revista teatrul, nr. 3, anul viii, martie 1963

8/9/2019 Revista Teatrul, nr. 3, anul VIII, martie 1963

http://slidepdf.com/reader/full/revista-teatrul-nr-3-anul-viii-martie-1963 1/99



Nr. 3 (anul VII I) martîe 1963

REVISTA lUNARA FDITATA

DE COMITETUL DE STAT PENTRU CULTURA SI ARTASI DE UNIUNEA SCRIITORIlOR DIN R.P.R.

S U M A R

Dina Cocea

ZIUA MONDIA LÀ A TEATRU LUI 1

Valentin Lipatti

I.T.I. IN SLUJBA CUNOAŞTERII RECIPROCE SI A INTE-LEGERI I INTERNA TIONALE 2

A N C H B T A

piesă în trei acte

de Al. Voitin . . . . GCENTENARUL STANISLAVSKI

Sică Alexandrescu

Evocări la un bi lanţ festiv 40Stanislavski contemporanul(Convorbi re eu Radu Beligan) 46



fc£o584UN MESA] DE PACE

ZIUA

MON D1ALAA TEAT RU LUI



*H urma sa încă un an de bogate înfăptuiri — îşi poate îngădui să dea răspunsuri

precise. Ele se vor baza pe fapte concrete : noi construcţii de teatre, creşterea nu-mărului spectatorilor, succesele creaţiei dramatice originale, apariţia unui număr

însemnat de animatori de teatru din rîndurile actorilor eu experienţă şi ale bogatei promoţii de regizori tineri, progresele înregistrate in domeniul regiei şi scenografiei,afirmarea pe toate scenele ţării a unui mare număr de actori talentaţi şi perfec- ţionarea continua a formelor organizatorice care asigură bunul mers al teatrelor — iată doar cîteva aspecte ale teatrului romînesc, din al căror exemplu se pot tragemulte învăţăminte şi a căror semnificaţie depăşeşte cadrul mişcării noastre teatrale,

Dacă vom fi întrebaţi cum de ne sînt necunoscute : şomajul artistic, carenţade repertoriu, deruta artistică, indiferenţa spectatorilor şi marasmul material şi mo

ral al teatrelor ; dacă vom fi întrebaţi cum de este posibil ca în tara noastră teatrulsă păşească din succese în succese, vom răspunde că, într-o ţară în care teatrulaparţine maselor largi, acestea sînt creierul şi inima acestui teatru, sînt braţul careil îmbrătişează şi mîna care-l sprijina, sînt forfa care-i asigură şi prezentul şiviitorul.

Calea spre întelegerea acestor adevăruri este deschisă. Pe această cale păşesctot mai mulfi oameni de artă din diferitele colţuri ale lumii. Inaintînd unii sprealtii ne vom întîlni eu certitudine pe acelaşi drum, cîndva.

Salutînd Ziua Mondiale a Teatrului, salutăm zorile unei zile în care teatrulva fi eu adevărat universal prin contopirea lui întreagă eu năzuinta de pace şi fericire a oamenilor, a popoarelor, a lumii.

Dîna Cocea



Dar Institutul International de Teatru îşi poate revendica şi multe alte initiative, preschimbate într-o activitate multilatérale pe toate meridianele globului.Infiinţat acum aproape cincisprezece ani, în 1948, ca o organizatie internaţionalăneguvernamentală pe lîngă UNESCO, Institutul International de Teatru şi-a propusun program îndrăznet pentru promovarea unei activităţi internationale eu adînerăsunet. Publicatii ca „Le théâtre dans le monde" sau „Premières mondiales" audifuzat în lume, în ult&mii treisprezeee ani, un vast schimb de experientă şi deopinii între regizori, scenografi, actori şi autori dramatici şi au informat, eu oadmirabilă tenacitate, cercurile specializate asupra mişcării teatrale contemporaneşi repertoriului din numeroase tări.

Institutul International de Teatru are în prezent centre nationale în 45 detări şi corespondenti permanenti în alte 12 state. Ultimele sale congrese — cel dela Helsinki (1959), şi mai eu seamă cel de la Viena, din 1961 — au reunit un

însemnat număr de dramaturgi, interpreti şi regizori. Mesele rotunde sau colocviile

internationale organizate de I.T.I. la Paris (1960), la Berlin (1961), la Atena (1962)s-au bucurat de un larg răsunet în opinia publică artistică internationale, datorităimportanţei problemelor abord ate.

In atentia Institutului stau într-adevăr cîteva dintre problemele fundamen-tale ale vietii teatrale contemporane. Mai întîi, problema formării profesionalea actorului şi a regizorului în conditiile lumii de azi.* Apoi, problema nu maiputin însemnată pentru numeroase ţări — printre care, în primul rînd, ţărilerecent eliberate de sub exploatarea colonialistă — a bazei materjale a teatrului :arhitectura teatrului, necesitatea, pentru un mare număr de tări, de a putea con-strui, în conditii avantajoase şi în ritmul dezvoltării vietii lor culturale, săli despectacole pentru educarea largă a maselor de adulti prin teatru. Şi, bineîntéles, problema repertoriului teatrului contemporan, menit sa devina, în conditiile istoriceaie dezvoltării sociale şi culturale a popoarelor de pe glob, un instrument eficacede răspîndire a artei în masele largi şi eterogene aie acestora. Despre multeaspecte aie acestor chestiuni esentiale pentru viitorul teatrului, personalităţi de



Centrul international al I.T.I., teatrele, publicaţiile noastre de cultură şi artăau oglindit evenimentul prin manifestări însemnate. Artişti, dramaturgi şi regi-zori — ca Radu Beligan, Dina Cocea, Horia Lovinescu, Mircea Avram, Niky Ata-nasiu, Dinu Negreanu, Franz Auerbach ş.a. — nu şi-au precupeţit strădaniile pentrua cinsti iniţiativa Institutului International de Teatru.

Revista „Teatrul" a publicat, în colaborare eu Comisia natională romînă pentru UNESCO, o broşură — „Le théâtre en Roumanie" —, care a repurtat pestegranite un succès însemnat.Dar ziua de 27 martie 1962 a constituit şi un admirabil prolog al unui eveni-ment cultural care a dominât vara anului trecut : sărbătorirea, în iunie 1962, peplan national şi international, a Semicentenarului Ion Luca Caragiale. Ce ambasadorar fi putut sluji eu mai multă strălucire cauza dramaturgiei romîneşti decît autorulScrisorii pierdute, reprezentată mai deunăzi la Televiziunea franceză eu acelaşiSuccès ca şi la Teatrul Bugeiza din Tokio, sau la Teatro Fray Mocho din Buenos

Aires ? Paralel eu publicaţiile festive în limbi străine consacrate la noi Semicentenarului Caragiale l, revista Institutului International de Teatru, „Premières mondiales", a publicat în numărul său din 10 iunie articolul academicianului TudorVianu despre Caragiale, în timp ce „Le théâtre dans le monde" îi va acorda încurînd clasicului romîn un loc însemnat în coloanele sale. Primăverii trecute,izbucnite sub semnul protector al Thaliei şi al Melpomenei, i s-a adâugat vizita

în tara noastră a cunoscutului actor francez Jean Darcante, secretar general alI.T.I. „în Romînia, ca şi în celelalte ţări socialiste pe care le-am vizitat — a dé

clarât atunci Jean Darcante —, poporul iubeşte teatrul şi are posibilitatea sâ-1freeventeze. In Occident sînt multe tari în care sălile de teatru sînt deseori goale,iar 60—70% din actori sînt şomeri. O atmosferă teatrală eu totul deosebită amvăzut în tara dumneavoastră, unde dispuneţi de mijloace pentru a face teatrude calitate şi de un public care apreciază aceste realizări".

Legăturile noastre eu Institutul International de Teatru au pornit aşadarpe o cale bună, şi nu ne îndoim câ într-un viitor apropiat cooperarea Centruluinational eu I.T.I. va da rezultatele dorite. Se va realiza astfel încâ o colaborare



PREMIERS

TeatruI „Lucia Sturdza Bulandra"

„CEZAR 51 CLEOPATRA" de G. B. Shaw(Regia: Lucian Pintilie)



(OAMENII SÎNTOAMENI)

PIESÂ IN 3 ACTE

AL.VOITIN



P E R S O N A J E L E ÎN DISTRIBUŢIA

DE LA PREMIERAPREZENTATÀ

DE TEATRUL NATIONAL

„I . L. CARAGIALE"

Regia : Miron Niculescu

AXINTESTEFANMARIABANURADA

FLORICASPIRUYVONNEBÎRSANCHIRILÀSECRET ARA

(Marcel Angheîescu)(Gh. Cozorici)(Irina Răchiţeanu-Şirianu)

(Virgil Popovici)

(Raluca Zamfirescu)

(Eugenia Popovici)(Al. Giugaru)

(Dina Cocea)

(Gabriel Dănciulescu)

(Petre Pătraşcu)

(Viorica Vrioni)

Ultima parte din trilogia dramaticâ Oamenii in luptă, care cuprinde piesele Oameni care tac (vezi „Tea- trul", nr. 10/1960) si Oamenii înving (vezi „Teatrul", nr. 1111961).

A C T U L IO Incapere mare, camera de toată ziua a unei vile in stil rustic. Din elementele decorului se

Tede că aici s-a instalat o gospodărie ţărănească. In fund, ferestre şi o altă incapere care se picrdein fntnneric Ieşiri latérale.

Lumina urmăreşte silueta lui Stefan, care vine :n faţa scenei.

STEFAN (va purta tot timpul un cos- RADA : Imi place să te aştept.



Sîntem doi bătrîni căsătoriţi şi avemşi noi o casă.

(Dispare decorul scenei dintre Rada şi Ştefan. les amîndoi.)

STEFAN (in faţa scenei) : Er am fericit.Şi , deodată, toate s-au tulburat, şicelé petrecute în această casă mi-aurăvăşit sufletul şi gîndurile... O în-tîmplare cum au fost şi altele, euoameni şi neoameni — cei buni şicei răi... Vor spune unii: nu-i nimeninumai bun şi nu-i nimeni numai rău.E adevărat, dar tot adevărat este că

în luptă e bun numai eel care apărăo cauză dreaptă. Gîndiţi-vă şi jude-caţi !... Intîmplarea nu-i nici ciudatăşi nici misterioasă. Am ştiut de la

început dincotro au pornit gloanţele.La fel veţi şti şi dumneavoastră... Şitotuşi, cred că merită să vă povestesc.(Marcînd eu un gest trecerea la o

altă idee.) Să vă prezint pe cei careau luat parte la celé petrecute aici.Orice anchetă începe eu aşa-zisul in-terogator de identificare... (Aduce, cà-tre faţă, o masă şi cîteva scaune— care fac parte din mobilierul de-corului —, desface cîteva flori, le pune într-un vas pe care il aşază pe

FLORICA : Să tot fie vreo zece he ctare. Da' nu-i tot bun.

ŞTEFAN : Tot te-ai ales cu ceva !FLORICA : Mi-e să nu m ă aleg cu ju-

decăţi. Că-i ştiu eu pe-ai lui. N-ausă mă lase cu una, cu doua. Cîndm-a luat, Chirilă spunea că-mi puneceva şi pe numele meu. Vorbă arămas.

- STEFAN : Şi casa as ta ?FLORICA : Se cheamă că a cumpàrat-o

ràposatul acu' mai în urmă.STEFAN : De ce spui „se cheamă că a

cumpărat-o" ?

FLORICA (evitînd ràspunsul) : Ce ştiueu ?!STEFAN : Lasă că ştii. N-ai spus aşa

fără rost. Ori a cumpărat-o, ori n-acum păra t-o ! Doar eşti fată deştea ptă.N u ?

FLORICA (cîştigată) : De cumparat, acumpàrat-o, dar ce socoteală o fi, nu

ştiu.STEFAN : Ce socoteală ?FLORICA : Mă gîndeam la domnu' Sta-

mate.STEFAN : La Stamate ?!FLORICA : Da, la el. Noi, cînd ne- am

mutât aici, 1-am găsit pe dumnealuiîn casă. Era el chiriaş... dar ca un



dumneata. (In timp ce Florica iese.Spre fund.) Să intre Stamate ! (Cătrespectatori.) Care, de fapt, nu e Stamate. Veţi vedea.

SPIRU (apare, ploconindu-se): Să trăiţi!ŞTEFAN (indicîndu-i scaunul) : la loc,

te rog.SPIRU (aşezîndu-se): La ordin, să trăiţi!

(Văzînd că Ştefan rămîne în picioare,se ridică.) După dumneavoastră, vărog... Se poate ?!

ŞTEFAN : Stai jos !SPIRU (reaşezîndu-se) : Dacă spuneţi

dumneavoastră...

ŞTEFAN : La ce te-ai fixât ? La Spinisau la Stamate ?SPI RU : De fapt, să vede ţi du mn ea -

voastră, pe bunicul meu îl chemaStamate... Stamate Spiru. Vrednicom. Cavaf de lux. Om muncitor...In privinţa asta, stau bine...

STEFAN : E mort, probabil ?

SPIRU : Da, de mult.STEFAN : Atunci, să-1 lăsăm în pace.Spiru sau Sta ma te ?

SPIRU : Spiru, ce mai...?STEFAN : Ocupaţia ?SPIRU : Deoca mdată, fără.ŞTEFAN : înainte ce făceai ?SPIRU : Am fost în poliţie

STEFAN : De ce ţi-ai schimbat numeleşi de ce te-ai ascuns ?

SPIRU : Aşa... Să treacă valul.STEFAN : Care val ?SPIRU : Primul. Cînd ai fost în poli-

ţie, oricît bine ai fi făcut, tot se maigăseşte cine să te duşmănească. Aşacă, m-am gîndit ca, un timp, să mădau la fund. Dacă te prinde primulval, te ia. Pe urmă, se domoleşte.Recunosc cinstit. Dar de democrat,am fost totdeauna un democrat convins.

STEFAN : Ce avère ai ?

SPIRU : Nimic.STE FAN : Casa ast a şi via mi se p ar ecă au fost aie dumitale ?

SP IRU : Au fost. Le- am vî ndut luiChiril ă încă din '45. Cu act în régul a.Eu înţeleg vremurile. Am un cap şidoua brat e? Mi-ajunge. Am mai avu tceva pămînt şi un apartament în

oraş. Modest. Am lichidat însă tot.Nu-mi mai trebuie avère. Sărac şicurât.

STEFAN (cu gest de concediere) : Deo-camdată atît.

SPIRU (ridicîndu-se) : Ce nenorocire,dom nul e ! O crimă şi o s inuc idere.Asta-i Am avut şi eu pe vremuri

A N C H E T A



• A N C H E T A

să fiu în afara oricărei bănuieli. Săvă spun sincer, dacă reuşeam să mătopesc de aici, era şi mai bine.

STEFAN : Scăpai de val.SP IR U : Care val ?STEFAN : Primul !SPIRU (slugarnic): Bună. Pen tru dum -

neavoastră, ori eu martorul Sta-mate... (arătîndu-se), eu adică, orifără, cazul e la fel de limpede. Bîr-san a tras în Chirilă şi apoi s-a

sinucis.STEFAN (eu gest de încheiere) : Atîtdeocamdată.

SPIRU (ridicindu-se) : Am înţeles. Sătrăiţi ! (Iese.)

STEFAN (în faţa scenei) : Spiru aredr ep ta te : eu el sau fără el, cazule limpede. Să-i vedem şi pe ceilalţi.

(Spre fund.) Să intre Yvonne Bîrsan.YVONNE (în rochie albă, îşî mar-

chează doliul prin mănuşi, pantofinegri şi un fular negru purtat pebraţ ; intrînd, îşi opreşte privireaîntr-un ungher al camerei) : De ce.a fost nevoie să ne aduceţi toemai

nabil la moara din apropiere. Eu oduceam destul de greu. El cîştigabine şi era un bărbat agreabil. Amreluat vechea noastră prietenie şiam acceptât să locuim împreunăaici, la Chirilă. Casa e bună. Inoraş se găsea greu o locuinţă con-venabilă şi aceasta e foarte aproapede moara unde lucra Mihai.

STE FAN : Sînt informa t că aici, încurte, într-un fost grajd şi într-o

magazie, a fost un adevărat depozitde făină şi ulei. îmi puteţi spuneceva desp re asta ?

YVONNE : Nimic.STEFAN : Aţi sta t aici... Bîr san luc ra

la moară...YVONNE : O doamnă nu se ames tecă

niciodată în treburile bărbaţilor.

STEFAN (eu înclinare ; rar) : Mulţu-mesc, doamnă.YVONNE : Pot pleca ?ŞTEFAN (acelaşi) : Da, doamnă şi

veţi mai aştepta. (în timp ce Yvonneiese, trece in fata scenei ; cătrespectatori.) Doamna e o boieroaicăautentică. Convorbirile eu astfel de

BANU (i dif ) I t t ? STEFAN P i l l



BANU (indiferent) : Interesant ?STEFAN : Ştiu eu ?! în pr iv in ta lui

Chiril ă, concluziile sînt categorice :omor. In privinta lui Bîrsan, sîntdeschise amîndouă posibilităţile. Poatefi şi omor , poa te fi şi s inucidere .Glonţul a fost tras de aproape. Aşvrea, dacă se poate, să cunosc şi pă-rerea dumneavoastră.

BANU : Dacă e necesar, vă sta u ladispoziţie. Nu sînt însă prea competent. Eu, ca anatomist...

STEFAN : Oricum, am să vă rog să-1vedeţi.

BANU : Desigur, dacă eşti ds parère...STEFAN (ridicîndu-se) : Va trebui sămai vorbesc eu dumneavoastră. Deo-camdată, vă rog să mai aşteptaţi. Voicăuta să nu vă iau prea mult timp.

BANU : Iţi mulţumesc. Cel puţin dacăs-ar lămuri toate.

ŞTEFAN : Se vor lămuri.

BANU (plecînd) : Bună ziua.STEFAN : Vă salut, tovarăşe profesor...(Către spectatori.) Va intra MariaIliescu. în oraşul nostru o cunosctoţi. Puţini ştiu însă că o cheamăIliescu. Aproape uitasem şi eu. O iu-bim. Pentru noi toţi ea este tovarăşaMaria. Simplu : tovarăşa Maria. Am

STEFAN : Pentru asta şi pentru altele.Treb uie să complétez form ula rul ăst a.

MARIA : 38, la toamnă. Pune 37, ca sanu mă îmbătrînesc singură.

ŞTEFAN (scriind) : Alte date nu-ţi maicer... Le ştiu. (Ridicînd ochii, aratăîncăperea.) Ei, ce crezi despre toateast ea ? Cîteodată, u n ochi de femeievede mai bine...

MARIA : Şobolani !ŞTEFAN : Ce vrei să spui ?MARIA : Ca şobolanii s-au aci uia t la

moară. Dau tîrcoale şi muşcă.. Ce sacred ?! Ca Bîrsan să-1 fi ucis pe Chi-

rilă, aş crede. Dar ca el să se fi îm-puşcat, nu. După cum îl ştiu, Bîrsanar fi fugit. Aici e altă mînă... Dar tu,ce crezi ?

STEFAN : Asta-i mai puţin important.Important este să pot devedi ceea cecred . F ăr ă probe, ori ce aş crede elipsit de valoare.

MAR IA : Descurci tu iţele, n- am grijă...STE FAN : Sper. „Iţe încurcate ." Şile-aţi mai încîlcit şi voi puţin.

MARIA (ton de scuză) : Nimeni nu-iferit de greşeală. Oamenii sînt oa-meni...

STEFAN : Asta o poate spune şi duş-manul



RADA : Te aştept Aş vrea să plecăm BANU : Omul er a înju nghi at A mû



RADA : Te aştept. Aş vrea să plecăm împreună. (lèse.)

Intuneric

ŞTEFAN (în faţa scenei) : I-am cerce-tat pe toţi şi acum e timpul să-mi

încep firul povestirii. Cînd faci o an-chetă, deseori se în tîmpl ă să aflidespre un fapt petrecut de curind,

înaintea altuia, întîmplat mult mai înainte. De aceea, ordinea prezentăriimele nu poate fi totdeauna cronolo-gică. (Se uită la ceas.) E tîrziu, voirelata doar esenţialul... Celé ce ur-mează s-au petrecut într-una din pri-mele seri din iunie 1948, eu o săp-tămînă înainte de împuşcarea luiBîrsan şi Chirilă. (Iese.)

(întuneric şi bătaia unui ceasorniccare marchează scurgerea timpului.

Apoi, în primul plan al scenei, un pa-nou şi cîteva elemente de mobilier schiţează un birou oficial în care lucreaza Axinte. în penumbra scenei, în-căperea din casa lui Chirilă.)

SECRETARA (intrînd) : A venit tova-răşul profesor Banu.

BANU : Omul er a înju nghi at. A mû rit la cîteva clipe după sosirea noa-stră.

AXINTE : In rnijlocul oraşului, îhm...BANU : Esenţialul nu 1-am spus încă.

înainte de a mûr i, omul a spus cîtevacuvinte. Le-am auzit numai eu. Măaplecasem să-i ascult respiraţia.N- am desluşit decît dou a cuvin te :moară... Bîrsan...

AXI NTE : Foa rte int eresa nt şi foart eimportant.

BANU : Au venit apoi autorităţile, iarnoi, eu şi asistentul, am plecat.

AXINTE : Era bine să-1 fi încunoştiin-ţa t i méd iat pe Ştefan.BANU : M-am gîndit, dar a m re nun ţa t.

Auzisem că Mihai Bîrsan lucreazăacum la o moară. Am făcut o legă-tură între el şi cuvintele muribun-dului. Rada e acum soţia lui Ştefan.Totul mi-a parut complicat, hazardatşi , oricum, nepotrivit ca să-i spunchiar lui Ştefan. Am préférât să teaştept.

AXINTE (blajin) : N-ar fi fost rău dacăspuneaţi altcuiva de aici. Timpul efoarte preţios în astfel de cazuri.

BANU (uşor vexât) : Nu m-a m gîndit .

• A N C H E T A



• A N C H E T A

AX IN TE : Bie tulu i om i-a fast inu til ăprezenţa tovarăşului profesor. Inschimb, poate ne va fi nouădefolos.(Lui Banu.) Vă rog să-i spuneţi, to-varăşe profesor.

BANU (lui Ştefan) : înainte de a mûri ,omul a spus ceva din care n-am în-ţele s decît doua c uv in te : Bîr san şimoară.

(O clipă de tăcere.)

AXINTE (lui Ştefan) : Cine se ocupăde cazul ăsta ?

STEFA N : L-a m d at u nui a d int re ceimai buni oameni pe care îi am.

AXINTE : Ţi-aş propune să-1 cercetezichiar tu.

STEFAN : Dar...

AXI NTE : Ştiu că ai mul te ar gum en tesă nu-mi primesti propunerea...STEFAN : N-am nici timp şi nici nu e

uzitat ca, avînd funcţia pe care o am,să fac personal anchete.

AXINTE : Multe n-au fost uzitate pînăla noi, şi noi le facem. (Accentuînd.)Şi e bine, şi trebuie să le facem. In

STEFAN (în faţa scenei) : Acum, ştiţicum de am făcut chiar eu cercetă-rile... A doua zi, dimineaţa, ştiam căeel ucis era un fost perceptor, unpersonaj foarte dubios. Lucra lamoară de puţină vreme şi fusese an-gajat chiar de Mihai Bîrs an. Am afla tcă, în ziua ce a urmat omorului, dinzori şi pînă în noapte, un camion atot intrat şi a tot ieşit din curtealui Chirilă. Mihai Bîrsan şi pre sup usa

lui soţie erau plecaţi din oraş eu ozi înainte de a se săvîrşi omorul.Alibiul lui Bîrsan era perfect, iarucigaşul nu lăsase nici un fel deurmă. .. Nime ni nu ştia nimic... Greu...Se părea că singura soluţie posibilăe înc hidere a dosarului... Clasat , au tornecunoscut... Tovarăşul Axinte avea

însă dreptate : între toate faptele erao legătură... Ultimele cuvinte aie celui ucis m-au hotărît cum să începcercetările. Am dispus verificarea tu-turor scriptelor şi registrelor de lamoară. Urm ări le acestei măsuri le-amaflat din depoziţiile celor pe care vii-am prezentat.



FLORICA : Dacă te dor ciolanele,atunci ce să mai viu ?

SPIRU (asaltînd-o) : Mă, Floricică nă-zuroasă.

FLORICA : Zău, domnu' Stamate, la-să-mă în pace... Acuşi pică Chirilă

şi dă peste noi.SPIRU (retrăgîndu-se) : Vii ?FLORICA : Nu ştiu. (Ascultînd.) Par-

că-i poarta. Trebuie să fie Chirilă.(Priveşte pe geam.) Nu-i el. E domnu'Mihai.

BÎRSAN (din uşă, lui Spiru) : Bine căeşti acasă.

SPIRU : Ceva nou ?BlRSAN : Bucurii. (Floricăi.) Nu ştii,soţia mea s-a întor s ?

FLORICA : Nu cred. Aş fi auzit-o cîndurca.

BÎRSAN (lui Spiru) : Hai sus la mine,sau, dacă vrei, la dumneata. Avemde discutât.

FLORICA : Rămîne ţi aici, că eu tottrebuie să dau mîn car e la păsări.(lèse.)

SPIRU : Ce-i ? Ai o mutră...BlRSAN : Bucluc, nene Stamate.SPIRU : Dar ce s-a întîmplat ?BÎRSAN : Control.SPIRU: Ce mă pui mă pe frigare?!

BÎRSAN : N-o să meargă. E o echipăde la Controlul economic. Toţi de-ailor. Unul şi unul.

SPIRU : Lasă, mă, găsesc eu şurubul...BÎRSAN : Nu ştiu, zău... De dimineaţă

au făcut o adevărată percheziţie. Auridicat toate scriptele. Şi celé ofi-ciale şi celelalte.

SPIRU : Şi tu ce-ai păzit ?BÎRSAN : N-am pu tu t face nimic. A

fost un iureş. I-au ajutat toţi ai lordin moară. Au pus oameni peste tot.Au ridicat pînă şi ultimul petic de

hîrtie. Au sigilat magaziile. Şi lamoară şi la presa de ulei. Blocajcomplet.

SPIRU : Ce vorbeşti, mă ?!BÎRSAN : Iar şeful echipei de control

e fratele Radei, soţia lui Stefan Stefan.

SPIRU : Fosta dumitale, adică ?!

BÎRSAN : Da. E un fost strungar. Unultînăr, ridicat acum. (Ironie.) Promo-vat !

SPIRU : Atunci e lată rău, mă !BÎRSAN : Ta re mi-e frică să nu fie

vreo legătură între (caută) ...întreacela şi control.

SPIRU : Cum ar veni fosta dumita le



YVONNE : Ce, vă certaţi ?SPIKU : Sàrut mîinilc. domniţă... la. trchnri şi încurcàturi.BlRSAN (lui Yvonne) : Unde ai stat atîta ?

YVONNE : Am fost la generăleasa. Amluat dejunul la ei. După-masă amfăcut un maus. Generalul s-a za-harisit complet. Rătea în neştire şi

SPIRU (lui Bîrsan, impunîndu-i tăcere):Mă ! (Lui Yvonne.) Cu ăştia nu-i ju-cărie.

YVONNE : Să vedem. Cine face con

# A N C H E T A



# A N C H E T A

SPIRU (dur) : Mă, am avut o vorbă eutine ! De ce n-o laşi să vorbească ?

YVONNE : Esti s tupid, Miha i. Stup idşi copilăros. îţi faci scrupule fărănici un rost. Pe nt ru cine ? ! Femeiapentru care ai făcut închisoare...

BÎRSAN : Nu te priveste şi nu te-ames-teca !

YVONNE : Ba mă priveşte şi am să-ispun. Ascultă, nene Stamate...

BÎRSAN : îţi interzic.

SPI RU : Să-i interzici moaşă -ti. Ia r-tă-mă, domniţă, şi dă-i drumul ! (Lui Bîrsan.) Umbli cu secrete, mă ? Miesă nu- mi umbl i cu de-astea... Zi-i,domniţă !

YVONNE (ironic) : Ştii că doamna Stefan are un copil de la Mihai...

SPIRU (interogativ, arătîndu-l pe Bîr

san) : Făcut cu dumnealui, adică ?!YVONNE : Da, da, cu Mihai.SPIRU (exclamaţie de surpriză) : la te

uită, domnule !YVONNE : Şi ce-i şi mai şi : i-1 creste

alta şi bărbatul ei nu ştie nimic.SPIRU : Eşti sigură ?YVONNE : Absolut. O să-ţi poves tesc .

SPIRU : Săru' mîna. Cu mare plăcere.(Lui Chirilă.) Bună seara, bădie Chi-rilà. Culcă-te repede şi trage-i unsomn zdravăn. Că meriţi.

(Iese cu Yvonne şi Bîrsan.)

FLORICA (băgînd capul pe uşă) : Aivenit, băd ie ?

CHIRILÀ (ursuz) : Ce-ntrebi ca proas-ta ? Nu mă vezi ? Dă mînearea .

FLORICA : Bădie...CHIRI LÀ : Dă mîne area.FLORICA : laca dau. (Pregătind masa.)

Bădie !CHIRILÀ (în timp ce mănîncă) : Ce-i ?

Zi-i !FLORICA : La m oară a picat contro l

mare şi se încurcă rău.

CHIRILÀ : Şi tu de unde ştii ?FLORICA : Am dib uit eu că-i ceva.(Arătînd uşa.) Şi-am tras o ţîră cuurechea.

CHIRILÀ : Rău ! Te-am pus eu ?FLORICA: Eu ziceam că-i bine să ştii...

Că matale, de...CHIRILÀ : Ţine-ţ i gura ! Eu le -am în-

A C T U L I I



A C T U L I I

ŞTEFAN (in faţa scenei) : Aşa cumv-am spus, n-am fost numai anche-tat oru l celor pe tr ecu te aici. Am fostpărtaş la toate. Clocoteam şi trebuia

să mă stăpînesc ca să pot gîndi receşi lucid. Să-mi stăpînesc mintea şiinima... Rada... Rada trecea şi ea princlipe de zbucium...

(întuneric şi bătaia ceasornicului ;apoi, in prim-plan, cîteva elemente schi- ţează o camera din locuinţa soţilor Ste

fan. Yvonne, in scenă, aşteaptă. In penumbra, încăperea din casa lui Chirilă.)

RADA (intră, surprinsă) : Dumneata ? !YVONNE : Dacă spuneam cine sînt, nu

m-ai fi primit în casa dumitale.RADA : N-avem ce discuta.YVONNE : Trebuie să-ţi comunic ceva

din partea lui Mihai.RADA : Te rog să pleci.YVONNE (se aşază) : Fii rezonabilă.

E în interesul dumitale. Al soţuluidumitale, şi chiar al copilului. Apropo,1-ai déclarât pe numele dumitale saupe a l lui Mihai ?

RADA (o clipă, copleşitâ ; îşi revine) :

aceea ţi-1 creşte! Mă şi mir, crede-mă,văd că ai atîta afecţiune pentru el.De ce nu i-ai spus soţului dumitale ?Poate era mai bine... Dumnezeu le, ce

complicaţie ! Eu, ca femeie, te com-pătimesc — te asigur. Nu ştiu însăce va spune soţul dumitale. In astfelde situaţii bărbaţii sînt tare neînţe-legători.

RADA : Spune ce vrei şi s-o sfîrşim !YVONNE : Pe nt ru du mne at a e o ni -

mica toată.RADA : Vrei bani ?YVONNE : E aproape delicios cît de

naivă poţi fi. Dacă n-ar fi aşa, artrebui să mă şi supăr. Te pot întrebaşi eu : cît ? Sî nt dis pusă să plăte scpentru micul serviciu de care arenevoie Mihai.

RADA (ridicîndu-se) : Te-am răbdatdestul.

YVONNE : De ce te superi ? ! Te-amtratat cum m-ai tratat, eu deosebireacă eu sînt convinsă că banii sînt ne-interesanţi pentru dumneata.

RADA : Ce vrei ?YVONNE : Asa da ! Chia r m ă mi ra m

# A N C H E T A



tele dumitale să-1 cheme ps Mihai.Aştept pînă atunci. (Se ridică.) Nu-inevoie să mă conduci. Mă descurcsingură. (Apropiindu-se de ieşire.)

Procesul poate începe chiar dacă Mihai ar fi împiedicat... dintr-oin motivoarecare... O simplă procura e sufi-cientă. Gîndeşte-te ! (Iese.)

întuneric

ŞTEFAN (in faţa scenei) : Rada s-a ho-tărît repede. M-a căutat, dar nu m-aputut găsi. Şi atunci a alergat la Maria. Maria locuieşte împreună eu pro-fesorul Banu, şi întîmplarea a făcutca şi el să fie acasă la venirea Radei... Profesorul Banu, Maria şi Radaau trecut împreună, în timpul războ-iului, prin împrej ură ri grele, care i-aulegat pentru toată viaţa. Maria spunedeseori că, înainte de război, avea unsingur copil : pe Vasilică, nă scu t închinurile facerii. Apoi, în chinurilerăzboi ulu i, s-a mai a les cu doi : cuRada şi cu profesorul Banu. Ei sîntmai m ul t decît o prie ten ie. Sînt o fa-milie trainică şi caldă. Şi Rada s-a

MARIA : Ac um se pot spuîne mult e.BANU : Aici e şi o anum it ă men tal i-

t a t e !MARIA : Tot bărbat să fii !

RADA : Nu-i aşa, d ragă Mar ia . (Lui Banu.) Aveţi dreptate s-o spuneţi.

MARIA (Radei) : Cu mentalitatea astam-ai omorî t şi tu des tul. Dacă-i vorbas-o spunem, s-o spunem ! Uite, tova-răşe profesor : Rada trebuia să nască...

RADA (se ridică) : Mă duc să telefonez.Poate s-a întors Ştefan.

MARIA : Dacă venea, ar fi sunat. Amruga t să ne anunţ e imediat. Dar du- teşi vezi. (După ieşirea Radei.) Eştidoctor şi nu trebuie să-ţi spun maimulte.

BANU : Desigur, şi te rog să mă crezică nu-i nevoie să-mi explici nimic.

(Cu tonul de a închide discuţia.) To-tuşi, am fost atît de surprins...MARIA : Ai drep ta te . Dar tot e mai

bine să ştii. Chiar trebuie. Ţi^aduciaminte ce greu a fost în iarna lui'44... Ce era să fac cu Rada ? Nu uitaşi ce era în sufletul ei. Purta lasîn copilul unui nemernic, care în-

MAR IA : Dacă-i secret, secret să fie. BANU (şovăielnic) : Nu, nu cred că e



Bineînţeles că n-aveam să-1 ţinem oveşnicie.

BANU : Să-i ascundeti însă şi lui Stefan ?!... E complet de neînţeles... E...(caută) eel puţin grav.

MARIA : Uşor de spus. Amintiţi-vă ce

era atunci eu Ştefan. In spital, ciu-ruit, aproape să moară. Dacă Radai-ar £i spus, nu ştiu zău ce s^ar fiales. Pe Stefan 1-a scăpat numai dra-gostea Radei. Fără asta, dus era. Cutoţi doctorii dumneavoastră.

BANU : După aceea însă... (Gest inte-rogativ.)

MARIA (Radei, care intră) : N-a venit ?RADA : Nu încă. (Se aşază.)MARIA (lui Banu) : Inima omului e

gingaşă. Nu intri în ea cînd vrei şicum vrei. Orice îşi are timpul... (Radei.) I-am spus cum s-au întîmplattoate.

RADA (lui Banu) : Mă socotiţi tare vi-novată.

BANU : Nu. (Sovăielnic.) Nu ştiu... Important este să se ia unele măsuri.N-aş putea spune care anume, darimediat.

MARIA: Numai să vie tovarăşul Axinteşi mergem să-i spunem.

necesar.MARIA (lui Banu) : Vino cu noi. E

chiar bine să fii şi mata. (Radei.) Osă ne cam scuture tovarăşul Axinte.

BANU (hotărît) : Duceţi-vă singure.MARIA : Nu ştiu cum, da r parcă a r

fi mai uşor dacă ai fi cu noi.BANU : Mai am ceva de rezolvat.MARIA : Atunci hai, Rada.RADA (ezitînd) : Totuşi...MARI A : Doar n-o să mă lăsaţi sin -

gură ! Hai ! (Iese împreună cu Rada.)

(Banu se plimbà gînditor. Deschide un

sertar al mesei de lucru, de unde scoateun pistol, pe care-l examinează şi apoiîl strecoară în buzunar. Dispare o clipă şi se întoarce cu un pardesiu pe braţSe opreşte, pipăindu-şi buzunarul. E in-cornodat de arma, la o trusă medi-cală de format mie, scoate din ea untensiometru şi pune în loc pistolul. Dupa aceasta, pare a lua o nouă hotâ-rîre. Se reîntoarce la masa de scris,scrie repede ceva pe o hîrtie ps care ointroduce într-un plie. Lasà plicul pemasă, apoi îl închide într-un sertar. lagrijuliu trusa şi iese.)

Intuneric

# A N C H E T A



MARIA : Oameni sîntem...AXINTE : Da. Şi tocmai de aceea.MARIA : De greşeală nu-i nimeni fe-

rit. Vorba-i, cum greşeşti şi de ce...Trebuie ţinut socoteală de toate.

AXINTE : Eu te ascult a doua oară.Am fost foarte atent şi cînd mi-aispus mie şi acum cînd i-ai spus luiŞtefan. Aşa ai învîrtit-o, de parcă numai rămîne decît să vă felicităm pen-tru năzdrăvăniile voastre.

MARIA : Am spus cum a fost.AXINTE (dînd din cap) : Şi de ce

de-abia azi ? Abia după ticăloşiaşantajului. Altfel, o mai ţineaţi cîţivaani.

MARIA : Nici chiar aşa.

AXINTE : Şi tocmai de aceea trebuiesă fim drepţi eu ceilalţi, şi drepţi şieu noi înşine... Să nu fim îngăduitorieu propriile noastre greşeli. Să le re-cunoaştem deschis, ca să ne putem înălţa deasupra lor. Tu spui şi tescuzi : oamenii sînt oameni!... Să ros-tim altfel aceste cuvinte, eu voceademnităţii noastre : oamenii sînt oameni ! în orice împrejurări. Recu-noaşterea greşelilor îl întăreste pe omşi-1 ţine neabătut pe drumul adevă-rului. Dacă-i om. Fiindcă printre oa

meni se mai găsesc şi neoameni.(Privind-o lung pe Maria.) Ai să-midai tu singură dreptate... Şi cred căşi tu, Rada.

ŞTEFAN : Am ştiut de copil înainte defi i l

e 11 iunie. 11 iunie 1948. (Accentuât.)A l d fă A l ă S



a fi soţia mea. (întîlneşte privireasurprinsă a Radei, apoi înfruntă ochiilui Axinte.)

AXINTE : Deci, ai ştiut !STEFAN : Da.AXINTE : Rada nu ţi-a spus ! Cum ai

aflat ?STEFAN (un moment, derutat) : ...Cumau putut afla alţii, am aflat şi eu.

AXINTE (privindu-l lung) : Dacă spuitu, te cred !... Şi-mi pare rău.

RADA (aprins) : N-a ştiut nimic, tova-răse Axinte.

STEFAN : Vrei să mă aperi ? Nu-i ne-voie !

RADA : Asta vrei tu ! Nu eu !AXINTE : Vă rog. Liniştiţi-vă amîndoi.

(Cu uşor ton de glumă.) Dacă n-o săaveţi altceva mai bun de făcut, veţiputea continua acasă. Acolo n-am săam cum să vă împiedic... (Mariei şi

Radei.) Sînt lămurit cu voi. Duceţi-văacasă. (Radei.) Cu Ştefan mai am ceva.MARIA (ridicîndu-se ; lui Ştefan) : Pe

Rada o găseşti la noi. Bună seara.AXINTE (Mariei şi Radei) : Bine. Il

aduc eu pe Ştefan. Sper să nu întîr-ziem mult. (în timp ce Maria şi Radaies, Axinte se apropie de Ştefan ;

Avem multe de făcut... Ascultă, Stefan...

î ntuneric

STEFAN (în faţa scenei): Aşa cum ştiţi, în timp ce Rada, Maria şi cu minene aflam la tovarăşul Axinte, profe-sorul Banu pleca de acasă în ar -mat. De ce ?... De ce a lua t a rma euel ? Să se ape re ? Să tre acă pes telege ca s-o apere pe Rada ? Să gră-bească împ lin ire a unu i sfîrşit ?...M-am întrebat mereu... Poate, a fostcîte ceva din toate. Poate, n-a fostnimic din tot ce am presupus... Oaretot ce facem, toate gesturile noastreau totdeauna o determinare unică şidepli nă ? De ce şi^a lua t profesorulBan u ar ma ? Răs punsu l lui n-a fostdecît un surîs amar. Veţi vedea ce

s-a petrecut. Acei ce vor răspuns îlvor găsi. Şi va fi bun oricare.

(întuneric. Bătaia ceasornicului. De-corul încăperii din casa lui Chirilă.)

FLORICA (trebâluieşte şi cîntă) :Că i i f t d t i

• Â N C H E T A .



FLORIC A (cucerită) : Cum să nu ? !(Oferindu-i un scaun.) Şi ia staţi jos.La noi, de! Dar de supărăcioasă, n-aşzice că arăt.

BANU : Dacă s-ar putea , aş avea devorbit ou domnul Bîrsan... (Jenat.)Ştiţi, singur...

FLORICA : Adică, fără ţîfna lui !BANU : Da. Num ai eu el dacă s-ar

putea.FLORICA: Am înţeles. Vi-1 aduc într-o

clipă. îi spun că-1 cheamă bărba-tu-meu. (Fudulă.) Că noi sîntem pro-prietarii.

BANU : Vă mulţu mesc fo arte mult .FLORICA : N-aveţi pentru ce. Şi puteţi

rămîne aici în toată voia. Bărbatulmeu nu-i venit încă şi eu am treburidestule pe-afară. Că, de, avem gos-

podărie mare.(Banu, în timp ce Florica iese, stră-bate gînditor încăperea, scoate pistoluldin trusă, îl vîră în buzunar, face dinnou cîţiva paşi, după care reintrodu-ce pistolul în trusă, pe care o va finestrîns, eu grijă.)

BÎRSAN (intră fără a fi surprins) :Bună seara.

BANU : Bună seara. S-ar părea că nute miră prezenţa mea. Voiam să vor-

besc eu dumneata singur.BÎRSAN : Ce doriţi ?BANU : Şantajul dumitale nu va inti

mida pe nimeni.BÎRSAN : Nu mă aşteptam la ait răs-

puns.BANU : Nu-i un răs puns . Nu-s mesa -

gerul nimănui. Am venit să te informez din proprie iniţiativă.

BÎRSAN : Pe nt ru ce ?BANU : Oricine, oricît de rău ar fi şi

orice rău ar face, păstrează în el şiceva bun. Chiar dacă ascunde saunu-şi dă seama, această fărîmă deumanitate exista. Şi poate să-1 rege-

nereze. E o credinţă a mea.BÎRSAN : Nu mă inte resează. Vă ro gsă plecaţi.

BANU : Mă dai afară ?BÎRSAN : Da. Şi imediat !BANU : Pri n dum ne at a vorbeş te te ama.BÎRSAN (eu dispreţ) : De dumneata ?BANU : De mine. Teama de mine. Nu



BANU : Am spus destin în loc de viaţă.BIRSAN : Plecaţi !BANU : Ţi-e ruşine . Cumplită ruşine

de ce-ai ajuns.BÎRSAN : Scutiţi-mă.BANU : Aş vrea, da r nu pot. Chia r

dacà plec, ele rămSn aici : şi teamaşi ruşinea. Şi-mi pare rău...

BlRSAN (dînd să piece) : Sfîrşiţi-văsingur predica. Am plecat eu.

BANU (oprindu-l) : Rămîi, te rog, oclipă. Te previn : e în interesul du-mitale !

BÎRSAN (neîncrezător) : Al meu?! M-aşmira. Dar scurt. Vă rog.

BANU : Mi-ai spus că nici nu te aştep-tai ca încercarea dumitale de intimi-dare să ducă la ceva.

BÎRSAN (dînd din umeri) : V-am spus.BANU : De ce ai mai făcut-o nu te în-

treb...

BÎRSAN : Nici nu v-aş ră spund e. Nupent ru a sta am răm as. Ascult !BANU : Nu mai ţin nici o predică în

desert. Nici nu te întreb dacâ vei dasau nu curs procesului. Te previn

însă că, pe orice cale vei încercasă-ţi împroşti murdăriile, ele se vor întoarce asupra dumitale. Cine încalcă

YVONNE (deschizînd trusa) : Intere-sant... Un pistol. Atîta tot.

BÎRSAN (se apropie) : Fii at en tă ! Eeu piedica ridicată. (la revolverul pecare i-l întinde Yvonne. îl împiedică şi îl introduce în buzunar.)

FLORICA (admirativ) : Halal bàrbat !Aşa mai zic şi eu. Şi eu revolver ladumnealui. Păcat, săracul, că-i aşabătrîior.

YVONNE (lui Mihai) : Hai sus. (Iesegrăbită.)

FLORICA (eu strîmbătură, după Y-vonne) : Ei, scîrţ ! Alivoar şi n- amcuvinte ! (Lui Mihai, eu gest deoprire.) Cred că dumnealui o să vină

îndată să-şi caute gentuţa.BÎRSAN : Dacă se-ntoarce, fii bună şi

anuntă-mă !FLORICA : Ce să mai vin sus ? Las ă

mai bine aici blăstămăţia asta de revolver.

BÎRSAN : Aş mai avea să-i spun ceva.Dar nu cred să se întoarcă. E preatîrziu...

FLORICA : Dacă nu se întoarce, îi duceu mîine gentuta, tot am treburi înoraş. îl găsesc eu...

BÎRSAN : Mîine... Mîine va fi şi mai

I A N C H E T A



RADA : Da, e interesant.BANU : E o plăs mui re naivă. Dove-

deşte însă neastîmpărul creator alminţii omeneşti. De aici s-a născut

ştiinţa. Homunculus a fost un visfantastic. Dar omul va créa eu mînalui viaţă. Fiindcă viaţa nu-i altcevadecît materie.

MARIA : O fi. Dar în privinţa omule-ţilor, eu sînt sigură că, în vecii veci-lor, o să-i facem cum se fac dinmoşi-strămoşi.

BANU (amuzat) : Asta-i sigur.RADA : E apr oa pe z iuă. Nu cred sămai vină, ar fi mai bine să mă ducacasă.

MAR IA : Nici vo rbă ! Dacă Ax in te aspus că trece pe aici, poţi fi sigurăcă apare.

BANU (Radei) : Te-am plictisit eu po-veştile mêle.

MARI A : Dumne avoa stră , nu, ma i de-grabă eu, că mă bag în vorbă eutot felul de năzbîtii.

RADA : Deloc. Sînteţi amîndoi atît debuni eu mine.

(S i )

MARIA (ridicîndu-se) : Eu mă duc săvă aduc ceva. Cred că sînteţi flă-mînzi...

AXINTE (oprind-o) : Lasă. Am venit

să vă luâm. Pe tine şi pe Rada.Peste o oră avem şedinţă de birou.MARIA : Aşa dis-de-dimineaţă ?AXINTE : E ceva deosebit da impor

tant... Nici nu v-aţi odinnit...MARIA : Nu-i nimic... O ţinem noi.

Nu-i prima data...AXINTE : în sfîrşit. în mod obişnui t

ar urma ca şi tu, Rada, şi tu, Maria,să fiti informate în cursul şedinţei...MARIA : Asta-i régula...AXINTE : Da. Cu voi însă, de da ta

asta, vom face o excepţie. De aiciplecăm cu toţii direct la şedinţă.Ne-am sfătuit şi am hotărît să vinsă vă spun chiar aici despre ce evorba. Vă dăm astfel un mie răgazsă vă gîndiţi la toate...

RADA : Poate nici nu era necesar...MARIA : Asta zic şi eu. Dar dacă aşa

aţi hotărît, spune odată...AXINTE : As ta şi fac... Sîntem în aju -

nul unei zile deosebite. Tu, Maria,

l t N ă fi F b i MARIA : Cînd ?



al nostru. N-o să fie uşor. Fabri-canţii, foştii stăpîni, o să încerce săne fure...

MARIA : Să încerce numai, şi-or săvadă !

STEFAN : Trebuie să fim eu ochii în

patru. Să nu pierdem nimic din cene aparţine. E o bătălie gréa.AXINTE : Şi altfel decît celé de pînă

acum.RADA : O vom cîştiga noi şi pe asta.AXINTE : Ne-am pregătit bine şi din

timp. Dimineaţa as ta vom hotărî cum ne desfăşurăm forţele. Şi răs-

punderile fiecăruia. Asta am vrut săvă comunic.MARIA : Ne-ai dat o veste bună, to-

varăşe Axinte.AXINTE : Vestea e bună , dar munca

e gréa. Gréa şi frumoasă. E frumosmai aies cînd te gîndeşti la viitor.Nu-i asa, Marie ?!

MARIA : Parcă nu-mi vine a crede...Ţi-aduci aminte, tovarăşe Axinte, denoaptea aceea din '43, cînd ţi-amspus că aş vrea ca Vasilică al meusă o ducă altfel decît am tras-o noi...Uite că am ajuns şi aici...

AXINTE (cald, Mariei) : Visurile noa-stre se împlinesc... (Tuturor.) La în-

MARIA : Cînd ?AXINTE : Spuneai că tu eşti curioasă

şi că eu te las să te perpeleşti. Aşaspuneai.

MARIA : Asta da. Dar chiar să nu-meşti critică... doar atît...

AXINTE : Bine. Nu o mai numesc înnici un fel. Dar aveai dreptate. Inmunca mea, în munca noastră, eumă refer însă la mine, una din par-tile celé mai grêle e că trebuie sădăm sfaturi, să dăm sugestii, reco-mandări, să trasăm sarcini. în sfîr-şit, multe îndatoriri de genul asta.

MARIA : E şi firesc. Asta- i meseria,ca să zic aşa.AXINTE : Ai atins punctul névralgie.

A munci eu oamenii nu trebuie sădevina o „meserie". E, dacă vrei,o artă si, în orice caz, o misiune.Dacă uităm asta, nu e bine... Pe Maria am enervat-o.

MARIA : Ei, că n-oi fi şi eu chia rnevricoasă. Dar o suceşti, cîteodată,de-şi pierde omul răbdarea pînă spuice ai de spus.

AXINTE : Ai drepta te. Uneori o su-cesc prea mult. Cîteodată sînt uscat.Poate, fiindcă mi-e teamă să nu parsentimental N am pretenţia să mi

RADA : Am greşit, tovarăşe Axinte.Cînd eram singură mi se părea ră

AXINTE (sorbind din cafea) : Orz. Darcurat Dulce sentimentală şi fier



Cînd eram singură, mi se părea răduc povară grea. Acum s-a risipit.Poate nici n-a fost.

AXINTE : Sigur ?RADA : Da. Sigur !MARIA (intră cu cafelele) : Gâta. (Le

imparte.)

A C T U L

ŞTEFAN (in faţa scenei) : După cumştiţi, în ziua următoare, la 11 iunie1948, spre seară, Bîrsan şi Chirilăau fost găsiţi împuşcaţi. Nu-i plăcutsă asişti la astfel de descoperiri. Şinici să le èvoci. N-am însă încotro.

(Intuneric şi bătaia ceasornicului.

Se luminează decorul şi, într-o parteumbrită, se pot observa — mai mult

presupune — trupurile prăbuşite alelui Bîrsan şi Chirilă. Dinafară, zgomo-tele cuiva care încearcă pe rind uşileîncăperii.)

curat. Dulce, sentimentală şi fier-binte.

(Creşte lumina. Pauză.)

MARIA (urmărind lumina) : E ziuăde-a binelea.

RADA : Mîine e ziua... 11 iunie 1948.

I l l

FLORICA (plîns): Dumnezeu să-1 ierte.SPIRU (aplecat asupra celor doi) : Nute mai smiorcăi, că tot nu-1 mai în-vii. Lin işte ! S-a zis.

YVONNE : Doamne, ce nenorocir e !(Floricăi.) Ce s-a în tî mpla t aici ?Cînd s-a întîmplat ?

FLORICA : Nu ştiu. Acum am veni tşi eu acasă. Era închis peste tot şim-am uitat pe geam. M-am îngrozitşi am fugit în neşt ire. Noroc căv-am găsit.

SPIRU : Lim ped e ca b un ă ziua. Nuvezi ? Mihai e cu pis tolu l în mînă.L a împuşcat pe Chirilă şi s a sinu

C O R T I N A

FLORICA : Da' nici eu inu rămîn sin-gură păcatele mêle

xntrà Yvonne, Florica şi Spiru.) Staţijos (Le indică locurile )



gură, păcatele mêle.SPIRU : Mergem toţi. (les toţi trei.)

1 ntuneric

ŞTEFAN (în faţa scenei) : Imprejurà-rile în care au fost descoperite tru-purile lui Bîrsan şi Chirilă mi-aufost relatate exact. Intre mărturisi-rile celor trei era o perfectă concordante. Cum aţi văzut, am făcut şireconstituirea, care a confirmât încăo dată declaraţiile lor... Şi totuşi...

Totuşi, erau încă multe puncte ne-lă muri te . în p ri mu l rînd : de ce 1-a împuşc at Bîrs an pe Chi rilă ? Apoi,amjntiţi-vă de ce a spus Maria : aşcrede că Bîrsan 1-a împuşcat pe Chi-rilă, dar ca el să se fi împuscat pen-tru asta, nu. Bîrsan ar fi fugit... Pă-rerea mea era aceeaşi... Şi mai erauşi alte întrebări fără răspunsuri...Abia după o lună de la împuşcarealui Bîrsan şi Chirilă, am avut răs-punsuri la toate întrebările şi am încheiat ancheta.

(Intuneric şi bătaia ceasomicului ;pe scenă masa vasul eu flori şi seau

jos. (Le indică locurile.)SPIRU (îndoindu-se) : Să trăiţi !

(Pauză.)

STEFAN (lui Banu) : Cînd v-aţi datseama că aţi ui ta t a rma la Bîrsa n ?

BANU : In da tă d upă ce am ple cat deaici.

STE FAN : Cu m de nu v-aţi reî ntorsdupă arma ?

BANU : Am av ut un pri m impuis .STEFAN : Ce v-a făcut să renunţaţi ?FLORICA (sărind) : Din cauza cîinelui.

E ditai viţelul.BANU (eu un zîmbet cotre Florica) : îmi însuşesc explicaţia dumneaei.

ŞTEFAN : Totuşi, ce v-a déterminât săluaţi a rma eu dumne avoa stră ?

BANU (jenat, apoi eu uşoară autoironie) : Ştiu eu ?! A fost un gest spon-tan... Il aveam de mult... Un revol

ver e o jucărie care place bărbatilorde toate vîrstele... Nu avusesem pri-lejul să-1 folosesc niciodată. Poate şiasta m-a déterminât să-1 iau eu mine.E o explicaţie insuficientă, dar astae realitatea. Revolverul îmi dădeaun sentiment de siguranţă... chiar defortă

• A N C H E T A



SPIRU (ridicîndu-se) : Eu ?STEFAN : Da, dumneata. Stai jos.SPIRU (se aşază) : Să trăiţi... Cazul

ăsta e limpede ca lumdna zilei : Bîr-

san 1-a ucis pe Chirilă cu pistolului tat de domnul profesor Ban u. Apoi,s-a sinucis.

ŞTEFAN : Cînd a m să am nevoi e depărerea dumitale, am să ţi-o cer.

SPIR U : Să trăiţi .ŞTEF AN : Te-ai h otărî t sau nu te-ai

hotă rît ? In priv inţ a funcţi onaru luide la moară, care a fost înjunghiat...SPIRU : V-am spus tot ce ştiu. Absolut tot.

ŞTEFAN (arătînd-o pe Florica) : Dînsaa auzit convorbirea dintre dumneataşi Bîrsan. Declaraţia ei o cunoşti !

SPIRU : O cunosc.ŞTEFAN (Floricăi) : îti menţii decla-

raţia ?FLORICA : Menţin.SPIRU : Minte.FLORICA (indignată) : Am eu păca-

tele mêle, dar de minţit nu mint.ŞTEFAN (o opreşte cu un gest ; lui

Spiru) : De ce ar minţi ?

FLORICA (izbucnind) : îmi vine să testuchi între ochi. Ucigaşule şi afuri-situle !

ŞTEFAN (Floricài) : Dacă nu te liniş-

teşti, sînt nevoit să te scot afară.FLORICA : Ier taţ i-m ă, da r nu 1-ammai putut răbda. Da' de-acu' staucuminte.

STEFAN (lui Spiru) : Şi cu transportaifăinii de aici cum a fost ?

FLORICA : Hai, spune cum a fost.SPIRU : A, da, as ta recunosc. Bîr san

voia s-o ducă la gară. Afacerea lui.Ce şi cum, nu mă priveşte. Ştiu săconduc. Am închiriat o maşină de laun proprietar de camioane şi am fa-cut treaba. Aşa a ieşit şi Bîrsan maiieftin. Mi-am luat dreptul meu. Tre-buie să trăiesc şi eu şi de la muncănu mă dau deoparte. în gară ampredat făina unui om al lui Bîrsan.Mi-am luat gologanii, şi gâta.

STEFAN : îl cunoşti p e omul căr uiai-ai p red at făina în gar ă ?

SPIRU : Nu. Dar dacă mi-1 arătaţi, îlrecunosc imediat.

STEFAN : Voi încerca.

FLORICA (sare) : Mă, bleste matule !(Lui Ştefan.) Daţi-mă afară, dar eu

Yvonne) cu dumneaei la debitul delîngă staţie şi am luat nişte ţigări.



(Lui Ştefan.) Daţi mă afară, dar eutot îi spun una. (Apropiindu-se deSpiru.) Mă, pacostea pămîntului, cui îi spui tu, mă ?

STEFAN (in nervi, énergie) : Stai josimediat. Să nu mai scoţi un cuvînt.

(Scăzind tonul.) înţelege odată şi numă mai împiedica eu astfel de ie-şiri. (Lui Yvonne.) Vă rog să con-tinuaţi.

YVONNE : Am ter min ât .ŞTEFAN (caută firul pierdut) : ...Da.

(Lui Yvonne.) Deci, ideea a fost alui Bîrsan. Şi dumneata ai pus-o în

executare !YVONNE : Nu pu te am refuza să-itransmit rugămintea.

ŞTEFAN : Asta numeşti dumneata ru-găminte ? !

YVONNE : Nu şt iu ce vi s-a re la tâ t.Noi femeile sîntem, din nefericire,mai emotive. Exag erăm . înţe lege mgreşit. N-a fost nimic altceva decîto discuţie între două femei. Amîn-două, în nervi. Cum era şi firesc.Am transmis o rugăminte neurmatăde nimic. Nici din partea bietuluiMihai şi nici din partea mea. Obiec-tiv, asta a fost tot... Obiectiv...

gă staţ e ş a uat şte ţ gă .YVONNE : A, da. Scăp asem. Credea m

că v-am spus şi eu. Am luat şi eunişte ţigări şi reviste.

SPI RU : Tocmai. Nu e ra m sigur da -că-md merge bine ceasul şi 1-am în-

trebat pe débitant. Era nouă şi unsfert, fix. V-am rugat să verificaţi.STEFAN : Am verificat. E exact. De-

bitantul şi-a reamintit.YVONNE : Cred ca v-au conf irm ât şi

amicii noştri.STEFAN : Au conf irmât şi ei. Alibi

perfect.

SPIRU : Perfect !!STEFAN (bătind ritmic în masă) : Maiare c ineva ceva de spus ? (Répétabătăile.) Nimeni ?

BÎRSAN (vocea premerge apariţiei) :Eu, Mihai Bîrsan. (Intră.) Aş aveaceva de adăugat.

YVONNE : Mihai !FLORICA : Doamne, iartă şi apără !STEF AN : Miha i Bî rsan. în c ar ne şi

oase. Nu-i strigoi. N-aveţi de ce săvă speriaţi. Doar să vă buc ura ţi ,sper. (Lui Bîrsan, indicîndu-i locul

pe care l-a ocupat Banu.) la loc, terog. Nu te-a obosit dr um ul pînă



ŞTEFAN : Dacă nu scăpa Bîrsan, cîş-tigai dumneata ?

SPIRU : Atuul dumneavoastră.STEFAN : Pot să-ţi spun câ mai am

şi alte atuuri. Te-a recunoscut şo-ferul care te-a adus aici în seara cri-mei. Ne-a anuntat a doua zi... O ja-chetă avea urme de pulbere... S-aumai gâsit cîteva amprente...

SPIRU (stupéfiât) : Amprente ?STEFAN : Da, da, amprente. Pe o sti-

clă de neofalină găsită în alt loc de-cît unde fusese lăsatâ. Au mai fostşi altele... Celé ce s-au întîmplat aiciputeau fi dovedite şi dacă Bîrsan arfi mûrit. Fâră el ar fi durât maimult. Te-ai fi hotărît mai greu săvorbeşti. Dar nu este asta cel maiimportant. Mai important e că amreuşit să-i salvăm viaţa.

SPIRU : Care va să zică, asta e situa-

t ia?!STEFAN : Asta.SPIRU : Eu, cum v-am spus : puteţi

conta pe mine. Poate n-o să ma cre-deţi, dar chiar înainte (arătîndu-l pe Bîrsan) de a apărea ăsta, eu eramgata-gata...

FLORICA (sărind) : la uite-te la el.N ă i di i i ă i

SPIRU (lui Bîrsan) : Ce te omori, mă,eu pistolul ăla ? N-ai des tule ?

BlRSAN (refuzînd) : Mulţumesc. Terog să-mi dai resitul de bani. Am să



pBlRSAN : Am mai găsit ceva rug ină

pe ea. E o armă bună.YVONNE : E man iac.SPIRU : Hai sus, avem de discutât.BlRSAN : Să t er mi n eu pistolul. Pu -

tem vorbi aici.SPIRU : De ce n-ai venit , mă, acolo ?BÎRSAN : Am scăpat tîrziu. Iţi închi-

pui ce-i eu nebunia asta.SPIRU : Trebuia să vii neapărat. Parcă

mie îmi ardea să mă duc în oraş, sămă recunoască car e va ?... Te-a aş -teptat ăla mare cît a putut.

BÎRSAN : Tot nu-1 mai pri nde am.YVONNE (cu o siiclă în mina) : Mi-ampătat rochia în maşina aia infecta.

SPIRU : împ uţi tă, dar ne-a ad us re -pede. (Lui Bîrsan.) De ce n-ai venit,mă ? (Bîrsan schiţează un gest dedezinteres.) Ti-ai luat-o în cap. mă !

YVONNE : Ei, lasă-1 ac um, ne ne Sta-mate. (Iese.)

SPI RU : Vrea ăla m ar e să vorbeascăeu t ine pe rsona l, except ional, mă !Şi tu !... (Gest ventru marcarea ab-senţei.)

BlRSAN : N-arn pierdut nimic.SPIRU : Serios mă ?! Te cheamă şe-

gmă descurc singur.

SPIRU : Apro bat , mă ! Şi gologanii,triplu. Dar te duci întîi la moarăşi-mi faci acolo o treabă.

BlRSAN : Ce treabă ?

SPIRU : Semeni şi tu pe acolo cîtevaouşoare.BÎRSAN : Imposibil !SPIRU : Fleac, mă ! Nu-s din aléa

vechi. Altele. Ultima perfecţie. Madein...

YVONNE (intră eu o jachetă albă pebraţ) : Se pot plasa foarte uşor.

SPIRU : Au, ai naibii, o tehnică !... Cuceas şi numai cît un ouşor. Pui cîteuna la moară şi la fabrica de ulei.Una o pui la birouri. Magazia e ală-turi . Doi iepuri dintr-un foc. Nici nuse bagă de seamă unde le bagi, că-smici. Domnita le ştie.

YVONNE (schimbîndu-şi jacheta) : A-devărate bijuterii.

SPIRU : Mîine primesc cîteva. Le-aducdis-de-dimineaţă. Ai să le vezi.

BÎRSAN : Nu-s curios.SPIRU : Ce vorbeşti, mă ?!YVONNE (apropiindu-se de cet doi) :

Minai dragă, dar e şi interesul nos-

• A N C H E T A



BÎRSAN : Nimic. Şi, în ceea ce mapriveş te, put eţi fi liniştiţi : ceea ceştiu despre voi nu va afla nimenide la mine. (Lui Spiru.) Şi-ţi poţi

păstra banii.SPIRU : Ascultă-mă pe mine. Aşa, deunul singur, n-ai s-o răzbeşti.

BlRSAN : Au t rec ut a tîţi a. Voi r euşişi eu.

YVONNE : Asta era ?! Şi eu ?BÎRSAN: Tu?! (Ridicare din umeri.)

Depinzi de alţii. (Arătîndu-l pe Spi

ru.) De el şi de ceilalţi.SP IR U : Mă, fă ce ţi-*am spus , şi tetre e eu. Mergi la fix şi, cînd ajungiafară, eşti cineva...

BÎRSAN : N-am nevoie. Mi-am aranjatşi singur plecarea.

SPIRU : Şi dacă te prind ăştia ?BÎRSAN : Cam greu .SPIRU : Greu, greu, dar s-ar putea.BÎRSAN : M-ar condamna. O tentative

de trecere de frontieră şi celé de lamoară. In definitiv, amîndouă sîntsimple delicte. Scap eu cîţiva ani.Cu voi însă, ajung sigur să putrezesc în puşcărie.

şi-şi îmbraeă din nou jacheta de lacompleul cu care a venit. Apoi, neob-servată de cei doi, pune cealaltă jacheta peste pistolul lăsat de Bîrsan pe

o mobilă. Il va lua odată cu jacheta.)

SPIRU : Şi dacă te pr ind, ai să netorni.

BÎRSAN : N-a ş avea ni ci un int eres .SPIRU : Ai să ne vinzi ca să scapi

mai uşor.BÎRSAN : Nu sînt din cei care vînd.

YVONNE (isteric) : Can al ie ! I-ai maivîndut şi pe ei.BlRSAN : Dacă am vîndut pe cineva,

pe mine m-am vîndut. Pentru nimic.SP IRU : Mă, eu nu m ă ui t la ban i.

Spune cît vrei, şi s-a făcut.BÎRSAN : E prea greu să înţelege ţi.

Fug. fiindcă n-am altceva de aies.Dar nu mai am putere pentru onouă ticăloşie... Mă ui t la voi... Nu- mipot ierta că am ajuns aici. (LuiSpiru.) Tu-mi dai bani... (Câtre Y-vonne.) Tu ce-mi dai ? Sau, ce mi-aida t ?... Eu m- am vîndut de mul t. Şitot ce mi-a rămas e teama şi ruşi-

B 1RSAN (se opreşte, dispreţuitor) : Ai SPIRU (uşurat, admirativ) : De unde,



B 1RS AN (se opreşte, dispreţuitor) : Aisă mă opreşti tu !

SPIRU (eu ton de împăciuire) : Lasă-1,domniţă . Cînd vrei s-o întinzi, ma ?

YVONNE fa luat o hotărîre ; joacă ;se apropie de Bîrsan) : înţelege-mâ,

dragul meu. Sînt numai nervi. (Lîngă Bîrsan ; felină, eu gest de mîngîiere.)La mine nu te gîndeşti ?

BIRSAN : E inutil, Yvonne.YVONNE (descarcă arma ascunsă în

jachetă — detunătură cît se poatede surdă. Bîrsan se prăbuşeşte): N-aisă pleci, canalie !

SPIRU (surprins) : Multe am mai vă-zut...YVONNE (demenţial, eu armaîn mînă):

Canalia... Fugi, canalie !... Vorbeşte,dacă poţi !...

SPIRU (prudent, în:earcă să se apro pie de Yvonne) : Domniţă, ascultă,domniţă...

YVONNE : Lasă-mă.. . Nu mă atinge...CHIRILÀ (intră alarmât) : Ce-a fostasta ? (Dînd eu ochii de Bîrsan şiYvonne.) Doamne fereşte !

SPIRU (răstit) : Ce cauţi aici ? Ziceaică vu mîine !

CHIRILA : Am sfîrşit mai repede . Ce-iaici ? Omor... Aici, la mine ! Mul te

SPIRU (uşurat, admirativ) : De unde,naiba, ştii figura asta, domniţo ?

YVONNE : Din familie... A fost o is-torie... O ştiu de mult. (Intinzîndu-i pistolul.) Pune-i pistolul în mînă.

SPIRU : Nu degeaba pune şeful at îta

bază pe dumneata.YVONNE : A tras în Chirilă, pe urmăs-a sinucis. Ai înţe les ?

SP^RU : Eşti grozavă, domniţo ! (Pu-nînd pistolul în mîna lui Bîrsan.) S-afăcut... Tii, era s-o-ncurcăm ! Am-prentele ! Amprente le şi arsura .(Scoate o batistă şi şterge pistolul.)

YVONNE : Uitasem de amprente. Arsura ce-i ?SPIRU ( ontinuind să şteargă pistolul):

Cînd tragi eu un pistol, îţi rămînurme de pulbere pe mînă.

YVONNE : Asta n-o ştiam.

(îşi priveşte mîinile, scoate o batistă şi un flacon din geantă şi-şi şterge

mîinile.)

SPIRU (ridică o mîna a lui Bîrsan, pu-nîndu-i pistolul în mîna ; o detunà-tură surdă) : S-a făcut şi arsura.

YVONNE : Cît e ceasul ?SPIRU (se uitâ la ceas) : Fix, nouă

fără douăzeci

• A N C H E T A



YVONNE : Mai vorbim pe drum. (le- şind.) închide peste tot. Te aştept.

SPIRU : Momental, am şi venit. (Gră-bit, zăvorăşte, încuie toate uşile şi

ferestrele. Şterge unele locuri pecare le atinge, escaladează o ferea-strâ, se opreşte o clipă ; aruncă o

privire circulară în încăpere.) Clasa întîi. Ca la carte. Crimă, urmată desinucidere. (Sare şi, dinafară, apro pie cercevelele ferestrei.)

Intuneric

ŞTEFAN (în mijlocul scenei) : Ştiti totce s-a petrecut în această casă... Vi-movatii, însă, nu erau singuri . Aveaucomplici şi instigatori . încet , înceti-am aflat pe toţi... Alţi neoameni,al te întîmplări, alte anchete... Atuncicînd am sfîrşit ancheta era tîrziu,

dar Rada mă aştepta. Rada... Prie-tenul, iubita şi soţia mea...RADA (urmărită de lumină, vine în

faţa scenei ; ţine în mînă o floare ;se aşază ; în acest timp Ştefan dis pare în întuneric) :Au trecut mulţiani de atunci . Şi azi, dese ori, îl

t t St f Mi d ă 1 î

(în spatele celor doi, care rămîn pier-duti în amintire, apar Axinte, Maria şi

Banu.)

AXINTE : Dragii mel, voi, noi toţi sîn-tem oamenii care aprind lumina şirisipesc întunericul.

BANU : Lumină pretutind eni, cît maimultă lumină.

AXINT E : Asta-i misiunea noast ră. Şica s-o înfăptuim, trebuie să luptăm.

Cu mintea limpede, eu inima caldă,eu braţul puternic.MARIA : 11 iunie 1948... Zi de lumină...

Atîtea dezlegări... Pentru noi, pentrutoţi oamenii, o zi de bucurie şi încre-dere în viitor.

AXINTE : Aşa va fi ! Oamenii nu se înşeală !

BANU : Tot ce s-a petrecut... Chiar celé întîmplate noua... Din noaptea aceeadin 1943, cînd ne-am cunoscut înarestul Siguranţei, ar trebui povesti-te , scrise...

MARIA : Ar trebui să rămînă.AXINTE : Da. întîmplările acestor ani

vor fi întotdeauna un îndemn la ve

PRţMIERg



PRţMIERg Tegtrul Muncitoresc C. F. R.

„ASCENSIUNEA LUI ARTURO Ul POATE Fl OPRITÀ" de Bertolt Brecht

La Teatrul Muncitoresc C.F.R. se répéta — inregia lui Korea Popescu — piesa Ascensiunealui Arturo Ui poate fi oprită de Bertolt Brecht.Scenografia este semnată de Jules Perahim. In

ilustraţiile de faţă, reproducem trei machete dedecoruri, care reprezintă — în ordine : sediulTrustului conopidei ; sala tribunalului in carese judecă procesul incendiatorilor din docuri şi

pavilionul de la vila lui Dogsborough.



CENTENARUL



STANISLAVSKI



Am fost amîndoi de acord că aceste legături ale teatrului nostxu eu sursa de înaltă cugetare, de profundă analiză a fenomenului teatral care este Teatrul deArtă întemeiat de Stanislavski nu le putem socoti totuşi decît ca mărturii ale unor



Artă întemeiat de Stanislavski nu le putem socoti totuşi decît ca mărturii ale unornăzuinţe neîmplinite. Că anii scurşi între cele două războaie mondiale au însemnatde multe ori o abdicare de la principiile realismului, şi foarte mulţi regizori aupracticat o punere în scenă empirica, întîmplătoare, bizuită exclusiv pe dateletalentului, talent lipsit în general de orice disciplina şi metodologie.

Eliberarea ţării noastre şi anii puterii populare care au urmat ne-au dat posi-bilităţi multiple să ne apropiem de izvoarele experienţei lui Stanislavski, să ne adă-păm la această sursă a artei adevărate, să ne pătrundem de esenţa învăţăturii lui.Am luat contact , de dat a ace ast a temeinic, eu' real izăr ile dra mat urg iei sovietice.Şi, în lumina colaborărilor ce au urmat, experienţa marelui regizor ne-a apărut în adevărata şi fecunda ei strălucire.

Nu uităm, nu putem uita, nici anii, nu puţini la număr — e vorba de epoca1946-1952 — cînd am rătăcit pe poteci greşite, cînd nu tot ce se încerca în nu-

mele metodei Stanislavski şi nu tot ce era acoperit de eticheta sistem Stanislavski îl reprezenta eu adevărat pe marele dascăl. Şi nu-1 reprezenta, fiindcă nici un codicil de reguli fixe, nici un regulament de norme îngheţate, nici un catehism deprincipii fixe şi imuabile nu-1 poate reprezenta pe Stanislavski.

Konstantin Sergheevici s-a suit pe scenă la sfîrşitul unui veac intoxieat devicii şi ipocrizii, la începutul altuia, saturât de o cinică indiferenţă intelectuală. Şi, în acest marasm, el a ridicat stindardul temerar al unei arte menite să redea dra-maturgului mesajul, actorului, demnitatea şi publicului, conştiinţa. Acest crez a

fost, de-a lungul întregii sale vieţi, steagul de luptă al unui artist pătruns de o înaltă răspundere civică.Mesajul, demnitatea şi conştiinţa, iată cele trei elemente constituind, după

propria-i expresie, „unitatea fundamentală" a gîndirii sale artistice.„Nimic din ce se petrece în jurul meu nu-mi este indiferent — notează unde-

va Stanislavski — şi între ultimele telegrame venite din îndepărtate colţuri alelumii prin ziare şi viziunea mea asupra lui Othello e o strînsă corelaţie, oricît de

zentanţi ai teatrelor din republicile unionale, delegaţii oamenilor de teatru dindemocratize populare, personalităţi din teatrul occidental, persoane oficiale, înfrunte cu Ekaterina Furţeva ministrul Culturii al U R S S



frunte cu Ekaterina Furţeva, ministrul Culturii al U.R.S.S.Festivitatea începe eu cuvîntul lui Kedrov, artist al poporului, preşedintele

colectivului regizoral al Teatrului de Artă. Kedrov evocă, în puţine cuvinte —pentru că îl învinge emoţia şi pentru că timpul vorbitorilor e limitât —, măreaţafigura a lui Stanislavski. Tovarăşa Ekaterina Furţeva, în fraze mişcătoare, aduce

înaltul omagiu al conducerii de stat şi încheie anunţînd întemeierea unui InstitutInternational de Teatru care va purta numele lui Konstantin Sergheevici, în urmaunei propuneri din Londra.

Vorbeşte în continuare muncitorul Kuzmin, de la uzina „Proletarul roşu".Députât în Sovietul Suprem, Kuzmin aduce salutul plin de respect al stăpînilor deazi ai ţării, muncitorimea. în numele teatrelor muzicale vorbeşte basul Ivan Petrov,artist al poporului. După el, actorul Horava, strălucit interpret al lui Othello, pre-zintă salutul colectivelor teatrale din republicile unionale, spunînd : „La fel ca

şi M.H.A.T, noi îl revendicăm pe Stanislavski pentru teatrele noastre din republici ;toţi ne-am înfruptat din lumina învăţăturii lui".Mi se dă cuvîntul — pentru trei minute, aşa cum ni se spusese din vreme

— ca să vorbesc în numele delegaţiilor din democraţiile populare ; am arătat cumnouă ne este astăzi limpede că drumul în artă deschis de Stanislavski e un drumfără terminus, pe care trebuie mers mereu înainte.

După Lee Strassberg, directorul lui Actor's Studio din New York — şcoalăce ţine în mare stimă învătatura lui Stanislavski —, trece la cuvînt Vsevolodlvanov, autorul piesei Trenul blindât 14-69. „Mă uit la acest teatru, a spus Ivanov,cum se uită copilul la părintele său. Şi mai sînt multi autori dramatici care-jpoartă acest sentiment de recunoştintă."

Séria cuvîntărilor e încheiată de artistul poporului Ersov.Apoi, Kedrov arată un vraf de telegrame venite din toate tările lumii, rnulte

din ele fiind adresate copiilor lui Stanislavski, care sînt de faţă. Constrînşi de acla-maţiile fără sfîrşit ale asistenţei, din prezidiu se ridică o băbuţă şi un moşneag.

Apoi, graţioasa dansatoare Maia Pliseţkaia a apàrut în „Moartea lebedei" deSaint-Săens. Susţinută numai de acordurile unui pian, în cadrul acesta neobişnuit,întregit de spectatori ce o priveau şi de pe scenă, nu numai din sală, Pliseţkaia



întregit de spectatori ce o priveau şi de pe scenă, nu numai din sală, Pliseţkaiaplutea, mai ireală, mai transfigurată ca oricînd, urmărită de tăcerea aceea încor-dată pe care o impune fiorul artei pure.

Celé doua teatre moscovite care poartă inscris pe frontispiciul lor numelelui Stanislavski — Teatrul de Dramă şi Teatrul Muzical — s-au alăturat în chip

respectuos comemorării, eel dintîi înfăţişînd o scenă din Maşenka lui Afinoghenov, jucată de elevi ai Şcolii de Teatru, celălalt reprezentînd finalul primului act dinopera Nevasta ţarului de Rimski-Korsakov, care a fost pusă în scenă da Stanislavski la acest teatru în 1926.

Malîi Teatr a adăugat concertului un alt moment de înaltă artă, prezentînd, în cîteva scene din célébra Liubov Iarovaia, pe artiştii poporului I. V. Ilinski,P. A. Konstantinov şi V. D. Doronin.

Urmează Teatrul „Vahtangov". Acest teatru are o pagina proprie în biografialui Konstantin Sergheevici. Fostul Studio nr. 2 al Teatrului de Artă a devenit scenăde sine stătătoare şi a fost pusă sub conducerea lui Evgheni Vahtangov, a căruipersonalitate regizorală distinctă se afirmase. Teatrul „Vahtangov" a venit la ani-versare cu întregul său colectiv artistic, care, în frunte cu primul său regizor,Ruben Simonov, a defilat în faţa imaginii lui Stanislavski. Apoi, Simonov a citito scrisoare primită de Stanislavski de la Vahtangov, în anii întemeierii teatrului.Pe urmă, s-a jucat un tablou din Poveste din Irkutsk. Borisova — mai fermecă-

toare ca oricînd.A fost foarte aplaudat cîntăreţul Gnatiuk, de la Opera din Kiev, care acîntat arii pcpulare în limba rusă şi în limba ucraineană.

Teatrul de Operă şi Balet din Tbilisi a fost prezent cu o echipă de dansatori, în care n-au intrat decît artişti cu titluri. Ei au dansât scene din baletul Othellode A. Maciavariani. în rolul lui Othello, artistul poporului V. M. Ciabukiani adovedit că-şi mérita cu prisosinţă marea reputaţie.

Totdeauna părăseşti Moscova eu regretul imens că pleci fără să te fi putut îndestula din tot ce-ti pune la îndemînă marele centru cultural al lumii, că laşi înurmă un banchet de artă atît de bogat, de care erai atît de aproape şi din care



g , p p şabia ai apucat să guşti.

Ne-am bucurat, desigur, să vedem pe Mordvinov, pe Pliatt, pe Mihailov, peBirman, întregul ansamblu al Mossovietului în Geniul pădurii, prima versiune aUnchiului Vania al lui Cehov. Dar n-am asistat la premiera capodoperei lui Gri-boiedov, Prea multă minte strică, debutul de regizor al lui Evgheni Simonov laMalîi Teatr ; n-am ajuns să vedem, la Teatrul Armatei Sovietice, piesa scriito-rului moldovean Ion Druţă, Casa mare, care ţine afişul de doi ani ; n-am putut săasistăm la reprezentarea nici uneia dintre lucrările lui Iacob Edlis, un autor nou,căruia i se joacă azi doua piese la Moscova : Argonauţii şi Ultimul val.

Ne-a lăsat o impresde puternică Teatrul „Sovremennik", eu cel mai dinamicşi mai tineresc spectacol pe care-1 oferă Moscova — Doi pe un balansoar, de scrii-torul american Gibson —, foarte modem înscenată de o actriţă care debutează

în regie eu această izbîndă categorică. Dar am plecat eu regretul că n-am vâzutdramatizarea lui Ilinski după Tîrgul déserta iunilor la Malîi Teatr, că ne-a scăpatpiesa lui Korneiciuk Pe Nipru, la M.H.A.T., jucată la noi eu titlul Ascultă-ţi inima,că n-am putut vedea piesa scriitorului ceh Kohout, Ajun de sărbătoare.

Ne-a interesat să vedem un spectacol la Teatrul „Romen", teatrul ţigănesc,unde am găsit mult mai mult decît ne aşteptam : un colectiv focos, plin de viaţă,foarte iubit de public, un teatru unde nu exista niciodată un loc liber şi care, poatetoemai din această pricină, lucrează fără controlori. Fiecare spectator vine şi-şi

ocupă locul, şi cum locuri libère nu sînt niciodată, cel ce n-ar avea bilet, unde săstea ? Teatrul acesta va monta la toamnă Rapsodia ţiganilor a lui Mircea Ştefă-nescu. Seara petrecută aci a fost o bucurie artistică, dar am rămas cu regretul căam pierdut Vedere de pe pod a lui Arthur Miller, pe care o joacă Teatrul deDramă, că am scăpat piesa lui Aliuşin, Salonul, de la Teatrul Mic, că n-am pututvedea piesa lui Şatrov, Tinerii de astăzi, pusă în scenă de N. N. Varhapov — eleval lui Meyerhold —, piesă de care se vorbeşte peste tot, că n-am văzut ultima piesăa lui Rozov Inainte de cină că n am asistat la o repetitie a noii piese a lui Arbuzov



CONTEMPORANULO DISCUŢIE, DAR MAI MULT UN MONOLOGAL LUI RADU BEUGAN

— Ştiu exact ce vrei să-mi soliciţi : să continuăm şi în paginile revisteiunele discuţii despre teatrul de azi, despre căile artei scenice. Şi pentru că amluat parte la Seminarul International Stanislavski de la Moscova, să ma în-trebi şi să aştepţi să afli noi argumente în sprijinul tezei contemporaneităţii sis-temului marelui pedagog Stanislavski. Şi cum abia aşteptam întrebarea — defapt, nici n-am mai aşteptat-o —, vreau să-ţi citez, drept orice ait început, o măr-turie a marelui om, pe care e bine să şi-o reamintească — sau, dacă nu o ştie,ă fl i d t t î i t d t l f d t d i i

ciudată însăşi întrebarea despre contemporaneitatea sistemului. Că Stanislavski ne econtemporan este un lucru uşor de dovedit ; şi, dovedind aceasta, demonstràmimplicit însăşi perenitatea concepţiei lui despre teatru. Pentru că, în mod cert, el



p ş p pţ p , ,n-a créât, n-a gîndit în limitele unei epoci şi pentru teatrul unei singure epoci, cia pornit de la tradiţie direct spre viitor. Teatrul, în viziunea lui, este o artă în con-tinuu zbor spre înălţimi, o artă şi o gîndire estetică pe care nimic din evoluţiasocietăţii, a omului, nu le va putea surprinde vreodată. Şi acest lucru se datoreşte

faptului că la baza lor se află adevărul uman, că obiectivul lor este înfăţişareaspiritualităţii omului. Şi eu cît această spiritualitate se va desăvîrşi mai mult, euatît ea nu va face altceva decît să ofere teatrului un mereu mai deplin prilej dea-şi desăvîrşi arta, de a-şi atinge menirea, care este aceea de a oglindi lumea,omul, adevărul vieţii.

Exista tot felul de comentarii, interpretări, de foarte multe ori divagări pre-tenţioase şi preţioase, ce cad în păcat tocmai pentru că încearcă să stabilească un anumecod, să dogmatizeze, şi prin aceasta contravin, poate chiar fără să ştie (sau, alteori,

ignorînd eu bună ştiinţă), profesiunii de credinţă fundamentale a părintelui teatrului modern : că teatrul este o artă în continua şi dialectică prefacere. Şi cumel este reflectarea vietii, e obligat nu numai să ţină pasul eu ritmul tot mai dina-mic al acesteia, dar să-1 şi depăşească, căci arta este îndeobşte o manifestare deavangardă. Opririle în artă sînt neînchipuit de vătămătoare pentru ea.

— De ce credeţi că s-a ivit, pe alocuri, tendinţa de a-l dogmatiza pe Stanislavski ?

— Iţi răspund prompt : pentru că a fost interprétât într-un mod mărunt,

meşteşugăresc, profesionalist în sensul cel mai rău al cuvîntului, de către unii(observa că mă feresc să-i numesc artişti) în goană după maniérisme, după şabloa-ne, pentru o uşurare nepermisă a vieţii actoriceşti, uşurare care duce la lene, lastingerea creaţiei, la uniformitate, la ceea ce este ostil artei : lipsa de spiritualitate. Dogmatismul se naşte acolo unde spiritul şi dorinţa de cunoaştere a artistu-lui încetează, se opresc, pentru a face loc unei dorinţe de a obţine totul prin mij-loace tihnite, de a curma tocmai firul căutării . Şi — de ce să nu o spunem foarte

Ar fi profund gresit — şi ţin să subliniez ca pe o chestiune ce ne intere-sează direct — sa preluăm astăzi sistemul lui Stanislavski ca pe ceva încremenit.Practica teatrului îmbogăţeşte sistemul, îi aduce corectivele sale, fără a-i schimba



ţsau a-i nega temeiurile. Pentru că Stanislavski ştia să facă legătura între mişcarea înregistratà de arta sa şi mişcarea timpului, şi de aceea el îşi învăţa colectivul săvadă întotdeauna şi în toate perspectiva, începînd eu perspectiva rolului, a spec-tacolului, a teatrului, şi terminînd eu perspectiva istorică a dezvoltării vieţii. Pentru

el, chiar şi cea mai veridicâ redare a prezentului în viaţa scenică a eroului nu însemna încă o culme a mâiestriei actoriceşti. In arta actorului, dupa părerea luiStanislavski, desăvîrşirea se obţine graţie priceperii acestuia de a reda în roi, pelîngâ toate celelalte, şi acea evoluţie din trecut spre viitor".

Şi — reia Radu Beligan —, pentru că m-ai întrebat cum apare tendinţa dea dogmatiza, o problème de altfel discutată la Seminarul de la Moscova, am să-ţirăspund şi eu, ca şi autorul mai sus citât şi ca mulţi alţii :

într-o tălmăcire superficială, vulgară, această învăţătură reprezintă în sine

doar un simplu manual de strictă reglementare a muncii actorului asupra rolului.Dacă aşa ar fi fost în realitate, sistemul lui Stanislavski ar fi servit ca mijloc derăspîndire a acelei meserii scenice, a acelor şabloane scenice împotriva càrora

însuşi creatorul sistemului s-a ridicat vehement şi neîmpăcat. A vedea în sistemulsău doar o culegere de legi aie jocului actoricesc înseamnă a nu înţelege din elnimic. Pentru că arta nu se creează după fiţuici, adevăratele manifestări ale crea-ţiei artistice nu au nevoie să fie reglementate de cine ştie ce canoane obligatorii.

Şi ţin să subliniez că sistemul lui Stanislavski se adresează actorului-artist,

actorului-cetăţean. El trezeşte în actor pe creator, îl conduce pe drumul căutărilorindependente în creaţie, îl ajută să-şi perfecţioneze talentul. în el, totul este orientât spre un singur ţel : acela de a surprinde pe scenă viaţa spiritului omenesc.Şi dacă nu exista acest scop, atunci nu exista nici sistem, nu exista nici teatru demnde a se numi teatru. Şi, mai precis, pentru ceea ce-1 interesează pe artistul de azi, tre-buie spus câ ţelul propus de Stanislavski artei scenice détermina principala eiorientare. şi anume de a dezvălui, eu un irezistibil adevăr, lumea spiritualâ a erou



a celorlalte piese ale lui Cehov, montarea Micilor burghezi şi a Azilului de noapte,montarea Bărbierului din Sevilla, apoi montarea Trenului blindât şi, în sfîrşit, testa-mentul său artistic : montările pieselor Suflete moarte şi Tartuffe).

î t i lă f l St i l ki b t d t il t i t



într-o genială formulare, Stanislavski ne vorbeşte despre rosturile artei tea-trale, dînd în felul acesta, după părerea mea, şi sensul cel mai complet al noţiuniide realism în teatru : „A aduce pe scenă viaţa spiritului uman". Toate încercărilenoastre de teatru trebuie judecate prin prisma acestei minunate învăţături, care

sépara, ca un hotar de netrecut, căutarea formală de căutarea adevărată, profun-zimea artistică de superficialitate şi de modă. Iată cea mai preţioasă învăţătură pecare ne-o transmite regizorul Stanislavski nouă, urmasilor săi, învăţătură care stăla baza întregii sale munci de regizor şi educator.

Cîteva spicuiri din scrierile şi carnetele de note ale lui Stanislavski din peri-oada ce precede înfiinţarea M.H.A.T.-ului aruncă o lumină clară asupra drumuluipe care-l va urma în regie şi care va duce la concluzii teoretice de cea mai mareinsemnătate.

In timpul montării Roadelor învăţăturii, în 1891, el scria : „începusem săurăsc teatrul în teatru şi căutam în el viaţa reală, autentică". Şi, cam tot în aceastăperioadă, răspundea unui critic francez, care-1 acuza că în montarea lui Othellon-a respectât tradiţia, că nu recunoaşte alte tradiţii în montarea lui Shakespearedecît acelea pe care chiar Shakespeare le-a exprimat prin gura lui Hamlet, cîndacesta dă sfaturi actorilor. Si conchide : „Credeţi-mă, sarcina generaţiei noastreeste să izgonim din artă tradiţiile învechite şi rutina, să oferim cît mai multă liber-tate fanteziei şi creaţiei. Numai asa vom salva arta".

Pornind de la asemenea gînduri, regizorul Stanislavski organizează, prinspectacolele sale, frontul de luptă îrnpatriva rutinei, conformismului, minciunii,opunîndu-le un teatru bogat în idei. De aici încep să se contureze gîndurile lui înprivinţa rolului social al teatrului. în cuvîntarea la inaugurarea M.H.A.T.-ului, care aavut loc în perioada creşterii mişcării revoluţionare în Rusia, el spunea : „Idealulnostru este să luminăm viaţa întunecată a clasei sărace, să le dăruim acestoroameni clipe frumoase, clipe luminoase în bezna care-i înconjoară. (Ţelul nostru

Asuipra teatrului nostru influenţa lui Stanislavski s-a manifestât din plin. Ge-neraţia tinerilor artişti din teatre a crescut m spiritul învăţăturilor lui Stanislavskidespre teatru. Desigur că noi cu toţii aplicăm în teatre tnvăţăturile primite în şcoalâşi încercăm să le dezvoltăm creator Şi cum era şi firesc am avut eşecuri şi



şi încercăm să le dezvoltăm creator. Şi, cum era şi firesc, am avut eşecuri şisuccese. Eşecurile noastre — mai precis, eşecurile mêle — au fost întotdeauna dato-rate încălcării unor principii aie învăţăturii lui Stanislavski sau aplicării lor dog-matice, formale. Atunci cînd aplicarea metodei <şi la noi s-a întîmplat de multeori aşa) a fost datorată doar dorinţei de a o aplica, de a nu ieşi din litera ei, dea o demonstra, esecul a fost inevitabil. Primul care s-a ridicat împotriva unui astfelde mod de a privi metoda a fost însuşi Stanislavski.

Sistemul a fost créât de Stanislavski în special pe baza dramelor réaliste demoravuri şi psihologice aie lui Cehov, partial a celor aie lui Ibsen şi Ostrovski şia pieselor lui Gorki. Acest lucru face desigur mai uşoară, mai imediată aş zice,aplicarea sistemului la acest teatru. Dar opinia că el se aplicâ numai anumitorpiese este falsă. Desigur, acum au apărut autori noi, piese noi, alte modalităţi de

transmitere a ideii către public. în unul dintre blocnotesurile lui găsim notât :„Actorul trebuie să aibă în fiecare clipă un obiect, dar neapărat pe scenă şi nu înpublic". E greu să-ţi închipui azi un actor interpretînd un roi din Durrenmatt,Anouilh, sau chiar din nenumărate piese romîneşti sau sovietice noi, fără comuni-care directă cu publicul. Acest lucru e posibil însă in cadrul „sistemului", cred eu.Cînd am pus în scenă piesa lui Dorel Dorian De n-ar fi iubirile..., am căutat săstabilesc relatii exacte şi trainice între toate personajele piesei, plus încă un per-sonaj — publicul. De cîte ori nu se întîmplă, chiar în piesele lui Cehov, ca un

actor să-şi împartă atenţia între doi parteneri ! în cazul nostru, eel de-al doileapartener era publicul. Şi în spectacol acest lucru le-a reuşit de minune actorilor.Regizorul Ruben Simonov povesteste că o data, în timpul unei discuţii despre

„atenţia scenică". o actriţă i-a povestit lui Stanislavski despre Tomasso Salvini căacesta, jucînd Othello şi avînd-o pe ea ca parteneră în Desdemona, o ducea, înscena sugrumării, în spatele unei draperii ; aici, nevăzut de public, Salvini îi cîntacîntece vesele şi-i povestea anecdote... După aceasta, dădea la o parte draperia,

ă î d bli l i f ă fi ă d ă E l l i lé

I il IS 15 SI i l l !



I il IS 15 SI i l l !

iH i: ilin ji nil II il il;i 11:in ti::itriil luiIS :iin il hifi'KSKii

pe marginea pieselor lui Camil Petrescu, ne-a incitât, cîţiva oameniai scenei, să descifrăm mai limpide sensul etic al operei aceluiacare a polemizat două trei decenii da viaţă foarte vie eu viciile

Incompatibil ... Eroul a găsit o incompatibilitate între a nu exprima nişteadevăruri — în gîndirea lui, posibile şi necesare — şi a trăi demn. Incompatibil.Ruscanu este un om care, structural, organic, fiziceşte de fapt, nu suportă ideea

clasică în mentalitatea socială a vremii a compatibilităţii dintre aderarea la



— clasică, în mentalitatea socială a vremii — a compatibilităţii dintre aderarea laun ideal şi acţiuni potrivnice cauzei, dintre un mod de viaţă, ales prin act liber deconştiinţă şi voinţă, şi practici categoric opuse acestui mod. Interesant da subli-niat aici mi se pare adevărul că Gelu Ruscanu nu poate realmente să trăiascădin împăcări succesive, eu sînge rece şi fără tresărirea obrajilor, între alb şinegru. „Fii deştept, domnule !" pare a-1 trage lumea (lumea „lui") de urechi,„coboară în realilăţi, nu alerga după năluca dreptăţii, rupe legăturila eu miş-carea revoluţionară pînă nu dai de bucluc, aranjează-te eu adversarii, oamenisîntem. încearcă şi vei vedea, nu exista nimic incompatibil". Exista. Exista. In

însăşi neputinţa lui, repet, fizică, de a respira aerul necinstei şi injustiţiei. Sinu-ciderea, urmare a incapacităţii de a rezolva contradicţia. fără a fi un act elogia-bil, rămîne oricum o atitudine exprimînd şi orgoliul superior al personajului, care

nu accepta prostituarea, dar şi, evident, limitele îngheţate ale gîndirii sale social-istorice. „Drama lui Gelu Ruscanu este drama intelectualului care respinge categoric, înverşunat, idealurile burgheziei, dar nu şi le poate însuşi pa acelea aleproletariatului, sfîrşind prin a se găsi în afara istoriei" (B. Elvin, „Camil Petrescu",ESPLA, p. 105). în afara istoriei ? Poate mai grav chiar, în afara biologicului. Dar, întorcîndu-ne pe făgaş şi fugind de ispititorul „joc al ielelor — jocul ideilor", secuvine sa recomandăm stăruitor teatrelor cercetarea atentă a piesei aci-amintiteşi înţelegerea ei ca un moment fundamental în evoluţia dramaturgiei noastre

contemporane, de la critica (şi atît) a societăţii, la strădania de a construi un erou înrîurit de ideile socialismului şi militant al nobleţei spirituale. Actul Venetian (actele, de fapt, piesa dezvoltîndu-se în timp, de la „actul"

din titlu la piesa „mare" de astăzi) este o capodoperă. Pietro Gralla, viteazcomandant de flote în serviciul Veneţiei, o iubeşte eu patimă pe Alta, care însă,la rîndu-i, îl înşeală eu Celino, curtean superficial şi de succès la cucoane.N-avem de-a face însă eu drama unui bărbat înfrînt în dragoste. Aici



despre...

0 Victor Ion Popa şi Ion Sava

0 studiul sistemului lui Stanislavski0 ro lu rile in ter pre ta te

% perspective^ teatrului nostru actual

Piesele în care jucam erau modeste, dar pentru mine spectacolele aveau marevaloare. Luoram eu unul dintre cei mai mari animatoiï şi regizori ai teatrului romî-nesc, şi aici am cîştigat convingerea că munca mea de actriţă este importantă pentruoameni Victor Ion Popa se străduia eu o tenacitate rară să ridice întreg ansamblul



oameni. Victor Ion Popa se străduia, eu o tenacitate rară, să ridice întreg ansamblulla o înaltă atitudine etică.

— Cum lucra Victor Ion Popa ca regizor ?— Cunoştea bine natura actoricească şi era extrem de persévèrent. De aceea,

reuşea să-şi înrîurească actorii, şi şi-a format trupa întocmai aşa cum o dorea.Fiecare repetiţie era un moment de emoţie intense şi o cérémonie. Victor Ion Popalucra fără să ridice tonul, fără să fie vreodată brutal, eu adîncă bună-cuviinţă. Elfăcea parte, într^adevăr, dintre acei regizori ideali, care se pricep la orice, de lamontarea unui decor pînă la dirijarea actorilor. Era un om de cultură şi un mare îndrăgostit de arta populară. Nu mai vorbesc de capacitatea lui de a organiza şide a administra teatrul... De atunci, rareori mi s-a mai întîmplat să întîlnesc într-un colectiv asemenea disciplina şi ordine.

— Cam ce roluri aţi jucat atunci ?— Am débutât într-o piesă de Sorbul. Am jucat-o apoi, printre altele, pe

Eugénie Grandet. Mai important însă decît ce am jucat este ceea ce am în-văţat atunci.

— Anume ?— Foarte multe lucruri. De pildă, m-am familiarizat eu legile spaţiului sce

nic. In montările lui Victor Ion Popa nu existau spaţii scenice moarte, nefolosite. în decorurile lui nu întîlneai elemente în sine, străine de joc. La el „juca" oricemobilă, orice element de recuzită. Actorul trebuia să ştie să evolueze în spaţiulscenic şi să-1 valorifice la maximum, fireste, în funcţie de cerinţele rolului. Sub

îndrumarea lui Victor Ion Popa erad conştient că pe scenă exişti totdeauna înraport eu partenerul şi eu tot ce te înconjoară.

Tot acest regizor mi-a trezit atenţia faţă de bogăţia naturii umane, de varie-tatea ei de manifestări El m a învăţat să privesc în mine şi să privesc oamenii



Anca din » Năpasta" de I. L. Ca-rayuue

— Asta se întîmpla eu fiecare roi pe care îl jucaţi ?— Aproape. Singurul moment care mi-a adus un fel de eliberare, mi-a deschis,

parcă o poartă a fost întîlnirea eu Puterea întunericului eu rolul Marina Regi

dus o fuziune ciudată : deşi jucam, evident, într-o maniera expresionistă, n-aminterprétât niciodată personajul fără emoţie, nu 1-am jucat niciodată „la rece". Şiniciodată nu m-am plictisit de el. Poate şi fiindcă Sava pretindea şi ştia să obţinâmaxima mobilizare a tuturor forţelor noastre actoriceşti — o ardere intensâ la



maxima mobilizare a tuturor forţelor noastre actoriceşti o ardere intensâ lafiecare spectacol.

ÎNTÎLNIREA CU REPERTORIUL NOU ; STANISLAVSKI— Şi iată că viaţa m-a adus în faţa unor roluri eu totul noi pentru mine :

repertoriul sovietic. Primul roi interprétât a fost acela al Klavdiei Petrovna dinPuterea cea mare.

între repertoriul nou şi schimbarea bruscă a preocupărilor de viaţă, lărgi-rea orizontului de fiecare zi, ş-a produs o osmoză. A fost o frămîntare care a d?ter-minat desprinderea mea din lumea teatrală mică, izolată, în care trăisem pinăatunci. îmi aduc aminte de prima mea recitare din Maiakovski, la un festivalArlus. Recitam din „Poemul lui Octombrie" ; nu înţelegeam foarte multe din cedeclamam, dar plîngeam eu hohote ; ca mulţi actori, încercam să suplinesc ceea ce nupricepeam printr-o supralicitare a emoţiei. La un asemenea festival, m-am întîlniteu Moni Ghelerter (recitam versuri de Vera Inber) ; el mi-a ridicat un colţ decortină, a început să-mi deschidă ochii, spunîndu-mi că aceastà poezie nu poatefi recitată fără înţelegerea justă a psihologiei omului sovietic şi a coordonatelor

vieţii lui. Mă izbeam de un mod nou de exprimare a unor sentimente care mi sepăruseră cunoscute, dar care, de fapt, erau şi ele noi.— Acesta ar fi, dupa cite înţeleg, inceputul celei de-a doua étape din bio-

grafia dumneavoastră scenică ; are vreo legătură perioada descrisă eu sistemullui Stanislavski ?

— Desigur. întîlnirea eu acesta a constituit momentul de răscruce. Intrasemla Institut ca profesoară fapt care mi-a folosit deoarece încercînd să-i învât pe



Vivie din ..Profesi ooea doamnci Warren" de Klavdia Petrovaa din „Pot erea eea mare"G. B. Shaw de B. Romaţov



lolia Boga din ..Surorile Bogs" 4c Horia In rolul titular din „Anna Karenina", dupăLovinescD Ley Tolstoi



personalităţi regi orale ariate l înd parte



personalităţi regizorale variate, luînd partela puneri în scenă originale. într-un ase-menea teatru, actorii ar trebui să poată

juca de toate. Acea „specializare", de celé

mai multe ori falsa, care ne condamna laun singur tip de roi, ar dispărea.Pentru realizarea unui asemenea

teatru complex, pe care sînt sigură că nunumai eu îl doresc, este absolut necesarantrenamentul permanent al interpreţilor.Actorii de mîine vor trebui să fie gâtaoricînd, pentru orice fel de reprezentaţie.De aceea, fiecare teatru ar trebui să fie

interesat astăzi în crearea unor „staţiuni-laboratoare", în care interpreţii să-şiexerseze mereu plastica, dictiunea, chiarfantezia.

— Revenind la realitate, cum ve-deţi evolutia teatrului nostru de astăzi ?

— Problema-cheie mi se pare cărămîne dramaturgia. Timpul nostru ne

cere să desăvîrşim un repertoriu nou, alproblematicii de azi, de aici, de la noi,repertoriu care să poată răspunde în ace-laşi timp cerinţelor publicului de la noi,reprezentîndu-ne eu deplină strălucire înansamblul teatrului universal. Sîntemchemaţi să vorbim unui spectator a câruipersonalitate devine din ce în ce mai

este mai mult decît binevenit. Ca şi toate indemnurile la acţiuni mai sistematicede răspîndire a culturii teatrale.



p— Cum priviţi noile forme de spectacol pe care le preconizează unii dintre

regizorii şi scenografii noştri ?

— Anumite încercări cer şi numite texte. Oricum însă, mi-ar plăcea sa asist

la cit mai multe exper ien ţe îndrăzneţe, şi chiar să iau par te la ele ; socotesc caele ar fi utile chiar dacă n-ar coincide întotdeauna eu mari realizări, chiar dacăunele dintre ele ar „cădea". Pentru noi este o necesitate vitală să trăim, să vedem,să încercăm modalităţi de spectacol îndrăzneţe şi variate. Poate că ar fi binte săexiste o sală rezervată în întregime experienţelor, un studio care să fie într-adevărexperimental. S^a ridicat în ultimii ani o generaţie foarte dotată, o echipă deoameni de teatru care mustesc de initiative : numele lor sînt cunoscute — Fen-ciulescu, Esrig, Cernescu, Horea Popescu, Giurchescu, Moisescu. Fără să mai vor-bim de pleiada de actori tineri foarte talentaţi care au venit în teatru. Dacă arexista un studio, fiecare din aceşti tineri regizori ar putea să monteze — săzicem, o data pe stagiune — spectacolul pe care îl visează, şi fiecare dintre eişi-ar găsi complementul în scenograful şi actorii aleşi anume pentru a participala aceste spectacole. S-ar antrena astfel regizorii şi actorii, s-ar forma şi gustulpublicului, receptivitatea lui faţă de nou. Poate că, pe lîngă un asemenea teatru,s-ar putea mobiliza şi un detaşament puternic de dramaturgi. Poate că astfel amasista şi la apariţia unor piese mai compacte, mai dense, eu roluri mai bogate.

tntrevederea se încheie eu un apel la fapte :

— Aş dori atît de mult să nu râmînem la cMvinte ! „E timpul faptelor" —vorba lui Maiakovski. Ceea ce doresc în primul rînd, pentru toţi colegii mei deteatru şi pentru mine, într-un viitor cît mai apropiat, sînt faptele îndrăzneţe, euadevărat înnoitoare.

Ana Maria Narti

EDUCAŢIA TEATRALĂA PUBLICULU



Dœ^(§(D[p(£[PDtPD l(D UDQtODCPEDOOD d ® Î(D [PIECE

illfln S S 3 W foarte bine cînd publicul vine la teatru, dar teatrul trebuie, la3 8 & B f^ H r m dul lui, să meargă de-a dreptul în mijlocul spectatorilor, fiindcăy Ş _ ^ ^ ^ 4 B p m t destul de numeroşi aceia pe care împrejurări de ordin obiectiv■ Ë K f l (distanţa prea mare de un centru cultural, ocupatţiile de fiecare zi)

îi împiedică să frecventeze sălile de spectacol. Este o catégoriefoarte însemnată de iubitori ai scenei care nu aşteaptă decît prilejul de a-şi ma

if t f ţi l t tă Ei bi t bli i ţi t i fi

(Celebrul 702, spre exemplu, 320 ; Prietena mea Pix, 210) şi au grupat în jurul lorzeci de mii de spectators cît faptul că ele au fost jucate în faţa unui public insufi-cient sol-'citat de alte colective artistice, relevînd marile lui disponibilitati pentruteatru. Bineînţeles, este mai lesne să joci într-un oraş mare, pe scena unui teatrucare-şi are spectatorii săi decît într-un cămin cultural sau în sala unui cinemato-



care şi are spectatorii săi, decît într un cămin cultural sau în sala unui cinematograf, dar cît este de stimulatoare emoţia deşteptată de un public tînăr !

Fireşte, munca echipei nu a fost dintre celé mai uşoare în aceste turnee pre-lungite şi în împrejurările unsi ierni friguroase. Nu o data viscolul a blocat drumu-

rile, silind actorii sâ ducă ei înşişi recuzita sau, aşa cum s-a întîmplat la Médias,obligîndu-i — din pricina faptului că maşinile ce transportau garderoba nu reuşi-seră să-şi croiască drum — să joace în costumele lor de fiecare zi. Dar nici unadintre localitătile itinerariului n-a fost ocolită. Poate fi însă o bucurie mai marepentru un artist decît aceea de a-şi face cunoscută arta în fata unor noi contingente de spectatori, care vor păstra, uneori pentru ani întregi, amintirea întîlniriilor eu teatrul ?

Experienţa din această stagiune a Teatrului de Comédie nu trebuie abando-nată. Ar fi şi greu de altminteri. Spectatorii vor căuta ei înşişi toate prilejurilepentru a invita alte colective în mijlocul lor.

E. Dinesc

După cum se ştie, piesa lui TennesseeWilliams ne prezintă cîteva fiinţe careau încercat sau încearcă să se smulgădintr-o lume asfixiantă, în care filis-tinismul răul şi violenta au pecetluit

de viaţă a eroinei. Tot timpul, în joculSilviei Ghelan este o încordare carese transmite publicului, atît în momen-tele cînd vocea coboară pînă la şoaptă,cît şi în momentele cînd se dezlănţuie



tinismul, răul şi violenta au pecetluitnumeroase existenţe, alterîndu-le uma-nitatea. Uciderea eroilor pe care soa-rele aspiraţiilor de mai bine şi de mai

frumos nu i-a făcut să-şi piece ruşi-naţi ochii, naufragiul moral al persona jelor tîr îte de acel bătr în maestr ual solitudinii care e disp erare a expri ma în piesa lui Tennessee Williams fero-citatea unei societăţi. A unei societâţi în care unii cumpără, iar alţii sîntsiliţi să se vîndă, în care dragostea

este un ultragiu, în care rasismul estepentru clasele dominante o sumbră pa-rolă de comuniune, în care oameniistabilesc între ei raporturi de ipocrizie,de reciprocă îngăduinţă în ticăloşie,de ură.

în spectacolul clujean, accentele re-

giei au căzut pe momentele-cheie aiepiesei (estompîndu-se tot ceea ce subcondeiul neclarificat al autorului erareflecţie eu privire la destinul omului

în general), intensificîndu-se înfr untă -rile dintre personaje şi imprimîndu- li-seun ritm intens şi rapid. Naţionalulb î fă i èl

cît şi în momentele cînd se dezlănţuieeu patim ă, cerîndu-ş i drep tul la oaltfel de viaţă şi în care să înfloreascăbucuria dragostei.

Ligia Moga a fost Carol, fiinţa în-setată de iub ire şi care se afundă într-o singurătate neliniştită, mereu încăutarea disperată a unei imposibilefericiri, exilată la marginea unei so-cietăţi ce a făcut din ea o victimă. în

întruchiparea artistei, Carol rămîne ofăptură în care arde eu pîlpîiri repezio flacără tristă, totul în această eroinătînără fiind deznădejde şi zbatere, şiiarăşi speranţă. Reuşită este şi com-poziţia Mariei Blănaru-Rusu în rolullui Vee Talbot t (femeia oprimată de unsoţ tiranic şi a cărui profesie este re-presiunea oricărei sclipiri de omenie),

eu toate că trebuie semnalată o anume monotonie a tonului.Pe Jabe Torrance îl joacă Tănase

Cazimir, şi interpretarea sa are multevirtuţi, căci vedem cum în fibra ceamai ascunsă a personaj ulu i se află în-tip ări tă ca şi pe chipul său o eruz ime

plus, interpretul are o dicţiune defec- cronica dramatică nu are în nici un



plus, interpretul are o dicţiune defectuoasă. pronunţîndu-şi replicile înecatşi trecînd fulgerător peste nuanţele delicate ale textului.

Orfeu in infern pe scena TeatruluiNational din Cluj constituie — în an-samblul său — un spectacol pe care

cronica dramatică nu are în nici uncaz dreptul să-1 omită. Spectacolul senumără printre celé mai merituoaserealizări ale scenelor noastre, dovedindprezenta la Cluj a unor forţe artisticede prim rang.

B. Elvin

TEATRUL „C. I. NOTTARA"

„PRIMA Zl DE LIBERTATE" de Leon Kruczkowski

Dat a premiere i : 15 ian uar ie 1963. Regia : Sanda Manu şi Mirce a Avr am. Scenograf ia : Mir cea

Marosin. Distri buţia : Cristea Avra m (Jan) ; Ion Dichiscanu (Mihal) ;f Sand u S ticl aru (Heron im) ; IonHopa (Pav el) ; Vasile Lupu (Carol) ■ Geo rge Cons tant in (Anzelm) ; Georg e Sion (Do ctonil ) ; Ion Dam ian(Grimm) ; Mag dal ena Buznea şi Cris tma Tac oi (Inge) ; Rodica S and a T uju ian u (Luzzi) ; Vic tori aDobre (Lorchen).

Cinci oameni tineri. cinci ofiţeri po-lonezi, au fost smulşi din viaţă şi în-

tatea pare să aibă de suferit de peurma libertăţii de a alege, deplina cla-

cutat eu prilejul comentării reprezen-taţiei Teatrului de Stat din Sibiu.Punînd în scenă piesa la Teatrul

„C. I. Nottara", regizorii Mircea Avramşi Sanda Manu au fost, pare-se, preo-

tot parcursul spectacolului — eu roadecare nu pot fi trecute uşor eu vederea.Purtătorul de cuvînt al autorului,

Jan, a fost interprétât de CristeaAvram. Tînărul actor a jucat eu con-



ş , p , pcupaţi să sublinieze, eu precădere, va-lorile şi desfăşurarea acţiunii ea atare,neglijînd pe cele conţinute în replici,prin care se transmit nemijlocit ideilepromovate ori respinse de piesă. Do-rinţa de a incorpora în caractère şi înrelaţiile lor aceste idei — îndreptăţită,fireşte — se cerea însă împlinită nufără a ţine seamă de caracterul ade-sea discursiv al textului dramatic ju-cat. încercarea de a estompa acestaspect propriu piesei lui Kruczkow-

ski s-a dovedit de aceea riscantă.Semnificatiile ei au fost doar înparte scoase eu claritate în relief ;o vizibilă inegalitate de tonuri, de ex-presivităţi şi forţă de comunicare Entre diferitele momente aie acţiunii eizbitoare : scene bogate în sensuri al-ternează eu scene ca cea din finalulactului I, nejustificat agitate, golite de

înţeles ori străine de spiritul şi sub-stanta grava, majora, a textului. Efor-tul actoricesc s-a desfăşurat însă — pe

jvingere, eu căldură, făcînd uz în modfiresc de farmecul său personal ; amremarcat capacitatea sa de comunicareeu partenerul, siguranţa mişcării see-nice ; din păcate, el n-a dominât înscenă aşa cum eroul său domina întext, pentru că nu s-a bizuit pe forţaideilor rolului. Jocul lui Ion Dichi-seanu (Mihal) a fost mai exterior, in-terpretării sale lipsindu-i discreţia defond a personajului. Actorul face preamulte gesturi „frumoase", pozează, ră-

mînînd fixât în atitudini nefireşti. Celde-al treilea interpret, Sandu Sticlaru(Heronim), întotdeauna capabil să„treacă rampa", a adus de data aceasta

în roi prea mult din amintirea roluri-lor sale anterioare ; bonomia de esenţăpopulară, umorul sfătos, gesturile uşorneglijente au rămas aie actorului şinu aie personajului, nu i s-au potrivit,

ci 1-au împovărat parcă. Un desen precis, în linii fine, a créât George Sion în rolul Doctorului.

Cea mai inleresantă realizare înspectacol este aceea a lui George Constantin în rolul lui Anzelm, profesoruldezumanizat de propria-i laşitate, pecare egoismul în forma cea mai féroce

tiţa apare dezrădăcinată, uimită deaceastă lume în care este obligată sărenunţe de timpuriu la copilărie, şi în-cearcă să înţeleagă ce se petrece în

jurul ei (interesantă scena dintre ea



care egoismul, în forma cea mai féroce— egoismul de natură intelectuală şimorală —, 1-a dus pînă la dispreţulfaţă de noţiuni dintre celé mai

sfinte — libertatea, dreptatea, curajul,demnitatea de om. Creaţia lui GeorgeConstantin se deosebeşte de cea a luiNicu Niculescu, de la Teatrul de Statdin Sibiu ; el i-a conferit perso naj ulu iun aer de detaşare senină, ds blîndeţeindiferentă şi atotînţelegătoare, o voceobosită şi nişte ticuri de profesoraş —toate închegîndu-se într-un tio de de-căzut, deloc mai puţin primejdios de-cît cel caracterizat prin acea lucire deneb uni e strălucito are, cu mv a veselă,din spectacolul sibian.

Tnterpretele celor trei fete au fostMagdalena Buznea (Inge), Rod'ca

Sanda Ţuţuianu (Luzzi) şi Victoria Do-bre (Lorchen). Ultimele doua au izbutitdestul de bine; Rodica Sanda Tuţuianua créât o Luzzi robustă şi vivace, ca-pabilă să se adapteze oricăror împre- jurări (eu excepţia unor momente dinprimul act cînd pedalînd prea mult

jurul ei (interesantă, scena dintre eaşi Profesor). Magdalena Buznea însăeste vizibil depăşită de roi. Eroina eipare o fiinţă nehotărîtă şi slabă, osci-lînd între două lumi, o fată mai de-grabă insignifiantă, care făptuieşte laun moment dat un act ce pare lipsitde orice fundamentare. Actriţa nu i-aintuit caracterul pătimaş, concentrâtspre o singură ţintă, violenta îndelungreprimată, refuzul tenace de a acceptacea mai mică schimbare a credinţelorei fanatice, n-a ajuns pînă la rădăcinaacestor trăsături — educaţia demen-ţialăprimită în adolescenţă; din aceastăpricină, personajul a apărut confuz, iarpedeapsa dreaptă primită, oarecum ne-motivată.

Decorul spectacolului, semnat de

Mircea Marosin, oferă actorilor un spa-ţiu de joc larg, însă este lipsit de forţăsugestivă, nu creează atmosfera spe-cifică textului. Numărul mare ds uşi,coridorul semicircular créât în modconventional încarcă inutil rmşcareascenică în ceea ce pri veş te tab lou l de



lor de a rezista şi a învinge în numelecauzei libertăţii şi demnităţii umane,se sprijină eu deosebire pe urmărireaminuţioasă a mişcării gîndurilor, aecoului pe care îl trezesc în conştiinţa

la care ajunge eroina acţionînd în nu-mele principiului solidarităţii omeneşti,cutezînd să înfrunte toate primejdiile,chiar şi moartea, pentru a înmormîntatrupul luptătorului ucis.



ecoului pe care îl trezesc în conştiinţapersonajelor cele mai mărunte şi, înaparenţă, neînsemnate gînduri şi ges-turi

Regizorul Minai Dïmiu a încercat sărezolve sarcinile dificile aie textului,sprijinindu-se îndeosebi pe actori ti-neri, încrezător, pe bună dreptate, întalentul şi posibilitatea lor da a găsiresurse cît mai variate, pentru a daexpresie scenică frămîntărilor diverse

şi impulsiunilor sufleteşti ale eroilorlui Karvas.Spectacolul a pus în évidente efortul

interpretilor de a realiza o compozitiecare să asigure tonul sobru cerut dedezbatere. Priviţi sub prisma experi-mentului, tinerii actori au cîştigat, euocazia muncii la acest spectacol, ex-

perienţă în ceea ce priveste exprima-rea sentimentelor omeneşti printr-un joc reţinut, încălzit de emoţie, de ten-siune lăuntrică. Dar, mai puţin obiş-nuiţi probabil eu acest gen de teatru,ei n-au reusit să realizeze personajelela acele dimensiuni care să prileju

trupul luptătorului ucis.Naivitatea şi caracterul prea infantil

conferite de Al. Azoiţei lui Iosef Haj-man au ştirbit şi ele din valoarea şi

semnificaţia pe care trebuie s-o capete în spectacol acest adolescent, căruia ise dezvaluie pentru prima oară ororilerăzboiului

Obişnuiţi eu fantezia creatoare a luiSt. Mihăilescu-Brăila şi eu talentul săude a contura viu şi colorât un carac-ter, ne-a surprins, de data aceasta, lipsade profil şi de împlinire artistică aProfesorului, pe care 1-a înfăţişat rece,neajutorat, pe un ton plîngăreţ.

Mult mai apropiate de imaginea ro-lurilor pe care le-au avut de întruchi-pat sînt interpretările lui SebastianRadovici în laşul Zeman şi Sabin Fă-

gărăşanu în muncitorul Zaris.Tniţiativa regizorului de a încredinţatalentaţilor actori Ion Vîlcu şi ŞtefanBănică roluri opuse celor în care aufost distribuiţi de preferinţă pînă acume desigur interesantă din punctul devedere al scoaterii la lumină a unor



légère, sensibilitate, fantezie — ştiesăintervină eu pricepere şi tact, atunci

cînd trebuie, pentru a deschide pe rîndtinerilor eroi ai piesei, Volodea şi Iulia,cîte o fereastră spre înţelegerea vieţii.In legătură eu rolul educatorului Nina

piesei, simplă, discretă, foarte suges-tivă.Rolul instructorului de pionieri Vo

lodea Maximov a fost abordât eu înţe-legere de Mihai Dogaru, care a pusaccentul în primul rînd pe reliefarea



In legătură eu rolul educatorului, NinaIvanter se opreşte şi asupra definiriirăspunderilor pe care le au părinţiifaţă de copil. De unde încep şi unde

se termina ele ? Cîteva situaţii, laconicşi expresiv rezolvate, sînt menite sădea răspuns acestor noi întrebări, lăr-gind sfera de interes a piesei.

Foştii copii a fost pusă în scenăla Teatrul Tineretului de ConstantinCodrescu. Incă un actor care îşi în-cearcă forţele în regie. Şi spectacolul

poartă îndoita amprentă a unui regi-zor-actor şi a unui debutant. Mai întîi,o îndrumare preţioasă, în compunereacelor mai multe dintre roluri şi înrelaţiile dintre actori, spre o interpre-tare care nu se opreşte la datele desuprafaţă, grija de a pune în valoaretextul, în primul rînd prin actori— ceea ce a făcut ca ideile piesei să

apară limpezi în spectacol —, scrupu-lozitatea şi migala în lucrarea fiecăreiscene în parte.

Excesiva grijă faţă de amănunt a în-depărtat însă pe regizor de viziuneade ansamblu. Spectacolul nu se leagăîn suficientă măsură, nu are încă rit-

accentul în primul rînd pe reliefareaconştiinţei răspunderilor pe care o ca-pătă eroul. Am vrea să-i atragem aten-ţia asupra unui uşor retorism, care se

cere a fi înlăturat. Tatianâ Popa (Iulia) a dat viaţă mai firesc întrebărilorşi transformărilor pe care le trăieştepersonajul, adăugînd şi ceva din far-mecul propriu adolescenţei. Acelaşi far-mec a fost adus în scenă, în doua roluri episodice, de Magda Popovici (Lida)şi Ion Gheorghe Arcudeanu (Igor),

acesta din urmă într-o modalitate co-mică.Personajele-copii au fost interpretate

cu autenticitate de actorii-copii GabrielLiculescu (Iura Iakovlev) şi Adrian Li-culescu (Şura Stepuşkin) şi în traves-tiuri de Alexandrina Halic (KosteaIakovlev) şi Mariana Oprescu (SaniaTurikov). La aceasta a fost vizibilă o

desprindere de unele clişee a cărorfolosire am remarcat-o cu alte prile- juri. Interpretarea sa ni s-a parut deaceea, astă data, mult mai proaspătă.

Ion Manta a compus în culori lumi-noase chipul lui Vadim Nikolaevici, înfăţişîndu-1 ca pe un pedagog înaintat,

a doua distribute, şi Evei Pătrăşcanu.Interpréta are astfel prilejul a-şi am-plifica registrul de mijloace expresi-ve, încercîndu-şi puterile într-un roide o factura nouă pentru ea. Totuşi,judecînd după rezultatele acestei încer

sate direct publicului să fie din nourostite într-o maniera eu totul diferităde restul interpretării : aproape ca unfragment de recitare. Din pricina aces-tor linii divergente în comportare, ac-triţa pare puţin sigură pe roi şi în



judecînd după rezultatele acestei încer-crări, se poate presupune că regia nu alucrat îndeajuns de atent eu noua interpréta. Deşi a intuit just fondul per-sonajului, care ascunde — sub provo-carea impertinent aruncată mediului,prin întreaga sa comportare — o adîncădeznădejde, Eva Pătrăşcanu nu a izbu-tit încă să dea unitate diferitelor eiipostaze scenice. Ea o joacă la începutpe femeia uşoară, arogantă şi stridentă,eu o risipă de gesturi şi atitudini

ostentative, sub care este greu să bă-nuieşti suferinţa, zbuciumul, adîneasingurătate a eroinei. Apoi, în actul alII-lea, actriţa schimbă aproape integral tonalitatea jocului său, trecîndla simplitate gravă, lipsită de oricenuanţă ostentativă, care din nou seasociază eu greu eu primele ei apari-ţii. Pentru ca, în final, replicile adre-

triţa pare puţin sigură pe roi şi, înmomentele de culminaţie, cînd rîde euhohote (şi o face, poate, chiar mai desdecît o cerea textul) sau cînd plînge,ea alunecă spre o uşoară artificialitate.Este o -slăbiciune adeseori întîlnită în spectacolele care se reprezintă eumai multe distribuai : interpreţii careintră în roi după premieră capătămai puţine îndrumări şi au mai puţintimp de lucru decît le-ar fi necesaipentru a ajunge să-şi finiseze inter-

pretarea. Şi este păcat, fiindcă şi acto-rii care atacă mai tîrziu partitura dra-matică au dreptul la o reală muncăde creaţie, şi spectatorii care asistă lareprezentaţiile celei de-a doua distri-buţii mérita un spectacol la nivelulpremierei.

A.

M. F.

FEBRE" de Horia Lovinescu

In spectacolul eu piesa Febre a luiHoria Lovinescu, munca susţinută a

i l i Mi Ni l i t

este evitarea accentelor melodramatice— îndeosebi a acelora care amenin-ţ fi l l t l l i i di i



regizorului Miron Niculescu cu inter-preţii unor roluri principale şi episo-dice a contribuit la stimularea şi aaltor cadre actoriceşti, păst rîndu-semontării scenice liniile directoare dinpremieră. Astfel, în rolul lui Neli, Mi-tzura Arghezi s-a concentrât, în primaparte a piesei, asupra notei de sensibili-tate desuetă a eroinei, pentru a-i justi-fica dezor ientarea, izolarea faţă de uni -ver sul uman necunoscut ei. Actr iţa atratat cu discreţie transformarea per-sonajului, marcînd cu calm şi pondère

scenică experienţa de viaţă căpătată încontactul nemijlocit cu reali tatea şicare contribuie la trezirea simţului res-ponsabilităţii, al solidarităţii umane,specific noii ipostaze a eroinei. Unprincipal merit al acestei interpretări

ţau finalul spectacolului — şi diri-guirea personajului către o traire ve-ridică.

Cati ţa Ispas a scos în relief frumu-

seţea morală a Ancăi Mereş, izbu-tind, mai cu seamă în scena de laIstria, să încadreze vibraţia profundăa acestui om cinstit în atmosfera devis şi féerie a tabloului. în alte roluri s-au remarcat Costache Diamandi(Danilov) — care a pus multă pasiune

în interpretarea chipului acestui co-munist — si Al. Giura (Simion), acesta

dînd persona jului un umor suculent,tonic, conturînd o fizionomie tipicăatmosferei din satul Danilovca, fără săizbutească însă pe deplin în demonstra-rea transformării personajului.

M. I.

Septirain Sever (Toma) si Mitznra Arghezi (Neli)

m e r i d i a n <»



ladrumDIN EXPERIENŢA UNUI DRAMATURGSOVIETIC

Ce să-i spun ? mă gîndeam. Ce-ar fi, mă rog, să o iau de la început, de ladrumul străbătut în avion ?* * *

Acul altimetrului încremenise de o bună bucată de vreme la noua mii de metri.



Sub noi — cerul, sau mai degrabă o pilota moale de nori de un albastru cenuşiu. în faţa noastră — undeva départe — o fîşie întunecoasă, aproape neagră. Acolo-domnea noaptea spre care zorea cu două sute douăzeci de metri pe secundă TU-104al nostru. Decolasem din Moscova la orele 6 seara. Urma să ajungem la Irkutskcătre miezul nopţii. Lăsasem soarele în urmă. Vălul albastru-cenuşiu începuse săprindă nuanţe roşii, ca să treacă apoi într-un liliachiu repede pătat eu albastru.Peste puţin ne cufundarăm şi noi în noapte.

— Foarte interesant ! — mi se adresă vecinul meu de fotoliu, un flăcău cam,de vreo optsprezece ani. — Aşa va să zică asfinţeşte soarele aici, în Răsărit. Dar

tare aş vrea să ştiu ce se vede dacă te înalţi şi mai sus...

Flăcăul îmi atrăsese atenţia încă la aéroport, la Moscova. In îmbulzeala dina-intea plecării, cînd ţi-e greu să-ţi dai seama cine pleacă şi cine rămîne, el sepăstrasinguratic de-o parte, încercînd — dar fără a izbuti — să-şi ascundă, sub un aerde indiferenţă, emoţia. Cînd 1-am surprins aruncînd o privire spre avion, mi s-aparut că văd pe faţa lui aşternîndu-se umbra unui regret, şi mi-am dat seama căpleca stăpînit de oarecare nelinişte.

S-a întîmplat să avem în cabina avionului locurile alături. Am căutat săintru în vorbă cu el. Toate tentativele mele dădeau însă greş. Flăcăul mă privea

cu neîncredere, tăcea cu încăpăţînare şi tot timpul se foia şi încerca să se înfundecît mai adînc în fotoliu ; credea, se vede treaba, că în chipul acesta avea să scapede mine. într-adevăr, mi-am dat seama că n-aveam încotro ; n-am mai scos aşa-dar nici o vorbă şi mi-am luat o carte. N-aveam însă nici un chef de citit. Apoi seaprinseră luminile şi furăm chemaţi la masă.

După masă, cîîid ne-am reluat locurile, vecinul meu începu să cate întruna,cu nelinişte la ceas Luase el mai întîi o revistă şi încercase s o citească dar o



Dramaturgul sovietic MihailŞatrov

din pricina mustràrilor ; dar are fata asta un fel de a te privi drept în ochi carete face să te cutremuri, nu alta. Nataşa plecă abia după miezul nopţii, pe la unu.Toată casa se culcase. Doar eu mai vegheam. Deschisei încetişor usa după dînsa.Ajunsă în stradă, a întors capul ; m^a zărit, dar nu s-a oprit : plecase, şi a ramasbun plecată. Nu m-au dat afară din Comsomol : fiecare e liber să facă ce vrea...Colegii mei au hotărît însă să mă socotească pentru totdeauna şters de pe lista



Colegii mei au hotărît însă să mă socotească pentru totdeauna şters de pe listapromoţiei noastre. M-au renégat, prin urmare. N-am dat mare importanţă faptu-lui. Nu vor să mai ştie de mine ? Treaba lor, să fie sănătoşi — îmi ziceam. N-o

să-mi fac inimă rea din pricina asta.Trenul eu care urmau să piece colegii pornea seara tîrziu. Pe peron se adu-nase să-i petreacă o mulţime de lume. Venise şi fanfara pompierilor. Băieţii scoa-seră din bagaje instrumentele şi începură la rîndul lor să cînte. Din trompeta meacînta acum Tolka Sivolapov. Mă ascunsei după un chioşc de ziare. Nataşa mă ză-rise. Am văzut că dă să vină spre mine : am fugit. E aproape un an de atunci.N-am mai întîlnit-o. Adresele pe scrisorile ce mi-au fost întoarse sînt scrise demîna ei. Asta-i tot ce mai ştiu despre dînsa.

La 1 august am plecat la Leningrad. M-am inscris la Institutul de transpor-turi pentru examenul de admitere. Am căzut. întors acasă, începui să lucrez, cînd într-un loc, cînd în altul. Nu-mi puteam găsi o muncă pe placul meu. îmi veneagreu singur. Băieţii începuseră să série de acolo din Siberia. Erau mulţumiţi şi nuse plîngeau de nimic. Treceam pe la părinţii lor, care îmi dădeau scrisorile să lecitesc. Nici unul nu întreba de mine.

într-una din zile, Leonid Mihailovici, directorul nostru, îmi trimise vorbă,printr-un frate de-al meu mai mie, să tree pe la dînsul. Nu m-am dus. Am avutapoi nişte necazuri şi, timp de doua luni, rămăsei fără de lucru. N-am mai putut îndura şi, de Anul Nou, le-am scris eu colegilor. După zece zile, scrisoarea mi s-a înapoiat nedeschisă... Ce s-a mai întîmplat după aceea, ştii acum şi dumneata.Toate aceste zece scrisori s-au înapoiat nedeschise. Mi se propusese, e drept, întretimp, să plec pe un şantier ; eu însă ţineam morţiş să mă duc acolo unde sefl i l ii i Abi t i 1 ă t t L id Mih il i i ă i d hid



PERSPECTIVEALE



ALE

TEATRULUIMODERN

DOUĂ MĂRTURII : MICHEL SAINT-DENISSI KENNETH TYNAN

oui, originalitatea, formele inédite par a constitui azi principala problemă de creaţie a artiştilor. în numele acestui nou, atunci cînd este fais înţeles, se săvîrşesc erori grave. în Occident, aberantele

TIMPUL—FACTOR DE ÎNTINERIRE



— Da, ştiu că sînteţi regizor. Am auzit că aţi montât Livada de vişini deCehov, la Old Vic, într-un fel eu totul nou.

— Nu ştiu dacă am descoperit ceva nou ; era o dorinţă veche de-a mea săpun în scenă Livada de vişini. Eram tînăr, n-aveam decît 25 de ani, cînd am văzutpiesa jucată de trupa lui Stanislavski, eu Kacealov şi Knipper-Cehova în rolurileprincipale.

— A fost, după cite am auzit, un spectacol mare.— Da, şi m-a impresionat atît de tare, jocul actorilor şi regia mi s-au parut

atît de extraordinare, încît au zdruncinat itoate principiile antirealiste de teatru, în care crezusem pînă atunci. în Anglia, tradiţia vrea ca spectacolele cehoviene sa creeze un climat de

duioasă mélancolie, în care personaje ca Ranevskaia şi Gaev — în ciuda absur-dităţii lor — să atragă simpatia spectatorului. în felul acesta a montât TyroneGuthrie, în 1932, la Old Vic, Livada de vişini, eu Charles Laughton. Chiareuampus Trei surori, prin 1938, la Londra, şi am répétât Livada înainte de război (n-amapucat să dau premdera din cauza declarării războiului, conform acestei tradiţii

— tradiţie care răspunde, de altfel, ataşamentului englezului pentru trecut.Dar, regăsindu-mă azi în faţa textului lui Cehov, mi-am dat seama că ten-dinţa — foarte accentuată în spectacolele cehoviene din Occident de pînă acum —de a reprezenta nostalgie tot ceea ce este légat de trecut este eu totul greşită.

— Aveţi dreptate.— După aproape 50 de ani de la Revoluţia din Rusia valoarea unor per

CALEA NOULUI ÎN TEATRU E MAI ALES DRAMATURGIA Dar calea noului in teatru e mai ales dramaturgia. Am avut prilejul să-l în-

tîlnesc şi să stau de vorbă eu Kenneth Tynan, cronicarul dramatic eel mai cunoscut al Angliei primul care a salutat încă din 1955 apariţia noii generaţii de scriitori



al Angliei, primul care a salutat, încă din 1955, apariţia noii generaţii de scriitori„furioşi". Mi-a vorbit despre teatrul englez contemporan.

Kenneth Tynan e tinăr — are aproximativ 35 de ani —, blond, désirât, dînd

impresia unui băiat eu pantaloni veşnic scurţi, pentru cà se inalţă prea repede. Incontrast eu aspectul său, felul în care vorbeşte e deosebit de îngrijit : rar, corect,màsurat, ca un càrturar.

— în Anglia, în ultimii ani, dramele burgheze şi comediile bulevardiere nus-au mai bucurat de succès. Teatrul comereial devenise falimentar. Atunci a apă-rut un grup de 15—20 de tineri, care nici azi nu au trecut încă de 30 de ani, dramaturge viguroşi, care s-au impus. Majoritatea fac parte din mişcarea socialistă

din Anglia.— De ce sînt numiţi „furioşi" ?— Pe toţi îi caracterizează nemulţumirea faţă de societatea în care trăiesc.

Sînt supăraţi (angry) pe ea. Această comună răzvrătire a lor ne-a făcut să-i numim„tinerii furioşi" (angry young men). Eu îi privesc eu mare nădejde. Sînt nişteoameni care au ceva de spus şi nu se sfiesc s-o facă răspicat. Veniţi din regiunidiferite ale ţării, din medii diferite, unii dintre ei ridicaţi chiar din rîndurilemuncitorimii, au introdus în literatura noastră un ferment revoluţionar, redîndu-i

acesteia ceva din forţa pe care o pierduse.— Din punctul de vedere al modalităţii artistice, piesele lor se înrudesc ?— Nu. Arta lor e foarte variată. Unii atacă direct o tematică socială,

alţii se mărginesc a vorbi despre problemele lor personale, dar în aşa fel încît sapoată fi înţeleşi de mulţi ; alţii folosesc metafore fantastice şi, în sfîrşit, unii, rîsul.Ca putere de convingere, ca expunere a concluziilor amare la care ajunge, JohnOsborne mi se pare cel mai remarcabil Révolta lui e izolată dar strigătele sale tre

Pînă în 1955 — anul cînd a apărut Priveşte inapoi eu mînie, a lui JohnOsborne —, actori consideraţi buni, în Anglia, erau cei înscrişi la şcoala lui Sha



, ţ , g , ş şkespeare, actori clasici, formaţi conform tradiţiei, pentru a juca în piese clasice, numoderne, actori într-adevăr mari, ca Laurence Olivier şi John Gielgud. Dar imagi-

naţi-vi-1 pe John Gielgud în rolul unui şofer sau al unui miner ! E ca şi cum eum-aş lua la lup tă cu cam pio nul mond ial de box... Peste put eri le noa st re ! Oda tă cuapariţia tinerilor dramaturgi, s-a simţit nevoia unui ait fel de actor. Eroii lor făceauparte din clasele de jos aie societăţii, care nu apăruseră pînă atunci pe scenă decît

întîmplător, sub forma de caricatura sau de roluri episodice, comice, amuzante. Iatăcum, de azi pe mîine, un numar enorm de actori de provincie, din teaitrele de car-tier, sau proveniţi din rîndurile muncitorimii, au devenit celebri. Căci piesele erauscrise, rolurile existau, iar vechea generaţie nu era pregătită pentru ele. Aşa s-au

afirmat Kenneth Haye, interpretul principal din Priveşte înapoi cu mînie ; AlbertFinney, care a jucat în ultima piesâ a lui Osborne ; Peter O'Toole, apărut în The Long and the Short and the Tall (piesa antirăzboinică a lui Willis Hall) ; şi actriţeca Joan Plowright... Aţi auz it de ea ?

— E soţia lui Laurence Olivier.— După mine, e cea mai bună din generati a ac torilor tineri (am v ăzut -o

prima oară jucînd rolul principal în Roots (Rădăcini) de Wesker. Sînt curios săvăd cu m vor fi copiii lor. Ar put ea întemeia o dinast ie : cel mai b un actor dinvechea pleiadă şi cu cea mai bună actriţă din noua generaţie. Primul copil s-aşi născut.

— Deci în. Anglia exista, în momentul de faţă, două categorii de actori, binedefinite : cei tineri şi cei... — cum să-i numesc ? — ...clasici ?

— Cei clasici — deşi. repet, pe nt ru uni i am o stimă deos ebi tă — apar , încomparaţie cu ceilalţi, demodaţi, rămaşi parcă din alte timpuri. Alianţa organică

*RÇMÏER£

UN SCHIMB DE EXPERIENTĂ ARTISTICA



între Theater der Freundschaft din Berlin — R. D. Ger-mană — şi Teatrul Tineretului din Bucureşti au fost pusebazele unei fructuoase colaborări artistice.

Kurt Rabe, director de scenă la teatrul berlinez, a montât la Teatrul Tineretului piesa lui Hans Albert Pederzani— Misterul cizmei, în timp ce Lucian Giurchescu a regizat la Theater der Freundschaft Băiatul din banca a doua de Al. Popovici.



Use Rodenberg, directoare la„Theater der Freundschaft",Berlin (R.D.G.)

Regizornl Kurt Rabe de la„Theater der Freundschalt",Berlin (R.D.G.)

Dramatnrgul german HansAlbert Pederzani, antorul pie-sei „Mistenil cizmei"



u

'£MIER£Teatrul de Stat din Bacău



Experienţg în slujba noului

Mihail Kedrov, cunoscut actor şi re-gizor al M.H.A.T., a publicat recent,

în revista „Teatr", un interesant arti-col, in tit ulâ t „Gîndu ri des pre ' teatr u", în care ridică unele problème ce preo-cupă îndeosebi opinia publică teatralăsovietică.

fără terne majore, nu exi sta niciteatru contemporan.

Bineînţeles, nu t rebuie să uităm ceade-a tre ia forţă — critica ; aceas ta

poate avea un roi foarte util — ho-tăritor chiar. Arta teatralà are nevoiede un ajutor dat de pe poziţii princi-piale, nu lovind şi peda lînd numai asu-pra lipsurilor, ci văzînd, subliniind şi

în accepţia modernă a cuvîntului. Sta-nislavski şi teatrul M.H.A.T. au pusaltfel problema : expresia complexé şisuperioară a artei teatrale, care include rolul realizat de actor, este spec-

lunga mea viaţă am avut ocazia sălucrez cu numeroşi autori. în anii ti-nereţii mêle am lucrat cu Gorki. Aş^putea spune că munca mea cu auto-rii am început-o cu el. Am lucrat



ptacolul, acea sinteză a tuturor forţelorcreatoare, care dezvăluie cu maximumde eficienţă ideea piesei.

Sistemul créât de Stanislavski oferăregizorului suportul, baza care-i per-mite să creeze spectacolul. Dar artaregizorală nu constă numai în construi-rea unui spectacol după canoanele în-

deobşte acceptate. Lucrul cel mai pre-ţios, după părerea rnea, pe care îl rea-lizează regizorul contemporan este artade a dezvălui în spectacol ceea cevede şi înţelege el în viaţă. Şi trebuiesă vezi, cu profunzimea care te carac-

terizează ca artist, şi ceea ce nu vedespectatorul. Sistemul este foarte pro-fund, deosebit, atotcuprinzător, şi deaceea interpretările lui sînt din celémai variate. Individualitatea regizoru

pcu Korneiciuk, cu Pogodin, cu Kron,cu Kaverin, cu Vsevolod Ivanov, cu

.Bulgakov şi cu mulţi alţii. Nu facdecît să repet un adevăr îndeobştecunoscut, dar care, din păcate, trebuierépétât mereu — că fiecare autor, fie-care individualitate creatoare, necesi-tă o comportare, o metodă diferitădinpartea regizorului.

Şi acum, o ultima problemă : problema tineretului. Problema schimbu-lui de mîine. Tineretul, care preiaştafeta din mîinile noastre, aie vechiigeneraţii, trebuie astfel format încît

să devina un schimb demn. Problemaeducării lui este o problemă esenţia-lă pentru viitorul artei teatrale sovie-tice. Şi acest viitor depinde numaide noi. De noi depinde înflorirea lui".

scenograf ; discuta principiile de inter-pretare a operelor dramaturgiei clasi-ce şi caracterizează piesele asupra că-rora a lucrat autorul însuşi — Akimov-regizorul.

de succese incontestabile : FrançoiseSagan.Piesa ei, Rochia mov a Valentinei,

este comentată în revista „Arts" subtitlul „Sagan în doliu ?". Pe prima pa



In unele capitole, Akimov comentea-ză în chip original şi subtil dramatur-gia clasică universală. Analizele luiexcelează în plasticitate, ceea ce leconféra o mare putere de convingere.

Ultimele pagini cuprind foiletoane,parodii şi glume, prin care Akimov sa-tirizează pe acei oameni de teatru, cri-

tici sau autori de memorii înstrăinaţide artă. Multe dintre fenomenele negative ale vieţii teatrale sînt de aseme-nea biciuite eu sarcasm. Cunoscutelelui maxime şi aforisme — „Reguli debonton" — au fost completate eu o sé

rie de „sfaturi" noi. Ele dovedesc încăo data profunzimea observaţiilor psiho-logice caracteristicà lui Akimov. DarAkimov nu se mulţumeşte eu ironiispirituale lipsite de adresă. Ironia lui

î t td î d t l i

gina sînt publicate cîteva cifre careconsemnează declinul succeselor teatrale aie tinerei autoare : de la Castelîn Suedia, care s-a jucat de şase su tede ori la Théâtre de l'Atelier şi denouăzeci şi doua de ori în turnee, laCîteodată, viorile, piesă reprezentatâde cineizeci şi cinci de ori la Teatrul

Gymnase. însemnările cronicarilor pemarginea ultimei piese sînt şi maitriste : „... autoarea îşi cunoaşte mese-ria, aşa cum o mai cunosc alţi trei-zeci şi şase, în orice caz, în aceeaşi mă-sură ca şi cei care fac reţete" — série

Gilles Sandier în „Arts". Şi RobertKanters, în „Express', vorbind despreDanielle Darieux, constata că protago-nistei „i s-a propus mai curînd o ro-chie decît un corp, o idee de personajî l d j" i î h i S fi

algerian. Yacine se distinge printr-unviguros talent poetic. El este adeseoricom par ât eu Federico Garci a Lorca.Cronicile vorbesc des pre frumuse ţeaimaginilor cupr ins e în texte le sale,

ale acestei căsnicii explodează, lăsîndsă iasă la iveală minciuna, compromi-surile, ipocrizia pe care s-a construit,ani de-a rîndul, convieţuirea celor doioameni.



despre mâiestria eu care tînărul dra-maturg stăpîneşte ritmul, despre origi-nal ul său simţ poetic. Dup ă cît sespune, piesa îmbină calităţile poezieipop ula re eu tehnica unei r afin ate poeziisavante şi posedă o mare putere de aemoţiona.

Un nou O'Neil, un tînârStrindberg, un Williams nordic?!

Aceste epitete copleşitoare sînt atri-buite, fără nici o rezervă, chiar în

titlu, de revista ame ric ană „Newsweek",unui nou dramaturg — Edward Franklin Albee. Revista merge atît de départe în aprecierile sale pozitive, încîtconsacra una din copertele sale acestuid t fl t î idă i

Este desigur prematur a face presu-punerd în legătură cu viitorul acestuidramaturg. Se pare însă că piesa luiposedă o mare putere de analiză psi-hologică şi se caraoterizează printr-oamărăciune care depăşeşte cadrul dra-mei intime, căpătînd valoarea protes-tului social. în orice caz, aprecierile

criticilor şi scriitorilor americani sîntdintre celé mai favorabile. DespreAlbee, Tennessee Williams a déclarât :„El este singurul mare dramaturg pecare 1-am avut vreodată în America".

O catedrâ de istorie şi esteticâteatrolâ la Sorbona

într-un număr recent al publica

celor ©liberate de celelalte facultăţi.Certificatul de studii teatrale este deun nivel înalt. Pentru a-1 obţine sîntnecesare două disertaţii scrise, de odurată de patru ore fiecare, şi trei

într-o interpretare de mare prestigiuRolurile principale au revenit în acestspectacol lui John Gielgud şi RalphRichardson.



examene orale. Prima disertaţie scrisăpriveşte istoria teatrului francez înlumina unui program limitativ; a douaeste o disertaţie de estetică teatralăsau de tehnică teatrală, pentru care nuse impune un program precis. Unul dinexamenele orale este consacrât teatrului francez : candidatul trebuie să ex-plice un pasaj dintr-o piesă franţu-zească, nu numai din punct de vedereliterar, ci fie prezentînd un proiect depunere în scenă, fie comentînd documente relativ la o realizare scenică.Celelalte doua examene orale se refe

ra la teatrul strain : o discuţie despreistoria teatrului şi un comentariu alunud text dramatic tradus în limbafranceză. Pentru aceste examene s-aorganizat un anume sistem de specia-

Diderot din nou pe scenâ

Cu prilejul aniversării a douăsutecincizeci de ani de la naşterea mare-lui iluminist francez, teatrele parizie-ne s-au adresat din nou textelor luiDiderot. Au fost însă reprezentate nu

piesele semnate de scriitor, ci adaptăriscenice după lucrări din alte genuri.Teatrul Michodière a reprezentat o ver-siune scenică, pregătită de Pierre Fres-nay şi J. H. Duval, a „Nepotului luiRameau" iar ait teatru a reprezentat

„Călugăriţa", o adaptare de Jean Gru-auilt, pusă în scenă de Jacques Rivette,după romanul cu acelaşi titlu. Dintreaceste doua spectacole, mai aies pri-mul, cu numai doua personaje, a

TEATRUL NATIONAL „I. L. CARAGIALE" prezintă :

Î



ÎN SALA COHEDIA0 scrisoare pierdută

de I. L. CaragialeEegia : Sică Alexandrescu

artist al poporului

Apus de soarede Barbu Delavrancea

Eegia : Minai Zirramaestru emerit al artei

Febre de Horia LovinescuEegia : Miron Niculescu

Regele Lear de W. ShakespeareEegia : Sică Alexandrescuartist al poporului

Anna Karenina, dupa romanullui L N Tolstoi

Vizita bătrînei doamne

de Friedrich DûrrenmattEegia : Moni Ghelertermaestru emerit al artei

ÎN SALA STUDIOSiciliana de Aurel Baranga

Eegia : Sică Alexandrescuartist al poporului

Fiicele de Sidonia DrăguşanuEegia : Alexandru Finţimaestru emerit al artei

Maşina de scris de Jean CocteauEegia : Alexandru Finţi

maestru emerit al artei

TEATRUL NATIONAL DIN CRAIOVASTAGIUNEA 1962 1963



STAGIUNEA 1962—1963

PREZINTĂ:RAZVAN ŞI VIDRA

de B. P. HaşdeuRegia : Valentina Balogh

LIUBOV IAROVAIAde K. Treniov

Regia : Georgeta Tomescu

ÎNCOTRO, FLĂCAULE?de Vera Panova

R i P t D

A 12-A NOAPTEJde Shakespeare

Regia : Georgeta Tomescu

CEI DIN URMAde Maxim Gorki

Regia : Valentina Balogh"]

NAPASTAde I. L. CaragialeRegia : Petre Dragu

FIICELE

M » ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ » ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ »



^mtms?

TEATRUL REGIONAL BUCUREŞTIPREMIERĂ PE TARA

„R Ă Z B O I l) L"Comédie In trei aete de CARLO GOLDONI

In romineşte de Florian PotraÎN DISTRTBUŢIE : Mihai Pălădescu, Dominic Stanca, Andreia Năstăsescu, DumitruDunea, Voicu Jorj, Dorina Lazăr, Lucreţia Racoviţă, Marius Gh. Marinescu, StellaMoga, Ica Molin, Constantin Florescu, Stelian Cremenciuc, Rodica Popescu, AndaCaropol, Aurel Tunsoiu, Romulus Bărbulescu, Mihai Marselos, Traian Parus.

T E A T R U L T I N E R E T U L U I



prezintă :

IN SALA DIN

STR. CONSTANTIN MILLE

Oceanul de Al. SteinEegia : D. D. Neleanu

De n-ar fi iubirile...de Dorel DorianEegia : Eadu Penciulescu

Prima întîlnire

de Tatiana SîtinaEegia : Ion Co jar

De Pretore Vineenzode Eduardo de FilippoE i Di i C

ÎN SALA DINSTR. DOBROGEANU-GHEREA

Băiatul din banca a douade Al. Popovici

Eegia : Ion Co jarSalut voiosde Eduard Jurist şi Ion Mustaţă

Eegia : Ion Lucian

Doi la aritmeticăde Natalia KlîkovaEegia : Tudorel Popa

Misterul cizmeid H A P d i

TEATRUL DE STAT DE OPERETĂ prezintă MARŢI 9 APRILIE 1963 premiera operetei

S l R t T U L C I A J V I T E I "



„ S l R t T U L C I A J V I T E I "Muzica de Iuri Miliutin Libretul de E. Şatunovski

maestru emerit al artei din R.S.F.S.K,Lauréat al Premiului de Stat

Traducere de Lidia WinterDirecţia de scenă : Conducerea muzicală :

Lucian George Ionescu Mircea LucescuDecoruri şi costume : N. Lebas, Lauréat al Festivalului teatrelor din U.R.S.S.

Asistent direcţia de scenă : Cella Tănăseseu

Pregătirea corului : Constantin Rădulescu, artist emerit şi Aurel Grigoraş

Balete : Dansurile interpreţilor :

Elena Penescn Lieiu Oleg Danovski, artist emeritScenele de luptă : Angélus PellegriniPrim director de scenă : NicuŞor Constanlinescu

artist emerit. Lauréat al Festivalului teatrelor din U.R.S.S.

r



C A R P A T I

in sezonul acesta

O. N. T. „ C A R P AT I"vă pune la dispozitie

MINUNATE POSIBILITĂTI DE RECREARESI ÏNTÂRIRE A SĂNĂTĂTH



www.cimec.ro

revista teatrul, nr. 3, anul viii, martie 1963

Documents