Unitatea de învăţare 3

POSESIA

CUPRINS

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3

3.1.Notiunea de posesie

3.2.Posesia și detenția precară.Intervertirea precarității în posesie.

3.3.Calitatile si viciile posesiei

3.4.Efectele posesiei.Prezumția de proprietate. Acțiunile posesorii.

3.5.Dobandirea în proprietate a fructelor de către posesorul de buna credinta.

3.6. Dobandirea in proprietate a bunurilor mobile de către posesorul de buna

credinta.

3.7.Bibliografie

3.8.Raspunsurile la testul de autoevaluare

Obiectivele unităţii de învăţare 3

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:

definiti si sa intelegeti notiunea juridica de posesie

înţelegeţi ce înseamnă o posesie viciata/de buna credinta

determinati ce efecte produce posesia, in functie de calitatile sale

intelegeti actiunile in justitie pentru apararea posesie

1

POSESIA

3.1.NOŢIUNEA DE POSESIE

În funcţie de relaţia care se stabileşte în mod particular între posesie şi dreptul de

proprietate/drepturile reale Termenul de posesie are mai multe accepţiuni:

posesia - stare de drept, ca atribut al dreptului de proprietate (art.555 NCC) În acest caz, relaţia

dintre posesie şi dreptul de proprietate este de la parte la întreg;

posesia - intenţie sau convingere a posesorului de existenţă a dreptului real în condiţiile efectuării

actelor de stăpânire a unui bun (art.916 NCC). Interesează atât aspectul psihologic cât şi cel material

( ca stare de fapt) al posedării unui bun, iar posesia este distinctă de dreptul de proprietate.

Posesia ca stare de fapt este protejata din punct de vedere juridic prin actiunile posesorii și produce

anumite efecte juridice, în conditii speciale.

În doctrină, posesia este definită ca stăpânirea de fapt a unui lucru, care, din punctul de vedere al

comportării posesorului, apare ca fiind manifestarea exterioară a unui drept real (C.Bărsan, op.cit., p.239)

Noul Cod civil prevede un regim legal general al posesiei, complet și unitar (art.916-952), spre

deosebire de Vechiul Cod civil care reglementa posesia prin prisma efectului achizitiv al dreptului de

proprietate sau al altui drept real:

Art. 916. Noţiune. (1) Posesia este exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate

asupra unui bun de către persoana care îl stăpâneşte şi care se comportă ca un proprietar.

(2) Dispoziţiile prezentului titlu se aplică, în mod corespunzător, şi în privinţa posesorului care se

comportă ca un titular al altui drept real, cu excepţia drepturilor reale de garanţie.

Elementele componente ale posesiei sunt următoarele:

(i) un element material - corpus (c): presupune un contact direct cu lucrul, concretizat în săvârşirea

de acte materiale şi/sau juridice asupra acelui bun.Elementul material acoperă nu numai exercitarea

atributului ius possidendi, ci și exercitarea celorlate prerogative ale dreptului real (V.Stoica, op.cit, p.52);

(ii) un element psihologic- animus (a): constă în intenţia celui ce stăpâneşte bunul de a efectua

această stăpânire pentru sine- animus domini/anumus sibi habendi sau animus possidendi(ap). Animus sibi

habendi face, așadar, distincția dintre posesie și detenția precară Art. 918. Cazurile care nu constituie

posesie. (1) Nu constituie posesie stăpânirea unui bun de către un detentor precar, precum:

a) locatarul, comodatarul, depozitarul, creditorul gajist;

b) titularul dreptului de superficie, uzufruct, uz, abitaţie sau servitute, faţă de nuda proprietate;

2

c) fiecare coproprietar, în proporţie cu cotele-părţi ce revin celorlalţi coproprietari;

d) orice altă persoană care, deţinând temporar un bun al altuia, este obligată să îl restituie sau care

îl stăpâneşte cu îngăduinţa acestuia.

(2) Detentorul precar poate invoca efectele recunoscute posesiei numai în cazurile şi limitele

prevăzute de lege.

Dovada posesiei. Elementul material al posesiei poate fi dovedit prin orice mijloc de probă

respectv, prin înscrisuri, după cum este exprimat prin fapte sau acte juridice. Pentru dovada elementului

subiectiv, legea instituie două prezumții legale relative.

Art. 919. Prezumţia de posesie şi prezumţia de proprietate. (1) Până la proba contrară, acela

care stăpâneşte bunul este prezumat posesor.

(2) Detenţia precară, odată dovedită, este prezumată că se menţine până la proba intervertirii sale.

Conform alin.1 art.919 NCC plecând de la elementul material al posesiei, legiuitorul prezumă

existența elementului subiectiv; legea permite dovada contrară, adică dovada precarității, sarcină

probatorie care îi revine reclamantului. Proba precarității diferă de la caz la caz, în funcție de izvorul

precarității(act juridic, îngăduința proprietarului) precum și de calitatea reclamantului ( de a fi parte sau

terț față de contractul care dovedește precaritatea)

Conform alin.2, dacă persoana care stăpânește bunul are calitatea de detentor precar, legea

prezumă că are această calitate până la proba contrară; a face dovada contrară înseamnă a demonstra

intervertirea precarității în posesie (art.920 NCC).

Exercitarea posesiei. Posesia este dobândită în măsura în care persoana are atât elementul

material cât și elementul subiectiv, chiat dacă ele nu au fost dobândite în același timp.

Art. 917. Exercitarea posesiei. (1) Posesorul poate exercita prerogativele dreptului de proprietate

asupra bunului fie în mod nemijlocit, prin putere proprie, fie prin intermediul unei alte persoane.

(2) Persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu şi persoanele juridice exercită posesia prin

reprezentantul lor legal.

Conform alin.1 art.917 NCC elementul material poate fi exercitat fie direct de posesor, fie prin

intermediul unei alte persoane ( de regulă, detentorul precar care exercită posesia corpore alieno în

limitele îngăduinței posesorului.

Elementul subiectiv se exercită, de regulă, exclusiv prin intermediul posesorului. Potrivit alin.2, se

3

instituie două excepții în privința persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu și în cazul persoanelor

juridice.

Pierderea posesiei are loc prin pierderea oricăruia dintre elementele sale sau pri pierderea

simultană a ambelor elemente. Conform art.921 NCC:

Art. 921. Încetarea posesiei. Posesia încetează prin:

a) transformarea sa în detenţie precară;

b) înstrăinarea bunului;

c) abandonarea bunului mobil sau înscrierea în cartea funciară a declaraţiei de renunţare la dreptul

de proprietate asupra unui bun imobil;

d) pieirea bunului;

e) trecerea bunului în proprietate publică;

f) înscrierea dreptului de proprietate al comunei, oraşului sau municipiului, după caz, conform art.

889 alin. (2);

g) deposedare, dacă posesorul rămâne lipsit de posesia bunului mai mult de un an.

Temă de reflecţie 3.1.

Comentaţi în maxim 300 de cuvinte urmatorul citate din literatura juridica:„Ceea ce este al meu din punct de

vedere juridic (meum iuris) este acel ceva atât de apropiat mie, încât, dacă cineva s-ar putea folosi de el fără

asentimentul meu, m-ar leza. Condiţia subiectivă a posibilităţii de întrebuinţare în genere este posesiunea. Ceva

exterior ar deveni al meu atunci când eu aş putea admite că ar fi posibil să fiu lezat prin întrebuinţarea pe care

celălalt o dă unui lucru, în a cărui posesiune eu nu mă aflu încă. Este în sine contradictoriu să avem ceva exterior ca

pe ceea ce este al său, numai dacă conceptul de posesiune nu ar fi pasibil de două sensuri diferite, unul de posesiune

sensibilă şi unul de posesiune inteligibilă, prin cel dintâi putându-se înţelege posesiunea fizică, iar prin cel de-al

doilea, doar o posesiune juridică a aceluiaşi obiect. (...) A poseda ceva exterior ca pe ceea ce este al său nu este

posibil decât într-o situaţie juridică, în condiţiile unei puteri legislative publice, adică într-o situaţie civilă.” (

Folosiţi spaţiu de mai jos pentru scrierea răspunsului:

4

3.2.POSESIA ȘI DETENȚIA PRECARĂ.INTERVERTIREA PRECARITĂȚII ÎN

POSESIE.

Detenţia (detenţia precară sau precaritatea) reprezintă stăpânirea unui bun pentru altul,

respectiv pentru posesor/titularul unui drept real asupra bunului, indiferent de izvorul material al acestei

stăpâniri: convenţia, legea, hotărârea judecătorească sau simpla îngăduinţă a posesorului/titularului unui

drept real asupra bunului.

Între posesie şi detenţia precară există o deosebire de natură juridică care determină o diferenţă în

ceea ce priveşte efectele celor două noţiuni. În timp ce posesia este o stare de fapt care se poate suprapune

peste o stare de drept, detenţia precară poate fi o stare de drept ( de regulă) sau de fapt (în funcţie de

izvorul său material) care, întotdeauna, corespunde unei stări de drept. Această suprapunere a detenţiei cu

starea de drept -corespunzătoare posesorului/titularului unui drept real asupra bunului- explică obligaţia

asumată de detentor de a restitui bunul.

Detentorului precar îi sunt recunoscute următoarele efecte ale stării sale de fapt/de drept în legătură

cu bunul :

(i) de stăpânire materială a bunului, în condiţiile stabilite prin titlu, lege, hotărârea judecătorească sau

prin îngăduinţa posesorului/titularului unui drept real asupra bunului;

(ii) de intentare a acţiuniilor posesorii;art.949 alin.2 NCC

(iii) de intervertire a detenţiei precare în posesie, în condiţiile art.920 NCC

Intervertirea detenţiei în posesie dă expresie modului de răsturnare a prezumţiei relative

prevăzute în art.919 alin.2: Art. 919. Prezumţia de posesie şi prezumţia de proprietate.

(2) Detenţia precară, odată dovedită, este prezumată că se menţine până la proba intervertirii sale.

însă exclusiv în cazurile menţionate în art.920 C.civ.:

5

Art. 920. Intervertirea precarităţii în posesie. (1) Intervertirea detenţiei precare în posesie nu se

poate face decât în următoarele cazuri:

a) dacă detentorul precar încheie cu bună-credinţă un act translativ de proprietate cu titlu

particular cu altă persoană decât cu proprietarul bunului; transformarea detenţiei în posesie utilă

operează în persoana detentorului precar prin intermediul unui terţ, care-i procură acestuia un titlu,

devenind posesor de bună -credinţă.

b) dacă detentorul precar săvârşeşte împotriva posesorului acte de rezistenţă neechivoce în

privinţa intenţiei sale de a începe să se comporte ca un proprietar; în acest caz, intervertirea nu se va

produce însă mai înainte de împlinirea termenului prevăzut pentru restituirea bunului; Spre deosebire de

primul caz de intervertire, în ipoteza de la pct.b) detentorul devine posesor prin propria sa faptă şi este de

rea-credinţă. Simpla negare a dreptului celui de la care detentorul a primt bunul nu este suficientă pentru

intervertirea precarității, este nevoie de temeiuri juridice care să-l determine pe detentor să creadă că

persoana de la care are bunul nu este adevăratul proprietar; însă, nu este necesară existența unui litigiu

între detentor și această persoană, singura condiționare legală fiind referitoare la împlinirea termenului

prevăzut pentru restituirea bunului de către detentor.

c) dacă detentorul precar înstrăinează bunul, printr-un act translativ de proprietate cu titlu

particular, cu condiţia ca dobânditorul să fie de bună-credinţă. În comparaţie cu situaţiile expuse mai sus,

transformarea detenţiei în posesie utilă în temeiul pct.3 operează în persoana unui terţ, care devine

posesor de bună-credinţă prin încheierea unui act traslativ de proprietate cu detentorul precar.

Buna credință se apreciază diferit, în fincție de natura bunului, conform art.920 NCC alin.2: (2) În

cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dobânditorul este de bună-credinţă dacă înscrie dreptul în

folosul său întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare. În celelalte cazuri, este de bună-credinţă

dobânditorul care nu cunoştea şi nici nu trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa calităţii de

proprietar a celui de la care a dobândit bunul.

Drept tranzitoriu art.81 Legea de punere în aplicare a NCC:Dispozițiile art.920 din Codul civil se

aplică numai cazurilor de intervertire apărute ulterior intrării în vigoare a Codului civil.

3.3.CALITĂŢILE SI VICIILE POSESIEI

6

Pentru a produce efecte juridice, posesia trebuie să fie utilă; utilitatea posesiei reprezintă suma mai

multor calități ale acesteia. NNC nu precizează care sunt calitățile posesiei, ci contrariul acestor calități,

care determină ca posesia să nu fie utilă.

Art. 922. Viciile posesiei. (1) În afara situaţiilor prevăzute de lege, nu poate produce efecte

juridice decât posesia utilă.

(2) Nu este utilă posesia discontinuă, tulburată sau clandestină. Până la proba contrară, posesia este

prezumată a fi utilă.

Viciile posesiei, însemnând contrariul calităților posesiei sunt: discontinuitatea, violența și

clandestinitatea.De subliniat că legea prezumă caracterul util al posesiei, caracter care se pierde prin

dovada intervenirii unui singur viciu al posesiei.

Discontinuitatea. Conform NCC:Art. 923. Discontinuitatea. Posesia este discontinuă atât timp

cât posesorul o exercită cu intermitenţe anormale în raport cu natura bunului.

Continuitatea şi intermitenţa sunt chestiuni de fapt, depinzând de natura lucrului, mobi sau imobil

precum și de circumstanțele de fapt. Viciul discontinuităţii are următoarele caracteristici :

este temporar (art. 1856V C.civ.) Art. 927. Încetarea viciilor posesiei. Posesia viciată devine

utilă îndată ce viciul încetează.

este absolut (art. 1866 VC.civ.) Art. 926. Invocarea viciilor posesiei. (1) Discontinuitatea

poate fi opusă posesorului de către orice persoană interesată.

se aplică de regulă, în cazul posesiei bunurilor imobile; în cazul bunurilor mobile, problema se

pune numai în absența aplicării art.937 NCC .

Violenţa- Conform NCC, Art. 924. Violenţa. Posesia este tulburată atât timp cât este dobândită

sau conservată prin acte de violenţă, fizică sau morală, care nu au fost provocate de o altă persoană.

Numai violenţa activă din partea posesorului este de natură a vicia posesia, cu excluderea

violenţei pasive.Viciul violenţei are următoarele caracteristici:

este temporar (art.1856 VC.civ.) Art. 927. Încetarea viciilor posesiei. Posesia viciată devine

utilă îndată ce viciul încetează.

este relativ (art.1862 alin.2 VC.civ.) Art. 926. Invocarea viciilor posesiei. (2) Numai persoana

faţă de care posesia este tulburată sau clandestină poate invoca aceste vicii.

se aplică atât la bunuri mobile, cât şi la bunuri imobile.

7

Clandestinitatea .Conform NCC, Art. 925. Clandestinitatea. Posesia este clandestină, dacă se

exercită astfel încât nu poate fi cunoscută.

Comparativ art.1852 V C.civ. : ”posesia este clandestină când posesorul o exercită în ascuns de

adversarul său, încât acesta nu este în stare de a putea să o cunoască”.

Viciul clandestinităţii prezintă următoarele caracteristici:

este relativ (art.1862 alin.2 C.civ.) Art. 926. Invocarea viciilor posesiei. (2) Numai persoana

faţă de care posesia este tulburată sau clandestină poate invoca aceste vicii.

este temporar (art.1856 C.civ.) Art. 927. Încetarea viciilor posesiei. Posesia viciată devine

utilă îndată ce viciul încetează.

se aplică de regulă, în cazul posesiei bunurilor mobile, fiind mai greu de conceput in privinta

bunurilot mobile.

Temă de reflecţie 3.3.

8

Comentaţi în maxim 300 de cuvinte urmatorul citate din literatura juridica:

„Din afară, contactul direct pe care detentorul precar îl are cu lucrul nu este diferit de

cel pe care îl are orice posesor cu bunul posedat. Astfel, nu observând în holul unui hotel

pe un portar şi pe un hoţ care pun mână fiecare pe câte o valiză, vom învăţa a distinge

detenţia precară de posesie (oare din această cauză li s-au dat uniforme speciale portarilor

de hotel?). Distincţia este exclusiv juridică: este vorba de diferenţa de natură juridică,

care determină o diferenţă în ceea ce priveşte efectele detenţiei şi respectiv, ale posesiei.

(J. Carbonnier)

Folosiţi spaţiu de mai jos pentru scrierea răspunsului:

3.4.Efectele posesiei.Prezum ț ia de proprietate.Ac ț iunile posesorii.

Efectele juridice ale posesiei în dreptul nostru sunt numeroase şi variază ca importanţă, după cum

posesorul este de bună ori de rea credinţă şi după cum sunt în cauză bunuri mobile ori imobile.

Posesia, chiar de rea credinţă, produce trei efecte juridice:

(a) posesia prezumă proprietatea;

(b) posesia este aparata prin actiunile posesorii;

(c) Efectul cel mai considerabil ataşat posesiei, atunci când aceasta se prelungeşte pentru un timp

îndelungat este că posesorul dobândeşte dreptul pe care îl exercita în fapt. Este un mod de

dobândire a proprietăţii denumit uzucapiune.

în mod special, dacă posesorul este de bună credinţă, posesia produce alte trei efecte:

(a) în materie de imobile, uzucapiunea se realizează într-un termen mai scurt, de 10 ani;

(b) posesorul de bună credinţă dobândeşte fructele produse de lucru percepute pe durata posesiei.

Atunci când proprietarul va revendica lucrul, posesorul nu va trebui să restituie fructele sau

contravaloarea lor;

(c) în privinţa mobilelor corporale, posesia are puterea de a conferi imediat proprietatea posesorului

de bună credinţă şi să şteargă dreptul de proprietate a adevăratului proprietar care a comis

imprudenţa de a se despărţi de bunul său

Vom discuta în prezentul capitol aspectele legate de prezumtia de proprietate, de acţiunile posesorii, de

dobândirea fructelor de către posesorul de bună credinţă și de dobandirea în prorietate a bunurilot mobil

eprin posesia de buna credinta, in timp ce aspectele legate de uzucapiune vor fi tratate la modurile de

dobândire a proprietăţii

A. Posesia creează o prezumţie de proprietate. Această prezumţie este relativă în privinţa bunurilor

imobile neînscrise în cartea funciară şi absolută, irefragabilă în privinţa bunurilor mobile în condițiile

art.art.937. Conform NCC:

Art. 919. Prezumţia de posesie şi prezumţia de proprietate. (3) Până la proba contrară,

posesorul este considerat proprietar, cu excepţia imobilelor înscrise în cartea funciară.

Art. 935. Prezumţia de titlu de proprietate. Oricine se află la un moment dat în posesia unui bun

mobil este prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului.

B.Posesia este ocrotită prin acţiunile posesorii. Acţiunile posesorii sunt acţiuni reale ce ocrotesc

9

posesia bunurilor imobile şi drepturile reale imobiliare susceptibile a fi dobândite prin uzucapiune, fără a

se pune în discuţie, în cadrul lor, existenţa dreptului de proprietate. În cadrul acțiunilor posesorii, calitatea

de reclamant o poate avea :posesorul, proprietarul (pentru apararea posesiei ca stare de fapt, fără dovedirea

dreptului de proprietate) și detentorul precar (dar nu impotriva celui de la care deține bunul).

NCC reglementează acțiunile posesorii în art.949-951:

Art. 949. Acţiunile posesorii. (1) Cel care a posedat un bun cel puţin un an poate solicita instanţei de judecată prevenirea ori înlăturarea oricărei tulburări a posesiei sale sau, după caz, restituirea bunului. De asemenea, posesorul este îndreptăţit să pretindă despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.

(2) Exerciţiul acţiunilor posesorii este recunoscut şi detentorului precar.Art. 950. Persoanele împotriva cărora se pot introduce acţiunile posesorii. (1) Acţiunile

posesorii pot fi introduse şi împotriva proprietarului.(2) Acţiunea posesorie nu poate fi însă introdusă împotriva persoanei faţă de care există obligaţia

de restituire a bunului.Art. 951. Termenul de exercitare a acţiunii posesorii. (1) În caz de tulburare ori de deposedare,

paşnică sau violentă, acţiunea se introduce în termenul de prescripţie de un an de la data tulburării sau deposedării.

(2) Dacă tulburarea ori deposedarea este violentă, acţiunea poate fi introdusă şi de cel care exercită o posesie viciată, indiferent de durata posesiei sale.

Acțiunile posesorii sunt de două feluri (a,b):

a) acţiunea posesorie generală (actiunea în complângere) este folosită de posesor pentru a face să

înceteze orice fel de tulburare a posesiei. Condiţii pentru admiterea acţiunii posesorii generale:

să nu fi trecut un an de la deposedare

reclamantul- posesor să fi posedat bunul cel puţin un an de la data tulburării sau

deposedării

posesia reclamantului să fie utilă şi neviciată

b) acţiunea posesorie specială (reintegranda) este introdusă de posesor atunci când deposedarea sau

tulburarea posesiei sale s-au produs prin violenţă. Condiţie unică pentru intentarea acţiunii posesorii

generale:

să nu fi trecut un an de la deposedare sau tulburare

În plus, NCC reglementează un nou mijloc procedural pentru apărarea posesiei, în art.952:

-cel care solicită luarea acestor măsuri nu trebuie să facă dovada unui drept real principal asupra

bunului

10

-spre deosebire de acțiunile posesorii, măsurile pentru conservarea bunului au funcția de prevenire

a producerii tulburării posesiei

-condiții: să existe motive temeinice ( un pericol iminent) iar pericolul imiment să fie generat de

un lucru aflat în posesia altei persoane sau de lucrări, precum ridicarea unei construcţii, tăierea unor arbori

ori efectuarea unor săpături pe fondul învecinat.

Art. 952. Luarea măsurilor pentru conservarea bunului posedat. (1) Dacă există motive temeinice să se considere că bunul posedat poate fi distrus ori deteriorat de un lucru aflat în posesia unei alte persoane sau ca urmare a unor lucrări, precum ridicarea unei construcţii, tăierea unor arbori ori efectuarea unor săpături pe fondul învecinat, posesorul poate să ceară luarea măsurilor necesare pentru evitarea pericolului sau, dacă este cazul, încetarea lucrărilor.

(2) Până la soluţionarea cererii, posesorul ori, după caz, cealaltă persoană poate fi obligată la plata unei cauţiuni, lăsate la aprecierea instanţei, numai în următoarele situaţii:

a) dacă instanţa dispune, în mod provizoriu, deplasarea lucrului ori încetarea lucrărilor, cauţiunea se stabileşte în sarcina posesorului, astfel încât să se poată repara prejudiciul ce s-ar cauza pârâtului prin această măsură;

b) dacă instanţa încuviinţează menţinerea lucrului în starea sa actuală ori continuarea lucrărilor, cauţiunea se stabileşte în sarcina pârâtului astfel încât să se asigure posesorului sumele necesare pentru restabilirea situaţiei anterioare.

Temă de reflecţie 3.4.

11

3.5.Dobândirea fructelor de către posesorul de bună credinţă

Practic, acest efect al posesiei de bună-credinţă se activează în condiţiile în care adevăratul

proprietar redobândeşte stăpânirea bunului în urma unei acţiuni în revendicare. Justificarea dobândirii

fructelor se regăseşte în ideea de echitate, fiind mult prea oneroasă pentru posesorul de bună-credinţă o

eventuală obligaţie de restituire a fructelor, mai ales dacă au fost deja consumate. Conform NCC:

Art. 948. Condiţiile dobândirii fructelor bunului posedat. (1) Posesorul de bună-credinţă dobândeşte dreptul de proprietate asupra fructelor bunului posedat.

(2) Posesorul trebuie să fie de bună-credinţă la data perceperii fructelor. Fructele civile percepute anticipat revin posesorului în măsura în care buna sa credinţă se menţine la data scadenţei acestora.

(3) În cazul fructelor produse de imobile înscrise în cartea funciară, bună-credinţă se apreciază în raport cu condiţiile cerute terţilor dobânditori pentru a respinge acţiunea în rectificare.

12

Rezolvati urmatoarea speta:

a) În cadrul unei acţiuni întemeiate pe art.949 NCC C.proc.civ., A este chemat în

judecată de către B pentru a-i lăsa în deplină folosinţă şi posesie un teren agricol.

În cursul dezbaterilor, A susţine că a ocupat în mod legal terenul în litigiu, fiindu-i

atribuit de către organele locale competente în aplicarea Legii nr. 18/1991 şi prezintă în

acest sens adeverinţa de proprietate şi procesul-verbal de punere în posesie.

Instanţa admite acţiunea reclamantului astfel cum a fost formulată.

Este legală această hotărâre? Motivaţi răspunsul.

b) În aceste condiţii, A se hotărăşte să introducă o acţiune în revendicare împotriva lui

B, cu privire la acelaşi teren, la aceeaşi instanţă de judecată, prezentând drept titlu de

proprietate adeverinţa de proprietate.

Prin hotărâre motivată, instanţa respinge acţiunea lui A, invocând din oficiu excepţia

autorităţii de lucru judecat, întrucât s-a pornit un nou proces între aceleaşi părţi cu privire

la acelaşi bun.

Este corectă soluţia instanţei? Motivaţi răspunsul.

Folosiţi spaţiu de mai jos pentru scrierea răspunsului:

(4) În celelalte cazuri, posesorul este de bună-credinţă atunci când are convingerea că este proprietarul bunului în temeiul unui act translativ de proprietate ale cărui cauze de ineficacitate nu le cunoaşte şi nici nu ar trebui, după împrejurări, să le cunoască. Bună-credinţă încetează din momentul în care cauzele de ineficacitate îi sunt cunoscute.

(5) Posesorul de rea-credinţă trebuie să restituie fructele percepute, precum şi contravaloarea acelora pe care a omis să le perceapă.

Condiţii pentru dobândirea în proprietate a fructelor de către posesor:

Cu referire la posesie: buna credin ț ă se apreciază diferen ț iat-alin3-alin.4 art.948.

- în privința bunurilor imobile înscrise în cartea funciară Art. 901. Dobândirea cu bună-credinţă a unui drept tabular.

(2) Terţul dobânditor este considerat de bună-credinţă numai dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) nu a fost înregistrată nicio acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare;b) din cuprinsul cărţii funciare nu rezultă nicio cauză care să justifice rectificarea acesteia în

favoarea altei persoane; şic) nu a cunoscut, pe altă cale, inexactitatea cuprinsului cărţii funciare.

- în toate celalte cazuri se aplică alin.4 art.948 NCC

Buna-credinţă este încorporată în titlul posesorului şi trebuie să existe în momentul fiecărei

perceperi a fructelor. Fructele se dobândesc în proprietate numai în măsura în care au fost percepute.

Cu referire la titlul posesorului: să îşi întemeieze posesia pe un titlu translativ de proprietate ale cărui

cauze de ineficacitate nu-i sunt cunoscute; ex:titlul viciat, titlul desfiinţat prin rezoluţiune/reziliere. Titlul

poate fi anulabil, nul absolut, pentru vicii de fond sau de formă (cu excepţia încălcării grave a normelor

de ordine publică) precum şi putativ. În materie imobiliară, titlul putativ are o sferă restrânsă de aplicare.

Temă de reflecţie 3.5.

13

14

Rezolvati urmatoarea speta: a) În ianuarie 2009 A îi vinde un imobil – casa de locuit –

lui B, urmând ca preţul să fie plătit în termen de un an de zile.

În luna mai a aceluiaşi an, B închiriază casa lui C, fixând o chirie de 100 $ lunar, plata

făcându-se în mod anticipat pe un an de zile.

Cum până în primăvara anului 2011 B nu-şi executase obligaţia de plată a preţului

vânzării-cumpărării, A introduce în noiembrie 2011 o acţiune în rezoluţiuna vânzării,

solicitând totodată şi si restituirea contravalorii chiriei percepute de la C.

B se apără, arătând că el ar trebui considerat posesor de bună-credinţă până în

momentul introducerii cererii de chemare în judecată .

b) În ianuarie 2010, A îi vinde lui B, la un preţ mult sub nivelul pieţei, un imobil de

locuit, urmând ca B să-l primească pe X (fiul lui A) în calitate de avocat stagiar la firma

sa de avocatură.

În martie 2010, B închiriază casa lui Y, fixând o chirie de 150 $ lunar, plata făcându-

se în mod anticipat.

Deoarece până în noiembrie 2011 B nu şi-a îndeplinit promisiunea făcută cu ocazia

vânzării-cumpărării, A solicită în justiţie desfiinţarea contractului şi restituirea chiriilor

percepute de la Y.

Cerinţe:

1) Identificaţi problemele de drept comune celor două ipoteze (a, b) ale spetei.

2) Soluţionaţi cele două cereri referitoare la restituirea contravalorii chiriilor percepute

de către B în fiecare caz în parte.

Folosiţi spaţiu de mai jos pentru scrierea răspunsului:

3.6. Dobândirea bunurilor mobile de către posesorul de bună-credinţă

Sediul materiei din NCC:

Art. 935. Prezumţia de titlu de proprietate. Oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului.

Art. 936. Opozabilitatea faţă de terţi. Cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, posesia de bună-credinţă a bunului mobil asigură opozabilitatea faţă de terţi a actelor juridice constitutive sau translative de drepturi reale.

Art. 937. Dobândirea proprietăţii mobiliare prin posesia de bună-credinţă. (1) Persoana care, cu bună-credinţă, încheie cu un neproprietar un act translativ de proprietate cu titlu oneros având ca obiect un bun mobil devine proprietarul acelui bun din momentul luării sale în posesie efectivă.

(2) Cu toate acestea, bunul pierdut sau furat poate fi revendicat de la posesorul de bună-credinţă, dacă acţiunea este intentată, sub sancţiunea decăderii, în termen de 3 ani de la data la care proprietarul a pierdut stăpânirea materială a bunului.

(3) Dacă bunul pierdut sau furat a fost cumpărat dintr-un loc ori de la o persoană care vinde în mod obişnuit bunuri de acelaşi fel ori dacă a fost adjudecat la o licitaţie publică, iar acţiunea în revendicare a fost introdusă înăuntrul termenului de 3 ani, posesorul de bună-credinţă poate reţine bunul până la indemnizarea sa integrală pentru preţul plătit vânzătorului.

(4) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică bunurilor mobile care sunt accesorii unui imobil.(5) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi în legătură cu dobândirea

dreptului de uzufruct şi a dreptului de uz asupra unui bun mobil.Art. 938. Buna-credinţă. (1) Este de bună-credinţă posesorul care nu cunoştea şi nici nu trebuia,

după împrejurări, să cunoască lipsa calităţii de proprietar a înstrăinătorului.(2) Buna-credinţă trebuie să existe la data intrării în posesia efectivă a bunului.

Art 937 alin. 1 dă expresie maximei că în materie mobiliara posesia de bună-credinţă valorează titlu de

proprietate: “en fait de meubles possession vaut titre”. Două înţelesuri îi sunt atribuite acestei maxime:

a) posesorul unui bun mobil poate opune posesia sa proprietarului - revendicant cu titlu de prezumţie

de proprietate;

b) dobânditorul bunului mobil primit de la un non dominus devine proprietar în baza posesiei sale, în

ipoteza în care adevăratul proprietar s-a desesizat voluntar de bun.

Condiţiile invocării regulii en fait de meubles possession vaut titre sau domeniul de aplicaţie al

art.937 alin.1.

15

Comparativ,condiţiile de aplicare a art.1909 alin.1 nu erau prevăzute în mod expres în acest text legal,

ele rezultă din interpretareaa art.972 C.civ, considerat un caz particular al art.1909 alin.1:”Dacă lucrul ce

cineva s-a obligat succesiv a da la două persoane este mobil, persoana pusă în posesiune este preferită şi

rămâne proprietară, chiar când titlul său este cu dată posterioară, numai posesiunea să fie de bună-

credinţă”.

Distingem între condiţii referioare la bun, la persoane, la posesie (A, B, C):

A.Condiţii referitoare la bun. Intră sub incidenţa art.937 alin.1 bunurile care îndeplinesc următoarele

cerinţe:

a) bunurile mobile corporale. Există o excepţie: titlurile la purtător (bunuri incorporale, conform

art.940;

b) bunul mobil trebuie să fie privit ut singuli. Sunt excluse bunurile mobile care alcătuiesc o

universalitate.

c) nu se aplică bunurilor mobile care sunt acesorii unui imobil

d) art.937 NCC se aplică și în legătură cu dobândirea dr de uzufruct sau uz asupra unui bun

mobil.

Categorii de bunuri mobile corporale excluse de la aplicarea regulii en fait de meubles possesion vaut

titre:bunurile mobile din domeniul public, bunurile mobile suspuse unui regim de înregistrare şi

publicitate, bunurile mobile declarate inalienabile (altele decât cele care formează domeniul public).

B.Condiţiile referitoare la persoane . Regula en fait de meubles possesion vaut titre poate fi

invocată numai de terţul dobânditor care (i)dobândeşte cu bună-credinţă şi (ii) cu titlu oneros un bun de la

detentorul precar căruia (iii) adevăratul proprietar i l-a încredinţat de bună voie (de regulă, prin

intermediul unui contract). Pentru a beneficia de prezumţia absolută de proprietate în favoarea sa, terţul

dobânditor trebuie să intre imediat în posesia bunului.

A contrario, art.937 alin.1 nu va fi aplicabil dacă:

terţul a fost de rea-credinţă sau a dobândit bunul printr-un act cu titlu gratuit

terţul a intrat ulterior în posesia bunului, la un moment în care a încetat buna sa credinţă

proprietarul nu s-a desesizat de bună voie de bun, ci acesta i-a fost furat sau l-a pierdut (cazuri în care

devine aplicabil art.937 alin.2 și alin.3 C.civ.). Alin.2 instituie un termen de decădere de 3 ani pentru

16

revendicarea bunului furat sau pierdut de la terțul posesor de bună credință. Însă, art. 937alin.1

rămâne aplicabil pentru ipoteza săvârşirii de către detentorul precar a infracţiunilor de abuz de putere,

înşelăciunea, gestiunea frauduloasă, deoarece proprietarul s-a desesizat de bună voie şi va suporta

riscul lipsei sale de diligenţă.Alin.3 reglementează situația cumpărării bunului pierdut sau furat de

către terțul de bună credință la o vindere publică: revendicarea bunului în termen de 3 ani, cu

posibilitatea unui drept de retenție în favoarea terțului până la achitarea integrală a prețului plătit

vânzătorului.

C. Condiţii referitoare la posesie. Pentru a putea fi invocat art.937 alin.1, posesia terţului

dobânditor trebuie să fie :

a) reală ș i efectivă : dobânditorul exercită ambele elemente ale posesiei: corpus şi animus;

b)de bună-credinţă: Art. 938. Buna-credinţă. (1) Este de bună-credinţă posesorul care nu cunoştea şi nici nu trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa calităţii de proprietar a înstrăinătorului.

(2) Buna-credinţă trebuie să existe la data intrării în posesia efectivă a bunului.Conform alin.2, se aplică regula mala fides superveniens non nocet, deoarece este suficient ca buna-

credinţă să existe la momentul intrării terţului în posesia bunului.

c )utilă, adică neviciată. Această condiție a posesie rezultă din dipsoziția generală a art.922:

Art. 922. Viciile posesiei. (1) În afara situaţiilor prevăzute de lege, nu poate produce efecte juridice decât

posesia utilă.

Test de autoevaluare

Test de autoevaluare unitatea de invatare 3.

Rezolvaţi următoarele grile în sistem deschis1:

1. Posesia:

a) ca atribut al dreptului de proprietate, este o stare de drept;

b) poate fi exercitată prin intermediul altei persoane;

c) este întotdeauna conformă cu dreptul de proprietate asupra bunului.

2. Detenţia precară:

a) este un viciu al posesiei în concepţia Codului civil de la 1864;

1 Grila în sistem deschis comportă o variantă corectă, două sau toate variantele corecte.

17

b) este o stare de drept dacă are ca izvor un contract;

c) presupune un contact direct, material cu bunul, fără existenţa vreunui element intenţional din partea

detentorului.

3. Posesia de bună-credinţă:

a) este singura care conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune;

b) reprezintă o posesie lipsită de vicii;

c) se bazează pe existenţa unui titlu translativ de proprietate.

4. Posesia de rea-credinţă:

a) creează o prezumţie de proprietate în favoarea posesorului;

b) presupune lipsa elementului intenţional animus sibi habendi;

c) poate fi apărată prin acţiunile posesorii.

5. Posesia utilă:

a) este cerută ca şi condiţie pentru intentarea acţiunii posesorii speciale;

b) definitoriu pentru ea este elementul psihologic de a poseda pentru sine;

c) este o noţiune de factură obiectivă, în legătură cu modul de comportare a posesorului faţă de bun.

3.7.Bibliografie

C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, ed. a II-a revăzută şi adăugită, Ed. Hamangiu,

Bucureşti, 2009/2008, p. 238-267;

G. Luţescu, Teoria generală a drepturilor reale, Bucureşti, 1947, p. 153-172, 174-236;

V.Stoica Drept civil. Drepturile reale principale, Ed.CHBeck, București, 2009, p.46-84

V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, vol. I, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004, p. 141-230.

J. Carbonnier, Droit civil. tome 3. Les biens, Presses Universitaires de France, 1999, p. 199-204;

3.8.Raspunsurile la testul de autoevaluare

1.a,b; 2.a,b; 3.b; 4.a,c; 5.a,c

18

Unitatea de învăţare 4

DEZMEMBRAMINTELE DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA

CUPRINS

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 4

4.1.Introducere.

4.2.Uzufructul.Uzul și abitația.

4.3.Servitutile.

4.4.Superficia.

4.5.Bibliografie.

4.6.Raspunsuri la testul de autoevaluare

Obiectivele unităţii de învăţare 1

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:

înţelegeţi notiunea de dezmembramant al dreptului de proprietate

intelegeti notiunea de uzufruct si diferitele tipuri de uzufruct

intelegeti notiunea de servitute si diferitele clasificari ale servitutilor

intelegeti notiunea de superficie

intelegeti drepturile si obligatiile partilor implicate in exercitarea drepturilor

reale mentionate

DEZMEMBRAMINTELE DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ

4.1.INTRODUCERE

19

Noţiune. Enumerare. Dezmembrămintele sunt drepturile reale principale rezultate din separarea

atributelor componente ale dreptului de proprietate. Constituirea dezmembrămintelor nu determină

desfiinţarea dreptului de proprietate, doar limitarea atributelor acestuia; proprietarul este lipsit de o parte

din atribute dar păstrează întotdeauna aatributul dispoziției și se înfățișează, de regulă, ca nud proprietar.

Astfel, de regulă, atributul folosintei (usus și fructus) sunt transferate catre titularii

dezmembramintelor constituite. În cazul servitutilor, proprietarul fondului aservit poate fi privit ca nud

proprietar numai intr-un sens foarte larg, fiind lipsit de o parte din prerogativele dreptului sau numai cu

privire la o parte din bunul sau (V.Stoica, op.cit., p.202).

În ceea ce priveşte jus possidendi, trebuie făcute diferenţieri în funcţie de felul

dezmembrământului, cu observatia generală că fiecare dezmembramant include in continutul său atributul

posesiei, care nu se confunda cu cu jus possidendi ce intra in continutul dreptului de proprietate ci

reprezinta doar o parte din acesta: astfel, de principiu jus possidendi este divizat între nudul proprietar și

titularul dezmembramantului(V.Stoica,op.cit.,p.203)și vom distinge intre posesia corespunzatoare

dreptului de proprietate (care ramane la proprietar corpore alieno) si posesia corespunzatoare

dezmembramantului.

Prerogativa dispozitiei este diminuată sub un dublu aspect (V.Stoica, op.cit., p.203); dispozitia

juridică rămâne la proprietar si este exercitată numai cu privire la nuda proprietate, cu consecinta că,

dobanditorul va trebui sa respecte dezmembramantul constituit, conform principiului nemo plus iuris....;

exercitarea dispozitiei materiale de catre nudul proprietar depinde de felul dezmebramantului, in masura in

care nu este stanjenit titularul dezmembramantului.

Dezmembramintele dreptului de proprietate sunt limitate ca număr, de lege:

- sunt mentionate, de principiu, in art.555 alin.2 NCC: Art. 555. Conţinutul dreptului de

proprietate privată. (1) Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un

bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege.

(2) În condiţiile legii, dreptul de proprietate privată este susceptibil de modalităţi şi

dezmembrăminte, după caz.

-sunt enumarate in art.551 NCC Art. 551. Drepturile reale. Sunt drepturi reale:1. dreptul de

proprietate;2. dreptul de superficie;3. dreptul de uzufruct;4. dreptul de uz;5. dreptul e abitaţie;6. dreptul de

servitute.

20

Definitie.Noul Cod civil nu defineste dezmembramintele, astfel că i-a revenit doctrinei aceasta

functie (a se vedea si V.Stoica, op.cit., p.203): dezmembramintele sunt drepturi reale principale derivate

asupra bunului altuia- jus in re aliena- care se constituie sau se dobândesc prin transferarea unor atribute

din conținutul juridic al dreptului de proprietate asupra bunului respectiv către o altă persoană sau prin

exercitarea concurentă a acestor atribute sau elemente de către proprietarul bunului și o altă persoană.

Dezmembramintele sunt incompatibile cu dreptul de proprietate publică; in temeiul vechiului Cod

civil precum și in baza Legii nr.213/1998, alin.13, plecandu- se de la distinctia dintre servitutile naturale

și legale, pe de o parte, si servitutile stabilite prin fapta omului, pe de alta parte, se considera ca numai

cele din prima caregorie sunt compatibile cu dr de prorietate publica. In conceptia NCC servitutile naturale

și legale fiind considerate simple limitari ale dreptului de proprietate, problema instituirii

dezmembramintelor asupra dr de pr publica rămâne fără obiect, mai ales prin raportare la art. 862.

Limitele exercitării dreptului de proprietate publică. (1) Dreptul de proprietate publică este susceptibil

de orice limite reglementate de lege sau de prezentul cod pentru dreptul de proprietate privată, în măsura

în care acestea sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate.

4.2.Uzufructul.Uzul.Abita ț ia.

Dreptul de uzufruct. Definiţie.Atribute. Codul civil defineşte uzufructul in Art. 703. Noţiune.

Uzufructul este dreptul de a folosi bunul altei persoane şi de a culege fructele acestuia, întocmai ca

proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa.

În definiţia legală a uzufructului, asemanatoarea cea din Vechiul Cod civil, sunt surprinse numai

două din caracterele juridice ale acestui drept : jus in re aliena şi de a nu conferi dispoziţia asupra

bunului-, fără a se preciza aspecte de drept care ţin de natura reală a drfeptului sau de aspectul temporal

al existenţei sale.

Definiţia doctinară a uzufructului (C.Stătescu, C.Bîrsan, op.cit.,,): uzufructul este un

dezmembrământ al dreptului de proprietate privată, un drept real care conferă titularului său atributele

folosinţei şi posesiei asupra unui bun aparţinând altuia şi care se stinge cel mai târziu la moartea

uzufructuarului.

Titularul dreptului- uzufructuarul- exercită două atribute asupra bunului: folosinţa şi posesia

corespunzătoare dreptului de uzufruct. Din perspectiva folosinţei, dreptul de uzufruct nu trebuie confundat

cu folosinţa ce decurge din încheirea unui contract de închiriere, deoarece în acest din urmă caz suntem în

prezenţa unui drept de creanţă. Cu privire la cel de-al doilea atribut, şi uzufructul, ca orice drept real, este

21

susceptibil de posesie şi poate fi dobândit prin uzucapiune. Însă trebuie operată distincţia dintre posesia

corespunzătoare dreptului de proprietate – şi care rămâne la proprietar, corpore alieno- şi posesia

corespunzătoare dreptului de uzufruct, care este exercitată de uzufructuar.

Proprietarul păstrează nuda proprietate, însemnând dispoziţia juridică asupra bunului, cu

respectarea dreptului de uzufruct și posesia corespunzătoare dr de proprietate exercitată corpore alieno

sau o parte din atributul posesiei ca atribut al dreptului de proprietate(V.Stoica, op.cit. p.208).

Caracterele juridic ale dreptului de uzufruct:

a)este un jus in re aliena (“dr de a folosi bunul altei persoane” (art.703NC.civ.)

b)este un drept real principal, opozabil erga omnes, inclusiv proprietarului ;

c)este temporar prin esenţa sa. Când uzufructul este constituit în favoarea unei persoane fizice,

durata maximă a uzufructului este durata vieţii uzufructuarului Art. 708. Durata uzufructului. (1)

Uzufructul în favoarea unei persoane fizice este cel mult viager. În cazul tiularului persoană juridică,

durata maximă este de 30 de ani art.708.(2) Uzufructul constituit în favoarea unei persoane juridice poate

avea durata de cel mult 30 de ani. Atunci când este constituit cu depăşirea acestui termen, uzufructul se

reduce de drept la 30 de ani.

d) în temeiul vechiului Cod civil., zufructul era intuitu personae şi incesibil (din coroborarea unor

texte din Vechiul C.civ.: art.534, art.557). În conformitate cu NCC, s-a renunțat la caracterul incesibil al

uzufructului astfel că dreptul de uzufruct nu se mai constituie intuituu personae Art. 714. Cesiunea

uzufructului. (1) În absenţa unei prevederi contrare, uzufructuarul poate ceda dreptul său unei alte

persoane fără acordul nudului proprietar, dispoziţiile în materie de carte funciară fiind aplicabile.

(2) Uzufructuarul rămâne dator exclusiv faţă de nudul proprietar numai pentru obligaţiile născute înainte de cesiune. Până la notificarea cesiunii, uzufructuarul şi cesionarul răspund solidar pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor faţă de nudul proprietar.

(3) După notificarea cesiunii, cesionarul este dator faţă de nudul proprietar pentru toate obligaţiile născute după notificarea cesiunii. În acest caz, uzufructuarului i se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile legale din materia fideiusiunii.

(4) După cesiune, dreptul de uzufruct continuă, după caz, până la împlinirea termenului iniţial sau până la decesul uzufructuarului iniţial.

.

Felurile de uzufruct sunt determinate în funcţie de bunurile - obiect al dreptului. Art. 706.

Obiectul uzufructului. Pot fi date în uzufruct orice bunuri mobile sau imobile, corporale ori incorporale,

inclusiv o masă patrimonială, o universalitate de fapt ori o cotă-parte din acestea.Astfel, distingem între:

22

a)Uzufruct asupra bunurilor -corporale (mobile şi imobile, conform art.706 NCC.)

- incorporale;

b)Uzufruct -cu titlu particular (constituit asupra unui bun ut singuli)

-cu titlu universal (având ca obiect o fracţiune dintr-o universalitate de bunuri)

- universal (având ca obiect o universalitate de bunuri);

c)Uzufruct asupra bunurilor - neconsumptibile (constituie regula)

- consumptibile -constituie excepţia, sub denumirea de cvasiuzufruct, conform art.712 NCC: Art.

712. Cvasiuzufructul. Dacă uzufructul cuprinde, printre altele, şi bunuri consumptibile, cum ar fi bani,

grâne, băuturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, însă cu obligaţia de a restitui bunuri de

aceeaşi cantitate, calitate şi valoare sau, la alegerea proprietarului, contravaloarea lor la data stingerii

uzufructului.

În doctrina se precizează că noțiunea de cvasiuzufruct nu mai desemnează un dezmembramant al

dreptului de proprietate, ci fie contractul constitutiv, fie situația juridică alcătuită din ansamblul

raporturilor juridice dintre prorprietarul inițial și cvasiuzufructuar, deoarce proprietarul inițial nu are

calitatea de nud proprietar ci de creditor, cvasiuzufructuarul avand la alegerea sa o obligație de a da și o

obligație de a face ( V.Stoica, op.cit.,p.212).

Constituirea uzufructuluiArt. 704. Constituirea uzufructului. (1) Uzufructul se poate constitui prin act juridic, uzucapiune sau

alte moduri prevăzute de lege, dispoziţiile în materie de carte funciară fiind aplicabile.(2) Uzufructul se poate constitui numai în favoarea unei persoane existente. Alin. 2 trebuie corelat cu art.36 NCC (infans conceptus pro nato habetur) si cu art.205 alin.3 NCC (persoana juridica).

Constituirea uzufructului poate avea loc prin următoarele moduri:a)Prin acte juridice:

-prin convenţie: în mod direct (când proprietarul înstrăinează cele două atribute care compun uzufructul, el păstrând nuda proprietate) sau în mod indirect (când vechiul proprietar reţine dreptul de uzufruct şi înstrăinează nuda proprietate). Persona care constituie dreptul de uzufruct trebuie sa fie proprietarul bunului și să aibă capacitate deplină de exercițiu .

Este necesară forma autentică conform: Art. 1244. Forma cerută pentru înscrierea în cartea funciară. În afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute, convenţiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară.

23

Dobandirea dreptului de uzufruct se produce conform: Art. 885. Dobândirea şi stingerea drepturilor reale asupra imobilelor. (1) Sub rezerva unor dispoziţii legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea.

(2) Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai prin radierea lor din cartea funciară, cu consimţământul titularului, dat prin înscris autentic notarial. Acest consimţământ nu este necesar dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înscriere ori prin decesul sau, după caz, prin încetarea existenţei juridice a titularului, dacă acesta era o persoană juridică.

prin testament: uzufructul se va constitui numai cu respectarea formelor cerute pentru valabilitatea testamentului în speţă.

b)Prin uzucapiune: prescriptia este un mod de a dobândi proprietatea, deci şi a unui dezmembrământ al acesteia, în speţă, uzufructul, drept real susceptibil de posesie. (art.930-931 NCC).

Drepturile uzufructuaruluia) de a cere predarea în folosinţă a bunului (printr-o actiune confesorie sau printr-o actiune

personală izvorâtă din contract);

b)de a se folosi de lucru şi de a-i culege fructele, dar fără –i consuma substan ț a NCCArt. 709. Drepturile uzufructuarului. În lipsă de stipulaţie contrară, uzufructuarul are folosinţa exclusivă a bunului, inclusiv dreptul de a culege fructele acestuia.

Art. 710. Fructele naturale şi industriale. Fructele naturale şi industriale percepute după constituirea uzufructului aparţin uzufructuarului, iar cele percepute după stingerea uzufructului revin nudului proprietar, fără a putea pretinde unul altuia despăgubiri pentru cheltuielile ocazionate de producerea lor.

Art. 711. Fructele civile. Fructele civile se cuvin uzufructuarului proporţional cu durata uzufructului, dreptul de a le pretinde dobândindu-se zi cu zi.

Art. 713. Uzufructul asupra bunurilor neconsumptibile. (1) Dacă uzufructul poartă asupra unor bunuri care, fără a fi consumptibile, se uzează ca urmare a utilizării lor, uzufructuarul are dreptul de a le folosi ca un bun proprietar şi potrivit destinaţiei lor.

(2) În acest caz, el nu va fi obligat să le restituie decât în starea în care se vor afla la data stingerii uzufructului.

(3) Uzufructuarul poate să dispună, ca un bun proprietar, de bunurile care, fără a fi consumptibile, se deteriorează rapid prin utilizare. În acest caz, la sfârşitul uzufructului, uzufructuarul va restitui valoarea pe care ar fi avut-o bunul la această din urmă dată.

Folosința se întinde și asupra accesoriilor bunului Art. 707. Accesoriile bunurilor ce formează obiectul uzufructului. Uzufructul poartă asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum şi asupra a tot ce se uneşte sau se încorporează în acesta.

Uzufructuarul nu are dreptul de a culege producetele bunului, întrucât acestea consumă substanța bunului.

24

c)de a ceda beneficiul (emolumentul) dreptului său de uzufruct Art. 715. Contractele de locaţiune. (1) Uzufructuarul are dreptul de a închiria sau, după caz, de a arenda bunul primit în uzufruct. (2) Locaţiunile de imobile încheiate de uzufructuar, înscrise în cartea funciară, sunt opozabile proprietarului sau moştenitorilor acestuia, după stingerea uzufructului prin decesul sau, după caz, încetarea existenţei juridice a uzufructuarului, până la împlinirea termenului lor, dar nu mai mult de 3 ani de la încetarea uzufructului.

(3) Reînnoirile de închirieri de imobile sau de arendări făcute de uzufructuar şi înscrise în cartea funciară înainte de expirarea contractelor iniţiale sunt opozabile proprietarului şi moştenitorilor săi pe o perioadă de cel mult 6 luni ori, după caz, de un an, dacă la data stingerii uzufructului nu au fost puse în executare. În niciun caz, locaţiunile nu pot dura mai mult de 3 ani de la data stingerii uzufructului.

(4) În cazul în care uzufructul s-a stins prin expirarea termenului, locaţiunile încetează, în toate cazurile, odată cu stingerea uzufructului .

Cedarea emolumentului poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit și nu se confundă cu transmiterea dreptului de uzufruct

d)de a introduce acţiuni pentru apărarea dreptului de uzufruct (acțiunea confesorie sau acțiunea personală ex contract, pentru ipoteza constituirii pe cale convențională).

Obligaţiile uzufructuarului

a)de a proceda la inventarierea mobilelor şi constatarea stării imobilelor art.723 NCC Art. 723. Inventarierea bunurilor. (1) Uzufructuarul preia bunurile în starea în care se află la data constituirii uzufructului; acesta nu va putea intra însă în posesia lor decât după inventarierea bunurilor mobile şi constatarea stării în care se află imobilele, cu excepţia cazului în care uzufructul unui bun mobil este dobândit prin uzucapiune.

(2) Inventarul se întocmeşte numai în prezenţa nudului proprietar ori după notificarea acestuia.

b)de a da constitui o garantie art.726-728 NCC Art. 726. Constituirea garanţiei pentru îndeplinirea obligaţiilor uzufructuarului. (1) În lipsa unei stipulaţii contrare, uzufructuarul este obligat să depună o garanţie pentru îndeplinirea obligaţiilor sale.

(2) Sunt scutiţi să depună garanţie vânzătorul şi donatorul care şi-au rezervat dreptul de uzufruct.

(3) În cazul în care uzufructuarul este scutit de garanţie, instanţa poate dispune depunerea unei garanţii sau luarea unei măsuri conservatorii atunci când uzufructuarul, prin fapta sa ori prin starea de insolvabilitate în care se află, pune în pericol drepturile nudului proprietar.

Art. 727. Numirea administratorului. (1) Dacă uzufructuarul nu poate oferi o garanţie, instanţa, la cererea nudului proprietar, va numi un administrator al imobilelor şi va dispune ca fructele civile încasate şi sumele ce reprezintă contravaloarea fructelor naturale şi industriale percepute să fie depuse la o instituţie de credit aleasă de părţi. În acest caz, uzufructuarul va încasa numai dobânzile aferente.

(2) Nudul proprietar poate cere vânzarea bunurilor ce se uzează prin folosinţă şi depunerea sumelor la o instituţie de credit aleasă de părţi. Dobânzile produse în cursul uzufructului revin uzufructuarului.

25

(3) Cu toate acestea, uzufructuarul va putea cere să îi fie lăsate o parte din bunurile mobile necesare folosinţei sale sau familiei sale, cu obligaţia de a le restitui la stingerea uzufructului.

Art. 728. Întârzierea în depunerea garanţiei. Întârzierea în depunerea garanţiei nu afectează dreptul uzufructuarului de a percepe fructele care i se cuvin de la data constituirii uzufructului.

c)de a salva substan ț a bunului se folosi de acesta ca un bun proprietar (art.713 NCC ș i de a respecta şi a continua modul de folosire a lucrului stabilit de proprietar (art.724 NCC); Art. 724. Respectarea destinaţiei bunurilor. În exercitarea dreptului său, uzufructuarul este ţinut să respecte destinaţia dată bunurilor de nudul proprietar, cu excepţia cazului în care se asigură o creştere a valorii bunului sau cel puţin nu se prejudiciază în niciun fel interesele proprietarului.

d)de a aduce la cunoştinţa nudului proprietar orice încălcari sau uzurpări ale dreptului acestuia art.734 NCC Art. 734. Înştiinţarea nudului proprietar. Uzufructuarul este obligat să aducă de îndată la cunoştinţa nudului proprietar orice uzurpare a fondului şi orice contestare a dreptului de proprietate, sub sancţiunea obligării la plata de daune-interese.

e ) de a suporta anumite cheltuieli ș i sarcini ale lucrului Art. 733. Suportarea sarcinilor şi a cheltuielilor în caz de litigiu. (1) Uzufructuarul suportă toate sarcinile şi cheltuielile ocazionate de litigiile privind folosinţa bunului, culegerea fructelor ori încasarea veniturilor.

(2) Dacă bunul este asigurat, pe durata uzufructului primele de asigurare sunt plătite de uzufructuar.

Drepturile nudului proprietar:

a)de a dispune de lucru, cu respectarea atriburelor ce apartin uzufructuarului .Nudul proprietar are atributul dispoziției, sub aspect juridic și material:- dispoziția juridică se exercită cu privire la nuda proprietate (nemo plus iuris....)-dispozitia materială este limitată la culegerea productelor;b)de a exercita toate acţiunile care interesează dreptul de proprietate asupra lucrului: acțiunea în revendicare, acțiunile posesorii (exclusiv împotriva tertilor), alte acțiuni contractuale și extracontractuale;

c)de a introduce o acţiune în justitie prin care uzufructuarul să fie obligat la executarea obligaţiilor ce-i revin sau la plata de daune-interese. Art. 725. Răspunderea uzufructuarului pentru prejudicii. Uzufructuarul este obligat să îl despăgubească pe nudul proprietar pentru orice prejudiciu cauzat prin folosirea necorespunzătoare a bunurilor date în uzufruct

Art. 747. Stingerea uzufructului în caz de abuz de folosinţă. (1) Uzufructul poate înceta la cererea nudului proprietar atunci când uzufructuarul abuzează de folosinţa bunului, aduce stricăciuni acestuia ori îl lasă să se degradeze.

(2) Creditorii uzufructuarului pot interveni în proces pentru conservarea drepturilor lor; ei se pot angaja să repare stricăciunile şi pot oferi garanţii pentru viitor.

(3) Instanţa poate dispune, după împrejurări, fie stingerea uzufructului, fie preluarea folosinţei bunului de către nudul proprietar, cu obligaţia acestuia de a plăti uzufructuarului o rentă pe durata

26

uzufructului. Când bunul este imobil, pentru garantarea rentei, instanţa poate dispune înscrierea unei ipoteci în cartea funciară.

Noțiunea de abuz de folosință are înțeles larg: actele prin care uzufructuarul exercită în mod abuziv dreptul sau prin care încalcă obligațiile pe care le are față d enudul proprietar; natura acțiunii nudul proprietar contra uzufructuarului este delictuală (V.Stoica, op.cit., p.221).

Obligaţiile nudului proprietara) are o obligaţie negativă, de a a nu-l tulbura pe uzufructuar în exerci ț iul dreptului său.

b) Nudul proprietar are obloga ț ia de a efectua repara ț iile mari în condi ț iile art.729 . Art. 729. Modul de suportare a reparaţiilor de către uzufructuar şi nudul proprietar. (1) Uzufructuarul este obligat să efectueze reparaţiile de întreţinere a bunului.

(2) Reparaţiile mari sunt în sarcina nudului proprietar.

(3) Sunt reparaţii mari acelea ce au ca obiect o parte importantă din bun şi care implică o cheltuială excepţională, cum ar fi cele referitoare la consolidarea ori reabilitarea construcţiilor privind structura de rezistenţă, zidurile interioare şi/sau exterioare, acoperişul, instalaţiile electrice, termice ori sanitare aferente acestora, la înlocuirea sau repararea motorului ori caroseriei unui automobil sau a unui sistem electronic în ansamblul său.

(4) Reparaţiile mari sunt în sarcina uzufructuarului atunci când sunt determinate de neefectuarea reparaţiilor de întreţinere.

Art. 730. Efectuarea reparaţiilor mari. (1) Uzufructuarul este obligat să îl înştiinţeze pe nudul proprietar despre necesitatea reparaţiilor mari.

(2) Atunci când nudul proprietar nu efectuează la timp reparaţiile mari, uzufructuarul le poate face pe cheltuiala sa,

nudul proprietar fiind obligat să restituie contravaloarea lor până la sfârşitul anului în curs, actualizată la data plăţii

c)în cazurile în care uzufructul s-a constituit prin contracte cu titlu oneros sau gratuit are obligaţia de a garanta pe uzufructuar împotriva evicţiunii;

d)nudul proprietar poate să- ș i asume ș i alte obliga ț ii prin contractul de constituire a dr de uzufruct.

Stingerea uzufructului.Conform Noului Cod civil, distingem între stingerea uzufructului pe cale principală (conform art.746 NCC) precum și stingerea uzufructului prin două moduri speciale (art.747-748). De asemenea, uzufructul încetează prin exproprierea pentru utilitate publică (art.28 alin.3 Legea nr.33/1994).

Art. 746. Cazurile de stingere a uzufructului. (1) Uzufructul se stinge pe cale principală prin:a) moartea uzufructuarului ori, după caz, încetarea personalităţii juridice;b) ajungerea la termen;c) consolidare, atunci când calitatea de uzufructuar şi de nud proprietar se întrunesc în aceeaşi

persoană;d) renunţarea la uzufruct;e) neuzul timp de 10 de ani sau, după caz, timp de 2 ani în cazul uzufructului unei creanţe.(2) Uzufructul se stinge prin decesul ori, după caz, încetarea existenţei juridice a uzufructuarului

chiar dacă termenul nu s-a împlinit.

27

(3) În cazul imobilelor sunt aplicabile dispoziţiile în materie de carte funciară.Art. 747. Stingerea uzufructului în caz de abuz de folosinţă. (1) Uzufructul poate înceta la

cererea nudului proprietar atunci când uzufructuarul abuzează de folosinţa bunului, aduce stricăciuni acestuia ori îl lasă să se degradeze.

(2) Creditorii uzufructuarului pot interveni în proces pentru conservarea drepturilor lor; ei se pot angaja să repare stricăciunile şi pot oferi garanţii pentru viitor.

(3) Instanţa poate dispune, după împrejurări, fie stingerea uzufructului, fie preluarea folosinţei bunului de către nudul proprietar, cu obligaţia acestuia de a plăti uzufructuarului o rentă pe durata uzufructului. Când bunul este imobil, pentru garantarea rentei, instanţa poate dispune înscrierea unei ipoteci în cartea funciară.

Art. 748. Stingerea uzufructului în caz de pieire a bunului. (1) Uzufructul se stinge în cazul în care bunul a fost distrus în întregime dintr-un caz fortuit. Când bunul a fost distrus în parte, uzufructul continuă asupra părţii rămase.

(2) În toate cazurile, uzufructul va continua asupra despăgubirii plătite de terţ sau, după caz, asupra indemnizaţiei de asigurare, dacă aceasta nu este folosită pentru repararea bunului. Dispoziţiile art. 712 se aplică în mod corespunzător.

Dreptul de uz şi dreptul de abitaţie

Definiţii. Dreptul de uz este dezmembrământ al dreptului de proprietate, o varietate a dreptului de uzufruct, fiind recunoscut pentru nevoile personale ale titularului, uzuarul, şi ale familiei acestuia. Abitaţia este dezmembrământ al dreptului de proprietate, o varietate a dreptului de uzufruct, având ca obiect o casă de locuit.

Art. 749. Dreptul de uz. Uzul este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia şi de a-i culege fructele naturale şi industriale numai pentru nevoile proprii şi ale familiei sale.

Art. 750. Dreptul de abitaţie. Titularul dreptului de abitaţie are dreptul de a locui în locuinţa nudului proprietar împreună cu soţul şi copiii săi, chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitaţia, precum şi cu părinţii ori alte persoane aflate în întreţinere.

Art. 751. Constituirea uzului şi a abitaţiei. Uzul şi abitaţia se constituie în temeiul unui act juridic sau prin alte moduri prevăzute de lege.

Art. 752. Limitele dreptului de uz şi abitaţie. Dreptul de uz ori de abitaţie nu poate fi cedat, iar bunul ce face obiectul acestor drepturi nu poate fi închiriat sau, după caz, arendat.

Art. 753. Obligaţia uzuarului şi a titularului dreptului de abitaţie. (1) Dacă titularul dreptului de uz sau de abitaţie este îndreptăţit să perceapă toate fructele naturale şi industriale produse de bun ori, după caz, să ocupe întreaga locuinţă, este dator să plătească toate cheltuielile de cultură şi reparaţiile de întreţinere întocmai ca şi uzufructuarul.

(2) Dacă titularul dreptului de uz sau de abitaţie nu este îndreptăţit să perceapă decât o parte din fructe ori să ocupe decât o parte din locuinţă, va suporta cheltuielile de cultură sau de întreţinere în proporţie cu partea de care se foloseşte.

Art. 754. Alte dispoziţii aplicabile. Dispoziţiile prezentului capitol se completează, în mod corespunzător, cu cele privitoare la uzufruct.

28

Comparaţie. Asemănari :a)sunt varietăţi ale dreptului de uzufruct. Doctrina clasică română (C. Hamangiu, op,cit) le numeşte drepturi de uzufruct restânse şi parţiale, fiind recunoscute pentru trebuinţele personale ale titularului;b)titularul dobândeşte dreptul de a folosi lucrul şi de a-i culege fructele numai pentru nevoile lui şi ale familiei sale; c)consituirea, exercitarea şi stingerea lor au loc după regulile prevăzute la uzufruct

Deosebiri:a)dreptul de abitaţie are ca obiect o casă de locuit

4.3.Dreptul de servitute

Definiţie.Codul civil defineşte servitutea în Art. 755. Noţiune. (1) Servitutea este sarcina care grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar.

(2) Utilitatea rezultă din destinaţia economică a fondului dominant sau constă într-o sporire a confortului acestuia.

Din definiţia legală rezultă doar două caractere juridice ale servituţii :este un jus in re aliena şi este un drept stabilit în favoarea unui imobil (fondul dominant) şi în sarcina altuia (fondul aservit), iar nu în favoarea sau în sarcina unor persoane.

Din punctul de vedere al constituirii şi exprimării sale, servitutea nu apare ca o desprindere a unor atribute a dreptului de proprietate –spre deosebire de celelalte dezmembrăminte-, ci ca o limitate a exerciţiului dreptului de proprietate asupra fondului aservit.

Caractere juridice ale servituţii: este un drept real principal imobiliar, fiind constituit în sarcina, respectiv în beneficiul unor imobile

prin destinaţia lor ; presupune existenţa a două imobile (fondul dominant şi fondul aservit) ce aparţin la doi proprietari

diferiţi; este un accesoriu al fondului căruia îi profită (fondul dominant). Servitutea se transmite numai odată

cu fondul, în mod automat. Pentru raţiuni de opozabilitate, servitutea se înscrie în cartea funciară a imobilului asupra căruia apasă;

Clasificarea servituţilor se poate efectua după mai multe criterii:După modul de exercitare, servituţile sunt :

- continue: se exercită în mod continuu, fără să presupună un fapt actual al titularului servituţii:

29

- necontinue: presupun faptul actual al titularului servituţii: servitutea de trecere ,de a lua apă din fântână etc.

Caracterul continuu, respectiv necontinuu al servituţii este invers faţă de continuitatea/necontinuitatea faptului actual al omului.

Art. 761. Servituţile continue şi necontinue. (1) Servituţile sunt continue sau necontinue.

(2) Servituţile continue sunt acelea al căror exerciţiu este sau poate fi continuu fără a fi necesar faptul actual al omului, cum ar fi servitutea de vedere ori servitutea de a nu construi.

(3) Servituţile necontinue sunt acelea pentru a căror existenţă este necesar faptul actual al omului, cum ar fi servitutea de trecere cu piciorul ori cu mijloace de transport.

După modul de manifestare în exterior, servituţile sunt:- aparente: sunt recunoscute prin diferite lucrări sau semne exterioare;- neaparente: nu presupun efectuarea vreunor lucrări sau semne pentru existenţa lor. Caracterul aparent al servituţii nu este dat de natura servituţii, ci de circumstanţele de fapt în care se

exercită, aceeaşi servitute putând fi aparentă sau neaparentă, în funcţie de prezenţa semnelor exterioare. Exemplu: servitutea de trecere este aparentă dacă ea este exercitată pe un pasaj de trecere marcat vizibil, printr-o potecă sau uşă de trecere între două imobile.

Art. 760. Servituţile aparente şi neaparente. (1) Servituţile sunt aparente sau neaparente.

(2) Servituţile aparente sunt acelea a căror existenţă este atestată de un semn vizibil de servitute, cum ar fi o uşă, o fereastră, un apeduct.

(3) Servituţile neaparente sunt acelea a căror existenţă nu este atestată de vreun semn vizibil de servitute

Noul Cod civil introduce o noua clasificare a servitutilor:servituti pozitive si negative.Art. 762. Servituţile pozitive şi negative. (1) Servituţile sunt pozitive sau negative.

(2) Servituţile pozitive sunt acelea prin care proprietarul fondului dominant exercită o parte din prerogativele dreptului de proprietate asupra fondului aservit, cum ar fi servitutea de trecere.

(3) Servituţile negative sunt acelea prin care proprietarul fondului aservit este obligat să se abţină de la exercitarea unora dintre prerogativele dreptului său de proprietate, cum ar fi servitutea de a nu construi.

Vechiul Cod civil distingea între:- servituţi naturale, dacă izvorăsc din situaţia naturală a fondurilor, cum ar fi: servitutea de scurgere

a apelor naturale, servitutea izvoarelor (art.579), dreptul de grăniţuire (art.584), dreptul de îngrădire (art.585);

- servituţi legale, dacă rezultă din obligaţii impuse de lege, cum ar fi: distanţa plantaţiilor(art.607), distanţa şi lucrările intermediare pentru anumite construcţii (art.610), servitutea de vedere, servitutea de picătură a straşinilor (art.615), servitutea de trecere. - servituţi stabilite prin fapta omului sunt considerate de teoria şi practica juridică adevărate

servituţi, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, întrucât, spre buna funcţionare a stării de vecinătate, impun anumite sarcini normale, reciproce sau unilaterale în funcţie de interesele proprietarilor

30

fondurilor învecinate.Distincţia dintre servituţile naturale şi cele legale a fost abandonata de Noul Cod civil, astfel ca singurele serivituti sunt cele constituite prin fapta omului.

4.3.Servituţile stabilite prin fapta omului. Constituire. În conformitate cu Vechiul Cod civil, servituţile se puteau constitui prin mai multe moduri: titlu, uzucapiune şi destinaţia proprietarului (art.623-625 )

Noul Cod civil a schimbat optica asupra constituirii servitutilor: Art. 756. Constituirea servituţii. Servitutea se poate constitui în temeiul unui act juridic ori prin uzucapiune, dispoziţiile în materie de carte funciară rămânând aplicabile.

Art. 763. Dobândirea servituţii prin uzucapiune. Prin uzucapiune tabulară poate fi dobândită orice servitute, iar prin uzucapiune extratabulară pot fi dobândite numai servituţile pozitive

Astfel, s-a renuntat la dobandirea servitutii prin destnatia proprietarului, datorită caracterului constitutiv al înscrierii în cartea funciară.

Art. 885. Dobândirea şi stingerea drepturilor reale asupra imobilelor. (1) Sub rezerva unor dispoziţii legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea.

(2) Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai prin radierea lor din cartea funciară, cu consimţământul titularului, dat prin înscris autentic notarial. Acest consimţământ nu este necesar dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înscriere ori prin decesul sau, după caz, prin încetarea existenţei juridice a titularului, dacă acesta era o persoană juridică.

In plus, uzucapiunea s-a extins asupra tuturor servitutilor fiind vorba deapre uzucapiunea tabulară :Art. 763. Dobândirea servituţii prin uzucapiune. Prin uzucapiune tabulară poate fi dobândită orice servitute, iar prin uzucapiune extratabulară pot fi dobândite numai servituţile pozitive.

Exercitarea dreptului de servitute.Drepturile proprietarului fondului dominant: -de a folosi servitutea; -de a efectua lucrările necesare asigurării existenţei şi conservării servituţii -de a exercita şi servitutea accesorie; -de a exercita acţiunea confesorie precum şi acţiunea posesorie

Art. 765. Regulile privind exercitarea şi conservarea servituţii. (1) În lipsa vreunei prevederi contrare, proprietarul fondului dominant poate lua toate măsurile şi poate face, pe cheltuiala sa, toate lucrările pentru a exercita şi conserva servitutea.

(2) Cheltuielile legate de conservarea acestor lucrări revin celor 2 proprietari, proporţional cu avantajele pe care le obţin, în măsura în care lucrările efectuate pentru exerciţiul servituţii sunt necesare şi profită inclusiv fondului aservit.

Art. 766. Exonerarea de răspundere. În toate cazurile în care cheltuielile lucrărilor necesare pentru exercitarea şi conservarea servituţilor revin proprietarului fondului aservit, acesta se va putea exonera de obligaţie renunţând la dreptul de proprietate asupra fondului aservit în întregime sau asupra părţii din fondul aservit necesare pentru exercitarea servituţii în favoarea proprietarului fondului dominant. Dispoziţiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.

31

Obligaţiile proprietarului fondului dominant: -de a nu face nimic de natură a agrava servitutea.

Art. 768. Obligaţia de a nu agrava situaţia fondului aservit. Proprietarul fondului dominant nu poate agrava situaţia fondului aservit şi nu poate produce prejudicii proprietarului fondului aservit prin exercitarea servituţii.

Drepturile proprietarului fondului aservit: -de a instraina bunul sau de a-l greva cu sarcini; -de a pretinde despăgubiri de la titularul servituţii; -de a abandona fondul la dispozitia titularului servituţii; -de a exercita acţiunea negatorie de servitute.

Obligaţiile proprietarului fondului aservit:

-de a se abţine de la orice act de natură a impiedica exerciţiul servitutii; -de a efectua lucrările asumate pentru exercitarea şi întreţinerea servituţii.

Art. 767. Schimbarea locului de exercitare a servituţii. (1) Proprietarul fondului aservit este obligat să se abţină de la orice act care limitează ori împiedică exerciţiul servituţii. Astfel, el nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc.

(2) Dacă are un interes serios şi legitim, proprietarul fondului aservit va putea schimba locul prin care se exercită servitutea în măsura în care exercitarea servituţii rămâne la fel de comodă pentru proprietarul fondului dominant.

Stingerea servituţilor. Dreptul de servitute se stinge pentru cauzele menționate în art.770 NCC, ca efect al radierii lor din cartea funciară:

Art. 770. Cauzele de stingere a servituţilor. (1) Servituţile se sting pe cale principală prin radierea lor din cartea funciară pentru una dintre următoarele cauze:

a) consolidarea, atunci când ambele fonduri ajung să aibă acelaşi proprietar;b) renunţarea proprietarului fondului dominant;c) ajungerea la termen;d) răscumpărarea;e) imposibilitatea definitivă de exercitare;f) neuzul timp de 10 de ani;g) dispariţia oricărei utilităţi a acestora.

(2) Servitutea se stinge, de asemenea, prin exproprierea fondului aservit, dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat.

4.4. Dreptul de superficie. Definiţie. Art. 693. Noţiune. (1) Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o construcţie pe

terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândeşte un drept de folosinţă.

Dreptul de superficie este acel drept ce constă în dreptul de proprietate pe care -l are o persoană - superficiarul- asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor lucrări care se află pe o suprafaţă/subsolu de teren ce aparţine altei persoaneteren asupra căruia superficiarul va avea un drept de folosinţă. Dreptul de

32

superficie, in temeiul vechiului Cod civil aparea ca o derogare de la regula înscrisă în art.492.Si in acest caz, ius possidendi in legatura cu dreptul de proprietate asupra terenului este divizat între

proprietarul terenului (nudul poprietar, V.Stoica, op.cit, p.238) și superficiar. De asemenea, superficiarul are dispoziția materială asupra terenului dar si o parte din dispozitia juridica, intrucât partea care este dezmembrata din continutul dr de popr asupra terenului și care este inclusa in continutul juridic al dr de superficie poate fi transmisa odată cu dr de superificie catre terte persoane (V.Stoica, op.cit, p.238)

Caracterele juridice ale dreptului de superficie:

este un drept real imobiliar, dezmembrământ al dretuptului de proprietate asupra unui teren. Există o suprapunere a două drepturi de proprietate aparţinând unor proprietari diferiţi: dreptul proprietarului asupra terenului şi dreptul de proprietate al superficiarului asupra construcţiilor, plantaţiilor sau lucrătilor pe acel teren.

Noil cod civil a renuntat la caracterul perpetuu al dr de superficie: Art. 694. Durata dreptului de superficie. Dreptul de superficie se poate constitui pe o durată de cel mult 99 de ani. La împlinirea termenului, dreptul de superficie poate fi reînnoit.

Constituirea dreptului de superficie. Conform NCC:Art. 693. Noţiune.

(2) Dreptul de superficie se dobândeşte în temeiul unui act juridic, precum şi prin uzucapiune sau prin alt mod prevăzut de lege. Dispoziţiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.

(3) Superficia se poate înscrie şi în temeiul unui act juridic prin care proprietarul întregului fond a transmis exclusiv construcţia ori a transmis terenul şi construcţia, în mod separat, către două persoane, chiar dacă nu s-a stipulat expres constituirea superficiei.

(4) În situaţia în care s-a construit pe terenul altuia, superficia se poate înscrie pe baza renunţării proprietarului terenului la dreptul de a invoca accesiunea, în favoarea constructorului. De asemenea, ea se poate înscrie în favoarea unui terţ pe baza cesiunii dreptului de a invoca accesiunea.

Modurile de constituire a dreptului de superficie:

act juridic: contractul şi testamentul.NNC instituie doua cazuri speciale: art.693 alin.3 si alin.4.

uzucapiune: presupune intenţia posesorului terenului de a se comporta cau superficiar, şi nu ca un proprietar al terenului;

prin lege, ca o consecinţă a comunitatii legale de bunuri, soţii realizează, în timpul căsătoriei, o lucrare sau plantaţie pe terenul-bun propriu al unuia dintre ei. Soţul neproprietar al terenului dobândeşte un drept de superficie (drept de proprietate devălmaşă asupra lucrării sau plantaţiei şi drept de folosinţă asupra terenului). Art. 339. Bunurile comune. Bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor.

Exercitarea dreptului de superficie. Superficiarul: - exercită atributele dreptului de proprietate asupra plantaţiilor, construcţiilor; - are drept de folosinţă asupra terenului;

33

- poate transmite prin acte juridice dreptul său de superficie.

Art. 695. Întinderea şi exercitarea dreptului de superficie. (1) Dreptul de superficie se exercită în limitele şi în condiţiile actului constitutiv. În lipsa unei stipulaţii contrare, exercitarea dreptului de superficie este delimitată de suprafaţa de teren pe care urmează să se construiască şi de cea necesară exploatării construcţiei sau, după caz, de suprafaţa de teren aferentă şi de cea necesară exploatării construcţiei edificate.

(2) În cazul prevăzut la art. 693 alin. (3), în absenţa unei stipulaţii contrare, titularul dreptului de superficie nu poate modifica structura construcţiei. El o poate însă demola, dar cu obligaţia de a o reconstrui în forma iniţială.

(3) În cazul în care superficiarul modifică structura construcţiei, proprietarul terenului poate să ceară, în termen de 3 ani, încetarea dreptului de superficie sau repunerea în situaţia anterioară. În al doilea caz, curgerea termenului de prescripţie de 3 ani este suspendată până la expirarea duratei superficiei.

(4) Titularul poate dispune în mod liber de dreptul său. Cât timp construcţia există, dreptul de folosinţă asupra terenului se poate înstrăina ori ipoteca numai odată cu dreptul de proprietate asupra construcţiei.

Stingerea dreptului de superficie are loc în următoarele cazuri:

conform NCC:Art. 698. Cazurile de încetare a superficiei. Dreptul de superficie se stinge prin radierea din cartea funciară, pentru una dintre următoarele cauze:

a) la expirarea termenului;

b) prin consolidare, dacă terenul şi construcţia devin proprietatea aceleiaşi persoane;

c) prin pieirea construcţiei, dacă există stipulaţie expresă în acest sens;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

prin exproprierea pentru cauză de utilitate publica a terenului şi/sau a construcţiilor(art.28 alin.3 Legea nr. 33/1994).

Teme de reflectie unitatea nr.4

34

35

În primăvara anului 2011, în urma unei inundaţii, A îi cere vecinului său B un

drept de trecere pe proprietatea acestuia, pentru a avea acces la drumul

public.Întrucât cei doi proprietari vecini nu reuşesc să ajungă la un acord amiabil,

A solicită instanţei să se pronunţe în legătură cu naşterea unui drept de trecere în

favoarea sa, arătând că este în măsură să-i ofere lui B – ca şi despăgubiri, în. – o

parcelă de teren pe care o deţine în sat. B îşi motivează împotrivirea pe faptul că

nu întotdeauna drumul lui A către calea publică este impracticabil, acesta

depinzând de sezoanele ploioase.Cerinţe:a) Îl poate obliga instanţa pe B să

accepte parcela de teren ca despăgubire?b) Se poate naşte un drept de servitute

din datele speţei?

Comentaţi următoarele citate:

„Servituţile au fost inventate pentru mărirea utilităţii anumitor bunuri. Felul

serviciului pe care fondul aservit îl face fondului dominant nu este determinat de lege;

poate varia de la caz la caz. În art. 637 C.civ. (francez, art. 576 C.civ. român – n.n.) nu se

menţionează decât uzul şi utilitatea; cei doi termeni par sinonimi. Se recunoaşte în mod

unanim că servitutea poate fi stabilită pentru simplul agrement al fondului dominant.

Astfel este servitutea de prospect care împiedică un proprietar de a construi sau planta,

pentru a-l menaja pe vecinul sau în legătură cu priveliştea de care de bucură. (...)

Servitutea de trecere (este acordată de lege în virtutea exploatării fondurilor (...). (...)

exploatarea industrială trebuie luată în considerare în acelaşi fel cu exploatarea agricolă.

Proprietarul poate reclama trecerea atât pentru exploatarea unei cariere, a unui zăcământ,

(...) a unui stabiliment industrial, cât şi pentru cultura cartofilor. Trebuie mers chiar mai

departe. Proprietarul unui fond închis este liber să-l exploateze cum doreşte şi să-i aducă

orice inovaţie pe care o consideră utilă, de a mări, de exemplu stabilimentul industrial

reclamând, pe cale de consecinţă, un nou pasaj de trecere, dacă cel iniţial a devenit

insuficient.” (M. Planiol, G. Ripert)

Uzufructuarul „ar putea, după părerea tuturor, să facă modificările care, fără a atinge

forma lucrului, ar tinde numai a-l îmbunătăţi şi a-i mări valoarea, de exemplu: să

zugrăvească pereţii imobilului (...), să-i îmbrace în tapete, să aşeze parchete etc.

El n-ar putea însă, în principiu, fără consimţământul nudului proprietar, să schimbe

configuraţia externă a casei supusă uzufructului, nici distribuţia interioară a

apartamentelor. Astfel, el n-ar putea să mărească sau să micşoreze ferestrele imobilului,

fie că pentru aceasta ar trebui să se atingă de pereţii cei groşi, fie că stăpânul casei (...) ar

prefera să aibă ferestre mari sau mici.A fortiori, el n-ar putea să dărâme o cladire,

villam diruere, sau să taie copacii roditori. El n-ar putea (...) să aşeze un uluc sau un

conduct de apă sau să strice pereţii. Tot astfel, el n-ar putea, cel puţin după unii, să

transforme o vie sau o livadă într-un pământ de arătură, sau vice-versa, aceasta ne mai

însemnând a se folosi, ci a abuza de folosinţa sa (art. 558).Uzufructuarul ar putea însă,

după părerea tuturor, să facă construcţiile necesare la folosinţa sa, precum: hambare,

T

Test de autoevaluare unitatea nr.4

1.Dreptul de uzufruct:

a)se stinge prin neuz;

36

b)este esentialmente temporar;

c) poate avea ca obiect si o universalitate.

2.Servitutea:

a) nu poate fi dobandita prin uzucapiunea de la 10n la 20 de ani;

b) se stinge prin neuz;

c)se constituie numai in temeiul legii.

3.Servitutile continue si neaparente se pot constitui prin:

a)destinatia proprietarului;

b)titlu;

c)uzucapiune.

4.5.Bibliografie

C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, ed. a II-a revăzută şi adăugită, Ed. Hamangiu,

Bucureşti, 2008, p. 266-306;

V.Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, ed.CHBeck, Bucuresti, 2009, p.202-248

V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, vol. II, Ed. Humanitas, Bucureşti, p. 465-553

4.6..Rapunsurile la testul de autoevaluare

1.a,b; 2.a,b; 3.b.

37