Scoala postliceala sanitara

Cercetare in medicina

Promovarea sanatatii si prevenirea imbolnavirilor

PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII ȘI PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR

(alimentația, fumatul, sedentarismul, planificarea examinărilor periodice etc.)

CONCEPTUL DE SĂNĂTATE

Așa cum este el definit de către Organizația Mondială a Sănătății, se refera la „o bună stare

fizică, psihică și socială”, lărgind astfel sfera noțiunii din domeniul biologic în cel social.

Sănătatea exprimă capacitatea adaptativă a individului la mediul natural și social. Munca, ca

și modalitate specific umană de adaptare la mediu, este și cel mai elocvent criteriu de

apreciere a stării de sănătate, condiționând atât starea biologică, cât și cea de integrare socială.

Exista o relatie birecționala între starea de sănătate și capacitatea de muncă, individul sănătos

prezentând o adaptare la muncă și o productivitate optimă, iar pe de altă parte munca

reprezintă sursa bunăstării sociale și de asemenea influențează starea fizică.

Prevenirea îmbolnăvirilor profesionale și promovarea sănătății angajatilor reprezintă scopul

principal al medicinii muncii, ceea ce în final se traduce și în productivitate și beneficii

economice.

Promovarea sănătății este definită ca fiind știința și arta de a ajuta oamenii sa ajungă la o stare

optimă de sănătate prin creșterea conștientizării, adoptarea de schimbari benefice în stilul de

viață și în mediul de viață.

Un exemplu simplu și elocvent în ceea ce privește bolile profesionale: una din bolile legate

de profesie determinate de expunerea la zgomotul profesional peste limitele legale admise

este hipertensiunea arteriala; dar aceasta boala poate trece neobservata în fazele initiale și fără

un program de screening la grupele de angajati expusi la zgomot, hipertensiunea arteriala

evolueaza și poate conduce la pierderea capacitatii de munca (invaliditate).

Printr-o atitudine activă se pot depista precoce anumite boli și se pot lua măsuri de

contracarare a evoluției și complicațiilor acestora.

Legislaţia în vigoare privind prevenirea îmbolnăvirii şi promovarea sănătaţii presupune

cunoaşterea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 107/24.10.2003, pentru modificarea

și completarea Legii nr. 346/2002, privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli

profesionale (Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 747 din 26/10/2003), dar şi Legea

nr. 307/28.06.2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical și a profesiei de moașă,

precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali și Moaselor din

România.

2

Este dificilă definirea stării de sănătate, dar este îndeobşte agreat că a fi sănătos este mult mai

mult decât „a nu fi bolnav”. Starea de sănătate include, de asemenea, şi “starea de bine” şi

abilitatea persoanei de a-şi atinge potenţialul. Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte

promovarea sănătăţii ca: procesul care permite unei persoane să îşi controleze şi să îşi

îmbunătăţească starea de sănătate.

Sănătatea este influenţată de mai mulţi factori, precum stilul de viaţă şi comportamentul (ce

pot fi controlaţi de către individ), dar și de factori asupra cărora oamenii au puţin control

precum veniturile, condiţiile de locuit, reţelele de transport sau calitatea aerului.

Promovarea sănătăţii ia în considerare şi nevoia de a crea mediul favorabil unor alegeri

benefice pentru sănătate. De asemenea, recunoaşte şi nevoia de a furniza informaţii potrivite

şi la timp pentru a ajuta oamenii să facă „alegeri sănătoase”.

Sănătatea nu este o stare pe care o ai în întregime sau o pierzi în întregime. Starea de sănătate

completă este aproape la fel de iluzorie ca şi cea a fericirii. Complexitatea stării de sănătate

este dată de dimensiunile, componentele şi gradele diferite pe care le presupune:

I. Dimensiunile sănătăţii:

biologică (anatomică, fiziologică şi biochimică);

psihologică (cognitivă, emoţională, comportamentală);

socio-profesională (roluri, relaţii, aspiraţii);

spirituală (valori, religie, experienţe non-cotidiene)

II. Componentele sănătăţii:

absenţa bolii, disfuncţiei şi dizabilităţii

rezistenţă fizică şi fiziologică

atitudinea pozitivă faţă de viaţă (a percepe scopul şi semnificaţia vieţii)

asumarea controlului propriei vieţii

acceptarea de sine

relaţionare socială pozitivă

stare subiectivă de bine

III. Grade ale sănătăţii:

sănătate optimă

sănătate

sănătate aparentă

sănătate precară

3

sănătate foarte precară

Promovarea sănătăţii este diferită de promovarea unor produse sau servicii comerciale.

„Sănătatea” nu este palpabilă la fel cum este un produs comercial şi beneficiile în a urma

îndemnul unui mesaj de sănătate nu sunt, în multe cazuri, obţinute imediat. În cazul

produselor şi serviciilor comerciale beneficiile vin imediat după ce publicului consumator i se

cere să acţioneze într-un anumit fel. O campanie implică furnizarea coordonată de informaţii

sau o serie de evenimente şi activităţi. Scopul unei campanii de informare publică poate fi

oricare dintre următoarele, sau o combinaţie a lor:

o să schimbe credinţe şi atitudini;

o să furnizeze noi informaţii;

o să încurajeze adoptarea unor practici noi sau o schimbare a stilului de viaţă.

Ideal este să comunici un mesaj simplu. Este dificil să schimbi atitudini sau să încurajezi

oamenii să adopte comportamente noi mai ales dacă asta implică un efort de renunţare la

comportamente curente care produc satisfacţii şi bucurie.

Este important, de asemenea de ţinut minte că un mesaj nu poate fi transmis către populaţia

generală. Asta pentru că nici măcar un mesaj simplu nu poate fi transmis eficient şi înţeles de

către un public atât de divers ca vârste, nevoi şi interese ca populaţia generală. Un element

cheie al

succesului unei campanii de informare publică este definirea, cât se poate de restrâns, a celor

care se doreşte să răspundă la respectiva campanie.

DEFINIŢII ALE PROMOVĂRII SĂNĂTĂŢII PRIN COMUNICARE

• Definiţia 1. Procesul de promovare a sănătăţii prin diseminarea de mesaje prin intermediul

mass media, canalelor interpersonale sau a evenimentelor.

Poate include activităţi diverse precum interacţiunea clinician-pacient, cursuri, grupuri de

suport, transmiterea de materiale prin poştă, linii telefonice tip hotline, campanii mass media

sau evenimente. Eforturile pot fi direcţionate către indivizi, reţele, grupuri, organizţatii,

comunităţi sau chiar catre naţiuni. (Health Communication Unit, Centre for Health

Promotion, University of Toronto).

• Definiţia 2. „Locul unde practicile bune de promovarea a sănătăţii se întâlnesc cu practicile

bune de comunicare” (Irv Rootman and Larry Hershfield, “Health Communication Research:

Broadening the Scope,” în Health Communication, 6(1), 69-72)

4

• Definiţia 3. Campaniile cuprinzătoare de promovare a sănătăţii sunt:

o încercări cu scop clar de a informa, persuada sau motiva o schimbare de comportament;

o în mod ideal orientate către individ, reţele, organizaţii sau societate;

o ţintind o audienţă largă şi bine definită (deci nu reprezintă doar persuasiune de la om la om);

o duc la beneficii necomerciale pentru individ şi/sau societate;

o se desfăşoară pe o perioadă dată de timp de la câteva săptămâni la mai mulţi ani;

o sunt cele mai eficiente atunci când includ o combinaţie de activităţi media, interpersonale şi

evenimente;

o implică dezvoltarea unui set structurat de activităţi de comunicare care să includă minimum

producerea şi distribuirea de mesaje. (Everett M. Rogers, and J. Douglas Storey,

“Communication Campaigns,” în Charles R. Berger and Steven H. Chaffee (eds.) Handbook

of Communication Science, Sage: Newbury Park, CA, 1988)

TIPURI DE COMUNICARE PENTRU SĂNĂTATE

1. Comunicare persuasivă sau comportamentală. Aceasta include eforturile de a persuada

o audienţă să adopte o idee sau o practică. Include tehnicile de marketing social.

2. Comunicare a riscului. Se referă la ajutarea indivizilor să înţeleagă natura şi seriozitatea

unor riscuri, astfel încât să ia decizii informate despre cum să trateze acele riscuri. Ideal,

comunicarea riscului este „un proces interactiv de schimb de informaţii între indivizi, grupuri

şi instituţii” (Canada National Research Council, 1989).

3. Advocacy prin media. Este folosirea strategică a media pentru a promova o iniţiativă de

politică publică (US Department of Health and Human Services, 1989).

4. Educaţia prin divertisment – edutainment. Implică folosirea producţiilor de divertisment

precum show - urile TV, radio, benzile desenate, teatrul etc pentru a transmite mesaje

persuasive şi lecţii despre probleme de sănătate.

5. Comunicarea interactivă pentru sănătate. Este definită ca şi interacţiunea unui individ –

consumator, pacient, cadru medical – prin intermediul unei tehnologii sau a unui mijloc

electronic pentru a accesa sau transmite informaţie de sănătate sau pentru a primi sfaturi şi

sprijin într-o problemă de sănătate.

6. Comunicarea participatorie. Aceasta presupune implicarea populaţiei ţintă în planificarea

şi implementarea unei campanii de comunicare.

5

PREVENIRE ÎMBOLNĂVIRILOR

Promovarea sănătatii și prevenirea bolilor necesita investire de timp, energie si resurse, în

speranta determinarii unei imbunatatiri a sănătatii, care sa merite aceasta investitie. Din

pacate, exista o informare limitata asupra eficacitatii promovarii sănătatii și eforturilor pentru

prevenirea bolilor.

Interventiile care determina o reducere relativa specifica a consecintelor negative are un efect

absolut mai mare la populatiile cu risc crescut. De exemplu, aceeasi reducere relativa a valorii

colesterolului seric are un effect benefic absolut mai mare la persoanele cu un nivel seric mai

mare al colesterolului sau la cei cu alti factori de risc asociati. În general, interventiile pentru

modificarea factorilor de risc au un efect mai mic odata cu scaderea actiunii acestora.

Atat pacienții, cat și societatea asteapta ca medicul sa aiba un rol de conducere în promovarea

sănătatii și prevenirea bolilor. Pacienții asteapta și doresc ca medicii lor sa le faca

recomandari prind actitatea fizica,dieta și asupra altor probleme ale stilului de ata, iar medicii

uita de multe ori aceste probleme. Daca medicii nu se implica, pacienții cauta sfatul în alta

parte, existand riscul sa ii influenteze surse eronate. Cand medicii se implica activ în

promovarea sănătatii, pacienții raspund frecvent și își modifica adecvat comportamentul.

De exemplu, incurajarea de catre medic de a intensifica actitatea fizica, în special daca se

asociaza cu sugestii clare, va determina probabil modificari ale comportamentului, de aceea

timpul consumat de catre medic pare a fi eficient. Sfatuirea de catre medic a unui pacient de a

scadea în greutate sau de a intrerupefumatul este incununata cu succes la o mica parte din

cazuri, însă este un prim pas excelent prind promovarea sănătatii și prevenirea bolilor.

Interventiile directe ale medicului asupra dietei reduc de obicei nivelul colesterolului seric cu

aproximativ 8%. Tratamentul medicamentos poate fi mai eficient, însă este mai scump. De

exemplu, tratamentul cu lovastatin la barbati, pentru prevenirea primara a bolilor coronariene,

costa peste 50.000 dolari pe an de ata salvata, exceptand persoanele cu risc foarte mare.

Strategiile de tratament pentru hipertensiunea arteriala sunt mai eficiente; costul aproximativ

al screenin-gului și tratamentului hipertensiunii arteriale, luand în calcul ratele medii de

complianta de medicatie și tratarea cu un antagonist beta-adrenergic variaza de la aproximativ

15.000 dolari pe an de viata salvata la un pacient cutensiune arteriala diastolica de 105 mmHg

sau mai mare pana la aproximativ 25.000-30.000 de dolari pentru o persoana cu tensiune

arteriala diastolica cuprinsa intre 95 și 104 mmHg. Costurile vor fi mai mari prin utilizarea

6

unor medicamente mai scumpe, desi costul este justificat daca o reducere a efectelor adverse

detemina o imbunatatire a calitatii eticii.

Imunizarea, inclusiv vaccinarea antipneumococica și anti-gripala la varstnici și la pacienții cu

risc crescut, este o metoda eficienta de a reduce numarul de imbolnari și cheltuielile pentru

ele.

Vaccinarile asigura protectia adultilor și copiilor fata de diferite boli. în plus, reduc și

transmiterea bolii la alte persoane. Imunizarile au determinat o scadere importanta a

frecventei epidemiilor. Imunizarea costa mai putin decat tratamentul bolii fata de care se

realizeaza protectia, are foarte putine efecte adverse grave și adesea este necesara la intrarea

în scoala sau gradinita.

Programul standard de imunizare al copilului include vaccinuri pentru:

- difterie, tetanus şi pertusis (DTP)

- poliomielita (vaccin polio inactivat sau VPI)

- rujeola, oreion (vaccin urlian),

- rubeola ( ROR/RUR)

- varicela

- hepatita B (Hep B)

- hepatita A (Hep A)

- Haemophilus influenzae tip b (Hib)

- vaccinul antipneumococic (PCV) pentru copiii mai mici de 5 ani

- gripa.

Vaccinul antigripal nu este indicat copiilor mai mici de 6 luni.

Acesta este recomandat pentru - toti copiii cu varsta cuprinsa intre 6 -23 luni, copiii în varsta

de 24 luni sau mai mari cu diferite afecțiuni (ca siastmul, boala cardiaca sau cronică sau cu

sistem imun deficitar), contactii apropiati, incluzand contactii de la domiciliu și în afără casei,

supraveghetorii copiilor mai mici de 23 luni și a copiilor mai mari de 24 luni care prezinta un

risc crescut pentru complicatii postgripale.

Vaccinarile incep de la naștere și au un orar stabilit pana ce copilul implineste 18 luni,

rapelurile (noile doze) vaccinale sunt administrate intre 4 și 6 ani. Cateva vaccinari sunt

necesare dupa varsta de 6 ani – mai ales cele care s-au administrat anual (vaccinul antigripal)

sau în mod regulat pana la maturitate (vaccinul antitetanic). Toate vaccinarile trebuie sa fie

administrate la timp conform programului standard de vaccinari. Vaccinarile suplimentare pot

fi necesare în cazul calatoriilor în diferite parti ale lumii

7