Marturiile de cosmar ale romanilor exilati in iadul Siberiei: ,,Rusii beau apa direct din lac, ca animalele"

Sinziana Ionescu,

Surghiunul impus romanilor din teritoriile cedate URSS, in urma pactului Ribbentrop-Molotov de la 23 august 1939, este relatat de supravietuitori si cercetatori ai fenomenului Gulag. Supravietuitorii povestesc cum frigul, foamea si muncile silnice i-au decimat in masa pe basarabenii deportati in salbaticia siberiana.

Basarabia si Bucovina de Nord au intrat in componenta Uniunii Sovietice in urma pactului Ribbentrop-Molotov de la 23 august 1939, incheiat intre URSS si Germania. Tratatul de neagresiune dintre cei doi mari rivali a fost semnat la Moscova, sub privirile lui Stalin, de catre ministrii de Externe Viaceslav Molotov, din partea URSS, si Joachim von Ribbentrop, din partea Germaniei.

Astfel ca, la 28 iunie 1940, cele doua provincii romanesti au fost ocupate de armata sovietica determinand un val de refugieri catre tara-mama. In iulie 1940 sunt deportati in Siberia primii romani din Basarabia, iar peste nici un an, autoritatile sovietice, in fata iminentei eliberari a Basarabiei de catre Armata romana care trecea Prutul, au efectuat un nou transport catre nordul siberian.

,,Emigranti de bunavoie" Flori Balanescu, cercetator stiintific de la Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, este autoarea studiilor despre deportarea in Siberia a basarabenilor si repatrierea lor fortata, expuse in capitolul Represiunea

din ,,Enciclopedia regimului comunist". Istoricul vorbeste despre cele trei mari valuri ale deportarilor suportate de romani in anii 1941, 1949 si 1951.

,,Primul val a fost la 12-13 iunie 1941, in urma unei operatiuni prealabile de arestari carora le-au cazut victime capii familiei. A urmat al doilea val, intitulat operatiunea IUG - Sud din 5-6 iulie 1949. Numai in luna iulie 1949, din numarul total de 2,5 milioane de vietuitori din Gulag, peste 35.000 proveneau din Basarabia, catalogata de cercetatoarea Elena Postica drept <<cea mai mare deportare a populatiei basarabene>>. Ultima deportare in masa s-a petrecut la 31 martie-1 aprilie 1951, intitulata operatiunea SEVER - Nord, vizandu-i, chipurile, pe Martorii lui Iehova, motivul real fiind o incercare de ultima purificare, de data aceasta pe criterii religioase", relateaza cercetatoarea Flori Balanescu.

Planul de anihilare a populatiei ,,adverse" incepea cu distrugerea elitelor, care erau arestate si ucise in temnitele comuniste. Urma apoi masa cetatenilor de rand, care erau scosi din case, cu tot cu familii, si trimisi la munca silnica, in regiuni greu accesibile, unde clima aspra ii secera. Cei mai tineri erau trimisi pe front, in prima linie, drept carne de tun pentru trupele inamice. Oamenii erau condamnati fara drept de apel exproprierii si deportarii, fara sa fie gasiti vinovati de ceva anume. Pur si simplu, doar daca faceai parte dintr-un grup etnic despre care liderii comunisti socoteau ca putea fi ostil regimului, primeai stampila de ,,indezirabil" si aveai soarta pecetluita.

Supravietuitorii deportarilor au relatat brutalitatea cu care s-au facut descinderile trupelor sovietice: oamenii erau ridicati din case in miez de noapte, inchisi in lagare, executati sau trimisi in surghiun cu tot cu familii. Deportarile functionau dupa reteta holocaustului nazist, parintii fiind despartiti de copii, sotii - unul de celalalt, fiind trimisi in directii diferite, astfel incat sa li se piarda urma. Romanii erau incarcati in vagoane de marfa pe care scria ,,Emigranti de bunavoie", cu directia Siberia.

Executati dupa o judecata formala Marturia unei supravietuitoare, Nina Cosmulescu, 73 de ani, este relatata in ,,Enciclopedia regimului comunist" si arata ceea ce s-a intamplat dupa intrarea trupelor sovietice pe teritoriul Romaniei, in Basarabia, la 28 iunie 1940: <<Oameni banuiti a fi ostili regimului erau ridicati la miezul noptii si, dupa o sumara si formala judecata, unii dintre ei erau executati, iar altii erau inchisi in lagare sau deportati in intinderile siberiene, (...) parintii erau despartiti de copii, si barbatii de sotii, in trenuri separate si plecau in directii diferite. Cu cateva zile inainte de eliberarea Basarabiei de catre romani, in iunie 1941, unele localitati au fost aproape golite, romanii fiind incarcati de catre sovietici in vagoane de marfa, pe care scriau: <<Emigranti de bunavoie>> sau <<Emigranti voluntari>>. Directia finala a acestora era Siberia sau Kazahstan. Acolo, la temperaturi extrem de scazute, de minus 40-50 de grade, <<frigul, foamea si muncile silnice i-au decimat aproape in masa>>".

Un grup de

basarabeni de Pastele Blajinilor la mormintele celor dragi. Orasul Baturino, raionul Sadrinsk, regiunea Kurgan, 1952. Sursa foto Patrimoniul Muzeului National de Arheologie si Istorie a Moldovei

Siberia, regiunea unde temperaturile coboara pana la minus 70 grade Celsius, a devenit sinonima cu Gulagul, acronimul de la reteaua Glavnoe Upravlenie Lagerei - adica Administratia Generala a Lagarelor din Rusia. Toata URSS era o retea de lagare de munca fortata, dar Siberia in sine nici nu avea nevoie de garduri de sarma ghimpata sau gardieni inarmati. In fond, cine s-ar fi aventurat sa evadeze in taigaua siberiana, unde gerul napraznic si lupii faceau legean

,,Nu ne hranesc si ne bat crancen" ,,Niciun roman si niciun film artistic nu vor fi in stare sa redea vreodata calvarul siberian, infernul bolsevic prin care a trecut poporul nostru si atatea popoare subjugate de satana rosie. Margareta Cemartan-Spanu este una dintre victimele criminalului regim stalinist. Iar tragicul ei destin reprezinta imaginea dramei intregii Basarabii. Intalnim pagini tulburatoare pe care le putea asterne pe hartie numai un suflet ale carui frumusete si puritate au fost adanc ranite in copilarie si adolescenta. Jilavindu-mi-sau ochii si inima citind (...) Trebuie sa ai o inima de piatra sa nu vibrezi cu toata fiinta lecturand asemeni pagini", scria marele poet patriot basarabean Grigore Vieru despre memorialistica Margaretei Cemartan-Spanu, o scriitoare ajunsa la o varsta venerabila, supravietuitoare a gulagului siberian.

Draga Sofica, eu degraba n-o sa fiu (...). Nu mai am puteri si te rog de ma iarta, si pe voi pe Dumnezeu sa va ierte. Ai grija de copii. Grigore

Grigore Spanu, basarabean decedat in temnitele bolsevice

Supravietuitoarea povesteste in volumul ,,Amintiri din Siberia" fiecare episod din viata ei. Margareta Cemartan-Spanu s-a nascut la 19 noiembrie 1942 in satul Mihailestii Vechi din plasa Rascani, judetul Balti. Avea doar 1 an si jumatate cand mama ei Dochita a murit, la numai 26 ani, imbolnavindu-se de tifosul adus de razboi. Margareta si fratele ei Emil, cu 4 ani mai mare, au ramas orfani de mama in 1944, iar peste numai un an, napasta avea sa loveasca din nou. In 1945, bunicul patern Grigore Spanu este aruncat si omorat in temnita de la

Briceva.

,,Bunelul" lor avea vina de a-si fi trimis cei trei feciori - Vlad, Sandu si Nicolae sa slujeasca in armata romana. Luat de bolsevici, bunelul stiutor de carte a scris cu mana tremuranda aceste ultime randuri soatei sale Sofia: ,,Draga Sofica, eu degraba n-o sa fiu, caci nu ne hranesc si ne bat crancen. Nu mai am puteri si te rog de ma iarta, si pe voi pe Dumnezeu sa va ierte. Ai grija de copii. Grigore". Barbatul a infipt biletul de adio intr-un bat de pe ogorul ras al Popornitei. Asa se numea bucata de pamant dintre Tarigradul din Drochia si Mihaileni, unde ii scosesera la munca silnica.

Biletul a stat in bataia vantului pana cand, peste doua luni, un taran care cauta pe camp bete de foc l-a gasit si l-a dus bunicii Sofia. Cu sufletul la gura, femeia a dat fuga la inchisoarea de la Briceva, acum ca avea un semn de la Grigore. Santinela i-a spus, insa, ca omul ei s-a dus de mult. Sofia n-a vrut sa creada, dar militarul a chemat un alt basarabean, care i-a povestit cum l-a ingropat pe Grigore al lui Spanu in groapa comuna de la puscarie. Bunelul murise la trei zile dupa ce scrisese mesajul de ramas-bun catre cei de acasa.

Vaduva a scos din cos toate merindele pregatite sa le lase barbatului ei si le-a dat pomana, de sufletul lui, celor din inchisoare. Apoi a facut cale intoarsa in sat, 15 kilometri, pe jos, prin gerul iernii. Au mai trecut 4 ani grei, iar in 1949 avea sa inceapa pentru cei ramasi - copiii Margareta si Emil, bunica Sofia si tatal Nicolae, calvarul deportarii.

Oameni banuiti a fi ostili regimului erau ridicati la miezul noptii si, dupa o sumara si formala judecata, unii dintre ei erau executati, iar altii erau inchisi in lagare sau deportati in intinderile siberiene, (...) parintii erau despartiti de copii, si barbatii de sotii, in trenuri separate si plecau in directii diferite.

Nina Cosmulescu, supravietuitoare Gulag

 

,,Rusii nu aveau fantana, ci beau apa direct din lac, ca animalele" Intors vatamat de pe front, Nicolae (Colea) Spanu, tatal Margaretei, avea in satul Mihailestii Vechi un mic magazin de tesaturi pe care le aducea de la Iasi. Cand si-a pierdut tanara sotie, Colea a vrut sa moara si el. Dar Dumnezeu l-a tinut in picioare, ca trebuia sa aiba grija de ai sai intr-un chin si mai mare, al unui neam intreg.

,,La 6 iulie 1949, pe la amiaza, ne pomenim cu o masina militara in curte, cu soldati inarmati. I-au reprosat lui tata ca are doi frati ofiteri care au luptat contra bolsevicilor, ca taica-sau a ajutat cu provizii armata romana si ca este si el dusman al poporului. <<Asa ca vei invata acum lupii din Siberia>>, a zis ranjind Grisa tiganul, cel venit cu bolsevicii. Tata a zis ca nici bogat nu e, nici rau n-a facut nimanui, deci nu este niciun motiv pentru a fi deportat. Bruscat de soldati, a intrat in casa, s-a imbracat in costumul de mire cumparat de la Iasi, ne-a luat hainele bune si o plapuma cusuta de mama. (...) Ne-am urcat toti in masina si ne-am luat ramas-bun de la casa noastra, pe care tata n-avea sa o mai vada vreodata", povesteste Margareta Cemartan-Spanu.

In gara din Balti, deznadejdea era mare. Peronul era ticsit de deportati, aerul rasuna de bocete, copiii speriati se tineau strans lipiti de parinti. Stateau jos toti, iar daca vreunul incerca sa se ridice in picioare, soldatii trageau foc de avertisment in aer. In vagoanele de tren in care fusesera vite, murdare de noroi, baliga si lut, oamenii erau urcati claie peste gramada. Ferestruica, pe care de-abia intra aerul, avea gratii, iar in podea era facuta o gaura drept WC.

Cel mai rau ii chinuia setea, caci de mancare li se dadea, din cand in cand, peste sarat. Margareta Cemartan-Spanu povesteste: ,,La trecerea pe podul de peste un rau, trenul s-a oprit pentru ca deportatii sa ia apa. Oamenii s-au imbulzit sa prinda o gura de apa, dar un baiat s-a aruncat in rau si a evadat, iar soldatii au urcat lumea inapoi in tren. Dupa vreo trei zile au trecut iarasi peste un rau. Cand trenul era pe pod, o femeie cu cinci copii si-

a aruncat bebelusul prin gaura de la WC, in rau: <<Mai bine mort decat sa se usuce si sa se chinuie>>", a rostit femeia impietrita.

Rusii i-au dus in regiunea Kurgan, de dincolo de muntii Ural, un tinut de doua ori cat Basarabia, dar de trei ori mai putin populat. Basarabenii din Mihailesti au fost lasati in catunul Orlovska din mijlocul taigalei. Aici aveau sa stea cu chirie in cate o camaruta de prin casele localnicilor, carora le plateau in zile de munca. ,,Marea ne-a fost mirarea cand am constatat ca rusii nu aveau fantana, ci beau apa direct din lac, unde se si scaldau - ca animalele. Dupa ce si-au revenit din asa calatorie, moldovenii nostri au inceput a se gospodari. Au sapat o fantana pe malul lacului, iar apa era rece si dulce. S-au bucurat si rusii", rememoreaza Margareta.

Apoi brigadierul i-a scos la munca. Iarna mancau numai cartofi, dar nici aceia nu ajungeau. Beau ceai din plante fara zahar si compot din capsune uscate. ,,Si peste toate astea, era gerul nemilos. Nu aveam nici haine potrivite. Pe ce bunuri reusiseram noi sa incarcam de acasa, ce era mai de pret, am primit de la localnicii, la schimb, niste toale slinoase, rupte si murdare, dar mai groase. In picioare, in loc de pasle, aveam basmale umplute cu paie. Nu aveam doua perechi, asa ca o zi iesea fratele meu din casa, fie ca se ducea la scoala sau la joaca, iar alta zi ieseam eu. Era o tristete nemaipomenita in catunul cela. Mureau batranii nostri ca gainile, de boli, de frigurile mari si de foamete. Noaptea auzeai doar lupii urland, carora le fuseseram dati prada", povesteste scriitoarea.

Si peste toate astea, era gerul nemilos. Nu aveam nici haine potrivite. Pe ce bunuri reusiseram noi sa incarcam de acasa, ce era mai de pret, am primit de la localnicii, la schimb, niste toale slinoase, rupte si murdare, dar mai groase. In picioare, in loc de pasle, aveam basmale umplute cu paie.

Margareta Cemartan-Spanu, supravietuitoare gulag

Un mar le-a adus aminte de Basarabia natala O intamplare care l-a impresionat pana la lacrimi si pe poetul Grigore Vieru, cand a aflat despre ea, s-a petrecut in vara lui 1950 sau 1951, anul nu-l mai retine exact nici supravietuitoarea Margareta Cemartan-Spanu. La usa le-a batut un necunoscut venit de acasa, din Basarabia, cu un geamantan mare. Isi cauta rudele deportate acolo, in Siberia, la Orlovksa si nu stia incotro sa mearga sa-i gaseasca. Cand a vazut cei doi copii, barbatul a scos din bagaj un mar de acasa, pe care l-a daruit celei mici.

Ca o minune infaptuita aievea, marul a stat la loc de cinste in mijlocul mesei imprastiindu-si aroma, fara ca nimeni din casa sa se indure sa se atinga de el. Copiii, bunica si tatal l-au mirosit pe rand asezandu-l apoi la loc. S-au uitat la el ca la un foc cu vapai ros-galbene care le incalzea inima. ,,Mirosea de parca eram in Moldova noastra. Iar omul care ni l-a adus ni se parea un viteaz neinfricat, care a venit atata drum sa-si vada familia, fara sa stie o boaba ruseste. Asa am stat pana seara cu totii, uitand sa ne mancam portia de cartofi. Ne-am dus tarziu de tot la culcare", isi aminteste scriitoarea.

Trei zile a stat marul neatins pe masa, pana duminica, cand bunica, dupa ce si-au facut rugaciunea, a luat marul si incet, cu evlavie, l-a taiat in parti egale si l-a dat copiilor sa-l manance. Savurand fiecare muscatura si tot mirosindu-i mireasma proaspata, sorbind sucul ce se scurgea din mar, copiii au stat ore in sir cu felia in mana. ,,Nu am cuvinte sa descriu emotiile, gustul si placerea pe care le simteam in acele clipe, care nici acum n-au disparut din memoria mea si a lui Emil. Nu as dori nicicand copiilor si nepotilor mei sa afle gustul merelor in Siberia de gheata", marturiseste scriitoarea.

Eliberati la trei ani dupa moartea lui Stalin Clipa eliberarii a venit la aproape trei ani de la moartea lui Stalin, pe 6 august 1956, cand copila de 13 ani, care ajunsese intre timp in orfelinat, a fost trimisa inapoi in Moldova. Bunica murise, fratele disparuse, iar tatal fusese bagat la puscarie, apoi lasat ,,la vatra", in Basarabia. La intorcerea din exil, dupa 7 ani de Siberia, Margareta avea numai patru clase.

Dorul de tara fusese asa de puternic, ca nici dupa ani de zile, cand i s-a ivit ocazia sa emigreze in Canada, la un trai mai bun, Margareta Cemartan-Spanu nu a vrut sa plece din tara ei, sa cunoasca iar sentimentul acela chinuitor care-i ravasise toata fiinta. Viata si-a urmat cursul, fosta copila crescuta in Siberia s-a facut croitoreasa, apoi infirmiera, apoi a absolvit colegiul de comert. Acum traieste cu familia ei la Chisinau si participa la toate actiunile unioniste ale basarabenilor care isi doresc revenirea la tara-mama. Amintirile din Siberia ale Margaretei Cemartan-Spanu au fost transcrise pe hartie, intr-o limba romana curata, fiind o marturie vie a exilului suportat de romanii care n-au avut alta vina in afara faptului ca erau romani.

Comunistii romani i-au ,,repatriat" pe basarabeni in Gulagul sovietic Deportarea era o forma de teroare in masa care a schimbat pentru totdeauna destinul a milioane de oameni. Istoria recenta consemneaza un bilant cutremurator de 14,5 milioane de persoane care au cazut victime deportarilor ce au fost comandate de Uniunea Sovietica intre anii 1929 si 1953. Printre acestea, mii de locuitori din Basarabia si Bucovina de Nord. Vina lora Erau romani. Tactica deportarilor a fost dusa la rang de politica de stat de catre Iosif Visarionovici Stalin (1878-1953), fostul conducator al URSS. Migratiile fortate in masa au incetat abia dupa moartea sa.

Dumitru

Chiose din Ceadar-Lunga, deportat in 1949 in regiunea Kurgan, impreuna cu rudele la mormantul sotiei Maria, 1952.

Sursa foto Patrimoniul Muzeului National de Arheologie si Istorie a Moldovei

Profesorul de istorie Dragos Dragomir de la Liceul I.C. Bratianu din Constanta ofera o imagine a acelor vremuri, in care societatea era epurata de elementele considerate dusmanoase. ,,Epurarile erau o modalitate de a forta regiunile sau nationalitatile sa se subordoneze total lui Stalin. Pretextele erau asasinarea unor inalti demnitari sau asa-zisa descoperire a unor conspiratii contrarevolutionare. Urmau arestari, procese publice, marturii obtinute prin tortura fizica si psihica. Victimele erau membri importanti ai Partidului Comunist (bolsevic), oficialitati din guvern, cadre superioare ale armatei, comunisti straini care traiau in U.R.S.S. Este greu de dat o explicatie precisa a motivelor pentru care Stalin a initiat o asemenea teroare. Istoricii sunt de acord ca aici s-a manifestat un comportament care depaseste ratiunea sau logica", precizeaza profesorul Dragos Dragomir.

Deportare, stramutare, evacuare, dislocare Practica deportarii este descrisa in ,,Enciclopedia regimului comunist", publicata in 2011 de Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, sub egida Academiei Romane. ,,Dupa razboi, deportarea basarabenilor a fost facuta in baza Hotararii Biroului Politic al CC al Partidului Comunist al URSS din 6 aprilie 1949, cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldoveneasca a chiaburilor, fostilor mosieri, marilor comercianti, complicilor ocupantilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele politiei germane si romanesti, a membrilor partidelor politice, a gardistilor albi, membrilor sectelor ilegale, cat si a familiilor enumerate mai sus. Zonele prevazute in decret pentru stabilirea deportatilor au fost Kazahstan, Asia Centrala si Siberia, cu mentiunea <<Deportarea categoriilor mentionate sa se faca pe vecie>>, cu confiscarea averii si sub interdictia de a lua bunuri personale. Tratamentul este similar celui aplicat de autoritatile turce armenilor, in timpul Primului Razboi Mondial", scriu cercetatorii.

Flori Balanescu, cercetator stiintific la Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, spune ca in bibliografia de specialitate sunt folositi mai multi termeni pentru a desemna deportarea: ,,Nu exista intotdeauna o delimitare conceptuala clara intre dislocare - domiciliu obligatoriu - evacuare - stramutare - deportare. Daca dislocarea este faza preliminara a deportarii, iar stramutarea poate fi folosita si ca eufemism pentru deportare, domiciliul obligatoriu nu se suprapune in mod automat acesteia. Deportarea si domiciliul obligatoriu au fost fixate in Romania prin mai multe reglementari, incepand din 1949 - Decretul nr. 83/1949, HCM nr. 326, nr. 344/1951 etc., precum si prin o seama de decizii ale MAI. Deportarea, fie in sistemul concentrationar romanesc, fie in Gulag a cauzat oamenilor rupti de viata, de rudele si de agoniseala lor, traume sufletesti care nu s-au vindecat niciodata. Nevoiti sa munceasca in cele mai grele conditii pentru a asigura, cel mai adesea, hrana copiilor, multi dintre deportatii adulti s-au imbolnavit grav. Unii dintre cei de varsta a treia, dar si copii, au murit si au fost inmormantati chiar in locurile de deportare".

,,Repatrierea cetatenilor sovietici" Abuzurile impotriva basarabenilor si bucovinenilor au inceput inca din ziua ultimatumului sovietic, spune Flori Balanescu, in baza Decretului pentru ,,Restabilirea cetateniei URSS pentru locuitorii Basarabiei si dobandirea cetateniei sovietice de locuitorii Bucovinei de Nord", dat de Prezidiul Sovietului Suprem al URSS la 8 martie 1941, ce respingea orice principiu de drept international. ,,Sovieticilor le era indiferent cine va fi <<repatriat", importanta era aducerea in URSS a fortei de munca, rapid si in proportii cat mai mari. Vanatoarea sovietica de oameni a determinat luarea de pozitie a unor personalitati, precum omul politic basarabean Pantelimon Halippa, fostul presedinte al Sfatului Tarii care a votat unirea Basarabiei cu Regatul Romaniei in 1918, viitor detinut politic in epoca Gheorghe Gheorghiu-Dej, care a adresat autoritatilor, incepand din 1945, mai multe memorii, pentru a se face dreptate basarabenilor si bucovinenilor: <<Scapati-ne de starea aceasta de groaznica teama, de fiecare clipa, teama de a fi ridicati si trimisi in Rusia, Dumnezeu stie unde>>, ii scria intr-un memoriu lui Mark Etheridge, trimisul special al guvernului SUA in Romania", precizeaza Flori Balanescu.

Din datele detinute de specialisti, conform recensamantului din 6 aprilie 1941, pe teritoriul Romaniei, redus in

urma pierderii teritoriilor Basarabia, Bucovina de Nord, Tinutul Herta, Nord-Vestul Transilvaniei si Cadrilate, au fost inregistrati 68.953 refugiati din teritoriile ocupate de sovietici, dar numarul lor neoficial era mai mare. Acestora li s-au adaugat si cei peste 100.000 de oameni, refugiati in 1944, in timpul operatiunii de evacuare a Basarabiei din calea Armatei Rosii.

Primul val de refugiati din Basarabia in Romania a avut loc chiar in ultimele zile ale lunii iunie 1940, odata cu retragerea armatei si a administratiei romanesti. Al doilea refugiu se va produce la inceputul anului 1944, odata cu inaintarea frontului spre vest. Sub amenintarea reocuparii teritoriului Basarabiei de catre sovietici, s-au refugiat in Romania (vestul Olteniei, Banat, Transilvania) zeci de mii de basarabeni. Aceeasi soarta a fost impartasita de locuitorii din Bucovina de Nord (ocupata de URSS in iunie 1940, eliberata in 1941 de romani si reocupata in 1944 de sovietici, actualmente in componenta Ucrainei).

Inaltul Comandament Aliat, dominat de sovieti Daca dupa 1944 continua dislocarile de romani din Basarabia si Bucovina de Nord catre lagare, in privinta refugiatilor de razboi aflati in Romania, proveniti din aceste zone, situatia este diferita pana la un punct. Articolul 5 al Conventiei de Armistitiu obliga autoritatile romane sa predea ,,imediat Inaltului Comandament Aliat (Sovietic), pentru inapoierea in tara lor, pe toti prizonierii de razboi sovietici si aliati, precum si pe toti cetatenii internati si pe toti cei dusi cu sila in Romania". In consecinta, basarabenii si bucovinenii urmau sa fie ,,repatriati" (cu forta) in Uniunea Sovietica. In fapt, se urmarea centralizarea victimelor in vederea deportarii lor in indepartatele lagare de pe harta Gulagului.

Romanii basarabeni si bucovineni care parasisera teritoriile cedate de Romania in iunie 1940, precum si aceia care nu se aflau in teritoriile cedate in momentul anexarii, aveau astfel obligatia sa se repatrieze. Din datele Comisiei Romane pentru aplicarea Armistitiului reiese ca in perioada 23 august 1944 - 30 septembrie 1946 au fost astfel ,,repatriati" 38.352 de basarabeni, 8.198 de bucovineni si 9.900 de romani de la Est de Nistru (romani transnistreni) - un total de 56.450 de persoane. Istoricii fac mentiunea ca in categoria celor ,,repatriabili" erau inclusi si regatenii (functionarii din Vechiul Regat care nu au avut timp sa se reintoarca din Basarabia si Bucovina de Nord dupa 1940), cei ce erau casatoriti cu cetateni romani si chiar cetatenii straini, care in momentul anexarii Basarabiei si Bucovinei la 28 iunie 1940 se aflau in acele teritorii. Destinul lor era stabilit: urma sa ingroase coloanele celor de acasa, in drumul spre Siberia.

Nevoiti sa munceasca in cele mai grele conditii pentru a asigura, cel mai adesea, hrana copiilor, multi dintre deportatii adulti s-au imbolnavit grav. Unii dintre cei de varsta a treia, dar si copii, au murit si au fost inmormantati chiar in locurile de deportare.

Flori Balanescu, cercetator stiintific la Institutul National pentru Studiul Totalitarismului  

,,Nu era bine deloc sa fii basarabean pentru ca erai un tradator care fugise din fata trupelor eliberatoare" ,,<<Repatriatii>> si <<ocupatii>> dintre Prut si Nistru au avut de suportat o teama continua, conditii inimaginabile de munca si de viata in zonele cele mai departate ale Uniunii Sovietice. Deportarile si persecutiile de tot felul, colectivizarea, interdictia de stabilire in anumite zone si localitati ale Republicii Socialiste Sovietice Moldovenesti (de exemplu, Chisinaul a fost un oras inchis pentru ei), marginalizarile, foametea organizata au vizat deznationalizarea si decimarea. Considerandu-se cetateni romani, multi basarabeni si bucovineni au facut declaratii de nationalitate romana la primariile localitatilor in care se aflau, sperand sa ocoleasca articolul 5 si sa ramana in Romania. La 23 octombrie 1944 a plecat din Gara de Nord spre URSS primul grup de 600 persoane. Pana la 3 decembrie 1944 plecase deja al saptelea grup de 600 de <<cetateni sovietici>>, iar la 17 decembrie un grup de 595 <<copii originari din teritoriile sovietice [Transnistria], vremelnic contropite de hoardele fasciste>>", precizeaza cercetatoarea Flori Balanescu.

Alexandru

Popovici din comuna Bacioi, raionul Ialoveni, cu sotia Ana si copiii Teodora si Petru, deportati in regiunea Tiumen, 1952. Sursa foto Patrimoniul Muzeului National de Arheologie si Istorie a Moldovei

Istoricul subliniaza nedreptatea facuta romanilor din aceste teritorii cedate: locuitorii Basarabiei si Bucovinei de Nord au fost asimilati dupa 28 iunie 1940, in mod colectiv, cetateniei sovietice, desi ei erau cetateni romani in 1918, prin vointa liber exprimata in virtutea principiului autodeterminarii nationalitatii. ,,In absenta unei conventii bipartite care sa reglementeze o situatie de acest gen, se recurgea la normele Dreptului International. Potrivit Statutului Curtii Internationale de la Haga, unul din principiile esentiale de care ar fi trebuit sa se tina seama era cel al autodeterminarii nationalitatii, adica dreptul de optiune rezervat individului care trece de la statul cesionat la statul cesionar, drept de care basarabenii si bucovinenii nu au beneficiat", declara Flori Balanescu.

Statul roman s-a lepadat de basarabeni Un alt supravietuitor cu care au stat de vorba specialistii in istorie recenta de la Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, Alexandru Budisteanu (nascut in 1928) s-a refugiat din Balti cu familia in martie 1944, stabilindu-se la Alba Iulia. Nereusind sa-i convinga pe basarabenii din localitate sa se inscrie in numar mare pe listele de repatriere, reprezentantii Comisiilor de repatriere au recurs la sechestrarea copiilor acestora. Dupa ce i-au ridicat din scoli si i-au depus in sediile Comisiilor, autoritatile au chemat parintii. Unii au cedat de frica, altii au reusit sa-si piarda urmele pentru o vreme sau definitiv in alte localitati din Romania. Dupa aproape sase decenii, Alexandru Budisteanu isi aminteste despre ,,vanatoarea de basarabeni": ,,Nu era bine deloc sa fii basarabean, pentru ca trebuia sa te prezinti in fata comisiei aliate de repatriere (formata numai din sovietici), care te trimitea acasa reciclat in cetatean sovietic. Acasa, ceea ce de obicei insemna Siberia, pentru ca erai un tradator care fugise din fata trupelor eliberatoare".

La 6 noiembrie 1946, un Ordin circular al MAI (nr. 422 12 A) interzicea eliberarea certificatelor de nationalitate romana ,,pentru a nu se mai crea confuzii intre nationalitate si cetatenie", argumentandu-se ca ,,este interzis a se stabili originea etnica". Dupa 10 februarie 1947, situatia basarabenilor si bucovinenilor ,,repatriati" cu forta din Romania in Uniunea Sovietica a fost ,,legitimata" in favoarea partii sovietice, prin semnarea Tratatului de Pace intre Natiunile Unite si Romania. Iar majoritatea romanilor basarabeni si bucovineni ,,repatriati" dupa octombrie 1944, acuzati de tradare, au fost trimisi in Gulag, pentru a participa la ,,reconstructia patriei socialismului" - dupa cum specifica cercetatorul Flori Balanescu de la Institutul National pentru Studiul Totalitarismului. Ea mai remarca faptul ca problema ,,cetatenilor sovietici" a ramas in atentia autoritatilor si dupa anul 1947. Ordinul circular al MAI din 7 aprilie 1948 prevedea pentru ,,fostii" locuitori ai Basarabiei si Bucovinei de Nord, veniti in Romania intre 1941-1945, ,,doritori a se repatria, ca li se acorda fara nici o dificultate dreptul de inapoiere la locul natal in contul Guvernului Sovietic".

Epurarile erau o modalitate de a forta regiunile sau nationalitatile sa se subordoneze total lui Stalin. Pretextele erau asasinarea unor inalti demnitari sau asa-zisa descoperire a unor conspiratii contrarevolutionare. Urmau arestari, procese publice, marturii obtinute prin tortura fizica si psihica.

Dragos Dragomir, istoric

 

Familia Goma si deportarea Cercetatoarea Flori Balanescu, care este reprezentanta editoriala a lui Paul Goma in Romania, relateaza cum a reusit tatal celebrului scriitor disident sa-si scape familia de drama deportarii. ,,Speriati de <<binefacerile>> regimului comunist, nedorind sa se intoarca in URSS, multi dintre ei au reusit sa-si falsifice actele pentru a putea ramane in Romania. Ana Gavrila, sotia luptatorului anticomunist Ion Gavrila-Ogoranu, isi aminteste cum zeci de studenti bucovineni si basarabeni din zona Sibiului le-au cerut ajutorul ei si primului sot, Petru Sabadus, mort in urma torturilor la care l-a supus directorul penitenciarului Gherla, Petre Goiciu. Pe unul dintre ei, Dan Dumitrescu, l-au ajutat toata iarna, pana cand a reusit sa-si faca rost de acte false cu ajutorul unui alt student, bucovinean, care se numea Havrilescu. Eufimie Goma, ajutat de fiul sau minor (celebrul, mai tarziu, Paul

Goma), a reusit sa confectioneze astfel de acte pentru familia sa, dar si pentru multi alti basarabeni refugiati in Romania. O mare parte a celor ramasi au ajuns, in cele din urma, in inchisorile politice romanesti sau au fost deportati in satele noi din Campia Baraganului", istoriseste specialistul.

Pe aceeasi tema:

Amintiri din lagarele siberiene. Marta Vasiliu a fost condamnata la 10 ani de munca silnica in Siberia pentru o fotografie

Goniti de istorie, mandri ca sunt romani. Basarabenii care au calatorit toata noaptea sa ceara Unirea cu patria-mama

FOTO VIDEO Cum si-a primit Constanta fratii basarabeni. Mesajul Unirii cu Patria-Mama, rostit la malul marii