cum se explică faptul că, în Statele Unite, deşi nu au posibïli-tatea să o pună în practică, tot mai mulţi actori sînt atraşi de „metoda" ?

„Metoda" râspunde unei cerînfe

— Sînt mai multe explicaţii : una din ele e de ordin psihologic. Stanislavskişi-a clădit sistemul pe ceea ce numeste el memoria afectivă, adică obligă actorulsă-şi amintească o trăire din trecut, pe baza căreia să găsească în prezent emoţiapotrivită unei anume scene din rolul pe care-1 are de interprétât. Pentru ameri-canul care face parte dintr-o civilizaţie extrovertită şi al cărui interes este, ceasde ceas, concentrât asupra lumii dinafara lui, această introspecţie — care şi este,de altfel, o descoperire revoluţionară în ceea ce priveşte arta aotoricească — ca-

pătă proporţii uriaşe. Actorul american are de multe ori impresia că amintirileemoţionale îl ajută să descopere propria lui personalitate, că prin ele se purifică,că prin ele va deveni nu numai un actor mai bun, ci chiar un om mai bun. îi dauiluzia că în felul acesta depăşeşte stadiul de simplu interpret, că renaşte ca fiinţăumană, că este artist. Şi uite cum, metoda începe să semene eu un soi de psiho-analiză sau de religie...

Desigur că nu asta a vrut Stanislavski, şi nici profesorii noştri. Ce să-ifaci însă ! în ţările în care activitatea culturală face parte din viaţa de zi eu zia oamenilor — cum se întîmplă în Europa —, pare firesc ca „metoda" să fieconsiderată „gramatica teatrului". La noi, cultura nu e încă socotită o preocuparevitală. Cu atît mai puţin în domeniul teatrului. N-avem teatre nationale, nu exista

S7

www.cimec.ro



repertory companies sau trupe permanente, interpreţii care joacă azi, mîine sîntşomeri. în ase mene a condiţii, cum să discut ăm, cum să ana li zăm faptele d e artă ?Pentru actorul american, pasionat de meserie, „metoda" suplineşte aceste lipsuri.Pentru, el Actor's Studio e ca un sanctuar unde i se îngăduie să se regenereze,să se cureţe şi să se împrospăteze. De aceea, celebrităţile Broadway-ului şi Holly-wood-ului — după succese răsunătoare, după spectacole ce au durât seară de searădoi ani — aleargă aici, redevin o vreme modeşti şcolari, în dorinţa de a se spălade rutină, de a uita de business, de a-şi aminti ce înseamnă arta.

Felul de a vorbi al lui Harold Clurman nu-i deloc monoton. Cînd începe oidee, cuvintele urmează încet gîndul ; apoi se însufleţeşte, vocea pierde tonurile joase, iar cuvintele parcă se fugăresc. între fraze nu exista puncte ; ideile şi ledesparte prin pauze lungi, în timpul cărora urmăreşte peisajul — marea, stîncile, ţărmul Argolidei, de-a lungul căruia navigăm. Apoi, deodată, îşi întoarce privireaspre cel ce-l ascultă. Şi continua :

— Mul ţi act ori au fost atra şi de sist emul lui Sta nis lav ski şi di nt r- un fel derévolta împotriva civilizaţiei noastre americane (business civilisation), din dorinţade a rupe cu o tradiţie culturală care însă nu-şi are rădăcinile în adevărata cul-tură. Teatrul rafinat, pentru elita din Madison Avenue, li se părea démodât, ipo-crit, strain. Pe cînd idealul lor era onestitatea, adevărul, pămîntul.

Şi s-a în tîmp la t urmă to ru l lucru : Elia Kazan 1-a di st rib ui t pe Mar lon Br an do în ro'lul lui Stanley Kowalski din piesa lui Tennessee Williams, Un tramvai nu-mit dorinţă. îm i adu c am in te cât ni s-a par ut de nepo tri vit acest rol pe nt ruMar lon B ran do. Luc rase m cu el la o piesă a lui Ma xwel l And er son : er a unactor atît de sensibil, inclinât spre meditaţie, cu o nesecată curiozitate intelec-'ua lă. Int erp ret are a lui a fost ext ra ord ina ry Multi au văzu t în acea stă real izar econcretizîndu-se năzuinţa lor nem ărt uris ită : îmbi nare a unei mari forţe creatoareactoriceşti eu o révolta cumplită împotriva a tot ce este conformism, atît pe scenăcît şi în viaţă. Nu s-a mai luat în seamă că, de fapt, Stanley Kowalski era unerou care-şi speriase autorul — piesa voise să spună că, dacă nu vom fi cu bă-gare de seamă, asemenea netrebnici vor ajunge să ne domine. ..Adevărul", „pă-mîntul" erau, în cazul de faţă, mai mult mocirlă. Dar Kowalski se confundase euBrando, şi Bra ndo era m a ie ! Jocul lui dev eni se un simbol al revo ltei , al e lib e-rării, al unei forte primitive. „Metoda" deci răspundea unei cerinţe.

Confuzia repetată dintre „pămînt" şi „mocirlă" i-a făcut pe unii — pe ceineinformati — să considère că sistemul e un stil şi nu o tehnică. Dar dacă în-tr-adevăr cîtiva actori au confundat vulgaritatea vorbirii, a gestului sau îmbră-căminţii cu realismul, accidentul acesta este semnificativ pentru scenele new-yorkeze, dar nu are nici un fel de legătură cu „metoda". Nimeni nu mi-a vorbit mai

mult ca Stanislavski, în celé cîteva dăti cînd ne-am întîlnit la Moscova şi laParis, despre importanta corectitudinii dicţiunii şi mişcărilor pe scenă.

Este „metoda" secretul succesului ?Altă cauză care atrage actorii la Actor's Studio este speranţa de a deveni

vedet ă ! Dacă aici şi-au desăvî rşit măie stri a M arily n Monroe, Susan Stra sber g,Montgomery Clift, James Dean, Julie Harris, Carroll Baker, Maureen Stapleton,Shelley Winters şi atîţia alţii, probabil că învăţătura căpătată aici, şi în modmisterios den umi tă „metodă", este secretul succesului ! în acelaşi timp, apro pie reade Kaz an, Str asbe rg sau Cheryl Crawf ord, cine ştie, poa te aduce şi un cont rac t !

— Exista şi dite şcoli de teatru în America ?— Da, multe.— Şi mi se pare că mai toate se bazeazà pe sistem.— Pe nt ru că maj ori tat ea pedagog ilor de azi au fàcut pa rt e în tre cut din

Group Theatre. în felul acesta, pînă şi în vechea, tradiţionala American Academyof Dramatic Arts a pătruns învătătura lui Stanislavski.

Actori i şi regizorii de la Group The at re — inclus iv eu — am fost f o r m a tde Ric har d Boleslavski, Leo Bulgako v şi Ma ria Uspenskai a — toti trei elevi ailui Stanislavski. Contact direct cu Stanislavski n-am avut însă nici unul dintrenoi. în afară de fosta mea sotie, Stella Adler, care a lucrat cu el la Paris cîtevasàptamîni, în timpul turneului Teatrului de Artă din Moscova. Şi eu 1-am cu-noscut atunci, reîntîlnindu-1 apoi mai tîrziu într-un voiaj făcut la Moscova. Toti,in frunte cu Lee Strasberg şi Stella Adler (care conduce şi ea o şcoală), sîntemade pti ai sistem ului ; actor ii form aţi în ju ru l nost ru, sau de noi, ne- au ur ma t.



— Faptul că exista multe şcoli de teatm şi în mai toate baza învăţămîntuluiaste sistemul lui Stanislavski mă face să créa c<x, în America, formarea profesio-nală a actorului a căpătat un caracter organizat, unificat.

O sâmînfâ care, în viitor, poate da roade— Nici gînd. în ciuda aparenţelor, formarea profesională a actorilor n-a

devenit la noi un sistem organizat. Explicaţia este inexistenţa teatrelor permanente — la noi nu exista trupe permanente. în America sînt mulţi actori mari,

cîţiva regizori geniali, se nasc cîteodată speetacole extraordinare, dar teatre înadevăratul sens al cuvîntului, teatre în care un colectiv închegat să se desăvîr-şească, să crească de la un spectacol la altul, de la un an la altul, teatre în caresă se elaboreze, pe baza unei activităţi continue, principii de muncă — nu exista.Ultimul teatru de acest fel a fost Group Theatre. Dacă actorul e nevoit să lu-creze azi ici, mîine dincolo — cînd potrivit ideilor unui regizor, cînd ideilor altuia—, nu se mai poate vorbi de formarea lui conform unui sistem organizat. Poţifi elevul lui Strasberg sau al Stellei Adler, în clipa în care treci pragul unui teatrucomercial. nu mai are nici o importanţă. Chiar elevul lui Stanislavski să fi fosttimp de 50 de ani. nimerind într-un teatru comercial. devii neputineios.

Sistemul nu înseamnă doar munca ta, înseamnă muncă colectivă. Faptul

că James Dean şi chiar Marilyn Monroe au lucrat eu Lee Strasberg, sau că MarlonBrando a fost format după „metodă" de Stella Adler, n-a dus la formarea unuiteatru în adevăratul înţeles al cuvîntului. Din păcate, la noi, noţiunea de teatrue prea legată de cuvîntul business, spre a ne da răgaz să înţelegem valoareaculturală a trupei permanente, importanţa tradiţiei în teatru.

— Deci, în concluzie, credeţi că aplicarea sistemului în America n-a dat roade ?

— De multe ori — deşi cred în sistem şi în eficienta lui —, mă întreb dacăsistemul şi întreaga activitate a Actor's Studio-ului, din cauza vîlvei publicitaredin jurul său, n-a făcut mai mult rău decît bine teatrului american, mascîndinexistenţa lui. Ce importanţă mai are, în asemenea condiţii, cum şi eu cine

înveţi ? Dacă mă întîlnesc eu Shakespeare, sau eu cine ştie ce alt om mare, şi-i daubună ziua, nu înseamnă că am devenit şi eu mare ! După cum am mai spus,douăzeci de artişti geniali se pot întîlni şi face un spectacol extraordinar — carepoate fi foarte interesant — dar care nu-i decît un fenomen izolat. încîntaţi desuccès, uităm acest lucru.

Totuşi, activitatea celor de la Group Theatre, a celor de la Actor's Studio— adică a celor care au fâcut cunoscută „metoda" la noi — a avut un rezultatpozitiv : ne-am făcut deocamdată, în chip ideal, o parère de cum ar trebui safie teatrul, am descoperit eătre ce trebuie să tindem. E o sămînţă care, în viitor,Doate da roade.

Dana Crivâţ

ÎNSEMNĂRI DESPRE TURNEULPĂPUŞARILOR ROMÎNI ÎN AFRICA

imp de trei săptămîni am călătorit, eu turneul oficial al Teatrului„Ţăndărică", în pitoreasca ţară a piramidelor, a milenarului şienigmaticului Sfinx.

Trei săptămîni, în care sunetele flautelor, timpanelor şi canonului — instrument specific egiptean, foarte asemănător ţambalului nostru — ne-au însoţit întoate drumurile noastre prin Cairo, apoi acolo unde începe deşertul Saharei, pemalurile şi în delta Nilului, în Sakkara, presărată de temple şi piramide, în Alexandria, la ţărmul pe care-1 scaldă talazurile agitate ale Mediteranei.

n86

www.cimec.ro



O grupă, gălăgioasă şi emoţionată, de 22 de oameni şi-a luat zborul odatăeu decolarea avionului TAROM de pe aeroportul Băneasa. Aceştia eram noi,membri ai colectivului Teatrului de păpuşi „Ţăndărică", ce reprezentam de astădata culorile artei romîneşti départe, în continentul african.

Escale : Sofia, Belgrad, Atena, Alexandria şi, în sfîrşit, Cairo.Am ajuns noaptea. Ne aşteptau noii şi vechii noştri prieteni. Alâturi de ei,

Florica Teodoru, directoare şi regizoare a Teatrului de păpuşi din Timişoara, care,timp de un an, va împărtăşi experienţa 'sa de conducător şi regizor păpuşariloregipteni.

Teatrul de păpuşi din Cairo a luat fiinţă sub îndrumarea unor artiste dinteatrul nostru : Dorina Tănăsescu şi Ioana Constantinescu — laureate ale Pre-miului de Stat —, Jeni Dimitriu şi Mioara Buescu. Cu ocazia primului turneu

întreprins de echipa de marionete a teatrului nostru în Egipt, apoi cu prilejul celui de-alIl-lea Festival international al teatrelor de păpuşi ce a avut loc la Bucuresti în 1960, s-aulégat cunoştinţe şi prietenii pe care, şi noi, cea de-a doua echipă, sperăm să le păstrămla fel de vii, peste ani. Karima, Athiat, Nifisa, Nawel, Ali Salem, Sabri, Sami şi

mulţi alţi colegi ne-au devenit adevărati prieteni, sînt convinsă. Prezenţa lor permanente alături de noi, în scenă, la repetitii, la spectacole, în plimbări sau în întîlnirile cu caracter oficial ori profesional, mărturiseşte a fi mai mult decîtcurtoazie şi complezenţă. Pe aceşti colegi ai noştri egipteni i-am cunoscut chiara doua zi după sosire, la o întîlnire ce avea toemai acest ţel. în aceeaşi zi, seara,la ora 21,30 — căci aceasta e ora de începere a spectacolelor acolo —, ne aflam în sala teatrului, pentru a viziona spectacolul lor de păpuşi, a cărui premieră avu-sese loc recent.

O sală mare cu balcon, luminată de lampioane divers colorate, cu plafonulpictat în auriu şi bronz, décorât cu motive arabe. Balconul e construit din lemnsculptât. E sala Conservatorului de muzică din Cairo, care găzduieşte teatrul de

păpuşi pînă la terminarea sălii proprii a acestuia, aflată acum în plină construcţie,lîngă teatrul de operă. în noua clădire, păpuşarii vor avea o scenă mare, cu tur-nantă, pentru a putea deservi doua sali : una pentru echipa de păpuşi, cealaltăpentru marionete.

Ai emotii, ca artist, cînd ştii că din sală eşti urmărit de un cunoscător ; darcînd eşti conştient că te privesc douăzeci deodată ? ! Nu le-a fost prea uşor decinoilor noastre cunoştinte... Surpriza şi bucuria noastrà n-au fost însă mici : dinprimele momente aie spectacolului i-am recunoscut ca oameni talentaţi, cu simţartistic, mînuind cu precizie dificilele marionete şi reprezentînd astfel un colectivbine sudat. Elevii n-au dezminţit profesorii şi învătămintele primite de la şcoalaromînească. Mişcările stilizate, pline de farmec şi gratie, ne ajutau să-i înţelegem

şi înlocuiau în mare măsură necunoaşterea de către noi a limbii arabe.Aceeaşi sală ne-a fost şi nouă gazdă la spectacolele Mîinii cu cinci degetede Alexandru Andy şi Mircea Crişan, în regia Margaretei Niculescu, şi la acelaeu Micul Muck, regizat de Miron Niculescu.

Repetiţiile cu propriile noastre piese de acomodare la noile condiţii nu ne-au împiedicat să asistăm la repetitiile Lacului lebedelor aie formatiei de balet lenin-grădene ce aveau loc la teatrul de opera, reîntîlnindu-ne cu artiştii sovietici şimai tîrziu, într-o excursie la barajul de la El Kanatr.

Sîmbătă 9 februarie a bătut gongul şi pentru noi : prerniera de gală înEgipt a spectacolului Mina cu cinci degete. Părerea initială că ar exista posibili-tatea ca această parodie să nu fie înteleasă pe deplin, sau sa nu corespundă tem-peramentului şi gustului publicului, ne-a fost înlăturată chiar de la primele scene.Fiecare actor şi maşinist, fiecare electrician ori regizor, toti, pînă la unul, şi-auconcentrât forţele şi atenţia pentru a nu dezminţi faima teatrului nostru, cucerită în ţară şi peste hotare. Cei prezenti în sală ne-au aplaudat cu căldură. Se aflau,printre spectatori, membri ai ambasadei noastre, oficialităţi din Departamentulartei şi culturii şi un numéros public dornic să ne cunoască.

A doua zi, Micul Muck şi-a spus povestea sa, de astă data la el acasă. Amretrait — în cadrul lor autentic — basmele orientale pline de poezie şi mister,lîngă enorrnele piramide aie lui Keops, Kefren şi Mykerinos, străjuite de impre-sionantul Sfinx. Aceleaşi piramide capătă o viaţă şi o forţă stranie în luminilenoptii africane, cu boita înstelată, şi în bătaia unor proiectoare puterniee, în timpce-ţi sună în auz istoria fiecărei piètre aduse de la mii de kilometri depârtarepentru înăltarea acestor coloşi geometrici : e spectacolul „Son et lumière" prezentatde artiştii egipteni, în aer liber, în nocturne.



din 20 februarie 1963, elogiind calităţile şi posibilităţile teatrului de păpuşi, sériaprintre altele : „Speetacolul dat de Teatrul „Ţăndărică" este desăvîrşit, atît caidee cît şi ca sentiment. Emoţia pe care am încercat-o se datoreşte faptului căaceasta este prima trupă, din cite am văzut, care transforma teatrul de păpuşi infilm de păpuşi, eu toată multîtudinea de posibilităţi estetice ale cinematografieimoderne".

Important de sesdzat este că aeeleaşi ziare, după un număr de spectacole —după ce au urmărit eu atenţie reprezentaţiile noastre, pe de o parte, şi reacţiapublieului, pe de alta —, au revenit cu completări în coloanele lor, atrăgînd aten-ţia cititorilor asupra calităţilor teatrului nostru. Din nou, ziarele „Al Gumhuria"şi „Al Ahram" au scris : „Reprezentaţia pe care am văzut-o demonstrează cătrupa a ajuns la o măiestrie artistică, tehnică şi pilastică desăvîrşită". „Cînd sesiting luminile şi începe piesa Mîna cu cinci degete, înţelegi că eşti în faţa unuivis în culori. Vei descoperi că lemnul păpuşilor are posibilităţi estetice nelimitate...Speetacolul satirizează filmele poliţiste de mare série, satira vizînd deopotrivă şimodul de viaţă propagat de aceste filme".

A. fost un turneu bogat în impresii, din care am învăţat multe şi ne-am aleseu cunoştinţe noi. li aşteptăm pe colegii păpuşari egipteni la eel de-al Ill-leaFestival international al teatrelor de păpuşi, cu aceeaşi prietenie cu care ne-auprimit şi ei pe noi

Brîndum Zaita-Silvestr

Griboedov în viziunealui Tovstonogov

Un eveniment al actualei stagiunisovietice a fost montarea la Leningrad,la Teatrul Mare de Drama, în regialui Tovstonogov, a comediei clasicePrea multă minte strică.

Ceea ce a uimit şi continua să ui-mească în acest spectacol este înde-părtarea hotărîtă de toate tradiţiileinterpretărilor anterioare. Ceaţki (S.Iurski) nu mai este un vulcanic erouromantic, ci apare ca un tînăr inclinât spre meditaţie, care. în cursulpiesei, îşi încheie prima tinereţe, ma-turizîndu-se prin suferinţă ; Sofia (T.Doronina) nu mai este o cochetă uşu-ratică, ci se înfăţişează ca o virtuoasăa ipocriziei, învăţată să ascundă cugrijă, sub aparenta eleganţă a bunelormanière, tot ce gîndeşte şi simte. Mol-cealin (K. Lavrov) nu mai este doarun slujbaş şters, ci un s-uflet mistuit

de patima parvenirii, gâta de oricetrădare pentru a-şi face drum. Regi-zorul a precizat individualitatea eroi-lor, a renunţat la caracterizările vechi,a spart cadrul prezentărilor „în general", dezvoltînd cu multă atenţie psi-hologia personajelor. „Tovstonogov aoptât pentru o readaptare psihologicăa textului griboedovian" — scrie, în„Teatr" nr. 21963, S. Ţimbal — „nufiindcă acest text ar fi îmbătrînit, cifiindcă ceea ce era viu în el fusese împins în planul al doilea de tradiţiainterpreţilor şi de deprinderile comen-tatorilor. (Obişnuinţei îi place să se deadrept tradiţie, şi de aceea ni se parecă numai un Ceaţki declamator, romantic şi respectabil este veridic.)Sub pretextul fidelităţii faţă de re-prezentarea care s-a format cu timpulşi a fost legiferată nu se ştie de cine,acţionează lenea de gîndire, împotri-virea la nou, duşmănia faţă de efortulinteligenţei şi al imaginaţiei. Or, toc-mai un astfel de efort solicita noua

SO

www.cimec.ro



„Crimâ şi pedeapsâ" la Come-dia Francezâ

Regizor este Michel Vitold, protagonist Robert Hirsch, adaptarea aparţine

lui G. Arout. Spectacolul durează treiore şi jumătate, ceea ce la Paris con-stituie o excepţie, majoritatea repre-zentaţiilor teatrale consumîndu-se aco-lo în aproximativ doua ore. Scenogra-ful René Allio a imaginât noua de-coruri, în cadrul cărora se succed 60locuri diferite de joc, adaptarea şi pu-nerea în scenă fiind concepute într-omaniera cinematografică.

Punctul principal de atracţie îl con-

stituie jocul lui Robert Hirsch. MichelVitold ar fi dorit să-1 interpreteze el însusi pe Raskolnikov ; după ce 1-avăzut însă pe Hirsch repetînd, a renunţatfără nici un regret la acest proiect.„Sînt entuziasmat de Robert Hirsch"— déclara regizorul, în revista „Arts"— „de capacitatea lui profesională, desupleţea şi uşurinţa eu care interpre-tează. El ma uimeste tot mai mult.din zi în zi." Cu acest roi, Hirsch a

devenit societar al Comediei Franceze.El mai joacă, în acelaşi timp, al te ro-luri, printre care figurează şi Scapinal lui Molière. Raskolnikov şi Scapin,aceste doua personaje, interpretate cuégala măiestrie şi forţă, dau măsuraunei excepţionale game de posibilităţiactoriceşti.

Paradoxal impas în teatreleitaliene

Revistele şi ziarele italiene înregis-trează o constantă afluenţă a specta-torilor spre teatre ; succesele coincid,

în multe cazuri, cu realizări artisticede seamă. Stagiunea a cunoscut şi pre-miera unei piese italieneşti de valoare,o comédie de Franco Brusati ; compa-niile teatrale înscriu în programele lor

multe nume de aetori celebri, şi, cutoate acestea, cîteva dintre celé maibune teatre italiene se află în faţaunui impas.

în tara lui Goldoni, numărul tea-trelor stabile este foarte redus. LaRoma nu exista nici măcar un singurteatru permanent. Scenele -sînt fie în-chiriate companiilor din nord (în a-ceastă stagiune, Piccolo Teatro din Mi-lano şi teatrul din Torino, cu Ascen-siunea lui Arturo Ui, cel mai maresuccès de casă recent), fie ocupateprovizoriu de către companiile ambulante efemere, pe care italienii le nu-mesc „teatre de turneu", fiindcă nuau un sediu fix şi nu izbutesc, din pri-cina dificultăţilor materiale, să-şi în-chege o trupă constantă. Succesele a-cestor teatre la Roma au prilejuit apa-riţia unor proiecte de înfiinţare a unuiteatru permanent în capitala Italiei.Se vorbeşte de o asociaţie între Vit-torio Gassman, Paolo Stoppa şi RinaMorelli, sau de o unificare a grupu-rilor Morelli-Stoppa şi De Lullo-Valli.Dar aceste planuri sînt încă foarte in-certe.

Sigur este însă că o criză financiarăameninţă cu dizolvarea cîteva dintrecelé mai bune companii de turneu :companiile Proclemer-Albertazzi, Va-noni-Ferrani, Foa-Masiero, Giulio Bo-setti. în ciuda succeselor obţinute înultimul timp, aceste formaţii sînt îm-piedicate să-şi continue séria de spec-tacole, îndată după première, din lipsăde fonduri, deşi, fără îndoială, conti-

nuarea reprezentaţiilor ar aduce ve-nituri considerabile. Vechile datorii,poliţele din alte stagiuni sînt dezgro-pate de impresari. Astfel — constataRoberto de Monticelli, în „Il giorno"— jumătate din companiile de turneuaie Italiei se află în preajma falimen-tului. Teatrul italian, nefiind delocsprijinit de autorităţi, rămîne supushotărîrilor arbitrare ale organizaţiilorde impresari.

www.cimec.ro



CUrti-reviste

ACTUALITATEA VIEA LUI CAMIL PETRESCU

Veşnicul neliniştit Camil Petrescu,eel întotdeauna plin de énergie şi deeombativitate, nu a devenir pentru noi,deşi sînt şase ani de cînd moartea 1-arăpit ocupaţiilor lui zilnice, o figura îndepărtată din galeria „marilor dis-

păruţi". Camil Petrescu continua săfie contemporanul şi prietenul nostru;personalitatea lui vie şi plină de ac-tualitate refuză eu încăpăţînare sa pă-răsească vremea noastră, după cum înviaţă se refuza venerabi lităţi i, care,deşi implică şi glorie meritată, estede multe ori şi semnul unui începutde uitare.

Recentul „studiu critic" al lui B. El-vin, închinat lui Camil Petrescu, vinesă dea expresie unui sentiment general, existent în cultura noastră, care îl asimilează pe autorul romanului..Un om între oameni" celei mai de-pline actualităţi. Reliefînd coordona-tele gîndirii lui Camil Petrescu şi ur-mărind evoluţia concepţiei sale artis-tice, Elvin reuşeşte să creeze o imagine vie şi autentică a scriitorului carea fost, timp de cîteva decenii, un ne-preţuit ferment al vieţii culturale şicare continua să se menţină, prin o-

pera sa, în centrul atenţiei literare.Fără a avea pretenţia să epuizezeproblemele pe care le ridică în litera-tura noastră personalitatea lui CamilPetrescu, şi probabil toemai de aceeasubintitulîndu-şi lucrarea „studiu cri-tic", Elvin foloseşte totuşi o metodămonografică de cercetare şi de valori-ficare critică a scriitorului. Datele bio-grafice, ca şi descrierea anilor de for-mare a personalitătii lui Camil Petrescu, furnizează o explicaţie convin-

gătoare şi fixează totodată determi-narea socială în cadrul căreia s-a des-făşurat activitatea lui creatoare. Unuidin meritele studiului lui Elvin stă dealtfel toemai în atenţia eu care estereconstituit mediul literar din anii dedebut ai lui Camil Petrescu. Presiu-nea ideologică a regimului burghezo-moşieresc este foarte bine pusă în evi-denţă de haosul şi confuzia care do-minau pe atunci viaţa literară şi careapăreau în ochii tînărului Camil Pe

trescu drept principalii duşmani aiunei activităţi cinstite şi rodnice. Defapt, lipsa de intelectualitate a inte-lectualităţii, de care se plîngea scriitorul, nu era decît un reflex în pla-nul cultural al unor conditii socialeşi politice de tristă amintire. Dar în-ţelegerea raportului dintre fenomenuléconomico-social şi cel suprastructuraleste un procès care se desfăşoară de-alungul întregii activităţi a lui CamilPetrescu şi care se îndreaptă spre odeplină clarificare abia în anii regimului democrat-popular. Totuşi, pemăsură ce se naşte şi se dezvoltă opera poetică, cea în proză, ca şi drama-turgia lui Camil Petrescu, şi pe mesura ce cunoscutele lui polemici ră-sună tot mai discordant în lumea gaze-tar ilor şi a obişnuiţ ilor cafenelelor literare, intelectualul naiv şi supărat pecondiţia lui personală (umilă datorită împrejurărilor dureroase care i-au în-

tovărăşi t apa riţ ia pe lume, copilăria şiadolescenţa) dispare, pen tru a face loeunui vehement scriitor antiburghez,unui scriitor care va deveni unui dintre reprezentanţii de frunte ai realismu-lui critic în literatura noastră. Procesulde clarificare al lui Camil Petrescu, procès întortocheat şi dureros, complicat înmod special la scriitorul care făcusestudii de filozofie şi care frecventa,după obiceiul timpului, fenomenologialui Husserl, este urmărit de B. Elvin

etapă eu etapă şi în aspeetele lui principale. O analiză mai aprofundată arfi fost totuşi indicate pentru a pune

în evidenţă contradicţiile operei luCamil Petrescu dinainte de Eliberare.O asemenea analiză ar fi luminateu mai multă forţă înehisoareaspirituală în care se zbătea intelectualul cinstit din acei ani (repre-zentat eu putere de exemplu toemaide Camil Petrescu), închisoare creatăde clasele dominante, şi uneori între-

U2

www cimec ro



ţinută chiar de acest tip de intelectual.Spirit lucid şi mereu activ în hotărî-rea de a se autodemistifica, scriitorulera totuşi, în acelaşi timp, prizonierulunei viziuni intelectualiste, după cumreleva şi studiul lui B. Elvin dealtfel, dar într-o măsură care explieănu numai un anume donquijotism alomului sau limitele protestului critic,exprimat în opera sa literară, ci şipretenţia sa de a furniza un sistemfilozofic, o interpretare şi un modelde organizare „raţională" a lumii. Au-torul sistemului noocrat ne apare înmod mai clar drept un prizonier al„jocului ielelor" decît autorul lui Danton şi chiar decît creatorul lui GeluRuscanu. Om de cultură eu o activi-fcate complexă, Camil Petrescu oferăcercetătorului literar diverse ipostazecare, numai considerate în unitatealor dialectică, pot da dezlegarea inte-grală a personalităţii scriitorului.

Studiul lui Elvin urmăreşte eu per-spicacitate, în schimb, aspectele pro-fund actuale aie dramaturgului şi aieomului de teatru care a fost CamilPetrescu. Ideile înaintate aie scriitorului eu privire la rostul teatrului, euprivire la raportul dintre caracter şiacţiune în opera dramatică, respinge-

rea raţionalismului cartezian, devenitun clişeu în care se încăpăţîna să ve-geteze concepţia curentă asupra dra-maturgiei în acei ani, sînt pe larg şieu vădită plăcere analizate de Elvin. într-adevăr, o bună parte din ideilepentru care a militât în condiţii vi-trege, dar eu curaj şi consecvenţă, Camil Petrescu se dovedesc a fi astăzitoemai problème vitale aie modalităţiiestetice spécifiée teatrului. Pe bunădreptate, B. Elvin scrie : „Pentru Camil Petrescu teatrul reprezintă maiaies situaţii grave în care un erou faţă

în faţă eu o întrebare decisive, dinacelea care pecetluiesc o existenţă, trebuie să opteze, trebuie să se pronunţe.Iată de ce în Teze şi antiteze el res-pinge un teatru de caractère, în carepersonajele se comporta «eu o consec-venţă mecanică», în care împrejură-rile n-au alt roi decît să prilejuiascăeroilor să-şi manifeste mereu un capital invariabil de însuşiri şi defecte.Personajul pe care scriitorul îl iubeşteeste cel ce-şi caută adevărul şi nu eelce de la un capăt la altul al drameiprocedează exact aşa cum am prevăzut".

Caracterul modern al teatrului luiCamil Petrescu şi al concepţiei saleestetice asupra operei dramatice pro-vine, după cum foarte bine demon-strează Elvin, din ţelul nobil pe care

şi-1 propune scriitorul : „Teatrul esteaşadar, pentru Camil Petrescu, un mij-loc de a arăta raporturile dintre indi-vid şi univers, sugerînd nevoia impe-rioasă a unor soluţii radicale pe plansocial, drama fiind pentru autorul nos-tru un apel la libertate, o expresie aluptei omului împotriva unui statutde legi injuste". Această idee crucialăa scriitorului constituie şi sursa ca-racterului novator al teatrului său. în-rudit prin afinităţi subterane eu ma-rile spirite înnoitoare aie secoluluinostru, Camil Petrescu a fost el în-suşi un factor sensibil şi plin de re-ceptivitate la mesajele contemporanei-tăţii. Atît în opera sa de romancier,cît şi în cea de dramaturg, procedeazala dezgheţarea „caracterului", aşa cumrămăsese el moştenire de la teatrulclasic, fără să cadă în ispita dizol-vării unitătii structurale a personaju-lui. în acest sens, apropierea care seface la noi în mod curent între CamilPetrescu şi Proust îl nedreptăţeste în-tr-uji sens pe scriitorul romîn, deoa-rece nu se precizează niciodată că elera un adept încăpăţînat al unui nu-cleu psihologic stabil şi deci total re-fractar tendinţelor décadente. Actuali-tatea lui Camil Petrescu, în condiţiileluptei care se duce în momentul defaţă pe plan international între realism şi antirealism, este însă toemai deaceea atît de evidentă.

De asemenea, atenţia eu care Elvinpune în valoare preţioasele idei aieomului de teatru şi aie cronicaruluidramatic care a fost Camil Petrescu, în ceea ce priveşte regia, jocul acto-rilor sau spiritul în care trebuie pus în scenă un spectacol, dă studiului o

eficienţă practice imediată, unele pre- judecăţi care dăinuie în arta specta-colului la noi. în manierele de interpretare a unui roi, fiind combătute încă de Camil Petrescu. Ar fi timpulsă fie înţeleasă şi apreciată aşa cumtrebuie moştenirea lăsată de excepţio-nalul om de teatru şi dramaturg carefurniza, în enormele sale paranteze,adevărate caiete de regie.

Studml lui B. Elvin este un bun în-

derran la cercetarea în profunzime şivalorificarea critică a operei lui CamilPetrescu, care se bucură în culturanoastră, pe bună dreptate, de Dresti-giul unui spirit modem şi al unuiscriitor care s-a intégrât eu entuziasmliteraturii noastre noi, dînd la ivealăopère nepieritoare ca „Un om întreoameni" şi „Bălcescu".

Geo r g et a Horodincă

www.cimec.ro



{ ► ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ t ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ■ ♦ ♦ ♦ > ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ »

Teatrul „CONSTANTIN NOTTARA"B-dul Gl. Magheru nr. 20 - Telefon : 15.93.02

- t

Prezintă în :

S A L A M A G H E R USTEAUA POLARĂ

de SERGIU FÀRCASANRegia : Radu Penciulescu

PRIMA ZI DELIBERTATE

de LEON KRUCZKOWSKI

Regia : Sanda Manu şi Mircea Avram

FÎNTÎNA RLANDUZIEIde VASILE ALECSANDRIRegia : Ion Sahiçhian

maestru emerit al artei

CÎND ÎNFLORESCMIGDALII

de ANGELA NICULESCU-PLATIRegia : Mircea Avram

ZIUA DE NASTEREA TEREZEIde G. MDIVANI

Regia : George Rafael

[ S A L A S

CASA CU DOUA INTRĂRIde CALDERON DE LA BARCA

Regia : Mircea Avram

PATRU SUB UN ACOPERISde M. SMIRNOVA şi M. KRAINDEL

Regia : Al. Ciprian

BUCĂTĂREASAde A. SOFRONOV


FRAŢII KARAMAZOVdupă DOSTOÏEVSKIde B. N. LIVANOV

Regia : George Teodorescu

PYGMALIONde G. B. SHAVV

Regia : Sanda Manu

VLAICU YODÀde AL. DAVILA

Regia : Ion Şahighianmaestru emerit al artei

CIOCÎRLIA

de JEAN ANOUILHRegia : Mircea Avram

ANTONIU si CLEOPATRAde SHAKESPEARE

Regia : George Teodorescu

T U D I O

SCANDALOASA LEGĂTURĂDINTRE Dl. KETTLEE

si D-na MOONde J. B. PRIESTLEYRegia : George Rafael

BĂIEŢII VESELIde H. NICOLAIDE


V I I T O A E E L B P R E M I E R EUNCHIUL VANEA

de A. P. CEHOVRegia : Ion Olteanu


PEER GYNTde H. IBSEN

Regia : George Rafael

+ » » + ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ + ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ » t

www.cimec.ro



^ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ M H H H H H H V

;; TEATRUL REGIONAL BUCUREŞTI «

vmikvs?

PREMIERA PE TARA

POVESTEA ALEXANDREI SOKOLOVAadaptare după un scenariu de K. Yinogradskaia de Dinu Cernescu

ÎN DISTRTBUŢIE : Victoria Dinu, Ion Marinescu, Silviu Stănculescu, Cornel Gîrbea,Petre Dragoman, Corneliu Dumitraş, Constantin Răşchitor, Elena Maican, RodicaPopescu, Dumitru Fedoreac, Dorel Livianu, Vasile Dinescu, Vasile Ichim, Ana

Dornescu, Margareta Dumitrescu, Dodo Iconomu

Regia : GEORGE TEODORESCU Seenografia : CAMILLO OSOROYITZ

Comentariul cinematografie : PAIL RARHANEAGRA

ÎNDRAZNEALApiesă In trel aete de GHEORGHE VLAD

IAŞII N CARNAVAL

MILLO DIRECTORde Vasile Alecsandri

HIELUL TURBATeomedie In trei aete

de ALREL RARANGA

MATEIAŞ GÎSCARULcomédie In trei acte după

Muriez Zsigmond

„R Ă Z B O I U L"eomedie In trei acte de CARLO GOLDOXI

Biletele se găsesc la casa teatru.hu, şos. Stefan eel Mare nr. 34,

telefon 12.94.23

4 M M H ♦ ♦ ♦ M ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ » ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ »

www.cimec.ro

http://teatru.hu/

http://teatru.hu/

http://teatru.hu/



.«

! CONCURS DE DRAMATURGIE ORIGINALĂI

In dorinta de a contribui la îmbogâtirea dramaturgiei

i or ig inale şi pentru a întîmpina în mod deosebit cea de-

[ a 20-a aniversare a el iberâr ii patr iei noastre de sub jugul

«fascist, Comitetul de Culturâ şi Artâ al Sfatului Popular al

Regiunii Ol tenia, în colaborare eu Teatrul National din

I Craiova, organizeazâ un concurs de lucrâri dramatice eu

! tema „ÎN REPUBUCA POPULARÀ ROMÎNÀ SOCIAUSMUL «I A ÎNVINS DEFINITIY LA ORAŞE SI SATE". |

Lucrârile (comedi i, drame, poème dramatice etc.),

| oglind ind aspecte aie luptei de azi a poporului nostru, i

y condus de partid, pentru construcHa desfâşuratâ a socia- i

p lismului, vor fi trimise pînâ la data de 31 decembrie 1963 j

1 pe adresa Teatruluî Nafional din Craiova, str. Miha i Vitea- i

| zul nr. 1, Regiunea Ol ten ia. U

Lucrârile, nesemnate, vor avea un motto şi vor fi însofite i

de un plie închis în care se vor menfiona numele autorului i

I şi motto-ul respectiv. |

La concurs pot participa tofï autorii de lucrâri drama- I

§ tice, membri şi nemembri ai Uniunii Scrii tor ilor, membri ai j

cercurilor literare ş. a. |

Lucrârile valoroase vor fi premiate dupa cum urmeazâ: \

I Premiul I 10.000 lei iPremiul II 7.000 leiPremiul III 5.000 lei I

Trei mentiuni a cîte 1.000 lei n1 Acele lucrâri premiate pe care teatrul va hotârî sa le I

H includâ în repertoriu vor fi achizi tionate. i

i Lucrârile valoroase pe care teatrul nu le va putea I

| reprezenta din motive obiective (imposibil itatea de a aleâtui j

| o distribuée corespunzâtoare, tematicâ ce a mai fost pre- I

j zentâ de curînd pe scena teatruluî etc.) vor fi multipl icate

1 de câtre Teatrul National din Craiova şi transmise tuturor IP ' If

teatrelor dramatice din farâ. y



TEATRUL NATIONAL „I. L. CARAGIALEH ^ J W .

prezintă :

ÎN SALA COMEDIA

0 scrisoare pierdutăde I. L. Caragiale

Eegia : Sică Alexandrescuartist al poporului

Apus de soarede Barbu Delavrancea

Eegia : Mihai Zirra

maestru emerit al arteiFebre de Horia LovinescuEegia : Miron Niculescu

Regele Lear de W. ShakespeareEegia : Sică Alexandrescu

artist al poporuluiAnna Karenina, după romanul

lui L. N. TolstoiEegia : Moni Ghelerter


Cidul de CorneilleEegia : Mihai Berechet

Macbeth de W. ShakespeareEegia : Mihai Berechet

Orfeu în infernde Tennessee Williams

Eegia : Moni Ghelertermaestru emerit al artei

Poveste din Irkutskde Alexei Arbuzov

Eegia : Eadu Beliganartist al poporului

Cercul de cretă cnucaziande Bertolt BrechtEegia : Lucian Giurchescu

Vizita bătrlnei doamne

de Friedrich DûrrenmattEegia : Moni Ghelertermaestru emerit al artei

ÎN SALA STUDIOSiciliana de Aurel Baranga

Eegia : Sică Alexandrescu

artist al poporuluiFiicele de Sidonia DrăguşanuEegia : Alexandru Finţimaestru emerit al artei

Haşina de scris de Jean CocteauEegia : Alexandru Finţi

maestru emerit al arteiBolnavul înehipuit de Molière

Eegia : Sică Alexandrescuartist al poporului

Vicleniile lui Scapin de MolièreEegia : Marcel Anghelescu

artist emerit

Dezertorul de Mihail SorbulEegia : Miron Mculescu

0 noapte furtunoasăConu Leonida faţă eu reacţiunea

de I.L. CaragialeEegia : Sică Alexandrescu

artist al poporuluiAncheta de Alexandru Voitin

Eegia : Miron Niculescu

Adam şi Eva de Aurel BarangaEegia : Sică Alexandrescu,artist al poporului

Viitoarele premiere :Nevestcle vescle din Windsor de W. Shakespeare

Regia : Lucian GiurchescuOşlcanul lăudăros de Plaut

Regia : Marcel Anghelescu, artist emeritr

CX3\2v>Os^>Os>0\30s>v>s>*^>s>^>^

www.cimec.ro

revista teatrul, nr.4, anul viii, aprilie 1963

Documents