Maria Radosav

*

"Livada cu rodii"

Carte si comunitate evreiască în nordul Transilvaniei

secolele XVIU-XX

Maria Radosav

"Livada cu rodii"

Carte şi comunitate evreiască în nordul Transilvaniei

(secolele XVIII-XX)

BCU Cluj-Napoca

LEGAL 2008 06126

Argonaut

2007

Seria :

Myrobiblon

Descrierea CIP a Bibliotecii ]\aţionale a României

RADOSAV, Maria

„Livada cu rodii": carte şi comunitate evreiască în

nordul Transilvaniei / Maria Radosav. - Cluj-Napoca :

Argonaut, 2007. - 264 p. ; 21 cm. - (Myrobiblon).

Bibliogr.

Index .

ISBN 978-973-109-046-7

00S (=411.16) (498.4-17) 323.15 (-411.16) (49S.4-17)

C Argonaut & Maria Radosav

iiditura Argonaut

Cluj-Napoca

Tcl./Fax : 0264-425626

Tel. 0740-139984, 0746-752191

www.edituraargonaut.ro

e-mail : offilcefa'iedituraargonaut.ro

editura_argonaut(c/;yahoo.com

Consilier editorial atestat : Emil Pop

CUPRINS

Introducere .............................................................................................. 7

CAPITOLUL I

REPERE ISTORIOGRAFICE ŞI METODOLOGICI-: ................ 11

A. Cadrul istoric ................................................................................ 11

B. Contextul istoriografie ................................................................. 16

( . Repere metodologice .................................................................... 38

CAPITOLUL II

GENURI ŞI TIPURI DE CĂRŢI ÎN SPIRITUALITATEA

IUDAICĂ ÎN SECOLELE XVIII-XX .............................................. 49

1. Tanaeh, Mishna, Talmud ............................................................ 49

1 i Ilalacha ........................................................................................ 53

1.2 Auada .......................................................................................... 61

2. Studii asupra limbii şi exegeză biblică în Orient ..................... 66

2 i I la lacha în Oricui ....................................................................... 68

2 .2 Siudn ce limbă şi exege/â bibl ică în Europa .......................... 69

2. i 1 lalaclia <ji exege/ă talmudică în Europa ................................. 73

3. Literatura de cabala ..................................................................... 76

4. Codurile ........................................................................................... 77

5. Cărţile iudaice între sec. XVIII-XX. Dezvoltări ale genurilor

şi tipurilor descrieri şi inovaţii de interpretare .............................. 79

CAPITOLUL I I I

CARTEA ŞI SOCIETATEA EVREIASCĂ DIN NORDUL

TRANSILVANIEI:.IUDEŢULSATU MARE ................................... 86

A, Consideraţii istorice şi culturale privind evreii din

ţ i n u t u r i l e sătmărene. Secolele XVIII-XX ........................................ 86

1. Jitrmnentt'im Judaeorum. Constituirea şi evoluţia

comunităţilor evreieşti sătmărene ............................................... 86

2. Sinagoga ........................................................................................ 108

3. Şcoala ............................................................................................. 110

lî. Cartea şi comunitatea evreiască (sec. XVIII-XX). Colecţia

de cârti din Satu Marc ...................................................................... 120

1. Istoricul constituirii colecţiei ................................................ 120

2. Descrierea colecţiei. Orizont tipografic şi traiectorii livreşti .....124

2.1 Consideraţii preliminare ..................................................... 124 2.2 Tipografii şi centre tipografice de provenienţă ale cărţilor

ebraice din colecţia din Satu Mare ..................................... 130 2.3 Dinamica tipografică şi editorială din sec. XIX-XX ilustrată

de colecţia de cărţi evreieşti din Satu Mare ......................... 135 a. Repere cultural-istorice .........................................................135

b. Secvenţe cronologice ale dinamicii editoriale ..........................137

c. Traiectorii livreşti.................................................................. 140

d. Particularităţi editoriale şi tipografice .....................................143

e. Metafora cărţii ...................................................................... 149

f. Contribuţii la bibliografia cărţii evreieşti din secolul XIX ......... 159

3. Secvenţe istorice şi culturale din lumea evreiască pe baza însemnărilor infrapaginale în cărţile colecţiei din Satu Mare ....................................................................... 161

3.1 Posesori şi cititori. Categorii socio-culturale şi nivele de lectură.. 161

a. Elite religioase şi laice .................................................... 162

b. Comercianţii ................................................................... 167

c. Societăţi şi asociaţii ........................................................ 170

d. Indivizi şi familii, posesori de cărţi ................................. 174

e. Colecţionari .................................................................... 180

f. O bibliotecă într-o carte .................................................. 181

3.2 Viaţa cărţilor şi viaţa oamenilor ........................................ 184

a. Traiectorii geografice şi temporale în circulaţia cărţilor ......... 184

b.Fragmente biografice, de istorie a familiei şi de viaţă cotidiană .......................................................................... 187

c. Şcoala, învăţarea, studiul ................................................. 191

d. „Marea istorie", evenimente climaterice în însemnările infrapaginale ...................................................................... 196

e. Dileme şi tensiuni ale identităţii evreieşti .............................. 198

f. Cenzura şi interdicţiile privitoare la carte .............................. 200

g. Preţul cărţii ....................................................................... 203

Concluzii ....................................................................................... 205

Catalogul cărţilor din colecţia de la Satu Mare ............................. 207

Glosar de termeni.......................................................................... 331

Indici de localităţi .......................................................................... 347

INTRODUCERE

Subiectul prezentei lucrări, privind cartea şi tiparul evreiesc din

nordul Transilvaniei în sec. XIX - XX, face parte din tematica amplă şi

îndelung exersată a istorici cărţii şi tiparului ca şi componentă a istorici

culturale.

Alegerea subiectului a pornit de la considerentul că o astfel de

cercetare poate aduce contribuţii inedite privind cartea şi tiparul evreiesc

din comunităţile transilvănene în condiţiile în care, în decursul anilor

1998 - 1999, am descoperit şi cercetat o colecţie de cărţi evreieşti din

sec. XVIII - XIX, depozitată în interiorul sinagogii mari din Satu Mare.

Cadrul geografic al cercetării este nordul Transilvaniei, o zonă cu

puternice comunităţi evreieşti, dacă ne referim doar la cele din Satu Mare,

Sighct, Cărei, Tăşnad, Săpînţa, Dragomireşti, etc. Această realitate istorică

din zona geografică respectiva oferă aşadar, suficiente argumente de a

studia fenomenul cărţii şi al tiparului, într-un context cutural şi demogra-

fic reprezentativ pentru lumea evreiască transilvăneană.

Cadrul cronologic în care se plasează cercetarea de faţă vizează

un segment temporal ce începe din secolul al XVIII-lca şi se încheie în

deceniul cinci al secolului XX. Limita superioară a acestei secvenţe

cronologice se poate argumenta prin faptul că cele mai vechi cărţi din

colecţia din Satu Mare datează de la jumătatea secolului al XVIII-lea,

perioadă ce coincide cu începutul organizării comunităţilor evreieşti din

comitatul Satu Marc. Cu alte cuvinte, reperele cronologice ale cărţii

talon cază într-o perioadă de peste 200 de ani, istoria comunităţilor

evreieşti sătmărene, altfel spus, istoria cărţilor este în fond, istoria

oamenilor.

Sursele documentare folosite sunt în proporţie de 80% redactate

în limba ebraică. In cadrul acestor surse am luat în considerare toate

cărţile găsite la Satu Mare

Metodologic, lucrarea abordează mai multe modele de cercetare,

de reconstituire şi de analiză. Un prim model sau direcţie este cea

descriptivă şi cantitativă a producţiei de carte şi a lecturii, pe baza

studierii şi transcrierii în întregime a însemnărilor infrapaginale din

cadrul cărţilor redactate în proporţie de 95% în limba ebraică. A doua

direcţie abordată este cea care face o restituire tematică şi problematică a

istorici cărţii şi a tiparului, a circulaţiei cărţilor, a lecturii, cu tatonări

7

sociologice şi fenomenologice, precum şi cu încercări de analiză a

discursului editorial. A treia direcţie, interpretativă şi hermeneutică, a

vizat însemnările de pe marginea cărţilor şi a textelor din cadrul polului

auctorial al cărţii, ce a putut pune în evidenţă percepţia cărţii în comuni-

tate; aspecte de viaţă cotidiană, istoria sensibilităţilor individuale şi colec-

tive, dileme şi tensiuni identitare mărturisite în cadrul însemnărilor de

carte, universul spiritual şi simbolic conţinut de carte (metafora cărţii),

elemente de istorie „trăită" la interferenţa dintre „marea istorie" şi viaţa

oamenilor. O carte lecturată este o carte asumată, apropriată, o carte

"domesticită" şi prin urmare ea face din universul intim, familial, privat

al omului. Din această perspectivă, ea produce o "internalizarc" a discur-

sului istoriografie, mai exact, cu ajutorul ei se elaborează o privire din

interiorul indivizilor şi comunităţilor. Din acest motiv, istoria cărţii se

revendică a fi una din sursele cele mai imbatabile privind istoria vieţii

oamenilor dintr-o anumită epocă.

în ceea ce priveşte cultura şi spiritualitatea evreiasca, relaţia ci cu

cartea a fost una de maximă importanţă, astfel îneît studiul, învăţarea,

achiziţiile intelectuale şi sapienţiale se fac în exclusivitate pe baza cărţilor.

Ipostaza intelectuală ideală în lumea evreiască o reprezenta cărturarul,

omul cărţii "cel care adînc din cărţi ştia". Se pot detecta, sub semnul

miraculosului, cărturari evrei care au impresionat lumea prin ştiinţa lor

de carte, prin memoria extraordinară privind conţinutul cărţilor. In anul

1838, se află în vizită la Braşov rabinul Hirsch Denemark, "profesor de

literatură evreiască de a cărui putere neobişnuită de memorie (ţinere de

minte) şi agerime vorbesc jurnalele nemţeşti şi angliceşti". Acest rabin,

după o relatare jurnalistică a anului 1838, este "în stare mai toată Mishna

şi Talmudul de 8000 foi quarto, cu toate tîlcuirile de la margini, să o

spuie pe dinafară, sau întreg sau o parte care vei pofti". De asemenea,

"dacă cineva apucă între degete cîtcva foi din Mishna sau Talmud,

atunci rabinul îţi spune feţele cu care se încep şi se sfîrşesc aceste foi".

"Dacă împunge cineva în Mishna sau în Talmud cu un ac, atunci rabinul

nu numai îţi spune numărul foilor prin cîte au trecut acul, dar şi cuvîntul

din foaia cea din urmă împunsă".1

Dificultăţile cercetării au fost nenumărate. In primul rînd am

simţit lipsa bibliografiei de specialitate în România, a lucrărilor de

referinţă pe care le-am putut studia şi consulta doar la Ierusalim. A doua

1 Gazeta de Transilvania, Nr. 26, Braşov, 24 decembrie 1838, p. 1

dificultate a fost legată de lectura textelor cărţilor întrucît, o mare parte

dintre ele au fost scrise în alfabetul Rashi, fapt ce m-a obligat la o

perioadă de familiarizare cu lectura cursivă a textului tipărit. O a treia

dificultate este legată de identificarea toponimiei în ebraică şi în idiş,

întrucît denumirea majorităţii localităţilor au fost redactate în forme

alterate, unele mult îndepărtate de toponomastica originală. Trebuie să

menţionez că repertoriile toponomastice pe care le-am consultat şi care

sunt considerate a fi cele mai performante au multe lacune şi inexactităţi.

O a patra dificultate şi cea mai importantă este că în istoriografia pe

această temă lipsesc lucrări speciale destinate istoriei cărţii şi tiparului

evreiesc care să reconstituie şi să analizeze în mod complex şi

comprehensiv aceste teme. Tocmai de aceea sper că cercetarea de faţă

poale aduce o contribuţie modestă Ia diminuarea unor astfel de lacune

istoriografice.

In încheiere aş vrea să aduc mulţumiri celor care prin sprijinul şi

încurajările lor au făcut posibilă această cercetare. Pentru a o realiza am

primit de !a regretatul profesor Pompiliu Teodor preţioase îndrumări,

sfaturi şi îndemnuri. De asemenea, mulţumirile mele se îndreaptă către

profesorul Moshe Idei, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, coordo-

nator în cotutclă a tezei mele de doctorat, ale cărui sfaturi şi încurajări din

perioada stagiului de cercetare pe care l-am petrecut la Ierusalim, mi-au

fost de mare şi real ajutor. Adresez mulţumiri profesorului Ladislau

Gyemant, coordonator în cotutclă a tezei mele de doctorat, şi de

asemenea, colegului David Bar-Ad, lector de limbă ebraică la

universitatea clujeană, pentru ajutorul pe care mi 1-a oferit. îmi exprim

gratitudinea faţă de venerabilul profesor Moshe Carmilly Weinberger din

New York, iniţiatorul Institutului de Studii Iudaice din Cluj, pentru

căldura încurajărilor permanente şi, de asemenea, faţă de distinşii mei

profesori de la Universitatea din Ierusalim, Immanuel Etkcs, Elhanan

Reiner, Michael Silber şi Yona David. Mulţumesc şi Memorialului

Foundation for Jewish Culture pentru bursa de studii acordată

CAPITOLUL I

REPERE ISTORrOGRAFICE ŞI METODOLOGICE

A. Cadru istoric

Istoria cărţii şi tiparului este un capitol de cea mai marc

importanţă în istoria culturii evreilor transilvăneni în condiţiile în care

cartea ocupă locul primordial în spiritualitatea evreiască. Reflecţiile

asupra cărţii au consacrat religia iudaică drept o religie a cărţii, iar

poporul evreu drept "Poporul Cărţii".

în introducerea la istoria literaturii evreieşti, Meyer Waxman1

afinna că dacă literatura unui popor este oglinda sufletului său acest

calificativ aplicat poporului evreu este cu atît mai îndreptăţit cu cît cartea

a fost singurul monument permanent în istoria sa şi, timp de secole,

patria sa portabilă. Pornind de la aceeaşi sintagmă de "Popor al Cărţii" şi

subliniind ideca cărţii ca dimensiune identitară a poporului evreu, Barry

W, Holtz în articolul On Reading Jewish Texts ' arăta că în tradiţia

poporului evreu lectura şi studiul sunt indispensabile, "lectura fiind o

metodă de identificare şi comunicare a societăţii evreieşti şi mai puţin un

act de autorcflecţic, în condiţiile în care rugăciunea şi studiul sunt un

exerciţiu ritualic al comunităţii1'. Sociologul Samuel Heilman, în cartea

intitulată The People of the Book, menţionează că prin lectură evreul se

află într-un contact emoţional şi sensibil cu propria tradiţie, fapt ce îi

valorizează existenţa şi identitatea. Viaţa religioasă, trăirile religioase,

comportamentul religios erau codificate mai mult decît în alte religii în

M. Waxman, A History of Jewish Literature, South Brunswick, New York,

Thomas Yoseloff, London,1960, p.XV 2 B.W.Holtz, editor, Back to the Sources. Reading the Classic Jewish Texts,

Summit Books, New York, 1984, p. 18 3 cf. S. Heilman, The People of the Book, Chicago, The University of Chicago,

1983

1Ï

textul cărţii. Cartea în cultura şi religia iudaică erau în ipostaza de

"maiestate".4

Viziunea şi meditaţiile asupra cărţii evreieşti primesc noi valenţe

o dată cu apariţia tiparului. Există o serie de reflecţii şi elaborări teoretice

şi terminologice referitoare la cartea tipărită, tipografi, tipografii. Aseme-

nea tipografilor creştini, şi tipografii evrei îşi considerau activitatea ca

"lucrare sfîntă", cărţile fiind opera "scriitorilor inspiraţi", iar după opinia

înţeleptului Joseph Teomim fără tipografie "legea ar fi fost uitată1'".

Tipografii evrei au contribuit la transmiterea tradiţiei iudaice, la

înlesnirea învăţăturii şi studiului prin lărgirea accesibilităţii lor.

în Transilvania, limba şi cultura ebraică încep să deţină un rol de

luat în scamă începînd cu secolul al XVI-lea o dată cu pătrunderea

Reformei, antitrinitarismului, sabatari ani sinului cînd limba ebraică este

incorporată ca obiect de studiu în şcolile confesionale ale Reformei (>. De

altfel, idealul erudit al umanismului european din secolul al XVI era

homo trilinguis , adică pe lîngă limba greacă şi latină, a fost asumată şi

limba ebraică. Această asumare umanistă a limbii ebraice, ca o comple -

tare a triadei erudiţiei lingvistice reprezentată de latină, greacă şi ebraică,

a avut o istorie care s-a elaborat treptat şi extensiv la nivelul marilor

centre umaniste europene. Concomitent, tehnica tiparului a alimentat

această asumare a limbii ebraice atît în centrele umaniste cît şi la nivelul

comunităţilor ebraice diseminate în întreaga Europă. Idealul umanist al

promovării limbii ebraice în spaţiul francez a fost reprezentat de Ncbrija,

Reuchlin, Guidacier, Munster, Clenard. Intre 1520-1530 cunoaşterea

limbii ebraice a avut o semnificativă răspîndire la Colegiul Naţional din

Franţa. Asumarea umanistă a limbii ebraice s-a făcut în ciuda tuturor

speculaţiilor privind iudaizarea cărturarilor umanişti, speculaţii promo-

vate de adversarii fundamental işti creştini ai acestui ideal umanist. *

4 Chaunu, Pierre, Au Coeur religieux de l'histoire, Perrin, Paris, 1986, p.62

Amram, David Wemer, The Makers of Hebrew Books in Italy, Edward Stern 6 Comp.Inc, Philadelphia, 1909, p.10 1 M. Carmilly Weinberger, Istoria evreilor din Transilvania. 1623-1944,

Editura enciclopedică, Bucureşti, 1994, p.105 7 L. Febvre, H..T.Martin, L'apparition du livre, Ed. Albin Michel, Pans, 1958,

p.405 cf. L. Kukenheim, Contribution à ! 'histoire de la grammaire grèque, latine et

hébraïque à l'époque de la Rennaissance, Leyden, 1951 ; J. Soury, Des études

hébraïques et exégétiques chez les Chrétiens d 'Occident, Paris, 1867

Răspîndirea tiparului a angajat în mod firesc o serie de tipărituri

cu litere ebraice, tipărituri produse de renumite ateliere tipografice europe-

ne. Astfel, centrul tipografic aparţinînd lui Plantin a reuşit să tipărească

în secolul XVI, între 2500-3000 de exemplare de Biblii ebraice destinate

nu numai savanţilor creştini cît mai ales comunităţilor evreieşti. 9 în

Italia, tipografiile evreieşti s-au dezvoltat începînd cu 1475 cînd a fost

tipărit la Reggio Calabria comentariul lui Salomon de Troycs la

Pentateuch urmînd apoi tipăriturile realizate la Mantua şi Roma.10 Sunt

remarcabile în evoluţia tiparului evreiesc o serie de centre tipografice

din Germania din secolul XVI (Frankfurt pe Main, Augsburg,

Heddcrhcim).11 Se pot menţiona de asemenea, tipografia evreiască din

Praga, înfiinţată în 1512 şi cea de la Cracovia, înfiinţată în 1534.12

Un reper important în evoluţia tiparului ebraic în Europa îl

reprezintă tipăriturile ebraice realizate în Elveţia şi în Ţările de Jos. In

1516, Frobenius publică Psalmi ebraici la Basel, iar în 1526, la Zürich,

sunt tipărite o serie de cărţi cu caractere ebraice pentru ca 20 de ani mai

tîrziu, în acelaşi centru elveţian, să se publice aşa numitul losippon care

este un epitome istoric publicat în întregime în limba ebraică. La

Louvain şi Anvers sunt tipărite căteva manuale în care sunt folosite şi

cuvinte ebraice.

Un alt moment important îl reprezintă activitatea lui Daniel

Bomberg, tipograf creştin din Anvers, care se aşează la Veneţia în 1517.

Aici el publică pentru prima dată un Talmud complet la care lucrează o

seric de tipografi şi corectori evrei.13 între 1517-1549, Bomberg

tipăreşte 250 de lucrări ebraice din care se detaşează opera monumentală

a Talmudului. In această perioadă, pentru lucrările în limba ebraică el a

folosit un număr impresionant de 200 de tipografi evrei aflaţi sub

coordonarea faimosului Cornelius Adclkind. Se consideră că, în secolele

XV, XVI, s-au tipărit în jur de 4000 de titluri şi ediţii de lucrări cu

caractere ebraice. De asemenea, s -a afirmat că din Talmud au fost

L. Febvre, H. J. Martin, op,cit, p.406 0 cf. D. W. Amram, op.cit., Philadelphia, 1909; G. Manzoni Anuali

tipografici

deiSoncwo, II-IV,Bologna, 1883-1886 1 ' cf. G. B. Friedberg, Toledot ha-defus ha-ivri ba-arim ha-ele she-be-

Eropa ha-

Tichona, Anvers, 1935 12 cf. G.B. Friedberg, Toledot ha-defus ha-ivri be-Potania, Anvers, 1933 u

cf. R.N.Rabbinowicz, Ma'amar alhadpasaiha-Talmud, Ierusalim, 1940

13,

10

tipărite, în aceeaşi perioadă, 27 de ediţii, iar între 1497-1529, s-au tipărit

28 de ediţii de gramatici ebraice. Ediţii ale Bibliei şi de comentarii la

Biblie au cunoscut de asemenea, mai multe ediţii din care se pot remarca

Biblia din Anvers realizată de Plantin şi Biblia tipărită de Robert

Estienne, renumite case tipografice europene.14

Aceste succinte consideraţii asupra începuturilor tiparului ebraic

din Europa pun în evidenţă faptul că tipăriturile cu caractere ebraice s-au

înscris în evoluţia generală a tiparului european din primele sale secole

de existenţă. De la idealul erudit umanist al promovaării limbii ebraice

ca şi limbă majoră, întemeietoare a religiei creştine, alături de limba

greacă şi limba latină, consacrat de sintagma homo trilinguis, şi pînă la

necesităţile de carte în limbă ebraică, reclamate de comunităţile evreieşti

din Italia, Germania, Cehia, Ţările de Jos şi Polonia, tiparul evreiesc

parcurge un drum paralel cu evoluţia generală a tiparului european.

Trebuie remarcat de asemenea faptul că ediţiile tipărite cu caractere

ebraice, beneficiază în multe cazuri de serviciile unor renumite ateliere

tipografice europene, precum Plantin, Estienne, Frobcnius. Din această

perspectivă, în coincidenţe cu istoria generală a tiparului, se poate degaja

perioada incunabulelor din istoria tiparului ebraic, asemenea incunabule-

lor tipărite în lumea creştină. '5

Pornită dinspre necesităţi teologice, preocuparea pentru limba

ebraică a găsit aderenţi în rîndul cultelor reformate care au elaborat

lucrări de filologie şi lingvistică ebraică. Percepută drept Hngua sacra,

ebraica a devenit limbă de studiu, de analiză critică a scrierilor fundamen-

tale creştine, remareîndu-se în acest sens personalităţi de scamă ale

culturii transilvănene din secolul al XVII-lea ca Simon Pechi, J. Alstcdt,

Johannes Sommer, Martin Opitz, Apaczai Cscre Jânos, Mihail Halici, etc.

De la iniţiativele tipografilor transilvăneni de a realiza imprimări

cu litere ebraice, precum a fost cea a lui Misztôtfalusi Kis Miklös, pînă

la lecturile literaturii ebraice prin versiuni latine şi greceşti şi prezenţa

unor cărţi ebraice (Biblii, gramatici, lexicoane, lucrări de istoric) în

biblioteci personale, precum cele ale lui Mihail Apafi, Koleséri Samuel,

Mihail Halici-fiul, sau prezenţa unor manuscrise ebraice în biblioteca

personală din secolul al XIX-lea a lui Timotei Cipariu, se conturează o

14 L. Febvre, H.J. Martin, op.cit, pp.408^09 15 cf. A. Marx, The Choice of Books by the Printers of Hebrew Incunables,

Philadelphia, 1948

14

panoramă de preocupări intelectuale privind cartea şi tiparul evreiesc,

dincolo de necesităţile cunoaşterii literaturii, religiei şi spiritualităţii

evreieşti incorporate în didactica învăţăturii creştine.16

Aceste tentative şi preocupări privind cartea şi cultura ebraică fac

parte din preistoria tiparului ebraic din Transilvania secolelor XIX-XX.

Din această perspectivă, este relevant faptul că la sfîrşitul secolului al

XVTI-lea, Misztôtfalusi Kis Miklos tipăreşte prima carte integral în

limba ebraică, şi anume Fundamenta punctationis linguae sanctae, sive

grammatica Hebraea a lui Jacob Alting, tipărită la Cluj în 1698. Tot el

este tipograful a două lucrări a ebraistului Kaposi Samuel: Memoriale

Hehraicum Claudiopoli, 1698, şi Breviarium biblicum, Claudiopoli,

1699.17

Preocupările de limbă şi teologie ebraică au fost stimulate de

proiectul confesional antitrinitarian şi sabatarian din Transilvania secolului

al XVI-lea'8, după cum în colegiile reformate prestigioase, profesori

precum J. Alstedt de la Aiud a încurajat studiile de limbă ebraică editînd

gramatici şi lexicoane ebraice. Astfel, el este autorul unei gramatici

ebraice intitulate Rudimenta linguae Hebraicae el chaldaicae in usum

scholae (Albensis, 1635) şi a unui poem în limba ebraică Onomatologia

Hebraica, scris la moartea principelui Gabriel Bethlen, în 1629. Alături de

Alstedt, preocupări de limbă ebraică au mai avut: Kelp Mârton, Gelej

Katona Istvân, Bogâthi Fazekas Miklös, Apâczai Csere Jânos, cărturari

şi clerici din secolul XVII. 19 Aceste iniţiative şi realizări privind cultura

şi limba ebraică au consolidat ceea ce a fost denumită conştiinţa critică20 a

epocii instalată de filologie şi lingvistică în spaţiul umanismului şi

Reformei din Europa. Mai exact, în cazul umanismului, această conştiinţă

critică s-a alimentat din curiozităţile erudite şi din resuscitarea antichităţii

16 cf. Dan Robert, Szylveszter Jânos Heber Betüi es farrosai, în A Magyar

Könyvszemle, 1969, No.2; Moshe Carmilly, The Development of Hebrew

Language and Literature in Transylvania , în Studia Judaica, No.l, Cluj-

Napoca, 1991, pp. 10-20. 1 Zs. Jako, Philobiblon transilvan, Bucureşti, ed. Kriterion, 1977, p.444 18 cf. R.Dan, R.A.Pirnot, Antitrinitarism in the Second Half of the 16lh Century,

Leiden, Brill, 1982 1 '"* cf. Idem, Héber Hungârikak a XVl-XVll szäzadban, în Magyar Könyvszemle,

Budapest, 1965, No.4; M. Carmilly, op.cit., pp. 12-13. 20 Z. Dumitrescu-Buşulenga, Un reper al umanismului românesc, în Revista de

istorie şi teorie literară, Bucureşti, XXXVI, No. 3-4, 1988, p. 176

15

şi a marilor culturi care au fundamentat creştinismul (ebraică, greacă,

latină), iar în cazul Reformei din apelul critic şi hermeneutic Ia textele

originale ale mesajului creştin (« Christum ex fontibus praedicare »).

Lecturile şi studiile privind limba şi spiritualitatea ebraică pot fi

puse în evidenţă şi prin prezenţa unor cărţi cu tematică aferentă din

bibliotecile unor umanişti români din Transilvania, Astfel, în biblioteca

umanistului român Mihail Halici-fîul se află 13 titluri de cărţi cu

tematică legată de limba şi spiritualitatea ebraică, grupate în capitolul

din inventarul bibliotecii sub denumirea de Hebraici.21

O dată cu secolul al XVIII-lea, preocupările pentru limba şi cartea

ebraică sunt dezvoltate de comunităţile evreieşti din Transilvania şi Banat,

cartea ebraică fiind reprezentată în principal de literatura de responsa

(she 'eloih -utschuvoi) elaborată de rabini şi care cuprinde răspunsuri sau

soluţii tipărite privind viaţa cotidiană religioasă şi laică a comunităţilor

evreieşti. Acest tip de literatură şi carte evreiască s-a dezvoltat în centre

precum Timişoara, Sighet, Satu Mare, Oradea, Arad, Cluj22, acolo unde

funcţionau rabini recunoscuţi pentru cunoştinţele talmudice vaste şi

înţelepciunea lor. Aşadar, în acest context poate fi analizată producţia de

carte evreiască şi activitatea tipografiilor evreieşti transilvănene, domeniu

de cercetare pîna acum inedit în istoriografia română.

B. Context istoriografie

Din perspectivă istoriografică, problematica cărţii şi a tiparului

evreiesc din Transilvania poate fi poziţionată pe mai multe nivele ale

orizontului istoriografie, derulate de la un context mai general al istoriei

cărţu ebraice spre cadrul mai restrâns al istoriografiei istoriei cărţii şi

tiparului în plan regional şi local transilvănean.

Istoria culturii şi a cărţii ebraice reprezintă un prim nivel care

contextualizează problematica cărţii şi a tiparului evreiesc şi este oferit

de cadrul mai larg al sintezelor şi al tratărilor monografice. Orice demers

istoriografie privind aceste subiecte trebuie să pornească de la o

formulare generică a locului pe care cartea îl ocupă în spiritualitatea

21 D. Radosav, Cul tură şi umanism în Banat . Secolul a! XVJI - lea, Timişoara, Editura de Vest , 2003, p. 260-261 22 M.Carmilly Weinberger , The Development of Hebrew Language . . . , pp. 108- 110

l é

iudaică, şi anume acela care leagă cartea de identitatea poporului evreu

ca „Popor al Cărţii".

Reflecţii asupra relaţiei organice dintre evreitate şi carte, exprimată

în sintagma de „Popor al Cărţii", sunt nenumărate în gîndirea şi spirituali-

tatea iudaică. Selectăm cîteva dintre aceste reflecţii formulate de Moshe

Halbertal, David Werner Amram, Israel M. Goldman, Raphael Posner,

Israel Ta-Shema, Cecil Roth.

Consistenţa tradiţiei şi a spiritualităţii poporului evreu se găseşte

în text, în carte, cartea fiind privită ca un loc de depozitare, de codificare

şi de transmitere în memoria individuală şi colectivă a chintesenţei

identităţii evreilor. Astfel, esenţa iudaismului se relevă prin faptul că

„rolul textului sfînt în viaţă este atît de profund, îneît chiar perioada de

după viaţă nu poate fi imaginată fără acesta".23 Această centralitate a

textului a determinat şi locul şi prestigiul cărţii în comunităţile evreieşti.

Din această perspectivă, lucrări ca cele ale lui L. Halbertal realizează un

plasament teoretic şi fondator al discuţiei privind istoria cărţii şi al

tiparului evreiesc, al canonicităţii sale în sens larg.

Iudaismul ca religie a cărţii, asemenea islamului şi creştinismului,

acordă o mare importanţă mesajului creştin textual dar, în comparaţie cu

cele două mari religii, ccntralitatea textului se relevă mai pregnant

întrucît el este „locul experienţei religioase, al prezenţei divine şi obiect

al reflexiei permanente".24 Canonizarea preceptelor religioase este una

din funcţiunile textului şi cărţii în iudaism care sunt în permanenţă

supuse „închiderii textuale şi deschiderii hermeneutice".25 în general,

cartea şi textul în iudaism asumă o suită de dualităţi, antinomii şi tesiuni,

fapt ce consacră dinamica vie a cărţii în comunitate şi în consecinţă,

perenitatea şi centralitatea cărţii în cultura şi spiritualitatea iudaică. In

seria acestor dualităţi se înscrie şi raportul dintre autoritatea textului şi

controversele pe marginea interpretării textului la care se asociază

constituirea şi păstrarea tradiţiei. O altă dualitate este cea care reiese din

raportul dintre textul „ca formă a canonului normativ" şi textul ca şi

„canon formativ".26 Pornind de la dimensiunea formativă a textului,

23 M Halbertal, People of the Book ■- Canon, Meaning and Authority, Cambridge, Massachussets, London, England, Harvard University Press, 1997, p. 1 24 Ibidem, p.2 25 Ibidem, p. 32 26 Ibidem, p.3

17

cartea în spiritualitatea iudaică a fost principalul suport al formării şi

educaţiei astfel încît, educaţia şi formarea era dominantă în discursul

religios şi identitar iudaic. Funcţiunile cărţii în lumea iudaică au fost

mult mai mari decît cele pe care cartea în sine le putea presupune. In

primul rînd este vorba despre modul în care textul şi cartea agregă şi

centrează comunităţile evreieşti. Există în acest sens, mai multe ipostaze

ale centralităţii textului în raport cu comunitatea. în primul rînd, compe -

tenţa sau priceperea manifestată în asumarea cărţii în plan instructiv şi

educativ este o sursă „de putere şi prestigiu atît în plan religios cît şi

politic",27

A doua trăsătură a centralităţii textului în tradiţia iudaică este că

„studierea Torei este idealul cel mai înalt al religiei iudaice".28 Acest

aspect a determinat aşa numita „participare populară" la cunoaşterea şi

diseminarea textului Torei, fapt ce a constituit un important factor de

agregare şi de prezervare a comunităţilor evreieşti din diaspora. Trebuie

remarcat însă că această „participare populară" era limitată la bărbaţ i,

femeile fiind excluse.

Al treilea aspect al centralităţii textului este cel legat de faptul că

„însuşi textul devine loc al experienţei religioase".2'1 Prin urmare,

Dumnezeu este prezent în textul sacru, iar studierea acestui text presupune

întînirea cu Dumnezeu sau este momentul „unei mari intimităţi religioa-

se". Pornind de la acest aspect, textul obiectivează religia şi identitatea

iudaică: „Tora devine Templul portabil, teritoriul sacru al celor învăţaţi11.30

A patra caracteristică a centralităţii textului reiese din faptul că

acesta defineşte graniţele comunităţii şi menţine coeziunea acestei

comunităţi. Toate practicile, instituţiile, procedurile sociale îşi găsesc

justificarea în referinţa Ia text şi interpretările la text. Tradiţiile locale,

obiceiurile, hotărîrile juridice, regulile comunitare sunt independente de

interpretarea textului, iar interpretarea reprezintă principala şi centrala

formă a justificării şi argumentării. Cu alte cuvinte, textul şi cartea au

ajuns la un atît de mare prestigiu în lumea evreiască încît ea se

converteşte într-o autoreferenţialitate a acestei lumi.

Un alt aspect important ce ţine de istoria cărţii ebraice din

perspectiva conceptualizării, a teoretizărilor aferente locului pe care cartea

27 Ibidem, p. 6 28 Ibidem 2y Ibidem, p.8

Ibidem, p. 9

îl ocupă în spiritualitatea iudaică este cel legat de problematica tiparului

ca etapă sau evoluţie în istoria generală a culturii livreşti ebraice. Tiparul

a fost asumat ca o descoperire firească în evoluţia spirituală şi intelectuală

din lumea ebraică. Tipografia şi istoria ei s-au constituit într-un domeniu

conex istoriei generale a evreilor întrucît raspîndirea tiparului reflectă în

mod direct gradul de cultură al societăţii şi deschiderile pe care disemi-

narea tiparului le-a produs atît în sfera intelectuală cît şi în sfera - - 31

economica.

Conform gîndirii iudaice, apariţia tiparului nu a contravenit

normelor şi canoanelor religioase, el fiind asumat în mod firesc ca o

inovaţie ce poate fi pusă în slujba spiritualităţii evreieşti cu beneficii

remarcabile. In virtutea acestei percepţii, tipografii evrei nu au încălcat

tradiţia ebraică a învăţăturii şi studiului ci ei au făcut accesibile, într-o

măsură foarte mare cărţile studiate de generaţii întregi de învăţaţi. într-o

perioadă relativ scurtă, tiparul a beneficiat de un transfer de sacralitate

dinspre cărţile religioase pe care le-a tipărit, astfel îneît cartea percepută

ca un lucru sfînt s-a răsfrînt asupra tiparului care a lărgit şi diseminat

percepţia sacrală a cărţii. Vechii tipografi evrei îşi numeau meseria sau

arta „lucrare sfîntă" deoarece pentru ei, cartea, scrisul erau un lucru

sfînt, iar scriitorul, un om inspirat, toţi avînd rolul (tipografi şi scriitori)

de a transmite cunoştinţe vechi şi cunoştinţe noi. Joseph Teoinim spunea

că „fără tipografie Legea ar fi fost uitată".32

Percepţia plină de sacralitate a tiparului în lumea iudaică îşi

găseşte echivalenţe cu concepţia teologiei creştine privind apariţia

tiparului şi în consecinţă, a tipăririi cărţilor sfinte creştine. Apariţia

tiparului în perioada umanismului european a provocat în lumea creştină

şi în cadrul societăţii umane în general, o „fecunditate epistemologică"

fără precedent. Tiparul a provocat o adevărată revoluţie culturală în

lumea creştină.33

„Enigma culturală" provocată de fenomenul renaşterii şi

umanismului poate fi explicată de apariţia cărţii tipărite şi de raspîndirea

ei din ce în ce mai largă, astfel îneît se poate vorbi de „cartea

31 D. W. Amram, op.cit., p.8 32 Ibidem,?. 10 33 cf.E. Garin, La Rennaissance, histoire d'une révolution culturelle, Varviers, Ed. Gérard, 1970 ; G. Gadoffre, La révolution culturelle dans la France des humanistes, Genève, Droz, 1997

19

cuceritoare" ce străbate triumfal o traiectorie din evul mediu pînă în

secolul al XVII-lea. 4 Consolidarea livrescă a umanismului prin apariţia

tipografiilor nu a contravenit normelor religiei creştine, ci dimpotrivă,

tiparul a fost perceput în aceeaşi notă de sacralitate ca şi cartea religioasă

creştină. Astfel, în decretul conciliului Lateran V (1512-1517) „se salută

tiparul ca un dar de la Dumnezeu înainte chiar de a se statua principiile

cenzurii cărţii religioase".35

Un alt aspect care ţine de literatura istoriografică ce conceptuali-

zează cartea în comunitatea ebraică este cel legat de „dragostea faţă de

carte", de bibliofilia din lumea iudaica. Mai exact, pornind de la percepţia

sacrală a cărţii în tradiţia iudaică se poate construi o reflecţie sau o

meditaţie asupra „iubirii faţă de carte" ce conferă o înţelegere mai apro-

fundată istoriei şi tiparului din comunităţile evreieşti. Iubirea faţă de carte

s-a constituit dintr-o proiecţie plină de respect şi veneraţie, aşa cum

reiese din nenumăratele exemple prezente în anecdotica vieţii cotidiene

a comunităţilor evreieşti şi din principiile indexate în tradiţia şi cutuma

evreiască. Venerarea cărţii a fost fixată, asemenea întregii tradiţii iudaice,

în reguli ce mărturisesc calitatea evreilor de popor al cărţii, iar pe de altă

parte, bibliofilia evreiască a modelat comportamente şi atitudini intelectu-

ale în cadrul mai larg al societăţii europene. Sacralitatea şi bibliofilia

anturează universul cărţii şi al tiparului, fapt ce permite o înţelegere mai

profundă a rolului cărţii în istoria culturală generală a evreilor.

Astfel, conform preceptelor şi cutumelor evreieşti se întîlncsc

nenumărate situaţii în care bibliofilia are o fenomenologie destul de

bogată şi de complexă în funcţie de contingenţele şi împrejurările din

viaţa cotidiană evreiască. „Nu este permis ca o carte religioasă iudaică

să fie lăsată pe jos; iar dacă printr-o întîmplare nefericită o carte

religioasă este scăpată, ea trebuie imediat ridicată şi sărutată. O carte

religioasă evreiască este ţinută deschisă doar în timpul lecturării ci, şi

nici nu se ţine răsturnată. Nu este permis ca o carte de o sacralitate mai

redusă să fie aşezată deasupra uneia de o sacralitate mai mare: niciodată

nu se va pune o carte deasupra unei Biblii. Dacă cineva cerc o carte,

aceasta va fi înmînată cu mîna dreaptă, nu cu cea stingă. Dacă doi

4 cf. R.Chartier, H.\M&rtmflistoire de l'édition française. Le (ivre conquérant du Moyen Age au milieu du XVII-è siècle, Paris, Fayard, 1990

M.Venard, Unité et décalage culture! et religieux en Europe. 1470-1520, în Revue d'histoire moderne et contemporaine, 49-4 bis, 2002, p. 44

20

oameni se plimbă împreună, cel ce poartă o carte va avea întîietate.

Răposatul Rabin Itzhac Halevi Herzog, primul Şef-Rabin al Statului

Israel, cînd se plimba pe străzile Ierusalimului sau al oricărui alt oraş din

lume, purta întotdeauna în mînă un exemplar din Tanach, iar gestul celor

care la trecerea lui se ridicau pentru a-1 saluta reverenţios era socotit ca o

veneraţie adusă nu persoanei ci cărţii."36

Aşadar, bibliofia din lumea iudaică, se distribuie pe două direcţii:

prima ţine de materialitatea sau corporalitatea cărţii (cartea scăpată pe

jos, cartea răsturnată, cartea deschisă care sunt ipostaze ce mărturisesc

ireverenţa faţă de carte), în sensul în care cartea-obiect atrage în mod

automat respectul şi iubirea, iar cea de-a doua direcţie se leagă de

imaterialitatea cărţii, de idealitatea ei ce surclasează orice context obiec-

tual, comportamental în ordinea veneraţiei şi a respectului (cărţile se

ordonează după gradul de sacralitate pe care îl conţin, primordialitatea

iubirii faţă de carte în comparaţie cu purtătorul ei).

Un alt nivel analitic al bibliofiliei pune în evidenţă mecanismele

relaţionale instituite în fenomenul iubirii evreului faţă de carte care pot fi

structurate de relaţia autor-tipograf-carte-cenzor-cititor. Aceste compo-

nente ale relaţiei de iubire faţă de carte, combinate în cadrul unor raporturi

bilaterale, pun în evidenţă complexitatea bibliofiliei şi variabilele

manifestării sale. Există, în primul rind, o iubire a autorului faţă de carte

în cadrul căreia prevalează frumuseţea fizică a cărţii pe care autorul o

proiectează. In al doilea rînd, iubirea este mărturisită de numele pe care

autorul îl dă operei sale, aspect ce se revendică din psihologia individuală

a autorului. Astfel, gestul atribuirii titlului unei cărţi este echivalent cu

acordarea numelui unui copil şi, nu rare sunt cazurile în care autorul

include în titlul cărţii propriul nume sau numele unei rudenii apropiate

prin intermediul gematriei.

A doua relaţie de bibliofilie se instituie între cititor şi carte care se

manifestă prin modul în care cititorul cumpără cărţi, reface legătura

cărţilor, prin modul în care ele sunt păstrate în bibliotecă. A treia relaţie

de bibliofilie se instituie între carte şi tipograf care editează şi imprimă

cartea şi care, la rîndul lui, consolidează şi stimulează sentimentul de

iubire faţă de carte pe traiectoria autor-cititor. Un alt tip de relaţii, în

I.M.Goldman, Lifelong Learning among Jews, New York, Ktav Publishing

House, 1975, p.285

21

aparenţă negative, de ură faţă de carte se leagă de cenzură dar care în

fond, sugerează şi ea aprecierea şi respectul faţă de puterea cărţii în

interiorul comunităţii şi spiritualităţii evreieşti. în esenţă, aceste raporturi

şi relaţii din interiorul bibliofîliei evreieşti evidenţiază dimensiunea

socială a iubirii faţă de carte din lumea evreiască şi deopotrivă, coeziunea

pe care o induce cartea ca bibliofilie în comunitatea evreiască. Din aceeaşi

perspectivă, se poate echivala bibliofilia cu centraiitatea cărţii în societatea

evreiască.37

Din perspectiva istoriei-realitate, viaţa evreilor s-a confundat

punctual şi anecdotic cu viaţa cărţilor. Destinul comunităţilor evreieşti

de-a lungul istoriei diasporei s-a interferat cu destinul cărţilor, iar

proximitatea cărţilor în viaţa comunităţii şi a individului se relevă prin

traiectoriile comune pe care le parcurg omul şi cartea. Cartea -obiect are

acelaşi destin cu viaţa inviduală şi colectivă a evreilor, existînd multe

exemple în care viaţa oamenilor este similară cu viaţa cărţilor evreieşti.

Astfel, în tradiţia iudaică exista o mitsva, o poruncă, conform căreia

răscumpărarea evreilor captivi pe mare sau pe uscat trebuie să fie

însoţită şi de răscumpărarea cărţilor confiscate din sinagogi. Un episod

din evul mediu care relatează un moment din persecuţia evreilor, ş i

anume, masacrul evreilor din York la 1190, este relevant pentru modul

în care valoarea cărţii este echivalentă cu valoarea vieţii evreilor:

„Duşmanii au furat aur şi argint şi minunate cărţi, dintre care multe au

fost scrise de evreii din York, şi care erau mult mai preţioase decît cel

mai de preţ aur şi a căror frumuseţe nu putea fi egalată de nimic în lume.

Ele au fost duse la Köln şi în alte locuri din Germania unde au fost

vîndute evreilor".38

Asociate reflecţiilor teoretice privind locul şi rolul căr ţii în

comunităţile evreieşti prezentate mai sus, pot fi considerate lucrările ce

se grupează în istoriografia culturii şi spiritualităţii evreieşti ca sinteze,

tratate sau monografii mai specializate avînd această tematică. Se poate

menţiona în acest sens sinteza lui Mayer Waxman A History of Jewish

Literature apărută în mai multe ediţii între 1930-1960, în cinci volume.

Această monumentală sinteză a literaturii evreieşti este structurată

3' R. Posner, I.Ta-Shema, The Hebrew Book. A Historical Survey, New York,

Paris, Leon Amiel Publisher, Jerusalem Ltd Keter Publishing House, f.a., p. 165 38 C. Roth, Personalities and Events in Jewish History, Philadelphia, The

Jewish Publication Society of America, 1953, p.174-175

22

cronologic şi tematic şi asumă o geografie literară ce se întinde din

ierusalim, Babilon şi pînă la Nipru, de-a lungul a peste două mii de ani,

Această lucrare oferă cadrul în care se poate plasa nu doar creaţia

literară ci şi producţiile livreşti, manuscrise şi tipărituri realizate de -a

lungul timpului în lumea evreiască şi deopotrivă, reperele întregului

fenomen literar şi livresc prin care se poate contextualiza şi o cercetare

privind istoria cărţii şi tiparului evreiesc din secolul XIX şi XX.

Sugestiile oferite de această sinteză privind încadrarea tematică şi

cronologică a cărţilor tipărite în nord-vestul Transilvaniei circumscriu

producţia librară din această parte a Europei în fenomenul general al

culturii şi spiritualităţii evreieşti.39

Alte sinteze de istorie a culturii se concentrează asupra fenomenului

educaţiei, cărţii şi literaturii pe zone geografice din proximitatea celei

aferente acestei teze. Astfel se poate menţiona lucrarea lui Moses Avigdor

Shulvass Jewish Culture in Eastern Europe. The Classical Period şi

lucrarea lui Isidore Fishman The History of Jewish Education in Central

Europe from the End of the Sixteenth to the End of the Eighteenth

Century40 De o deosebită valoare este lucrarea lui Jacob Katz Tradition

and Crisis. Jewish Society at the End of the Middle Ages din care se pot

extrage o serie de sugestii privind viaţa religioasă, educaţională şi

culturală din comunităţile evreieşti ashkenzi din Europa Centrală şi de

Est în perioada trecerii de la tradiţie la modernitate. Este o abordare

sintetică şi generală a acestor teme dar care poate fi utilizată pentru a

poziţiona, în cadrul general al istoriei evreilor din Europa Centrală şi de

Est, fenomenul educaţiei, cărţii şi tiparului. 4i

Restrîngînd sfera de cuprindere istoriografică privind sintezele de

istorie culturală, cu predilecţie cele legate de istoria şcolii şi educaţiei

evreieşti din care se pot extrage informaţii privind şi istoria cărţii şi a

tiparului, pot fi luate în considerare lucrările de istoriografie evreiască de

limba maghiară ce se referă la istoria şcolilor din comunităţile evreieşti

din această parte a Europei. Se pot aminti în acest sens lucrările lui I.

Bârna, Csukâsi Fercncz A magyar-zsidô felekezet élemi es polgàri

39 cf . M. Waxman, op.ci t . 40 I. Fishman, The History of Jewish Education in Central Europe from the Sixteenth to the End of the Eighteenth Century, London, 1944 41 J. Katz, Tradition and Crisis. Jewish Sociey at the End of Middle Ages, New York University Press, 1993

23

iskolâinak monografia41 şi a lui Mândl Bérnat A Magyarorszdgi

iskoîâk.

Informaţii privind istoria culturală şi istoria educaţională a

evreilor din această parte a Europei se pot degaja şi din lucrări de istorie

generală sau specială privind istoria evreilor din Ungaria şi Transilvania.

Sunt de remarcat în acest sens, lucrările lui Nathaniel Katzburg Istoria

evreilor din Ungaria, Moshe Carmilly Weinberger Istoria evreilor din

Transilvania şi Ladislau Gyémânt Evreii din Transilvania. Deslin istoric

în epoca emancipării. 1790-1867".

Aceste lucrări, pe lîngă informaţiile pe care le oferă privind

structurile instituţionale şi organizaţionale ale culturii şi educaţiei din

comunităţile evreieşti, fixează cadrul general şi direcţiile imanente

istorici comunităţii evreieşti din această zonă geografică, direcţii care

marchează deopotrivă şi realizările şi achiziţiile din domeniul cărţii şi

tiparului cvcrcicsc din secolele XIX şi XX. Problematica tiparului

evreiesc nu poate fi aşadar extrasă din evoluţia generală a istoriei

evreieşti, întrucît el îşi adjudecă în subsidiar aspecte şi valenţe de natura

istoriei economice, politice şi culturale.

Un al doilea nivel al orizontului istoriografie privind cartea şi

tiparul evreiesc este cel reprezentat de literatura de referinţă, cataloage,

bibliografii, repertorii de carte evreiască publicate începînd din evul

mediu pînă în epoca contemporană. Aceste lucrări conturează evoluţii şi

direcţii în istoria cărţii ebraice tipărite de-a lungul timpului punînd în

evidenţă un fenomen cultural de mare amplitudine, răspîndit în întreaga

Europă. O succinta trecere în revistă a acestei literaturi de referinţă pune

în evidenţă contribuţiile bibliografice şi de rcpcrtoricrc analitică a

cărţilor ebraice tipărite în context general şi european oferind informaţii

şi în egală măsură repere istoriografice privind patrimoniul cărţii tipărite

din lumea iudaică. 45

42 I . Bâ r na , C sukâ s i F. , A Magy ar -z s idâ fe l ek e ze t é le mi e s po lgù r i i s k o lamak

monogra f ia , B uda pe s t , 1896 43 Mândl , B . , A Magyarorszagi i skolâk , Budapest , 1909 44 N.Katzburg, Toldoî Yehudei Hungaria, Ierusalim, 1975; M.Carmilly -

We inbe rger , I s tor ia evre i lor din Trans i l vania. (1623 -1944) , Buc ureş t i , 1994;

L.Gyémânt, Evre ii d in Transi lvania.Dest in is tor ic în epoca emancipări i . 1790 -

1867, Cluj, 2004

' Această prezentare a literaturii de referinţă s -a făcut pe baza analizei

publicaţiilor de acest gen existente Ia Biblioteca Naţionala şi Universitară din

=24

Cele dintîi încercări de bibliografiere şi de repertoriere a cărţii

ebraice46 apar în prima jumătate a secolului al XVII-lea o dată cu

publicarea în 1613, la Basel a lucrării De abbreviaturis hebraicis liber

novus et copius în care autorul acesteia, Johannes Buxtorf cel bătrîn a

inclus o secţiune dedicata literaturii rabinice intitulată Bibliotheca

rahb'mica ordine alphabeîico disposiîa care ordonează alfabetic 324 de

cărţi după titlu. Mai tîrziu, la 1632, Manasseh Ben Israel publică la

Frankfurt lucrarea sa Conciliator care cuprinde o listă bibliografică a

surselor folosite în capitolul întîi şi remarcă existenţa a şase categorii

distincte în literatura ebraică: Talmud ş\ Midrash; comentarii asupra lor;

comentarii asupra Bibliei, Kabbalah, posekim şi responsa, predici,

gramatică, cronologie şi literatură juridică.

Giulio Bartolocci47 publică la Roma între 1675-1693 Biblioiheca

Magna Rabbinica, prima bibliografie ebraică în adevăratul sens al

cuvîntului în patru volume. Lucrarea prezintă autorii în ordine

alfabetică, urmată de o listă a subiectelor cărţilor în latină şi un scurt

rezumat în ebraică. Carlo Giuseppe Imbonati îi adaugă la 1694 un al

cincclca volum, Bibliotheca Latina Hebraica.

Primul bibliograf evreu a fost Shabbetai Bass.48 în 1680 el publică

la Amsterdam Siftei Yeshenim, o listă în ebraică a aproximativ 2200

volume tipărite şi manuscrise aranjate în ordine alfabetică, după titlu. Ea

mai cuprinde numele autorilor, conţinut, format, locul şi anul tipăririi iar

în unele cazuri, unde era localizată. în prefaţa la această lucrare, Shabetai

Bass subliniază importanţa cunoaşterii titlurilor şi autorilor cărţii.

Pornind de la acest fapt, el emite cîteva opinii critice privind paternitatea

auctorială a cărţilor care poate fi susţinută în primul rînd prin cunoaşterea

autorilor şi a cărţilor realizate de aceştia. O a doua opinie critică se leagă

Ierusalim pe care le-am consultat în următoarele secţiuni: sala cataloagelor, la

sala de referinţe, la sala de colecţii speciale "Gershom Sholem", sala de lectură

a fondului de carte ebraică, la secţiunea de microfilme şi la filiala din Har ha-

Tsofim a bibliotecii, secţiunea istorie. 1 Liste de cărţi există şi mai devreme, ca de pildă lista cărţilor biblice care apare

în Talmud pentru uzul copiştilor sau lista cărţilor găsită în faimoasa Genizah din

Cairo datînd din secolul XI, sau listele bibliografice care apar în cărţi

genealogice din secolul XVI, Sefer Yuhasin a lui Abraham Zacuto sau

Shalshelet ha-Kabbala a lui Gedaliah ibn Yahya.

G. Bartolocci, Bibliotheca Magna Rabbinica, Roma, 1693 48 Shabbetai Bass, Shiftei Yeshenim, Amsterdam, 1680

25

de analiza ediţiilor, a diferenţierii operelor după titluri întrucît apăreau

situaţii în care se repetau la diverşi autori aceleaşi titluri. Toate aceste

opinii critice profilează apariţia unor competenţe specializate în

domeniul bibliografiei cărţii ebraice. Bibliografia lui Shabbetai Bass a

constituit materialul de bază al cîtorva bibliografii ulterioare ca

Bibliotheca Hebraea a lui Johann Christoph Wolf49 care aduce cîteva

corecturi ediţiei lui Bass pe baza analizei bibliotecii Rabinului

Oppenheim; a doua este bibliografia Kore ha-Dorot (1746) a lui David

Conforte şi în cele din urmă, Seder ha-Dorot a lui Jchiel Heilperin.50

De o importanţă deosebită rămîne bibliografia lui R. Hayyim

Josef David Azulai intitulată Shem ha-Gedolim publicată la Leghorn

între 1774-1778. El a fost primul bibliograf ebraic care a studiat şi

investigat, căutat şi examinat fiecare aspect semnificativ al literaturii

religioase, încereînd să clarifice îndoieli, să stabilească date, să identifice

autori şi cărţi şi să le descopere valorile. Azulai a înregistrat fiecare carte

sau manuscris pe care le-a văzut, chiar şi cele din colecţii neevreieşti,

dar din păcate, nu a menţionat în toate cazurile anul şi locul publicării.

Schimbările aduse de secolul XIX, o dată cu mişcarea de

emancipare a evreilor, cu iluminismul evreiesc Haskala, au impulsionat

dezvoltarea studiilor iudaice şi implicit a bibliografiei iudaice care

devine o disciplină riguroasă.

Primele bibliografii moderne ca Zur Geschichte und Literatur a

lui L. Zunz (1845) sau Bibliotheca Judaica (1849-1863) în trei volume a

lui Julius Fuerst sunt umbrite de lucrările bibliografice ale lui Moritz

Steinschneider a cărui rigoare, acurateţe a studiului şi informaţiei impun

un standard nou bibliografiei ebraice. Cele mai importante lucrări ale

sale rămîn Die hebraeischen Uebersetzungen des Mittelalters (1893) şi

Catalogus Librorum Hebraeorum in Bibliotheca Bodleicma (1852-

1860). Aceasta din urmă cuprinde catalogul cărţilor tipărite pînă la 1732,

aranjate după numele autorilor, existente în biblioteca Bodleiana.

Catalogul mai dă informaţii biografice, o listă a tipografilor precum şi

un index geografic al localităţilor în ebraică. Multe din informaţii i -au

fost oferite lui Steinschneider de Joseph Zedner, autorul unei alte

bibliografii, Catalogue of the Hebrew Books in the Library of the British

Museum (1867).

*9 J.C.Wolf, Bibliotheca Hebraea, Hamburg, 1715-1733 30 J.

Heilperin, Seder ha-Dorot, Karlsruhe, 1769

Isaac Benjacob, unul dintre cei mai de seamă maskilim lituanieni,

este autorul unei bibliografii mult mai cuprinzătoare decît precedentele,

publicată între 1877-1880 sub titlul Otsar ha-Sefarim. Aceasta cuprinde

un catalog al tuturor cărţilor tipărite cu litere ebraice, manuscrise ebraice

sau cărţi care existau sub formă de manuscrise din bibliotecile europene,

în care a mai inclus toate ediţiile acestora. Catalogul cuprinde cărţile

tipărite de la apariţia tiparului pînă în 1863, anul morţii sale. Detaliile pe

care Ic oferă catalogul său sunt: titlu, autor, cuprins în întregime şi

detaliat, locul şi anul tipăririi, formatul cărţii şi a fost publicat după

moartea sa de fiul său care s-a bucurat de ajutorul lui Steinschneider.

Acurateţea cu care a lucrat Benjacob, descrierea amănunţită a cărţilor

înregistrate au făcut ca lucrarea sa să fie şi astăzi foarte valoroasă. Cu

toate că ea cuprinde un mare număr de volume, totuşi se pare că peste

10 000 de cărţi aflate deja în circulaţie în vremea întocmirii bibliografiei

nu au fost cuprinse în lucrare. La multe din aceste cărţi lipsă se face

referire la notele bibliografice din anexă. De asemenea, el nu include

toate ediţiile din Siddurim şi Mahzorim (cărţi de rugăciune) întrucît

Benjacob nu considera necesar să le menţioneze.

Bibliografia ebraică a sfîrşitului de secol este îmbogăţită prin inclu-

derea în cataloage a unor cărţi ce purtau amprenta curentelor religioase

sau culturale prin care trecea iudaismul în acea vreme. Astfel, catalogul

lui Azulai este îmbogăţit de Aaron Waiden care îi adaugă o anexă

intitulată Catalog de cărţi în care include lucrări hasidice care pînă

atunci nu fuseseră înregistrate. La fel, William Zeitlin deschide bibliogra-

fia cunoscută sub numele de Kiryat Sefer, Bibliotheca Hebraica post-

Mendehsohniana (1891-1895) care listează lucrările care poartă

amprenta curentului Haskala, publicate pînă la acea dată (peste 3500 de

volume).

Cei mai importanţi bibliografi ai secolului XX au fost bibliotecari

în marile biblioteci ale lumii, lucru ce prezenta trei avantaje faţă de

trecut: cărţile erau la dispoziţia imediată, atît prin cataloage cît şi prin

existenţa lor în rafturile bibliotecii, iar bibliografii beneficiau de timp şi

suport financiar asigurat. Cercetarea bibliografică fie că urmează direcţiile

deschise în secolele precedente, de înregistrare a colecţiilor de carte,

direcţie în cadrul căreia se realizează noi bibliografii ale cărţilor din

Europa de Est sau Orientul Mijlociu, fie că tinde să realizeze bibliografii

exhaustive de cuprindere a întregului corpus de carte ebraică.

La 1905, Samuel Zeligman editează catalogul întocmit de Rafael

R. Rabinovicz la 1888 şi intitulat Ohel Avraham. Catalogul era colecţia

de cărţi ce număra peste 4000 de titluri adunate de Rabinovicz pentru

mentorul său Avraham Merzbacher care astfel îi acorda ajutor bibliografic

şi financiar pentru lucrarea sa Dikdukei Soferim. înainte cu cîţiva ani, în

1851, Rabbinovicz elaborase un alt catalog de carte evreiască Siftei

Yeshenim Gimmel pe care i 1-a oferit lui Benjacob pentru a-1 include în

al său Olsar ha-Sefarîm.

între 1928-1931, Hayyim Dov Friedberg publică la Antwerp, Beit

Eked Sefarim (republicată într-o ediţie îmbogăţită între 1951-1954) la

Tel Aviv, un dicţionar bibliografic al cărţilor scrise între 1475-1900 cu

caractere ebraice, inclusiv cele traduse din italiană, latină, greacă,

spaniolă, arabă, persană, samariteană, dar acordă o atenţie deosebită

cărţilor originale în ebraică şi idiş. Detaliile oferite se referă la conţinut,

autor, anul şi locul publicaţiei, număr de pagini, dar nu menţionează

tipografiile deşi, în lucrările sale teoretice asupra istoriei cărţilor, ele sunt

evidenţiate. Cu toate că bibliografia are multe scăpări, ea este şi astăzi

foarte folositoare.

Un instrument de lucru bibliografic indispensabil astăzi este

catalogul lui S. Shunami Bibliography of Jewish Bibliographies

(1936,1965,1969) care cuprinde toată literatura ebraică de la începuturi

pînă astăzi, inclusiv literatura ebraică iudeo-germană şi cea în idiş.

în 1995, Y. Vinograd publică la Jerusalim Otsar ha-Sefer ha-Yivri

care cuprinde toate lucrările scrise cu caractere ebraice publicate de la

începuturile tiparului ebraic (aproximativ 1469) pînă la 1863. El menţio-

nează peste 32 000 de titluri de carte în ebraică, idiş, ladino, iudeo-arabă,

etc. limbi folosite de evrei de-a lungul vremii. Descrierea cărţilor

cuprinde: titlu, autor, subiect, locul tipăririi, anul, numele tipografului,

număr de pagini, ilustraţii, limbă, note bibliografice, comentarii. Pînă

acum este cea mai completă şi exactă bibliografie ebraică pentru

perioada pe care o abordează.

Nu mai puţin importante ar fi studiile şi articolele referitoare la

carte şi tiparul ebraic care pot fi considerate cercetări bibliografice ce

completează şi aprofundează literatura de referinţă şi care au apărut în

revista Studies in Bibliography and Booklore publicată de Library of

Hebrew Union College-Jewish Institute of Religion de la Universitatea

din Cincinnati (Ohio). Este una din cele mai remarcabile reviste privind

istoria cărţii şi tiparului ebraic în care sunt adunate cercetări

•28

bibliografice şi cele care aparţin literaturii de referinţă din toate zonele

geografice. Se pot menţiona studiile şi articolele publicate pe acesta

temă de M. Kaiserling privind cartea iudeo-spaniolă şi portugheză, de

Cecil Roth şi R.P. Lehmann privind literatura iudeo-engleză, precum şi

studiile realizate de S. Wiener, I. Sonne, S. Seeligmann, Chwolson, A.

Jellinck, A.M. Habermann, C. Lieberman, I. Rivkind, etc.51

In 1924 este editată publicaţia Kiryat Sepher a Bibliotecii

Naţionale de la Jerusalim. Ea este un periodic dedicat istoriei cărţii şi

tiparului, cercetării bibliografice, prezentării de carte, discuţiilor asupra

cataloagelor şi repertoriilor de carte apărute de-a lungul vremii. La

aceasta se pot adăuga valoroasele contribuţii asupra istoriei cărţii şi a

tiparului evreiesc semnate de David Werner Amram52 care tratează

istoria cărţii ebraice în Italia, Bernhardt Brilling53 care studiază tiparul

ebraic la Frankfurt, Altona, Joseph Fraenkel54 - istoria tiparului ebraic

sau lucrarea lui Zeev Gries privind istoria cărţii hasidice

comportamentale55.

Dacă lucrările de referinţa prezentate mai sus vizează un context

general şi european privind cartea şi tiparul ebraic, se poate reconstitui

un cadru regional al acestei literaturi de referinţă configurat de zona

Europei Centrale şi de Est ce conturează o problematică istoriografică

mai apropiată de tema lucrării de faţă.

Dacă în Europa Occidentală primele cataloage de carte ebraică

sunt întocmite din raţiuni erudite, în Europa Centrală şi de Est acest

demers serveşte mai degrabă raţiuni mercantile, pragmatice, de comerţ

al cărţii.

Este adevărat că primele cataloage care au servit vînzării publice

de carte evreiască au apărut în Olanda în secolul al XVII-lea, ca de pildă

51 cf Studies in Bibliography and Booklore, Cincinnati, 1953-1989, passim

D.W.Amram, op.cit.

B.Brilling, Zur Geschichte der Hebraeischen Buchdruckerei in Frankfurt a.d.

Oder, în Studies in Bibliography and Booklore, Cincinnati, vol. 1/2, 1953,

pp.84-100; Idem, Zur Geschichte der Hebraeischen Buchdruckereien in Altona,

în Studies in Bibliography and Booklore, Cincinnati, vol. IX/1-2, 1975-76, pp.

41-57 4 cf. Studies in Bibliography and Booklore, Cincinnati, vol.X/3, 1973-74, pp.

99-101

Z.Gries, Safrut Hahanhagot Toldoteha Vmekoma Behayei Hasidei Rabbi

Israel Baal Shem Tov, Ierusalim, 1989

29

cel al colecţiei lui Moses Raphael d'Aguilar sau a lui Aboab da Fonseca,

Probabil că la 1688 cînd Rav David ben Abraham Oppenheim (1664-

1736), marele rabin din Praga îşi inventariază biblioteca care pe atunci

număra aproximativ 480 de cărţi, a facut-o din raţiunile cărturarului, a

învăţatului şi a bibliofilului care a fost. Colecţia sa a fost ulterior mult

îmbogăţită iar catalogul bibliotecii sale este refăcut şi publicat la 1764,

reeditat şi completat de Israel Breslau care îl publică într-o nouă ediţie la

Hamburg în 1782 sub titlul Reshimah Tammah. La 1826 Isaac Metz

publică ultima versiune a acestui catalog care număra peste 7000 de titluri

sub numele Kohelet David. Catalogul prezintă şi o traducere în latină

realizată de Lazarus Emden. Pe baza acestui catalog, una din cele mai

importante colecţii de carte ebraică este vîndută în 1829 bibliotecii

Bodleiana a Universităţii Oxford unde a constituit baza colecţiei

Hebraica.

Alte renumite colecţii de carte ebraică din acelaşi spaţiu central-

est-european sunt catalogate pentru a fi scoase la licitaţie. Pot ti menţio-

nate în acest sens cataloagele colecţiei lui Simon Dubnov ce număra

peste 2000 de volume adunate din Rusia şi Olanda şi vîndute în 1814 la

o licitaţie din Amsterdam. Solomon Halberstam, un vestit învăţat şi

bibliofil polonez care şi-a pus colecţia la dispoziţia tuturor celor ce

doreau să o consulte, a publicat catalogul manuscriselor şi cărţilor sale în

1890 sub titlul Kohelet Shelomo. Pe baza acestui catalog s-a făcut vînzarea

bibliotecii, parte către Seminarul ebraic din New York şi parte către

comunitatea din Viena. In Rusia era faimoasa bibliotecă de manuscrise

şi carte ebraică a baronului David Guenzburg din St. Petersburg, una din

cele mai bogate colecţii particulare de iudaica din acea vreme şi care

astăzi face parte din biblioteca publică a oraşului Moscova.

Lucrarea Zur Geschichte und Literatur (1845) a lui L. Zunz conţine

o secţiune referitoare la tiparul ebraic, tipografi şi tipografii din Praga,

din 1513 pînă Ia 1657. Cartea este importantă şi pentru faptul că deschide

cercetarea bibliografică modernă către Europa Centrală şi de Est.

Bibliotheca Friedlandiana, o importantă colecţie de carte ebraică

ce număra peste 13 000 de volume în ebraică şi idiş, aparţinea lui Moshc

Aryie Leib Friedland. Primul care o cataloghează a fost Samuel Wiener

cel care 1-a ajutat pe Fricdland să întocmească colecţia şi apare sub titlul

Kohelet Moshe. în 1892, colecţia este donată Muzeului Asiatic din St.

Petersburg, iar între 1893-1918 apar primele şapte volume ale catalogului

Kohelet Moshe în care erau cuprinse toate cărţile ebraice din Muzeul

Asiatic de la litera alef pînă la litera chaf inclusiv, un total de 5507

titluri. Volumul opt al catalogului care conţinea litera lamed a fost editat

de Joseph Bender şi publicat în 1936. Bibliotheca Friedlandiana este

cea mai importantă colecţie de carte ebraică publicată în Europa de Est,

iar catalogul său nu a fost egalizat de nici un altul în ceea ce priveşte

acurateţea informaţiei şi precizia în demersul bibliografic.

Bernard Hayyim Dov Friedberg este autorul primelor studii

bibliografice referitoare la Europa Central-Est Europeană: în 1900 Ha-

defus ha-yivri be-Cracau (Tiparul ebraic la Cracovia), urmat imediat de

Le-toledol ha-defus ha-yivri be-Lublin (Studii privind tiparul ebraic la

Lublin). Din 1932 începe publicarea unei serii de lucrări privind istoria

tiparului - Toledoî ha-defus ha-yivri - în care, pe lîngă cele referitoare la

Italia, Portugalia, Spania, a inclus şi studii privind istoria tiparului şi

cărţii în Polonia (1932, 1950), Turcia şi Europa Centrală (1935). 56 în

1951 el publică un lexicon bibliografic al cărţii ebraice.57

De o deosebită importanţă pentru studiul istoriei cărţii ebraice şi

care poate face trecerea de la cadrul regional (Europa Centrală şi de Est)

la cel local, transilvănean în perimetrul demersului nostru istoriografie,

este lucarea lui Aron Freimann, A Gazetteer of the Hebrew Printing

apărută la New York în 1946.58 Cartea cataloghează în ordine alfabetică

oraşele în care au existat tipografii ebraice, numele tipografiei, proprie-

tarul, titlul primei cărţi tipărite, autor, anul publicaţiei, număr de pagini,

iar în unele cazuri referinţe bibliografice. în cazul Transilvaniei se dau

32 de titluri de carte publicate în diferite oraşe.

Informaţii privind tiparul ebraic în zona transilvană se pot detecta

în lucrările bibliografice apărute în cadrul istoriografiei culturii din

spaţiul istoric maghiar. Astfel, primele menţionări bibliografice privind

cartea ebraică în această zonă apar în şi în Régi magyar ko'nyvtâr (1473-

1711) ce se editează la Budapesta la 1885 sub semnătura lui Szabö

56 cf . Yeshayahu Vinograd, Oîsar ha - se fer ha-yvri. Reshimat haSe farim shenidpcsu beot y ivr i t mireshi i hade fus hay ivr i h ishnat 1469 ad shna t 1863, 2 vol., Ierushalaim, 1995 57 H.D.Friedberg, Beit Eked Sefarim-Lexicon bibliografi, Tel Aviv, latsa laor besiua Broch Friedberg, 1951 5M A. Freiman, A Gazeteer of Hebrew Printing, New York, New York Public Library, 1946

31

Karoly 9 şi în A magyar zsidôk a 19 szàzad kozépen (1849-1870) a lui

Grossman Zsigmond.60

Repere privind istoria cărţii, a tiparului evreiesc şi a tipografilor

evreieşti pot fi detectate şi în cadrul lucrărilor generale bibliografice

aferente culturii maghiare precum Petrik G. Magyarorszăg bibliogràfiàja

(1712-1860), (Budapesta, 1892) şi Bibliographia Hungarica (1712-

1800), (Budapesta, 1972). în aceasta din urmă lucrare pot fi reconstituite

dinastiile de tipografi evrei care au lucrat în diverse oraşe.

Secolului XX consacră studiile temeinice în domeniul bibliografiei

ebraice în Ungaria şi Transilvania ale lui Naphtali Ben Menachem,

Itzhak Josef Cohen, Scheiber Sândor şi Dan Robert. O dată cu acest

secol, se conturează un capitol important al istoriografiei cărţii şi tiparului

din Transilvania şi anume, lucrările speciale dedicate acestei teme, exis-

tente concomitent cu literatura de referinţă, cu repertoriile şi cataloagele.

Sunt remarcabile activitatea şi cercetările lui Naphtali Ben

Menahem privind istoria cărţii şi tiparului din Ungaria şi din

Transilvania plasate în cadrul mai larg al istoriei culturii ebraice din

această parte a Europei.

O primă categorie de lucrări ale acestuia se referă la fenomenul

literar şi cultural al evreilor din Ungaria şi Transilvania, lucrăn ce prezintă

un oarecare grad de generalitate în care poate fi plasat şi fenomenul

istoriei cărţii şi a tiparului. Se poate remarca în acest sens lucrarea

apărută în 1958 privind literatura poporului evreu din Ungaria.61 Această

lucrare este un studiu de referinţă pentru cultura ebraică în Ungaria şi

Transilvania care a stat la baza cercetărilor ulterioare privind istoria

cărţii ebraice. In aceeaşi categorie intră studiile dedicate scrierilor unor

rabini locali. O altă categorie de lucrări ale lui Naphtali Ben Menahem o

formează studiile dedicate scrierilor unor rabini locali, precum rabinul

Moise Hager62 din Sighet şi ale altor rabini din acelaşi oraş.63

Multe dintre contribuţiile sale se referă la istoria tiparului şi a

tipografiilor din această parte a Europei. Una dintre aceste lucrăr i face o

59 Szabö, K.J iégi magyar konyv târ , 1473-1711. vol . I I , Budapest , 1885 60 G r o s s m a n n , Z s . , A m a g y a r z s i d ô k a 1 9 - i k s z à z a d k o z é p e n . ( 1 8 4 9 - 1 8 7 0 ) ,

Budapest , 1917 f i l N.Ben Manahem, Mi-sifrut I srae l be -Ungaria, Ierusal im, Kirya t Sefer , 1958

Idem, Sefarim u-mehabereihem, în Mis hor, anul V, Ierusalim, 1944 6 3 Idem, Sifreihem shel rabanei Sighet, in Sinai, vol.25, 1949

.32

retrospectivă a tiparului evreiesc din estul Europei.64 Pornind de la acest

cadru mai larg a cercetării istoriei tiparului el ajunge treptat la a reconstitui

şi analiza istoria tiparului ebraic din Ungaria65 (care completează studiu!

lui Scheiber S.), a celui din Transilvania 66, precum şi a unor centre

locale tipografice ca Ungvar 67, Munkâcs68 şi Sighet69

Studiile sale abordează toate aspectele privind cartea ca mijloc de

comunicare, de transmitere a ideilor, importanţa cărţii pentru o societate

expusă în permanenţă aculturării şi asimilării, importanţa elitei intelectuale

evreieşti în răspîndirea şi, în cele din urmă, păstrarea identităţii culturale,

etnice şi religioase. Prin studiile sale, Naphtali Ben Mcnachem demons-

trează că un domeniu de cunoaştere ca cel al istoriei cărţii poate căpăta

identitate ştiinţifică. De fapt, în 1961 Shalom Ben Porath şi Itzhac

Yudeloff publică în Areshet o bibliografie completă a studiilor lui

Naphtali Ben Menachem privind istoria cărţii ebraice în Ungaria şi

Transilvania şi care numără 726 de scrieri pe această temă apărute în

diferite publicaţii din întreaga lume între 1928 - 1978.70

Trebuie să remarcăm de asemenea contribuţiile esenţiale a doi

cercetători Dan Robert şi Scheibcr Sandor privind cultura librară a

evreilor din spaţiul Ungariei şi al Transilvaniei, publicate între anii

1960-1980 în periodicul Magyar könyvszemle şi în periodicul Studies in

Bibliography and Booklore apărute în Budapesta şi respectiv Cincinati,

Ohio. Dintre cercetările efectuate în acest sens remarcăm studiul lui

Scheibcr S. dedicat cărţii ebraice la tîrgul de la Pesta din 177271 sau cel

Idem, Ha-dfus ha-yivri be-artsot ha-mizrah, în Hahad, No.5, luna Shvat, 1940

Idem, He 'erot le-bibliografia shel kitvei ha-eî ha-yivriim beHungaria, (me 'et A.Scheiber,Kiryat 5e/èr_No.40, 1965), în Kiryat Sefer, No.41, 1966 66 Idem, Le toldot ha-dfus ha-yivri be-Transilvcmia, în Ctav-et shel Yahadut ha- datit ha-romanit, No. 199, luna Tevet, 1969 67 Idem, Ha-dfus ha-yivri be-Ungvar, în Kiryat Sefer, vol.25, 1949 68 Idem, -Munkâcs, în Kiryat Sefer, vol.26, 1950

Idem, Ha-dfus ha-yivri be-Sighet, în Ctav-et shel Yahadut ha-datit ha-romanit. No. 216, luna Heshvan, 1970; Idem, Osaf d'fusei Sighet, în Ctav-et shel Yahadut ha-datit ha-romanit, No 234, luna Tamuz, 1970 70 S.B.Porat, I.Judelov, Hiburei Naphtali Ben Menahem, în Areshet, vol.V, Ed. Institutului Rav Kook, Ierusalim, 1981

1 Scheiber S., Héber Könyvek a Pesti vàsâron 1772-ben, în Magyar könyvszemle, No. 4, 1976, pp. 396-397

3.3

dedicat Hagadei Kaufinann.72 El este autorul unei remarcabile lucrări

dedicate manuscriselor medievale evreieşti existente în bibliotecile şi

arhivele din Ungaria.73 O lucrare aparte a lui Scheiber Sândor, dedicată

cărţilor ebraice este cea în care urmăreşte destinul acestora la incidenţa

cu marea istorie, cu tragediile din cel de-al II-lea război mondial, din

timpul ocupaţiei germane în Ungaria. El urmăreşte soarta bibliotecilor

publice şi particulare evreieşti din anii nazismului.74 Acelaşi Scheiber S. a

publicat un studiu privind un caligraf evreu necunoscut din Ungaria. 5

Dan Robert a realizat o lucrare fundamentală de cercetare bibliogra-

fică a publicaţiilor evreieşti intitulată Accumulated Index of Jewish

Bibliographical Periodicals (Budapesta, 1979). Acelaşi cercetător s-a

aplecat asupra perioadei mai vechi a cărţii evreieşti în studiul Héber

Hungaricak a XVJ-XVJI szàzadbol.16 Tot el a analizat prima carte

ebraică tipărită la Viena şi care a circulat şi în Transilvania.7

în anii '50, Itzhac Josef Cohen începe publicarea în Kiryat Sepher,

periodicul Bibliotecii Nationale din Ierusalim, unde a fucţionat ca biblio-

graf, în Areshet şi în Ha-Ma'ayan a unei serii de articole privind istoria

cărţii şi tiparului în Transilvania şi Ungaria. Studiile sale sunt reluate

mai tîrziu în cele două volume de referinţă ale sale Mekorot ve-Korot şi

Hachmei Transilvania, publicate la Ierusalim în 1982 şi respectiv, 1989.

Prima carte rămîne importantă pentru studiul nostru mai ales

pentru cea de-a doua parte a sa care cuprinde studii privind cărţile

înţelepţilor evrei din Ungaria, Hatam Sofcr, literatura de responsa a

rabinului transilvănean Jehezkiel Paneth intitulată March Yehezkiel din

care se desprinde "calea învăţării"78, literatura de responsa din secolul

72 Idem, A Kau fmann Hagada mâsolôjànak munkàsàgàhoz, î n Magy ar Könyvszemle , No. 2,3/1962, pp. 184-187 73 Idem, Medieval Hebre w Manuscripts as Binding Boards in the L ibraries and Arch ive s o f Hungary , Joshua B loc h Me mor ia l Vo lume, Ne w York, 1960 74 I d e m , Z s i d ö k ö ny v e k s o r s a M a gy a r o r s z à g o n a né m e t m e g s z à l à s i de jê n , î n Magyar Könyvszemle , Budapest , No. 1-2, 1970, pp.233-235 7 5 I de m , An U nk n o wn J e w is h C a l l ig ra phe r o f H un g ary : L e ze r b . Y e sh ay a , î n Studies in Bibliography and Booklore, Cinc ina ti , Ohio, No. 1,1966, pp.20-24 76 Dan R., Héber Hungaricak a XVl-XVll szàzadbo^ în Magyar Könyvszemle, Budapest, No. 4/1965, pp.352-358 77 I de m , T he F i r s t He b re w Pr in te d T e x t s in V ie n a , î n M agy ar K öny v s ze mle , Budapest , No. 2,3 ,1970, pp. 101-105 78 I . C o h e n , H a c h m e i T r a n s i l v a n i a , H u n g a r i a n S a g e s M e m o r i a l P r o j e c t , Mac hon Yer usha la im, 5749 ( 1989) , p .X,

34

XIX, periodicele rabinice din Transilvania. A doua sa carte importantă,

Hachmei Transilvania este, cum mărturiseşte autorul în introducere,

prezentarea "rabinilor şi învăţaţilor care au fost autori de cărţi în

domeniul cunoscut sub numele de literatura Torei"79. Pornind de la

premisa că fiecare rabin era un potenţial scriitor, cartea enumera rabinii

care au servit în comunităţile transilvănene pînă la Holocaust şi literatura

pe care aceştia au produs-o Cartea mai rămîne importantă pentru informa-

ţiile pe care le oferă privind condiţiile de publicare, hascamot (recoman-

dările pentru publicare date de mari personalităţi a căror autoritate era de

necontestat), precum şi privitor la tipografiile existente în Transilvania,

proprietari, an de înfiinţare, număr de cărţi publicate anual. Deşi îşi

mărturiseşte limitele - "nici un condei nu poate descrie îndeajuns atmos-

fera în care zilnic şi în orice condiţii, familistul, negustorul, meseriaşul se

aplecau asupra volumelor masive ale Talmudului sau a comentariilor lui

Rambam, asupra Codurilor sau comentariilor acestora, asupra cărţilor

Legii şi responsa, asupra predicilor, cărţilor etice sau hasidice" - cartea

rămîne un instrument important pentru cercetarea cărţii ebraice în

Transilvania.

Informaţii importante privind tipăriturile şi cartea evreiască din

această parte a ţării le regăsim în lucrarea lui Szabö Karoly şi Hellebrant

Arpâd, Régi magyar könyvtar, vol. III, 1992 şi de asemenea în repertoriul

tipăriturilor din prima jumătate a secolului XX din cultura maghiară

realizat de Mönoki Istvân şi intitulat Magyar könyv termelés (1919-1940),

Budapest 1997. în această lucrare sunt cuprinse şi tipăriturile editate în

Transilvania şi Banat, în limba maghiară, dar cu problematică evreiască.

De asemenea, trebuie să meţionăm cartea lui Moshe Rozenfeld,

Hebrew Printing From Its Beginning Until 1848, care este redactată

după modelul bibliografiei lui Freimann. Catalogul aranjează oraşele în

care au existat tipografii ebraice în ordinea alfabetului ebraic, iar datele

pe care le mai oferă sunt: anul înfiinţării tipografiei, primul titlu tipărit,

anul, număr de pagini, unde este localizată cartea, referinţe bibliografice

şi eventual şi a doua carte, dacă a apărut în acelaşi an. Pentru cazul

Transilvania apar 23 de menţionări.80

Intrucît cercetarea de faţă se ocupă de cartea şi tiparul evreiesc din

nord-vestul Transilvaniei, se pot lua în considerare şi tratările

79 Ibidem, p.XI K0 cf.MRozenfeld, Hebrew Printing from Its Beginning Until 1848, Jerusalem, 1992, passim

monografice dedicate unor zone şi centre urbane evreieşti din această

parte a Transilvaniei. Chiar dacă în aceste monografii există o tratare

complexă a vieţii comunităţilor evreieşti, se pot extrage cîteva referiri

privind cadrul general al manifestărilor culturale, şcolare şi nu în ultimul

rînd al culturii librare din aceste comunităţi. Una dintre monografii este

dedicată localităţii Tăşnad, aşezare urbană plasată la graniţa dintre

judeţele Satu Mare şi Sălaj şi în care se face referire la viaţa rabinică,

educaţia religioasă, instituţiile şcolare şi societăţile culturale.Nl O altă

monografie este dedicată evreilor din Maramureş şi este intitulată Cartea

Maramureşului. O sută şaizeci de comunităţi sfinte. Din această mono-

grafie se pot extrage date privind educaţia, viaţa religioasă, obiceiuri,

folclor şi felul de viaţă al evreilor din Maramureş.82 A treia monografie

este dedicată evreilor din Satu Mare care beneficiază de o tratare detaliată

a vieţii comunitare evreieşti care cuprinde, printre altele, şcolile şi educa-

ţia, edituri, tipografii, viaţă religioasă comunitară, etc.83

O ultimă dar importantă categorie de lucrări privind cartea şi

tiparul evreiesc din perspectivă istoriografică o formează cercetările şi

lucrările ce aparţin unei istoriografii locale polarizate de programele de

cercetare ale Institutului de Studii Iudaice „Dr. Moshe Carmilly" din

cadrul Facultăţii de Istorie-Filozofie din Cluj şi publicate în „Studia

Judaica" sau în volume separate. Aceste lucrări pot fi grupate tematic în

problematica istoria comunităţilor locale, de istoria şcolilor şi educaţiei

în lumea evreiască din Transilvania, de istoria culturii, literaturii, de

istoria cărţii şi de cultură librară evreiască în zona transilvăneană.

Din prima secvenţă tematică privind istoria comunităţilor

evreieşti, pot fi amintite lucrările lui A. Dörner circumscrise unei zone

geografice care se suprapune peste cadrul de cercetare aferent prezentei

teze, şi anume istoria evreilor din comitatul Satu Marc.S4 Sunt abordate

Avraham Fuks, Tăşnad-Ha-kehila, ha-sviva ve-yeshivat maharam Brisk,

Hotsa' at ha-mehaber (editura autorului), Ierusalim, 1974

S.Y.Gross, Y.Yosef Cohen, Sefer Maramoros. Mea ve-shishim kehilot

kedoshot, Ed.Beit Maramoros, Tel Aviv, 1983 83 Harav Naftali Stern, Z'chor et Satmar. Sefer hazicharon shelyehudei Satmar,

Bnei Brak, Ed.L.Friedman, 1984 K4 A.E.Dörner, The Jews of Satu Mare County in the l^h Century, in Studia

Judaica, vol.V, Cluj-Napoca, 1996; Idem, Evreii din Comitatul Satu Mure în

secolul alXVIIl-lea (1723-1760}, Cluj-Napoca, Cluj University Press, European

Studies Foundation Publishing House, 1998; Idem, Evreii din Satu Mare in

teme de istorie politică, economică, de statut juridic şi demografic al

evreimii din nord-vestul Transilvaniei pe baza documentelor de arhivă

prezentate în regest şi care pot oferi informaţii şi sugestii de mare

complexitate privind istoria comunităţilor şi viaţa evreilor din nord-

vestul Transilvaniei.

Istoria şcolii şi a educaţiei din comunităţile evreieşti face obiectul

unor cercetări care reconstituie nivelul elementar al instrucţiei şi

activitatea personalităţilor rabinice care s-au afirmat în planul spiritualităţii

şi al educţici religioase din spaţiul transilvan. S-au publicat o serie de

lucrări dedicate istorici şcolilor evreieşti din Transilvania, între 1848 -

1918 KS apoi educaţiei evreieşti în perioada interbelică 86 şi de asemenea o

scrie de studii dedicate istoriei educaţiei din comunităţile evreieşti din

anumite localităţi sau din anumite zone87. Dintre marile personalităţi

rabinice care s-au afirmat în planul spiritualităţii evreieşti şi în programe

de educaţie evreiască se pot aminti: Leopold Fleischer, Kecskeméti

Lipot, Aron Chorin care au făcut obiectul unor cercetări realizate de

Moshe Carmilly Weinberger88 şi de Lucian-Zeev Herşcovici89.

Pe un repertoriu tematic ce se întinde de la preocupări de studiere

a limbii şi culturii ebraice din epoca premodernă şi modernă, centrate în

jurul aşa numiţilor ebraişti şi care articulează interferenţele culturii şi

religiei creştine cu religia şi cultura iudaică şi pînă la reconstituirea

istorică a literaturii şi culturii evreieşti din Transilvania, se derulează o

serie de contribuţii istoriografice care oferă sugestii privind marile

direcţii pe care se înscrie istoria cărţii şi tiparului evreiesc.

secuiul al XVlll-lea, 1761-1781, voi.II, Cluj-Napoca, , European Studies

Foundation Publishing House, 2000

E. Glück, Jewish Elementary Education in Transylvania, 1848-1918, în

Studia Judaica, vol.11, Cluj-Napoca, 1993, pp. 103-114

L.Gyémânt, Jewish Education in Tranylvania in Interwar Period, în Studia

Judaica, vol. XI-XII, Cluj-Napoca, 2004, pp. 66-80 s' l.Popescu, Synagogues and Jewish Schools in Banat in the ]^h-i^h Centuries,

în Studia Judaica, vol.Xl-XlI, Cluj-Napoca, 2004, pp.98-124; E.Glück, The

Development of Jewish Education in Transylvania, în Ibidem, pp. 80-98 jiu '

M.Carmilly Weinberger, Two Biblical Scholars in Transylvania-Banat:

Pro/Leopold Fleischer and Dr.Lipot Kecskeméti, în Studia Judaica, XI-XII,

Cluj-Napoca, 2004, pp. 13-34; Idem, Jewish Reform Movement in Transylvania

and Banat:Rabbi Aaron Chorin, în Ibidem, vol.V, Cluj-Napoca, 1996, pp. 13-61

L.Z-lIerşcovici, From Timişoara to Jerusalem; the Scientific Work of Eleazar

Gruenhut, în Ibidem, pp.34-53

37

într-o primă categorie din acest amplu segment tematic se înscriu

lucrări ce au în vedere interferenţe culturale româno -cvrcicşti90,

preocupări ebraiste în cultura română şi în cultura maghiară91. Aspecte

legate de istoria limbii şi literaturii ebraice în Transilvania, completate

de cercetările privind cartea, cenzura şi cultura librară a evreilor din

Transilvania, configurează un alt capitol istoriografie ce contextualizează

şi o problematică de cercetare dedicată cârtii şi tiparului ebraic în nord -

vestul Transilvaniei.

Aceste consideraţii privind cadrul bibliografic şi istoriografie al

problematicii cărţii şi tipografiilor evreieşti din spaţiul transilvănean pot

configura cîteva repere şi precedente necesare oricăror tentative de

cercetare a culturii şi spiritualităţii evreieşti din această parte a Europei.

c. Repere metodologice

Dacă orizontul istoriografie fixează contextul ce marchează

achiziţiile în planul cunoaşterii şi al documentării legate de o anumtă

temă de cercetare şi plasează cercetările punctuale într-un cadru mai larg

informativ şi documentar, reperele metodologice oferă direcţii şi modele

de investigaţie, precum şi utilajul interpretativ şi hermeneutic aferent

unei anumite teme de cercetare sau demers ştiinţific.

In general, reperele metodologice în ceea ce priveşte istoria cărţii

şi tiparului se extrag din abordările teoretice privind această temă

existente în istoriografia aferentă sau din alte lucrări de cercetare dedicate

1)0 l.ChiiilăJiomanian-Jewish Cultural Interference in the Religious Literature of the 16th and 17th Centuries, în Studia Judaica, vol.11, Cluj-Napoca, 1993, pp.114-118; E.Glück, Contribution Toward the Spreading of the Judaic Culture in Our Country, în Studia Judaica, vol.1, Cluj-Napoca, 1991, pp.79-88

L.Gyémânt, A Romanian Hebraist of the Enlightenment Jon Budai Deleanu, în Studia Judaica,.vol.II, Cluj-Napoca, 1993, pp.78-85; I.Sanders, Transylvanism and Jewish Counsciousness, în Studia Judaica, vol.V, Cluj-Napoca, 1996, pp.61-68

M.Carmilly, The Development of Hebrew Language and Literature in Transylvania, în Studia Judaica, vol.1, Cluj-Napoca, 1991, pp. 10-21; Idem, Jewish Writers Confronted by Censorship in Habsburg Empire and Romania in the 18'h-19lh Century, în Studia Judaica, vol.II, Cluj-Napoca,1993, pp.18-36; N.Badrus, Reference on the Jewish Culture Before 1700 in the Bmkenthal Library, în Ibidem, pp. 118-122

m

acestui subiect, după cum există lucrări speciale dedicate metodologiei

de investigaţie şi de interpretare privind cultura librară.

Orientări metodologice şi interpretative privind noua istorie a

cărţii apar în forţă în discursul istoriografie în a doua jumătate a anilor

'60. Acest program metodologic şi istoriografie este lansat Ia Ecole

Pratique des Hautes Etudes din Paris şi se concretizează prin apariţia

lucrării lui Lucien Febvre şi Henri Jean Martin,93 lucrare prin care se

introduce o viziune globală a apariţiei cărţii în societate, în sensul definirii

locului cărtii în diverse culturi, cu predilecţie în culturile creştine. Peste

un deceniu, apare o lucrare colectivă dedicată raportului dintre carte şi

societate în Franţa secolului al XVIII-lea, în care istoria cărţii şi a

tiparului este privită ca un fenomen social, în condiţiile în care apariţia

cărţii şi a tiparului livrează o serie de modele culturale cu mare impact

social ce modifică şi procesează atitudini şi comportamente într -o 1 ■ - 94

societate letnzata.

Repere metodologice, deosebit de efeciente şi complexe privind

istoria cărţii şi a tiparului se găsesc într-un studiu realizat de François

Furet, director de studii la Ecole des Hautes Etudes, în care istoria cărţii

în societatea modernă angajează cel puţin trei discuţii şi anume, asupra

„cercetărilor, metodelor, problematicii".95 Proiecţia metodologică şi

interpretativă lansată de François Furet, porneşte de la constatarea că

istoria cărţii operează, pe de o parte cu cartea-obiect care este un produs

fabricat şi comercializat şi care incorporează „un punct de vedere

tehnologic şi economic, iar pe de altă parte, cartea reprezintă în materiali-

tatea ci, un vehicul privilegiat al circulaţiei ideilor".96

Din această perspectivă, analiza, metodologia de cercetare şi

direcţiile interpretative trebuie să aibă în vedere mai multe nivele de

semnificaţii pe care le asumă istoria cărţii. Un prim nivel de semnificaţii

ar fi cel care se construieşte pe dimensiunea materialităţii şi al obiectuali-

tăţii cărţii. Al doilea nivel de semnificaţii se leagă de faptul că o carte

93 L. Febvre, H.J.Martin, L'apparition au livre, Ed.Albin Michel, Paris, 1958

Livre et société dans la France au XVIII-è siècle, vol.I, Paris, 1965, vol.II, 1970

F.Furet, Histoire du livre dans la société moderne:recherches, méthodes, problématique, în Revue roumaine d'histoire, Bucureşti, No.3-I970, pp.507- 516 % Ibidem, p.507

este o „unitate culturală" şi al treilea nivel de semnificaţii este legat de

faptul că o carte este o „unitate sociologică"97. Lansînd aceste modele de

investigaţie şi de analiză a cărţii, François Furet articulează demersul său

metodologic şi istoriografie prin triada: tipar-carte-lectură. într-un alt

studiu al său din 1988, François Furet adoptă o metodologie de cercetare

privind istoria cărţii împrumutată din sfera istoriei cantitative. El

studiază dimensiunile producţiei editoriale pe baza „registrelor de

permisiune de tipărire" şi a „privilegiilor de imprimerie" între Ï 723-

1789 după care elaborează o direcţie interpretativă ce are în vedere

„producţia literară" a unei societăţi şi studiul „grupurilor socio -

culturale",98 agregate de nivelele de lectură şi de opţiuni librarc.

In 1975, Alphonse Dupront asociază dimensiunii cantitative de

analiză în istoria cărţii o dimensiune calitativă, construită de spiritul

epocii modelat şi de carte şi de lectură, dar şi de predispoziţiile imanente,

infraistorice ale unei epoci. Astfel, el afirmă că „o cultură este în acelaşi

timp o stratigrafie de mase comparabile cantitativ în virtutea materialului

de cercetare existent dar şi un spirit sau un stil, adică o artă a participării

şi trăirii . In condiţiile in care exista un raport intre carte şi cultură in

sensul că o producţie editorială, un număr de cărţi formează un model

cultural, asumarea socială a acestui model cultural este determinată pe

de o parte de infuzia de material livresc şi de lectură care este diseminarea

socială a cărţii, iar pe de altă parte se poate constata că prestigiul unor

cărţi în societate este direcţionat şi motivat şi de gusturile şi nevoile de

lectura emanate dinspre comunitate. Astfel se realizează o întîlnire, o

convergenţă între cartea tipărită şi difuzată într -un număr cît mai mare

de exemplare şi nevoile, sensibilităţile şi gusturile sociale. Acest fapt

este, de altfel, ceea ce a anticipat în 1915 Nicolae Iorga în cultura română

medievală şi premodernă, în studiul intitulat „Faze sufleteşti şi cărţi

reprezentative la români".

Dintr-o altă perspectivă şi direcţie metodologică, există o serie de

abordări în istoriografia anilor '80-'90 privind istoria cărţii şi a tiparului

care, pornind de la achiziţiile metodologice din deceniile anterioare,

centrate pe raportul carte-societate, analizează modul în care cartea şi

lectura developează nivele culturale. Mai exact, un anumit tip de cărţi şi

y7 Ibidem, p.512 9S Idem, L 'atelier de l'histoire, Paris, Flammarion, 1988, p. 130-131 99 A.Dupront, Au XVIII-è siècle, în Annales, No.5-1975,p.87

40

un anumit tip de lectură îşi găsesc corespondentul în diverse nivele

culturale şi sociale astfel încît, studierea istoriei cărţilor, a tematicilor, a

tirajului, pune în evidenţă în mod indirect o anumită stratigrafie culturală

a unei epoci şi a unei societăţi. Astfel, într-o lucrare ce studiază istoria

scrisului din Provence între 1775-1840, apărută în 1990, René Merle

pune în evidenţă faptul că lectura şi cartea, structurate pe nivele tematice

şi de accesibilitate, configurează în planul stratigrafiei culturale o

structură piramidală astfel încît, la partea de jos, la bază se află cărţile şi

texelc tipărite ce cuprind cîntece dialectale, de largă audienţă şi de

„sociabilitate populară", iar în vîrfiil piramidei se află creaţia literară

lecturată doar la nivel elitär.100

într-o altă cercetare aplicată pe un cadru strict delimitat şi anume,

Franţa secolului al XVIII-lea, lecturile pun în evidenţă nivele culturale

diferite ce aparţin mediului laic sau religios sau elitelor şi maselor, fapt

ce ierarhizează tematic şi socio-cultural comunităţile urbane din Franţa.

Dinamica lecturilor transmite indirect o dinamică în planul ierarhiilor şi

structurilor sociale astfel încît, lecturile aparţinînd stării a treia

semnalizează ascendentul pe care începe să-1 deţină acest segment social

din comunităţile urbane la sfîrşitul secolului al XVII-lca din Franţa.

într-un alt tip de abordare dedicat culturii urbane, aliniamentele

culturale şi sociale se recunosc în „topografia urbană",102 a căror dispo-

ziţie concentrică dinspre margini spre centru reflectă limbajele sociale

care se exprimă prin nivele culturale şi de instruire diferite, inferioare la

margine şi superioare la centru. în esenţă, clivajele sociale şi distribuţia

în topografia urbană pun în evidenţă două nivele culturale: cultura

populară şi cultura elitei.

Cele mai noi cercetări privind istoria cărţii şi a tiparului adoptă o

viziune integrativă asupra fenomenului livresc în sensul că, tiparul şi

cartea fac parte din strategiile editoriale specifice unei epoci din istoria

editării care pune în evidenţă „o istorie cu vocaţie globalizantă".' 03

1110 R.Merle, /, 'écriture du Provençal de 1775 à 1840, vol.I, Béziers, 1990, p. 144 lU Jean Quéniart, Culture et Société dans la France de l'Ouest au XVlll -è

siècle, Paris, 1978, p.334 102 Robert Muchembled, Culture populaire et culture des élites dans la France

moderne (XV-è-XVUl-è siècle), Flammarion, 1991, p. 138 i0 Jean Yves Mollier, L'histoire de l'édition, une histoire à vocation

globalisante, în Revue d'histoire moderne et contemporaine, 43-2-1996,

pp.329-349

Această istorie a editării instituie o perspectivă mai amplă asupra istoriei

cărţii şi a tiparului în sensul că ea poate pune în evidenţă prin proiectele

culturale ale creatorilor şi editorilor, nevoile de lectură şi spirituale ale

unei societăţi în sensul că, societatea impune editorul şi autorul. In al

doilea rînd, sunt puse în evidenţă strategiile privind cartea într-o anumită

epocă, deci istoria editării este un capitol din istoria economică. In al

treilea rînd, istoria editării transmite ceva despre dispozitivele ideologice

ale unei societăţi şi ale unei epoci. Puterea cărţii, reieşită din lectura ei şi

din modul în care de-a lungul mai multor secole a transmis şi a

comunicat idei şi convingeri, fiind anturată de un mare prestigiu în

societate, a contribuit în cele din urmă, în mod esenţial la construcţia

identitară, patrimonială şi ideologică a unei societăţi sau a unui stat. ' °4

Exemplară din punct de vedere metodologic şi analitic este cartea

lui Roger Chartier „Lecturi şi cititori în Franţa Vechiului Regim"

apărută în 1987. Intenţia cărţii este de a identifica prin carte şi lectură,

„clivajele culturale care străbat societatea din Vechiul Regim şi care dau

naştere unor distincţii şi tensiuni, opoziţii şi diviziuni".105 Autorul

încercă să intermedieze prin lecturi şi cititori o amplă istoric culturală,

de largă deschidere, în condiţiile în care el subscrie la teza că între

cultura savantă şi cultura populară diferenţele nu sunt atît de mari, iar

clivajele culturale se află într-o permanentă dinamică şi comunicare.

Metoda de analiză a cărţii şi lecturii este de o mare complexitate

şi adjudecă atît direcţii cunoscute sau exersate pînă atunci cît şi

perspective noi ce induc posibilităţi interpretative nelimitate oferite de

carte, tipar şi lectură. Astfel, un capitol semnificativ este dedicat

semanticii civilităţii ilustrată în cărţi cu tematică aferentă. Pornind de la

tezele lui Norbert Elias privind procesul civilizării, R.Chartier

conturează locul pe care lectura şi cartea îl deţin în construcţia civihtăţ ii

din societatea franceză. Acest demers al semanticii civilităţii prin

intermediul cărţilor este derulat de la civilitatea prin carte din timpul lui

Erasmus din Rotterdam pînă la civilitatea burgheză a primelor decenii a

secolului al XIX-lea. Lecturile senioriale şi lecturile ţărăneşti, lecturile

populare şi lecturile citadine, elitäre pun în evidenţă atît nivele culturale

1114 cf.F.Barbier, L'empire du livre- Le livre imprimé et la comùitction de

l'Allemagne contemporaine (Î815-Î914), Paris, Ed.du Cerf, 1995 1 R.Chartier, Lecturi şi cititori în Franţa Vechiului Regim, Bucureşti, Ed.Meridiane, I997,p.l7

cît şi practici simbolice referitoare la carte şi lectură. Autorul marchează

cu o mare acuitate analitică cartea şi lectura între 1660-1780 în lumea

citadină insistînd asupra obiectualităţii cărţilor, a bibliotecilor între

practica eficientă şi ritualul simbolic faţă de carte.

O analiză deosebit de atentă este dedicată circuitului popular al

cărţii şi al lecturii reprezentate de „cărţile albastre" în care autorul vede

nu numai nivele şi teme editoriale şi de lectură ci şi tipologii aferente

conţinutului acestor cărţi de uzaj popular. Intre carnavalesc, burlesc şi

literatura vagabonzilor, „biblioteca albastră" oferă un model cultural,

spiritual dar şi etic, livrat prin intermediul cărţii. De la civilitate la tipolo-

gia marginalilor, R.Chartier reface în sens invers drumul cărţilor şi al

lecturii din Vechiul Regim. In mod esenţial, Roger Chartier se plasează

din punct de vedere metodologic în proximitatea lecturii, mai mult decît

în proximitatea cărţii, întrucît lectura determină identitatea de carte a

unei tipărituri iar istoria tiparului, a tipografiei şi a cărţii nu poate fi în

viziunea sa un scop în sine ci doar un subsidiar în relevarea lecturi i şi a

practicilor ci. Tipăritura şi cartea există în viziunea lui doar în măsura în

care ca este citită. Astfel, el afirmă că „nu orice tipăritură deţinută de

particulari este neapărat o carte".106

O serie de achiziţii şi sugestii metodologice pot fi recuperate din

zona istoriografiei anglo-saxone, ele situîndu-se în prelungirea

programului istoriografie de istoria cărţii şi tiparului, din şcoala istorică

franceză. Acestea reiau din perspectivă metodologică, raportul carte -

tipar-lcctură-soci etate urmărind cu predilecţie impactul social al cărţii

din perioada premodernă şi modernă. în 1975, Natalie Zcmon Davis

într-o lucrare dedicată societăţii şi culturii din perioada modernă timpurie

din Franţa107, în capitolul intitulat „Tipar şi popor" face o analiză a

producţiei literare din Franţa destinată uzajului popular. Aceste cărţi

destinate poporului, „menu peuple" (common people) - sau după

formularea lui Nicolae Iorga „celor mici" - sunt cercetate pe trei paliere

sau nivele: calendare, cărţi populare şi cărţile satului. Cercetătoarea

americană este preocupată de a reliefa nu numai impactul cărţii tipărite

asupra poporului ci şi modul în care poporul citeşte cărţile tipărite,

modul în care ei interpretează cărţile tipărite. Este evidenţiat raportul

106 Ibidem, p.376 1(17 cf.N.Zemon Davis, Society and Culture in Early Modern France, Stanford,

1975

43

între scris şi oralitate, al intercondiţionării dintre cartea citită şi cartea

tipărită în sensul că orizontul tradiţional popular exercită la rîndul lui, o

influenţă asupra programului şi comenzilor editoriale: „mai degrabă ei

(cititorii din popor n.n.) erau utilizatori şi interpreţi activi ai cărţii tipărite

pe care o auzeau sau o citeau, şi chiar mai mult decît atît, ajutau ca

acestea să prindă formă"108.

Peter Burke, în două lucrări destinate culturii populare şi istoriei

sociale a limbajului109, conectează cartea şi tiparul de nivele de receptare

socială ale acestora astfel încît într-o societate lctrizată, instruită cartea

determină diverse limbaje sociale. Astfel, există o limbă a comercianţilor

şi al comerţului, un limbaj al administraţiei, un limbaj al bisericii"".

Această structură a limbajului social provocată de cartea tipărită pune în

evidenţă „puterea cărţii", rolul ei determinant atît în modelarea

comunicării sociale cît şi al identităţilor socio-culturale. Circuitul social

al cărţii relevat prin metoda de investigaţie centrată pe raportul carte -

societate, deplasează cercetarea pur tehnică din domeniul istoriei cărţii

spre fenomenologia ei.

O contribuţie metodologică însemnată privind istoria cărţii şi a

tiparului o putem extrage din lucrările dedicate cărţii, tiparului şi lecturii

editate de Robert Damton. într-o culegere de studii realizată împreună

cu Daniel Roche, acesta publică un studiu a lui Michel Vcrnus dedicat

circulaţiei cărţii în Franche-Comte, în perioada cuprinsă între 1759-

1789, în care se face o analiză a producţiei de carte destinate atît lumii

ţărăneşti cît şi elitei culturale. Sunt prezentate şi analizate tipurile de

publicaţii (cărţi, reviste, afişe), difuzarea lor în relaţie cu nevoile de

lectură şi culturale ale diferitelor clase sociale. In egală măsură sunt puse

în evidenţă raporturile dintre modem şi tradiţional, dintre secular şi

religios reliefate prin intermediul cărţii şi al lecturii. Direcţia modernă,

laică şi raţionalistă specifică iluminismului începe să se impună prin

pătrunderea tipăriturilor, cu predilecţie a gazetelor şi a ziarelor în lumea

108 Culture and Identity in Early Modern Europe (1500-1 SOG). Essays in Honor

of Natalie Zemon Davis, Edited by Barbara B.Diefendorf and Carla Hesse, Ann

Arbor, The University of Michigan Press, 1993, p.4-5 } cf. P.Burke, Popular Culture in Early Modern Europe, London, New York,

1978 şi Idem, The Social History of Language, Cambridge University Press, 1987 110 Ibidem, p.4

44

tradiţională rurală1". Robert Darnton apelează în reconstituirile şi

analizele sale la metoda cantitativă în istoria cărţii, promovată de Daniel

Morn et.

într-o lucrare publicată în 1984, dedicată istoriei culturale a

Franţei, Robert Darnton analizează într-un capitol intitulat „Cititorii îi

răspund lui Rousseau: construirea sensibilităţii romantice", ce a

însemnat lectura în Franţa secolului al XVIH-lea, pe baza cercetării unor

liste de cărţi existente în arhivele librarilor. Cărţile comandate pentru

lectură de diverşi utilizatori sunt structurate în arhiva unui librar în nouă

capitole tematice: religie, istorie, călătorii, geografie, literatură, medicină,

cărţi pentru copii şi pedagogie şi alte genuri (enciclopedie, filozofie,

economic politică, etc.). De asemenea, se face o analiză a scrisorilor

primite de Jean Jacques Rousseau de la cititorii cărţilor sale, fapt ce îl

determină pe Robert Damton să afirme că la sfîrşitul secolului al XVIII-

lea exista o mare producţie tipografică, fapt ce provoacă o adevărată

„revoluţie în lectură". Dacă de la Renaştere şi pînă la 1750 s-a desfăşurat

o lectură „intensivă" în sensul că, datorită unei producţii editoriale

reduse se citeau mai puţine cărţi dar mai intens, din a doua jumătate a

secolului al XVIII-lea, datorită dezvoltării producţiei tipografice se

petrece o lectură „extensivă". Această extensiune a lecturii are loc atît

datorită creşterii tirajului dar şi dqtorită creşterii ofertei tematice de cărţi,

a diversificării domeniilor cărţilor tipărite. Pentru prima dată se produce

în Europa o departajare clară între lecturile instructive, formative şi

lecturile de plăcere sau de amuzament.

Pe de altă parte, Robert Darnton demonstrează că prin opera

literară a lui Jean Jacques Rousseau se produce un fenomen cultural

demn de remarcat în sensul că, producţiile literare ale scriitorului

francez, aşa cum rezultă din scrisorile cititorilor săi, au avut un impact

deosebit în lumea consumatorilor de literatură. Jean Jacques Rousseau

îşi îndemna cititorii să asume profund şi meditativ cărţile sale, adică ele

să aibă o influenţă formativă deosebit de mare. Din acest motiv,

literatura lui Rousseau, prin lectură, a „devenit parte din viaţă. Cititorii

rousseauişti se îndrăgosteau, se căsătoreau şi îşi creşteau copiii cufundaţi

111 M.Vemus, A Provincial Perspective, în R.Damton and D.Roche, Ed,

Revolution in Print. The Press in France (1775-1800), University of California

Press, The New York Public Library, 1989, pp.124-138.

45

în lectură".112 Cu alte cuvinte, rolul cărţii prin lectură devine

fundamental în modelarea atitudinilor, comportamentelor, mentalităţilor

şi tipologiilor socio-umane din societatea europeană, începînd cu a doua

jumătate a secolului al XVIII-lea.

Intr-o altă lucrare ce cuprinde reflecţii de istorie culturală, Robert

Darnton, într-un capitol intitulat „Ce este istoria cărţii", propune o

metodologie de cercetare a istoriei cărţii care să cuprindă întregul traseu

parcurs de carte, de la momentul conceperii pînă ce ajunge la receptor.

Acest circuit este articulat de: autori (authors), editori (publishers),

tipografi (printers), difuzori de carte (shippers), vînzători de carte (book

sellers), cititori (readers). Aceste etape din circuitul cărţii precum şi tipu-

rile socio-profesionale pe care acest circuit le dezvoltă conscriu la rîndul

lor şi alte tipuri de circuite de tip economic, social, intelectual şi politico-

juridic (cenzură, reglaje juridice în copyright şi drepturi de autor).113

O lucrare deosebit de importantă privind metodologia de cercetare

a istoriei cărţii şi tiparului ebraic intitulată „The Hebrew Book. A

Historical Survey""4 oferă un model descriptiv şi analitic de mare

complexitate. Astfel, lucrarea tratează istoria scrisului ebraic din cele

mai vechi timpuri, suprafaţa de scriere, materialul şi utilajul scrierii,

statutul scribului, apoi se opreşte asupra sulurilor manuscrise în care

rolul important îl deţine Sefer Torah. Un capitol special este dedicat

manuscriselor medievale cu şi fără anluminură (illuminated and

nonilluminated manuscripts). Tot în partea de retrospectivă a cărţii şi

tiparului ebraic sunt prezentate de asemenea în capitole separate din

istoria tiparului ebraic, de la incunabule la epoca modernă, principalele

centre tipografice din Europa şi renumiţi tipografi evrei. într-un capitol

aparte, intitulat „Ştiinţa cărţii ebraice" sunt analizate principalele

bibliografii şi cataloage, revistele dedicate istoriei cărţii şi tiparului şi

contribuţiilor de istoria cărţii şi tiparului din secolul XX.

Cel mai consistent capitol de metodologie din această lucrare este

dedicat topicii descriptive sau grilei analitice esenţiale privind tipăriturile

1 n R.Darnton, Marele masacru al pisicii şi alte episoade din istoria culturală a Franţei, Iaşi, Ed.Polirom, 2000, p.235 113 R.Damton, The Kiss of Lamourette. Reflections on Cultural History, New York, London, 1991, pp. 125-131 114 R. Posner, I.Ta-Shema, The Hebrew Book. A Historical Survey, New York, Paris, Leon Araiel Publisher, Jerusalem Ltd Keter Publishing House, f.a.

ebraice. Această topică cuprinde următoarele componente în descrierea

şi analiza cărţii: titlul cărţii (Hebrew book titles), cuvînt înainte (the

foreword), recomandările de publicare (the recommendation), colofonul

(colophons), corectarea şpaltului (proof readers), difuzarea cărţii (trade

in books), cenzura (censorship), aspecte bibliofile (bibliophiles), ex

libris (book plates).

Un capitol important din descrierea cărţii este dedicat prezentării

artistice şi ţinutei tipografice a cărţii (ilustraţii, legătura cărţii, caracterele

tiparului, etc.). Lucrarea prezintă şi principalele tipuri de cărţi ebraice

tipărite, Tanach, Mishna şi Talmud, Cărţile de rugăciune, Mishnei

Torah, Zohar şi Kabbalah, Haggadah, Complementar elementelor

istorice şi descriptive ale cărţii, sunt prezentate principalele colecţii şi

biblioteci de carte ebraică din lume care sunt analizate prin intermediul

cataloagelor şi repertoriilor de carte aferente acestora.

In orizontul istoriografie şi metodologic privind istoria cărţii şi

tiparului din Transilvania, sugestii referitoare la investigarea acestui

subiect au putut fi împrumutate şi din lucrările realizate în ultimele

decenii de către Florian Dudaş 115, Valeriu Leu 116, Eva Mârza "7,

Octavian Şcheau 'l8, Doru Radosav 'l9.

Aceste cîteva consideraţii istoriografice şi metodologice

conturează un cadru de cercetare şi de fixare în acest cadru a unui

subiect de cercetare legat de istoria cărţii ebraice. Ele pun în evidenţă, pe

de o parte particularităţile de investigare a istoriei cărţii şi tiparului

ebraic, iar pe de altă parte, conexiunile culturale care se pot institui între

fenomenul cărţii şi tiparului ebraic şi fenomenul livresc general european.

Aceste precedente istoriografice şi metodologice evidenţiază şi dificulta-

tea unei astfel de teme de cercetare dar şi punctele de sprijin şi de împru-

mut şi de transfer metodologic pe care le-am valorificat. Aliniamentele

F.Dudaş, Cartea veche românească din Bihor în sec. XVI-XV1II, Oradea,

Ş 116 V. Leu, Cartea şi lumea rurală în Banat. 1700-1830,Reşi% 1996 E.Mârza, Cartea românească veche în judeţul Alba, sec. XVI-XVII, Alba

Iulia, 1989 118 O.Şcheau, Cărturari şi cărţi în spaţiul românesc medieval, CIuj-Napoca, 1978

D.Radosav, Carte şi societate în nord-vestul Transilvaniei, sec.XVII-XVX, Oradea, 1995

4?

istoriografice şi metodologice care dimensionează cercetarea cărţii şi

tiparului ebraic au o mare dinamică întrucît, cu certitudine au apărut

cercetări noi în ultimii ani pe care nu am avut posibilitatea să le consult.

Din această perspectivă o asemenea investigaţie devine totdeauna

nefinalizată.

CAPITOLUL II

GENURI ŞI TIPURI DE CĂRŢI ÎN SPIRITUALITATEA IUDAICĂ ÎN SECOLELE

XVIII - XX

Tipurile de cărţi ebraice care circulă în lumea evreiască a Europei

Centrale şi de Est, inclusiv România, în ultimele două secole sunt, în

marea lor majoritate, cele tradiţionale, religioase, rezultat al gîndirii şi

interpretărilor marilor decodificatori, întemeietori ai iudaismului,

desfăşurate de-a lungul a mai bine de un mileniu.

1. Tanach, Mishna, Talmud

Apariţia primelor creaţii literare iudaice coincide cu pierderea

teritoriului naţional prin distrugerea Primului Templu şi exilul babilonian

cînd religia devine singura cale de prezervare a identităţii etnice. Este

perioada de redactare a Torei şi Tanach-ului a căror elaborare, începută

încă din vremea consolidării Regatului lui Israel (sec. IX î.H) va

continua în perioada de restrişte babiloniană a secolului VI şi apoi de

restaurare a regatului din timpul celui de-al Doilea Templu, pînă la

distrugerea acestuia în secolul I - d.H cînd canonul îanach-xo. este închis.

Tora sau Legea lui Moise este cartea care va sta la baza iudaismului, ea

cuprinzînd preceptele morale, etice de inspiraţie divină şi constituie

autoritatea supremă care coordonează comportamentul uman, un corpus

dinamic supus în permanenţă interpretărilor şi decodificărilor.

Posedarea, stăpînirea, cunoaşterea Torei în condiţiile pierderii

teritoriului geografic naţional, transformă evreii într-un "popor al cărţii"1

pentru care cartea devine patria portabilă, iar iudaismul într-o tradiţie

1 cf. Samuel Heilman, The People of the Book, Chicago, The University of

Chicago, 1983

centrată pe text, o religie a cărţii.2 Studiul în tradiţia iudaică are două

scopuri: "unul naţional", etnic şi un altul de nuanţă "pur religioasă".3

Prin urmare, studiul textului religios, lectura devin în tradiţia iudaică

parte integrantă din ritualul religios, egale fiind în importanţă cu

veneraţia şi respectarea preceptelor şi, mai mult decît atît, "metodă de

identificare şi comunicare a societăţii evreieşti".4

Prin instituirea primordialităţii cărţii şi studiului în iudaism se

repolarizează un întreg sistem de valori existent, în sensul că Tora

devine subiect şi obiect de permanentă reflecţie, cunoaşterea şi

stăpînirea textului atrage nemijlocit recunoştere şi autoritate în cadrul

comunităţii care, la rîndul ei, este delimitată în funcţie de acceptarea sau

respingerea unui canon comun.

Prin urmare, primii decodificatori ai Legii, soferim-'ù, începînd cu

Ezra (444 - î.H pînă la aproximativ 180 î.H.)6 devin şi liderii evreilor.

Organizaţi în Marea Adunare {Ha-Knesset ha-Gedoîd), un organism

care acţiona ca un corpus judiciar, executiv şi legislativ pe baza legilor

Torei, considerată autoritatea civilă, religioasă şi politică, soferim-ü au

fost în acelaşi timp conducătorii spirituali, deschizătorii epocii orale a

literaturii ebraice, epocă ce va dura pînă în secolul II d.H. cînd este

redactată prima carte a Talmudului, Mishna. Rolul principal al soferim-

ilor era de a selecta şi stabili care dintre cărţile existente urmau să fie

cuprinse în canonul biblic, iar apoi să ordoneze legea orală, cunoscută în

tradiţie ca ha-Tora she-be-al-pe {Tora orală) care s-a dezvoltat paralel

cu Legea scrisă din necesitatea explicării şi aplicării practice a canonului

scris. Metoda lor a pornit de la numărarea cuvintelor textului, a literelor,

2 Moshe Halbertal, People of the Book, Harvard University Press, Cambridge,

1997, pp. 1-3 3 Israel M. Goldman, Lifelong Learning among Jews, Ktav Publishing House,

New York, 1975, p. 45 4 Barry D. Holtz, On Reading Jewish Texts, in Back to the Sources. Reading the

Classic Jewish Texts, New York, Summit Books, 1984, p. 18 5 Moshe Halbertal, op. cit., p. 129 6 hi Meyer Waxman, A History of Jewish Literature, vol. I, New York, South

Brunswick, London, Thomas Yoseloff, 1960, p. 54, perioada soferim-'ûor se

încheie în 180 î.H, dar în Adin Steinsaltz, The Essential Talmud, Basic Books,

Printed in the U.S.A., 1976, p. 18, perioada soferim'ûoT se încheie la 332 cînd

începe perioada zugot pe care o împarte în două, perioada helenistă şi perioada

Hasmoneană.

SO

de unde li se trage şi numele, şofer - cel ce numără, analizînd incidenţa

acestora în anumite contexte. Tot soferim-ii sunt autorii uneia din cele mai

răspîndite metode de interpretare a textului scris cunoscută sub numele

de midrash, termen ce derivă din rădăcina darash ™ a interpreta, a

investiga, a studia şi prin extensie, a predica. Metoda urmărea extragerea

din textul biblic a noi reglementări, a noi legi practice în urma unor

comentarii, analize şi interpretări foarte elaborate. Toate aceste interpre -

tări şi concluzii erau transmise oral de la o generaţie la alta.

Metoda îmbogăţirii şi extinderii legii scrise de către soferim a fost

una analitică ce pornea de la prezumţia că Tora nu trebuia considertă un

corpus literar unitar ci textul ei, construcţia cuvintelor, aşezarea lor în text,

forma lor, frecvenţa lor, aveau ele însele o conotaţic proprie care trebuia

minuţios analizată şi interpretată. Mai mult decît atît, prin metoda compa-

raţiei diferitelor versete biblice, a analogiei logice, a exegezei sintetiza-

toare, ci au extins Legea scrisă ajungînd să acopere şi să reglementeze o

mare parte a practicii religioase. Importanţa soferim-\\ov nu constă în

producţii literare, în opere scrise ci în rolul lor educativ de tălmăciuitori

ai legii, ai practicii religioase. Activitatea lor a pus bazele marii colecţii

de mai tîrziu Mishna şi a unor antologii agadice.

Activitatea soferim-\\or de analiză şi interpretare a textului Torei

s-a suprapus cronologic, în mare parte, cu perioada de redactare a

ultimelor texte biblice, Kohelet (Ecleziasîu), Ezra, Nehemia, Daniel,

Yov, Ester, Divrei ha-Yamim (Cronicile), Shir ha-Shirim (Cîntarea

Cintărilor).

Canonul biblic se inchide la aproximativ 250 Î.H.. Producţiile

literare ale intervalului de 350 de ani care urmează sunt Ketuvim

Aharonim (Apocrifa) şi Aharit ha-Yamim f Apocalipsa) şi sunt cunoscute

în tradiţia iudaică sub numele sefarim hitsoni 'im (cărţi externe) deoarece

ele nu au fost acceptate în canonul biblic din multiple motive, fie pentru

că prin conţinutul lor ele contraveneau tradiţiei deja stabilite, fie că au

fost elaborate mult după încheierea perioadei profeţiei.7 Singura carte

apocaliptică inclusă parţial în canonul biblic este Apocalipsa lui Daniel

care datează din prima perioadă a revoltei Hasmonecne (168 Î.H.).

Viziunile şi simbolurile acesteia au devenit prototipul scrierilor

apocaliptice de mai tîrziu

7M. Waxman, op.cit., pp. 1-3

Dominaţia greacă (320 î,H - 63 Î.H.), mai ales în prima perioadă,

urmare a desacralizârii Templului şi a ameninţărilor de helcnizare a

regiunii, împinge iudaismul spre criză care durează pînă la revolta

hasmoneană (164 î.H.). Este perioada în care Marea Adunare se dizolvă,

fiind înlocuită cu Sanhedrin-u\ care preia prerogativele politic, executiv,

legislativ şi judiciar ale acesteia. Conducerea acestuia este asigurată de

zugot = perechi reprezentate de un naşi - preşedinte şi de un av-bet-din

= judecător. Cu excepţia unor date privind rolul acestora de transmiţători

ai legii cuprinse în primul capitol din cartea Avat (Talmud) foarte puţine

lucruri se cunosc despre activitatea zugot-urilor. M Ultima din cele cinci

zugot era formată din Hillel şi Ben Shamai, întemeietorii celor două

şcoli rivale de interpretare a textului, ale căror dezbateri şi controverse

au influenţat în mod decisiv dezvoltarea legii orale la sfîrşitul perioadei

celui de-al Doilea Templu precum şi în secolul care a urmat. Metodele

de interpretare puse la punct de cele două şcoli diferă în sensul că Bet

Shamai - Şcoala lui Shamai, adept al conservatorismului în interpretare,

urmează metoda pshat - înţeles deplin, încearcă descifrarea strict literală

a textului. Metoda promovată de Bet Hillel - Scoală lui Hillel cunoscută

sub numele de drash =. explicaţie, expunere, interpretare, adoptă o

manieră mai flexibilă de studiu, bazată pe raţionamente şi reguli logice

de interpretare şi analiză, care urmărea elucidarea înţelesurilor non -

literale ale textului pentru evidenţierea implicaţiilor legale şi a mesajelor

etice pe care acesta le cuprindea. In cele din urmă, Şcoala lui Hillel îşi

va impune autoritatea, metoda sa de analiză fiind urmată de majoritatea

interpreţilor din generaţiile ulterioare care au diversificat -o şi au

îmbogaţit-o cu noi maniere de interpretare.

Mulţi exegeţi ai literaturii clasice evreieşti îi consideră pe Hillel şi

Shamai ca fiind prima din cele patru generaţii de tanaim, viitorii

redactori ai primei cărţi din Talmud, Mishna? Este perioada în care

studiul se individualizează, sunt identificaţi cărturari, elaborările

desprinse în urma studiului nu mai sunt anonime, ele poartă numele

celui care le-a produs. Tot acum se instituie titlul de rabin care să-i

denumească pe cei mai distinşi dintre cei devotaţi studiului, cei aleşi să

fie conducători spirituali.

8 A. Steinzaitz, op.cit, p. 22 9A.

Steinsaltz, op.cit., pp. 24-26

Metoda midrash, iniţiată de soferim, care avea ca finalitate

extragerea din textul Torei a normelor care să elucideze şi să

reglementeze problemele legate de practica religioasă şi comportament,

de etică, teologie şi credinţă, iniţiată de soferim, a fost adoptată şi

aplicată timp de mai multe secole, ea servind în principal cele două

direcţii fundamentale din literatura religioasă iudaică care au evoluat în

două genuri literare complet diferite, anume halacha şi agada.

1.1 Halacha

Termenul halacha provine din rădăcina halach - a merge, a înainta

şi prin extensie, a se purta, are două semnificaţii: prima desemnează

sistemul legal care stă la baza comportamentului pe care poporul lui

Israel trebuie să-1 urmeze şi care arc la bază preceptul "Invaţă-i poruncile

şi legile şi arată-le calea pe care trebuie s-o urmeze".10 Al doilea sens al

termenului halacha cu pluralul halachot, desemnează o hotărîre legală

privind practica religioasă, socială sau juridică extrasă din textul biblic.

Pe de altă parte, agada - naraţiune, cuprinde elementele non-

juridice din textul biblic, mai precis cele de legendă, etică, istorie, teolo -

gie, folclor, elemente de literatură sapienţială, cu alte cuvinte tot ce nu

este halacha în literatura rabinică poate fi considerat agada. '

Rabinii începutului de mileniu considerau textul biblic o sursă de

infinită înţelepciune şi considerau că studiul acestuia era cel mai potrivit

fel de a trăi. Ca urmare, studiul legii devine o activitate foarte

răspîndită, numărul învăţătorilor şi al discipolilor creşte vertiginos şi mai

mult decît atît, interpretările sunt din ce în ce mai multe, legile se

multiplică iar transmiterea orală devine din ce în ce mai anevoioasă. Din

dorinţa de a reduce imensul material care acompania halachot-unle

elaborate anterior, se introduc noi metode de interpretare a legii, nu

înainte însă de a se elabora, din motive de exigenţă, legi secundare de

interpretare, "garduri pentru apărarea legilor Torei", numite seyugim.*3

]liExod, 18:20

" Judah Goldin, Midrash and Agada, în Robert M. Seltzer, ed., Judaism. A

People and ils History, Macmillan Publishing Company, New York, 1987, p. 109 12 Robert Goldenberg, Talmud, în Michael Chemick ed., Essential Papers on

the Talmud, New York University Press, New York and London, 1994, p.25 13 Meyer Waxman, op.cit, vol.1, p. 53

Noile metode pornesc de la halachot-urile deja existente şi anali-

zează în cîteva cuvinte modalitatea de aplicare a acestora fără referire la

textul biblic sau comentariile soferim-ilor care au dus la elaborarea lor.

Vechea metodă de studiu şi interpretare nu a fost complet abandonată, ci

a fost continuată de-a lungul mai multor generaţii, fiind îmbogăţită cu

noi reguli de extindere a înţelesurilor textului biblic.

Spre sfîrşitul secolului I d.H. imensitatea materialului halachic deja

existent a impus necesitatea organizării şi ordonării acestuia. Cei ce au

început această activitate au fost tanaim-\\ (termenul îşi are originea în

aramaică avînd sensul de a spune, a instrui) a căror sarcină principală era

de a stabili forma exactă a fiecărei halacha, de a alege forma cea mai

corectă din mai multe variante, de a stabili originea biblică a fiecăreia,

mai ales în cazul celor a căror origine tanachică nu mai putea fi depistată,

de a le răspîndi, de a oferi explicaţii privind aplicarea lor.

Personalitatea cea mai importantă a primei generaţii de tanaim

după distrugerea Templului a fost R. Jehuda Ben Zakai, discipolul lui

Hillel, a cărui metodă de studiu şi extindere a halacha-\t\ o urmează.

Activitatea de standardizare a halacha-\€\ începută de el este continuată

de discipolii săi R. Gamaliel din Yavne, unde era preşedinte al

Sanhedrin-vXm, R. Jehoshua adepţi şi ei ai metodei Hillel spre deosebire

de R. Eliezer care era adept al metodei Shamai. Diferenţele de interpretare

şi decizie asupra halachot-urilor dintre cele două direcţii au fost discutate

în cadrul unei adunări Oto Hayiom, în care au fost consultate autorităţile

din domeniu care aparţineau generaţiilor anterioare. Toate halachot-uri\e

care au constituit subiect de dispută au fost organizate într-o grupă care

mai tîrziu a fost incorporată în Mishna sub numele de Edduyot (dovezi).

Cu reprezentanţii următoarei generaţii, R. Ishmael şi R. Akiva

Ben Josef, procesul de interpretare al textului biblic atinge apogeul şi

chiar se încheie. R. Ishmael este autorul unei colecţii de halachot motivate,

în care acestea sunt însoţite de versetul biblic ce stătea la baza fiecăreia

precum şi interpretarea acestuia. Colecţia a fost inclusă într-un comentariu

de mai tîrziu asupra cărţii Shemot (Exodul) sub numele de Mekilta.

R. Akiva Ben Josef a fost arhitectul întregului corpus al halacha-

lei, cel care a trasat structura cărţii Mishna, cel care a grupat şi sistematizat

halachot-\xn\e motivate şi nemotivate, a căror origine biblică a fost

pierdută, în diviziuni şi subdiviziuni pentru a putea fi accesibilă.

Opera lui a fost continuată de discipolii săi care-i urmează direcţia

de studiu privind halachot-w'ûe motivate. R.Jehuda redactează un

comentariu midrash asupra VaYkra(Leviticu\), care va fi inclus mai

tîrziu într-un midrash haîacha sub numele de Sifra R. Simon a redactat

haîachot-un bazate pe Devarim (Deuteronom) şi Bamidbar (Numere),

incluse şi ele într-un midrash halacha de mai tîrziu sub numele Sifrei.

Singurul din această generaţie care s-a ocupat de halachot-unle

nemotivate a fost R. Meir, autorul unei Mishna care-i poartă numele.

Cel care desăvîrşeşte redactarea cărţii Mishna, probabil în scris

pe scheletul pus la punct de R. Jehuda şi mai apoi pe modelul oferit de

antologia lui R. Meir, a fost R. Jehuda ha-Nasi, la 200 d.H. preşedintele

Sanhedrinului.

întreaga colecţie Mishna se împarte în şase sedarim (secţiuni)

numite Shisha Sidrei Mishna care grupează halachot-vnlQ pe subiecte,

fiecare seder (secţiune) este împărţită în masechtoi (tractate), fiecare

mesechet (tractat) se împarte în prakim (capitole), fiecare perek (capitol)

se împarte în seifim (subsecţiuni) sau mishnayot sau haîachot.

Cele şase secţiuni ale colecţiei sunt în ordine:

1. Zeraim (Seminţe) şi cuprinde toate haîachot-m'ùç. legate de

agricultură, toate legile, ceremoniile legate de lucrarea pămîntului,

fructe, plante

2. Mo'ed (Sărbătoare), cuprinde legile legate de Shabat şi

sărbători

3. Nashim (Femei), cuprinde legile legate de familie şi toate

normele ce decurg din acest gen de relaţii

4. Nezikin (Daune, prejudicii), cuprinde legile civile şi penale

inclusiv cele legate de procedurile judecătoreşti şi organizarea

curţilor judecătoreşti

5. Kodashim (Lucruri sfinte), cuprinde legile şi regulamentele

privind sacrificiile, serviciul în Templu, legile alimentare

6. Tohorot (Legile purităţii şi impurităţii)

Secţiunile sunt precedate de un tratat, Brachot (binecuvîntări)

despre binecuvîntare şi rugăciune, în principal despre rugăciunea

"Shema", care exprimă conceptul de bază al iudaismului, anume

unicitatea lui Dumnezeu.

Halachot-urile neincluse în Mishna au fost adunate în colecţii

speciale numite Tosefta (Adnotări). Marea majoritate a acestor colecţii

au fost întocmite deja în perioada redactării căiţii Mishna. Prima de

Adin Steinsaltz, op. cit., p.39

55

acest gen aparţine lui R.Nehemia, discipolul lui R.Akiva, iar următoarele

discipolilor lui R. Jehuda ha-Nasi. De aceea, ele păstrează structura cărţii

Mishna, împărţită în secţiuni, tractate, capitole, subsecţiuni şi cuprind fie

afirmaţii şi norme cuprinse în Mishna dar care mai trebuiau clarificate

prin argumentare mai complexă, fie baraitot, învăţături ianaice neincluse

în Mishna. Aceste colecţii mai erau cunoscute şi sub denumirea

Mishnayoî Gedolot.

Mishna este prima compilaţie a Legii Orale care reuneşte normele

unei tradiţii impuse timp de cîteva secole, de la primii soferim pînă la

ultimii tanaim, ea servind ca instrument pentru pregătirea discipolilor dar

şi pentru educaţia comunităţii deoarece acoperă principalele probleme

din viaţa cotidiană. Ea este cea mai importantă creaţie literară evreiască

după Tanach şi va deveni materialul de bază pentru viitoarele creaţii

rabinice dovedind prin asta că viaţa evreiască este o viaţă supusă unui

permanent studiu15.

Redactarea cărţii Mishna iar apoi dispariţia lui R. Jehuda ha-Nasi,

încheie generaţia tanaimilor, primii talmudişti, care fac loc amoraim-

ilor, noii interpreţi ai legii, a căror creaţie se întinde pe mai multe secole,

de la începutul secolului al III-lea pînă spre sfirşitul secolului al V-lea.

Amoraim-n (termenul provine din rădăcina amar - a spune, a instrui)

sunt rabinii, înţelepţii care vor desăvîrşi Talmudul prin redactarea celei

de a doua părţi a acestuia, Gemara, pornind de la textul cărţii Mishna

care, după modelul Tanach-vXm, devine subiect şi obiect de studiu şi

reflecţie, sursă de îmbogăţire a legii şi normelor şi în cele din urmă a

cunoaşterii.

In Galilea şi paralel în Babilonia s-au constituit centre rabinice de

studiu a textului din Mishna cu scopul de a-i clarifica înţelesurile, de a îl

aplica noilor situaţii survenite în cotidian. Aceste grupuri de studiu, care

la început se întîlneau în casele proprii, sunt străbunii academiilor de

studii rabinice, yeshivot care şi astăzi funcţionează ca centre de pregătire

a viitorilor rabini.16

Metoda amoraim-Wor a fost apropiată metodei soferim-\\or şi mai

tîrziu a tanaim-iloi, de interpretare a textului îanachic şi de dezvoltare a

legii orale, deoarece aveau acelaşi subiect şi acelaşi scop - de a face

legea Torei un corpus de legi care să acopere toate aspectele vieţii.

15 Robert Goldenberg, op. cit., p. 29 16 Zögern, pp. 29-30

Fiecare pasaj din Mishna a fost rediscutat, analizat, corectat dacă era

cazul, clarificat în cazul existenţei unor concluzii contradictorii. Pe lîngă

textul mishnaic, mai existau colecţiile Tosefta şi de-asemenea mai exista

un număr imens de halachot-wi care nu fuseseră incluse în nici o

colecţie precedentă. Toate acestea, devenite obiect de studiu şi analizate

după aceleaşi principii şi metode, folosidu-se de multe ori reglementările

halachice externe - baraitot pentru-a le clarifica înţelesurile, constituie

una din părţile cărţii G'mara.

O altă parte cuprinde analiza logică şi raţională a textului mishnaic

care poartă numele de sevara (de la rădăcina siber a presupune, a

interpreta, a explica). Această metodă de interpretare a fost foarte

eficientă, adesea fund dusă la extrem. Fiecare cuvînt din Mishna era

analizat din toate punctele de vedere, semantic, morfologic, sinctactic,

grafic, de multe ori ajungîndu-se pînă acolo încît textul din Mishna să fie

schimbat pentru a justifica noua interpretare.

Materialul rezultat din aceste reinterpretâri, în care se menţionează

toate opiniile contradictorii, a fost enorm, de unde şi dimensiunea uriaşă

a cărţii G'mara. în plus au mai fost adăugate noi halachot-xm în urma

deducţiilor, a variantelor şi modificărilor de interpretare care, la rîndul

lor, trebuiau şi ele explicate, argumentate, verificate pe baza textului

biblic. Prin urmare, interpretările, comentariile, discuţiile şi prin acestea,

halachot-unlz au fost diversificate, dezvoltate de-a lungul a aproximativ

trei secole.

In acest fel s-au născut două uriaşe colecţii rabinice paralele, două

Talmud-un, fiecare purtînd amprenta şcolii unde au fost redactate:

Talmud Yrushalmi (Talmudul de la Ierusalim) şi Talmud Bavli (Talmudul

babilonian). Cuvîntul Talmud (din rădăcina verbală ebraică limed are

sensul de a instrui, a învăţa pe cineva) cu echivalentul său aramaic g 'mara

(din rădăcina gamar cu sensul a deduce, a învăţa ceva din altceva, sens

ce denumeşte natura însăşi a activităţii care i-a dat naştere) au amîndouă

aceeaşi conotaţie a "studia". Aceşti doi termeni erau definiţi în mod

diferit de-a lungul timpului dar, în cele din urmă s-a înrădăcinat tradiţia

de a folosi termenul G'mara pentru a denomina vastele comentarii

asupra cărţii Mishna, iar Talmud pentru definirea întregului corpus de

legi17 rezultat al activităţii tanaim-ilor şi apoi a amoraim-ilor care,

17 Robert Goldenberg, op.cit, p. 102

cronologic, acoperă trei secole, din secolul III pînă la sfîrşitul secolului

V şi începutul secolului VI.

Talmud Yrushaimi este rezultatul activităţii academiilor de studii

rabinice din Galilea. Prima generaţie a amomim-Wor au fost descipoli ai

lui Jehuda Ha-Nasi (R. Hanina, R. Hoshaiya) care au activat la Tsipori

(Sepphoris) şi au pus bazele procesului de extindere al Talmud-u\m prin

comentarea materialului mishnaic existent şi prin colectarea de noi

reglementări halachice necuprinse în antologiile existente şi compararea

lor cu cele din Mishna,

O dată cu înrăutăţirea situaţiei economice a evreilor, începînd cu

cea de-a doua jumătate a secolului al II-lea, activitatea intelectuală s-a

redus, multe dintre centrele de studiu fiind închise. Singura academie

care a rămas a fost cea de la Tveria (Tiberias) care a centralizat întreaga

activitate amoraitică, devenind un mare centru intelectual unde veneau

să studieze tineri nu numai din Iudeea ci chiar din Babilonia. R. Johanan

Ben Nappaha, preşedinte al academiei, a adunat în jurul său o întreagă

generaţie de intelectuali. Această a doua generaţie a trasat metodele de

studiu a textului din Mishna transformmd această perioadă într-una de

înflorire a erudiţiei din Iudeea cînd o mare parte a Talmud-n\\x\ de la

Ierusalim a fost elaborată. Incepînd cu a treia generaţie de amoraim din

Iudeea (R. Ammi şi R. Assi), se simte tot mai pregnant influenţa

babiloniană în metoda de analiză, ce constă în introducerea unor discuţii

complicate în care întrebările ipotetice de natură cazuistică au înlocuit

comentariul simplu.

Cu a patra şi a cincea generaţie de amoraim, începe declinul şcolii

de erudiţie din Iudeea, cauzat în special de răspîndirea masivă a creştinis-

mului în Imperiul Roman. Studiul se restrînge, numărul de învăţaţi se

diminuează ca urmare a emigării acestora în academiile babiloniene sau

în Europa. Cei cîţiva care au rămas au încercat să redacteze materialul

talmudic, să ordoneze comentariile, completările, discuţiile şi observaţiile

aduse atît părţii de haîacha cît şi celei de agada de toate generaţiile de

amoraim. Redactară finală se pare că a fost încredinţată Rabinului Yose

Ben Bun şi a fost terminată în a doua jumătate a secolului IV.'8

Al doilea mare centru al evreilor şi iudaismului a fost Babilonia,

unde în secolele II şi III evreii se bucurau de drepturi depline,

prosperitate economică, libertate religioasă şi guvernare autonomă,

Meyer Waxman, op. cit., vol.1, p. 124

c'a

situaţie care a permis înflorirea activităţii intelectuale. Cu toate acestea,

Iudeca era cea care deţinea hegemonia spirituală, ca urmare evreii

babilonieni urmau direcţiile deschise acolo, fiind formaţi acolo.

Prima generaţie a amoraim-ilor babilonieni este reprezentată de

Rav Abba Arikha, discipol şi el al lui Jehuda Ha-Nasi, care după studii

în Iudeea se întoarce în Babilonia unde deschide academia de la

Nehardea pentru a studia Mishna. Specialist în probleme de jurisdicţie

religioasă, de literatură agadică, autor al unor poeme liturgice de Rosh

Hashana, incluse în cartea de rugăciune, R.Abba Arikha împreună cu

Rav Shmuel, specialist în probleme legate de codul civil, adună în jurul

lor o întreagă generaţie de amoraim care pun bazele cărţii G 'mara din

Talmud-ul babilonian.

Cu cea de-a doua generaţie de amoraim babilonieni se deschid

alte două academii de studiu, la Sura condusă de Rav Huna şi la

Pumbcdita condusă de Rav Jehuda ben Jehezkiel, care au continuat

studiile deschise de predecesorii lor, lărgindu-le şi introducînd noi

halachot (R. Huna) şi metode de studiu, ca de pildă abordarea dialectică,

de analiză a contradicţiilor (R. Jehuda). între centrele de studiu din

Iudeea şi cele babiloniene era un permanent schimb de opinii, aceleaşi

subiecte erau puse în discuţie în ambele părţi, iar concluziile de asemenea.

Astfel studiul s-a dezvoltat, cunoaşterea şi înţelegerea s-au adîncit,

adăugîndu-se noi straturi cărţii G 'mara. Metoda dialectică de analiză s-a

impus ca metodă de studiu principală în ambele centre, ea fiind adoptată

şi de generaţiile următoare, reprezentată de Rabbah Ben Nahmani,

specialist în sevara, analiza şi interpretarea logică a legilor, opiniilor şi

deciziilor, şi Josef Ben Hiyya, supranumit Sinai pentru vastele sale

cunoştinţe în domeniul scrierilor religioase care, prin metoda comparaţiei,

a făcut selecţia halachoî-wnlor respingînd concluzii emanate de dialecti-

cieni prea zeloşi, bazîndu-şi concluziile pe specificul tradiţiei.19

Apogeul lieteraturii amoraitice babiloniene este atins de a patra

generaţie reprezentată de Abbaye, conducătorul academiei de la

Pumbcdita şi Rava ben Josef, care şi-a deschis propria academie la

Mehusa. Experţi în metoda dialectică de studiu, ei au analizat şi discutat

toate problemele din domeniul juridic, iscusimea minţii şi profunzimea

gîndirii constituiau idealul. Maniera lor de interpretare era cunoscută sub

denumirea de havayot de 'Abbaye ve-Rava, argumentele, bucuria

19 Ibidem, pp. 126-127

spirituală a lui Abbaye şi Rava. Contribuţia lor la cartea G 'mara este atît

de mare încît numele lor este menţionat la aproape fiecare pagină.

Incepînd cu a patra şi a cincea generaţie care, în linii generale

urmează calea deschisă de predecesori, se observă o oarecare scădere în

acuitatea studiului, probabil şi din cauză că materialul acumulat era mult

prea mare, comentarii, interpretări, discuţii şi concluzii adunate timp de

mai bine de un secol, a făcut ca transmiterea lor orală de la o generaţie la

alta să fie tot mai anevoioasă. Se impunea deci nevoia ca toată această

creaţie a minţii să fie sistematizată şi redactată în scris pentru ca

generaţiile următoare să se poată bucura de o moştenire spirituală

completă şi corectă20.

30 de ani i-au trebuit lui Rav Ashi Ben Shimi, preşedinte al

Academiei din Sura şi colaboratorilor săi să aranjeze imensul material

care exista în ordinea tractatelor din Mishna. La moartea lui (427), textul

G'mara, varianta babiloniană, era aproape gata. Mai existau încă

neajunsuri, părţi care trebuiau clarificate şi precizate, completări făcute

timp de 60 de ani de către urmaşii lui, Mar Ben Ashi (Tabume), iar apoi

R. Ravina Ben Huna care a încheiat Talmudul la 499.

Talmudul este o creaţie completă, sui generis, unică deoarece el

reflectă toate aspectele vieţii omului, toate etapele acesteia. El a izvorît

din viaţă şi redă diversitatea ei şi în acelaşi timp, unitatea ei. El cuprinde

legea practicii cotidiene a evreului, legea relaţiilor sociale, legea familiei,

legea urmată de fiecare individ în propria lui casă, la cîmp, la tîrg, în

sinagogă, şcoală, locurile publice, el descrie în amănunt ceremoniile

legate de naşterea copilului, etapele copilăriei, căsătorie şi viaţa de familie

şi în cele din urmă moartea, înmormîntarea şi ceremoniile de după moarte.

Talmudul ordonează întregul comportament al omului în timpul vieţii,

toate faptele acestuia, relaţiile lui cu ceilalţi. Şi nu numai atît, Talmudul

a incorporat şi teme legate de medicină, în măsura în care acestea pot

afecta viaţa individului, de astronomie şi meteorologie în relaţie cu viaţa

şi activitatea omului, legi agricole - mai ales că agricultura era ocupaţia

de bază, precum şi alte elemente legate direct sau indirect de viaţa

individului realizate sub formă de proverbe, zicători, epigrame.

în secolele care au urmat redactării celor două variante ale

Talmudului s-a dus o continuă luptă pentru impunerea primordialităţii

uneia dintre cele două variante. Cu toate că rabinii, mai ales cei din

20 Ibidem, pp.127-128

Iudeea şi diaspora italiană au încercat impunerea variantei de la Ierusalim

mai mult din motive legate de teritoriul geografic al compilării, în cele

din urmă cea care s-a impus a fost varianta babiloniană 2I, de-abia la

sfîrşitul mileniului I, din motive lesne de înţeles: Talmudul babilonian

este superior nu numai ca şi proporţii (este de 7 ori mai voluminos) ci şi

ca şi calitate a interpretării, decizii elaborate îndelung, ordonate logic,

argumentate cu citate complete din surse şi explicaţii din abundenţă.

Talmudul babilonian, spunea Louis Jacobs, "constă aproape în întregime

din argumentări cu scopul de a elucida legea, maniera de a conduce,

studiul religios sau idea de etică. Se elaborează teorii cu argumente şi

contraargumente.(...) Dacă este nevoie, se lansează un argument pentru

întărirea unui argument prealabil. Teoriile contradictorii sunt analizate

amănunţit şi cu multă putere de pătrundere. Deosebirile de nuanţă sunt

fin evidenţiate. Ca un tot unitar, el incorporează procese de gîndire care

s-au bucurat de atenţia multor generaţii de învăţaţi evrei şi a contribuit

mai mult decît orice la formarea gîndirii ebraice".22

După cîştigarea întîietăţii, Talmudul babilonian devine cea mai

importantă carte de studiu a halacha-\c\, şi la rîndul său, este subiect şi

obiect de comentarii ulterioare.

1.2 Agada

A doua direcţie fundamentală din cadrul literaturii religioase

iudaice a fost agada care va da naştere unui imens gen literar, deosebit

de genul halacha prin aceea că dezvoltă şi comentează pasajele neclare,

obscure ale poveştii biblice şi actualizează, descrie evenimentele şi

personajele biblice cu scop etic.23

Termenul agada, de origine aramaică, cu corespondentul său

ebraic hagada, vine de la verbul lehagid - a spune, a povesti, a instrui. în

general termenul agada este asociat termenului midrash care combinate,

definesc genul: midrash agada {midrash - interpretare, comentariu,

exegeză, amplificare iar agada = naraţiune, recitare bazată pe textul

scripturilor24) adică literatura de legendă bazată pe textul biblic.

21 Robert Goldenberg, op. cit., p. 103 22 Louis Jacobs, The Tamudic Argument, în Michael Chernick, éd., op. cit., p. 52

3 Judah Goldin, Midrash andAggadah, în M. Chernick, ed., op. cit., pp. 111-112 24 Judah Goldin, op.cît., p. 108-109

Ca şi gen literar, agada se dezvoltă în paralel cu halacha, şi are un

caracter enciclopedic abordînd o sumedenie de subiecte, religie, istorie,

etică precum şi ştiinţă (matematică, medicină, astronomie primară).

Perioada de dezvoltare a agadei se întinde pe mai bine de o mie de ani,

începuturile datînd, la fel ca în cazul halacha, din perioada biblică şi este

posibil ca producţiile de început ale acestui gen să fi fost editate şi puse

în circulaţie sub numele de Agada chiar înainte de distrugerea celui deal

Doilea Templu.25

Din punct de vedere tematic se disting două direcţii în cadrul

literaturii de agada, şi anume interpretări pornite de la textul Tanach-

ului referitor la evenimente şi personaje istorice şi o a doua care are ca

punct de pornire diferite povestiri, zicători, proverbe cu caracter etic,

maxime care acoperă toate aspectele vieţii.

Agada istorică cuprinde adnotări la vieţile personajelor şi povestiri-

lor biblice, menţionări privind persecuţii şi redeşteptări miraculoase atît

naţionale cît şi individuale, în general fapte istorice extrase din surse

neoficiale. Cele mai importante colecţii de început ale acestui gen sunt:

Megiîat Ta'anit (Manuscrisul postului) (redactat înainte de Mishna la

începutul secolului II d.H) referitor la zilele de sărbătoare cînd nu se ţine

post pentru că ele aniversează evenimente fericite şi Seder Olam (Ordinea

lumii), o cronologie a evenimentelor istorice de la crearea lumii pînă la

zilele lui Yose Ben Halafta (sec. II d.H.) considerat autorul colecţiei.

Agada etico-religioasă conţine nu numai etică propriu-zisă, reguli

de comportament, ci şi probleme legate de pietate, de sentimentul religios,

de relaţia om-Dumnezeu şi adesea de teme de natură metafizică. Stilul

literar al acestei părţi este în general poetic exemplificat prin epigrame,

fabule, dar găsim în egală măsură, forme semi-poetice ca de pildă

mashal = pilda, proverbe, maxime, parabole. Printre primele producţii

ale genului menţionăm o antologie de proverbe referitoare la conduita

morală a individului şi societăţii care abordează în acelaşi timp

probleme legate de religie intitulată Pirkei Avot (Morala strămoşilor)

care este cea mai importantă colecţie de agada etică. Ea a fost inclusă în

Mishna, secţiunea Nezifdn, fiind singurul tractat care nu are parte

narativă, nici elemente de halacha şi nici nu este comentată sau anlizată

în G'mara. Acoperind o perioadă de 500 de ani (de la 300 î.H. pînă la

200 d.H) colecţia adună zicători şi maxime rabinice care subliniază

25 Meyer Waxman, op. cit, voi. I-, p. 77

importanţa sfatului înţelept, a studierii Torei şi a respectării Legii în

tradiţia iudaică.

Din punct de vedere al formei pe care o ia literatura agadică,

putem menţiona cea homiletică, care de fapt constituie nucleul agadei

deoarece se bazează în întregime pe textul tanachic. Judah Goldin este

de părere că acest gen a apărut ca o continuare a serviciului de cit ire în

sinagogă a textului Torei, deşi date exacte referitoare la introducerea

acestei ceremonii în serviciul din sinagogă lipsesc. Totuşi se ştie din

scrierile lui Philo Judaeus, Josephus Flavius şi chiar din Noul Testament

că existau programe de studiu şi exegeză biblică săptămînale în ziua de

Shabat.26 Aceste predici agadice se referă la pasajele şi versetele care

fac pericopa fiecărei săptămîni şi care sunt dezvoltate şi comentate cu

scop moralizator.

în momentul redactării Talmudului, materialul agadic adunat de-a

lungul secolelor nu era mai puţin voluminos decît cel halachic, aproape

fiecare tana sau amora avînd preocupări şi în domeniul legendei. E

adevărat că o mare parte a materialului agadic a fost cuprins în Tamud

cu scopul de a argumenta deciziile haîachice, dar marea lui majoritate a

fost sistematizat de-abia după încheierea canonului talmudic.

Cele mai importante colecţii agadice sunt cunoscute sub numele

de Midrash Raba (Midrash mare) care constau în zece cărţi: cinci

comentarii a celor cinci cărţi din Tora: 1. Be-Reshit Raba (Geneză) cel

mai vechi comentariu agadic palestinian, redactat în secolul VI, Shemot

Raba (Exod) redactat în secolul VII, Va-Yikra Raba (Levitic) redactat în

secolul VI, Ba-Midbar Raba (Numere), în secolul XII, Devarim Raba

(Deuteronom) datează din secolul IX şi comentariile la Hamesh Ha-

Megiloî (cele cinci manuscrise): Shir Ha-Shirim şi Ruth, compilate la

sfîrşitul secolului VII, Eicha Ia începutul secolului VII şi este prefaţată

de Ptiha (deschidere) ce cuprinde 33 de predici scurte asupra primului

vers din această carte (Lamentaţiile lui Ieremia), Kohelet, şi Ester în

secolul VIII.

In afară de colecţiile Raba, colecţiile de comentarii agadice

asupra Torei, mai există midrashuri asupra acestei cărţi cunoscute sub

numele Tanhuma Yelamdenu Midrashim. Multe dintre interpretările

homilctice ale acestei colecţii sunt atribuite lui Tanhuma Bar Aba,

renumit agadist palestinian care a trăit la sfîrşitul secolului IV.

26 Judah Goldin, op.cit., p. 113

63

Psikta este un alt ciclu de midrashuri agadice, termenul derivă de

la rădăcina verbală ebraică pisek (a despărţi, a tăia), iar înţelesul propriu

al cuvîntului psikta este secţiune, deoarece comentariile se referă doar la

unele pasaje biblice care se citesc în sinagogă în anumite Shabaturi, cele

din timpul sărbătorii Hanuka şi ultimele patru înaintea Pesah-n\\ii.

Această colecţie mai cuprinde 12 predici, comentarii asupra unor pasaje

din Nevi'im (Profeţii) care se citesc în cele 12 Shabaturi care precedă

Sukkot. Există două versiuni ale colecţiei: Psikta de Rav Cahana, formata

din 31 de psiketot, predici atribuite lui Cahana, amora palestiniano-

babilonian din a doua generaţie dar midrash-unk, au fost compilate de-

abia în secolul VII. A doua colecţie, compilată în secolul IX, este Psikta

Rabati care cuprinde 46 psiktot ale unui amora babilonian de mai tîrziu

după stilul elevat, influenţat de poezia ebraică, dar ca şi comentariu

agadic este inferioară celei lui Cahana.27

Dintre midrashurile agadice privind cărţile profeţilor nu s-au

păstrat decît cîteva, ca de pildă: Shoher Tov asupra Tehilim (Psalmii)

redactată la sfîrşitul secolului X, probabil în sudul Italiei care cuprinde

143 predici privind versetul din Psalmi XI:27 "Shoher tov yevakesh

ratson " (cine urmăreşte binele, îşi cîştigă bunăvoinţa).

Dintre cărţile de agada etică amintim Pirkei de Rabi Eliezer, o

producţie de secol VIII care se referă la povestea creaţiei, a potopului,

Avraham, Itzhac, Jacov, Josef, Moshe. O a doua colecţie este Seder

Eliahu, atribuită lui Aba Eliahu din Palestina la sfîrşitul secolului X.

Cele mai importante colecţii de midrashuri agadice pe teme

istorice, producţii ale Evului Mediu timpuriu, sunt: Divrei ha-Yamim

sheî Moshe (Cronica lui Moise), Parat Moshe (Moartea lui Moise),

Ma'asei Avraham Avinu (Faptele părintelui nostru Avraham), Mishlei

Shlomo (Pildele lui Solomon) şi despre înţelepciune.

Mai există o serie întreagă de colecţii agadice pe diverse teme ca

de pildă Aseret ha-Divrot (Cele zece porunci), Masechet Gan Eden şi

Masechet Gehenom (Secţiunea despre Grădina Eden şi iad) comentarii

despre rai şi iad, Aleph-Bet de Rabi Akiva (Alfabetul lui Rabi Akiva) un

tratat despre semnificaţia şi conotatia literelor, toate producţii de secol

VII, VIII şi IX.

Producţii agadice de mai tîrziu sunt midrashurile lui Moshe

Darshan din Narbonne, Italia cu titlul Be-Reshit Raba şi Lekah Tov

Meyer Waxman, op. cit., vol. I, pp. 139-140

(Instrucţie bună) asupra întregii cărţi Tora care datează din secolul XI şi

producţiile de acelaşi gen ale lui Shimon Karo Yalkut Shimoni, un

comentariu agadic asupra întregului Tanach.

încheierea canonului Talmudic coincide cu încheierea unei epoci

istorice şi începutul unei noi ere din istorie, Evul Mediu, moment în

care, după părăsirea teritoriului geografic propriu, majoritatea evreilor se

află în diaspora care se întinde din Nordul Africii şi Orientul Apropiat

pînă în Spania, Italia, Franţa, Germania şi apoi Polonia, Lituania şi Europa

de Est. Literatura acestei perioade este, prin urmare o literatură a disporei.

Lumii medievale îi era necunoscută noţiunea de naţiune şi prin

urmare factorul care a împărţit societatea în două mari grupări era

religia: pe de o parte era lumea creştină, o lume cosmopolită în care

limba de expresie literară era cu predominanţă latina, iar pe de altă parte

era lumea musulmană de expresie arabă. Era perioada de înflorire a

celor două mari culturi care fără îndoială şi-au lăsat amprenta asupra

lumii evreieşti.

Lumea evreiască, aflată într-o permanentă interacţiune cu

diversitatea culturilor cu care vine în contact de-a lungul istoriei sale, a

dat naştere unei literaturi diversificate nu numai din punct de vedere al

limbii de expresie ci şi ca formă şi substanţă. Clivajul care se manifestă

la nivel mondial între cele două lümi, lumea creştină şi lumea

musulmană, influenţează în mod indiscutabil literatura evreiscă

medievală. Dacă evreii din lumea musulmană se bucurau de o libertate

deplină, bunăstare, fapt ce a încurajat înflorirea culturii iudaice, prin

apariţia unor lucrări de mare valoare în domeniul haîachalei, exegezei

biblice, filozofiei şi unor domenii seculare, în lumea creştină, lipsa

libertăţii, ameninţările permanente se fac simţite în producţiile literare,

care rămîn ancorate în tematica trecutului şi anume, halacha, studiul

Talmudului, interpretarea şi aplicarea legii, lucrări etice şi poezie

liturgică 28. Insă, comunicarea permanentă dintre marii gaonim,

exponenţi ai literaturii iudaice din cele două lumi, fie că erau exegezi

biblici, interpreţi talmudici, gramaticieni sau filozofi a contribuit la

păstrarea unităţii culturii şi tradiţiei iudaice.

28 Robert M. Seltzer, The Jewish People, în M. Chernick, ed., op.cit, pp. 128-129

65

2. Studii asupra limbii şi exegeză biblică în Orient

Evul mediu literar evreiesc timpuriu se exprimă în două direcţii

majore şi anume, pe de o parte avem preocupări centrate în jurul

Tanach-ului şi a limbii acestuia concretizate în lucrări de exegeză biblică,

gramatică ebraică şi lexicografie şi cultivarea limbii poetice, domeniu în

care au excelat în special creatorii ebraici din lumea musulmană. Pe de

altă parte există preocupări în domeniul halacha în care erudiţia euro-

peană ebraică egalează, dacă nu o şi depăşeşte pe cea din zona musul -

mană. Diversificarea tematică în preocupările evreilor devine posibilă nu

numai datorită unei tradiţii literare imense realizate în secolele preceden-

te ci şi faptului că studiul tradiţional îşi schimbă conotaţia, o lărgeşte,

noţiunea de studiu nu se limitează doar la textele tradiţionale ci acoperă

şi domenii seculare, laice. Talmudistul în noua percepţie, este pe lîngă

un cunoscător incontestabil al tradiţiei şi un om de ştiinţă, cunoscător al

limbilor marilor culturi, arabă, greacă, latină.

Creatorii evrei din lumea musulmană adoptă limba arabă pentru

scrierile cu caracter religios şi ştiinţific preferind însă limba ebraică

pentru poezie şi literatură liturgică.

De la redactarea cărţii Mishna, limba ebraică a încetat să mai fie o

limbă de expresie literară, după ce cu mai bine de un secol înainte

încetase să mai fie un mijloc de comunicare zilnică, fiind treptat înlocuită

cu un amestec de ebraică şi aramaică. Ambele Talmud-uri, la fel şi

primele colecţii de Midrashim sunt scrise în aceste dialecte.30 Incepînd

însă cu colecţiile Tanhuma (sec. IV d.H), mare parte din acestea sunt

redactate în limba ebraică şi tot aici găsim încercări de traducere a unor

proverbe din aramaică în ebraică.

Intenţiile de reînviere a unei limbi ieşite din uzul zilnic cu secole

înainte, sunt concretizate prin studii dedicate textului biblic pentru

standardizarea acestuia, studii dedicate structurii gramaticale a limbii, a

lexicului, prin editarea unor dicţionare.

Primii care au încercat standardizarea textului biblic, activitate

motivată de dorinţa de a păstra autenticitatea textului scris, au fost

soferim-n, dar cei care au efectuat împărţirea textului în versete, au

Martin A. Cohen, Judaism in Southern Europe, în M. Chernick, ed., op. cit., p.

166 Meyer Waxman, op.cit., vol.1, p. 158

66

reglementat procedeul de citire al cuvintelor şi în acest scop au pus la

punct sistemul vocalic, al accentelor, al semnelor de punctuaţie care să

despartă versetele, au fost masoraim (masoreţii). Aparţinători şcolii

cunoscută de tradiţie ca mişcarea Masora (tradiţie), aceştia au fost

ultimii învăţaţi care apar în cultura iudaică sub nume colectiv, după ei

întreaga literatură devine individualizată prin producţii ce poartă şi

numele autorului. Activitatea masoretică se desfăşoară pe parcursul a

mai multe secole, istoria culturii considerînd-o încheiată în secolul X.

Munca începută de masoraim a fost continuată prin lucrări de

mare valoare create cu precădere în lumea musulmană. Astfel, prima

încercare de a reglementa gramatica limbii ebraice este Sefer Yetsira

(Cartea creaţiei), o carte anonimă atribuită unui palestinian ce a trăit pe

la mijlocul secolului al VII-lea. Cartea este una dintre primele cărţi de

kabala ce se ocupă în special cu conotaţia mistică a literelor alfabetului

ebraic, dar rămîne importantă în domeniul gramaticii deoarece ea

clasifică literele alfabetului în funcţie de părţile de vorbire în care sunt

cuprinse, clasificare care a fost adoptată de multe generaţii de lingvişti şi

gramaticieni care au urmat.32

Primul dicţionar ebraic apare la începutul secolului X cu titlul

Agron (Lexicon) fiind întocmit de Saadia Gaon, una din cele mai

proeminente figuri a culturii evreieşti din lumea arabă. Conceput în două

părţi, prima care ordonează cuvintele după litera iniţială iar a doua, după

silaba finală, dicţionarul era menit încurajării creaţiilor poetice din acea

vreme. Personalitate enciclopedică, Saadia este şi autorul primei cărţi de

gramatică ebraică Sefer ha-Lashon (Cartea limbii) scrisă însă în arabă şi

a unei cărţi de exegeză biblică, Saadia fiind fondatorul acestui gen

literar, intitulată Tafsir (Comentariu) pe care o anexează la traducerea în

arabă a Bibliei realizată de el însuşi, precum şi a unor importante tratate

de filozofie de influenţă aristoteliană şi neoplatoniană.

Studiile în domeniul gramaticii şi lexicografîei limbii ebraice au

dus de fapt, la naşterea acestui gen care diferă radical de genurile de

interpretare biblică din perioada anterioară, perioada exegezei midrash.

Noua metodă de interpretare se bazează pe înţelegerea completă a limbii

şi este cunoscută sub numele pshat. Prin acesta metodă se urmăreşte

pătrunderea înţelesului deplin al cuvintelor şi redarea într-o manieră cît

31 Ibidem, p. 164 32 Ibidem, p. 166

se poate de raţională şi lucidă a conţinutului şi contextului în care apar,

cu scopul declarat de a extrage din textul biblic toate învăţăturile

religioase şi morale pe care acesta le conţine.

Modelul de studiu iniţiat de Saadia a cunoscut o răspîndire iară

egal nu numai în şcolile palestiniene ci şi în întreaga zonă şi mai departe,

în nordul Africii la Kairouan (azi în Tunisia) unde Isac Israeli, medic şi

filozof contemporan cu Saadia a produs numeroase studii de exegeză

biblică asupra cărţii BeReshit (Geneza), apoi în Spania musulmană care

este strălucit reprezentată de o galerie de exegeţi biblici, printre care

Solomon Ibn Gabirol (sec. XI), poet de o rară sensibilitate, autor al

cîtorva studii asupra Torei.

2.1 Halacha în Orient

în tot acest răstimp, începînd cu cea de-a doua jumătate a secolului

VIII centrul de greutate în domeniul studiului precum şi al haiacha-iei a

fost plasat în instituţiile iudaismului babilonian reprezentate de yeshivot-

urile (şcolile) de la Sura şi Pumbedita, a celor de la Sepphons şi mai

tîrziu Tiberias şi Ierusalim. Conducătorii acestora, care şi-au atribuit

impunătorul denominativ de gaonim (genii), termen răspîndit în întreaga

lume evreiască ce denumeşte autorităţile recunoscute pentru cunoştinţele

lor în domeniul iudaismului, au direcţionat studiile în domeniul halacha-

lei şi prin aceasta, au încercat să-şi asigure şi hegemonia administrativ-

politică asupra evreimii din lumea islamică. Căile de obţinere a acestui

statut de coordonatori ai vieţii spirituale iudaice a întregii evreimi

islamice s-a realizat tot prin mijloace literare, erudite :

a. Literatura de she 'elot u-tshuvot (responsa) a fost alcătuită după

modelul din dreptul roman şi cel islamic. Tshuva este răspunsul dat la o

she 'ela, întrebare referitoare la o problemă juridică. Aceste întrebări

erau adresate numai personalităţilor, autorităţilor în domeniul halacha-

lei şi numai ei aveau împuternicirea de a da răspunsurile şi soluţiile

cerute. începînd cu secolul VIII un mare număr de asemenea răspunsuri

au fost redactate de către gaonim-ii babilonieni şi răspîndite în întreaga

zonă, în Africa de Nord şi în cele din urmă în Spania în special prin

intermediul negustorilor. O dată ce răspunsul ajungea în comunitatea

33 Mark R. Cohen, Judaism in the Middle East and North Africa to 1492, în Robert M. Seltzer, ed. ,op.crt., pp.139-141

care a adresat întrebarea, acesta era citit la serviciul din sinagogă, act ce

întărea autoritatea spirituală dar şi politică a gaonim-ilor.

b. Takanot (norme legislative) sau legi noi elaborate de gaonim-i

pentru a adapta legile talmudice la noi situaţii. Pentru a -şi lărgi şi

intensifica autoritatea, gaonim-ii au redactat şi comentarii asupra

Talmudului şi scrierilor agadice cea mai importanta fiind Iggeret

(Epistolă) care oferă şi multe detalii privind organizarea şi funcţionarea

instituţiilor gaonim-ilor.

c. Tot gaonim-ii au fost autorii primelor coduri ale legii iudaice,

răspîndirea lor însemnînd întărirea autorităţii lor în domeniul practicii.

Primul, Haîachot psukot (Cele mai importante haîachot) (757-761) scris

de Yehudai Gaon, este o formă prescurtată a Talmudului care cuprinde

legile referitoare la sărbători, legile negoţului, legile familiei, sinagoga şi

legile legate de ritual, eliminînd complet legile care nu mai erau în uz

(sacrificiile) precum şi elementele de agada. Al doilea cod, Haîachot

g'dolol (Halachot-urile mari) a lui Shimon de Basra (825) este mult mai

cuprinzător decît primul cuprinzînd şi normele şi procedurile juridice

legate de moştenire, răscumpărarea proprietăţilor, vînzare-cumpărare etc.

d. Pentru întărirea rolului lor de conducători spirituali, gaonim-ii

elaborează primele cărţi de rugăcine scrise, care erau în fond coduri ale

procedurilor şi ceremoniilor liturgice. Prima astfel de carte a fost întocmită

în secolul IX de către gaonul Amram la cererea comunităţii din Spania.

De fapt şi Saadia Gaon a elaborat o carte de rugăciune care are anexată o

parte cu explicaţii în arabă.

La începutul secolului al XI-lea, centrele gaonim-ilor şi-au cîştigat

recunoaşterea întregii lumi evreieşti, devenind conducătorii spirituali şi

politici recunoscuţi ca atare de toţi evreii din lumea islamică. Yeshivoî-

urile se bucură de un prestigiu deosebit, tineri din toate părţile vin aici să

se formeze şi să-şi desăvîrşească studiile ca la rîndul lor să devină

propagatori ai direcţiilor de studiu deschise aici.

2.2. Studii de limbă şi exegeză biblică în Europa

în Europa creştină a evului mediu, literatura ebraică urmează în

general, liniile deschise în lumea islamică cu deosebirea că literatura de

halacha cîştigă întîietate în detrimentul exegezei biblice, a scrierilor

lexicografice sau filozofice.

Deşi literatura de halacha este predominantă în Europa, în Franţa

secolului X apar primele şcoli de comentatori biblici la Troyes, după

69

modelul celor din Palestina, a lui Saadia. între cele două însă, există

mari deosebiri ce se datorează în principal statutului diferit al evreilor

din cele două lumi care are consecinţe decisive în creaţiile literare ale

acestora.

Exegeza biblică din Franţa combină două metode, şi anume

derash care a stat la baza scrierilor midrash, de extragere a noi înţelesuri

din textul biblic pornind de la versete şi metoda pshat, de explicare a

textului biblic pornind de la înţelegerea funcţionării limbii, a înţelegerii

depline a sensurilor cuvintelor şi a contextului în care apar. Această

manieră de combinare a celor două metode de studiu este specifică

şcolilor din Franţa şi va fi preluată apoi de cele din Germania.

Reprezentantul cel mai de seamă al acestei şcoli, cel care a avut o

contribuţie esenţială în dezvoltarea exegezei biblice în particular şi a

iudaismului în general, a fost Shlomo Ben Itzhac, cunoscut prin acronimul

Rashi (Rabi Shlomo Ben Itzhac). El este autorul unui comentariu asupra

întregului Tanach, cu excepţia cărţii Divrei ha-Yamim (Cronicile),

comentariu în care combină cele două metode drash şi pshat. Acest

comentariu, în special cel privind Tora, a devenit model de exegeză

biblică şi manualul de studiu pentru elevii din şcolile ebraice, şi va fi, la

trei secole după crearea lui, prima carte tipărită în ebraică la Reggio,

Italia în 1475. De asemenea, Rashi este autorul a peste 350 de responsa

la întrebări privind legea evreiescă, adresate lui de către rabini din toată

lumea şi a unui important comentariu asupra Talmud-\x\\x\ realizat cu

scopul de a clarifica textul uneori neclar al acestuia, datorat de multe ori

greşelilor copiştilor sau a limbii aramaice în care a fost scris. Comentariile

lui, explicaţiile, adnotările sunt şi astăzi socotite de o deosebită valoare,

prin urmare acestea au fost ulterior incorporate în toate ediţiile tipărite

ale Talmud-ului.

Gramatician, comentator biblic, poet, filozof, astronom, Avraham

Ibn Ezra este cel mai de seamă reprezentant al exegezei biblice secolului

XII din Sudul Franţei. Spaniol de origine, Ezra călătoreşte în Italia,

Germania, Anglia pentru a întîlni personalităţile iudaismului din epocii,

după care se stabileşte în Provenţa, apoi la Narbonne şi în cele dinurmă

la Rhodez pentru a-şi elabora comentariile asupra Torei. Personalitate

enciclopedică, ca mulţi dintre predecesorii săi, Avraham Ibn Ezra a lăsat

un mare număr de scrieri (se spune că ar fi scris 108 cărţi34) care acoperă

34 Meyer Waxman, op.cit., voll, p. 197

numeroase domenii ale cunoaşterii, dar cele mai importante rămîn

comentariile lui asupra Torei , cărţii Isaia, Nevi'im (Profeţii minori),

Tehilim (Psalmi), Daniel, şi Hamesh ha-Megiîot (Cele cinci manuscrise)

scrise în ebraică în care se poate recunoaşte amprenta şcolii de exegeză

biblică spaniolă unde s-a format. în introducerea sa la comentariul asupra

Torei, el respinge foarte argumentat, metodele de studiu ale predecesorilor

săi, care în multe cazuri au dus la alienarea textului sau la discuţii sterile,

irelevante şi se declară adept al metodei pshaî - pure care porneşte de la

explicarea fiecărui cuvînt, a derivaţiilor acestora, a structurii gramaticale

ca apoi, bazat pe aceste explicaţii, să emită interpretări ale versetelor,

fără nici o referire la comentariile midrashice legate de acele versete. Cu

toate că este considerat un raţionalist, comentariile lui Avraham Ibn Ezra

sunt pătrunse de misticismul său, de convingerea că viaţa omului stă sub

semnul astrologiei. Acest fapt face ca opera lui să fie destinată elitei,

intelectualităţii aristocratice, celor cu o pregătire solidă în scrierile

rabinice, spre deosebire de cea a lui Rashi care este destinată iniţierii,

pregătirii şi în cele din urmă difuzării acestei literaturi în păturile largi,

mai puţin educate.

Poezia medievală ebraică se dezvoltă în două direcţii, poezie

religioasă, sacră care predomină fiind de inspiraţie biblică şi scrierile

sacre, iar pe de altă parte poezia laică de influenţă arabă.

Poezia religioasă a mileniului care leagă încheierea canonului

biblic de apariţia poeziei medievale, este reprezentată în special de

poezia liturgică şi poezia agadică. Primele rugăciuni ale evreilor le

găsim în Tanach, care conţine peste 80 de exemple de acest fel, fără a li

se preciza scopul sau finalitatea. De-abia în timpul celui de-al Doilea

Templu liturgia primeşte formă definită şi este introdusă în serviciul

divin de trei ori pe zi. Rugăciunea Shema care conţine versete din

Devarim (Deuteronom VI, 4-10, XI, 13-22) şi BaMidbar (Numere XV,

37-41) este socotită rugăciunea prin excelenţă deoarece ea exprimă

ideea unicităţii lui Dumnezeu, idee care stă la baza religiei iudaice. Ea

constituie partea principală a liturgiei la care se mai adaugă cîteva

binecuvîntări şi citirea celor Zece Porunci. Spre sfîrşitul perioadei celui

de-al Doilea Templu există deja rugăciuni speciale pentru diferite

sărbători, mai ales de Yom Kipur şi zilele de post precum şi alte

rugăciuni pentru iertarea păcatelor.

Distrugerea Templului individualizează expresia sentimentului

religios, transformînd un ritual teatral colectiv al sacrificiilor într -un

71

ritual personal în care rugăciunea are un loc central. Rugăciunea este

expresia frămîntărilor personale legate de forţa divină, dar o dată cu

pierderea centrului religios ea primeşte o conotaţie naţională care leagă

speranţa reclădirii simbolului iudaismului şi recîştigarea teritoriului

naţional de voinţa divină. Este perioada redactării rugăciunii Amida sau

Shmone Esre (Optsprezece, după numărul rugăciunilor pe care le

cuprinde) de Academia din Yavne care este introdusă în serviciul divin

alături de Shema. Este prima rugăciune în care sentimentul şi dorinţele

de ordin naţional devin prioritare în faţa nevoilor individuale, personale.

In perioada talmudică alte noi rugăciuni şi imnuri au fost adăugate

serviciului divin colectiv sau individual. Cea mai importantă rugăciune a

acestei perioade este Alenu, rugăciune ce reîntăreşte credinţa în unicitatea

lui Dumnezeu şi speranţa într-o lume perfectibilă sub împărăţia Divină.

Perioada care urmează completează serviciul divin cu alte

rugăciuni, imnuri, binecuvîntări cu scop predeterminat, legate în special

de sărbători sau evenimente.

Elementul agadic al Tanach-ului a fost şi el o sursă de inspiraţie şi

model de poezie liturgică, fie că era vorba despre evenimente istorice,

greutăţile şi momentele de încercare din viaţa evreilor sau la un viitor

glorios. La început, pasaje versificate din agada au fost incluse în

liturgie, iar începînd cu perioada gaonică ele au servit ca model pentru

producţiile liturgice ale perioadei.

Primele poezii religioase de inspiraţie agadică poartă amprenta

acestora în sensul că păstrează versificaţia, versurile sunt aşezate în

ordine alfabetică cum sunt de pildă imnurile EÎAdon (Domnului) inclus

în serviciul de Shabat sau Baruch (Celui binecuvîntat) rugăciune de

dimineaţă.

Principala creaţie poetică ebraică religioasă medievală rămîne

însă. piyyul (poemul) care ia naştere ca urmare a încercărilor de reînviere

a limbii ebraice din acesta perioadă. Primii paytanim (poeţi liturgici)

apar la începutul secolului VII în Palestina, iar modelul creaţiilor lor este

urmat de paytanim-n din Europa de Vest, Italia, Franţa şi Germania.

Poemele acestui spaţiu se caracterizează prin simplitate, concizie şi sunt

străbătute de un intens sentiment naţional, ceea ce lipseşte creaţiilor de

acelaşi tip elaborate în spaţiul spaniolo-babilonian, care sunt mult mai

rafinate, mult mai elaborate din punct de vedere al stilului şi mult mai

personale.

Două elemente tematice combină poemele liturgice şi anume, un

profund sentiment religios gata să se reverse în imnuri de laudă adresate

divinităţii, care este însă înăbuşit de spiritul de suferinţă şi durere pe care

întreaga naţiune îl încearcă. Din acest punct de vedere, poemele liturgice

pot fi grupate în două categorii, piyyuîim, adică imnuri de laudă adresate

divinităţii şi selihot, rugăciuni de penitenţă, care alături de kinot (elegii)

dedicate zilelor de doliu pentru distrugerea Templului sunt destinate

zilelor triste.

2.3. Halacha şi exegeză talmudică în Europa

Primele încercări de exegeză tamudică apar între evreii din ţările

islamice la aproape 150 de ani de la încheierea Talmudului şi ating

apogeul prin comentariile lui Saadia Gaon amintite înainte. Influenţa

gaonim-ilor din centrele babiloniene este transmisă înspre Europa, mai

precis în Italia, începînd cu secolele VIII şi IX, prin intermediul centrelor

palestiene, datorită pelegrinilor italieni care călătoreau în permanenţă la

Ierusalim. Din Italia, aceasta se răspîndeşte înspre restul Europei, astfel

că la începutul secolului al XI-lea există deja centre de studiu talmudic

în Spania, Italia, Franţa, Germania iar mai tîrziu în Centrul European,

Cehia, Polonia, Austria. în toate aceste centre Talmudul Palestinian a

fost cartea centrală de studiu, dar de o deosebită atenţie se bucura şi

varianta babiloniană.

Cel mai important comentator talmudic al şcolii spaniole de

exegeză talmudică a fost Moses Maimonides, cunoscut prin acronimul

Rambam (Rabi Moshe Ben Maimon) autor al Moreh Nevukhim (Ghid

pentru cei rătăciţi), cea mai importantă scriere filosofică iudaică.

Comentariile sale asupra cărţii Mishna le-a scris în arabă pentru un

public eterogen. Acestea sunt: Hakdama le-Seder Zeraim (Introducere la

cartea Zeraim) în care explică natura legii orale şi dezbate probleme

legate de autoritatea rabinică în iudaism; Shemona Perakim (Opt

capitole) o introducere la tractatul Avot, în care îşi expune principiile

sale de filosofie etică; Hakdama Îe-Perek Helek (Introducere la tractatul

Sanhedrin) care este o lucrare de esenţă agadică în care dezbate probleme

legate de eshatologie, învierea celor morţi, şi credinţă.

Maimonides a lăsat şi o importantă literatură de responsa, după

modelul gaonim-iloT babilonieni dintre care cele mai importante sunt:

îggeret ha-Shemad (Epistolă despre conversiunea forţată) şi Ma 'amar

n

Kidush ha-Shem (Articol privind martirajul), ambele scrise la cererea

evreilor din Maroc, supuşi persecuţiei şi convertirii forţate la islamism,

cerîndu-le să-şi păstreze evreitatea; Iggeret Teman (Epistolă către

Yemen), în care face o dizertaţie privind ideea mesianică, cu referire

specială la situaţia dificilă a evreilor din Yemen confruntaţi cu apariţia

unor pretinşi Mesia; Ma'amar Tehiyat ha-Metim (Articol despre

înviere), un articol de autoapărare împotriva acuzaţiilor care i s-au adus

în legătură o pretinsă negare a doctrinei învierii celor morţi.

Cea mai importantă carte a lui Maimonides în domeniul exegezei

talmudice rămîne Mishne Tora sau Ha-Yad ha-Hazaka (Mîna cea

puternică) care cuprinde legile practice care incumbă asupra fiecărui

evreu Acesta este primul cod complet al legii iudaice, o esenţă a

halacha-lei talmudice aranjată conform unui sistem de clasificare clar şi

logic. în introducerea acesteia, Sefer ha-Mitsvot (Cartea poruncilor),

care conţine enumerarea celor 613 porunci în jurul cărora este

structurată cartea şi o disertaţie pe tema esenţei şi importanţei respectării

poruncilor în iudaism, el defineşte rostul acestei cărţi: "Am scris acest

tratat în care am dat soluţia la toate problemele privind ceea ce este

mutar (permis), asur (interzis), tahor (curat), tame (impur) şi toate

celelate legi, în aşa fel încît întreaga Lege Orală să fie aranjată în mod

clar, pentru oricine, fără întrebări şi răspunsuri, tară deosebiri de opinie.

Pe scurt, scopul acestei cărţi este de a înlocui orice altă carte cînd este

vorba de practica iudaică. In ea este adunată întreaga Lege Orală

împreună cu instituţiile, obiceiurile, hotărîrile luate încă din vremea lui

Moise, străbunul nostru, pînă la închiderea Talmudului şi include şi

comentariile interpreţilor de mai tîrziu. De aceea am intitulat-o Mishne

Tora (A doua Tora), deoarece fiecare trebuie să citească întîi legea

scrisă, adică Tora şi de-abîa apoi această carte, după care va cunoaşte

Legea Orală şi nu va avea nevoie de nici o altă carte"35

Şcolile de exegeză talmudică din spaţiul franco-german introduc o

noţiune nouă în literatura genului şi anume termenul cuntres cu pluralul

cuntresim, cuvînt preluat din latinescul commeniarius (caiete, note,

comentarii). Aceste caiete cuprindeau însemnările studenţilor din

yeshivot-uvilQ locale pe care aceştia le făceau la întîlnirile cu dascălii lor,

cu marii rabini ai locului, adnotări şi observaţii proprii, sau observaţii ale

35 cf. Moses Maimonides, The Code of Maimonides, vol. I, Introduction of the author, New Haven, 1949

n-

colegilor lor. In fiecare centru se întocmea un număr mare de kuntresim

care stăteau ca dovadă a studiului ce se derula acolo iar la sfîrşit, ele erau

introduse în marele kuntres al întregii yeshiva. Cu timpul, noţiunea de

kunires nu a mai însemnat în mod exclusiv caiete cu note, adnotări şi

comentarii aparţinînd elevilor din yeshivot-wi ci această noţiune consacră

un tip de exegeză talmudică care se perpetuează pînă în secolul XX.

în Franţa, exegeza talmudică este strălucit reprezentată de Rashi,

amintit înainte, ai cărui studenţi la moartea acestuia au întocmit un

kuntres care cuprinde toate însemnările lor luate în decursul discuţiilor

cu marele lor dascăl. Acest kuntres a stat la baza dezvoltărilor ulterioare

pe baza textului talmudic realizate de studenţii lui Rashi. Noul gen literar

care ia astfel naştere este cunoscut sub numele de tosafoî (adnotări) şi va

fi timp de mai bine de 150 de ani, pînă la mijlocul secolului al XÏV-lea,

principala producţie literară a şcolilor din Franţa şi Germania.

Termenul îosafot este preluat din vechiul Tosefta care erau comple-

tările la cartea Mishna şi defineşte caracteristica principală a acestor

adnotări: ele sunt menite a lărgi şi completa discuţiile cuprinse în

G 'mara cu scopul de a le clarifica şi explica. Metoda cea mai des folosită

pentru aceste comentarii este numită pilpul (piperat), dar conotatia lui în

acest context este similară cu scolasticismul occidental medieval.

Secolul XII constituie linia de demarcaţie care desparte perioda

evului mediu timpuriu, de cea de-a doua sa periodă. Deosebirile literare

dintre cele două perioade sunt nu atît cantitative cît calitative. Dacă

prima perioadă, socotită "perioda de aur"36 este deschizătoare de noi

genuri, producţia literară este imensă, perioada a doua este mult

inferioară, în general liniile deschise în prima perioadă sunt continuate,

însă fără strălucire, fără personalităţi exponenţiale lucru datorat în mare

parte mutării centrelor de activitate literară înspre Europa.

Cele mai importane realizări literare se fac în domeniul literaturii

rabinice axată pe studiul Talmudului şi redactării codurilor care devine

preocuparea principală a evreimii europene timp de mai bine de cinci

secole şi jumătate. Ca urmare studiile rabinice se dezvoltă, se ramifică

iar numărul de cărţi care apar este tot mai mare.

Cel mai important comentator al secolului XIII a fost Moshe Ben

Nahman, Nahmanides, iniţiatorul metodei de studiu cunoscută sub

numele de hidushim. Această metodă constă în discuţii şi remarci pe

36 Meyer Waxman, op.cit, voi. II, p. 1

baza unor pasaje talmudice care, motivate de nemulţumirea faţă de

interpretările anterioare, au scopul de a analiza sensurile profunde ale

textului şi a oferi noi şi ingenioase interpretări. Acest gen de analiză va

cunoaşte o dezvoltare extraordinară, fiind folosită în scrierile rabinice

pînă în secolul XX. Nahmanides este autorul unor scrieri hidushim asupra

cărţilor din Mishna, a unei cărţi de halacha Miîhamot Adonai (Războaiele

Domnului) în care el foloseşte metoda de studiu pipui

Cea mai intensă activitate din acesta perioadă se manifestă în

încercările de a codifica imensul material talmudic, de a-1 transforma

într-un cod succint care să cuprindă întreaga practică iudaică, după

modelul lui Rambam.

3. Literatura de cabala

Literatura de cabala cunoaşte şi ea două perioade principale:

perioada clasică şi postclasică, linia de demarcare a celor două perioade

fiind apariţia cărţii Zohar.

Pricipalele producţii literare a primei perioade, care se întinde de

la sfîşitul secolului al XII-lea pînă la începutul secolului al XIV-lea,

sunt: Masekhet Aziîuth (Tractat despre emanaţie) scrisă de Jacob Nazir,

care tratează pentru prima oară noţiunile de emanaţie, creaţie, formare şi

acţiune şi interdependenţa dintre ele. Sefer ha-Bahir (Cartea luminii),

atribuită lui Rabi Nehunia Ben ha-Kana detaliază doctrinele din cartea

lui Nazir, precum şi Sefer ha-Temunah (Cartea imaginii) a aceluiaşi

autor, un tratat asupra formelor literelor şi legătura acestora cu teoria

sferelor. O altă producţie este Keter Shem Tov (Coroana numelui Divin)

aparţine lui Avraham Abulafia din Toledo, dedicată în întregime

interpretărilor numelor atribuite lui Dumnezeu.

Zohar este principala creaţie a cabalei şi a misticismului ebraic

care a avut o influenţă deosebită asupra gîndirii ebraice a secolelor ce au

urmat. Este o lucrare pseudoepigrafică atribuită unui tana, Simon Ben

Yohai (sec. II) care ar fi scris-o împreună cu un grup de înţelepţi iniţiaţi

în secretele misticismului dar care a fost publicată de abia la sfîrşitul

secolului al XIII-lea. Cercetările ulterioare au dovedit că acesta a fost un

fals al lui Moshe Shem Tov de Leon, un cabalist din Catalonia, care a

pretins că ar fi descoperit-o într-o peşteră din Palestina.

Cele mai importante scrieri post Zohar aparţin lui Manahem

Recanti, Ta 'ame ha-Mitsvot (înţelesurile poruncilor) care oferă raţiunile

mistice care motivează respectarea preceptelor şi Perush al ha-Tora al

Derekh ha-Emet (Comentariul corect asupra Torei ).

Secolul XIV şi XV produc o serie de scrieri etice, apropiate ca

nuanţă şi tematică de cele cabaliste, care au circulat în mediile religioase

est europene, precum: Sepher ha-Yashar (Cartea celui Drept) a lui

Zerahiya ha-Yevani, Menorath ha-Maor (Lampa iluminărilor)

referitoare la aspectele practice ale eticului şi religiosului, a lui Israel Ibn

al Nakawa din Toledo, Sepher ha-Midot (Carte despre etică şi virtuţi),

anonimă, Sepher ha-Hanhaga (Carte privind comportamentul) şi Orhot

Hayim (Căile vieţii) a lui Asher Ben Yehiel, Sepher ha-Musar (Carte

despre moralitate) a lui Yoef Ibn Kaspi

4. Codurile

înccpînd cu secolul XIII pînă la începutul secolului XVII aproape

toate marile centre de studiu rabinice europene, începînd cu cele germane,

franceze, spaniole, italiene, apoi cele din Europa centrală şi de est, scot

propriile lor coduri. Printre cele mai importante şi care s-au impus în

întreaga lume evreiască au fost codurile lui Rabi Jacov Ben Asher, Josef

Caro şi Moshe Iserles.

Reprezentant al şcolii provensale de început de secol XIV, Jacov

Ben Asher şi-a intitulat codul Sefer ha-Turim sau simplu Tur (Cartea

rîndurilor) în care el a inclus toate deciziile talmudice din domeniul

practicii mai puţin cele care nu mai erau în uz. Cartea nu a circulat ca o

carte unitară ci, cele patru părţi pe care ea le cuprinde, Yore Deah

(învăţătura cea dreaptă), Hoshen ha-Mishpat (Judecata elevată), Orah

Hayim (Lumina vieţii) şi Even ha-Ezer (Piatra preţioasă), au circulat ca

şi cărţi independente. Aceluiaşi secol îi aparţin alţi doi codificatori, Josef

Abudarham din Sevilia, autor al codului care-i poartă numele şi care

cuprinde legile referitoare la serviciul din sinagogă şi Rabi Aharon Ben

Jacov Hacohen din Lunel (Franţa), autor al codului Orhot Hayim (Căile

vieţii) referitoare la obiceiurile legate de ritualul întregului an, Shabat,

sărbători, legile cashrut-uhii.

în secolul XVI a fost promulgat primul cod al legii iudaice a cărui

autoritate a fost acceptată de întreaga evreime. Această producţie a fost

opera lui Josef Caro, exponent al şcolii rabinice spaniole care după

expulzare se va stabili Ia Safed, alăturîndu-se şcolii mistice de acolo.

Codul întocmit de Caro este cunoscut sub numele Shulhan Aruch (Masa

77-

aranjată) şi este o prezentare succintă şi clară a legilor şi obiceiurilor

urmate de evreii sefarzi contemporani lui.

Mediul religios-cultural din Safed în secolul al XVI-lea 1-a

influenţat pe Caro în elaborarea codului său. Safed era în acel timp locul

care a unit un mare număr de exilaţi din Spania, renumiţi pentru

cunoştinţele lor în domeniul învăţăturilor esoterice ale /cabalei. Jacov

Berav era autoritatea halachică a locului şi a încercat reorganizarea

Sanhedrinului ca instituţie care să coordoneze viaţa spirituală şi socială a

evreilor. Insuccesul lui Berav 1-a făcut pe Caro să redacteze o lucrare

care să poată ţine locul Sanhedrinului ca autoritate centrală pentru

întreaga evreime.

în demersul său Caro a urmat exemplul lui Rambam din Mishne

Tora, cuprinzînd în codul său doar deciziile finale în cazul fiecărei

halacha, dar spre deosebire de Rambam, Caro nu mai cuprinde

halachot-urile care nu mai erau actuale. Exponent al evreimii sefarde,

codul său cuprinde legile şi practicile proprii evreilor sefaradim.

Codul lui Caro a fost completat cu legile şi practica evreilor

ashkenazim de către contemporanul său Moshe Iserles, reprezentant al

şcolii de halacha din Polonia, unde, începînd cu secolul XV, se mută

centrul de greutate al studiilor talmudice europene. Codul său Mapa

(Faţa de masă) conţine adnotări, completări la Shulhan Aruch şi prin

aceasta îl transformă în codul acceptat de întreaga evreime, ashkenazim

şi deopotrivă, sefaradim.

De asemenea, Iserles este autorul unui comentariu talmudic Torat

Hatat (Legea privind păcatul), în care pune în discuţie legile legate de

ceea ce este asur (interzis) şi heter (pedepsit).

Centrele de studii poloneze, începînd cu sec. XVI, produc cărţi de

o deosebită valoare în domeniul exegezei tamudice aparţinînd unor

personalităţi rabinice formate în aceste şcoli, care au circulat în mediile

religioase est europene pînă la Holocaust. Dintre reprezentanţii cei mai

de seamă ai acestei şcoli îi amintim pe: Rabi Jacov Polak, cel care a pus

la punct o nouă metodă de studiu a Talmudului numită hiluk (divizare şi

analiză), care este de fapt metoda pilpul dusă la extrem. Ea constă în

punerea în discuţie a unui text talmudic bazat pe o temă anume care,

după ce este divizat în părţi şi fiecare parte discutată în profunzime

pentru depistarea a noi semnificaţii, primeşte o cu totul nouă interpretare,

un nou sens, diferit de cel anterior, originar.

Solomon Luria, format la marile şcoli lituaniene şi rabin la

Posnan este autorul a numeroase comentarii, coduri şi literatură

responsa. Cea mai importantă carte a lui a fost Yam shei Shlomo (Marea

lui Shlomo) care cuprinde un comentariu şi un cod a şase tractate din

Talmud. O altă carte de comentarii asupra întregului Talmud a lui Luria

este Hachmat Shlomo (înţelepciunea lui Shlomo).

Exegeza talmudică a secolului XVII este reprezentată de Rabi Yom

Tov Lippman Heller Wallerstein, personalitate enciclopedică, cunoscător

a mai multor domenii ale ştiinţei precum şi a limbilor germană şi latină,

format la şcoala talmudică din Praga, autor al Tosafoth Yom Tov

(Adnotările lui Yom Tov), un comentariu asupra întregii cărţi Mishna.

5. Cărţile iudaice între sec. XVIII - XX. Dezvoltări ale

genurilor şi tipurilor de scrieri şi inovaţii de interpretare.

Secolele XVIII-XX se caracterizează în general prin continuitatea

patrimoniului spiritual fixat şi cristalizat în secolele anterioare iar în

particular prin cîteva inovaţii interpretative ale textului cărţilor sfinte şi

prin dezvoltarea unor noi genuri şi tipuri de scrieri. Aceste achiziţii

interpretative şi contribuţii la dezoltarea genurilor şi tipurilor de cărţi pot

fi analizate şi puse în evidenţă prin activitatea unor reprezentanţi de vîrf

ai spiritualităţi ii ebraice din această perioadă. în cele ce urmează, ne

vom opri doar asupra unor personalităţi a căror contribuţie la

dezvoltarea spiritualităţii iudaice ni se pare deosebit de relevantă.

Literatura de responsa a secolului al XVIII-lea este strălucit

reprezentată de Ezekiel Landau, rabin la Praga, a cărui culegere de

responsa în două volume, Noda bi-Jehuda (Vestitul Jehuda) numără

855 de asemenea răspunsuri aranjate sistematic după modelul din

Shulhan Aruch. Culegerea reprezintă viaţa evreiască a timpului său, în

special în ceea ce priveşte familia şi codul civil.37

Alte culegeri de she'elot utshuvot din aceeaşi perioadă aparţin lui:

Rabi Aharon Samuel Kaidonover din Fürth, intitulată Emunot Shmuel

(încrederea lui Samuel), Jacov Emden Ben Zvi, intitulată She'elot

Yaveiz (întrebările lui Yavetz) şi Rabi Meir Eisenstadt intitulată Panim

Meirot (Faţă strălucitoare).

P.Mendes-Flohr, J. Reinharz, The Jew in the Modern World, Oxford University Press, Oxford, New York, 1995, pp. 79-80

79

Cea mai strălucitoare personalitate a secolului al XVIII-lea a fost

fără îndoială Moses Mendelssohn, filozof, exeget biblic, traducător şi în

acelaşi timp pionier al emancipării. Cele mai importante contribuţii ale

lui Mendelssohn în domeniul iudaistic au fost comentariile sale în

ebraică, cunoscute sub numele de Biur (comentariu, expunere) la

traducerea în germană a Bibliei. Intenţia şi planul pe care 1-a urmat în

realizarea traducerii le-a publicat în pamfletul Aiim le-Terufa (Frunze

tămăduitoare) în 1778.

Contemporan cu Mendelssohn, Moshe Hayim Luzzato, poet

mistic şi moralist, este autorul cărţilor: Lashon limudim (Limba de

studiu), o teorie asupra retoricii şi stilului, Zohar Tinyana (Al doilea

Zohar) o carte de cabala la fel ca şi celelalte două, Pitei Hochma

(Porţile înţelepciunii) şi Hoker u-Mekubal (Filosof sau kabalist).

Israel Ben Eliezer, cunoscut prin acronimul Baal Shem Tov,

reprezentantul cel mai de seamă a hasidism-ului nu a lăsat nici o operă

scrisă, dar discipolul său Rabi Jacov Josef din Polonoye publică în 1780

o primă carte hasidică intitulată Toldot Jacov Josef (învăţăturile lui

Jacov Josef) care incorporează părţi ale învăţăturilor dascălului său.

Succesorul lui Besht, Dov Baer din Mezherich, supranumit Maggid

(Predicatorul) nu a lăsat nici el operă scrisă însă, discipolii lui au inclus

toate învăţăturile acestuia într-un volum intitulat Likutim (Selecţiuni).

La începutul secolului al XK-lea, în cadrul hasidism-vXm apare

curentul Habad care promovează un hasidism mai pur, mai nobil. în

literatură este reprezentat de iniţiatorul acestuia, Rabi Shneor Zalman

din Ladi, din nordul Rusiei, autor al cărţii Ha-Tanyia (primul cuvînt cu

care începe cartea) care este o dizertaţie privind relaţia Dumnezeu-lume.

Aceste cărţi atrag oprobiul conducătorului evreilor din Wilna, Eliahu

Gaon, care iniţiază mişcarea mitnaggedim, a celor ce se opun hasidism-

ului. Deşi era unul din cei mai de seamă învăţaţi ai timpului său, căruia i

se adresau în probleme de haîacha şi de Talmud chiar şi personalităţi ale

vremii el şi-a lăsat amprenta mai degrabă asupra discipolilor săi decît în

opere scrise. De-abia în 1772 va fi tipărită la Brod o antologie de lucrări

polemice ale mitneggedim-\\ox intitulată Zemir Aritzim ve-Havrot

Zur im3*

38 M. Wilenski, Hasidism and Mitnaggedim. A Study of the Controversy

between them in the Years 1772-1815, vol. I, Ierusalim, 1970, pp. 27-69

Curentul ilumunist Haskala este reprezentat de Itzhac Baer Levinsohn din Kremenets, Ucraina, autor al mai multor opere: o satiră la adresa hasidim-ilor, Divre Tsadikim (Spusele tsadikim-îlor), o carte de susţinere a curentului de emancipare a evreilor Teuda be-Israeî (Mărturie în Israel), o pledoarie pentru susţinerea iudaismului, a Talmudului, a studierii limbii precum şi a materiilor seculare, intitulată Bet Jehuda (Casa lui Jehuda), şi o altă carte în apărarea Talmudului şi a religiei iudaice, Zerubabel

Neo-ortodoxismul este reprezentat de Samuel David Luzzato din Padova, autor al cărţilor Bei ha-Otsar (Casa comorii) un studiu asupra sinonimiei în ebraică, Yesodei ha-Tora (Bazele Torei) un studiu despre principiile de bază în iudaism.

Literatura de polemică apărută în urma curentelor şi mişcărilor din cadrului iudaismului este reprezentată de: Eliezer Liberman, maskil, adept al reformei a cărui carte Nogah ha-Tzedek (Lumina dreptăţii) este o colecţie de responsa prin care încearcă să dovedească faptul că inovaţiile reformei sunt corecte din punct de vedere halachic şi al unui articol în apărarea reformei intitulat Or Naga (Lumină strălucitoare)39; Aharon Chorin, autor al Iggeret El-Asaf (Scrisoare lui Asaf) scris în apărarea modificărilor pe care le face în serviciul din sinagogă40.

Comentariile privind Talmudul de la Ierusalim sunt reprezentate de Moshe Margolis (a doua jumătate a sec. XVIII) din Lituania, prin Panei Moshe (Faţa Iui Moise) şi David Fraenkel, din Dresda cu Korban ha-Edah (Ofrandele comunităţii).

Cele mai importante comentarii asupra cărţii Mishna, aparţin lui Israel Lipshitz, rabin la Danzig, autor al cărţii Tiferet Israel (Gloria lui Israel) adresată în special păturii educate41.

Codurile au fost şi ele subiect de discuţii şi comentarii. Dintre cele mai importante comentarii asupra codului lui Caro amintim: Peri Megadim (Fructe dulci), scrisă de Joseph Teomim din Liov care încearcă să elucideze unele pasaje neclare, să completeze unele deficienţe şi lipsuri din Shulhan Aruch. Tot el este autorul unui tratat de lexicografie intitulat Em la-Bina (Mama înţelegerii) în care discută înţelesul unor cuvinte din ebraică, aramaică şi dialectul talmudic.

39 P.Mendes-Flohr, J.Re inharz, op.ci t . ,pp. 162-166 40 Moshe Carmilly, The Jewish Reform Movement in Transylvania and Banal:

Rabbi Aaron Chorin, în "Studia Judaica", No. V, Cluj-Napoca, 1966, pp. 31-40 41 Meyer Waxman, op.cit, vol. Ill, p. 709

Sfîrşitul secolului XVIII şi apoi secolul XIX este marcat de

apariţia unor noi coduri ale legii practice. Primul este întocmit de

Avraham Danzig din Vilnius, care este de fapt o prescurtare a codului

lui Caro şi are două părţi: Hayye Adam (Viaţa omului), privind

rugăciunile de Sabat şi sărbători şi Hochmat Adam (înţelepciunea

omului), privind legile cashrut.

O altă prescurtare a codului lui Caro este întocmit de Solomon

Ganyfried, Kitsur Shulhan Aruch (Prescurtare a Shulhcm Aruch) în care

abordează legile legate de viaţa de zi cu zi, în familie şi în societate.

Cele mai importante colecţii de responsa ale aceleiaşi perioade

aparţin lui Moshe Şofer, liderul ortodoxiei din Ungaria. Colecţia sa este

intitulată Hatam Şofer (termen format din iniţialele titlului întreg

Hidushei Tshuvot Moshe Şofer - Inovaţii în răspunsurile lui Hatam

Şofer). în multe din răspunsurile sale, duce discuţii polemice privind

hasidismui, el însuşi nefiind un wA\-hasid declarat.

In Rusia, acelaşi gen este reprezentat de colecţiile Bet ha-Levi

(Casa Leviţilor) al lui Joseph Baer Soloweitzig, unul dintre înţelepţii cei

mai de seamă a epocii. O altă colecţie importantă aparţine lui Yitzhac

Elchanan Spector din Lituania, în trei părţi, intitulată Beer Yitzhac (Fîntîna

lui Yitzhac), Nahai Yitzhac (Rîul lui Yitzhac), En Yitzhac( Izvorul lui

Yitzhac), care cuprind legile civile, religioase şi de familie.

Exegeza biblică a secolului XIX este reprezentată de Rabi Jacob

Zvi Mecklenburg din Königsberg, cu comentariile lui asupra Torei

intitulate Ha-Ketav ve-ha-Cabala (Scripturile şi tradiţia). O încercare de

explicare a Bibliei prin analiza limbii şi gramaticii ebraice este Malbin şi

aparţine lui Rabi Meir Lebush Malbim, care a ocupat diferite poziţii

rabinice de la Königsberg la Mogilev şi mai apoi, în Bucureşti. De

asemenea, el este autorul unei colecţii de responsa şi a unui tratat

privind sintaxa limbii ebraice, Âyelet ha-Shahar (Asfinţit).

Dintre cele mai importante lucrări de etică amintim: Ha-Tora ve-

ha-Phiîosophia (Tora şi filosofia) (1828) a lui Isaac Samuel Reggio,

adresată celor pentru care religia a rămas intactă, a căror loialitate faţă de

tradiţie nu a fost zdruncinată de curentele care au traversat iudaismul,

scrisă cu scopul de a demonstra că între filosofie şi religie nu există

Louis Jacobs, Hasidic Prayer, The Littman Library of Jewish Civilization,

London, 1993, pp.154-166

contradicţie.43 Markus Baer Friedenthal este autorul cărţilor: Ikre

Emunah (Dogmele credinţei) şi Yesod ha-Dat (Bazele religiei), în care

analizează conceptele de bază din iudaism din punctul de vedere al

tendinţelor umaniste ale epocii.

Cele mai importante comentarii biblice de sfîrşit de secol XIX şi

din prima jumătate a secolului XX sunt lucrările de exegeză ale unor

adepţi ai tendinţelor liberale, ca de pildă, Arnold B.Ehrlich din Germania,

care a scris o lucrare de exegeză biblică lexicografică în ebraică

intitulată Mikra ki-Peshuto (Biblia şi înţelesul ei deplin) în care aplică

metoda de analiză a textului prin prisma limbii, a regulilor de funcţionare

ale acesteia. El este şi autorul unei culegeri de comentarii editate în

Rusia de Avraham Kahana intitulată Perush Madai (Comentariu ştiinţi-

fic), o pledoarie în favoarea criticismului biblic. In aceeaşi perioadă sunt

publicate texte pe aceeaşi temă, dar care păstrează tendinţele conserva-

toare de abordare a textului biblic. Intre acestea amintim: Hikre Mikra

(Studii biblice) un studiu tradiţionalist asupra cărţii lui Iov.

Lucrările de lexicografie biblică şi talmudică ale aceleaiaşi perioade

sunt: Hekal ha-Kodesh (Templul sfînt) o lucrare impozantă atît calitativ

cît şi cantitativ. Lucrarea este un concordons biblic, un index alfabetic al

cuvintelor din Biblie. Prima lucrare de acest gen a apărut în 1437,

întocmită de Itzhac Nathan, care a cuprins doar verbele, cîteva substantive

comune şi proprii şi alte cîteva cuvinte aramaice. în 1632 apare al doilea

concordons întocmit de Buxtorfs care introduce în plus cuvintele din

aramaică. Cel mai complet însă, apare în 1840 şi este întocmit de poetul

de expresie ebraică Solomon Mandelkern în care a inclus toate cuvintele

din Biblie, ebraice şi aramaice.

Lucrările de exegeză talmudică reprezentative pentru aceeaşi

perioadă se pot şi ele grupa în funcţie de tematica lor. Astfel avem:

a. exegeză talmudică şi asupra cărţilor Midrash halacha şi agada,

dintre care amintim Dikduke Soferim (Spusele scriitorilor), o analiză a

diferitelor lecturi ale Talmudului babilonian scrisă de Raphael Nathan

Rabinowitz în 16 volume publicate între 1868-1888 şi Sifre o carte de

exegeză midrashică asupra Numerelor.

b. enciclopedii şi concordons - reprezentate de Yehiel Michael

Guttman, autor al unei enciclopedii talmudice intitulate Mafieah ha-

Talmud (Cheia Talmudului) pe care nu a reuşit să o termine oprindu-se

43 Meyer Waxman, op.cit., voi. III, p. 645

la litera bet, şi de Baruch Epstein cu a sa Torah Temima (Tora

completă), o operă mult mai modestă decît cea a lui Guttman. O lucrare

de o excepţională valoare este Oisar Lashon ha-Mishna (Mishna o

comoară a limbii ebraice) primul concordam complet al cărţii Mishna.

Ultimele lucrări pe care am dori să le menţionăm deoarece au

importanţă pentru spiritualitatea religioasă evreiscă sunt: Dorot ha-

Rishonim (Primele generaţii) a lui Itzhac Halevi, o carte de istorie a

personalităţilor tradiţiei ebraice de la perioada gaonim-iXox pînă în zilele

autorului, în cinci volume numărînd peste trei mii de pagini. Zeev Wolf

Yawetz este autorul unei lucrări în nouă volume, Toîdot Israel (Istoria

poporului Israel), o istorie evenimenţială a evreilor din vremurile biblice

pînă în secolul X.

Sionismul, naţionalismul religios este reprezentat de Zvi Hirsch

Kalischer, autor al unor lucrări intitulate Drishai Zion (întrebări pentru

Zion), Rishon Îe-Zion (Primul Zion) şi Sha'alu Shalom Yrushalaim

(Ierusalimul în căutarea păcii) iar poziţiile anti-sioniste, religioase sunt

reprezentate de Hayyim Elazar Shapira, autorul a numeroase cărţi pe

această temă.44 Avraham Itzhac Kook, fost rabin-şef al Israelului, este

autorul unor lucrări de filozofie de nuanţă religioasă, publicate în 1922

cu titlul Igrot Rayah (Scrisorile lui Rayah - Rabi Avraham Yitzhac Ha-

Cohen),

Această succintă analiză şi repertoriere a genurilor şi tipurilor de

cărţi elaborate de spiritualitatea ebraică poate degaja cîteva constatări şi

concluzii:

a. Am urmărit cu predilecţie genurile şi tipurile de cărţi cu

tematică religioasă considerînd că întreaga spiritualitate ebraică este

centrată pe reflecţia şi practica religioasă întrucît religia a reprezentat

pentru mult timp, dimensiunea identitară a poporului evreu.

b. Genurile şi tipurile esenţiale ale cărţii ebraice au fost fixate în

perioada post-tanachică iar dezvoltările şi derivaţiile ulterioare nu sunt

altceva decît achiziţii în planul exegezei biblice cu finalităţi în practica

cotidiană.

c. Pornind de la exegeza biblică ca gen esenţial al gîndirii ebraice

s-au dezvoltat două mari tipuri de studiu agregate de halacha şi agada

44 Allan L. Nadler,77*e War on Modernity of R. Hayyim Elazar Shapira of

Munkacz, in "Studia Judaica", III, Cluj-Napoca, 1994, p. 93

care, la rîndul lor, generează un alt repertoriu tipologic în studiul şi

cartea ebraică.

d. Cele două tipuri, halacha şi agada, vor dezvolta teme şi genuri

distincte în spiritualitatea iudaică, primul tip fiind o literatură de tip

normativ, axiologic, iar cel de-al doilea tip, o literatură epică, istorică cu

sugestii sapienţiale şi moralizatoare.

e. Genurile şi tipurile de cărţi din spiritualitatea iudaică se înscriu

în durata lungă astfel încît nu se constată modificări sau achiziţii

fundamentale care să articuleze cronologic istoria cărţii iudaice. Cu toate

acestea se pot detaşa particularităţi sau caracteristici ale cărţii iudaice

aferente celor două mari zone geografice în care au existat şi s -a

manifestat spiritualitatea ebraică: lumea ebraică din Orientul islamic şi

lumea ebraică din Europa creştină.

Capitolul III

CARTEA ŞI SOCIETATEA EVREIASCĂ

DIN NORDUL TRANSILVANIEI:

JUDEŢUL SATU MARE

A. Consideraţii istorice şi culturale privind evreii din

ţinuturile sătmărene. Secolele XVIII - XX.

1. Juramentum Judaeorum. Constituirea şi evoluţia

comunităţilor evreieşti sătmărene

Contextul istoric privind apariţia şi dezvoltarea comunităţii

evreieşti din oraşul Satu Mare este legat de evoluţia şi dinamica istoriei

vieţii evreieşti din comitatul Satu Mare, detectabile mai ales după 1700.

Prezenţa evreilor în Satu Mare începe să fie menţionată în primele

decenii ale secolului al XVIII-lea întrucît în evul mediu autorităţile

oraşului, conducerea breslelor şi a asociaţiilor de negustori au impus

interzicerea accesului evreilor în oraş de teama concurenţei.' Cel puţin

pînă în prezent nu există informaţii privind prezenţa evreilor în Satu

Mare înainte de secolul al XVIII-lea.2

în anul 1712, se menţionează pentru prima dată existenţa evreilor

în Satu Mare şi anume că în fosta cazarmă a oraşului s-a înfiinţat o

berărie compusă din două încăperi ce a fost arendată unui evreu care

fabrica aici bere şi ţuică. El plătea o chirie anuală de 120 florini iar dreptul

de vînzare al băuturilor era limitat la zona în care se afla amplasată

1 Stern Mör, Szatmâri zsidôk ütja. Torténeîi tamdmànyi, Satu Mare, 1931, p.5 2 cf .Maksai Ferenc, A kozépkori Zatmarmegye, Budapest, 1940. După unele

documente, precum o conscripţie din 1698, din timpul lui Leopold I, sunt

menţionate 4 familii de evrei în comitatul Satu Mare. cf. Csirâk Csaba, Szatmâri

zsidô emlékek, Satu Mare, 2001, p. 16

pălincia.3 Pe parcursul secolului al XVIII-lea au apărut o serie de inter-

dicţii privind aşezarea populaţiei evreieşti în oraşul liber regal Satu Mare.

Astfel, în statutul de oraş liber regal emis în 2 iunie 1721, s-a menţionat

faptul că „evreilor, grecilor şi sîrbilor" li s-a interzis stabilirea în oraş .

Un rol important în favorizarea stabilirii populaţiei evreieşti

emigrate din Polonia şi Moravia în comitatul Satu Mare, în satele şi

oraşele din componenţa acestuia, 1-a avut contele Alexandru Kârolyi

(1669-1743), comite suprem al Sătmarului. El era beneficiarul unor

întinse domenii, adept al unei politici economice convergente reformis-

mului habsburgic, motiv pentru care a încurajat colonizarea atît a

populaţiei şvăbeşti, cît şi a celei evreieşti. Contele Kârolyi a stimulat

aşadar, din motive economice, aşezarea evreilor în Cărei şi pe marele

domeniu pe care îl stăpînea. Populaţia evreiească s-a aşezat cu predilecţie

în zona rurală, aspect evidenţiat de faptul că între 1720-1780, majoritatea

evreilor (peste 60%) din Transilvania locuiau în mediul sătesc. în afară

de Alba Iulia unde aveau drept de rezidenţă, evreii s-au stabilit doar în sate

şi în 20 tîrguri (oraşe mici) precum Marghita, Salonta, Beiuş, Cărei, etc.5

în comitatul Satu Mare, între 1720-1722 exista un număr de 112

evrei care reprezentau 0,27 % din totalul populaţiei comitatense.6 Din

punct de vedere al ocupaţiilor în care erau angajaţi sau al meseriilor

practicate, ei erau în general arendaşi, mici comercianţi, producători de

alcool, hangii şi în foarte rare cazuri erau şi agr icultori. Contele

Alexandru Kârolyi le-a acordat începînd cu anul 1722 dreptul de

producere şi comercializare a alcoolului (educillatio, educillum) în

Cărei, Căpleni, Moftinu Mare, Urziceni, Foieni, Petreşti, etc.7 Arendarea

comercializării alcoolului şi a berii de către evrei era menţionată şi în

Stern Mör, op.cit., p.8. cf. Szirmai Antal, Szathmâri vârmegye, voll, Buda,

1809, p. 191 ; Pinkos hafCehilot Romania, Ierusalim, Yad Vashem, 1980, p.178:

se menţionează că la 1708, la Satu Mare era un evreu pe nume Bercou; în

aceeaşi lucrare se afirma ipotetic faptul că Ia 1524, erau cîţiva evrei Ia Satu

Mare (p.178). 4 Szirmay A., op.cit., p.189

M. Carmilly-Weinberger, Istoria evreilor din Transilvania, 1623-1944,

Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 1994, p. 89 6 A. Dömer, The Jews of Satu Mare County in the 18th Century, în „Studia

Judaica", V, Cluj-Napoca, 1996, p. 86, cf. şi Izvoare şi mărturii referitoare la

evreii din România, vol. II/I Bucureşti, 1990, p.39 7 M. Carmilly-Weinberger, op.cit, p. 69

oraşul Satu Mare unde un anume Jakob Herskovits practica această

arendaşie „lîngă podul de peste Someş" şi care a plătit la 1747 o taxă

anuală de peste 2000 florini.8

Unul dintre cei mai cunoscuţi arendaşi evrei din această perioadă

din comitatul Satu Mare a fost Simon Lazar (alias Lazar Josiphovics)

din Cărei care a arendat nu doar cîrciumăritul, ci s-a ocupat şi cu

negustoria, aprovizionînd domeniul contelui Kârolyi cu pînzeturi, argintă-

rie, cafea, zahăr, mirodenii, ceară, tutun. El devine jude domenial şi jude

al comunităţii evreieşti din Cărei, care număra la 1741, 66 de familii cu

300 de suflete. Judele, ajutat de rabin şi juraţii comunităţii, judecau

neînţelegerile conform legilor evreieşti. Există în tradiţia şi practica

istoriei europene, încă din evul mediu, ca în comunităţile evreieşti litigiile

dintre membrii săi să fie judecate de către ,judex judeorum" conform

principiului „actor sequitur forum rei". De exemplu, în secolul al XIII-

lea, în Polonia, regele Boleslas cel Pios stabilise în 1264 ca în cauzele

sau conflictele sau neînţelegerile iscate între evrei, judele evreilor nu va

trimite aceste cauze justiţiei ci le va judeca în interiorul comunităţii:

„Idem Judex Judeorum nullam causam ortam inter Judeos in Judicium

de ducat".9

în 1724, contele Alexandru Kârolyi a adus un rabin din Bratislava

pentru comunitatea din Cărei,10 iar în 1731, pe lîngă rabin existau un

învăţător şi un shachter. ' ' De la un deceniu la altul, numărul evreilor din

comitatul Satu Mare se află într-o creştere continuă, astfel încît, în urma

conscripţiei din 1746, cifra evreilor, înregistrată în cele patru plase ale

comitatului, ajunge la 346 de suflete. Un extras din acesta conscripţie se

prezintă astfel12:

A. Dörner, op.cit., p.87 9 H. Zaremska, Les Juifs au tribunal Cracovie, XV-ème siècle, în ... The Man of

Many Device Who Wandered Full Many Ways... Festschrift in Honor of Jânos

M. Bak", Budapest, CEU Press, 1999, p. 104-105 10 M. Carmilly-Weinberger, op.cit., pp. 69-72 1 ' A. Dörner, op.cit., p,87 12 Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Cluj, Fond Comitatul Satu Mare,

Fasc. 24/91 din 1747, fila 1-2*

Imposita Judaeorum in Comitatu Szatmariense repertorium

et tnclusis Uxoribus, Filius, Filiabus, Familiaribus

Conscriptorum Capitatim per Annos... 1746 In Processu

Nyiriensi

Nomina Locorum et

Judaeorum

Numerus Personarum

Opp. N. Kärolyi

Abraham Izsâk 6 Moises Natan 4

Salamon Lebl 3 Salamon Herschi 3

Samuel Ruben 3

Israel Avram 2

Natan Aron 3

Lazar Kaim 3

Moyses Hershi 5 Samuel Parvus 3

Benedictus Natan 5

Lazar Nagy 4

Avramus Leb! 5

Simeon Szabo 2

Lazarus Kiss 3

Jakob Ezekiel 2

Alexandrus Pap 2

Joel Hirsh 3

Joanus Lazar 3

Isak Hershi 4

Avramus Ruben 5

Moises Isak 1

Lebl Santus 2

Ruben - 5

Deak vidua 1

Moises Kallo 2

Jonas Davidus 3

Martinus Izak 10

m

Nomina Locorum et

Judaeorum

Numerus

Personarum

Csomaköz (Ciumeşti)

Salamon Izak

2

K. Darocz (Craidorolt)

Simeon Jakob

6

Resege (Resighea)

Majer Jakob

3

Estro (Istrău)

Jacobus Filip

2

Gencj (Ghenci)

Jacobus Simeon

3

M. Terem (Tiream) Marti Israel Wolgang Ijsak

3

3

Portlek (Portiţa)

Wolfgang Jakob 4

Dengeleg (Dindeşti) Avram Farkas Josephus Mihalovici

3

2

Endred (Andrid)

Moyses Benedek

5

Nagy Banyensis Josiphaza (Jojib)

Israel Simonovici

4

Attya (Atea)

Abraham Jakob Moyses Simonovicius Vidua Maria

3

3

2

Patahaza (Potău)

Abraham Zelikovicius

4

Udvari (Odoreu) Salamon Mihailovicius Hujos Gener Vidua Liba Judas Izraelovicius

4 3

2 2

A. Megyes (Medteşu Aurit)

David Simonovicius

3

S. l jluk (Someşeni)

Salamon Simonovici

4

Batiz (Botiz)

Georgius Israilovicius

3

Krasnaköziensis Salyi

(Saly, Ungaria)

Salamon Hershi

Salamon Isak

2 3

Krasso (Cărăşeu)

Berko Isak

2

Palfalva (Păuleşti)

Levi Hersko

4

Vetés (Vetiş)

Martinus Isakovicius

3

O altă situaţie din 1746 privind menţionarea evreilor în comitatul

Satu Mare se referă la restanţele de plată ale unor evrei din plasa Nyir13:

Rationes super Capitatione Judaeorum de Anno 1746 in

Processu Nyiriensi

Restantiones (restanţieri) Szaniszlo (Sanislău)

Aron Abraham ... 6

Inexigibiles (neexigibil)

Dupliciter conscriptus etiam in Karoly (a

fost conscris de două ori în Sanislău şi în

Cărei)

Bere (Berea)

Jonas David.... 6

Miserabilius (foarte sărac)

Reszege

(Resighea)

Maj er Jakob ... 2

Erroneus conscriptus (greşeală de

conscriere)

Lugos

Abraham Miskovicius.... 6

Combustus (a suferit un incendiu)

13 Ibidem, f. 5

în 1868 este înregistrat în tabelele de impunere fiscală

următorul număr de evrei distribuiţi în cele 4 plase ale

comitatului Satu Mare: în plasa Baia Mare 25 de evrei în 20 de

aşezări, în plasa Someş 21 de evrei în 15 aşezări, în plasa Nyir

65 de evrei în 23 de aşezări, în plasa Crasna 38 de evrei în 17 - - 14

aşezări.

O imagine detaliată a statutului evreilor prezenţi în

comitatul Satu Mare este oferită de o conscripţie din acelaşi an

1768 a evreilor din plasa Csenger din care făceau parte şi

localităţi existente azi în cadrul judeţului Satu Mare:15

14 A. Dömer, Evreii din comitatul Satu Mare în secolul al XVIII-lea. 1861-1781,

vol.II, Cluj-Napoca, EFES, 2000, p.I76 15 Arhivele Naţionale Cluj, Fond Comitatul Satu Mare, Fasc. 45/106, 1768, fila

I et sq.

onscnptio Judtieorum jn /ncfyto Comitato Szatmar Possesionibus Desinit

Numerus

Con-

scrip-

torum

Nomina

Familiarum

Levi

Lutovicus

Wolfgang Lutovicus In uno Pane et Domo CuiusPartite Levi Abraham

Zalakovicius

Joseph

Zalakovicius

In uno Pane

et Domo

CuiusParţiţe

Israel Major

Cuius

Conditionis In Regno

Hoc Ab

Anno

Habent Proles et

Donius Familiäres

Filios Filias

Servos et Servas

Religio

Servorum

ct

Servarum

Rcsidentia

Domo Domo

Provisus

Nonprovisus

In CujùS Vf I

Ad Quern

Spectante

Fundo

Uxoratus Natus

1719 1 17 annonim 1 servus valachicLis Krasso

(Cărăşeu) 1 Alexandro Gaspariano

Uxoratus Hie natus

1 22 annorum 1

Uxoratm Hie natus 1716

lOan. Krasso

(Cărâşeu) 1 Nicolaus

Darvai

Uxoratus 1 28 annorum Krasso

(Cărăşeu) 1

Uxoratus Hie 1 1 - - Krasso Josef Darvai

natus 1720

4 an. 8 an. 1

1 Vi an. 3 an. (Cărăşeu) 1

6. Lupuy

Itzakus uxoratus Hic

natus

1746

1 1 an. Krasso

(Cărăşeu) 1 Groff

Stephani

Vecsey 7. Juda

Lazar uxoratus Ab

Anno

1734 hic

residet

1 1 17 an. 15

an. Vcresmort

(Roşiori) 1 D.Alexandfo Gaspariano Spectando Fundo

S. Marko

Markovicius uxoratus Ab

Anno

1746 hic

residet

1 14 an.

Balotafalu (Aciua) 1

D.Misko

9. Leba

Davidovicius uxoratus Hic

natus

1747

Remetcmezö

(Pomi) 1 D.Spectabüis

Joanes Tolnai

10. Moyes Iacob

uxoratus Ab

Anno

1747 hic

residet

1 1 15 an. 3 an. 1 1 11 an. 2 an. 1 8 an. 1

1 servus 24 an.

uxoratus N.Karoly

(Cărei) Illmi D.B.

Asztaihazy

94

5 an. 1

!/2an.

11. Levi

Noh uxoratus Hie

natus

1740

1 7 an 1 4 an. 1 Vian.

Nagy KaroJy

(tarei) Uli Joane

Kocsis

12. Hajstja

Simeonius

Samuel

viduus Hie

natus

1711

1 11 an. Petty

(Petca) 1 Alex.

Eötvös

13. Samuel Isaak

cum Matre in

uno Pane

et Domo

viduus Ao. 1743

natus

14. Georg Öri

neouxoratus A.1750 hie natus

Apathi

(Apateu) 1 In D.D. Apathi Csehi

15. Elias

Illyes uxoratus Ab.A.

1750 1 1 6 an. 8 an. 1

1 3 an. 7 an. 1 1

infantus 2 an.

Hirip 1 Ad Dno.

Szuhanyi

95

2 mensis 16. Moyses

Martinus uxoratus Ab A.

1723 1 14 an - - Hirip 1 AdD.

Szuhanyi 17. Jeremias Beli uxoratus Ab A.

1746 1 6 an.

1 In fan s K_. Darocz

(Craidoroit) 1 Ex 111. D.G.

Karolyi

18. Relicta Lazarus Ester

vidua Hic natus 1714

1 servus

17 an. Judaicae

religionis K. Darocz (Craidorolt) 1

Ex IU. D.G.

Karolyi

19. Hersli Lôrintz

uxoratus Hic

Natus

1738

- 1 5

an. 1 servus 14 an 1 serva 30 an.

Judaicae

religiones

Judaicae

religiones

Piskolch (Pişcolt) 1

Ex. Ill.D.G. Karolyi

20, Daniel

Isak lixar^tiis Natus

A. 1740

hic

1 4 an.

1 1 an. 1 serva

16 an Judaicae

religiones Okoritô

fCuritâu) 1 D. Szuhanyi

21, Aron

Hersli ufcûAtus Ab.A.

1746 hic residet

1 1 4 an. Î3 an. 1 1 an.

Okoritô (Curitău) 1

D. Szaplontzai

22. Volfgang

Joscf uxoratus Ab A.

1748

- 1 i - 7 an. I

- Ovâr (Oar)

D. Alex.

Szilasyi

96

his

residet 1

23. Voltgang Levi

uxoratus Hic natus 1740

Ovar (Oar) 1

D. Ian Szilagyi

24. Jacob Danie! uxoratus Hic natus 1735

1 1 4 an. 8 an. 1 1 2 an. 6 an.

Vetés

(Vctiş) 1 D. Al.

Bagossi

25. Moyses

Jakobiny uxoratus Ab. A.

1753 Hic

residet

1 5 an. Vetés

(Vetiş) 1 Dnae. X. Ko

maro mia ne

26. Samuel

Josef uxoratus Hic

natus A 1730

1 l 10 an. 8

an. 1 10 an. Vetés

(Vctiş) 1 D. Alex.

Darnaj

inquilinus

27. Elias

Davidoviciiis uxoratus Natus

hic A.

1724

1 8 an. Vetés

(Vetiş) 1 D. Josef Zanathi

28. Judex

Abraham

Aron

uxoratus Ab A.

1735 1 10 an.

1 14 an. 1 servus 20 an. 1

Ambo Judaicae con fes s ion is

C seiiger 1 D. Ladisl. Kovacs

serva

97

17 «i.

29. Marcus Aron uxoratus Hie natus A. 1727

1 I 15 an. 16

an. 1 I 3 an. 7

an. - 1 1 an.

Csenger 1 D. Karoly

30. Jacobus

Aron uxoratus Hie

natus

1740

1 1 5 an.4

an. 1 2 an. Csenger 1 D. Gabrielis

Becsky

Jacobus Elias

uxoratus Ab. A. 1746 residet

1 10 an.

1 18 an. 1 6 an. 1 4 an.

Csenger 1 Dnae Sujohi

Ana

32. Josef Jonas uxoratus Hie

natus

1740

I 1 2 an. 7

an.

1 servus 40 an.

Graeci

Ritus Csenger 1 D. Fogarasi

33. Jacob Ncftolovicius

uxoratus Hie natus 1720

1 1 21 an. 15

an. 1 18an. 1 servus 20 an. 1

Judaeoriirti

Graeci

Csenger 1 II. D. Gregor.

Betlchem

1 13 an. 1 8 an.

sentä 40 aa

Ritus

34. Elias Bencdek

uxoratus A. An

1744 1 1 an

1 serva

San.

Judcacica Cscnger 1 D. Georg

Csakiane

35. Mihael Levi ux ora tu s Ab. A. 1750

1 1 8an. 4

an. - Cscnger 1 D.

Szentsoglai 36. Franciscus

Hebraeus uxoratus Hie

natus

1736

1 17 an. 1 10 an. 1 5 an. 1 an.

1 servus

46 an. 1

25 an.

Gracci

Ritus Judaeus

Cscnger 1 D. Szuhanyi

37. Abraham

Lazar uxoratus Hie

natus A. 1735

1 1 infans 6

an. 1 2 an 1 servus 40 an.

Judaeus Csengcr 1 D. Szuhanyi

38. Pinkas Kelemen

uxoratus Hie

natus

1747

1 1 an Csenger 1 D. Georg Bethlen

39. Salamon

Lejbli uxoratus Ab. A.

1730 - - Cscnger 1 Georg Vaczi

apud

99

Residet

40. Joseph

Moyses uxoratus Ab. A.

1730 hie residet

Csenger 1 111. D. Georg

Belteki

41. Salamon

Farkas uxoratus A.

1750

hie

natus

1 1 4 an. 6

an. Csenger 1 D. Janos

Teleki

42. Abraham

Jacob caclcbus Hie

natus 1754

43. Josef Aron uxoratus A.Hic

natus 1738

1 1 l/z an 7 an.

Saly D. Jacob

Domahidi

44. Josef Natan uxoratus Hie natus A. 1730

l 1 6 an. 16 an. 1 1 4 an.9 an. - 1 2 an.

Tyukod D. Alex.

Nagy

45. Mord. Israel uxoratus Hie natus 1720

1 1 1 3 an. 8 an. 1 6 an. 1

1 servus 20 an.

Judaeus Z'satlany (Satirists!)

Dna. Bagossiaße

100

13 1

4

4 a

n.

46

50

Sum

ma

O succintă interpretare a situaţiei evreilor din 1768 din comitatul

Satu Mare pune în evidenţă următoarele elemente ce pot defini caracteris-

ticile comunităţilor evreieşti din această parte a ţării. Starea civilă a

evreilor înregistraţi în această conscripţie este prezentată în formulări şi

expresii precum: uxoratus (căsătorit), viduus / vidua (văduv/văduvă),

caelebus (celibatar). Majoritatea evreilor înregistraţi sunt căsătoriţi, sunt

trei cazuri de văduvi (două femei şi un bărbat) şi un singur caz de celibat.

Un alt element sau descriptor din această conscripţie evidenţiază

gradul sau starea de indigenare a evreilor. Astfel, se pot detaşa două

situaţii sau ipostaze şi anume, prima în care evreii sunt născuţi în locali -

tăţile conscripţionate {Mc natus) şi cea de-a doua ipostază, prin care se

desemnează evreii care s-au stabilit în zona sau localitatea respectivă

(hie resitet ab Anno...). Din prima ipostază s-au putut identifica 29 de

exemple în cadrul conscripţiei din 1768, iar din cea de-a doua ipostază s-

au putut identifica 16 exemple. Prin urmare, este prevalentă ipostaza care

desemnează starea de evrei „pămînteni", fapt ce semnifică sfîrşitul unui

proces de imigrare şi începutul unui proces de indigenare, de fixare la

nivelul unei succesiuni generaţionalc a familiilor evreieşti din părţile

sătmărene.

O a treia caracteristică ce se poate degaja din analiza acestei

conscripţii este legată de vîrsta capilor de familii evreieşti din zona sătmă-

reană. Astfel, se constată că majoritatea capilor de familii aparţin segmen-

tului de vîrstă dintre 20 şi 40 de ani şi doar în 4 exemple se întîlnesc capi

de familie a căror vîrstă este cuprinsă între 45 - 60 de ani. Capii familiilor

evreieşti fac aşadar parte din categoria oamenilor tineri, aspect ce

configurează potenţialul de dezvoltare şi de evoluţie demografică şi

socială a comunităţilor evreieşti din nordul Transilvaniei.

Conscripţia din 1768 nu oferă date privind starea materială a fami-

liilor evreieşti, dar se pot deduce ierarhii din punct de vedere material

sugerate de existenţa servitorilor marcaţi în conscripţie. Din 45 de capi

de familie înregistraţi, 13 deţin servitori de religie creştină sau iudaică,

în legătura cu starea socio-culturală, se poate evidenţia prezenţa unui

judex, şi anume, Abraham Aron din Csenger, aşezat în localitate din

1735 şi care are 2 servitori, un bărbat şi o femeie, ambii de religie iudaică.

în anul 1769, printr-o adresă a Consiliului Reagal Locumteneţial,

semnată de comitele Nicolaus Palffy şi destinată celor ce se ocupau cu

conscripţia evreilor, se cere ca toate rubricile conscripţiilor să fie comple-

tate într-un mod „sincer şi legal" privind situaţia evreilor, iar declaraţiile

de conscrierc să fie precedate de depunerea Jurămîntului după legea iudaică", al cărui text este anexat formularului conscripţiei: „Praestite sermone accomodo ad edendam superomnibus conscriptionis Rubricis candidem fassionem commone facient posmodo vero ad genuine et sincere revelandas omnes suas et in ipsorum communitate existentes Judaeorum facultate per Deposiiionem Juramneti Legi Judaicae rite consentientis; cujus formula ist hie communicatur; adstingent"1 .

Textul intitulat ,Juramentum Judeorum" anexat adresei mai sus amintite, în traducere, este următorul: ,Jur, după voinţa adevărată a Dumnezeului Atotputernic şi după gîndirea adevărată a rabinilor, fără falsitate, fără înşelăciune şi fără rea credinţă, că doresc să răspund fidel şi în adevăr, pînă în cele mai mici detalii la toate rubricile, cu bună credinţă despre ce voi fi întrebat şi nu voi ascunde nimic despre orice ar fi vorba.

Dar dacă, sä mă ferească Dumnezeu, voi jura strîmb şi voi răspun-de mincinos, cu bună ştiinţă, toate blestemele pe care Moise le-a scris în cărţile noastre, să se abată asupra mea, iar dacă voi jura adevărat, toate acele blesteme să se transforme în binecuvîntări asupra mea. Amen".

Acest act al „Jurămîntului evreilor", dincolo de folosirea lui ca anexă la conscripţiile evreieşti, are deschideri juridice şi simbolice ce configurează statutul istoric al evreilor începînd cu secolul al XVIII-lea din această parte a Europei. El face apel la dreptul rabinic, dreptul religios şi trimite spre o etică eminamente religioasă instrumentată ca o garanţie de fidelizare a subdiţilor faţă de autorităţile laice. în egală măsură, acest jurămînt este un act simbolic, de intrare cu semnificaţii iniţiatice (în durata lungă) într-o lume sau o societate în care evreii vor convieţui, supravieţui, se vor asimila sau îşi vor păstra identitatea.

136 Idem, Fasc. 45/106,22 decembrie 1769, f. 11 137 Ibidem, f . 9. Textul or iginal în l imba maghiară: ,ßsküszom a Mindenhatô i s t e n v a lôsâ gos s zà ndé k a e s a R abb i nus ok v a lôs àg os g on do l a t t y ok s ze ré n t mindert hamissàg, vagy meg csalâs nélkul es hamis gondolât nèlkii l , hogy en m i n d az o k r a a c z i k k e l y e k re , m e l l y e k r e k é r de z t e t n i f o g ok , h i v e n e s i g a zâ n k ivànok fe le lni es leg k is se bbenis / : ak àr mel ly né wel neveze ndö le gyen az , semmit el nem fogok halgatni. H a pe dig/ : I s te n öri ze n: / e n ham issân e sk üszöm e s v agy e gy , v agy m às cz ikkelyre tudva hamissân felelnék , azon esetre, mide n àkok mel lyek a mi Moyses àltal i rott konyve inkben meg irva vadnak réam szâ llyanak , hagyha pedig igazân esküszöm, mind azon àtkok, àldàssâ vàltozzanak rajtam. Amen. "

103

încheierile religioase, cu referiri la Moise, întemeietorul religiei şi

normelor iudaismului, fundamentează „more judaico", integrarea şi

loializarea „federaţiilor" într-un nou context, juridico-constituţional şi

normaţi v-poli tic.

O conscripţie similară cu cea din 1768 se realizează în 1775 în

care situaţia demografică şi de habitat a evreilor din părţile sătmărene se

prezintă astfel: în plasa Crasna sunt 46 de evrei în 15 aşezări, în plasa

Baia Mare sunt 24 de evrei prezenţi în 13 aşezări, în plasa Someş sunt

24 de evrei prezenţi în 20 aşezări, în plasa Nyir sunt 93 de evrei prezenţi

în 25 de sate.138 Este de la sine înţeles că, la totalul populaţiei evreieşti

din cele 2 conscripţii se adaugă toţi membrii de familie (soţii, fii, fiice,

slujitori şi alte persoane aflate în slujba lor).

In mod esenţial, dinamica demografică este marcată cu predilecţie

de statutul politic şi economic al comunităţilor evreieşti din epoca respec-

tivă, de reglementările şi legislaţia aferentă problematicii evreieşti.

Majoritatea populaţiei evreieşti s-a aflat plasată în mediul rural şi doar în

cîteva tîrguri {oppida), aşa cum am arătat mai sus. Problema concivilităţii,

a accesului evreilor în oraşe, la meserii şi bresle, este soluţionată teoretic

prin reglementările josefme din 1783 şi apoi de legea din 1840, dar

aplicarea acestora a întîmpinat multe obstacole. Alte legiuiri din 1849,

1867 şi 1895 au făcut în cele din urmă, „posibilă participarea evreilor în

condiţii egale la viaţa ţării, la dezvoltarea şi înflorirea acesteia".'39 Acest

proces a fost însoţit însă, de asimilarea şi maghiarizarea evreilor din

Transilvania şi Ungaria.

Aceesul evreilor în oraşul Satu Mare este un proces de durată

lungă în care contradicţiile şi tensiunile prezente în diverse reglementări

(Statutul de oraş liber regal al localităţii Satu Mare din 1721 şi

„Systematica Gentis Judaicae Regulatio" emisă în 1783 de Iosif al II-

lea), precum şi paradoxurile reieşite din confruntarea dintre situaţia de

fapt şi interdicţiile de stabilire în oraş prevăzute în respectivele

reglementări, pun în evidenţă complexitatea şi dinamicile variate ce

multiplică modurile de raţionalitate ale unui discurs istoriografie pe

această temă.

In 1790, după unele informaţii, nu exista nici un evreu în oraşul

Satu Mare140, după alte informaţii, încă din 1735 sunt consemnaţi 17

138 A. Dömer, op.cit., p. 219-220 139 M. Carmilly-Weinberger, op.cit'., p. 93 140 SternMör, op.cit.,?. 9-10

locuitori evrei141. în 1793 s-a emis un ordin al autorităţilor oraşului prin care se decide ca cei care doresc să se mute în oraş pot să o facă întrucît vor primi loc de construire de case. în mod real însă, mutarea în oraş era împiedicată de prevederile cuprinse în Statutul de oraş liber regal, decretat în 1721. De exemplu, Markovics Matyas, proprietar din Botiz, cel mai bogat evreu din zonă, şi care avea cea mai mare casă în oraşul Satu Mare, şi de asemenea, o moşie întinsă în hotarul oraşului, nu putea beneficia de dreptul de concivilitate în oraşul Satu Mare, conform actului din 1721. însuşi notarul adjunct al oraşului a opinat că această situaţie este anormală şi paradoxală.142

în 1794, autorităţile oraşului Satu Mare atenţionează asupra faptului că toate produsele şi serviciile în oraş sunt ieftine, cu excepţia iluminatului public. Acest fapt se datorează situaţiei că în oraş era doar un singur atelier de luminări - care nu era evreiesc şi care vindea cu 16 creiţari un font de luminări. Aceeaşi constatare o emite Consiliul orăşenesc în 1798, cînd se afirmă că deşi s-a impus preţul de 14 creiţari/font de luminări producătorului Orosz Mihalyi, acesta a vîndut în continuare luminările la preţul de 15 creiţari/font. Această problemă ar fi putut fi rezolvată de către conducerea oraşului dacă i s-ar fi permis evreului Jakab Abraham să deschidă o fabrică de luminări. Acest lucru nu a devenit posibil deoarece a existat obiecţia că acest evreu „nu poate să asigure iluminatul unui oraş unde nu sunt evrei".143

Documentele din primii ani ai secolului al XIX-lea menţionează prezenţa familiilor evreieşti Ashkenazi în mai multe localităţi şi pe domeniile unor nobili care le-au asigurat preotecţia: grofiil Kârolyi la Cărei, Mâtészalka şi Csenger, groful Teleki la Gebe şi în ţinuturile Nyirului, la Hodâsz de familiile nobiliare Ibrânyi şi Eördögh, la Micula de familiile nobiliare Mikolay şi Mândy, la Medieşul Aurit de groful Teleki şi baronul Wesselényi, la Seini, Apa şi Negreşti- Oaş de grofiil Komis şi baronul Vécsey, la Livada de mai multe familii nobiliare şi proprietari de pămînt.144 Numărul unor astfel de evrei protejaţi se ridică la peste 100 de suflete.

Evoluţia demografică a evreilor din comitatul şi oraşul Satu Mare se află într-o creştere relativă după anul 1800, confrom unor situaţii

141 CsirâkCs.,o/j.ci/.,p. 19 142 Stern Mör, op.cit.,p. 11 143 Ibidem, p. 12 144 Ibidem, p. 9

103

statistice şi evaluative care nu au însă o foarte mare exactitate şi

cuprindere. în 1804, Szirmay Antal, în monografia dedicată comitatului

Satu Mare menţionează că Ia o populaţie totală de 224.769 locuitori,

exista un număr de 2290 evrei din care 1190 între 1-17 ani, 573

căsătoriţi între 17-40 ani, 350 căsătoriţi peste 40 de ani şi 177 evrei

necăsătoriţi peste 40 de ani. Acest număr de 2290 evrei este plasat într-o

distribuţie confesională după cum urmează: 51.598 catolici, 19.963

reformaţi şi 226 de confesiune augustană. In acelaşi context statistic, în

oraşul Satu Mare sunt 2236 de case şi 10.523 de locuitori.145

Distribuirea evreilor pe localităţi nu este evaluată cu exactitate, în

puţine cazuri apar menţiuni sporadice despre locuitorii evrei: în plasa

Nyir, la Cărei unde există evrei alături de catolici, reformaţi şi greco -

catolici, unde fiecare religie are biserică şi casă de rugăciuni şi unde, în

afară de maghiari şi germani, locuiesc „ruteni, români şi evrei".146 în

plasa Crasna, la Cărăşeu „se află evrei şi o sinagogă"147 iar în plasa Baia

Mare, la Livada Mică „sunt mulţi locuitori evrei" 148, la Seini sunt

locuitori „maghiari, români, evrei şi armeni" şi „o sinagogă a evreilor".149

în secolul al XIX-lea, evoluţia demografică a evreilor în comitatul

şi oraşul Satu Mare este ilustrativă pentru modul în care într -o „epocă a

reformelor", pledoariile politice şi economice pentru emanciparea

evreilor au prins un contur tot mai pregnant. în 1825, în comitatul Satu

Mare sunt înregistraţi 7305 evrei, iar în 1870, un număr de 16.841. în

oraşul Satu Mare, în 1850 sunt 128 de evrei, iar în 1870 sunt peste 1500

de evrei. în 1900, în comitatul Satu Mare, sunt 21.118 evrei, iar în 1910

sunt înregistraţi 29.468 de evrei. în 1890, în oraşul Satu Mare locuiau

3427 de evrei. în 1870, evreii reprezentau 6% din populaţia comitatului,

iar în oraşul Satu Mare, ei reprezentau 11,20% din totalul populaţiei

urbane.150

în cadrul unei conscripţii statistico -topografice a Marelui

Principat al Transilvaniei din 1829-1831 apar şi cîteva menţiuni legate

145 Szirmay A., op.cit., vol. I, pp. 31-33 146 Idem, Szathmâri Vârmegye..., voi. II, p.7 147

Ibidem, p. 183 148 Ibidem, p. 321 149 Ibidem, p. 337 150 Csirak Cs. , op.cit . , pp. 86-89; c f . şi Borovszky Samü, Szatmâr vârmegye, Budapest, 1910; şi Mârton E., A magyar zsidôsâg csalâdfâja, Cluj, 1941

de existenţa unor comunităţi evreieşti din localităţi care au aparţinut

atunci comitatului Solnocul de Mijloc, dar care azi fac parte din judeţul

Satu Mare. Astfel, în Acîş este menţionat faptul că în cadrul unei

populaţii de 1500 de locuitori există o comunitate religioasă reformată,

una grcco-catolică şi una evreiască ce deţine şi o sinagogă.151 La

Tăşnad, (oppidum) la o populaţie de 2769 de locuitori existau o biserică

romano-catolică, o biserică reformată, o biserică greco-catolică şi o

sinagogă.152 în legătură cu oraşul Tăşnad, se poate constata o puternică

prezenţă a populaţiei evreieşti în această localitate ce aparţinea Sotoocului

de Mijloc întrucît în ceea ce priveşte raportul dintre populaţia rurală şi

cea urbană din cadrul comunităţilor evreieşti transilvănene din 1850-

1851, Tăşnadul ocupa locul al treilea ca pondere a evreilor în contextul

populaţiei urbane cu 8,1 %, după Alba Iulia cu 20,9 % şi Cluj cu 13,6

%. în 1856, cu prilejul unui recensămînt se constată un procent de 20 %

din totalul populaţiei evreieşti prezente în mediul urban, iar Tăşnadul cu

un procent de 17,6% ocupă locul doi cu 19, 3 %.153 Acest aspect

ilustrează faptul că în zonele din nordul şi vestul Transilvaniei, opoziţia

faţă de pătrunderea evreilor în oraşe era mult mai mică decît în restul

teritoriului. Cu certitudine, viitoare cercetări vor putea explica acest

avans al indigenării şi urbanizării populaţiei evreieşti din vestul

Transilvaniei şi Partium, precum şi ponderea economică şi socială pe

care evreii o deţineau în oraşe ca Satu Mare, Sighet, Arad, Timişoara în

comparaţie cu celelalte oraşe din Transilvania.

O flexibilitate în planul comportamentelor, a deschiderilor, a

liberalizărilor economice, un climat de opinie publică şi de percepere a

alterităţii şi multiculturalităţii elaborate istoric converg spre demersul

explicativ al unei poziţii mai privilegiate a evreilor din această parte a

ţării. Permisiunea acordată evreilor de a se instala în oraşul Satu Mare

după 1848, produce iniţiative meşteşugăreşti şi comerciale demne de

menţionat. Astfel, la 1844 un anume Samuel Kesztenbaum deschide un

magazin şi o întreprindere de mică industrie precum şi un restaurant

kasher pentru evreii din oraş, dar mai ales pentru cei care călătoreau în

1 Comignatio Statistico Topographica singulorum in Magno Principatu Tramyîvaniae 1829-1831, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2003, p. 13 152 Ibidem, p. 93 153 L. Gyémânt, Evreii din Transilvania în epoca emancipării: 1790-1867, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 2000, p. 19-20

107

oraş.154 Primele familii de evrei sosec masiv în Satu Mare în 1848,

provenind din Galiţia, Maramureş şi Zakarpatia.

Primii evrei care s-au aşezat cu familiile în oraş au fost: Abraham

Steinberg, Simon Teitelbaum, Abraham Freund, Shmuel Kesztenbaum,

Elek Markovics, Lipot Benedek, Moshe Weis, Solomon Klein, toţi evrei

religioşi. Comunitatea propriu-zisă s-a constituit în 1849.155 Primele

familii aşezate vor forma conducerea autonomă a comunităţii evreieşti

sătmărene, aprobată de conducerea oraşului la 26 iunie 1852. La 14

iunie 1852, prin hotărîrea consiliului local nr. 3512852 se numeşte ca

jude-prim al comunităţii evreieşti Steinberger Abraham care îl

înlocuieşte pe Leichtman Jozsef, demisionat. Componenţa conducerii

comunităţii evreieşti din oraşul Satu Mare era următoarea: Teitelbaum

Simon - curator, Schwatz Salamon - casier, Freund Abraham - jurat,

Kesztenbaum Samuel -jurat, Markovics Emil -jurat, Benedikt Leopold -

jurat, Hersko Levi -jurat, Vaj Mozses - jurat, Kraszner Aron -jurat,

Kraucztor Moric -jurat.'56

2. Sinagoga

Din perspectiva unei abordări ce ţine de spiritualitate şi cultură şi

care constituie un al doilea reper major în problematica evreilor din sec.

XVIII-XX din zona sătmăreană, se pot degaja câteva aspecte

reconstitutive şi analitice ce conturează mai complex suportul socio-

cultural pe care s-a constituit raportul dintre carte şi comunitate. Viaţa

spirituală şi culturală era centrată în mod esenţial de sinagogă, spaţiul

real şi simbolic de prezervare şi de exersare a identităţii evreieşti.

Prezenţa sinagogii marchează în mod plenar şi definitiv instituirea unei

comunităţi evreieşti şi deopotrivă, ea generează iniţiative şi realizări

culturale în domeniul învăţămîntului şi educaţiei.

Cea mai veche sinagogă din zona sătmăreană s-a aflat la Cărei

care, aşa cum reiese din însemnările din 1743 ale grofului Kâroly

Alexandru, era construită pe locul actualei sinagogi. în 1835 s -a

preconizat construirea unei noi sinagogi, mai mare decît cea precedentă,

154 Dr. M. Da v idov ic i , Sza tmâr i e miék k ony v he iye t t , î n Emlé ke zz Sza tmàrra,

B'neiBrak, 1984,p.l90 155 Sc h war t z Je h u da , Tol d ot h a -ke h i lo t b e - Tra n si l v a ni a , Ha d era , E d . h a - Ag u d a

yad le-kehilot Transilvania, f.a., p. 97 156 Stern Mör, op.cit, p. 45

108;

dar din cauza unui mare incendiu din 1836 care a afectat economic

localitatea, proiectul a fost abandonat. Vechea sinagogă este menţionată ̂

Va \&¥L c-vad, o\ ^ttsyA îEL\\rasăsv\ t 4ß <k m <&, &KHBUR, *&.

împăratului Francise I s-a oficiat o slujbă religioasă de omagiere în

fiecare lăcaş de cult. La acesta ceremonie a ţinut un discurs profesorul

Steiner, o renumită personalitate a comunităţii evreieşti din această zonă.

Noua sinagogă a fost construită în cele din urmă în 1866, iar la 1890

sinagoga a fost renovată, mai ales în interiorul ei unde s-a schimbat

întreg mobilierul.157

In oraşul Satu Mare prima sinagogă a funcţionat într-un lăcaş

creştin. Din mărturia lui Schwartz Itzhac din Ierusalim reiese faptul că

prima beî-midrash din Satu Mare a funcţionat pe strada şcolii. Această

informaţie a preluat-o de la bunicul său, Zise Schwartz, fiul rabinului

Shulen Schwartz, cel care a condus această casă de rugăciune. In anul

1863 s-a înfiinţat şi o mi£vg-baie rituală. '58 Cea mai mare sinagogă a fost

construită în Vârdomb ütca, pe un teren pe care comunitatea evreilor 1-a

cumpărat de la baronul Vecsey în 1856. Intrucît această sinagogă a

devenit cu timpul neîncăpătoare, în anul 1890 Sra construit o nouă

sinagogă cunoscută sub numele de Templul Mare. Ea s-a ridicat după

proiectul arhitectului Bach Nândor. Acesta a fost un renumit arhitect,

pictor şi profesor care a trăit între 1842-1905.159 în anul 1927 s-a

construit sinagoga mică de pe aceeaşi stradă cunoscută sub numele de

Sha'arei Tora - sau „Casa Azimă". Comunitatea puternica a evreilor

hasidim din Satu Mare a construit o impresionantă sinagogă în 1902

care a fost considerată una din cele mai frumoase sinagogi din

Transilvania şi Ungaria.160

După 1918 în Satu Mare au funcţionat 27 de sinagogi, aspect ce

semnalează intensa viaţă religioasă şi potenţialul economic şi spiritual a

unei puternice comunităţi evreieşti. Din cele 27 de sinagogi, trei erau

1 Dr. Németi S., A Nagykârofy zsidôsàg torténete, în Szatmâri zsidô em/ékek..., p.422; cf. Asztalos G., Nagykàroly rendezet tanâcsu vàros torténete 1848-ig, Nagy Kâroly, 1882; Benedek Zoltân, Nagy Kârofy es vidéke, în Szatmâri Friss Ujsàg, 20 ianuarie, 1999 1 Emlékezz Sztmârra..., p. 25 159 Ibidem, p. 126; cf. şi A. Streja, L. Schwarz, Sinagogi din România, Bucureşti, Ed. Hasefer, 1996, p.149 160 Ibidem, p.28

mari sinagogi - temple: marea sinagogă ortodoxă, marea sinagogă

hasidică şi marea sinagogă status quo. Alături de acestea au mai existat

sinagogi mai mici precum cea aparţinînd hasidim-iXor Vijnitz, sinagoga

Mizrahi şi sinagogile aparţinînd unor confrerii precum: Sha'ar haTora,

Hevra Mishna, Hevra Mahzikei Tora, Hevra Kadisha, Talmud Tora.

Existau sinagogi ce aparţineau unor rabini precum cea a lui Hayim

Halberstam, a lui Herschele Halberstam, a lui Berce Laufer, a lui Aharon

Roth, a rabinului din Bixad, a rabinului Shulem Schwartz, a rabinului-

şef Teitelbaum. Se pot menţiona de asemenea, sinagogi aparţinînd unor

familii precum Markovics şi Guth şi sinagogi ale unor categorii socio-

culturale, precum Tiferet Bahurim şi sinagoga micilor industriaşi.161

Repertoriul acestor sinagogi pune în evidenţă în mod sugestiv, pe

de o parte marile curente şi doctrine ale religiei iudaice din sec. XIX-

XX, a căror diversitate conturează complexitatea componenţei societăţii

evreieşti din Satu Mare, iar pe de altă parte ilustrează centralitatea unor

personalităţi rabinice care au construit şi deţinut sinagogi unde îşi

exercitau ritualul religios, iar denumirea eponimă a acestor sinagogi

conotează un capital simbolic şi de prestigiu al acestor rabini. în al

treilea rînd, se poate releva criteriul socio-cultural al structurării reţelei

de sinagogi: fie că aparţin unor mari familii, fapt ce transmite ierarhii şi

stratificări la vîrfiil societăţii evreieşti, fie că unele aparţin unor categorii

socio-profesionale, fapt ce sugerează extensiunile şi replierile

comunităţii evreieşti în condiţiile unui context politic şi economic

stimulativ şi favorabil dezvoltării vieţii acestora, context reprezentat de

primele patru decenii a secolului al XX-lea.

3. Şcoala

Şcolile şi sistemul de învăţămînt configurează în mare parte un

important reper cultural în istoria comunităţii evreieşti şi deopotrivă,

contextualizează în date specifice raportul dintre cartea şi comunitatea

evreiească. Cartea-şcoala-sinagoga au articulat în mod esenţial dimensi-

unea cultural-religioasă a comunităţii evreieşti. In preajma acestui raport

s-au derulat reperele şi aliniamentele evoluţiei şi prezervării identităţii

evreieşti de-a lungul istoriei sale în diaspora. Ceea ce caracterizează

evoluţia învăţămîntului evreiesc este tensiunea şi confruntarea existente

161 Ibidem, p.51

începînd cu secolul al XVIII-lea între formele tradiţionale ale şcolii ca

sucursală a sinagogii şi rabinatului şi tendinţa laicizării, modernizării şi

etatizării şcolii, detectabilă mai accentuat în secolul al XIX-lea, o dată

cu paşii procesului de emancipare şi implicit al celui de asimilare.

Sistemul şcolar şi educativ evreiesc a fost structurat în secolul

XVIII - XIX în general de trei compoente: cea tradiţional-religioasă ce

cuprinde cele trei tipuri de şcoli care defineau gradual ascendenţe în

educarea şi formarea spiritual-religioasă heder, Talmud-Tora şi yeshiva,

gestionate exclusiv de rabini şi sinagogi, cea de-a doua componentă

îngloba şcolile de stat şi confesionale, iar cea de-a treia componentă,

care era reprezentată de şcolile evreieşti susţinute de comunităţi.

în zona sătmăreană este menţionată prima şcoală religioasă în

1731 la Cărei deschisă cu ajutorul grofului Kâroly Alexandru.162 Politica

reformismului habsburgic promovat de Iosif al II-lea şi Leopold al II-lea

au încurajat apariţia şcolilor evreieşti.163 în 1786 exista o şcoală

ortodoxă la Oradea, iar în 1790 s-au deschis cu aprobarea autorităţilor

imperiale mai multe şcoli evreieşti în zona Ungariei şi Transilvaniei la

care erau înscrişi aproximativ 2000 de copii. Printre primele şcoli

deschise în această zonă au fost cele de la Bratislava, Obuda, Miskolcz,

Vâjujhely, Cărei şi Oradea.16 Şcoala din Cărei avea trei învăţători.165

O primă breşă în sistemul şcolar tradiţional-religios o reprezintă

şcoala neologă deschisă la Arad în 1832 care, alături de şcolile de stat

sau confesionale, precum şi de cele susţinute de comunităţi, susţin

tensiunea identitară dintre tradiţie şi inovaţie (emancipare, etatizare) din

rîndul comunităţilor evreieşti.166 Şcolile de stat sau confesionale, precum

şi cele susţinute de comunităţi au adoptat în linii mari programa şcolară

din învăţămîntul de stat, iar materiile legate de religie erau cuprinse într-

o programă unică ce prevedea ore de rugăciune şi traducerea acestora,

de Tora, Profeţii, istoria evreilor şi etică.167

162 M. Carmilly-Weinberger, op.cit, p. 101; cf. şi Dr. Németi J., op.cit, p. 412 163 P. Bernard, Josef II and the Jews: the Origins of the Toleration Patent of

1782 în Austrian History Yearbook, vol. IV-V, 1968-1969, p. 118

164 165

cf. J. Bânoczi, Az orszâgos izraelita tanitô képzô' intézet tô'rténete, Budapest, 1897 şi Bârna J., Csukâs F., A Magyar zsidô iskolâk monogràfija, 2 vol., Budapest, 1896 167 Pinkas..., p. 49

111

Pinkas haKehilot Romania, vol. II, Ierusalim, Yad Vashem, 1980, p. 49 Csirak Cs.> op.cit., p. 21

în anul 1848 sunt menţionate trei şcoli evreieşti tradiţionale în

următoarele localităţi din comitatul Satu Mare: la Eriu Sîncrai o şcoală

cu un învăţător, la Bîrsăul de Jos o şcoală cu un învăţător şi la Pir o

şcoală cu un învăţător.168 Confruntarea dintre tradiţie şi modernizarea

învăţămîntului evreiesc existentă în interiorul comunităţilor transilvănene

se exprimă şi la nivelul vîrfurilor ierarhiilor religioase. Astfel, Şef-

Rabinul Transilvaniei, Friedman Abraham, promotor al învăţămîntului

evreiesc de stat şi al introducerii limbii maghiare în şcoli ca mijloc de

emancipare, se află în conflict cu rabinul ortodox al Clujului, Hilel

Lichtenstein, apărător al învăţămîntului tradiţional. în 1858, pe teritoriul

de azi al judeţului Satu Mare, funcţionează două şcoli evreieşti la

Tăşnad cu 48 de elevi şi la Pir unde sunt un număr de 44 de elevi.169 La

Tăşnad, la 1859 sunt menţionaţi doi învăţători, Wilhelm Ehrenwald şi

WolfBorgida.170

Un moment important al confruntării celor două tendinţe derulate

în proximitatea oraşului Satu Mare a fost întîlnirea reprezentanţilor

comunităţilor evreieşti din Crişana şi Maramureş din 1850 în cadrul

căreia s-au detaşat două opinii divergente, una ce insista pe menţinerea

educaţiei tradiţionale, desfăşurată în limba ebraica şi idiş şi o alta ce

pleda pentru un învăţămînt secular, care să se desfăşoare în limba

maghiară.171 Adepţii curentului modernizării propuneau un model

didactic experimentat la şcolile din Timişoara unde învăţămîntul se

făcea în limba maghiară şi germană, cu ore de limbă ebraică şi de

religie. 172în 1863 se deschide o şcoală la Cărei susţinută din fondurile

comunităţii, iar în 1864, atît în şcoala din Cărei cît şi în cea din Satu

Mare, limba de predare germană este înlocuită cu cea maghiară.173

Politica de asimilare declanşată masiv după 1867 a determinat

accelerarea procesului de promovare a limbii maghiare în şcolile

evreieşti şi, în egală măsură , a determinat - în funcţie de interesele

1 6 8 L. Gyémânt , Evrei i din Transilvania. . . , p. 458 1611

Ibidem, p. 93 170 Ibidem, p.459 171 E. Glück, Jewish Elementary Educat ion in Transy lvania, în Stud ia Judaica,

II , CIuj-Napoca, 1993, p. 103 172 Ibidem, p. 104 173 L. Gyémânt, Jewish Education in Transylvania in the Interwar Period, în

Studia Judaica, XI-XIL Cluj-Napoca, 2004, p. 68

politicii oficiale - închiderea unor şcoli evreieşti precum şcoala de fete

din Satu Mare.174 în 1868, la Satu Mare s-a deschis o grădiniţă patronată

de oraş şi care, între 1868-1883, a fost frecventată de 388 de copii evrei.175 în

1864 se întemeiază o şcoală evreiască după model tradiţional, susţinută în

mare parte de comunitate, iar restul din fonduri guvernamentale.

Această şcoală a funcţionat pe lîngă o şcoală particulară a lui Danczinger

Istvân. Primul director al acestei şcoli a fost Benedikt Leopold, nepot al

vestitului rabin din Nickolsburg. El a funcţionat ca director timp de 32 de

ani. La început şcoala era frecvenetată de aproximativ 100 de băieţi şi

fete. în clasa I se învăţa citirea ebraică, iar în clasa II, citirea Bibliei. Ea a

fost o şoală de tipul Talmud-Tora. După cîţiva ani de funcţioare, şcoala

a fost transformată în şcoală de băieţi, fetele evreice urmînd şcolile

catolice şi refomate din oraş. Din acest motiv, în 1892 s-a deschis o şcoală

evreiască pentru fete, întrucît ele frecventau doar şcoli confesionale creş-

tine. La noua şcoală au predat eminente învăţătoare precum; Ziegler Roza

(1892-1901), Török Ulimann Gizella (1892-1902) şi Vaida Friedman

Gizela (1890-1902). Din 1880, învăţătorii de la şcolile religioase evreieşti

din Satu Mare au fost admişi să facă parte din „Societatea învăţătorilor

publici"176.

în 1893, numărul elevilor evrei care frecventau şcolile elementare

din Satu Mare era de 180 de băieţi şi 155 de fete, iar în 1902, numărul

lor ajunge la 600.l7? între 1888-1915, în comitatul Satu Mare, o serie de

şcoli erau susţinute de către comunităţi iar numărul lor, distribuit pe ani,

este următorul: 4 şcoli între 1888-1895, 7 şcoli între 1900-1910, 5 şcoli

între 1914-1915. între 1907-1908 numărul elevilor ce frecventau şcolile

evreieşti elementare era de 2209 în comitat şi în oraş. In oraşul Satu

Mare erau 731 de copii evrei care nu frecventau şcolile elementa re de

stat.178 Acest fapt este explicabil pentru că Legea Apponyi impunea mari

restricţii asupra şcolilor tradiţionale evreieşti. Trebuie remarcat faptul că

în afara şcolilor seculare controlate de stat, funcţionau clandestin şcoli

confesionale ce aparţineau comunităţilor ortodoxe pe care statul nu le-a

174 Ibidem, p. 69 CsirâkCs., op.cit.,p.2l2; cf. Emlékez Szatmârra...,ip. 26 1 6 Ibidem, p. 212-

213; cf. şi Bura L., Iskoîa Vàrosunk Szatmârnémeti, Csikszereda, 1999 177 L. Gyémânt, Jewish Education..., p.70 178 E. Glück, op.cit., pp.106'108

113

recunoscut şi cărora, începînd cu 1883, autorităţile guvernamentale

încercau să le suprime activitatea.'79 Acest aspect face parte dintr-un

proces mai amplu de asimilare, manipulat prin politici educaţionale,

legislative, economice. Succesul unui astfel de proces era fundamentat

prin mijloacele „liberei inţiative capitaliste" introduse în cadrul sistemului

naţional maghiar de educaţie (nationwide Magyar educational system)

astfel încît în Ungaria anului 1910, care număra (fără Croaţia şi Slovenia)

911 000 evrei, trei sferturi dintre ei se declarau maghiari.180 Acest aspect se

derula în condiţiile în care emanciparea a iluzionat, timp de peste un

secol, libertatea politică, culturală şi chiar religioasă a populaţiei

evreieşti din Ungaria.

Contextul istoric şi politic în care erau plasate comunităţile

evreieşti la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX s-a

caracterizat prin cote maxime ale presiunii asimilaţioniste şi ctatiste.

Astfel, în 1893, din totalul de 576 de şcoli evreieşti din Ungaria, doar în

20 se mai preda în limba germană, în majoritatea lor, limba de predare

era limba maghiară. In Transilvania erau 14 şcoli evreieşti tradiţionale,

ceea ce reprezenta un număr foarte mic în comparaţie cu celelalte

regiuni. Situaţia frecvenţei şcolare era destul de scăzută, astfel încît în

Maramureş în 1893, din 8300 de copii de vîrstă şcolară, doar 300 erau

încrişi la şcoli. Acest aspect se datora faptului că majoritatea evreilor

erau aşezaţi în sate, comunităţile de aici neputînd să deschidă şi să

întreţină şcoli, dar şi faptului că familiile evreieşti erau retractile la

învăţămîntul de stat din moment ce sesizau că ele reprezentau un atentat

la identitatea evreiască.182 De cealaltă parte, în contextul curentului

neolog din comunităţile evreieşti, familiile îşi trimiteau copii la şcolile

de stat sau confesionale.

179 Ibidem, p. 110

G. Bârâny, Magyar Jew or Jewish Magyar?Reflections on the Question of

Assimilation, în Vagö and Mosse Eds., Jews and NonJews in Eastern Europe,

New York, 1974, p. 74 IK I A. Prepuk, Religious Equality and Jewish Emancipation. The Acceptance of

the Jewish Denominatio in Hungary in the 1890 ', în Tolerance and Intolerance

in Historical Perspective, Editioni Plus Universita di Pisa, 2003, p. 14-15 182

Pinkos ..., p. 49-50, cf. şi A. Moskovits, Jewish Education in Hungary, 1848-1948,

New York, 1964; Mârton E., A Zsidô nemzet Erdélyben, Cluj, Ed. Kadiraa,

1922; Mârton L., A cionizmus kezdetei Erdélyben, Kolozsvâr, Ed.

Noarkönyvek, 1941

tî*

Şcolile evreieşti tradiţionale erau frecventate de elevi proveniţi

din familiile religioase ortodoxe şi status quo. Profesorii acestor şcoli

erau absolvenţi ai seminarului pedagogic evreiesc deschis la Budapesta

în 1870. Ei erau selectaţi şi validaţi de o comisie de inspectori şcolari

care erau recunoscuţi de Ministerul învăţămîntului. Acesta plătea 80%

din salariile învăţătorilor, restul fiind acoperit de comunităţi. Cele mai

multe şcoli evreieşti aveau patru clase şi doar unele mai multe clase.

învăţămîntul liceal era foarte redus, astfel încît îninte de primul război

mondial, pentru zona de nord-vest a Transilvaniei fiincţiona doar liceul

Polgari din Oradea, cu 8 clase.183

Fluxurile şi refluxurile politicii oficiale maghiare privind şcolari -

zarea populaţiei evreieşti pot fi conturate de dinamica procesului de

letnzare din rîndul comunităţilor evreieşti din zona sătmăreană între

1880-1910:'84

Locul 1880 1890 1900 1910 Creşteri

1888-1910

Comitatul S

atu Mare

40,9 % 50,4 % 57,9 % 31,5% 159%

Oraşul S atu

Mare

53% 62,6 % Oo,o /o "7110/ / J , l /O 136%

Conform unor cercetări mai recente în oraşul Satu Mare, în 1895,

din totalul de 4073 copii evrei de vîrstă şcolară, doar 1894 au urmat

şcoli, iar dintre aceştia majoritatea nu a urmat liceul.185 „După unirea

Transilvaniei cu România în 1918 şi respectiv în 1920, politica şcolară

românească a permis înfiinţarea de şcoli evreieşti"186. Ministrul instrucţiei

publice, Dr. Anghelescu a încurajat formarea acestor şcoli în conformitate

cu programul politic enunţat la Alba Iulia la 1 decembrie 1918 dar şi cu

scopul de a înlocui şcolile evreieşti cu predare în limba maghiară cu cele

în limba ebraică, idiş şi română. S -a ajuns la peste 51 de şcoli

183 Ibidem, p.50 184 E. Glück, op.cit.,p.\ 11 m Pinkas ...,p.

181 186 M. Carmilly-Weinberger, Istoria evreilor...., p.

103

115

elementare evreieşti, 30 de grădiniţe şi un liceu evreiesc la Timişoara

înfiinţat în 1919 şi care a funcţionat pînă în anul 1949.187

In 1936, în oraşul Satu Mare existau următoarele şcoli evreieşti:

Talmud-Tora, Tarbuî, Sha'arei Tora, şcoala sefardă şi încă cinci şcoli

elementare evreieşti şi o grădiniţă.188 Una dintre cele mai renumite şcoli

de nivel gimnazial era şcoala Tarbut coordonată de mişcarea sionistă,

care patrona astfel de şcoli în întreaga Transilvanie. Ea a fost deschisă în

1920 din iniţiativa rabinului Dr. Iordan sub directoratul lui K.

Lebenkopf. Şcoala avea un caracter religios, elevii purtau pălărie în

clasă iar ziua de şcoală începea cu o rugăciune. La cererea părinţilor, în

şcoală se învăţa în limbile ebraică, germană şi română. Ea avea şapte

clase, iar manualele folosite de elevi erau editate la Chişinău şi în

Bucovina.189 în anul 1936, la această şcoală au predat cinci profesori,

avea şapte clase şi 238 de elevi.190

Alături de aceste şcoli care promovau tradiţiile şi identitatea

evreiescă şi care erau factorii receptori ai producţiilor de carte evreiască

care s-au păstrat în colecţiile comunităţilor, în procesul de cultivare şi

întreţinere a spiritualităţii şi culturii evreieşti, un rol important îl au

yeshivot-urile. Ele au cunoscut o reală dezvoltare şi răspîndire în mediile

transilvănene evreieşti după 1918. „Doar în perioada românească, în cei

20 de ani dintre 1918-1938, viaţa evreiască educativă şi culturală din

Transilvania a putut într-adevăr să înflorească. înainte băieţii evrei erau

trimşi să înveţe în marile yeshivot-uxi din Pressburg, Ansdorf, Hust,

Galanta, Ierusalim şi Nitra în Ungaria superioară. în Transilvania exista

doar una la Satu Mare"191, cea condusă de Jehuda Grünwald şi înfiinţată

în 1896192 şi alte două, dintre care una la Sighet înfiinţată în 1858 de

rabinul hasidic Moshe Teitelbaum din Ujhely împreună cu fiul său

Jekutiel Jehuda Teitelbaum şi cealaltă la Dej, înfiinţată în 1862 de

Menahem Mendel Panet.193

187 Ibidem; cf. şi Pinkos ..,, p.54 188 cf. CsirakCs., qp.d/.,p.219;L. Gyémânt, Jewish Education..., p.2\9 189 Pinkos..., p.54 190 Y. Schwartz, Toldot..., p.42^3

191 Ibidem, p.98

cf. S. Hacohen Weingarten, Yeshivot in Hungary. Their History and

Problems, Jerusalem, 1976 193

Ibidem

192

Noile cercetări au relevat faptul că sistemul şcolar al yeshivot-

urilor a cunoscut încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o

dezvoltare semnificativă după ce la sfîrşitul secolului al XVIIMea şi mai

ales în prima jumătate a secolului al XIX-lea, sub influenţa iluminismului,

reformelor, aculturaţiei, a curentelor de idei provenite din Germania,

Moravia, Boemia, yeshivot-urile din Ungaria au dispărut.194 Renaşterea

yeshivot-un\or din Ungaria se petrece pe fundalul disputei dintre cultura

Ashkenazi şi hasidism-u\ din Polonia. Proliferarea acestuia din urmă, în

zona Ungariei şi Transilvaniei, a încurajat dezvoltarea yeshivot-un\or.

Era evidentă, în acest context, o superioritate a culturii tradiţionale

evreieşti din Polonia faţă de cea din Ungaria şi Transilvania. Un hasid

din Kosen, Polonia menţiona: „Se spunea în Galiţia că ceea ce vedea un

ignorant din Polonia nu vedea un învăţat din Ungaria". Cu toate

acestea, se afirmă că renaşterea yeshivot-uri\or în Ungaria le-au egalat pe

cele din Lituania în a treia decadă a secolului al XIX-lea. Ungaria devine

o „regiune clasică" a^ArvoMirilor.196

Ceea ce se poate reţine este faptul că din superioritatea culturii

tradiţionale evreieşti din estul Europei se poate extrage în mod sigur

scurtcircuitarea culturală şi livrescă tradiţională în limba ebraică, în

sensul că traiectoriile cărţii şi ale culturii de expresie ebraică se derulează

dinspre est spre vest, ceea ce configurează o tendinţă şi un curent

cultural plasate într-o geografie sau topografie culturală (în ceea ce

priveşte oferta librară, tipografică) dinspre est spre vest. Zona estică a

Europei întreţine un curent cultural tradiţional în durata lungă care îşi

adjudecă cu întîietate o identitate culturală şi religioasă exersată în

Polonia, Galiţia, Lituania, Ucraina, Bielorusia, etc., în comparaţie cu

zona central-vestică a Europei unde se pot detecta fenomene puternice

de aculturaţic şi asimilare. Yeshivot-urile şi-au asumat responsabilitatea

menţinerii şi dezvoltării tradiţiei,197 după cum circulaţia studenţilor din

194 M. K. Silber, The Limits of Rapprochement: the Anatomy of an Anti-Hasidic

Controversy in Hungary, în Studia Judaica, III, Cluj-Napoca, 1994, p. 143 195 Ibidem, p.42 nota 63 Ibidem, p.42-43

197 cf. S. Stampfer, The Nineteenth Century Lithuanian Yeshivot, PhD

dissertation, Hebrew University, 1981. Despre programele de studiu orar,

metodele de studiu şi despre dezvoltarea yeshivot-urilor din Lituania cf. I. Etkes,

S. Tikochinski, Eds., Yeshivot Litva. Pirkei Zichronot, Ierusalim, 2004, p. 13-14

117

196

yeshiva în yeshiva, de la un rabin la altul au scurtcircuitat legăturile şi

contactele culturale în sensul unor agregări şi intercomunicări ale

comunităţilor evreieşti din centrul şi estul Europei. Yeshivot-urile devin 198 ■'

inst i tu ţ i i supracomumtare ş i în tre ţ in o conştiin ţă identi tară evreiască

supraregională şi suprasta tală . Pe traiectori ile care conturează o dinamică

culturală tradiţ ională de la est spre vest, partea din nord -estul Ungariei ş i

Transilvaniei, acel „Un ter land" devine s imbol cultural a l naturi i iudaice .

In acest „Unterland" s-au aşezat o ser ie de evrei veniţ i din Gali ţia care

vorbeau id iş ş i e rau pur tă to r i a i s t i lu lu i de v ia ţă has id ic . Rezis ten ţa

pentru păstrarea s imboluri lo r ş i a v ie ţ i i evreieş t i , mai a les în planu l

educaţiei, a fost mai puternică în „Oberland" decît în alte părţi şi nepartici-

parea evrei lor de a ic i la un s is tem educaţional impus de autori tă ţ i ,

as imilaţ ionist , i -a făcut mai invulnerabil i - pr intr -o autocraţ ie de natură

feudală ce caracteriza autoritatea rabinică - în faţa ingerinţelor autorităţilor

maghiare de la sfîrşitul secolului al XDC - lea şi începutul secolului XX.1 9

în această zonă din nord -vestul Transilvanie i , ce făcea parte din

„ O b e r l a n d " , p e u n f o n d a l i m e n t a t î n p e r m a n e n ţ ă d e i n f l u x i u n i l e

evre ieş t i , ga l i ţ i ene ş i h as id ic e ş i ca reac ţ i e l a po l i t ica a g re s iv ă

asimi lat ionis tă ş i de omogenizare cultural -etn ică dusă de s ta tul maghiar

în condiţ i i le dualismului, s -au dezvolta t o ser ie de yeshivot-uri , mai ales

după 1918, în tr -un climat po l itic favorabil , relaxat . în această perioadă s -

au deschis un număr de 41 de yeshivo t-ur i care se pot s t ruc tu ra în

yeshivot -uri mari ş i mai importante ca număr de s tudenţ i ce au aparţ inut

unor c om uni tă ţ i ma i n um er oase ş i un n um ăr d e ye sh i v o t de m ai m ică

impor tan ţă - ch ia r dacă unele au func ţ iona t în loca l i tă ţ i mar i p recum

Clu j , T imişoara , Arad - care nu au fos t fundamenta te de o pu te rn ică

tradiţie a vieţii evreieşti locale.

Situaţia yeshivot-uiî lor din centrul ş i nord -vestul Transilvaniei

d is t r ibu i te pe loc a l i tă ţ i cu men ţ ionar ea c onduc ă to r i lo r lo r - ras he i

yeshivot şi cu numărul de s tudenţi - bahurei yehivot - se prezintă astfe l :

198 Jacov Katz, Tradition and Crisis. Jewish Society at the End of the Middle Ages, New York University Press, 1993, p. 169 199 cf. Idem, A House Divided. Orthodoxy and Schisma in Nineteenth Century Central European Jewry, London, University Press of New England, 1998, p.38; cf. E. Mendelsohn, The Jews of East-Central Europe between the World Wars, Bloomington, Indiana University Press, 1987, p. 177

118

Localitatea /

denumirea yeshiv-ei

Conducători Număr

studenţi

Satu Mare Joel Teitelbaum 334

Satu Mare Eliezer Friss 80

Satu Mare Rabinul din Bixad 45

Satu Mare „Ohel

Tora"

Eliezer Grünwald 38

Tăşnad Mordechai Brisk, ginerele

lui Eliezer Grünwald

310

Săcuicni Jehuda Segal Rozner, fiul

Lui Shmuel Hayim

220

Cărei Shmuel Gros şi Avish

Horowitz

100

Vişeul de Sus Mendel Hager 200

Lăpuş Aharon Gros 140

Marghita Mordehai Uzriel Weinberger 130

Şimleul Silvaniei Shlomo Zalman Ehrenreich, fiul lui Hayim

120

Halmeu Jacov Shalom Klein 120

Dej Jacov Elimelech Paneth şi

Jehoshua Grünwald

100

Sighet Jekutiel Jehuda Teitelbaum şi

Jekutiel Jehuda Gros

100

Crasna Hilel Lichtenstein 80

Tîrgu Mureş Menahem Şofer şi fiul său

Shmuel Hayim

75

Ocna Mureş Josef Moshe Meizeles 60

Valea lui Mihai Jehezkiel Schönfeld 50

Alte yeshivot mai mici funcţionau la: Cluj, Baia Mare, Negreşti-

Oaş, Mănăştur, Rodna, Bistriţa, Nimigea, Reteag, Ileanda, Nuşfalău,

Oradea, Salonta, Arad, Timişoara, Sibiu, Sighişoara, Sărmaş, Gherla,

Buciumi, Sanislău, Luduş, Sîngiorgiu de Pădure, Iclod.200 Pe baza unei

ştampile aplicate pe o carte pe care am identificat-o în colecţia de cărţi

de la comunitaea din Satu Mare putem susţine existenţa unei yeshiva şi

200 J. Schwartz, op.cit., p.43-44

119

la Săpînţa, nemenţionată în lista de mai sus. Astfel, pe cartea intitulată

Peîah haRimon, tipărită la Seini, fa., o carte cu tematică legată de magia

populară, textul ştampilei este următorul: „Yeshiva Tora a comunităţii

Săpînţa". Alături de acest text apare şi menţiunea „cărţile care nu poartă

ştampila acestei yeshiva sunt furate" şi este specificată adresa celei care

distribuie cartea „Yeshiva rabinică Horowitz, Săpînţa". Editorul cărţii a

fost „Hayim Kandel, fiul lui Ari Kandel, fiul lui Hayim care a fost

shohet-vebodek la Remetea. Iar în acest moment eu învăţ la yeshiva din

Săpînţa"20'

Dintr-o însemnare de posesor apărută pe marginea cărţii Jore Dea

tipărită la Munkâcs în 1910, se poate deduce existenţa unei alte yeshiva,

mai puţin cunoscute, şi anume cea de la Ardud (jud. Satu Mare) care în 1940 încă mai funcţiona: „Aici în Ardud am învăţat în yeshiva Gantz. ! 940" 202

Puternica reţea de yeshivot din Transilvania, care s-a dezvoltat

după 1918, indică bogăţia cultural-religioasă a societăţii evreieşti

transilvănene şi deopotrivă faptul că aceste yeshivot au fost receptorii

potenţiali şi reali ai cărţilor tipărite în limba ebraică în Transilvania sau a

celor care au circulat dinspre alte centre tipografice în această parte a

Europei. Ele pot fi plasate într-o tendinţă generală de dezvoltare a reţelei

de yeshivot din perioada interbelică din Polonia, Lituania şi Letonia

unde numărul studenţilor din yeshiva era în jur de 25.000, ele fiind

fundamentul „marii tradiţii iudaice din estul Europei".203

B. Cartea şi comunitatea evreiască (sec. XVIII - XX). Colecţia

de cărţi din Satu Mare

1. Istoricul constituirii colecţiei

Colecţia de cărţi ebraice a comunităţii din Satu Mare am cercetat-

o începînd cu anul 1999 cînd am descoperit-o depozitată în Sinagoga

Mare de pe strada Decebal nr. 4. Este o colecţie de cărţi inedită în sensul

201 Colecţia de cărţi Satu Mare (în continuare Col. S.M.), Seini, Nr. 6/257 202 Idem, Munkâcs, 11/3 203 A. Menés , Pat te rns o f Jewish S cholarsh ip in Eas tern Eu rope , în The Jews . Their Rel igion and Culture , Ed. By L. Finkelste in, New York, Schocken Books, 1971, p. 225.

120

în care ea nu a mai fost cercetată, sau chiar menţionată în studii şi

cercetări de istorie a evreilor sau a culturii evreieşti din Satu Mare. Am

identificat fiecare din cele aproape 400 de cărţi existente aici, le-am

inventariat, am transcris datele bibliografice catalogului de carte şi am

descifrat toate însemnările infrapaginale care pot fi evaluate drept surse

inedite privind istoria cărţii, a circulaţiei cărţilor, precum şi pentru istoria

vieţii individuale şi colective evreieşti din secolele XIX, XX.

Lectura descriptivă a cărţilor de limbă ebraică, precum şi lectura

tuturor înseninărilor infrapaginale - majoritatea scrise în limba ebraică şi

idiş - au constituit elementele esenţiale ale metodologiei de cercetare şi

apoi de analiză şi interpretare a circulaţiei cărţii evreieşti în contextul

raportului dintre carte - individ - comunitate existent în această parte a

ţării.

Istoricul constituirii colecţiei cărţilor evreieşti din Satu Mare l-am

putut reliefa datorită informaţiilor primite de la conducătorii comunităţii

evreieşti din anii 1999 - 2000 şi pe baza însemnărilor existente pe margi-

nea cărţilor. Astfel, această colecţie, după informaţiile primite de la

Alexandru Lazslö, fost secretar al comunităţii evreieşti din acea perioadă,

s-a constituit treptat, după cel de-al II-lea război mondial, o dată cu

declanşarea fenomenului de emigrări masive. Se poate avansa ipoteza că

la plecare, majoritatea şi-au depus cărţile religioase aflate în posesia

personală la sediul comunităţii.

Delimitările cronologice ale constituirii istorice a colecţiei de cărţi

din Satu Mare premerge cu mult momentul emigrării dacă putem

considera că intrarea cărţilor în posesie individuală reprezintă în mod

direct şi o intrare a cărţii în posesia comunităţii. Această dimensiune

istorică a constituirii poate fi reperată pe baza cătorva date oferite de

însemnările infrapaginale ale cărţilor. Astfel, se pare că cea mai veche

însemnare de posesor care exprimă aproprierile cărţilor tipărite în limba

ebraică în proprietate privată datează din 1887 şi este consemnată pe o

carte Shuihan Aruch apărută la Lemberg în 1879.204 Perioada în care

este plasată însemnarea din 1887 este convergentă cu etapa de

diseminare masivă a tipăriturilor ebraice în comunităţile evreieşti în

204 Colecţia de cărţi Satu Mare, în continuare Col. S.M.(se va cita centrul

tipografic, anul apariţiei, numărul curent al cărţii din lista cărţilor din centrul

tipografic respectiv (numărul de inventar trecut în paranteză), Lemberg, 1879, 55 (292)

121

ultimele decenii ale secolului al XIX-lea datorită înmulţirii tipografiilor,

a exemplarelor şi ediţiilor şi cu o etapă convergentă cu o etapă de

resurgenţă a fenomenului de regăsire identitară în condiţiile pericolelor

provocate de curentele asimilaţioniste. Acest proces de regăsire a identi-

tăţii şi de reasamblare a fundamentelor cultural spirituale ale evreităţii, în

care cartea şi studiul ocupă locul primordial, a fertilizat şi încurajat

pătrunderea cărţilor în rîndul comunităţii şi a familiei evreieşti. El se

derulează în zona central-est europeană la interferenţa unor fenomene

culturale care produc o recentrare a meditaţiei şi acţiunilor identităţii

evreieşti: „situaţia de a fi evreu în împrejurări antisemite combinate cu

remanenta tradiţiilor iudaismului şi cu precesul asimilării".205

In acelaşi context, stimularea tipăriturilor evreieşti şi diseminarea

lor vine în prelungirea „emergenţei ultraortodoxe" şi a „inventării tradi-

ţiei" petrecută după 1860 pe un fundal ce îşi adjudecă conflicte şi

tensiuni în comunităţile evreieşti între „iudaism şi universalism" şi între

„tradiţie şi raţiune". Acest fenomen este recognoscibil şi în mişcarea

Musar (etică) din estul Europei (Lituania) din a doua jumătate a

secolului al XIX-lea, unde principiul eticii individuale în opoziţie cu

secularismul şi cu lipsa autoreflecţiei etico-etnice (identitare) se conden-

sează în mod similar în exprimarea lui Rabi Salanter, întemeietorul

mişcării; „de la sloganul iluminist cunoaşte lumea, să se treacă la

cunoaşte-tepe tine însuţi şi la înţelegerea semnificaţiei evreităţii".2"7

Aceste aspecte şi fenomene din interiorul comunităţilor evreieşti

au devenit în mod indirect premise în amplificarea activităţii editoriale şi

tipografice în limba ebraică în centrul şi estul Europei şi implicit, a

impulsionat lectura, colectarea de cărţi, bibliotecile private, familiale. In

acest context religios şi cultural se poate plasa termenul antequem în

constituirea colecţiilor de cărţi particulare ce au compus ulterior, colecţia

de cărţi a comunităţii evreieşti din Satu Mare. Fixarea şi apoi analiza

205 S . B e l l e r , Vi e n a a n d t h e J e w s , 1 8 6 7 - 1 9 1 8 . A C u l t u ra l H i s t o ry , C a m b r i d g e ,

1989, p.207. cf . şi M. Pollak, Viena 1900. O ident itate rănită, Iaşi , Poli rom, 1998,

p.61,62. Pol i t ica asimila ţ ioni stă forţa tă de după 1870 î i împinge pe înşi şi membri i

fami l i e i l u i Herz l să se mute l a Viena . Cf . ş i W. M. Jo hn ston , Sp i r i tu l Viene i . O

i storie intelectuală şi socială. 1 848-1938, Iaşi, Pol irom, 2000, p.376 et sq. 206 M. Silber, The Emergence of Ul tra-Orthodoxy. The Invention of Tradition,

î n T h e U s e s o f T r a d i t i o n ; J e w i s h C o n t i n u i t y S i n c e E n l i g h t e n m e n t S i n c e

Emancipation, Ed. Jack Wertheimer, New York, Jerusalim, 1992, pp. 27-50 207 A. Menés, op.cit , p. 213

termenului de încheiere postquem a colecţiei de cărţi a comunităţii din

Satu Mare se poate face prin apelul la însemnările deţinătorilor personali

de tipărituri, în condiţiile în care aceste însemnări de posesor sunt

plasate cît mai aproape de epoca noastră. Acest aspect evidenţiază faptul

că acţiunea de depunere a cărţilor Ia comunitate, acţiune premergătoare

emigrării sau repatrierii evreilor în Israel, sugerează nu doar sfîrşitul

constituirii colecţiei de cărţi, dar şi încheierea unui ciclu istoric al

existenţei comunităţilor evreieşti în diaspora est-europeană.

Termenul postquem poate fi analizat pe baza unei triple conotaţii

care recompun complexitatea fenomenului de dispariţie a comunităţii

evreieşti din această parte a ţării. în primul rînd, pe baza unei însemnări

infrapaginale, redactate de către un reprezentant exponenţial al comuni-

tăţii, şi anume, Halpert Naftuli, ultimul „rabin în comunitatea Satu

Mare"208. Această însemnare făcută în iulie 1982 - ultima însemnare în

ordine cronologică - semnalizează dispariţia comunităţii în identitatea ei

deplină, tradiţională ştiut fiind faptul că o comunitate există doar în

măsura în care ea este structurată în jurul sinagogii şi rabinatului- Al

doilea tip de conotaţie poate fi ilustrat sau exemplificat de o altă

însemnare de posesor privat, membru al comunităţii, însemnare făcută

în 1961: „toate scrierile de cerneală din această carte Talmud, îs scrise

de mine, Solomon Friedman, Satu Mare, R.P.R., 25 oct. 961"209.

Această însemnare evidenţiază dispariţia unei identităţi individuale

evreieşti de deţinător şi cititor de carte, calităţi care configurează în mod

exclusiv, profilul spiritual-religios al aparteneţei la iudaism. Se ştie că în

anii 1960-1962, a fost ultimul val mare de emigrări, prin urmare

însemnarea a fost făcută în apropierea acestor ani. O altă însemnare, ce

aparţine celei de a treia conotaţii a termenului postquem, este cea care

consemnează pentru ultima dată în cadrul istoriilor familiale naşterea

copiilor evrei, însemnare ce datează din 1955: „fiul meu, dragul meu

copil, Jekutiel Menachem, s-a născut în anul 1950, luna Av, cu bine,

binecuvîntat fie el, iar Dumnezeu ne va da putere să-1 creştem în Tora şi

bine. Fiica mea, Perl, s-a născut în 1952, în luna Heshvan, cu bine".210

Această însemnare din agenda familială, ce cuprinde mari momente din

ciclul vieţii, naştere, căsătorie, moarte, poate fi evaluată drept încheierea

208 Col. S.M., Varşovia, 1935, 85/219 209 Idem, Var şo via , 18 6 2,8 /3 7 0 210 Idem, Var şo via , 18 7 5,2 5/1 3 9

unor istorii familiale care au populat însemnările infrapaginale pe

parcursul a trei sferturi de secol. Ea evidenţiază o semiologie cultural-

religioasă sui generis, ce oferă nenumărate sugestii de analiză şi

interpretare a istoriei oamenilor prin istoria cărţilor.

Aceste triple conotaţii recompun prin intermediul cărţilor, lecturii,

nu doar istoricul unei colecţii de cărţi, ca sumă a cărţilor personale

deţinute într-o comunitate, ci mai mult decît atît, o istorie încorporată,

ascunsă, a indivizilor, familiei şi colectivităţii. Termenul postquem în

terminologia aferentă istoriei colecţiei de cărţi din Satu Mare

repertoriază prin triplele sale conotaţii, extincţia comunităţii în ordine:

religioasă (dispariţia rabinului), culturală (a cititorilor de carte

religioasă) şi bilogică (ultimele naşteri consemnate). în concluzie, se

poate afirma că istoricul constituirii colecţiei de carte a comunităţii din

Satu Mare se poate plasa între 1887 şi 1961. Există însă, o ultimă

însemnare care cuprinde o datare a naşterii „copilului Ariei, fiul lui I I I

Jekutiel ... născut la 2 Av 1974, 3 iulie 1974" şi care poate împinge

data încheierii constituirii colecţiei în 1974. Nu avem însă certitudinea

că această naştere s-a petrecut la Satu Mare.

2. Descrierea colecţiei. Orizont tipografic şi traiectorii livreşti

2.1 Consideraţii preliminare

Colecţia de cărţi a comunităţii din Satu Mare are un număr de 393

de volume (fără dubluri) tipărite în perioda dintre secolul al XVIII-lca şi

prima jumătate a secolului XX. Din punct de vedere al desfăşurării

activităţii editoriale se constată o producţie de carte ce se întinde pe

parcursul a aproaope două secole, cărţi care au ajuns în proprietate

individuală şi colectivă (şcoli, societăţi, asociaţii) şi care compun

colecţia de cărţi cercetată.

Cea mai veche publicaţie datează din 1756 şi a fost editată la

Fiorda (Fuerth, Germania) şi este intitulată Sefer Yam shel Shîomo

(Cartea Marea lui Shlomo)212 şi este o carte de halacha, subiectul ei

principal fiind tăierea rituală şi alte reglementări privind pregătirea

cărnii. Autorul ei este o personalitate cunoscută în abordarea unor astfel

211 Ide m, Varşovia , 1880,43/335 212 Idem, F iorda, 1756, 1 /314

de terne, şi anume Shlomo Luria din Lublin, care a fost şi conducătorul

yeshivei celebre din această localitate din secolul XVI.213

A doua carte în ordine cronologică provine tot din spaţiul german,

şi anume de la Dihrenfurt fiind tipărită la 1778 şi se intitulează Erchei

ha-Kinuim (Valorile numerelor)214. Este o carte de numerologie şi

implicit de cabala, iar autorul ei este Ihiel Halperin, rabin din Minsk,

care provine dintr-o dinastie de rabini derualtă pe parcursul a patru

generaţii. Unul dintre aceştia era R. Jacov Halperin, discipol al lui Besht,

autor al celebrei cărţi de responsa intitulată Bei Jacov (Casa lui

Jacov).215 Deşi autorii cărţilor provin din lumea elitei religioase a

comunităţilor evreieşti din estul Europei, se pare că datorită unui avans

în tehnica tipografică deţinut de centrele din Germania, cărţile acestor

autori se tipăresc în această ţară. Pe de altă parte, curentele reformatoare,

modernizatoare, Haskala, au influenţat dezvoltarea tipografiilor care au

livrat cărţi spre estul Europei fiind în egală măsură atractive şi pentru

autorii de cărţi preveniţi din această parte a continentului.216

Fenomenul dezvoltării tiparului evreiesc în spaţiul german se

poate plasa într-un context istoric extrem de favorabil care a debutat în a

doua jumătate a secolului al XVII-lea. După războiul de 30 de ani, o

serie de conducători ai diverselor mici principate au lansat o politică de

reconstrucţie şi de dezvoltare a acestora. în această atmosferă, o serie de

evrei au fost bine primiţi în aceste teritorii, după ce fuseseră alungaţi cu

puţin timp înainte. Un mare număr de evrei a venit din Polonia şi Rusia,

din localităţile distruse de hatmanul Hmielniţki, alţii expulzaţi din Viena

în 1670, sau refugiaţi din Buda după ocuparea oraşului de turci în

I. Etkes, The Beshî. Magician, Mystic and Leader, Harmon and London,

University Press of New England, 2005, p. 25 214 Col. S.M., Dihrenrurt, 1778,

1/306 a. 215I.Etkes,o/?x7Y.,p.50

M. Silber, The Historical Experience of German Jewry and Its Impact on

Haskalah and Reform in Hungary, în Jacob Katz (ed.), Toward Modernity: the

European Jewish Model, New Brunswick and Oxford, 1987, p. 107-108

125

1686.217 în aceste condiţii, în Germania au apărut o serie de tipografii în

ebraică şi idiş.218

Un rol important în dezvoltarea tiparului evreiesc din Germania 1-

a avut Shabetai Bass, tipograf, bibliograf şi învăţat rabinic. S-a născut în

Polonia de unde, după uciderea părinţilor săi în pogromul din 1655, se

refugiază mai întîi la Praga şi apoi la Amsterdam. Aici activează în

comunitatea sefardă emancipată din punct de vedere al sistemului

educaţional, în comparaţie cu cel din Europa de Est. La Amsterdam el

tipăreşte lucrarea Shivtei Yeshenim (Judecăţi vechi) în 1780, în care

realizează o primă bibliografie compilată de un autor evreu şi în care

prezintă nu numai lista şi clasificarea cărţilor, ci şi un succint program

educaţional necesar formării în domeniul culturii şi religiei iudaice. In

anuul 1689, el înfiinţează o tipografie la Dihrenfurt, iar prima carte pe

care Bass o tipăreşte în calitate de autor este Bet Shmuel (Casa lui

Shmuel) în acelaşi an. Tipografia obţine autorizaţia de funcţionare din

partea principelui local. Prima carte tipărită la Dihrenfurt este Even

haEzer (Piatra preţioasă), o carte de comentarii rabinice, al cărei autor

este Shmuel Ben Uri Schraga, de origine poloneză. Acesta, după ce

urmează studii la Cracovia, devine rabin la Szydlowiecz, iar în 1689,

devine superior al tipografiei de la Dihrenfurt şi rabin şi conducător al

yeshiv-ei din Fiorda. De multe ori rabinul Schraga călătoreşte în Polonia,

fapt ce ilustrează „schimburile şi transferurile culturale şi religioase

dintre est şi vest".2I9

în viziunea cercetătorilor fenomenului tipografic şi al cărţii din

spaţiul german sunt formulate cîteve nivele sau direcţii reconstitutive şi

interpretative, precum: practicile de lectură şi studiu în comunităţile

evreieşti, negoţul de cărţi, statutul cărţii în societatea evreiască, cartea -

obiect, etc.220

217 M. Schmther, Hebrew Printing and Publishing in Germany, 1650-1750. On

J e w i s h B o o k C u l t u r e a n d t h e E m e r g e n c e o f M o d e r n J e w r y , î n L e o B a e c k

Institue Yearbook, XXXIII, London, 1988, p. 370 218 cf. M. Steinschneider and David Cassel, Jüdische und Jüdischer

Buchlandell , Jerusalem, 1938 m M. Schmelzer, op.cit.,p37l 220 H. C. Zafren, A Probe into Hebrew Printing in Hanau in the 17th Century or

How Quantifiable Is Hebrew Typography, în Studies Judaica, Karaitica and

Islamica Presented to the Leon Nemoy, Ramat Gan, 1982, pp. 278-285

O imagine din perspectivă cantitativă şi statistică a producţiei

tipografice evreieşti din spaţiul german, pe parcursul unui secol (sec.

XVII -XVIII), pune în evidenţă un număr de 2500 de tipărituri

distribuite în principal în următoarele tipografii: Dihrenfurt - 132 titluri,

Sulzbach - 700 titluri, Furth - 533 titluri, Wilhemsdorf - 150 titluri,

Dassau - 104 titluri, la care se adaugă volumele tipărite la Frankfurt pe

Oder, Frankfurt pe Main, Halle, etc. Dacă se iau în considerare

evaluările făcute de cercetătorii istoriei cărţii şi tiparului din acelaşi

spaţiu german, şi anume că fiecare titlu avea în medie un tiraj de 1000

de exemplare, înseamnă ca s-au tipărit 2,5 milioane de cărţi timp de un

secol. Acest fapt a dus la concluzia că o treime din totalul cărţilor

tipărite în limba ebraică în Europa au fost realizate în spaţiul german.

Proiectată pe o asemenea panoramă tipografică configurată încă

din secolele XVII şi XVIII în Europa, producţia de carte ce se regăseşte

în colecţia comunităţii din Satu Mare concentrează tipărituri editate în

cele mai diferite centre tipografice europene, fapt ce exprimă în mod

succint o geografie a cărţii evreieşti tipărite în plan continental. Dacă cea

mai veche carte tipărită existentă în colecţia din Satu Mare este din

1778, cea mai recentă carte tipărită Divrei Josef, aflată în aceeaşi

colecţie datează din 1942 şi a fost tipărită la Satu Mare iar autorul ei este

Josef Ari Fisch din Hodod, jud. Satu Mare.222 Din acelaşi an datează şi o

carte tipărită la Oradea, Sefer Mishna Brura.223

Proximitatea centrelor tipografice care alimentează cu cele mai

recente cărţi comunitatea din Satu Mare s-ar putea explica prin faptul că

în condiţiile războiului, traiectoriile cărţilor din regiuni mai îndepărtate

devin din ce în ce mai puţin realizabile. Oradea şi Satu Mare ca centre

tipografice din proximitatea comunităţii şi a deţinătorilor de cărţi explică

sau ar putea a fortiori susţine această afirmaţie.

Alături de o succintă prezentare a colecţiei în datele ei esenţiale,

pot fi configurate în mod succint cîteva repere metodologice şi

interpretative care prefaţează o analiză mai complexă a colecţiei de cărţi

sătmărene. Un prim reper ar putea fi cel instalat de perspectiva

sociologică privind istoria cărţii. Această perspectivă a fost impusă la

sfîrşitul deceniului şase al secolului trecut de Lucien Febvre şi Henri

221 M. Schmelzer, op.cit.,p. 379-380 şi M. Steinschneider, D. Cassel, op.cit., p. 57 222 Col.S.M., Satu Mare, 1942, 5/185 223

Idem, Oradea, 1942,3/295

127

Jean Martin.224 Abordarea sociologică depăşeşte viziune tradiţională a

„librarului şi a colecţionarului de carte" încercînd să introducă isto ria

cărţii în istoria generală, promovînd ca o inovaţie „o istorie socială a

cărţii" dezvoltată pe o serie de direcţii reconstitutive: tehnicile şi desco-

peririle tipografice, comerţul cu cartea, geografia cărţii, „lumea cărţii",

acţiuni socio-culturale determinate de carte. Această viziune a reverberat

apoi în studierea rolului şi a acţiunii sociale a cărţii în consolidarea

culturală şi politică a modernităţii. In perimetrul aceleiaşi viziuni

sociologice privind istoria cărţii, Al. Dupront şi Fr. Furet, operînd cu

anchete fundamentate pe metode cantitative ce vizau în mod esenţial

raportul carte - societate au evidenţiat, pe baza acestor ponderări sociale

privind scrisul şi cititul, istoria ideilor dominante ale unei societăţi.225

Pornind de la acest cap de pod lansat de istoria socială a cărţii, se

trece spre o cercetare în planul stratigrafiilor sociale relevate prin carte,

cu predilecţie relevarea raportului cultură populară - cultură savantă,

cu o insistenţă evidentă „ideologizată" asupra culturii popula re.

Absorbţia socială, mai exact populară a cărţii face obiectul unor

cercetări întreprinse de R. Mandrou, R. Muchembled, R. Charticr. 226

Prin cel din urmă istoric se face trecerea spre o perspectivă antropologică

în dezbaterea raportului carte - societate în condiţiile în care centrul de

greutate al analizei glisează dinspre carte (istoria cărţii, producţia

tipografică, ediţii, tiraj) spre lectură, mai exact spre „aproprierea cărţii

prin lectură" dincolo de clivaje sociale şi diferenţe culturale, urmărindu -

se cu predilecţie „uzajul" prin lectură al cărţii.227 Această apropriere a

cărţii prin lectură presupune în primul rînd decelarea practicilor de

lectură ca dinamică a cotidianului, după formula lui Michel de Certeau.228

224 cf. L. Febvre, HJ.Maitin, L'apparition du livre. Paris, Albin Michel, 1958,

pp.537-588

Fr. Furet, ed., Livre et société dans la France du XVIII -è siècle, Paris, Mouton, 1965, p. 1-2 226 Cf. R. Mandrou, De la culture populaire au XVII-è et XVIII-è siècles. La bibliothèque bleue de Troyes, Paris, Imago, 1964; R. Muchambled, Culture populaire et culture des élites dans la France moderne XV -è — XVII-è siècles, Paris, Flammarion, 1978 ; R Chartier, Lectures et lecteurs dans la France de l'Ancien Régime, Paris, Fayard, 1987 227 Cf. R Chartier (dir), Les usages de l'imprimé, Paris, Fayard, 1987 228 M. De Certeau, L'invention du quotidien, I, Art de faire, Paris, Gallimard, 1990, p. 251

Lectura cărţilor, dincolo de „practicile de folosire şi arta de a face" pe

care le produce învăţarea în mediile de cititori, induce un „repertoriu de

reprezentări" pe care cititorul le produce după propria înţelegere astfel

încit, prin lectură se construieşte „o distanţă creatoare" faţă de text.229 O

demonstraţie în acest sens o realizează Carlo Ginzburg cînd analizează

lecturile morarului din Friuli, supus unui proces de erezie, care şi -a

construit un set de reprezentări, o viziune în neconcordanţă cu normele

bisericii. Viziunea cosmogonică a morarului cititor este extrasă din cărţi,

care au fertilizat un imaginar produs printr-o „grilă de lectură" neprogra-

mată, reelaborată, a diferenţei.230 Acest aspect al fertilizării imaginarului

popular de către lecturile specifice a fost sesizat în istoriografia culturii

româneşti de N. Cartojan care, în cercetările sale dedicate cărţilor populare

în cultura română, evidenţiază emergenţa lecturilor din Alexandria,

Erotoclitul, Varlaam şi Ioasaf, în imaginarul popular concretizat în

viziunea despre lume, timp, spaţiu, rai, iad.231 Această osmoză dintre

literatura cultă, scrisă şi cea populară, între lectură şi receptarea ei

produce o mentalitate populară232 sau un „stil popular".233

Lectura cărţilor ca ieşire din cotidian, ca „braconaj" al unor teritorii

sau spaţii exotice, produce într-o manieră similară o trăire în „imaginar",

ca o a doua extragere din discursivitatea descurajantă şi reală a cotidianu-

lui. Prin această trăire în imaginar, prin „minunarea" produsă de cărţile

citite, oamenii îşi construiesc un „univers analog" la care doar visau ca o

prelungire ideală a realităţii.

într-o a treia direcţie interpretativă a istoriei cărţii şi a lecturii se

plasează raportul dintre istoria materială a cărţii (formele de tipărire) şi

modalitatea de transmitere şi receptare a operelor. Intr-o a patra direcţie

metodologică şi interpretativă care depăşeşte o istorie a cărţii, a tiparului

şi a lecturii în viziunile ei specifice, centralitatea cercetării trebuie să fie

dată de aşa numita istorie a editării, adică ceea ce produce global la un

229 R . C h a r t i e r , C u l t u r e p o p u l a i r e , î n Di c t i o n n a i re d e s s c i e n c e s h i s t o r i q u e s ,

Pari s, PUF, 1986, p. 176 230 C. Ginzburg, Brînza şi viermii. Universul unui morar din secolul al XVl-lea,

Bucureşti, Nemira, 1997, p. 70 et sq. 231 N. Cartojan, Cărţile populare în cultura românească, ed.II, Bucureşti, 1974,

p. XVIII. 32 R. Theodorescu, Orizontul folcloric al cărţilor romîneşti din secolul XVII.

Imagine şi text, în Revista de istorie şi teorie literară, XXII, Nr.2, 1984, p. 14 233

M. Morariu, Postfaţă la N.Cartojan, op.cit., p.485

129

moment dat o societate şi care exprimă „nevoile istorice" ale unui popor

sau ale unei societăţi în ceea ce priveşte cartea şi tipăriturile. Un

exemplu în acest sens este modul în care editarea cărţilor între 3815 -

1914 „a construit Germania contemporană".234

Aceste preliminarii teoretice şi metodologice pot oferi o serie de

sugestii privind analiza colecţiei de cărţi ebraice din comunitatea Satu

Mare. Se poate pomi aşadar, de la o cercetare cantitativă, tipografică a

circulaţiei şi itinerariului cărţilor pînă la categoriile socia le de posesori

(cititori) dominante şi specificităţile tematice care vin în întîmpinarea

nevoilor de lectură în plan religios, spiritual şi cultural. Nu în cele din

urmă, cartea este un putător al unor mărturii de istorie a oamenilor, a

comunităţii prin însemnările infrapaginale pe care le făceau cititorii şi

posesorii.

2.2. Tipografii şi centre tipografice de provenienţă ale cărţilor

ebraice din colecţia din Satu Mare

Cartea tipărită şi destinată lecturii publice face parte dintr-un

fenomen cutural ce îşi are originea în secolul al XVIII-Iea, o dată cu

socializarea tiparului şi „accesul colectiv" 35 şi deopotrivă neîncetat,

multiplicat la tipărituri. Se produce în această perioadă aşa numita „revo-

luţie în lectură" (Leserevolution) care determină apariţia sociabilităţii

lecturii, concretizată în cabinete de lectură (Lesegesellschaften). J> In

această amplă panoramă a fenomenului de socializare a cărţii tipărite,

colecţia de cărţi din Satu Mare, constituită din cărţi editate începînd cu

secolul al XVIII-lea, preia influxurile tiparului, cărţii şi lecturii, atît

dinspre acest fenomen european, cît şi dinspre unul circumscris lumii

evreieşti.

Stimularea tiparului evreiesc îşi are o motivaţie deosebit de

importantă în dinamica internă a vieţii evreieşti, în confruntările dintre

tradiţie şi inovaţie, din emergenţa şi proliferarea HasidismuM apoi a

iluminismului, Haskala, şi fireşte din reacţiile religioase şi culturale

privind prezervarea identităţii tradiţionale în confruntarea cu procesele

234 C f . F . B a r b ie r , L 'e m p i re d u l i v re . L e U v re i m p r i m é e t l a c o n s t r u c t i o n d e

l 'Al lemagne contemporaine , Par is, Le Cerf , 1995 235 R. Chartier, Lecturi şi cititori în Franţa Vechiului Regim, Bucureşti, Ed.

Meridiane, 1997, p. 227 236 R. Darnton, Marele masacru ..., p.214

asimilaţioniste şi de aculturare. De exemplu, în secolul al XVIII-lea, Hasidismul încuraja de la un moment dat tipărirea cărţilor şi traducerea lor din idiş în ebraică. Se pledează trecerea de la discursul „verbatim" şi al oralităţii la cărţile hasidice tipărite, aspect ce face parte atît din strategia specifică a acestei mişcări de a-şi răspîndi ideile prin „copişti, editori, tipografi", cît şi din tendinţele comunităţilor evreieşti hasidice de a realiza prin cartea imprimată „structurarea şi fixarea tradiţiei orale în documente literare". Acest fapt impulsionează nu doar „construirea memoriei colective a mişcării hasidice" ci şi „autopercepţia critică asupra istoriei sale".237

A doua jumătate a secolului al XVIII-lea este etapa consacrării tipografiilor ebraice din estul Europei sub impulsul hasidic. La 1780, la Koretz, Lituania, este imprimată prima carte hasidică Toledot Jacov Josef (învăţăturile lui Jacov Josef) , autor fiind rabinul Jacov Josef din Polnoye, discipol al lui Besht.

Din perspectiva mişcării iluministe, Haskala şi a maskilim-ilor, încurajările sau impulsurile spre promovarea scrierilor tipărite, a bibliotecilor, a lecturii, în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, sunt evidente şi relevante pentru contextul istoric în care se plasează acest fenomen al modernităţii. Astfel, în percepţia unui maskil din Lituania, prezent în lucrarea utopică a lui J.M. Dick, descrierea cărţii şi a bibliotecii dintr-un oraş, Kattloyka, se prezintă astfel: „toată lumea vorbeşte bine ruseşte şi chiar poate să scrie în această limbă şi de asemenea în jargon (idiş) care este apropiat de germana pură. în Kattloyka era plasată biblioteca publică evreiască, care include şi un club şi săli de studiu. Fiecare carte ebraică, mică sau mare, este legată şi clasificată încît se pot regăsi foarte uşor. De asemenea, sunt ziare evreieşti legate în volume, în serii complete, alături de alte ziare ruseşti şi străine şi de literatura clasicilor ruşi şi germani. Se află şi un Konnversations - Lexikon şi de asemenea manuscrise scumpe. Fiecare persoană educată, creştin sau evreu, vine aici în serile de iarnă, în special sîmbătă şi în zilele de sărbătoare. într-o atmosferă prietenoasă, ei poartă discuţii sau unii citesc şi copiază din cărţi, poartă discuţii

Z. Gries, The Hasidic Managing Editor As an Agent of Culture, în Hasidism

Reappraised, (ed.) A. Rapoport-Albert, London, 1996, p. 141 8 M, Wilensky, The Hostile Phase, în Tolerance and Movements of Religious

Dissent in Eastern Europe, (Ed. Bêla B. Kilraly), New York and London, 1975,

p.90

131

religioase, politice, medicale sau dispute (halacha). Se fac contracte şi afaceri comerciale şi chiar înţelegeri de căsătorie. Aici se află şi un bar cu bere, ţigări, şnapsuri, hering şi cîmaţi, etc."239

Această idealitate a universului cărţilor, convivialitate întreţinută într-un spaţiu livresc, mărturiseşte în mod implicit, proiecţia admiraţiei faţă de carte şi tipar derulată într-o „sociabilitate" a lui Lesegesellschaftcn. Atractivitatea cărţii şi a tiparului în lumea maski!im-i\or din Galiţia era evidentă, spre exemplu, în cartea lui Shalom Hochen, un maskil polonez stabilit în Germania, intitulată Kore haDorot (Varşovia, 1938). Această carte a fost prenumerată de mulţi maskilim din Galiţia: 46 din Brody, 42 din Lvov, 4 din Zolkiew.240 Acest aspect conturează o lume evreiască în care cartea şi tiparul sunt prenumerate fie de hasidim, fie de reprezentanţii iluminismului într-o dinamică şi o desfăşurare concurenţială de care lumea evreiască din nordul Transilvaniei nu poate fi străină. Defazările în ceea ce priveşte receptarea culturii librare, a cărţii tipărite (mai tîrziu în Transilvania decît în centrul şi estul Europei), se pot argumenta dinspre istoria mai nouă a comunităţilor evreieşti transilvănene şi implicit dinspre întîrzierea unor programe culturale şi şcolare coerente şi bine instituţionalizate.

In partea de nord a Transilvaniei, ca de altfel şi în restul acestei provincii, cărţile evreieşti au provenit din tipografii şi centre tipografice distribuite în estul Europei (Ucraina, Lituania, Polonia, Rusia), din centrul Europei (Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia), din vestul Europei (Germania) precum şi din centre locale (Sighet, Seini, Oradea, Satu Mare, Cluj, Şimleul Silvaniei, etc.). Există aşadar, o intersectare a trei areaîe cultural-tipografice în procesul de circulaţie şi de deţinere a cărţii evreieşti din Satu Mare.

în ceea ce priveşte distribuţia pe ţări a centrelor tipografice şi a tipografiilor care au livrat cărţi în mediile evreieşti sătmărene şi procentajul aferent, situaţia se prezintă astfel241:

239 I. Bartal, „The Heavenly City of Germany" and Absolutism à la Mode

d'Autriche: The Rise of the Haskala in Galicia, în Toward Modernüy.The

European Jewish Model, (Ed.) J. Katz, New Brunswick and Oxford, 1987,

p.40-41 2401. Bartal, op.cit, p.42 (Nota 13) 241 Aüt situaţia privind distribuirea centrelor tipografice pe ţări cît şi numărul de

titluri pe centre tipogarfice prezentate în următoarele două tabele s-au realizat pe

baza catalogului de cărţi a comunităţii Satu Mare

131

Nr.

Crt.

Ţară Localităţi

Centre tipografice

%

1. Austria Viena 2%

2. Cehia Praga 2%

3. Germania Dihrenfurt, Fiorda, Berlin 4%

4. Israel Ierusalim 2%

5. Lituania Vilnius 2%

6. Polonia Varşovia, Pietrkov, Krakovia, Przemysl, Stettin, Vranov nad Taplou, Bilgoraj, Lublin

19%

7. România Seini, Sighet, Beclean, Satu Mare, Şimleul Silvanie

10%

8. Rusia Tilsit 2%

9. Slovacia Bartfeld, Mihalevitz, Bratislava 6%

10. Ucraina Jitomir, Ujgorod, Slovita, Svaliva, Ostrohe,

Munkacs, Liov, Kolmya, Horodna, Hust,

Cernăuţi, Brody, Berehove

26%

11. Ungaria Tolcsva, Vac, Budapest, Miskolcz,

Debrecen, Kunszentmiklös,

Sâtoralyaûjhely, Kisvârda, Paks

19%

Numărul de titluri editate în centrele tipografice distribuite în ordine

alfabetică se prezintă astfel:

Nr.

Crt.

Centru tipografic - Ţară Număr

titluri

Anii de apariţie

1. Bartfeld - Slovacia 1 1909

2. Beclean - Romînia 2 1909- 1930

3. Berehove - Slovacia (Beregsas)

3 1922-1932- 1939

4. Berlin - Germania 3 1861,1880,1922

5. Bilgoraj - Polonia 2 1900, 1928

6. Brodi - Ucraina I 1875

7. Budapesta - Ungaria 4 1873,1880,1880,1940

8. Cernăţi - Ucraina 5 1849, 1860, 1863, 1885,

1919

9. Cracovia - Polonia 6 1882-1900

133

10. Cluj - România 1 f.a.

11. Debrecen - Ungaria 4 1938, 1941, f.a., f.a.

12. Dihrenfurt - Germania 2 1778, 1811

13. Fürst - Germania 1 1756

14. Hust - Ucraina 1 1913

15. Horodna - Ucraina 1 1828

16. Ierusalim - Israel 1 1936

17. Kisvârda - Ungaria 1 1936

18. Kolomea - Ucraina 3 1865, 1885, 1894

20. Kuntszentmiklos

Ungaria

1 1933

21. Lvov - Polonia 79 1851-1914

22. Lublin - Polonia 15 1864-1928

23. Munkâcs - Ucraina 13 1880-1938

24. Miskolcz - Ungaria 2 1938, f.a.

25. Mihalevitz - Slovacia 3 1929, 1930, 1938

26. Ostrohe - Ucraina 1 1804

27. Oradea - România 3 1938, 1940, 1942

28. Paks - Ungaris 2 1894, 1898

29. Pietrikov - Polonia 14 1878-1932

30. Praga - Cehia 5 1834-1872

31. Bratislava - Slovacia 2 1865, 1881

32. Przemysl - Polonia 8 1880-1930

33. Seini - Rom'nia 6 1909-1938

34. Sighet - România 8 1889- 1912

35. Svaliva - Ucraina 4 1907-1912

36. Sâtoraijaùjhely

Ungaria

2 1928, bis

37. Satu Mare - România 6 1908, 1932, 1933,1942,

f.a.,f.a.

38. Şimleul Silvaniei

România

4 1909, bis, 1915, 1924

39. Stettin - Polonia 4 1860, 1863, 1864, bis

40. Slovita -Ucraina 2 1852,1861

41. Tilsit - Rusia 2 1864, 1866

42. Tolcsva - Ungaria 1 1912

43. Ungvar - Ucraina 1 1867

44. Viena - Austria 25 1810-1937

45. Vilna - Lituania 28 1876-1927

46. Vâc - Ungaria 1 1911

47. Varşovia - Polonia 92 1861-1935

48. Tipografii neidentificate 17 1859- 1932

Aşa cum am arătat mai sus, plasarea comunităţii evreieşti din Satu

Mare la interferenţa dintre zona culturală de est şi cea din vest a evreitătii

poate sugera o serie de perspectve şi deschideri analitice privind dimen-

siunile acestui fenomen cultural, care este circulaţia cărţii tipărite, atît în

estimările cantitative cît şi în cele ce ţin de istoria culturală ca secvenţă

de istorie generală a evreilor din această parte a Europei.

2.3. Dinamica tipografică şi editorială din sec. XIX - XX

ilustrată de colecţia de cărţi evreieşti din Satu Mare

a. Repere cultural - istorice

Fenomenul circulaţiei cărţii poate fi amplasat într-un cadru

circumscris de evoluţia istorică şi culturală a evreilor din Europa. Cele

două mari blocuri cultural-istorice, detectabile la nivelul secolelor XVI -

XVIII, cel din est „evreitatea polono-lituaniană" şi cel din vest

aparţinător spaţiului „german şi moravian-bohemian"242 s-au intersectat în

zona Europei centrale şi de est în care este plasată comunitatea din Satu

Mare. Ariile de contact ale celor două blocuri pot fi evidenţiate prin

intermediul cărţii şi tiparului, prin fenomenul circulaţiei cărţii. Dincolo

însă de aceste două blocuri, care se pun în evidenţă în perioada mai sus

menţionată, în condiţiile în care se produce acel „punct de turnură

istorică" după definiţia lui J. Katz, în condiţiile promovării hasidim-xAm

în estul Europei şi a mişcării Haskaia în vestul Europei243 se reproduce

în plan secundar tensiunea dintre „tradiţie şi criză" sau mai exact, crizele

tradiţiei. înainte de acest „historic turning points", societatea evreiască,

centrată şi agregată de bet-midrash, sinagogă şi rabinat, a fost după

expresia lui Heinrich Heine „o patrie portabilă în care cartea îşi capătă

242 I. Bartal, op.cit.,p. 42 (Nota 13) 243 J. Katz, Tradition..., p. 195

135

rolul ei important, îhtr-o continuă creştere, într-o centralitate ce exprimă

la nivel real şi simbolic, identitatea evreiască".

O societate prin excelenţa nomocratică, în care regulile şi normele

standardizau nu numai identitatea ci şi solidaritatea lumii evreieşti întrucît

„standardul comun, normativ" a fost suportul relaţiilor comunităţilor

evreieşti din diverse regiuni europene. Poporul evreu din diaspora era

dependent de călătoriile şi comunicările la mari distanţe pentru a menţine

contactul din interiorul lui şi care reprezentau una din modalităţile de

aplicare a strategiei de supravieţuire şi de întrajutorare: „cînd evreii din

Praga erau în nenorocire în 1745, conducerile evreilor din întreaga

Europă centrală le-au întins mîna."244 Intensivitatea şi extensivitatea

relaţiilor dintre comunităţile evreieşti formau „indicaţiile unităţii naţio-

nale" înainte şi după „punctul istoric de turnură". Au fost determinante o

serie de criterii care au întreţinut relaţiile şi „indicii" de unitate dintre

diverse comunităţi evreieşti: relaţiile de natură economică, cele de natură

socio-lingvistică (diseminarea dialectelor), contactele prin căsătoriile

„aranjate" între membrii diverselor comunităţi, distanţele călătoriilor

studenţilor pentru studierea Torei, centrele de difuzare a învăţăturilor

rabinice.245

Pornind de la aceste criterii se poate contura un spaţiu unitar

format din Polonia, Moravia, Boemia, Germania şi vestul Ungariei. însă,

în interiorul a unor astfel de unităţi, există o dinamică internă imanentă în

care, pe fondul tradiţiilor normative se instalează „emergenţa conştiinţei

de sine a diverselor comunităţi"246 care a determinat turnura istorică şi

care a cultivat marile diferenţe susţinute de Hasidism şi Haskala.

Rămîne însă, un start istoric, cel influxiv şi cel inflexiv al tradiţiei şi al

nomocraţiei care a prezervat, în durata lungă, identitatea evreiască.

Cartea şi tiparul devin - proiectate pe acest fundal de istorie

generală evreiască - una dintre modalităţile care au întreţinut

inftuxiunile identităţii evreieşti, iar dinamica editorială şi tipografică,

ilustrată prin structura şi componenţa tematică a cărţilor din colecţia din

Satu Mare, este relevantă în acest sens.

244 Ibidem, p. 195 245 Ibidem, p.l 246 Ibidem, p.6

b. Secvenţe cronologice ale dinamicii editoriale

O succintă analiză a distribuţiei cronologice a cărţilor editate de

diverse centre tipografice, cărţi ce au intrat în componenţa colecţiei de la

Satu Mare poate pune în evidenţă cîteva repere semnificative privind

dinamica editorială şi în mod indirect, raportul cerere-ofertă, sau

raportul editor (tipograf) - cititor.

Se pot detecta cel puţin cinci secvenţe cronologice, articulate ca şi

unităţi cronologice de la două pînă la cinci decenii, iar modificările sau

variabilele secvenţelor cronologice în funcţie de numărul de decenii pe

care le încorporează diferă în funcţie de contextul cultural-istoric în

cadrul căruia tiparul şi lectura sunt criterii esenţiale.

Prima secvenţă cronologică debutează cu mijlocul secolului al

XVIII-lea, perioadă din care datează cele mai vechi cărţi tipărite

existente în colecţia de la Satu Mare, şi anume cea din 1756 (tipărită la

Fiorda - Fiirth, Germania) şi cea de la renumitul centru tipografic de la

Dihrenfurt (Germania) datată în anul 1778. Din perioada cuprinsă între

1756 - 1811 - al doilea an fiind anul de datare a celei de a doua cărţi

tipărite la Dihrenfurt existente în colecţia de la Satu Mare - cînd se

derulează o secvenţă cronologică maximă, de cinci decenii provin trei

cărţi în colecţia de la Satu Mare. Acest aspect denotă pe de o parte, o

pondere mică a comunităţilor evreieşti din comitatul Satu Mare, un nivel

de letrizare probabil scăzut şi o dimensiune redusă a activităţii tipografice

într-o societate evreiască ce se află la începutul unor progrese culturale,

reflectate şi în răspîndirea tiparului şi a tipografiilor.

A doua secvenţă cronologică poate fi plasată între 1810 - 1830,

deci pe un interval de două decenii cînd se constată o prevalentă în colec-

ţia sătmăreană a cărţilor tipărite la Viena, deci într-un centru tipografic

tot dinspre zona de vest sau central-europeană dacă o poziţionăm în

raport cu Satu Mare. Acest centru tipografic se înscrie pe fluxul marilor

curente de reformă şi ale Haskalei, iar Viena a fost „un mediator

economic şi cultural"248 între vest şi est avînd deopotrivă un rol deosebit

de activ în primele decenii ale secolului al XIX-Iea în promovarea

247 A n a l i z a s e p o a t e u r m ă r i p e b a z a c a t a l o g u l u i d e c ă r ţ i e v r e i e ş t i d i n comunita tea Satu Mare (prezent în anexă) 248 M. S i lbe r , T h e H i s to r i c a l E x pe r i e nc e o f G e rm a n Je wry a n d I t s I m p a c t o n Haskala and Reform in Hungary . . . , p. 117

137

reformelor educaţionale şi religioase care fără îndoială că au reverberat

în această zona a Europei.

Un alt val editorial şi tipografic, concretizat în a treia secvenţă

cronologică de datare a cărţilor care au intrat în colecţia de la Satu Mare

se plasează între 1830 - 1850 şi aparţin centrului tipografic din Praga.

Plasat în proximitatea Vienei, producţia tipografică a acestui centru se

derulează într-un context tensionat de procesele aculturaţiei din spaţiul

evreimii boemiene249 în care o elită evreiască încearcă să se regăsească -

extrăgîndu-se dintr-o germanitate culturală - într-o evreitate cehă.

Această tendinţă a fost alimentată de ideile din zona herderianismului,

liberalismului şi romantismului istoricist care promovau continuitatea

tradiţiei dar şi a cultivării unui idiomatism în religia şi cultura iudaică.

Nu întîmplător o serie de cărţi editate în această perioadă şi în acest

centru tipografic ce sunt destinate practicii devoţionale (cărţi de rugăciuni)

vor să construiască prin rabinii şi editorii din familia Landau un model

al identităţii evreieşti circumscris unei regiuni culturale distincte: „după

obiceiul din Polonia, Boemia, Moravia şi Ungaria".250

A patra secvenţă cronologică este plasată după 1850 din care fac

parte producţiile tipografice şi editoriale ale celorlalte centre dintre care

se detaşează prin numărul mare de cărţi prezente în colecţia comunităţii

sătmărene cele tipărite la Varşovia, Lublin, Lvov. Această perioadă poate

fi reperată de o limită cronologică inferioară în jurul anului 1900 şi

reprezintă cea mai intensă alimentare cu cărţi ebraice pentru beneficiarii

din Satu Mare. Pe de o parte, creşterea numărului tipografiilor care

livrează carte evreiască, pe de altă parte infuzia de cărţi ce provin din

spaţiul generic al HasidismvXm (estul Europei), argumentează şi tendinţele

sau curentele de prezervare a identităţii evreieşti în faţa asimilaţionis-

mului. în egală măsură, în această epocă se produce o creştere a mediului

receptor letrizat, chiar dacă, din perspectivă regională, există încă defazări

şi discrepanţe în interiorul statisticii letrizării. Dacă în zona Poznan,

coeficientul de letrizare în 1870-1871 era de 75 % 25t, în Oberland, la

249 H . J . K i e v a l , T h e S o c i a l V i s i o n o f B o h e m i a n J e w s : I n t e l l e c t u a l a n d Communi ty, în Assimi lation and Communi ty. The Jews i 19th Century Europe, (Eds. J. Frankel and S. J. Zipperstein), Cambridge, Cambridge University Press, 1992 , pp. 246- 258 250 cf . Col .S .M., Praga, 1834, 1/212; 1854,3/211; 1856,4/210 251 cf. M.Silber, op.cit, p.152 (infranota 91)

133

1880 (Nitra, Bratislava, Burgerland), 2/3 din populaţia evreiască era

letrizată, în Zemplen - 42 %, în Ung - 36 %, în Ugocsa - 29,5 %,252 în

Maramureş - 14,9 %,253 în comitatul Satu Mare existau 40,9 % letrizaţi

iar în oraş 53,5 %. în 1900, în comitatul Satu Mare erau 57,9 % letrizaţi

iar în oraş 68,8 % letrizaţi.254

Aceste progrese evidente în mediul receptor prin creşterea

numărului celor letrizaţi justifică în bună măsură diseminarea tot mai

largă a cărţii evreieşti în zona Satu Mare. în interiorul acestei perioade

se pot detaşa liniile ritmice de livrare a cărţilor. Există linii ritmice

anuale, adică producţii de carte tipărite din aproape fiecare an prezente

în colecţia comunităţii precum este cazul tipografiei din Lvov, între

1851-1900, cu excepţia cîtorva ani, 1853-54, 1857-58, 1867, 1873,

1881, 1889, 1895 şi 1899. Prin urmare, coeficientul de ritmicitate anual

este de 80 % faţă de 20 %, care reprezintă anii din care nu există cărţi

tipărite în colecţie. în cazul tipografiei din Varşovia, din perioda 1861-

1900, lipsesc cărţi editate din anii 1867-1868, 1872, 1887, 1890-1892,

1899, adică 11 ani din seria de 30 de ani, ceea ce reprezintă 33 %.

A cincea secvenţă cronologică este configurată de tipăriturile

editate după 1900 cu perioade mai intense sau mai puţin intense de

circulaţie a cărţilor sau de livrare a acestora spre mediul receptor. Asrfel,

o perioadă de stagnare tipografică este cea reprezentată de anii primului

război mondial, 1914-1918. în cazul tipografiei din Lvov, perioada

1901-1914 este una de diminuare a livrării de cărţi, în cazul Varşoviei

perioada 1902-1913, după cum în cazul tipografiei din Viena, cărţi

editate între 1897-1919 nu se regăsesc în colecţia din Satu Mare, livrarea

de cărţi fiind reluată în perioada 1919-1937. în cazul tipografiei Vilnius,

cărţile tipărite între 1903-1912 se regăsesc în colecţia din Satu Mare. Se

constată o puternică schimbare în panorama tipografiilor ce alimentează

cu carte această zonă după 1900 şi anume, apariţia unor noi tipografii

mai ales locale, care preiau sarcini tipografice de la marile tipografii din

secolul al XIX-lea. Astfel este tipografia din Sighet care, începînd cu

252 cf. Magyar Sztatisztika Kozlemények, vol. XXVII, Budapesta, 1907, p.I60; statistica este interpretată de M. Silber, The Emergence of the Ultraortodoxy..., p. 41-42 253 E. Glück, Jewish Elementary Education in Transylvania, 1848-1918, în Studia Judaica, 11, C^j-Napoca, 1993,p. I l l 254 Ib idem, p .11 1 -1 12

cartea tipărită în 1889, este prezentă pînă în 1912 în colecţia din Satu

Mare; tipografia din Seini este prezentă cu cărţi tipărite în 1908-1938;

Beclean începînd cu 1909; Oradea cu 1938; Satu Mare începînd cu 1908

şi pînă în 1942; Şimleul Silvaniei cu tipărituri 1909-1924.

Perioada de aupă 1918 este alimentată cu cărţi din tipografii

precum Lublin, Pietrikov din care sunt prezente cărţi tipărite între 1923-

1932, Viena 1919-1937, Vilnius 1925-1927, Debrecen 1938-1941 şi

fireşte Varşovia între 1920-1935. Ceea ce trebuie recunoscut ca o

particularitate singulară este cea legată de tipografia din Viena care are

cea mai lungă prezenţă în colecţia de cărţi din Satu Mare, şi anume, o

perioadă cuprinsă între 1810-1937, deci peste 125 de ani în condiţiile în

care vasele comunicante, istoric instituţionalizate, au funcţionat neîncetat,

aşa după cum se poate plasa în aceeaşi zonă cultural-istorică, o lume

evreiască ce a comunicat şi astfel, s-a aflat într-un permanent contact în

planul culturii librare cu fosta capitală şi fosta metropolă a acestui spaţiu.

Dinamica tipografică, reconstituită prin intermediul prezenţei

diverselor centre tipografice cu cărţi în colecţia din Satu Mare, poate

provoca noi interpretări şi noi explicaţii în ceea ce priveşte raporturile

dintre strategiile editoriale şi practicile de lectură, între cererea şi oferta

de carte, după cum opţiunile sau nevoile de lectură rămîn încă aspecte

puţin elucidate în prezentul demers analitic şi interpretativ.

c. Traiectorii livreşti

Prezenţa diferitelor centre tipografice în colecţia de la Satu Mare

trasează în linii mari, traiectoriile cărţii,,getele culturale şi de sociabili-

tate" determinate de carte.256 Traiectoriile cărţii sunt pe de altă parte,

fixate dinspre un mod de raţionalitate implacabil, şi anume de producţia

de carte pentru piaţă. începînd cu secolul al XVIII-lea, datorită creşterii

numărului tipografiilor şi al tirajelor, reţelele de distribuire a cărţii - care

recompun în plan secundar traiectoriile cărţii - pornesc de la tipografii şi

librării, ca prim punct de plecare spre o a doua componentă a reţelelor, şi

anume cea a „scurt circuitului" reprezentat de tîrguri, iarmaroace şi spre

a treia componentă „magazinele de tot felul", „coşul purtat în spate" de

255 Cf. Col. S.M., passim 256 J.Quéniart, Culture et société urbaines dans la France de l'Ouest au XVIIJ-è siècle, Paris, Klincksieck, 1978, p.337

colportorul de cărţi. Acestea din urmă aveau un rol esenţial pentru că realizau contactul direct cu mediile sociale care ignorau pînă atunci lectura şi cartea. Relevantă în acest sens este dezvoltarea tiparului evreiesc în Polonia, în a doua jumătate a secolul al XVIII-lea (zonă din care provine majoritatea cărţilor aflate în colecţia din Satu Mare) şi care produce o nouă categorie de „agenţi ai culturii populare" şi anume, distribuitorii de cărţi ieftine în ebraică şi în idiş şi a căror activitate a avut un mare impact, din păcate necercetat pînă acum.257

Există aşadar, o reţea capilară foarte bine structurată a distribuirii şi a traiectoriilor cărţii care atinge astfel, „extremităţile corpului social". Intr-o lume evreiască europeană foarte leagtă şi comunicativă din raţiuni ale strategiei de supravieţuire şi prezervare identitară, aceste reţele anasto-mozice ce vizau chiar extremităţile răspîndirii ei geografice, cartea devine un vehicol ce produce contacte şi o comunicare pertinentă şi continuă. Dacă se ia ca exemplu doar centrul tipografic ebraic din Varşovia, a cărui activitate a început în 1797, pentru ca în 1859 să existe opt mari tipografii, iar în prejma Holocaustului, în capitala Poloniei existau 25 de tipografii, se poate contura potenţialul productiv şi editorial doar al unui singur centru urban evreiesc. Acest centru a diseminat în întreaga lume evreiasca o mulţime de cărţi in ebraica şi idiş.

Pe baza catalogului cărţilor aflată la comunitatea din Satu Mare se pot repera limitele sau reperele extremităţilor spaţiului cultural-religios şi identitar evreiesc în care a circulat cartea evreiească. De la Vilnius pînă la Berlin, de la Tilsit şi pînă la Viena sau din Lemberg pînă la Ierusalim, se poate configura centraliatatea zonei Satu Mare, atît în mod real cît şi în cel formal, ca punct de lectură şi de intersectare a cărţii evreieşti din sec. XVIII - XX. Un prim element major în reconstituirea traiectoriilor cărţilor tipărite dinspre centrele de editare şi imprimare spre comunitatea din Satu Mare este cel legat de intersecţia celor două mari unităţi cultural-istorice ale evreimii din Europa, cea din vest cu cea din est. Dacă în prima fază (sec. XVIII - 14 XIX) arealul cultural şi tipogarfic, reprezentat de Germania, Praga şi Viena, era cel care livra cu prioritate cărţi în zona sătmăreană, cel de-al doilea areal, cel din est

7 Z. Gries, The Hasidic Managing Editor as an Agent ofCulture...,p. 155 258J. Queniart,o/7.czV.,p.391 259 Ch. Shmeruk, Aspect of the History of Warshaw as Yiddish Literary Center,

Polin, 1988, p. 143 et sq.

•14Ï

reprezentat de Polonia, Galiţia, Lituania, Ucraina, livrează preponderent

carte începînd cu mijlocul secolului al XIX-lea. Această succesibiliîate a

celor două arealuri în ceea ce priveşte prevalenta livrării tipăriturilor

poate fi adjudecată şi dinspre alte tatonări interpretative ce ţin de curente

de idei, de platforma spirituală şi religioasă, de dinamica istorică a

evreimii din Europa ultimelor două secole.

în datele aceleiaşi succesibilităţi, se pot reliefa şi traiectoriile

editoriale ce cuplează geografii culturale dinspre vest spre est cu

întîietăţi editoriale evidente ale vestului faţă de est. Există în acest sens

cîteva exemple alese dintr-o serie mai mare care pun în evidenţă faptul

că ediţii tipărite în est, din secolul al XDC-lea şi din prima jumătate a

secolului XX, au avut ediţii princeps în Germania, Olanda, Italia şi chiar

din Grecia. Astfel, cartea intitulată Hinuch Bet Jehuda, tipărită la

Beclean în 1937 a avut o ediţie princeps, realizată la Dihrenfurt în anul

1681.260 Tipăritura intitulată Sidur. Or haYashar, imprimată la Bilgoraj.

în Polonia în 1928, s-a făcut după prima ediţie publicată în 1705 la

Amsterdam.2 ' O altă carte tipărită în spaţiul polonez şi anume, la

Cracovia, în 1899 şi intitulată Besorat Eliahu a avut prima ediţie la

Salonic în 1706.262 La Debrecen, în 1938 s-a publicat Pa 'anea raza care

reprezintă a treia ediţie a acestei cărţi, după cea de a doua ediţie

publicată în 1698 la Amsterdam şi care „a mai fost publicată cu o sută

de ani înainte".2 3 La Lvov este publicată în 1859 lucrarea Rosh Josef,

care a avut o primă ediţie apărută la Frankfurt în 1794.264 La Lublin în

1878 a apărut cartea Dikdukei Rashi care a fost tipărită prima oară la

Fiorda. în Germania.265 în Munkâcs apare în 1896 lucrarea Hoshev

Mahshavot care a mai fost tipărită la Amsterdam în 1727. Tot la

Munkâcs s-a imprimat lucrarea Likudei haPardes care a mai fost tipărită

în 1519 la Veneţia, în 1715 la Amsterdam şi în 1782 la Zalkova, în

Ucraina.267 Există aşadar, o quadrupla articulare a traiectoriei editoriale

ce înscrie o întreagă geografie culturală evreiască europeană.

260 Co l .S . M. , Bec lea n , 1 9 37, 2 /2 59 261 Idem, Bilgora j , 1928,2/33 262 Idem, Cracovia, 1899, 5/30 263 Idem, Debrecen, 193 8, 1 /9 264 Idem, Lemberg , 1859, 5 /308 265 Idem, Lu b l in , 1 87 8,4 /21 266 I d e m , M u n k â c s , 1 8 9 6 , 4 /5 0 267 I d e m , M u n k â c s , 1 8 9 7 , 5 /2 8 7

Această translaţie dinspre vest (Olanda, Germania, Italia) spre est

(Ucraina, Polonia, Ungaria, România) semnifică în cele din urmă,

fluxurile general europene ale răspîndirii şi extensiunii tiparului, dincolo

de similarităţile ideatice şi tematice ale cărţilor cerute de mediul receptor

din diverse comunităţi evreieşti. Aceste traiectorii editoriale recompun

unitatea unui spaţiu cultural şi identitar aflat într-o permanentă comuni-

care, dialog şi analogii în fundamenatrea lor spirituală şi religioasă.

Transferul operat şi semnificat de traiectoriile livreşti, editoriale deschide

nu numai un orizont cultural-ideatic, ci şi unul ce poate elabora, în mod

evident, paradigme interpretative dincolo de identităţile colective, etnice

şi religioase.

Reprezentarea acestor traiectorii livreşti şi editoriale, într-o posibilă

topografie culturală, s-ar putea configura prin circumscrierea ariilor de

provenienţă a editurilor şi tipografiilor care alimentează comunitatea din

Satu Mare în trei zone concentrice, în funcţie de distanţa pe care aceste

traiectorii se derulează. O primă zonă configurată de cele mai îndepărtate

centre tipografice ar fi punctate de localităţile Vilna, Berlin, Dihrenfurt,

Tilsit; o a doua zonă din vecinătatea comunităţii Satu Mare ar fi repre-

zentată de tipografiile din Munkâcs, Hust, Bratislava, Ungvar, Budapesta;

o a treia zonă, cea de proximitate ar putea fi configurată de centrele

tipografice din Sighet, Şimleul Silvaniei, Oradea, Cluj, etc.

Opţiunile livreşti şi de lectură a mediilor evreieşti din Satu Mare

precum şi oferta librară, venită dinspre centre tipografice prestigioase

(Varşovia, Lvov) escaladează distanţele geografice astfel îneît, proximita-

tea nu a fost un criteriu de selecţie a cărţilor. Prestigiul editorial şi aucto-

rial incorporate de cărţile tipărite, precum şi existenţa în proximitatea

comunităţii a unor tipografii în secolul al XIX-lea au comprimat, în cele

mai multe cazuri, distanţele geografice. Astfel, geografiile culturale induse

de carte şi tipar în cazul lumii evreieşti depăşesc alcătuirile istorice şi

idiomatice sau modelele culturale predominante care au definit şi topografii

culturale.

d. Particularităţi editoriale şi tipografice

Cartea tipărită este în general rezultatul cooperării dintre autor,

editor şi tipograf. Aceste trei articulări ale cărţii pot fi analizate pe eşantio-

nul de tipărituri ce formează colecţia de la comunitatea din Satu Mare

(peste 390 de cărţi) şi pe un interval de timp ce cuprinde aproape 150 de

ani de cultură librară.

143

O primă particularitate reieşită din această analiză o reprezintă

raportul editor - tipograf, în sensul că există o serie de diferenţe sau

depărtări geografice între o tipografie locală şi editorul care a pregătit

cartea pentru tipar. Astfel, cartea intitulată Toldot Israel este tipărită la

Cluj dar editarea ei se face la Varşovia, la editura „Mercaz". Această carte

este o istorie ilustrată pentru copiii evrei.268 Lucrarea Likutei haPardes a

fost tipărită la Munkâcs în 1897 dar „a fost adusă la tipar de editura şi

librăria lui Meir Jehuda Katina din Hust".269

In cadrul tipografiei din Seini se întîlnesc două cazuri de aceeaşi

factură şi anume acel al diferenţei dintre locul eduturii şi cel al tipografiei.

Astfel, Shemen Rokeah, tipărită în 1909, a fost pregătită pentru tipar de

editura „Avraham Müntz, Borowa, Galiţia" şi tipărită de Jacov Wieder

din Seini. La aceeaşi tipografie a fost adusă spre a fi imprimată cartea

Erech Shai. de către editori din Sighet şi din Solotyvno, Ucraina.270 O

carte tipărită la Tolcsva, intitulat Olat Hodesh în 1912 a fost editată de

Shlomo Zalman Stern din Jâszkarajeno, Ungaria.271

In general aceste diferenţe sau distanţe geografice apar în cazul

unor tipografii mai mici sau mai nou înfiinţate (sfîrşitul secolului XIX şi

începutul secolului XX), întrucît probabil nu exista o tradiţie editorială

sau elite cu preocupări livreşti. Există rareori însă, şi exemple de acest

fel în cazul unor tipografii mari şi de tradiţie. Astfel, la Varşovia, în

1893 este tipărită catrea Orah laTzadik care a fost editată de Ihiel Avner

Zilberstein din Kinsk după cum o carte intitulată Shav Sh 'mata, tipărită

în aceeaşi tipografie în 1894 a fost pregătită pentru tipar de „Editura şi

librăria lui Mordechai Munk din Lodz".272

Dacă diferenţele dintre editori şi tipogarfi sunt diferenţe geografice,

spaţiale, apar şi cazuri în care o carte este gata pentru tipar la o anumită

dată, dar ea a fost tipărită mai tîrziu, existînd în acest caz diferenţe sau

defazări temporale. De multe ori, aceste diferenţe erau cauzate de

obţinerea întîrziată a aprobării de tipărire din partea cenzurii. Astfel, în

1881 la Varşovia, pe colofonul cărţii Sefer haBrit, apare un text în limba

rusă în care se menţionează că această carte a fost gata pentru tipar în

268 Idem, Cluj, f .a. , 1/262 269 Ide m, Munkâcs , 1897, 5 /287 270 Idem, Seini, 1909,1/263 şi 1932, 4/266 271 Idem, Tolcsva, 1912, 1/105 372 Idem, Varşovia, 1893 61/65 şi 1894, 64/163

1876, dar ea a fost imprimată doar în 1881 întrucît atunci a obţinut

aprobarea tipăririi.273 Cenzura era exercitată de evrei în serviciul autorităţii,

cum este cazul în Rusia, de membrii comisiei rabinice şi de directori ai

instituţiilor de învăţămînt evreieşti. Unii dintre ei erau de multe ori

necunoscuţi, convertiţi la creştinism sau figurau în listele cenzorilor

cărţilor evreieşti şi idiş din Vilna, Kiev, Jitomir şi Sankt Petersburg în

perioada 1827- 1904.274

O altă carte care se află într-o ipstază defazată în ceea ce priveşte

editarea şi tipărirea este Noam Elimeîech, apărută în 1880 dar care afost

pregătită pentru tipar încă din 1874.275 Există însă şi cazuri, foarte rare în

care cartea este tipărită înainte de obţinerea autorizaţiei de tipărire. Astfel,

Ia Lublin lucrarea Sefer Devarim este tipărită în 1864 şi este „autorizată

pentru tipărire în 1872", conform ştampilei care apare pe carte.

O altă particularitate a activităţii tipografice şi editoriale este

faptul că de foarte multe ori acestea erau profesiuni în familie, fapt ce

consolidează nu doar un anumit tip de profesionalism şi prestigiu, ci mai

ales o tradiţie care se derulează pe parcursul unui secol sau deceniu.

Marca familială a editorilor şi tipografilor se reproduce simbolic prin

prestigiul reciproc instituit între familie şi profesiune. Structurile de

familie a editorilor şi tipografilor sunt variate, de la descendenţa şi ascen-

denţa genealogică, pînă la profesiuni determinate sau agregate prin

strategii şi raporturi matrimoniale. Astfel, la Lemberg, între 1860-1864

sunt menţionate o serie de cărţi editate de editura lui Nisan Margosches

şi tipărite în tipografia „ginerilor săi Avraham Itzhac Menkes şi Shlomo

Sprecher".277 La Lublin, după 1864 există o tipografie ai cărei proprietari

sunt doi fraţi la care se adaugă un asociat din afara familiei: „tipografia

lui Shlomo şi a fratelui său, Baruch Zetzer şi a asocialtului lor Jehezkiel

Rener (Josefot)".278

Descendenţa familială, ca descendenţă profesională, este ilustrată

în cazul tipografiei din Munkâcs, unde în 1893 se menţionează faptul că

273 Idem, Var şo via , 18 8 1,4 6/1 6 6 274 C f . E . L e d e n h a n d l e r , T h e R o a d o f M o d e r n J e w i s h P o l i t i c s , N e w Y o r k , Oxford University Press, 1980, p .92-93 275 Col .S.M. , Varşovia , 1880,40/1 8 4 276 Idem, Lublin, 1864, 1/180 277 Idem, Lemberg, 1860, 24/76 278 Idem, Lublin, 1864, 1/180

145

lucrarea Sefer Tehilim s-a făcut în tipografia „Asociaţilor Dov Beer Blayer şi Zvi Jacov Hacohen. Ei sunt fiii răposatului Pinhas Blayer".279

La Vilna funcţionează renumita „tipografie şi editură a văduvei şi fraţilor Rom" care în 1876 - 1912 au deţinut întîietatea tipăririi cărţilor din acest centru.280

Dincolo de agregările familiale, genealogice privind asumarea meseriei de editori şi tipografi, există însă şi alte criterii sau exigenţe care ţin de managementul editorial în care transferul generational sau patrimonial al acestei profesiuni este mai consolidat . Astfel, în multe cazuri, acest transfer este dublat, pe de o parte de transmiterea meseriei în familie, a competenţelor şi secretele acestor profesii, iar pe de altă parte, este dublat de acurateţea editorului şi a autorului de texte ce ţine de etica circumscrisă fidelităţii faţă de un text patrimonial în cazul autorilor - editori. Astfel, rabinul Meshulam în prefaţa lucrării Torat Emet, apărută la Lemberg în 1854 afirmă că tatăl său, rabinul Isaac Meir 1-a sfătuit să-şi angajeze în activitatea sa editorială, de pregătire pentru tipar a textelor tatălui şi bunicului său, un om învăţat şi cu frică de Dumnezeu şi cu îndemînări literare. II asistă în această muncă pe acest literat angajat şi ori de cîte ori avea vreo dificultate îşi consulta tatăl, alături de care stătea uneori zi şi noapte pentru a învăţa şi a înţelege literatura hasidică omilctică pe care acesta o elaborase. De asemenea, rabinul Meshulam avertizează asupra faptului că deşi există mai multe versiuni manuscrise ale predicilor hasidice ale bunicului său, cele adevărate şi cele mai pline de acurateţe sunt cele ce sunt în posesia familiei, autorizate deopotrivă de tatăl şi bunicul său.281 Faţă de profesiunea de tipograf există uneori menţionate percepţii pline de veneraţie, de sacralitate. Astfel, în cazul tipografiei din Satoraljaüjhely se meţionează în cazul a două cărţi tipărite în 1928: „tipografia Kröo, a lui Eliezer Deutsch, unde a fost lucrată de zeţarul care face lucrare sfmtă, Meir, fiul lui Hayim Müller" sau „aranjarea literelor de zeţarul care se ocupă cu această muncă sfîntă, Meir Ben Hayim Müller".282

Această proiecţie sacrală întră în mecanismele veneraţiei şi respectului acordate cărţilor în comunităţile evreieşti, similar cu ceea ce se afirmă legat de scrierea cărţilor sfinte în creştinism, „cum digito Dei". Acest

279 Idem, Munkâcs , 1893, 2/70 280 Idem, Vilna, passim 28IZ.Gries,o/?.d/.,p. 143 282 CoJ.SJW,, Satoral/aüjhdy, 1928,1/9 şi 2/386

14ä

transfer de sacralitate dintre cartea - simbol spre cartea - obiect intermediat de tipograf vădeşte centralitatea şi prestigiul unei profesii în universul socio - cultural al comunităţilor evreieşti.

Un alt aspect legat de particularităţile editoriale şi tipografice este cel al rarităţilor existente în colecţia de cărţi din Satu Mare. Astfel, de la centrul tipografic din Pietrkov provine lucrarea Tsqfhat Pa 'aneah, ediţia 1883 a rabinului Jacov Josef din Polonnoye, discipolul de seamă al lui Baal Shem Tov. Această lucrare este prima carte hasidică de predici moralizatoare şi a fost tipărită în prima ediţie în 1780. Este o carte despre tălmăcirea viselor, deci cu o tematică mistică hasidică în care se susţine că doar cei nepăcătoşi şi cu har pot vedea şi auzi mesajul divinităţii, aşa după cum autorul a aflat acest lucru de la Baal Shem Tov, dascălul său.283 Raritatea cărţilor este conferită şi de faptul că datorită tirajului mic sau a dispariţiei lor de-a lungul vremii se impune cu necesitate editarea lor. In cazul cărţilor hasidice din prima generaţie, tirajul lor era foarte mic.284 Este de remarcat aspectul că în repertoriul rarităţilor se poate înscrie indirect şi lucrarea Peîah haRimon, tipărită la Seini şi în prefaţa căreia se menţionează: „Tipărită prima oară în 1689 la Praga, a doua oară la Lemberg şi deoarece în oraş nu se mai găseşte nici un exemplar, poate cel mult două, în familii, am hotărît să o tipărim din

"IOC nou ." Este o carte teurgică, de magie populară aferentă şi ea misticii hasidice. Acelaşi tip de raritate, stabilit pe aceleaşi criterii de epuizare a exemplarelor tipărite în ediţii anterioare, este evidenţiată şi în cazul cărţii Pa'aneah Raza, tipărită la Debrecen în 1938. In prefaţa cărţii se menţionează că prima ediţie a fost tipărită în secolul XVI (1598) şi „nu mai există decît unul sau două exemplare în ţară şi de aceea a fost editată de Hayim Deutsch din Nanes".

Raritatea cărţii exprimă deopotrivă şi succesul ei în mediul receptor, cererea mare a unor cărţi, astfel îneît unele titluri ajung să fie tipărite într-un număr impresionant de ediţii, aspect ce reprezintă o altă particularitate editorială şi tipografică. Astfel, în 1880 se editează în Varşovia lucrarea Noam Elimelech, carte socotită operă clasică a

83 I. Etkes, The Besht, Magician, Mystic and Leader..., p. 60; cf. şi Idem,

Hasidism as Movement - The First Stage, în Hasidism: Continuity or

Innovation? (Ed. B.Safran), London, 1988, p. 22-23 284Z.Gries,op.c/Y.,p. 155 285 Col.S.M., Seini, fa . , 6 /257 286 Idem, Debrecen, 1938, 1/29

i47

hasidism-u\w, autorul fiind Elimelech, rabin hasid şi cabalist. Această

carte face aparţine tematicii de comenatrii la Hamisha Humshei Tora,

carte ce a fost publicată în 50 de ediţii pînă în 1922.287

In general, centrele tipografice împărtăşesc diverse orientări sau

curente cultural religioase, adică editează doar anumite cărţi ce corespund

unuia sau altuia dintre aceste curente împărtăşite. Există însă şi excepţii,

cum este cazul tipografiei din Slovita (Ucraina), unde apare cartea

Mahzor, Cu toate că Slovita era un vestit centru tipografic hasidic, cartea

nu este hasidică ci dimpotrivă, aparţine mitnaggedim-'ûor din Moravia,

Boemia, Lituania, Polonia, Rusia.288 Probabil că raţiunile comerciale ale

tipografiei au prevalat în faţa orientării ei cultural-religioase.

O particularitate poate fi socotită şi prezenţa unor cărţi de gen, un

fel de „gender books", de obicei mai rare în repertoriul cărţilor din

colecţia Satu Mare. Astfel, la Pietrkov se editează în 1929 lucrarea

Ma'ane Lashon, care este o colecţie de rugăciuni pentru femei care se

rosteau la mormîntul tzadikim-\\ox. Ea este scrisă în idiş, deci pentru

femeile care nu citeau limba ebraică şi aparţine tematic, „literaturii

populare" pentru femei.289

Tot ca o particularitate pot fi socotite şi cărţile al căror titlu sau an

de apariţie este redat prin valoarea numerică a literelor. La Vâc apare în

1911 cartea Shem Efraim iar anul este redat prin valoarea numerică a

titlului: Shem Efraim = 1911.290

Alături de particularităţile editoriale şi tipografice care pot

evidenţia prin ce fel de note distincte sau comune se poate defini sau

caracteriza colecţia de cărţi de la comunitatea din Satu Mare, este

posibilă analiza şi altor aspecte aflate în proximitatea celor editoriale şi

tipografice, şi anume, cele ce ţin de polul aucîorial al cărţilor. Prestigiul

cărţilor este transmis în primul rînd de prestigiul autorilor, la care se

adaugă apoi abilităţile editoriale şi tipografice. In componenţa colecţiei

din Satu Mare se regăsesc marii autori de cărţi ebraice din spaţiul central

şi estic european: Jacov Josef de Polonnoye, Isaia Berlin, Menahem

Mendel din Vijmţa, Shlomo Luna, rabi Meir din Lublin, Ihiel Halperin

din Minsk, Elîahu Hacohendin Izmir, Hatam Şofer, Jehuda Low, etc. Pe

287 Idem, Varşovia, 1880,40/184 288 Idem, S lovi ta , 1852, 1 /46 289 Idem, P iet rkov, 192 9, 13/34 290 Ide m, Vâ c , 1911, 1 /271

148

lîngă aceste somităţi rabinice şi teologice, în colecţia de cărţi sătmăreană

sunt prezenţi şi autori locali sau din zone apropiate oraşului şi

comitatului (judeţului) Satu Mare. Ei ilustrează un potenţial auctorial

local, o consolidare a elitei din această parte a ţării din punct de vedere

al prestigiului intelectual ce este evidentă cu predilecţie după primul

război mondial. Este un semnal deosebit de relevant pentru procesul de

înflorire şi de dezvoltare a vieţii cultural-religioase a societăţii evereişti

din perioada interbelică şi o punere în valoare, prin editatrea de lucrări a

potenţialului şi a competenţelor culturale, teologale şi exegetice ai

acestor autori locali. Se poate remarca, în primul rînd, Jehuda Grünwald

din Satu Mare, între 1898-1920291, autor al cărţii Zichron Jehuda, tipărită în

1928 la Satoraljaüjhely.292 în 1912 apare la Sighet cartea Erech Shai. a

rabinului Shlomo Jehuda, „dayan şi more tzedek al comunităţii din

Sighet, autor al mai multor cărţi"293 şi cartea Simla Hadasha a lui

Mordechai Schwartz ,jhohet vebodek în Maramoroş şi care acum

locuieşte la Ierusalim".294

Există o serie de autori locali ce provin din oraşe mici şi din mediul

rural. La Şimleul Silvaniei este tipărită în 1924 cartea Lehem Shlomo,

autor fiind Shlomo Zalman Ehrenreich, rabin la Şimleu;295 în 1942

„tînărul între mii de fii ai lui Israel, Josef Ari Fisch din Hodod, Şamşud

şi împrejurimi" tipăreşte la Satu Mare lucrarea Divrei Josef, în acelaşi

centru tipografic în 1932 apare lucrarea Hagahot Maharasham, ale cărei

hidushim, interpretări novatoare sunt „scrise de tînărul Moshe Israel

Feldman, av-bet-din din Dragomireşti şi împrejurimi, care înainte a fost

more tzedek în comunitatea Bîrsana.

e. Metafora cărţii

Cartea „exemplar", cartea „obiecf'este asociată percepţiei plină de

veneraţie faţă de carte în comunitatea evreiască cu ceea ce se exprimă

prin „carte în maiestate", „livre en majesté", aşa cum este denumită

Sfînta Scriptură de Pierre Chaunu. Dincolo de cele două percepţii, una

291 Cf. Emlékezz Szatmârra..., p.34 292 Col.S.M, Satoraljaüjhely, 1928,2/386 293 Idem, Sighet, 1912,4/267 294 Ibidem, 8/264 295 Col.S.M., Şimleul Silvaniei, 1924, 4/188 296 Idem, Satu Mare, 1932,5/185 şi 2/37

149

concretă descriptivă şi reconstitutivă privind mecanismele producerii şi

reificării cărţii şi dincolo de plasamentul maiestuos şi intangibil al cărţii

sfinte, produs al unei veneraţii în durata multimilenară ca şi inscripţionare

a cuvîntului divin, există un al treilea nivel de plasare a cărţii, şi anume a

semnificării ei în cîmpul mesajului pe care îl transmite, mai exact al

cîmpului semnificativ, apelat în formule variate şi căutate.

Conţinutul cărţii se poate releva prin propria referenţialitate

reieşită din text, din derularea lui, dar şi din capacitatea de a sugera prin

titlul ei atît o plenitudine a textului cît şi o sublimare semnatică, o esenţia-

lizare a conţinutului cărţii. Acesr aspect se realizează la nivelul metaforei

care presupune o „translaţie" de semnificaţii în sintagme sau asocieri de

cuvinte ce exced proprietatea referenţială. Metafora înlocuieşte sensul

propriu cu cel figurat al cuvintelor, iar prin economia lexicală strînsă sau

puţină a titlului, metafora înseamnă o compoaraţie mai scurtă: „brevior

est similitudo".297 Alături de concentrare, esenţializare de un anumit

„conceptism" (privit ca şcoală literară din secolul XVII caracterizat prin

abuz de metafore), metafora se revendică şi de la o dualitate, adică „vrea

să spună altceva decît se exprimă prin cuvinte, ea fiind Ies figures de

pensée şi nu les figures linguistiques".

In egală măsură, metafora îmbină o varietate de figuraţii la nivelul

unei multitudini de cuvinte (substantive, verbe, adjective) şi cu o

tipologie ce se extrage din varietatea percepţiei naturii, a vieţii celor

„însufleţiţi şi neînsufleţiţi".299 Cărţile evreieşti prin titlurile lor pot fi

evaluate drept aplicaţii a universului metaforic, a nuanţelor şi tipologiei

metaforelor, acest aspect fiind ilustrativ pe de o parte pentru percepţia

venerativă dar şi semnificativă a mesajului cărţii. O carte poate concentra

în titlu percepţiile şi semnificaţiile cele mai variate pe care omul (autor,

cititor) le poate reprezenta. Titlul metaforic al cărţii produce în egală

măsură seducţia, lansată pentru a o lectura, o autoatractivitate în care

încărcătura spirituală şi sapienţială este dublată de una publicitară, de

marketing al lecturii. Titlul metaforă al cărţii este acoperitor prin oferta

de înţelesuri, semnificaţii şi senzaţii care pot antura lectura. El intră într -

o veneraţie şi ofertă librară în mod egal.

Varietatea semantică, sugerată de metaforele induse în titlul

cărţilor refac un univers imaginativ şi sensibil care centrează o dată în

297 W. Kayser, Opera literară, Bucureşti, Ed. Univers, 1979, p.184 298Ibide,p. 185 299 P. Fontanier, Figurile limbajului, Bucureşti, Ed. Univers, 1977, pp. 79 - 82

ISO

plus locul cărţii în percepţia lumii evreieşti. Titlul metafora al cărţii

epuizează imaginţia superlativă în planul înscrierii etice, sapienţiale,

senzitive, estetice ale cărţii. Sublimitatea ce anturează cărţile vine dinspre

o dezbatere în care frumosul, adevărul, gustul rafinat, afectivitatea înaltă

sunt reflecţii ale unor recurenţe aferente temelor panteiste şi panenteiste300

ale hasidism-ului din sec. XVII - XIX. într-un context mai larg, această

sublimitate vine dinspre „ordonarea" percepţiilor privind descătuşările

senzoriale din sec. XVII din poetica franceză a idealului naturii din

secolul XVIII, din estetica engleză şi a unei exultaţii romantice a

descoperirii frumosului şi pitorescului, a „intensivităţii răspunsului

emotiv"301 şi deopotrivă senzitiv.

Lumea ca deplinătate a prezenţei divine repertoriază în variate

moduri sublimitatea iar cartea, percepută eminamente ca inspiraţie divină

şi alocată acelei „cosmologii calde a hasidism-u\uï\302 nu putea să nu fi

fost percepută în acea „venustas" şi „pulchritudo", după expresia lui

Dionisie Cartezianul, cartea ca loc de întîlnire dintre farmecul lumii şi

frumuseţea divină. Cartea din perspectiva hasidism-ului se poate

amplasa atît în materialitatea ei sui generis, cît şi în atingerea ei cu

atributele divine. Ea intermediază şi în egală măsură, oficiază într -o

manieră aparte, lecţia hasidică esenţială după M. Buber: „a-1 vedea pe

Dumnezeu în orice lucru, a-1 atinge pe Dumnezeu prin orice act

autentic".303

Dinspre aceste consideraţii nu se poate eluda în totalitate explicaţia

privind transcrierea metaforică din titlul cărţilor evreieşti ce adjudecă

comparaţii şi similitudini. Această transcriere metaforică îşi găseşte

asemănări cu ceea ce în cultura librară creştină însemna dezbaterea

prezenţei în toate marile epoci culturale, de la evul mediu timpuriu şi

pînă în secolul XX, a conceptului de carte totală, unică, ideală. Acest

concept, dincolo de definiţii şi convenţii erudite, a eşuat în „metafore

ilustre: cartea naturii, cartea lumii, cartea vieţii care literaturizează şi

rezumă în mod eminent ideea de carte, i.e. scriere, literă, literatură.

Toate sunt în ultimă analiză expresii ale laicizării ideii şi lecturii şi cărţii

divine, scrise de divinitate dar citită de laici cu optica şi prin

300 M Idei, Hasidism între extaz şi magie, Bucureşti, Hasefer, 2001, p.37

E. Burke, Despre sublim şi frumos, Bucureşti, Ed. Meridiane, p. 37 302M.Idel,cp.d/.,p.322 303 M. Buber, Eu şi tu, Bucureşti, Humanitas,

1992, p. 10

151

preconceptele lor. Natura, lumea, viaţa, primesc progresiv conotaţii

cosmologice, epistemologice, semiologice, etice, etc. printr-un referent

unic; cartea ca univers de semne, sistem de corespondenţe macro/

microcosmos, obiect de investigaţie ştiinţifică. Ea este obiectul hermene-

utic prin excelenţă, căci aceste „cărţi" se cer descifrate, interpretate,

raportate la un cod de semnificaţii".304

O analiză din această perspectivă pe eşantionul de cărţi din

colecţia sătmăreană poate configura vocabularul metaforic din sintaxa

titlurilor cărţilor. Pot fi evidenţiate în acest sens mai multe categorii

metaforice: prima ar fi cea concentrată pe valenţe simbolice, spectaculare,

lummofore în care lumina este atributul principal al cărţii, atribut

construit din suprapunerea (izomorfismul) dintre luminos şi ceresc ca

definire a divinităţii. Cartea - lumină face parte din această categorie

metaforică în care semnificaţiile luminofore conotează o atmosferă sau

un univers cu trimiteri religioase (menora). Astfel este titlul cărţii tipărite

la Vilna în 1883 şi intitulată Menoraî haMeor - „Candele care

luminează^05, o carte de interpretări halachice. In această situaţie se

instituie o metaforă a „unui lucru inanimat însă concret apl icat unui

lucru inanimat".306 Ea reprezintă o a doua specie de metaforă. In perime-

trul aceloraşi semnificaţii metaforizate întră şi cartea - splendoare, în

care splendens este generat de lumen (spendens sub lumine). Astfel, se

poate menţiona în acest sens comentariul Tiferet haGershoni =

Spendoarea lui Gershon, tipărit la Munkâcs în 1902. 7 Această asociere

între lumen şi splendens o întîlnim şi în titlul unei cărţi Or haMeir =

Lumina care stăluceşte, apărută la Lemberg în 1860, titlu ce oferă o

transcriere fidelă a celor două concepte. Acest izomorfism cu

conotaţii tautologice, sau „izomorfism banal" transmite esenţa divinităţii

adică „lumina şi strălucirea".309

Metafora cărţii - lumină este în cele din urmă, generică întrucît ea

se desface şi se recompune după mai multe variabile, fiecare din ele

304 A. Marino, Hermeneutica ideii de li teratură, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1987, p. 134-135 305 Col.S.M., Vi lna , 1883,6/18 306 P. Fontanier, op.cit, p. 81 307 Col.S.M., 18/283 308 Col.S.M., Lemberg, 1860, 8/82 309 G. Durand, Structurile antropologice ale imaginarului, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 1988, p. 144

152

asociază luminii cărţii sau cărţii - lumină noi valenţe: etico - axiologice,

Or haEmet = Lumina adevărului, tipărită în 1869310, cognitiv-

sapienţiaie în Sefer Zohar haDa 'ai = Lumina cunoaşterii, apărută în

1930 Ia Mihalevitz311, genetice în care se face trimitere la lumina vieţii

(zoe) precum în cartea Orah Hayim = Lumina vieţii, apărută la Seini în

1925.312 Acest „lumen genitrix" este în fond ea însăşi o metaforă a vieţii,

este o metaforă în metaforă, în condiţiile în care lumen are şi înţeles de

viaţă, „in luminiş oraş" (pe tărîmurile vieţii) aşa cum apare în ,,De rerum

natura" a lui Lucretius. Este o metaforă de transpoziţionare a unui lucru

inanimat asupra unui lucru animat şi reprezintă a treia specie a metaforei

după P. Fontanier.

Antinomic, cartea poate fi şi o metaforă ce ţine nu de lumină ci de

umbră, Sefer Tzeî haOlam = Cartea umbra lumii, apărută în 1897 la

Munkâcs, scrisă de marele „cabalist Matatiahu, fiul marelui rabin Shlomo

Delcort" ce cuprinde comentarii „despre Grădina Eden şi alte patru

secrete".313 Este posibilă o reacţie între cele patru secrete şi cele patru

tipuri de exegeză biblică al căror acrostih formează euvîntul Pardes.314

Ca „umbră a lumii" cartea - metaforă poate să însemne pe de o parte,

spiritul ei tutelar, omniputernic, cea care intercesează şi captează lumina

generatoare dar în egală măsură este cartea - calea de pătrundere în

zonele umbroase, ascunse, în nocturnitate ce devine astfel, o cale

apofatică de relevare a cărţii - lumină. Din perspectiva interpretărilor

cabaliste, „metafora umbrei" poate sugera prezenţa divină poziţionată ca

„umbră în dreapta" omului, ca „prezenţă reciprocă" sau această

metaforă se originează în principiul reflectării de extracţie platoniană în

care „omul este umbra divinului".315 „Cartea - umbră a lumii" este în

acest caz este o dedicaţie acestui principiu al „prezenţei reciproce". In

teologia creştină această „reciprocitate a prezenţei" poate fi simultană

sau apropiată de enipostaziere, ceea ce înseamnă că ipostazul nevăzut al

divinităţii este unul al Cuvîntului, al Logosului. Ipostazul este purtătorul

firii umane, după cum ipostazul lui Dumnezeu fiul este purtătorul firii

310 Col..S.M., fără foaie de ti t lu, 4/269 311 C0I.S.M, Mihalevitz, 1930,2/275 312 Idem, Seini, 1925, 13/90 313 Idem, Munkâcs, 1897, 6/54 314 Cf. M.Idel, Hasidism..., p. 532

15 Idem, Cabala. Noi perspective, Bucureşti, Nemira, 2000, pp. 239 - 247

153

nepersonificate a omului. „Prezenţa reciprocă" presupune enipostazierea,

ca unire ipostatică a omului cu divinitatea, adică un ipostaz purtător al

Logosului şi hotărîrii lui Dumnezeu tatăl.

Omul ca reflexie a Logosului este în cele din urmă în umbra

acesteia. Prezenţa divină ca umbră poate fi asimilată scutului, apărării,

protecţiei, ca expresie figurativă a „umbrei".317 în cartea Umbra lumii,

metafora „umbra lumii" poate fi o deschidere şi o asumare spre cunoaştere

şi risipirea umbrei, în sens de deschidere şi de recunoaştere a

divinităţii, fapt ce în creştinism reprezintă scopul fundamental al teologiei.

A doua categorie de conscriere metaforică a cărţii ar fi aceea care

îşi adjudecă valenţe etico-teologice. In această categorie se poate integra

metafora cărţii - poartă din seria aceluiaşi transfer semantic dinspre un

lucru inanimat spre un alt lucru inanimat. Conceptul de poartă sau

Janua" din cultura medievală şi premodernă creştină este uzitată în

cazul limbilor, al literaturii: ,janua linguarum", ,janua litterarum".

Accesul sau intrarea într-un univers livresc sau interpretativ presupune

nu numai o introducere ci şi o ortologie în plan interpretativ. In 1899 şi

1903 se tipăresc la Vilna două cărţi Masechel Baba Kama min Talmud

Bavli = Tractatul PrimaPoartă din Talmudul Babilonian şi Masechet

Baba Batra min Talmud Bavli = Tractatul Ultima Poartă din Talmudul

Babilonian cu comentarii ale unor iluştri autori precum Isaia Berlin, R.

Shmuel Eidels, R. Meir din Lublin.318

în acelaşi context semantic se plasează şi cartea care direcţionează,

cartea ortologiei exegetice în care metodica lecturii cărţii divine este

constituită pe adevăr, autentic ce pot fi relaţionate atît în durata lungă a

culturii scrise cît şi în orizontul comparatist iudeo-creştin. în Svaliva, la

1912 apare cartea Shulhan Aruch - Yore Dea = Shulhan Aruch -

învăţătura cea Dreaptă care în cuprinsul ei are mai multe comentarii

printre care Bor Heitev = Fîntîna cea bună a lui R. Mendel din Belz.319

Cartea dreaptă", cartea „bună' este o metaforă ce transmite un etos

structurat pe orto-doxia mesajului sau cuvîntului divin, în care formule

316 I. Bria, Dicţionar de teologie ortodoză. Bucureşti, Ed. Institutul Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1981, p. 143 317 G.Guţu, Dicţionar latin-român, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedica, 1983, p. Î263 318 Col.S.M, Vilna, 1899, 16/334 şi Vilna, 1903, 17/378 319 Idem, Svaliva 1912, 2/2

154

de definire sau concentrare etico-teoîogale apar şi în umanismul creştin

sub denumirea de Utere bune/litere rele ca o „distincţie simetrică adevărat/

fals". „Bonae litterae" sau „bonis sacrisque litteris" din formula erasmiană

a făcut o îndelungată carieră în anlizele metaliteraturii.320

In proximitatea cărţii bune, adevărate, drepte se poate instala şi

cea care îşi atribuie acurateţea, puritatea, neîntinarea din perspectiva

mesajului exegetico-teologic. Metafora acestei cărţi este oferită de

sintagma ce asociază scrisul purităţii, „metafora unui lucru însufleţit

asupra unui alt lucru însufleţit".321 Cartea curată, cartea pură, cartea

mireasă intră în componenţa semnificaţiei etico-teologale prin aceleaşi

mecanisme ale transferului metaforic. în 1910, la Przemysl apare

lucrarea Agra deCala =Epistola unei mirese, ce cuprinde explicaţii şi

predici despre întreaga Tora, compusă de renumitul rabin Zvi Elimelech

din Dynov322. în egală măsură, o carte ce transmite fortitudini în planul

interpretării, al exegezei ce s -a omologat în prin validitatea

interpretărilor date, face conţinutul unei alte cărţi - metaforă. O astfel de

carte se converteşte într-un „defensor pacis", într-o stare de graţie care

produce în cele din urmă, un plasament meliorist al omului prin lectura

acestor cărţi bune, după viziunea aceluiaşi Erasmus din Rotterdam.323

Cartea - cetate recuperează metaforic aceste semnificaţii. O astfel de

lucrare a apărut la Przemysl în 1885, intitulată Sefer Milo haRoim =

Cartea fortăreaţa păstorului şi conţine hidushim la Talmud.324

Adevărul, dreptatea, bunătatea, certitudinea, apărarea sunt

completate de starea de sanitate pe care o transmit cărţile reprezenate

prin metafora cărţii - terapie. Mesajul din titlul unor asemenea cărţi este

un joc între real şi figurat sau între sensul literar şi cel metaforic, în

condiţiile în care îndemnurile terapeutice sunt ambivalent direcţionale

de soma (corp) şi pneuma (suflet). O astfel de carte este cea a lui

Rambam intitulată Refuat haNefesh veRefuat haGuf = Medicina

sufletului şi medicina corpului apărută în 1913 la Varşovia. Terapia

psiho-somatică transmisă de conţinutul cărţii consacră metafora cărţii

vindecătoare. De la cartea - adevăr pînă la cartea - vindecătoare se

320 Cf. A. Marino, op.cit., pp. 111-114 321 P. Fontanier, op.cit., p. 81 322 Col.S.M., Przemysl, 1910,4/141 323 A. Marino, op.cit., p. 113 î24 Col.S.M., Przemysl, 1880,1/198

155

derulează într-o gradualitate un repertoriu metaforic ce atinge culmea

semnificaţiei, a sublimităţii în ceea ce se poate denumi cartea- sfintâ.

Dincolo de înţelesul ei literal şi apodictic, reprezentat de Tora, sacralitatea

cărţii intră într-o fenomenologie a percepţiei cărţii. Semantica sacralităţii

este una deductivă din modul în care textele auctoriale au un anumit

grad de sacralitate. Este vorba nu neapărat în acest caz de cartea - sacră,

cît mai ales de sacralitatea scrisului elaborată îndelung în epoca

patristică şi medievală. La Bilgoraj, în Polonia apare la 1900 cartea

Mikra kodesh = Chemarea sfîntă care conţine comentarii la halachot-

urile de sărbătoare.325 Această ierarhizare metaforică conotează complexi-

tatea percepţiei cărţii în comunitatea evreiască, aplică într-un mod variat

proiecţia cărţii, a învăţăturii, a scrierii în etalările auctoriale şi editoriale.

Provocat de o paradigmă culturală dezvoltată în secolul XVIII european,

în urma descoperirii naturii ca „ştiinţa concretului" care pe lîngă

„observarea formelor fiinţelor" a atras privirea şi admirarea lor,

discursul intelectual a reactivat „potenţialul senzitiv al omului". S -a

înlocuit „omul - raţiune" cu „omul - sentiment" şi în proximitatea acestuia

s-a elaborat o întreagă literatură estetică ce încerca să perceapă şi să

definească frumosul.326 Această reactivare a lui „venustas" (farmec al

lumii), cu predilecţie al lumii naturii, al florei şi faunei a fertilizat

imaginaţia auctorială evidentă în formularea titlului cărţii. Cartea -

naturii sau transferul de semnificaţii dinspre floră şi faună în titlul cărţii

elaborează metafora ce relaţionează conţinutul cărţii cu frumuseţea

naturii. La tipografia din Satu Mare apare cartea intitulată Pardes

Rimonim -Livada cu rodii21 . Dacă Pardes este şi o transpunere a

noţiunii de paradis într-o construcţie lexicală sub forma unui acrostih ce

asumă cele patru direcţii exegetice ale Torei, el poate delimita un prim

nivel semantic din compoziţia metaforică a titlului. Un al doilea nivel

semnatic poate sugera prin inflorescenţa sa, în cazul de faţă din

perspectivă seminologică, rodia ca purtătoare de multe seminţe,

metaforă a învăţăturilor, a cugetărilor. Dinspre o a treia perspectivă

analitică, titlul cărţii Pardes Rimonim este o relaure a principalei cărţi a

325 Idem, Bilgora j , 190 0,1/78 326 P. Hazard, Gîndirea europeană a secolului al XVIII-lea, Bucureşti, Ed.

Univers, 1981, pp. 336-339 327 Col.S.M, Satu Mare, fa., 6/105

:156

rabinului Cordovero, cabalist ale cărui lucrări au fost fundamentale

pentru gîndirea hasidică.

Paradigma naturii se întîlneşte, se interferează cu influenţele

panteismului prelucrat de hasidism-u\ din secolul al XVIIl-lea. Modelele

culturale se reproduc şi se contaminează reciproc în condiţiile în care

admitem că viziunile comparatiste evită selecţiile şi univocitatea alcătuirii

marilor curente culturale, spirituale şi religioase. Dinspre aceeaşi orien -

tare, cartea Mishnayot - Seder Zeraim = Mishnayoi - Tractatul

„Seminţe" apărută în 1908 la Vilna, indică o metaforă a cărţii ce derulea-

ză un discurs care se revendică de la proprietatea subiectului (despre

seminţe) dar deopotrivă poate fi conectată la ipostaza generică a cărţii şi

a cărţilor ca purtătoare de seminţe, a cărţilor - seminifere în planul

cunoaşterii sapienţiale. Cartea Sefer C 'naf Renana = Pasăre cîntătoare

transpoziţionează în conţinutul titlului valenţele unui „lucru animat",

cartea fiind cîntătoare şi vorbitoare, aspect ce completează metafora

căiţii - natură, sau metaforele prelucrate din universul natural „floristic

şi faunistic"3 9. Cartea - însufleţită este o metaforă de mare pregnanţă în

percepţia cărţilor. Acest anturaj metaforic, naturalist al universului

livresc induce asimilarea cărţii cu un adevărat „locus amoenus". Acest

aspect de desfătare intră în producţia livrescă europeană „începînd cu

epoca imperială şi pînă în secolul al XVI-lea."330 Reproducerea acestui

motiv în metafora titlului cărţilor evreieşti ponderează diverse modele

culturale şi spirituale nu numai paralele dar şi interferenţe. Intr-o concen-

trare de senzaţii, trăiri, sunete, culori, într-o sinestezie a unui spaţiu definit

ca „locus amoenus" stau mărturie titlurile următoarelor cărţi: Yearot

Dvash = Stupul cu miere, tipărită la Varşovia în 1929331, Shemen

Rokeah = Uleiul parfumat, tipărită la Seini în 19O9332. Aceste metafore

din titlu evidenţiază deplinătatea şi desfătarea şi convergenţa cu ceea ce

înseamnă metafora cărţii hrănitoare, o carte care alimentează cu

învăţături, rezervă de hrană spirituală al acelui „frui fructus" incorporat

sau transferat de conţinutul cărţii. în 1878 apare la Varşovia lucrarea

328 M. Idei, Hasidism...,p.65 et sq. 329 Col.S.M., Przemysl, 1886,2/193

E.R. Curtius, Literatura europeană şi evul mediu latin, Bucureşti,

Ed.Univers, 1970, p. 230 331 Col.S.M., Varşovia, 1929, 87/175 332 Idem, Seini, 1909,1/263

"07

Kad haKemah = Ulciorul cu făină, o carte de exegeză biblică a

rabinului Bahya din secolul XIV,333 iar la Şimleul Silvaniei, Lehem

Shlomo = Pîinea lui Shlomo în 1924.334

Translaţia metaforică dinspre hrana fizică materială spre cea

spirituală intră şi ea în durata lungă a temelor ce compun mesajul divin.

Amenitatea, îndestularea, hrănirea este completată de cartea -podoabă,

cartea în care virtuţile sapienţiale sunt echivalate cu acele „decora"

(podoabe) şi care intră în scenografia acestei amenităţi şi în semnificaţiile

generate de această metaforă a cărţii. La Przemysl sunt tipărite două cărţi:

Pninim yekarim = Perle preţioase, o colecţie de midrash pentru femei335 şi

la 1930 Mahzor Rav Pninim = Mahzor. Cu o mulţime de perle™

Un grad mai înalt de semnificaţie transpusă metaforic este cartea

tipărită la Varşovia, intitulată Sefer mat 'amim = Cartea delicateselor,331

Propunînd o senzitivitate rafinată ce atinge o semnatică maximalistă,

această carte induce - atunci cînd în conţinut se descriu obiceiurile sfinte

ale poporului lui Israel - sapienţialitatea într-o atmosferă hedonică. Este

neîndoielnic faptul că, în mod indirect, cartea impune o echivalare a

deliciilor vieţii cu deliciile cărţii după cum metafora cărţii se substituie

reciproc cu cartea metaforă. Acest joc al varietăţii metaforelor în titluri

colorează şi umanizează un univers livresc asumat de membrii comuni-

tăţii. Metafora nu face altceva decît să adîncească interpretativ şi simbolic

o realitate culturală. Dacă admitem dualitatea realitate - simbol atunci în

mod esenţial există, după opinia lui P. Fontanier, dincolo de speciile

aplicate ale metaforei, o metaforă concretă şi una morală. Tot astfel, în

percepţia cărţii există în mod fundamental metafora, ce reprezintă

transferul atributelor divinităţii (sublimul şi frumosul) în datele senzitivit-

ăţii terestre ale omului caracterizate prin amenitate şi hedonism. Frumosul

şi sublimul se distribuie şi se recompun prin alternanţa dintre delicateţe,

diafanitate şi măreţie. Aceste recompuneri se deduc din „varietatea fără

sfîrşit a îmbinărilor fireşti ce trebuie căutate în trăsăturile celor mai

îndepărtate lucruri". Sunetul, gustul şi mirosul se pot aplica metaforic

precum „aplicăm noţiunea de dulceaţă unor privelişti şi unor sunete".

Simţurile se află şi ele într-o neîncetată compunere reciprocă recognosci-

333 Idem, Var şo via , 18 7 8,3 7/1 5 7 334 Idem, Ş imleul S i lvaniei , 1924,4 /188 335 Idem, Przemysl, f .a . , 8/42 336 Ibidem, 1930,5/201 337 Col. S.M., Varşovia, f.a., 87/183

bile în „plăcerile similare ale altor simţuri care în mod obişnuit depun

mărturie unul pentru altul."338

f. Contribuţii la bibliografia cărţii evreieşti din secolul XIX

Cercetarea colecţiei de cărţi din comunitatea de la Satu Mare a permis identificarea cîtorva lucrări care nu apar în marile cataloage ale cărţii evreieşti tipărite. S-au confruntat titlurile din colecţia de la Satu Mare cu cele cuprinse în catalogul Biblioteca Friedlandiana, unul din cele mai importante cataloage de carte evreiască. Este vorba despre un catalog de carte în limba ebraică, care aparţine lui Moshe Friedland care împreună cu Shmuel Wiener au editat catalogul intitulat„Kohelet Moshe. Lista tuturor cărţilor care au fost tipărite şi revistele care se găsesc în colecţia Muzeului Asiatic din Sankt Petersburg". A apărut în şapte volume şi a fost tipărit la Sankt Petersburg între 1893 - 1918. Volumul al optulea este publicat de Joseph Bender şi apare în 1936. în primele şapte volume, aşa cum am arătat la capitolul dedicat istoriografiei cărţilor ebraice, sunt publicate 5 500 de titluri, de la litera aleph la tav, iar litera lamed formează volumul opt. Consider că o listare a acestor căţi care nu apar în catalogul Friedlandiana poate fi ilustrativă în sensul recuperării lor sau a reconfirmării caracterului de inedit în viitoarele cercetări de bibliologie şi bibliografie. Structura acestei liste de cărţi care pot constitui contribuţii la bibliografia cărţii evreieşti cuprinde: autor, titlu, editor, tipografie şi an de apariţie. Ordinea de prezentare este cea alfaabetică, după tipografia sau centrele tipografice în care ele au apărut:

LEMBERG

1. Hok le Israel. Sefer baMidbar (Lege pentru Israel. Cartea „Ba-

Midbar" [Numeri]), tipografia lui Chaje Taub Madfes, 1856

2. R. Zeev Wolf, rabinul de la Zitomir - Or haMeir (Lumina care

străluceşte), tipografia Pessel Balaban, 1860

3. Rashi şi ale lui Ba'al Ha-Turim - BeReshit (La început. [Geneza]), tipografia lui Avraham Josef, fiul răposatului Aharon Madfes, 1862

338 B. Burke, op.cit., pp. 171-173

159

4. Rabinu Bahya HaDayan HaSefaradi BRI. - Sefer Torat haLevavot (Obligaţia inimilor), tipografia asociaţilor Avraham Nisan Stiss şi Berii Leib Necheles, 1862

5. Sefere Iov, Daniel, Ezra, Nehemia (Cartea lui Iov. Daniel. Ezra. Nehemia), tipografia: Pinhas Moshe, fiul răposatului Jehuda Leib Balaban, 1862

6. Hamisha Humshei Tora. BaMidbar (Hamisha Humshei Tora. In

Deşert [Numeri]), tipografia Pessel Balaban, 1868

7. Josef Teumim - G'inat Vradim (Grădina cu trandafiri), tipografia

David Zvi Schrenzel, I869

8. Eliahu din Zhidachov - Zichron Eliahu (Amintirea lui Eliahu), tipografia Uri Zeev Salat şi Jacov Meshulam Nik, 1880

9. Devarim min Hamisha Humshei Tora (Lucruri [Deuteronomul] din

Hamisha Humshei Tora), tipografia Pessel Balaban, 1885

10. Hok îelsrael (Lege pentru Israel), tipografia şi editura lui Avraham JosefMadfes, 1888

11. Mikraot G'doîot - Bet David. Sefer VaYikra (Comentarii biblice multiple. Humash. Casa lui David. Va striga [Leviticul]), tipografia lui Daniel Balaban, 1909

12. Hok îelsrael Sefer BaMidbar (Lege pentru Israel. Cartea BaMidbar [Numeri]), tipografia lui Chaje Taube Madfes, f.a.

MUNKÀCS

1. Zvi Hirsch, fiul lui Aharon - HaYashar vehaTov (Cel drept şi cel bun), editor Zeev Wolf, fiul lui Josef, nepotul autorului, tipografia Pinhas Blayer, 1880

2. Imanuel, fiul lui Avraham - Hoshev Mahshavot (Gînduri), tipografia

Blayer et Kohn, 1896

3. Rabinul Hayim Ber Betsalel - Iggeret haTiul (Epistola din excursie), editor Meir Nemis, fiul lui Shimon Nemis din Munkâcs, tipografia Kohn et Klein, 1899

4. Meir Esh, rabin la Ungvar şi David Deutsch - Sefer Imrei Esh (Cartea

Vorbele lui Esh), editată de Itzhac Mordechai Schwartz din Berchove, tipografia Zvi Jacov Kohn şi asociatul său Menahem Klein

5. Rabinul Zvi Zeev Goldberger din comunitatea Beregszasz - Elef Zeira al haTora (O mie de miniaturi despre Tora), tipografia „Központi" a lui Aharon Dov Meizelis şi Hayim Gartenberg, 1911

:16fr

VIENA

1. Jehuda Leib Ben Zeev, Meir Halevi Leterim - Otsar haShorashim

(Comoara rădăcinilor), Editura J. Knöpflmacher & Sohne, 1864

2. Javetz (Jacov Israel Emden) - Derech Hayim (Mod de viaţă), editura

Jos. Schlesinger, 1886

3. Sefer haYashar (Cartea căii celei drepte), librăria AvrahamKohn, 1898

4. Jehuda Ha-Hasid - Sefer Hasidim (Cartea hasidim-ilor), tipografia

fraţilor Levin-Epstein, f.a.

VILNA

1. Maharasha (R.Shmuel Eidels n.n.), Maharam din Lublin (R. Meir din

Lublin) - Masechei Brachot min Talmud Bavîi (Tractatul

Binecuvîntări din Talmudul Babilonian), tipografia şi editura

văduvei şi fraţilor Rom, 1877

Cele 22 de titluri de cărţi mai puţin cunoscute pot întregi

repertoriul cărţilor evreieşti tipărite între 1850 - 1914. Ele provin din

tipografii diferite precum cele din Lvov, Varşovia şi Viena, dar şi din

tipografii mai mici şi mai puţin cunoscute precum cea din Munkâcs.

3. Secvenţe istorice şi culturale din lumea evreiască pe baza

însemnărilor infrapaginale în cărţile colecţiei din Satu Mare.

3.1. Posesori şi cititori. Categorii socio-culturale şi nivele de

lectură

Analiza deţinătorilor şi implicit a cititorilor cărţilor consacră istoria socială a tipăriturilor şi a lecturii, constituită pe baza raportului carte - societate aşa cum a fost el abordat de Fr. Furet şi Al. Dupront. Diseminarea cărţii tipărite în mediile evreieşti poate pune în evidenţă categoriile de cupărători şi cititori ai cărţii şi nivelele socio-culturale pe care aceştia le-au reprezentat. Fără îndoială că această stratigrafie socio-culturală devine relevantă în măsura în care posesorul de carte asumă atît un nivel material acceptabil privind achiziţia de carte, cît şi unul cultural, intelectual, în condiţia în care, în comunităţile evreieşti, cartea

era cu predilecţie purtătoarea unui mesaj normativ, spiritual şi etico -

religios ce concentra formarea şi întreţinerea identităţii iudaice.

a. Elite religioase şi laice.

Aceste elite formează o primă categorie de deţinători de cărţi.

Centralitatea cărţii în viaţa spirituală evreiască eludează întrebările pe

care cercetătorul fenomenului istoriei cărţii şi lecturii din lumea creştină

şi le pun: „semnificaţia cărţii deţinută de particulari este majoră: este o

lectură personală sau o moştenire păstrată, instrument de lucru sau

obiect pe care nimeni nu-1 deschide, tovarăş în intimitate sau atribut al

faţadei sociale?" . Elita religioasă s-a structurat în mod tradiţional drept

o categorie de mare prestigiu în lumea evreieaseă, deasupra celei politice

şi economice. Această elită s-a construit pe activităţile dedicate studiului

şi pe ereditate, iar „ligneage-ul" în condiţiile diasporei nu mai este un

factor atît de determinant de agregare al elitei, astfel îneît cel puţin

teoretic, accesul la poziţii de lideri religioşi rămîne deschis tuturor.3 °

Rabinii reprezintă un prim nivel în lumea posesorilor de cărţi în

condiţiile în care aceste cărţi personale sunt marcate de însemnări hologra-

fe. Enumerarea unor însemnări de posesor de rabini pune în evidenţă, pe

de o parte rolul cărţii drept utilaj teologal şi etico-religios în practica

rabinică, iar pe de altă parte locul posesorului în ierarhia deţinătorilor de

cărţi. însemnările rabinice de proprietate asupra cărţilor au o anumită

varietate, de la însemnări succinte pînă la însemnări mai elaborate.

însemnările lapidare aparţin cu predilecţie rabinilor de la Satu

Mare, făcute atît în limba ebraică cît şi în limba română. Astfel, Halpert

Naftuli, rabin ortodox din Satu Mare, deţine două cărţi, una tipărită la

Paks, în Ungaria în 1894 intitulată Yalkut Şofer (Colecţiile lui Şofer)341

şi una tipărită în 1935 la Varşovia intitulată Mahzor.342 în ambele

însemnări de posesor el foloseşte atît limba ebraică cît şi limba română

în formulările: "Naftali Halpert, rabin al comunităţii Satu Mare" (în

limba ebraică) şi „Halpert Naftali, Satu Mare" (în limba română).

Această transcriere bilingvă a însemnării de posesor împrumută ceva din

strategiile de adaptare la mediul cultural-politic în care ei trăiesc.

339 R. Chartier, Lecturi şi cit itori. . . , p. 183 340 J. Katz, Tradition and Crisis..., p. 174-175 341 CoLS. M., Paks, 1894, 1 /276 342 Idem, Varşovia, 1935, 80/219

163.

Inscripţionarea identitară rămîne încă în durata lungă expresia unor

reflexe provenite din traversarea istorică a tradiţiei în condiţiile unor

contexte diferite şi a unor succesiuni de statut cultural-politic în teritoriile

în care ei s-au aflat. Este vorba de temporaritate în exprimarea identitară

şi de traductibilitatea ei într-o temporaritate istorică. Acest glisaj sau joc

între realitate şi aparenţă, între exprimarea vernaculară şi cea temporară

face parte din aliniamentele de construire a identităţii evreieşti de -a

lungul timpului. Acest lucru depăşeşte cadrele exprimării lingvistice

(limba ebraica, idiş şi limba aculturată) şi vădeşte separări sau detaşări în

interiorul identităţii colective evreieşti.

în datele aceleiaşi traductibilităţi, în funcţie de contextul istorico-

politic şi cultural dominant, se pot cita însemnările de posesor ale altor

rabini din Safu Mare. Astfel, sunt cîteva însemnări de posesor aparţinînd

unor rabini din perioada de după 1918, perioada României Mari. Pe un

Mishnayot, tipărit în 1876 la Lemberg, apare însemnarea: „Satu Mare,

Rabinner Dr. Teofïl G." scrisă în limba română.343 Pe un Devarim

(Deuteronom), publicat la Viena în 1859, apare însemnarea „Deutsch

Prim Rabin Satu Mare" (în limba română),34 iar pe Sefer Hatam Şofer,

tipărită tot la Viena în 1895 apare însemnarea cu nume românizat al

aceluiaşi rabin „Deutsch Samoilă, Prim Rabin Satu Mare".345 Pe cartea

Tvuof Shor (Roadele lui Shor) apărută la Varşovia în 1909, există

însemnarea „Gros Prim Rabin Cărei" şi „Prim Rabin Gros S. Cărei"346.

Alături de cărţi deţinute de rabini din Satu Mare, apar o serie de

însemnări de posesor ale unor rabini din afara comunităţii sau a

judeţului Satu Mare. Pe cartea ElefZeira al haTora (O mie de miniaturi

despre Tora), tipărită la Munkâcs în 1911 se află înscrisă în limba

ebraică următoarea menţiune: "Zvi Zeev Wolf Goldberger, rabin al

Societăţii Shas şi Bet haMidrash din Beregszas".347 Există o serie de

însemnări care mărturisesc provenienţa şi circuitul cărţilor din

proprietatea rabinilor. Astfel, pe cartea Nefesh Tova (Suflet bun), o carte

de comentarii despre Tora, se menţionează faptul că un anumit David,

cumnatul Iui Hayim Zvi, rabin, deţinea această carte pe care ulterior o

donează fiului acestui rabin: „Am dat această carte sfîntă fiului cumnatu-

343 Idem, Lemberg , 1876,44/3 50 344 Idem, Viena, 1859,4 /67 f . 345 Idem, Viena, 1895, 17/199 346 Idem, Varşovia, 1909, 73/103 347 Idem, Mu n kâcs , 19 1 1,1 2/5 3

lui meu, dascăl al generaţiei, Rav Hayim Zvi la Satu Mare în 1931"

(însemnare în limba ebraică). Se evidenţiază aşadar, un circuit familial

al cărţilor în familiile rabinice, relaţii de rudenie prin căsătorie şi o

transmitere generaţională a cărţii de la tată la fiu întrucît în 1934 apare

o altă însemnare: „Cartea aparţine Domnului, tatălui meu, dascăl al

generaţiei, Hayim Zvi Rozenberg, 1934" (însemnare în limba ebraică)

iar într-o însemnare redactată în limba română apare următoarea menţiu-

ne: „Rozenberg Hermann, Satu Mare, Str. Zrinyi Nr. 31, România".34

Acelaşi circuit familial al cărţilor din familiile rabinice cu semnifi-

caţii patrimoniale sau de circuit patrimonial se vădeşte şi în cazul unei

cărţi Mishnayot, tipărită la Stetin în 1860, în care într-o însemnare se

menţionează faptul că: „Acest Mishnayot aparţine mătuşii mele, Doamna

Miriam, fiica lui Rabi Ihiel Michal din Bedevlie (lîngă Cernăuţi, n.n.)...

Jehezkiel Bar. Primul ei fiu, Nahman al doilea Shmuel, al treilea Jehuda

...". într-o însemnare următoare se precizează că „Această carte aparţine

lui R. Ganz şi fiului său Nahman Ganz". Cartea a provenit din patrimoniul

familiei soţiei lui R.Ganz, Miriam, fiică de rabin din Bucovina.349 Acest

circuit patrimonial pune în evidenţă faptul că o carte este un bun ce se

transmite prin valoarea lui reală dar şi simbolică, iar pe de altă parte

această însemnare dă informaţii despre strategiile matrimoniale din

secolul XIX din lumea elitelor culturale şi religioase evreieşti, mai exact

o fiică de rabin se căsătoreşte cu un rabin, iar fiul lor este tot rabin. Prin

urmare, cărţile devin ilustrative privind ascendenţa şi descendenţa

dinastiilor rabinice.

în afară de circuitul familial şi patrimonial al cărţii ce se află în

proprietatea elitei rabinice, apar şi însemnări ce evidenţiază obţinerea

proprietăţii asupra cărţii prin tranzacţii. Astfel, pe o carte intitulată Tur,

Orah Hayim (Coloană. Lumina vieţii), tipărită la Viena în 1810, apare

următoarea însemnare în limba ebraică: „Am cumpărat această carte în

amintirea lui Simon, eu cel tînăr Fleischman. Am lăsat o carte la Rabi

Moshe şi în schimb am primit Tur Orah Hayim".350 Uneori, însemnările

de pe marginea cărţilor deţinute de către rabini dau informaţii succinte

despre traiectoriile biografice ale rabinilor, cum este cazul însemnării

redactate în limba ebraică pe o carte Shalshelet haCabala (Lanţul

tradiţiei), o carte de factură legendară, agadică, apărută la Varşovia în

348 Idem, Sighet, 1889,1/99 349 Idem, Stetin, 1860, 1/337 350 Idem, Viena, 1810, 1/316

1881: ,Jacov ...(indescifrabil) Deutsch, rabin Maramoros, care locuieşte

în comunitatea Satmar".3

Sunt unele însemnări care dezvoltă o anecdotică sau mai exact

relatează circumstanşele notaţiilor făcute pe marginea cărţilor. Astfel, pe

o carte Tur. Yore Deah (Coloană. învăţătura cea dreaptă), apărută în 1866

la Varşovia, este relatat momentul sau împrejurarea în care s-a făcut

însemnarea: „Acest Yore Deah aparţine respectatului rabin Itzhac Jehuda

Neubayer, am fost găzduit la el în 1902 şi mi-am scris numele în

amintirea lui. Shlomo Zalman".352

Posesorii cărţilor din lumea rabinică şi circuitul lor în interiorul

acestei categorii elitäre, în comparaţie cu celelalte categorii socio-culturale

de deţinători nu se plasează ca număr, într-o poziţie deosebită. Acest

fapt este explicabil prin numărul redus al rabinilor din totalul populaţiei

evreieşti, iar pe de altă parte dispariţia comunităţilor evreieşti în majorita-

tea lor în timpul Holocaustului, au redus la minimumul posibil numărul

rabinilor care au mai existat pînă la valul masiv de repatriere din deceniile

cinci şase al secolului XX. In al treilea rînd, acest fapt explică şi numărul

mic al celor care au depus spre păstrare, la plecarea lor, cărţile la sinagoga

din Satu Mare.

Shohet veBodek, măcelarii rituali, formează a doua categorie

elitară, deţinătoare de cărţi. Menţionarea posesiunii asupra cărţilor de

către măcelarii rituali se face în multe cazuri în mod lapidar: pe o carte

apărută în 1904 la Pietrikov, Zkhut Israel. Eser haKedushoi (Apărarea

lui Israel. Zece lucruri sfinte) este menţionat în limba ebraică „Josef

Meir, shohet vebodek^53 similar cu o altă însemnare în ebraică pe cartea

intitulată Sefer Tal Hayim (Roua lui Hayim [a vieţii, prin traducerea

numelui n.n.]), tipărită la Beclean în 1909: „Jacov Iniei Rubin, shohet şi

bodek, Halmeu"/54

Formularea însemnărilor de posesor comportă ca şi în cazul celor

ce aparţin rabinilor semnificaţii ce transpun particularităţile de manifestare

ale identităţii evreieşti, asediată pe de o parte de adversităţile lumii în

care trăiesc şi pe de altă parte, de tendinţele inerente de asimilare sau de

aeulturare pe parcursul istoriei. Prezervarea identităţii tradiţionale şi

351 Idem, Varşovia, 1881,47/162 352 Idem, Varşovia , 1866 , 12/306 353 Idem, Pietr ikov, 1906, 7/23 354 Idem, BecJean, 1909, J/J 45

asediul acestei identităţi dinspre cele două direcţii enunţate mai sus,

reverberează şi în formele de exprimare, de ortografiere a acestor însem-

nări. Astfel, pe o carte apărută la Munkâcs, în 1901, intitulată Sefer Imrei

Esh (Cartea Vorbele lui Esh) însemnarea de posesor este ortografiată

astfel: „Josef Krois, shohet vebodek, Josef Krausz, Szomotor" (Slovacia,

n.n.) (litere ebraice şi latine).355 Prima inscripţionare a numelui este în

idiş iar cea de a doua este în litere latine. Această dublă inscripţionare a

numelor conotează o denumire ce stă sub semnul tradiţiei prezervate (cu

nume real, ascuns) în forma Josef Krois şi o denumire scrisă cu litere

latine ce exprimă numele tradus în expresie germană sau maghiară, deci

el aparţine unei lumi ce este asimilitată sau aculturată. Această dualitate

în ortografierea numelui este expresia unei identităţi disputate între

tradiţie şi asimilare.

Aceeaşi dualitate semnificativă se poate detecta şi într-o însemnare

pe o carte Mahzor, apărută la Vilna în 1876, în care însemnarea de

posesor este redactată astfel: „Grôsz Jakab (maghiară) shohet ve-bodek

(ebraică)".356 Este şi în acest caz evidentă o tensiune între o identitate

tradiţională (închisă) şi una aculturată (publică). Dacă numele este

ortografia în limba maghiară, denumirea calităţii sau a poziţiei elitäre ce

ţine de ritualul şi funcţiunile interne ale comunităţii evreieşti este scrisă

cu litere ebraice. Tradiţia ca eufemism care circumscrie o exprimare

exclusiv ebraică intră în cele din urmă în raţionalitatea mecanismelor de

supravieţuire a diasporei. Prezervarea identităţii presupune un cod lingvi-

stic ca strategie a închiderii, a autoapărării, a unei ipostaze adiabatice.

O altă particularitate a însemnărilor de posesor în cazul

măcelarilor rituali este legată de transferul patrimonial al cărţii în cadrul

acestei categorii elitäre sau al deţinerii de mai multe cărţi, aspect ce

vădeşte structurarea intelectuală înaltă, cvasi -rabinică a acestei

profesiuni. în primul caz este de remarcat o însemnare de pe o tipăritură

Masechet Baba Metzia min Talmud Bavli (Tractatul „Poarta de mijloc"

din Talmudul Babilonian), apărută la Lemberg în 1863, „David Ari

Haas, shohet ve-bodek,Saîmar" (ebraică) şi >TAcest Tractat îmi aparţine,

Israel Tamas Haas, fiul lui shohet ve-bodek, Satu Mare" (însemnare mînă

în ebraică)357, iar în cel de-al doilea caz este semnificativă însemnarea în

care apare ca deţinător al unei alte cărţi, şi anume Masechet Sh 'vuot min

355 I de m, Mu n k â c s , 1 9 0 1 , 9 /4 9 356 Idem, Vilna, 1876, 1/224 357 Idem, Lemberg, 1863, 18/335

Talmud Bavli (Tractatul „Jurăminte" din Talmudul Babilonian), apărută la

Vilna în 1911 : „David Arie Haas. Shohet ve-bodek. Satmar" (ebraică).

Deţinerea cărţilor este determinată, ca şi în cazul rabinilor, de

faptul că ele sunt un suport sau o necesitate în exercitarea funcţiunilor

religioase, etice şi ritualice din cadrul comunităţii. Astfel, se constată o

proximitate sau similaritate tematică a cărţilor legate de competenţele

reclamate de exercitarea profesiunii. O carte intitulată Minhat haZevah

(Darul de ofrandă) şi care cuprinde „hotărîri privind tăierea rituală şi

verificarea animalului" este „scrisă de Moshe Aharon, fiul lui Itzhac

Hacohen, măcelar ritual în comunitatea Cerkov (n.n. Bielorusia) şi

Tolocinul Vechi (n.n. Bielorusia) şi care îşi găseşte odihna în Ţara

Sfîntă" aparţine lui „Israel Stern, shohet vebodek, (în limba ebraică)

„Stem Izraéï, M. Sziget" (în limba maghiară).359

Această categorie elitară este aşadar bine reprezentată în cadrul

deţinătorilor de cărţi, fapt ce conotează importanţa lor deosebită în

ierarhia şi funcţiunile ritualice ale comunităţii evreieşti. Componenta

laică a lumii elitäre evreieşti este foarte puţin reprezentată în categoria

deţinătorilor de cărţi. S-au putut detecta două însemnări de deţinători de

acest tip. Pe o carte tipărită la Cracovia în 1885 şi intitulată Divrei

Eliahu (Cuvintele lui Eliahu), apare însemnarea „Dr. Josef Klausner

adwocat, Magyar Lapos (Tîrgu Lăpuş)" (litere latine).360 Pe o altă carte,

apărută la Varşovia în 1905, cu titlul Divrei Shalom (Cuvinte de pace),

apare însemnarea,,Avraham Menahem Vanush scriitor în Sigotiţa" (n.n.

Bogucice, Polonia).361 Se poate afirma astfel, că intelectualitea laică

evreiască a cunoscut un puternic proces de asimilare, iar deţinerea de

cărţi evreieşti fiind în acest caz de prisos.

b. Comercianţii.

Această componentă socio-profesională formează o a doua

categorie de deţinători cărţi, suficient de bine reprezentată în rîndul

celorlalţi posesori de cărţi. In cadrul comercianţilor se poate detaşa în

primul rînd ex-libris-ul sub formă de ştampilă al comercianţilor de cărţi,

librarilor şi editorilor. însemnările şi ştampilele de ex-libris furnizează,

358 Idem, Vilna, 1911,22/375 359 Idem, Varşovia, 1855, 56/155 360 Idem, Cracovia, 1885, 1/5 361 Idem, Varşovia, 1905,72/65 b

167

dincolo de informaţia propriu zisă şi alte semnificaţii ce trimit cu precă-

dere spre strategiile identitare menţionate mai sus. Astfel, pe o publicaţie

Mishnayot. Seder Tohoroi (MçAwayof-Tractatul „Cele sfinte"), tipărită la

Lemberg în 1876, apare însemnarea: „Mâjer Nomis, Buchhandlung,

Munkâcs (litere latine) [continuare în idiş] comerciant de cărţi, talitim"™2

iar pe o tipăritură editată la Slovita în 1831, Hidushei haRitba. {Hidushim

ale lui Ritba.), apare însemnarea „Ashkenazi Jozsef, Könyvkereskedö,

Szatmârnémeti, Farkas Antal u. 4 (maghiară) (trad. Comerciant de cărţi)

Josef Ashkenazi, magazin de cărţi, talitim şi aiaroi (ebraică)".363

Cele două însemnări conotează pe de o parte traductibilitatea unei

profesii în mediul lingvistic în care comercianţii îşi desfăşoară activitatea,

(german, maghiar, român) astfel încît meseria de librar avea nevoie, din

raţiuni de legislaţie comercială şi economică, de traducerea şi exprimarea

ei oficială la care se adaugă şi publicitatea aferentă marketingului, iar pe

de altă parte inîraductibilitatea în limbile mediilor culturale majoritare a

calităţilor de vînzători de talitim şi atarot, în condiţiile în care aceste

obiecte aparţin ritualului evreiesc, închis, al practicii devoţionale colective

şi individuale. Această „închidere" lingvistică poate semnifica deopotrivă

(alături de formulele intraductibile) tendinţa nemărturisită de prezervare

şi de invulnerabilitate ale mediilor şi practicii religioase.

în rezumat, ele exprimă - aşa cum am arătat mai sus - tensiunile

inerente ale identităţii evreieşti între tradiţie şi aculturaţie, între prezerva-

rea identităţii şi strategiile supravieţuirii în diaspora. Aceste dualităţi

ontologice, transcrise într-o istorie a diasporei evreieşti, se derulează între

„a fi" şi „a rămîne". Apelînd teza lui Martin Buber privind filozofia lui

„Eu şi tu", această dualitate ontologică se poate decela şi la nivelul

relaţiei dintre eu şi tu, ca esenţă a fiinţei şi alocată „ontologiei intervalu-

lui", în interiorul acestei relaţii se pot echivala şi identităţile manifeste,

aculturate sau asimilate şi identităţile tradiţionale, autentice şi tainice.

Este o relaţie delimitată de ceea ce M. Buber denumeşte „experienţele

vădite" (offenbaren) şi experienţele tainice (geheimen).364 Se face

aşadar, o trecere de la ontologia intervalului, ca circumscriere general

umană, la ontologia dualităţii drept conscriere a identităţii evreieşti.

însemnările „celor mici" pe marginea cărţilor construiesc sau

explică în manieră idiomatică acest fenomen al identităţii evreieşti. In

362 I de m, L e m b er g , 1 8 7 6, 4 5 /3 5 1 363 Idem, Slovita , 1831,2/313 364 M.Buber, Eu şi tu, Bucureşti, Ed.Humanitas, 1992, p.31

alte exemple apar însemnări redactate integral în limba ebraică: pe un

Mishnayot. Seder Kodashim (Mishnayot- Tractatul „Cele sfinte"), ce

apare la Berlin în 1861, există însemnarea „Editură şi magazin de cărţi şi

talit-uri, Shlomo Weiss, Sighet, Romania" (ebraică)365, pe Besorat Eîiahu

(Vestirea lui Eliahu), tipărită la Cracovia în 1899 se consemnează:

„Chaim J. Rubin, Buchlandung en gross (comerciant de carte en

gros,n.n.) Rawa Ruska (Ucraina,n.n.).366

In proximitatea negustorilor de cărţi se plasează legătorii de cărţi

ale căror însemnări de posesie sau de marcare a reparării cărţii apar

uneori pe acestea. Astfel, pe o carte tipărită la Lublin în 1883, intitulată

Sefer Shemot (Cartea Exodul), apare un ex-Iibris în formă de ştampilă

„Feuerstein Farkas, könyvkötö, Deésen" (legător de carte, Dej n.n.). Un

mare număr de cărţi îl deţin comercianţii de diverse categorii de mărfuri

sau produse. Din prima categorie fac parte comercianţii de cherestea.

Astfel, pe o tipăritură apărută la Viena, Masechet Shabat min Talmud

Bavli (Tractatul Shabat din Talmudul babilonian) din 1866, este

menţionat „Abraham Salamon, depou de seînduri. Şomcuta Mare"

(română)367; pe un Shulhan Aruch, tipărit la Varşovia în 1895, apare

însemnarea cu litere latine „Ch. M. Scheiner, Fabrică de cherestea,

exploatare şi comercializare lemn, Vişeul de Sus".368 Această categorie de

comercianţi de lemn, care se face remarcată prin predispoziţia de a

cumpăra cărţi, poate fi pusă într-o relaţie similară cu „meseriile

lemnului, a dulgherilor şi tîmplarilor" în cazul culturii din vestul Franţei

din secolul al XVIII-lea, care se aflau într-un puternic proces de

alfabetizare.369

Un alt grup de comercianţi deţinători de cărţi, era format din cei

ce aveau magazine comerciale mixte. Astfel sunt „Fischer Jözsef,

vegycskereskedés, Gérez (Gherţa Mică)" (comerciant de felurite

mărfuri), însemnat pe un Tze 'ena uRe 'ena (Ieşiţi şi vedeţi), apărut la

Pietrkov în 1929370 şi „Moldovan Samuel, coloniale şi mixte, Sighet,

Bogdan Vodă Nr.43" (română) pe un Midrash Raba laSefer baMidbar

365 Col. S .M. , Berl in , 1861 , 1 /344 366 Ide m, Crac ovia , 1899,5/30 367 Idem, Viena, 1866, 10/190 a 368 Idem, Varşovia, 1895, 66/297 369 J. Quéniart, Culture et société urbaines.. ., p. 179 370 Col. S.M., P ietrkov, 1929, 11/24

169

(Midrash Raba, despre cartea BaMidbar [Numeri])371, apărut în 1873 la

Varşovia. Din rîndul acestor comercianţi există comercianţi - posesori

nu doar de o singură carte ci de mai multe cărţi cum este cazul comercian-

tului Gottlieb Samuel din Halmeu. El deţine o carte apărută la Varşovia

în 1875 şi intitulată Torat Hovat haLevavot (Obligaţia inimilor) unde

apare însemnarea „Gottlieb Samuel, vas, fïïszer es festék kereskedö,

Halmi (comerciant de fierărie, scule şi vopsele)"372. Tot el deţine Shav

Sh 'mata (Şapte legi tradiţionale), publicată la Varşovia în 1894 şi pe care

este însemnat: Gottlieb Samuel, deszka es fa-kereskcdö, Halmi" (comer-

ciant de cherestea şi lemn).373

Lumea comercianţilor care este beneficiara unui statut material

bine consolidat a deţinut aşadar o serie de cărţi ebraice, ei putînd fi plasaţi

alături de elita religioasă printre cei mai importanţi posesori de cărţi.

c. Societăţi şi asociaţii

Asocierile organizaţionale ocupă un loc important în ierarhia

deţinătorilor de cărţi. Aceste societăţi şi asociaţii au luat fiinţă în cadrul

comunităţii ca urmare a creşterii demografice şi a diferenţelor socio -

culturale apărute începînd cu secolul al XVIII-lea.374 în comunităţile

mici, o serie de instituţii sau societăţi precum Hevrat Tora, rămîn integrate

în plasamentele tradiţionale ale Bet Midrash, Yeshiva sau alte locaţii din

perimetrul sinagogii. In comunităţile mai mari, ele se constituie ca

entităţi separate prin iniţiative care vin şi dinspre categorii socio -

culturale cu „aceleaşi preocupări şi abilităţi".375 Se produce de asemenea o

stratificare şi o diferenţiere în ceea ce priveşte sinagogile. Apar sinagogi

noi care polarizează categorii de vîrstă, socio-profesionale şi în care

ritualul liturgic poate fi şi el diferenţiat.376

Se dezvoltă în rîndul comunităţilor o serie de societăţi şi asociaţii

a căror tipologie este diversă: asociaţii pentru studiu (Tora, Mishna), de

caritate şi de asistenţă socială, cu profil spiritual-religios, etc. Prima

dintre aceste societăţi, organizată în cadrul comunităţii a fost aşa numita

371 Idem, Varşovia , 1873, 13/106 372 Idem, Var şo via , 18 7 5,2 3/1 5 0 373 Idem, Varşovia , 1894,64/163 3 7 4 J.Ka tz , Tadi t ion . . . , p. 132 375 Ib ide m 376 Ibidem, p. 133

170

Hevra Kadisha (Societatea sfîntă) cu atribuţii de asigurare de servicii

mortuare, de asistenţă a bolnavului muribund. Ea garanta membrilor

societăţii înmormîntarea după ritual şi în cimitirul comunităţii şi va fi

„prezentă la nevoie" alături de membrii comunităţii. Membrii acestei

societăţi, care aveau de multe ori „drepturi speciale" şi anume, locaţii de

înmormîntare comandate, ritualul de înmormîntare, „o grijă specială"

pentru ei astfel încît, Hevra Kadisha devine treptat o „societate închisă",

iar membrii ei au fost percepuţi drept o „elită etică şi socială".377

Aceste societăţi au apărut mai întîi în comunităţile mari, din

centrul şi vestul Europei precum Praga şi Frankfurt, iar după modelul

acestora, ele s-au răspîndit şi în restul comunităţilor din Europa. Aceste

societăţi sau confratemităti cu valenţe religioase, etice şi sociale au deţinut

şi cărţi care erau necesare fundamentării lor ritualice şi de asistenţă

religioasă în condiţiile în care dispuneau de fonduri băneşti constituite

de membrii acestora. S-au putut detecta pe baza însemnărilor infrapagi-

nale cîteva exemple de cărţi ce au aparţinut Hevrei Kadisha din Satu

Mare. Astfel, pe Masechet Baba Kama min Talmud Bavli (Tractatul

„Poarta dintîi" din Talmud-ul Babilonian), tipărit la Praga în 1834, apare

un ex-libris cu următoarea însemnare în limba ebraică: ,Jrîevra Kadisha

a comunităţii ortodoxe din Satu Mare".378 Pe o tipăritură apărută la

Debrecen în 1941 şi intitulată Masechet Shabai min Talmud Bavli

(Tractatul „Shabat" din Talmudul Babilonian) apare o ştampilă cu

inscripţia în limba ebraică ,Jfevra Kadisha Satmar" şi o însemnare de

mînă, tot în limba ebraică: „Aparţine Hevra Kadisha".379

Alături de Hevra Kadisha, un loc important în rîndul societăţilor

şi organizaţiilor aferente comunităţii îl deţine Hevra de studiere a Legii

Torei şi a Talmudului. Ele erau finanţate de diverşi indivizi şi societăţi

caritabile şi se ocupau cu predilecţie de educaţia religioasă şi etică a

tinerilor din comunităţi şi a celor săraci. Ele erau finanţate, aşa cum am

arătat, de societăţi şi alte „confratemităti religioase" care acordau uneori

şi dote pentru fetele sărace sau „bani de combustibil de încălzit" pentru

cei care studiau.380 Aceste societăţi de studiere a Legii Torei şi

Talmudului deţineau şi cărţi aşa cum rezultă din însemnările infrapagi -

377 Ibidem, p. 134 378 Col.S.M. , Praga, 1834,2 /312 379 Idem, Debrecen, 1941,2 /368 38OJ.Katz,0/>.c//. ,p. 135

171

nale. Astfel, pe o carte tipărită la Viena în 1876 şi intitulată Sefer Pele

Yo'etz (Sfătuitor miraculos) apare înseninarea în (ebraică) „Hevra

Mahzikei Lomdei Tora, Oradea".38' Pe un exemplar din cartea Mate

Efraim haShalem (Băţul lui Efraim cel întreg), apărută la Pietrkov în

1928 se menţionează că ea aparţine „Hevra Lomdei Mishnayot, M.

Sighet" (ebraică) (Societatea celor ce studiază Mishnayot).382 Funcţia de

achiziţii de cărţi a societăţilor pentru studiul Mishna apare explicit formu-

lată ca funcţie comercială, librară. Astfel, pe o carte intitulată Zikron

Jehuda (Amintirea lui Jehuda), tipărită în 1928 la Sâtoraljaujhely, apare

însemnarea în limba ebraică „Hevra Mishnayot şi achiziţionare de carte.

Sighet"383

Yeshivot-xxnXc reprezentau centre sau instituţii educaţionale de

primă importanţă în comunităţile evreieşti. Ele aveau responsabilitatea

„menţinerii şi dezvoltării" tradiţiei evreieşti, fiind una dintre instituţiile

importante din comunitate dar în egală măsură, ele aveau şi un statut

„supracomunitar".384 Cărţile yeshivot-unXor formau baza curriculară şi a

instrucţiei în plan religios, etic şi teologal, formînd elita intelectualităţii

evreieşti tradiţionale, aşa numiţii Jalmidei hachamim", capabili sä

înveţe Talmudul şi codul halachic?* O seric de cărţi poartă însemnări

care evidenţiază că ele au aparţinut unor yeshivot din nord vestul

Transilvaniei. Aceste cărţi au fost achiziţionate de către aşa numitele

„societăţi de achiziţii de carte" existente în cadrul yeshivot-urilor. Astfel,

pe un exemplar Peîah haRimon (Felia de rodie), tipărită la Seini, fa., se

menţionează pe o ştampilă de posesor: „Yeshiva Tora a comunităţii

Săpînţa" apoi o însemnare anunţ care vorbeşte de gestiunea cărţilor din

această yeshiva: „Cărţile care nu poartă ştampila acestei Yeshiva sunt

furate", şi menţiunea celei care distribuie cartea: „Yeshiva rabinică

Horowitz, Săpînţa, jud.Maramureş".386 Dincolo de gestiunea cărţilor, se

poate deduce faptul că dreptul (monopolul) de distribuire al acestei cărţi

tipărite la Seini este deţinut de funcţia librară a yeshivei din Săpînţa.

Acest aspect poate fi argumentat şi de faptul că cel care editează această

381 Co l . S . M. , Vie na , 1 8 76, 1 4/14 9 382 Idem, P ie trkov, 1928, 11 /83 383 Idem, Sâ tora l jau jhe ly , 1928,2 /3 86 384 J. Ka tz , op.ci t , p. 164; cf . ş i S . Assaf , Mekorot leToldot haHinuch be lsrael, vol. I , Tel Aviv, 1930, p. l 12 385 Ib idem, pp .163 -166 386 Col.S.M. , Seini , f .a . , 6/257

173

lucrare, a marelui rabin Betzalel din Slotsk (Lituania) este Hayim Kandel, care era student la yeshiva din Săpînţa: „Prin străduinţa mea, Hayim Kandel, fiul lui Ari Kandel, Fiul lui Hayim care a fost shohet-vebodek la Remetea. Iar în acest moment eu învăţ la yeshiva în Săpînţa".387 0 situaţie similară cu societatea de achiziţii şi distribuire de cărţi din yeshiva din Săpînţa se întîlneşte într-o însemnare de pe un exemplar al cărţii Halacht Alfas {Haîachot ale lui Alfasi) tipărită la Vilna, f.a., unde apar următoare însemnări: „Societatea de achiziţie de carte a tinerilor din yeshiva, Arshiva (Artyshchuv, Ucraina, n.n.)" şi ,.Societatea de achiziţie de carte a tinerilor din yeshiva, Cărei". In acest caz, o traiectorie livrescă este intermediată sau articulată de societăţile de achiziţie de carte din două yeshivot aflate la mare distanţă, una în Ucraina şi cealaltă la Cărei. Acest fapt ilustrează deopotrivă geografii spirituale, contacte şi topografii livreşti, specifice lumii evreieşti din Europa centrală şi de est.

Intr-o însemnare pe un exemplar din Masechei Sanhedrin min Talmud Bavli (Tractatul „Sanhedrin" din Talmudul Babilonian), tipărit în 1927 la Viena, se arată că acest exemplar al cărţii „a fost cumpărat de către gabaim Mordechai Zinger din Baia Mare şi Hanania Dascăl din Halmeu" prin contribuţia bănească a 15 studenţi din yeshiva din Halmeu".„Iată numele tinerilor studenţi din yeshiva care au adunat bani ca să cumpere cartea SHAS (...): Jacov Holtzer- Satmar, (?) Berkovici -Sighet, David Zvi Spiegel - Cărei, Zeev Waxberger - Săcuieni, Joshua Gottlieb - Halmeu, Manahem Mendel Farkas - Halmeu, Israel Ari Zelig - Comlăuşa, Yona Hitter - Halmeu, Juda Broch - Baia Mare, Itzhac Gross - Negreşti, Itzhac Eizik Brecher - Baia Mare, Moshe Ullmann -Bistriţa, Meir Weis - Negreşti, Zvi Ari Malek - Sighet, Shmuel Zeev Davidovitsch - Baia Mare".389 Acest aspect privind contribuţiile la achiziţioare de cărţi ilustrează viziunea privind suportul financiar al comunităţilor destinat cărţilor precum şi dimensiunile comunitare şi supracomunitare a\& yeshivot-w\\ox în cadrul lumii evreieşti europene.390

Alături de societăţile cu valenţe religioase şi educaţionale preocupate de achiziţionarea de cărţi, apar o dată cu sfîrşitul secolului al XIX-Iea şi începutul secolului XX, societăţi şi organizaţii sioniste,

387

388 Col.S.M, Vilna, f.a. , 28/77 389 Idem, Viba, 1927, 26/379 390J.Katz,op.d*.,p.l65-166

Ibidem

173

precum cea din Cluj care achiziţionează cărţi. Pe un exemplar din cartea

intitulată Seder haKinot leTisha beAv (Ordinea lamentaţiilor pentru

Tisha BeAv), tipărită la Viena, fa., apare un ex-libris cu următoarea

însemnare în limba ebraică: „Poalei Agudat Israel, Cluj",391

Se constată aşadar, o varietate a societăţilor şi asociaţiilor deţinătoa-

re de cărţi, fapt ce conturează locul şi prestigiul cărţii în viaţa colectivită-

ţilor şi modul în care cartea unifică şi transmite în mod constant şi

continuu elementele ce compun identitatea colectivă evreiească. De la

indivizi la instituţii, dinspre colecţii de cărţi personale spre cele colective,

traiectoriile cărţii centrează spiritual identitatea evreiească dintotdeauna.

d. Indivizi şi familii, posesori de cărţi

Un loc reprezentativ, prin număr şi prin varietatea ipostazelor

prezente, îl deţine categoria posesorilor indiviaduali de carte. Menţionată

prin însemnaări infrapaginale, posesia unei cărţi este formulată printr -o

diversitate de expresii ce recompun o varietate situaţională şi perceptivă

asupra cărţii emise de deţinătorii acesteia.

De multe ori, posesia unei cărţi este formulată lapidar prin menţio-

narea doar a numelui celui ce o deţine: pe cartea intitulată Nefesh

Jehonatan (Sufletul lui Jehonatan), tipărită în 1922 la Beregszâsz, apare

însemnarea în limba maghiară „Weinberger Lajos"392; pe Seder Tikun

Lail Shavuot (Ceremonialul din seara de Shavuot), tipărită la Brody

(Ucraina) în 1875, apare un ex-libris ştampilă cu menţiunea „Hayim

Mordechai Juda Deutsch" în limba ebraică ; pe o carte intitulată Sefer

Yam shel Shlomo (Cartea Marea lui Shlomo), tipărită la Fiorda în 1756,

apare următoare însemnare manuscrisă în limba ebraică: „Jchuda

Mordechai Schwatz".394

în alte cazuri, menţionarea posesiei unei cărţi este însoţită de

sintagma ce transmite graţia divină ca sorginte sau determinare a

proprietăţii asupra cărţii. Pe o carte tipărită la Debrecen şi intitulată

Masechet Huhn min Talmud Bavli (Tractatul „Despre lucruri profane"

din Talmudul Babilonian), f.a., apare însemnarea „Cu ajutorul lui

Dumnezeu, această carte aparţine lui Avraham Neuberger" - înseninare

391 Col.S.M. , Viena, f .a. , 25/6 6 392 Idem, Beregszâsz , 1922, 11 /186 393 Idem, Brody, 187 5, 1 /67 394 Idem, F iorda, 1756, 1 /314

174

mînă în ebraică;395 pe o carte intitulată Toldot Jacov (învăţăturile lui

Jacov Josef) tipărită la Varşovia în 1881, apare însemnarea „Cu ajutorul

lui Dumnezeu, prietenului meu cel pios, ginerelui Tubia Fleischman,

Menahem Orbach(?) din comunitatea Paks"396.

Aceste deschideri sub semnul divinităţii a însemnărilor de

proprietate asupra cărţilor relationează semnificaţia posesiei unei cărţi cu

un act providenţial. Intr-o lume teocratică, cum este cea configurată de

comunităţile evreieşti, dincolo de materialitatea proprietăţii (cartea ca

obiect) se pot încorpora în faptul de deţinere al cărţii şi conotaţiile unei

teofanii. In notele evidenţiate de formulele însemnărilor de posesor se

pot detecta alături de caracterul lapidar al acestora, ca o contrapondere, o

pluralitate lingvistică. Aceleaşi însemnări apar formulate în mai multe

limbi, fapt ce conturează interferenţele mediului cultural evreiesc şi al

lumii evreieşti din diaspora cu alte identităţi culturale sau mai exact, se

poate contura o multitudine de arii de contact. Pe o carte Sefer Arugat

haBosem (Stratul de parfum), tipărită la Hust în 1913, însemnările de

posesor, conţinute în ex-librisul ştampilei, apar ortografiate bilingv:

„Hayim Salamon, Satmar" în caractere ebraice şi latine.397 Pe cartea

intitulată Tora, Or veDerech Hayim (Tora, lumină şi fel de viaţă),

tipărită în 1828 la Horodna, apare însemnarea „P. Kamenski Joel" în

litere slavone şi latine.398

Dobîndirea posesiunii asupra unei cărţi se face prin cumpărare sau

donaţie. însemnările posesorilor individuali evidenţiază acţiunea donato-

rului, iar în plan secundar, valenţele cultural-simbolice ale donaţiei de

carte în care actul propriu-zis al donaţiei este valorizat plenar de obiectul

donaţiei care este cartea. Cartea - învăţătură, cartea - valoare, cartea -

dar recompun angrenajul simbolic al cărţii cu trimiteri spre prestigiul şi

centralitatea inefabilă a cărţii în lumea evreiască. Pe un Mishnayot tipărit

în 1876 la Lemberg, apare următoare însemnare de mînă în ebraică:

„Am cumpărat acest „Shisha S'darim" de la socrul meu şi ţi-am dedicat-

o ca ceea ce te-am învăţat să fie învăţătură pentru fiii tăi şi pentru fiii

fiilor tăi. Itzhac Baer".399

395 Idem, Debrecen, f.a. , 3/367 396 Idem, Varşovia , 1881,45/172 397 Idem, Hust, 1913, 1/127 398 Idem, Horod na , 1828,1 /31 1 399 Idem, Lemberg , 1876,45/3 51

Se evidenţiază în acest caz faptul că dincolo de calitatea de

patrimoniu real, cartea este percepută drept un patrimoniu simbolic

sapienţial ce se reproduce de la o generaţie la alta. Această succesiune

sapienţială sau perenitatea sapienţială a cărţii este în esenţă măsura sau

obiectivarea mesajului cărţii. Reproducerea cărţii - învăţătură, de la o

generaţie la alta, „pentru fiii tăi şi pentru fiii fiilor tăi" nu este o reluare

egală a mesajului cărţii şi a cărţii în general, cît mai ales creşterea ei prin

conscrierea în timp a celor care învaţă. Dincolo de lectura exegetică a

sensului textului cărţilor religioase se produce o reutilizare - prin succe-

siunea lecturii - a textului, o sporire a textului cărţii prin uzaj şi refolosire.

Se realizează prin citit, dar mai ales prin citat şi parafrază a textului cărţii,

un transfer analogic al acestuia iar condiţiile de lectură, de practică a

lecturii şi de interpretare, redimensionează cartea. Atît în lumea iudaica

dar şi în cea creştină, cărţile cresc în aceste condiţii de lectură reproductivă

şi de transfer analogic prin citat şi parafrază. Astfel, Sf. Grigore cel Mare

afirmă că: „Sfînta scriptură creşte o dată cu cititorii săi".400

Există însemnări care derulează un raport inversat între cartea

cumpărată şi donată ca şi obiect, şi cartea cu valoare simbolică, cartea -

învăţătură, şi anume de la cartea - simbol spre cartea - obiect, spre

cartea cu valoare financiară. Acest raport este indus tot într -o asociere

sau construire metaforică a percepţiei cărţii donate. Astfel, pe Sefer Hok

leîsrael (Cartea legii lui Israel), tipărită la Pietrkov în 1912, apare

următoarea consemnare: „Am dat cartea cadou lui David Stauber. Tobi

Kandel" în ebraică şi „Vei avea de la mine atîţia bani cîţi vrei" în

ebraică.401 Această conversiune a cărţii într-o mulţime de bani, „ad

libitum", conturează complexitatea semantică a cărţii şi a percepţiei ei

de lumea posesorilor.

Cartea - dar, cartea - cadou poate fi ea însăşi prin actul donaţiei

reproducerea sintagmatică a „darului simbolic", adică a darului care se

face în mod tradiţional, în momente de sărbători ce articulează

discursivitatea cotidiană. Astfel, cu ocazia sărbătorii de Purim se fac aşa

numitele daruri mishloah manoî. Pe o carte tipărită la Satu Mare

în 1908, intitulată Hidushei Hatam Şofer (Hidushim scrise de Hatam

Şofer) se află însemnarea: „Această carte scumpă am primit -o ca

mishloah

400 A. La C oc que , P . R ic oe ur , Cu m să în ţ e le ge m B ib l ia , Ia ş i , P o l i r om, 2002 ,

p.365 401 Col.S.M, Pietrkov, 1912,9/45

manot de la elevii mei care sunt oameni de calitate, Itzhac Eizik Grünwald

şi fratele său Avigdor Grünwald în 1933, aici în (?). (Semnătura

indescifrabilă)".402 Cadoul de Purim, dincolo de semnificaţia sa ritualică

şi sărbătorească, apare în cadrul acestei însemnări şi cu o altă încărcătură

simbolică. Ea se petrece şi în cazul schimbului unor prestaţii derulate

între învăţători şi ucenici sau discipolii săi, prestaţii ce integrează atît un

raport funcţional învăţătură - carte sau carte - învăţătură, cît şi o miză

simbolică, negociativă reciprocă în răsplata unor oficii ce ţin de

mecanismele esenţiale ale comunităţii religioase (între sacerdot ş i

comunitate).

Un alt set de semnificaţii ce anturează posesia individuală a cărţii

ţine de marcajul prin însemnările infrapaginale a proprietăţii asupra

cărţii, însemnarea de posesor ca practică de preîntîmpinare a furtului sau

a dispariţiei cărţii. Aceste însemne ale exerciţiului de proprietate sau ale

practicilor de fixare, de consolidare a proprietăţii apar deseori consemnate

pe marginea cărţii, unele dintre ele particularizate prin forma în care sunt

scrise. Pe cartea HaAruch (Gata pregătit) apare o însemnare manuscrisă

în versuri:„Am văzut oameni de ruşine / Care dacă văd o carte fără

semnătură / O lasă şi spun că n-au văzut nimic / De aceea am scris

acestea şi mă semnez (ca) tatăl meu, / Rabi Itzhac Eizik Hölzer".403

Asumarea emblematico - simbolică şi personalizată asupra cărţii

se realizează printr-un ex lihris versificat sui generis. Aceste cadenţe ale

versificaţiei transmit mai pregnant şi mai memorabil posesia cărţii cu

vădite încheieri etice. In alte cazuri, tot în ex librisuri versificate,

trimiterile sau decupajele etice sunt mai explicite privind condamnarea

furtului cărţii. Pe un Masechet Ta'anit min Talmud Bavli (Tractatul

„Postul" din Talmudul Babilonian) apărut la Pietrkov în 1922 sunt scrise

următoarele versuri: „Sunt oameni tară ruşine / Care atunci cînd văd o

carte fără semnătură / O bagă sub haină şi spun nu am luat nimic. / De

aceea mi-am scris numele./ Israel Havas"404. Dacă versificaţia

memorizează etic proprietatea, în alte cazuri semnătura posesorului,

explicit formulată în însemnări de carte, are valoarea unei autentificări a

proprietăţii asupra cărţii, semnătura devenind în acest caz o sancţiune

patrimonială. Pe cartea Derech Hayim al Masechet Avot (Mod de viaţă.

402 Idem, Satu Mare, 1908, 1 /285 403 Idem, Lublin, 1928, 12/55 404 Idem, Pietrkov, 1932,14/180

177

Comentarii la tractatul „Avot"), tipărită la Varşovia în 1876 se

menţionează: „Semnătura dovedeşte că e a mea. David Leibus Haas din

Romania"405.

In foarte puţine cazuri s-au întîlnit însemnări de proprietate asupra

cărţilor ce au aparţinut femeilor. Deţinătorii de gen, femeile, sunt plasate

şi ele într-o marginalitate a mediilor instructive şi formative din comunita-

tea evreiescă. S-a putut descoperi o singură însemnare ce a aprţinut unei

femei, posesoare de carte, şi anume cea de pe cartea intitulată Divrei

Josef (Vorbele Iui Josef), apărută la Satu Mare în 1942: „Modesta Seri,

fiica lui Itzhac, fiul lui Jehezkiel şi al lui Rivka, fiica lui Avraham, şi

soţie a lui Moshe, fiul lui Bracha Shmaie (7)"406.

Există o serie de însemnări de posesor ce pun în evidenţă nu doar

menţionarea proprietăţii ci şi a percepţiei asupra cărţii, a unei distanţări

critice faţă de cartea - obiect. Aceste însemnări reproduc o posesie

reflexivă, valorizată de lectură asupra cărţii. Pe o carte Tofes Kinor

veUgav {Violonistul şi organistul), tipărită la Viena în 1860, apar o serie

de însemnări ale posesorului cărţii care nu se referă la cartea - obiect sau

cartea - simbol ci la cartea - lectură. Astfel, posesorul Arie Ben Uri

Hacohen407 transcrie cuprinsul cărţii, introducerea, note, poezii, postfeţe,

scrisori, etc. Lectura cărţii a provocat o reflexivitate marcată prin

varietatea exemplelor prezente pe carte. Asemenea note reflexive şi

meditative sunt prezente şi într-o însemnare de posesor de pe cartea

intitulată Derech Hayim (Mod de viaţă) apărută la Viena în 1886: „Tara

aparţine lui Dumnezeu. Nahum Mordechai Benjamin Freund"408. Aceste

încheieri filozofico-religioase au fost inspirate probabil de lectura cărţii

care este o lucrare de comentarii novatoare. Alăturate acestor note

reflexive şi meditative pot fi şi însemnările lapidare de posesor care se

succed la intervale de timp ce reperează biografia deţinătorului. Aceste

însemnări succesive vădesc aşadar, alături de itinerariile geografice ale

posesorului şi iterativitatea însemnării de posesor. Itinerative şi iterative,

aceste însemnări configurează ceea ce H. Heine spunea despre iudaism

că este o ţară portabilă, iudaismul se împlineşte şi trăieşte în locurile de

emigrare ale evreilor. Pornind de la aceste consideraţii, cartea plasată

405 Idem, Varşovia, 1876, 30/89 406 Idem, Satu Mare, 1942,5/185 407 Idem, Viena , 1860,6/52 408 Idem, Viena, 1886, 15/255

într-o sinecdocă a iudaismului poate fi socotită drept o „portable

homeland"409, o purtătoare tainică a iudaismului, Astfel, pe un exemplar

din Masechet Sh'vuot min Talmud Bavli (Tractatul „Jurăminte" din

Talmudul Babilonian), tipărit la Vilna în 1911, apar o sumedenie de

însemnări ce induc aceste semnificaţii ale cărţii: „Weintröb Dezsö,

Nagyvârad (Oradea n.n.). 1924" (maghiară) / „Weintraub Dezsö.

Csicsogyörgyfalva. 1927/28" (maghiară) / „Weintraub Dezsö.

Csicsogyörgyfalva. 1924/32" (maghiară) / „Erielmann Izidor, 1942" /

„David Arie Haas. Shohet ve-bodek. Satmar" (ebraică)410.

Deţinătorii particualri de carte prin însemnările de posesor pun în

evidenţă aşadar, atît mecanismele de obţinere a cărţilor cît mai ales

percepţia cărţii ca valoare patrimonială şi simbolică.

Familiile deţinătoare de cărţi sau mai exact, cărţi deţinute în

familii prin transferul posesiunii de la înaintaşi la urmaşi formează o

categorie semnificativă a proprietarilor de tipărituri. în nici una din

însemnările depistate pe marginea cărţilor de la comunitatea din Satu

Mare nu se face explicit menţiunea privind posesia familială asupra

cărţilor. Ea este deductibilă din menţionarea explicită a unor membri din

aceeaşi familie, deţinători ai aceleiaşi cărţi. De exemplu, pe un

Mishnayoî. Seder Moed (Mishnayot - Tractatul „Sărbători"), tipărit la

Stetin în 1860, se menţionează: „Această carte aparţine lui R. Ganz şi

fiului său Nahman Ganz" (ebraică)4". Se pare că această carte se află

într-o posesiune concomitentă, atît a tatălui cît şi a fiului, sau într -o

posesiune partajată.

In cele mai multe cazuri, posesia familială este deductibilă d in

menţionarea succesivă a unor membri de familie ca deţinători ai cărţii

sau a unor persoane care poartă patronimice identice iar enumerarea

succesivă a acestora traduce succesiunea generational! Există în acest

sens, mai multe exemple din care menţionăm cîteva. Pe un Halachot

Alfas. {Halachot ale lui Alfasi), tipărit la Lemberg în 1864 există

următoarele, însemnări manuscrise în ebraică: „Josef Stey" / „David Stey"

/ ,Jehoshua Stey"412; pe cartea Tur Orah Hayim (Coloană. Lumina vieţii)

apărută la Viena în 1810 sunt înscrise următoarele nume: „Hirsch

4mJ.Katz,op.cit.,p. 195 410 Col.S.M, Vilna, 1911, 22 /375 411 Idem, Stetin, 1860, 1/337 412 Idem, Lemberg , a864,23/75

179

Fleischman" (litere latine) / „Moshe Aharon Fleischman din Satmar)

(ebraică) / „Am cumpărat această carte în amintirea lui Simon, eu cel

tînăr Fleischman. Am lăsat o carte la Rabi Moshe şi în schimb am primit

Tur Orah Hayim" (ebraică) / fleischman Vilmos, Szatmar, 1874, 7/3"

(litere latine)413. Pe un Mahzor tipărit la Lemberg în 1870, apar

următoarele însemnări: „Freund Rafael" (litere latine) / „Rcuven

Freund" (manuscris ebraică).414 Pe cartea HaAruch (Gata pregătit) se

menţionează: „Dov Ber Holtzer, Satmar" (ebraică) / „Hölzer Bêla"

(ebraică) / „R. Itzhac Hayim Holtzer" (manuscris în ebraică)415. Pe un

Kiîsur. Shulhan Aruch (Shulhan Aruch. Prescurtare) apar următoarele

însemnări: „Hayim Jehuda Teiteboim, shohet vebodek" (ebraică) /

„Teitclbaum Lipot, Miskolc" (litere latine) / „Tek. Teitelboim Leopold

ür, helyben lakos" (maghiară)416.

Ceea ce se poate reţine din analiza acestor însemnări este limba în

care ele au fost redactate (limba ebraică sau cu caractere latine) în

transcrierea alternativă, fapt ce transpune ipostaze identitare sau

circumstanţiale în raport cu mediile culturale majoritare în care au fost

redactate aceste însemnări. Se remarcă de asemenea în două cazuri

prezenţa unor rabini în cadrul familiilor posesoare de cărţi (Rabinul

Holtzer şi Rabinul Ganz), fapt ce asociază posesia de cărţi de condiţia

culturală şi religioasă a deţinătorilor. Cartea în familie sau cartea familială

rămîne aşadar, ca un aspect pregnant în rîndul deţinătorilor de cărţi în

comunităţile evreieşti. Fără îndoială că prezenţa cărţilor în familie este

mult mai numeroasă decît cea ilustrată prin lectura însemnărilor de

posesor, aceasta în condiţiile în care există în tradiţia iudaică restricţii în

ceea ce priveşte transcrierea numelor pe cărţi.

e. Colecţionari.

Pot fi socotiţi colecţionari de cărţi cei care deţin peste două cărţi,

iar numărul lor se pare că este destul de mic în totalitatea deţinătorilor.

In cadrul colecţiei de cărţi din comunitatea de la Satu Mare s-au putut

depista numai doi deţinători a peste două cărţi, sau cel puţin două cărţi.

Un prim colecţionar este Gottlieb Samuel, comerciant din Halmeu. El

413 Idem, Viena, 1810, 1/316 414 Idem, Lemberg, 1870,32/231 415 Idem, Lublin, 1928, 15/55 416 Idem, Tiporafii neidentificate, 15/100

18Ö

avea în proprietate un Torat haLevavot, tipărit la Varşovia în 1875417, pe

care se semnează atît în limba maghiară cît şi în limba ebraică, în formă

lapidară „Shmuel Gottlieb" şi de asemenea, o altă ediţie din Torat

haLevavot, apărută tot la Varşovia în acelaşi an, unde semnează „Shmuel

Gottlieb, Halmin".418 Tot el mai deţine un Shav Sh'mata tipărit la

Varşovia în 1894, unde apare semnat într-un ex libris ştampilă redactat

în limba maghiară şi într-o însemnare lapidară în limba ebraică.

Cel mai important colecţionar de cărţi este Itzhac Bayer din

Nadăsul Săsesc (Szasz Nadas). El deţine două cărţi ce au apărut la

Lemberg; un Mishnayot. Seder Tohorot, tipărit în 1876, unde apare

însemnarea de mînă în ebraică: „Am cumpărat acest „Shisha S'darim"

de la socrul meu şi ţi-am dedicat-o ca ceea ce te-am învăţat să fie

învăţătură pentru fiii tăi şi pentru fiii fiilor tăi. Itzhac Baer"420 şi un

Mishnayot Seder Moed, apărut în 1876 pe care este însemnarea în

ebraica: „Tatăl meu drag, Itzhac Ben Baruch a decedat în ziua de 4 a

lunii Av, 1939. 9 VIII 939".421 Tot el, deţinea mai multe tractate din

Talmudul Babilonian apărute la Varşovia între 1863-1876, în total un

număr de cinci titluri pe care apare ex librisul ştampilă cu un text în

limba ebraică: „Itzhac Bayer. S. Nadas" şi unul în limba maghiară

„Bayer Ignaz. Szasz Nadas"422. El mai deţine şi un exemplar din

tractatul Pcsah din Talmudul babilonian, apărut la Tilsit în 1866, pe care

apare aceeaşi ştampilă ex libris cu text în limba ebraică şi în limba

maghiară.423 Deci, acest colecţionar deţinea cel puţin un număr de opt

cărţi, toate reprezentînd părţi din Talmudul babilonian.

f. O bibliotecă într-o carte

In timpul transcrierilor însemnărilor redactate în limba ebraică şi

plasate pe marginile cărţilor ce compun catalogul colecţiei din Satu

Mare, am putut identifica o listă de 38 de cărţi religioase pe care

probabil le deţinea cel care a făcut însemnarea de posesor. Această

listă

Idem, Varşovia, 1875,23/150 418 Idem, Varşovia , 1875,24/151 419 Idem, Varşovia , 1894,64/163 420 Idem, Lemberg , 1876,45/3 51 421 Idem, Lemberg , 1876,46/3 53 422 Idem, Varşovia , 4 /373; 6 /361; 7 /362; 10/36 3; l l /364;34/365 423 Idem, Tilsit, 1866,2/320

181

417

apare pe filele cărţii intitulată: Dikdukei Rashi (înţelegerea lui Rashi),

apărută la Lublin în 1878. Lista conţine 40 de poziţii, din care sunt

completate doar 38 cu titluri de cărţi. Din aceste 38 de titluri nu am putut

descifra două, şi anume cele de la poziţiile 31 şi 34. Se poate aşadar,

reconstitui pe baza acestei liste o bibliotecă personală cu 38 de cărţi, fapt

ce configurează ipotetic dimensiunile unei biblioteci de la sfîrşitul

secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX într-o comunitate

evreiească din această parte a Europei şi care se pare că a aparţinut unui

personaj din elita religioasă.

Plasarea unei astfel de biblioteci în timp şi spaţiu se poate susţine

şi prin faptul că în lista de cărţi apare de două ori un autor, şi anume,

rabinul Zvi Elimelech, pe cărţile Tehilim im Drush Hosafat Hayim

miRabeinu Zvi Elimelech şi pe Imrei Jehuda.424 în cadrul colecţiei de

cărţi din Satu Mare, acest autor mai apare la tipografia din Przemysl cu

o carte Agra deCaia, 1910, unde este menţionat ca autor: „Explicaţii şi

predici despre întreaga Tora aşa cum a fost compusă de dascălul şi

rabinul nostru Zvi Elimelech, rabin şi av-bet-din al comunităţii

Dinov"425 şi la tipogarfia Pietrkov cu cartea Bnei Isaschar, tipărită în

1883. El a fost tzadik hasid din Dinov, Galiţia, a trăit între 1785 - 1841

şi a fost rabin la Strzyzow, Halicz, Dinov şi Munkâcs şi s -a opus

mişcării Haskala, fiind autor de opere cabalistice şi omileticc.426

Structura tematică a acestei biblioteci este relevantă pentru orizon-

tul teologal şi religios al unui lider spiritual al unei comunităţi în sensul

că diversitatea domeniilor care se regăsesc în acesta bibliotecă este

reclamată de practica şi funcţiunile aferente unui rabin. Astfel, sunt

prezente cărţi cu tematică specifică halacha-lci, precum Orah Hayim421,

cărţi legate de practica devoţională colectivă şi individuală, cărţi de

rugăciuni Sidurim shel Shabaf1* , cărţi de comentarii ale Talmudului şi

Torei, Dikdukei Rasht429, comentarii la Levitic şi Numeri °, comentarii

424 Idem, Lublin, 1878,4/21. Lista cărţilor , poz. 17 şi41 425 Idem, Przemysl, 1910,4/161 426 cf. Encyclopedia Judaica, CD Rom, Keter Publishing House, 1996 427 Col.S.M., Lublin, 1878,4/21, poz.6 428

Ibidem, poz.7 429 Ibidem, poz.9 430 Ibidem, poz. 10

Ia Psa lmi , Sefer Tehil im im Drush Hosafai Hayim mîRabeinu Zv i

Elimelech

Un loc aparte în tematica aferentă cărţilor din această biblioteca îl

ocupă literatura cu caracter didactic de tipul exempla et moralia, cum

sunt Pirkei Avof , Mikrei Dardaki , Sefer Hinuch Bet Jehuda ' . In

proximitatea cărţilor cu tematică didactică este cea etică prezentă în cărţi

precum Hitorerot Tschuva 4 2 5 . Motiva tă de funcţi i le rabinice es te

prezenţa cărţilor cu temtică de halacha precum Hora 'at Sha 'a .

Un loc important în varietatea tematică a cărţilor din această

bibliotecă personală rabinică îl deţin cărţile literaturii legendare, agadice,

cea mai importantă formă de literatură pentru că se adresează tuturor,

ind i fe r en t de g radul de educa ţ i e . As t f e l , s e po t menţ iona Naha î

K e d u m i m a l H a m i s h a H u m s h e i T o r a m e h a H i d a , H a g a d a s h e l

Pesah™ şi Hagada shel Pesah im Ishei Porshim 439.

In configurarea orizontului intelectual şi teologal al unui lider

religios precum este rabinul, puterea modelelor sau exemplel or, mai exact

destinele exemplare, constituie reperele ce fundamentează identitatea

rabinică. Modele au inspirat comportamentele şi practica rabinică, iar

invocarea lor constituie punţi de comunicare între comunităţi, aşezate în

diverse locuri şi instituirea unui panteon al valorilor exemplare care pot

fi privite ca un succedaneu al lipsei unei istorii dezvoltate în ţara natală.

Apelu l ş i invocarea unor mar i personal i tăţ i p ropune o i s tor ie a

rabinatului440 în locul unei istorii a ţării, a statului. Apelul ş i întreţinerea

în memoria colect ivă şi individuală a lumii rab in ice a dest inelor

exemplare se fac prin publicarea unor lucrări evocatoare, laudative. în

cadru acestei biblioteci s-au putut detecta trei titluri care aparţin unei

literaturi encomniastice, în cadrul căreia sunt prezentate mari rabini şi

431 Ibidem, poz. 11 432 Ibidem, poz 13 433 ibidem, poz. 19 434 Ibidem, poz.27 435 Ibidem, poz. 32 436 Ibidem, poz. 24 437 Ibidem, poz. 14 438 Ibidem, poz. 16 439 Ibidem, poz.26 440 Marc Fe r r o , L 'h i s to ire so u s su rve i l la nc e , Par is , Ca lm an n- Le vy , 19 85, p p . 71-75

183

învăţaţi, scrieri laudative realizate în special de discipoli. Astfel, se pot

enumera Tiferet Mordechai G'dolaîo (Grandoarea marelui

Mordechai)441, Tzav'at haRibash veHeker et Yesharot - Midrash Pli'a

(Testamentul lui Ribash [Itzhac Ben Sheshet] şi cercetarea celor drepte.

Midrash despre fascinaţia divinităţii)442 şi Magen David miRabenu

David Ben Rahi Mordechai Israel (Scutul lui David a rabinului nostru,

David, fiul lui Rabi Mordechai Israel)443

Distribuţia tematică a cărţilor evidenţiază un echilibru în selecţia

şi constituirea acestei biblioteci, cîte trei patru cărţi din fiecare domeniu,

începînd de la halacha şi pînă la literatura agadică, fapt ce presupune că

posesorul acestei biblioteci şi-a ales în mod eficient lecturile, în

condiţiile în care el este membru al elitei religioase. în egală măsură,

această bibliotecă esenţializează orizontul livresc şi intelectual de la

sfirşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX, al unui membru

al elitei rabinice şi fixează în plan secundar, în datele culturii librare,

oferta editorială şi tipografică a vremii.

3.2. Viaţa cărţilor şi viaţa oamenilor

a. Traiectorii geografice şi temporale în circulaţia cărţilor.

Reconstituirea traiectoriilor cărţii pe baza însemnărilor de posesor

pune în evidenţă raporturile culturale existente într-o anumita epocă

delimitată de jumătatea secolului al XlX-lea şi de anii celui de-al doilea

război mondial, între diverse comunităţi evreieşti dispuse într -un spaţiu

geografic ce se întinde din vestul Germaniei şi pînă în Rusia.

Traiectoriile cărţii de la un posesor Ia altul vădesc valoarea şi locul

important al acesteia în cadrul vieţii evreieşti, iar pe de altă parte, vasele

comunicante eficiente dintre comunităţile evreieşti, ca strategii de

prezervare a identităţii, ilustrează împrumuturile şi experienţele cultural-

religioase specifice lumii iudaice din diaspora europeană. Faima învăţa-

ţilor, faima cărţilor escaladau graniţele astfel îneît „fama vagatur" devine

„liber vagatur" în sensul că destinele exemplare şi implicit cărţile pe

care le-au elaborat erau proiectate în întreaga lume evreiască, iar faima

441 CoI.S.M., Lublin, 4/21, poz.21 442 Ib idem, poz.22 443 Ib idem, poz.23

autorului este transmisă prin circulaţia cărţilor. Prestigiul sau faima erau

transmise prin releul rabinic şi al studenţilor din yeshivot-uri. In egală

măsura, faima era reflexul unei îndelungate experienţe şi trăiri în zona

unor aşteptări mesianice, specifice lumii evreieşti. Faima şi exemplaritatea

erau anturate în plan secundar de predispoziţi spre miraculos şi mesianic

iar diseminarea reflexivă a acestor mari aşteptări mesianice era personali-

zata la nivelul faimei autorilor şi cărţilor.

Asemenea traiectoriilor editoriale şi tipografice, traiectoriile cărţii

reconstituite prin înseninările de posesor pun în evidenţă 3 - 4 cercuri

concentrice de dinamică internă a acestor traiectorii. Există o proximitate

locală a autorilor cărţii, adică ele se deplasează de la un deţinător la altul

în cadrul aceleiaşi localităţi. Astfel, o carte intitulată Likutei Etsot,

tipărită la Varşovia în 1875, circulă în localitatea Tama Mare de la

Frischman Josif la Simon Katz şi apoi la Moshe Josef Salamon.444

O altă carte al cărei an de apariţie şi tipografia la care a fost

imprimată nu a putut fi identificată din cauza lipsei foii de titlu,

Masechet Suka min Talmud Bavli circulă în oraşul Satu Mare de la

Avraham Hanoch la Rozenberg David şi Rozenberg Hajna445 sau cartea

tipărită la Hust în 1913 şi intitulată Sefer Arugat haBosem este deţinută

de Hayim Salamon şi apoi de Moshe Shmuel, ambii din Satu Mare aşa

cum rezultă din însemnările redactate în limba ebraică.446

Un al doilea circuit îl reprezintă traiectoriile de proximitate medie.

Astfel, o carte tipărită la Cracovia în 1894 şi intitulată Sefer Tehilim este

deţinută mai întîi de Brödi Manö din Satu Mare iar apoi de Leibovits

Ignâts din Batarci (o localitate din nordul judeţului Satu Mare)447. O

tipăritură de Munkâcs din 1926, intitulată Yore Deah a fost deţinută de

Friedman Herman din Târna Mare după care ajunge la Neuman Vilmoş

din Şomcuta Mare (localităţi de la extremitatea fostului judeţ Satu

Mare).448 Cartea intitulată Yalkut Şofer care s-a imprimat în 1894 la Paks în

Ungaria, conform ex librisului şi a însemnărilor de posesor a aparţinut

mai întîi lui Stöszel Leopold din Szent Margita după care ajunge la

444 Col.S.M, Varşovia , 1875, 19/288 445 Idem, F. ti t lu, 13/13 446 Idem, Hust, 1913,1/127 447 Idem, Cracovia, 1894,4/1 448 Idem, Munkâcs, 1926, 12/78

185

Naftali Halpert, ultimul rabin al comunităţii din Satu Mare.449 în acelaşi

perimetru geografic, configurat de o proximitate medie, circulă şi cartea

Masehet Sh'vuoi min Talmud Bavli, apărută la Vilna în 1911. La

început, ea este deţinută de Weintraub Dezsö din Oradea, după care

ajunge la David Arie Haas, shohet vebodek din Sătmar.450

Distanţele extreme conturează un al treilea circuit al cărţilor fiind

reperat dinspre trei direcţii: Germania, Ucraina, Polonia. Un prim exem-

plu în acest sens îl reprezintă traiectoriile cărţii Yad Maladii, tipărită la

Przemysl în 1888, care ajunge din Germania, de la Frankfurt am Main în

Satu Mare: de la „Wohlgebam Herren E. Rosenhein - Konigsuarterstrasse

in Frankfurt An Mein Preissen" (litere latine) în posesia familiei Kandel

reprezentată de „Kandel Leib, Kandel Bernât" (litere latine) „Shlomo

Kandel, Hayim Kandel, Moshe Kandel" (ebraică)451. O carte intitulată

Reshit Hochma (căreia îi lipseşte foaia de titlu) înainte de a ajunge la

Satu Mare la Jacov Hölzer, a fost deţinută de Shalom Segal din Brodi,

Polonia,452 iar un Halachot Alfas., fa., tipărit la Vilna, ajunge din

proprietatea „Societăţii de achiziţii de carte a tinerilor din yeshiva de la

Arschiva" (Artyshchuv, Ucraina, n.n.)" la „Societatea de achiziţie de

carte a tinerilor din yeshiva, Cărei".453 Această traiectorie a cărţii, reperată

de două instituţii din cadrul yeshivot se explică în primul rînd prin

circulaţia „studenţilor din yeshiva în yeshiva" şi intră în programul de

pregătire a Jalmidei hachamim", în formarea competenţelor dar şi a

personalităţii acestor tineri care vor forma elita comunităţii evreieşti.

Acest „ wandering of the students " avea rolul de a slăbi contactele dintre

rabini şi învăţăcei şi de a „preveni identificarea studenţilor cu particularită-

ţile profesorilor". Ei nu rămîn mai mult de un an sau chiar jumătate de

an454 astfel încît, aceste dese deplasări favorizau şi circuitul librar.

Recompunerea circuitului cărţilor prin succesiunea posesorilor

pune în evidenţă deopotrivă şi transferul valorilor cultural-religioase de

la o regiune la alta, opţiunile de lectură şi de învăţare ale comunităţii

evreieşti. Aceste traiectorii întreţin un fond comun de valori religioase,

449 Idem, Paks, 1894, 1/276 430

Idem, Vilna, 1911,22/375 451 Idem, Przemysl, 1888,3/39 452 Idem, fără foaia de titlu, 14/13 453 Idem, Vilna, f.a., 28/77 454 J. Katz, Tradition..., p. 169 şi nota 35

etice, culturale, chiar într-o epocă în care identitatea evreiească era

tensionată de confruntarea dintre tradiţie şi asimilare.

b. Fragmente biografice, de istorie a familiei şi de viaţă

cotidiană

însemnările manuscrise pe marginea cărţilor transmit secvenţial şi

spontan elemente din biografiile posesorilor, de istorie a familiei, de

„istorie trăită". „împrejurările", aşa cum le definea Nicolae Iorga, nota te

de cei mici devin sursă de istorie.455 Ele asamblează la nivelul experien-

ţelor de viaţă individuală sau familială, istoria vie, istoria autentică, mai

exact „prezentul" oamenilor din trecut, aşa cum îl definea Pierre

Chaunu456.

In repertoriul de însemnări privind biografiile şi destinele

familiale prevalează cele care transmit informaţii privind naşterea şi

moartea în familie. Unele dintre aceste însemnări încorporează o anumită

relaţie cu contextul politico-istoric în care ele sunt redactate, adică,

aceste istorii de familie se interferează implicit cu „marea istorie". Astfel,

dincolo de simpla enunţare a evenimentelor din familie, sunt interpolate

şi deduse o serie de semnificaţii care vin dinspre „marea istorie". In

împrejurările derulării sintagmatice a vieţii de familie, cu sărbători,

naşteri, decese, unele dintre însemnări absorb semnale dinspre contextul

politic în care sunt redactate. Pe o carte intitulată Sidur. Or haYashar,

tipărită în 1928 la Bilgoraj, se menţionează: „Preamăreşte pe

Dumnezeu, Dumnezeu mă va păzi pe mine, David, fiul lui Avraham

Josef şi al lui Sarah Hana. Nu există neam ca neamul lui Israel şi vor

cădea duşmanii lui. 1940".457 Dincolo de citatul biblic şi concentrarea

religioasă a textului, asocierea anului 1940 la textul însemnării dă

măsura unor anumite înţelesuri prelucrate şi consemnate de cel care face

însemnarea, privind pericolele iminenete (antisemitismul, nazismul)

care se abat asupra evreilor la începutul celui de -al doilea război

mondial. Replierea în rugăciune, în stări devoţîonale exemplare, aşa

cum cere textul însemnării şi invocarea legămîntului lui Dumnezeu cu

poporul ales, pot fi interpretate ca strategii ad hoc de apărare în faţa

45Î N.Iorga, Istoria ţării prin cei mici, în Revista 'istorică, VII/1921, Nr. 1 -3, p.26 45fi P. Chaunu, La mémoire de l'éternité, Paris, Editions Robert Laffonl, 1975,

p.242-243 457 Col.S.M., Bilgoraj, 1928,2/33

„marii istorii", în faţa duşmanilor care vor fi, în cele din urmă, învinşi.

Tonalitatea biblică, psalmică a acestei însemnări transpune în mod

indirect valenţele şi sensibilităţile unei „istorii trăite" şi marcate în

însemnările spontane şi succinte ale posesorilor de carte. Cel care redac -

tează această însemnare este David Ben Josef din Crăceşti (Maramureş).

In afară de însemnarea de mai sus sunt prezente şi altele: „1944 de

Pesah" (ebraică), „23 III 1945. Deseşti", „1945, 23 martie, Crăceşti"

(ebraică) şi alte însemnări despre moartea unor persoane, în idiş, fapt ce

poate concéda spre menţionarea morţii celor din Holocaust. O altă

însemnare: „în a opta zi după Pesah, 1944", ultima sărbătoare care

precedă deportară şi exterminarea evreilor, potenţează semnificaţiile

unei istorii personale trăite cu marile evenimente istorice ce au marcat

destinul evreilor. Toate aceste însemnări compun în mod comprehensiv

sensibilitatea şi trăirile individuale în faţa pericoleleor„marii istorii" din

anii 1940-1944.

O serie de însemnări înregistrează succint şi într-un segment

cronologic de cîteva decenii, naşterea şi moartea în cadrul familiei,

percepute ca evenimente majore ce trebuiau consemnate. Pe un Mahzor,

imprimat la Przemysl, fa., Israel David notează: 1. „Israel David s-a

născut (?); Moshe Eli s-a născut în ziua 6 Sivan 1925; Iosef Menahem s-

a născut în ziua 8 Nisan 1922"; „Bayer" (manuscris, litere ebraice); 2.

„Tata a decedat în luna Kislev, ziua 21 ; Mama a murit în luna Tevet ziua

5 1937; Israel David (semnătură)".458 în contextul însemnărilor privind

evenimentele din familie, predomină cele care notează naşterile copiilor.

Pe cartea Noam Elimelech, tipărită la Varşovia în 1880, sunt notate

următoarele: „Fiica mea, Hava s-a născut în anul 1911, în ziua Freitag;

1911 April 28"; „Fiica mea, Liba s-a născut în 1915; Majus 10 1915";

„Fiul meu, Meilech s-a născut...; 1917 Majus 8"; „Fiica mea, Sara s-a

născut în luna Sivan, ziua 5".459 Alteori, însemnările leagte de

evenimentele de familie se derulează pe perioade foarte îndelungate cum

sunt cele prezente pe un Mishnayot. Seder Nezikin, tipărit la Varşovia în

1880. între 1890 - 1974, sunt notate naşteri şi decese în familie. Sunt

menţionate un număr de şase naşteri de copii, în 1905, 1911, 1937, an

nedeterminat, 1948, 1974 şi patru decese, în 1890, 1905, an

nedeterminat, 1922. în ebraică: „Femeia Miriam Rivka a decedat în ziua

45K Idem, Przemysl, f.a., 7/232 459

Idem, Varşovia, 1880,37/184

26 a lunii Tamuz, 1890"; „R. Reuven, fiul lui Jacov a decedat în ziua 21

a lunii Tevet, 1905"; „Fiul meu, copilul Jacov s-a născut în ziua de (?)

Tevet, 1909, 17 januar 1909, Sontag"; „Fiul meu, copilul David s-a

născut la 2 Elul 1911, 25 August 1911, Freitag"; „Tatăl meu, Rabi

Elimelcch a murit în ziua 18 a lunii Shvat"; „Fetiţa Sherli s-a născut în

luna Shvat 1937, 29 ianuar 1937"; „Fiul meu, copilul Josef s-a născut la

9 Tamuz (?)"; „Copilul Ariei, fiul lui Jekutiel (?) s-a născut la 2 Av

1974, 31 iulie 1974"; „R.Moshe Jacov a decedat în ziua 8 a lunii Av,

1922"; „Fiul meu, copilul Jacov s-a născut în anul 1948, 6 iunie, luna

Sivan"460

Se pare că este vorba de un repertoriu de evenimente de familie

pe parcursul a trei generaţii. în integralitatea lor, aceste menţiuni de

evenimente succesive de familie transmit un anumit automatism al

însemnărilor în care există o înlănţuire auctorială - fiind vorba de mai

mulţi posesori ai cărţii din aceeaşi familie care fac însemnări - şi care

articulează imperceptibil desfăşurarea genealogică a familiei. Alternanţa

dintre formulări precum „tatăl meu" sau „fiul meu" marchează schimba-

rea ştafetei generaţiilor percepute în cadrul polului auctonal al celor care

fac însemnări.

O însemnare consistentă în conţinut în care sunt marcate

evenimente din viaţa familiei s-a putut depista pe o carte intitulată Hok

Israel. Sefer Devarim, tipărită la Varşovia în 1897. Pe această carte sunt

însemnate două familii, probabil înrudite, care au deţinut cartea: Kohn şi

Weisz. Aceste însemnări s-au redactat între 1915 şi 1938. Este deosebit

de interesant faptul că toate însemnările sunt redactate bilingv, atît în

limba ebraică cît şi în limba maghiară, iar ultima însemnare în ordine

cronologică este redactată în limba română. Aceste însemnări sunt:, Jiul

meu, Hayim Menachem s-a născut în ziua de 13 a lunii Tishri, 5676,

Dienstag " (ebraică); „Kohn Henrik, 1915 septembrie 21, născut în

Nagy Karoly" (maghiară) (n.n. Există diferenţe între calendarul ebraic şi

cel gregorian); „Fiica mea, Dina s-a născut... a lunii Av, 5678, Freitag"

(ebraică); „Weisz Dora s-a născut în 1918, iulie 26 în Ermihalyfalva

(n.n. Valea lui Mihai)" (maghiară); „Fiul meu, Itzhac Shalom s-a născut

în luna Tevet, ziua 13, Sontag, 5680" (ebraică); Jiul meu, Weisz

Ignatz, 1920, Januar 4 în Ermihalyfalva" (maghiară); „Fiica mea, Hava

Perl s-a născut în ziua de 19 a lunii Elul 5681, Donenstag"(ebraică);

'Idem, Varşovia, 1880,40/335

189

„Weisz Hanika, 1921, septembrie 22, Ermihalyfalva" (maghiară); „Fiul

meu, Avraham Moshe, în ziua ... a lunii Tamuz 5683" (ebraică); „Kohn

Abraham, 1923, iulie 4 la Ermihalyfalva" (maghiară); „Fiul meu, Simon

... în ziua de 3 a lunii Tamuz 5686, Dienstag" (ebraică); „Kohn Simon,

1926 iunie 15, în Ermihalyfalva" (maghiară); „Fiica mea, Miriam Lca,

ziua 2 a lunii Sivan 5688, Montag" (ebraică); „Kohn Lea, 1928 mai 21,

în Ermihalyfalva" (maghiară); „Fiul meu, Josef Noah, în ziua a 2-a a lunii

Marheshvan 5691, Sontag" (ebraică); „Kohn Josef, 1930 octombrie 26

în Ermihalyfalva" (maghiară); „Fiica mea, Rachel Eszter, în ziua 25 a

lunii Shvat 5695" (ebraică); „Kohn Esztera, 1935 ianuarie 26, în Valea

lui Mihai" (română); „Fiul meu, Ionah, ... în luna Nisan anul 5698"

(ebraică); „Kohn Jeno, 1938 aprilie 6, în Valea lui Mihai" (română).461

Se constată că, pe de o parte, această alternanţă de însemnări în

limba ebraică, maghiară şi română transmite dualitatea exprimării

identitare în funcţie de contextul cultural şi istorico-politic respectiv, iar

pe de altă parte, menţionarea zilelor de naştere în limba germană (în

cazul însemnărilor cu caractere ebraice) esenţializează un proces lingvistic

desfăşurat istoric ce reproduce ontogenetic înlocuirea limbii germane

din şcolile evreieşti din secolul al XlX-lea cu limba maghiară. Remanenta

transcrierii zilelor de naştere în limba germană explică acest fenomen.

Dualitatea exprimării identitare face ca prenumele, în cazul celor două

transcrieri (ebraică şi maghiară) să nu fie identice: Hava Perl (ebraică) -

Hanika (maghiară), Jonah (ebraică) - Jenö (maghiară), Dina (ebraică) -

Dora (maghiară). Această onomastică nu atît de traductibilă cît mai ales

adaptabilă rămîne un fenomen cultural cu puternice determinări istorice.

Fenomenele onomasologice lecturează istoria - realitate şi proiectează

identitatea evreiească la contextul istorico - politic în care s-a

manifestat.

Se remarcă în cazul însemnărilor în limba ebraică suficienţa

pronumelor, pe cînd în limba maghiară sau în limba română sunt redate

atît numele cît şi prenumele, în condiţiile în care rigorismul actelor de

stare civilă, seculare, moderne impuneau acest aspect sub imperiul unifor-

mizării evidenţei şi a controlului eficient al cetăţenilor statului. Alături

de însemnările de familie, există unele notaţii ce transmit o anumită

familiaritate în nota genului epistolar. Astfel, pe o carte intitulată Hok

lelsrael. se menţionează: , Jiul poporului evreu, sunt sănătos aşa doresc

461 Idem, Varşovia, 1897,65/116

să aud şi din partea ta. Ce mai faci tu? Cum îţi merge ţie? Unde stai?

Rozen Saie" (în română; scriere de mînă)462. Acest text poate avea o

semnificaţie simbolică, sau mai exact, sinecdoco-simbolică cu trimiteri

la destinul poporului evreu în proximitatea sau în timpul celui de -al

doilea război mondial. Personificarea poporului evreu, în ipostaza unui

destinatar de scrisoare, anturat de familiaritatea formulelor de adresare,

cu toate stereotipiile epistolare cunoscute, conferă acestei însemnări o

particularitate evidentă în seria însemnărilor de posesori de carte.

c. Şcoala, învăţarea, studiul

Aspectele şcolare, precum şi locul şi rolul învăţăturii şi a studiului

în comunităţile evreieşti deţin o importanţă deosebită în biografiile

individuale ale posesorilor de cărţi. Ei notează sau consemnează

momente sau perioade din anii de studii, oferă informaţii despre şcolile

pe care le-au frecventat, cu predilecţie cele despre yeshivoî. Aceste

consemnări pot recompune, la nivelul unei istorii trăite, capitole din

istoria şcolilor evreieşti din Transilvania de la sfîrşitul secolului al XIX-

lea şi prima jumătate a secolului XX.

Un prim set de însemnări de posesori se referă la descrierea

şcolilor, a programelor şi materiilor de studiu recunoscute pe baza cărţilor

studiate, practicile învăţării, iar al doilea set de însemnări evidenţiază

locul prestigios al şcolii şi al anilor de studii în biografiile semnatarilor.

O primă consemnare se referă la yeshiva din Sighet, făcută pe

cartea Kitvei Kodesh. Esrim veArba'a, tipărită în 1901 la Lublin: „In

1934-35 au predat aici în Yeshiva ha-Rama Rabinul Jekutiel Jehuda

Teitelbaum şi de-asemenea Jekutiel Jehuda Gros tractatul „Kidusin",

„Orah Hayim", „Halachot Shabat", Halachot trefot" şi „Yore Dea".

Melucha (?)" (în ebraică)463. Această însemnare poate fi coroborată şi cu

alte surse privind istoria şcolii din Sighet. Această şcoală a fost înfiinţată

în 1858 de rabinul Moshe Teitelbaum din Ujhely, împreună cu fiul său,

Jekutiel Jehuda Teitelbaum (cel care este menţionat în însemnarea de

mai sus) şi a fost frecventată de aproape 100 de studenţi.464 Rabinul

fondator este autorul unor cărţi importante din care se poate menţiona

462 Idem, fără foaie de t itlu, 8/112 463 Idem, Lublin, 1901, 13 /241 464

Y. Schwartz, Tolodot haKehiîot beTransilvania..., p. 43-44; cf. şi S.

Hacohen Weingarten, Yeshivot in Hungary, Jerusalem, 1976

191

Sefer Tehilim, tipărită Ia Svaliva în 1907, şi care a fost editată de Moshe

David Teitelbaum din Tîrgu Lăpuş, nepot al autorului cărţii.465 Aceeaşi

însemnare oferă informaţii despre programa şcolară centrată pe literatura

de haîacha, a comentariilor novatoare, specifică yeshivot-unXor.

O altă însemnare de posesor furnizează informaţii privind yeshiva

din Tăşnad. Astfel, pe o carte Shulhan Âruch. Orah Hayim, tipărită la

Seini în 1925 se menţionează: „Această „Orah Hayim" aparţine tînărului

Ben-Zion Jacov Guttmann din Satu Mare care învaţă aici în Marghita.

Anul 1937." (înseninare manuscrisă în ebraică); ,Această „Orah

Hayim" aparţine tînărului Ben-Zion Jacov Guttmann din Satu Mare elev

aici în yeshiva din Tăşnad, în anul 1936." (însemnare manuscrisă în

ebraică, altă scriere); „Aceasta „Orah Hayim" aparţine tînărului Ben-

Zion Jacov Guttmann din Satu Mare elev aici în Marghita. Dumnezeu să

ne construiască oraşul frumos. 1937. La învăţatul hasid, dayan şi more

tzedek, Dumnezeu să-i dea viaţă lungă" (însemnare manuscrisă în

ebraică); „Guttmann Jenö, Satu Mare, Str. Mircea cel Mare Nr. 31"

(însemnare manuscrisă în maghiară).466 Această secvenţă informativă

privind yeshivot-unle din Tăşnad şi din Marghita poate fi completată şi

cu alte surse. Yeshiva din Tăşnad a fost înfiinţată după 1919 de către

rabinul Mordechai Brisk, fost dayan în Marghita, fiu al rabinului din

Tisza, Ungaria, care a fost format în şcoli din Lituania. După venirea lui

ca rabin la Tăşnad, el dezvoltă aici o yeshiva puternică, avînd o

experienţă în acest sens - deoarece el înfiinţase şi yeshiva din Marghita -

construieşte un internat pentru 100 de studenţi, o cantină şi un Bet

Midrash cu 150 de locuri. După 1930 au venit aici tineri din toate zonele

României şi Ungariei, astfel încît în 1935, sunt înscrişi în această

yeshiva, 450 de studenţi. Din acest motiv, în 1935 este construit un alt

Bei Midrash cu două nivele, la parter aflîndu-se cantina iar la etaj săli de

clasă şi de studiu. Această construcţie a purtat numele Naftali Feuerstein

din S.U.A., cel care a finanţat-o. Yeshiva avea şi o importantă bibliotecă,

iar manualele necesare şcolii erau tipărite la Tăşnad, în atelierul lui

Leibush Weinger. La această tipăgrafie s-au imprimat 18 titluri de

manuale necesare şcolii.467

465 Col.S.M, Svaliva, 1907,1/237 466 Idem, Seini, 1925,3/190 467

Avraham Fuchs, Tăşnad. HaKehila, haSviva, Yeshivot Maharam Brisk.,

Irushalaim, 1974, pp. 53-58

xm

Se remarcă şi în cazul însemnării de mai sus exprimarea identităţii

posesorului cărţii într-o dublă onomastică, cea religios tradiţională Ben

Zion Jacov Guttman şi cea civilă, cetăţănească, Guttman Jeno. Alte

informaţii privind yeshiva din Tăşnad şi despre prestigiul ei sunt conţinute

într-o însemnare de posesor pe o carte intitulată Avodaî haKodesh,

tipărită la Varşovia în 1893:,Aceste cărţi le-am cumpărat aici, la Tăşnad

pe cînd învăţam aici, în Yeshiva Rama din Tăşnad. Eu, Avraham

Brener, unul dintre cei născuţi la Alba Iulia" (ebraică); „Am învăţat aici

în Yeshiva Rama din Tăşnad la rabinul Zalman Brener (semnătură

indescifrabilă)" (ebraică).468 Venirea unor studenţi din Alba Iulia la

yeshiva din Tăşnad este o probă evidentă a prestigiului şcolii înfiinţate

de rabinul Brisk.

O altă yeshiva prezentă în însemnările posesorilor de carte este

cea din Halmeu dar care, spre deosebire de cea din Tăşnad, are înscrişi

studenţi doar dn zone învecinate. Pe baza unei însemnări ce cuprinde

lista studenţilor care au cumpărat cartea Masecheî Sanhedrin min

Talmud Bavli, tipărită la Vilna în 1927 se poate contura zona de

acoperire a acestei yeshiva: „Iată numele tinerilor studenţi din yeshiva

care au adunat bani ca să cumpere cartea SHAS. A fost cumpărat de către

gabaim Mordechai Zinger din Baia Mare şi Hanania Dascăl din Halmeu

1. Tînărul Jacov Holtzer, Satmar

2. Tînărul (?) Berkovici, Sighet

3. Tînărul David Zvi Spiegel, Cărei

4. Zeev Waxberger, Săcuieni

5. Joshua Gottlieb, Halmeu

6. Manahem Mendel Farkas, Halmeu

7. Israel Ari Zelig, Comlăuşa

8. Yona Hitter, Halmeu

9. Juda Broch, Baia Mare

10. Itzhac Gross, Negreşti

11. Itzhac Eizik Brecher, Baia Mare

12. Moshe Ulimann, Bistriţa

13. Meir Weis, Negreşti

14. Zvi Ari Malek, Sighet

15. Shmuel Zeev Davidovitsch, Baia Mare"469

468 CoI.S.M. , Varşovia , 1893, 59 /170 469 Idem, Vilna, 1927,26/379

Cele mai îndepărtate oraşe din care provin studenţii de la yeshiva din Halmeu sunt din Bistriţa şi Săcuieni. Prin urmare, această yesh iva nu se ridică la nivelul celei din Tăşnad.

Informaţii sugestive privind practicile învăţării şi ale examinării din yeshivot-uri sunt prezente în alte cîteva însemnări de posesor. Aceste informaţii completează, la nivelul unor implicări directe, datele privind startegiile didactice şi instructive din aceste instituţii de învăţămînt. Pe o carte Sefer Yore Deah, tipărită în 1910 la Munkâcs, apar însemnările : „Aici în Ardud (...) Gantz" (ebraică) şi „In 1940 am învăţat aici în Yeshiva. Gantz" (maghiară)470 la care se adaugă copierea cu greşeli în limba ebraică a cuprinsului cărţii. Conspectarea cărţilor, a capitolelor cărţilor, sau a cazului de faţă a cuprinsului cărţii, intră probabil, în metodica predării şi învăţării. In însemnarea de posesor de pe cartea ce dă informaţii privind yeshiva din Halmeu se menţionează: „Si eu am învăţat, cu ajutorul lui Dumnezeu, G'mara cu prietenul meu drag Moshe Danberg"471. Această însemnare confirmă că în cadrul yeshivot-urilor erau aşa numiţii bahurim, cei care învăţau singuri şi nearim, cei care învăţau cu ajutorul colegilor, monitorilor.472

Locul important al examinării din şcoli este redat într-o însemnare pe cartea Melitsei Ash, tipărită la Vranov Nad Taplou (Polonia) în 1932: „Cartea a fost dată cadou lui Shimshon, celui care a fost harnic, a trecut examenul de halachot, iar la subiectul despre carne şi brînză a dat toate răspunsurile corect, cu agerime şi înţelepciune. Si-a cîştigat renume bun, iar părinţii lui sunt mulţumiţi. Cu speranţa că va merge în Zion cîntînd. în timpul iernii 1944. . Examenul era aşadar, un moment important iar promovarea lui însemna o consacrare remarcabilă. Această însemnare face trecerea spre un alt set de semnificaţii privind percepţia şcolii în mediile evreieşti. Absolvirea şcolii înseamnă renume în comunitate, poziţii eminente şi aduce un certificat al unei calificări şi a identităţii evreieşti renăscute şi recunoscute, al unui nivel de demnitate ce îl poate propulsa în rîndul celor care se întorc „cîntînd" în ţara de baştină, Zion (Ierusalim). Obiectivele sioniste ale unei biografii consacrate prin terminarea şcolii sunt evidente în contextul plecării evreilor spre ţara

470 Idem, Munkâcs, 1910,11/3 471 Idem, Vilna, 1927,26/379 dt2J.Katz,op.d/.,p.l67 473 Col.S.M., Vranov Nad Taplou, 1932, 1/282

natală, cu atît mai mult cu cît însemnarea este făcută în iarna lui 1944, în

proximitatea evenimentelor cînd evreii din nord-vestul Transilvaniei au

fost deportaţi de statul maghiar în lagărele de exterminare. Această

însemnare transmite în mod indirect percepţii privind raportul dintre

şcoală şi viaţă în context biografic.

în însemnările de posesor se poate remarca modul în care autorii

lor îşi marchează momentele sau etapele şcolare din biografia lor. Pe

foaia de titlu a cărţii Pelah haRimon, tipărită la Seini în 1932 se

menţionează ca editorul cărţii, Hayim fiul lui Kandel s-a ocupat de

tipărirea cărţii în perioada cînd era student în yeshiva „Prin străduinţa

mea, Hayim Kandel, fiul lui Ari Kandel, Fiul lui Hayim care a fost

shohet-vebodek la Remetea. Iar în acest moment eu învăţ la yeshiva în

Săpînţa."474 Aceeaşi importanţă a şcolii este marcată şi în însemnarea de

posesor de pe Masechet Brachot min Talmud Bavli, tipărită la Vilna în

1877 unde Weisz David din Negreşti-Oaş, menţionează: „Weisz David,

Negreşti" (română); „Am învăţat în Yeshiva Rama din Satu Mare, sper

că (de) tot ce am învăţat aici îmi voi aminti şi va rămîne în inima mea.

Iar acum sunt la Satu Mare. David" (însemnare manuscrisă în ebraică)475.

Aşadar, perioada şcolară este menţionată ca secvenţă importantă din

biografia individuală, şcoala transmite - aşa cum reiese din însemnarea

de mai sus - nu doar valori formative, instructive („[de] tot ce am

învăţat aici îmi voi aminti") ci şi valori afective, etice, comportamentale

ce vor construi nu doar inteligenţa şi competenţele omului ci şi

sensibilitatea ce trebuie să însoţească şi să ghideze comportamentul

uman („îmi voi aminti şi va rămîne în inima mea"). Acest aspect poate fi

dedus şi din notaţii mai succinte, prezente în însemnările de posesor,

precum cea de pe Torat Hovat haLevavot, tipărită în 1875 la Varşovia:

„Am învăţat în şcoala sfintă (s.n.) Avraham Isaschar Hopenfeld, Satu

Mare" (ebraică)476.

Aşadar, percepţia asupra şcolii parcurge un itinerar ce este reperat

gradual de la respect, recunoştinţă, prestigiu, la sacralitatea şcolii în

înţelesul ei cel mai cuprinzător (nu doar de şcoală confesională). Cartea,

şcoala, studiul articulează aşadar, în mod esenţial identitatea individuală

şi colectivă evreiască, aspect relevat cu prisosinţă de însemnările

posesorilor de cărţi.

474 Idem, Seini , 1932,6/257 475 Idem, Vilna, 1877,2/380 476 Idem, Varşovia, 1875,20/150

195

d. „Marea istorie", evenimente climaterice în însemnările

infrapaginale

Prefaţată în capitolele de mai sus de referiri indirecte Ia „marea

istorie", la evenimentele politice, militare care au avut impact direct

asupra vieţii „celor mici", însemnările explicite ale posesorilor de carte

Ia acestea sunt foarte puţine. Repliată în interiorul comunităţii, viaţa

evreiască se plasează adiabatic faţă de ceea ce se întîmplă în jurul ei.

Aflată într-o defensivitate specifică strategiilor de supravieţuire, ea

rămîne voit nereceptivă la derularea „marii istorii", în măsura în care nu

este afectată în mod direct. Cu predilecţie este sensibilă la moartea -

semnificativă din perspectiva „marii istorii" - din cadrul comunităţilor,

moarte ce depăşeşte dimensiunile morţii naturale sau provocate de

epidemii, cît mai ales cea provocată de violenţe. Relevantă în acest sens

este o însemnare implicită asupra „marii istorii", prezentă pe o Mishnat

Hachamim, tipărită la Lemberg în 1900, unde se prezintă succesiv,

moartea unor membrii de familie: „în amintirea mamei mele, Hinda

Lupşa, fiica lui Bracha şi Eliezer, decedată la 11 Av.; Tatăl meu Shlomo

Ben Simha a decedat în ultima zi de Pesah; Sora mea, Sara, fiica lui

Menahem şi Hinda Lupşa, decedată în 11 Adar; Ginerele Avraham, fiul

lui Pesah şi Belina, a decedat la 22 Tevct ; Sora mea Sara , fiica lui

Shlomo şi Bracha, a decedat în 20 Shvat" (ebraică). Aceste însemnări

sunt însoţite de un blestem „Dumnezeu va răzbuna sîngele lui'411 care

se invocă în cazul persoanelor care au decedat în urma unor omucideri,

pogromuri, în general moarte nenaturală. Această trimitere indirectă la

„marea istorie", represivă faţă de comunităţile evreieşti recuperează la

nivelul unor sensibilităţi individuale, derularea istorică. Această sensibili-

tate individuală, cu referiri eufemistice la „marea istorie", parcurge etape

în procesul de adjudecare a conştiinţei şi a discernămîntului colectiv

privind adversităţile contextului istorico-politic.

Finalizarea constituirii conştiinţei colective privind adversitatea

„marii istorii" îşi găseşte un alt tip de exprimare, şi anume, una directă,

explicită şi analitică. Semnificativă în acest sens este o însemnare de

posesor în limba ebraică, prezentă pe cartea Gittin, tipărită în 1932,

probabil în Ucraina: „Am adunat această carte „G'mara" în Grosvardein

(Oradea n.n.) pe cînd am servit în armată în regimentul de muncă al

477 Idem, Lemberg, 1900, 71/342

armatei Ungariei. Am adunat toate lucrurile într-un loc, din ordinul

Regatului cel Rău, care este Regatul Ungariei, care a făcut rău cînd i -a

adunat pe toţi evreii Ungariei, de la tineri la bătrîni, copii şi femei şi i-a

deportat în ţara Ashkenz (Germania, n.n.) şi la conducătorul ei crud,

cunoscut sub numele de Hitler. Putrezească-i numele cel rău. (Este un

blestem folosit la adresa lui Shabetai Zvi, un lider sectar, eretic al

iudaismului care s-a crezut Mesia, n.n.) şi Dumnezeu îţi va zădărnici

planul şi îi va readuna şi îi va trimite înapoi, şi fiecare se va întoarce la

familia lui şi la casa lui, în ţara străbunilor noştri, cu bucurie şi ne vom

reconstrui casele (aluzie la învierea mesianică,n.n.). Aşa să fie, amin!

Bucureşti. Dumnezeu să-1 aibă în pază şi să-1 construiască. 5 Noeh (o

săptămînă după Sukkot, octombrie-noiembrie, n.n.) '944. Acum între

refugiaţi, aici în oraşul capitală, Bucureşti, fie-i numele binecuvîntat.

Umilul Jehuda Schwartz" (ebraică)478. în integralitatea ei însemnarea

este o cronică istorică „prin cei mici" asupra evenimentelor anului 1944.

Autorul Jehuda Schwartz, după ce a fost concentrat în detaşamentele de

muncă ale armatei ungare, se refugiază în România. „Regatul cel Rău",

Ungaria, i-a deportat pe toţi evreii „în ţara Ashkenaz". Autorul

însemnării, datată în octombrie 1944, îşi exprimă speranţa că prin

sprijinul lui Dumnezeu, cei deportaţi se vor întoarce la casele lor sau în

Israel. El îşi exprimă recunoştinţa, celui refugiat în Bucureşti şi astfel

salvat de la moarte, oraş pe care în termeni biblici îl binecuvîntează şi -i

doreşte ca Dumnezeu „să-1 aibă în pază şi să-1 construiască". Este un

argument imbatabil - venit dinspre mărturia istoriei trăite - că refugierea

evreilor din nord-vestul Transilvaniei, ocupate vremelnic de Ungaria, în

România, a echivalat cu salvarea de la lagărele de exterminare. Această

„istorie trăită" rămîne de necontestat în adevărurile pe care le transmite

şi în judecăţile asupra vremurilor prin care au trecut martorii. Este o

cronică istorică a cărui sfîrşit nu a fost scris în sensul că, majoritatea

celor deportaţi la Auschwitz şi în alte lagăre nu s-au mai întors niciodată

şi că încheierile sale etice privind plasarea României şi a Bucureştiului

ca loc de refugiu şi salvare, nu sunt suficient de puternice. Tragedia în

dimensiunile ei unice, inimaginabile, nu a fost surprinsă în momentul

478 Idem, fără foaie de titlu, 4/19. Blestemul care invocă ştergerea numelui şi a memoriei celui păcătos este folosit şi în cazul lui Haman şi Hitler. Acest blestem se extarge din Psalmi 109:13 şi Deuteronom 29:19, cf. The Encyclopedia of Judaism, Jerusalem, 1989, p. 133

197

redactării cronicii de către „umilul Jehuda Schwartz", după cum nu a

fost prezentată şi comensurată Ia adevăratele dimensiuni evaluativ-etice,

România şi Bucureştiul, ca spaţiu al salvării şi supravieţuirii în contextul

Holocaustului.

Această însemnare invită deopotrivă, la o confruntare complexă şi

indelebilă între istoria trăită şi povestită şi discursul istoriografie fals

justiţiaîisî, părtinitor, vindicativ şi voit egalizator în încheierile sale din

ultimele două decenii. De la o „banalizare" a răului care a fost

Holocaustului, se ajunge la o uniformizare istoriografica a culpei în

condiţiile în care această nediferenţiere şi conturare a culpei în cazul

Holocaustului, în funcţie de ţări, context istorico-politic, anunţă perico-

lele banalizării a însăşi discursului asupra Holocaustului. Toate deflectă-

rile, banalizările, delegările culpei, ele însele culpabile, trebuie confrun-

tate cu memoria individuală asupra Holocaustului a supravieţuitorilor

notată în momentul derulării evenimentelor, cu cei pentru care istoria

este „la purtător".

Ceea ce a imprimat şi a marcat percepţia şi sensibilitatea colectivă

şi individuală, alături de evenimentele tragice precum Holocaustul, au

fost fenomenele naturale sau climaterice. Ele au fost înregistrate ca

momente excepţionale în discursivitatea vieţii cotidiene: ploi mari, cutre-

mure, geruri nemaiîntîlnite, inundaţii. Acestea au marcat psihologia

colectivă, facîndu-le evenimente memorabile dintre care unele au fost

fixate sau reţinute în însemnările de posesori de carte. în repertoriul

acestor însemnări aflate în colecţia de cărţi din Satu Mare, s-a putut

depista o singură însemnare care consemnează o căldură fără precedent

în vara anului 1950: „1950. In ziua de 26 mai a fost o kăldură Mare că

nam putut ieşi din casă. Cărei"; „Deutschnéj, Cărei, 934/VI17".479 Acest

tip de însemnare completează istoria vie, autentică în percepţia anonimă

a martorilor şi participanţilor la evenimentele şi faptele trecutului.

e. Dileme şi tensiuni ale identităţii evreieşti

Nenumărate însemnări de posesor prezentate mai sus evidenţiază

dualitatea exprimării identităţii evreieşti. Această dualitate sau eufemism

identitar, recognoscibile în bilingvismul însemnărilor care marchează

evenimente de familie precum naşterea copiilor, intră în strategiile de

479 Idem, fără titlu, 12/280

198

viaţă şi adaptare ale comunităţii evreieşti la condiţiile particulare ţării

sau arealului cultural în care ei sunt admişi sau toleraţi. Aceste strategii

de viaţă, de adaptare sau de „modus vivendi" pot fi surprinse în variate

forme în însemnările infrapaginale de posesor şi în ex librisuri. Astfel, în

cazul cărţii Shevet Musar, tipărită la Lublin în 1881, pe foaia de titlu se

menţionează: „Si pentru folosul multora, a fost tradusă în idiş, pentru că,

spre regretul nostru, nu înţelegem bine limba noastră sfîntă".480 Idişul

este o rezultantă a aculturaţiei dar devine o „limbă internă" cu funcţiuni

de comunicare şi literare în societatea evreiască, ce este, la rîndul ei,

supusă asediului aculturării.481 Conştiinţa identităţii pierdute se converteşte

într-o presiune sau tensionare etică („spre regretul nostru"). Dilemele

identitare sau deficienţele identitare produc tensiuni etice în zona

conştiinţei de sine, individuale sau colective. Dualitatea „idiş" - „limba

noastră sfintă" exprimă o distanţare internă identitară ce se reperează

între dileme şi frustrări mărturisite. Aceleaşi frustrări sau distanţări

identitare, acutizate în plan etic, sunt prezente şi în pagina de titlu a unui

Mahzor, tipărit la Vilna în 1886 şi în care se menţionează că această

carte s-a scris „în idiş cu vocale, în limba Ashkenaz pe care o vorbesc

fiii lui Israel stabiliţi în ţara noastră".482 Inadvertenţa dintre identitatea

genuină („fiii lui Israel") şi limba Ashkenaz („în idiş şi cu vocale")

determină în mod implicit o altă inadvertenţă, cea de ordin lingvistic şi

ortografic, între limba ebraică (scrisă fără vocale) şi idiş.

Un alt tip de dileme şi tensiuni identitare apar, aşa cum am văzut

mai sus, în cazul onomasticii aculturate în raport cu cea tradiţională. Pe

un Mahzor tipărit la 1870 la Lemberg, însemnarea de posesor se

prezintă în două ortografieri: „Freund Rafael" (litere latine); „Reuven

Freund" (manuscris ebraică)483 fiind evident vorba despre aceeaşi

persoană. Tracductibilitatea impusă ca principiu încă din 1787 de către

autorităţile imperiului habsburgic (prin adoptarea numelor de familie

germane)484 ia, în cele din urmă, forme aleatorii întrucît numele de

Rafael nu este echivalent prin traducere cu cel de Reuven. O situaţie

480 Idem, Lublin, 1881,5/84.

Cf. M. Weinreich, History of the Yiddish Language, Chicago, University of

Chicago Press, 1980, p.280 482 Col.S.M. , Vi lna , 1886,7 /221 483 Idem, Lemberg, 1870, 32 /231 484 MCarmilly-Weinberger, Istoria evreilor din Transilvania..., p.85

m

similară se întîlneşte îhtr-o însemnare de posesor din cartea Masechet

Psahim min Talmud Bavli, apărută în 1866 la Tilsit, în care numele

posesorului este trecut în două forme: „Itzhac Bayer (ebraică), Bayer

Ignàtz, Szasznâdas (...) (litere latine)"485. Dincolo de traductibilitatea în

formă aleatorie se remarcă şi topica onomastică diferită în cazul celor

două transcrieri: prenume - nume, nume - prenume. Aceste aspecte de

ordin formal sunt, în cele din urmă, reverberaţiile realităţii istorice, a

realităţii vieţii şi mai ales, a prezervării chiar în condiţiile unei identităţi

afectate sau pierdute, parţial sau integral, care se centrează nu atît pe

miza etică cît pe cea a supravieţuirii. Diaspora şi-a adjudecat

particularităţile ei identitare iar însemnările de pe marginea cărţilor

ebraice nu fac decît să le menţioneze, să le transmită şi să le fixeze într-

un patrimoniu spiritual şi cultural de prim ordin, care este cartea.

f. Cenzura şi interdicţiile privitoare la carte

Cenzura ca fenomen al controlului cărţilor, al cuvîntului tipărit

datorită impactului social pe care îl producea, se exercită pe două

direcţii. O primă direcţie era reprezentată de cenzura externă, care era

exercitată, pe de o parte de autorităţile statale, seculare, iar pe de altă

parte de autorităţile rabinice care controlau din punct de vedere teologic,

doctrinar producţiile librare.486

In ceea ce priveşte controlul exercitat de autorităţile statului

privind tipărirea cărţilor s-au putut depista două cazuri de „imprimatur"

pe baza ştampilei sau a însemnărilor de pe marginea cărţilor. Astfel, pe

un exemplar din Mishnayot. Seder Kodashim, tipărit la Ostrohe

(Ucraina) în 1804, pe foaia de titlu există o ştampilă în care se

menţionează că această carte a fost avizată de cenzura oficială rusă487. Pe

un exemplar din Mahzor min Rosh HaShana ve Yom Kipur, tipărit la

Slovita în 1852, apare următoare menţiune pe foaia de titlu: „Tipărită cu

aprobarea Comandamnetului de stat din 24 decembrie 1852".488 Uneori

obţinerea aprobării cenzurii decalează termenul de tipărire deşi cartea a

fost editată şi pregătită pentru tipar. Astfel, cartea Sefer haBriî, tipărită la

485 Col.S.M., Tilsit, 1866,2/320 486 Cf. M. Carmilly -Weinberger, Censorship and Freedom of Expression in Jewish History, New York, Sefer Hermon, Yeshiva University Press, 1977 487 Col.S.M., Ostrohe, 1804, 1/25 488 Idem, Slovita, 1852, 1/46

Varşovia în 1881, a fost pregătită pentru tipar cu cinci ani mai devreme

decît anul apariţiei - aşa cum apare în colofonul redactat în limba rusă -

deoarece nu a ob ţ inu t aprobarea pent ru impr imare . 4 8 9 Pe o car te

intitulată Mishmeret Shalom, tipărită în 1902 la Varşovia, apare ştampila

de cenzură cu următoarea inscripţie: „Dozvolenie cenzuruiu, Varsava 17

decembrie 1902"490.

în ceea ce priveşte cenzura rabinică se poate exemplifica, cu

menţiunea ce apare pe foaia de titlu a cărţii Shulhcm Aruch. Orah Hayim

care a apărut în 1925 la t ipografia din Seini : „Cenzura Rabi Ignatz

Klein, Satu Mare"491.

Există însă, o cenzură din in te riorul fenomenului căr ţ i i ş i a l

lecturii, din sfera socializării ei ca proprietate şi ca bun patrimonial.

Această cenzură internă se manifestă sub forma interdicţii lor care

anturează păstrarea şi localizarea cărţii în sfera deţinătorilor privaţi sau

publici. Valenţele unor astfel de interdicţii sunt variate şi trimit spre

diverse forme de exprimare, t ranscriere în cad rul însemnăr i lor de

posesor. O primă categorie de interdicţii vizează valoarea şi integritatea

spirituală a cărţii , şi anume, păstrarea acurateţa cărţii inspirată sau

germinată de percepţia sacralităţii ei primordiale, arhetipale. Acurateaţea

cărţii intră aşadar, într-un prim set de interdicţii. Astfel, pe cartea Hok

lelsrael. Sefer baMidbar, tipărită la Lemberg în 1856, există următoarea

însemnare de posesor: „înţelepţii spun că este interzis să scrii pe carte.

Totuşi am hotărî t că îmi voi scrie doar numel e pentru ca nu cumva să

vină cineva să mi-o ia fără bani. Israel Jacov, din familia Hartman din

oraşul Lublin, unde m-am stabilit" (însemnare manuscris în ebraică) 492.

Această interdicţie de scriere pe cărţi vine dinspre o tradiţie fixată de

autoritatea sp irituală, sapienţială. Există însă, o negociere a acestei inter-

dicţii determinată de prevenirea furtului cărţii. Prin urmare, păstrarea

valorii simbolice a cărţii (acurateţea ei) cedează în faţa păstrării valorii

materiale (furtul de carte). Interdicţia e ste aşadar, însoţită de soluţia

ieşirii din interdicţie. Interdicţia ca închidere (interzicerea scrierii pe

carte) este dublată de o altă închidere (menţionarea sau consemnarea

posesorului). Calitatea acurateţi i cărţi i este dată nu doar de scrisul pe

489 Idem, Varşov ia , 1881,43 /16 6 490 Idem, Varşovia, 1902, 70, 159

491 Idem, Seini, 1925,3/190

122

492 Idem, Lemberg, 1856,2/122

paginile ei ci şi de orice semn care ar afecta integritatea cărţii. Astfel, pe

un Mahzor tipărit la Pietrkov în 1901, se menţionează: „Interzis să se

scrie sau să se facă vreun semn pe carte. Acest Mahzor aparţine lui

Shlomo Josef Feig" (însemnare manuscrisă în ebraică).493

Un alt tip de negociere a interdicţiei de a scrie pe carte, ca ieşire

din aceasta, se realizează prin interpretarea interdicţiei, prin circumstan-

ţierea actului nepermis. Intre interdicţie şi permisivitate se interpune

interpretarea actului de maculare a cărţii prin invocarea autolegitimantă

a unor excepţii. Această interpretare care diluează limita dintre interdicţie

şi permisivitate ia forma unor exprimări ce relativizează ironic prohibiţia.

Pe cartea Torat haCohanim, apărută la Zitomir în 1856, se consemnează:

„Este interzis să-ţi scrii numele pe cărţi. Dar cei ce au hotărrît asta s-au

referit la cei ce vin de la drum şi nu pot să-şi spele mîinile. Dar (pentru

că eu nu sunt în această situaţie, n.n.) mi-am scris numele" (manuscris în

ebraică)494.

AI doilea set de interdicţii se referă la înstrăinarea cărţii, a

deplasării cărţii din locul său. Cartea, asemenea unei fiinţe, are casa ei,

domiciliul ei. Topografia cărţii este fixată de donator sau cumpărător. Se

produce în consecinţă, o altă închidere, externă a cărţii, o închidere sau

circumscriere topografică a cărţii. Cartea poartă marca autorului dar şi a

locului în care a fost plasată. Această domesticizare a cărţii intră tot în

mecanismele prezervării ei, locul şi proprietatea asupra cărţii sunt noţiuni

care se presupun reciproc. Pe un Mishnayot, apărut în 1909 la Lemberg

se menţionează: „Se interzice scoaterea cărţii din Beit Midrash fără

aprobarea gabai-uluï*495 sau pe un Halachot Alfas., tipărit la Vilna, fa.,

se consemnează: „Se interzice scoaterea oricărei cărţi din Bet Midrash

fără permisiunea Gafor/'-ului"496.

în contextul aceloraşi interdicţii de înstrăinare se pot plasa şi

precauţiile enunţate în cazul proprietăţii asupra cărţii. Se petrece aşa

cum am arătat mai sus, o închidere a cărţii prin ştampile, înscrisuri de

posesor. Incluziunea cărţii prin marca de proprietate este dublată de o

semnalare a furtului potenţial. Excluziunea ei deschide calea vulnerabilită-

ţilor sau dezlegarea spre furt şi denunţ. Dialectica dintre incluziune şi

m Idem, Pietrkov, 1901,4/235 494

Idem, Zitomir, 1856,1/322 m Idem,

Lemberg, 1909, 74/354 m Idem,

Vilna, fa., 28/77

202

excluziune, dintre cartea marcată şi cartea nemarcată face parte din

acelaşi mecanism al interdicţiilor asupra cărţii. Astfel, pe un exemplar

din Sefer haTishbi, tipărită la Sighet, fa., se menţionează: „Cărţile care

nu poartă ştampila mea sunt furate şi trebuie denunţate' sau într-o

însemnare de pe un exemplar din Pelah haRimon, imprimat la Seini în

1932, se evidenţiază: „Cărţile care nu poartă ştampila acestei Yeshiva

sunt furate".498 Se poate afirma că pe majoritatea cărţilor apar astfel de

atenţionări.

O formă acută, înaltă a interdcţiei este cea însoţită de blestem.

însemnările de posesor incorporează uneori o retorică a imprecaţiei

sentenţioase şi convingătoare. Astfel, pe un Or Tzadikim veDerech Seuda,

tipărită la Varşovia în 1888, se consemnează: „Ca să nu vină cineva din

altă ţară şi să pună (aceasta carte) sub haină (să o fure) (atunci) să

primească lepră incurabilă ca altădată să nu (mai) ia (ceea ce nu este a

lui). Steinmetz"499.

Discursul prohibitiv asupra cărţii potenţează în mod indirect

importanţa şi locul ei în comunităţile evreieşti. Acest discurs marchează

traiectoriile pe care se deplasează cartea, de la obiect simbolic şi

sapienţial spre bun patrimonial.

g. Preţul cărţii

Evaluarea cărţii face parte din acelaşi mecanism al transferului de

la ipostaza simbolică la cea patrimonială a cărţii, în condiţiile în care

cartea şi tiparul fac parte din fenomenele economice ale societăţii,

însemnările de posesor mărturisesc, printr-o multitudine de formulări,

preţul cărţii, împrejurările achiziţiei, marcarea achiziţiei de carte ca un

moment ce trebuie memorizat.

Exita însemnări care nu menţionează preţul cărţii în cifre sau

costuri în bani, evaluarea cărţii se face prin atributul de ieftin sau scump.

Astfel, pe un exemplar din Rosh Josefi, tipărit la Lemberg în 1859,

posesorul cărţii menţionează că: „Am cumpărat ieftin această carte în

onoarea lui (?)"(ebraică).500 Acest atribut trimite evaluarea cărţii în

mecanismele economiei de piaţă în cadrul căreia studierea pieţii şi

497 Idem, Sighet, f .a. , 7/260 498 Idem, Seini , 1932,6/257 499 Idem, Varşovia, 1888,55/64 500 Idem, Lemberg, 1859, 5 /308

203

factorii aleatorii intră în raţiunile achiziţiei. Ieftinătatea cărţii achiziţionate

a consolidat nevoia de a marca actul achiziţiei dincolo de intenţiile

memorizate ale modului de dobîndire a cărţii.

Alte însemnări menţionează preţul exact al cărţii, cu trimiteri

succinte privind împrejurările sau locul din care a fost cumpărată cartea.

însemnarea de posesor de pe un Seder haKinot leTisha beAv, tipărită la

Przemysl, fa., menţionează: „Aparţine tînărului Shlomo Gertner,

Rozavlea. Cumpărată în anul 1931, luna Av ... cu 30 de lei în Oradea"

(manuscris în ebraică)50'. Preţul cărţii aşadar, incorporează şi o succintă

anecdotică a acrului de achiziţie. în alte cazuri, achiziţia este relatată ca

şi o tranzacţie în care preţul cărţii este stabilit pe baza unei înţelegeri,

tocmeli, negociere, şi din care se pot deduce ierarhii în preţul cărţilor

evreieşti stabilite de valoarea de piaţă. O însemnare de pe un Dibuvei

Hen, tipărit la Kunszentmiklos în 1933, menţionează: însemnare: „Am

dat pentru această carte în schimb cartea lui Rambam „Masechet Baba

Batra" şi în plus i-am dat 10 lei în 1936. Jacov Jehezkiel Ruben,

Halmeu, shohet vebodek" (însemnare manuscrisă în ebraică)502.

De multe ori însemnările privind preţul cărţii sunt deosebit de

succinte avînd doar un rol de a marca memorativ evaluarea cărţii. Pe un

Masechet Brachot min Talmud Bavli, tipărit la Varşovia în 1861, se

notează: „Am cumpărat această carte de la ... (?) şi am plătit 35 ... (?),

Satu Mare, 1944. Moshe ... (?)" (însemnare de mînă în ebraică)503 sau

menţionarea doar a preţului cuprins în eticheta de vînzare cum este cazul

unui exemplar din Refuat haNefesh veRefiiat haGuf, tipărită la Varşovia

în 1913, unde apare: „Preţul 50 de copeici".

Preţul cărţilor ilustrat în însemnările de carte completează

imaginea sau percepţia cărţii în comunitate.

501 Idem, Przemysl, f .a . , 10 /67d 502 Idem, Ku n sze ntmiklo s , 1 93 3,1 /18 2 503 Idem, Var şo via , 18 6 1,2 /3 7 2

CONCLUZII

Secvenţele istorice şi culturale privind colecţia de cărţi de la

comunitatea din Satu Mare reconstituie într-un mod particular şi pe un

eşantion de cărţi dimensionat de mărimea unei puternice comunităţi

evreieşti precum cea din Satu Mare, raportul dintre carte şi societatea

evreiască din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului XX.

Perspectivele analitice abordate de prezenta cercetare pun în evidenţă

aspecte de istorie culturală de o mare diversitate.

1. Istoricul şi dinamica constituirii colecţiei din Satu Mare

demonstrează că ea poate fi plasată într-o perioadă în care lumea

evreiască traversează o criză de identitate provocată de tensiunea

dintre tradiţie şi inovaţie. Proliferarea cărţilor tipărite în limba

ebraică în comunităţile evreieşti în ultimele decenii ale secolului

al XIX-lea demonstraeză declanşarea unui program editorial ce

subscrie la recîştigarea sau la redobîndirea identităţii cultural

religioase prin inetermediul cărţilor.

2. Comunitatea evreiască din Satu Mare, situată într-o zonă geografică

de contact între Europa Centrală şi de Est şi Europa de Vest,

devine un punct de articulare şi a două mari influenţe sau curente

culturale pe care le traversează societatea evreiască: Hasidism şi

Haskala. Se constată că în perioada studiată curentul hasidic

devine prevalent în această regiune a Europei.

3. Din perspectiva cantitativă, se poate evidenţia că un număr de 48 de

tipografii din 11 ţări livrează un număr consistent de cărţi, din

care au rămas în colecţie un număr de aproximativ 400 de titluri.

Acest eşantion de cărţi concentrează în sine, în mod semnificativ

aproape întreaga dinamică editorială şi tipografică din lumea

evreiască din această parte a Europei şi deopotrivă, acest eşantion

poate oferi un suport documentar pentru producţia librară

structurată pe raportul autor - editor - tipograf- cititor.

4. Analiza formală privind titlul cărţilor în transcrierea lor metaforică a

putut să profileze locul preeminent al cărţii în lumea evreiească,

respectul şi veneraţia proiectată asupra cărţii. Varietatea

metaforelor încorporate în titluri descrie universul sapienţial,

sensibil şi imaginativ din zona auctorială a cărţii şi de asemenea,

din mediile receptoare sau de lectură.

5. Din punct de vedere bibliografic sau al contribuţiilor la bibliografia

cărţilor evreieşti din sec. XIX - XX, cercetarea prezentă - cu

precauţiile ipotetice necesare - a evidenţiat un număr de 22 de

titluri de cărţi inedite, nesmnalate pînă acum, după informaţiile pe

care le deţinem, în cataloagele cele mai cunoscute de carte

evreiască. Fără îndoială că noi cercetări vor infirma sau confirma

această ipoteză.

6. Analiza din perspectivă sociologică a cărţii, adică a modului în care

ea este preluată, asumată, receptată în mediile comunitare, la

nivelul familiei şi indivizilor, pune în evidenţă categoriile socio -

culturale de deţinători, de la elite pînă la instituţii şi asociaţii.

Acest tip de analiză comensurează modul în care audienţa cărţii în

societate se converteşte în practici de lectură şi opţiuni

intelectuale. în plan metodologic, această abordare a presupus

descifrarea a sute de însemnări de posesor de carte, în marca lor

majoritate redactate în limba ebraică.

7.Avînd în vedere aceste asumări metodologice s-a putut contura în

capitolele dedicate raportului dintre viaţa cărţilor şi viaţa

oamenilor o serie de informaţii pe care însemnările de posesor le

furnizează privind istoria familiei, biografii, aspecte de viaţă

cotidiană, şcoala din mediile evreieşti, marea istorie în percepţia

celor „mici", dilemele şi tensiunile identitare ale lumii evreieşti

mărturisite de aceste însemnări. Aceste capitole pot să evidenţieze

o prezenţă „umană" a cărţii, o istorie vie a cărţii prin posesorii ci.

S-au putut degaja o serie de sugestii privind istoria vieţii

cotidiene, a sensibilităţii vieţii colective. Istoria cărţii poate fi

socotită drept şi o istorie a oamenilor prin însemnările păstrate pe

marginea filelor, după cum istoria - realitate a lumii a fost

esenţializată şi rezumată în cărţi şi în discursul istoriografie.