1

O încercare de analiză SWOT a sistemului de învăţământ românesc

S – puncte tari W- puncte slabe O- Oportunităţi T- Ameninţări

1.şcoala joacă un rol important

în educaţia şi formarea tinerei

generaţii

1. curricula neadaptată

cerinţelor diferitelor vârste şi

interese ale elevilor

1. loc de muncă încă stabil 1. lipsa cadrelor didactice tinere

capabile datorită salarizării şi a

modului de ierarhizare a

funcţiilor

2. mentalitatea majorităţii

românilor conform căreia

familia, şcoala şi biserica sunt

valori tradiţionale, pune şcoala

pe prim plan

2. conţinuturi bazate pe

memorare, volum mare de

noţiuni, concepte, capacităţi

reduse de adaptare la lumea

exterioară

2. menţinerea tinereţii şi

vioiciunii spiritului pentru că

lucrezi cu tânăra generaţie

2. tânăra generaţie o ia de multe

ori înaintea celei în vârstă, care

nu reuşeşte să ţină pasul

3. învăţământul obligatoriu este

gratuit

3. predarea înţeleasă, de cele

mai multe ori : eu predau, tu

trebuie să ştii

3. emulaţie în propria activitate

şi imagine pentru că reprezinţi

modele

3. tinerii nu mai acordă atenţia

cuvenită şcolii şi formării lor în

cadrul acesteia

4. în şcoală se acorda atenţie

deosebită elevilor foarte buni

4. lipsa dotărilor, a cadrelor

didactice auxiliare, care să

faciliteze învăţarea prin

acţiune

4. îndeplinirea unei meniri

sociale înalte : cei tineri învaţă

de la cei mai în vârstă

( transmiterea experienţei din

generaţie în generaţie )

4. rutina – rugina- ruina în

sistem

5. şcoala oferă aceeaşi şansă

tuturor elevilor

5. evaluare bazată pe cunoştinţe

şi nu pe competenţe

5. loc de muncă potrivit pentru

femei – au timp de dedicat şi

familiei

5. sistemul de evaluare şi de

performanţă atât a elevilor cât

şi a cadrelor didactice este

neadaptat valorilor reale ale

lumii contemporane

2

6. românii au o empatie

deosebită pentru cei ce au

nevoie de îndrumare sau ajutor,

deci cadrele didactice sunt, în

majoritate, cu vocaţie pentru

această meserie

6. cadre didactice care nu sunt

abilitate şi nu au competenţa de

se informa şi a înţelege , de aici

inerţie şi scepticism în

abordarea unor probleme

educaţionale

6. concedii fixe şi în perioade

ciclice

6. segregarea societăţii va duce

şi la segregarea şcolii- v. şcoli

pentru bogaţi, şcoli de periferie,

şcoli de fiţe, etc

7. norma didactică de 18 ore-

în inv. preunuversitar – oferă

timp destul cadrelor didactice

pentru odihnă, studiu şi

perfecţionare

7. slaba comunicare între

teoreticienii şi conducătorii

Ministerului şi practicienii care

aplică

7. dezvoltă capacităţile de

comunicare, relaţionare,

leadership

7. scăderea numărului de copii

care va duce la desfiinţarea

unităţilor de învăţământ

8. numărul maxim de 25 de

elevi în clasă oferă posibilitatea

organizării de activităţi care

răspund cerinţelor didacticii

postmoderne : învăţare prin

cooperare, tratare diferenţiată şi

individuală, munca în echipă,

etc.

8 salarii foarte mici, care nu

atrag indivizi capabili în sistem

8. tendinţa de a muta procesul

de învăţământ de la şcoală,

acasă ( meditaţii, ore

suplimentare, etc. )

9. modalitate de a avansa şi de

a conduce după sloganul în

ordinea vârstei

9. viteza de evoluţie a societăţii

duce la mutaţii rapide în ceea

ce priveşte cerinţele sociale vis-

a vis de formarea tinerilor în

şcoală

10. evaluarea performanţelor

cadrelor didactice este aproape

inexistentă

10. sistem de evaluare a

competenţelor didactice

subiectiv, bazat pe interese de

grup şi nepotisme ( v.

descentralizarea )

3

SISTEMUL DE INVATAMANT DIN ROMANIA

Sistemul de invatamant reprezinta principalul subsistem al sistemului de educatie, care se refera la organizarea institutionala a

invatamantului.

In cadrul sistemului de invatamant sunt reunite institutiile specializate implicate in procesul de educatie, cercetare si cultura,

responsabile de realizarea in mod organizat, planificat si metodic a dezideratelor educative.

Sistemul de invatamant, in sens larg, cuprinde “ansamblul institutiilor care participa la organizarea arhitecturii scolare, adica la

derularea generala a studiilor pe cicluri, orientari, filiere.”

Privit din aceasta perspectiva, sistemul de invatamant are un caracter deschis incluzand pe langa institutiile scolare si

universitare cu caracter formal si institutiile specializate in instruire nonformala, cum ar fi centrele de pregatire profesionala,

cluburile, taberele scolare, programele de radio / televiziune scolara / universitara, pe de o parte si pe de alta parte, diferiti agenti

sociali cu care scoala stabileste relatii de tip contractual (scolile militare, scolile profesionale, biserica) sau consensuale (familia,

comunitatea locala).

In sens restrans sistemul de invatamant cuprinde institutiile scolare (scoala primara, gimnaziul, liceul, invatamantul

profesional si superior), organizate pe trepte, cicluri si ani de studii. Privit din acest punct de vedere, sistemul de invatamant este

definit ca sistem scolar, “specializat in realizarea functiilor pedagogice ale sistemului de educatie la nivelul procesului de instruire, in

cadrul concret al activitatii didactice / educative.”

Cum aş reforma eu sistemul de învăţământ

(Da, vreau să mă fac ministreasă, ăsta e planul meu ministerial.)

Începusem să scriu despre asta acu’ fix un an (aici), da’ n-am mai continuat – de lene, cred. Ori de lehamite, nu mai ştiu.

În orice caz, nu, n-aş începe de la salarii. (Bine, de fapt aş începe de la concursuri şi examene, cum ziceam. Asta-i chestie aplicabilă

imediat, cu efect destul de rapid). Dacă angajatorul a putut să scadă salariile cu 25% şi oamenii n-au plecat, înseamnă că salariul da, e

o problemă, însă nu chiar atât de mare. Iar dacă în urma scăderii cu 25% a salariilor calitatea serviciului (aşa cum e ea percepută de

beneficiar) e tot pe acolo, adică foarte jos, înseamnă că calitatea (da, cacofonie, cacofobilor!) serviciului e foarte puţin legată de

4

salarii, iar o creştere cu 50% a salariului n-o să ducă la o creştere cu 50% a calităţii. (Chiar aşa: de urmărit dacă cei 25% înapoi în

salariu schimbă în vreun fel rezultatele pe la testele internaţionale. Eu cred că nu.)

Altfel zis: am o firmă de fabricat scobitori. Clienţii, de 20 de ani încoace, se plâng că scobitorile-s proaste, din ce în ce mai proaste –

însă n-au ce face, sunt singurul producător de scobitori de pe piaţa aia, aşa că cumpără de la mine. Clientul e captiv, însă eu sunt un

producător cu bune intenţii – vreau să cresc calitatea scobitorilor produse. De unde încep? Mai întâi şi mai întâi măresc salariile cu

50%? Pardon, nu. Mi-am făcut buget pentru îmbunătăţirea calităţii, dar nu, nu-i bag mai întâi şi mai întâi în salarii. Nu.

Mai întâi şi mai întâi mă gândesc unde-i problema. De ce ies scobitorile prost, când şi eu, şi majoritatea muncitorilor ne dorim ca ele

să iasă bine. Păi, n-ar fi decât vreo 2 posibilităţi: unelte proaste şi/sau muncitori prost pregătiţi, deşi bine intenţionaţi. Aşa că bugetul

meu pentru calitate îl bag, în primii 5-10-15 ani, în unelte noi şi training pentru muncitori. Şi-n timpul ăsta am grijă ca muncitorii care

intră în sistem să intre pe bune, fără şpăgi.

Asta, aplicat la Ministerul Educaţiei din România, sună cam aşa:

1. Fac manuale (unelte) noi. Îmi dau un termen de 5 ani, să zicem, în care să schimb complet manualele. Da’ complet rău. Să nu mai

rămâie nimic din ce-i acuma. Cum fac asta? Păi uite-aşa: mă uit la ţările care-s în top 3 la testele diverse (PISA sau de care-or mai fi

ele) în ultimii 10 ani; din fiecare ţară cumpăr, pentru fiecare materie şi fiecare an de studiu, manualele din top 3 al preferinţelor

profesorilor din ţara aia. Pe urmă le iau la puricat şi le aleg pe cele mai bune, pentru fiecare materie şi fiecare an de studiu. După care,

cel mai simplu, le traduc (idee preluată de aici). Sau îi contactez pe autorii respectivi, stau la o cafea cu ei, le explic cum e treaba pe la

noi şi-i rog să conceapă un manual şi pentru mine, MEN românesc. Şi-o să le zic să şadă liniştiţi, ei concep în limba lor maternă, mă

ocup eu de traducere în română. (Am scris – pe FB, cred – că manualele franţuzeşti de limbă franceză (maternă, adică) sunt aşa de

mişto făcute, încât un copil din România ar putea bine-mersi să-nveţe la română după manuale franţuzeşti traduse, singura chestie c-ar

învăţa despre Molière în loc de Caragiale, dar vă jur că n-ar avea ulterior probleme să-l priceapă pe Caragiale.)

2. Trainuiesc oamenii, cale de vreo 15 ani, aşa. Nu căcaturi la CCD & stuff. Am fost şi eu la nişte de-alea, frecţie la picior de lemn. Şi-

ncă era la limbă străină, unde oamenii îs oricum mai deschişi spre alte cele. Nu. Fac la fel ca pentru manuale: mă uit la ţările din top 3

la testele pe care mi le-am luat drept reper, mă duc şi vorbesc cu ministrul de acolo şi-l rog să-mi dea traineri. Sau, mă rog, pe

matematică îmi place cum lucrează Finlanda – mă duc şi vorbesc în Finlanda. La fizică îmi place de Germania – vorbesc acolo. Etc.

Nu-i aduc pe oameni aici, cursul de la catedră nu foloseşte. Nu. Îi trimit pe-ai mei acolo. Câte 10 profi de fizică din 41+1 judeţe în

training de un trimestru (cel mai bine un întreg an şcolar) în Franţa, să zicem. Muncă full-time: asistenţă la ore, discuţie despre ore,

planificări, sistem de notare, examene, concursuri etc – ca orice învăţăcel. Sigur, în timpul ăsta tre’ să plătesc suplinitor pe orele lor, să

5

le plătesc salariul din ţară, plus cazare-masă în Franţa, plus bani pentru trainerii-profi francezi, la mica înţelegere cu MEN-ul

franţuzesc. Dar tocmai v-am zis c-am prevăzut bani în buget pentru îmbunătăţirea calităţii şi că nu-i bag în 50% în plus la salariu

mâine. Iar pe oamenii ăştia, când se întorc, îi transform în formatori – îi pun să ia judeţul la pas, să vorbească cu oamenii, să explice,

să formeze profi tineri.

Că e greu de făcut? Ştiu. Ştiu deja toate nusepoatefacepentrucă-urile pe care mi le-aţi putea înşira mai jos. Mie ideea asta mi-a venit,

ghinion. Aveţi alta mai bună? Mai aplicabilă, ca zic aşa?

Şi 3. Schimb modul de intrare în sistem. Concursuri dure, sigur. Dar nu doar atât.

Cu ceva vreme în urmă mă gândeam că de fapt problema e că profii nu au deloc formare de profi în timpul facultăţii. E un căcat de

modul psiho-pedagogic care nu ajută la nimic – şi atât. Şi mă gândeam că ar trebui înfiinţate facultăţile de profi – alea de-ţi dau, la

ieşire, diplomă de profesor, nu de licenţiat în filologie, cum am eu. Facultate care să funcţioneze cam ca liceul pedagogic pe vremuri.

Cu asistenţă la ore şi predat cel puţin o zi pe săptămână (în anul I), până la 3 zile pe săptămână (în anul V) – şi vreme de cinci ani, da.

Şi să nu poţi intra în sistem decât dacă ai făcut o facultate dintr-asta. Dar p-ormă m-am gândit că n-o să se înscrie nimeni la aşa o

facultate. Aşa că m-am răzgândit, după cum urmează:

Oricine vrea poate să intre în sistem, indiferent de facultatea absolvită (poţi să te faci prof de franceză chiar dacă tu ai facultatea de

istorie, dacă iei concursul). Căcatul de modul psihopupu nu mai e obligatoriu şi n-ai nici un avantaj dacă l-ai făcut. Dai concurs (teorie

din materia pe care o s-o predai) şi dacă-l iei, capeţi un contract de muncă pe durată determinată. 3 ani, că pare-mi-se că ăsta-i

maximul. În ăştia trei ani ai statut de ucenic: normă redusă (10 ore în loc de 18, să zicem), în restul timpului eşti în formare pe lângă

un prof experimentat (dintre cei trainuiţi mai sus în Franţa sau dintre cei formaţi de ei) – te duci la orele lui, le discuţi, vine el şi te-

asistă etc. Sigur, asta înseamnă a. să stabileşti o listă de formatori de ucenici şi b. să-i plăteşti suplimentar pe formatorii ăştia. Şi mai

înseamnă c. pe ucenic să-l plăteşti cu salariu întreg, chiar dacă el are doar 10 ore de predare, restul fiind formare. Dar, cum am zis, am

prevăzut bani în buget pentru îmbunătăţirea calităţii şi nu-i bag din prima în salarii. Şi am avut şi bunul simţ să dau 6% din PIB, cum

mă tot laud de 15 ani încoace.

Iar după cei 3 ani de ucenicie şi după ce i se termină contractul pe durată determinată, ucenicul meu are dreptul să se prezinte la

concurs pentru un contract pe durată nedeterminată, titular (dar doar pe materia pentru care a dat primul concurs şi pentru care a făcut

ucenicia). Doar un profesor care a trecut prin cei 3 ani de formare are dreptul să se prezinte la un concurs dintr-ăsta de titularizare. Iar

concursul nu mai e teoretic, din materia pe care urmează s-o predea, e doar didactica materiei. Metodică. Categoria „Ai la dispoziţie

6

poza asta, singurul material didactic. Creează o secvenţă didactică pentru clasa I, una pentru clasa a V-a şi una pentru clasa a XII-a

plecând de fiecare dată de la poza asta.”.

Şi da, încetul cu încetul o să şi cresc salariile, în acelaşi timp cu formarea. Că nu cheltuiesc sute de mii de euro cu formarea unui prof

timp de 3 ani ca dup-aia să-mi plece. (Da, ştiu cum e să trăieşti cu 75 de euro, mulţumesc.)

Iar în Legea educaţiei pun, din secunda 1, regulile următoare:

– profesorii nu au voie să primească cadouri, altele decât flori (şi dulciuri, fie); cine încalcă regula zboară şi nu mai are ce căuta

înapoi; părinţii care oferă cadouri sunt daţi urgent pe mâna procuraturii, pentru dare de mită;

– profesorii nu au voie să manipuleze/gestioneze bani pentru nevoile şcolii/clasei. Trebuie făcute îmbunătăţiri în clase? Să se înţeleagă

şi să discute direct Asociaţia părinţilor cu directorul/inspectoratul/primăria sau cine o mai avea şcolile în grijă.

Şi cu asta am încheiat.

Cum ziceam, ştiu deja toate nusepoatefacepentrucă-urile pe care mi le-aţi putea înşira, aşa că nu vă şi nu mă obosiţi cu ele. Dacă aveţi

ceva de genul „poate că nu-i o idee aşa de trăznită”, exprimaţi.

Mulţumesc.