METODA DURITATII VICKERS. MICRODURITATEA VICKERS

Avanu MonicaMinoiu BiancaGrupa:IMMA3731

CUPRINS:

I Introducere

II Principiul metodei de duritate Vickers

III Relatii asociate, Forte, Notatii

IV Standarde

V Echipamente

 I INTRODUCERE

Duritatea reprezinta capacitatea unui corp de a se opune tendintei de distrugere a straturilor superficiale de catre un alt corp, care actioneaza asupra sa cu presiuni localizate pe arii foarte reduse si care nu capata deformatii permanente.            Duritatea unui corp se apreciaza prin valoarea unor caracteristici conventionale, obtinute în urma unor încercari nedistructive. Avantajele acestor încercari sunt: se pot executa direct asupra pieselor finite, aparatele au o productivitate ridicata, sunt amplasate direct în atelier si nu necesita un personal de înalta calificare.

II Principiul metodei de duritate Vickers

Metoda de determinare a durităţii Vickers utilizează ca şi penetrator, o piramidă de diamant cu baza pătrata. Deoarece diamantul are cea mai mare duritate dintre toate materialele utilizate în industrie, metoda poate fi aplicată fără limite la determinarea durităţii. Se recomandă, îndeosebi, la determinarea durităţii materialelor ce au duritatea probabilă mai mare de 300 daN/. La materialele a căror duritate este mai mică decât această valoare se foloseşte metoda Brinell.

  Metoda Vickers se aseamănă, în principiu, cu metoda Brinell. Ea constă în apăsarea unui penetrator cu o viteză redusă şi cu o anumită forţă predeterminată F pe suprafaţa materialului de încercat.

Duritatea Vickers,simbolizată cu HV, se exprimă prin raportul dintre forţa aplicată f şi aria suprafeţei laterale a urmei remanente produse de penetrator. Urma este considerată ca o piramidă dreaptă cu baza pătrată, cu diagonala d, având la vârf acelaşi unghi cu cel al penetratorului. Unghiul la vârf al penetratorului, măsurat între două feţe opuse, este de şi a fost ales de aşa manieră încât să se stabilească o legătură cu duritateaBrinell(fig. alaturata).

III Relatii asociate, Forte, Notatii

Duritatea Vickers se determinăcu relaţia:

HV = F/S

Exprimând suprafaţa S a urmei lăsate de penetrator, în funcţie de diagonala d, se obţine relaţia de calcul a durităţii Vickers:

d = (d1+ d2)/2, unde d1 şi d2 sunt diagonalele urmei.

În practică se măsoară lungimea diagonalei cu ajutorul unui microscop de măsurare sau cu un proiector, iar valoarea corespunzătoare a durităţii se citeşte direct din tabelele anexate aparatului.La încercarea Vickers, folosind penetratoare cu unghiuri identice la vârf, se obţin urme geometrice identice oricare ar fi forţa de încercare şi, ca urmare, se poate spune că duritatea este independentă de mărimea sarcinii.

IV Standarde

Cu toate acestea, din motive practice, anumite standarde au prescris diferite sarcinidiscrete şi, din acest punct de vedere, au clasificat încercările Vickers în: încercări normale de duritateVickers, încercări de duritate Vickers cu sarcini mici şi încercări de duritate Vickers cu microsarcini (microduritate Vickers). Mărimea sarcinilor de încercare pentru fiecare dintre aceste variante dedeterminare a durităţii sunt prezentate în tabelul urmator.

Adâncimea de penetrare a piramidei Vickers în material este de numai 1/7·d. Datorităadâncimiimici de pătrundere a penetratorului în material, metoda poate fi utilizată şi pentru determinarea durităţii pieselor mici, subţiri, a straturilor tratate termic, depuse galvanic etc. În cazul determinării durităţii straturilor subţiri se efectuează mai multe încercări şi se reţin numai rezultatele acelora care sunt apropiate ca mărime. Celelalte valori se exclud întrucât ele s-au obţinut prin pătrunderea penetratorului până la miezul piesei, dincolo de stratul tratat termic. La determinarea durităţii Vickers există numeroase surse de erori. Una dintre acestea este influenţata reciproc de urmele învecinate. Pentru evitarea acestei influenţe, prin zonele durificate din jurul urmei, se recomandă păstrarea distanţelor b între centrele urmelor învecinate şi a distanţelor c dintre centrul urmelor şi marginea piesei 

Grosimea piesei de încercat sau a stratului trebuie să fie de cel puţin 1,5d, adicăde aproximativ 10ori adâncimea de pătrundere a penetratorului. Aceasta, pentru a evita influenţa suportului de sprijin a piesei asupra durităţii.Principala sursă de erori la aceastăîncercare este legată de măsurarea diagonalelor urmei. Învederea reducerii ponderii erorii subiective cauzatăde plasarea reperelor în contact cu extremităţile urmei, se recomandăutilizarea sarcinilor cât mai mari la efectuarea încercării. În cazul suprafeţelor curbe, sferice sau cilindrice, concave sau convexe, rezultatele obţinute la determinarea durităţii se corectează. Corecţiile ce se aplică sunt trecute în tabelele standardelor deîncercare a durităţii pe suprafeţe curbe.