Zoonozele sunt definite conform Organizatiei mondiale a Sanatatii ca ’’ boli sau infectii care se transmit in mod natural intre animalele si om,dar si invers’’.Termenul de zoonoze apare in sec XIX si apartine lui Rudolf Wirehow si a fost acceptat dupa 1959 de comitetul de experti OMS care incearca sa pastreze termenii: - autropo – zoonoze (om – animal) - zooantroponoze (animal – om) pentru a indica directia in care se transmite boala intre speciile de animale vertebrate si de la acestea la om si invers.Hipocrate si Aristotel mentioneaza legatura dintre om si animale in cazul anumitor boli ca turbarea, antraxul, morva (la cal).In epoca Renascentista, G. Fracastro a admis posibilitatea transmiterii unor boli, in special a turbarii la om, prin muscatura de caine.Prima demonstratie stiintifica, privind interdependenta patologiei umane cu cea animala a fost realizata in urma vaccinarii omului cu vaccin de la vaca in scopul imunizarii impotriva variolei. Stransa asociere a oamenilor cu animalele lor, in tara noastra si in zone largi ale lumii, frecvent in conditii necorespunzatorea de igiena, continua sa favorizeze infectiile zoonotice, dintre care cele parazitare prezinta o importanta deosebita. Anumite grupuri ocupationale pot fi expuse unor riscuri mai mari, asa cum sunt agricultorii, crescatorii de animale, silvicultorii, vinatorii. Desi zoonozele pot fii importante in zona rurala, nu este de neglijat dimensiunea urbana a lor. Astfel se stie ca unele animale salbatice se pot stabili in zone suburbane sau urbane, devenind o sursa puternica de infectii zoonotice(ex: vulpea si Echinococcus multilocularis). Animalele de companie din mediul urban sunt o sursa importanta de boli zoonotice, in special de tip parazitar (ex: giardioza, toxoplasmoza, chistul hidatic). O noua dimensiune a bolilor zoonotice s-a manifestat prin cresterea indivizilor imunosupresati, fie urmare a terapiei din transplanturi, fie bolilor imunosupresive (SIDA). Pentru acesti subiecti boala le poate ameninta viata (ex: toxoplasmoza, criptosporidioza, microsporidioza).In cazul xenotransplantelor anumiti agenti infectiosi (virusuri, prioni, protozoare), prezenti la animalul donator (porc), ar putea fi transmisi omului receptor.Multe din infectiile si infestatiile emergente care suscita un interes deosebit si pentru care se dezvolta sisteme globale de supraveghere sunt zoonoze. Speciile de paraziti din genul Trichinella si

Toxoplasma prezinta ponderea cea mai insemnata in zoonozele de origine parazitara si in special in zoonozele transmise prin alimente.

CLASIFICAREA ZOONOZELOR In functie de agentul patogen ce le produce, zoonozele pot fi clasificate in urmatoarele categorii:

- zoonoze bacteriene (antrax, tuberculoza, salmoneloze, stafilococi,

clostridii, infectii colibacilare, bruceloza, campilobacterioza, rujetul, leptospiroza, pasteureloza, morva);

- zoonoze produse de ricketsii si clamidii (febra butonoasa,febra Q);

- zoonoze virale (gripa, rabia, variola, febra aftoasa);

- zoonoze micotice (dermatofitoze);

- zoonoze produse de prioni (encefalopatia spongiforma bovina);

- zoonoze parazitare (giardioza, ascaridioza, teniaza, trichineloza, cisticercoza, hidatidoza, toxoplasma, toxocaroza, fascioloza, sarcocistoza, cenurozele);

CAI DE TRANSMITERE DE LA ANIMALE LA OM

Riscul de contaminare al omului este dat de:

- contactul direct cu animalele bolnave sau purtatoare de germeni;

- manipularea inadecvata a produselor si subproduselor de la animale bolnave (cadavrele/ carcasele, sangele, pieile, lana infestate);

- contactul cu obiecte contaminate de animalele bolnave;

- consumul de alimente de origine animala, incorect preparate termic, alimente provenite de la animale bolnave.

Animalele bolnave pot prezenta o forma manifesta de boala sau o forma de boala inaparenta.Trebuie avut in vedere ca pot exista boli care la animale evolueaza inaparent clinic, dar care la om au manifestare clinica foarte severa, ceea ce face ca in asemenea cazuri existenta bolii la animale sa se suspicioneze pe baza bolii aparute la om (exemplu: trichineloza, febra Q, psitocoza).

FRECVENTA ZOONEOZELOR

- frecvent constatete in multe tari sunt: salomneloza, tuberculoza, turbarea, leptospiroza - rare: morva, pesta - foarte rare: boala Aujeszky, boala MarburgGravitatea zoonozelor se imparte in: - zoonoze mortale: turbarea - zoonoze foarte grave: bruceloza, tuberculoza, salmoneloza - zoonoze benigne: febra aftoasa, pseudopesta aviara

AGENTII CAUZALI SI INTERACTIUNEA LOR CU ORGANISMUL UMAN

Microorganismele exercita asupra organismului o actiune variata si complexa in functie de patogenitatea speciei respective.Patogenitatea reprezinta proprietatea microbilor de a produce procesul infectios care este rezultatul interactionarii dintre factori de patogenitate ai microbilor si mijloacelor de aparare antimicrobiana de care dispune microorganismul.Contaminarea reprezinta procesul prin care microbul ajunge in contact cu organismul.In forma toxica a toxiinfectiilor, microbii imbolnavesc prin intermediul toxinelor pe care le secreta in alimente( ex. Clostridium Botulinium ).Microbii ajunsi in tubul digestiv odata cu alimentele se inmultesc la acest nivel si elaboreaza exo si endotoxine, determinand manifestari clinice ale gatroenteriteloracute: -patrund in sange (bacterimie) de unde sunt vehiculate in diferite tesuturi si organe; -alteori se multiplica puternic in sange (septicemie)

FACTORII DE PATOGENITATE

Se impart in doua categorii: - primara determina infectia sau intoxicatia organismului - alerarea secundara a caror actiune consta in sensiblizarea alergica a

organismului Zoonozele pot fi impartite in trei grupe :

- zoonoze majore, foarte frecvente si foarte greve: turbarea (rabia), bruceloza, tuberculoza

- zoonoze minore, includ boli care din punct de vedere clinic au o evolutie mai usoara: trematodoze

- zoonoze potentiale: streptococii, stafilococii

Nu intotdeauna boala se produce prin contact direct om – aminal,exista cazuri unde apar gazdele intermediare: purici, capuse, paduchi, rozatoare.Dupa rezervorul animal sunt: - zoonoze provenite de la animalele salbatice si domestice (sinantrope) - zoonoze provenite de la animale de laborator, inclusiv primateDupa mediul si zona geografica sunt: - zoonoze de tip rural sau urban - zoonoze de padureDupa sensul de trasmitere al bolii: - antropozoonoze: de la animale la om - zooantroponoze: de la om la animal - amfixenoze: de la om la animal sau de la animal la om - zoonoze profesionale: la pers prin a caror profesie vin in contact cu animalele vii, carcase (crescatorii de animale vii, macelarii, med veterinari) - zoonoze familiale: transmise de la animalele de curte sau apartament (echinocoza = boala ghearelor de pisica)

Dintre masurile generale de profilaxie nespecifica sunt de enuntat:

- efectuarea examenului medical obligatoriu (la incadrare si periodic) pentru personalul ce desfasura activitate in sectoare zootehnice sau in obiective care produc, prelucreaza, transporta si valorifica produse de origine animala;

- educatia sanitara periodica a personalului ce lucreaza cu animalele;

- utilizarea permanenta a masurilor de igiena individuala (se refera mai ales la spalarea mainilor de catre personalul de specialitate care lucreaza cu animale sau personalul care manipuleaza sau prelucreaza produse alimentare de origine animala);

- dotarea cu truse de prim ajutor pentru personalul unitatilor detinatoare de animale si/ sau care produc, prelucreaza, transporta si valorifica produse de origine animala, in vederea prevenirii transmiterii zoonozelor, prin aplicarea masurilor de prim ajutor in cazul unor accidente sau incidente la locul de munca;

-existenta si utilizarea obligatorie a filtrelor sanitar-veterinare (la intrarea in sectoarele zootehnice si adaposturile animalelor, pentru schimbarea obligatorie a hainelor si incaltamintei de strada cu echipament de protectie precum si spalarea si dezinfectarea acestora), a dezinfectoarelor auto (la intrarea in sectoarele zootehnice si a dezinfectoarelor pentru persoane (la intrarea in adaposturile pentru animale);

-efectuarea periodica a actiunilor D.D.D. (de dezinfectie, dezinsectie si deratizare);

-respectarea normelor de igiena privind consumul produselor de origine animala,evitarea consumului de carne cruda;

-unitatile ce depoziteaza, manipuleaza, transeaza, transporta, comercializeaza produse de origine animala trebuie obligatoriu sa fie dotate cu utilaje frigorifice care sa permita prevenirea alterarii acestora si a transmiterii de boli prin intermediul lor, dar si asigurarea lantului de frig pe tot parcursul produselor de origine animala;

-asigurarea si supravegherea modului de crestere, inmultire si hranire a animalelor (spatiilor de cazare a animalelor, a furajelor, a surselor de adapat, a locurilor de pasunat pentru prevenirea aparitiei de boli transmisibile de la animale la om);

-supravegherea clinica permanenta a animalelor din cadrul unitatilor detinatoare de animale, evacuarea si neutralizarea corecta a deseurilor, dejectiilor, apelor uzate, cadavrelor animalelor bolnave;

-unitatile alimentare care prepara mancare vor pastra probele de mancare, conform legislatiei in vigoare;

-interzicerea achizitionarii de carne si produse de carne din surse neautorizate si necontrolate sanitar si sanitar-veterinar;

-indepartarea cainilor comunitari;

  -pasteurizarea laptelui.

Profilaxia specifica se realizeaza prin urmatoarele masuri:colaborarea dintre medicul veterinar si medicul uman (epidemiolog, infectionist, igienist, medic de familie) este esentiala pentru instituirea si mentinerea celor mai adecvate masuri de profilaxie si combatere a zoonozelor, vaccinarea profilactica a grupelor profesionale cu risc crescut de imbolnavire prin zoonoze, vaccinarea efectivelor de animale impotriva unor zoonoze (turbarea, antrax, rujetul, etc.),depistarea bolilor transmisibile de la animale la om prin recoltarea probelor de sange (ca de exemplu pentru: leucoza, bruceloza, leptospiroza, tuberculoza, etc).

Capitolul II:SALMONELLA

Cap.2.Descrierea boli

Denumirea genului provine de la medicul veterinar american Daniel Salmon, care la sfârşitul secolului XIX a izolat din intestinul porcului prima tulpină aparţinând acestui grup taxonomic. Salmonelele sunt bacterii aerobe sau facultativ aerobe,gram negative,nesporulate,mobile-exceptie facand Salmonella gallinarum si Salmonella pullorum.Nu fermenteaza lactoza,indol negative,uree negative,lichefiaza gelatina,fermenteaza glucoza cu producere de gaze.Sunt patogene pentru una sau mai multe specii de animale.Exista 4000 de serotipuri determinate pe baza antigenelor O si H,cele mai frecvente implicate in bolile mamiferelor sunt cele din primele grupe A,B,C,D.

Genul Salmonella aparţine familiei Enterobacteriaceae, regnul Procariota regăsindu-se în grupa bacteriilor de formă alungită dreaptă, gram negative , aerobe.

Infecţiile cu Salmonella au incidenţă crescută la toate speciile de animale datorită prezenţei ubicuitare a germenilor şi a existenţei purtătorilor.

Salmonelozele provoacă pierderi însemnate în efectivele contaminate datorită mortalităţii (care uneori poate fi considerabilă), avorturilor, întârzierilor în creştere, cheltuielile efectuate cu tratamentul şi cu aplicarea măsurilor de profilaxie. La acestea se adaugă importanţa sanitară, deoarece salmonelele de origine animală sunt adesea responsabile de toxiinfecţii alimentare la om, cu evoluţie gravă.

Datorită patogenităţii pe care membrii acestui gen o prezintă pentru om şi faptul că ei contaminează frecvent cele mai diverse produse alimentare, genul Salmonella prezintă interes deosebit pentru microbiologia alimentelor, în special a celor de origine animală.

Istoricul bolii

Salmonella enterica subspecia enterica este cea mai cuprinzătoare, incluzând 1435 serotipuri din 2435 descrise pâna în 1997. Ea reprezintă 90 ٪ din izolatele de la om şi animale cu sânge cald. Celelalte subspecii, ca şi Salmonella

bongori, reprezintă un procent redus şi se izolează mai ales de la pasări, animale cu sânge rece şi din mediul înconjurător, de unde pot contamina rareori omul şi mamiferele.

Principalul habitat al salmonelelor este tractul intestinal al oamenilor şi animalelor. Toate serovarurile de Salmonella enterica subspecia enterica sunt patogene pentru om şi mamifere, în timp ce celelalte subspecii se întâlnesc preponderent la păsări şi animale cu sânge rece. Cele două surse majore, omul şi animalele, vor determina poluarea solului, apelor reziduale, apelor de suprafaţă în care pot supravieţui de la câteva luni până la câţiva ani de zile, dacă condiţiile de temperatură, umiditate şi pH sunt favorabile. În mediul înconjurător ele doar supravieţuiesc, multiplicarea lor nefiind semnificativă. Majoritatea serovarurilor nu au specificitate de gazdă cu excepţia serovarurilor Salmonella typhi şi Salmonella paratyphi cu specificitate pentru om, serovarul Salmonella abortus ovis pentru ovine, serovarul Salmonella typhi suis pentru suine, Salmonella serovarul gallinarum şi Salmonella serovarul pullorum pentru păsări.

Salmonelele ubicuitare cauzează diverse simptome clinice, de la infecţii asimptomatice până la sindroame typhoid-like la copii sau la animale cu înaltă susceptibilitate (soareci). La persoanele adulte salmonelele ubicuitare sunt în marea majoritate responsabile de toxiinfecţiile alimentare.

Prezenţa salmonelelor este legată de starea de boală, sau de portaj iar prezenţa unei salmonele izolate trebuie apreciată ca factor potenţial patogen. Sub raport cantitativ sunt mai reduse numeric, comparativ cu alte enterobacterii.

MEDII DE CULTURA

Salmonella spp. sunt bacili gram – negativi, nesporulaţi, prezentând flageli peritrichi care asigură mobilitatea (cu excepţia salmonelelor imobile Salmonella gallinarum şi Salmonella pullorum), necapsulaţi.

Salmonella, enterobacterie aerobă, facultativ anaerobă, poate creşte foarte uşor pe majoritatea mediilor de cultură. În bulionul nutritiv produce o turbiditate uniformă destul de evidentă, cu depozit neaderent. Pe suprafaţa agarului nutritiv formează colonii netede, cu diametrul de 2-4 mm la cele mai multe serotipuri sau de 1mm (colonii pitice) la câteva serotipuri (Salmonella abortus equi, Salmonella typhi şi Salmonella abortus ovis), semitransparente, cu un uşor reflex albăstrui, foarte puţin bombate, nepigmentate.

Se dezvoltă în medii în a căror compoziţie intră diferite substanţe inhibitoare pentru bacteriile gram pozitive şi pentru bacteriile gram negative ce nu aparţin familiei Enterobacteriaceae sau chiar pentru unii membrii ai acestei familii. Aceste substanţe sunt: bila, săruri biliare, dezoxicolatul de sodiu, verdele de brilliant, sulfitul de bismut, selenitul, tetrationatul substanta activa folosite pentru prepararea mediilor de îmbogăţire selective şi de izolare a salmonelelor din alimente sau alte produse, unde ele se află în număr mic şi în asociaţie cu cantităţi mult mai mari de alte microorganisme.

Pe mediile selective şi de diferenţiere care conţin săruri biliare determină colonii lactozo–negative de tip S. Producerea de H2S, evidenţiată prin apariţia unei pete de culoare neagră în centrul coloniilor, face ca acestea să se numească colonii „în ochi de pisică”. Pe mediul Wilson–Blair formează colonii opace, rugoase, cu margini neregulate, negre, cu luciu metalic.

Mediile de îmbogătite pentru Salmonella sunt mediile selenit acid de sodiu şi bulion Müller-Kauffmann, pe acestea dezvoltându-se prompt în 24 de ore şi chiar mai rapid la 40°C. După 24-48 de ore pot vira în cărămiziu culoarea mediului cu selenit cu sau fără depozit şi pot duce la decolorarea mediului Müller–Kauffmann.

Taxonomie Iniţial, în mod eronat structura antigenică a salmonelelor a fost considerată definitorie de specie, formându-se un precedent cu consecinţe taxonomice imprevizibile: crearea unui gen cu peste 2000 de „specii”.Prin metode moderne de taxonomie moleculară sunt recunoscute în prezent în cadrul acestui gen 2 specii: - Salmonella enterica cu 6 subspecii: enterica, salamae, arizonae, diarizonae, houtenae şi indica; - Salmonella bongori,99,5% din tulpinile de Salmonella implicate în patologia umană aparţin speciei S. enterica subsp. enterica.Pe baza antigenului somatic O (antigen cu specificitate de grup), au fost descrise numeroase grupe serologice notate cu literele mari ale alfabetului, de la om fiind izolate tulpini aparţinând în special grupelor A - E. Antigenul H (antigen cu specificitate de tip), în fază 1 şi 2, permite individualizarea în cadrul aceluiaşi grup a serotipurilor – peste 2000- cărora iniţial li s-a acordat denumirea de specie. În prezent s-a acceptat păstrarea acestor denumiri, scrise însă fără caractere italice şi cu majusculă – ex. Salmonella Typhi, Salmonella Typhimurium, Salmonella Enteritidis.

Toate serotipurile sunt actualmente cuprinse în schema Kauffmann-White.Structura antigenică la Salmonella este exprimată printr-o formulă care include AgO, AgH în fază 1 şi în fază 2. Salmonella Typhi, Salmonella Paratyphi C, Salmonella Dublin prezintă în plus AgVi. În tabel este prezentată formula antigenică a serotipurilor deSalmonella enterica mai frecvent izolate.

Formula antigenică a serotipurilor de Salmonella enterica mai frecvent izolate

Serotip Antigen O Antigen HFaza 1 Faza 2

S. Paratyphi AGrup A1,2,12

a -

S. Paratyphi BS. TyphimuriumS. HeidelbergS. AgonaS. Derby

Grup B1,4,(5), 121,4,(5), 121,4,(5), 121,4,121,4,(5), 12

birf,g,sf,g

1,21,21,2--

S. Paratyphi CS. ConcordS. ThompsonS. BovismorbificansS. Newport

Grup C6,7 / Vi6,76,76,86,8

cl,vkre,h

1,51,21,51,51,2

S. TyphiS. Enteridis

Grup D9,12 / Vi1,9,12

dg,m

--

S. AnatumS. London

Grup E3,103,10

e,hl,v

1,61,6

REZISTENŢA FAŢĂ DE FACTORI FIZICI, CHIMICI ŞI BIOLOGICI

Salmonelele sunt germeni rezistenţi; în solul păşunilor pot supravieţui până la 200 de zile, în apă câteva luni. În alimente supravieţuiesc între 10 şi 180 de zile, în pulberile de ouă 4 ani. Sunt sensibile la căldură fiind distruse în 5 minute la 100°C; dezinfectantele le distrug în 30-120 de minute. Sunt sensibile la acţiunea cloramfenicolului, streptomicinei, tetraciclinei, ampicilinei şi a bacteriofagilor specifici. Din ce în ce mai frecvent se identifică tulpini care prezintă plurirezistentă la antibiotice.

Salmonelele sunt microorganisme sensibile la factorii de mediu. Temperaturile mai mari de 600C le distrug în cateva minute. Adăugarea de trehaloză le măreşte capacitatea de a se dezvolta la temperaturi înalte, datorită stabilizării proteinei. Congelarea şi decongelarea distrug o parte din celulele unei populaţii. Un ciclu de congelare-decongelare reduce numărul celulelor vii dintr-o cultură în bulion, cu 3-4 lg, cultura sterilizându-se după 4-5 cicluri. Distrugerea este cu atât mai accentuată cu cât congelarea se face mai lent şi la temperaturi nu prea coborâte (la -7,-100 C distrugerea este mai mare decat la -18,-200C).

Salmonelele nu se multiplică la temperaturi 8-100C. Sunt relativ rezistente în mediu cu pH moderat acid, dar nu se înmulţeste în medii cu pH mai mic de 4,5 – 5,0. Sunt distruse relativ repede în mediul extern sub influenţa luminii solare si a uscăciunii.

Dezinfectantele obişnuite le distrug în timp. Persistă timp îndelungat pe alimentele depozitate în condiţii obişnuite de păstrare.

S-a demonstrat că această bacterie supravieţuiesc procesului de deshidratare.Este de remarcat că în cadrul unei fabrici de lapte praf, o tulpină de Salmonella poate să reziste mulţi ani.

BOALA LA OM

Infecţiile cu Salmonella la om variază în funcţie de serovar, de tulpină, de doza infectantă, de natura alimentelor contaminate şi de statusul imunitar al gazdei. Anumite serovaruri sunt foarte patogene pentru oameni; unele tulpini ale aceluiaşi serovar pot prezenta patogenitate diferită. Pacienţii imunocompromişi şi cei cu boli hematologice sunt mai susceptibili la infecţia cu Salmonella decât adulţii sănătoşi.

Salmonelozele includ 4 sindroame:

1. gastroenterite;

2. febre enterice;

3. septicemie;

4. infecţii locale;

Salmonelele se găsesc în tubul digestiv al omului şi animalelor bolnave trecute prin boală sau complet sănatoase. Starea de purtător de salmonele la om şi animale este foarte frecventă, interesează cele mai diverse serotipuri şi constituie o verigă importantă în lanţul epidemiologic al salmonelelor în natură. Bolnavii, ca şi purtătorii sănatoşi, contaminează mediul exterior, solul, apa, furajele şi alimentele.

Gastroenteritele determinate Salmonella

Salmonelele care determină enterite se găsesc atât la om cât şi la animale, salmoneloza fiind o zoonoză.

Germenii pătrund pe cale digestivă şi dacă sunt ingeraţi într-un număr mai mare de 105 pot declanşa boala la adultul sănătos. Aciditatea gastrică face parte din mecanismul de apărate a organismului faţă de aceste bacterii fiind responsabilă de distrugerea majorităţii germenilor ingeraţi. Contaminarea masivă se realizează prin ingestia alimentelor în care germenii s-au multiplicat ca într-un mediu de cultură.

Contaminarea poate să mai aibă loc şi de la persoană la persoană pe cale fecal-orală. Nou-născuţii şi copii mici sunt mult mai sensibili la infecţie care poate fi indusă de ingerarea unui număr mic de bacterii. Incubaţia durează de la câteva ore până la o zi, microorganismele multiplicându-se în epiteliul intestinal, provoacă un sindrom inflamator intestinal cu diaree muco-purulentă şi sangvinolentă. La debut diareea este însoţită de greţuri şi vărsături; febra, colicile abdominale, mialgiile şi cefaleea sunt simptome frecvent întâlnite în perioada de stare a bolii.

La nou născuţi deshidratarea poate duce la o stare de toxicoză gravă. În general, este o boală benignă. În mod normal nu apare septicemia, aceasta survenind exceptional ca o complicaţie la persoanele imunocompromise.

Sunt posibile localizări extraintestinale: meningita cu Salmonella la copii, osteite etc. În convalescenţă persoanele care au fost infectate cu serovaruri nontifoidice de Salmonella prezintă contagiozitate 3 luni de zile.

În ţara noastră marea majoritate a salmonelelor care determină gastroenterite sunt reprezentate de serovarurile Typhimurium şi Enteritidis.

Calea de pătrundere este digestivă, transmiterea fiind realizată de la persoană la persoană. Nici un animal nu este rezervor de infecţie pentru aceste serovaruri. După ingerarea a 10 3 salmonele urmează o perioadă de incubare lungă de 1-3 săptămâni timp în care microorganismele traversează mucoasa intestinală şi invadează plăcile Peyer. De aici, germenii trec în circulaţia limfatică apoi în cea sangvină determinând etapa septicemică a bolii. Tabloul de septicemie se caracterizează prin febră crescută care se poate acompania de stare generală alterată, prostaţie, obnubilare. Mortalitatea este crescută în aceste cazuri.

Pe lângă simptomatologia generală avem o simptomatologie digestivă la aceşti bolnavi reprezentată de anorexie, colici abdominale, constipaţie sau diaree. Simptomatologia digestivă este datorată agresiunii intestinale, hepatice şi asupra vezicii biliare. Plăcile Peyer pot să ulcereze şi să ducă la perforaţie intestinală şi peritonită. Eliberarea endotoxinelor joacă un rol important în patogenia bolii de unde şi pericolul administrării unei doze foarte mari de antibiotic prin care se riscă provocarea unei distrugeri bacteriene masive, deci eliberarea în cantitate foarte mare de lipopolizaharide ale membranei externe bacteriene, ducând la instalarea şocului endotoxinic. După vindecarea bolii, pacientul poate rămâne purtător biliar de germeni timp de aproximativ un an de zile.

Septicemiile apar asociate infecţiilor oricărui organ sau sistem de către serovaruri Salmonella. Dintre infecţile focale mai frecvente sunt artrita reactivă aseptică postenteritică şi sindromul Reiter care au fost raportate după aproximativ 3 săptămâni de la debutul enteritelor cu Salmonella spp. la indivizi cu sistem de histocompatibilitate HLA B27. Artrita septică poate surveni ulterior sau o dată cu septicemia şi este foarte greu de tratat. După cum am mai precizat, în cazul infecţiilor cu salmonele netifoide mai pot apărea meningite (la copii), osteite etc. Salmonella serovar Dublin provoacă infecţii extraintestinale sau complicaţii septicemice.