UNIVERSITATEA,,DUNĂREA DE JOS'', GALAȚIFACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, SOCIALE ȘI POLITICE

MASTER : ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ ȘI INTEGRARE EUROPEANĂANUL II

PROGRAME EUROPENE DE ACȚIUNE PENTRU MEDIU ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC,

ABSOLVENT,

GALAȚI, 2012

PROGRAME EUROPENE DE ACȚIUNE PENTRU MEDIU ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

CUPRINS

1. Introducere

2. Prezentare generală a politicii de mediu a Uniunii Europene

3. Programele europene de acţiune pentru mediu

3.1. Programele de acţiune pentru mediu - cadrul general de implementare a politicii de

mediu

3.2. Cadrul strategic european actual al politicii de mediu – PAM 6

3.3. Strategia Europa 2020 și perspectiva unui eventual al 7-lea PAM

4. Aspecte problematice, tendinţe şi provocări

5. Implementarea programelor europene de mediu în România

5.1. Negocierile de aderare

5.2. Cadrul instituţional al politicii de mediu

6. Concluzii

Bibliografie 

1. Introducere

În ultimii 30 de ani, politica europeană de mediu s-a dezvoltat de la un grup limitat de măsuri preponderant tehnice la una din cele mai cunoscute aspecte ale UE. În momentul de față acoperă aproape în întregime spectrul problemelor de mediu.

Promovarea dezvoltării durabile și a unui nivel ridicat de protecție a mediului au fost incluse ca fiind un obiectiv important în Tratatul European. Politica de mediu a UE se bazează pe crezul că stabilirea unor standarde de mediu înalte stimulează oportunități de inovare și afaceri.

Apărută pe agenda de lucru europeană la începutul anilor 1970, preocuparea pentru mediu dobândeşte un caracter distinct odată cu semnalarea, de către Clubul de la Roma, a diminuării resurselor naturale şi a deteriorării rapide a calităţii apei, aerului şi solului. Au trecut doi ani până la crearea politicii comunitare de mediu, în 1972 şi de aici la dezvoltarea acesteia ca una dintre cele mai importante politici comunitare. Importanţa sa nu este datorată anvergurii fondurilor alocate (care nu depăşesc fondurile de care dispun politica regională sau politica agricolă) ci faptului că politica de mediu a devenit politică orizontală a Uniunii Europene, aspectele de protecţie a mediului fiind considerente obligatorii ale celorlalte politicicomunitare. Prin adoptarea strategiei dezvoltării durabile ca element principal al câmpuluisău de acţiune – adică prin preocuparea pentru natură ca moştenire şi resursă a generaţiilorviitoare politica de mediu este permanent conectată la tendinţele globale de protecţie amediului, aşa cum apar ele în urma evenimentelor internaţionale precum summit-urile de laRio (1992) şi Johanesburg (2002), a protocolului de la Kyoto, etc. În plus, această conectare şi implicare în progresele internaţionale de mediu transformă Uniunea Europeană în promotor global al dezvoltării durabile.

Prin însuşi caracterul ei, dezvoltarea durabilă reprezintă nevoia de responsabilizare şieducaţie pentru protecţia mediului, iar acest aspect este reflectat de evoluţia politiciicomunitare în ultimii ani, politică marcată de trecerea de la o abordare bazată peconstrângere şi sancţiune, la una mai flexibilă, bazată pe stimulente. Astfel, se acţionează îndirecţia unei abordări voluntare, în scopul de a promova această responsabilizare faţă demediu şi a de a încuraja utilizarea sistemelor de management al mediului. Politica de mediunu acţionează independent, ci reflectă interesul societăţii civile în această direcţie, manifestatprin crearea a numeroase mişcări şi organizaţii de mediu. Mai mult, în unele ţări s-a ajuns lacrearea şi dezvoltarea unor partide politice „verzi”, cu un real succes în arena politică. Nutrebuie însă uitate nici rezistenţa – sau, mai bine spus reţinerea şi inerţia care se manifestă,atunci când obiectivele de mediu par a limita competitivitatea industrială şi creştereaeconomică; însă acest aspect nu face decât să sublinieze o dată în plus nevoia unei abordăriconcertate la nivel european şi necesitatea existenţei unei politici de mediu active şi integrate,capabilă să răspundă provocărilor care apar în plan economic.

2. Prezentarea generală a politicii de mediu a Uniunii Europene

Politica de mediu a dobândit, treptat, o importanţă majoră în cadrul Uniunii. Pentru a înţelege, însă, ce implicaţii are acest fapt şi, mai ales, cum s-a ajuns la perspectiva legată de dezvoltarea durabilă şi ce semnificaţii are aceasta, trebuie, mai întâi, să prezentăm un scurt istoric al politicii de mediu. Astfel, trebuie spus că în 1957, UE nu avea o politică de mediu. De fapt, termenul „mediu“ nici nu era menţionat în Tratatul de la Roma.1 În 1972, şefii statelor membre au declarat, pentru prima oară, intenţia lor de a se adresa problemelor legate de degradarea mediului în Europa. Un stimulent important în acest sens a fost conştientizarea, de către Comisie, a faptului că politica de protecţie a mediului a fiecărui stat în parte poate intra în conflict cu scopurile politicii referitoare la concurenţă.2

Aşadar, considerentele economice au reprezentat unul dintre principalele motive pentru care Uniunea s-a implicat în politici pentru protecţia mediului, lucru care nu trebuie să ne mire, având în vedere scopul formării sale la origini. Astfel, este important de remarcat că politica de protecţie a mediului a UE s-a bazat pe asumpţia că protecţia mediului influenţează schimburile şi economia în ansamblul său.3 Începând, deci, cu anii ’70, politica de mediu a intrat în atenţia Uniunii Europene. Totuşi, treptat, s-a dezvoltat o politică de mediu de sine stătătoare, care nu a mai avut în centrul său considerentele economice, ci bunăstarea generală a mediului şi, implicit, a cetăţenilor.4

Potrivit profesorului E. Lupan (2009, p. 19 ), „politica de mediu apare ca o formă de orientare și organizare a activităților complexe de protecție a mediului, chemată să stabilească strategiile, metodele și mijloacele utilizate în acțiunile desfășurate pe plan național și internațional pentru prevenirea și combaterea poluării, pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu”. Așadar, politica de mediu reprezintă totalitatea priorităților și obiectivelor de mediu, al metodelor, măsurilor și instrumentelor de atingere ale acestora, sistem direcționat spre asigurarea utilizării durabile a resurselor naturale și prevenirea degradării calității mediului.

Politica de mediu a Uniunii Europene a apărut ca domeniu separat al preocupării comunitare in anul 1972, impulsionată de o conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător, care a avut loc la Stockholm.

Politica de mediu a Uniunii Europene, asa cum a fost stabilită prin Tratatul CE, are ca scop asigurarea sustenabilităţii activităţii de protecţie a mediului, prin includerea acesteia în politicile sectoriale ale UE, prin elaborarea de măsuri de prevenire, prin respectarea principiului cel care poluează plateşte, prin combaterea la sursa a poluării, şi prin asumarea în comun a responsabilităţii. Acquis-ul cuprinde aproximativ 200 de instrumente legislative care acoperă un număr mare de sectoare, precum poluarea apei şi a aerului, gestionarea reziduurilor şi produselor chimice, biotehnologia, protectia împotriva radiaţiilor şi conservarea naturii. Statele Membre trebuie să se asigure ca o evaluare a impactului asupra mediului înconjurator a fost efectuată înainte de a aproba dezvoltarea anumitor proiecte din sectorul public sau privat.

Aspectele de bază ale politicii de mediu sunt :

1 Cini, M. Perez-Solorzano Corragan, N., 2009. European Union Politics. Ed.a-3-a. New York: Oxford Univerity Press, p.359.2 Baker, S., Kousis, M., Richardson, D., Young, S., 2005. The Politics of Susteinable Development. Theory, Policy and Practice within the European Union. Ed.a-2-a. New York: Routledge, p.90.3 Ibid.4 Ibid.

- reprezintă nu o activitate, principii, declarații sau mecanisme ale protecției mediului ci, un sistem integru, compus dina ceste elemente ;- componentele politicii de mediu interacționează între ele, fapt ce determină considerarea ei drept un sistem integru ;- conține nu numai scopuri și obiective sau priorități, ci și metodele și intrumentele necesare atingerii lor ;- bazată pe principiile durabilității este orientată nu numai spre conservarea mediului, dar și spre utilizarea lui durabilă,inclusiv a conservării resurselor.

În elaborarea politicii din sectorul mediului, UE trebuie să ia în considerare5:- datele științifice și tehnice disponibile;- condițiile mediului din diverse regiuni ale UE;- avantajele și costurile care pot rezulta din acțiune sau din inacțiune;- dezvoltarea economică și socială a Uniunii în ansamblul său și dezvoltarea echilibrată a regiunilor sale.

3. Programele europene de acţiune pentru mediu

Documentele care stau la baza politicii de mediu a UE sunt Programele de Acţiune pentru Mediu (PAM)6, primul dintre ele fiind adoptat de către Consiliul European în 1972 şi fiind urmat de alte cinci. Aceste programe de acţiune sunt, de fapt, o combinaţie de programe pe Politica de mediu – componentă a dezvoltării durabile termen mediu corelate printr-o abordare strategică şi constau într-o tratare verticală şi sectorială a problemelor ecologice.

3.1. Programele de acţiune pentru mediu- cadrul general de implementare a politicii de mediu

Politica de mediu ar trebui să fie parte integrată a tuturor strategiilor de dezvoltare economică la nivel internațional, național, regional și local. Dezvoltarea durabilă a societății trebuie să aibă în vedere o abordare integrată a obiectivelor politice, economice, sociale și de mediu la toate nivelurile. Atitudinea societății civile și a actorilor politici față de mediu a început să se schimbe începând cu anii '70, când au apărut reacțiile publice împotriva așa numitei „bunăstări nepăsătoare” (McCormik 2006, p. 284), generate de mai buna înțelegere științifică a problemelor de mediu. Această atitudine multinațională față de problemele de mediu este justificată de factori cum ar fi:

Mare parte a problemelor de mediu (de exemplu poluarea aerului, apei) au impact transfrontalier, putând găsi o mai bună rezolvare prin conlucrare interstatală.

Acționând singure, statele ar putea ezita să ia măsuri de protecție a mediului, temându-se de costurile împovărătoare care ar putea să le submineze competitivitatea economică. Pe măsură ce statele se bazează pe schimburile dintre ele si pe investițiile

5 conform art. 191, al. 3 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE)- versiunea consolidată (ex-articolul 174 TCE)6 În engleză – Environmental Action Programs (EAP)

străine și ca urmare a înlăturării barierelor din calea acestor schimburi, temerile legate de pierderea avantajelor economice față de vecini devin mai puțin importante.

Beneficiile economice ale înlăturării barierelor din calea schimburilor comerciale (de exemplu a standardelor ecologice diferite) compensează costurile măsurilor de protecție a mediului.

Asistența financiară si tehnologică din partea statelor dezvoltate pot influența pozitiv starea mediului din țări mai puțin dezvoltate, iar pe termen lung, se reduce numărul întreprinderilor închise și mutate în țări cu standarde de mediu mai puțin pretențioase.

Protecția mediului a intrat pe agenda de lucru a Comunităților în 1971, prin prima Comunicare a Comisiei către Consiliu cu privire la necesitatea unei politici europene de mediu (PEM). În 1972, la întâlnirea în cadrul Consiliului European de la Paris, șefii de state și de guverne ai statelor membre au cerut Comisiei să elaboreze un program de mediu și să adopte măsurile necesare implementării lui. Rezultatul a constat în crearea unui serviciu specializat pentru protecția mediului și adoptarea în 1973 a Primului Program de Acțiune pentru Mediu (PAM) pentru perioada 1973-1977. Așadar, începând cu anii '70 principiile și obiectivele au fost prezentate și dezvoltate prin intermediul Programelor de acțiune pentru mediu7 .

Baza juridică a acestor programe se regăsește în art. 192, al. 3 din TFUE8. În redactarea actuală acest articol stabilește: „Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea Comitetului Economic și Social și a Comitetului Regiunilor, adoptă programe de acțiune cu caracter general prin care se stabilesc obiectivele prioritare ce trebuie realizate ”.

Astfel documentele care stau la baza politicii de mediu a UE sunt Programele de Acțiune pentru Mediu, primul dintre ele fiind adoptat de Comunitate în 1972 și fiind urmată de alte cinci. Aceste programe de acțiune sunt, de fapt, o combinație de programe pe termen mediu corelate printr-o abordare strategică și constau într-o tratare verticală a problemelor ambientale.

Programele de Acțiune pentru Mediu nu au forță obligatorie nici pentru particulari nici pentru instituțiile UE. Doar regulamentele și deciziile sunt obligatorii pentru particulari și nici unul dintre aceste programe nu a îmbrăcat formă finală de regulament, doar PAM 6 a devenit o decizie9. De asemenea un program de acțiune al Comunității este adresat în exclusivitate instituțiilor UE. PAM-urile stabilesc obiective, principii, orientări, planuri viitoare de acțiune care „obligă” în sensul că, întreaga activitate politică din cadrul Uniunii se desfășoară în cadrul scenariului stabilit de program și acordă atenție preferențială problemelor identificate.

Nici PAM-urile, nici tratatele nu prevăd sancțiuni sau alte măsuri de constrângere în cazul neatingerii obiectivelor stabilite10. Aceste obiective și scopuri nu constituie nicio obligație juridică, ci, mai degrabă niște reușite și rezultate determinate pe care trebuie să le urmărim pentru ca dezvoltarea să fie durabilă.

3.2. Cadrul strategic european actual al politicii de mediu – PAM6

7 Ruxandra-Mălina Petrescu-Mag, „Protectia mediului în contextual dezvoltării durabile. Legislație și instituții”,Editura Bioflux, Cluj-Napoca, 2011, p. 63 ;8 Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene9 Potrivit art.288 TFUE „ Decizia este obligatirie în toate elementele sale. În cazul în care se indică destinatarii, decizia este obligatorie numai pentru aceștia.”10 În acest sens a se vedea punctul 12 din PAM 5;

Al 6-lea Program de Acţiune pentru Mediu (în vigoare începând din 2002 până la 21 iulie 2012)11 numit şi „Alegerea noastră, viitorul nostru” este consecinţa procesului de evaluare globală a rezultatelor PAM 5 (realizată în anul 2000) şi stabileşte priorităţile de mediu pe parcursul prezentei decade.

Au fost identificate astfel 4 arii prioritare ce definesc direcţiile de acţiune ale politicii de mediu:

1) schimbarea climatică şi încălzirea globală – are ca obiectiv reducerea emisiei degaze ce produc efectul de seră cu 8% faţă de nivelul anului 199012;

2) protecţia naturii şi biodiversitatea – are ca obiectiv îndepărtarea ameninţărilor laadresa speciilor pe cale de dispariţie şi a mediilor lor de viaţă în Europa;

3) sănătatea în raport cu mediul – are drept obiectiv asigurarea unui mediu care să nuaibă un impact semnificativ sau să nu fie riscant pentru sănătatea umană;

4) conservarea resurselor naturale şi gestionarea deşeurilor – are ca obiectiv creştereagradului de reciclare a deşeurilor şi de prevenire a producerii acestora.Aceste arii prioritare sunt completate de un set de măsuri ce duc la realizarea obiectivelor lorşi care au în vedere:

• aplicarea efectivă a legislaţiei comunitare de mediu în SM;• obligativitatea analizării impactului principalelor politici comunitare asupra

mediului;• implicarea strânsă a consumatorilor şi producătorilor în identificarea de soluţii pentru

problemele de mediu;• asigurarea accesului general la informaţiile de mediu, în vederea dezvoltării

preocupării pentru protecţia acestuia;• accentuarea importanţei reducerii poluării urbane şi a utilizării adecvate a terenurilor

(în scopul conservării peisajelor şi a mediilor naturale).De asemenea, PAM 6 prevede şi dezvoltarea a 7 strategii tematice, ce corespund unor

aspecte importante ale protecţiei mediului, precum: protecţia solului, protecţia şi conservareamediului marin, utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltării durabile, poluarea aerului,mediul urban, reciclarea deşeurilor, gestionarea şi utilizarea resurselor în perspectivadezvoltării durabile. Abordarea acestor strategii este una graduală, fiind structurată în douăfaze: prima, de descriere a stării de fapt şi de identificare a problemelor; a doua, de prezentarea măsurilor propuse pentru rezolvarea acestor probleme.

Până în momentul de faţă au fost iniţiate primele şase strategii, după cum urmează:1) Calitatea aerului - strategie iniţiată prin programul „Aer curat pentru Europa”

(CAFE)9, lansat în martie 2001 şi care are în vedere dezvoltarea unui set de recomandări strategice şi integrate, în vederea combaterii efectelor negative ale poluării aerului asupra mediului şi sănătăţii umane; acestea trebuie prezentate Comisiei la sfârşitul anului 2004 sau începutul lui 2005 şi vor fundamenta strategia de combatere a poluării aerului.

2) Protecţia solului – primul pas în această direcţie a fost făcut în aprilie 200213,

11 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 191/5 din 29.6.2012, punctul 2.4;12 Conform protocolului de la Kyoto;13 Prin publicarea, de către Comisia Europeană, a unei comunicări cu titlul „Către o strategie tematică pentru protecţia solului

când problema protecţiei solului este pentru prima dată tratată independent şi sunt prezentate problemele existente, precum şi funcţiile şi trăsăturile distinctive ale unei politici de mediu în această direcţie.

3) Utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltării durabile – strategie ce demarează în iunie 2002, prin comunicarea Comisiei : „ Către o strategie tematică pentruutilizarea pesticidelor în contextul dezvoltării durabile”11 - comunicare prin care sunt stabilite următoarele obiective:• minimizarea riscurilor la adresa sănătăţii şi mediului rezultate din utilizarea pesticidelor,• îmbunătăţirea controlului asupra utilizării şi distribuţiei pesticidelor,• reducerea nivelului substanţelor dăunătoare active prin înlocuirea lor cu alternative mai sigure,• încurajarea obţinerii de recolte fără utilizarea pesticidelor,• stabilirea unui sistem transparent de raportare şi monitorizare a progresului, inclusiv dezvoltarea de indicatori adecvaţi;

4) Protecţia şi conservarea mediului marin: această strategie este iniţiată prin comunicarea omonimă a Comisiei (octombrie 2002), cu scopul de a promova utilizarea mărilor în contextul durabilităţii şi conservarea ecosistemelor marine, inclusiv a fundurilor oceanelor, estuarelor şi zonelor de coastă, acordând o atenţie specială ariilor cu un grad mare de biodiversitate.

5) Reciclarea şi prevenirea deşeurilor – lansată în mai 2003, această strategie reprezintă prima tratare separată a aspectelor reciclării şi prevenirii producerii de deşeuri, iar prin comunicarea aferentă sunt investigate modalităţile de promovare a reciclării produselor (atunci când este cazul) şi sunt analizate opţiunile cele mai potrivite sub aspectul raportului cost-eficacitate.

6) Mediul urban – această strategie are deja identificate patru teme prioritare în sensul dezvoltării durabile, prin influenţa lor asupra evoluţiei mediului în spaţiul urban:transportul urban, gestionarea urbană durabilă, domeniul construcţiilor şi urbanismul/ arhitectura urbană, iar până la sfârşitul lui 2003 va fi lansată comunicarea aferentă, urmând ca strategiile de protecţie a mediului să fie definitivate până în iulie 2005.

Un aspect inovator al PAM 6 este adoptarea unei „politici integrate a produselor (PIP)”12, având ca scop reducerea degradării mediului de către diverse produse pe parcursul ciclului lor de viaţă şi conducând astfel la dezvoltarea unei pieţe a produselor ecologice. Programul a fost supus unei evaluări intermediare în 2005, în vederea revizuirii şi actualizării sale conform ultimelor informaţii şi progrese în domeniu urmând ca in anul 2007 acesta să fie revizuit.

Aplicarea PAM 6 este considerată, pe ansamblu, o reuşită, chiar dacă rezultatele europene privind reducerea poluării, prevenirea schimbărilor climatice sau ameliorarea biodiversităţii sunt în continuare modeste. Cele mai importante rezultate au fost obţinute în domeniul protecţiei aerului şi în cel al protecţiei naturii, Raportul Comisiei pe 2005 apreciind că principala barieră în obţinerea de progrese nu o mai constituie lipsa unui cadru strategic adecvat, a unei legislaţii şi a unor instrumente eficace, ci modele de consum şi de producţie ce nu au integrat încă dimensiunea de mediu14. Cele mai importante strategii adoptate până în prezent la nivel european în baza PAM6 sunt: Programul „ Aer curat pentru Europa” (CAFE), în domeniul calităţii aerului; adoptarea în

14 www.eco-ambalaj.ro/politica-de-mediu/ue/Baza-legala-a-politicii-de-mediu

2002 a strategiei pentru protecţia solului, a unei strategii pentru utilizarea pesticidelor şi a unei strategii pentru protecţia şi dezvoltarea mediului; lansarea în 2003 a unei strategii pentru reciclarea şi prevenirea deşeurilor, a unei strategii pentru utilizareadurabilă şi managementul resurselor naturale şi a unei strategii pentru mediul urban15. Anul 2005 a fost cu totul excepţional în dinamica realizărilor privind obiectivele PAM6, prin: adoptarea programului REACH ,a celor „24 de linii directoare integrate” pentru promovarea eco-inovaţiilor şi a celor mai bune reglementări de mediu, aplicarea Planului de Acţiune pentru Tehnologii Ecologice, publicarea a 4 strategii tematice (aer, managementul şi utilizarea durabilă a resurselor, conservarea şi protecţia mediului marin,gestionarea deşeurilor), intrarea în vigoare a Protocolului de la Kyoto etc.

3.3. Strategia Europa 2020 și perspectiva unui eventual al 7-lea PAM

Strategia Europa 2020, considerată de Comisia Europeana ca fiind cheia de boltă a programării și guvernanței politice, răspunde cel puțin acestei întrebări cu relativă claritate, lucru de care Comisia pare să fie conștientă. După cum se știe, Strategia Europa 2020 prevede șapte inițiative emblematice:— O Uniune a inovării;— Tineretul în mișcare;— O agendă digitală pentru Europa;— O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor;— O politică industrială adaptată erei globalizării;— O agendă pentru noi competențe și locuri de muncă;— O platformă europeană împotriva sărăciei.

Nu există nici o îndoială că inițiativa emblematică „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” este considerată de Comisie ca „noul” program de acțiune pentru mediu; și este cert că absența, până în prezent, a unei propuneri de lansare a celui de-al șaptelea PAM, deși al șaselea PAM se încheie în iulie 2012, se explică prin această viziune asupra lucrurilor16.

Comisia a făcut din Strategia Europa 2020 „noua sa arhitectură” de planificare politică și de programare, strategia sa supremă, a cărei aplicare trebuie să fie asigurată de șapte inițiative emblematice, politica de mediu înscriindu-se în cea consacrată unei Europe eficiente din punctul de vede al utilizării resurselor.Dar este mai mult decât evident în prezent că:— pe de o parte, anumite axe tematice din interes general, acoperite până atunci de strategia în favoarea dezvoltării durabile (cum ar fi atitudinea responsabilă care trebuie adoptată de generațiile viitoare și partajarea echitabilă a resurselor la scară mondială) nu sunt abordate suficient în Strategia Europa 2020 și— pe de altă parte, anumite domenii ale politicii de mediu lipsesc din inițiativa emblematică Europa eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor.

15 Ruxandra-Mălina Petrescu-Mag, „Protectia mediului în contextual dezvoltării durabile. Legislație și instituții”,Editura Bioflux, Cluj-Napoca, 2011, p. 66 ;16 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 191/5 din 29.6.2012, punctul 4.3

Astfel, printre cele 20 de inițiative separate ale politicii de mediu în care se va concretiza inițiativa emblematică „O Europă eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor” figurează cu siguranță multe „cunoștințe vechi”, întâlnite în cadrul programelor anterioare de acțiune pentru mediu, cum ar fi politica privind biodiversitatea, politica în domeniul apei și politica de combatere a poluării atmosferice (inclusiv politica în domeniul transporturilor), dar o temă ca „Mediul și sănătatea umană” găsește un ecou la fel de redus ca și politica produselor chimice sau nanotehnologia.

Comitetul Economic și Social European (CESE) așteaptă din parte Comisiei ca, în cele 20 de inițiative individuale anunțate, să fie precizat foarte exact:— ce se înțelege exact prin „utilizarea eficientă a resurselor”;— ce se poate obține deja prin optimizările tehnologice, respectiv în care sectoare trebuie să se ajungă la „modificarea substanțială” anunțată, ce formă va avea și cu ce instrumente va fi obținută;— care sunt modificările de comportament ale producătorilor și consumatorilor considerate necesare și cum ar putea fi ele accelerate17.Cu toate acestea, Comisia nu a răspuns acestei solicitări. În schimb, a revenit încă o dată la propuneri vagi și neobligatorii.Această constatare întărește convingerea CESE potrivit căreia abordarea adoptată până în prezent de către Comisie nu îi permite să răspundă în suficientă măsură tuturor cerințelor politicii de mediu și, în special, celor ale dezvoltării durabile.

În opinia CESE, prezentarea unui al șaptelea PAM numai cu scopul de a adăposti domeniile politicii de mediu neacoperite de inițiativa emblematică „O Europă eficientă din punctul de vede al utilizării resurselor” nu constituie o soluție viabilă. Legăturile care s-ar crea între acest program și inițiativa respectivă, pe de o parte, și cele între program și Strategia Europa 2020, pe de altă parte, rămân neclare.

Cu toate acestea, Comitetul privește cu deschidere lansarea celui de-al șaptelea Program de acțiune pentru mediu cu condiția clarificării depline a finalității programului, a mijloacelor de a garanta că acest program va avea mai mult succes decât programele anterioare și mai ales a domeniului politic general pe care se presupune că-l va deservi18.CESE recomandă Comisiei, Consiliului și Parlamentului European să revigoreze Strategia de dezvoltare durabilă, săopteze, cu titlul de strategie de punere în aplicare a politicii de mediu, pentru un al șaptelea PAM extins și axat pe rezultate, integrând inițiativa emblematică „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” și toate celelalte inițiative specifice pe care le cuprinde, veghind totodată la o concordanță strânsă și bine coordonată între considerațiile politicii de mediu și economice. Strategia Europa 2020, a cărui importanță este fundamentală, va fi astfel investită cu rolul esențial de a pregăti și de a pune în aplicare orientările politicii economice și financiare pe termen scurt și mediu care se dovedesc necesare pentru a progresa pe calea unei dezvoltări durabile pe termen lung.

Acest al șaptelea PAM ar trebui, în opinia CESE, să pună accentul printre altele, pe definiția deciziilor de punere în aplicare absolut obligatorii în numeroase domenii, rămase în suspensie de mult timp. Problema este de a ști dacă Europa are voința și mijloacele necesare. Trebuie să se constate că responsabilii politici nu încetează să formuleze obiective ambițioase și să reclame inițiative. Atunci când se dă un răspuns și se prezintă propuneri, de către Comisie de exemplu, aceștia sunt primii care găsesc motive să se opună adoptării și aplicării

17 A se vedea JO C 376 din 22/12/2011, p. 97, punctul 1.2.18 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 191/5 din 29.6.2012, punctul 4.14

acestora. În acest sens, lista exemplelor este lungă. Fie că este vorba de Directiva privind eficacitatea energetică, blocată la Consiliu, sau de promisiunea neonorată (formulată în Strategia de dezvoltare durabilă) de a elabora o listă a subvențiilor care pot prejudicia mediul și de a le elimina imediat: între cuvinte și fapte este o prăpastie, iar Comisiei, Consiliului și Parlamentului le revine misiunea de a explica publicului larg cum se va construi o punte.

4. Aspecte problematice, tendinţe şi provocări

Politica de mediu, fiind una dintre cele mai complexe politici comunitare, în special datorită caracterului său trans-sectorial şi al interferenţei directe cu creşterea economică, se confruntă cu un set de probleme specifice. Adesea, ele decurg din încercarea de a balansa interesele economice cu cele de mediu şi de a le transforma din interese contradictorii în interese complementare. Se creează astfel situaţii în care apar false probleme dar care sunt de fapt efecte benefice ale politicii comunitare de mediu.

Un astfel de exemplu este dat chiar de relaţia creştere economică – reducerea calităţii factorilor de mediu / reducerea resurselor naturale şi care creează tensiuni şi rezistenţă în aplicarea sau adoptarea măsurilor de protecţie a mediului. Acest lucru se întâmplă tocmai din teama de a sprijini mediul, cu costul regresului economic şi al creării de crize sociale – având în vedere caracterul maximal al producţiei de consum. Acesta pare a fi un cerc vicios însăsoluţia este o schimbare de perspectivă: acele măsuri care restricţionează dezvoltarea industriei din considerente de mediu, stimulează în acelaşi timp dezvoltarea de mecanisme şi sisteme ce fac posibilă coabitarea celor două – cum ar fi tehnologiile avansate şi nepoluante, surse alternative de energie verde (energia solară, energia eoliană), care duc la dezvoltarea unei pieţe specializate şi implicit, dezvoltarea economică.

O altă falsă problemă este conectată cu cea anterioară şi se referă la procesul de extindere al Uniunii Europene şi la costul ridicat al acesteia atunci când sunt implicate aspecte de mediu. Astfel, în termeni de mediu trebuie menţionat că ridicarea standardelor de protecţie a mediului în aceste ţări nu poate avea decât efecte benefice pe plan European şi global şi va duce la îmbunătăţirea situaţiei generale a mediului, cu efecte vizibile pe termen lung.

Acestea sunt însă probleme generale şi de perspectivă. Alături de ele există probleme concrete, specifice adoptării sau implementării anumitor măsuri comunitare de protecţie a mediului, dar care sunt totuşi subordonate problemelor amintite anterior. Un astfel de exemplu este reprezentat de Directiva de evaluare a impactului proiectelor publice şi private asupra mediului (85/337/EEC), adoptată în 1985 şi amendată în 1997, al cărei raport de evaluare (realizat o dată la 5 ani) a fost publicat recent. Conform acestui raport, statele membre(SM) au eşuat în implementarea acestei directive şi au fost identificate măsuri de evitare a acestei evaluări de către anumite proiecte (cum ar fi structurarea unui proiect major în câteva proiecte mici).

Evident, această situaţie este rezultatul lipsei unei ponderări eficiente a efectelor economice pe termen scurt cu efectele de mediu – şi chiar economice, pe termen lung.

Un aspect problematic este reprezentat de strategia de utilizare a acordurilor voluntare de mediu la nivel comunitar, acorduri care - aşa cum argumentează numeroase organizaţii nonguvernamentale europene - nu dispun de suficiente dovezi pentru a îşi argumenta eficienţa, nu au la bază un proces obiectiv de evaluare (ci numai de auto-evaluare) şi prezintă

un risc ridicat de a nu fi respectate. De aici rezultă că problema în sine nu este reprezentată de acordurile ca atare, ci de tendinţa de a promova strategia voluntariatului în realizarea obiectivelor comunitare de mediu, în locul tendinţei anterioare de comandă şi control. Discontinuitatea apare datorită condiţionării eficienţei acestei strategii de un grad ridicat de responsabilitate faţă de aspectele de mediu din partea organizaţiilor vizate, nivel care nu a fost încă atins în momentul de faţă19.

5. Implementarea programelor europene de mediu in România

Ca și în alte state, mediu înconjurător din România este afectat de majoritatea activităților economice, precum și de sursele de poluare transfrontaliere. De asemenea, ca o consecință a poziției sale geografice, România este o țară cu o diversitate biologică ridicată, exprimată atât la nivel de ecosisteme, cât și la nivel de specii. Aceste aspecte sunt tratate de numeroase strategii naționale, cum ar fi strategia națională de mediu, politica în domeniul gospodăririi apelor, strategia de conservare a biodiversității, în domeniul schimbărilor climatice, al inundațiilor, al eficienței energetice, securității nucleare. Axul central al acestor politici de mediu îl constituie asigurarea unui mediu mai curat pentru sănătatea locuitorilor țării, întreruperea cercului vicios al sărăciei și deteriorării mediului, asigurarea unei creșteri economice regenerative și inovative, spre binele generațiilor actuale și viitoare.

În România, protecţia mediului a apărut ca un domeniu de sine stătător al politicilor naţionale în anul 1990, când a fost înfiinţat pentru prima dată fostul Minister al Mediului; în 1992 a fost elaborat primul document oficial ce stabileşte obiectivele naţionale în domeniu – „Strategia Naţională de Protecţia Mediului”, reactualizată în 1996 şi în 2002. Strategia este structurată în două părţi:

(1) o trecere în revistă a principalelor resurse naturale, elemente privind starea economică şicalitatea factorilor de mediu, şi

(2) strategia propriu-zisă, adică principiile generale de protecţie amediului, priorităţile, obiectivele pe termen scurt, mediu şi lung. Încă din 1996 se poate observa oadecvare a strategiei naţionale cu cea comunitară în ceea ce priveşte principiile, priorităţile şi obiectivele.

Astfel, principiile urmărite sunt20:• conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate a oamenilor;• dezvoltarea durabilă;• prevenirea poluării;• conservarea biodiversităţii;• conservarea moştenirii culturale şi istorice,• principiul „poluatorul plăteşte”; • stimularea activităţii de redresare a mediului (prin acordarea de subvenţii, credite cudobândă mică, etc.).

În ceea ce priveşte priorităţile identificate, acestea reflectă nu numai nevoile naţionale, dar şi tendinţele şi iniţiativele existente pe plan global, ele fiind:• menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei şi calităţii vieţii;• menţinerea şi îmbunătăţirea potenţialului existent al naturii;

19 http://www.ier.ro/documente/formare/Politica_mediu.pdf20 http://www.mmediu.ro/departament_mediu.htm

• apărarea împotriva calamităţilor şi accidentelor naturale;• raportul maxim cost-beneficiu;• respectarea programelor şi convenţiilor internaţionale privind protecţia mediului.

5.1. Negocierile de aderare

Odată cu anul 2000 şi cu începerea negocierilor de aderare, politica de mediu se dezvoltă conform strategiei elaborate de Comisia Europeană pentru ţările candidate în cadrul Agendei 2000. Astfel, pentru a alinia politicile naţionale de mediu la standardele şi obiectivele politicii comunitare, ţările candidate trebuie să identifice arii prioritare de acţiune, să stabilească obiective cheie ce trebuiesc realizate până la data aderării şi să stabilească termene de adoptare, transpunere şi implementare a acquis-ului de mediu. Pentru a adera la Uniunea Europeană, România a trebuit să adopte, aplice şi să dezvolte acquis-ul comunitar. Acesta reprezintă întreaga legislaţie primară şi derivată, precum şi ansamblul politicilor şi instituţiilor create pentru a asigura aplicarea, respectarea şi dezvoltarea corespunzătoare şi continuă a acestei legislaţii. Pentru fiecare capitol de negociere, România a elaborat un “document de poziţie” la care UE răspunde prin propria poziţie de negociere, cunoscută drept “poziţie comună” şi care trebuie să fie adoptată în unanimitate de statele membre ale Uniunii Europene. În anul 2002 au fost deschise negocierile de aderare pentru Capitolul 22- Protecţia Mediului. Tot în anul 2002, Comisia Europeană a elaborat un document special pentru a ajuta România şi Bulgaria în eforturile lor de aderare la Uniunea Europeană în 200721 şi pentru a suplimenta asistenţa financiară acordată – respectiv „Foaia de parcurs pentru România şi Bulgaria”22.

Baza legislativă a politicii de mediu în România o constituie, în principal, implementarea acquis-ului de mediu, adică a legislaţiei orizontale şi sectoriale care reglementează politica de mediu a Uniunii Europene. Acquis-ul sectorial de mediu poate fi raportat la diferite domenii, precum :calitatea aerului, gestionarea deşeurilor, calitatea apei, protecţia naturii, controlul poluării industriale şi managementul riscului, substanţe chimice şi organisme modificate genetic, poluarea sonoră, protecţia civilă şi siguranţa nucleară.

Principalele probleme cu care se confruntă România în domeniul politicii de mediu sunt următoarele 23: •realizarea unui evaluări generale pentru identificarea nevoilor existente; •dezvoltarea de planuri de implementare completate de strategii de finanţare; •îmbunătăţirea capacităţii administrative de implementare a acquis-ului, prin creşterea şi formarea personalului corespunzător, la nivel central, regional şi local; • pregătirea legislaţiei de mediu prin consultarea părţilor interesate şi evaluarea amănunţită a costurilor de implementare; •adoptarea legislaţiei orizontale pentru evaluarea impactului asupra mediului şiaccesul la informaţie;

21 Aceasta având în vederea că celelalte ţări candidate, adică Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia,Polonia, Estonia, Letonia şi Lituania vor adera în 2004;22 “Raport asupra progreselor înregistrate în pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană în perioada septembrie 2002 - iunie 2003”, Monitorul oficial;23 http://strategia.ncsd.ro/docs/sndd-final-ro.pdf

•întărirea structurilor şi mecanismelor implicate în implementarea aspectelor de mediu în cadrul altor politici sectoriale.

5.2. Cadrul instituţional

Principalii actori instituţionali ai politicii de mediu din România sunt Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului (MAPAM), Ministerul Integrării Europene (MIE) şi Parlamentul României. MAPAM este direct responsabil pentru iniţierea strategiilor naţionale de mediu şi crearea cadrului de implementare a acestora, fiind constituit din trei direcţii generale: Direcţia „Agricultură şi Păduri”, Direcţia „Ape” şi Direcţia „Mediu” - dintre acestea numai ultimele două fiind de interes major pentru politica naţională de mediu. În subordinea acestor direcţii de află Inspectoratele de Protecţia Mediului (IPM), unităţi locale (la nivel de judeţ), ce semnalează nevoile locale, facilitează şi monitorizează implementarea politicii la acest nivel. Tot în subordinea MAPAM se află şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării (ARBDD) şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare ( CNCAN) care au, de asemenea, rol de sprijin în dezvoltarea politicii de mediu. Coordonate de MAPAM şi furnizând o serie de date şi analize necesare adoptăriide noi măsuri, sunt patru institute de cercetare: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului (INCDM - ICIM), Institutul Naţional pentru Cercetare şi Dezvoltare Marină (INCDM), Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare “Delta Dunării” – (INCDD) şi Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie24.

Un rol important în direcţionarea procesului legislativ îl are MIE, prin responsabilitatea care îi revine în cadrul procesului de negociere şi care se manifestă prin funcţionarea Sub-comitetului de Asociere România - UE Nr. 6 „Transporturi, Reţele Trans-Europene, Energie şi Mediu”, ce analizează şi evaluează progresele înregistrate. Alte ministere implicate în politica de mediu sunt Ministerul Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei şi Ministerul Economiei şi Comerţului, care sprijină procesul de consultare al părţilor interesate pentru adoptarea de noi măsuri legislative. Propunerile legislative astfel iniţiate merg spre aprobare la Parlament, unde fac obiectul dezbaterii în cadrul diverselor comisii de specialitate.25

6. Concluzii

Protecţia mediului înconjurător trebuie să devină un obiectiv din ce în ce mai important pentru cât mai multe state, iar oamenii să descopere diferite metode, să inventeze diverse tehnologii pentru a îndeplini acest obiectiv pentru că în acest mod, nu numai, investiţiile în domeniul politicii de mediu vor fi rentabile, ci şi alte sectoare economice, printre care transporturile, infrastructura, agricultura, vor beneficia de dezvoltare, într-o proporţie mai mică sau mai mare.

În cei peste 30 de ani de acţiune comunitară în domeniul protecţiei mediului, Comisia apreciază că principalele rezultate obţinute sunt: diminuarea reziduurilor industriale, limitarea

24 www.mmediu.ro25 Cristu, Andreea-Alice ; „Eficienţă economică şi protecţia mediului pe exemplul industriei petrolului” ; teză de doctorat; Bucureşti ;2007; p. 34

sau interzicerea utilizării unor substanţe toxice, cu riscuri ridicate pentru mediu şi sănătate, diminuarea acidificării apelor, ameliorarea gestionării deşeurilor, ameliorarea calităţii apelor, aerului şi solului. Pentru ameliorarea impactului PEM, anii următori vor acorda prioritate acelor strategii şi instrumente care vor promova o mai bună corelare între obiectivele de mediu şi cele ale pieţei libere (în special prin modificarea comportamentelor de producţie şi de consum) şi se va urmări o integrare mai eficace şi mai coerentă a mediului în politicile sectoriale. În plus, una dintre marile provocări o va constitui şi aplicarea politicii de mediu în noile ţări membre.

În concluzie, putem afirma că politica de mediu a devenit un subiect primordial la nivel mondial şi că trebuie să ajutăm mai mult sau mai puţin, într-un fel sau altul la protecţia mediului înconjurător pentru că astfel ne protejăm pe noi înşine.

BIBLIOGRAFIE

A. Lucrări cu caracter general, tratate, cursuri, monografii1. Baker, S., Kousis, M., Richardson, D., Young, S., „The Politics of Susteinable Development. Theory, Policy and Practice within the European Union”, Ed.a-2-a, New York, Routledge, 2005;2. Cini, M. Perez-Solorzano Corragan, N., „ European Union Politics”, Ed.a-3-a, New York, Oxford Univerity Press, 2009;3. Cristu, Andreea-Alice, „Eficienţă economică şi protecţia mediului pe exemplul industriei petrolului”, Bucureşti, 2007;

4. Manolache, O. , „Tratat de drept comunitar”, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006 ;5. Rojanchi, V. ; Bran, Florina ; Diaconu Ghe., „Economia şi protecţia mediului”, Editura Tribuna Economică , Bucureşti , 2000;6. Ruxandra-Mălina Petrescu-Mag, „Protectia mediului în contextual dezvoltării durabile. Legislație și instituții”,Editura Bioflux, Cluj-Napoca, 2011 ;

B. Articole și studii de specialitate7. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 191/5 din 29.6.2012

C.Materiale de practică judiciară8. „Raport asupra progreselor înregistrate în pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană în perioada septembrie 2002 - iunie 2003”, publicat în Monitorul Oficial.9. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)- versiunea consolidată (ex-articolul 174 TCE)

D. Surse Internet10. www.eco-ambalaj.ro/politica-de-mediu/ue/Baza-legala-a-politicii-de-mediu(accesat la data de 2 nov 2012, ora 19:30)11. http://www.mmediu.ro/departament_mediu.htm (accesat la data de 2 nov 2012, ora 19)12. http://www.ier.ro/documente/formare/Politica_mediu.pdf(accesat la data de 4 nov 2012, ora 10)13. http://www.ueapme.com/business-support%20II/Training%20Tools/Confartigianato/ Environment/RO-Environment%20policy.pdf(accesat la data de 4 nov 2012,ora 14)14. http://strategia.ncsd.ro/docs/sndd-final-ro.pdf(accesat la data de 5 nov 2012,ora 20)