ORIGINEA SI CONTINUITATEA ROMANILOR

Românii sunt, din punct de vedere etnografic, ansamblul vorbitorilor limbii române (limbă

romanică) care trăiesc în centrul și estul Europei. Originile românilor sunt comune cu cele

ale Aromânilor și depășesc cadrul României actuale, dar sunt disputate, existând mai multe

teorii, unele care se exclud reciproc, interpretând diferit sursele arheologice și istorice.

Continuitatea este atestată de descoperirile arheologice din spațiul vechii Dacii. Inscripțiile din

secolul IV atestă că limba latină era vorbită în continuare în Dacia după retragerea

aureliană. Donariul de la Biertan din județul Sibiu, relicvă creștină din secolul IV, conține

inscripția latină : "Ego Zenovius votum posui" (Eu, Zenoviu, am depus darul), fiind o altă dovadă

a vorbirii limbii latine în Dacia, după 271.

Prezența creștinismului pe teritoriul Daciei este dovedit de numeroasele descoperiri: opaițe cu

semnul crucii, basilici că cele de la Sucidava din secolul VI, Tomis (secolele IV-VI).

Originea latină a creștinismului românesc este dovedită de termenii creștini din limba

latină:Dumnezeu-Domine Deus, cruce, creștin, înger, biserica-basilica.

Sunt aduse argumentele filologice: toponimele latine ale râurilor

(Argeș, Buzău, Criș, Dunărea, Mureș, Nistru, Olt, Prut, Siret, Someș, Timiș, Tisa etc., toate,

nume atestate înainte de cucerirea romană), originea latină a multor cuvinte, numele voloh pe

care slavii orientali l-au dat românilor, în timp ce slavii sudici i-au numit vlahi. Misionarii au

predicat în nordul Dunării în limba latină, ceea ce atestă existența unei populații romanice, de

asemenea, inscripțiile creștine sunt dovezi revelatorii.

Descoperirile arheologice și urmele materiale atestă continuitatea populației daco-romane,

păstrarea riturilor funerare, circulația monetară.