REFERATMANAGEMENTUL SERVICIILOR

Dimensiunile sectorului servicii in cadrul economiei nationale

Oana Ioana-AnaSeria D,Grupa 149

Dimensiunile sectorului serviciilor în cadrul economiei naţionale

Serviciile sunt imateriale, intangibile, nestocabile(perisabile), nedurabie, inse-

parabile de persoana prestatorului si a utilizatorului,eterogene(variabile), productia si

consumul lor sunt simultane,iar pretul serviciului este un pret al cererii. Aceste

caracteristici isi pun amprenta asupra productiei si comercializarii serviciilor.

Serviciile reprezintă o cauză şi un efect ale industrializării, al creşterii şi

modernizării producţiei. Serviciile sunt implicate şi în satisfacerea nevoilor de consum

ale populaţiei. Satisfacerea acestor nevoi şi trebuinţe presupune dezvoltarea acestor

servicii strict legate de activitatea umană, dar şi a serviciilor adiacente (curăţenie,

transport, gospodărirea locatarilor, spălătorie etc.). Ca urmare trebuie evidenţiat faptul că

dezvoltarea serviciilor se produce sub impactul revoluţiei tehnico-ştiinţifice.

În funcţie de conţinutul lor şi de acordul lor la creşterea economică, serviciile sunt

împărţite în 2 categorii:

a. serviciile cu prestaţie intensă în munca: aceste servicii presupun un volum mare

de muncă manuală.

b. servicii cu prestaţie intensivă în inteligenţă.

Rolul serviciilor în economie poate fi argumentat prin contribuţia acestora la

valorificarea superioară a burselor naturale – materiale. Serviciile contribuie de asemenea

la conservarea bunurilor materiale, la ridicarea randamentului de consum ,la sporirea

eficenţei întregii activităţi desfăşurate în economie etc.

Ca modalitate de caracterizare a sectorului serviciilor se utilizeaza anumiti

indicatori. Deoarece exista un numar foarte mare de ramuri ale economiei cuprinse in

sfera serviciilor, se utilizeaza o serie de indicatori considerati mai expresivi in ceea ce

priveste caraterizarea dimensiunilor si evolutiei acestui sector.Acesti indicatori sunt:

1.Populaţia ocupată: pondera populaţiei ocupate in sectorul serviciilor faţă de

totalul populaţiei. Acest indicator realizează o analiză dinamică a evoluţiei şi

distribuţiei pe sectoare a populaţiei, tentinţa este de creştere de la an la an;

2.Participarea serviciilor la crearea PIB : pondera serviciilor în PIB. Cu ajutorul

acestui indicator se poate caracteriza dimensiunile globale ale sectorului

serviciilor. Proporţia participării serviciilor la realizarea PIB-ului reflectă

potenţialul, structura şi caracterul dezvoltării economiei şi totodata dovedeşte

eficenţa înaltă a activităţiilor desfăşurate în acest sector.

3.Mărimea fondurilor fixe existente : acest indicator asigură o evaluare globală a

dimensiunilor sectorului, ca expresie a resurselor materiale, angajate, precum şi

raportul acestora cu cele din alte sectoare. Interdependenţa dintre servicii şi

celelalte sectoare se regăseşte la toate nivelurile, iar dezvoltarea serviciilor este

influenţată şi influenţează la rândul ei progresul şi eficenţa activităţilor

desfăşurate în celelalte sectoare.

Dimensiunea naţională a serviciilor: o abordare statistică

În ciuda dificultăţilor apreciabile de ordin conceptual, metodologic şi statistic care

însoţesc orice încercare de abordare a locului serviciilor în contextul economiilor

naţionale contemporane, evidenţele statistice care ne stau la îndemână ilustrează că

importanţa relativă a sectorului de servicii în context naţional a continuat să crească în

ultimele trei decenii, fapt reflectat în creşterea ponderii acestui sector,atât în produsul

intern brut, cât şi în forţa de muncă activă în majoritatea economiilor naţionale.

În baza evoluţiei acestor doi indicatori sintetici utilizaţi în mod curent în literatura

de specialitate pentru evidenţierea locului sectorului de servicii în cadrul economiilor

naţionale, se poate aprecia că fenomenul expansiunii serviciilor are amploarea unei

mutaţii structurale care caracterizează toate economiile naţionale, intensitatea acestui

fenomen prezentând, totodată, unele variaţii în funcţie de nivelul dezvoltării ţărilor.

În timp ce teoria economică a rezervat de-a lungul timpului un spaţiu modest

abordării serviciilor în contextul economiei naţionale, se poate aprecia că investigarea

serviciilor în contextul relaţiilor economice internaţionale s-a bucurat de o atenţie şi mai

redusă.

La inceputul anilor `80 interesul acordat schimbului international de servicii in

literatura de specialitate sau in cadrul agendei de dezbateri din diferite foruri

internationale s-a rezumat ,in principal, la abordarea rolului acestora ca factor de

impusionare a comertului cu bunuri materiale si ca mijloc de realizare a incasarilor

valutare.

Anii `90 au adus o schimbare radicala a modului cum erau percepute aceste

schimburi,atat pe plan national,cat si international.

Amplificarea notabilă a cercetărilor în domeniul schimburilor internaţionale cu

servicii trebuie pusă, desigur în legătură cu motivaţiile de natură economică şi politică

care au stat la originea declanşării, la începutul anilor '80, a preocupărilor de

reglementare şi de liberalizare în plan multilateral a acestor schimburi.

Prin urmare, literatura de specialitate care a luat naştere începând din această

perioadă în jurul problematicii comerţului internaţional cu servicii trebuie privită înainte

de toate ca o reacţie în lanţ la încercările de a conferi un suport teoretic preocupărilor

concrete de liberalizare în acest domeniu.

Aparţinând în mod preponderent economiştilor din acele ţările dezvoltate care au

avansat şi susţinut iniţiativele de liberalizare, aceste contribuţii teoretice au ca numitor

comun străduinţa de a demonstra aplicabilitatea în domeniul serviciilor a teoriilor

convenţionale din sfera comerţului cu bunuri materiale - fie a teoriei clasice a avantajelor

comparative bazate pe înzestrarea cu factori primari de producţie, fie a variantelor mai

moderne şi extinse ale acesteia - şi de a furniza astfel guvernelor ţărilor respective

fundamentul teoretic pentru justificarea oportunităţii şi, respectiv, a necesităţii

liberalizării comerţului internaţional cu servicii, demers considerat a fi în interesul

expansiunii viitoare a acestui comerţ şi în beneficiul tuturor participanţilor la acest

comerţ.

Pentru evaluarea dimensiunilor sectorului de servicii, la nivel macroeconomic,

sunt utilizaţi o serie de indicatori care exprimă atât mărimea şi ponderea resurselor atrase

în acest sector, cât şi volumul şi contribuţia efectelor produse de activitatile de servicii la

propulsarea economică şi socială de ansamblu.

Prin intermediul unei analize pertinente a dimensiunilor şi interdependenţelor

sectorului de servicii în economia şi societatea româneasca, se poate evalua stadiul actual

al realizărilor acestui sector şi se pot formula strategii eficiente pentru dezvoltarea lui de

perspectivă.

Ţinând cont de contribuţia notabilă a factorului uman la producţia serviciilor, unul

dintre cei mai sugestivi indicatori de evaluare a dimensiunilor sectorului terţiar este

reprezentat de ponderea populaţiei ocupate în acest sector în totalul populaţiei active a

României.

Întrucât ponderea forţei de muncă ocupată în agricultura este foarte ridicată, nu

numai în raport cu ţările dezvoltate ci şi faţă de celelalte ţări din Europa aflate în tranziţie,

putem aprecia ca această tendinţă anacronică plasează România într-o poziţie unică,

reprezentând o exceptie.

Desi în ultimii ani ponderea populaţiei ocupate în agricultură s-a redus (cu 5,3%

între 2003-2008), aceasta continua sa fie de peste 7 ori mai mare decât media UE.

Dezvoltarea serviciilor în economia naţională poate contribui la realizarea

obiectivului de relansare a procesului de creştere economică. În acest sens, trebuie să

menţionăm că „Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013” al României are în vedere

ajustarea şi consolidarea structurilor economice pentru apropierea de nivelurile de

competitivitate din ţările U.E.

Un alt indicator care caracterizeaza dimensiunile sectorului serviciilor la nivel

naţional este reprezentat de contribuţia sectorului terţiar la crearea produsului intern

brut - fiind exprimat prin ponderea serviciilor în PIB.

Dupa anul 1990, PIB a avut o evoluţie oscilantă, perioadele de creştere

neasigurând recuperarea scăderilor de valoare adaugată din perioadele de declin. În anul

2008 PIB a crescut - în termeni reali cu 2,1% faţă de 1990 – fiind primul an de creştere

economică după o perioada de trei ani de reducere a activităţii economice

Comparativ cu anul 1990, serviciile – atât cele destinate populaţiei, cât şi cele

pentru întreprinderi - au înregistrat un progres notabil în anul 2008, condiţionate direct de

îmbunătăţirea caracterului funcţional al economiei

Bibliografie

1.Agnes Ghibuţiu, „ Serviciile şi dezvoltarea. De la prejudecăţi la noi

orizonturi”, Ed. Expert, Buc. 2000

2.Valentin Hapenciuc, „Economia serviciilor - curs”

3.Maria Ioncica, Economia serviciilor.Teorie si practica, Ed.

Uranus, Bucuresti, 2003