Referat la istorie pe

tema:

1

Profesor : Enachi TudorElev : Struna Anatol

CUPRINS

1. Introducere

2. Definiţie

3. Dimensiunile globalizării

4. Istoria globalizării

5. Cauzele globalizării

6. Consecinţele globalizării

7. Deyavantajele globalizării

8. Strategii de soluţionare - Global Governance

9. Cele 7 păcate ale globalizării

10.Concluzii

2

Introducere

Globalizarea este un subiect controversat. Lipsită de orice controversă este în schimb importanţa acestui subiect, şi nu doar în ceea ce priveşte educaţia politică. Democraţia, legitimarea sau raporturile cu economia sunt teme care sunt atinse decisiv de dezbaterea cu privire la globalizare.Globalizarea, un termen nou, dar între timp omniprezent, este instrumentalizat pentru a răspunde unor interese variate. Recunoaşterea acestor procese aduce beneficii care depăşesc graniţele discuţiei cu privire la globalizare.Este larg acceptată părerea conform căreia, în funcţie de momentul declanşării, ar exista trei posibilităţi de abordare în ceea ce priveşte globalizarea:

1. se poate vorbi de globalizare de la începuturile istoriei – este o exagerare deşi există unele argumente cum ar fi apariţia primelor imperii, răspândirea creştinismului etc. Sfera de cuprindere a globalizării cuprinde 3 domenii ale vieţii sociale- economic, politic şi cultural – ca urmare, nu exista pe primele trepte de dezvoltare istorică a omenirii;

2. este un fenomen contemporan, caracteristic modernizării şi dezvoltării capitalismului, care s-a accelerat în ultimele decenii;

3. este un fenomen recent, asociat cu alte evenimente denumite postindustrializare, postindustrialism sau “reorganizarea capitalismului pe alte baze”.Globalitatea este considerată o formulă neutră a internaţionalului ce are ca metodă de lucru cooperarea interguvernamentalăGlobalismul aparţine clasei noţionale a imperialismului; în cadrul acestuia o parte domină toate celelalte părţiPrincipiul ordonator pentru gobalitate şi globalism este cel al adversităţii, în timp ce noul principiu al globalizării este cel al competiţiei într-un întreg care e mai mult decât suma părţilor, iar părţile tind să imite întregul.Termenul “globalizare” a apărut la sfârşitul anilor ’60 şi a fost lansat de un specialist canadian în teoria mijloacelor de comunicare în masă, prof. Marshall McLuhan, Univ. din Toronto şi specialistul american în “problemele comunismului”, Zbigniew Brzezinski, Univ. Columbia. McLuhan a extrapolat lecţiile războiului din Vietnam şi a lansat expresia “sat global”. Termenul de globalizare a intrat în dicţionar prima dată în 1961. În literatura de specialitate există numeroase definiţii ale acestui fenomen contemporan. Ne vom opri în continuare la câteva pe care le considerăm sugestive.- “Lumea devine tot mai mult un supermarket global (engl. a global shopping mall) în care ideile şi produsele pot fi găsite peste tot în acelaşi timp. Globalizarea nu vizează, pur şi simplu, procesul obiectiv de creştere a intercomunităţii. Ea vizează conştientul şi subiectivitatea individului, adică scopul şi intensitatea conştientizării lumii ca spaţiu unic.Globalizarea este ceea ce cei din Lumea a Treia au numit, timp de secole, colonizare. Globalizarea se referă la procesul prin care relaţiile sociale devin relativ lipsite de factorii distanţă şi graniţe, în aşa fel încât viaţa umană se desfăşoară din ce în ce mai mult în largul unei lumi văzute ca loc unic”. - “( )globalizarea economiei mondiale ar putea fi definită ca fiind procesul deosebit de dinamic al creşterii interdependenţelor dintre statele naţionale, ca urmare a extinderii şi adâncirii legăturilor transnaţionale în tot mai largi şi mai variate sfere ale vieţii economice, politice, sociale şi culturale şi având drept implicaţie faptul că problemele devin mai curând globale decât naţionale, cerând, la rândul lor, o soluţionare mai curând globală decât naţională”. 

3

Definiţie

Nu există o definiţie a globalizării într-o formă universal acceptată şi, probabil, nici definitivă. Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societăţi. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăţi şi în economia mondială, care rezultă din comerţul internaţional extrem de crescut şi din schimburi culturale. Descrie creşterea comerţului şi a investiţiilor datorită căderii barierelor şi interdependenţei dintre state. În context economic, este des întâlnită referirea, aproape exclusivă, la efectele comerţului şi, în particular, la liberalizarea comerţului sau la liberul schimb.Haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea tehnologică şi economică, ale cărei origini provin, în special, din Statele Unite, un număr important al activităţilor umanităţii se situează pe o scală şi un orizont atât de mari, încât au depaşit graniţele naţionale, în limitele cărora statele suverane îşi exercită dreptul la guvernare. Acest fenomen a fost denumit globalizare, un termen care ascunde mai multe decât lasă să se înţeleagă. Pe masură ce domeniul activităţilor umane se extinde dincolo de reglementările statului-naţiune, legalitatea şi regulile au devenit prea strâmte.Noii jucători au trebuit să facă faţă provocării iscate de guvernarea de tip monopol; au apărut corporaţiile multinaţionale, pieţele financiare globale, organizaţiile non-guvernamentale, dar şi organizaţii criminale şi reţele teroriste internaţionale.Activitatea acestor noi jucători nu este acoperită de legile internaţionale, care se bazează pe înţelegeri formale între statele-naţiune, pentru că acestea nu au fost capabile până acum să găsească un teren comun pentru înţelegeri care vizează problema globalizării.Între 1910 şi 1950 o serie de schimbări economice şi politice au redus dramatic volumul şi importanţa fluxurilor comerciale internaţionale. Dar, începând cu Primul Război Mondial şi continuând cu cel de-al Doilea Război Mondial, când au fost create FMI şi GATT, trendurile s-au inversat. În mediul de după cel de-al Doilea Război Mondial, stimulat de către instituţii economice internaţionale şi programe de reconstrucţie şi dezvoltare, comerţul internaţional a crescut brusc. Începând cu anii ’70 efectele acestui tip de comerţ deveneau mult mai vizibile atât în privinţa beneficiilor, cât şi ca efecte distrugătoare.Chiar dacă aceste trei aspecte sunt întreţesute, este util să distingem efectele globalizării în fiecare din mediile economice, politice şi culturale. Alt aspect cheie al globalizării este schimbarea în tehnologie şi inovaţie, în special în sectoarele transporturilor şi telecomunicaţiilor, despre care se crede că au ajutat la crearea satului global primordial. Mondializarea este o mişcare mondială care nu include liberalizarea. Mondializarea este mai mult declararea unui teritoriu specific – un oraş, un municipiu, un stat, de exemplu – ca teritoriu internaţional, mondial, cu responsabilităţi şi drepturi la scară internaţională.

- Definiţia bunului simţ: “Globalizarea este procesul prin care oamenii de oriunde înţeleg să accepte ceea ce-i aseamănă, punând în surdină ceea ce-i separă”4. - Definiţia pozitivă: “Globalizarea este un proces de tranziţie care include toate formulele de organizare socială ca finalitate atât a tranziţiei postcomuniste, cât şi a celei postcapitaliste, adică exact ceea ce ar da sens ambelor procese, tranziţia globală”5. - Definiţia convenţionalistă: “Globalizarea este noua ordine economică şi politică a lumii, ca sistem multidimensional şi corelativ în care coerenţa este dată de guvernanţa globală”. - Definiţia deschiderii: “Globalizarea este expresia unui sistem al lumii în cel mai înalt grad de integrare şi deschis permanent integrării”. - Definiţia principială: “Globalizarea este un sistem în care funcţia-obiectiv vizează întregul cu scopul de a elimina adversitatea, iar concurenţa, de a genera distrugere creatoare”. - Definiţia teleologică: “Globalizarea este o potenţialitate şi o tendenţialitate a structurilor coerente ale lumii, ca materializare progresivă a raţionalităţii şi raţiunii umane universale”. - Definiţia instrumentală: “Globalizarea este procesul de ordonare a lumii, ca îndepărtare de haos, bazându-se pe tehnologie occidentală, finanţe permisive şi informaţii libere, adică liberalizarea accesului la randament şi modernitate, la acumularea de bogăţie şi putere”. - Definiţia integratoare: “Globalizarea este procesul de funcţionalizare a economiei globale, care, în cadrul societăţii globale, devine aptă să creeze structuri de decizie globală pentru soluţionarea problemelor globale”.

Globalizarea este ...„... procesul de surmontare al graniţelor apărute de-a „... intensificarea relaţiilor sociale de pretutindeni,

4

lungul istoriei. Ea devine astfel sinonimă cu eroziunea (dar nu şi cu dispariţia) suveranităţii statelor naţionale şi se înfăţişează ca o ‚detaşare’ a economiei de piaţă faţă de normele morale şi legăturile instituţionalizate dintre societăţi ...“[Elmar Altvater]

prin care locuri aflate la mare distanţă unele de celelalte ajung să se interconecteze astfel încât evenimentele dintr-un loc sunt marcate de procese care au loc într-un loc de la mulţi kilometri depărtare şi viceversa ...“[Anthony Giddens]

„... intensificarea cantitativă şi calitativă a tranzacţiilor ce depăşesc limitarea impusă de graniţe, concomitentă cu expansiunea spaţială a acestora ...”[Ulrich Menzel]

„... cea mai mare schimbare economică şi socială de la Revoluţia Industrială încoace ...“[Dirk Messner / Franz Nuscheler]

„... o interdependenţă sporită şi integrarea diferitelor economii din lume ...”[Meghnad Desai]

„... un proces al creşterii numărului legăturilor dintre societăţi şi domenii-problemă...“[Johannes Varwick]

„... prin globalizare se intensifică concurenţa pe pieţe ...“[C. Christian von Weizsäcker]

„... descătuşarea puterilor pieţii mondiale şi slăbirea puterii economice a statului ...“[Schumann/Martin]

„... a devenit un termen la modă, folosit de ceva timp în dezbaterile politice, publicistice şi ştiinţifice în mod inflaţionist, şi care este privit, pe de o parte, ca o „ameninţare“ şi, pe de cealaltă, ca o „oportunitate“ ...“[Johannes Varwick]

Dinamica globalizării este controlată de puterile economice, şi totuşi consecinţele sale cele mai importante aparţin domeniului politic“ [Klaus Müller].

5

Dimensiunile globalizării

Globalizarea presupune procese multiple, interconditionate si de mare anvergura. În politicile si strategiile globalizarii, acestea genereaza si dezvolta anumite dimensiuni.

Dimensiunea economică ...

patru aspecte se referă la globalizarea economică ce indică patru tipuri de fluxuri peste graniţe, şi anume: fluxuri de bunuri/servicii; de exemplu, liber schimb; fluxuri de persoane (migraţia), de capital şi de tehnologie. O consecinţă a globalizării economice este îmbunătăţirea relaţiilor dintre dezvoltatorii aceleiaşi industrii din diferite părţi ale, dar şi o erodare a suveranităţii naţionale asupra sferei economice. FMI-ul defineşte globalizarea ca şi “creşterea în interdependenţa economică a ţărilor din întreaga lume, prin creşterea volumului şi a varietăţii tranzacţiilor de bunuri şi servicii peste graniţe, fluxul de capital internaţional mult mai liber şi mai rapid, dar şi o difuziune mai largă a tehnologiei.”. Banca Mondială defineşte globalizarea ca “Libertatea şi capacitatea indivizilor şi a firmelor de a iniţia tranzacţii economice voluntare cu rezidenţi ai altor ţări”.

Dimensiunea politică ...

Globalizarea constituie rezultatul apariţieie a zeci de state independente pe toate continentele;Politica se confruntă cu probleme majore. Globalizarea şi concurenţa la nivel local limitează spaţiul de acţiune al politicilor naţionale, multe probleme neputând fi rezolvate corespunzător decât la nivel internaţional, respectiv global. Prin urmare trebuie găsite noi forme şi arene politice. În acest sens, integrarea europeană este văzută ca un răspuns de succes la provocările globalizării.Politica la nivel regional şi naţional a avut şi are în continuare de suferit de pe urma economiei delimitate şi dematerializate practicate din ce în ce mai mult la nivel internaţional, respectiv global. Capitalismul, factor integrant al statului social, este şi el ameninţat de acest dezechilibru fundamental.

Dimensiunea socială ...

Lumea a devenit un „global village“, reţelele inovatoare de comunicare la mare distanţă (chat, e-mail) adăugându-se comunităţilor tradiţionale precum familia sau vecinătatea. Totuşi ele nu pot înlocui aceste sfere tradiţionale de comunicare, pentru a numi doar un exemplu din cadrul dimensiunii sociale.

Dimensiunea culturală ...

Producţiile hollywoodiene pot fi vizionate peste tot în lume, iar „americanizarea“ culturii mondiale este un fapt incontestabil. Culturile regionale şi locale nu dispar însă din această cauză. Din contră: informarea cu privire la aceste culturi este unul din fenomenele secundare ale globalizării, de aceea am şi adus în această discuţie termenul de „globalizare".

Dimensiunea tehnologiei...

globalizarea constitue rodul comunicaţiilor universale, al informaţiilor insantanee ţi transporturilor ultrarapide;

Dimensiunea militară...

globalizarea este rezultatatul revoluţionării armelior de distrugere în masa, care pot lovi în prezent orice colţ al globului;

Management globalizarea este un termen de marketing sau de strategie care se referă la apariţia unor pieţe internaţionale pentru bunuri de consum caracterizate de nevoi şi gusturi similare ale clienţilor, reuşind astfel, de exemplu, să vândă aceleaşi maşini sau săpunuri sau produse alimentare prin campanii de publicitate similare, unor persoane ce aparţin unor culturi diferite. Această uzanţă contrastează cu internaţionalizarea, care descrie activităţile companiilor multinaţionale ori în instrumente financiare, mărfuri, ori în produse care sunt exclusiv destinate pieţelor locale.

6

Istoria globalizării

Atâta timp cât lumea are, în acelaşi timp, înţelesuri tehnice şi politice, grupuri diferite vor avea istorii diferite ale globalizării. De altfel, în termeni generali, folosiţi în economie şi economie politică, este o istorie a creşterii comerţului inter-statal bazat pe instituţii stabile ce autorizează firme din diferite state să schimbe mai uşor bunuri.Termenul de liberalizare este o combinaţie între teoria economică a liberului schimb şi îndepărtarea barierelor în care se mişcă bunurile. Aceasta a dus la creşterea specializării ţărilor în exporturi şi la presiuni care să termine o dată pentru totdeauna cu tarifele protecţioniste şi a altor bariere în faţa comerţului.Perioada liberalizării şi cea în care aurul definea standardul economic este, deseori, numită “Prima eră a Globalizării”. Bazată pe Pax Britannica şi pe schimbul de bunuri în numerar, această eră a crescut odată cu industrializarea. Baza teoretică a fost munca lui Ricardo în Avantajul comparativ şi Legea generală a echilibrului a lui Say. Cei doi susţineau că ţările vor face comerţ eficient şi că orice neajunsuri temporare în cerere sau ofertă se vor corecta automat. Instituirea standardului în aur s-a realizat, treptat, în ţările intens industrializate, între anii1850 şi 1880.“Prima eră a Globalizării” se crede că s-ar fi împărţit în etape odată cu Primul Război Mondial şi, apoi, căzând sub criza standardului în aur, spre sfârşitul anilor ’20 şi începutul anilor ’30. Ţările ce începuseră să îmbraţişeze era globalizării, incluzând nucleul european, câteva state de la marginea Europei şi câteva lăstare europene din cele două Americi şi Oceania prosperau. Inegalitatea dintre acele state dispărea în timp ce bunurile, capitalul şi forţa de muncă formau, în mod excepţional, fluxuri libere între state.Globalizarea în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial a fost condusă prin runde de negocieri în prima fază sub auspiciile GATT, ce a dus la mai multe înţelegeri în îndepărtarea restricţiilor asupra liberului schimb. Runda Uruguay a dus la semnarea unui tratat prin care se creează Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO), cu rolul de a media dispute comerciale. Alte acorduri comerciale bilaterale, inclusiv secţiuni ale Tratatului de la Mastricht şi NAFTA, au fost, de asemenea, semnate cu scopul de a reduce tarifele vamale şi barierele comerciale.Există şi un aer de scepticism faţă de procesele economice globale şi optimism faţă de posibilităţile de control ale economiei internaţionale şi faţă de viabilitatea strategiilor politice naţionale. Un efect deosebit de important al conceptului de globalizare a fost paralizarea strategiilor naţionale de reformă radicală, fiind privite ca imposibil de realizat din punct de vedere raţional şi al evoluţiilor pieţelor internaţionale.

7

Cauzele globalizării

Fenomenele complexe nu pot fi explicate decât dacă avem în vedere mai multe cauze. În funcţie de ce accepţiune a globalizării este luată ca punct de plecare, apar în prim-plan alte cauze şi forţe motrice. În schema de mai jos sunt prezentate cele mai des invocate cauze, fără ca lista să fie însă completă.Fără îndoială, inovaţiile de ordin tehnic – şi mai ales cele din domeniul informaticii şi al comunicaţiilor - au jucat şi mai joacă încă un rol central. Internetul este, din multe puncte de vedere, emblema globalizării. Globalizarea pieţelor financiare, transferul unor sume inimaginabile în câteva secunde în jurul globului nu ar fi posibile fără această tehnologie, nici organizarea producţiei integrate la nivel transnaţional ş.a.m.d.

Avântul incredibil pe care l-a cunoscut comerţul, un alt element definitoriu al globalizării economice, se datorează, nu în ultimul rând, scăderii rapide a cheltuielilor de transport, mărfurile putând fi astfel transportate mult mai rapid. Acest lucru poate fi observat îndeosebi în sectorul serviciilor: de exemplu produsele de tip software sau bazele de date pot fi transmise în câteva secunde dintr-un capăt al lumii în celălalt.

Sfârşitul Războiului Rece a fost de asemenea deseori indicat ca fiind una din cauzele globalizării. Dacă în conflictul dintre est şi vest lumea era împărţită în două tabere care întreţineau puţine relaţii între ele, această delimitare – „Cortina de Fier“ – a căzut în 1989/90. Statele care aparţineau „blocului estic“ s-au deschis în direcţia pieţii mondiale. Tot mai multe state se încred în democraţie şi economie de piaţă ca principii de organizare fundamentale.

Un rol deosebit de important – în special la nivel de conştiinţă – l-au jucat problemele globale.Problemele globale au nevoie însă şi de o internaţionalizare a politicii, stimulând dezvoltarea unei conştiinţe globale. Organizaţii precum Greenpeace sau Amnesty International, care se dedică unor teme globale precum mediul ambiant sau drepturile omului sunt „Global Players“. Se pot întrezări astfel în mod clar începuturile unei noi societăţi globale.Criticii fenomenului globalizării precum reţeaua ATTAC atrag tot mai mult atenţia asupra faptului că globalizarea nu este un proces inevitabil, ci mai degrabă o urmare a politicii de de-reglementare a SUA începută la finele celui de-al Doilea Război Mondial. Fără liberalizarea comerţului mondial în cadrul GATT, respectiv al OMC, această dezvoltare nu ar fi putut fi posibilă cu adevărat.

8

Consecinţele globalizării

Globalizarea ne afectează pe toţi în mod direct. În acest context, un rol important îl joacă o evaluare a chibzuită a oportunităţilor şi riscurilor pe care le presupune globalizare, distanţându-ne de tendinţele actuale de demonizare, sau, dimpotrivă, de preamărire a consecinţelor acestui fenomen.

„Dinamica globalizării este controlată de forţele economice, totuşi consecinţele sale cele mai importante ţin de domeniul politic“ (Klaus Müller).

În domeniul politicii sociale există nenumărate analize diferenţiate care urmăresc reţeaua strict cauzală „globalizare > concurenţă la nivelul local > „dumping“ social“ şi care încearcă totodată să explice în ce măsură sfera naţională de acţiune din politica socială este limitată de procesele de globalizare.

Comentarii cu privire la consecinţele globalizăriiFraza deseori citată, conform căreia naţiunile sunt prea mici pentru problemele mari, şi prea mari pentru problemele mici, provine dintr-un articol din anii 80 scris de Daniel Bell. Probleme globale precum efectul de seră nu pot fi soluţionate la nivelul unui singur stat, la fel cum nici problemele locale nu pot fi rezolvate în – să zicem - cadrul sistemului educaţional.Eroziunea statului naţional. În consecinţă, statul naţional erodează. El nu dispare şi nici nu devine inutil, aşa cum se sugerează în multe comentarii, ci erodează. Apar astfel unele nivele suplimentare la care se pot rezolva problemele - atât superioare cât şi inferioare statului naţional. Graniţele nu demult rigide care delimitau teritoriul unei ţări, puterea statului şi puterea populaţiei devin astfel mai permeabile. În spatele dezbaterii despre „eroziunea statului naţional“ nu se ascunde aşadar nici mai mult, nici mai puţin, decât cele de mai sus. Această „eroziune“ transpare într-un mod deosebit de avansat în Europa UE. Aici, statele au transferat asupra unei organizaţii supranaţionale noi de la competenţe centrale până la suveranitatea monetară.Aceste fenomene nu sunt însă noi – ele sunt cunoscute şi discutate începând din anii 70 sub termenul de „interdependenţă“ -, procesele s-au accelerat însă, atingând dimensiuni noi atât din punct de vedere calitativ cât şi cantitativ. Aceasta este de fapt noutatea adusă de globalizare.Acelaşi lucru este valabil şi pentru celelalte aspecte menţionate în schemă. Atât deteriorarea mediului ambiant cât şi repartizarea nedreaptă existau încă cu mult înainte de a începe discuţiile despre globalizare. Aceste probleme s-au acutizat din pricina globalizării. Pe de altă parte, globalizarea creează premisele pentru a putea reacţiona cum se cuvine, la nivel mondial, la anumite probleme de ordin global. Dumpingul social. Creşterea capacităţii de concurenţă în cadrul competiţiei globale de la nivelul local, şi scăderea implicită a cheltuielilor presupuse de plata asigurărilor sociale (scăzând astfel şi cheltuielile salariale suplimentare), este văzută ca o necesitate, în special de către industrie, în timp ce sindicatele avertizează asupra pericolului provenit din aşa numitul „dumping social".Clivaj intre bogati si saraci. Cu siguranţă că salariaţii din India câştigă mai puţin decât cei din Europa şi că în această privinţă nu se va schimba mai nimic în viitorul apropiat. Acest lucru conferă întreprinderilor un potenţial considerabil de ameninţare: ei ar putea să ameninţe cu mutarea în „ţările mai ieftine“. Dar nici acest raport aparent clar nu ţine în faţa unei analize mai detaliate. Deciziile cu privire la alegerea locaţiei nu sunt luate numai pe baza cheltuielilor salariale. Alţi factori, ca de pildă nivelul de educaţie sau prezenţa pe diferite pieţe joacă, de asemenea, un rol important.Globalizarea nu înseamnă că totul poate fi produs fără probleme în orice locaţie. Însă globalizarea poate fi instrumentalizată ca argument, respectiv ca element de susţinere în favoarea părăsirii unei anumite ţări.

9

Dezavantajele globalizării

migratia fortei de munca (forta de munca ieftina din tarile in curs de dezvoltare migreaza in tari dezvoltate, ceea ce duce la o scaderea a nivelului salarial, fapt multumitor pentru angajator, dar nemultumitor pentru forta de munca autohtona) ;

acces la tari cu forta de munca ieftine (spre deosebire de cazul de mai sus, multinationalele isi inchid filialele de productie din acele tari dezvoltate care prezentau avantajul unei piete bune de desfacere dar cu costuri ridicate de productie datorita fortei de munca scumpe, si isi deschid filiale de productie in tarile in curs de dezvoltare, cu forta de munca ieftina; produc in aceste tari produsele si, dupa caz, le vand acolo unde au piete de desfacere. Rezultatul: in tarile dezvoltate creste numarul somerilor, iar acestia sunt cei care protesteaza destul de violent) ;

implicarea la nivel politic a multinationalelor (asa cum se intampla si in RO, guvernele acorda "facilitati", in maniere mai mult sau mai putin ortodoxe, multinationalelor, pentru a atrage ISD si pentru a-si echilibra deficitul bugetar.)

implicarea unor trusturi corporatiste in mass-media si influentarea acesteia ; risc sporit de transmitere de boli/virusi (nemaiexistand controale vamale, turistii pot transmite mult mai usor

un virus si pot extinde raza de infectie pe plan mondial) ; disparitia culturii si a identitatii nationale (intreba cineva mai sus ce rost au datinile, taiatul porcului,

prepararea carnatilor etc. Exact aceste datini iti dau tie valoarea de persoana, te individualizeaza la nivel mondial. Este ceea ce te face diferit de alte popoare, este ceea ce iti este tie caracteristic si te defineste ca roman; identitatea natioanala este aceea care iti permite sa nu accepti (inghiti) obiceiurile altor popoare (de ex. Sf Valentine) ci iti ofera posibilitatea sa le filtrezi prin prisma persoanei care nu are nevoie de "traditii de imprumut" ;

organizatiile corporatiste al caror obiect de activitate duce la poluarea mediul sau la consumul unei cantitati mari de resurse (ex. industria sticlariei) se orienteaza spre tari in curs de dezvoltare care nu au o legislatie bine pusa la punct in privinta standardelor de mediu (aceste tari in curs de dezvoltare au un sistem de guvernare birocratic si corupt, o caracteristica fiind faptul ca legislatia se modifica in functie de diferite interesele individuale ).

desfiintarea natiunii si statului national; reducerea locurilor de munca in tarile in curs de dezvoltare sau cu un nivel mai redus al productivitatii

muncii; specializarea unor state in activitati de productie generatoare de poluare si care necesita un consum mare de

munca, materii prime si energie; adancirea decalajelor economice ( in prezent 258 de persoane miliardare detin o bogatie egala cu cea

posedata de 2,5 miliarde de oameni – aproape ½ din populatia Terrei). De asemenea, se mentioneaza pericolele privind desfiintarea unor ramuri, falimentarea unor banci, destabilizarea vietii economice, inclusiv a unor state.

Strategii de soluţionare - Global Governance

10

Atunci când problemele încep să capete un caracter din ce în ce mai global, atunci soluţionarea lor politică trebuie să devină şi ea de ordin „global“. În acest sens există nenumărate proiecte, care vizează inclusiv constituirea unui stat global. Şi pentru că acesta rămâne – cel puţin pentru viitorul apropiat – o utopie, şi pentru că, după părerea multora, acesta nu este nici măcar de dorit, s-a încercat găsirea unor forme organizaţionale noi care să adapteze politica la noua eră a globalizării. În acest scop a fost inventat conceptul de „global governance“. Global governance înseamnă... conducere a lumii fără un sistem global de conducere politică internă la nivel mondial politică a noii ordinii mondiale Politica în secolul XXI Un concept opus neo-liberalismului Un răspuns la globalizare

În următorul tabel apar unele încercări de definire a noţiunii de "Global Governance", care urmează a vă oferi o primă impresie despre dimensiunile şi direcţiile reprezentate de acest concept:Global Governance este ...„... corectura politică a  economiei de piaţă globalizate în sensul … unei implicări a sistemului politic în scopuri sociale mai cuprinzătoare...“ [Holger Mürle]

„... colaborarea dintre actorii statali şi non-statali de la nivel local şi până la nivel global ...” [Dirk Messner / Franz Nuscheler]

„... nu doar un concept de politică externă, ci un proiect în scopul reorganizării politicii la toate nivelele de activitate … Global Governance înseamnă prevenirea pericolului ca politica să îşi piardă funcţiile şi implicarea în favoarea impunerii unor logici de sistem anonime şi a formării unei „lumi de-statalizate“ ...“ [Dirk Messner / Franz Nuscheler]

„... au fost căutate strategii de soluţionare care să nu pună la îndoială avantajele economice şi politice ale globalizării, potrivite pentru depăşirea sau diminuarea nedreptăţilor apărute pe parcurs precum şi pentru întâmpinarea pericolelor … Această funcţie a primit între timp numele de Global Governance...“ [Bundestag-ul german]

„... un sistem complex, cu multiple nivele, de guvernare dincolo de statul naţional...“ [Ulrich Menzel]

„... o încercare de rezolvare a problemelor de ordin global...“ [Dirk Messner / Franz Nuscheler]

„... opusul reglementărilor a căror esenţă este liberalizarea şi globalizarea pieţelor...“ [Holger Mürle]

„... un concept născut de pe urma deficitului de reglementare a politicii globale, prin care se încearcă consolidarea competenţelor şi a transparenţei instituţiilor internaţionale prin implicarea unor actori non-statali ...” [Klaus Müller]

„Capitalismul este un tigru puternic şi plin de vlagă, care poate revigora economia – asta dacă a fost mai întâi îmblânzit de instituţiile civile, statale şi politice. Globalizarea a eliberat tigrul din cuşca în care era ţinut, dezlănţuind astfel un capitalism „sălbatic“, care, la fel ca un tigru eliberat, s-a reîntors la instinctele sale de a vâna şi devora totul“ [Benjamin R. Barber].

Scopul Global Governance este o (re-)îmblânzire a „tigrului“ eliberat de globalizare“.

Global Governance ca răspuns la problemele globaleRepartizarea neuniformă a câştigurilor, impozitele neplătite de centrele financiare off-shore, crizele internaţionale ca rezultat al unor mişcări de capital speculative, o concurenţă ruinoasă la nivelul local, din cauza potenţialelor ameninţări venite din direcţia companiilor multinaţionale, precum şi celelalte consecinţe nefaste ale globalizării (economice) pot fi analizate numai în context global, actorii de la toate nivelele trebuind să coopereze. Acelaşi lucru este valabil şi pentru alte probleme globale, de la efectul de seră

11

sau fenomenul migraţiei şi până la criminalitatea internaţională şi distribuţia armelor de distrugere în masă.Statul naţional este prea mic pentru a rezolva în mod eficient aceste probleme. Prima „îmblânzire a capitalismului“ de succes a avut loc în interiorul graniţelor statale. Numai că acum aceste graniţe, care definesc până la urmă statul, se află într-un profund antagonism cu „lipsa totală de limite“ presupusă de globalizare: statul naţional erodează, el nu mai poate duce bun sfârşit unele funcţii importante ale sale, ca de exemplu garantarea siguranţei cetăţenilor săi în această epocă a armelor de distrugere în masă.Arhitectura Global GovernanceGlobal governance doreşte să umple golul rezultat, deficitul de reglementare, prin cooperarea la nivel internaţional – statul păstrându-şi însă propriile funcţii de reglementare -, dar şi prin constituirea unor noi forme politice, în special prin implicarea societăţii civile (de la nivel global) şi prin consolidarea organizaţiilor internaţionale. Schema următoare detaliază felul în care este construită Global Governance:Global Governance - între utopie şi necesitate„Global Governance nu este un proiect romantic pentru o „lume unică“, ci un răspuns realist la provocările globalizării“, astfel argumentează Franz Nuscheler. Global Governance încearcă să găsească strategii de soluţionare ale problemelor globale. Necesitatea unor noi căi de soluţionare politică a problemelor existente este un fapt aproape necontestat, arhitecţilor Global Governance li se reproşează însă deseori că proiectele lor sunt utopice.Dar cum ar putea să funcţioneze cooperarea la nivel global, când Statele Unite, o putere hegemonială, şi-a ales propria cale, retrăgându-se, de exemplu, din protocolul de la Kyoto şi provocând astfel un regres în ceea ce priveşte strădaniile globale de protejare a climei? Cine ar trebui să devină responsabil pentru cooperarea dintre state, corporaţii, oraşe, ONG-uri etc.?Şi chiar şi dacă această cooperare ar putea fi coordonată: cine legitimizează deciziile? Cum pot fi organizate procesele democratice la nivel global? Pentru că Global Governance trebuie să fie în acelaşi timp atât eficientă cât şi democratică. Aceste două cerinţe de bază se află însă într-o relaţie tensionată.Cel mai avansat model de cooperare între state şi societăţi este Uniunea Europeană (UE), care ar putea fi astfel considerată un „laborator“ al Global Governance. Dar şi în cadrul UE poate fi observată aceeaşi dilemă referitoare la eficienţă şi democraţie. Trebuie să avem însă în vedere faptul că statele europene se aseamănă mult mai mult între ele decât statele la nivel global.

Cele şapte păcate a globalizării:

12

1. Alinierea. Conducătorii lumii a treia sunt de părerea că destinele lor sînt determinate de forţele globalizării şi speră că „ acest tzunami să se transforme într-o forţă benefică pentru reconstrucţie şi dezvoltare, şi nu în forţă ameninţătoare a distrugerii şi destabilizării”.

2. Acţiunea selectivă. Ţările în dezvoltare spun „nu” globalizării selective, adică liberalizării comerţului, investiţiilor şi fluxurilor financiare, care s-a făcut într-un ritm accelerat doar în fostele ţări dezvoltate, pe cînd acest impuls s-a manifestat cu o intensitate mult mai slabă în cazul produselor importate de ţările în dezvoltare.

3. Marginalizarea. Majoritatea ţărilor în dezvoltare consideră că singura consecinţă vizibilă a globalizării este propria lor marginalizare. Ţările care nu pot ţine pasul cu procesul de integrare imploră atenţia specială pentru a nu cădea din nou în abisul sărăciei şi al dezintegrării.

4. Revenirea la colonialism. Interesele ţărilor în dezvoltare se lovesc de o serie de sancţiuni internaţionale percepute ca o reîntoarcere la colonialism. Colonialismul revine sub forma FMI, Băncii Mondiale, a cartelurilor economice. Globalizarea consolidează dependeţa economică, politică şi culturală.

5. Impunerea. Globalizarea aduce dogma ” o mărime se potriveşte tuturor formelor”, adică ţările lumii au o singură variantă de ales. Va fi un singur sistem economic şi politic, desenat de singurul bloc dominant.

6. Pierderea suveranităţii naţionale. Principiul suveranităţii naţionale este zguduit din temelie şi nu datorită unor obiective comune, ci ”din cauza caracterului arbitrar atît de răspîndit în relaiile internaţionale”.

7. Pierdera identităţii. Noile valori culturale aduse de globalizare vin odată cu sistemul economic bazat pe consumul iraţional în ţările bogate. Globalizarea pare a face diversitatea culturală ”ceva demodat”. Globalizarea ar putea conduce la o singură civilizaţie, standartizată conform culturii vestice. Varietatea va dispărea!

8. *Globalizarea economiei subterane. În noua eră a globalizării hotarele s-au deschis, barierile comerciale au fost înlăturate iar cifra organizaţiilor criminale transfrontaliere a ”explodat”. Averile colosale sînt, adeseori, rezultatul traficului de fiinţe umane şi arme, contrabandei, spălării banilor, toate sub umbrela corupţiei.

CONCLUZII

După părerea unui critic al globalizării:

13

Globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori ambivalent, chiar contradictoriu, care a fost privit şi analizat în mod diferit de către cei ce şi-au asumat acest risc sau această răspundere. Dincolo de aceste analize, globalizarea rămâne un fapt real, viu, cu care trebuie să ne confruntăm, independent de voinţa sau opţiunea noastră. Se consideră că cel mai mare pericol (semnalat şi de către unii teoreticieni ai globalizării) pe care-l poate implica globalizarea este dezumanizarea unora dintre cei pe care valul ei îi înghite pur şi simplu.Cucerită de piaţă, dopată de televiziune, sport sau internet, lumea globalizată trăieşte în acelaşi timp pe fondul unei crize generale a sensurilor vieţii, un dezastru cultural şi educaţional global, simptom îngrijorător, dar sigur, al barbarizării societăţii viitorului.Cultura tradiţională a societăţilor dispare sau se preface în spectacol şi marfă (McDonaldizarea), cultura umanistă e eliminată tot mai mult de tehno-ştiinţa invadatoare şi transformată într-o pseudo-ştiinţă. Omul mondial sau globalizat, omul centrat doar economic, riscă să devină omul atomizat care trăieşte numai pentru producţie şi consum, golit de cultură, politică, sens, conştiinţă, religie şi orice transcendenţă. Probabil acesta este ultimul stadiu în evoluţia umanităţii sau "ultimul om". În ciuda tuturor acestor avertismente nu putem evita sau elimina globalizarea.Globalizarea este un proces sau un set de procese, care întruchipează o transformare în organizarea spaţială a relaţiilor şi a tranzacţiilor sociale – analizate în termenii extensiunii, intensităţii, velocităţii şi impactului lor – generând fluxuri şi reţele transcontinentale sau interregionale de activitate, interacţiune şi exercitare a puteriiMai prozaic spus, globalizarea deschide spaţiul naţional pentru fluxul de persoane, bunuri, capital, tehnologie, informaţie, determinând, sub auspicii politice şi economice, stabilirea de legături între diferitele paliere (orizontale şi verticale) de organizare a societăţii.

Angrenajul a fost pus în mişcare. Schimbările implicate de globalizare nu pot fi stopate. Totul depinde de capacitatea omului de a le gestiona în mod eficient, canalizându-le spre ţinte dezirabile: prosperitate şi normalitate, sincronizare şi integrare.

De altfel, sunt semnificative următoarele citate ale marilor personalităţi ale lumii şi a unor organizaţii internaţionale.

„Globalizarea va avea efecte foarte pozitive dacă va putea fi sprijinită de un puternic sentiment al absolutului şi al demnităţii tuturor oamenilor şi al principiului că bunurile de pe pământ sunt destinate tuturor”.

„Libertatea economică este numai unul din elementele libertăţii omului”.

„Astăzi este posibilă crearea rapidă de mari bogăţii, fără nici o legătură cu calitatea de muncă” Papa Ioan Paul al II-lea

„În faţa poftelor adesea excesive ale intereselor de piaţă, drepturile persoanei umane, calitatea mediului înconjurător şi a resurselor vor trebui apărate. Aceasta este una dintre minunile esenţiale ale statului modern. Lumea nu e opiaţă”. Lionell Jospin (fost prim ministru al Franţei)

„Mondializarea este incompatibilă cu drepturile omului”. Jose Saramago (laureat al premiului Nobel)

„Trebuie rescrise regulile mondializării” Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare

„Numărul populaţiei care trăieşte în sărăcie continuă să crească pe măsură ce globalizarea – unul din cele mai puternice fenomene economice ale secolului XX - în continuă cursă inerent asimetrică: extinderea pieţelor peste naţionale; creşterea veniturilor unei categorii relativ restrânse, în vreme ce sugrumă vieţile celor fără de resurse pentru a fi investitori sau capacităţi de a beneficia de cultura globală. Majoritatea sunt femei şi copii, săraci înainte, dar acum încă şi mai săraci, pe când economia mondială lărgeşte prăpastia dintre ţările sărace şi cele bogate, dintre săraci şi bogaţi”. Starea copiilor lumii 2000, Raport UNICEF.

14