FUZIUNILE IN SISTEMUL BANCAR INTERNATIONAL

2005

CUPRINS1.INTRODUCERE………………………………………………….3

2. FUZIUNILE IN SISTEMUL BANCAR – METODA DE GESTIONARE A RISCURILOR………………………………………….4

3. STUDIU PRIVIND FUZIUNILE IN SISTEMUL BANCAR EUROPEAN SI AMERICAN……………………………………………...8

3.1. FUZIUNI SI ACHIZITII IN EUROPA…………………………9

3.2. EVOLUTIA FUZIUNILOR IN SISTEMUL BANCAR DIN EUROPA COMPARATIV CU S.U.A…………………………………….11

4. FUZIUNEA BANCII AGRICOLE CU RAIFFEISENBANK……15

5. FUZIUNEA ANGLO-ROMANIAN BANK LIMITED (ANGLIA) CU BANCA FRANCO-ROMANA ………………………………………18

2

INTRODUCERE

In anii recenti integrarea economica globala a fost accelerata pe o multitudine de fronturi, viteza fiind o caracteristica a acestor timpuri. . Fluxurile financiare internationale au cunoscut o ampla expansiune, atat in interiorul economiilor fiecarei tari, cat si la nivel global integrand in aceasta miscare continente si regiuni aflate geografic la mare departare unele de altele. Daca liberalizarea comertului inceputa cu mult timp in urma, continua si astazi, in sfera finantelor schimbarile au fost atat de mari, practic nemaintalnite in istoria sistemelor financiare. Aceasta impune ca globalizarea financiara sa fie insotita de o continua si rapida crestere/dezvoltare a schimbului mondial de bunuri si servicii. Fluxul schimburilor comerciale a fost insotit de un flux al capitalurilor.

In ultimele decenii dezvoltarea operatiunilor cu instrumente financiare derivate au oferit jucatorilor din piata atat o posibilitate de asigurare impotriva riscului (hedging) dar si un mijloc de speculatie. Aceasta oferta si-a creat cererea (conform legii lui Say) prin aparitia pe piata a unor institutii financiare de tipul fondurilor de investitii si a fondurilor de pensii private, posesoare ale unor resurse de multe miliarde de dolari care trebuiau plasate in investitii cat mai rentabile si mai sigure.

Dezvoltarea institutionala a fondurilor de investitii si pensii a fost acompaniata de formarea trusturilor financiare globale rezultate in urma noilor fuziuni dintre banci comerciale, banci de investitii si societati de asigurari, ceea ce a permis participarea, prin achizitia titlurilor de participatie de catre marile fonduri, la cresterea capitalului actorilor financiari globali.

Prabusirea comunismului a creat o atractie pentru noile piete in formare (emerging markets) cu oportunitati de investitii mari ceea ce a atras capitalul financiar privat in finantarea accelerata a unor dezechilibre externe, ale tarilor in curs de dezvoltare.

Economia mondiala polarizeaza astazi economiile tarilor dezvoltate (cu leader USA) si economiile tarilor in curs de dezvoltare si sarace. Modelul este asemanator relatiei "Centru - periferie" in care se interpun intermediarii (tarile in curs de dezvoltare) sau "midle place" si in care motorul de dezvoltare organizeaza relatii si parteneriate intre membrii sistemului, dispunand de un complex de mijloace si resurse de interventie cum ar fi: FMI, Banca Mondiala, Acordul GATT, OECD, Grupul celor Sapte etc.

Lumea moderna se confrunta cu un puternic fenomen al dezeconomisirii. Explozia informationala, succesele explorarii spatiului cosmic, dezvoltarea geneticii si a medicinei, desfiintarea sistemului monetar international, crizele petroliere, infiintarea

3

unor noi uniuni economico-monetare, dezvoltarea tehnologiilor IT, si ale internet-ului sunt tot atatia factori care au impus accentuarea consumului in ultimii 50 de ani.

S-a impus conceptul economiei de consum in paralel cu dezvoltarea conceptului economiei ofertei in SUA si apoi in tarile Europei Occidentale. Consumul a fost intr-o relatie directa si cu cresterea sperantei medii de viata in tarile dezvoltate si dezvoltarea sistemelor de asigurari private.

Inclinatia spre consum in tarile dezvoltate a dus la fenomenul dezeconomisirii si a orientat bancile transnationale in atragerea unor surse financiare din tari mai putin dezvoltate si orientarea acestora in credite pentru consum la nivelul tarilor bogate. Acest lucru a dus la cresterea productiei si a economiei acestor tari si la disparitia unor posibilitati de finantare pentru cele mai sarace. Trebuie remarcat insa, faptul ca plasamentele au fost profitabile, o parte din profituri, sub forma dobanzilor s-au reintegrat in fluxurile financiare ale tarilor de provenienta, iar functie de oportunitatile interne au imbracat si forma investitiilor, insa intr-un ritm inferior economiilor dezvoltate. Fenomenul dezeconomisirii s-a manifestat pregnant si in tarile supuse tranzitiei la sistemul economiei de piata.

FUZIUNILE IN SISTEMUL BANCAR – METODA DE GESTIONARE A RISCURILOR

Economiile moderne aflate sub imperiul globalizarii pietelor au adus pentru actorii jocului/participanti la piata, posibilitatea constituirii unor portofolii de active financiare (actiuni, obligatiuni, bonuri de tezaur, instrumente derivate, alte titluri de valoare) diversificate din punct de vedere structural, (al componentei in total portofoliu) sectorial (ramurile economiilor nationale unde au fost efectuate plasamentele), marimi si dimensiuni companiilor unde au fost efectuate investitii (companii nationale sau transnationale) si geografic (tarile in care s-au activat investitiile). Aceasta posibilitate a avut suportul unei dezvoltari considerabile a instrumentarului tehnic al tranzactiilor, a tehnologiei IT, intr-o convergenta deplina cu dezvoltarea pietelor monetare ale tarilor cuprinse in portofoliu si pe fondul reducerii considerabile a costului de curtaj al pietelor.

Internationalizarea afacerilor, ca forma specifica a economiei globale, iar in cadrul acesteia a intermedierii bancare angajeaza resurse financiare, umane si materiale considerabile, iar bancile vor realiza afaceri pe pietele externe doar in cazul estimarii unor profituri suficient de semnificative pentru acoperirea riscurilor asumate. Volatilitatea pietei financiare accentueaza necesitatea studiului riscurilor, cu atat mai mult cu cat fenomenul se face simtit tot mai puternic in economia globala, afectand atat tarile dezvoltate economic, cat mai ales cele aflate in curs de dezvoltare, cu semnificatii profunde pentru prezent, dar mai ales viitorul multor natiuni.

In viata bancilor, riscul este indus de nenumarate cauze. Cei mai multi specialisti remarca in cadrul acestor cauze, mai intai natura (activitatii) institutiei bancare ce se reflecta in numeroase forme ale riscurilor. Asadar, ceea ce se poate observa la prima

4

vedere, chiar si de catre un nespecialist este faptul ca banca reprezinta o intreprindere cu caracter lucrativ, ca oricare societate comerciala, care se foloseste de mijloace adecvate si realizeaza actiuni corespunzatoare. Realizandu-si activitatea, banca isi asuma riscuri proprii functionarii dar si riscuri ce decurg din specificitatea naturii intermedierii financiare pe care o face. "Riscul de intreprindere decurge din faptul ca banca este o afacere in care se angajeaza oameni, capitaluri si care se confrunta cu riscuri, de unde pot rezulta castiguri sau pierderi, ce urmeaza sa remunereze aportul factorilor angajati". Riscurile financiare pot fi considerate drept cea mai importanta grupa de riscuri bancare, dat fiind ca, asa cum a demonstrat practica, proasta lor gestiune produce cele mai multe falimente bancare. In aceasta grupa de riscuri se includ:

* Riscul de creditare, denumit si risc de insolvabilitate a debitorilor, risc de nerambursare sau risc al deteriorii calitatii activelor bancare, care exprima probabilitatea neincasarii efective, la scadenta a fluxului de venituri anticipat la incheierea contractului de credit.

* Riscul de lichiditate sau riscul de finantare, ce exprima probabilitatea finantarii efective a operatiunilor bancare, posibilitatea de a nu le realiza.

* Riscul de piata sau de variatie a valorii activelor financiare apare ca risc de variatie a ratei dobanzii, risc valutar si risc de variatie a cursului activelor financiare. Exprima probabilitatea ca o modificare a conditiilor de piata sa afecteze negativ profitul bancar.

* Riscul de faliment, riscul de capital sau riscul de indatorare ce exprima probabilitatea ca fondurile proprii ale bancii sa fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea curenta.

In conditiile internationalizarii afacerilor si creditelor bancare, bancile privite din perspectiva afacerii sunt supuse riscului international, iar atunci cand acestea sunt implicate in procese de achizitii si fuziuni cu alte entitati, riscurile financiare au o tendinta de agregare, mai ales in prima etapa a proceselor.

In ultimul deceniu, sub incidenta unor fenomene economice, politice, sociale si financiare de mare anvergura, problematica riscului de credit este marcata de noi tendinte. Astfel, globalizarea pietelor si integrarea economica, adancesc interdependentele dintre economiile tarilor, dar si dintre intreprinderi ceea ce determina expansiunea fara precedent a creditului, relevand, pe de o parte internationalizarea afacerilor, iar pe de alta parte cresterea deficitului de resurse si a necesitatilor de creditare pentru marile companii transnationale.

In al doilea rand, s-a dezvoltat enorm varietatea formelor de intermediere bancara concretizata in varietatea si noutatea produselor si serviciilor bancare oferite clientelei atat celei nebancare dar si celei bancare ceea ce a dus la accentuarea riscului de creditare ce ar putea suprinde economia oricarei tari in ipostaze nemaiintalnite in istoria sa prin consecinte nefaste si de lunga durata.

5

In acest context, fuziunea societatilor bancare s-a impus ca o metoda moderna de gestionare a riscului global de creditare atat in cadrul fiecarei tari cat si la scara internationala. Noua entitate bancara realizata in urma fuziunii dispune de un capital consolidat, care acopera mai bine pierderile determinate de producerea riscului de creditare. Procesul de fuziune este o caracteristica generala a economiilor moderne fiind realizate fuziuni in toate ramurile economice, dar mai ales in domeniul financiar.

Economia globala, afirma George Soros "nu este caracterizata doar printr-un comert liber de bunuri si servicii ci, chiar intr-o mai mare masura, si prin miscarea libera a capitalului. Ratele dobanzii, cursurile de schimb si preturile actiunilor din diverse tari sunt puternic intercorelate, iar pietele financiare globale exercita o influenta covarsitoare asupra conditiilor economice. Dat fiind rolul decisiv pe care capitalul financiar international il joaca in destinul fiecarei tari in parte, nu este deloc impropriu sa vorbim despre un sistem capitalist global". Astazi capitalismul reprezinta un sistem global in care fluxurile financiare sunt in expansiune, atat in interiorul economiilor fiecarei tari, intersectand creditorii si debitorii interni (populatia, companiile, institutiile financiare si intermediarii autorizati), dar si la nivel global, acoperind in aceasta expansiune continente si regiuni aflate geografic la mare distanta intre ele, mondializand debitorii si creditorii, pentru care intermedierea nu mai este confruntata cu distanta geografica, relatiile fiind stabilite fara ca acestia sa se cunoasca reciproc, asa cum se intampla in societatile premoderene si la inceputul celei capitaliste.

Dezvoltarea pietei globale, a schimburilor internationale duce treptat la disparitia micilor afaceri si a companiilor mici dar face sa creasca sensibil debuseele. Asa cum remarca Titu I.Bajenescu intr-un studiu dedicat pietei de capital “mai putin simtita de societatile foarte specializate sau capitaliste, mondializarea incita multinationalele sa-si accelereze concentrarea cu scopul de a reduce costurile fixe”. Supuse acestei presiuni continue societatile mici nu au decat doua alternative: disparitia de pe piata sau fuziunea cu grupuri mai importante. In acest fel pozitia societatii pe piata apare ca un element care determina durata si pretul sau. Nu mai departe decat aparitia pietei unice europene a constituit un exemplu, in ceea ce priveste “pofta” marilor grupuri pentru achizitii si fuziuni “supralicitand intreprinderile mici”.

Evolutia sistemului bancar european evidentiaza aportul factorului legislativ la integrarea sistemului bancar. In acest sens grupeaza actiunile intreprinse de factorii legislativi(Comisia Europeana si Consiliul de Ministri) in 5 etape:

- dereglementarea pietelor interne intre 1957 si 1973;

- diversele incercari catre armonizarea reglementarilor bancare intre 1973 si 1983;

- directiva privind o singura autorizare, controlul intern, recunoasterea reciproca si liberalizarea serviciilor bancare -1992;

- creearea unei singure monede in 1999;

6

- planul de Actiune privind Serviciile Financiare (2001-2005).

Prima etapa a inceput in 1957 si a corespuns obiectivului Tratatului de la Roma care avea ca scop transformarea pietelor nationale intr-o singura piata comuna. A doua etapa referitoare al armonizarea reglementarilor bancare a inceput mai concret in 1977 odata cu adoptarea Primei Directive Bancare (Directiva 77/780/EEC) referitoare la coordonarea legilor, reglementarilor siprevederilor legislative ale institutiilor de credit. A treia etapa corespunde procesului de definitivare a Pietei Interne (1983-1992). A patra etapa corespunde creearii unei singure monede.

Soros identifica faptul ca "in sistemul capitalist global de astazi s-a produs o deplasare pronuntata in favoarea comportamentului de maximizare a profitului cu intensificarea corespunzatoare a presiunilor concurentiale". Maximizarea profitului este in legatura directa cu politica bancilor privind marjele bancare. Ecartul marjei se regaseste in nivelul profitului brut. Intr-un mediu global exista mai multi actori, iar multi factori, altii decat cei inerenti competitiei, pot afecta evolutia marjelor de profit ale bancilor. Prezentam in acest sens cateva din concluziile si evaluarile unui studiu realizat de Banca Centrala Europeana asupra standardelor de credit si marjele de profit ale bancilor din tarile membre Uniunii Europene. Prima concluzie este ca asistam la un proces de erodare continua a marjelor bancare. Ingustarea marjelor creditului pentru banci este intr-adevar atribuibila fenomenului de continua restrangere a conditiilor pretului creditului, datorata competitiei bancare si introducerii monedei unice europene. Reducerea dobanzii la credite poate afecta veniturile din dobanzi ale bancilor, dar largirea marjelor la depozite, pe de alta parte, adesea compenseaza acest efect si venitul net din dobanda poate avea o tendinta pozitiva, fiind in legatura cu o crestere a volumului creditelor.

In al doilea rand, noii intrati in industria bancara au intensificat substantial competitivitatea mediului intr-un numar de tari din Uniunea Europeana. Noii actori pe piata europeana includ entitati bancare infiintate de banci straine, companii de asigurari, lanturi de supermarket, vanzatori de automobile, adesea banzandu-se pe "tehnologiile livrarii la distanta" respectiv "banca la domiciliu" cu servicii prin telefon sau internet-banking. Ca urmare, au existat jucatori care au fost fortati sa concureze din greu in termenii pretului si sa lupte pe fiecare segment al pietei in vederea pastrarii celor mai profitabili clienti.

Noii intrati au stimulat dezvoltarea "bancii de la distanta" (internet-banking). Infiintarea bancilor pe internet a fost remarcata in majoritatea tarilor Uniunii Europene, drept una din evolutiile care au avut cel mai mare impact asupra conditiilor competitiei in sectorul bancar privat. Putem exemplifica aceasta cu tarile nordice si pietele Marii Britanii si Irlandei.

In al treilea rand, bancile prin managementul riscului de credit au avut in vedere observarea modului in care au fost respectate standardele prudentiale si de calitate, intr-un mediu in care competitia este in crestere. Sigur au fost identificate cazuri unde

7

preturile agresive promovate de noii intrati au schimbat pretul in intreaga piata. Cresterea cererii pentru credit si o evolutie favorabila a pretului activelor (pana la mijlocul anului 2000) au influentat de asemenea, cresterea competitiei pe piata de capital intr-un numar de tari din Uniunea Europeana. Cateodata, nu este foarta clara tendinta unei periculoase competitii, de tipul "taie -tot" si este nedeterminat riscul legat de pret.

In al patrulea rand stabilirea unei agentii europene de supraveghere a modului in care standardele de credit sunt respectate, este mai mult decat necesara pentru buna functionare a sistemului bancar european. Cateva ingrijorari s-au exprimat in ceea ce priveste imprumuturile de mare valoare, dobanzile preferentiale si reducerea cerintelor privind colateralizarea (garantarea creditelor). In general, supraveghetorii "tin ochii deschisi" asupra practicilor de creditare ale bancilor si se concentreaza asupra unei examinari (on-site) a riscurilor bancare, prin stabilirea unor metodologii de pret, management si garantii, mai mult decat pe urmarirea adecvarii marjei ratei dobanzii.

In al cincilea rand, raportat la autoritatile de supraveghere, putem observa ca sistemele interne ale bancilor pentru evaluarea riscului de credit au in general o dezvoltare semnificativa, in special in marile institutii. Cateodata, este evident ca sistemele de clasificare a clientilor sunt adesea semnificativ bazate pe conditiile curente, mai mult decat pe clasificarea pretului creditului, pe baza calitatii activului de-a lungul ciclului economic. Este posibil ca atunci cand conditiile economice, sau preturile activelor sufera o cadere accentuata, recompensa pentru risc ceruta de unele banci, sa fie neadecvata, respectiv acestea sa practice preturi mai mari. Ele pot de asemenea, sa solicite acoperire in garantii, in particular, daca imprumutul este mare, valoarea ratei aplicate si garantiile solicitate sunt cele determinate de piata. Din acest punct de vedere, rolul supraveghetorilor este de a examina soliditatea si calitatea activelor, politicile de provizioane, sistemele de management a riscului, controlul costurilor si adecvarea capitalului, care sunt conditiile care sustin deteriorarea marjelor creditului bancar.

3.STUDIU PRIVIND FUZIUNILE IN SISTEMUL BANCAR EUROPEAN SI AMERICAN

Dezvoltarea industriei bancare, internationalizarea bancara prin procesul fuziunilor si achizitiilor, a condus la internationalizarea si diversificarea creditului bancar. In domeniul corporatist bancile rezidente in anumite tari acorda credite unor corporatii rezidente in alte tari sau prin intermediul acordurilor de cooperare cu alte institutii bancare se dezvolta parteneriate comune in care sunt promovate servicii de finantare complexa in cadrul unor linii de finantare revolving sau prin sindicalizare in cazul marilor credite.

Globalizarea si internationalizarea creditului bancar a a insemnat indeosebi pentru piata creditului:

· diversificarea produselor "credit" atat pentru clientela corporatista cat si pentru gospodarii si stat;

8

· dezvoltarea tranzactiilor printr-un suport tehnologic conexat la retelele informatice si tehnologiile IT;

· scaderea pretului creditului (in paralel cu reducerea marjei) proces vizibil in tarile membre Uniunii Europene, influentat atat de ritmul economisirii interne, specific pentru fiecare tara, dar si de inflatie, fiscalitate si politica monetara a tarilor respective;

· dezvoltarea creditului de consum si a creditului ipotecar;

· cresterea elasticitatii cererii pentru produse "credit".

3.1. FUZIUNI SI ACHIZITII IN EUROPA

Activitatea de fuziuni si achizitii in Europa se incadreaza in diferite tipare, functie de:

a) sectoarele de piata implicate (banci mutuale , banci proprietate publica, banci de economii);

b) marimea pietei respective;

c) marimea relativa a institutiilor, raportat la nivel international cu alte piete si segmente specifice;

d) dezvoltarea si integrarea tehnologiilor IT, specifica fiecarei insitutii financiare.

Tarile Uniunii Europene au o experienta proprie in ceea ce priveste ritmul si istoria restructurarii sistemelor bancare. Inainte de a studia recentele evolutii, cateva din aceste modele pot fi rememorate atunci cand este posibil, printr-o cuprindere a explicatiilor recentelor evolutii. La sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90 procesul de restructurare si concentrare bancara a avut loc in tari mici ale Uniunii Europene, cum ar fi: Danemarca si Olanda. Acest proces a condus la crearea unor largi institutii nationale pregatite pentru competitie in cadrul unei piete unice, sau ca o parte regionala a acesteia. La inceputul anilor '90, in plina criza a sistemului bancar scandinav, fuziunile si achizitiile au creat largi institutii in Suedia si Finlanda. Bancile din Marea Britanie deloc mici, in comparatie cu institutii financiare internationale similare au cunoscut un ciclu de fuziuni si achizitii la sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90. In Spania un proces similar a avut loc la inceputul anilor '90, implicand in special bancile de economii. In aceeasi perioada mai multe tari au intreprins eforturi pentru privatizarea unora din marile banci proprietate publica, prin atragerea investitorilor privati. Mai mult, o tendinta s-a conturat pentru institutiile cu o structura de proprietate mutuala, respectiv "demutualizarea" (in tari cum ar fi Marea Britanie si Irlanda, Danemarca si Germania) institutii (precum societatile de constructii si bancile de economii) care au avut o

9

organizare mutuala, au abandonat aceasta forma organizatorica si au convertit proprietatea corporatista in alte forme private legale.

Impreuna eforturile de privatizare si "demutualizarea" au crescut interesul pentru

fuziuni si achizitii bancare, crescand numarul institutiilor participante. Un alt model de fuziuni si achizitii bancare este caracterizat de expansiunea geografica a marilor banci europene in cadrul pietelor emergente (in formare) cum ar fi Asia de Sud-Est, Europa Centrala si de Est si America Latina a institutiilor financiare. Bancile din tarile membre Uniunii Europene s-au extins in tarile emergente, indeosebi in acelea in care intre state au existat legaturi istorice (cum ar fi banci din Italia, Spania si Portugalia in America Latina si de asemenea, in Europa Centrala si de Est cu mai multa precautie). Modelul reflecta actiunea convergenta a mai multor factori printre care mentionam:

a) modelul de dezvoltare economica centru - periferie;

b) istoric: fostele colonii;

c) psihologic: frica de comunism;

d) structura de productie.

Referitor la evaluarea factorilor care au determinat dezvoltarea proceselor de fuziuni si achizitii trebuie sa mentionam existenta unor studii empirice in SUA, in Europa fiind realizate studii care prezinta toate o viziune larga asupra problematicii fuziunilor si achizitiilor bancare, concretizata in concluzii generale, dintre care cele mai importante credem a fi urmatoarele:

1. Bancile care opereaza in pietele caracterizate de o mare concentrare bancara practica de obicei dobanzi mari la imprumuturile pentru micile afaceri si platesc dobanzi reduse la depozitele colectate prin operatiuni de retail (de la gospodarii). Evolutiile recente arata ca:

- noile canale de distributie a produselor si serviciilor bancare fac ca pietele bancare locale sa fie mult mai contestabile;

- dereglementarea a dus la cresterea competitiei pe pietele locale;

- produsele bancare devenite marfuri au facut competitia mult mai perfecta decat in trecut si totodata au modificat puterea pietei.

2. Studiile privind puterea pietei realizate de companii de consultanta financiar-contabila, specializate au incercat sa indice rezultatele complexe ale proceselor de fuziuni si achizitii. Studiile au examinat profitabilitatea institutiilor participante la fuziuni inainte si dupa fuziune comparativ cu profitabilitatea institutiilor neangajate in astfel de activitati.

10

3. Modificarile reglementarilor au creat o piata mai larga prin stergerea unor restrictii interstatale referitoare la sistemele bancare in SUA si in interiorul Uniunii Europene, iar in Europa crearea zonei euro a jucat un rol important.

Studiile asupra fuziunilor si achizitiilor bancare au incercat sa identifice scopul economic al acestora. A rezultat ca ineficienta este comuna bancilor, iar fuziunile interne intre parteneri de aceeasi dimensiune semnifica incercarea de imbunatatire a eficientei bancare (ceea ce literatura de specialitate numeste X-efficiecy ). X-efficiency nu se realizeaza automat, decat printr-o atenta sincronizare a eforturilor si efectelor, fuziunile si achizitiile reprezentand o excelenta modalitate de reorganizare a activitatilor bancilor in vederea realizarii unei eficiente crescute. In general, examinand scopul economic al proceselor de fuziuni si achizitii bancare acesta este de crestere a profitabilitatii noii entitati formate. Beneficiile rezultate din ajustarea costurilor de exploatare pot fi estimate mai usor in ceea ce priveste fuziunea dintre institutiile financiare interne, in timp ce in cazul grupurilor financiare sunt anticipate veniturile viitoare din desfasurarea intregii game de activitati specifice grupului nou format. O imagine asupra costurilor poate fi impusa de structura acestora (raporta la obiectul de activitate al institutiei respective) combinat cu informatiile cronologice referitoare la costurile anuale nominale, preluate din evidenta contabila.

3.2.EVOLUTIA FUZIUNILOR IN SISTEMUL BANCAR DIN EUROPA COMPARATIV CU S.U.A

Masurand valoarea fuziunilor si achizitiilor bancare raportat la activele sistemului bancar intern exista informatii referitoare la impactul fuziunilor si achizitiilor in sistemele bancare din fiecare tara. Valoarea fuziunilor si achizitiilor bancare, poate fi expresia valorii nominale a tranzactiilor. In raportul trimestrial al Bancii Reglementelor Internationale, la nivelul lunii august 1999, valoarea fuziunilor si achizitiilor din industria bancara este exprimata in miliarde USD. Raportul arata o crestere a valorii fuziunilor si achizitiilor la 17,5 miliarde USD in 1991 - 1992, apoi o scadere a acesteia la 14,6 miliarde USD in 1993 - 1994, urmata de o noua crestere de la 19,1 miliarde in 1995 - 1996 la 100,4 miliarde USD in 1997 - 1998, pentru zona euro (exclusiv Austria, Irlanda, Luxembourg si Portugalia). Sistemul bancar european a traversat o perioada de 10 ani in care nivelul internationalizarii bancare pe calea fuziunilor si achizitiilor a fost foarte inalt, chiar si in comparatie cu cel din S.U.A. Nivelul este exprimat prin reducerea numarului de institutii de credit de la 12.256 in 1985 la 9.285 in 1997. Din studiile lui Miskhin (1999) in S.U.A intre anii 1950-1980 numarul bancilor comerciale a ramas relativ stabil intre 13.000 si 15.000, intre 1980 si 1992 a scazut la 11.500 iar intre 1992 si 1997 la 9.200 ceea ce face ca din punct de vedere al concentrarii bancare situatia S.U.A sa fie similara cu a Europei.

Ratiunile economice cele mai importante in cazul proceselor de achizitii si fuziuni vizeaza:

1. Scaderea costurilor bazata pe economiile la scara in care eficienta costurilor este realizata prin scaderea costului mediu pe unitate. Consensul larg era ca doar o banca

11

foarte mica are potentialul de a realiza economii la scara si ca curba costului mediu devine mai mult sau mai putin plata pentru marile firme. Studii realizate in S.U.A au evidentiat ca pe o scara a eficientei break-point-ul difera de la institutii a caror marime a activelor variaza de la 500 mil USD in ultimii 18 ani la 25 mild USD in studiile recente (Berger si Master 1997). Variatia marimii optime este influentata de progresul factorilor technologici si de dereglementarea bancara care permite noi forme de organizare de o marime considerabila. In Europa dupa introducerea monedei unice europene, Comisia Europeana a estimat existenta unei economii la scara la un activ de peste 25 mild USD iar Vander Vennet (2002) estimeaza aceasta marime intre 10-100 mild EURO.

2. Dezvoltarea brandului (numelui comercial) pe baza unor economii la scara. Marimea poate permite recunoasterea mai eficienta a brandului la un cost mai scazut. Aceasta este un tip special de economie la scara in legatura cu costurile de marketing per unitatea de produs, avand in vedere faptul ca brandul reprezinta o potentiala sursa de avntaj competitiv pentru viitor, cand consumatorii de servicii financiare vor puteagasi pe interne o larga oferta, cu ajutorul noilor “integratori”.

3. Venituri bazate pe economii la scara. Marimea bancii si a capitalurilor proprii vor permite acordarea unor credite mari si subscrierea unor titluri de valoare cu un impact pozitiv asupra cererii pentru astfel de titluri. In contextul Euro si al integrarii pietelor de capital marimea va reprezenta o sursa de competitivitate si avantaj. Akhavein (1997) arata ca fuziunile au permis bancilor americane sa transfere active reprezentand actiuni cu valoare scazuta catre imprumuturi generatoare de venituri mari. Aceasta este si ipoteza megafuziunilor care ajuta la diversificarea portofoliului si reduce riscul, permitand bancilor consolidate sa acorde mai multe credite la acelasi nivel al capitalului .

4. Siguranta neta bazata pe economii la scara. Daca o banca devine foarte mare devine ceea ce se cheama “too big too fail” sau “prea mare pentru a fi falimentata” de catre autoritati. Aceasta furnizeaza un avantaj competitiv in conditiile atat a unui cost scazut pentru un anumit nivel al capitalului si riscului, cat si pozitii largi acceptate de parteneri. White (1998) arata cele doua rate Mody’s, respectiv: rata puterii financiare a bancii(BFSR), masurand siguranta intrinseca si stabilitatea financiara pe baza standingului legal si ratele depozitelor ordinare pe termen lung. Aceste rate sunt un suport pentru actionari, grupurile industriale si institutiile oficiale. Boyd, Graham (1998) si Kane (2001) si-au exprimat ingrijorarea asupra celor mai multe fuziuni din S.U.A care au creeat banci prea mari pentru a fi falimentate. Astfel cele mai mari raporturi se regasesc in Belgia, Olanda si Elvetia, unde la nivelul anului 2000 capitalul Fortis reprezinta 2,27% din PNB iar pentru KBC este de 2,85% din PNB,in Olanda ING Groep detine un capital care reprezinta 6,65% din PNB iar in Elvetia UBS are un capital care reprezinta 12,37 % din PNB iar capitalul Credit Suisse ajunge la 10,55% din PNB. In Marea Britanie HSBC detine o capitalizre care reprezinta 2,265 din PNB intimp ce in S.U.A Bank of America si Citigrup sunt bancile care detin cel mai mare capital din lume exprimat in valoare absoluta raportat la PNB al celei mai mari economii din lume, acesta nu reprezinta decat 0,59% si 0,75% din PNB.

5. Costuri bazate pe realizarea de economii. Eficienta costurilor se realizeaza prin oferirea

12

unei largi game de produse financiare clientilor de baza. Aceasta poate genera costuri fixe mari in oferirea de baze de date sau echipamente care pot fi utilizate pentru o gama larga de servicii. Studii de eficienta din S.U.A au masurat prin comparatie costul specific al unor firme care ofera o gama larga de servicii financiare, cu cat ar fi tebuit sa fie acest cost daca aceste servicii ar fi fost oferite de oserie de firme care ar fi avut o serie redusa de produse financiare.

6. Venituri care au la baza realizarea de economii. Se spera intr-o vanzare incrucisata a noilor produse catre aceesi baza de clienti. (ex. Produse bancare si de asigurari). Astfel Berger (1996) incearca sa evalueze daca veniturile bancare realizate din oferirea unei game largi de servicii sunt mai mari decat veniturile bancilor specializate care ofera o gama restransa de servicii. El arata absenta unor venituri realizate pe seama economiilor si interpreteaza rezultatele sale pe seama faptului ca fiecare consumator evalueaza individual oferta dar competitia nu permite bancilor sa creasca preturile, sau consumatorii simpli nu sunt capabili sa evalueze individual oferta. Totusi aceste argumente trebuie analizate cu precautie, din doua motive: primul este legat de faptul ca legea bancara din S.U.A nu permite bancilor sa ofere si servicii de asigurari impreuna cu cele bancare, al doilea evidentiat de Dermine si Roller (1992) este includerea firmelor care ofera doar un serviciu ceea ce face ca estimarea sferei economiilor sa nu fie simpla.

Diversificarea financiara bazata pe realizarea de economii. Teoria portofoliului standard arata ca un portofoliu imperfect corelat cu riscul poate reduce volatilitatea generala sau profitul. In consens cu Pillof si Santomero (1997), volatilitatea scazuta poate creste sanatatea financiara a actionarilor in cateva moduri. Primul se refera la faptul ca valoarea costurilor unui faliment poate fi redusa avand in vederea faptul ca o mare parte din costurile unui faliment se datoreaza pierderii valorii francizei cauzata de faliment, al doilea sa refera la taxele care trebuie platite in cazul falimetului, al treilea la pierderea venturilor rezultate din parteneriatul cu clientii stabilit in decursul multor ani de colaboare. Ultimul mod rezulta din cresterea riscului activitatilor datorita necesitatilor de reducere a capitalului. Argumentul este ca o afacere care se expune unui portofoliu existent de activitati poate avea un risc marginal prin crearea unei cerinte de capital redus prin reducerea temerilor privind veniturile acceptate. Boyd si Runkle (1993), Hughes, Lang, Mester si Moon (1999) arata ca marile banci sunt capabile sa-si diversifice riscurile in cadrul unui areal geografic extins in mai multe state, expunandu-se unei variatii scazute a profiturilor. Alte studii printre care amintim Santomero si Chung (1992), Boyd, Graham si Hewitt (1993) simuland fuziuni intre banci si companii de asigurari au ajuns la concluzii similare (o corelatie redusa poate conduce la profituri mai stabile). Simularile trebuie tratate cu precautie din doua motive, primul este presupunerea implicita ca managementul unur firme fuzionate este mai eficient decat cel al unor firme separate iar al doilea este subliniat in studiile empirice realizate de Boyd si Runke (1993) prin care este evidentiat ca o volatilitate redusa a activelor este adesea combinata cu un nivel redus al capitalului (efectul de leverage), in asa fel incat probabilitatea de faliment in cazul marilor institutii diversificate pare a fi mai mare decat in cazul celor mici, mai putin diversificate dar cu un efect de leverage mai mare (rentabilitate mai crescuta datorata unui capital mai scazut).La nivel international, Berger (2000) arata foarte reduse corelatii intre veniturile agregate si rata rentabilitatii financiare a sistemelor bancare ale diverselor

13

tari europene. Dahl si Logan (2002) analizeaza creantele a 28 de banci private britanice de-a lungul peroadei 1987-2000, demonstrand semnificative castiguri din diversificarea internationala a expunerii la riscul de credit. Acharya, Hasan si Saunders (2002) analizand pierderile din credite in Italia de-a lungul perioadei 1993-1999 arata ca beneficiile diversificarii pot fi pierdute daca exista o lipsa de experienta in realizarea diversificarii. Amihud, Delong si Saunders (2002) nu vad nici un impact asupra volatilitatii stocului de cative financiare atat inainte cat si dupa relizarea unei fuziuni internationale. In ceea ce priveste studiul corelatiei dintre volatilitate si pierderi trebuie sa mentionam ca diversificarea riscului de credit poate fi deformata de urmatorul fenomen (multe state ale lumii inregistreaza putine credite pierderi, in timp ce cateva state ale lumii cu recesiune mare inregistreaza pierderi substantiale) in general “ centrul inregistreaza mai putine credite pierderi decat periferia”, ceea ce necesita o analiza a fenomenului diversificarii riscului in perioade de recesiune. Analiza beneficiilor din diversificarea portofoliului de credite rezulta din simularea pierderilor medii raportate la PNB pentru sistemele bancare ale tarilor selectate, de-a lungul perioadei crizei. Alegand Anglia care a traversat o perioada de recesiune severa caracterizta de pierderi grave din credite, putem observa ca diversificarea a redus creditele pieredere cu 15%.

7. X-Efficiency se refera de fapt la un volum dat al iesirilor cand o firma nu opereaza cu un cost maxim al eficientei, de fapt la pragul de rentabilitate sub care exploatarea genereaza pierderi. (ex. O structura prea mare a costurilor). Aceasta sursa de eficienta este adesea citata ca prima motivatie pentru fuziunile interne, cand doua banci fuzioneaza pentru a-si coordona mai usor reducerea marimii retelei de sucursale formata dupa fuziunea entitatilor. Trecand in revista 120 de studii din 21 de tari, Berger si Humprey (1997) arat ca ineficienta ( ex.operarea la costuri prea mari de catre marile banci) se regaseste in 20%-30% din cazuri si ca operarea in conditii de eficienta este o regula mult mai generala decat economiile la scara. Allen si Rai (1996) arata ca in ceea ce priveste bancile europene a avut loc o reducere semnificativa a ineficientei (cu peste 25%). Vander Vennett (2002) analizand cazul a 2.375 banci europene in perioada 1995-1996 a ajuns la concluzia ca X-Efficiency este cheia determinanta a profitabilitatii si ca bancile universale inregistreaza atat o eficienta cat si un profit mai mare.

FUZIUNILE PE ORIZONTALA reduc numarul firmelor care opereaza in piata si poate conduce la reducerea competitiei si la cresterea marjelor de profit. Fuziunile intre industrii poate permite un profit mai mare legat de faptul ca firmele pot oferi o gama mai larga de produse. O lunga serii de studii au incercat sa masoare impactul concentrarii asupra marjelor creditului si a depozitelor. Intradevar beneficiile asteptate din eficienta costului pot fi creeate de concentrare care poate facilita acordul dintre cost si performanta si creea marje mari la credite si depozite. De mentionat studiul lui Carletti (2002) care concluzioneaza ca, in general, concentrarea tinde sa creeze marje mari la credite si marje reduse la depozite. Bikker si Groeneveld (1998) si Debandt si Davis (2000) arata care sunt formele competitiei monopolistice in pietele bancare europene. Corvoisier si Gropp (2001) arata ca piata creditelor este mai putin afectata de concentrare decat cea a depozitelor. Sapienza (2002) demonstreaza ca fuziunile in Italia au condus la cresterea marjelor la creditele acordate micilor intreprinzatori, exceptand cazurile in care

14

imprumutatii au avut acces la mai multi creditori. Evaluarea impactului concentrarii asupra pretului trebuie sa tina cont de prezenta bancilor cooperative si de gradul de contestabilitate (exprima lejeritatea cu care noii competitori pot intra in piata. Remarcam ca in Germania, Franta, Spania aceste institutii luptand pentru marime tind sa-si reduca marjele atragand o parte din profitul bancilor comerciale private. Situatiile pot evolua in asa fel incat o parte din aceste institutii isi schimba statutul lor legal (ex. In Marea Britanie marile societati de constructii au devenit plcs). De asemenea dereglementarea inceputa in 1980 si creearea pietei fondurilor mutuale a redus abilitatea bancilor de a creste marjele la depozite iar accesul marilor companii la piata de capital prin subscrierea de hartii de valoare si obligatiuni a redus potentialul impact asupra marjelor creditului. In S.U.A (Kwast 1999 si Amel si Starr 2001) arata ca institutiile financiare primordiale pentru 93% din gospodarii sunt institutiile de depozitare locale, iar pentru 88% din micii intreprinzatori institutiile financiare locale sunt cele mai importante. In Marea Britanie cererea pentru servicii de plati si cash si accesul la credite a intreprinderilor mici si mijlocii este in primul rand satisfacuta de sucursalele locale ale bancilor.

8. Apararea contra preluarilor pe baza economiilor la scara. Nu poate fi evidentiata o legatura directa intre marimea unei banci si probabilitatea ca aceasta sa participe la un proces de fuziune. Totusi Boyd si Graham (1998) au aratat ca majoritatea fuziunilor in S.U.A au implicat mari banci care au achizitionat unele mai mici.

9. Beneficiile fuziunilor si achizitiilor. Vander Vennet (1996) a analizat 492 de preluari in Uniunea Europeana in perioada 1988-1993. Rezultatele indica ca fuziunile interne printre parteneri de capital egal semnifica o imbunatatire a performantei bancilor fuzionate pentru realizarea X-Efficiency. O serie de studii in S.U.A analizeaza cum fuziunile si achizitiile au ajutat bancile sa-si imbunatateasca X-Efficiency, profitabilitatea si deasemenea sa identifice o modalitate mai adecvata de realizare a acestui scop. In studiile asupra megafuziunilor Akhavein, Berger si Humphrey (1997) arata ca masurile au ajutat la imbunatatirea profitabilitatii, nu atat datorita cresterii profitabilitatii cat mai ales datorita unei schimbari in mixul de iesiri in favoarea mai multor credite si actiuni detinute. Deasemenea castiguri mari sunt obtinute cand ineficienta unora din banci este pronuntata. La nivel micro Zollo (1998) considera experienta si codificarea ca o cheie determinanta pentru succesul viitor in fuziuni.

4. FUZIUNEA BANCII AGRICOLE CU RAIFFEISENBANK

In cazul Romaniei internationalizarea bancara s-a suprapus procesului de restructurare financiara a bancilor si s-a reflectat indeosebi cantitativ prin numarul operatorilor bancari straini si prin volumul activelor acestora, iar in orizontul urmatorilor 5 ani credem ca se va reflecta latura canlitativa a fenomenului prin aparitia si dezvoltarea unor noi produse si servicii bancare, atat pentru segmentul retail cat si pentru corporate, dar si prin specializarea anumitor banci sau infiintarea unor noi banci specializate (casele de economii indomeniul locativ). Efectele internationalizarii bancare asupra sistemului bancar romanesc sunt vizibile indeosebi sub forma participatiilor la capitalul social al

15

bancilor comerciale persoane juridice romane sau prin capitalul de dotare, in cazul sucursalelor bancilor straine.

Raiffeisen Zentralbank Osterreich (RZB-Austria) a deschis in 1994 o reprezentanta in Romania si a devenit una dintre bancile straine de frunte, oferind o gama variata de servicii bancare. In iunie 1998 si-a inceput activitatea Raiffeisenbank (Romania), cea de-a noua banca a RZB-Austria in Europa Centrala si de Est. In iulie 2001 RZB-Austria si Fondul Romano-American de Investitii (FRAI) au preluat de la Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS) peste 98,84% din actiunile celei de-a treia banci romanesti, Banca Agricola. Din acest pachet, RZB-Austria detinea 93,36%. Valoarea totala a tranzactiei se ridica la 52 milioane USD, din care 37 milioane USD reprezinta investitii de capital iar 15 milioane USD pretul platit pentru achizitionarea actiunilor. Pentru aceasta privatizare Raiffeisen a primit numeroase premii: Investitorul anului 2001 - acordat de cotidianul Nine O’clock; Partea leului - premiu acordat de cotidianul Ziarul Financiar precum si o nominalizare la premiul Oscar acordat de saptamanalul Capital. Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor din data de 18 mai 2002 a hotarat in unanimitate aprobarea fuziunii prin absorbtie a Raiffeisen - Banca Agricola SA si Raiffeisenbank (Romania) SA, cele doua entitati bancare detinute de RZB-Austria. Banca se numeste Raiffeisen Bank SA incepand cu 1 iulie 2002. RZB-Austria detine 94,14% din Raiffeisen Bank. Banca are aproximativ 3.500 angajati si o retea nationala de sucursale, agentii si reprezentante care ajunge la un numar de 210 de locatii.

Friedrich Wilhelm Raiffeisen (1818 - 1888) care a fost primar al mai multor orasele germane, a intemeiat in 1862, prima uniune de credit in Anhausen, Germania. In 1886, apare prima uniune bancara Raiffeisen in Mühldorf, Austria. Grupul Raiffeisen este cel mai mare grup bancar privat din Austria si are o structura pe trei nivele. Primul nivel cuprinde 680 de banci locale, care la randul lor au un total de 1.680 sucursale. Numarul total de unitati Raiffeisen ajunge astfel la 2.360. Toate aceste unitati ofera o gama vasta de servicii bancare. Cel de-al doilea nivel este format din bancile regionale - asa numitele Landesbank. Acestea opereaza in cele noua provincii ale Austriei, avand rolul unor case de compensare. Landesbanks se numara si printre actionarii principali ai Raiffeisen Zentralbank Österreich AG (RZB-Austria), detinand impreuna mai mult de 80% din capitalul social. RZB-Austria care este actionarul principal al retelei de banci din Europa Centrala si de Est, constituie cel de-al treilea nivel si reprezinta institutia centrala a grupului bancar.

RZB-Austria a fost fondata in 1927 pentru a coordona activitatile si politicile financiare ale intregului grup bancar Raiffeisen si este responsabila cu tranzactiile si operatiunile efectuate in numele grupului la nivel national si international. Serviciile bancare oferite sunt completate de cele financiare ca banca de investitii, serviciile de consultanta privind privatizarile, gestionari de proiecte in domeniul imobiliar, leasing, servicii comerciale. Operatiunile internationale ale RZB-Austria se concentreaza in principal pe pietele in formare. Pozitia sa si legaturile traditionale cu Europa Centrala si de Est au ajutat RZB-Austria sa stabileasca excelente relatii cu firmele, bancile si alte institutii din aceasta regiune. Odata cu procesul de liberalizare din Europa Centrala si de Est si tranzitia de la economia centralizata la economia de piata, RZB-Austria si-a dezvoltat semnificativ activitatea internationala, reusind sa devina una dintre cele mai

16

bune banci specializate in pietele in formare din aces ta regiune. RZB-Austria opereaza in urmatoarele douasprezece tari din regiune: Ungaria din 1987; Slovacia din 1991; Polonia din 1991; Cehia din 1993; Bulgaria din 1994; Croatia din 1995; Rusia din 1997; Romania din 1998; Ucraina din 1998; Bosnia Hertegovina din 2000, Slovenia din 2001, Iugoslavia din 2001. Reteaua nu se opreste in Europa Centrala si de Est, ci include si Europa Occidentala si celelalte continente prin compania financiara din New York, sucursalele din Londra si Singapore, precum si prin birourile de reprezentanta din Paris, Bruxelles, Moscova, New York, Beijing, Hong Kong, Bombay si Ho Chi Minh.

Raiffeisen Bank este oficial, numele bancii rezultate din fuziunea Bancii Agricole - Raiffeisen cu Raiffeisenbank (Romania), dupa ce formalitatile juridice au fost indeplinite.

“Noul nume al bancii este o marca de prestigiu in Europa, care ne onoreaza, dar ne si obliga sa avem o retea bancara, produse, servicii si personal la standardul international Raiffeisen. Raiffeisen Bank va fi o banca universala, care ofera produse si servicii atit pentru clientii persoane fizice sI mici intreprinzatori, cit si pentru companiile mijlocii si mari, prin intermediul mai multor canale de distributie. Obiectivul nostru strategic este sa ajungem intre primele trei banci romanesti in urmatorii trei ani”, a declarat Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank.

Capitalul social al Raiffeisen Bank este de 5.966,980 miliarde lei. Structura actionariatului Raiffeisen Bank este urmatoarea:

   Actionar  %1 Raiffeisen Zentralbank Oesterreich 94,14572 Fondul Romano-American de Investitii 4,99993 Cei 17.000 de actionari minoritari ai Bancii

Agricole – Raiffeisen 0,8043

4 Cei 4 actionari minoritari ai Raiffeisenbank Romania

0,0501

Componenta Consiliului de Administratie al Raiffeisen Bank S.A este aceeasi cu a Consiliului de Administratie al Bancii Agricole – Raiffeisen, si anume:

1. Steven Cornelis van Groningen – presedinte 2. Marinel Burduja – vicepresedinte 3. Catalin Rasvan Radu – vicepresedinte 4. James D. Stewart – vicepresedinte 5. Herbert Stepic – membru 6. Heinz Wiedner – membru

RZB este institutia centrala a celui de-al doilea grup bancar ca marime din Austria, cu un bilant total de 44,58 mld. EUR si un profit net de 163,6 mil. EUR in 2001, si cu o retea bancara care acopera 12 tari din Europa Centrala si de Est.

17

5.FUZIUNEA ANGLO-ROMANIAN BANK LIMITED (ANGLIA)

CU BANCA FRANCO-ROMANA (SUBSIDIARA FRANCEZA A BCR)

In iulie a.c., Anglo-Romanian Bank Limited (ARBL) si-a facut reintrarea pe piata bancara din Romania in urma fuziunii prin absorbtia realizata cu Frankfurt Bukarest Bank AG (fosta subsidiara a BCR din Germania), cu mentinerea sucursalei din Bucuresti si a agentiilor din Sibiu si Timisoara si a celei din Frankfurt sub marca si numele Anglo-Romanian Bank Limited.

Proiectul de fuziune a celor 3 entitati bancare a inceput cu mai bine de 3 ani in urma, scopul urmarit fiind acela de a oferi clientilor un singur partener puternic, o banca avand un capital de circa 100 milioane EUR, care isi desfasoara activitatea sub licenta britanica si care imbina experienta si cele mai bune practici bancare de pe pietele engleza, franceza si germana.

Aceasta fuziune marcheaza incheierea cu succes a unei etape istorice pentru Romania si pentru Europa. Este o premiera in istoria sistemului bancar european, realizata de Romania, de o banca Romaneasca.

"ARBL este o banca britanica respectata, cu o experienta de peste 30 de ani in City-ul londonez si cu capital 100% romanesc, actionar unic fiind Banca Comerciala Romana. Este cea mai mare investitie romaneasca in spatiul Uniunii Europene, un activ foarte important pentru Romania din perspectiva integrarii in UE" a declarat Nicolae Danila, presedinte executiv al BCR.

Ia nastere, chiar daca la scara mica, o banca model "Uniunea Europeana" care anticipeaza aderarea Romaniei la structura continentala. Aceasta va fi apta sa asigure clientilor romani servicii pe piata locala si accesul la cele mai mari piete financiare din Europa. "ARBL va avea un rol foarte important in sustinerea clientilor din Romania si a celor care lucreaza cu Romania. Prezenta ARBL in capitala Marii Britanii , unul dintre cele mai prestigioase centre financiare ale lumii , confera clientilor Grupului avantajele unor legaturi mai strinse intre BCR si investitorii internationali", a adaugat Nicolae Danila. Acelasi management si personal bancar vor asigura clientilor servicii de inalta calitate, personalizate, in acord cu strategia si politicile aplicate de toate companiile din Grupul BCR.

Prin focalizarea pe clienti, intelegerea nevoilor acestora si gasirea rapida a solutiilor de a-i sprijini, ARBL isi va consolida increderea clientelei actuale si isi va dezvolta afacerile atat in Romania cat si la Londra, Paris si Frankfurt" a subliniat Tom Butler, C.E.O. al Anglo-Romanian Bank Limited. Cu sediul in Finsbury Square, ARBL este operationala atat la Londra, Paris si Frankfurt, cat si in Romania , la Bucuresti, Sibiu, Timisoara, Constanta.

Inca de la infiintare, in 1973, Anglo-Romanian Bank Limited s-a specializat in finantarea activitatilor de comert international in Europa Centrala si de Est si in

18

operatiuni de nisa de piata, axandu-se in special pe activitati de finantare a operatiunilor de export-import.

In desfasurarea operatiunilor, Anglo-Romanian Bank Limited colaboreaza cu Camera de Comert Anglo-Romana, Camera Londoneza de Comert, Ambasada Romaniei la Londra, Ambasada Marii Britanii la Bucuresti, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare si Trade Partners UK (care recent a desemnat Romania ca piata strategica). Totodata, banca a avut o contributie importanta la promovarea reciproca a oportunitatilor de afaceri, fiind un partener solid in organizarea de seminarii, forumuri, prezentari si misiuni economice organizate in cele doua tari.

Anglo-Romanian Bank Limited colaboreaza strans cu banca "mama", avand o foarte buna cunoastere a pietelor romanesti si contacte excelente in Romania, atat in sectorul privat cat si in cel de stat. De asemenea, ARBL a dezvoltat legaturi durabile si puternice cu marile banci internationale prin participarea activa pe piata financiara internationala, ca si fostele ei "surori" din Franta si Germania, membre ale Grupului Banca Comerciala Romana, ceea ce ii ofera posibilitatea de a asigura servicii financiare pe o larga arie geografica. ARBL are o indelungata si solida experienta in afaceri internationale incluzand forfetarea, sindicalizarile, scrisorile de credit, finantarea operatiunilor de import-export, operatiuni pe pietele financiare si de capital.

In final se remarca faptul ca sistemul bancar romanesc a ajuns la o anumita stabilitate financiara pe fondul unei concentrari bancare mari. Din punct de vedere a structurii si provenientei capitalului este un sistem majoritar privat, dominat de capitalul strain. Concentrarea bancara este mare, practic sistemul bancar este dominat de BCR, BRD si CEC iar profitabilitatea acestuia este buna, determinata de mentinerea unei marje generale mari, caracteristica tipului de economie nerestructurata. Din pacate sistemul bancar romanesc nu a jucat inca un rol determinant in dezvoltarea si restructurarea economiei nationale, dupa 1989, deoarece in contextul fenomenului de acumulare primitiva de capital nici nu putea sa joace acest rol. In prezent insa sistemul bancar cred ca poate fi comparat cu un motor reconditionat, alimentat bine cu combustibil si care asteapta un semnal favorabil dezvoltarii investitiilor prin credit.

19