introd probei cu martori

8/6/2019 Introd Probei Cu Martori

1/7

INTRODUCERE. NECESITATEA PROBEI CU MARTORI sI

REGLEMENTRE1.1. Necesitatea probei cu martori

Cele doua laturi ale problematicii sunt indivizibile, deoarece, n

mod indiscutabil, nu poate exista marturie fara martor si nici martor fara

evenimentul judiciar, obiectiv, intersubiectiv testabil, care constituie

obiectul marturiei (onus probandi).Daca aceasta indivizibilitate exista "de facto", sub raport stiintific

nsa marturia trebuie cercetata distinct de martor sub toate aspectele pe

care le implica, im 15115n136p plicit din perspectiva psihologica,

aceasta fiind logica cercetarii.Astfel, Enrico Altavilla, n prestigioasa sa lucrare "Psihologia giudiziaria",

n capitolul consacrat martorului insista asupra faptului ca "fenomenul

psihologic al marturiei are un dublu aspect, pe care nu trebuie sa-l

neglijam: subiectiv si obiectiv, capacitatea psihologica a individului de a

depune marturie, proprietatea obiectului sau evenimentului dea forma

obiectul marturiei" ((1), p. 102-119).Exista n aceasta atentionare si o directionare a fenomenelor

psihologice ce nsotesc formarea marturiei judiciare ct si depunerea

marturiei n fata autoritatilor judiciare cu privire la problematica majora

legata de marturie si de martor.Astfel, cu privire la marturie si la martor trebuie avute n vedere:a) testimoniabilitatea, adica acea trasatura a evenimentului judiciar

de a putea forma, din punct de vedere legal obiect al probatiunii,


2/7

cunoscnd ca anumite chestiuni sunt exceptate de la

probatiunea testimoniala;b) memorabilitatea, constnd n capacitatea obiectului de a fi

memorat, pentru ca sunt situatii ce efectiv nu pot fi memorate

pentru ca nici nu pot fi percepute, ele situndu-se sub pragurile

perceptibilitatii umane;c) fidelitatea, care n opozitie cu memorabilitatea, consta n

capacitate individului de a-si aminti evenimentul judiciar si de e

depune marturie;d) sinceritatea, care consta n disponibilitatea subiectiva a

martorului de a spune adevarul ((8),p. 107).Rezulta, prin urmare ca problematica psihologica a marturiei

judiciare si a martorului este deosebit de complexa si ca aceasta ridica

importante dificultati n activitatea autoritatilor judiciare, abilitate prin lege

sa audieze martori.Numeroase alte opinii avertizeaza asupra dificultatilor legate de

probatiunea testimoniala si, n mode deosebit, asupra aspectelor de

"infidelitate" si "nesinceritate" a marturiilor, care trebuie sa supravegheze

justitia.Scopul justitiei este sa stabileasca n mod obiectiv actul infractuos

ca apoi sa fie n stare sa dea sentinta. Restabilirea, reconstituireafaptelor se face, n afara de interogarea inculpatului, prin administrarea

de probe, directe sau indirecte.ntre probele, zise directe, n cauza un loc de frunte l ocupa

depozitiile sau relatarile martorilor.Aceste depozitii constituie cele mai


3/7

frecvente probe si n majoritatea cazurilor, n special n covrsitoarea

majoritate a cazurilor penale, depozitiile martorilor reprezinta principala

proba, daca nu chiar exclusiva ((17),p.196).De multe ori deci, soarta unui proces, soarta unui inculpat depinde

n mare masura de marturia unui om, se dau sentinte, se decide asupra

vietii cuiva n baza unei singure depozitii.De aici reiese necesitatea teoretica si practica a lamuririi problemei

marturiei, lamurire care cade n primul rnd n sarcina psihologiei si de

abia pe urma n sarcina juristilor."ntr-un proces, probele sunt reprezentate n cea mai mare parte

de depozitiile martorilor. Aceste probe ridica un anumit numar de

probleme, ntre care: erorile involuntare pe care martorii le comit

frecvent; retinerile unor martori de a depune marturie de teama

consecintelor pe care le-ar putea suferi n urma declaratiei facute;

afacerile judiciare aranjate; sistemul justitiei tranzactionale (specific

justitiei penale americane); publicitatea audierii; instructiunile pe careavocatii le dau martorilor pentru a depune ntr-un anumit fel etc."

((16),p.405).n acelasi sens, reputatul jurist Philippe Quare, avocat pe lnga

curtea de apel din Bruxelles, prezentnd o sinteza a studiilor

criminologilor Vidal si Mangol asupra carentelor de fidelitate ale

marturiilor judiciare enumera:

- "o marturie integral fidela este o exceptie"; - "un martor sincer se poate afla n eroare";


4/7

- "ntinderea si fidelitatea unei marturii judiciare se diminueaza

proportional cu vechimea faptelor destainuite"; - "valoarea depozitiilor nu este proportionala cu numarul martorilor,

iar o minoritatea poate avea dreptate mpotriva unei puternice

majoritati";- "un numar mare de anormali, necunoscuti ca atare, sunt ascultati

ca martori si deformeaza adevarul ca urmare a tulburarilor si

handicapurilor personale" (Revue de Detroit Penal et Criminologie,

nr.6, Mars.1976, p.589).Pe aceeasi linie de gndire se situeaza si profesorul A. Ciopraga,

cnd subliniaza ca "evaluarea probei testimoniale reclama necesitatea

reconstituirii drumului pe care l parcurge procesul de formare a marturiei

- receptia informatiilor, stocarea memoriala a acestora, comunicarea

informatiilor sub forma reproducerii si recunoasterii - precum si luarea n

considerare a multitudinii de factori obiectivi si subiectivi care ntr-o

masura sau alta au putut nruri asupra ntinderii si fidelitatii marturiei"((3), p.6).

n linii generale, aceasta este problematica psihologica a marturiei

judiciare si a martorului pe care studiile de psihologie judiciara si de

criminologie le evidentiaza, oferind si solutii care sa permita evaluarea

legala si temeinica a probelor testimoniale. Psihologia judiciara

ndeplineste functiuni operationale, n sensul ca ofera metodele sicriteriile care permit justitiei sa depisteze marturiile inutile (false, eronate,

dar de buna-credinta) care aduc deservicii justitiei ((8),p.108-109).1.2. Reglementarea probei cu martori


5/7

Definind martorul, art. 78 Din Codul de procedura penala arata ca

aceasta este persoana care are cunostinta despre vreo fapta penala sau

despre vreo mprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului n

procesul penal.n principiu, orice persoana fizica poate fi chemata ca martor n

procesul penal, indiferent de starea fizica (orb, surd sau mut) sau

psihica, organele judiciare avnd posibilitatea sa aprecieze care dintre

acestea sunt apte sa furnizeze informatii necesare rezolvarii cauzelor

penale.Anumite persoane nu pot avea calitatea de martor ntr-o anume

cauza penala datorita unor situatii concrete legate de acea cauza((9),

p.271). Astfel, persoanele obligate sa pastreze secretul profesional

(avocat, notar, medic etc.) nu pot depune ca martori n legatura cu cele

aflate n exercitiul profesiei sau a functiei pe care o detin. Minorul poate fi

ascultat ca martor. Pna la vrsta de 14 ani, ascultarea lui se face n

prezenta unuia dintre parinti ori a tutorelui sau a persoanei careia i este

ncredintat spre crestere si educare ((9), p.271).Asadar, n conformitate cu prevederile art. 78 din Codul de

procedura penala, declaratiilor de martori li se confera statutul procesual

specific mijloacelor de proba.n consecinta, marturia constituie proba

prin efectul legii.Din aceasta reglementare rezulta importanta sociala a

marturiei ca si obligatia morala si juridica a persoanelor care cunosc

mprejurari n legatura cu faptele deduse n fata organelor de urmarire

penala sau instantelor judecatoresti de a depune, de a spune ceea ce

stiu n legatura cu cauza.n domeniul penal al activitatilor judiciare exista un polimorfism al

situatiilor reale cu care se confrunta organele de urmarire penala si

justitie.n imensa lor majoritate.n imensa lor majoritate, stari de fapt din


6/7

cauzele penale nu pot fi stabilite fara contributia de cele mai multe ori

decisiva a martorilor.Sunt edificatoare n acest sens aprecierile unuia

dintre marii maestrii ai Baroului din Paris, care n monografia sa "La

verite tient aun fil" analiznd cauzele unor erori judiciare, n procese

penale devenite celebre mentiona "persoanele care detineau, fiecare n

parte, un fragment de adevar au tacut din teama, interes sau indiferenta"

((5), p.5).Conditia esentiala a intercomunicarii cerebrale dintre martor si

magistrat este aceea ca martorul sa fie de buna-credinta, sa-si nvinga

teama, iar magistratul sa-l ajute pe martor, sa cstige acel graunte de

curaj si responsabilitate necesar pentru triumful adevarului. Corelativ acestei atitudini a martorului, n art. 62 din Codul de

procedura penala, se statueaza ca "n vederea aflarii adevarului organul

de urmarire penala si instanta de judecata sunt obligate sa lamureasca

cauza, sub toate aspectele pe baza de probe".

n dreptul procesual penal, martorul trebuie sa relateze tot ceea cestie personal n cauza, evitnd sa expuna informatii al caror izvor nu -l

poate indica. n Codul de procedura civila nu exista o asemenea

depozitie. Explicatia acestei diferentieri consta, n faptul ca, n procesul

penal, posibilitatile de probatiune, prin nsusi structura procesului penal

care cuprinde faza urmaririi penale, sunt mai mari n ceea ce priveste

identificarea martorilor directi, care au asistat la evenimentul judiciar.n

procesul civil aceste posibilitati sunt mai restrnse, procesul civil

legndu-se n fata instantelor, fara a exista o faza anterioara cu functiuni

specifice de cautare a probelor sub controlul organelor judiciare. "De

aceea, n procesul civil nu trebuie sa se evite obtinerea de informatii de

la martorii care nu pot indica sursa informatiilor. Este necesar sa se


7/7

sublinieze ca acest lucru trebuie facut numai pentru a verifica pe alte cai

daca faptele indicate s-au produs n realitate" ((6), p.221).

n cele ce urmeaza, ne vom ocupa exclusiv de martorul de buna-

credinta. Martorul de rea-credinta de fapt nu este altceva dect un

infractor, care face obiectul altei problematici((17), p.199). martorul de

buna-credinta (n continuare: martorul) este un pretios auxiliar al justitiei

prin faptul ca relatarile sale furnizeaza elemente pentru stabilirea

adevarului material, necesar pentru rezolvarea proceselor

introd probei cu martori

Documents