lucrare licenta raluca 2004

Capitolul I –Şomajul: concept şi indicatori de măsurare

CAPİTOLUL I

Şomajul: concept şi indicatori de măsurare

1.1 Definirea şi conţinutul şomajului

Şomajul, conform opiniei majorităţii specialiştilor a existat în

diferite forme şi în perioada ’’edificării societăţi socialiste”. În mod

manifest însă, el apare la sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 ca

urmare a epuizării surselor de creştere şi intrarea acestor economii

socialiste în criză.

Lipsa unor informaţii precise, de natură statistică nu ne permite să

apreciem dimensiunea reală a fenomenului de şomaj, manifestat cu

certitudine în perioada la care ne referim1. Dacă în legătura cu existenţa

şomajului toată lumea este de acord, definirea şi măsurarea acestuia cu

precizie formează obiectul unor controverse.

Şomeri sunt toţi cei apţi de muncă, dar care nu găsesc de lucru,

formând suprapopulaţia relativă pentru că reprezintă un surplus de forţă

de muncă în raport cu numărul celor angajaţi. În aparenţă nimic mai

simplu decât a defini şomajul. Dar o astfel de încercare ridică multe

semne de întrebare. Este şomer un student care nu găseşte de lucru în

sezonul estival? Este şomer actorul care între doua filme nu lucrează?

Dar un muncitor care din motive tehnice nu lucrează o săptămână?

1 „Piaţa forţei de muncă” , Editura Tehnică, Chişinău 1995, pag. 188

1


Pornind de la astfel de întrebări s-a conturat şi s-a răspândit o definiţie

care consideră că sunt şomeri toţi cei care au înregistrat cereri de angajare

la oficiile de plasare a forţei de muncă sau toţi cei ale căror cereri n-au

fost satisfăcute până la sfârşitul fiecărei luni, indiferent dacă solicită

locuri de muncă permanente sau temporare, cu timp de muncă parţial sau

deplin, dacă au loc de muncă sau caută altul mai adecvat cu aspiraţiile

proprii.

În această accepţie, şomajul apare ca rezultat exclusiv al cererii de

muncă sau de forţă de muncă, oferta-cealaltă latură a pieţei muncii

nefiind luată în consideraţie. Numai corelarea cererii cu oferta de locuri

de muncă, permite aprecierea mai corectă asupra situaţiei de pe piaţa

muncii, dacă există sau nu şomaj. O creştere a ofertei concomitent cu

scăderea cererii determină o deteriorare a situaţiei ocupării forţei de

muncă.

Şomajul este apreciat ca o mărime omogenă, nediferenţiată, ceea

ce nu corespunde realităţii, de aceea, se impune delimitarea sa pe

domenii de activitate, de pregătire.

Foarte importantă dar şi foarte cunoscută, este şi definiţia

şomajului dată de Biroul Internaţional al Muncii (BIM)-organizaţie din

sistemul ONU care elaborează statistici, comparaţii, studii şi analize de

profil pe baza informaţiilor furnizate de ţările membre având ca scop mai

buna cunoaştere a fenomenului şi a experienţei în combaterea sa. Potrivit

acestei definiţii este şomer oricine are mai mult de 15 ani, şi îndeplineşte

concomitent următoarele condiţii:

este apt de muncă ;

nu munceşte;

este disponibil pentru munca salariată sau nesalariată;

caută un loc de muncă;

2


Aplicarea acestor criterii aduce multe clarificări, dar nu înlătură total riscul de

a exclude din rândul şomerilor anumite persoane care nu au unde muncii.

Şomajul reprezintă un dezechilibru, un excedent al ofertei faţă de

cererea de muncă cu niveluri şi sensuri de evoluţie diferite pe ţări şi perioade,

având, iniţial caracter temporar, iar în ultimele decenii unul permanent, dar

care nu exclude total şi definitiv existenţa stării de ocupare deplină a forţei de

muncă. Acesta mai este definit şi ca starea de inactivitate economică, totală

sau parţială, proprie celor care nu au loc de muncă, nu-şi pot găsi de lucru ca

salariaţi, au condiţie de salariaţi dar sunt angajaţi numai o parte din timpul de

muncă cu scăderea corespunzătoare a salariului. Şomajul poate fi caracterizat

prin:

mărime care exprimă atât în mod absolut ca număr, cât şi relativ, ca rată

(numărul şomerilor/populaţia activă sau numărul şomerilor/populaţia

ocupată);

intensitate;

durată;

structură2;

Ţinând seama de limitele unor asemenea definiţii, devine clar că măsurarea

şomajului nu este decât o problemă de estimare cât mai aproape de realitate.

În fond, ea constituie un aspect major al echilibrului macroeconomic şi

este strâns legată de realizarea creşterii economice actuale şi potenţiale, şi din

acest considerent reprezintă o componentă importantă a politicilor

macroeconomice, având implicaţii atât economice cât şi sociale.

În lucrările de specialitate se dau mai multe definiţii pentru a preciza

acest fenomen. De regula, sunt consideraţi şomeri persoanele care fac parte

din categoria populaţiei active, disponibile care doresc să lucreze şi nu găsesc

un loc de muncă. Este vorba atât de persoanele care au avut un loc de muncă

2 Dobrotă Niţă „Dicţionar de economie”, Editura Economică, Bucureşti 1999, pag.456

3


şi l-au pierdut, cât şi de noile generaţii de ofertanţi de mână de lucru care nu-şi

găsesc un angajament. Se poate spune deci că şomajul este rezultatul

disproporţiei dintre locurile de muncă existente, (care reprezintă cererea) şi

oferta de muncă. Oricare ar fi cauzele, acesta este mai întâi o masă mai mult

sau mai puţin mare de lucrători lipsiţi de locuri de muncă. Analiza nu o poate

ignora. Aceasta ne arată că examenul statistic se află confruntat cu o realitate

„umană” a fenomenelor ocupării, amestecând fără distincţie economicul cu

socialul.

A pune în valoare ceea ce este specific pentru şomajul contemporan nu

este o sarcină uşoara. Până nu demult interpretările în domeniu erau mai puţin

consacrate fizionomiei şomajului, în consecinţa, raritatea materialelor

statistice capabile să autorizeze observaţia nu trebuie să ne surprindă.

1.2 Teorii economice despre şomaj

Problema şomajului a fost analizata de reprezentanţi ai şcolii clasice

ca: David Ricardo, Theodor Maltus, J.B. Say, J.S. Mill ce au studiat şomajul

din perspectiva relaţiei lui cu maşinismul, înţeles ca utilizare tot mai pregnantă

a maşinilor în procesul industrial.

Încă din secolul al-XVII-lea W. Petty arata despre capital că

economiseşte munca iar despre maşini că ar putea determina indirect o

creştere a numărului de locuitori ai unei ţări.

Înca de la Adam Smith a apărut ceea ce se numeşte substituţia între

consum şi investiţii şi care a fost larg studiată de Keynes. Este vorba de o

substituţie maşină – muncă, în sensul că utilizarea maşinilor ar diminua

numărul locurilor de muncă şi ar duce la şomaj?

Desigur nu, ba dimpotrivă, afirmă Adam Smith . Acesta considera că

acumularea determină adâncirea diviziunii muncii, proporţional cu creşterea

4


capitalului fix. Concluzia lui Adam Smith este optimistă dar şi logică.

Principalele argumente ale clasicilor cu privire la „maşini” sunt:

1.pentru a produce maşini este nevoie de muncitori;

2.datorită preturilor scăzute ale produselor industriale, consumul

acestora creşte, deci se extind pieţele;

3.datorită maşinilor apar noi activităţi care răspund unor trebuinţe

noi, deci creşte numărul locurilor de muncă;

Toate acestea îi conduc pe Say şi pe Ricardo să fie mai puţin

optimişti în legătură cu progresul tehnic.

Say considera că apariţia unor noi maşini determină o pierdere a

locurilor de muncă, argumentul principal al acestuia este că progresul tehnic

reprezintă principala cale de creştere a competitivităţii în raport cu

străinătatea.

Şi Malthus considera că utilizarea maşinilor nu duce la şomaj, ci la

creşterea locurilor de muncă, şi ca toţi gânditorii aceluiaşi timp, Malthus îşi

explică ideile cu fapte reale.

Ca o concluzie, se poate afirma că toţi marii clasici susţin cu

argumente diferite sau comune utilizarea maşinilor în industrie, ca şi ideea că

progresul tehnic determina doar pe termen scurt şomajul, în timp ce pe termen

lung duce la creşterea numărului locurilor de muncă.

Clasicii englezi au studiat chiar „legile asupra săracilor”. Deşi abordau

cu precădere şomajul involuntar, exista, potrivit lor şi şomaj voluntar, în

condiţiile în care mărimea salariului nu era suficientă. Clasicii în virtutea

mecanismelor autoreglatoare ale economiei, considerau că tot ceea ce

economiseşte se transformă automat în investiţii . O problemă a lipsei

locurilor de muncă nu se pune, deci ideea autoreglării şi a ocupării depline şi-

a găsit formularea cea mai concisă, dar şi cea mai precisă în „legea

debuşeelor” a lui J.B. Say:”orice producţie îşi creează cererea corespunzătoare

5


şi ca atare, nu există nici un motiv care să reducă imboldul de a investi şi a

crea noi locuri de muncă”3.

În principiu în teoria clasică utilizarea la maxim a capacităţilor de

producţie rentabile şi flexibilitatea salariilor asigurau echilibrul pieţei muncii

(în ideea atingerii ocupării depline). Caracteristica situaţiei fiind aceea că

nivelul salariului real limita atât producţia, cât şi gradul de ocupare,

diminuarea lui părea a fi soluţia reducerii ratei şomajului.

Şomajul a fost explicat pentru prima data în a doua jumătate a

secolului al-XIX- lea, când raţionamentele ştiinţifice au început să recurgă la

conceptele de piaţa a muncii şi folosirea deplină a forţei de muncă.

Neoclasicii considerau piaţa forţei de muncă o piaţă supusă aceloraşi

reguli ale concurenţei; cererea de muncă confruntându-se cu oferta de muncă.

Punctul central al teoriei neoclasice este existenţa echilibrului general (atât pe

piaţa bunurilor economice cât şi pe piaţa muncii) în condiţiile în care preţurile

(inclusiv salariul) sunt presupuse flexibile astfel încât prin oscilaţiile lor se

restabilesc automat echilibrul şi folosirea deplină a forţei de muncă. Pe

această bază şomajul poate exista sub doua forme4:

şomaj voluntar sau clasic generat de faptul că o parte din ofertanţii

de muncă nu acceptă să se angajeze la salariul care se formează pe

piaţă;

şomajul tranzitoriu care se formează în decursul perioadei

necesare adaptării ofertei la nivelul cererii;

Aceste forme de şomaj nu sunt proprii numai perioadei în care a fost elaborată

teoria lor explicativă ci exista şi azi în proporţii mai mari sau mai mici.

Din punct de vedere macroeconomic şomajul clasic are la bază situaţia

caracterizată prin insuficienţa ofertei în raport cu cererea determinată de faptul

că preţul efectiv al bunurilor economice este mai mic decât preţul de echilibru.

3 Badea Gabriela „Sistemul economic intre dezechilibru si dezvoltare”, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1999, pag.72 4 Dobrota Nita „Eonomie politica”, Editura Economica, Bucuresti 1997, pag.36

6


Şomajul clasic

o extindere a ofertei pentru a se apropia

de echilibru Figura nr.I.1

Sursa: Niţă Dobrotă „Economie politică” Editura. Economică, Bucureşti 1995, pag 396

În figura nr I.1 cantitatea de bunuri oferite este Qo este inferioară cantităţii

cerute Qd la preţul pieţei. Dezechilibrul pe piaţa bunurilor economice derivă

din preţul prea scăzut existent în mod efectiv care diminuează rentabilitatea

firmelor determinându-le să nu creeze noi locuri de muncă sau chiar să-şi

diminueze cererea de muncă. De aceea paradoxal, o cerere mai mare de bunuri

poate coincide cu formarea sau creşterea şomajului.

Dezechilibrul de pe piaţa muncii este dezechilibrul de pe piaţa bunurilor

economice; societăţile comerciale au capacităţi de producţie să angajeze noi

salariaţi, dar nu realizează aceasta deoarece cererea agregată de bunuri este

prea mică pentru a resorbi excedentul ofertei de muncă. În plus, preţurile nu

sunt flexibile şi astfel oferta de bunuri nu se poate realiza astfel încât

PREŢUL

CANTITATE DE BUNURI

Preţ de echilibru

Preţ efectiv

7


producţia să se relanseze şi să facă necesară angajarea de noi salariaţi.

Economiştii neoclasici consideră că şomajul atinge niveluri înalte în timpul

recesiunilor deoarece lucrătorii au părere confuză despre conjunctura în care

se află economia. Dar în faza de expansiune a ciclului, producţia atinge

niveluri înalte, iar şomajul scade când oamenii, supraestimând mărimea

salariului real, sunt păcăliţi şi determinaţi să muncească mai mult5.

În perioada anilor ’30 ai secolului al XIX-lea J.M.Keynes remarca

existenţa unui alt gen de şomaj pe care îl numeşte şomaj involuntar. Oamenii

din această categorie nu refuză să se angajeze la un anumit salariu, ci nu

găsesc de lucru pentru că cererea de muncă este insuficientă în raport cu

oferta. Potrivit lui Keynes, faptul că piaţa muncii nu era independenta de cea a

bunurilor şi serviciilor şi că „alegerile salariale ale firmelor se dovedeau a fi

decisive”, făcea posibil echilibrul macroeconomic. În aceeaşi concepţie, la

baza şomajului, nu se situa blocajul producţiei, ci cererea efectivă.

Reducerea ratei şomajului, era dată prin prisma cheltuielilor legate de

investiţii suficient de mari pentru a absorbi producţia furnizată de excedentul

de lucrători6.

Cererea optimă de muncă, din partea agenţilor economici nu depinde

astfel de salariul real ci de cererea de bunuri. Şomajul rezultă din insuficienţa

cererii şi poate fi redus printr-o politică bugetară adecvată.

Schema I.1

PIAŢA BUNURILOR

Capacitate de producţie insuficientăOferta<CerereaŞOMAJ CLASIC

Capacitate de producţie excedentarăOferta>CerereaŞOMAJ KEYNESIAN

PIAŢA MUNCIIOferta>Cererea

ŞOMAJ

5 Samuelson Paul., Nordhaus William D.. „Economie politica”, Editura Teora, Bucuresti 2000, pag.2356 Badea Gabriela „Sistemul economic intre dezechilibru si dezvoltare”, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1999, pag.7

8


A.W.Philips a pus în evidenţă o corelaţie negativă între rata şomajului

şi cea a inflaţiei arătând că anii cu şomaj scăzut tind să înregistreze o inflaţie

înaltă, în vreme ce anii cu şomaj ridicat tind să aibă o inflaţie scăzută.

Figura următoare prezintă un exemplu al „curbei Philips” într-o economie

oarecare

Figura I.2

rata inflaţiei

rata şomajului

Sursa: Oprescu Gheorghe „Piaţa Muncii”, Editura Expert 2001, pag.103

Raţionamentul care a stat la baza justificării corelaţiei de mai sus a fost acela

că un şomaj redus este asociat unei cerii agregate mari ceea ce provoacă

presiuni de creştere a salariilor şi preturilor într-o economie.

Curba lui Philips prezintă combinaţiile pe termen scurt dintre şomaj şi

inflaţie, care apar ca urmare a deplasării cererii agregate de-a lungul curbei

ofertei agregate pe termen scurt; cu cât cererea agregata este mai mare cu atât

producţia realizată şi nivelul preţurilor vor fi mai mari. Autorii neoclasici au o

9


concepţie diferită de cea a lui Ricardo şi Smith asupra funcţionării sistemului

economic.

Creşterea economică este considerată de acum înainte ca un fapt dobândit şi

problemele privind stagnarea nu mai constitui o preocupare importantă .

1.2 İndicatorii şomajului

1.3.1 Nivelul şomajului

Proporţiile şomajului se estimează în două feluri:

-în mod absolut, prin numărul populaţiei neocupate;

-în mod relativ, prin rata şomajului;

Rata şomajului indicator ce relevă, procentul mărimea relativă a

şomajului în raport cu populaţia activă (numărul şomerilor x 100/ populaţia

activă) sau cu cea ocupată. Mărimea şi dinamica ratei şomajului sunt diferite

pe ţări, regiuni, localităţi şi au importanţă deosebită din punct de vedere politic

şi economic, atât pentru autorităţile statale şi locale, cât şi pentru sindicate7.

Deoarece problematica muncii este nu numai de natură economică ci

şi socială, estimarea şomerilor prin statistici este aproximată din considerente

subiective. Din raţiuni politice cei ce deţin guvernarea tind să subestimeze

fenomenul, iar opoziţia să-l supraestimeze. İată de ce pentru un observator

neutru deci obiectiv, este util să cunoască care sunt modalităţile de

subestimare şi cele de supraevaluare ale şomajului.

Subestimarea recurge numai la înregistrarea celor care primesc ajutor

de şomaj şi exclude de regulă pe tinerii care termină diferite forme de



10

învăţământ şi nu-şi găsesc plasament, pe cei care temporar nu au de lucru, pe

cei subocupaţi (şomaj deghizat) respectiv pentru o activitate care poate fi

efectuata de doi oameni sunt angajaţi trei oameni. Toate aceste modalităţi

reprezintă forme de şomaj deghizat.

Supraevaluarea se face prin includerea în categoria de şomeri şi pe

cei care , deşi primesc ajutor de şomaj nu au intuiţia să se angajeze (mamele

care îngrijesc copii), pe cei care au servicii dar pretind că sunt şomeri

deoarece lucrează „la negru”, pe cei care refuză locuri de muncă ce li se oferă

pe motivul că speră să găsească un serviciu mai bun, prin includerea în

categoria de şomeri a celor care în mod voluntar nu vor să lucreze, ceea ce nu

e o problemă socială tot atât de gravă în comparaţie cu şomajul involuntar8.

Nivelul şomajului diferă pe ţări, perioade şi regiuni ale aceleiaşi ţări.

În prezent fiind cel mai ridicat în ţările slab dezvoltate.

Pentru că şomajul a devenit o permanenţă în toate ţările, după unii autori în

ultimele decenii, iar după alţii de la începutul acestui secol sau chiar de la

sfârşitul secolului trecut, ordinul de mărime si creşterea sau descreşterea celor

doi indicatori ai nivelului şomajului au dobândit şi alte semnificaţii decât cele

relevate înainte. În acest sens remarcăm că şomajul a devenit o permanenţă

(cu nivel şi sensuri de evoluţie diferite, pe ţări şi perioade), dar acestea nu

exclud total şi definitiv existenţa stării de ocupare deplină a forţei de muncă .

Pentru ilustrarea acestei situaţii se invocă cel mai des exemplul Germaniei,

SUA, Franţei, Canadei pentru anumite perioade după al doilea război

mondial , când numărul angajaţilor depăşesc oferta internă de forţă de muncă

şi se recurge într-o măsură mai mare sau mai mică, la emigranţi. Dar în

asemenea perioade de ocupare deplină, există în ţările respective şi un număr

de şomeri format din:


8 Prahoveanu Eugen „Economie politica.Fundamente de teorie economica”, Editura Eficient, Bucuresti 1998, pag.343

11

Persoane aflate în căutarea unui alt loc de muncă după ce l-au

abandonat pe cel vechi;

Persoane cu probleme sociale complexe care nu se puteau angaja;

Persoane care înţelegeau să-şi trăiască viaţa altfel decât devenind

salariaţi sau realizând activităţi proprii;

Persoanele care acceptau locurile de muncă libere pentru că salariul real

la care ar fi ajuns angajându-se nu le-ar fi permis să trăiască mult mai

bine decât atunci când erau şomeri;

Ca urmare ocuparea deplină a forţei de muncă a devenit echivalentă cu un

şomaj ajungând reflectat printr-o rată de câteva procente. J.M.Keynes,

astfel, precizează, că folosirea deplină a mâinii de lucru înseamnă absenţa

şomajului dar este compatibilă cu şomajul voluntar.

De vreme ce ocuparea deplină implică un şomaj peste un anumit nivel

minim, s-a făcut şi pasul următor, considerându-se că scăderea şomajului sub

nivelul respectiv, caracterizează o stare de supraocupare a forţei de muncă.

Criteriul economic al supraocuparii devine momentul când în

activitatea economică, pentru noii angajaţi are loc o creştere mai mare a

salariului decât a productivităţii muncii.

Pornind tot de la permanetizarea şomajului, pe baza cercetărilor

economistului neozeelandez A.W.Philips celor doi indicatori ce caracterizează

nivelul şomajului li se adăugă al treilea, şi anume:

- rata naturală a şomajului, care este rata şomajului ce corespunde

unei rate stabile sau inerţiale a inflaţiei, mărimea sa fiind o

variabila dependentă.

Rata şomajului care corespunde funcţionării normelor şi eficiente a pieţei

muncii în condiţii de informare imperfectă şi constrângeri instituţionale este


12

denumită rata şomajului natural sau NAİRU (non accelerating inflation rate of

unemployment), ceea ce înseamnă rata şomajului care nu accelerează inflaţia9.

Premisa pentru înţelegerea ratei naturale a şomajului o constituie

existenta inflaţiei în economie exprimată printr-o anumită rată şi realizarea în

acelaşi timp a doua condiţii care fac să nu se modifice dimensiunile inflaţiei:

-să nu se formeze un excedent al cererii;

-să nu se producă şocuri de ofertă;

Prin realizarea primei condiţii şomajul se fixează la nivelul ratei sale

naturale, adică la nivelul determinat de egalizare presiunii în direcţia creşterii

salariilor, ca urmare a reocupării tuturor locurilor de muncă cu presiunea

pentru scăderea salariilor care se formează sub incidenţa existenţei şomajului.

Realizarea celei de a doua condiţii face ca oferta agregată să nu

cunoască o altă schimbare decât cea determinată direct de rata inflaţiei care,

nemodificându-se menţine şomajul la nivelul ratei naturale.

Prin realizarea celor doua condiţii cererea şi oferta agregată se

modifică numai în funcţie de inflaţie şi de aceea rata naturală a şomajului o

reflectă; dacă cererea şi oferta agregată sau numai una dintre ele s-ar modifica

şi datorită altor cauze decât inflaţia, şomajul poate atinge o rată mai mare

decât cea naturala, iar inflaţia va începe sa scadă.

În ceea ce priveşte evoluţia şomajului iî România, acesta este

considerat un fenomen natural, un mecanism de alocare a resurselor umane în

funcţie de volumul şi structura cererii sistemului productiv care însoţeşte

permanent procesul de dezvoltare economică şi socială a ţării. În limitele

normale de aproximativ 3-4% şi durata relativ scăzuta, şomajul poate juca un

rol pozitiv atât la nivel global cât şi individual, în sensul stimulării

flexibilităţii forţei de muncă şi sporirii productivităţii munci, stimulării

educaţiei şi îmbunătăţirii disciplinei muncii.



13

Dimpotrivă, proporţiile mari şi ratele ridicate ale şomajului provoacă uriaşe

pierderi de potenţial economic şi este un permanent pericol social. În acest

ultim caz şomajul conduce la mari pierderi de producţie şi de venituri ale

societăţii, la degradarea calificării, îndemânării individuale, la pierderi de

venit şi statut social, la descurajare şi demotivare, la sărăcirea familiei.

Tendinţa de scădere în ultimii ani a numărului de şomeri şi ai ratei

şomajului este rezultatul, pe de o parte, al restructurării foarte lente a marilor

întreprinderi cu capital integral sau majoritar de stat şi menţinerii unei

supraocupări în acestă unitatea, iar pe de altă parte, al absorţiei unei mari părţi

din resursele de muncă disponibile în sectorul privat.

Pe termen scurt şi chiar mediu, şomajul s-ar putea cel mai puţin dubla

dacă restructurarea ar căpăta forţa şi amploarea necesară şi dacă Guvernul şi

ceilalţi parteneri sociali nu ar lua măsuri urgente şi adecvate de noi locuri de

muncă disponibile în alte ramuri şi domenii de activitate ale sectoarelor

secundar, terţiar, cuaternar.

Şomajul atacă în mod diferit diverse categorii de forţă de muncă.

În primul rând, cea mai afectată de şomaj din punct de vedere al

structurii pe sexe a forţei de muncă o constituie populaţia feminină. Rata

superioară a şomajului la forţa de muncă feminină se explică îndeosebi prin

caracteristicile acestei categorii ale forţei de muncă. Focalizarea şomajului la

forţa de muncă feminină are numeroase incidente asupra vieţii familiei ca:

-diminuarea venitului familiei;

-reducerea numărului copiilor;

-deteriorarea educaţiei copiilor şi a potenţialului viitor de muncă al ţării;

În al doilea rând, din punct de vedere al structurii şomajului pe grupe

de vârste, situaţia cea mai dificilă se întâlneşte la tineri, dacă considerăm

şomeri până la 29 ani, care cuprind tinerii absolvenţi de instituţii medii şi

superioare.


14

Ca o concluzie, în ceea ce priveşte nivelul şomajului, gradul de valorificare al

factorului uman continuă să fie în scădere, în toate sectoarele de activitate.

Nivelul de ocupare a forţei de muncă reprezintă în prezent un punct nevralgic

al economiei noastre. În domeniul ocupării forţei de muncă se constată mai

multe procese:

Reducerea numărului şi a ponderii populaţiei ocupate în sectorul public;

Apariţia unor forme noi de ocupare şi diversificare a structurii

ocupaţionale a populaţiei: patroni şi întreprinzători, lucrători pe cont

propriu, membrii în societăţi agricole;

Salariaţii continua să rămână principala componentă a populaţiei

ocupate, deşi e în continuă scădere;

Creşterea ocupării în sectorul primar nu înseamnă cel mai adesea şi

folosirea eficientă a resurselor de muncă;

Lipsa unor strategii şi politici active de ocupare, precum şi de programe

realiste de creare de noi locuri de muncă şi de absorţie a şomajului la

nivel naţional;

Lipsa de corelare între oferta de muncă, calificarea şi recalificarea

şomerilor;

Calificarea profesională nu este luată în considerare ca o cale de

reducere a şomajului;

İnteresul redus al agenţilor economici pentru a investi în capitalul

uman, mai ales ai celor din sectorul public se datorează şi plecării

oamenilor cei mai calificaţi în sectorul privat, unde sunt mai bine

plătiţi;

Şomajul de lungă durată la tineri prezintă o gravitate deosebită pentru că el

exclude noile generaţii cu calificare ridicată şi cu potenţial de muncă

ridicat de la perspectiva ocupării pe termen scurt, dar şi pe termen mediu.

Aceasta înseamnă perspective limitate pentru găsirea de locuri de muncă,

ceea ce restrânge aria integrării şi dezvoltării lor. Concomitent cu


15

pregătirea în domenii mai puţin fiabile pentru restructurarea şi dezvoltarea

durabila a economiei se resimte lipsa reala de personal calificat în domenii

ca: tehnologii informaţionale, tehnologii neconvenţionale, aplicaţii ale

biotehnologiilor, managementului.

Cu toate acestea se poate afirma ca România deţine un important

potenţial uman care e capabil sa contribuie la impulsionarea procesului de

restructurare şi la relansarea dezvoltării durabile a economiei.

În zona de interes a ratei şomajului se afla şi alţi indicatori cum ar fi

rata de activitate ce exprimă capacitatea potenţială de muncă a societăţii şi

cea de ocupare în opoziţie cu rata şomajului care prezintă măsura în care

resursele potenţiale de muncă sunt atrase în activitate.

Rata şomajului permite evidenţierea dorinţei de a se încadra în activitatea

populaţiei, iar pe de altă parte a capacităţii economiei de a satisface aceasta

dorinţă. Astfel spus rata şomajului serveşte la aprecierea gradului în care o

societate e capabilă să susţină dreptul şi libertatea de a muncii a

cetăţeanului.

1.3.2 Durata şomajului

Durata sau perioada de şomaj reprezintă timpul care se scurge de la

pierderea locului de muncă până la reluarea activităţii – care, pe termen

lung, a avut o tendinţă generală de creştere10.

Durata şomajului poate fi foarte diferită, de la câteva zile la luni şi chiar ani.

De aceea, în evaluarea şomajului se impune determinarea duratei medii a

şomajului. Durata medie a şomajului se calculează în funcţie de doi factori:

numărul de şomeri;


ritmul în care se desfăşoară intrarea şi ieşirea din şomaj;


16

Corelările privind durata şomajului pot fi mai bine înţelese din următoarea

schemă:

Schema I.1

Numărul şomerilor trebuie interpretat ca o noţiune de „stoc”, adică

ţinând cont de sporirea şi reducerea şomajului11

Din urmărirea schemei rezultă:

Cu cat „stocul” de şomeri este mai mare , cu atât şi durata

şomajului este mai mare;

Cu cât fluxurile (intrările şi ieşirile) sunt mai mari şi mai rapide cu

atât durata şomajului va fi mai mică;


11 Prahoveanu Eugen „Economie politica.Fundamente de teorie economica”, Editura Eficient, Bucuresti 1998, pag.344

Din afara celor care au avut loc de munca:-absolvenţi;-casnice;

Din aceiaşi categorie:-renunţa sa mai caute loc de munca;-emigrează;-rămân acasă pentru a îngrijii copii;-pensionari;-decedaţi;

SOMERI

17

Din rândul celor care au lucrat:-concediaţi;-neutilizaţi;

Din aceiaşi categorie:-găsesc servicii noi;-se întorc la vechiul serviciu;

Rezulta deci că durata medie a şomajului este direct proporţională cu mărimea

stocului şi invers proporţională cu mişcarea fluxurilor.

Un rol important în stabilirea nivelului intensităţii şi duratei şomajului

îl are costul şomajului. Pentru înţelegerea complexităţii fenomenului de şomaj

şi a evaluării consecinţelor sale prezintă interes noţiunea de cost al şomajului.

Ea cuprinde consecinţe nefaste ale şomajului pe care le suportă indivizii în

economie şi societate. Pentru persoanele care devin şomeri, costul şomajului

are un aspect economic şi unul moral.

Economic, pentru că intrarea în şomaj înseamnă reducerea veniturilor şi deci

a posibilităţilor de consum pentru întreaga familie.

Totodată statutul de şomer atrage după sine stresul nervos, o stare depresivă

determinată de incertitudine şi aşteptare, toate acestea spre deosebire de

consecinţele economice, deşi sunt foarte importante nu se pot evalua.

Deosebit de complexe şi cu urmări multiple sunt costurile şomajului şi la nivel

de societate şi economie. De exemplu:

Şomajul înseamnă subutilizarea factorului de producţie „muncă”,

ceea ce repercutează negativ asupra volumului producţiei (producţia

actuală scade cu mult sub cea potenţială), iar scăderea producţiei

înseamnă pierdere de venituri (salarii şi profituri), cu toate urmările

sale legate de consumul propriu-zis de investiţii;

Scăderea generala a veniturilor reduce încasările, respectiv intrările,

la capitolul venituri din bugetul statului (reducerea impozitului pe

venit, a taxelor, accizelor) ceea ce diminuează volumul cheltuielilor

publice;

Existenta şomajului sporeşte cheltuielile statului pentru funcţionarea

oficiilor de plasare, plata ajutorului de şomaj, alte cheltuieli sociale

legate de calificare-recalificare, de îngrijirea sănătăţii şomerilor;


18

Aprecierea corecta a costului şomajului impune luarea în consideraţie şi a

unor avantaje pe care le implică acest fenomen. Avantajele şomajului sunt

corelate cu următoarele aspecte:

Determinarea salariaţilor să caute servicii mai bune, mai sigure,

care cer o calificare superioară, ceea ce poate fi indus în incitarea

spre perfecţionare cu consecinţele corespunzătoare asupra creşterii

randamentului muncii;

Crearea de mână de lucru mobilă şi adaptabilă la cerinţele impuse

de modificările activităţii economice, ceea ce contribuie la o

eficienta mai mare în alocarea resurselor pe termen scurt şi la o

creştere economica mai rapidă pe termen lung;

În concluzie, dacă pe de o parte, se iau în considerare costurile, iar pe de

alta parte, avantajele fenomenului şomaj, pe termen lung rezultatul apare

categoric negativ deoarece costurile depăşesc cu mult beneficiile, atât în cazul

celor direct implicaţi cât şi al economiei şi societăţii în ansamblu.

1.3.3 İntensitatea şomajului

İntensitatea şomajului este o caracteristică ce se impune atenţiei. Ea

presupune fie încetarea totală a activităţii, fie diminuarea sa însoţită de

scăderea remunerării. În funcţie de aceasta, se poate distinge:

a. Şomajul total, care presupune pierderea locului de muncă şi încetarea

totală a activităţii;

b. Şomajul parţial, care constă în diminuarea activităţii depuse de o

persoana în special prin reducerea duratei săptămânii de lucru sub cea

legală cu scăderea remunerării;

c. Şomajul deghizat, specific mai ales ţărilor slab dezvoltate unde

numeroase persoane au o activitate aparentă, cu o eficienţă


19

d. (productivitate) mică, dar este întâlnit şi în ţările est-europene, inclusiv

în România la niveluri apreciabile;

Statistic vorbind, se constată doua tendinţe principale.

Pe de o parte de-a lungul unei perioade de aproximativ 10 ani există o

tendinţă ondulatorie a şomajului în funcţie de variaţiile conjuncturii .

Atunci când trendul sau mersul precumpănitor al economiei este ascendent,

şomajul are tendinţa să scadă. În condiţiile în care trendul este descendent,

şomajul are tendinţa de a creşte.

În urma crizei energetice declanşate în anii ’73-’74, economia

mondiala a intrat într-o fază ascendentă de lungă durată care, după unele

indicii, se apropie de sfârşitul ei. De-a lungul acestei perioade s-a constat o

creştere a volumului şomajului şi implicit a ratei şomajului. În ultimii ani

şomajul s-a plafonat, iar în unele cazuri a scăzut ca urmare a unui început de

relansare a economiei într-o fază noua, ascendenta îndelungată. Principala

sursă a acestei creşteri de durată a şomajului se găseşte în restructurarea

economiei pe calea trecerii ei la noi ramuri sau subramuri.

Pe de altă parte sporire şomajului are limite, el nu creşte permanent şi

nu depăşeşte anumite proporţii.

Apariţia şomajului, menţinerea şi modificarea intensităţii lui sunt aspecte ce

pot fi înţelese numai în legătură cu sistemul real al economiei de piaţă. În plus

este necesar să ne amintim că mecanismele pieţei muncii se află sub incidenţa

a numeroase alte împrejurări, nu doar sub cea a celor strict economice.

Ca un flux macrosocial global, şomajul este generat de cauze ce ţin de situaţia

economică a utilizatorilor, pe de o parte, şi de statutul social al ofertanţilor de

muncă, pe de altă parte.


20

În primul rând, ca urmare a unei evoluţii nefavorabile a activităţii social-

economice sau ca urmare a procesului de substituire a muncii prin capital, se

produce pierderea locului de munca de câtre o parte a populaţiei ocupate.

In al doilea rând, solicitările suplimentare de munca ale noilor

generaţii ce au ajuns la vârsta legala de munca nu pot fi onorate de utilizatorii

de munca.

Tânăra generaţie întâmpina greutăţi in găsirea locurilor de munca din mai

multe motive subiective sau obiective: neconcordanta pregătirii ei

profesionale cu nevoile si exigentele impuse de activitate economico-sociala;

reţinerile unor agenţi economici, producători in a angaja tineri fără experienţa

in munca, fără să-şi fi însuşit disciplina muncii.

In al treilea rând, şomajul apare, se suplimentează si ca urmare a

solicitărilor de locuri de munca din partea unor persoane încadrate in vârsta a

doua, care se decid sa-si ofere munca lor pe piaţa. Unele dintre aceste

persoane nu au lucrat pana in momentul respectiv, altele au întrerupt

activitatea pe o perioada relativ îndelungata.

Oricum, atât unele, cat si celelalte persoane se decid sa-si schimbe statutul

social din neangajat in angajat. La acest proces se poate adăuga si cel al

deschiderii unor afaceri pe cont propriu .

1.3.4 Structura şomajului

Structura şomajului sau componentele acestuia, este dată prin

clasificarea şomerilor după diferite criterii: domeniul în care au lucrat, nivelul

calificării, categoria socio-profesionala căreia îi aparţin, ramurile de activitate


21

din care provin, sex, categorii de vârsta, rasă12. În ultimele decenii se acordă

foarte mare atenţie studierii structurii şomajului pe sexe şi categorii de vârsta.

Se relevă astfel că femeile sunt mai afectate de şomaj decât bărbaţii, de

asemenea şi tinerii până la 25 ani şi vârstnicii de peste 50 ani în raport cu

restul populaţiei active.

Pe plan mondial şomajul are tendinţa să se agraveze în ultimii ani.

Acest lucru este evident şi în ţările din estul şi centrul Europei, dintre acestea

remarcându-se Polonia cu peste 2 milioane şomeri.

Şomajul, aşa cum este prezentat astăzi, a fost explicat pentru prima

data în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când raţionamentele ştiinţifice

au început să recurgă la conceptele de piaţă a muncii şi folosirea deplină a

forţei de muncă. Potrivit acestei abordări, căreia i se spune neoclasică sau

numai clasică pe piaţa muncii se confruntă cererea întreprinderilor ce

angajează salariaţi, atâta timp cât productivitatea marginală a muncii este

egală cu salariul existent şi oferta celor ce vor să se angajeze formată pe baza

opţiunii sau arbitrajului lor între muncă şi timp liber. Ofertanţii vor opta

pentru muncă atâta timp cât puterea de cumpărare a remuneraţiei pe care o vor

primi este superioară expresiei în bani a efortului pe care trebuie să-l facă în

cadrul muncii.

În cadrul structurii şomajului, ca urmare a importantelor restructurări

din economie şi a ponderii relativ ridicate a persoanelor feminine active, se

înregistrează o presiune a ofertei asupra cererii de forţa de muncă feminină şi

creşterea numărului de şomeri în rândul femeilor. Deşi nivelul de pregătire

şcolara şi profesională al femeilor este apropiat de cel al bărbaţilor se constată

o pondere mai ridicată a şomajului feminin faţă de rata medie a şomajului,

urmare a restructurării unor şomeri în care forţa de muncă feminină este



22

predominantă şi a comportamentului discriminatoriu manifestat de unii

patroni la angajarea persoanelor de sex feminin.

Şomajul afectează în mai mare măsură persoanele de sex feminin din

grupa de vârsta de 50 ani şi peste (datorită procesului mai lent de recalificare

şi reintegrare profesională a populaţiei vârstnice în general şi a celei feminine

în special) şi în oarecare măsură pe cele din grupa de vârsta 20-25 de ani

(datorita dificultăţilor în angajarea tinerelor absolvente).

Pentru realizarea unui echilibru a cererii cu oferta de forţă de muncă

feminină, obiectivul principal al politicii de ocupare a forţei de muncă

feminine în condiţiile tranziţiei la economia de piaţa îl poate constitui pe de o

parte, promovarea unei politici adecvate de ocupare şi antrenare în activităţile

economico-sociale a femeilor, realizarea unei protecţii sociale reale a acestora

în condiţii de egalitate a şanselor, iar pe de altă parte, crearea condiţiilor

favorabile realizării funcţiilor complexe pe care femeia le îndeplineşte în

familie şi în societate.

Pentru realizarea acestui obiectiv ce priveşte piaţa forţei de muncă

feminine ar fi utilă elaborarea unui program de ocupare a forţei de muncă

feminine care să fie integrat în programul global de ocupare a forţei de muncă

şi corelat cu obiectivele procesului de restructurare din economie şi care să

conţină măsuri de stopare a şomajului în rândul femeilor şi de orientare

profesională a acestora.

România se confruntă şi cu fenomene negative care constau în aceea că o

parte a populaţiei apte de muncă nu este înregistrată la categoria şomeri şi

lucrează în condiţii aşa-zise „la negru”.

Luând în considerare structura populaţiei ocupate, pe măsură ce procesul de

restructurare şi privatizare mai ales prin, încă posibile, metode de „închidere”

si „lichidare”, va continua, putem constata cu uşurinţă că în perioada

următoare este posibil să asistam la îngroşarea rândurilor şomerilor, atât prin


23

accelerarea procesului de privatizare în industrie, construcţii, transport cât şi

prin posibila reconsiderare a punctului de vedere în legătură cu fostele I.A.S.

Analizând datele privind populaţia ocupată, numărul şomerilor, al

pensionarilor şi al populaţiei neocupate, constatăm că în prezent la un salariat

revin mai mult de doua persoane care nu desfăşoară o activitate organizată, pe

bază de contract sau convenţie socială de muncă.

De aceea, acestui proces al şomajului trebuie să i se acorde o atenţie deosebită

prin elaborarea şi punerea în practică, cu maximum de urgenţă, a unor

programe de reconversie profesională, aşa încât să se realizeze un transfer al

forţei de muncă ce va fi disponibilizată in procesul de restructurare în unele

unităţi comerciale în loc de trecerea imediata în şomaj.

Se poate constata că în rândul şomerilor predomină unele categorii cum ar fi:

tineretul, femeile şi chiar o parte din forţa de muncă cu calificare superioară.

În cele mai multe cazuri o serie de specialişti care au fost

disponibilizaţi sau care au devenit nemulţumiţi de activităţile şi veniturile

obţinute au plecat şi îşi desfăşoară activitatea în străinătate. Mulţi dintre

medici, ingineri, cercetători, specialişti în domeniul lingvisticii lucrează acum

în ţări occidentale, creând mari dificultăţi economiei române care în scurt timp

va resimţi lipsa unor specialişti din cei menţionaţi mai sus.

Credem că măsurile de reformă ale economiei naţionale, de restructurare,

trebuie să aibă în vedere şi crearea de locuri pentru specialiştii de înalta

calificare.

În caz contrar, urmând exemplul unora care şi-au găsit o mai bună realizare,

tot mai mulţi vor pleca în străinătate, iar după scurt timp economia va trebui

sa găsească înlocuitori care vor costa mai mult, comparativ cu eforturile de

moment pentru a-i menţine pe cei existenţi la locurile de muncă.

În altă ordine de idei, trebuie subliniat şi faptul că bugetul asigurărilor sociale

de stat nu va putea colecta veniturile necesare pentru plata pensiilor şi

ajutoarelor de şomaj pentru un număr mare de persoane, ceea ce impune cu


24

necesitate găsirea surselor necesare prin masuri care să poată deveni

afective13.

Capitolul II- Tipuri de şomaj şi problemele şomajului contemporan european

13 Anghelache Constantin „Romania 2001.Dupa 11 ani de tranzitie”, Editura Economica, Bucuresti 2001, pag.168

25

CAPİTOLUL IITipuri de şomaj şi problemele şomajului contemporan

european

2.1 Tipuri de şomaj

Ocuparea forţei de muncă în activităţile economico-sociale şi şomajul,

dovedesc modul cum funcţionează piaţa muncii într-o perioadă sau alta la un

moment dat. Raporturile dintre cererea şi oferta de muncă determină ocuparea

sau şomajul în anumite condiţii de timp şi spaţiu.

Şomajul ca dezechilibru macrosocial, are multiple cauze care pornesc

de la statutul economico-social, atât al celor care angajează forţă de muncă,

cât şi al celor care oferă forţă de muncă în condiţiile pieţei.

Teoria economică distinge doua categorii de şomaj, cu forme de manifestare

sau tipuri caracteristice, fiecare fiind determinata de cauze diferite: şomaj de

dezechilibru şi şomaj de echilibru.

1. Şomajul de dezechilibru cuprinde mai multe forme de şomaj ca:

1.A -Şomaj conjunctural (ciclic)

1.B -Şomaj tehnologic

1.C -Şomaj de discontinuitate

1.Şomajul de dezechilibru poate fi explicat urmărind fenomenul ce se

manifesta pe piaţa muncii, motiv pentru care vom apela la noţiunile de

„evoluţia cererii de munca şi evoluţia ofertei de muncă”, ambele fiind

reprezentate de cele doua curbe corespunzătoare, cu precizarea că la nivel

macroeconomic vom folosi noţiunea de cerere agregata de muncă (CAM) şi

de oferta agregata de muncă (OAM).


26

Curba ofertei agregate de muncă (OAM) reprezintă numărul de persoane care

sunt dispuse să accepte munca la orice salariu posibil de obţinut. Această

curbă reprezintă o tendinţa crescătoare, relativ inelastică, ceea ce înseamnă că

pentru un căutător de un loc de muncă, nu salariu mai mare îl incită mai mult,

dar totodată este de luat în consideraţie şi faptul că şomerii sunt nevoiţi să

accepte mai curând oferte imediate decât cele de aşteptare.

Curba cererii agregate de muncă (CAM) este descrescătoare deoarece

cu cât salariul este mai mare, firmele caută să economisească cheltuielile de

mână de lucru, fie prin angajarea unui personal mai puţin numeros, fie prin

substituirea factorului de producţie muncă cu alţi factori.

Dacă avem în vedere că pe o piaţa liberă a muncii se creează un dezechilibru

atunci când cererea şi oferta de muncă se egalează, acestui dezechilibru îi

corespunde şi un salariu de echilibru (We). Dacă salariul practicat este mai

mare decât We atunci va fi W1, deci piaţa muncii este în dezechilibru. O

reprezentare grafică cunoscută elucidează această situaţie.

Figura II.1

W

OAM

B A

W1

We

E CAM

Nr.salariaţi


27

Este uşor de observat că la salariul W1, se creează un excedent de muncă ce

măsoară dimensiunea A-B, ceea ce reprezintă şomaj de dezechilibru.

Cauzele şomajului de dezechilibru sunt strâns legate de ceea ce

determină situarea salariului negociat deasupra celui de echilibru.

De regulă, situarea salariului peste cel de echilibru este determinat de trei

factori:

de presiunile externe (sindicale), care prin negocieri duc la creşterea

salariului minim;

de scăderea cererii de muncă, fără a avea loc şi o reducere

corespunzătoare a salariului;

de creşterea ofertei de muncă, însoţită de o scădere corespunzătoare

a salariilor;

Fiecare din cei trei factori, care devin cauze ce situează salariul practicat

deasupra celui de echilibru, determină un anumit tip de şomaj, în cadrul

categoriei şomajului de dezechilibru.

În perioadele de tranziţie coexista şi se intersectează toate formele

de şomaj, aceasta deoarece şomajul este multifactorial.

1.A Astfel, şomajul ciclic , denumit şi conjunctural uneori este

cauzat de crizele economice care au loc, de crizele parţiale sau de alte crize

specifice unei conjuncturi. Acest tip de şomaj este o formă a şomajului

involuntar, mai ales în economiile de piaţă dezvoltate şomajul conjunctural

este legat, pe de o parte, de fazele ciclului economic, pe de altă parte, de

raportul dintre creşterea salariilor şi creşterea productivităţii muncii.

Recesiunile şi în special crizele economice generează creşterea şomajului.

Actualmente , deşi şomajul există în toate fazele ciclului economic

amplitudinile sale sunt mai mari sau mai mici în funcţie de situaţia

conjuncturii economice.

Se cunoaşte deci faptul că în mod normal creşterea salariului trebuie să fie

devansată de creşterea productivităţii muncii, deci a producţiei. O


28

dereglare a acestui raport generează un şomaj conjunctural, deoarece

creşterea mai rapidă a salariilor duce la o mărire generala a costurilor de

producţie a întreprinderii şi implicit, a preţurilor, care afectează puterea de

cumpărare a salariilor nominale, diminuând salariile reale. În astfel de

situaţii se reduce cererea afectivă (cerere globală) de bunuri şi servicii care

generează un şomaj conjunctural. Totodată reducerea salariului real

declansează un mare val de luptă pentru creşterea salariului nominal,

îndeplinirea acestor revendicari a muncitorilor va contribui la sporirea

cererii globale şi, implicit, a creşterii economice. În felul acesta, în cadrul

economiei de piaţă relaţia creştere economică-şomaj este miljocită de

salariul real.

Altfel spus, expansiunea şi restrângerea activităţii economice, care

au loc în perioade mai lungi de un an constitue”ciclul afacerilor”, forma de

somaj asociata numinandu-se somaj ciclic sau conjunctural. Cele mai

afectate ramuri industriale sunt cele producatoare de bunuri de lungă

durată, pentru că achizitionarea acestora, în multe cazuri poate fi amânată,

iar cele mai puţin afectate ramuri sunt cele producatoare de bunuri de

durată scurtă de folosire.

Şomajul conjunctural, ca formă a şomajului involuntar sau Keynesian, este

cel mai frecvent, fiind atipic şi determinat de insuficienţa cererii agrgate şi,

pe cale de consecinţă, a celui de forţă de muncă. În lanţul de

intercondiţionări, într-un anumit sens se mai inscrie şi insuficienţa

producţiei determinate de cauze dintre cele mai diverse:lipsa (incapacitatea

procurării) materiilor prime, a energiei, costuri ridicate, lipsa pieţelor

avantajoase de desfacere.14

Durata şomajului ciclic este egală cu durata recesiunii, cu precizarea că pot fi

situaţii când acest tip de şomaj se poate menţine şi pe un termen mai lung.


14 „Piata fortei de munca , Editura Tehnica, Chisinau 1995, pag.194

29

Explicaţia constă în aceea că diferite raţiuni optează pentru o politica

economică care apreciază că politica de optim (sau de echilibru) să se situeze

sub capacitatea raţională reală de producţie.Acest tip de şomaj este reprezentat

în figura II.2 astfel:

Figura II.2

Salarii

O

W1

W2 C2

C1

Q

Diferenţa dintre Q1 şi Q2 reprezintă şomajul ciclic.Se observă că în

situaţia în care salariul rămâne la W1 şomajul se manifestă, deoarece se mută

punctual de echilibru.

Ce politici şi ce măsuri se recomandă pentru combaterea şomajului ciclic? În

vederea combaterii acestui tip de şomaj soluţia constă în păstrarea la un nivel

corespunzator, respectiv ridicat a cererii agregate în special prin încurajarea

cheltuielilor publice. Această recomandare nu este simplă şi uşor de aplicat,

căci atrage dupa sine, cum este lesne de constatat, făcând corelaţiile necesare,

creşterea inflaţiei şi apariţia deficitelor sau agregarea lor în balanţă de plăţi

externe.

1.B Tot din categoria şomajului de dezechilibru face parte şi şomajul

tehnologic, şomaj determinat de înlocuirea tehnici şi tehnologiiei cu altele noi,

30


precum şi de centralizarea unor capitaluri şi unităţi economice cu restrângerea

locurilor de muncă.

Acest gen de şomaj este, de asemenea, dificil întrucât presupune recalificarea

forţei de muncă în concordanţ cu noile nevoi ale capitalului şi unităţilor

economice, lărgirea activităţilor economice şi în special a producţiei pentru a

putea oferii locuri de muncă şi creşterea numărului întreprinderilor pentru a

asimila cadrele cu pregătire superioară afectate prin centralizare.

Acest tip de şomaj este, evident, atribuit schimbărilor care apar în procesele

industriale, adică în urma introducerii proceselor şi a utilajelor automatizate,

care folosesc în proporţie mai mică forţa de muncă umană.

Conceptul de şomaj tehnologic este destul de ambigu. Practic,

schimbări tehnologice au avut loc în permanenţă, după cum relevă datele

privind productivitatea muncii. Au fost însă lungi periode de timp când nu s-

au manifestat preocupări la nivel naţional în ceea ce priveşte şomajul

tehnologic.Acestea au fost periode în care producţia a crescut cel puţin la fel

de rapid ca productivitatea muncii iar persoanele şomere nu erau în această

situaţie, ca urmare a dorinţei de eficienţă mai mare.

Un lucrator poate fi disponibilizat de la locul specific de muncă prin

introducerea unui plan de economisire a muncii, dacă însă, producţia pe

ansamblul unităţii creşte, serviciile sale pot fi folosite în alte departamente din

unitate.

Chiar dacă schimbările tehnologice nu pot fi făcute responsabile pentru

nivelul înalt al şomajului din economie , cu siguranţă însă, pot cauza neplaceri

pentru anumiţi lucrători.Când au loc disponibilizări, lucrătorii care au devenit

super calificaţi într-un domeniu care nu este cerut, lucrătorii în vârstă şi aceia

cu pregatire educaţională redusă găsesc cu greutate o noua slujbă şi chiar

atunci când obţin un loc de muncă, acesta poate fi cu o salarizare mult mai

mică decât cea anterioară.

31


Ca urmare a investiţiilor, care, în cea mai mare parte s-au realizat prin

introducerea de tehnologii care asigură creşterea capacităţii de producţie dar

cu coefficient redus de folosire al mâinii de lucru, a aparut astfel şomajul

tehnologic, în apariţia căruia un rol important îl au investiţiile în domeniul

automatizării, semiautomatizării, a tehnologizării în masă a industriei.

Pentru început, progresul tehnologic provoacă o reducere puternică de

personal în unele ramuri de activitate. Cu timpul, el permite însă desfăşurarea

de activităăi secundare şi terţiale care compensează diminuarea iniţială a

numărului de locuri de muncă.

Funcţionarea sistemelor automatizate şi robotizate cere un personal cu o înaltă

calificare,nu numai prin îndeplinirea operaţiunilor mecanice, ci şi pentru

studierea şi perfecţionarea în continuare a sisitemelor respective. Aceasta, de

asemenea, crează noi activităăi şi noi locuri de muncă. Evoluţia tehnologiilor

moderne şi dezvoltarea electronicii modifică permanent raportul dintre

procesele de producţie a bunurilor materiale şi prestărilor de servicii în

favoarea acestora din urmă, ceea ce duce la creearea de noi locuri de muncă .

După a doua jumatate a deceniului trecut, ritmul cererii de noi locuri

de muncă, în industria de vârf şi în domeniul serviciilor, în cadrul ţărilor

member ale OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică)

s-a accelerat în mod considerabil. Aceasta s-a răsfrânt atât asupra reducerii

într-o oarecare masură a proporţiilor şomajului, cât şi asupra creşterii

economice şi a eficienţei activitatii economice din ţara respectivă.

1.C Şomajul de discontinuitate afectează în mod deosebit femeile şi este

cauzat de întreruperea activităţii din motive familiale sau/şi de maternitate.

Acest tip de şomaj este determinat de discrepanţa care apare pe piaţa muncii între

oferta de muncă ce creşte şi cererea de muncă ce rămâne aceeaşi. În această

situaţie, oferta de muncă depăşind cererea, conform regulilor pieţei, salariile ar

32

trebuii să scadă. Acest lucru nu se întamplă pentru motivele externe cunoscute.

Salariile rămânând rigide, situează salariul practicat peste cel de echilibru, cerut de


noua situaţie creata de ofertă şi cererea de muncă, ajungandu-se la acest tip de

şomaj de dezechilibru.

Figura II.3

Salarii O1

O2

W1

We

Q1 Q2 Salariaţi

Diferenţa dintre Q2 şi Q1 reprezintă şomajul determinat de creşterea ofertei de

muncă, cererea rămânând constantă.

În interpretarea acestui tip de şomaj trebuie avut în vedere că modificarea ofertei

de muncă este de regulă lentă şi în consecinţă, se consideră că această cauză a

şomajului este mai puţin gravă.

Totuşi trebuie menţionata o situaţie mai deosebită şi anume, atunci când

oferta de muncă sporeşte datorită creşterii noilor contingente de salariaţi iar

numărul locurilor de muncă rămâne acelaşi această situaţie determină un şomaj

crescând în rândurile tineretului , ceea ce ridică probleme speciale. O presiune

33

suplimentară poate fi exercitată şi de revenirea casnicelor pe piaţa muncii, după ce

şi-au crescu copii.


Pentru ameliorarea acestei situaţii, autorităţile recurg la recomandarea de

programe reduse de muncă (pentru sporirea numărului celor ocupaţi) şi oricât de

discriminatoriu ar părea, la plata salariilor mai mici pentru femei, în comparaţie cu

salariile bărbaţilor pentru efectuarea aceloraşi munci. Este o explicaţie importantă

pentru a înţelege de ce în foarte multe ţări cu economie de piaţă dezvoltată,

salariile oferite de femei sunt mai mici chiar dacă efectuează o muncă echivalentă

cu a bărbaţilor. Se apreciază că salariile bărbaţilor (consideraţi a fi “cap de

familie”) sunt suficiente pentru a asigura un trai decent pentru întreaga familie şi

evident pentru a descuraja ocuparea locurilor de muncă insuficiente, de către

femei.14

2. Şomajul de echilibru (natural) capată această denumire pentru motivul că ,

deşi în activitatea economică de ansamblu este un echilibru, persistă o neocupare a

populaţiei active disponibile. Această situaţie se explică prin aceea că nu toată

lumea care vrea să se angajeze că salariat(a) va avea imediat un loc de muncă

corespunzator. La aceasta se adaugă şi faptul că unii indivizi vor continua să caute

locuri de muncă pentru care să ofere salarii mai mari, ceea ce determină apariţia

unei oferte suplimentare de ofertă de muncă (N). O reprezentare grafică în acest

sens este edificatoare.

14 Prahoveanu Eugen “E conomie politica. Fundamente de teorii economice” Editura Eficient , Bucureşti 1998,

pag.355

34


Figura II. 4

Salarii CAM OAM N

W1 B A C

We D E

Curba N este importanată deoarece ea arată numărul total al celor care reprezintă

mâna de lucu (oferta totală de muncă sau populaţia activă disponibilă să se

angajeze ca salariată).

Diferenţa orizontală dintre curba ofertei agregate (OAM) şi curba N constituie

şomajul de echilibru (dimensiunea D-E). Acest şomaj este alcatuit din numărul

suplimentar al celor care caută de lucru peste oferta agregată.

Dacă luăm ca reper nivelul salariului minim negociat şi reprezentat de W1 atunci

avem reprezentarea atât a şomajului de dezechilibru A-B cât şi a celui de echilibru

C-A, iar dimensiunea B-C va reprezenta nivelul total al şomajului existent la

momentul respectiv.

Cauzele şomajului de echilibru . Dacă analizăm mai în detaliu noţiunea de

şomaj de echilibru constatăm că şi aceste cauze sunt destul de multe. Pe lângă

35

“şomajul voluntar” această categorie de şomeri poate fi determinată şi de alte

situaţii considerate “normale” în economia de piaţă. De aceea acest tip de şomaj se

mai numeşte şomaj natural.


ÎIn esenţ, este vorba de cauzele care pot determina neocuparea locurilor de

muncă şi în situaţia când nu este un dezechilibru în activitatea economică. Astfel

spus, deşi la nivel macroeconomic este un dezechilibru, la nivel microeconomic

cererea şi oferta de muncă nu sunt în concordanţă.

În general, şomajul de echilibru se explică prin nepotrivirea sau necorelarea dintre

cererea şi oferta de muncă, nepotrivire care apare în diferite activităţi. În unele să

existe locuri de muncă neocupate, iar în altele să apară un excedent de ofertă de

muncă. Nepotrivirea menţionatăş poate aparea şi în cadrul aceleiaşi activităţi sau

regiuni din trei motive:

-cei ce caută un loc de muncă nu pot executa muncile cerute (nu au calificarea

necesară);

-nu doresc să se angajeze (şomaj voluntar);

-nu sunt informaţi de existenţa acestor locuri de muncă15

Şomajul de echilibru (natural) poate fi: 2.A-fricţional

2.B -structural

2.C -sezonier

2.A Şomajul fricţional (intermitent) apare ca urmare a practicării

contractelor de angajare pe durată scurtă din cauza incertitudinii afacerilor unui

anumit număr de unităţi economice, fapt ce poate constitui un miljoc de presiune

asupra angajaţilor pentru a accepta anumite condiţii de muncă şi salarizare, dar şi

o măsură de siguranţă din partea agenţilor economici pentru a nu-şi asuma, vizavi

de forţa de muncă, angajamente pentru care pot fi traşi la răspundere.

15 Prahoveanu Eugen “E conomie politica. Fundamente de teorii economice” Editura Eficient , Bucureşti 1998,

pag.355

36

Perioada de şomaj începe la expirarea angajării şi se încheie la reânoirea

contractului sau la angajarea la o altă firmă.

Referitor la şomajul fricţional, J.M.Keynes spunea că acesta are caracter

permanent pentru că , într-o economie, întotdeauna există resurse de muncă


nefolosite între două ocupări. Spre deosebire de celelalte forme de şomaj, acesta

nu se poate restrânge sub un anumit nivel. Economiile dinamice şi cu o numeroasă

populaţie activă disponibilă cum este cea a SUA au întotdeauna şomaj fricţional la

un nivel relativ important, explicabil şi prin mobilitatea muncitorilor americani.

În mod continuu, pe piaţa muncii oamenii:

1) îşi părăsesc locurile de muncă curente pentru a găsi alte slujbe;

2) caută slujbe noi în urma pierderii celei curente;

3) intră în forţa de muncă pentru a căuta de lucru pentru prima oară;

4) reintră în forţa de muncă după perioada de absenţă;

În acelaşi timp, angajatorii (patronii):

1) sunt în căutare de lucrători pentru înlocuirea celor care au plecat, s-au

pensionat;

2) disponibilizează anumiţi angajaţi în speranţa găsirii altora mai capabili

3) caută lucrători noi pentru a ocupa slujbele create prin extinderea firmelor

lor;

Şomajul fricţional poate fi definit ca ponderea din şomaj care există întotdeauna

datorită ”imperfecţiunilor” de pe piaţa muncii. Cu alte cuvinte, şomajul frictional

este acel şomaj temporar rezultat dintr-o lipsă de informare, o lipsă de

compatibilitate între calificările lucrătorilor şi cerinţele locurilor de muncă

disponibile şi costurile schimbării locului de muncă, a ramurii industriale sau a

zonei în care locuiesc.

Şomajul fricţional se manifestă în orice moment. Aceasta înseamnă că nu toţi cei

care caută de lucru vor găsi sau vor accepta de lucru şi nu toţi angajatorii vor găsi

personae care să ocupe posturile vacante.Acest tip de şomaj se împarte în:

*şomaj de căutare

37

*şomaj de aşteptare

Şomajul de căutare . Două caracteristici majore ale pieţei muncii atribuie

la dorinţa persoanelor şomere de a căuta oferte de muncă cât mai atractive şi la

dorinţa angajatorilor de a-şi ocupa toate locurile de muncă vacante:


-caracterul eterogen al lucrătorilor şi al locurilor de muncă vacante ;

-informaţiile incomplete privind caracterul diferit al cererii şi al ofertei de locuri

de muncă ;

Şomajul de căutare implică anumite costuri legate de plata anunţurilor în ziare,

taxele plătite agenţilor de angajare şi plata transportului catre/şi de la locul

interviului.

Şomajul de aşteptare . Nu tot şomajul fricţional are drept cauză căutarea.În

anumite cazuri, lucrătorii şomeri asteaptă să fie rechemaţi la fostele locuri de

muncă sau sunt pe liste de aşteptare pentru a obţine servicii prin intermediul

sindicatelor.Acest tip de şomaj este şomajul de aşteptare.

Sursele potenţiale ale şomajului fricţional sunt:

-disponibilităăi temporare

-lista de aşteptare la servicii prin sindicate

-eficienţa salariilor16

Cu alte cuvinte, şomajul fricţional se manifestă când unele personae îşi părăsesc

serviciul avut în mod voluntar sau prin negociere, deci, pe o perioadă de timp sunt

şomeri. Aceste personae, este posibil să găsească foarte repede un alt loc de

muncă (aceste locuri există), dar prima slujbă oferită să nu fie acceptată din

motive ce ţin de ambele părţti. Cei ce caută de lucru să dorească un loc de muncă

cu un salariu mai mare, iar cei ce oferă locul de muncă, să se abţină să angajeze

personae pentru motivele care au determinat concedierea ei. E posibil ca această

căutare şi ocuparea locului de muncă dorit să dureze, aşa cum am mai spus şi din

lipsă de informare.

16 Economistul” nr.1001/ 1997, pag.6, Tudor Modreanu

38

Durata şomajului fricţional poate fi determinata astfel (Figura II.5).


Figura II. 5

Salarii (W) Wo

Wa

Te T (perioadă şomaj)

Curba Wo reprezintă speranţele şomerului că în timp va găsi un serviciu

mai bine plătit.

Curba Wa reprezintă salariile oferite, cu tendinţă de micşorare, pe care

şomerul până la urmă, le va accepta, deoarece oferta de muncă este rigidă din

motivele cunoscute cele două curbe se vor intersecta şi vor determina, prin abcisa

care porneşte din acest punct şi întâlneşte coordonata T, durata perioadei de şomaj

fricţional Te.

Pentru reducerea duratei şomajului fricţional se recomandă o informare mai

completă prin oficiile de plasare referitoare la cererea şi oferta de muncă. O

informare mai bună poate contribuii ca Wo să-şi atingă punctual culminant mai

repede, deplsând punctual de intersecţie spre stânga.O altă soluţie corecta în

reducerea ajutorului de şomaj, ceea ce contribuie la deplasarea curbei Wa spre

partea ei inferioară şi în consecinţă şi mutarea punctului de intersecţie cu Wo spre

39

stânga. Această ultimă soluţie poate fi numită o soluţie controversată, deoarece

este puternic contestată.17


2.B Şomajul structural este determinat de tendinţele de restructurare economică,

geografică, socială, politică care au loc în diferite ţări, mai ales sub incidenţa

crizei energetice şi revoluţiei tehnico-ştiinţifice.

Aici intră şi şomajul din ţările sărace cu creşterea demografică, dar lipsite atât de

capital, cât şi de componentele necesare exploatării resurselor umane.

Reintegrarea acestei forţe de muncă poate avea loc numai printr-un proces lung

şi dificil, aceasta deoarece ea presupune creşterea investiţiilor, recalificarea celor

afectaţi şi reorientare învăţământului. Şomajul structural este un alt tip de şomaj

care constituie o parte integrală a ratei naturale a şomajului într-o ţară ce se

deosebeşte de şomajul fricţional prin faptul că are durata lungă.

Şomajul structural apare ca urmare a schimburilor din compoziţia cererii şi

ofertei de muncă, a diferenţei dintre calificarea cerută pentru locurile de muncă

disponibile şi calificarea celor care sunt în căutarea unui loc de muncă.

Şomajul structural este consecinţa adâncirii diviziunii internaţionale a muncii, a

specializării activităţii economice şi respectiv a structurării pieţei muncii.

Modificările structurale pot apare la nivelul economiei naţionale dar şi la nivel

regional. Drept urmare, apar discordanţe între calificările cerute şi cele de care

dispun ofertanţii de muncă. Amploarea şomajului structural depinde de trei

factori:

Rapiditatea cu care apar modificările în cererea şi oferta de

bunuri şi servicii în economie. Cu cât ele sunt mai rapide, cu

atât şi dimensiunile şomajului structural vor fi mai mari;

Gradul de concentrare regională a activităţii economice sau

lipsa de diversificare a producţiei şi serviciilor;

17 Prahoveanu Eugen, “Economie politica. Fundamente de teorie economica.” Bucuresti, Editura Eficient 1998, pag.357

40

Caracteristica specifică majorităţii ofertanţilor de muncă-

imobilitatea;

Pentru a replica totuşi cauzele acestui tip de şomaj au fost folosite două teorii:


1)se focalizează asupra reducerii în cererea agregată;

2)prezintă drept cauză generatoare a şomajului ridicat

transformarea structurală a economiei;

Conceptul de şomaj structural nu trebuie limitat doar la schimbări tehnologice

privite drept cauze ale sale.

Şomajul structural a fost generat şi de competiţia externă, schimbarea gesturilor

consumatorilor, declinul producţiei anumitor produse datorită creşterii preţului

materiilor prime sau datorită politicilor guvernamentale în ceea ce priveşte taxele.

Politicile şi soluţiile de combatere a şomajului structural se concentrează asupra

încurajării de a căuta de lucru în alte părţi, domenii de activitate prin diferenţieri în

salarizare şi încurajarea recalificării. Aceste măsuri se întreprind de către firme,

lor li se pot alătura şi cele întreprinse de autorităţi ca soluţii de tip intervenţionist

care constau în acordarea de avantaje financiare (reduceri de impozite) pentru

firmele care investesc în acele regiuni unde şomajul este ridicat, sau prin

finanţarea programelor pentru activităţile cerute.

3.C.Şomajul sezonier. Este specific în activităţile economice ce sunt

influenţate puternic de factori naturali (agricultura, construcţii, lucrări publice)

ceea ce se repercutează şi asupra cererii de muncă. El se manifestă periodic în

intervalele unui an. Este de regula, un şomaj de durată relativă scurtă. În anumite

ramuri industriale, diferenţele care apar în nivelul producţiei în cursul unui an sunt

destul de pronunţate şi doar puţini lucrători se pot aştepta la „cinzeci şi doua de

săptămâni de ocupare”

Este cazul în special, a slujbelor legate de turism, cum ar fi în timpul verii

(personal hotelier, chelneriţe) dar sunt şi alte domenii de activitate, aşa cum am

41

mai spus, ca: agricultura, construcţii care au vârfuri şi niveluri reduse ale

activităţii în perioada de iarna.

În agricultură, de exemplu, condiţiile meteo şi ciclul semănat-recoltat sunt

cauzele principale ale contractului sezonier al muncii. Pentru combaterea acestui


gen de şomaj se recomandă măsuri asemănătoare celor prevăzute pentru şomajul

structural şi în special facilitarea pregătirii pentru o activitate complementară. În

ceea ce priveşte şomajul în România se pune întrebarea: A existat şomaj în

România până în decembrie 1989? El a existat, în primul rând sub o formă latentă

potenţialului unde capacităţile de producţie industriale nu erau folosite în

întregime. El se manifestă însă sub o formă nu numai ascunsă, dar şi nefavorabilă

pentru salariaţi, deoarece ei nu-şi puteau căuta de lucru în alte întreprinderi. Deşi

ei nu lucrau decât un număr redus de ore, ceea ce duce la o scădere a salariului, ei

erau legaţi de întreprinderea respectivă prin tot felul de reglementări, inclusiv prin

prezenţa la locul de muncă timp de 8 ore zilnic.

Mobilitate forţei de muncă era îngreunată în mod suplimentar de acele prevederi

care încurajau cu ajutorul unor sporuri de salarii- rămânerea îndelungată în aceeaşi

întreprindere. De aceea şomajul, nu apărea la suprafaţa societăţii şi, ca atare, se

declară ca el nu există.

O altă formă de şomaj era cel din agricultură unde existau numeroase braţe

de muncă folosite doar temporar la anumite lucrări agricole. În restul anului ele

lucrau la un nivel cu totul nesatisfăcător. Gradul de folosire a acestei forţe de

muncă s-a redus tot mai mult pe măsură ce scădea suprafaţa aflată în folosinţa

personală cooperatorilor şi se micşora numărul animalelor din gospodărie.

O formă ascunsă de şomaj era cea constituită din cei ce absentau sub cele

mai diferite motive de la locurile lor de muncă la care erau repartizaţi la absolvirea

unei trepte de învăţământ. În mod formal, împotriva acestora există o legislaţie,

cei pedepsea aşa cum existau, şi prevederi legale împotriva aşa numitului

parazitism social, de numere aplicată celor care nu aveau un loc de muncă

precizat. În fond, această legislaţie era utilizată mai ales pentru reprimarea

42

dezidenţei şi nu era invocată pentru restul populaţiei tinere neocupate decât atunci

când era nevoie de forţa de muncă pentru: canale, irigaţii sau alte mari şantiere.

Evident, în asemenea cazuri forţa de muncă era forţată şi gratuită, folosită ca o

muncă de sclavi într-o economie aşa-zis modernă.


Unii oameni sun timoraţi în momentul actual prin ameninţarea că şomajul va fi

însoţitorul sau consecinţa directă a privatizării economiei, a lichidării planificării

centralizate, a declanşării mecanismelor pieţei-concurenţa, confruntarea dintre

cerere şi ofertă. Cei ce agită astfel de primejdii ignoră şomajul real existent în

timpul dictaturii. Ei pledează însă, în acelaşi timp, împotriva înnoirilor absolut

necesare, pentru menţinere structurilor nerentabile, generatoare de pierderi

materiale şi financiare.

Pe bună dreptate se poate afirma că nimic nu îndreptăţeşte permanetizarea unor

astfel de structuri încheiate.

Şomajul unei părţi din forţa de muncă va fi, probabil, un efect temporar al

procesului restructurărilor. Este bine să se spună deschis aceste lucruri, să nu fie

ascunse de dragul demagogiei social-politice. Proporţiile acestui tip de şomaj vor

fi cu atât mai mici cu cât legislaţia economică va fi mai încurajatoare pentru

iniţiativa particulară. În ceea ce priveşte cererea IMM-urilor şi susţinerea lor şi

mai puţin dogmatică în apărarea vechilor structuri.

Reintegrarea în agricultură sub forma micilor gospodării, deschiderea de IMM,

ateliere de toate felurile, în vederea satisfacerii unor nevoi reale ale populaţiei şi

ale producţiei însăşi pot reprezenta supape de absorbţie a unei părţi însemnate din

forţa de muncă eliberată. Atragerea economiilor populaţiei în bănci specializate în

încurajarea sectorului IMM-urilor ar putea juca un rol important în rezolvarea

simultană a două probleme - găsirea capitalurilor necesare pentru acordare de

credite noilor agenţi economici, şi, în acelaşi timp, o fructificare utilă superioară

acestor economii.

Salariaţii din România se tem de şomaj din mai multe motive:

43

În primul rând, ani de zile a fost prezentat ca un spectru generator de

mizerie, deoarece se trecea sub tăcere existenţa ajutorului de şomaj şi a

ofertelor de locuri de muncă.


În al doilea rând, pentru ca legislaţia referitoare la „parazitismul” social

putea fi pretextul transformării fostului salariat într-o victimă a sectorului

sclavagist din codul economiei.

În al treilea rând, pentru că o perioadă de şomaj însemna, de fapt, pierderea

tuturor drepturilor economice, de asistenţă medicală şi socială,.

Pentru a înceta să reprezinte un flagel social în ochii populaţiei noastre este

necesar, în primul rând, să nu se ascundă posibilitatea reală a apariţiei şomajului

într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, ca şi a existenţei de fapt a

şomajului. În al doilea rând este nevoie ca aspectele specifice şomajului neoficial

în România (până în 1990) dictaturii să înceteze să mai existe în practica vieţii

noastre economice şi social-politice.

Revenind la şomajul structural în România se poate spune că el se găseşte

în ascensiune, acest tip de şomaj fiind un şomaj de inadaptare datorită structurilor

demografice ocupaţionale şi educaţional-profesionale cererii şi ofertei de forţă de

muncă, într-o măsura mai mare sau mai mică fiind divergente, cea salarială are

sens mic, iar înclinaţia spre mobilitate a forţei de muncă este redusă. Şomajul

structural de inadaptare are anumite particularităţi ce-l deosebesc de şomajul din

ţările dezvoltate.

în România ca şi în celelalte ţări foste socialiste, şomajul este şi va fi în

primul rând un rezultat al restructurării economiei, înainte de toate a

industriei, accentul mutându-se de la industria grea, cu consumuri mai

energice şi de materii prime la sectorul bunurilor şi serviciilor de consum;

44

se manifestă mai puţin ca efect al progresului tehnic şi organizaţional. O

bună parte din forţa de muncă şi chiar din sindicate au încă drept criteriu de

comparaţie vechiul model de ocupare şi securitate a locurilor de muncă.

Fenomenul şomajului ne apare în cazul fostelor ţări socialiste ca extrem de

complicat şi greu de stăvilit, pentru că perioada de restructurare a economiei

naţionale, în concordanţă cu cerinţele mecanismului economiei de piaţă coincide


cu un fundal nefavorabil al economiei mondiale care, pe planul ocupării forţei de

muncă cunoaşte, de asemenea, un dezechilibru cauzat de importante schimbări în

aparatul de producţie, conform evoluţiei ciclice a economiei capitaliste. Astfel, şi-

n cazul ţărilor foste socialiste, se manifestă foarte intens şomajul structural, suferit

de oameni care nu au pregătire profesională şi experienţa necesară economiei de

azi.

Ocuparea unor noi locuri de muncă implică o pregătire înalta sau capacitate de a

învăţa repede, proceduri şi tehnici noi cu ajutorul unor manuale sau cursuri scurte

dar şi cu ajutorul calculatorului (se poate învăţa contabilitate, cursuri de secretariat

a cărui folosire este indispensabilă în ziua de azi şi în viitor18).

În concluzie se poate spune că în toate formele sale şomajul reprezintă o

expresie a dezechilibrului dintre cererea şi oferta forţei de muncă. Structurile

demografice şi socio-profesionale nu corespund întotdeauna cu starea şi evoluţia

structurilor economice şi tehnice. Structurile demografice şi socio profesionale

rigide rămân în urma schimbărilor care se produc în ramurile sau subramurile

economice sau în cadrul structurii factorilor de producţie, în urma progresului

tehnic şi tehnologic. Toate acestea se vor răsfrânge asupra raportului dintre

cererea şi oferta muncii, generând echilibre sub forma de şomaj.

18 Piaţa forţei de muncă” Editura Tehnica , Chişinău 1995, pag.194

45


2.2 İmplicaţiile evoluţiei şomajului pe piaţa muncii în ţările din

Europa

Şomajul reprezintă o problemă socială şi în ţările din Europa, atât în ţările

dezvoltate cât şi ţările care traversează un proces continuu de tranziţie.

În ceea ce priveşte ţările dezvoltate, una din caracteristicile importante ale pieţei

muncii este faptul ca acestea nu au mai putut menţine nivelul scăzut al şomajului,

înregistrat timp de peste doi decenii, după cel de-al doilea război mondial. În

aceste ţări sa-au înregistrat fluctuaţii ciclice substanţiale ale şomajului după anii

`70.

Fenomenul s-a manifestat mai pregnant în cadrul Europei Occidentale, dar după

anii `80 el s-a extins şi în celelalte ţări dezvoltate.

În ceea ce priveşte numărul dezvoltat de şomeri în ţările dezvoltate, acestea se

calculează ţinându-se cont de evidenţa persoanelor înregistrate ca şomer (Austria ,

Elveţia) sau care revendică ajutor de şomaj (Belgia, Mare Britanie) sau pe dovezi

furnizate pe studii (în multe alte ţări).

Studiile tind să obţină indicatori mai buni deoarece ele indică numărul persoanelor

care s-ar angaja dacă ar exista locuri de muncă disponibile, dar care nu sunt

înregistraţi ca şomeri.

Denaturări şi neconcordanţe pe plan internaţional apar din cauza unor factori cum

sunt studenţii care revendică ajutor de şomaj în timpul vacanţei, tratamentul

persoanelor concediate temporar, lucrătorii descurajaţi care nu se declară

46

disponibili pentru muncă si oamenii care ocupă posturi cu jumătate de normă dar

care căuta un serviciu cu normă întreagă.

În ceea ce priveşte modul de calcul al ratei şomajului variaţiile pe plan

naţional sunt frecvente : Germania exclude din forţa de muncă persoanele care


lucrează în propria firmă; în Belgia se calculează două rate ale şomajului , mai

întâi sub forma numărului de şomeri ca procent din totalul forţei de muncă şi apoi

al numărului de şomeri ca procent din forţa de muncă ocupată; Elveţia îşi

calculează forţa de muncă pe baza recensământului populaţiei din anul 198019

Prin modificarea definiţiei, ceea ce guvernele sunt înclinate să facă, rata

şomajului poate fi mărită sau, mai frecvent micşorată cu mai multe procente.

Organizaţia Internaţionala a Muncii şi alte organizaţii internaţionale calculează

rate standardizate ale şomajului, care sunt diferite de cifrele obţinute pe plan

naţional, dar care oferă o bază importantă de plecare pentru comparaţiile dintre

ţări. İată câteva date cu privire la numărul şomerilor în anumite ţări ale

lumii.Aceste date sunt prezentate în tabelul următor.

mii persoane Tabelul II.1

ANUL 2000 2001 2002 2003

BULGARİA 567 664 592 478

CİPRU 14 12 11 -

CEHİA 454 418 374 386

ESTONİA 90 83 67 70

UNGARİA 264 234 239 253

LETONİA 159 145 135 X

LİTUANİA 274 284 224 219

POLONİA 2785 3170 3431 3371

19 Cristescu Dana „Ghidul indicatorilor economici”, Editura Teora, Bucureşti 2000 pag.65

47

ROMÂNİA 821 750 845 739

SLOVENİA 68 63 62 65

SLOVACİA 485 508 487 465

Sursa: Canstat Statisctical Buletin nr.2/2003, INS, Bucuresti 2003, pag.9

Notă: x=nu sunt aplicabile; - =nu sunt disponibile;Capitolul II- Tipuri de şomaj şi problemele şomajului contemporan european

În ceea ce priveşte numărul de şomeri pe sexe în anii 2000-2003 aceste date sunt

prezentate în Anexa 1.

Rata şomajului în rândul tinerilor a crescut de la 2.9% la 64.7% în ţările din U.E în

anul 2000. Ratele au variat între 7.9% şi 73.1% în ţările candidate din Europa

Centrala la U.E (C.E.C.Cs).

În U.E şi C.E.C.Cs ratele şomajului în teritoriu au variat mult în anul 2000.În U.E

ratele şomajului au variat de la 1.7% în regiunea Aland din Finlanda la 33.1% în

regiunea Reunion din Franţa.

O comparaţie a ratelor şomajului în rândul femeilor în cadrul U.E şi C.E.C.Cs,

arată că femeile au fost mai puţin afectate de şomaj în C.E.C.Cs decat în U.E.

În opoziţie, riscul şomajului în rândul tinerilor este relativ mai mare în C.E.C.Cs

decât în U.E, ca rate variind între 2.9% şi 64.7% în U.E şi între 7.9% şi 73.1% în

C.E.C.Cs.

Rata şomajului în teritoriu a fost mai mică între aprilie 1999 şi aprilie 2000 în mai

mult de 90% din regiunea U.E., în timp ce aceasta a crescut în mai mult de 80% în

regiunile C.E.C.Cs între a doua jumătate a anului 1999 şi a doua jumătate a anului

2000.

În anul 2000, rata şomajului în rândul femeilor din U.E a variat de la 1.7%

(Finlanda si Marea Britanie) la 40.7%(Italia).

Rata şomajului a fost ridicată în rândul bărbaţilor în mai mult de 70% din regiuni,

dar scăzută în aproape toate regiunile din Marea Britanie şi câteva regiuni în

Suedia, Finlanda şi Germania, precum şi într-o regiune din Irlanda.

48

În C.E.C.Cs rata şomajului în rândul femeilor a fost apropiata de cea a bărbaţilor:

cea mai scăzută rată a şomajului (4.1%) a fost înregistrată în regiunea Praha din

Cehia şi cea mai înaltă 28.1% a fost înregistrată în Polonia.

În 22 din cele 55 regiuni, rata şomajului în rândul femeilor a fost mai mică decât

media din U.E 9.9% în anul 2000. Rata şomajului pe sexe este prezentată în

Anexa 2.


Din faptul că cererea şi oferta nu reuşesc să se compenseze rezida numeroase

probleme. În Franţa se simte lipsa infirmierilor, a experţilor în tehnologie şi a

construcţiilor de clădiri dar se înregistrează un excedent de personal administrativ

şi de vânzare. În Germania, numărul de constructori este foarte mare din lipsa

vânzărilor.

Între 1999-2000, rata şomajului a variat între 8.1%-8.9%. Principalele progrese

din această perioadă au fost creşterea numărului de angajaţi cu normă redusă

(part-tine) în totalul angajaţilor 11.2% în 1990 şi 16.5% în 2000.

În Franţa şi Portugalia unde s-a înregistrat o reducere moderată a duratei medii

anuale a numărului de ore de muncă, s-a constata o mai mare flexibilitate a

timpului de muncă.

Rata şomajului în 2000-2003

% Tabelul II.2

ANUL 2000 2001 2002 2003

BULGARİA 16,9 19,7 17,8 14,6

CİPRU 4,9 4,0 3,3 -

CEHİA 8,8 8,1 7,3 7,5

ESTONİA 13,6 12,6 10,3 10,6

UNGARİA 6,4 5,7 5,8 6,1

LETONİA 14,4 13,1 12,0 X

49

LİTUANİA 16,4 17,4 13,8 13,3

POLONİA 16,1 18,2 19,9 20,0

ROMÂNİA 7,1 6,6 8,4 7,5

SLOVENİA 7,0 6,4 6,4 6,8

SLOVACİA 18,6 19,2 18,5 17,7

Sursa: Canstat Statisctical Buletin nr.2/2003, INS, Bucuresti 2003, pag.12

Notă: x=nu sunt aplicabile; - =nu sunt disponibile;


În ceea ce priveşte emigraţia Banca Centrală Europeană consideră că pe

termen scurt, ea permite rezolvarea problemelor care există în cadrul aparatului

productiv, dar riscă pe termen lung şi reduc dorinţa de reforme a pieţei forţei de

muncă20.

Garantarea unor venituri minime pentru şomeri este o problemă comună tuturor

statelor dar ponderea ajutorului respectiv şi perioadele de acordare sunt diferite .

Sistemul de protecţie socială are cel puţin trei obiective: securitatea financiară,

solidaritatea socială, eficienţa.

În lume există mai multe sisteme de indemnizaţii între care:

-regim unic de asigurare (Belgia, Italia, Canada, S.U.A, Japonia, )

-regim similar dar în cadrul căruia statul îşi asumă direct, sarcina finanţării

ajutoarelor pe căi fiscale;

-sistem dublu cu asigurare şi asistenţa complementară( Franţa, Germania,

Olanda, Spania, Suedia).

20 Grigore Liliana „Probleme specifice in domeniul petei muncii pe plan mondial” Editura LumnaLex, Bucuresti, 2000 pag.41

50

Dacă în puţine ţări în tranziţie îmbunătăţirea situaţiei economice, relansarea unor

activităţi sau dezvoltarea unora noi, au ajutat la stoparea, şi chiar au inversat

tendinţa, creşterii nivelului şomajului în majoritatea ţărilor est-europene şomajul

înregistra rate înalte.

În multe cazuri, nivelurile mari înregistrate de şomaj se datorează nu numai

dislocării forţei de muncă peste un anumit procent, ci şi unei încetiniri a

procesului de creare de noi locuri de muncă în zone în care infrastructura

industrială, sau sectorul serviciilor sunt slab dezvoltate.

În multe ţări în tranziţie rata de participare a lucrătorilor la vârsta, care au deţinut

între 8-12% din totalul forţei de muncă, s-a redus substanţial. S-au introdus măsuri

de scheme de pensionare înainte de termen pentru a putea reduce ofertă de forţă de

muncă.


Cele 12 sisteme de susţinere în şomaj în zona euro

Tabelul II.3

Tara Perioada de

acordare

indemnizaţii(luni)

Rata indemnizaţiei

prin raportare la

salariu(%)

BELGİA Nici o limită Egal

GERMANİA 6-32 38-40

GRECİA 5-15 Egal

SPANİA 4-24 70-80

FRANŢA 4-60 53-57

İRLANDA 15 32-41

İTALİA 6-9 15-33

LUXEMBURG 12 Egal

OLANDA 6-60 Egal

51

AUSTRİA 5-12 36-43

PORTUGALİA 12-30 Egal

FİNLANDA 23 54-61

SURSA: Ziarul financiar nr.832/2002 pag.8

Această opţiune s-a dovedit a fi costisitoare, atât în ceea ce priveşte pierderile

înregistrate în procesul productiv, cât şi în privinţa obligaţiilor legate de

pensionare. Nu s-a reuşit crearea de locuri de muncă pentru forţa de muncă tânăra

şi nu s-a prevenit creşterea somajului21.


Ca şi în ţările dezvoltate probabilitatea de a găsi de lucru scade pe măsura ce

creşte durata şederii în şomaj (apare aşa-numita :dependenţă de durată”). Drept

rezultat, în anumite cazuri, Bulgaria, Albania, persistenţa lipsei locurilor de muncă

determină şomerii să mai caute în mod activ să se angajeze, în final ei părăsind

rândurile forţei de muncă.

În unele ţări şomerii de vârsta medie (care ar trebui sa fie în perioada de vârf a

carierei lor, a activării în rândul muncii) au ajuns să reprezinte până la o treime din

totalul şomerilor. Majoritatea forţei de muncă disponibilizată şi a şomerilor aflaţi

de mult timp în inactivitate este reprezentă de femei, lucrători necalificaţi sau cu o

pregătire sub cea medie.

De aceea, pentru a îmbunătăţi situaţiile create de şomaj pe termen lung, politica ce

vizează piaţa muncii ar trebuii să fie îndreptate spre grupurile dezavantajate, cât şi

spre zone geografice specifice.

Situaţia şomajului în ţările din Europa Centrala şi de Est este critică. În unele state

rata şomajului a atins cota de 20% şi creşte în continuu. În Polonia şomajul

afectează peste 16% din populaţia activă, în Slovacia aproape 19% iar în Croaţia

21 Grigore Liliana „Probleme specifice in domeniul petei muncii pe plan mondial” Editura LumnaLex, Bucuresti, 2000 pag.41

52

15%. În Polonia şi Slovacia se investeşte în construcţia de autostrăzi pentru a oferi

locuri de muncă; tot aici şomajul rămâne la cote ridicate , în ciuda unei creşteri

economice ridicate. Explicaţia este dată de continuarea procesului de restructurare

industrială, locurile de muncă fiind în scădere22

Pe măsura ce statul a retras sprijinul pentru industrii care sufereau de excedent de

personal, concedierile şi şomajul au devenit ceea ce economiştii numesc ”un rău

necesar” în tranziţia către economia de piaţă.23

Cauza ratei înalte a şomajului este supraîncărcarea continuă cu personal

din anii precedenţi, precum şi „valul” de noi născuţi care a atins un punct maxim

în 1979 şi care au intrat pe piaţa muncii la sfârşitul anilor’90.


2.3 Politici actuale şi de perspectivă privind şomajul

Prevenirea şi atenuarea şomajului au devenit preocupări majore ale tuturor

forţelor sociale (salariaţi, sindicate, patronat) ca şi ale puterii publice din toate

ţările cu economie de piaţă. În acelaşi timp luându-se în considerare existenţa unui

şomaj de mare amploare, au fost concepute, reglementate şi sunt promovate

măsuri ample în vederea asigurarii unor condiţii de existenţă decentă pentru

şomeri.

Reducerea ratei şomajului obligă însă la o acţiune simultană, pe mai multe

fronturi, prin combinarea mai multor tipuri de politici menite, în ansamblu, să

contribuie la creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi la reducerea

presiunilor exercitate asupra pieţei muncii.

22 Capital „Creşterea economica nu a micşorat rata şomajului” Ovidiu Marinescu nr.30/2001 pag 3123 Tribuna economica „Şomerii slovaci emigrează in Cehia” Elena Constantin nr.25/2002 pag 12

53

Aducerea nivelului acestuia la limitele sale normale, atenuarea şomajului-

este susţinută prin măsuri economico-investiţionale, educaţionale precum şi printr-

o serie de politici atât pasive dar şi active.

Politicile pasive sunt, în principal destinate să furnizeze venituri forţei de muncă

aflată în şomaj, cuprinzând ajutoare de şomaj şi asistenţă acordată şomerilor,

plăţile compensatorii din fondurile publice, contribuţiile la cheltuielile generate de

schemele de pensionare înainte de termen.

Politicile active sunt elaborate în scopul de a reduce nivelul şomajului, printr-o

serie de măsuri menite să îmbunătăţească funcţia principală a pieţei muncii, de

corelare şi potrivire cât mai eficientă a cererii cu oferta, să conducă la crearea de

locuri de muncă, să sprijine procesele de formare a forţei de muncă, de calificare,

recalificare, reorientare profesională.

Cele doua tipuri de politici se află într-o relaţie directă, strânsă, deseori fiind

considerate că se pot substituii, într-un oarecare grad, unul pe celălalt.


De exemplu, durata şi nivelul ajutoarelor de şomaj acordate afectează atât

interesul acordat de forţa de muncă , cât şi stabilirea nivelului salariilor, deci,

implicit, şi nivelul şomajului. În afară de această, metodă de finanţare a ajutoarelor

de şomaj, în mod obişnuit prin aplicarea unui impozit aferent pe statul de plată ,

influenţează costurile cu forţa de muncă, fapt ce duce la diminuarea stimulentelor

întreprinderilor de a crea locuri de muncă.

Multe măsuri de politică activă, aplicate pe piaţa muncii, îşi găsesc justificarea pe

baza aprecierii faptului că plăţile pasive pe care le primeşte forţa de muncă, aflată

în şomaj îşi pot găsi o justificare mai bună în finanţarea creări unor locuri de

muncă, sau chiar în întrebuinţarea calificării şi în reorientarea profesională a

şomerilor.

În acest sens, „activarea” unor plăţi pasive se consideră că aduce mai multe

beneficii, cum ar fi: creşterea producţiei ca urmare a plasării forţei de muncă

aflate în şomaj în activităţi productive, redistribuirea veniturilor, care se realizează

în această alternativă, fiind preferată şi mai uşor de acceptarea de către opinia

54

publică24. Reforma sistemelor de acordare a ajutoarelor de şomaj şi efectuarea

plaţilor pasive reprezintă măsuri importante în cadrul politicii economico-sociale,

mai ales în ţările care s-au confruntat , perioade mai îndelungate, cu un nivel

ridicat al şomajului.

Această situaţie de adoptare a măsurilor de politică pasivă are efecte distorsionate

la nivelul pieţei muncii, iar pe de altă parte, afectează negativ bugetul. Situaţia

poate fi exemplificată prin cazurile Belgiei, Franţei, Irlandei, Olandei, Spaniei,

Danemarcie, Marii Britanii.

Toate aceste ţări cheltuiesc aproape de două ori mai mult pe aplicarea măsurilor de

politică pasivă pe piaţa muncii.

Deoarece aceste cheltuieli sunt foarte mari, în cadrul U.E poziţia majorităţii

guvernelor naţionale se situează în sensul adoptării unei politici de restrângere a


cheltuielilor bugetare, unul dintre criteriile de convergenţă la moneda unică

europeană fiind reducerea cheltuielilor bugetare legate de şomaj în Europa

Occidentala. Analiza şomajului în ţările U.E. a evidenţiat că acestea au la

dispoziţie trei metode prin care realizează un grad mai mare de ocupare a forţei de

muncă, contribuind, în acest fel şi la scăderea nivelului înalt actual al şomajului.

Prima metoda este o încercare de a crea locuri de muncă în economia de

piaţă oficială, ţinându-se cont de faptul că trebuie să înregistreze o creştere

a nivelului productivităţii muncii.

Acest raţionament stă la baza susţinerii ideii de a obţine o flexibilitate cât mai

mare pe piaţa muncii, cu toate că, şi în acest caz, se poate intra într-un cerc vicios,

nu dispare teama că acest lucru s-ar putea realiza, mai degrabă, printr-un ritm de

creştere a productivităţii mai scăzut, decât printr-un ritm mai mare de creştere a

producţiei.

24 Grigore Liliana „Probleme specifice in domeniul muncii pe plan mondial” Editura Luminalex, Bucureşti 2000, pag.61

55

Prin a doua metodă se poate mării gradul de ocupare a forţei de muncă în

economia neoficiala, care, afectiv, poate absorbi doar o mică parte din forţa

de muncă aflată în şomaj.

Prin a treia metodă ţinându-se cont de estimarea gradului de ocupare a

forţei de muncă, în funcţie de numărul angajaţilor se poate obţine o

relocare a forţei de muncă ocupate, prin reducerea numărului mediu de ore

lucrate, sau a numărului de locuri de muncă multiple deţinute şi alocarea

orelor şi locurilor de muncă rezultate forţei de muncă aflate în şomaj.

Ultima metodă pare să capete din ce în ce mai mult teren, tendinţele

înregistrate pe pieţele muncii din ţările dezvoltate indicând o creştere a

numărului de lucrători periferici, ceea ce înseamnă că se optează pentru o

formă de împărţire a muncii, într-o proporţie sporită, chiar dacă împărţirea

câteodată, este involuntară25 .


Un alt tip de măsuri de politică pasiva vizează sistemul de acordare a ajutorului de

şomaj. Ajutoarele de şomaj stabilite la un nivel ridicat pot încuraja: ocuparea

forţei de muncă pe perioade foarte scurte de timp, separarea voluntară a forţei de

muncă de locul de muncă şi şomajul parţial involuntar.

Ajutoarele de şomaj contribuie la promovarea unui proces relativ eficient de

căutare a unui loc de muncă, facilitând apropierea sub aspect structural-calitativ a

cererii şi ofertei de muncă.

Principalele forme ale ajutorului de şomaj.

Termenul de ajutor de şomaj este folosit pentru a desemna toate formele de suport

financiar acordat şomerilor. Acest ajutor se împarte în26.

Asigurarea de şomaj reprezintă un sistem în care lucrătorii au dreptul la o

compensaţie pentru partea de venit alocată şomajului, are în vedere riscul pierderii


26 Tribuna economica „Şomerii slovaci emigrează in Cehia”, Elena Constantin nr.25/2002 , pag.13

56

unui anumit nivel al venitului şi se bazează adesea pe conceptul de rată de

înlocuire. Acest sistem este finanţat în general pe baza plăţilor pentru contribuţiile

şomajului.

İmplicarea statului în sistematica ajutoarelor sociale de tipul ajutorului de şomaj a

crescut în prima jumătate a secolului al-XX-lea , în principal ca urmare a unor

puternice conflicte politice sau a unor importante schimbări produse în peisajul

economic. Asistenţa de şomaj este plătită şomerilor fără a conta tipul de activitate

desfăşurată anterior . Se bazează pe conceptul de venit minim garantat şi se

asigură, în general din impozite.

Unele ţări optează cu o combinaţie între asigurările de şomaj şi asistenţa de şomaj.

Programele de acest tip pot fi coordonate de către PES (Public Employment

Service) sau de către partenerii sociali27.

Cunoscute sub iniţialele PES serviciile publice de ocupare sunt considerate a fi un

instrument cheie în soluţionarea unora din problemele complexe ale pieţei muncii,


în special în ţările membre U.E. Statele membre sunt susţinute în eforturile lor de

modernizare şi îmbunătăţire a calităţii serviciilor aferente PES.

În cadrul programelor adoptate de către serviciile de angajare un loc aparte deţin

programele de formare profesionale şi cele speciale destinate tinerilor28. În cadrul

programelor de formare profesională se disting programe de formare destinate:

adulţilor şomeri sau celor cu risc ridicat de a deveni şomeri, adulţilor angajaţi.

În cadrul programelor speciale destinate tinerilor se disting cele adresate: tinerilor

şomeri şi celor dezavantajaţi , sprijinirii programelor de instruire aferente tinerilor.

Un alt tip de politici, considerate că activează plăţile pasive, din această

cauză situându-se la graniţa cu politicile active, mulţi specialişti încadrându-le în

grupul acestora, s-a experimentat în câteva ţări dezvoltate în ultimii ani (Franţa, 27 Tribuna economica „Experienţa tarilor cu economie de piaţă”, Antonia Paraschivescu , nr.37/2001, pag.2028 Capital „Creşterea economica nu a micşorat rata şomajului” Ovidiu Marinescu , nr.20/2001, pag.32

57

Belgia, Marea Britanie, Australia, Germania) şi cuprinde în primul rând, în diverse

variante, un program de transfer al ajutoarelor de şomaj.

Acest program are rolul de a facilita forţei de muncă aflată în şomaj prelungit

posibilitatea de a oferi o parte din ajutorul de şomaj drept garanţie întreprinderii

care o angajează.

Programul stipulează că garanţia creşte cu cât perioada în care forţa de muncă se

găseşte în şomaj este mai îndelungata. De asemenea, sunt oferite garanţii mai mari

acelor întreprinderi care le utilizează integral în ridicarea calificării forţei de

muncă, sau recalificarea şi reorientarea profesională.

În momentul în care şomerii găsesc locuri de muncă, volumul garanţiei începe să

scadă treptat, pe măsură ce începe să crească durata angajării în respectivele locuri

de muncă29.

Crearea de locuri de muncă în sectorul public.


În unele situaţii, statul iniţiază probleme menite a reduce şomajul ciclic şi cel

structural, prin crearea de locuri de muncă în sectorul public. Adepţii unor astfel

de măsuri susţin că ele sunt eficiente în social în perioada de timp care se scurge

între momentul aplicării şi cel al obţinerii efectelor finale ale unor politici fiscale

sau monetare dedicate aceluiaşi scop. Mai mult, ei susţin, că aceste programe sunt

orientate în mod corect către cei cu salarii mici şi care au fost disponibilizaţi din

sectoare cu ofertă în exces de mană de lucru, atunci creşterea rezultantă a cererii

nu va crea presiuni inflaţioniste.

Criticii unor astfel de programe susţin că ele nu realizează nimic în plus

faţă de cei ce s-ar putea obţine prin unele măsuri de reducere a taxelor şi

impozitelor.

Astfel, ambele conduc la creşterea cererii agregate ; diferenţa constă însă în faptul

că programele de creare de locuri de muncă în sectorul public determină o creştere


58

a ponderii producţiei realizate în acest sector, precum şi o reducere a raportului

dintre mâna de lucru şi capital la nivelul întregii economii.

O altă critică adusă acestor programe rezida în faptul că autorităţile locale, cărora,

de regulă, le este încredinţată gestionarea fondurilor necesare derulării lor – pot

urmării unele obiective contrare celui de creare de noi locuri de muncă

(ex:reducerea taxelor, rambursarea datoriilor, achiziţii de terenuri, cumpărarea de

capital).

O parte din banii destinaţi finanţării acestor programe sun folosiţi pentru plata

salariilor unor muncitori care ar fi fost oricum angajaţi, ceea ce face ca, în fapt,

creşterea netă de locuri de muncă în sectorul public să fie mult mai mici decât ar

lăsa să se creadă cifrele vehiculate de autorităţi.

İdeea conform căreia guvernul trebuie să asigure locuri de muncă celor care

doresc îi atrage pe mulţi politicieni; în acelaşi timp, chiar şi specialiştii sunt de

acord că statul trebuie să intervină- într-o formă sau alta –atunci când se


înregistrează rate înalte ale şomajului, determinate de recesiuni economice

majore30.

Subvenţiile directe pentru salarii.

Subvenţiile pot avea un caracter general sau unul specific. În primul caz ele sunt

destinate reducerii şomajului ciclic în vreme ce în cel de-al doilea caz se urmăreşte

diminuarea şomajului structural.

Vom analiza subvenţiile directe plătite celor care angajează salariaţi slab calificaţi

afectaţi de şomajul structural. Justificarea unor astfel de programe se bazează pe

constatarea potrivit căreia rata naturală a şomajului nu este neapărat optimă.

Cu alte cuvinte măsurile menite a reduce şomajul structural pot determina

o creştere a producţiei reale mai mari decât costurile implicate.

30 Oprescu Gheorghe „Piaţa muncii” Editura Expert, Bucureşti 2001, pag.120

59

Pe termen lung, orice creştere a ocupării determinată de un asemenea program de

subvenţii directe pentru salarii este rezultatul fie al unui efect de subvenţie, fie al

unuia de producţie. Astfel subvenţia reduce preţul net al mâinii de lucru

subvenţionate în comparaţie cu preţul capitalului şi al mâinii de lucru calificate,

ceea ce stimulează firmele să substituie resursele nesubvenţionate cu mâna de

lucru subvenţionată. Unul dintre motive ar fi acela ca mâna de lucru slab

calificată va înlocui mâna de lucru mai calificată; în plus firmele nu vor fi

stimulate să asigure o perfecţionare a mâinii de lucru, deoarece în acest fel

respectivii salariaţi s-ar putea să nu mai fie eligibili pentru a primi subvenţii.

Putini economişti consideră subvenţiile directe ca fiind singurul sau cel mai

important remediu al şomajului ciclic sau al celui structural, deşi mulţi sunt de

acord că această abordare este de preferat celui care sugerează crearea de locuri de

muncă în sectorul public31.

Politicile ce vizează piaţa muncii servesc unei importante funcţii de redistribuire,

ele îndreptându-se către grupurile cele mai dezavantajate de pe piaţa muncii

(şomeri înregistraţi pe termen lung şi persoane necalificate sau slab calificate)


ajutându-le să se menţină în contact cu câmpul muncii şi într-un anume sens , mai

limitat, să-şi îmbunătăţească perspectivele ocupării.

Orice guvern, din orice tară şi de orice orientare, ar dori ca şomajul din

ţara respectivă să se găsească la nivelul ratei naturale, fără a neglija însă şi alte

obiective de politică macroeconomice cum ar fi creşterea, inflaţia, balanţa de plăţi.


60

Capitolul III- Distorsiuni pe piaţa muncii şi problema şomajului în România

CAPİTOLUL III

Distorsiuni pe piaţa muncii în şi problema şomajului în

România

3.1 Pierderea locului de muncă de către o parte a populaţiei ocupate

Şomajul este probabil fenomenul contemporan cel mai de temut iar lupta

împotriva acestui flagel este cea mai importantă problemă economico-socială.

Nefiind doar o abordare statistică, analiza fenomenului trebuie să urmărească şi

dramele individuale, consecinţele acestora asupra tuturor categoriilor socio-

profesionale. Specialiştii în psihologia socială descoperă că, printre şomerii de azi

61

problemele de natură psihica se înmulţesc, cum ar fi: apatia progresivă, frustrarea,

instabilitatea afectivă şi pierderea respectului de sine.

Pentru persoana ce are responsabilitatea unei familii, pierderea locului de muncă

este o adevărată dramă, care o afectează personal, şi siguranţa personală dispare,

lumea se disociază de ea. Mulţi specialişti în problema şomajului sesizeză apariţia

unei „nelinişti în aşteptare” legată de locul de muncă, anume de posibilitatea

pierderii lui, nelinişte care poate prejudicia grav, relaţiile de familie şi relaţiile

individuale în societate.

Astfel, există riscul ca societatea să se dividă în doua: pe de o parte, cei

supraocupaţi, iar pe de altă parte, şomerii marginalizaţi care depind aproape în

întregime de bunăvoinţa celor dintâi.


Oferta de forţă de muncă reprezintă munca pe care o pot depune membrii unei ţări

în condiţii salariale. Sursa ofertei o reprezintă „populaţia”, care, ca dimensiune şi

dinamică în timp este consecinţa unui ansamblu eterogen de factori şi de natură

economică, dar şi de natură biologică.

Pornind de la populaţia totală a unei economii naţionale, se pot delimita, în raport

cu posibilităţile de participare la activitatea economico-socială, mai multe

categorii32, evidenţiate în schema de mai jos:

Schema III.1

Populaţia totala PT

Populaţia în vârstă de muncă PVM Populaţia în afara vârstei de

muncă PAVM

32 Bacescu M. Bacescu, Carbunaru A. „Macroeconomie şi politici macroeconomice” Editura All, Bucureşti 1998, pag. 620

62

Populaţia aptă de muncă(activă)PAM Populaţia inaptă

de muncă PIM

Populaţia

neocupată PAN

Populaţia activă

ocupată PAO

PANM S

PANM= populaţia care nu doreşte să muncească, casnică , studenţi, militari;

S= populaţia care doreşte să muncească şi nu găseşte de lucru= şomerii;

Populaţia activă ocupată PAO, cuprinde populaţia în vârstă de muncă,

ocupaţi în una din ramurile economiei naţionale, precum şi persoanele în afara

vârstei de muncă, dar care lucrează. Se consideră populaţia ocupată:

Persoanele care au un loc de muncă şi au lucrat în cursul săptămânii de

referinţa;


Persoanele temporar absente de la lucru şi care păstrează legătura cu locul

de muncă (concedii, şomaj tehnic);

Persoanele, care temporar sau pe o durată nedeterminată, nu sunt

remunerate, dar cărora nu li s-a desfăcut contractul de muncă;

Persoanele care au un loc de muncă, regim de muncă complet sau parţial şi

sunt în căutarea altui loc de muncă;

Persoanele care, în cursul săptămânii de referinţa au desfăşurat o muncă

oarecare, în regim complet sau parţial, plătită sau aducătoare de venit, chiar

dacă erau în curs de pregătire şcolară obligatorie, beneficiari de pensie,

înscrise la Oficiile de forţă de muncă, primind sau nu ajutor de şomaj;

Lucrătorii familiali neremuneraţi;

Ucenicii şi stagiarii remuneraţi;

Membrii forţelor armate (cadre active şi militari în termen);

63

Neocuparea (şomajul) cuprinde persoane care caută de lucru, dar nu au

loc de muncă. Astfel, totalul forţei de muncă este format din totalul celor

angajaţi (ocupaţi) şi al şomerilor (neocupaţi).Persoanele care nu au avut

serviciu şi nu caută unul, sunt calificate ca fiind în afara forţei de muncă.

Populaţia ocupată cuprinde33 potrivit metodei balanţei forţei de muncă

toate persoanele care, în anul de referinţa au desfăşurat o activitate economică

aducătoare de venit, cu excepţia cadrelor militare şi a persoanelor asimilate

acestora (personalul MapN, Ministerului de İnterne, Serviciul Român de

İnformaţii, militarii în termen) a organizaţiilor politice, obşteşti şi a deţinuţilor.

Populaţia ocupată, cuprinde conform metodologiei „Anchetei

trimestriale asupra forţei de muncă în gospodarii”, toate persoanele de 15 ani şi

peste, care au desfăşurat o activitate economică sau socială, producătoare de

bunuri sau servicii, de cel puţin o oră în perioada de referinţa, în scopul

obţinerii unor venituri sub formă de salarii, plata în natură sau alte beneficii.


İndicatorul populaţiei ocupate nu cuprinde persoanele care desfăşoară în

exclusivitate activitate casnică, elevii şi studenţii de la cursurile de zi ,

personalul militar şi cei din organizaţiile politice.

În statistica internaţională în categoria populaţiei ocupate se cuprinde

întreaga populaţie ocupată în ramurile economiei excluzând şomerii, iar în

unele cazuri şi personalul forţelor armate. În analizele economice, populaţia

ocupată este corelată cu populaţia totală sau segmente ale acesteia, obţinându-

se34:

rata brută de ocupare –care exprimă ponderea populaţiei ocupate

în populaţia totală;

rate specifice de ocupare (calculate pe grupe de vârstă şi pe

sexe);rata de ocupare a populaţiei potenţial active- care exprimă

33 Anuarul Statistic al României 2002, pag.11634 Isaic Maniu A. , Mitrut C., Voineagu V., „Microeconomie si analiza macroeconomica” UCB, 1995 pag.64-65

64

ponderea populaţiei ocupate în populaţia în vârstă de 15-60 ani,

indicator care atenuează diferenţele dintre ţări privind limitele de

vârstă legale de muncă şi are o largă utilizare în comparaţiile

internaţionale;

rata de ocupare a populaţiei active;

rata de ocupare a resurselor de muncă (resursele de muncă

exprimând numărul persoanelor capabile de muncă, respectiv

aceea parte a populaţiei care dispune de ansamblul capacităţilor

fizice şi intelectuale care-i permit să desfăşoare o activitate utila);

Situaţia unei persoane ocupate în funcţie de modul de obţinere a veniturilor din

activitatea exercitată poartă numele de statut profesional. Astfel, o persoană

ocupată poate fi:

salariat (persoana care–şi exercită activitatea pe baza unui contract de

muncă într-o unitate economică sau socială sau la persoanele particulare în

schimbul unei remuneraţii sub formă de salariu plătit în bani, în natură);


patron (persoana care –şi exercită ocupaţia în propria sa unitate pentru a

cărei activitate are angajaţi unul sau mai mulţi salariaţi);

lucrător pe cont propriu (persoana care-şi exercită activitatea în unitatea

proprie sau într-o afacere individuală fără a angaja nici un salariat, fiind

ajutat sau nu de membrii familiei sale neremuneraţi);

lucrător familial neremunerat (persoana care-şi exercită activitatea într-o

unitate economică familială condusă de un membru al familiei sau o rudă,

pentru care nu primeşte remuneraţie sub formă de salariu sau plată în

natură);

membru al unei societăţi agricole sau al unei cooperative (persoana care a

lucrat fie ca proprietar al unui teren agricol într-o societate agricolă

constituită conform legii, fie ca membru al unei cooperative

meşteşugăreşti, de consum sau credit );

65

Pornind de la resursele de muncă se poate calcula rata de ocupare, care se

determină după formula:

RO=PAO X 100

Rm

PAO= populaţia activă ocupată

Rm= resursele de muncă

Cu cât valoarea acestui indicator creşte, cu atât o parte mai mare din populaţie

este capabilă să-şi asigure un venit independent şi să participe la procesul de

dezvoltare economică a ţării.

Resursele de muncă exprimă numărul persoanelor capabile de muncă,

respectiv aceea parte a populaţiei care dispune de ansamblul capacităţilor fizice

şi intelectuale care permit să desfăşoare o activitate utila.

Una din intenţiile lui Keynes, a fost să respingă ideea că mişcarea

salariilor, chiar dacă este posibilă, va mării cererea efectivă. El s-a străduit să

arate că predecesorii săi neoclasici au susţinut, de fapt, micşorarea salariilor ca

remediu al şomajului. Argumentul lui Keynes asupra economiei micşorării


salariului din capitolul al-IX-lea al „Teoriei generale a expunerii angajării” suna

astfel:

1. cererea de forţă de muncă, şi nivelul angajărilor sunt într-adevăr

determinate de salariile reale, nu de salariile băneşti, exact aşa cum au spus

economiştii neoclasici.

2. o reducere a salariilor băneşti este totodată urmată de o reducere

echivalentă a salariilor reale, cât timp preţurile sunt determinate competitiv

de costurile primare marginale, care pe o durată scurtă de timp sunt formate

în totalitate din costurile forţei de muncă.

3. cât timp consumul real este o funcţie unică a venitului real şi cât timp

tendinţa marginală spre consum a muncitorilor este mai mică decât unitatea,

muncitorii vor cheltui mai puţin pentru consum, după scăderea salariilor reale,

decât înainte.

66

4. deşi costurile forţei de muncă au scăzut, declinul ratei dobânzii tinde să

stimuleze investiţia, fie datorită capcanei lichidităţii, fie datorită elasticităţii

cererii de investiţii la o dobândă mică sau datorită scăderii salariilor şi

preţurilor aşteptate în perspectivă.

5. reducerea salariilor băneşti într-o economie închisa conduce la micşorarea

cererii agregate, iar şomajul, fie că se accentuează, fie, în cel mai bun caz

rămâne neafectat. De aceea, micşorarea salariului nu va conduce la

atenuarea şomajului, chiar daca ar fi posibil.

În plus, se afirmă că nu este posibil acest lucru pentru că muncitorii nu

doresc să ocupe locurile de muncă, acceptând ca salariile lor băneşti să fie

reduse. Acest, lucru nu este de lungă durată, datorita „iluziei băneşti” a funcţiei

ofertei de forţă de muncă, deşi cu siguranţă că politica de reducere a salariilor

afectează anumite categorii de muncitori, mai mult decât altele, iar profitul din

salariu este reprezentat în esenţă , mai mult de salariul „relativ” decât de cel

absolut.


Keynes citează această „ipoteză” a „salariilor relative” ca motive pentru

inflexibilitatea descrescândă a salariilor băneşti.

Pe scurt „menţinerea nivelului general stabil al salariilor băneşti reprezintă cea

mai recomandabilă măsură politică, pentru un sistem închis, în timp ce aceeaşi

concluzie va fi valabilă, pentru un sistem deschis, înseamnă că echilibrul cu

restul lumii poate fi asigurat prin intermediul modificărilor fluctuaţiilor.

Ce au spus economiştii despre reducerea salariilor înaintea publicării „Teoriei

generale” a lui Keynes: impresia pe care o lasă Keynes este că „economiştii

clasici” au preferat reducerea salariilor bazându-se pe raţionamentul

microeconomiei statice, generalizată neadecvat la întreaga economie.

Doctrina clasică susţine că reducerea salariilor nu poate afecta direct ,

angajările pe durată scurtă deoarece cererea de forţă de muncă depinde de

salariile reale; cât timp pe o durată scurtă toate cheltuielile variabile reprezintă

67

cheltuieli cu forţa de muncă, preţurile trebuie să scadă în aceeaşi proporţie ca

şi salariile, lăsând salariile reale neschimbate. Orice argument în favoarea

reducerii salariilor pentru a atenua şomajul pe scurtă durată, trebuie să se

bazeze fie pe efectele „indirecte” ale lichidităţii , ratei dobânzii, balanţei de

plăti şi sarcinii de impozitare, fie pe efectele „dinamice” legate de rămânerea în

urmă a reducerii salariilor, preţurilor şi elasticităţii aşteptărilor.

Deci, şomajul involuntar are drept cauze următoarele procese

principale:

reducerea personalului întreprinderii în perioada de restrângere a

activităţii acestora sau din cauza restructurării factorilor de producţie;

concedierea unor persoane care au prestat o muncă necorespunzătoare

faţă de pretenţiile întreprinderii;

părăsirea locurilor de muncă de către aceea care caută un alt loc mai

potrivit cu pretenţiile lor;


creşterea ofertei de muncă din partea acelora care vor să intre pentru

prima dată pe piaţa muncii, a tinerilor ajunşi la vârsta de muncă,

micşorarea numărului şomerilor voluntari, a numărului femeilor

casnice , creşterea numărului emigranţilor pătrunşi din alte ţări pe piaţa

muncii.

Astfel, şomajul se formează nu numai din acele persoane care au fost concediate

de la locurile de muncă sau care le-au părăsit de bunăvoie, ci şi din acelea care-şi

oferă pentru prima dată serviciile lor pe piaţa muncii.

Persoanele care au fost concediate din motive de dificultăţi, conjuncturale ale

întreprinderii precum şi cele care au părăsit de bună voie locurile lor de muncă

formează şomajul fricţional, despre care am vorbit în capitolul al doilea.

Această categorie a şomerilor are şanse sa se reangajeze chiar în aceeaşi

întreprindere sau în cadrul altor întreprinderi atunci când situaţia conjuncturală se

îmbunătăţeşte. Acest tip de şomaj are un caracter permanent pentru că în orice

68

economie există întotdeauna oameni care vor sau trebuie să-şi schimbe temporar

locul lor de muncă şi sunt între două angajări.

Mai complicată este problema şomerilor care au fost daţi afară din motivul

că serviciile lor au fost necorespunzătoare dar şi acelora care-şi oferă pentru

prima dată serviciile lor de muncă .

Experţii români consideră că piaţa muncii din România este profund

afectată de crizele tranziţiei la economia de piaţă, la nivelul acesteia

manifestându-se cu intensitate crescută şomajul structural, cel tehnologic şi

explozivul şomaj al diplomelor (mai ales pentru absolvenţii învăţământului

preuniversitar).

În perioada de tranziţie se constată că şomerii, şi ei parte a societăţii-sunt

purtătorii aceloraşi mentalităţi, deseori comunitariste, deci inadecvat realităţii atât

de dinamice, care presupune o mare mobilitate socio-profesională, schimbări

atitudinale, fapt ce îngreunează controlul şi rezolvarea acestui fenomen.

Cauza dominantă care a generat şomeri, în proporţie masivă, o constituie

fără îndoială, trecerea de la un sistem economic centralizat la un sistem de


economie de piaţă, care implică noi forme de restructurare economică, a unităţilor

şi implicit adaptarea individului la această nouă situaţie.

Mare parte dintre şomeri aşteaptă în continuare, în spiritul aceleaşi

mentalităţii, colectiviste la „altcineva” să le garanteze stabilitatea locului de

muncă şi un „salariu corespunzător”.

Actualmente, România este confruntată cu un şomaj de masă care are tendinţă de

creştere . Cauzele principale care au generat un astfel de şomaj sunt următoarele:

acumularea în timp a unui puternic şomaj deghizat încă din perioada

regimului trecut, format din persoane angajate în cadrul

întreprinderilor şi instituţiilor care au avut o activitate aparentă cu

eficienţă foarte mică.

În urma trecerii la sistemul economiei de piaţă, o parte importantă dintre aceste

persoane au fost concediate, devenind şomeri;

69

reducerea drastică a activităţii unor întreprinderi, ramuri şi subramuri

constituite în spiritul megalomaniei industriale, în mod iraţional,

haotic. Aceasta a creat un şomaj structural de natură tehnologică, care

înseamnă un surplus de ofertă de muncă pentru alte specializări;

o contribuţie importantă la apariţia şomajului de masă a avut-o şi

concentrarea exagerată a populaţiei active (mai ales a celei tinere şi de vârstă

mijlocie) la oraşe. Astfel, s-a ajuns la situaţia ca industria, construcţiile,

transportul, comerţul să nu mai reuşească să-i asimileze şi să-i integreze în

întregime. O buna parte a acestei populaţii are o dublă apartenenţă (atât la oraşe

cât şi la sate), constituind de fapt o formă a şomajului parţial.

Printre alte cauze care generează pierderea locului de muncă de către o

parte a populaţiei ocupate se număra:

1. disponibilizarea unei părţi a forţei de muncă ocupate, datorită

dispariţiei unor locuri de muncă şi a reclasării altora;

2. în condiţiile unei creşteri foarte lente a numărului de locuri

oferite, creşte numărul şomerilor mai ales în zona aşa-


numitelor categorii vulnerabile ale populaţiei :tineri, bătrâni,

femei;

3. viaţa economică continua să fie confruntată cu mari dificultăţi

generate de lipsa pieţelor de desfacere, lipsa unor surse

convenabile de materii prime şi energie şi în special lipsa

capitalului financiar necesar modernizării şi relansării unor

activităţii ce ar putea fi profitabile;

4. consolidarea poziţiei de cvasi monopol a unor agenţi

economici având drept consecinţa rigidizarea pieţei de muncă;

5. extinderea fenomenelor restrictive de natură economică,

socială, juridică, ce limitează mobilitatea forţei de muncă pe

plan intern şi internaţional;

70

6. s-au accentuat tendinţele de specializare şi segmentare, de

formare a unor grupuri şi categorii socio-profesionale

neconcurente, ca urmare a multiplicării fără precedent a

numărului de profesii, specializări, calificări şi a numeroaselor

diferenţieri dintre salariaţi, din punct de vedere al experienţei,

abilitaţilor, capacităţii de adaptare35.

În ceea ce priveşte disponibilizarea unei părţi a forţei de muncă ocupate se poate

spune că, de la începutul anului , 1998 se înregistrează o creştere a numărului de

persoane ce-şi pierd locul de muncă.

Cauzele care au determinat această situaţie sunt: deprecierea monedei

naţionale, creşterea dobânzilor bancare şi absenţa unei strategii privind

dezvoltarea sectorului privat. Ca prim efect al acestei crize este reducerea

veniturilor de la bugetul statului. De asemenea, a scăzut activitatea bancară, prin

faptul ca cererea de credite, ca urmare a dobânzilor ridicate, s-a redus simţitor. Au

scăzut drastic investiţiile şi cererile de produse şi servicii pe piaţa internă.


Fiscalitatea ridicată creează cea mai mare povară, pentru aceste societăţii. Nivelul

cumulat al impozitelor, taxelor şi accizelor reprezintă circa 60-65% din cifra de

afaceri a întreprinderilor mici şi mijlocii. Există mai multe soluţii pentru ieşirea

din această criză hotărâtoare pentru viitorul economiei romaneşti cum ar fi:

IMM ar trebui sa aibă acces, prin închiriere sau leasing la spaţiile sau

echipamentele de producţie neutralizate din sectorul de stat (circa. 40%

din activele regiilor autonome sau societăţilor comerciale cu capital de

stat).

İmpozitele pe profit să fie diferenţiate în funcţie de ramura de activitate

sau de mărimea profitului,

Profitul reinvestit să fie neimpozabil;

35 Piaţa forţei de munca” Chişinău, Editura Tehnica, 1995

71

Acordarea de facilitaţi fiscale pentru investiţiile în zonele economice

speciale. Sunt necesre investiţii speciale, destinate finanţării sectorului

privat.

Organizarea programelor de introducere în planurile de învăţământ a

disciplinelor anteprenorial-manageriale.

Astfel, realitatea economico-socială, extrem de complexă, variabilă şi

imprevizibilă, arată ca nu ne putem dispensa de o anumită relativitate când dorim

să facem aprecieri. Chiar şi fără un set de date ne-am putea forma convingerea

din zeci de alte informaţii că, în perioada de tranziţie în care se găseşte România la

ora actuală, cauzele şomajului sunt foarte variate şi au tendinţe de diversificare.

De regulă, când analizăm cauzele şomajului cu date oferite de

diferitele instituţii ale statului, cu atribuţii în domeniu trebuie să ţinem seama

că acestea sunt mult mai numeroase şi pe lângă cele prezentate până acum se

mai pot adăuga şi următoarele:

existenţa unui important număr de persoane aflate în şomaj tehnic, ele

fiind plătite din fondul de şomaj, dar păstrând totuşi o legătură cu locul

de muncă;

rămâne însă foarte ridicat nivelul supraocupării vizibile şi invizibile.


Deşi asistăm la o destructurare şi dereglare puternică a procesului de

reproducţie, ocuparea nu pare să fie la fel de puternic afectată;

În contextul supraocupării vizibile, nu vom uita şi supraocuparea care

rezultă din utilizarea incompletă a timpului normal (legal) de muncă. Încercarea

de estimare a supraocupării şi a supraefectivelor este greu de efectuat.

3.2 Evoluţia şomajului în România

72

Şomajul există şi a existat dintotdeauna. Dinamica fenomenelor sociale ale

perioadei de tranziţie a generat şomaj şi o reintensificare a lui în zonele altădată

puternic industrializate.

După decembrie 1998 şomajul a creat o instituţie specializata în

cuantificarea efectelor sale . Atributele acestei instituţii s-au diversificat şi amplifi-

-cat de la o perioadă la alta, oscilând între acţiuni pasive şi active.

În România, actul legislativ care reglementează înfiinţarea unei instituţii

moderne care se ocupă de problematica şomajului şi a şomerilor este Legea

nr.145/23.07.1998. În conformitate cu prevederile Legii 145/1998, începând cu 1

ianuarie 1999, s-a înfiinţat Agenţia Naţională pentru Ocupare şi Formare

Profesională, instituţie publică, de interes naţional, care coordonează activitatea de

ocupare şi formare a forţei de muncă, precum şi de protecţie a persoanelor

neâncadrate în muncă. De asemenea, pe data de 30 decembrie 2000 Guvernul

României a emis OUG 294/2000 prin care modifica Legea 145/1998.Astfel

titulatura agenţiei s-a modificat în Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de

Muncă (A.N.O.F.M).

Obiectivele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt:

instituţionalizarea dialogului social în domeniul ocupării şi formării profesionale;

aplicarea strategiilor în domeniul ocupării şi formării profesionale;

aplicarea măsurilor de protecţie socială a persoanelor neâncadrate în muncă;


Pentru realizarea obiectivelor sale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de

Muncă are ca principale atribuţiuni:

organizarea serviciilor de ocupare a forţei de muncă;

furnizarea şi finanţarea, în condiţiile legii, a serviciilor de formare

profesională, în concordanţă cu politica de ocupare a forţei de

muncă şi cu tendinţele care se manifestă pe piaţa muncii, în scopul

facilitării încadrării în muncă;

73

orientează persoanele neancadrate în muncă şi mediază între

acestea şi angajatori, în vederea realizării echilibrului dintre

cererea şi oferta forţei de muncă;

administrează bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj;

elaborează studii şi analize în domeniul ocupării şi formării

profesionale, care vor fi folosite de Ministerul Muncii şi

Solidarităţii Sociale la elaborarea strategiilor din acest domeniu;

acţionează pentru lărgirea profilului profesional şi creşterea

mobilităţii pe piaţa muncii;

susţine relaţii de parteneriat şi cofinanţare în crearea de noi locuri

de muncă, cu deosebire în zonele în care piaţa muncii este

puternic tensionată;

asigură servicii specifice ocupării şi circulaţiei forţei de muncă pe

plan internaţional;

sprijină atât agenţii economici cât şi salariaţii acestora, în cazul

concedierilor colective;

realizează executarea silită a creanţelor bugetare şi acordă

înlesniri la plata acestora în limitele competenţelor acordate de

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Principalele fonduri speciale destinate protecţiei sociale a şomerilor sunt: ajutorul

de şomaj; alocaţiile de sprijin; ajutorul de integrare profesională; plata


absolvenţilor; plăţile compensatorii si alte cheltuieli. Fiecare din aceste fonduri au

o anumita destinaţie, satisfăcând astfel o anumita categorie de nevoi.

Amploarea şomajului se exprima in mod absolut si relativ:

in forma absoluta ea este data de numărul de şomeri înregistraţi la A.N.O.F.M.,

iar in forma relativa, ea se exprima prin rata şomajului, determinata ca raport

procentual intre numărul total de şomeri înregistraţi si populaţia activa civila.

74

De la apariţia sa, şomajul în ţara noastră a cunoscut o dinamică alertă şi

capricioasă, marcată pe parcurs de câteva momente mai deosebite. Acesta a avut o

creştere mai accentuată în intervalul 1998-2000, urmând apoi modificări

simţitoare de la an la an. Vom prezenta evoluţia şomajului în perioada 2000-2003.

(Tabelul III.1)

Evoluţia şomajului în România în perioada 2000-2003

Tabelul III.1

ANII NR. DE ŞOMERI(mii persoane) RATA ŞOMAJULUI(%)

2000 821 7,1

2001 750 6,6

2002 845 8,4

2003 739 7,5

Sursa: Canstat Statistical Buletin nr.2/2003, INS, Bucureşti 2003, pag. 9-10

Potrivit datelor din tabelul de mai sus evoluţia şomajului este marcată deseori de

salturi, atât în creştere cât şi în descreşterea fenomenului. Se observă o creştere

săltată în perioada 1997-2000, iar începând cu anul 2000, se observă o scădere a

numărului şomerilor.


NUMĂRUL DE ŞOMERİ ÎN PERIOADA 2000-2003

Graficul III.1

75

RATA ŞOMAJULUİ ÎN PERIOADA 2000-2003

Graficul III.2


În ceea ce priveşte rata şomajului, după o reducere spectaculoasă în anul 2001

(6,6%), a urmat din nou creşterea ratei şomajului la 8,4% în 2002 scăzând apoi la

7,5% în 2003.În 2002 putem vorbi de un proces temperat al creşterii numărului de

şomeri cu aproape un procent faţă de anul precedent. Începând cu sfârşitul anului

76

şi continuând în 2003 şomajul a început să scadă, date mai exacte despre acest

fenomen sunt prezentate în tabelul următor:

Evoluţia indicatorilor forţei de muncă În perioada

noiembrie 2002 –noiembrie 2003

Tabelul III.2

2002 2003

INDICA

TORI

NOIE DEC IAN FEB MAR APR MAI IUN IUL AUG SEP OCT NOIE

NR.

SAL(MII

PERS}

4353 4331,2 4331,2 4348,6 4376,5 4393,6 4411,4 4420,5 4412,1 4416,8 4402,8 4390,0 4374,0

NR.

SOMER

(MII

PERS)

755,9 760,6 781,4 798,4 779,2 731,4 693,1 663,6 650,4 619,2 608,8 634,7 655,4

RATA

SOM(%)

8,1 8,4 8,6 8,8 8,6 8,1 7,6 7,3 7,2 6,8 6,7 7,0 7,2

Sursa: Buletin Statistic Lunar nr.11/2003, INS, pag.78-80

La sfârşitul lunii noiembrie 2002 , 4353 mii de persoane erau înregistrate ca

persoane salariate la unităţile teritoriale ale Ministerului Muncii şi Solidarităţii

Sociale, respectiv ale A.N.O.F.M. În perioada ianuarie 2003-septembrie 2003,

acest număr a înregistrat creşteri , luna iunie 2003 înregistrând cea mai

spectaculoasă creştere a numărului de salariaţi (4.420.500), dar şi un număr redus

de şomeri (663.600).


Apreciat prin nivelul ratei sale, şomajul în lunile mai 2003-septembrie 2003

înregistrează o tendinţă de diminuare de la 7,6% la 6,7% urmând ca în lunile

octombrie (7,0%), noiembrie (7,2%) 2003 să crească uşor dar fiind mai scăzută cu

aproape 1% faţă de luna noiembrie 2002 (8,1%).

77

Această tendinţă nu este spectaculoasă dar ea există ca atare, însciindu-se printre

evoluţiile favorabile ale economiei din anul 2003.

Această situaţie reprezintă o tendinţa cu efecte pozitive pe plan macroeconomic,

însciindu-se printre factorii de atenuare a fenomenului de criză şi dezechilibru al

tranziţiei noastre.

La finele anului 2003, rata şomajului a fost 7,2% la nivelul întregii ţări; în scădere

faţă de anul precedent, fiind depăşită de cea a persoanelor de sex masculin 8,1%.

Analizând situaţia pe grupe de vârsta, se remarcă vulnerabilitatea

populaţiei tinere, cuprinsă între 15-24 de ani. În rândul tinerilor rata şomajului cea

mai mare s-a înregistrat în anul 2000 astfel:

Rata şomajului pe grupe de vârsta

Tabelul III.3

ANİİ 15-24 ANI (%) 25 ŞI PESTE

2000 18,6 5,3

2001 17,5 4,9

2002 21,7 6,4

2003 20,1 5,8

Sursa: Canstat Statistical Buletin nr.2/2003, INS, Bucureşti 2003, pag.13-14


RATA ŞOMAJULUI PE GRUPE DE VÂRSTE

Graficul III.3

78

Din datele de mai sus putem spune că tinerii reprezintă populaţia cea mai

afectată de rata şomajului, o scădere substanţială înregistrându-se în anul 2001 cu

aproape 1% faţă de 2000, dar începând cu anul 2002 aceasta creşte cu aproape 4%

ajungând la (21,7%).

În ceea ce priveşte populaţia peste 25 ani , aceasta este mai puţin afectată

de şomaj înregistrând valori mai mici dar şi aici putem vorbi de oscilaţii de la an

la an. Rata cea mai mare fiind în 2002 de 6,4% cu 1,5% mai mare decât în 2001

când s-a înregistrat cea mai mică valoare.

Reducerea şomajului în perioada iulie- noiembrie 2003 a fost influenţată

de următorii factori: creşterea economică, aplicarea măsurilor active pentru

stimularea ocupării în cadrul programului de acţiuni pe anul 2003, cu precădere în

zonele cu rată mare a şomajului, precum şi relansarea activităţii sezoniere din

perioada primăvară-toamnă. Scăderea ratei şomajului este aşteptată ca un răspuns

la trei măsuri active: programul de creditare pentru IMM-uri , încadrarea

absolvenţilor promoţiei 2003 în baza Ordonanţei 35/1997 şi accelerarea ritmului


de desfăşoare şi finalizare a cursurilor de formare profesională.

A.N.O.F.M a acordat asistenţă permanentă persoanelor aflate în căutarea unui loc

de muncă, astfel încât acestea să devină active pe piaţa muncii.

79

La sfârşitul lunii noiembrie 2003 numărul şomerilor înregistraţi a fost de

655.353 mii persoane, comparativ cu luna corespunzătoare a anului 2002 când s-

au înregistrat 755.900 mii persoane.

Din cei 655.353 mii persoane din noiembrie 2003, şomeri neindemnizaţi

au fost 371.390 mii persoane, beneficiari de plăţi compensatorii 2.401 mii

persoane, beneficiari de ajutor de şomaj 230.920 mii persoane, beneficiari de

alocaţie de sprijin 2.019 mii persoane, beneficiar de ajutor de integrare

profesională 48.623 mii persoane. O comparaţie a valorilor privind aceşti

indicatori se poate vedea în Anexa 3.

Întrarea în vigoare a Legii venitului minim garantat în ianuarie 2002, duce

la o creştere a numărului de şomeri cu aproape 95.000 persoane faţă de 2001.

Această creştere a fost semnificativă, mai ales după aplicarea Legii venitului

minim garantat, act normativ care reglementează acordarea ajutoarelor băneşti

familiilor foarte sărace.

În ceea ce priveşte o evoluţie a şomajului pe sexe valori mari se

înregistrează din partea persoanelor de sex masculin, aşa cum sunt prezentate în

tabelul următor:

Evoluţia şomajului pe sexe

Tabelul III.4

NR. ŞOMERİ (mii persoane) RATA DE ACTİVİTATE (%)

ANİİ 2000 2001 2002 2003 2000 2001 2002 2003

TOTAL 821 750 845 739 63,2 62,2 56,2 54,6

BĂRBAŢİ 482 436 494 442 70,6 69,2 63,5 62,4

FEMEİ 339 314 351 297 56,4 55,7 49,0 47,2

Sursa: Canstat Statistical Buletin nr. 2/2003, INS, Bucureşti 2003, pag. 9-10-11


Rata de activitate înregistrează valori cele mai mari în anul 2000 când

numărul şomerilor ar trebui să fie cel mai mic. Acesta înregistrează valori minime

în anul 2001, atât la bărbaţi 436.000 cât şi la femei 314.000 mii persoane.

80

Rata de activitate minimă se înregistrează în rândul femeilor în anul 2002 de 49%

când întradevăr nr. femeilor „şomer” este cel mai mare.

Rata şomajului „feminin” în perioada noiembrie 2002 – noiembrie 2003

Tabelul III.5

2002 2003

noi dec ian feb mar apr mai iun iul aug sep oct noi

Rata

şomaj(%)

8,1 8,4 8,6 8,8 8,6 8,1 7,6 7,3 7,2 6,8 6,7 7,0 7,2

Femei 7,5 7,8 7,8 7,8 7,6 7,1 6,8 6,5 6,5 6,2 6,1 6,4 6,6

Sursa: Buletin statistic lunar nr.11/2003, INS pag.80

Graficul III. 4


Se observă o apropiere a ratei şomajului „feminin” de rata totală a şomajului cu

aproape 0,6% începând din luna august 2003 până în noiembrie 2003. Cele mai

mari diferenţe înregistrându-se în intervalul februarie-aprilie 2003.

81

Această creştere a ratei şomajului a fost determinată de faptul că a

continuat înregistrarea persoanelor care solicită acordarea venitului minim

garantat, conform Legii 416/2001, dar şi ca urmare a disponibilizărilor de personal

din industrie şi a continuării restructurărilor36.

Un număr de ţări au înregistrat creşteri pozitive ale pieţei de muncă. În unele ţări,

precum România, acesta ar putea fi un fenomen temporar, din cauza necesităţii

unor restructurări adiţionale ale întreprinderilor.

Trendul general pozitiv este preconizat să se răspândească peste perioada

prognozată, conducând la o creştere moderată a pieţei forţei de muncă şi la o

scădere redusă a mediei ratei şomajului în 2003.În luna martie 2002 a intrat în vigoare Legea nr.76/2002 privind Sistemul

asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Actul normativ

aduce importante modificări sistemului asigurărilor pentru şomaj, iar pe de altă

parte, se acordă importante facilităţi firmelor care angajează şomeri sau creează

noi locuri de muncă.

İndemnizaţia de şomaj

Potrivit Legii nr.76/2002 valoarea indemnizaţiei de şomaj va fi una şi

aceeaşi pentru toţi şomerii, dar aceasta va fi acordată pe perioade diferite, în

funcţie de stagiul de cotizare al acestora la fondul pentru plata ajutorului de şomaj.

İndemnizaţia va fi o sumă fixă, neimpozabilă, reprezentând 60% din salariul de

bază minim brut pe economie. Ca să intre în posesia ajutorului de şomaj, şomerii

trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile cerute de lege, cu precizarea că


trebuie sa aibă un stagiu de cotizare pentru plata fondului de şomaj de minim 12

luni din ultimele 24.

36 Economistul „Evoluţia şomajului” Dora Mussina, nr.15/2002, pag.7

82

Principalele condiţii care trebuie îndeplinite de şomeri, conform Legii nr.76/2002,

sunt37.

1. au un stagiu de cotizare de minim 12 luni în ultimele 24 de luni

premergătoare datei înregistrării cererii;

2. nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate, potrivit legii,

venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj;

3. nu îndeplinesc condiţiile de pensionare conform legii;

4. sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror ţară

teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut ultimul loc

de muncă ori au realizat venituri în aceea localitate.

Actul normativ spune că se acordă şomaj 6 luni pentru un stagiu de cotizare între

1-5 ani, vor primi indemnizaţie timp de 9 luni persoanele care au cotizat la fondul

pentru plata ajutorului de şomaj pe o perioadă cuprinsă intre 5-10 ani, ajutorul va

fi acordat 12 luni daca perioada de cotizare este de peste 10 ani.

Angajatorii au obligaţia (art.26) de a plăti lunar o contribuţie la bugetul

asigurărilor pentru şomaj, în cotă de 5%, aplicată asupra fondului total de salarii

brute lunare. Angajatorii care încheie cu persoane fizice convenţii civile de

prestări de servicii pentru desfăşurarea unor activităţi nu au obligaţia de a

contribui la bugetul asigurărilor pentru şomaj în raport cu drepturile băneşti plătite

acestora din fondul de salarii, dacă acestea au încheiată şi un contract individual

de muncă (art.26).

Efectele aplicării Legii 76/2002 privind Sistemul asigurărilor pentru şomaj şi

stimularea ocupării forţei de muncă

İntrarea în vigoare la 1 martie 2002 a Legii nr.76/2002 privind sistemul

asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă a condus la


creşterea numărului persoanelor încadrate ca urmare a diversificării măsurilor

active implementate de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.


83

În luna martie 2002 au fost ocupate 43.538 persoane din rândul şomerilor, dintre

care 9.038 au beneficiat de măsuri stimulatorii finanţate din bugetul asigurărilor

pentru şomaj38.

Pentru prima lună de aplicare a Legii nr.76/2002, a fost semnificativ faptul

că un număr important de persoane din rândul şomerilor s-au încadrat înainte de

expirarea perioadei pentru care erau îndreptăţite să primească indemnizaţie de

şomaj şi că a crescut gradul de ocupare în rândul categoriilor celor mai

vulnerabile.

În acest sens se remarcă următoarele aspecte:

6.774 persoane s-au încadrat înainte de expirarea perioadei pentru care

erau îndreptăţite să primească indemnizaţia de şomaj şi beneficiază de

acordarea a 30% din suma lunară primită înainte de încadrare;

565 persoane peste 45 ani sau întreţinători unici de familie au fost

încadraţi din rândul şomerilor , angajatorii lor beneficiind de o subvenţie

din bugetul asigurărilor pentru şomaj la nivelul unui salariu minim brut

pe economie;

pentru o perioadă de 12 luni cu condiţia menţinerii raporturilor de muncă

sau de serviciu cel puţin 2 ani;

258 persoane sau încadrat în localităţile situate la distanţă mai mare de

50 km de domiciliul stabil şi au beneficiat de prime de încadrare

neimpozabile, egale cu două salarii minime brute pe ţară;

15 persoane s-au încadrat într-o altă localitate schimbându-şi domiciliul

şi beneficiază de o primă de instalare, egală cu şapte salarii minime pe

ţară;


898 absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ au fost încadraţi de

angajatori care vor beneficia de o subvenţie din bugetul asigurărilor

pentru şomaj, la nivelul unui salariu brut pe economie pentru o perioadă

38 Tribuna economica „Efectele aplicării Legii 76/2002 privind Sistemul asigurărilor pentru şomaj si stimularea ocupării forţei de munca” Ioan Cindrea nr.18/2002, pag.4

84

de 12 luni cu condiţia menţinerii raportului de muncă sau de serviciu cel

puţin 3 ani;

9 persoane cu handicap au fost încadrate pe perioadă nedeterminată, de

angajatori care beneficiază de subvenţii la nivelul a 1,5 salarii minime

brute pe ţară, pe o perioadă de 12 luni, cu condiţia menţinerii raporturilor

de muncă sau de serviciu cel puţin 2 ani;

115 persoane au iniţiat activitate independentă ca urmare a serviciilor de

consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei afaceri;

404 persoane au fost încadrate temporar pentru realizarea unor lucrări

publice sau a unor servicii sociale de interes local, cofinanţate din

bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Persoanele încadrate din rândul şomerilor beneficiari ai noilor măsuri active

pentru stimularea ocupării, prevăzute de Legea nr.76/2002, reprezintă 20,75%

din totalul şomerilor care au fost angajaţi în cursul lunii martie.

În aceeaşi lună, au mai fost încadrate, prin mediere, 32.710 persoane din care

26.381 cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată.

Principalele concluzii care se desprind ca urmare a aplicării Legii 76/2002 sunt:

se constată interesul şomerilor de a se încadra în perioada în care

primesc indemnizaţia de şomaj, fapt ce conduce la reducerea duratei

şomajului;

se remarcă succesul măsurilor active care stimulează mobilitatea

forţei de muncă;

este evident interesul angajatorilor pentru stimulentele pe care Legea

nr.76/2002 le oferă în cazul încadrării şomerilor în vârsta, de peste 45

ani sau întreţinători unici de familie, absolvenţilor instituţiilor de

învăţământ;


se înregistrează o creştere a şanselor de ocupare pentru persoanele din

categorii defavorizate.

85

3.2.1 Şomajul la nivel de teritoriu

Privite în timp, disparităţile teritoriale ale şomajului în România cunosc o

agravare continuă. İată câteva date comparative în acest sens.

Primele judeţe în topul şomajului pe ţară după numărul de şomeri

la sfârşitul anului 2003

mii persoane Tabelul III.6

Nr.

Crt.

AUGUST

2003

SEPTEMBRİE

2003

OCTOMBRİE

2003

NOİEMBRİE

2003

1 Prahova 28403 Prahova 27746 Prahova 29421 Prahova 31617

2 Cluj 28177 Braşov 27344 Braşov 28092 Iaşi 31324

3 Braşov 27989 Galaţi 27070 Cluj 26189 Braşov 27733

4 Galaţi 27430 Cluj 26844 Galaţi 25970 Cluj 25848

5 Iaşi 25868 Hunedoara 25806 Hunedoara 25347 Galaţi 25628

Sursa: Buletine statistice lunare, INS, nr.8,9,10,11/2003 pag. 78-79-80

În anul 2001 prin programul pentru cele 70 de localităţi puternic afectate

de şomaj, au fost încadrate în muncă 34.121 persoane. În anul 2001 A.N.O.F.M a

semnat cu toate agenţiile judeţene un contract pentru ocuparea forţei de muncă în

2001, prin care acestea se angajau să atingă o serie de indicatori de performanţă şi

să-şi perfecţioneze activitatea de furnizare a serviciilor.

Principalele obiective ale A.N.O.F.M. :

Reducerea ratei şomajului;


Realizarea programului pentru creşterea gradului de ocuparea a forţei

de muncă;

86

Încasarea de fonduri la bugetul fondului pentru plata ajutorului de

şomaj;

Prin acest contract, pentru realizarea programului agenţiile judeţene au

misiunea de a interveni pe piaţa muncii, în sprijinul persoanelor care caută

locuri de muncă şi al angajatorilor.

Obiectivele agenţiilor judeţene privind perfecţionarea activităţii, sunt:

îmbunătăţirea şi modernizarea modului de lucru, asigurarea de personal

pregătit şi dezvoltarea sistemului informatic19.

În anul 2000, rata şomajului înregistrează valori mari în următoarele

judeţe: Botoşani, Suceava, Neamţ, Vaslui, Brăila, Tulcea, Hunedoara, Gorj şi

Vâlcea. Cea mai mică valoare a ratei şomajului este înregistrată în judeţele:

Bucureşti, Vrancea, Satu Mare, Bihor, Arad şi Timis, celelalte oraşe din ţară

înregistrând valorii medii ale ratei şomajului.

În cazul judeţelor cu rată mare a şomajului trebuie să li se acorde prioritate

în crearea rapidă de noi locuri de muncă, prin care să se asigure temperarea

şomajului, iar acolo unde există mari centre industriale procesul de restructurare în

cadrul reformei să fie făcut cu mare precauţie.

În luna ianuarie 2002, numărul de şomeri a crescut foarte mult în toate judeţele, în

special numărul celor neindemnizaţi. Aceasta din cauză că au fost înregistrate

persoane care au solicitat acordarea ajutorului social, conform Legii nr.416/2001,

privind venitul minim garantat40.

Un alt factor important asupra creşterii numărului de şomeri a fost încetarea

activităţilor din construcţii, agricultură şi sivicultură, datorită timpului nefavorabil.

Al treilea factor l-au constituit disponibilizările de personal din industrie,

ca urmare a restructurărilor. Judeţele unde rata şomajului a înregistrat valori cu


mult peste media pe ţară sunt: İalomiţa, Neamţ, Tulcea, Buzău, Mehedinti,

Botoşani, Caraş-Severin, Vaslui, Hunedoara, Călăraşi.


40 Adevarul economic „Noi reglementari privind asigurările pentru şomaj” Daniela Ivan, nr.7/2002, pag.61

87

3.3 Politici antişomaj şi de protecţie socială a şomerilor din

România

Politicile de combatere a şomajului au rolul de a încuraja migraţia

salariaţilor din ramurile aflate în declin către cele în expansiune şi către

specializări pentru care există cerere pe piaţa muncii. Scopurile principale ale unor

astfel de măsuri trebuie să fie evitarea şomajului pe termen lung, sprijinul

financiar al grupurilor vulnerabile, dar şi împiedicarea erodării încrederii

populaţiei în reformă.

Aceste politici de combatere a şomajului constau în:

1. Politici de reducere a ofertei de mână de lucru41

Astfel de măsuri se concentrează asupra salariaţilor de vârste înaintate, a

căror rată de activitate, în ţările aflate în tranziţie, deşi descrescătoare, rămâne

substanţial mai mare decât în ţările dezvoltate. Datele statistice arată că numărul

celor care cumulează pensia cu salariul pe ansamblul ţărilor din Europa Centrala şi

de Est, este între 8-12% din numărul persoanelor ocupate.

De exemplu, Bulgaria a încercat să atace acest fenomen, prin introducerea

unui impozit penalizator asupra firmelor care menţineau în activitate persoanele

pensionate.

În alte ţări, s-au introdus reglementari că un salariat poate primi fie pensie, fie

salariu, dar nu ambele.

România a adoptat o serie de reglementari referitoare la pensionarea

înainte de termen în perioada 1990-1991. În contextul restructurării industriei



88

miniere a fost permisă şi pensionarea cu reducere de vârstă a femeilor care lucrau

în acest domeniu. Cu acelaşi efect au fost şi măsurile periodice de reducere a

personalului din sectorul bugetar (sănătate, învăţământ, administraţie publică).

Trebuie totuşi menţionat că schemele de pensionare înainte de termen sunt

dificil de aplicat pe scară largă deoarece sunt deosebit de plictisitoare, implicând

cheltuieli suplimentare şi neplanificate din fondurile de asigurări sociale. Din

această perspectivă, ele pot fi aplicate în cazul unor concedieri în masă sau atunci

când şomerii de lungă durată sunt aproape de vârsta de pensionare.

2. Cursuri de calificare şi recalificare

În perioada de restructurare economică salariaţii disponibilizaţi din

ramurile aflate în declin nu îşi pierd doar locul de muncă, ci şi pregătirea lor

profesională. Cu alte cuvinte nu mai există cerere pentru ceea ce vor ei să facă.

De aceea, cursurile de calificare şi recalificare prezintă o importanţă deosebită.

În România, în ultimul deceniu mai puţin de 7% din numărul şomerilor de la

sfârşitul fiecărui an au participat la cursuri de calificare şi recalificare. Dintre

aceştia, numai circa 1% din numărul total de şomeri şi între 9-15% din cei ce au

urmat astfel de cursuri au reuşit să se angajeze în urma absolvirii.

A.N.O.F.M. organizează gratuit cursuri de calificare, recalificare pentru

şomeri, la cererea agenţilor economici. Persoanele aflate în căutarea unui loc de

muncă, li se oferă astfel posibilitatea dobândirii cunoştinţelor teoretice şi practice

ale unei noi meserii care să le mărească şansele ocupării. A.N.O.F.M. va organiza

cursuri de pregătire profesională a şomerilor, în proporţie de 80% numai în

condiţiile în care vor fi asigurate locuri de muncă, respectiv la cererea agenţilor

economici. În întimpinarea pieţei muncii, vor fi programate şi celelalte 20% din

cursuri. Acestea vor fi organizate după o fundamentare riguroasă, criteriile fiind

<necesitate şi eficienţă>.


89

De asemene, va trebui să se asigure un grad de încadrare în muncă al

absolvenţilor de cel puţin 60% în următoarele 6 luni42.

Structura serviciilor de calificare /recalificare porneşte de la cursuri

ajutătoare de alfabetizare şi aritmetică, cursuri de meserii, dar oferă şi servicii de

consultanţă în domenii precum iniţierea în termenii de bază ai economiei de piaţă

sau cursuri de pregătire pentru crearea de întreprinderi mici.

Pentru a ajunge la potenţiali lor beneficiari, „şomerii”, aceste servicii, ale căror

costuri sunt suportate de câtre A.N.O.F.M. sunt organizate pe plan local prin

furnizorii de servicii care pot fi instituţii de instruire publice sau private,

întreprinderi sau ONG-uri.

Pentru perioada de instruire care poate fi de cel mult 9 luni, A.N.O.F.M.

suportă cheltuielile cu personalul didactic şi administrativ, chiriile pentru spaţiile

unde se desfăşoară cursurile, dacă acestea nu sunt proprietatea furnizorului, şi

costurile materialelor consumabile folosite în timpul cursurilor. De asemenea,

agenţia acoperă cheltuieli ocazionale cu transportul cursanţilor în cazul în care

aceştia locuiesc în alte localităţi decât în cea în care se desfăşoară cursul.

3.Medierea muncii

Medierea muncii este activitatea prin care se realizează punerea în legătură

a angajaţilor cu persoanele în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de

raporturi de muncă sau de serviciu43.

Serviciile de mediere pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă se acordă

gratuit de câtre agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi constau în:

İnformaţii privind locurile de muncă vacante şi condiţiile de ocupare

a acestora prin publicarea, afişarea, organizarea de burse ale locurilor

de muncă;


42 Capital „Reforma economica” Ioana Speteanu ,2002 pag.3443 Tribuna economica „Masuri active de combatere a şomajului „ Andrei Cernat nr.14/2002 pag.16

90

Medierea electronică având ca scop punerea automată în

corespondenţa cererilor şi ofertelor de lucru de muncă prin

intermediul tehnicii de calcul;

Preselecţia candidaţilor corespunzător cerinţelor locurilor de muncă

oferite şi în concordanţă cu pregătirea, aptitudinile, experienţa şi cu

interesele acestora.

În vederea realizării măsurilor pentru stimularea ocupării forţei de muncă,

agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă au obligaţia de a întocmi, pentru fiecare

persoană în căutarea unui loc de muncă, planul individual de mediere.

Pentru şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în condiţiile

prevăzute de prezenta lege, participarea la serviciile de mediere, la solicitarea

angajaţilor pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistraţi, este

obligatorie.

Mediere muncii se poate realiza şi contra cost de către furnizorii de servicii

specializate, din sectorul public sau privat, acreditaţi de A.N.O.F.M.

3.1 Sistemul Electronic de Mediere a Muncii

A.N.O.F.M. pune la dispoziţia agentului economic, gratuit Serviciu

Electronic de Medierea Muncii(SEMM).

Medierea electronică este un serviciu de implementare de către

A.N.O.F.M. care urmăreşte creşterea mobilităţii pe piaţa forţei de muncă.

SEMM se adresează atât persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă

cât şi agenţilor economici aflaţi în căutare de forţă de muncă specializată. SEMM

face vizibile prin İnternet ofertele şi cerinţele ambelor părţi şi realizează o

potrivire automată a lor după criterii de căutare specifice. Pentru informaţii

complete, despre locurile de muncă oferite trebuie contactată cea mai apropiată

agenţie de ocupare a forţei de muncă44.

Capitolul III- Distorsiuni pe piaţa muncii si problema şomajului in România

44 Curierul Naţional „Sistemul Electronic de Mediere Muncii” Sorin Oprea nr.14/2002, pag.14

91

Avantajele pentru agenţii economici angajatori constau în accesul rapid şi gratuit

la informaţii legate de forţa de muncǎ disponibilǎ.

Avantajele folosirii SEMM pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncǎ

disponibile la nivel naţional.

SEMM a fost lansat în august 2000 în nouǎ judeţe (Argeş, Bihor,

Braşov, Buzǎu, Cluj, Constanţa, Hunedoara, Neamţ şi Vâlcea).

Rezultatele obţinute:

în aceste judeţe aratǎ cǎ ele s-au bucurat de mare audienţǎ, cu precădere

în rândul tinerilor şi al categoriei profesionale cu educaţie informaticǎ.

SEMM este rezultatul unei colaborări cu Guvernul Canadian- Ministerul

Dezvoltării Resurselor Umane care a oferit programul original şi

asistenţǎ tehnicǎ. O grupǎ de informaticieni din A.N.O.F.M. şi

Ministerul Muncii şi Solidaritǎţii Sociale, au personalizat programul

pentru piaţa româneascǎ. Varianta româneascǎ a fost testatǎ cu rezultate

foarte bune pe o reţea pilot în Bucureşti.

3.2 Creditarea IMM-urilor

A.N.O.F.M acordǎ credite din fondul pentru plata ajutorului de şomaj ,

întreprinderilor mici si mijlocii sau unităţilor cooperatiste care creează noi locuri

de muncǎ din care 50% pentru şomeri.

A.N.O.F.M a derulat o linie de creditare în valoare de 975 miliarde lei.

Creditele se adresează întreprinderilor mici şi mijlocii precum şi unităţilor

cooperatiste şi sunt parte integrantǎ a planului de mǎsuri întreprinse de către

A.N.O.F.M. în vederea reducerii şomajului.

Conform Normelor Metodologice ale Ministerului Muncii şi Solidaritǎţii

Sociale şi ale Băncii Naţionale a României beneficiari ai creditelor pot fi agenţi


92

economici care îşi desfăşoară activitatea principalǎ în domeniul producţiei,

precum şi şomerii care doresc sǎ înfiinţeze mici întreprinderi. În cazul IMM-urilor

sau unităţilor cooperatiste care obţin venituri şi din comerţ, acestea nu trebuie sǎ

depăşească 49% din totalul veniturilor. Dacǎ aceastǎ pondere este depǎşitǎ, IMM-

ul sau Cooperativa pot primi creditul numai în cazul în care, în urma aplicării

proiectului prezentat pentru creditare, se modificǎ structura veniturilor iar cele

realizate din activităţi de comerţ se reduc sub limita de 49%.

Agenţii economici beneficiază de credite pentru trei categorii principale de

cheltuieli, după cum urmează:

1.Dotarea cu utilaje şi echipamente, finanţarea stocurilor de materii prime,

construcţii necesare obiectului legal de activitate .

Pentru aceastǎ destinaţie valoarea creditului de politicǎ de acordare a creditului

adoptatǎ de BCR este creditul pe termen scurt cu rambursare într-un an;

2.Creditele pentru cheltuieli de capital (utilaje ,echipamente,

calculatoare ) pot acoperii până la 75% din valoarea proiectelor prezentate;

limita poate urca până la 90% în cazul şomerilor care înfinţeazǎ întreprinderi.

Este un credit pe termen mediu cu perioadǎ de rambursare 3 ani. În acest timp

de 3 ani este posibil cǎ în primele 6 luni sǎ nu se plătească ratele iar angajarea

se face în maxim 6 luni de la acordarea creditului.

Perioada de acordare a creditului pentru cheltuieli de capital este de maxim trei

ani iar pentru materii prime şi materiale de un an de zile, în condiţii de dobândǎ

extrem de avantajoase , 50% din taxa de scont a Băncii Naţionale a României.

3.Înfinţarea de IMM-uri, asociaţii familiale. Întrucât linia de creditare

face parte din mǎsurile active de combatere a şomajului, creditele urmează a fi

acordate în funcţie de numărul de locuri de muncǎ pe care agentul economic

intenţionează sǎ le creeze, dintre care cel puţin jumătate va trebui sǎ fie


ocupate de către şomeri. Suma care se acordǎ pentru un loc de muncǎ nou creat

este de 50 milioane lei.

93

Şomerii care se obligǎ sǎ înfiinţeze întreprinderi mici şi mijlocii, unităţii

cooperatiste, asociaţii familiale precum şi ca persoane fizice autorizate au

prioritate la obţinerea creditelor cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

În cazul în care persoanele angajate din rândul şomerilor sunt

disponibilizate anterior împlinirii celor 3 ani de la încadrare, angajatorul este

obligat ca, în termen de maxim 30 zile calendaristice de la data disponibilizării, sǎ

încadreze şomeri pe locurile de muncǎ devenite vacante. Aceeaşi obligaţie revine

angajatorilor şi în situaţia în care persoanele angajate pe noile locuri de muncǎ

create nu provin din rândul şomerilor.

În cazul nerespectǎrii acestei obligaţii, angajatorul va suporta o penalizare

legalǎ cu mărimea creditului acordat pentru fiecare loc de muncǎ creat şi

neocupat, proporţional cu numărul de luni neocupate.

4.Subvenţionarea locurilor de muncǎ

Lege nr.46/2002 stabileşte o reducere cu 0,5% a contribuţiei pentru fiecare

procent din ponderea şomerilor nou angajaţi din numărul personalului firmei.

Firmele vor beneficia şi de alte facilitaţi : după principiul „statul suportǎ

perioada de acomodare, restul revine angajatorului”, persoanele nou angajate vor

fi menţinute cel puţin doi sau trei ani. Este cazul absolvenţilor. Angajarea acestora

aduce societăţii un salariu minim brut timp de un an (1,750 milioane lei/lunǎ, la

nivelul actual), cu condiţia sǎ nu fie daţi afarǎ doi ani. Contribuţia la fondul de

şomaj se diminuează lunar cu aceastǎ sumǎ. Avantajele sunt acordate şi pentru alte

categorii care se integrează mai greu pe piaţa muncii: şomerii peste 45 de ani, cei

care întreţin singuri familia, absolvenţii cu handicap. În cazul primei categorii


94

statul suportǎ 12 salarii de 1,75 milioane lei, timp de un an şi jumătate25 .Primul an

îl suportǎ statul, următorii firma.

Schema III.2

CATEGORİA FACİLİTATE CONDİŢİİ

MENŢİNERE

ANGAJAT

Şomer Reducere contribuţie de

şomaj

Minim 6 luni

Şomer peste 45 ani sau

unic întreţinător de

familie

Reducere contribuţie de

şomaj X 6 luni

2 ani

Absolvent 1,75 milioane x 12 luni 3 ani

Absolvent cu handicap 2,6 milioane X 18 luni 3 ani

Şomer în servicii

İnfrastructurǎ,

ecologizare

1,2 milioane X max.12

luni

-

Pe lângă subvenţionarea locurilor de muncǎ mai sunt douǎ tipuri de mǎsuri

active pentru stimularea forţei de muncǎ: completarea veniturilor salariale ale

angajaţilor şi stimularea mobilităţii forţei de muncǎ.

Şomerii care nu aşteaptă expirarea indemnizaţiei de şomaj şi se angajează

între timp vor primi 30% din valoarea indemnizaţiei, bonus la salariu. Cei care

pleacă la muncǎ în altǎ localitate situatǎ la peste 50 km de domiciliu, vor fi

premiaţi cu 3,5 milioane lei. Furnizorii de servicii şi de refacere, întreţinere a

infrastructurii, de ecologizare, realizarea unor lucrări de edilitare, precum şi de


25 Capital „Patronii primesc lefuri pentru şomeri” , Manuela Preoteasa, nr.9/2002, pag.58

95

servicii sociale (îngrijire la domiciliu a copiilor, bolnavilor) îşi pot reduce

costurile cu forţa de muncǎ dacǎ angajează şomeri: 1,2 milioane lei maxim 12

luni. Facilitatea este valabilǎ pentru instituţiile publice, firme private sau

nonguvernamentale, cu avizul administraţiei publice locale.

5. Exportul de muncitori privit ca o formǎ de combatere a şomajului

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale se aflǎ în negocieri avansate cu

guvernele Italiei şi Franţei pentru semnarea unor acorduri bilaterale în domeniul

forţei de muncǎ, după ce, recent s-a încheiat un acord similar cu Spania. Până în

prezent România a mai semnat acorduri bilaterale în domeniul forţei de muncǎ cu

Germania, Elveţia, Ungaria şi Luxemburg.

Oficialii români au primit propuneri de negociere a unui acord şi din partea

guvernului elen, după modelul celui încheiat cu Germania.

Partea elenǎ a apreciat cǎ existǎ posibilităţi de cooperare în special în domeniul

trimiterii de personal român din întreprinderile cu sediul în România pentru a

desfăşura activităţi pe teritoriul Greciei pe bazǎ de contracte de lucrări, în ceea ce

priveşte angajarea de personal sezonier, schimbul de stagiari şi schimbul de

muncitori46.

La 22 ianuarie 2002 în România erau acreditate 22 de firme care intermediază

contracte de muncǎ şi care au contracte certificate de minister pentru selecţia şi

plasarea forţei de muncǎ în străinătate.

6. Bursa locurilor de muncǎ

Agenţia Naţionalǎ de Ocupare a Forţei de Muncǎ a organizat pe data de 8

martie 2002, respectiv pe data de 12 aprilie 2002, prin agenţiile judeţene şi a

municipiului Bucureşti, Bursa locurilor de muncǎ pentru femei.

Bursa locurilor de muncǎ pentru femei se înscrie în rândul mǎsurilor active

de combatere a şomajului.


46 Ziarul financiar „Exportul privit ca o forma de combatere a şomajului” Elena Diaconu, nr.832/2002, pag.15

96

O bursǎ pentru persoanele cu handicap în 24 mai 2002,o bursǎ pentru absolvenţi

pe 27 septembrie 2002, adresându-se persoanelor aflate în căutarea unui loc de

muncǎ şi agenţilor economici care doresc sǎ recruteze personal.

7. Programe de integrare a tinerilor în muncǎ

Prin noua Lege a asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncǎ,

reprezentanţii A.N.O.F.M. considerǎ cǎ în acest an vor fi angajaţi 53.410 tineri

absolvenţi, ceea ce înseamnă aproape o triplare a numărului celor care fac parte

din categoria persoanelor sprijinite de stat sǎ intre în activitate imediat după

absolvirea studiilor. La sfârşitul anului trecut au fost angajaţi 17.552 de absolvenţi

pentru care agenţii economici, au beneficiat de subvenţii de stat, potrivit

prevederilor Ordonanţei de urgenţǎ nr. 35/199747.

Rezultatele înregistrate în ultimul an cu prilejul Bursei locurilor de muncǎ

organizate special pentru absolvenţi au încurajat conducerea A.N.O.F.M. sǎ

conceapă o noua strategie de integrare a tinerilor pe piaţa muncii.

Începând cu 1 martie 2002 s-a înregistrat o creştere a angajării

absolvenţilor, generatǎ de prevederile noii legi a asigurărilor pentru şomaj şi

stimularea ocupării forţei de muncǎ. Potrivit reglementarilor ce au intrat în vigoare

pentru fiecare absolvent încadrat în muncǎ pe duratǎ nedeterminatǎ, angajatorul va

primi, timp de 12 luni o sumǎ reprezentând un salariu minim pe economie. Un alt

avantaj pentru angajatori îl constituie faptul cǎ îşi pot deconta prin agenţiile

judeţene pentru ocuparea forţei de muncǎ şi a municipiului Bucureşti cheltuieli

ocazionate de pregătirea profesionalǎ a absolvenţilor angajaţi.

Pentru a reduce numărul şomerilor proveniţi din rândul absolvenţilor,

A.N.O.F.M. va monitoriza oferta de pregătire din instituţiile de învăţământ cu

nevoile de pe piaţa muncii. Acţiunea a început sǎ se desfăşoare la nivelul fiecărui

judeţ din 2001, pe baza unui protocol de colaborare între Ministerul Educaţiei şi


47 Capital „Programe de integrare a tinerilor in munca” , Florin Irea, nr.17/2002, pag.35

97

Cercetării şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale la nivel naţional şi între

unităţile subordonate acestora la nivel teritorial.

Următorul pas va fi declanşarea unui studiu la nivelul celor opt regiuni de

dezvoltare. Scopul lui va fi identificarea domeniilor de pregătire şi a

specializărilor, pentru care vor fi cereri pe piaţa muncii în următorii opt ani.

Desigur cǎ în funcţie de informaţiile acumulate, va fi nevoie de adaptarea reţelei

şcolare la noile cerinţe, atât sub aspectul programelor şi logisticii, cât şi al

pregătirii cadrelor didactice pentru un nou mod de abordare a instruirii tinerilor.

În anul 2002 A.N.O.F.M. a alocat 3.119 miliarde lei pentru combaterea

şomajului prin mǎsuri active, reprezentând 22,54% din şomajul total de 13.834

milioane lei alocat agenţiei. Planul A.N.O.F.M. prevede angajarea a 10.000

persoane prin cursuri de calificare/recalificare, alte 4000 au devenit întreprinzători

după ce au participat la serviciile de consultanţǎ şi asistenţǎ organizate de

A.N.O.F.M.

98

Capitolul IV - Studiu de caz privind şomajul în judeţul Argeş

CAPİTOLUL IV

Studiu de caz privind şomajul în judeţul Argeş

4.1 Prezentarea generală a judeţului Argeş

Judeţul Argeş este o regiune administrativă puternică şi se află în partea

central-sudică a ţării.

Este traversat la jumătate de paralela 45o latitudine nordică şi străbătut, în partea

de Est, de meridianul 25o longitudine estică.

La Nord , se învecinează cu judeţele Sibiu şi Braşov, cu judeţul Dâmboviţa la Est,

cu judeţul Teleorman la Sud, cu judeţele Olt si Vâlcea la Vest. Suprafaţa judeţului

este de 6826 km pătraţi, reprezentând 2,9% din suprafaţa totală a ţării.

Populaţia totală a judeţului număra 679.868 locuitori, şi reprezintă 2,92%

din întreaga populaţie a României, repartizată după cum urmează: în zona urbană

320.045 locuitori (47,1%); în zona rurală 359.823 locuitori (52,9%).

În judeţ se află trei municipii: Piteşti, cu o populaţie de 184.172 locuitori,

care este şi reşedinţa de judeţ, Câmpulung (44.858 locuitori) şi Curtea de Argeş

(35.895 locuitori); trei oraşe: Mioveni (32.990 locuitori), Costeşti (12.250

locuitori), Topoloveni (9.881 locuitori); 93 comune şi 572 sate.

Resursele naturale ale judeţului sunt: zăcăminte de hidrocarburi (ţiţei şi

gaze de sondă), cărbuni (lignit), calcar, ape minerale, sare, ghips, resurse

hidroenergetice, păduri, fâneţe şi păşuni.

Relieful judeţului este un uriaş amfiteatru care coboară de la Nord la Sud,

cuprinzând toate unităţile Geo-morfologice întâlnite în spaţiul Carpato-Danubian

99

de la 2500m până la 160m altitudine. Predomină zonele deluroase (mai mult decât

jumătate din suprafaţa).


İndustria deţine rolul principal în economia judeţului. Ramurile cu cea mai mare

pondere sunt: industria extractivă a petrolului şi a cărbunelui, petrochimia, energia

electrică şi termică, combustibili nucleari, electrotehnică şi electronică,

exploatarea şi prelucrarea lemnului, industria porţelanului şi faianţei, material de

construcţii, textilă şi a produselor textile, încălţămintei, alimentară şi a băuturilor.

În domeniul agriculturii, mai mult din suprafaţa agricolă a judeţului este

teren arabil. Agricultura se desfăşoară pe o suprafaţa de 349 mii ha, din care 180

mii ha terenuri arabile, 110 mii ha păşuni şi fâneţe şi 59 mii ha vii şi livezi.

Principalele culturi cerealiere sunt cele de porumb, grâu şi secară.

Importanţa agriculturii în judeţ este evidenţiată şi de existenţă a trei instituţii de

cercetare de importanţa naţionala: Institutul de Cercetări Pomicole Mărăcineni,

Institutul de Cercetări Agricole Albota şi Institutul de Cercetări Hori-viticole de la

Stefăneşti.

Există condiţii favorabile dezvoltării zootehnice, în special în ceea ce

priveşte creşterea bovinelor, ovinelor şi păsărilor.

Fondul forestier ocupă în judeţ o suprafaţă de 289 mii ha – 42,5% din suprafaţa sa

totală-, 95% din păduri se găsesc în zona de munte şi deal.

În domeniul comerţului şi al prestărilor de servicii există tendinţa unor

mutaţii structurale, cu pondere ridicată în sectorul privat, aceasta fiind de peste

70% din totalul activ.

În judeţul Argeş, există peste 26.500 agenţi economici din care 25 cu

capital integral de stat, 127 cu capital integral cooperatiste, 395 cu capital mixt (cu

participare străină), 120 cu capital integral străin, iar restul cu capital privat

autohton.

1. Ponderea judeţului în ansamblul economiei naţionale este:

- producţie industrială 5,5%

100

- producţie agricolă 2,5%

- volum vânzări de mărfuri 4,2%


- volum prestări servicii 3,0%

2. Repartiţia forţei de munca pe domenii de activitate:

- industrie 37%

- agricultura şi silvicultura 27%

- servicii şi comerţ 36%

Activitatea de învăţământ se desfăşoară în 459 de grădiniţe, 487 şcoli

primare şi gimnaziale, 36 licee, 27 şcoli profesionale.

4.2 Şomajul în judeţul Argeş

Principala instituţie care este însărcinata cu evidenta şomerilor din judeţul

Argeş este A.J.O.F.M. Argeş. Aceasta oferă servicii de specialitate unei populaţii

de 678.867 locuitori, din care principalii beneficiari sunt reprezentaţi de populaţia

activă civilă ocupată în procent de 46%, respectiv 310.000 persoane.

Principalele servicii oferite de A.J.O.F.M Argeş sunt:

orientarea şi consilierea persoanelor neâncadrate în munca şi a altor

persoane, în vederea găsirii unui loc de muncă;

calificarea şi recalificarea persoanelor neâncadrate în muncă;

reconversia profesională a personalului din cadrul agenţilor economici

supuşi restructurării, în vederea prevenirii şomajului;

stabilirea şi plata, potrivit legii, a drepturilor de protecţie sociala a

persoanelor neâncadrate în muncă şi a altor categorii socio-profesionale.

Servicii oferite solicitanţilor de locuri de muncă:

sprijin pentru căutarea unui loc de muncă;

sprijin pentru re(orientarea) profesională;

sprijin pentru calificarea, recalificarea şi perfecţionarea cunoştinţelor;

101

sprijin pentru crearea unei întreprinderi;

informarea şi documentarea cu privire la evoluţia pieţei muncii;


evaluarea competenţelor;

Servicii oferite agenţilor economici:

mediatizarea ofertei locurilor de muncă;

selecţionarea şi recrutarea forţei de muncă corespunzătoare cerinţelor

locurilor de muncă oferite;

determinarea nevoilor de forţă de muncă;

determinarea cerinţelor locurilor de muncă;

stabilirea criteriilor de selecţie;

stabilirea nevoilor de formare;

calificarea, recalificarea şi perfecţionarea personalului existent;

informarea şi documentarea cu privire la evoluţia pieţei muncii;

Şomerii pot fi împărţiţi în :

-şomeri în evidenţă şi plată;

-şomeri neindemnizaţi;

De ajutor din partea statului beneficiază toţi şomerii, dar de ajutore diferite cum ar

fi:

A. ajutor de şomaj

B. ajutor de integrare profesională

C. alocaţie de sprijin

D. plăţi compensatorii

Ajutorul de şomaj

Valoarea indemnizaţiei de şomaj va fi una şi aceeaşi pentru toţi şomerii,

dar va fi acordată pe perioade diferite, în funcţie de stagiul de cotizare al acestora

la fondul pentru plata ajutorului de şomaj. Indemnizaţia va fi o suma fixa

neimpozabilă, reprezentând 75% din salariul de bază minim brut pe economie. Ca

să intre în posesia ajutorului de şomaj, şomerii trebuie să îndeplinească cumulativ

102

condiţiile cerute de lege, cu precizarea că trebuie să aibă un stagiu de cotizare

peste plata fondului de şomaj de minim 12 luni din ultimele 24.


Noul act normativ spune că se acordă şomaj 6 luni pentru un stagiu de cotizare

intre 1-5 ani, vor primi indemnizaţie timp de 9 luni persoanele care au cotizat la

fondul pentru plata ajutorului de şomaj pe o perioadă cuprinsă între 5-10 ani,

ajutorul va fi acordat 12 luni dacă perioada de cotizare este de peste 10 ani.

Ajutorul de integrare profesională

Sunt asimilaţi şomerilor şi beneficiază de ajutor de integrare profesională:

a) absolvenţii de învăţământ preuniversitar în vârsta de minim18 ani, sau cel

puţin 16 ani (când nu au susţinători legali) şi absolvenţii de învăţământ

superior (care provin de la instituţii autorizate sau acreditate potrivit legii)

care nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale în

termen de 60 zile de la absolvire;

b) tinerii lăsaţi la vatră care înaintea efectuării stagiului militar nu au fost

încadraţi în muncă, şi care într-o perioadă de 30 de zile de la lăsarea la vatra

nu s-au putut încadra;

c) absolvenţii scoliilor speciale pentru handicapaţi;

In această perioadă, persoanele sunt în evidenţa direcţiilor de muncă şi

protecţie socială care organizează cursuri de calificare, recalificare,

perfecţionare profesională, care trebuie urmate.

Absolvenţii scoliilor pentru handicapaţi, care nu au loc de muncă, vor fi

luaţi în evidenţa imediat după absolvire şi vor beneficia de plata ajutorului de

integrare profesională de la data înscrierii în aceste evidenţe. Acest ajutor se

acordă pe o perioadă de 9 luni.

Alocaţia de sprijin

Persoanele care au beneficiat de ajutor de şomaj sau de ajutor de

integrare profesională şi care după o perioada de 270 zile nu s-au încadrat în

muncă, pot beneficia în continuare de o alocaţie de sprijin, dar nu mai mult de

103

18 luni de la expirarea perioadei legale de acordare a ajutorului de şomaj,

respectiv a ajutorului de integrare profesională.


Persoanele care primesc ajutor de şomaj, de integrare profesională sau alocaţie

de sprijin, beneficiază de alocaţie pentru copii şi de asistenţă medicală gratuită.

Plăţile compensatorii

Beneficiază de plăţi compensatorii persoanele care au contract

individual de muncă desfăcut ca urmare a concedierilor colective în

conformitate cu art. 130(a) din Codul Muncii cu menţiunea „Beneficiar de

drepturi conform Ordonanţei şi care au 6 luni vechime în muncă în unitatea

care-l disponibilizează. Aceste plăţi se acordă proporţional cu vechimea în

muncă şi se stabilesc în baza salariului mediu net realizat pe unitate în luna

anterioară disponibilizării, dacă salariatul participă la serviciile de

preconcediere colectivă acordate de A.J.O.F.M. Argeş, în cadrul cărora

completează şi semnează un chestionar special.

Persoanele a căror contracte de muncă au fost desfăcute ca urmare a

concedierilor colective pot beneficia o singură dată de drepturi băneşti

prevăzute printr-o ordonanţă menţionată mai sus.

Persoanele disponibilizate prin concedieri colective beneficiază de vechime în

muncă în perioada pentru care primesc plăţi compensatorii, până la

reâncadrarea cu contract individual de muncă într-o altă unitate sau până la

prezentarea dovezilor că au utilizat sumele primite, conform prevederilor

legale.

Acordarea plăţilor compensatorii se face : în rate lunare, într-o singură tranşă, sau

în grupe de tranşe, în funcţie de prevederile ordonanţelor.

Ajutorul de şomaj se stabileşte la data disponibilizării. Se suspendă pe perioada

acordării plăţilor compensatorii şi se repune în plată începând din prima lună,

104

după expirarea perioadei pentru care se acordă plăţi compensatorii corectat cu

toate indexările acordate potrivit legii în perioada suspendării.

Nu beneficiază de plaţi compensatorii persoanele care:


fac parte din categoria persoanelor care cumulează pensia cu salariul;

fac parte din categoria persoanelor care au ocupat un post în unitate prin

cumularea de funcţii având funcţia de baza în altă unitate;

fac parte din categoria persoanelor care îndeplinesc condiţii de pensionare

pentru munca depusa şi limită de vârstă;

fac parte din categoria persoanelor care îndeplinesc condiţiile de pensionare

la cerere;

fac parte din categoria persoanelor care la data desfacerii contractului

individual de muncă deţin acţiuni sau părţi sociale reprezentând mai mult de

5% din totalul drepturilor de vot în Adunarea Generala a acţionarilor sau

asociaţilor la o societate comercială.

Serviciile de preconcediere colective realizat de A.J.O.F.M. Argeş constau în:

1. consilierea privind prevederile legale referitoare la protecţia

socială a şomerilor şi reintegrarea lor socială;

2. plasarea pe locurile de muncă vacante existente pe plan local şi

instruirea în modalitatea de căutare a unui loc de muncă;

3.reorientarea profesională înafara unităţii angajatoare inclusiv

prin cursuri de instruire de scurtă durată;

4. informarea salariaţilor cu privire la măsurile active de

combatere a şomajului, prin completarea unor chestionare în acest

sens;

5. informaţii despre prevederile OUG nr. 98/1999, modificată şi

completată, şi a Normelor metodologice de aplicare a acestei

ordonanţe.

105


Evoluţia şomajului în judeţul Argeş în luna noiembrie 2003

mii persoane

Tabelul IV.1

Benef. de aj. de

şomaj

Benef. de

aj.de

integrare

profesionala

Benef. De

alocaţie de

sprijin

Benef. de plati

compensatorii

Şomeri

neindemnizati

Total şomeri

8716 1598 37 176 469 16806

Sursa: Buletin statistic lunar, INS, Bucureşti, nr.11/2003, pag.78

În luna noiembrie a anului 2002 numărul total de şomeri înregistraţi de

A.J.O.F.M. Argeş a fost de 18.989 mii persoane, din care beneficiari de o formă

de plată conform Legii nr. 1/1991 republicată, au fost 10.862 mii persoane (5474

beneficiari de ajutor de şomaj, 1.279 beneficiari de ajutor de integrare profesională

şi 4.109 beneficiari de alocaţie de sprijin).

Numărul total de şomeri înregistrat în noiembrie 2003 a fost de 16.806 persoane,

înregistrând o scădere cu 2.183 persoane comparativ cu luna noiembrie 2002.

Comparativ cu anul 2002 numărul beneficiarilor de plăţi compensatorii a crescut

cu 84 de persoane faţă de anul 2003 iar numărul şomerilor neindemnizaţi aflaţi în

evidenţa A.J.O.F.M Argeş care era de 6.449 persoane în noiembrie 2002 a scăzut

cu 1.756 persoane faţă de noiembrie 2003.

În ceea ce priveşte evoluţia şomajului după nivelul de instruire în

noiembrie 2003 situaţia se prezintă astfel:

Evoluţia şomajului după nivelul de instruire în noiembrie 2003

mii persoane Tabelul IV.2

Nr. şomeri Din care: după nivelul de instruire

106

Universitar Liceal şi postliceal Primar, gimnazial,

profesional

total femei total femei total femei total femei

16.816 7.363 613 355 3.072 1.698 13.121 5.310

Sursa: Buletin statistic lunar, nr.11/2003,INS, Bucureşti, pag.79


Din datele prezentate în tabel putem spune că şomajul la nivel universitar a scăzut

simţitor în noiembrie 2003 (613 persoane) faţă de luna noiembrie 2002 (14.609

persoane), cu aproape 6.157 de persoane.

În ceea ce priveşte la nivel primar, gimnazial, profesional şomajul în 2003 a

crescut cu 12.687 persoane faţă de anul 2002, respectiv în rândul femeilor la

acelaşi nivel s-a înregistrat o creştere de 4.990 persoane faţă de noiembrie 2002. O

comparaţie a acestor indicatori din lunile noiembrie 2002 şi respectiv 2003 putem

găsi în Anexa 4.

Rata şomajului în judeţul Argeş s-a menţinut tot timpul sub media pe ţară,

în anul 2001 înregistrând o valoare medie de 6,4% comparativ cu 8,8% în anul

2000 iar în noiembrie 2002 de 6,5% şi în 2003 de 6,0%. Aceasta descreştere a fost

influenţata de faptul că în această perioadă situaţia economică a societăţilor s-a

stabilizat, în unele cazuri chiar îmbunătăţindu-se. De asemenea, un factor

important,

l-a constituit şi activitatea susţinuta a specialiştilor agenţiei, prin numeroasele

vizite la agenţii economici, pentru depistarea locurilor de munca vacante şi

plasarea şomerilor pe aceste locuri, cât şi organizarea Bursei locurilor de muncă.

Rata medie a şomajului înregistrată la A.J.O.F.M. Argeş

Graficul IV.1

107


La 30 noiembrie 2003 figurau în evidenţa A.J.O.F.M. Argeş 16.806 de

şomeri. Adică, faţă de luna noiembrie 2002 (18.989 persoane) cu 2.183 persoane

mai puţin. Numărul persoanelor de sex feminin în rândul şomerilor a scăzut de la

9.032 persoane în noiembrie 2002, la 7.363 persoane în noiembrie 2003.

Numărul şomerilor în principalele judeţe ale ţării în noiembrie 2003

Tabelul IV.3

Nr.

crt

Denumire judeţ Număr total de şomeri înregistraţi

(mii persoane)

Rata

şomajului

1 PRAHOVA 31.617 9,8

2 İAŞİ 31.324 9,3

3 BRAŞOV 27.733 10,2

4 CLUJ 25.848 7,8

5 GALAŢİ 25.628 10,6

6 HUNEDOARA 25.031 11,5

7 DOLJ 22.881 7,7

8 BUCUREŞTİ 22.520 2,7

9 VASLUİ 22.308 12,6

10 SUCEAVA 20.849 7,3

11 OLT 20.274 10,4

108

12 CONSTANŢA 19.142 6,4

13 NEAMŢ 18.961 8,2

14 TELEORMAN 18.211 9,4

15 ALBA 17.400 8,8

16 BACÂU 17.344 6,7

17 ARGEŞ 16.806 6,0

18 VÂLCEA 16.746 8,9


În comparaţie cu rata şomajului pe ţara, în judeţul Argeş se observă din

tabelul de mai sus o uşoară scădere. În anul 2003 judeţul Argeş se situează pe

locul şaptesprezece în ceea ce priveşte numărul şomerilor înregistraţi la nivel

judeţean, rata şomajului fiind de 6,0% cu 1,5% mai mică decât rata medie pe ţară

(7,5%).

EVOLUŢİA ŞOMAJULUİ ÎN FUNCŢIE DE RATA ŞOMAJULUİ ÎN JUDEŢUL ARGEŞ

Graficul IV.2

109


4.3 Perspective pe piaţa muncii argeşene

Principalul obiectiv pe piaţa argeşeană îl reprezintă implementarea şi

realizarea de măsuri active pentru combaterea şomajului.

A.J.O.F.M Argeş promovează o serie de măsuri active pentru asigurarea

echilibrului cerere-ofertă pe piaţa muncii prin:

110

17.ARGEŞ

Biroul de Medierea Muncii (asigură relaţiile cu întreprinderea pentru

depistarea locurilor de muncă şi pune în relaţie directă solicitanţii de locuri

de muncă cu acestea );

Compartimentul Calificarea, Recalificarea şi Perfecţionarea Şomerilor;

Organizarea periodică a Bursei locurilor de muncă;

În vederea reducerii şomajului agenţii economici încearcă să creeze noi locuri de

muncă apelând la creditele cu dobândă avantajoasă oferite de A.J.O.F.M. Argeş,

conform Legii 1/1991, republicată. De asemenea, pentru stoparea şomajului

agenţii economici pot angaja absolvenţii conform O.G 35/1997.

Activitatea de creditare în 2001 a început în luna iunie, după apariţia Normelor

Metodologice şi a İnstrucţiunilor Comune A.N.O.F.M.-BCR.

Din Bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, judeţului nostru i

s-a alocat suma de 22.380 milioane lei pentru acordarea de credite cu dobândă

subvenţionată IMM-urilor care creează noi locuri de muncă, comparativ cu anul

2000 când suma alocată a fost de 2000 milioane lei.

Un număr mare de societăţi comerciale au fost interesate de credite cu dobândă

avantajoasă dar nu au îndeplinit condiţiile de creditare.

Formarea profesională reprezintă o altă măsură de combatere a şomajului.

Persoanele în căutarea unui loc de muncă pot participa la programe de formare

profesională care să le asigure creşterea şi diversificarea competenţelor

profesionale în scopul asigurării mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii.


Programele de formare profesională asigură iniţierea, calificarea, recalificarea,

perfecţionarea şi specializarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă.

Formele prin care se realizează formarea profesională a persoanelor în căutarea

unui loc de muncă sunt: cursuri, stagii de practică şi specializare, precum şi alte

forme în condiţiile legii.

Persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sunt obligate să

participe la programele de formare profesională oferite şi organizate de

A.J.O.F.M Argeş. Cursurile de calificare şi recalificare, perfecţionare şi

111

specializare se organizează pentru ocupaţii, meserii şi profesii definite şi cuprinse

în Calificarea ocupaţiilor din România.

Bursa locurilor de muncă În 8 martie 2002 în toate oraşele judeţului Argeş a

fost organizată Bursa locurilor de muncă pentru femei. Pe total judeţ au participat

76 agenţi economici cu o ofertă de 848 locuri de muncă.

În 24 mai 2002 a fost organizată Bursa locurilor de muncă pentru persoanele cu

handicap ale căror deficienţe permit angajarea. Locurile de muncă puse la

dispoziţia acestei categorii de persoane au fost în concordanţă cu meseriile

specifice persoanelor cu handicap. Astfel, pentru deficienţii de auz au fost 21 de

ocupaţii, iar pentru cei cu handicap psihomotor 2 meserii: împletitor produse

vegetale, muncitori necalificaţi.

Bursa din 12 aprilie 2002 s-a desfăşurat în toate oraşele judeţului, pe total

participând 135 de agenţi economici cu 1801 locuri de muncă.

Schimbările intervenite şi în societatea argeşeană şi în mod deosebit pe

piaţa muncii zdruncină siguranţa avută în trecut . Oamenii caută (noi) locuri de

muncă (mai) bine plătite iar angajatorii caută noi angajaţi.

Întrucât piaţa muncii presupune concurenţă iar aceasta din urmă impune

competenţă, deseori ,cei care caută un loc de muncă nu sunt obişnuiţi şi pregătiţi

să concureze pe noua piaţă a muncii. Angajatorii întâmpină dificultăţi în

identificarea angajatorilor care să corespundă cel mai bine cerinţelor şi nevoilor

firmelor lor.


Noua piaţă a muncii cere o nouă abordare. Concurenţa este dură iar succesul sau

eşecul depind numai de candidaţi. În prezent, pentru a reuşi nu mai sunt

suficiente pregătirea din şcoală, calificarea sau experienţa avută. Persoanele care

sunt în căutarea unui loc de muncă trebuie să deprindă anumite tehnici şi filiere

care dau rezultate pe noua piaţă a muncii, puternic concurenţială.

Procesul de tranziţie economică şi modificările intervenite pe piaţa muncii

afectează şi angajatori şi determină schimbări în poziţia celui ce angajează,

112

aceştia trebuind să-şi stabilească noi strategii de recrutare a personalului. Ei caută

astăzi persoane care au atât capacitatea de a presta o anumită activitate, cât şi

potenţialul de a se adapta la noutăţi.

Economia, societatea, relaţiile interumane se află într-o continuă

transformare. Dacă nu se stăpânesc mijloacele de adaptare la condiţiile noi, aceste

transformări pot determina efecte negative, dezechilibre (macroeconomice), atât

la nivelul individual, cât şi la nivelul societăţii.

113

lucrare licenta raluca 2004

Documents