142. Vor zice cei fără chib-zuinţă dintre

oameni: „Ce i-a întors de la Qibla lor pe care o avuseseră mai înainte?” Spune: „Ale lui Allah sunt Răsăritul şi Apu-sul. El îl călăuzeşte pe acela pe care voieşte El pe o cale dreaptă”. 143. Astfel Noi am făcut din voi o comunitate cum-pătată, pentru ca să fiţi martori în legătură cu oamenii şi pentru ca Profetul să fie martor în legătură cu voi. Şi nu am ales Qibla pe care ai avut-o decât pentru a-l şti pe cel care-l urmează pe Profet [când o vom schimba] şi pe cel care se întoarce pe călcâiele sale. Şi va fi lucru greu [acesta], mai puţin pen-tru cei pe care i-a că-lăuzit Allah. Şi nu va lăsa Allah să fie în de-şert Rugăciunea voastră, căci Allah este faţă de oameni Iertător, Îndurător [Ra’uf, Rahim]. 144. Noi ve-dem deseori îndreptarea feţei tale către cer. Să te îndreptăm către o Qibla care-ţi va plăcea. Aşadar, îndreaptă-ţi faţa spre Moscheea cea Sfântă! Şi ori-unde aţi fi, îndreptaţi feţele voastre către ea! Iar cei cărora le‑a fost dată Cartea, ştiu că îndreptarea [spre Moschee] este adevărul de la Domnul lor. Şi Allah nu este nebăgător de seamă la ceea ce fac ei. 145. Dacă tu ai aduce celor cărora li s‑a dat Scriptura toate semnele, nu ar urma ei Qiblei tale şi nici tu nu ai urma Qiblei lor. Şi nu urmează unii Qibla altora. Iar dacă tu ai urma poftei lor, după ştiinţa ce ai primit‑o, atunci tu ai fi dintre nelegiuiţi.

146. Cei cărora l e‑a m d a t Scriptura, îl cunosc [pe Muhammed] aşa cum îi cunosc pe fii lor, însă o parte dintre ei ascund adevărul [despre el], cu toate că îl cunosc. 147. [E] Adevă-rul de la Domnul tău. Deci nu fi dintre aceia care se îndoiesc! 148.

Fiecare are o direcţie spre care se îndreaptă. Voi însă întreceţi‑vă la faptele bune. Oriunde v‑aţi afla, Allah vă va aduce pe toţi [la jude-cată], căci Allah este peste toate cu putere. 149. Şi de oriunde ai pleca, îndreaptă‑ţi faţa către Moscheea Al‑-Haram! Ea este Adevă-rul de la Domnul tău şi Allah nu este fără bă-gare de seamă la ceea ce voi faceţi. 150. Şi de ori-u n d e a i p l e c a ,

îndreaptă‑ţi faţa către Moscheea Al‑Haram! Oriunde v‑aţi afla, îndreptaţi‑vă feţele către ea, pentru ca lumea să nu aibă un temei împotriva voastră, în afara acelora dintre ei care sunt nelegiuiţi. Şi nu vă temeţi de ei, ci temeţi‑vă numai de Mine, căci Eu voi să‑Mi împlinesc harul Meu asupra voastră şi poate că veţi fi bine călăuziţi! 151. Tot astfel v‑am trimis vouă un Profet dintre voi, care să vă citească versetele noastre, să vă curăţească şi să vă înveţe Cartea şi Înţelepciunea şi să vă înveţe ceea ce nu ştiaţi! 152. Pomeniţi‑Mă pe Mine şi o să‑Mi aduc aminte de voi! Şi să‑Mi fiţi mulţumitori, să nu fiţi fără credinţă faţă de Mine! 153. O, voi, cei care credeţi! Căutaţi ajutor întru răbdare şi Rugă-ciune [As‑Salat], căci Allah este cu cei răbdători!

154. Nu spuneţi despre cei care sunt ucişi pe calea lui Allah

„Ei sunt morţi!”, căci ei sunt vii, dar voi nu vă daţi seama! 155. Vă vom încerca cu puţină spaimă, foamete, lipsire de bunuri, de suflete şi de roade, dar binevesteşte celor răbdători, 156. Care, dacă s‑a abătut asupra lor vreo nenorocire, spun: „Noi suntem ai lui Allah şi noi la El ne întoarcem”. 157. Aceia sunt cei peste care se pogoară binecu-vântarea Domnului lor şi îndurarea Lui şi aceia sunt cei călăuziţi. 158. As‑Safa şi Al‑Marwa sunt dintre rânduielile lui Allah, iar cel care face pelerinajul la Casă sau Pelerinajul mic nu comite nici un păcat dacă le în-conjoară. Iar acela care de bunăvoie face bine [să ştie că] Allah este Mulţumitor [şi] Atoateştiutor [Şaker, ‘Alim]. 159. Iar pe aceia care ascund semnele cele limpezi şi Călăuzirea pe care Noi le‑am trimis, după ce le‑am făcut cunoscute oamenilor prin Scriptură, pe aceia îi blestemă Allah şi îi blestemă blestemătorii, 160. În afară de aceia care s‑au căit, au în-dreptat [ceea ce au stricat mai înainte] şi au dezvăluit [adevărul]. Pe aceia îi voi ierta, căci Eu sunt Iertător, Îndurător [At‑Tawwab, Ar‑Rahim]. 161. Aceia care au tăgăduit credinţa şi au murit necredincioşi, peste aceia se va abate blestemul lui Allah, al îngerilor şi al tuturor oamenilor. 162. Vor rămâne veş-nic în el; nu le vor fi uşurate chinurile şi nu vor fi păsuiţi. 163. Domnul vostru este un Domn Unic. Nu există divinitate în afară de El. El este cel Milostiv, În-durător [Ar‑Rahman, Ar‑Rahim]

164. În facerea cerurilor şi a pământului, în schimbarea nop-ţii şi zilei, în corăbiile care plutesc pe mări cu ceea ce foloseşte oamenilor, în apa pogorâtă de Allah din cer, cu care a înviat pământul, după ce a fost mort, şi a răspândit pe el vietăţile, în schimbarea vânturilor şi nourilor su-puşi dintre cer şi pământ sunt cu adevărat semne pentru nişte oameni care pricep. 165. Dar sunt printre oameni [şi unii] care Îi fac în afară de Al-lah semeni pe care îi iubesc asemenea iubirii pentru Allah. Dar cei care cred sunt mai stăruitori în iubirea pentru Allah. Şi dacă ar vedea cei care sunt nelegiuiţi, când văd chinurile, că puterea este a lui Allah toată şi că Al-lah este aspru în osânda

Lui! 166. Atunci când cei care sunt urmaţi se vor lepăda de aceia care urmează şi vor vedea osânda şi se vor rupe legăturile între ei, 167. Atunci cei care i‑au urmat vor zice: „O, de‑ar fi pentru noi întoarcere [la viaţă] pentru ca să ne lepădăm de ei, aşa cum ei s‑au lepădat de noi!” Astfel le va arăta Allah faptele lor şi suspine vor fi pentru ei, dar ei nu vor mai putea ieşi afară din Foc! 168. O, oameni, mâncaţi din ceea ce se află pe pământ şi este îngăduit şi bun [ca hrană] şi nu urmaţi paşii lui Şeitan, căci el vă este duşman mărturisit. 169. El vă porunceşte numai răul şi ticăloşia şi să spuneţi despre Allah ceea ce nu ştiţi.

170. Dacă li se spune: „Urmaţi ceea ce a trimis Allah!”, ei zic

„Ba noi urmăm cele cu care i-am găsit pe părin-ţii noştri!”. Chiar dacă părinţii lor au fost neşti-utori şi nu s-au lăsat că-lăuziţi?! 171. Şi de pildă cei care tăgăduiesc sunt ca şi cel la care se strigă, însă el nu aude decât un ţipăt şi o chemare: surzi, muţi, orbi. Ei nu pricep nimic! 172. O, voi cei care credeţi! Mâncaţi din bunătăţile pe care vi le-am dăruit şi mul-ţumiţi lui Allah dacă nu-mai pe El voi Îl adoraţi! 173. Ci El v-a oprit vouă doar mortăc iunea , sângele, carnea de porc şi ceea ce a fost menit altcuiva decât lui Allah. Dar cel care a fost silit, fără să poftească şi fără să întreacă măsura, acela nu se încarcă de păcat, căci Allah este Iertător, Îndurător [Ghafur, Rahim]. 174. Cei care ascund ceea ce a pogorât Allah din Scriptură şi obţin prin această [ascundere] un preţ de nimic, aceia nu înghit în burţile lor decât focul. Şi Al-lah nu le va vorbi în Ziua Învierii şi nu-i va curăţi şi ei vor avea [parte de] chin dureros. 175. Aceştia sunt cei care au cumpărat rătăcirea în schimbul căii drepte şi chinul în schimbul iertării. Şi cât vor avea de îndurat în Foc! 176. Şi aceasta pentru că Allah a pogorât această Carte cu Adevărul, iar aceia care sunt în neînţelegere asupra Cărţii se află în dezbinare, departe [de credinţă].

177. Cuvioşia nu stă în a vă întoarce feţele spre Răsărit sau spre Apus, ci cuvioşia este a crede în Allah şi în Ziua de Apoi, în îngeri, în Carte şi în pro-feţi, a da din avere – în pofida iubirii pentru ea – rudelor, orfanilor, săr-manilor, călătorului, cer-şetorului şi pentru răs-cumpărarea robilor, a împlini Rugăciunea [As‑Salat] a da Dania [Az‑Zakat], a‑şi ţine le-gământul dacă s‑a legat, a fi răbdător la nenoro-cire, la rău şi în momen-tele de primejdie. Aceş-tia sunt cei drepţi, aceş-tia sunt cei evlavioşi [Al‑Mu’taqun]! 178. O, voi cei care credeţi, v‑a fost prescris talionul pentru cei ucişi: slobod pentru slobod, rob pen-tru rob, muiere pentru

muiere. Iar celui căruia i s‑a iertat din partea fratelui său ceva, i se arată bunăvoinţă, iar despăgubirea se îndeplineşte după cuviinţă. Aceasta este o uşurare de la Domnul vostru şi o îndurare, iar cel care mai vatămă după aceea va avea parte de osândă dureroasă. 179. Şi aveţi în talion [pavăză pentru] viaţă, o, cei dăruiţi cu minte, şi poate că o să vă feriţi! 180. Vi s‑a prescris vouă – când vine la unul dintre voi moartea şi lasă în urma lui avere – testamentul în favoarea părinţilor săi şi a rudelor celor mai apropiate, după obiceiul drept, ca o datorie pentru cei care sunt cu frică. 181. Însă acela care‑l schimbă după ce l‑a auzit [să ştie că] păcatul este numai al acelora care îl schimbă. Allah este Cel care Aude Totul, Atoateştiutor [Sami’, ‘Alim].

182. Iar cine [dintre martori] se teme că un testator s-a înde-

părtat de lege sau a săvârşit un păcat şi face împăcare între ei, acela nu va fi împovărat, căci Allah este Iertător, Îndu-rător [Ghafur, Rahim]. 183. O, voi cei care cre-deţi, v-a fost statornicit vouă Postul [As-Siyam], aşa cum le-a fost prescris şi celor dinaintea voastră – Poate că veţi fi cu frică! 184. Pentru puţine zile, însă, acela dintre voi care este bolnav sau în călăto-rie, [va posti] un număr [egal] de alte zile. Va tre-bui ca aceia care sunt în stare [să postească, dar nu o fac] să dea în com-pensare hrană pentru un sărman. Acela care de bunăvoie va da şi mai mult [în compensare], binele va fi pentru el. Dar să postiţi este şi mai bine pentru voi, dacă pricepeţi! 185. [Aceste zile sunt] luna Ramadan, în care a fost trimis Coranul, drept călăuză pentru oameni, dovezi limpezi pentru drumul cel drept şi Îndreptar [Al-Furqan]. Şi oricare dintre voi care este prezent în această lună, să o ţină ca Post, iar cel care este bolnav ori în călătorie [să postească] un număr [egal] de alte zile. Allah vă voi-eşte uşurarea, nu vă voieşte împovărarea şi să împliniţi acest număr şi să-L preamăriţi pe Allah, pentru că vă călăuzeşte pe calea cea bună. Poate că veţi fi mulţumitori! 186. Şi dacă te vor întreba robii Mei despre Mine, [spune-le] Eu sunt aproape, răspund rugii celor care Mă cheamă, atunci când Mă cheamă, dar şi ei să-Mi răspundă şi să creadă în Mine. Poate că ei vor fi bine călăuziţi!

187. Vi s-a în-găduit în noap-tea Postului îm-preunarea cu muierile voastre; ele vă sunt veşmânt vouă, iar voi le sunteţi veşmânt lor. Allah ştia că voi vă vicleniţi. Apoi El a primit căinţa voastră şi v-a iertat. Acum împre-unaţi-vă cu ele şi căutaţi să pliniţi ceea ce v-a prescris Allah! Mâncaţi şi beţi până când puteţi să deosebiţi firul alb de firul negru, la revărsatul zorilor! Apoi ţineţi Pos-tul până noaptea şi nu vă împreunaţi cu ele, în timp ce staţi retraşi în moschei! Acestea sunt hotarele lui Allah şi nu vă apropiaţi de ele. Ast-fel arată Allah semnele sale oamenilor. Poate că ei vor fi cu frică! 188. Nu vă luaţi unii altora averile pe nedrept şi

nu-i ademeniţi cu ele pe judecători, ca să mâncaţi o parte din averile oamenilor pe nedrept şi cu bună ştiinţă. 189. Te vor întreba despre lunile noi. Spune: „Ele servesc oamenilor pentru a socoti timpul şi pentru Pelerinaj”. Ev-lavia nu stă în a intra în casele voastre prin spatele lor, ci evlavia stă în a fi cu frică [de Allah]! Şi intraţi în case prin uşile lor! Şi fiţi cu frică de Allah, poate că voi veţi izbândi! 190. Luptaţi pe calea lui Allah împotriva acelora care se luptă cu voi, dar nu începeţi voi lupta, căci Allah nu-i iubeşte pe cei care încep lupte!

191. Omorâţi-i unde-i prindeţi şi alungaţi-i de acolo de unde v-au alungat! Iar schisma e

mai rea decât omorul. Dar nu luptaţi împotriva lor aproape de Moscheea Al-Haram, doar dacă ei se luptă cu voi în ea. Iar dacă luptă împotriva voastră, omorâţi-i, căci aceasta este răs-plata celor fără de credinţă! 192. Dacă, însă, ei contenesc, atunci Allah este Iertător, Îndurător [Ghafur, Rahim]. 193. Luptaţi-vă cu ei până ce nu va mai fi ne-credinţă şi credinţa va fi numai în Allah! Dar dacă ei contenesc, atunci nu mai există vrăjmăşie, decât împotriva celor nelegiuiţi. 194. Luna cea sfântă pentru luna cea sfântă şi în toate lucru-rile sfinte se aplică talionul. Aşadar, celui care v‑a atacat răspundeţi‑i întocmai aşa cum v‑a atacat el! Şi fiţi cu frică de Allah! Şi să ştiţi că Allah este cu cei care se tem de El! 195. Dăruiţi pe calea lui Allah! Şi nu vă aruncaţi cu pro-priile voastre mâini [pradă] pieirii! Şi faceţi bine, căci Allah îi iubeşte pe bine-făcători! 196. Împliniţi Pelerinajul şi ‘Umra pentru Allah! Dacă sunteţi împiedi-caţi [în împlinirea lor], aduceţi ca ofrandă ceea ce puteţi! Şi nu vă tundeţi capetele voastre înainte ca ofranda să ajungă la locul său de junghiere! Acela dintre voi care este bolnav sau are o durere la cap [şi trebuie să se tundă], acela trebuie să se răscumpere printr‑un post sau printr‑o pomană sau printr‑o jertfă. Dacă v‑aţi regăsit liniştea, [piedica a trecut] cine vrea să se bu-cure după ‘Umra până la Pelerinaj trebuie să aducă o jertfă pe care o poate face uşor. Cel care nu are mijloace trebuie să postească trei zile în Pelerinaj şi încă şapte, după ce v‑aţi întors, aşadar, zece cu toate. Aceasta este prescris pentru cel a cărui familie nu este în împrejurimile Moscheii Al‑Haram. Şi fiţi cu frică de Allah şi să ştiţi că Allah este aspru în pedeapsă!

197. Pelerinajul are loc în lunile cunos-cute.Aceluia care s-a decis să facă Peleri-najul în aceste luni îi sunt oprite în timpul Pelerinajului împreunarea cu muierea, nesupunerea şi cearta. Şi binele pe care îl faceţi, Allah îl ştie. Luaţi cu voi provizie, dar cea mai bună provizie este ev-lavia! Şi să fiţi cu frică de Mine, voi cei care aveţi minte! 198. Nu este un păcat pentru voi să căutaţi un câştig de la Domnul vostru, apoi, când grăbiţi de pe Arafat , pomeniţi-L pe Allah la Al Maş’ar al-Haram şi pomeniţi-L pe El, aşa cum El v-a călăuzit bine, după ce mai înainte aţi fost dintre cei rătăciţi! 199. Apoi grăbiţi de unde oamenii pornesc grăbiţi şi cereţi iertare de la Allah, căci Allah este Ier-tător, Îndurător [Ghafur, Ra-

him]! 200. Şi dacă aţi împlinit rânduielile voastre, pomeniţi-L slăvindu-L [pe Allah], aşa cum îi pomeniţi pe părinţii voştri, ba chiar cu şi mai mare râvnă să-L pomeniţi. Dar sunt printre oameni unii care spun [doar]: „Doamne, dă-ne nouă [bine] în lumea aceasta!”, însă aceştia nu vor avea parte în Lumea de Apoi. 201. Şi sunt printre ei [alţii] care spun: „Doamne, fă-ne nouă parte bună în această lume şi parte bună în Lumea de Apoi şi apără‑ne pe noi de chinu-rile Focului!” 202. Aceia vor avea parte de ceea ce au agonisit, căci Allah este grabnic la socoteală.

203. Pomeniţi‑L pe Allah în câteva zile statornicite! Cel care

se grăbeşte [să facă aceasta] în două zile nu păcătuieşte, iar cel care va poposi încă şi mai mult, tot nu păcătuieşte, dacă este cu frică. Şi fiţi cu frică de Allah şi să ştiţi că la El vă veţi aduna! 204. Printre oameni este unul ale cărui vorbe în această lume îţi plac şi care Îl ia pe Allah drept martor pen-tru ceea ce este în inima lui, în vreme ce el este cel mai în-verşunat la gâlceavă. 205. Şi de îndată ce pleacă, străbate pământul, căutând să semene stricăciune şi să nimicească semănăturile şi dobitoacele. Allah însă nu iubeşte stricăci-unea! 206. Iar dacă i se spune: „Fii cu frică de Allah!”, îl cu-prinde tăria fărădelegii. Gheena va fi de ajuns pentru el şi ce pat rău este acesta! 207. Şi printre oameni este şi acela care îşi dă sufletul căutând mulţumirea lui Allah. Şi Allah este Milostiv cu robii [Săi]. 208. O, voi, cei care credeţi! Intraţi în Islam pe deplin şi nu ur-maţi paşii lui Şeitan, căci el vă este duşman învederat! 209. Iar dacă vă veţi mai abate [de la Islam], după ce v‑au venit semnele cele limpezi, atunci să ştiţi că Allah este Atotputernic, Înţelept [Aziz, Hakim]! 210. Ce altceva aşteaptă ei decât ca Allah să vină la ei în umbre de nouri şi [să vină] îngerii, şi ca soarta să le fie hotărâtă? Căci la Allah se întorc [toate] lucrurile [pentru ca El să hotă-rască].

211. Întreabă‑i pe fiii lui Israel cât [de multe] semne lim-pezi le‑am trimis Noi! Dar cel care schimbă binefacerea lui Allah, după ce ea a venit la el, atunci [să ştie că] Allah este aspru la pedeapsă! 212. Împodobită le este celor care nu cred viaţa pământească şi‑i iau în derâdere pe cei care cred. Însă cei care se tem [de Al-lah] fi‑vor mai presus decât ei în Ziua Învierii. Şi Allah împarte harul Său celor pe care El îi vrea, fără măsură. 213. Oamenii au fost [la început] un singur neam. Şi i‑a trimis Allah pe profeţi, vestitori şi prevenitori, şi a pogorât împreună cu ei Scriptura cu Adevărul, pen-tru a face judecată între oameni, acolo unde ei se aflau în vrajbă. Şi nu au avut a se gâlcevi asupra ei decât

pe aceia care le-a fost adusă după ce le-au venit dovezile cele desluşite din pricina pizmuirii lor. Apoi Allah i-a călăuzit – prin graţia Sa – pe cei care au crezut, către Adevărul asupra căruia ceilalţi s-au gâlcevit, căci Allah îi con-duce pe cei care El voieşte pe calea cea dreaptă. 214. Sau aţi socotit că veţi in-tra în Rai înainte de a se fi abătut asupra voastră încă asemenea celor [care s-au abătut] asupra celora care au fost înainte de voi? I-au lovit nenorociri şi iar nenorociri şi au fost zgâlţâiţi până într-atât încât au zis Trimisul şi cei care au crezut împreună cu el: „Când vine ajutorul lui Allah?” [Răbdare!] Ajutorul lui Allah este [cu siguranţă] aproape! 215. Te întreabă ce să cheltuiască. Spune-le: „Ceea ce cheltuiţi voi din bunuri trebuie să fie pentru părinţi, pen-tru rude, pentru orfani, sărmani şi drumeţi [nevoiaşi]. Şi orice bine pe care îl faceţi, Allah îl cunoaşte”.

216. V-a fost pre-scrisă lupta, chiar dacă ea vă este ne-

plăcută. Or, se poate [întâmpla] ca voi să urâţi un lucru care este bun pentru voi şi să iubiţi un lucru care este rău pentru voi. Dar Allah ştie, în vreme ce voi nu ştiţi. 217. Te întreabă despre luna cea sfântă şi lupta în timpul ei. Spune: „Lupta într-însa e mare păcat, dar împiedicarea de la calea lui Allah, lepădarea de El şi de Mo-scheea Al-Haram, precum şi alungarea neamului său din ea sunt şi mai mare păcat îna-intea lui Allah, iar schisma este mai mare păcat decât omorul”. Iar ei nu vor înceta să lupte împotriva voastră până nu vă vor abate de la credinţa voastră, dacă le va fi cu putinţă. Iar acela dintre voi care se va lepăda de cred-inţa lui şi va muri în necred-inţă, în deşert vor fi faptele lui [atât] în această lume, cât şi în Lumea de Apoi. Aceştia sunt oaspeţii Focului şi ei în el vor rămâne veşnic. 218. Aceia care au crezut, s-au pribegit şi au trudit în lupta pe calea lui Allah, aceia să nădăjdui-ască în mila lui Allah, căci Allah este Iertător, Îndurător [Ghafur, Rahim]. 219. Ei te întreabă despre vin [khamr] şi despre maysir. Spune: „În amândouă este mare păcat şi sunt şi unele foloase pentru oameni, dar în amândouă păcatul este mai mare decât folosul!” Ei te întreabă ce trebuie să cheltuiască [pentru milostenie]. Spune: „Ceea ce vă prisoseşte [din bunurile voastre]”! Astfel, Al-lah vă face desluşite Semnele Sale; poate că voi o să cugetaţi .

220. Asupra acestei lumi şi asupra Lumii de Apoi. Şi ei te în-treabă despre orfani. Spune: „A le face bine este cel mai potrivit lucru, iar dacă vă amestecaţi cu ei, atunci sunt fraţii voştri [întru credinţă]”. Allah ştie să‑l deosebească pe cel nelegiuit de cel care face bine. Şi dacă ar vrea Al-lah, ar putea să vă copleşea-scă cu greutăţile. Căci Allah este Atotputernic, Înţelept [‘Aziz, Hakim]. 221. Nu vă însuraţi cu politeiste înainte ca ele să treacă în credinţă, căci o roabă care crede este mai bună decât o politeistă, chiar dacă ea vă place! Şi nu daţi de soţii [fete credincio-ase] politeiştilor, înainte ca ei să treacă la credinţă, căci un rob credincios este mai bun decât un politeist, chiar dacă el vă place. Aceştia cheamă la Foc, pe când Allah cheamă la

Rai şi la iertare, prin graţia Sa. El le arată limpede semnele Sale oamenilor, pentru ca ei să‑şi aducă aminte. 222. Te întreabă despre [împreunarea] cu fe-meile în timpul menstruaţiei. Spune: „Acesta este un rău. Aşadar, staţi de-parte de femei în timpul menstruaţiei şi nu vă apropiaţi de ele până nu se vor curăţi ! Iar dacă sunt curate, puteţi veni la ele, aşa cum v‑a poruncit Allah, căci Allah îi iubeşte pe cei care se căiesc şi îi iubeşte pe cei care se curăţesc. 223. Soţiile voastre sunt ogor pentru voi. Veniţi la ogorul vostru când şi cum voiţi, însă pregătiţi‑vă sufletele voastre mai înainte de aceasta şi fiţi cu teamă de Allah şi să ştiţi că vă veţi întâlni cu El! Şi bine vesteşte credincioşilor! 224. Şi nu folosiţi numele lui Allah în jurămintele voastre pentru a vă sustrage să faceţi bine, să fiţi pioşi şi să aduceţi pace între oameni. Şi Allah este Cel care Aude totul, Atoateştiutor [Sami’, ‘Alim].

225. Allah nu vă cere so-coteală pentru vorbele nechibzuite din jură-

mintele voastre, ci El vă cere so-coteală pentru ceea ce inimile voastre au dobândit. Şi Allah este Iertător [şi] Blând [Ghafur, Halim]. 226. Pentru aceia care jură să nu se mai împreune cu muierile lor este sorocit un răgaz de patru luni. Dar dacă ei se răzgândesc, Allah este Iertător, Îndurător [Ghafur, Rahim]. 227.

Însă dacă au hotărât divorţul, Allah este Cel care Aude, Atoat-eştiutor [Sami’, ‘Alim]. 228. Muierile divorţate trebuie să aştepte trei menstruaţii şi nu le este îngăduit să ascundă ce a făcut Allah în pântecele lor, dacă ele cred în Allah şi în Ziua de Apoi. Iar bărbaţii lor sunt mai îndreptăţiţi să le aducă înapoi în acest răstimp, dacă vor îm-păcarea. Ele au drepturi egale cu obligaţiile lor, după cuviinţă. Dar bărbaţii au o treaptă peste ele. Şi Allah este Atotputernic, Înţelept [‘Aziz, Hakim]. 229. Divorţul [este îngăduit doar] de două ori, după care [trebuie] sau ţinerea [soţiei] în bună înţelegere, sau slobozirea [ei] cu bunătate. Şi nu vă este îngăduit să luaţi înapoi nimic din ceea ce le-aţi dăruit [soţiilor], doar dacă se tem amândouă părţile că nu vor fi în stare să împlinească poruncile lui Allah. Iar dacă vă temeţi că nu veţi putea împlini poruncile lui Allah, atunci nu este nici un păcat ca ea să se răscumpere cu ceva. Acestea sunt poruncile lui Allah şi nu le încălcaţi! Aceia care încalcă poruncile lui Allah sunt nelegiuiţi! 230. Dacă [soţul] divorţează de ea [a treia oară], [căsătoria cu] ea nu-i mai este în-găduită apoi decât după ce ea se căsătoreşte cu un alt bărbat. Iar dacă acesta divorţează de ea, nu mai este nici un păcat să revină iarăşi la viaţa în comun, dacă ei cred că pot să împlinească poruncile lui Allah. Acestea sunt poruncile lui Allah, pe care le face învederate pentru oamenii ce pricep.

231. Iar dacă divorţaţi de femei şi ele aproape împlinesc timpul lor, atunci luaţi-le înapoi cu bunătate ori daţi-le drumul cu bunătate. Dar nu le luaţi înapoi pentru a le face rău sau pentru a dobândi un folos necuvenit. Cel care face asta îşi pricinuieşte un rău lui însuşi. Şi nu luaţi ver-setele lui Allah în derâdere şi aduceţi-vă aminte de harul lui Allah asupra voastră şi de Cartea şi de Înţelepciunea pe care vi le-a trimis şi prin care v-a povăţuit! Şi fiţi cu frică de Allah şi să ştiţi că Allah e Atoateşti-utor! 232. Iar dacă divorţaţi de femei şi ele împlinesc timpul lor, nu le împiedicaţi să se întoarcă la soţii lor, dacă s-au învoit după cuviinţă. Aceasta vi se dă ca povaţă acelora dintre voi care cred în Allah şi în Ziua de Apoi. Acest lucru este mai potrivit şi

mai curat pentru voi. Allah ştie, iar voi nu ştiţi. 233. Mamele [divorţate] îi alăptează pe copiii lor doi ani încheiaţi, pentru cei care voiesc să se împlinea-scă timpul alăptării. Iar tatălui îi revine datoria de a le asigura întreţinerea şi îmbrăcămintea după cuviinţă, căci nici unui suflet nu i se impune decât atât cât îi stă în putinţă. Nici mama nu poate fi păgubită în ceea ce‑l priveşte pe copilul ei, nici tatăl în ceea ce‑l priveşte pe copilul lui. Asemenea şi pentru moştenitor. Dacă amândoi [părinţii] se învoiesc la înţărcare, după ce se sfătui-esc, nu vor avea păcat. Iar dacă voiţi să luaţi doică pentru copiii voştri, nu veţi avea nici un păcat, dacă plătiţi ceea ce aveţi de dat, după cuviinţă. Şi să fiţi cu frică de Allah şi să ştiţi că Allah este Cel care Vede [Basir] ceea ce faceţi!

234. Aceia dintre voi care se săvârşesc din

viaţă şi lasă după ei soţii, ele trebuie să aştepte [operioadă de] patru luni şi zece [zile]. După ce au împlinit timpul lor, nu mai e nici un păcat pentru voi pentru ceea ce fac ele cu sine, după cuviinţă. Şi Allah este Bineştiutor [Khabir] a toate câte le fa-ceţi. 235. Asemenea, nu păcătuiţi, dacă [în timpul acesta] le daţi de înţeles femeilor că le cereţi în căsătorie sau doar nutriţi acest gând în sufletele voastre. Allah ştie doar că voi vă gândiţi la ele, dar nu le faceţi promisiuni într‑ascuns, în afară de a le spune vorbe cuviincio-ase. Şi nu mărturisi inten-ţia căsătoriei mai înainte de trecerea timpului orân-duit! Să ştiţi că Allah cunoaşte ce se află în su-fletele voastre şi fiţi prevăzători faţă de El, dar să ştiţi că Allah este Iertător [şi] Blând [Ghafur, Halim] 236. Nu este nici un păcat pentru voi, dacă divorţaţi de femei înainte de a le atinge sau înainte de a le statornici dota. Dar dăruiţi-le lor – cel înstărit după putinţa sa, iar cel sărac după putinţa sa – anumite bunuri, de care ele să se bucure, după cuviinţă! Aceasta este o datorie pentru binefăcă-tor. 237. Însă dacă divorţaţi de ele înainte de a le atinge, dar după ce le-aţi ho-tărât dota, atunci ele au dreptul la jumătate din ce aţi statornicit, cu excepţia situaţiei în care ele se lipsesc [de aceasta] sau acela în mâinile căruia se află contractul de căsătorie renunţă. Iar renunţarea este mai aproape de pietate. Şi nu uitaţi că Allah este Cel care Vede Bine [Basir] ceea ce faceţi!

238. Împliniţi cu sârguinţă Rugă-ciunile, cu ose-b i r e R u g ă c i u n e a [As-Salat] de la mijloc! Şi staţi în picioare dinaintea lui Allah, cu smerenie! 239. De vă temeţi [de ceva], [rugaţi-vă] mer-gând pe jos sau călare, iar când sunteţi iarăşi în siguranţă, pomeniţi-L pe Allah, aşa cum El v-a în-văţat, ceea ce voi nu ştiaţi! 240. Aceia dintre voi care se săvârşesc din viaţă şi lasă după ei soţii [trebuie să lase] o îndem-nare [moştenitorilor] pen-tru soţiile lor, [prevă-zând] întreţinerea pentru un an, fără scoaterea din casă. Dacă ele pleacă [de bună voie], voi nu aveţi nici un păcat pentru ceea ce fac ele cu ele însele, după cuviinţă. Allah este Atotputernic, Înţelept [‘Aziz, Hakim]. 241. Celor

divorţate să fie dăruite după cuviinţă. Aceasta este o obligaţie pentru cei care au frică [de Allah]. 242. Astfel vă face Allah semnele Sale învederate, pentru ca voi să pricepeţi! 243. Nu i-ai văzut pe aceia care au părăsit casele lor – cu toate că erau cu miile – de teama morţii? Apoi Allah le-a zis: „Muriţi!” Apoi i-a readus la viaţă. Allah este mărinimos cu oamenii, dar cei mai mulţi oameni sunt nemulţumitori. 244. Aşadar, luptaţi pe calea lui Allah şi să ştiţi că Allah este Cel care Aude Totul, Atoateştiutor [Sami’, ‘Alim]. 245. Cine este acela care Îi dă lui Allah un împrumut bun? El i-l va înmulţi [în Viaţa de Apoi] de mai multe ori, căci Allah micşorează sau măreşte [darul Său] şi voi la El vă veţi în-toarce.

246. N‑ai vă-zut tu adu-n a r e a

căpeteniilor fiilor lui Israel, când după [vremea lui] Moise, i‑-au zis unuia dintre profeţii lor: „Alege‑ne nouă un rege, ca să luptăm pe calea lui Al-lah!”? Le‑a zis el: „Şi dacă nu luptaţi, după ce vi s‑a poruncit lupta?” I‑au răspuns: „Ce am avea ca să nu luptăm pentru Allah, când noi am fost alun-gaţi din căminele noas-tre, de lângă copiii noş-tri?” Dar când le‑a fost poruncită lupta, ei au întors spatele, afară de puţini dintre ei. Însă Allah îi cunoaşte bine pe cei nelegiuiţi! 247. Şi le‑a zis profetul lor: „Allah vi l‑a trimis vouă pe Talut ca rege!”. Au răspuns ei: „Cum să cârmuiască el peste noi, când noi suntem mai vrednici de domnie decât el? El nu a fost dăruit nici cu bogăţie din belşug”. Le‑a zis: „Allah l‑a ales pe el peste voi şi l‑a înzestrat cu prisos de în-văţătură şi putere trupească!” Iar Allah dă [din] stăpânirea Lui cui voieşte El, căci Allah este Cel cu Har Nemărginit [şi] El este Atoateştiutor [Wasi’, ‘Alim]. 248. Şi profetul lor le‑a zis: „Un semn al stăpânirii sale este acela că va veni la voi cu chivotul în care se află chezăşia liniştii trimise de Domnul vostru, laolaltă cu rămăşiţele lăsate de neamul lui Moise şi de neamul lui Harun, pur-tat de îngeri. În aceasta este un semn pentru voi, dacă sunteţi credincioşi!”.

249. Şi când a purces Ta-lut cu oştenii lui, a zis el: Iată, Al-lah voieşte să vă încerce cu un râu; acela care va bea nu va mai fi de partea mea, iar acela care nu va gusta din el va fi de partea mea, afară de cei care vor lua o sor-bitură cu căuşul palmei lor. Ei însă au băut din el, afară de puţini dintre ei. După ce au trecut, el şi cei ce crezură împreună cu el, au zis ei: „N‑avem astăzi putere faţă de Jalut şi de oştenii săi!” Dar au zis şi cei care erau convinşi că Îl vor întâlni pe Allah: „De câte ori nu a învins o oştire mai puţin nu-meroasă o oştire mai mare, cu voia lui Al-lah, căci Allah este cu

cei statornici!”. 250. Şi când au ieşit înaintea lui Jalut şi a oştenilor săi, au zis ei: „Doamne, revarsă asupra noastră statornicie, întăreşte picioarele noastre şi ajută-ne pe noi să înfrângem acest neam de necredincioşi!” 251. Şi i-au înfrânt cu îngăduinţa lui Allah, şi Dawud l-a omorât pe Jalut, iar Allah i-a dăruit [lui Dawud] cârmuirea şi înţelepciunea şi l-a învăţat ceea ce a voit El. Şi dacă Al-lah nu i-ar ţine pe oameni în frâu, unul prin altul, pământul ar fi stricat. Dar Allah este darnic cu toate lumile! 252. Acestea sunt versetele lui Allah, pe care Noi Ţi le recităm [Muhammed] întru adevăr. Şi tu eşti [neîndoielnic] dintre trimişi!