john a keel - profetiile omului molie

8/18/2019 John a Keel - Profetiile Omului Molie

1/552


2/552

INTERNAŢIONAL


3/552

Profeţiile omului-

JOHNA.KEEL


4/552

Colecie iniiată i coordonată deDan VidraşcuConcepia grafică acoleciei i coperta:VladimirZmeev Traducere de VioletaDincă

Editura „Litera Internaional"

O. P. 61; C.P. 21, sector 4,Bucureti, România tel./fax (021)3303502; e-mail:[email protected]

The original title:

The mothman prophecies Written by John A. Keel

Copyright ©1975, 1991, 2002 by John A. Keel AII rights reserved

Prezenta ediie a apărut laEditura „Litera Internaional"

Toate drepturile rezervate.

Editori: Vidraşcu şi fiii Redactor:Radu Meiroşu Tehnoredactare:Elena Dandara

mailto:[email protected]:[email protected]


5/552

Descrierea CIP a BiblioteciiNaionale a României Keel, John A.

John A. Keel/Profeiile omului-molie; trad.: Violeta Dincă. -Bucureti: Litera Internaional,2004 ISBN 973-675-112-0821.111-31 = 135.1

Tipărit la Editura “Universul" dinChiinău Corn.4514

GHEARELE FULGERELOR sfâiaucerul negru, în furioase ruperi de nori,sporind suprarealismul peisajului. Era3 dimineaa, o dimineaă rece i umedăde sfârit de noiembrie 1967, iarcăsuele împrătiate de-a lunguldrumului prăfuit care erpuiete printredealurile din West Virginia eraucufundate în întuneric. Unele dintre elepăreau nelocuite i în ultimul stadiu dedegradare. Altele erau nezugrăvite,lăsate în paragină, părăsite. întregultablou părea un prim cadru dintr-un

ISBN 973-675-112-0 © LITERAINTERNAŢIONAL, BUCUREŞTI, 2004


6/552

film horror de clasa B, din anii '30.

în acest inut, în careprezena străinilor eraun lucru rar întâlnit icare trezea suspiciuni,un necunoscut se îndreptă spre intrarea

unei case dărăpănate de fermieri, bătula uă i, după un timp, undeva în casă,se aprinse o lumină. în prag, apăru ofemeie tânără, strângându-i în jurultrupului halatul ieftin, comandat prinpotă. întredeschise ua. Chipul eiadormit încremeni de spaimă, în timpce privirea îi rămăsese aintită asupraarătării din faa sa. Avea o înălime depeste 1,80 metri i era îmbrăcat înîntregime în negru. Purta costumnegru, cravată neagră, pălărie neagră,pardesiu negru i pantofi de seară

negri, acoperii de noroi. în întuneric ise distingeau mustaa i ciocul tunse cugrijă. Fulgerele care brăzdau cerul înspatele său îi accentuau aerul sinistru.

1. BELZEBUTVIZITEAZĂ WEST

VIRGINIA


7/552

- A putea folosi telefonuldumneavoastră? întrebă cu o voce

baritonală, căreia îi lipsea accentul de West Virginia. Tânăra femeie înghii însec i se trase înapoi.

- Soul meu..., murmură ea, vorbii

cu soul meu. închise repede ua i seretrase din nou în întuneric. Trecurăminute. Se întoarse însoită de un

bărbat tânăr, cu înfăiare aspră, careîi aranja cu micări pripite pantalonii.

Acesta păli la rândul său, la vedereastrăinului.

- Nu avem telefon aici, murmură

bărbatul prin crăpătura uii, cu ofraciune de secundă înainte de a otrânti. Cei doi se retraseră, uotind, iarstrăinul pieri în noapte.

Bărbile erau apariii rarisime în West Virginia anului 1967. Bărbaii încostum de seară i cu cravată erau încăi mai rar întâlnii în această zonă de

dealuri a văii Ohio.în zilele care au urmat, tânăra

pereche povesti prietenilor despreapariia cu pricina. în mod natural, auconcluzionat că fusese vorba despre unsoi de prevestire înspăimântătoare.Fusese poate chiar diavolul în carne i


8/552

oase! Trei săptămâni mai târziu, acestedouă persoane i-au pierdut viaa,numărându-se printre victimele celeimai impresionante tragedii survenite

vreodată în acea regiune din West Virginia. Mergeau cu maina pe podulSilver Bridge, când acesta s-a prăbuit

brusc.


9/552

John A. Keel 9// Profeţle o!"l"#!ole

Prietenii lor i-au amintit. i-au amintitpovestea apariiei nocturne a străinuluicu barbă. Fusese, cu adevărat, oprevestire înspăimântătoare. Una care

le confirma credinele i superstiiile. Astfel a luat natere o nouă legendă.Belzebut vizitase West Virginia, înpreajma unei teribile tragedii.dehoinăreală pe la ferma prietenului meu,zoologul Ivan T. Sanderson. Am păstrat-

o până în 1968, când barba era la modăi jumătate din tinerii americani auînceput brusc să-i înece identităileîntr-o mare de păr facial. în acele multmai inocente timpuri, doar artitii,scriitorii i profesorii de liceu purtau

barbă, iar lumea din jur părea să-iaccepte aa cum erau. Probabil că, dacă

bărbile ar dispărea i frizurile scurte arreveni la modă, mi-a lăsa din nou barbă. Astăzi, ea ar fi însă presărată cualb. Foarte mult alb, probabil. în modasemănător, părul lung era pe vremurio trăsătură a intelectualului, amuzicienilor i a matematicienilor de tipEinstein.

NU E UŞOR, în zilele noastre, să fi i un nonconformist con-

vins. Mi-am lăsat barbă în 19, !e !arcursul unei să!tăm"ni


10/552

Profeţle o!"l"#!ole $%&1' / John A. Keel

Prefer să cred că nu arătam aidomadiavolului în perioada mea târzie cu barbă. i, în mod sigur, nu intenionamsă dau natere vreunei noi legende,atunci când maina mi s-a oprit pedrumul din West Virginia i am colindatdin casă în casă, căutând un telefon, casă pot chema un remorcher. Tocmai mă

întorceam din Atlanta, Georgia, undeinusem un discurs, în cadrul unuiclub local OZN. în acea perioadă, West

Virginia era ca o a doua casă pentrumine. Vizitasem statul de cinci ori,investigând o lungă serie de evenimenteextrem de bizare, i aveam muliprieteni acolo. Unul dintre ei, dna Mary

Hyre, reporterul vedetă al publicaieiMessengerdin Athens, Ohio, era cumine în acea noapte, leiserăm săintervievăm martori ai apariiilor OZNi, mai devreme, zăriserăm noi înine olumină foarte bizară pe cer. inând contde faptul că cerul era acoperit de operdea grea i joasă de nori, nu putea

să fi fost o stea. A executat câteva manevre pedeasupra dealurilor, lumina strălucindcu atât mai familiar pentru noi, cu câtamândoi văzuserăm multe asemenealumini în valea Ohio, în acel an.

Dna Hyre a ateptat în maină cât


11/552


timp eu m-am luptat cu ploaia inoroiul.

încercaserăm să escaladăm un dealalunecos, până într-un loc în care

văzuserăm multe lucruri neobinuite întrecut.

Am descoperit că telefoanele din

casele aflate în apropierea locului încare ne găseam nu funcionau, se păreacă din cauza furtunii. A trebuit, deci, săcontinuu să merg până când, în sfârit,am găsit o casă cu un telefon carefunciona. Proprietarul a refuzat să nedeschidă, aa că am început să zgâlâimua. I-am dat un număr de telefon la

care să sune. A promis că o va face i s-a întors în pat. N-am tiut niciodatăcum arăta.

Ceea ce vreau să spun este, evident,faptul că nu Belzebut cutreiera în aceanoapte drumurile lăturalnice din West

Virginia. Era doar un foarte obosit JohnKeel, preocupat de contractarea unei

ditamai răceli. Dar, din punctul de vedere al locuitorilor caselor situate de-a lungul acelui drum, se întâmplaseceva cu totul ieit din comun. Nu maifuseseră niciodată până atunci treziidin somn la miezul nopii de un străinînalt, cu barbă i costum negru. Nu


12/552

Profeţle o!"l"#!ole $%&1( / John A. Keel

tiau nimic despre mine sau despremotivele prezenei mele acolo, dreptpentru care au fost nevoii să speculeze.Până i speculaia era o operaiunedificilă. Nu mă puteau plasa în altcontext de referină, în afara singuruluicare le era familiar: cel religios. Bărbaiicu barbă i îmbrăcai de seară pur i

simplu nu apăreau pe drumurilăturalnice izolate, la miez de noapte.De fapt, nu apăreau nici măcar pedrumurile principale ale oraului din

valea Ohio, în miezul zilei! Aa că uneveniment absolut obinuit (aa cum îlpercepeam eu) a fost pus de cătremartori într-un context cu totul i cu

totul diferit. Dovada de netăgăduit aoriginii mele supranaturale venea treisăptămâni mai târziu, când doi dintreoamenii cărora le întrerupsesemsomnul, în acea noapte, mureau înaccidentul de pe pod. Un viitorcercetător al tainelor paranormalului arputea colinda într-o zi aceste dealuri, ar

vorbi cu aceti oameni i ar scrie unîntreg capitol dintr-o carte didactică dedemonologie, reactualizând acest episodde folclor. Ali specialiti ar culegeistorisirea lui i ar introduce-o în cărilei articolele lor. Apariia diavolului în

West Virginia, în luna noiembrie aanului 196 7, va deveni un eveniment


13/552

John A. Keel 1)// Profeţle o!"l"#!ole

istoric, susinut de mărturiile anumeroi martori.

Aceia dintre noi care ne-am petrecuttimpul cândva, cumva, părăsii deraiune, vânând dinozauri, montrimarini i omulei verzi, îmbrăcai încostume spaiale, am ajuns dureros decontieni de faptul că lucrurile nu suntîntotdeauna ceea ce par; de faptul cămartori oculari cei mai oneti pot - ichiar o fac - interpreta complet eronatceea ce văd; că multe evenimenteextraordinare pot avea explicaii banale.Pentru fiecare raport publicat în cărilei articolele mele, am lăsat în sertareprobabil alte cincizeci, pentru că aveauo posibilă explicaie, sau pentru cădetectasem detalii- problemă înrelatările martorilor, de natură să punăsub semnul întrebării validitateaexplicaiei paranormale. Pe de altăparte, mi s-au întâmplat destuleevenimente care, într-un anumitcontext, păreau absolut fireti, dar care,

comparate cu evenimente similare,păreau cu totul neobinuite. Astfel,unele coincidene aparente încetează amai fi simple coincidene când descoperică s-au întâmplat, în mod repetat, îndiferite pări ale lumii. Adună i alăturăun număr suficient de astfel de


14/552

Profeţle o!"l"#!ole $%&1* / John A. Keel

coincidene i vei obine un tablouparanormal în toată regula.


15/552

Profeţle o!"l"#!ole %+,B John A. Keel

Pe măsură ce progresăm, realizăm cămulte rapoarte, aparent absolutpertinente, referitoare la apariii demontri i aterizări de OZN-uri pot fiexplicate prin teorii medicale ipsihologice iritant de complexe. Vă rogsă reinei faptul că rapoartele publicateaici sunt susinute de ani de studii iexperienă. Nu mai sunt interesat înmod deosebit de manifestărilefenomenului. Mă aflu în căutarea surseifenomenului în sine. Pentru a puteaface acest lucru, m-am delimitatobiectiv de contextele referenialepopulare. Nu mă interesează miturile, cimecanismele cosmice care au generat iperpetuat aceste mituri.

PE O STRADĂ delimitată de douărânduri de copaci, din Greenwich

Village, New York, există o casă veche,care adăpostete un spirit bizar. HansHolzer i ali vânători de stafii au inclusaceastă locaie în cataloagele lor cu case

bântuite. Fantoma a fost văzută denumeroi oameni în ultimii ani. Esteîmbrăcată cu o capă lungă, neagră ipoartă o pălărie cu boruri largi iflexibile, trasă pe ochi, în timp ce


16/552


alunecă dintr-o cameră în alta. Aa-numiii experi în parapsihologie augenerat tot felul de teorii fanteziste,legate de această apariie. în modevident, un spion din timpul revoluieifusese capturat i ucis în acea casă

veche.

O clipă, însă. Această stafie poate sănu facă parte din categoria morilorcare nu-i găsesc linitea. Nu au existatnici un fel de rapoarte referitoare lafantome acolo, până acum aproapedouăzeci de ani, după ce casa a fostpărăsită de un scriitor pe nume WalterGibson. Era i este în continuare unautor extrem de prolific. Timp de muli

ani, a produs câte un întreg roman înfiecare lună i multe din aceste romaneau fost scrise în casa din Greenwich

Village. Toate aveau ca punct de plecareo întrupare malefică, denumită Umbra,adică personajul care a avut un successpectaculos, creat de Gibson în anii '30.Dacă ai citit vreunul dintre romanele

despre Umbră, tii că acesteia îi plăceasă alunece pe alei întunecate,îmbrăcată cu o capă i o pălărie cu

boruri largi i flexibile.

De ce ar fi apărut dintr-o dată unspirit asemănător Umbrei într-o casă

veche? Să fi fost un element rezidual din


17/552


mintea extrem de potentă a lui WalterGibson? tim că anumii oameni potmuta obiecte, ba chiar pot îndoi lingurii chei doar cu puterea propriei lormini. Telepatia mentală este, astăzi, unfenomen testat i verificat. i aproapezece procente dintre locuitorii planeteiau capacitatea de a vedea dincolo de i

deasupra spectrului limitat al luminii vizibile. Pot vedea radiaii i chiarobiecte invizibile pentru ceilali dintrenoi. O mare parte a lucrurilorcunoscute despre OZN-uri se bazează,de fapt, pe observaiile unor astfel deoameni. Lucruri care lor le par absolutnormale ne par nouă, celorlali,

anormale, dacă nu chiar ridicole.Oamenii care văd stafii sau Umbrerătăcitoare au astfel de abilităi. Eiapelează la elemente care suntdintotdeauna aici, mereu prezente în

jurul nostru, cum ar fi undele radio; i,atunci când sunt întrunite anumitecondiii, ei pot vedea aceste lucruri.

Tibetanii cred că mintea umanăevoluată poate manipula i transformaaceste energii invizibile în obiecte

vizibile, numite tulpas, sau proieciimentale. Ar fi putut duce oareconcentrarea intensă a lui WalterGibson asupra Umbrei din romanelesale, în mod incontient, la întruparea


18/552


uneitulpa?Cititorii de literatură ocultă tiu că

există nenumărate cazuri de stafii care bântuie o anumită zonă an după an,secol după secol, desfăurând lanesfârit aceeai activitate iraională.Dacă-i construieti o casă pe un astfelde teren, stafia va părăsi perimetruldescris de uile închise doar în măsuraîn care îi va duce la îndeplinireactivitatea programată. Pot fi acestestafiitulpas reziduuri ale unor minipotente, asemenea fantomei purtândpălărie cu boruri largi?

Să luăm în considerare un alt aspect.

Activitatea OZN este concentrată înaceleai zone an după an. în valea Ohio,aceasta înclină spre vechile movileindiene, răspândite pe întreaga arie. Arputea fi unele OZN-uritulpas absolute,create de un popor demult uitat icondamnate venic la manevre lipsite desens pe cerul nopii?

în valea Mississippi există zonearheologice cu o vechime confirmată, de8.000 de ani..., cu mult înainte depresupusa dată a sosirii indienilor.Unele movile indiene (sunt sute,împrătiate pe teritoriul Americii deNord) sunt aezate i construite cu


19/552


aceeai precizie matematică întâlnită încazul piramidelor egiptene. Cunoscutfiind faptul că, în momentul sosiriieuropenilor, indienii încă mai lucrau launele movile din zona de sud, altemovile sunt considerabil mai vechi.Unele sunt construite în formă deelefant. Ce anume au folosit

constructorii drept model? Altele auforma unor montri marini. Acesteformaiuni pot fi văzute doar de la mareînălime. Proiectarea i construireaunor asemenea muni sculptai dinpământ necesită cunotine tehnicemult peste nivelul celor deinute denomazii indieni ai pădurilor.

în ultima vreme, se înregistrează orevenire în actualitate adifuzionismului,un concept tiinific foarte popular înanii '20, care sugerează faptul că multedintre artefactele gen puzzle iconstruciile vechi, descoperite înîntreaga lume sunt produsul uneiculturi internaionale unice. Grupul

format din cei care credeau în existena Atlantidei era principalul apărător alacestei teorii, drept pentru care oameniide tiină serioi s-au îndepărtat în modfiresc de ea, adoptând o alta, aproapeimposibil de susinut. Aceasta era teoriaconform căreia multe invenii i idei pur


20/552


i simplu au apărut simultan, în culturiizolate, din diferite coluri ale lumii.

Se presupune că civilizaiilereprezentate de farfuriile zburătoare aucontactat numeroase persoane, dinaproape toate ările, i că, lipsiicomplet de modestie, i-au atribuitmerite pentru tot, de la construireapiramidelor i până la scufundarea

Atlantidei. Erich von Dăniken, unscriitor elveian, a popularizat conceptulconform căruia membrii unei civilizaiiextraterestre contactaseră fiineleumane din timpuri străvechi, bazându-i teoriile pe interpretarea eronatextinsă a ciudăeniilor arheologice i, înnumeroase ocazii, pe reprezentărideformate în mod deliberat. VonDăniken pare să ignore complet muncacercetătorilor europeni în domeniu, caBrinsley Trench, Paul Misraki i W.Raymond Drake, care au examinataceleai curiozităi, cu multă atenie, peparcursul ultimilor zece ani i au

elaborat ipoteze filozofice riguroase,referitoare la intervenia i efectulfiinelor extraterestre asupra omeniriide la începuturi i până în prezent.Conceptele acestora sunt extrem deextinse ca scop i semnificaie i pedeparte mai bine documentate decât


21/552


eforturile simpliste ale lui von Dăniken.Este un fapt incontestabil că obiectele

zburătoare neidentificate au fostprezente pe Terra încă de la începu-turile omenirii. Nu numai că suntdescrise în mod repetat în Biblie, dar aufost i subiectul picturilor murale dinpeteri, executate cu mii de ani înainteca Biblia să fi fost scrisă. în tot acesttimp, o bizară procesiune de entităiciudate i creaturi înspăimântătoare afost prezentă în jurul nostru. Trecând înrevistă rapoartele din trecut, nu ai cumsă nu concluzionezi că prezena acestorobiecte i fiine este o caracteristică

firească a planetei pe care trăim. Acestelucruri, aceste inteligene diferite sauOINT (Other Intelligencies), după cumle-a etichetat Ivan Sanderson, fie suntprezente permanent în jurul nostru, darrămân cumva în afara sferei noastre depercepie, fie nu există deloc i sunt defapt proiecii extraordinare ale miniiumane -tulpas, halucinaii, constructe

psihologice, materializări spontane deenergie, aparinând acelei dimensiunide dincolo de capacitatea noastră depercepie i chiar de dincolo de raza deaciune a instrumentelor noastretiinifice. Nu provin din spaiul exteriorplanetei noastre. Nu e nevoie să fie aa.


22/552


Au fost întotdeauna aici. Au fostprobabil aici cu mult înainte ca noi săîncepem să folosim bâta unul împotrivaceluilalt. în acest caz, vor rămâne aici,fără îndoială, mult după ce noi ne vomfi incinerat oraele, ne vom fi poluatapele i vom fi făcut atmosfera completirespirabilă. Desigur, viaa lor - dacă au

viaă, în sensul obinuit al cuvântului - va fi mult mai fragilă, după dispariianoastră. Dar, dacă vor atepta suficienttimp, o nouă formă de aa-numită viaăinteligentă se va strecura afară de sub

vreo piatră, iar ei îi vor putea relua jocul.


23/552

John A. Keel ()// Profeţle o!"l"#!ole

ÎN ANII '20, Charles Fort, primulscriitor care a explorat evenimenteleinexplicabile, observa că poi măsuraun cerc începând de oriunde.Fenomenele paranormale apar atât dedistanate în spaiu i timp, într-omanieră atât de diversificată i atât desporadic, totui atât de persistent, încâta separa i a studia fiecare element înparte nu e doar o pierdere de timp, darar conduce în mod automat la gene-rarea credinei absolute în astfel defenomene. O dată ce ai generatcredina, fenomenul îi ajusteazămanifestările pentru a putea susineacea credină i, astfel, o escaladează.Când începi să crezi în existenadiavolului, el se va ivi cu sigurană pestrada ta, într-o noapte ploioasă, i vasolicita folosirea telefonului. Cândîncepi să crezi că în farfuriilezburătoare sunt astronaui de pe o altăplanetă, acetia vor începe să aterizezei să colecteze pietricele din grădina ta.

Multe - cele mai multe - manifestăricare însoesc fenomenele OZN pur isimplu nu se conformează credinelorentuziatilor, care sunt legate de modulîn care ar trebui să se comporte ointeligenă superioară dintr-o altăgalaxie. Drept pentru care, cluburile


24/552

John A. Keel (*// Profeţle o!"l"#!ole

farfuriilor zburătoare au ignoratriguros, chiar au desfiinat detaliileacestor manifestări, timp de muli ani.

Apariia unui bărbat îmbrăcat încostum negru, într-un Cadillac, nu aputut fi sub nici o formă asociată cuadmiraii locuitori ai spaiului, motivpentru care a fost catalogat imediat

drept un agent guvernamental corupt i viclean. Celor care cred cu toată fiinalor în OZN-uri le-a fost imposibil săcreadă că farfuriile zburătoare sunt ocaracteristică permanentă a mediului ică aceti bărbai în negru erau locuitoriai planetei, legai de fenomenul OZN.

Este, însă, o realitate: „adevărul"căutat de atâta timp de fanii OZN-urilor. i, aa cum a formulat-o Daniel

Webster, „nimic nu este mai puternic i,de cele mai multe ori, mai bizar decâtadevărul".


25/552


Nu poi afla adevărul stând pe uncâmp i vânând haotic pe cer OZN-uri.Forele aeriene ale mai multor guverneau încercat asta ani de-a rândul. Esteinutil să angajezi astronomi. Acetia nuau pregătirea necesară pentru a studiafenomene terestre i nici pentru aancheta martori teretri. Intervievareaeste o artă evoluată, de competena

jurnalitilor i psihologilor. Nu angajeziun parautist pentru a explora opeteră sau un navigator cu balonul,pentru a săpa în căutarea unei comori.Dacă ai nevoie de o operaie pe creier,nu angajezi un horticultor care i-apetrecut viaa aranjând flori. i, totui,în acest mod a considerat de cuviinăguvernul să abordeze fenomenul OZN.


26/552

Am realizat nebunia gestului de aîncerca să măsori un cerc dintr-unpunct aflat la o distană oarecare deacesta, aa că am ales un microcosmosde pe marginea cercului - un loc în careapăruseră multiple manifestări bizare,în mod simultan. i am tras carteacâtigătoare imediat, exact ca în debutul

unui roman timpuriu al lui MaxSchulman: „Bang! Bang! Bang! Bang!Patru focuri de armă izbindu-mă încoapsă i iată-mă intrat în ceea ce urmasă fie cea mai mare aventură a vieiimele“.VINERI, 22 decembrie 1967, eracumplit de frig, iar decoraiile uzate deCrăciun, înirate de-a lungul străziiprincipale din Point Pleasant, micul oradin West Virginia, păreau să atârneleampăt, trist, asortate parcă feelorîndoliate, cenuii, ale locuitorilor caremiunau pentru a-i rezolva treburile,privirile lor evitând prăpastia deschisăacolo unde, cu doar o săptămână înurmă, se afla podul Silver Bridge.Construcia, cu o lungime de 210 metri,

nu mai era. Grupuri de muncitori,ofieri de poliie i diverse persoaneoficiale stăteau de-a lungul maluluirâului Ohio, privind în tăcere cumscufundătorii străbăteau continuu însus i în jos apele întunecate. Din cândîn când, corzile tresăltau i un trupumflat, alb era adus la suprafaă. în


27/552

Point Pleasant nu urma să sosească unCrăciun fericit.

La câiva metri de locul în care seaflase podul, doamna Mary Hyre stăteaîn biroul său,revizuind o listă apersoanelor dispărutei a celor declarate

decedate. O femeie cuun caracter puternic,aflată la începutulcelui de-al cincilea deceniu al existenei;chipul ei, în mod normal vesel i cutrăsături pline de vitalitate, era, acum,marcat de stres i lipsit de expresie. înultimele apte zile nu avusese parte desomn aproape deloc. După douăzeci deani de muncă în postul de corespondentlocal de tiri pentru publicaiaMessenger, timp în care înregistrasetoate naterile, căsătoriile i deceselepetrecute

(. -IUATUL SSIT IN

G0EARELE RIGULUI


28/552

în micul oraş, doamna Hyre se trezise,deodată, în centrul universului. Echipede cameramani din locuri îndepărtate,precum New York-ul, erau îngrămăditede cealaltă parte a uşii biroului ei.Roiurile de ziarişti, sosiţi în PointPleasant pentru a relata tragicul

eveniment, au învăţat repede ceea ceorice locuitor din valea Ohio ştia deja.Cel mai rapid mod de a afla orice ai fiavut nevoie despre acel spaţiu saudespre locuitorii lui era „a o întreba peMary Hyre“.

De apte zile, biroul ei era plin destrăini, rude ale dispăruilor, membri aiechipelor de salvare. Aa că, în aceadupă-amiază, abia dacă-i ridicăprivirea în momentul în care intrară doi

bărbai. Erau aproape identici,asemenea unor gemeni, avea să-iamintească ea ulterior. Ambii erau deînălime mică i purtau pardesiurinegre. Tenul lor era de culoare închisă,oarecum oriental, se gândi ea.

-Am îneles că a fost sesizat un marenumăr de farfurii zburătoare în zonă,spuse unul dintre ei. Remarca o luăprin surprindere. Dezastrul provocat deprăbuirea podului constituise


29/552

principala preocupare a tuturor înultima săptămână. Farfuriile zburătoareerau ultimul lucru la care s-ar fi pututgândi atunci.

-Am văzut, într-adevăr, destul demulte pe-aici, răspunse ea, întorcându-se în scaun pentru a-i deschidedulapul cu dosare. Scoase unul dintre

ele, un dosar umplut până la refuz cuextrase din rapoartele sesizărilor, i îlînmână unuia dintre cei doi bărbai.

Acesta îl deschise cu o micare bruscă, aruncă o privire rapidă vrafuluide extrase i îl înapoie.

- V-a spus cineva să nu publicaiaceste rapoarte?

Ea îi scutură capul, în timp cestrecura dosarul înapoi în sertar.

- Ce ai face în cazul în care cineva v-ar ordona să încetai a mai scrie desprefarfuriile zburătoare?

- I-a spune să se ducă dracului,răspunse ea cu un zâmbet ters.

Cei doi se uitară scurt unul sprecelălalt. Ea se întoarse la listele ei, iar,când îi ridică din nou privirea,dispăruseră.


30/552

MAI TÂRZIU, în cursul aceleiai după-amiezi, un alt străin intră în birouldoamnei Hyre. Avea o constituie destulde firavă, în jur de 1,70 metri, cu ochinegri, pătrunzători i păr negru, rebel,de parcă ar fi fost tuns extrem de scurti acum reîncepea să crească. Tenul lui

era chiar mai închis la culoare decât alcelor doi vizitatori anteriori i păreacoreean sau oriental. în special mâinilesale erau ieite din comun, se gândi ea,cu degete neobinuit de lungi i subiri.Purta un costum negru aparent, ieftin i

care cădea prost, cumva demodat, iarcravata era i ea înnodată într-un moddemodat. în mod bizar, nu purtapardesiu, în ciuda frigului de temut deafară.

- Numele meu este Jack Brown, spuseel după o scurtă ezitare. Sunt cercetătorîn domeniul OZN.

-A..., spuse Mary, împingând la oparte vraful de hârtii de pe birou iîncepând să-l studieze. Ziua se apropiade sfârit i ea se pregătea să meargăacasă pentru a încerca în sfârit să


31/552

doarmă puin.După o scurtă, destul de incoerentă

încercare de a discuta despre apariiileOZN, Brown o întrebă bâlbâindu-se:

- Ce ai... ce ai face dacă... dacăcineva v-ar ordona să încetai? Să

încetai să mai publicai povestiri despreOZN-uri?


32/552


- Ascultă, ai vreo legătură cu cei doi bărbai care au fost aici mai devreme?întrebă ea, surprinsă să audă aceeaiîntrebare ciudată pentru a doua oară înziua respectivă.Nu. Nu... sunt singur.Sunt un prieten al lui Gray... GrayBarker.

Gray Barker, din Clarksburg, era celmai cunoscut cercetător al fenomenuluiOZN din West Virginia. Publicase o seriede cări în domeniu i era un vizitatorobinuit în Point Pleasant.

- îl cunoti pe John Keel?

Chipul său se crispă.

-

Obinuiam să... să simpatizez cu totce scria Keel. Apoi, în urmă cu câtevaminute, am cumpărat o... o revistă.

Avea un articol acolo. Scria că a văzut elînsui un OZN. E un... e un mincinos.

- tiu că a văzut anumite lucruri,spuse Mary iritată. Eram cu el când le-a văzut!

Brown zâmbi ters, remarcândsuccesul micului său truc.

- M-ai putea duce... acolo... m-aiputea duce acolo unde ai... unde ai

văzut acele lucruri, dumneavoastră i...dumneavoastră i domnul Keel?

- N-am de gând să fac nimic altceva,


33/552

John A. Keel ))// Profeţle o!"l"#!ole

decât să merg acasă i să dorm, spuseMary sec.

- K... K... Keel este în P... P... PointPleasant?

- Nu. Locuiete la New York.

- C... C... Cred că in... in... inventeazătoate aceste istorii.

-Ascultă, îi pot da numele câtorvadintre persoanele

de pe-aici, care au văzut astfel delucruri, spuse Mary pier- zându-irăbdarea. Poi sta de vorbă cu ele i te

vei putea lămuri singur. Dar, pur isimplu, nu te pot însoi.

- Sunt un prieten al lui G... G... GrayBarker, repetă el, cu tot mai puinăconvingere.

Afară din birou, o macara de maridimensiuni trosni i pârâi, scoând dinapele râului o grămadă uriaă de fiarecontorsionate.

PE 22 APRILIE 1897, o mainărie deformă aproape circulară, cu aripi i culumini „care păreau mult mai intensedecât însăi lumina electrică" coborî dincer i ateriză în curtea fermei lui John


34/552


M. Barclay, de lângă Rockland, Texas.Barclay îi luă în grabă puca i seîndreptă spre mainărie. Fu întâmpinatde un bărbat cu o înfăiare cât se poatede obinuită, care-i dădu o bancnotă de10 dolari i îl rugă să cumpere nite uleii nite scule pentru vehiculul zburător.

- Cine eti? întrebă Barclay.

- Nu-i bate capul în privina numeluimeu. Spune-mi, de exemplu, Smith,răspunse bărbatul.

Istorisirile cu OZN-uri sunt populatede vizitatori misterioi, care pretind căpoartă nume neobinuit de comune,precum Smith, Jones, Kelly, Allen i

Brown. în 1897, ei pretindeau adesea că vin din sate i orae cunoscute i erauchiar capabili să numească cetăenicelebri din acele locuri. Dar, când i-auînceput cercetările, reporterii n-au găsitnici o înregistrare referitoare la

vizitatorii în cauză, iar cetăenii numiide acetia au negat categoric că ar fi

avut cunotină despre existena lor.Unul dintre cazurile de imposturădovedite, din 1897 (au existat multeastfel de cazuri, de cele mai multe oriiniiate de ziariti iresponsabili), a fostcel referitor la obiectul care sepresupunea că ar fi aterizat în preajmageneratorului electric din curtea


35/552

John A. Keel ),// Profeţle o!"l"#!ole

judecătorului Proctor din Aurora, Texas.Se presupunea că, printre cioburi i

bucăi dezasamblate, fuseseră găsiterămăiele unui pilot minuscul i că,ulterior, acestea fuseseră îngropate decătre localnici în cimitirul oraului. Dincând în când, Aurora a fost vizitată deinvestigatori autodidaci, care scotoceauprin gunoaiele din vechea fermă Proctori mărăluiau prin cimitir, citind pietrelefunerare i negăsind niciodată nimic.

Povestea a fost reactualizată în 1972,iar, în 1973, un bărbat care se prezentadrept Frank N. Kelley, din CorpusChristi, sosi în Aurora. Spuse că era uncăutător de comori, cu o bogată

experienă. începu să lucreze cuinstrumentele i detectoarele sale demetal i, imediat, dezgropă mai multefragmente de metal, în zonageneratorului electric. Păreau să fiefragmente din carcasa unui vehiculaerian modern, pretinsese el. Păstrăcâteva bucăi, iar altele le trimise unuireporter, pe nume Bill Case. Analizeleau demonstrat faptul că fragmenteleerau compuse, în proporie de 90%, dinaluminiu.

Aa-numita descoperire a lui Kelley acreat o reacie în masă în Aurora.Cercetători ai fenomenului OZN au venitdin locaii îndepărtate, precum Illinois,


36/552


i s-au întrecut în a obine permisiuneade a dezgropa morminte din cimitir.Povestea a avut un larg succes în presanaională în vara anului 1973.

Când s-a încercat identificarea luiFrank Kelley, în Corpus Christi, s-adescoperit că acesta dăduse o adresă iun număr de telefon false i că nimeni

din cercul vânătorilor de comori nuauzise vreodată de el. Domnul Kelleypărea să fie un alt impresionantimpostor-vânător de OZN-uri, dar de oconsistenă lacunară. Farsa a fostlipsită de sens, scumpă i, din păcate,de mare succes.

DIN MOMENTUL ÎN CARE, în 1966, amcunoscut- o pe Connie Carpenter,nepoata doamnei Hyre, am tiut căspune adevărul, pentru că ochii ei erauînroii, umezi i aproape închii dincauza pleoapelor tumefiate.

Remarcasem aceste simptome înnumeroase rânduri, în cursulcălătoriilor mele prin ară, în scopulcercetării fenomenului OZN. Martoriicare fuseseră suficient de ghinionitipentru a vedea îndeaproape un obiectzburător neidentificat, de obicei olumină năucitor de strălucitoare pe cer,sunt expui la radiaii actinice... radiaii


37/552

John A. Keel )2// Profeţle o!"l"#!ole

ultraviolete care pot provoca „arsurioculare", cunoscute în mediul medicaldreptconjunctivite kliegl.' Aceste radiaiisunt de acelai tip cu cele care-i ardpielea, atunci când exagerezi cu edereala plajă. Dacă stai în lumina directă asoarelui fără a-i proteja ochii, te poialege cu conjunctivită. Orice ar fi ele defapt, OZN-urile emit puternice radiaii

actinice. S-au strâns, până acum, miide cazuri în care martorii au suferitarsuri oculare i deteriorări ocularetemporare... chiar i pierdere temporarăa vederii... după ce au văzut noaptea pecer o lumină zburătoare ciudată.

Unul din cazurile extreme de pierderea vederii din cauza OZN-urilor s-apetrecut în noaptea de miercuri, 3octombrie 1973, în sud-estul statuluiMissouri. Eddie Webb, în vârstă depatruzeci i cinci de ani, din Greenville,a zărit un obiect luminos în oglinda saretrovizoare. A scos capul pe fereastracamionului său i a privit în spate. Erao străfulgerare de lumină albă istrălucitoare. Webb îi duse repedemâinile la ochi, strigând: „O, Doamne!M-am ars! Nu mai văd! “ îi căzuse olentilă de la ochelari i ramele setopiseră. Soia lui a preluat controlul

volanului autovehiculului lor i l-a dusla spital. Din fericire, orbirea lui nu afost permanentă.


38/552


Ceea ce m-a intrigat, în cazul luiConnie, a fost faptul că ea nu văzuse osplendidă farfurie zburătoare luminoasă

1 John Kliegl & Anton Kliegl, decedaţi

în 1959, respectiv 1927, americani de

origine germană, experţi în

experimente în domeniulelectricităţii (n.t.).

pe cer. Văzuse un gigantic „omînaripat", în plină lumină a zilei.

Conform povetii ei, Connie, o fatătimidă i sensibilă, de optsprezece ani,conducea, întorcându-se acasă de la

biserică, la 10:30 a.m., duminică, 27noiembrie 1966, când, trecând pe lângăcâmpul de la Mason County GolfCourse din afara oraului New Heaven,

West Virginia, văzu deodată o uriaăsiluetă gri. Avea formă umană, spuneaea, dar era mult mai mare. Avea celpuin 2,10 metri înălime i era foarte

masiv. Ceea ce îi atrăsese atenia nufuseseră dimensiunile făpturii, ci ochiiacesteia. Avea, spunea ea, ochi roii,mari, rotunzi, de o strălucire violentă, acăror privire se concentrase asupra ei,cu efect hipnotic.

- A fost o minune faptul că nu am


39/552

John A. Keel )9// Profeţle o!"l"#!ole

ieit cu maina de pe osea i nu m-amfăcut ăndări, comenta ea ulterior.

Pe măsură ce încetinea, cu privireaaintită asupra apariiei, o pereche dearipi i s-au desfăcut acesteia, din spate.Păreau să aibă o deschidere de aproapetrei metri, în mod cert, nu era o pasăre,ci o făptură cu formă umană, care se

înăla încet de la pământ, cu manevreasemănătoare celor ale unui elicopter,dar silenioase. Aripile lui nu se micauîn zbor. Se îndrepta direct spre mainalui Connie, ochii săi teribili fixându-ichipul, apoi pluti încet, la foarte micăînălime, exact deasupra ei, în timp ceea împingea pedala acceleraiei la

podea, într-un cumplit acces de panică.Se pare că mai mult de o mie de

persoane au zărit acea bizară creatură,în iarna acelui an.

Conjunctivita lui Connie a persistatmai mult de două săptămâni, iarapariia ei a fost probabil cauzată de

acei ochi roii, strălucitori. Lamomentul primei mele vizite în PointPleasant, în 1966, nu am asociatcreatura cu aripi fenomenuluifarfuriilor zburătoare. Evenimenteleulterioare au demonstrat nu numai că oastfel de legătură exista, ci i faptul căaceastă legătură avea să constituie ocheie fundamentală în desluirea


40/552


întregului mister.

MAX'S KANSAS CITY este un localfaimos, care atrage pentru întâlnirigrupurile de locuitori bine informai aiNew York- ului. în vara anului 1967, un

personaj excentric frecventa acelrestaurant, cunoscut pentru clientela-iieită din comun. Era înalt idisproporionat, îmbrăcat într-uncostum negru, care îi venea prost iarăta demodat. Avea o bărbie ascuită iochi exoftalmici, ca ai persoanelor caresuferă din pricina glandei tiroide. edeaîn separeul său i gesticula cătrechelneriă, cu degetele sale lungi isubiri.

- Ceva de mâncare, spuse el înoaptă. Ospătăria îi aduse meniul. Else uită pe listă, de parcă nu ar fi înelesnimic din cele scrise în ea, de parcă ar fifost incapabil să citească. „Mâncare",

spuse el aproape agresiv.- Ce spunei de o friptură? îl întrebă

ea.

- E bine.

îi aduse o friptură, cu garnituraobinuită. El îi ainti privirea asupraacesteia, pentru un lung moment, apoi


41/552

John A. Keel *1// Profeţle o!"l"#!ole

îi luă cuitul i furculia, privindîncurcat spre ceilali oaspei airestaurantului. Era evident faptul că nutia să folosească tacâmurile! Ospătăriaîl privea cum le mânuia neajutorat, încele din urmă, îi arătă cum să taiefriptura i cum să o separe cu furculia.El continuă să ciopârească, în grabă,carnea. Cu sigurană, era înfometat.

- De unde eti? îl întrebă ea cu blândee.

- Nu de aici.

- De unde, atunci?


42/552

Profeţle o!"l"#!ole John A. Keel

Din altă lume.„Mda.. .un altul care seconsideră un soi de artist neîneles",gândi ea. Celelalte ospătărie seadunaseră într-un col i îl priveau cumse lupta cu mâncarea; un orn bizar într-o ară bizară...

O MAINĂ MARE i albă, cu pompa deeapament defectă, pufni i hârâi pestrada lăturalnică din New Heaven, West

Virginia, pe care locuia ConnieCarpenter. Jack Brown bătu la ua ei.

- Sunt un... un prieten al lui MaryHyre.

Comportamentul ciudat i întrebărilesale incoerente

o supărară pe ea i îi deranjară pe soulei, Keith i pe fratele său, Larry. A

devenit curând evident faptul că nu erainteresat în mod special de omul-pasăre, pe care Connie îl văzuse înurmă cu un an. Părea preocupat în modspecial de doamna Hyre i de relaia pecare aceasta o avea cu mine (eram


43/552


prieteni în domeniul profesional i nimicmai mult decât atât).

- Ce părere ai... dacă... cum crezi căar proceda Mary Hyre... dacă i-ar spunecineva să nu mai scrie despre OZN- uri?întrebă el.

- I-ar spune probabil să se ducănaibii, îi răspunse Connie.

Cele mai multe din întrebările pe carele punea erau stupide,

iar altele, de-a dreptul neinteligibile.După o conversaie neregulată, demară

în noapte, în maina lui zgomotoasă.Connie îi telefonă imediat mătuii sale,intrigată i supărată din pricina viziteipe care tocmai o primise.


44/552


- Este un om atât de ciudat, remarcăea, i n-ar scoate un cuvânt dacă nu te-ai uita drept în ochii lui întunecai ihipnotici.Connie, Keith i Larry auobservat la el nu numai mâinile cudegete lungi, dar i faptul că era cevafoarte curios în legătură cu urechile lui.N-ar fi putut spune exact despre ce era

vorba. Dar era ceva...

- AI AUZIT VREODATĂ de cineva - maiales de vreun ofier de aviaie - care să fiîncercat săbea jeleu? întrebă doamnaRalph Butler din Owatonna, Minnesota.

Ei bine, asta a făcut el. Se purta deparcă n-ar mai fi văzut aa cevaniciodată. Luase castronul i încercasesă bea din el. A trebuit să îi arăt cum săîl mănânce cu lingura.

Doamna Butler vorbea despre bărbatul care se afla în urmărirea unuiir de apariii OZN în Owatonna i care

o vizitase în luna mai a anului 1967. Serecomandase drept Richard French,maior în trupele de aviaie ale StatelorUnite, dei era îmbrăcat în haine civilei conducea un Mustang de culoarealbă. Costumul său gri, cu croialădreaptă i toate celelalte haine pe care lepurta păreau să fie nou-noue. Chiar i


45/552

John A. Keel *,// Profeţle o!"l"#!ole

tălpile pantofilor săi erau netede, lipsitede zgârieturi, neuzate. Era înalt de 1,75metri, cu o constituie prelungă i cutrăsături expresive. Avea păr foarte lung,de culoare închisă - prea lung pentru unofier de aviaie, se gândise doamnaButler. Spre deosebire de Jack Brown,maiorul French purta o conversaiefluentă i păruse perfect normal până în

momentul în care începuse să se plângăde faptul că avea probleme cu stomacul.Când doamna Butler i-a oferit jeleul, eaa început să bănuiască, pentru primadată, că era ceva nefiresc în ceea ce-1privea.

Richard French era un impostor. Unuldin numeroii impostori care cutreierauStatele Unite prin 1967. Timp de maimuli ani, astfel de personaje au indusparanoia în rândurile entuziatilor înceea ce privete farfuriile zburătoare,convingându-i că forele aviatice leinvestigau, reducând martorii la tăcerei promovând tot felul de activităidezagreabile - inclusiv crima. La

începuturile activităii mele de strânsrapoarte, eram, desigur, suspicios înceea ce-i privea pe cei care furnizauastfel de rapoarte. Totul părea omascaradă de mari proporii. Dar,treptat, a devenit evident faptul căaceleai detalii precise apăreau în cazuricât se poate de disparate, i că nici unul


46/552


din aceste detalii nu fusese publicatniciodată, nicăieri... nici măcar în micilereviste ale adoratorilor fenomenuluiOZN.

Era cineva sau ceva acolo, bine,admisesem asta. Câiva, printre care iRichard French, ajunseseră chiar să numai disimuleze aproape deloc, reuind

totui să nu atragă atenia asupra lor.Dar, aproape în toate celelalte cazuri,exista întotdeauna o mică eroare, ooarecare scăpare în privina costumaieisau a comportamentului, peste caremartorii erau, de obicei, dispui sătreacă cu vederea, dar care, pentrumine, constituia un reper important.

Apăreau, de obicei, într-un model vechide automobil, dar care arăta la fel destrălucitor i de bine întreinut ca unulproaspăt ieit din fabrică. Uneori aveauscăpări în privina îmbrăcămintei,purtând haine care fie fuseseră depăitede modă, fie, lucru încă i mai intrigant,aparineau unei mode care urma să fie

lansată abia peste câiva ani. Cei care seprezentau drept ofieri ai armatei nudeineau, în mod evident, cunotinelegate de procedurile militare i nici de

jargonul militar de bază. Dacă li se iveaocazia de a scoate din buzunar unportofel sau o agendă, acestea erau fărăexcepie nou-noue... tiut fiind faptulcă majoritatea bărbailor purtau


47/552


portofele ifonate i agende care, foartecurând după achiziionare, căpătau unaspect ultrafolosit. i, în sfârit,asemenea vrăjitoarelor din povetile dedemult, colecionau adesea suvenire dela martori... îndepărtându-se încântaicu o revistă veche în mână, un stilousau un alt astfel de obiect, lipsit de

valoare.

CEEA CE MĂ INTRIGA cel mai mult erafaptul că aceste personaje, bărbai ifemei, corespundeau descrierilor care lefuseseră efectuate de către cei pe care-icontactasem, care pretindeau căfuseseră martorii aterizării unor OZN-uri i care zăriseră sau purtaserăconversaii cu piloii acestora; piloi cutrăsături expresive sau cu aspectoriental, piele de culoare închisă (nu

neagră) i degete neobinuit de lungi.Linda Scarberry se întorcea acasă de

la spital, în ziua de 23 decembrie 1967,aducând-o cu ea pe Daniella Lia Scar-

berry, fiica sa nou-născută. Ea i soulei, Roger, locuiau în apartamentul de la


48/552


subsolul casei părinilor ei, doamna idomnul Parke McDaniel. Era o casămodestă, dar confortabilă i, asemenea

biroului lui Mary Hyre, devenise unpunct de atracie pentru străini încă decând Linda, Roger i încă un cuplu

văzuseră Pasărea - incredibilul om

înaripat din Point Pleasant, în urmă cuun an.

Ceea ce avea loc acum era o perindarecontinuă de prieteni i vecini, care seopreau să vadă nou-născutul, unul dincele mai luminoase evenimente din acel

decembrie descurajam. Când mainaalbă i zgomotoasă a lui Jack Brown aparcat pe aleea reedinei McDaniel,acesta a fost la fel de binevenit ca imulimea de reporteri, vânători demontri i cercetători în domeniul OZN,care l-a precedat. Se recomandase dreptun prieten al lui Mary Hyre, al lui GrayBarker i John Keel i a intrat în casăaducând cu el un aparat de înregistrăriaudio de mari dimensiuni, pe care l-aaezat pe masa din bucătărie. A devenitcurând evident faptul că nu era


49/552


familiarizat cu aparatul i că nu tiadeloc să-l folosească.

Familia McDaniel era obinuită cureporterii, cu aparatele de înregistrat icu a răspunde la nesfârit aceloraiîntrebări epuizante. întrebările lui JackBrown nu erau numai epuizante. Erau

vagi, deplasate i sugerau lipsainteligenei. Era clar că nu tia absolutnimic despre subiectul complex,constituit de fenomenul farfuriilorzburătoare, i că era completneinteresat de legendara „Pasăre".Principalul subiect care părea să îistârnească interesul eram eu - stareamea actuală i natura relaiei pe care o

aveam cu Mary Hyre.în mod deloc surprinzător, i-a

întrebat pe membrii familiei McDanielcum credeau că ar fi reacionat MaryHyre în eventualitatea în care cineva i-arfi interzis să mai publice materialelegate de apariia farfuriilor zburătoare.

De-a lungul întregii seri, casa a fost vizitată de prieteni i vecini venii să vadă copilul nou-născut. Dei copilul seafla în centrul ateniei, Brown l-aignorat complet, fără a se deranja măcarsă creeze, din respect pentru gazde,impresia unui minim interes decomplezenă. Când i-a fost prezentat


50/552


Tom C., vecinul de alături, pentru a-istrânge mâna, Brown i-a întins degetulmare i pe următoarele două. Spuse căera din Cambridge, Ohio, un orăelaproape de Columbus, Ohio. Ceva maitârziu, i-a făcut apariia un reporter dela Dispatch, o revistă editată înColumbus, Ohio, i, pe parcursulconversaiei din politee pe care aupurtat-o, a devenit clar faptul că nuauzise niciodată deDispatch, una dincele mai cunoscute publicaii din statulOhio, i că nici nu tia unde se află, defapt, Cambridge.

întreaga lui atitudine le crea tuturor osenzaie de disconfort. Incapacitatea lui

de a purta o conversaie inteligentă,precum i privirea lui hipnotică, fixă îideranjau pe toi. în pofida atmosfereidin ce în ce mai reci, a mai zăbovit timpde cinci ore, plecând abia în jurul orei11 noaptea. La începutul serii, spusesecă nu mă cunoscuse niciodată personal.Ceva mai târziu spusese că eram buni

prieteni. Părea surprins de faptul că numă grăbisem să ajung înapoi în PointPleasant după tragedia surpăriipodului. Se ateptase pesemne să măgăsească acolo.

Printre altele, spusese că tia de laGray Barker că, exact înainte de a seprăbui, deasupra podului Silver Bridge


51/552

John A. Keel ,1// Profeţle o!"l"#!ole

fuseseră zărite OZN-uri. Când, maitârziu, am vorbit cu Barker despre acestincident, acesta a negat categoric că l-arfi cunoscut pe Brown sau pe oricinealtcineva cu o descriere asemănătoare.Gray îmi telefonase în noaptea tragedieii îmi spusese că ascultase un interviuradiofonic, în cursul căruia un martorsusinea că văzuse o străfulgerare

luminoasă, exact înainte ca podul să seprăbuească. Ulterior s-a stabilit faptulcă aceasta se explica prin plesnireacablurilor care legau stâlpii de înaltătensiune distribuii de-a lungul podului.

Jack Brown nu a mai fost văzutniciodată. Nu a mai apărut nici în altezone în care s-au raportat apariii deOZN-uri. A urcat pur i simplu înmaina lui de culoare albă i s-a pierdutîn noapte, alăturându-se astfel galerieide personaje numite Smith, jones, Kelleyi French, care păruseră să nu aibă niciun alt scop, exceptându-1 pe acela de aactiva paranoia latentă a entuziatilorfenomenului OZN i de a menine vie

această serie de mituri.

ÎN 1966, în camera 4C922 a clădiriiPentagonului, exista un spaiu cubic înformă de L, care ocupa o suprafaă decirca 4,5 metri pătrai. Acolo lucra,


52/552


îndărătul unui birou plin de obiecte îndezordine i jonglând cu telefoanele, unlocotenent- colonel cu părul grizonat icu aspect ostil, pe nume Maston M.

Jacks. Sarcina lui din acea perioadă erasă se ocupe de reporterii care formulauîntrebări legate de ufologie. Replica luide deschidere avea menirea de a-i tăiaentuziasmul:

- Nu e nimic adevărat, domnule Keel. Totul e doar un conglomerat de zvonuri.

Pe un alt birou din aceeai încăperese afla un dosar gros, de culoare roie,pe care erau inscripionate cuvinteleTop Secret, cu litere mari i negre. întimp ce discutam, secretara a intrat i a

introdus în dosar un extras dintr-unziar.

Prima mea conversaie cu locotenent-colonelul Jacks s-a transformat curândîntr-o dispută. Repeta întruna bine-cunoscuta replică anti-OZN, aparinândforelor aeriene i i-am explicat cu

blândee că văzusem eu însumi câtevaastfel de obiecte blestemate. La unmoment dat, s-a ridicat i m-a fixatînfuriat.

- Faci mincinos un ofier din trupelede aviaie ale Statelor Unite?

Ceva mai târziu sună telefonul i,după tonul pe care îl folosea, era


53/552

John A. Keel ,)// Profeţle o!"l"#!ole

limpede că discuta cu un ofier de rangsuperior. M-am retras discret în colulcel mai îndepărtat al încăperii i mi-amlansat privirea în direcia ferestrei demici dimensiuni, asemănătoare uneiferestruici de închisoare. A bâiguit cevadespre un film, adăugând apoi, cu o

voce foarte scăzută. „Vă sun eu puinmai târziu. E o persoană în biroul meupe care trebuie să o opresc."După ce a pus receptorul în furcă, am

reluat discuia pe care o purtasem încontradictoriu. Se vedea că se confrun-tase de mai multe ori cu aa ceva. Jucadoar un rol. Din furioasă, atitudinea luia devenit brusc una politicoasă, apoi de-

a dreptul prietenoasă. în final, m-acondus de-a lungul holului i m-aabandonat în dreptul unei biblioteci.

Jacks îmi spusese, în repetaterânduri, că forele aeriene nu se aflau înposesia nici unui dosar foto referitor lafenomenul OZN. Cu toate acestea, un anmai târziu, un scriitor pe nume Lloyd

Mallan publica peste o sută de fotografiidin acel dosar inexistent. Jacks măinformase, de asemenea, asuprafaptului că Pentagonul nu păstrase niciun raport referitor la fenomenul OZN.

Toate se aflau la Baza Forelor Aeriene Wright-Patterson din Ohio. Nu am vizitat Baza Wright-Patterson, dar Mort


54/552


Young, de la fosta publicaie Journal- American, din New York, a făcut-o. L-amrugat pe Mort să-mi trimită variantascrisă a experienei sale, pentru a oinclude în cartea de faă:

„La Pentagon mi s-a spus că toaterapoartele referitoare la fenomenul OZNsunt păstrate la Baza Forelor Aeriene

Wright-Patterson din Dayton, Ohio“,povestete Mort.


55/552


Am mers deci la Dayton. Acolo mi s-aspus că rapoartele referitoarela OZN-urisuntîndosariatela Pentagon, iarpentru ale vedea, trebuie să ajungla Washington.

Am aflat ulterior că rapoartele referitoarela OZN-uri sunt îndosariate nu numai laPentagon şi la sediul Proiectului Cartea

Albastră din Dayton, ci sunt trimise maideparte, spre cel puţin două locaţii, unde

probabilsunt, de asemenea, îndosariate.Eşti tentat să speri că, în aceste altelocaţii, dosarele sunt păstrate maiordonat decât la Cartea Albastră, unde

apariţiile individuale sunt incomplete, înunele cazuri, dosarelor pe care le-amcerut le lipseau pagini sau porţiuniîntregi, în alte cazuri, lipsea chiardosarul în întregime:forţele de aviaţie nuaveau nici o informaţie în legătură cuapariţia în cauză. Unele dosare se aflauîntr-o stare complet neprofesională:pagini

peste pagini îngrămădite în dosare maro.Informaţiile care se aflau acolo ar fitrebuit măcar sortate cronologic, înainteca să se poată aşeza cineva în faţa lorsă le răsfoiască şisă înţeleagă ceva din


56/552


ele. Aş putea încerca să explic modul deconstrucţie a unui OZN, mai degrabădecât să înţeleg ceva dintr-un raportufologic al forţelor aeriene.

Unele dintre supoziiile susinătorilorOZN-urilor erau îndreptăite. Forele deaviaie depuneau eforturi serioase

pentru a menine confuzia care pluteadeasupra problemelor. I-au minit, edrept, pe reporteri, în unele cazuri chiarîn mod grosolan. Unele din fotografiiletrimise lor de cetăeni binevoitori audispărut pentru totdeauna între fălcilelacome ale Bazei Wright-Patterson.

Drept rezultat al propriilor

investigaii, nu-i puteam acuza cusinceritate de faptul că aveau o seciede ofieri de origine orientală, a cărormenire era aceea de a suprima martorii.

Ali scriitori, printre care i LloydMallan, ajunseseră la concluzii similare.în 1967, locotenent-colonelul Jacks s-apensionat i a fost înlocuit de

locotenent-colonelul George P. Freeman,un personaj mai amabil, dotat cu maimult tact i care trata rapoartelenoastre cu un serios respect. La 15februarie 1967, o scrisoareconfidenială a fost expediată de laPentagon către toate comandamentele:


57/552

John A. Keel ,2// Profeţle o!"l"#!ole

Sediul principal al USAF (Forţele Aeriene ale Statelor Unite) a fost informatdefaptul că persoane care pretind căreprezintă forţele de aviaţie sau alteinstituţii ale apărării au contactatmartorii apariţiilor de obiecteneidentificate. într-unul din cazurileraportate, un individ în haine civile, carese recomandase drept membru alNORAD (Comandamentul nord-americande apărare aeriană), a solicitat şi, caurmare, a primit fotografii aparţinândunei persoane private. într-un alt caz, o

persoană îmbrăcată în uniforma forţelorde aviaţie a contactat poliţia locală şi peo serie de cetăţeni care văzuseră OZN-uri i-a reunit într-osală de clasă şi le-a

spus că nu văzuseră cu adevărat ceeaceei credeau căvăzuserăşicăarfibinesănumaivorbeascănimănui despre aceste lucruri. Toate

persoanele, militari sau civili, în specialofiţerii informatori şi ofiţerii cercetătoriufologi, cărora li se raportează astfel deevenimente, au obligaţia de a anunăa

imediat birourile BIS locale (Biroul deInvestigaţii Speciale).

(Semnat)

Hewitt T. Wheless, Lt. Gen. USAF

Asist. Vicepreşedinte al ConsiliuluiDirector


58/552

Proiectul Cartea Albastră a fost teoreticsistat în decembrie 1969. Dar „Bărbaiiîn Negru" nu s-au retras. i-au reluatactivitatea, o dată cu lansarea valului deOZN-uri din octombrie 1973. în ianuarie1974, au apărut chiar i în Suedia,folosind aceleai tactici care-idemonstraseră deja eficacitatea aici. Nici

măcar criza de benzină nu a reuit săabată acele Cadillac-uri de culoareneagră de pe traseele lor misterioase.UN

ALT SOI de Bărbat în Negru bântuiacartierul Brooklyn, New York, între anii1877 i 1880. Avea aripi i executaacrobaii aeriene pe deasupra capetelormulimii care făcea plajă în Coney

Island. Un oarecare W. H. Smith araportat pentru prima dată acestesurvolări într-o scrisoare trimisă ziaruluiNew York Sun, la data de 18 septembrie1877. Creatura nu era o pasăre, ci „oformă umanoidă înaripată".

Omul zburător a devenit un elementlocal de senzaie i, potrivit ziaruluiNew

York Times din 12 septembrie 1880,„numeroase persoane respectabile" l-auzărit pe când „zbura în direcia New

Jersey". Executa manevre la o înălimede aproximativ 300 metri, desfăcându-ii închizându-i „aripile de liliac", cumicări asemănătoare celor ale unuiînotător. Martorii pretindeau că îi


59/552

văzuseră chipul cu maximă precizie. Avea „o expresie severă i fermă."întreaga siluetă era de culoare neagră istătea dreaptă,înfiptă parcă în cerullimpede i albastru.Cum nu era dotat culumini de avertizare pespate, iar aeroplanelecelor câiva inventatoridin acea vreme călătoreau arareori ladistane mari i doar din vârful spre

baza vreunui deal, evenimentul a rămasinexplicabil.

în secolul al cincisprezecelea,Leonardo Da Vinci a studiat zborul

păsărilor i a încercat, însă fără succes,să construiască un ornitopter acionatuman. Alte câteva mii de inventatori derenume au insistat pe această idee,construind aripi de

). 3L3ITUL

ARIPILR

NEGRE


60/552

plută, acţionate de muşchii unor piloţioptimişti. Multe din aceste maşinării cuaspect bizar s-au dezintegrat cu ocaziaprimei încercări de testare. Şi numeroşientuziaşti şi-au găsit moartea zdrobiţi,aruncându-se de pe stânci şi de peclădiri înalte, cu aripile pe care şi leconfecţionaseră. Abia la data de 2 mai1962, un om a reuşit, într-adevăr, săzboare prin propriile forţe. Domnul JohnC. Wimpenny a zburat pe o distanţă de850 metri, la altitudinea de 1,5 metri,într-un mecanism cu aripi rigide şi

propulsat de pedale, la Hatfield,Hertfordshire, în Anglia.

Principiul ornitopterului - propulsiaprin micarea aripilor într-un modasemănător aceluia în care o fac păsările- este cunoscut de secole, dar nimeni nul-a putut face să funcioneze. Nici ofiină umană, în orice caz. în timpul

valului OZN, au fost văzute pe ceraparate zburând cu aripi în micare,însă entuziatii OZN-urilor tind săignore orice raport care descrie obiectezburătoare altfel decât în formă de discsau de igară.

în 1905, „o gigantică pasăre albă“


61/552

zbura pe cerul Californiei. Pe 2 august la1:30 dimineaa, un martor pe nume J. A. Jackson, „un binecunoscut locuitor allocalităii Silshee“, mergea spre atelierulsău, când a văzut o lumină strălucitoarepe cer. Părea ataată unei „nave spaiale"cu aripi, de circa cinci metri. „Mainăriamisterioasă părea să fie propulsată doar

de aripi, iar acestea dădeau senzaia căse mică precum cele ale unei păsăriuriae", scria publicaia News, dinBrawley, California, la 4 august 1905.Mai multe persoane din zonă au raportatcă au zărit acelai lucru.

Fiinele înaripate constituie elementeimportante în folclorul tuturor culturilor.

încă din timpurile Babilonului i alefaraonilor, sculptorii erau preocupai săaplice aripi leilor i montrilorneidentificabili. Dei îngerii din timpurile

biblice nu sunt zugrăvii cu aripi,pictorii i sculptorii insistă să-i descriecu astfel de ataamente. (De fapt, îngeriiancestrali arătau asemenea unor oameni

obinuii, Au luat chiar cina împreunăcu Lot.) Când demonii au acaparatplaneta, în Evul întunecat, au fost deasemenea descrii drept creaturimonstruoase, cu aripi de liliac.

Se spune că anumite zoneinaccesibile ale planetei sunt încă


62/552

populate de harpii1

i de fiine umaneînaripate. La data de 11 iunie 1908,faimosul pelerin rus V. K. Arsenyevcălătorea de-a lungul râului Gobilli,când a fost martorul următoareiapariii2:

„...Am văzut,pe cărare, o urmăasemănătoare celei lăsate de talpa unui

om. Câinele meu, Alpha, a tresărit, alătrat agitat, iar apoi, în tufişuriledimprejur, s-a auzit un zgomot ca decrenguţe strivite şi am simţit cevamişcându-se. Cu siguranţă, nu seîndepărta, ci se oprise şi aştepta. Am

rămas aşa câteva minute... apoi m-amaplecat, am luat în mână o piatră şi amaruncat-o în direcţia animaluluinecunoscut. Atunci s-a întâmplat cevacomplet neaşteptat: am auzit fâlfâitulunor aripi. Ceva imens şi întunecat aieşit din ceţuri şi şi-a luat zboruldeasupra râului. O clipă mai târziu, adispărut în norul dens, format deasuprarâului de particulele de apă. Câinele

1 în mitologia greacă, monstru fabulos, reprezentat sub forma unei femei înaripate, cutrup şi cu gheare de vultur, personificând furtunile şi moartea (n.t.).

2Yuri B. etren!o, "remergători ai "#oamnei$ %burătoare din &ietnam'$, Flying Saucer Review, voi. , no .* (+artie -prilie /)0 */1 (n.a.).


63/552

meu, cumplit de speriat, mi s-a lipit de picior.

După cină, am povestit incidentulbărbatului - Udehe. Acesta mi-a povestitistoria năucitoare a unui om înzestrat cucapacitatea de a zbura. Vânătorii îi

descopereau adesea urmele, urme careapăreau şi dispăreau brusc, în aşa felîncât nu puteau fi explicate decât

prinfaptul că „omul' mergea cât mergea,după care îşi relua zborul. “

în Mexico se vehiculează povetidespre ikali, omulei negri, dotai cucapacitatea de a zbura, care trăiesc înpeteri i răpesc oameni. Pasăreagigantică, cunoscută sub numele deGaruda este unul dintre elementelefundamentale ale mitologiei indiene. Zeii

Vishnu i Krishna au călătorit prin

ceruri pe spatele unei păsări Garudauriae. Indienii nord americani aulegende ample despre Pasărea Tunetului,o pasăre uriaă despre care se spune căduce pe tărâmul celălalt copiii i

bătrânii. Apariiile acesteia sunt însoite,


64/552

se spune, de sunete pătrunzătoare, dediverse onomatopee, zumzete i, se pare,reverberaii asemănătoare celor produsede tunete, emise de la nivel infra-sonic iultrasonic. Cunoscută indienilor dinstatele Dakota sub numele de Piasa, sespune că are ochi roii, terifiani i ocoadă lungă.

Avem de-a face, în aceste cazuri, cutrei tipuri de fenomene. Primul este celal omului înaripat; al doilea este cel alunei păsări uriae, de dimensiuniimposibile din punct de vedere biologic;

în al treilea rând, avem un demonmonstruos, cu ochi roii, aripi de liliac icu o formă apropiată de cea umană.Cele trei tipuri de fenomene par să seîntrepătrundă.

Cercetările sunt încă nedefinitivate,

dar este absolut evident faptul că omulînaripat din 1880 nu s-a lăsat îngrăditde limitele Coney Island-ului. Activitateasa de acolo a fost doar un demerspublicitar, favorizând apariia articolelordin respectabilul ziarNew York Times,


65/552

acestea oferindu-i măsurarespectabilităii, astfel încât toi cei carel-ar fi întâlnit în altă parte ar fi avut unchenar de referine.


66/552


Potrivit publicaieiCourier-Journal dinLouisville, Kentucky, în numărul său din29 iulie 1880, omul înaripat îidesfăura activitatea în acea zonă. Doi

bărbai, C. A. Youngman i Bob Flexner,au semnalat apariia „unui om într-o

mainărie pe care părea să o manevrezecu propriile-i mâini". Pe spate avea aripisau pene, pe care le mica relativdisperare, pentru a păstra micarea deplutire. Cei doi bărbai l-au privitstupefiai, cum a fâlfâit din aripi i adispărut din raza vederii lor. însă urma

să se întoarcă.

CU UN AN ÎNAINTE ca prima „isterie"provocată de farfuriile zburătoare săizbucnească în statul Washington, înanul 1947, un grup format dinaisprezece oameni, din San Diego,California, a fost martorul unui fenomenciudat. Cei aisprezece urcaseră peacoperi, pentru a urmări ploaia demeteorii din noaptea de 9 octombrie1946, când pe cer i-a făcut apariia unobiect înaripat, de culoare alb-


67/552


albăstruie. Arăta precum un avionextrem de lung, cu două sclipiri roieticei lăsa în urmă-i o dâră luminoasă.

„Acel obiect ciudat nu era, cusigurană, un avion", i-a spus unuldintre martori lui Harold T. Wilkins3'„Aripile, care se micau, erau mult preamari pentru orice fel de pasăre. E drept,

semănau foarte mult cu aripile unuifluture, întregul obiect iradia o strălucirede culoare roie."

Obiectul devenise cu atât mai vizibil,cu cât traversa suprafaa lunii. Unoradintre martori li s-a părut că semăna cuun liliac gigantic.

3 2arold 3. 4il!ins, "-tacul 5arfuriilor %burătoare$ (6e7 Yor!0 CitadelPress,89), capitolul ::: (n.a.).


68/552

Profeţle o!"l"#!ole %+,BJohn A. Keel

La rândul lor, astronomii au semnalati ei apariia unor obiecte asemănătoare.înPopular Astronomy, în anul 1912, dr.F. B. Harris declara: „în seara zilei de 27ianuarie 1912, am zărit un obiect de unnegru intens, asemănător unui corbaezat pe suprafaa lunii. I-am estimatdimensiunile la 402 kilometri lungime i

80 kilometri lăime. Nu pot să nu măgândesc la faptul că a fost vorba despreun fenomen extrem de interesant."

în 1880, acel an al nebuniei, unastronom italian, pe nume Nicco, studiasoarele în observatorul din Sicilia,Palermo, pe 30 noiembrie, la ora 8dimineaa, când zări „trupuri înaripateaflate într-o micare lentă de plutire,descriind traiectoria a două lungi liniiparalele, care parcă traversau suprafaadiscului solar. Arătau ca nite păsărisau ca nite macarale uriae".

Macarale pe soare? Corbi de 402kilometri lungime pe lună? Bărbai în

negru plutind pe cer, deasupra localităiiConey Island? Ornitoptere deasupraoraelor Kentucky i San Diego?

în ziua de 30 decembrie 1946, Ella Young, o scriitoare americană, a zăritunul dintre liliecii notri întunecai, înapropiere de Morrow Bay, California.„Având drept fundal cerul auriu, părea


69/552


foarte negru", semnala ea. „Se apropiacu capul înainte i avea aspectul unuililiac, datorită curbei descrise de aripilesale. Nu pot spune cu sigurană dacăextremitatea aripilor se mica sau nu;însă bizara mainărie păru să stea peloc timp de câteva minute, iar forma eideveni atunci evidentă. Deodată, fie

coborî sub raza orizontului, fie plafonulde nori se ridică - probabil că au fostefectuate ambele micări - fiindcămainăria dispăru în spatele norilor inu mai reapăru. Imediat după aceea, opată mare de culoare se împrătie pesuprafaa mării."

între lunile mai i august 1947, s-a

făcut simit primul val modern de OZN-uri din Statele Unite. Lumini ciudate,aparate strălucitoare de formă circularăi igări zburătoare de culoare roiaticăau dezlănuit imaginaia americanilor.

Tiffany Thayer, romancierul excentric ifondatorul Societăii Fortean, numităastfel în memoria lui Charles Fort, a

ridiculizat afirmaiile forelor aeriene înpublicaia Societăii, Doubt'. în modevident, guvernul era hotărât sămuamalizeze evenimentele, în aceastăsituaie nouă. Misticii i excentricii i-aufăcut rapid apariia, explicândevenimentele drept acte ale uneicivilizaii extraterestre. Presa le-a tratat


70/552


ca pe subiecte de senzaie vreme dedouă săptămâni, după care i-aconcentrat din nou atenia asupraimplicaiilor războiului rece. Nimeni, nicimăcar membrii lacomi de senzaii aiSocietăii Fortean nu au acordat nici oatenie păsărilor gigantice imainăriilor cu aripi mobile, care

reapăruseră pe cerul nostru în anul1948.

La începutul lunii ianuarie 1948,doamna Bernard Zaikowski semnalaapariia unui om cu aripi argintii, care„descria rotocoale i vârtejuri" prin aer,efectuând manevre la o înălime de circa60 de metri, deasupra hambarului ei din

Chehalis, Washington. Forele aeriene i-au ironizat raportul. Patru luni maitârziu, doi funcionari ai unei spălătoriidin Longview, Washington, aproximativ64 kilometri sud de Chehalis, pretindeaucă zăriseră un trio de „oameni- păsări“descriind rotocoale deasupra oraului, lao altitudine de 75 de metri.

„Când i-am zărit pentru prima oară,mi s-a părut că arătau ca nitepescărui, dar, pe măsură ce s-auapropiat, mi-am putut da seama clar cănu erau pescărui, ci oameni", lemărturisea reporterilor doamna Viola

johnson. „Am văzut foarte clar atunci că


71/552


erau oameni. Purtau costume de zbor deculoare închisă. Nu le-am putut zărimâinile, dar le-am văzut picioareleatârnând i capetele pe care i le roteaude parcă se aflau în căutarea a ceva. N-a putea spune dacă aveau ochelari saualtceva de genul acesta, dar pe cappăreau să poarte un soi de căti. Nu le-

am putut zări chipurile." Asta se întâmpla la data de 9 aprilie1948. în aceeai zi, un cuplu dinCaledonia, Illinois, semnala apariia„unei păsări monstruoase... mai maredecât un avion". Cercetătorii JeromeClark i Loren Coleman4 au răscolitziarele din Illinois i au descoperit faptul

că, în anul 1948, în acest stat s-a înre-gistrat o adevărată epidemie de păsări bizare.

în luna ianuarie a acelui an, James Trares, în vârstă de doisprezece ani, îistriga incitat mamei sale: „E o pasăreafară, mai mare decât un B-29!“.Locuiau în Glendale, Illinois, în lunaaprilie, s-a semnalat apariia unei păsăriuriae în Alton, Caledonia, Overland,Richmond Heights i Freeport, toatelocalizate în statul Illinois. WalterSiegmund, un colonel de armatăpensionat, a zărit-o în ziua de 4 aprilie.

4 îndoială, dubiu (n.t.).


72/552


„Am crezut, iniial, că am tulburări de vedere, spunea el, dar, în mod sigur,fusese o pasăre, i nu un aeroplan sauun avion cu reacie... După micărileobiectului i după dimensiunile sale, mi-am dat seama că nu putea fi decât opasăre, una de dimensiuniextraordinare."

Trei persoane din Overland, Illinois,au zărit creatura pe 10 aprilie. Laînceput au crezut că era vorba despre unavion, după care pasărea a început să-imite aripile.

La sfâritul lunii aprilie, Garuda serotea deasupra oraului St. Louis. Dr.Kristine Dolezal a zărit-o pe data dedouăzeci i ase. în ziua care a urmat,un grup de instructori de la

coala de Aeronautică din Mississippi auobservat „o pasăre îngrozitor de mare",la înălimea de 360 de metri. Un agentde vânzări, pe nume Harry Bradford, seplângea: „am zărit-o de trei ori în

ultimele patru zile i e deja prea mult deîndurat pentru un om de cincizeci deani, ca mine".

„Obinuiam să cred că aceia caresemnalaseră apariia acelui lucru eraunite exaltai; asta, până să mă uit pecer, noaptea trecută", declara CharlesDunn, inspector pentru producia de


73/552

John A. Keel 2)// Profeţle o!"l"#!ole

oel a Statelor Unite, la data de 30aprilie. „Bătea din aripi, se mica destulde rapid, la o altitudine de circa 900 demetri i părea să fie iluminată de ostrălucire fantastică. Părea să aibădimensiunile unui avion Piper Cub, însănu se auzea nici un zgomot de motor inu era un avion. Cu greu mi-am pututcrede ochilor."

Deşi pasărea de dimensiunile unuiavion a mai fost văzută, sporadic, peparcursul deceniului care a urmat,farfuriile zburătoare au captat ateniatuturor. Forele aeriene i investigatoriiamatori au decis să-i vâneze pe mult maiinteresanii marieni i venusieni.

Dar omul „cu aripi de liliac", îmbrăcatîn costum negru, mulat pe corp iînconjurat de o strălucire misterioasă, asurprins în ziua de 18 iunie 1953 treioameni din Houston, Texas.

„L-am văzut clar i în totalitate, i am văzut că din umeri îi porneau aripi",spunea doamna Hilda Walker. Era înalt

de aproape 1,95 metri i era aezat pecoroana unui arbore pecan. Halo-ul săude lumină s-a stins încet, iar el adispărut. Imediat după aceea,continuase doamna Walker, am auzit unzgomot puternic, care părea să vină depe acoperiul casei de peste drum. Eraca raza albă de lumină a unui obiect în


74/552


formă de torpilă.„Poate m-am scrântit, dar l-am văzut,

indiferent ce-o fi fost", declara HowardPhillips, un alt martor.

Următorul an bun pentru zburătoriinotri fantomatici a fost 1961. Locuitoriidin zona Tamiami Trail, Florida, auînceput să vadă ceea ce o femeiedescrisese ca „un vultur mare... cu odeschidere a aripilor de circa 16,5 metri.Nu e cam neobinuit?" în luna mai aanului 1961, un pilot din New York afost distras de „o nemernică de pasăre,mai mare decât un vultur. Pentrumoment, mi-am pus la îndoialăsănătatea mintală, pentru că arăta maidegrabă ca un pterodactil descins dintrecutul preistoric". Obiectul i-a atinsavionul în zbor, pe când acesta planadeasupra văii râului Hudson.

Departe, în valea râului Ohio, o altăpereche a fost surprinsă de o experienăi mai palpitantă. O doamnă cunoscută

în societatea civilă din Point Pleasant, West Virginia, conducea pe Autostrada2, de-a lungul râului Ohio, avându-1alături pe vârstnicul său tată. Pe cândtraversau zona situată la margineaparcului cunoscut sub numele de ChiefCornstalk Hunting Grounds, siluetaînaltă a unui bărbat apăru brusc pe


75/552

John A. Keel 2,// Profeţle o!"l"#!ole

drum, chiar în faa lor.„Am redus viteza, mi-a spus ea câiva

ani mai târziu, i pe măsură ce ne-amapropiat, am realizat că era mult maimare decât un om obinuit. O siluetăînaltă, gri. Stătea în mijlocul drumului.

Apoi, o pereche de aripi s-a desfăuratdin spatele său i a acoperit, parcă,

întreaga lăime a soselei. Arăta aproapeca un mic avion. Apoi i-a luat zboruldrept în sus... i a dispărut în câtevasecunde. Eram amândoi teri- fiai. Amapăsat acceleraia i am plecat în vitezăde acolo.

Am vorbit despre asta până ce amepuizat subiectul i, în final, am decissă nu povestim nimănui despre ceea ce

văzusem. Oricum, cine ne-ar fi crezut?"

Dr. Jacques Vallee, statistician iexpert în computere, de naionalitatefranceză, căruia îi fusese acordatdreptul de acces la dosarele OZN aleforelor aeriene, a descoperit un raport

bizar al unui colonel din forele aeriene,care, într-o noapte, conducând singur peun drum din Illinois (nu era menionatănici o dată), a simit că zbura cevadeasupra automobilului său. Era,spunea el, o pasăre uriaă, de mărimeaunui mic avion. A dat din aripi i adispărut în zbor.


76/552


Există nenumărate poveti despre pasărea fantomatică. Un om de afaceridin Arlington, Virginia, mi-a scris recent,relatându-mi o experienă pe care atrăit-o alături de încă trei prieteni, îniarna dintre anii 1968 i 1969. Se aflaula o fermă din apropiere de Haymarket,când au auzit un zgomot ciudat din

apropierea unui mic lac. Intrigai, s-audeplasat în direcia respectivă, pentruinvestigaii, echipai cu lanterne i cudoi câini. Deodată, dulăii au început sălatre, au tresărit i au fugit. Acolo, stândlângă un copac, se afla o umbrăîntunecată, cu înălimea între 2,5 i 3,5metri. Cei patru au luat-o la goană

speriai, către maină, au aprins farurilei au ânit în direcia opusă umbrei.„Tot ceea ce am văzut, declara el, a fostacest lucru uria, cu ochi rotunzi, deculoare roie-portocalie i braeasemănătoare unor aripi. N-am pututpleca de acolo atât de repede pe cât amfi vrut.“

Avem în colecie chiar i o femeiegoală, înaripată. Cazul a fost investigatde Don Worley, un experimentatcercetător al fenomenelor paranormale,care a intervievat martorul în cauză.„Este un observator obiectiv, scria

Worley, i jură că acest eveniment adepăit cu mult graniele imaginaiei


77/552


sale.“Earl Morrison, martorul, era soldat

clasa întâi în trupele de marină din Vietnam, în vara anului 1969. El i doitovarăi stăteau pe creasta unui buncărîn apropiere de Da Nang, într-o searăcaldă de vară.Dintr-o dată - n-aş putea spune de ce -

ne-am uitat toţi trei spre cer şi am văzutaceastă creatură venind spre noi, i-arelatat el domnului Worley. Strălucea înmod neobişnuit şi nu ne-am putut daseama, de la început, ce anume era. Aînceput să vină spre noi, foarte încet.Dintr-o dată am văzut că avea aripiasemănătoare celor ale unui liliac, doarcă erau gigantice, în comparaţie cudimensiunile obişnuite ale unui liliac.După ce s-a apropiat suficient pentru avedea despre ce era vorba, am realizatcă arăta ca o femeie. Ofemeie goală. Eraneagră. Pielea ei era neagră, corpul săuera negru, aripile erau negre, totul eranegru. Dar strălucea. Radia în noapte, l-am zărit braţele, sub aripi, iar acesteaarătau ca nişte braţe normale, aveamâini, degete şi tot restul, numai că, în

plus, erau unite cu aripile printr-o pieliţă.Iar când bătea din aripi, la început, nuse auzea nici un zgomot. Părea că braţeleei erau complet lipsite de oase, pentru că


78/552


erau flexibile, întocmai ca ale unui liliac. A început să vină spre noi, şi, încontinuare, nu se auzea nici un zgomot.Era chiar deasupra noastră, iar, când atrecut pe deasupra capetelor noastre, erala o altitudine de 1,8-2 metri.


79/552


N-am putut face nimic. Nici nu ştiam cesă facem. Doar că am îngheţat.Urmăream ceea ce se întâmpla şi nu nevenea să ne credem ochilor... Aşa că am

privit-o trecând în zbor exact pedeasupra noastră, timp în care, încontinuare, fâlfâitul aripilor ei nu

producea absolut nici un zgomot. La un

moment dat, a acoperit luna - atât era deaproape de noi... Pe când o priveam -ajunsese deja la aproximativ trei metridepărtare de noi - am început să-i auzim

fâlfâitul aripilor. Şi se auzea, ştii, ca un fâlfâit obişnuit de aripi. începuse pur şisimplu să se îndepărteze în zbor, iar noiam mai urmărit-o pentru o vreme. Timpul

total care s-a scurs, din momentul în caream zărit-o iniţial şi am putut să-idesluşim silueta şi până când a ieşit dinraza vederii noastre şi nu am mai putut-ovedea cu claritate, a fost de circa trei sau

patru minute'.

între anii 1968-1969, în Vietnam, s-aînregistrat un val important de apariiiOZN, care includea i o epidemie deelicoptere fantomatice. în numeroaseocazii, trupele militare ale ambelortabere au tras asupra obiectului, fărăefect.

Raportul soldatului clasa întâiMorrison constituie dovada cea mai


80/552


concludentă referitoare la apariia uneientităi zburătoare.

O „STEA“ strălucitoare apăru deasupracopacilor din Sandling Park, Hythe, dinKent, Anglia, în noaptea de 16 noiembrie

1963, i acesta a fost începutul unuiadintre cazurile clasice de ufologie. Patruadolesceni se plimbau pe un drum deară de lângă parc, întorcându-se acasăde la dans, când privirile le-au fostatrase de micările „stelei". Aceasta sesmulsese din cer i se îndrepta directspre ei, coborând în cele din urmă înspatele unui pâlc de copaci dinapropiere.

John Flaxton, în vârstă deaptesprezece ani, mărturisete cădeodată i se făcuse foarte frig i osenzaie de copleitoare frică pusesestăpânire pe grup. Lumina, acum undisc auriu, de formă ovală, se ivi iar din

spatele copacilor i părea să sedeplaseze o dată cu ei, la o distană deaproape 60 de metri. Când s-au oprit, s-a oprit i lumina. Apoi a dispărut dupăcopaci. Cei patru tineri încetiniseră,trăgându-i sufletul.


81/552


Brusc, o figură înaltă i întunecatăiei din pădure i se îndreptăîmpleticindu-se spre ei. Era completneagră i nu avea capul bine definit.Mervyn Hutchinson, un tânăr deoptsprezece ani, a descris-o ca pe unliliac de mărime umană, cu aripi maripe spate. Toi patru au fugit cât de

repede au putut.Alte lumini ciudate aufost văzute în Sandling Woods, în zilelecare au urmat. Anchetatorii au găsittrei urme uriae, adânci de 2,5centimetri, lungi de 0,6 metri i late de22 centimetri. Trei săptămâni maitârziu, un grup de oameni, incluzânddoi reporteri de ziar, au vizitat locul i

au remarcat că întreaga pădure erastrăbătută de o ciudată luminăintermitentă. Temându-se să se apropiemai mult, au privit-o de departe pre deo oră5.

Aceste Garude mari i aceste fiineînaripate sunt asociate îndeaproape cufenomenele luminoase. Ele tind săapară în zonele în care au fostsemnalate apariii OZN i, asemeneaOZN-urilor, tind să rămână cu zilelesau chiar cu săptămânile în zonarespectivă.

5 5;< Case Histories (cazuri legendare), 6r. 1, iunie * (n.a.).

=>harles Bo7en, ed., Umanoizii (?ondra0 6eville ;pearman, @) (n.a.).


82/552


Marea pasăre luminoasă din 1948,din regiunea Illinois- St. Louis,frecventa o comunitate din valeaMississippi, care ulterior avea să fiemartora activităii continue a OZN-urilor i a montrilor păroi.

în numeroase împrejurări, martoriiau văzut clar obiec-Itele, în procesul

materializării sau al dematerializării.Mai jîntâi se observă o strălucire, deobicei roiatică, marcând ieireaobiectului de pe banda invizibilă aspectrului în infrarou i trecerea apoiîn banda îngustă a luminii vizibile. Sau,dacă obiectul trece prin banda vizibilăspre frecvene mai înalte, este de

culoare verde-albăstruie, înainte de adeveni albastru (greu de observatnoaptea), iar apoi intră în intervalulultraviolet. Fiorii care i-a

john a keel - profetiile omului molie

Documents