Reacţiile diholozidelor

Principiul metodei

Diholozidele în care ozele se leagă monocarbonilic (maltoza şi lactoza) au proprietăţi reducătoare. Prin fierbere cu soluţie Fehling dau un precipitat roşu-căramiziu de oxid cupros.

Diholozidele în care ozele se leagă dicarbonilic nu au proprietăţi reducătoare, nu reduc soluţia Fehling.

1. Reacţia Fehling

Se pregăteşte soluţia Fehling din volume egale de Fehling I şi II şi se împarte în trei eprubete. Se fierbe. Se adaugă apoi în una din cele trei eprubete 2 ml soluţie maltoză, în a doua 2 ml soluţie lactoză, iar în a treia 2 ml soluţie zaharoasă. Se continuă fierberea. Se va constata că în eprubeta în care s-a pus zaharoza nu apare precipitat de oxid cupros, ca în cazul eprubetelor în care s-a pus soluţie de maltoză şi lactoză. Maltoza şi lactoza au deci proprietăţi reducătoare, pe când zaharoza nu are aceste proprietăţi.

2. Reacţia de formare a osazonelor

Maltoza şi lactoza fiind glucide reducătoare reacţionează cu fenilhidrazina şi dau osazone (maltesazona şi lactosazona). Foarte caracteristice sunt cristalele de lactosazona, care se prezintă sub formă de scaieţi. Maltosazona cristalizează uneori sub forma de rozete.

Maltosazona şi lactosazona se prepară în acelaşi fel cu glucosazona şi fructosazona.

Zaharoza, fiind nereducătoare, nu reacţionează cu fenilhidrazina.

3. Invertirea zaharozei

Principiul metodei

Prin fierbere cu acid clorhidric diluat zaharoza se desface în componenţii săi (glucoza şi fructoza). Totodată se produce şi o inversiune în activitatea optică a zaharozei. Înainte de fierbere cu acid clorhidric diluat zaharoza este dextregiră. După fierbere cu acid clorhidric diluat, zaharoza este levigiră. Datorită acestui fapt desfacerea zaharezei în glucoza şi fructoza se numeşte invertire.

Modul de lucru

Într-o eprubetă se pipetează 2 ml soluţie zaharoază, peste care se adăugă 2-5 picături acid clorhidric diluat şi se fierbe. Peste soluţia de zaharoză fiartă cu acid clorhidric diluat se adăugă Na2CO3 până la neutralizare şi apoi soluţia Fehling şi se continuă fierberea. Se va obţine un precipitat roşu-cărămiziu de oxid cupros, datorită grupărilor carbonilice ale glucozei şi fructozei, rezultate prin hidroliza zaharozei.

Reacţiile poliozidelor

4. Reacţia iodului

Amidonul, dextrinele şi glicogenul dau coloraţii diferite cu o soluţie diluată de iod. Astfel:

- amidonul formează cu iodul o coloraţie albastră;

- amilodextrina formează cu iodul o coloraţie violetă;

- eritrodextrina formează cu iodul o coloraţie roşie;

- glicegenul formează cu iodul o coloraţie roşie-căramizie.

Într-o eprubetă se pun 2 ml soluţie amidon, iar în alta se pun 2 ml soluţie glicogen. Se adaugă apă în ambele eprubete 2-3 picături soluţie de iod. În eprubeta cu soluţia de amidon apare o coloraţie albastră, iar în eprubeta cu soluţie de glicogen apare o coloraţie roşie-căramizie.

5. Hidroliza amidonului

Principiul metodei

Prin fierbere cu acizi minerali (acid clorhidric sau sulfuric), amidonul hidrolizează punând în libertate un amestec de dextrine, maltoză şi în final molecule de glucoză. Această hidroliză are loc treptat, astfel:

Amidon

Amilodextrina

Eratredextrina

Acrodextrina

Maltodextrine

Maltoza

Glucoza Glucoza

Degradarea amidonului se poate pune în evidenţă folosind reacţia cu iod.

Modul de lucru

În mediu acid şi la cald amidonul hidrolizează, eliberând componenţi mai simpli: dextrina, maltoza, glucoza.

Hidroliza acidă a amidonului se realizează astfel:

Într-un pahar Berzelius se măsoară 20 ml soluţie amidon 20% şi 6 ml soluţie HCl 5% şi se încălzeşte pe o baie de apă la fierbere.

Separat, într-un stativ, se pregătesc 6-7 eprubete cu câte 1 ml soluţie diluată de iod.

La începutul experienţei se iau cu o pipetă câteva picături de amidon şi se picură în prima eprubetă peste soluţia de iod. Se observă apariţia coloraţiei albastre. Pe măsură ce hidroliza progresează se va observa apariţia unei game de culori, de la roşu-violet la galben, în funcţie de stadiile de hidroliză ale amidonului. Când proba luată nu-şi mai schimbă culoarea în prezenţa iodului, se mai continuă fierberea încă 5 minute. Apoi se răceşte soluţia, se neutralizează cu NaOH 10% şi se execută reacţia Fehling; reacţia va fi pozitivă datorită apariţiei glucozei ca produs final de hidroliză al amidonului.

În organismul animal hidroliza amidonului are loc pe cale enzimatică sub acţiunea amilazei.

6. Hidroliza celulozei

Într-un mojar se pune o bucată mică de hârtie de filtru, peste care se adaugă 2-3 ml H 2SO4

concentrat şi se titrează până se obţine un lichid omogen, siropos. Se pun 10-15 ml apă distilată într-un balon Erlenmeyer şi se adaugă peste apă lichidul siropos din mojar. Se omogenizează şi se fierbe câteva minute. După răcire se neutralizează cu NaOH concentrat şi se execută reacţia Fehling. Se va obţine precipitatul roşu-cărămiziu de oxid cupros din cauza celobiozei, deholozid reducător eliberat prin hidroliza celulozei.