istoria arhitecturii moderne · 2019. 12. 10. · henry-russell hitchcock, architecture: nineteenth...

IstoriaArhitecturiiModerne


– mai multe istorii / povești / narațiuni– majoritatea celor tradiționale scrise începând cu anii 1950– părtinitoare / cu o teză despre contemporaneitate– fără inocența avangardelor interbelice și generând distanțare istorică

– nu este un domeniu radical distinct față de practica sau teoria de arhitectură ceea ce ridică întrebări cu privire la metodele specifice, la conținut, la selecție etc.– cercetări continue care scot la iveală noi informații

– imposibil de tratat în totalitate

… multiplele moduri în care istorici ai arhitecturii au început dupărăzboi să evalueze moștenirea avangardelor în încercarea de a construi o poveste coerentă a dezvoltării modernismului. În căutarea unei viziuniunificatoare a modernității, în urma experimentelor eterogene ale avangardelor din primul sfert al secolului XX, istoricii au jucat un roldecisiv pentru definirea programelor, formelor și stilurilor într-o manierăcare să implice posibile continuități cu prezentul

[Aceste istorii] sunt narațiuni extrem de parțiale, dezvoltând genealogiidin momente ale trecutului care li se păreau puncte de pornire care justifică practicile contemporane pe care autorii le susțineau sau le admirau.

Anthony Vidler, Histories of the Immediate Present. Inventing Architectural Modernism, MIT Press, 2008


Emil Kaufmann, Von Ledoux bis Le Corbusier. Ursprung und Entwicklung der autonomenArchitektur, 1933Sigfried Giedion, Space, Time and Architecture: The Growth of a New Tradition, 1941Nikolaus Pevsner, An Outline of European Architecture, 1942

Bruno Zevi, Storia dell’architettura moderna, 1950Leonardo Benevolo, Storia dell'architettura moderna, 1960

Reyner Banham, Theory and Design in the First Machine Age, 1980Peter Collins, Changing Ideals in Modern Architecture, 1750-1950, 1965

Manfredo Tafuri, Teorie e storia dell'architettura, 1968

Henry-Russell Hitchcock, Architecture: Nineteenth and Twentieth Centuries, 1958

Kenneth Frampton, Modern Architecture: A Critical History, 2007Jean-Louis Cohen, The Future of Architecture. Since 1889, 2012William J.R. Curtis, Modern Architecture Since 1900, 1996Alan Colquhoun, Modern Architecture, 2002


Trei familii de istorii după Panayotis Tournikiotis:— texte operative

– fie că istoria construiește fundațiile MM – Pevsner, Kaufmann, Giedion– fie că istoria confirmă victoria MM – Zevi, Benevolo

— texte derogatorii care tratează situațiile în care regula MM nu se aplică (spredeosebire de cele operative, interesate doar să stabilească regula)

– istoria caută adevărata substanță a MM pentru a o folosi ca bază ale unorarhitecturi viitoare (discursurile veridice ale lui Banham, Collins)– istoria chestionează modul de existență a MM, pentru a stabili fundațiileteoretice ale unei arhitecturi viitoare (discursul interogativ ale lui Tafuri)

— texte obiective, interpretări pure, străine de orice parti-pris pentru o arhitectură(Hitchcock)

Panayotis Tournikiotis, The Historiography of Modern Architecture, MIT Press, pp.14-15


Teoria și istoria se bazează pe o singură structură coezivă care constă simultanîn: (1) o concepție despre istorie (adică o filosofie a istoriei), și implicit, o concepție

globală despre istoria arhitecturii; (2) o viziune socială bazată de convingerea că schimbările sociale și cele ale

arhitecturii sunt indisolubil legate; (3) o teză despre esența arhitecturii proiectată asupra unei matrici de elemente

exemplare prin care se formulează pe de-o parte substanța interpretăriiistorice, și, pe de altă parte, regula pentru arhitectura viitoare. Rezultă căaceste istorii proiectează condițiile arhitecturii care se va construi, punândsemnul de echivalență între cercetarea istorică și reflexia teoretică.

Panayotis Tournikiotis, The Historiography of Modern Architecture, MIT Press, pp.3-4


– începând din anii 1452/16XX/1789/…? Datarea ține de interpretarea istoriei arhitecturii din perspectiva căutăriiantecedentelor semnificative pentru «arhitectura modernă»


Ce este modernitatea? [trei înțelesuri]… ceea ce este actual, nou sau trecător: fiecare se referă la o anume importanță dată prezentului în conceptul de modernitate. Modernitatea este ceea ce dă prezentului calitățile specifice care îl deosebesc de trecut și arată drumul către viitor. Modernitatea este de asemenea descrisă ca reprezentând o ruptură cu tradițiile și ca ilustrând tot ceea ce refuză moștenirea trecutului. Hilde Heynen, Architecture and Modernity. A Critique, MIT Press, 1999


Modernizarea – procesul dezvoltării societății ale cărui principale trăsături sunt progresul tehnologic și industrializarea, urbanizarea și explozia populației, apariția birocrației și a statelor naționale din ce în ce mai puternice, o enormă extindere a sistemelor de comunicare în masă, democratizarea și extinderea (capitalistă a) pieței.

Modernitatea – acele trăsături ale timpurilor moderne și modul în care acestea sunt experimentate de individ; atitudinea cu privire la viață asociată unui proces de continuă evoluție și transformare, orientat către un viitor [promis] diferit de trecut și prezent. Experiența modernității provoacă răspunsuri care iau forma tendințelor culturale sau mișcărilor artistice.

Modernism – acele mișcări artistice care se proclamă în simpatie cu orientarea către viitor și cu dorința de progres. În sensul cel mai larg, cuvântul [modernism] poate fi înțeles ca termenul generic atribuit acelor idei teoretice și artistice despre modernitate care caută să permită oamenilor să câștige controlul asupra schimbărilor unei lumi prin care ei înșiși se schimbă. Hilde Heynen, Architecture and Modernity. A Critique, MIT Press, 1999


Modernitatea constituie elementul de mediere între un proces de dezvoltare socio-economic – modernizarea – și răspunsurile subiective la acesta, care iau forma discursurilor și mișcărilor moderniste. Modernitatea este un fenomen care cuprinde cel puțin două aspecte diferite: unul obiectiv, legat de procesele socio-economice, și unul subiectiv, legat de experiențele personale, activitățile artistice sau reflecțiile teoretice. Hilde Heynen, Architecture and Modernity. A Critique, MIT Press, 1999


Ceea ce distinge arhitectura modernă [de arhitectura care o precede] este cu siguranță un nou simț al spațiului și estetica mașinii. Reyner Banham, Theory and Design in the First Machine Age, MIT Press, 1980


– redefinirea continuă a disciplinei în funcție de ceea cedoresc/caută/speră profesioniștii și în funcție de ceea ce așteaptăsocietatea– o arhitectură a discursului — a istoriei și teoriei — nu doar o colecțiede clădiri exemplare


Introducere1. Predispoziții2. Clădirea înaltă3. Frank Lloyd Wright și noua domesticitate4. Art Nouveau5. Futurism6. Constructivism7. De Stijl8. Bauhaus9. Auguste Perret, Tony Garnier, Le Corbusier – Franța înainte de RM210. CIAM-uri interbelice — nașterea frontului comun11. Italia, Germania și Uniunea Sovietică înainte de RM212. Un modernism diferit13. Arhitectura în timpul celui de-al doilea război mondial

istoria arhitecturii moderne · 2019. 12. 10. · henry-russell hitchcock, architecture: nineteenth...

Documents