INTRODUCERE ÎN MANAGEMENT

Partea 1Conf. univ. dr. Elena-Mihaela Carausu

I.1. Definirea conceptului de management

Baza obiectivă a apariţiei şi dezvoltării managementului a constituit‑o activitatea comunităţilor umane, managementul fiind procesul de orientare a activităţii oamenilor în scopul realizării unor obiective.

Philip W. Shay Referindu-se la importanţa procesului de management în

ţările în curs de dezvoltare, Philip W. Shay afirma: „pentru ca aceste ţări să progreseze în libertate şi demnitate umană, managementul trebuie să constituie resursa primordială a dezvoltării, iar managerii trebuie să acţioneze ca principali catalizatori ai acestui proces.

Dacă rezolvarea problemelor legate de dezvoltarea lor se va baza numai pe experienţă, ele vor fi inevitabil împinse spre centralism excesiv, prin concentrarea deciziilor manageriale în mânile câtorva decidenti la nivel înalt, experimentaţi, pe care îi au şi a căror număr nu poate fi uşor sporit”.

Tipuri de definiţii

În literatura de specialitate au fost exprimate diferite opinii, definiţiile formulate fiind generale sau analitice.

“Managementul presupune: - a obţine rezultate prin alte persoane, asumându-se

responsabilitatea pentru rezultatele respective; - a lua decizii având permanent în vedere viitorul

organizaţiei; - a avea încredere în colaboratori (priviţi ca resurse

umane) atribuindu-le responsabilităţi şi a le primi favorabil iniţiativele;

- a aprecia resursele umane în funcţie de rezultate; - a descentraliza sistemul organizatoric; - a fi deschis spre mediul înconjurător”.

Definiţia de referinţă formulată de Asociaţia Americană de Management

Mari teoreticieni

În ultimul secol teoreticieni de mare valoare au încercat să formuleze/ reformuleze definiţia conceptului de management astfel încât să se apropie cât mai mult de esenţa teoriilor propuse de fiecare în parte.

Fr. Kedouri

Astfel:Fr. Kedouri defineşte managementul ca fiind

„procesul de planificare, organizare, antrenare şi control al eforturilor membrilor unei organizaţii şi folosirea altor resurse organizaţionale pentru atingerea scopurilor acesteia.”

R. L. DraftAfirma că: „managementul presupune atingerea

scopurilor organizaţionale printr-o conducere efectivă şi eficientă, ca urmare a planificării, organizării, coordonării şi controlului resurselor organizaţiei”.

P. Hurmel consideră că: „managementul este

ansamblul demersurilor, metodelor, şi proceselor de planificare, organizare, alocare a resurselor, control, activare şi animare a unei organizaţii”.

Modelul dinamic al managementului (după Moran şi Reflet)

Cea mai sugestivă definiţie a managementului a fost formulată (grafic de această dată) de Moran şi col. (fig. 1).

PLANIFICARE

ORGANIZARE

REALIZAREACONDUCERII

CONTROL

EVALUARE

Fig. 1.

Simon şi Larose

Aplicând teoria generală a sistemelor (formulată iniţial de biologul Ludwig von Bertalanffy) la domeniul managementului, Simon şi Larose introduc conceptul de sistem managerial (fig. 2.)

Schema conceptuală a sistemului managerial- după Simon şi Larose

Sistemul managerialSistem de valori

Sistem decizional

Planificare Organizare Conducere Control şi Evaluare

PreviziuneProgrameBugetEtc.

StructurareDefinirea relaţiilor interne Etc.

LeadershipMotivareFormareEtc.

InformaţiiComparaţiCorecţiiEtc.

legături funcţionale retroacţiune

Fig. 2.

Rolul sistemului managerial

Conform acestei noi accepţiuni sistemul managerial are rolul de a asigura acordarea organizaţiei la cerinţele mediului astfel ca elementele componente ale sistemului să fie sinergic integrate.

Sistemul managerial se constituie astfel ca o modalitate globală, complexă, de gândire şi acţiune a managerului.

Avantajele abordării sistemice

Conceptul de sistem îl ajută pe manager să interpreteze fenomenele generale şi să reacţioneze într-o manieră mai eficace.

Astfel, prin procesul de management se urmăreşte:

- abordarea unei strategii competitive şi o judicioasă stabilire a obiectivelor;

- organizarea mijloacelor; - implementarea unor structuri dinamice; - un control consecvent şi eficient.

I.2. Scurt istoric al gândirii manageriale

În dezvoltarea sa ca ştiinţă, managementul a cunoscut mai multe etape de evoluţie.

Herbert G. Hicks identifică în evoluţia managementului următoarele etape:

- managementul preştiinţific (înainte de 1880); - managementul ştiinţific (între 1880-1930); - şcoala relaţiilor umane (în perioada 1930-1950); - transformarea într-o ştiinţă interdisciplinară

(perioada de după 1950), caracterizată printr-un proces de extindere, rafinament şi dezvoltare a managementului.

Philip W. Shay delimitează în evoluţia managementului următoarele etape:

- abordarea ştiinţifică a managementului, în primele două decenii ale secolului al-XX-lea. Perioada este marcată de apariţia unor lucrări de referinţă (scrise de Frederic W. Taylor, care s-au constituit în premise ale debutului conducerii ştiinţifice, eficiente: „The principles of Scientific management” şi „Elements of Administration”. Henry Fayol publică lucrarea „Administration industrielle et generale”);

- abordarea organizatorică a managementului- anii ‘30; - managementul bazat de obiective – activitatea de conducere

este un proces complex bazat pe definirea şi identificarea următoarelor elemente: stabilirea obiectivelor; formularea politicii, în vederea orientării activităţii şi gândirii manageriale; planificarea, în scopul atingerii obiectivelor; organizarea vizând realizarea planului; orientarea şi motivarea personalului în scopul realizării planului; controlul desfăşurării activităţilor.

- preocupări pentru conturarea unei teorii generale a managementului- perioada de după 1950.

în România

În literatura de specialitate apărută în România în ultimii ani, se iau în considerare următoarele trei etape în evoluţia managementului ca ştiinţă:

managementul timpuriu (conducerea empirică)– caracterizat prin faptul că intuiţia şi experienţa deţineau rolul determinant în direcţionarea activităţii manageriale;

începuturile conducerii ştiinţifice – etapă marcată de lucrările de specialitate publicate de F.W.Taylor şi H.Fayol care s‑au constituit ca premise ale dezvoltării ştiinţifice ulterioare a managementului;

concepţia modernă a managementului (conducerea ştiinţifică) – acestei etape, începute în anii 50, îi este caracteristică abordarea complexă a proceselor manageriale.

în România

O privire aparte asupra delimitării etapelor de dezvoltare a managementului ca ştiinţă o întâlnim în lucrarea „Management” a prof. univ. Liviu Vulcu.

L. Vulcu propune o delimitare exactă a acestor etape:

conducerea empirică – perioadă de începuturi, având la bază individualitatea intuitivă a managerilor, perioadă care ia sfârşit odată cu declanşarea celui de-al doilea război mondial;

managementul clasic – etapă în care Taylor şi Fayol pun bazele conducerii ştiinţifice;

etapa managementului socio-psihologic – caracterizată prin importanţa acordată resurselor umane;

etapa statistico‑matematică – ai cărei principali exponenţi au fost A.Kaufman şi I.Starr, etapă focalizată pe creşterea productivităţii;

etapa sistemică modernă – în care managementul este înţeles ca o ştiinţă complexă, inter- şi multidisciplinară cu un puternic caracter aplicativ.

Şcoli de gândire

Sintetizând, putem afirma că, în evoluţia gândirii şi practicilor manageriale, se pot identifica câteva teorii de mare valoare pe fundamentul cărora s‑au clădit adevărate „şcoli” de management.

Şcoli de gândire

Având în vedere problematica abordată şi poziţiile definitorii faţă de principalele elemente ale managementului, pot fi considerate ca principale „şcoli” de gândire managerială, şcoala clasică, cea a relaţiilor umane şi cea a managementului modern, în cadrul fiecăreia delimitându-se o serie de curente specifice.

Şcoala clasică

În cadrul „şcolii clasice” s-au dezvoltat trei curente distincte:

1. managementul ştiinţific - reprezentat de F.W.Taylor, Frank şi Lillian Gilbreth şi Harrington Emerson;

2. managementul administrativ (dezvoltat pe teoria managementului operaţional) – creatorul acestui curent fiind H.Fayol;

3. managementul birocratic – creat şi dezvoltat de Max Weber.

Şcoala relaţiilor umane

„Şcoala relaţiilor umane” – s-a dezvoltat având l-a bază teoria ştiinţelor comportamentale (behavioristă) formulată de Elton Mayo.

Contribuţii importante la abordarea managementului prin prisma comportamentului uman au fost aduse şi de Abraham Maslow, Curt Lewin, Frederick Herzberg ş.a.

Şcoala modernă

„Managementul modern” – printre exponenţii cei mai importanţi ai acestei şcoli de gândire managerială menţionăm: Herbert A. Simon, Peter F. Drucker, Henry Mintzberg ş.a.

La teoriile clasice şi la cea a ştiinţelor comportamentale s-au adăugat elemente din alte ştiinţe, ca de exemplu, matematică, teoria informaţională ş.a. conturându-se astfel o teorie managerială integratoare care a permis orientarea strategică a activităţilor de conducere.

I.3. Managementul viitorului Aflându-se la început de secol, managementul tinde

să integreze o multitudine de fenomene socio-economice, ecologice, de dezvoltare – inclusiv sanitară – într-un concept global complex care să se constituie ca premiză ştiinţifică a „conducerii viitorului” (managementul global integral).

Eugen Tampa Aflându-se la început de secol, managementul tinde

să integreze o multitudine de fenomene socio-economice, ecologice, de dezvoltare – inclusiv sanitară – într-un concept global complex care să se constituie ca premiză ştiinţifică a „conducerii viitorului” (managementul global integral).

În acest context general Eugen Tampa afirma că: „managementul integral reprezintă un proces conştient de realizare a obiectivelor propuse (indeosebi a celor economice) în condiţii de protecţie maximă, directă şi indirectă, a mediului şi a sănătăţii populaţiei” .

Managementul viitorului

În această etapă de dezvoltare a managementului, accentul se va pune pe gestionarea celei mai importante resurse, creativitatea (aşa–numitul management al ideilor).

Se insistă pe un comportament managerial creator care, în sinteză, presupune:

- o abordare globală, pluridisciplinară;- anticiparea nevoilor consumatorilor;- creativitatea permanentă în activitatea de cercetare;- stimularea creativităţii;- reactualizarea ideilor „uitate”. Strategiile manageriale ale viitorului vor fi caracterizate de trei

atribute: creativitate, adaptare la context şi flexibilitate.

2012-2013