O, ramai…

M. Eminescu, poetul nostru national a lasat posteritatii o creatie artistica fara egal, atat ca diversitate tematica, cat si ca profunzime a gandirii. Alaturi de “Luceafarul”, “Lacul”, “Ce te legeni”, o creatie deosebit de originala, care ne da masura geniului eminescian, este si poezia “O, ramai…”

Titlul, alcatuit dintr-o interjectie si un imperativ, exprima chemarea arzatoare a padurii adresata celui ce ii cutreierase de atatea ori adancurile si-i descoperise farmecul.. Punctele de suspensie de la sfarsitul titlului sugereaza intensitatea chemarii.

Poezia este compusa din doua parti: prima, constituita din cinci strofe, da glas chemarii duioase si puternice adresata de padure copilului si a doua parte, formata din doua strofe, contine reflectiile poetului asupra indemnului de a se intoarce in mirajul copilariei.

Mai intai, padurea copilariei, personificata, asemenea unei fiinte omenesti apropiate, il intelege si-l indrageste pe poet si de aceea i se adreseaza direct, patetic. Intensitatea iubirii, frenezia chemarii sunt puse in evidenta prin prezenta interjectiei « o », prin repetarea imperativului « ramai », la care se adauga inversiunea « ale tale doruri toate ».Padurea ii ofera intelegere, fiindu-i confidenta, dar si ocrotire, caci ea se identifica, in strofa a doua, cu universul pur, mirific al copilariei si ii ofera posibilitatea cunoasterii, patrunderii in rosturile lumii, in ritmurile intime ale naturii. Universul cunoasterii copilului se imbogateste, deoarece incepe sa inteleaga glasul naturii si sa vibereze in ritmul ei. Padurea are capacitatea de a-l vedea pe baiat ca pe un print invaluit in mister si intelepciune, cufundat in contemplarea naturii ale carei frumuseti sunt prezentate prin enumeratie : apa («in ape », « vuietul de valuri »), iarba («miscarea naltei ierbi » ), cerbi, fiinte care intruchipeaza taina si splendoarea padurii.

Prima parte a poeziei se incheie cu reflectii asupra trecerii timpului: imaginea copilariei poetului este raportata « la veacuri », care semnifica timpul universal.

In partea a doua, se exprima nostalgia fata de copilarie si de padure, spatiu mitic identificat cu varsta inocentei. Substantivul « in camp » semnifica existenta monotona care urmeaza copilariei. Verbul « clatinand » da glas chemarii padurii catre un taram de basm, iar verbele « suieram », « am iesit », « razand » surprind nepasarea si inconstienta cu care copilul se desprinde de lumea plina de farmec. Maturitatea impune o alta atitudine, de intelegere a imposibilitatii intoarcerii in lumea copilariei si deci in timp. Padurea simbolizeaza copilarie pierduta, « campul » semnifica tineretea nepasatoare, iar adverbul « astazi » maturitatea, dar si nostalgia.

Padurea si copilul, intre care se stabileste o legatura adanca si unica, ilustreaza drama imposibilitatii intoarcerii in timp, eternitatii naturii opunandu-i-se vremelnicia omului.