Interviul: întrebări directe şi inferenţe indirecte

Primul capitol a fost dedicat răspunsurilor la întrebarea “De ce este necesar să evaluăm familiile şi de ce avem nevoie să întrebăm acest fapt?” Al doilea capitol a identificat variabilele independente capabile să afecteze familiile. Cel de-al treilea capitol a răspuns la întrebarea “Ce evaluăm?” Răspunsul a fost relaţiile. Restul cărţii este dedicat răspunsului la întrebarea “Cum evaluăm relaţiile?” un răspuns rapid şi imediat este acela că prin mai multe maniere, pentru că printr-un singur mod nu este suficient pentru a acoperi complexitatea unei familii. Între variatele căi despre care se vorbeşte în următoarele capitole, interviul este cea mai semnificativă metodă pentru evaluarea stării mentale individuale a cuplurilor ori a familiilor. Deşi mulţi terapeuţi de familie se bazează în principal pe interviu, eu voi contracara acest fapt deoarece terapeutul în cazul unui cuplu trebuie să realizeze un interviu cu anumite instrumente obiective sau semiobiective pentru a valida sau a corecta anumite concluzii subiective (ipoteze) rezultate pe baza interviului. Scopul major al unui inteviu este acela de a stabili daca există sau nu o problemă. Dacă o problemă sau un simptom există, trebuie să se afle natura problemei de-a lungul timpului, contextul prezent, durata (de când ati devenit conştient de această problemă) şi severitatea ei.

Acest ultim factor este de obicei evidenţiat prin mulţimea de probleme care afectează alţi oameni, în special membrii familiei. Cine este implicat în problemă şi ce a fost făcut pentru prevenţia sau prelungirea ei?

Interviul este cea mai simplă cale de a vorbi cu oricine, este calea prin care se stabileşte un raport, se adună informaţii şi se formulează concluzii. Interviul, în mod cert, îndeplineşte multe funcţii.

Funcţiile inteviuluiInterviul are multe funcţii pentru determinarea naturii problemei. Însă nu se poate afla

problema şi implicaţiile ei decât dacă există anumite procese subtile între terapeut şi familie. Mai întâi, terapeutul trebuie să stabilească o relaţie de încredere cu cât mai mulţi membri ai familiei. Cum să îndeplinim acest scop? Sunt anumite abilităţi specifice care trebuiesc exersate dinainte pentru a atinge acest scop al obţinerii încrederii familiilor care nu au experienţă legată de aceste calităţi. Apoi, trebuie să identificăm problema actuală şi, în al treilea rând, trebuie să verificăm funcţionarea familială de-a lungul timpului (context istoric) pentru a înţelege cum a apărut problema.

Stabilirea relaţiei de încredere cu familiaPentru a obţine încredere, terapeutul trebuie să arate faţă de membrii familiei căldură,

compasiune sau empatie şi afecţiune. Acest fapt este valabil pentru unele familii, dar nu şi pentru toate. Unele familii reacţionează negativ sau suspicios la aceste calităţi, de aceea, în acest caz se recomandă terapeutului să adopte o poziţie neutră şi distantă.

În primul rând, trebuie să se creeze o relaţie de rspect şi acceptare fără prejudecăţi. Aceste calităţi se numesc abilităţi de relaţionare care necesită un stil personal care reflectă maturitatea cognitiv-emoţională a terapeutului. Aceste calităţi îl fac pe terapeut o persoană. El sau ea poate relaţiona cu familia, comunicând şi acceptând problemele lor prin reflectarea sentimentelor (“Pot să văd că toată lumea în această familie suferă… Sunteti foarte supăraţi… preocupaţi”), o reformulare pozitivă a motivului (“Trebuie să ţineţi mult unul la celălalt dacă aţi dorit să veniţi aici şi să mă vedeţi pe mine…”, “Trebuie să aveţi mult curaj pentru a cere ajutorul…”, “Multe familii sunt prea slabe pentru a cere ajutor”. “Dacă nu v-ar fi păsat, nu aţi mai fi aici…”, “Nu este uşor să ceri ajutor şi să fii examinat”) şi o atitudine pozitivă, fără a fi exagerată (“Pot să văd de ce sunteţi preocupaţi?”).

Raportul cu familia este de obicei stabilit în primele cinci minute ale interviului, făcând cunoştinţă cu fiecare membru, fără a-l neglija pe niciunul dintre ei.

Aceasta este o abilitate greu de dezvoltat, deoarece fără a-ţi da seama poţi spune ceva care să atragă simpatia unora şi antipatia altora. Totodată, poate fi un membru căruia să nu-i placă nimic din ceea ce terapeutul spune sau face indiferent cât de mult s-ar strădui acesta. Totodată, terapeutul trebuie

1

să procedeze astfel încât conflictele şi diferenţele dintre membrii familiei să iasă la suprafaţă, acest lucru fiind posibil doar dacă fiecărui membru i se pun aceleaşi intrebări, neignorând niciunul dintre membri.

Atunci când famila vrea ca terapeutul să ia partea cuiva, terapeutul trebuie să fie ferm şi să expună faptul că nu va lua partea niciunuia dintre membri împotriva celorlalţi.

Un alt fel de a-ţi apropia familia este acela de a răspunde emoţional la depistarea şi perceperea durerilor, a temerilor de a fi răniti, decât în a te concentra asupra simptomelor concrete sau a problemelor comportamentale (“Pot să văd că iubindu-vă unul pe celălalt, toţi suferiţi când cineva suferă”). Bineînţeles că în cazul familiilor alcoolicilor sau a dependenţilor, există o mai mare interzicere a admiterii vulnerabilităţilor, slăbiciunilor şi a nevoilor. De fapt, cu cât este o problemă mai intensă, cu atât negarea din partea membrilor familiei există. Membrii care neagă severitatea sau chiar existenţa problemei, se pot considera responsabili direcţi sau indirecţi de aceasta, dar nu vor să exprime acest lucru.

Terapeutul trebuie să aleagă această negare a problemei când este cazul, fără “a fi prins“ de aceia care oricum neagă orice problemă.

Cel care neagă trebuie să fie acceptat fără a pierde însă din vedere faptul că el neagă (“Aparent, ai nevoie să negi… Ai nevoie să-ţi negi problema pentru a supravieţui în această familie?”).

Responsabilitatea profesională şi competenţa este arătată prin cum terapeutul îşi structurează interviul, întrebând mai degrabă decât apreciind, judecând sau interpretând sau facând recomandări bazate pe informaţii incomplete (“Voi avea nevoie de mult mai multe informaţii înainte să vă spun ce putem sau ce nu putem face în legătură cu această problemă”) să explice familiei motivele pentru care întreabă anumite lucruri (“Am anumite motive pentru a întreba aceste lucruri…”), ce se va întâmpla şi care va fi rezultatul final (“De îndată ce voi aduna toate informaţiile, voi scrie un raport care va asambla toate ideile”).

Multe dintre calităţile personale ale terapeutului vor fi evidenţiate prin felul în care acesta pune întrebările, într-o manieră fără a judeca şi fără a critica. A întreba chestiuni relevante pentru a înţelege problema actuală va fi a doua funcţie a interviului.

Identificarea problemei actualeScopul major al terapeutului este să creeze un context pentru identificarea problemei sau a

simptomelor. Această funcţie este atinsă după ce obţinem informaţii legate de originea problemei.Terapeutul trebuie să pună întrebări legate de înţelegerea problemei în contextul istoric, acesta

fiind trecutul, contextul transgeneraţional şi dezvoltarea la fel ca şi contextul prezent. “Transgeneraţional“ înseamnă să te întorci la familia de origine din partea ambilor părinţi, reliefând aceste aspecte în genogramă (capitolele 4 şi 5). “Dezvoltarea“ înseamnă să te întorci la cum s-a format familia prezentă de-a lungul timpului, trebuie luate în considerare caracterele părinţilor ca şi formă de manifestare cronologică. Situaţia contextuală prezentă este reliefată prin felul în care familia funcţionează acum în faţa terapeutului şi în răspunsurile date la întrebări şi teste. Acest context prezent se reliefează şi prin desenul familiei (capitolul 6).

Din contextul general trebuie să extragem durata şi severitatea problemei: cum a început, cât de mult variază opinia membrilor, ce s-a făcut până aici în tratarea problemei, cum a fost menţinută problema şi ce avantaje ar obţine familia din această problemă. Acest punct este foarte important, deoarece o problemă are şi ea însăşi o funcţie. De exemplu, o problemă poate servi ca şi scut protector al familiei în eventualitatea apariţiei altor probleme, distrage familia de la alte surse de disstres, arată deficienţele în relaţia maritală şi în abilităţile de a creşte copiii, şi, bineînţeles, menţine familia unită.

Să intervievezi o familie este ca şi cum ai merge pe un teren minat. Nu se ştie niciodată unde şi când poate exploda o mină. Terapeutul trebuie să aibă grijă unde şi de ce întreabă pentru că acest lucru poate fi o ameninţare. Deşi unele elemente ale ameninţării sunt inevitabile, o cale de minimalizare este aceea de a te sprijini pe reformulare pozitivă şi de a evalua motivaţia familiei în a fi evaluată.

2

Pentru a descoperi natura problemei, următoarele întrebări trebuiesc adresate:

1. Care este problema definită de familie?2. Cine a definit problema?3. Cine este mai implicat în problemă, comparativ cu alţii?4. Cine este implicat şi de ce?5. Cum variantele de opinii asupra problemei se confirmă sau se contrazic?6. Ce experienţe sau discuţii au condus familia la definirea problemei în felul în care o fac?7. Ce întrebări nerezolvate rămân?8. Ce expectanţe are familia legate de problema actuală?9. Există un motiv nerezolvat în trecut?10. Ce soluţii au fost încercate în trecut?11. Ce a determinat familia să ceară ajutor acum?12. Ce fel de ajutor se aşteaptă să primească?13. Există anumite reacţii la aniversări arătate de copii legate de perioade dureroase din trecut?

Pentru a descoperi prezenta structură a rolurilor familiale, terapeutul trebuie să întrebe următoarele:

Cine este considerat membru al familiei şi cine este exclus?Cum este împărţită autoritatea şi responsabilitatea în familie?Au existat schimbări recente de rol şi status între membrii familiei?Cine e apropiat de cine, cine este aliat cu cine, cine se ceartă cu cine?Scopul acestor întrebări este de a obţine informaţii despre tăria şi intensitatea

omniprezentelor triunghiuri familiale, mai precis:

“Cine se identifică sau este identificat ca fiind victimă?” “Cine se identifică sau este identificat ca fiind persecutor?” “Cine se identifică sau este identificat ca fiind salvator?”

Aceste întrebări nu pot fi puse direct, dar pot fi adresate indirect. Terapeutul întreabă: 1. Ce se întâmplă când tatăl îl ceartă pe Johnny?2. Cine îl salvează?3. Ce se întâmplă după ce mama îl salvează?4. Tatăl o ceartă şi pe mama sau mama şi Johnny îl ceartă împreună pe tata?

Terapeutul trebuie să fie conştient că toate rolurile pot fi jucate de fiecare membru. Cu alte cuvinte, victima poate să fie şi salvatorul şi, în acelaşi timp, persecutorul. Persecutorul poate să-şi asume acest rol pentru că se simte victimizat de alţi membri care îl privesc ca pe un salvator. Aceste roluri crează disfuncţionalităţi care derivă din incapacitatea familiei de a adopta alte roluri constructive.

Un alt set de întrebări se referă la felul în care este prezentat un membru exteriorului. Însemană că acesta poate fi prezentat într-o lumină a neimportanţei şi a nesemnificaţiei, prezentarea fiind: fie directă sau indirectă, verbală sau nonverbală, subtilă sau evidentă. Aceasta se realizează prin atacuri, critici, blamări, bătăi de joc şi amuzament, ridiculizare.

Terapeutul trebuie să afle cât de multă importanţă i se atribuie fiecărui membru şi cum este exprimată aceasta în familie.

Unele familii nu permit exprimarea sentimentelor de furie, negând rolul acestei exprimări şi importanţa acesteia în funcţionarea familiei. Unele familii nu iau în calcul rolul raţiunii, preţuind mai mult activitatea continuă, neraţională. Alte familii sunt prea ocupate cu munca, încât acordă mult prea puţin timp pentru exprimarea sentimentelor şi a discuţiilor familiale.

În cazul în care ceea ce a fost scris până aici este haotic, iată un sumar al unei clasificări neexhaustive a întrebărilor care trebuiesc adresate unei familii. Aceste întrebări reprezintă exact linia secvenţială a unui interviu.

3

Întrebările trebuie să fie direcţionate pentru a reliefa o perspectivă temporală (istorică).

1. Orientate către trecut: factori şi dezvoltare istorică (familia de origine, cum s-au cunoscut şi căsătorit părinţii, accidente, traume, boli).

2. Orientate către prezent, cu privire la unde şi cum trăieşte familia, cu ce se ocupă membrii familiei (muncă şi activităţi şcolare, la fel alte interese şi implicaţii), familia extinsă, biserică, vecini, comunitate.

3. Orientate către viitor, scopuri viitoare pentru familie, caracterele adulţilor, ale copiilor, scopuri vagi, neclare, nerealiste, pentru a determina familia să aibă o anumită viziune asupra manierei de a-şi atinge scopurile, incluzând rezultate posibile pozitive sau catastrofale.

Interviurile standardizate versus interviurile nestandardizateMajoritatea interviurilor sunt dependente de abilitatile interviatorului, care este capabil de a

schimba tacticile, focalize si directiona interviul datorita flexibilitati pe care o ofera formatul ne standardizat. Cu cat sunt mai exerimentati interviatori cu atat formatul interviului va fi mai flexibil. Un profesionist experimentat poate face multe pentru a totaliza un minim de informatie. Pe de alta parte unde experienta profesionala si timpul sunt minime sau prea costisitoare poate fi necesar folosirea unui format standardizat continand un set de intrebari pe care medical le adreseaza pacientului, iar raspunsurile acestuia sunt scrise sau inregistrate de catre medic. Interviurile standardizate au avanatjul de a fi mai putin costisitoare, in deosebi cand intervievati pot raspunde in scris fara ca interviatorul sa fie prezent. In acest format interviurile in esenta devin chestionare. Pe dealta parte un interviu standard nu permite flexibilitatea absoluta oferita de interviurile nestandardizate. Este nevoie de a decide care format este mai folositior pentru diferite probleme sau cadre. In practica private, de exemplu costul nu este chiar atat de important, cineva poate dori sa foloseasca o metda ne standardizata. In cadrul sanatati publice, pe dealta parte, unde costurile sunt relevante, cineva chiar poate dori un format standardizat, posibil urmat de intrerbari specifice formulate dup ace raspunsurile familiei au fost procesate si discutate. Prin urmare, interviurile variaza in concordanta cu structura lor. In cele mai structurate, intrebarile sunt deja scrise. In acest caz interviul este similar unui chestionar. Interviurile semi structurate sunt combinatie intre un format structurat si unul ne structurat care poate permite o profunzime mai mare a interviului. Interviurile ne structurate sunt cele mai libere si pentru cativa terapeuti ofera un format terapeutic mult mai bun si mult mai flexibil.

Acesta din urma este cel mai frecvent folosit deoarece permite o abordare mult mai larga si posibilitati de alegere multiple, prin care interviatorul poate directiona sau schimba tactic, urmarind ceea ce ar putea fi folositor , o banuiala, o intuitie care pot fi structurate sau programate din nainte.

Interviurile focalizateFocalizarea uni interviu poate depinde de altfel, de orientarea teoretica a terapeutului. De

exemplu, un interviator cu o orientare umanista poate accentua importanta prezentului, subiectivitatea fenomenelor fenomenologice, si situatiei familiale, independent de circumstantele trecutului sau de comportament. Un interviator cu o orientare psihoanalitica ar vrea sa stie si sa se concentreze asupra antecedentelor generationale din trecutul familiei, accentuand aceste antecedente trecute ca o cale de intelegere a motivelor la care se refera. Un interviator cu o orientare comportamentala se va concentra asupra consecintelor imediate intarind si ingradnd posibilitatile motivului simptomatic la care se refera. Un interviator cu o orientare sistematica va accentua o revenire la inter legaturile dintre motivul la care se refera modelele introspective de comunicare intre membri familei. In loc de intarire si consecventa se va accentua pozitiv sau negativ o legatura feed back in familie.

Criza iterviurilorAdeseori facilitatile in sanatatea mentala publica, dar si cate o data de altfel si in cadrul practice

private, cineva trebuie sa faca fata unor crize care apar brusc si pe ne asteptate. Aici cineva va trebui

4

foarte repede sa evalueze nivelurile si tipurile de crize, cautand informatii pentru a determina daca crizele depend de o experienta speciala a unui stadium de viata al familiei ori este ceva mai degraba cronic decat acut cu care trebuie sa se multumeasca. Este o chestiune de viata si de moarte?. Daca da cine va da consimtamantul si cine va fi responsabil pentru plata facturii? Daca medicamentele sent necesare spre ce doctor trebuie sa se indrepte si la ce trebuie sa se astepte de la spitalizare, prescritie medicamentoasa sau amandoua?

Interviu circular sau contextualMai mult decat un interviu, interviurile contextuale sunt tipuri de chestiunare care pot fi aplicat

oricand familiei intervievate (Selvini – Palazzoli, Boscolo, Cecchin &Prata, 1980) ar putea fi tipul de interviu care ar trebui inlocuit in cadrul familiilor. Consta in a intreba despre relatiile nou create, despre comportamentul problematic, simptomatic, variabil al membrilor familiei. De exemplu, daca mama are probleme cu bautura, este privita ca o problema majora si cineva ar putea intreba: “Cine este mai suparat cand mama bea?, cine se simte cel mai responsabil in a ajuta mama in probema ei cu bautura? “ Intrebarile circulare contin o serie de intrebari concentrate pe:

cuvintele aluzie cu un impact si o incarcatura emotionala foarte puternica asupra familiei ca “lichior”, “a fura”, “minciuna”

relatiile declarate despre rezultate sau despre influentele unui comportament problematic pe varietatea membrilor fmiliei

succesiunea de evenimente care conduc la ingradirea problemei clasificarea si gradarea responsabilitatilor membrilor familiei reactii pe termen lung ale familiei in legatura cu o problema clasificarea si compararea comportamentelor ininte ca problema sa apara, sau ipotetic ce se va

intampla cu mariajul daca problema nu apare coalitile si pozitile in randul membrilor familiei cu privire la o problema comentarile facute de doi membri ai familiei cand cel cu problema in cauza nu este prezent combinatii intre si cu subsisteme in fmilie (parinti, parinte-copil, toata fammilia) explicatii despre originea si intetinerea problemei

Interviuri cu orientare catre terapieIntr-un interviu orientat familia este foarte sensibilizata si adeseori introduce terapia chiar din

primele minute In acest caz, scopul interviului este de a angaja si uni familia pentru a fi “sedusa” de revenirea unei noi terapi. Prin urmare, acest interviu este in esenta motivational, ca si cum ar felicita familia pentru venirea la primul interviu (“ar trebui sa fie felicitate pentru trecut de a fi avut curajul de a cere ajutor. Doar famiiile puternice ale caror membri tin unii la altii cer ajutor”), sugerand acest strigat dupa ajutor este o cale de a arata dragostea pe care o poarta membri familiei intre ei si insinuand ca familiile “slabe” sent acele familii ale caror membri nu pt cere ajutor, facandu-I pe acestia o familie exceptionala (“Sunt foarte multe familii cu aceasi problem ape care o aveti si voi. Oricum ei nu cer ajutor asa cum ati facut voi”). Astfel, aceasta forma de interviu se suprapune cu evaluarea motivatiei pentru schimbarea luata in considerare mai devreme. Crescand motivatia pentru schimbare este probabil una dintre cele mai dificile functii ale interviului. Atat de dificil, incat, unii examinaori prefera sa nu inceapa cu asa ceva. Poate ar trebui pastrat separate de evaluare fiind luat in cosiderare doar atuci terapia este un tratament ales. O astfel de motivatie poate fi cel mai bine gasita printre procesele de interventie. Cat de dornica este familia sa adere la aceste portite si sarcini prezentate de examinator?. Daca si cand schimbarea pentru mai bine este dorita si necesara, motivata de nevoia de afi evaluat. Nu putem lua in considerare cuvantul unei famili pentru aceasta motivatie. Multe famili cu probleme vor sa imbratiseze schimbarea dar in acelasi timp sut speriate de schimbare si eventual ar putea renunta la tratament (“raul pe care il am este mai bun decat raul pe care s-ar putea sa-l gasesc”). Multe famili simt ata, identificarea pacientului I.P. pentru o schimbare. Aceia care nu au simptome sent aceia care nu au fost identificati ca avand probleme, adeseori simt ca schimbarea nu trebuie sa vina pentru toti membri

5

familiei, indeosebi nu pentru cei care se simt raniti de I.P.. Pentru ca ei se vad ca victime I.P.,ei cred ca nu au nevoie de schimbare conform teoriei ca victimele si salvatori nu au nevoie de schimbare ci doar cei care-i persecuta. De altfel un observator strain familiei poate observa contextual conexiunilor care inconjoara problema, intelesul acestui context lipseste in celled mai multe famili. Daca ar intelege asta probabil nu ar exista o astfel de problema. Prin urmare membri celor mai multe famili esueaza in a vedea daca sent cumva in legatura cu problema(“Cu greu vorbesc…!) In consecinta cineva poate produce o schimbare fara sa fi parut ca ar produce-o – dar asta e o iesire care ne duce pe noi departede scopul evaluari, care vizeaza accentuarea motivatiei pentru terapie, la fel de bvine cum ar motive familia pentru schimbare. O cale directa de a accentua motivatia pentru schimbare in timpul proceduri de evaluare, date de sesiunile de evaluare periodi ca , decat cele zilnice, este de a repartiza sarcini familiei pentru a realize performante de la o sedinta la alta. O alta cale particulara de diagnosticare si care s-a dovedit de o reala valoare terapeutica este de a ruga membri familiei de a scrie toate problemele pe care si-le amintesc (“Scrie despre toste problemele pe care le ai si s-au acumulut pana acum 15 minute pe zi, timp de 4 zile”); sau raspunde chestionarelor sau testelor care pot fi completate si acase . Cineva nu poate evalua motivatia pentru schimbare tinand cont de spusele familiei. Cineva ar pune conditii prin care aceeasi motivatie poate fi completate si acasa. Cineva nu poate evalua moivatia pentru schibare tinand cont de spusele famioliei. Cineva ar pune conditi prin care aceasta motivatie poate fi evaluata direct, de exemplu, prin admiistrarea de sarcini pentru a fi completate de familie de la o sedinta la alta. Este foarte dificil, aproape imposibil de a masura motivatia pentru schimbare datorita lungului lant de interferente implicate, fiecare veriga poate fi chestionabila. Motivatia pentru schimbare este o interactiune nou venita, rezultata din caracteristicile terapeutului si familiei, pentru care nu exista inca o masurare directa.Este mai degraba o presupunere bazata pe evidentele indirecte.Se pare fi mult mai folositor a evalua motivatile prin administrarea de teme de preferabil in scris (L’Abate 1986 1992 b)O familie isi poate indeplini sarcinile cerute ar putea esua,ar fi intamplatoare sau ar putea fi indeplinite doar pe jumatate.(Haley,1976).In orice eveniment informatia despre schimbarea motivatiei este obtinuta in prezent prin producerea de schimbare. Nu pot fi gasite altfel si cu siguranta nu prin intermediul discutiei. De Giacomo (1993)1993eaza doua modalitati de crestere a motivatiei prin terapie. Cineva ar putea face un “pact cu davolul” iar cealalta este o “cutie goala”. “A face un pact cu diavolul” presupune de a intreba familia daca sent dispusi de a face tot ce li se cere pentru a rezolva problema nu conteaza cat de caudate sau straine pot fi intrebarile (“cum ar fi sa stai agatat de un candelabru sau cum ar fi sa stai cu picioarele in sus si cu capul in jos). In cazul in care familia este destul de retinuta sau nu doreste sa faca acest pact (in SUA aceasta intelegere poate fi inscris) atunci poate fi introdusa idea cutiei goale. Rapoartele terapeutului prin care el sau ea stiu ce au de facut. Odicum familia s-ar putea sa nu fie pregatita, si interventia prematura. Deci, prin urmare, familia trebuie sa se gandeasca si sa vorbeasca acasa inainte de a fi de acord de a coopera cu terapeutul. Ei ar putea sa raspunda la mai multe cerinte inainte ca solutia secreta oferita de terapeut sa fie impartaita si lor. Tinand un secret (“cutia goala”) si cunoscand deja care este solutia pentru problema famliei, terapeutul este responsabil. Prin urmare terapeutul este capabil sa ceara familiei sa inceapa schimbarile in ordine pentru a afla pentru a afla in ordine care este solutia (“Nu este nici o solutie”)

Problemele in interviuriO mare problema in evaluare este de a ajuta chiar si atunci cand scopul interviului este de a

obtine informatii analitice pentru un scop imediat. Cum ar putea cineva sa stea deoparte cand familia indeosebi pacienti identificati ar suferi in fata cuiva? Cum cineva ar putea ajuta familia fara a-i primejdui structura fragila. Un raspuns la aceste intebari este de combina sarcinile de a fi performant la serviciu cu celled de a fi performant acasa. Cand incredintarea temelor, chiar daca nu este mai mult decat de a raspunde la simple chestionare sau a evalua foi sunt sugerate trei idei asupra carora se poate discuta (Haley 1976):

Familia isi va indeplini sarcinile cerute

6

Familia nu este capabila sa-si indeplineasca sarcinile Vor produce conflicte si incapabiliate de a-si indeplini sarcinile, cu cativa membri care vor

completa iar alti nu.Oricum familia va fi de folos pentru examinator. De exemplu, o cale folositoare de a afla daca

familia poate veni impreuna sis a se infrunte intre ei, chiar si pentru catva minute, fara a se preface este de a cere sa se tina o conferita la un anumit moment si intr-un anumit fel. L’Abate et. al. 1986). Scopul conferintei este de a afla cum se poate realize o structura pentru a argumenta sau pentru a facilita luarea unei decizii pentru realzarea problemei. Poate fi o cale de a uni familia pentru a discuta ce simt membrii despre evaluarea sau sa invete sa se exprime fara intreruperi editand pentru orcine din familie. Din acest punct de vedere poate fi folositoare sugestia de auni familia si de a permite fiecarui membru de a discuta liber 5; 10 minute folosind un cronometru sau un ceas pentru a cronometra timpul. Bineanteles, cineva, de obicei intermediarul sau un voluntar de orice varsta, ar trebui sa ia notite pentru un feed back. O a doua problema in evaluare este mai degraba de administra individualizat prescriptii terapeutice positive decat o functie evaluativa. Este foarte tentant de a schimba mecanismele de la un mod evaluative la un mod therapeutic, pt. ca in final, nu este acesta motivul venire familiei pentru a cere ajutor. Pentru a combina amandoua pozitiile fara ca ele sa devina antagonistice evaluarea contra terapie, poate fi folositor a cere membrilor familiei de a impartasi intre ei toate problemele le au scris fiecare inainte de intalnire. La a doua intalnire a familiei I se poate cere sa scrie fiecare modalitatile de a se infrange singuri sau de a se nimici reciproc si dupa care de a le discuta intre ei. Ideea acestei intralniri este de a realize ungrafic al familiei si de a avea io idée sumara despre procesul de a infrange, a esua, a nimici. Acest graphic va fi adus apoi la examinator pentru o incluziune in evaluare. Varitatea posibilitatilor pot fi adaptate la nevoile familiei sau familiilor, ar trebuio sa li se dea teme standardizate la acest punct este o alta problema. S-ar parea ca multe din lectiile deja publicate (L’ Abate 1986, 1992 b) pot fi folosite in exclusivitate pentru un scop evaluativ. De exemplu, in multe din aceste lectii sent probleme cum isi stabileste familia prioritatiile care sent telurile mariajului, cum reactioneaza membrii intre ei si ce modalitati de a Fi (imprtanta si intimitate). Facand (informatii si servicii) sau Avand (bani si posesiuni) ei le folosesc cel mai mult. Majoritatea timpului asa cum discutat in capitolul trecut accentuarea disfunctionalitaiilor familiale Avand si Facand pe cheltuiala de afi, pentru ca ei nu stiu cum sa fie impreuna. O problema continua in evaliare este distingerea evaluarii de interventii. Este practice imposibil de a le separa. Cineva nu ar putea ajunge decat punand intrebari sau dand sarcini unei familii la care nu s-a gasit raspunsuri inainte. Prin urmare orice separare este artificiala si o parte din experti ar considera ca nu este necesara. Noi nu putem sa nu consideram ca evaluarea ar putea avea proprietati terapeutice prin natura sa de a patrunde in trecutul familiei pentru a vedea aspectele dureroase sau distructive care ar putea fi ascunse. Sa crezi ca prin evaluare nu intervi este un neadevar. Asa cum am spus inainte, cineva nu poate arunca o pietricica ori cat de mica in helesteu fiind o fara a face ceva valuri. Evaluarea nu este lipsita de un grad de teama implicat in procesul de a pune intrebatri. Fiecare examinator trebuie sa fie constient de acest element frica sis a faca tot posibilul sa-l minimizeze (“Sunt constient ca prin intrebarile mele as putea atinge cateva puncte sensibile. Te rog spune-mi ce simti sa fi examinat?”). In final un obstacol ete reprezentat de cuantificarea problemelor initiale ale interviului intr-o modalitate care sa permita compararea dupa fiecare sub secventa a interventiei pentru o premasurare. Un astfel de instrument va trebui sa fie elastic usor de administrat si simplu de cuantificat. Din varietatea de instrumente eu si studentii mei am utilizat inventarul ajustat (L’Abate si Mc. Henry, 1983). Un exemplu al acestui interviu este aratat in tabelul 4.1. Elasticitatea caestui instrument este data de multitudinea de posibilitati pentru care poate fi folsit ca parte a evaluari de catre examiator; poate fi folosit individual in cupluri sau familii pentru a raspunde singuri; sau poate fi folosit ca evaluare pentru integrarea tuturor informatilor adunate de la familie, ca o familie simpla in aceasta carte. Tabelul 4.2 reprezinta informatii sumare culese despre familie in aceasta anexa a acestui capitol evaluat chiar de mine ci nu de un alt examinator sau de famili. Este folosit strict ca o ilustrare ci nu ca o definire sumara a cea ce vrea familia cu adevarat

7

(Aceasta familie nu ser defineste ca fiind cu probleme clinice sin u s defineste ca avand nevoie de ajutor de specialitate) Acest interviu este defapt relativ usor de administrat si foarte usor de inregistrat.

Concluzie:Interviul este in mare parte o arta, in care sensitivitate expertizei si maturizarea interviului sent

puse la incercare. Cineva nu numai ca obtine greu informatiile dar petrece suficient si cu familia pentru a obtine informatia respectiva si in acelasi timp sa nu sperie familia nejustificat. Ca o parte majora a evaluari in pauzele in care examinatorul (el sau ea) isi indeplineste rolul de interviator. Doua din indemanarile care trebuiesc dezvoltate si ascutite de orice evaluator aspirant sent relatiile si structura indmanarilor.

Primul include pasiunea, atentia neconditionata si o atitudine pozitiva sau cum sent formulate intrebarile si cum reactioneaza interviatorul fata de familie. Al doilea cuprinde ce intrebari trebuiesc puse familiei fara ai supara in mod nejustificat. Bineinteles, daca o familie este deja suparata, orice ii va intreba interviatorul ii poate supara supara si mai mult. Depinde de interviator de a micsora temperature emotionala pana la un punct in care pot fi obtinute informatii valide si cu ajutorul lor pate fi ajutata familia, daca ajutorul este dorit.

Apendicele: Interviu cu familia XAceasta familie nu este considerata o familie cu probleme critice ci sau oferit voluntari pentru a

fi subiect de evaluare la care m-am gandit. Sin prin urmare pot fi considerati ca fiind fara probleme clinice si prin urmare in prezent nu au nevoie de ajutor profesional, nu au aratat ca ar fi avut vreo problema sau sa aiba vre-un I.P. si nici nu au cautat ajutorul vreunui expert in trecut. Bineinteles, cineva este constient de relativitatea acestor criterii. Daca o familie cauta ajutor profesional sau neaga ca ar avea o problema sau un I.P. nu este suficient pentru adefini o familie ca functionala. Pe dealta parte evaluarea unei familii fara probleme clinice a fost inclusa aici pentru ca este ilustrata o evaluare completa cu puncte subtile sau mai putin subtile pe care multe familii cu probleme clinice deja le-au demonstrat mult mai clar. De departe aceasta familie, ca dealtfel multe famili numite fara probleme clinice, au aratat o evaluare care functioneaza relative bine, facand evaluarea mult mai dificila daca ar fi fost cu o familie care ar fi avut probleme clinice.Aceasta este o familie bine educate de clasa mijlocie cu legaturi sociale limitate. Sent patru copii: cel mai in varsta este o fata in varsta de 13 ani, al doilea este un baiat de 11 ani, al treilea un baiat de 9 ani si al patrulea un baiat de 6 ani. Dupa mai multa mutari aceasta familie locuieste intr-o suburbia dintr-o zona metropolitana la 20 de mile de centrul orasului. Tatal este originar din vest si in timpul copilariei lui a calatorit prin Statele Unite. Mama este originara de pe Coasta de Vest si s-a mutat de mai multe ori in diferite cartiere ale orasului in care s-a nascut. Toti cei patru copii s-au nascut in orsul in care stau acum. Fata s-a nascut la spital iar ceilalti au fost nascuti acasa, o decizie luata de tatal lor si suportata de mama lor. Aceasta familie prefera suburbiile decat sa traiasca in oras. Educatia este pretuita in aceasta familie. Mama nu a absolvit Stiintele Sociale si asteapta absolvirea ca student cu drepturi depline, anticipand absolvirea cu 12 luni inainte de evaluare. Tatal a absolvit o facultate de profil economic, un master in stiinte sociale si un curs complet pentru aprofundare in domeniul stiintific. Oricum nu doreste sa-si dea lucrarea de dizertatie. Toti copiii au citit de mici si sent foarte buni la scoala conform spuselor profesorilor lor. Aceasta valoare educationala a familiei (achizitii si aplicare de informatii) deasupra altor resurse. Cuplul isi descrie mariajul ca find “traditional”. Mama a lucrat ocazional si pentru perioade scurte de timp(1970-1972, 1975-1977) cand a fost nevoie de bani mai multi. Aceste angajari coincide cu nasterea celui de-al treilea copil si al patrulea. Si atunci cand fiica a fost sufficient de mare sa stea cu fratii mai mici. La varsta de 10 ani ea a trebuit sa aibe grija de fratii ei mai mici (un rol care este numit “parentificare” de uni terapeuti de familie). Copii par sa interactioneze tipic, cu fratele mai mare alegand sa fie afara singur, decat cu fratii lui , jucand baseball cu cei de varsta lui. Aceasta familie este mai putin traditionala decat cred ei. Parintii sunt plecati de acasa pana seara tarziu lasandu-i pe copii ne supravegheati sis a aibe grija uni de altii. Ei trebuie sa-si

8

resolve exercitiile pentru acasa sin u au voie sa-si paraseasca casa, cel mult se pot juca in gradina dup ace si-au terminat lectiile (Ei sent numiti ca fiind “copiii cheie”). Prietenii pot veni sa se joace. Tatal vine acasa mai devreme in acele zile cand fiul cel mare are antrenament la baseball. Slujba lui la Urbanism de peste 12 ani permite o astfel de flexibilitate. De fapt tatal este cunoscut de catre familie ca find un sot de casa dupa ce sotia a absolvit si a cautat o angajare intr-o corporatie. Cuplul s-a descries ca fiind un cuplu izolat de familiile mari, de vecini si de comunitate. Bunica din partea mamei a fost prinsa spunand “Cand te mariti sa nu te mai intorci” si “ Am decis sa nu fiu baby-sitter pentru copiii tai”. Amandoi parintii au afirmat ca au responsabilitati foarte mari foarte mari cu familiile lor de origine si sent foarte nemultumiti de ajutorul pe care-l primesc copiii lor de la parintii lor. Deci o familie extinsa nu este posibila si au stopat relatiile cu ei foarte repede dupa ce s-au casatorit. Prin urmare acest cuplu are foarte putine legaturi cu lumea exterioara din imediata vecinatate a familiei. Ei spun ca sent nemultumiti de decaderea morala a curentului social sin u pot gasi un cuplu care sa aiba valori morale egale cu ale lor. Oricum aceasta familie nu poate fi numita fundamentalista priviitor la modul lor de viata. In schimb ei au un mit familial controlat care face ca familia sa le fie suficienta (“Noi impotriva lumii”). Mersul la biserica este ceva obisnuit pentru toti mai putin pentru tata. Cand au fost intrebati despre ritualurile familiei copiii au spus ca se roaga inainte de masa. Aceasta familie are probleme in stabilirea unor relatii de incredere in afara familiei. Copii au prieteni pentru a-si satisface nevoia de joaca in schimb parintii nu au nici un prieten. Un astfel de model de familie pare a pune accent pe energia membrilor familiei pentru a face fata evenimentelor vietii. Se pare ca ambii parinti trec prin criza varstei de mijloc. Tatal cauta (“o identitate in afara slujbei lui”) si se pare ca doreste o relatie mult mai puternica cu copiii. El a initiat un rol reversibil devenind un sot de casa. Concentrarea lui pare sa fie mai mult introspective, totusi el se asigura ca nevoile sent satisfacute. Mama lor spune ca se ingrijoreaza mai putin de “jeleul de pe maneca” si este mult mai deschisa in a lasa alti membri ai familiei de a avea grija de casa. In acelas timp, fata adolescenta experimenteaza un nou mod. Fiul de 11 ani forteaza pentru independenta. Cel de 9 ani cauta stabilitate in cadrul familiei si celu de 6 ani ii lipseste timpul petrecut cu mama lui, iar cand ea este acasa incearca sa fie apropiat de ea. Este o mare interactiune de comportamente, amndoua acoperite sau descoperite care au rolul de a dezichilibra familia. Acesta parand motivul de ce tatal doreste sa-si petreaca mai mult timp acasa, pentru a mentine controlul asupra a ceea ce percepe el a fi nivelul functional al familiei. Paradigma descrisa de catre parinti despre familiile lor de origine a fost una de dconectare in mare parte fata de lumea exterioara pt ca s-au mutat in prea multe locuri. Nu au avut niciodata relatii apropiate cu exteriorul si familia a fost totul. Timpul lor petrecut cu familia. Se pare ca paradigma lor in familia de origine se repeta chiar in familia lor. Continuand un model familial chiar si cand circumstantele s-au schimbat. Ei nu s-au mutat la fel de mult ca familiile lor de origine. In timpul interviului examinatrorul a devenit constient de faptul ca sotul si sotia sent un tot. De exemplu, unul incepe o propozitie iar celalalt o incheie. Alte observatii, oricum nu suporta sa gaseasca o relatie simbiotica. Mai degrapa se pare ca cei doi sent foarte sensibili in comunicarea cu altii. Aceasta este caracteristica consensuala a familiei (Reiss 1981) care va fi discutata in capitolul sase despre interpretarea interferentelor. Intervievarea familiei a avut loc in jurul mesei din sufragerie. In acest moment fiecare membru al familiei, incepand cu cel mai mic si terminand cu cel mai mare, au fost rugati sa descrie sarciniile si reguliile in casa pe care trebuie sa le indeplineasca fiecare. Si in afara acestor informatii mai sent incluse:

1. Tema pentru acasa este responsabilittea fiecarui copil mai putin cel de 6 ani;2. Copiii trebuie sa-si faca curetenie singuri in camera;3. Fiecare copil inclusiv sic el mic trebuie sa aiba grija de animale, iar animalele acestora sunt un

caine, un hamster, un peste si o pasare;4. Cei doi copiii mai in varsta pot folosi masina de spalat vase, iar ceilalti doi pot curatii aleea

principala;5. Doar fatei ii este permis sa gateasca, cei doi copii mai mici pun masa, iar cel mare ridica masa.6. Cei doi frati mai mari trebuie sa curete baia;

9

7. Fata este responsabila ca fiul cel mare de 11 anni sa fi spalat, iar cel de 9 ani sa-l ajute pe cel de 6ani.

Din acest punct de vedere putem spune ca exista o cooperare intre membri familiei care functioneaza foarte bine. Este evident ca responsabilitatea creste in functie de varsta. Cel mai mic isi exprima incantarea ca tatal lui de curand la lasat sa puna masa. Tatal este parintela care monitorizeaza indeplinirea sarcinilor si identifica timpul la care copiii sun gata sa indeplineasca noi sarcini. El este sic el care trage la raspundere copiii daca nu si-au indeplinit atributiile. Ajutand in mentierea cureteniei in casa, munca casnica este aste de la sine asteptata. Fara monitorizarea parintelui sistemul ar cadea foarte repede. Responsabilitatea de baza a mamei este de a tine contabilitatea familiei in schimb ce tatal se ocupa de gatit si de tinerea casei. El refuza sa se ocupe si de spalatul rufelor. El este singurul membru al familiei caruia I se permite sa refuze o sarcina. Piata este facuta in mod egal de ambii parinti. Puterea majora a familiei este centrata in tata. El ia deciziile majore in cadrul familiei iar sotia promoveaza niveleul afctiv al familiei. Copiii par sa respecte autoritatea tatalui fara sa o puna la indoiala. Aici este libertatea de a-ti indeplini sarcinile fara a exista vre’un standard de calitate, dar totusi exista o individualitate unica in indeplinirea sarcinilor. De altfel acesti copii sent supusi si nu obraznici. Marea putere parentala este perceputa de adolescenta de marea buna vointa a copiilor pentru controlul parental. Acest model pare sa fie prezent in relatia dintre tata si fica. Activitatiile la care familia participa in ansamblu includ servitul mesei in fast-food-urile din zona, mersul la magazinele video si picnic-urile in parcul din statul vecin. Annual in timpul srbatorilor nationale merg cu cortul la munte Aceasta familie a locuit cartier un an. Inainte de asta ei au locuit intr-o alta suburbia timp de 10 ani, aproximativ la 40 de mile de actuala lor casa. Copiii vecinilor se joaca mult mai mult in casa lor decat copiii lor se joaca in casele copiiilor vecinilor lor. Din timp in timp copiilor mai in varsta le este permis sa-si petraeca noaptea in weekend la prieteni lor. Distractia in cadrul familiei este limitata la; privitul la Tv, video si citit. Copiii se joaca impreuna sau singuri in gradina din spatele casei sucand fotbal sau baseball. Nu au existat nici un fel de rivalitati in timpul interviului, defapt exista o mare cooperare in cadrul familiei. Copiii parand sa se joace mult mai bine impeuna decat singuri. Resursele comunitati folosite de catre fmilie sent putine. Fiul cel mare de 11 ani joaca fotbal la un centru sportive din imediata apropiere si este insotit de tatal lui. Apel la ajutorul medical se face doar pentru ranile minore ale copiilor si pentru durerea cronica de picior a tatalui lor. Doctorul stomatolog este vizitat cel putin o data pe an. Nici copiii si nici parinti nu au suficient timp pentru a dezvota vre’o relatie de prietenie sau de a se bucura de oportunitatile pe care le ofera comunitatea pentru petrecere timpului liber sau pentru a promova un annumit hobby. Parinti si copiii arata o mica inchidere fata de lumea exterioara. Cele mai multe din interactiuniile lor sunt verbale. Ce ipoteze pot fi trase in urma interviului?. Nu putem sustine aceste ipoteze cu fapte reale sau sa le evidentiem decat daca acestea sent substantiale dintr-o varietate de surse. Aceste ipoteze suporta inferente care ar putea sau nu ar putea deveni evidente in baza intelegeri ca aceste ipoteze sa fie valide. Odata ce o ipoteza suporta mai multe varatati din surse diferite devine o concluzie

10