brosura medierea in com unit ate

8/9/2019 Brosura Medierea in Com Unit Ate

http://slidepdf.com/reader/full/brosura-medierea-in-com-unit-ate 1/22



Medierea în comunitate

Autori: Silviu EruºencuAnca CiucãAdrian Bãdilã

Layout: Eliza Teodorescu



2

Introducere

Începând din 1998, la nivelul Uniunii Europene au fost adoptate o serie derecomandãri care vizeazã includerea medierii în rezolvarea diferitelor tipuri de

cauze, respectiv: Recomandarea (98) 1 vizând medierea în cauze pe dreptulfamiliei, Recomandarea (99) 19 referitoare la medierea în cauze penale,Recomandarea (2001) 9 referitoare la alternativele la instanþele juridice privindlitigiile dintre autoritãþile administrative ºi actori privaþi, precum ºi Recomandarea(2002) 10 privind medierea în cauze civile.

Ulterior, sub autoritatea Comisiei Europene pentru Eficienþa Justiþiei, a fost

constituit Grupul de Lucru pe Mediere (CEPEJ-GT-MED). Sarcina acestui grup delucru este de a identifica modul în care au fost transpuse în practicãrecomandãrile menþionate anterior în Statele Membre ºi sã întocmeascã unraport pânã la 31 decembrie 2007. Mai mult, în ianuarie 2007 a fost demaratun program de monitorizare pe 2 ani pentru zece State Membre, iar în acest grupa fost inclusã ºi România. Sunt vizate mai ales aspectele legate de consecinþeleutilizarii medierii asupra instanþelor juridice, în sensul degrevãrii acestora ºi aleficientizãrii activitãþii lor, adicã efectul asupra calitãþii actului de justiþie.

Toate aceste recomandãri au fost adoptate ca o consecinþã a faptului cã s-adovedit în practicã efectul pozitiv al medierii, în special asupra pãrþilor.Rapoartele diferitelor comisii ale UE au arãtat constant cã medierea oferãprilejul pãrþilor de a se exprima deschis, de a-ºi expune mai liber dorinþele ºiaºteptãrile legate de problema în disputã, precum ºi faptul cã acestea nu resimt

în nici un fel cã le sunt încãlcate drepturile fundamentale. Mai mult, s-a

recunoscut astfel cã medierea reprezintã o formã foarte eficientã de protejare adrepturilor omului.

Pentru a utiliza însã medierea, este nevoie ca în statul respectiv sã fie adoptateo serie de norme care sã permitã accesul la mediere al pãrþilor ºi sã recunoascãimpactul favorabil al medierii. Acest aspect este inclus în toate recomandãrilemenþionate mai sus, aspecte care au fost introduse parþial în Programul de

Reformã a Sistemului Judiciar din România, elaborat ºi adoptat în perioada denegociere pe capitolul Justiþie ºi Afaceri Interne, ca efect al pregãtirii Românieipentru aderarea la Uniunea Europeanã.



3

În mai 2006 a fost adoptatã Legea nr. 192 privind medierea ºi organizareaprofesiei de mediator. Conform acestei legi, a fost înfiinþat Consiliul de Mediereca organism de autoreglare a profesiei, "organism autonom cu personalitatejuridicã, de interes public, cu sediul în municipiul Bucureºti" (art. 17).

Astfel, în prezent este pregãtit destul de bine terenul pentru aplicareaprevederilor Legii nr. 192/2006 în relaþia cu instanþele juridice, dar nu s-au fãcutpractic demersuri pentru ca organele judiciare, în special Poliþia, sã poatã sãaplice prevederile art. 6 din Lege, care precizeazã cã "organele judiciare ºiarbitrale, precum ºi alte autoritãþi cu atribuþii jurisdicþionale, vor informa pãrþileasupra posibilitãþii ºi avantajelor folosirii procedurii medierii ºi le pot îndruma sãrecurgã la aceasta, pentru soluþionarea conflictelor dintre ele".

Medierea este una din mãsurile de prevenire a violenþelor ce pot sã aparã prinescaladarea conflictelor, este o mãsurã necesarã pentru construirea încrederiidupã consumarea violenþelor, în special a celor de grup, este o mãsurãcomplementarã sau colateralã hotãrârilor judecãtoreºti, toate acestea pentrupãstrarea relaþiilor bune între oameni, atât de necesare în viaþa unei comunitãþi,dar nu este un panaceu în rezolvarea conflictelor.



4

I. Ce este medierea?

Când douã pãrþi (indivizi sau grupuri) se aflã într-o opoziþie deschisã, îºi disputãun drept sau modul de satisfacere a acelui drept, una dintre acestea sau o altãparte interesatã în rezolvarea situaþiei poate alege sã apeleze la un mediator.

Dupã o prealabilã documentare privind natura conflictului, mediatorulcontacteazã cealaltã parte sau pãrþile ºi le descrie avantajele acceptãrii medieriica formã de rezolvare a conflictului. În cazul obþinerii acceptului, mediatorulinvitã pãrþile la o primã ºedinþã de mediere. În cazul în care cealaltã parteacceptã medierea, dar nu acceptã mediatorul propus, existã posibilitateaalegerii unui alt mediator.

Mediatorul ajutã pãrþile sã îºi soluþioneze disputa pentru cã este neutru ºiimparþial, este pregãtit profesional pentru a conduce discuþiile între pãrþi ºiasigurã confidenþialitatea. Mediatorul "este obligat sã pãstreze confiden-

þialitatea informaþiilor de care ia cunoºtinþã în cursul activitãþii sale de mediere,precum ºi cu privire la documentele întocmite sau care i-au fost predate de cãtrepãrþi pe parcursul medierii, chiar ºi dupã încetarea funcþiei sale" (art. 32, Legeanr. 192/2006).

Indiferent de natura conflictului, medierea presupune parcurgerea a cinci paºi,iar acest lucru se poate face într-o singurã ºedinþã de mediere sau mai multe, în

funcþie de complexitatea problemei ºi de capacitatea pãrþilor de a purta undialog constructiv. De regulã, o ºedinþã de mediere nu poate dura mai mult depatru ore.

"Medierea este o modalitate facultativã de soluþionare a conflictelor pe cale

amiabilã, cu ajutorul unei terþe persoane specializate în calitate de mediator, încondiþii de neutralitate, imparþialitate ºi confidenþialitate" (art. 1. alin (1), Legeanr. 192/2006).

"Medierea se bazeazã pe încrederea pe care pãrþile o acordã mediatorului, capersoanã aptã sã faciliteze negocierile dintre ele ºi sã le sprijine pentrusoluþionarea conflictului, prin obþinerea unei soluþii reciproc convenabile,eficiente ºi durabile." (art. 1. alin 2, Legea nr. 192/2006)



5

Paºii pe care mediatorul trebuie sã-i respecte sunt:

1. Prezentarea procesuluiEste descris pe scurt în ce constã procesul de mediere, se verificã dacã pãrþile

au capacitatea de a semna un acord ºi se stabilesc regulile de bazã pentrucontinuarea discuþiilor.

Pãrþile sunt întrebate dacã pot decide singure asupra încheierii unui acordprivind rezolvarea situaþiei conflictuale, iar în cazul reprezentanþilor unor grupuri,

în ce mãsurã grupul va accepta acordul încheiat.

Mediatorul asigurã pãrþile asupra pãstrãrii confidenþialitãþii celor ce se vor spune în timpul ºedinþei de mediere, inclusiv prin distrugerea, la sfârºitul ºedinþei, în faþapãrþilor, a colilor de hârtie pe care mediatorul ºi-a notat cuvintele ºi ideile cheie.

Pentru a nu se produce perturbãri în comunicare, mediatorul stabileºte un set dereguli ce pot duce la buna desfãºurare a procesului de mediere.

2. Identificarea problemelor

Mediatorul invitã pe rând pãrþile sã îi expunã versiunea proprie asupraproblemelor.

Dupã prezentarea versiunii uneia dintre pãrþi, mediatorul sintetizeazã ºi redã însens pozitiv ce a înþeles (conþinut ºi emoþii). Dupã prezentarea versiunii celeilaltepãrþi, mediatorul acþioneazã în acelaºi mod, adicã sintetizeazã ºi redã în senspozitiv ce a înþeles. Dupã ce se asigurã cã ceea ce a redat în ambele cazuri

reprezintã tot ce au spus pãrþile, mediatorul face o listã cu problemeleidentificate ºi întreabã pãrþile dacã mai au ceva de adãugat.

Pânã în acest moment mediatorul aflã numai ceea ce pãrþile doresc sã fie aflat.Trecerea la pasul urmãtor nu este posibilã fãrã o strategie de a determina pãrþilesã dezvãluie ºi interesele adesea ascunse.

3. Explorarea intereselorÎn aceastã etapã au o importanþã deosebitã arta mediatorului, pregãtirea ºiexperienþa sa.



6

Prin întrebãri succesive ºi deschise, puse ambelor pãrþi, mediatorul conducepãrþile cãtre detalii care în final sã le ajute sã înþeleagã atât interesele celuilalt,cât ºi pe cele proprii în corelaþie cu acestea. În unele situaþii, tot mediatorul vatrebui sã ajute pãrþile sã identifice singure pierderile suferite prin continuarea

disputelor ºi escaladarea conflictului.

Dacã pãrþile sunt de acord, mediatorul se poate retrage într-o camerã separatãcu fiecare dintre pãrþi pentru lãmurirea unor aspecte mai delicate. Este foarteimportant ca timpul dedicat fiecãrei pãrþi sã fie egal.

La lista iniþialã de probleme sunt adãugate ºi problemele, respectiv interesele

identificate în acest pas.

4. Pãrþile genereazã opþiuni ºi identificã soluþiile posibileMediatorul cere pe rând pãrþilor sã formuleze mai multe opþiuni pentrurezolvarea fiecãrei probleme identificate. Ordinea problemelor pentru carepãrþile vor identifica o soluþie este aleasã de mediator. Reuºita întregului proceseste mãsuratã prin identificarea prin negociere între pãrþi a soluþiei pentru

problemele dificile.

Trecerea cu uºurinþã peste pregãtirea medierii sau a paºilor anteriori poate aveaca urmare transformarea negocierii într-o disputã ºi revenirea pãrþilor în fazainiþialã.

Transformarea negocierii într-o discuþie aprinsã, sau chiar pãrãsirea ºedinþei de

mediere de cãtre una sau ambele pãrþi, nu este întotdeauna rezultatul nereuºiteimediatorului. Astfel de situaþii pot fi ºi urmarea unei rãbufniri de orgoliu sau aunei tactici de a trage de timp. În aceste situaþii mediatorul poate, dupã un timp,sã invite pãrþile la o nouã ºedinþã.

5. Încheierea unei înþelegeriCând pãrþile au identificat de comun acord soluþia care are ºanse mari sã reziste

în timp (este durabilã), ºi este perceputã de pãrþi ca echitabilã, eficientã ºirealistã pentru problemele aflate în disputã, mediatorul propune un acord cadru,iar pãrþile decid asupra conþinutului acestuia.



7

Principii care stau la baza gestionãrii procesului de mediereLibertatea pãrþilor de a recurge la mediere ºi de a lua o decizieMediatorul are obligaþia de a se asigura cã pãrþile au recurs la procedura demediere în mod voluntar, în cunoºtinþã de cauzã ºi fãrã a fi constrânse. Fac

excepþie de la acest principiu situaþiile în care medierea este o procedurãobligatorie prevãzutã de legile speciale.

Mediatorul trebuie sã respecte ºi sã încurajeze dreptul pãrþilor de a lua oricedecizie liberã ºi în cunoºtinþã de cauzã, care sã soluþioneze divergenþele dintreele. Mediatorul va informa pãrþile, de la început, în ce va consta activitatea sa,asupra faptului cã decizia finalã le aparþine în mod exclusiv ºi cã se pot retrageoricând din procesul de mediere.

Mediatorul nu va oferi pãrþilor consultanþã legalã sau de specialitate, în schimbpoate informa pãrþile cã pot obþine asistenþã juridicã independentã sau despecialitate. Mediatorii trebuie sã acorde asistenþã numai în cazul în care aucalificarea necesarã pentru a rãspunde în mod rezonabil orizontului deaºteptare al pãrþilor angajate în mediere.

Nediscriminarea

Mediatorul nu va refuza activitatea de mediere ºi nu o va exercita la standardeinferioare din motive ce þin de rasa, culoarea, naþionalitatea, originea etnicã,limba, religia, sexul, opinia, apartenenþa politicã, averea sau originea socialã apãrþilor.

Independenþa, neutralitatea ºi imparþialitatea mediatoruluiMediatorii trebuie sã fie independenþi, neutri faþã de dispute ºi pãrþi ºi trebuie sãconducã procesul de mediere într-un mod imparþial. În exercitarea atribuþiilor lorprofesionale, trebuie sã se bucure de deplinã independenþã faþã de entitãþi carear putea avea interese în cauzele în care are loc medierea. Aceastã indepen-denþã trebuie sã fie de naturã a le garanta imparþialitatea, neutralitatea ºi echi-distanþa faþã de cauzã, de rezultatele acesteia ºi de pãrþile implicate în disputã.

Mediatorul trebuie sã evite orice situaþie de naturã sã îi limiteze independenþa ºisã respecte normele de eticã profesionalã. Dacã în orice moment din timpul

procesului de mediere mediatorul îºi pierde aceste atribute, el este obligat sãaducã acest fapt la cunoºtinþa pãrþilor implicate în conflict ºi, dacã este cazul, sãanunþe entitatea care a referit cazul. În situaþiile în care sunt soluþionate prin



8

mediere conflicte de familie, independenþa ºi imparþialitatea mediatorului nu potfi argumente pentru a ignora sau neglija interesul superior al minorului.

Încrederea ºi integritatea moralã

Relaþia dintre mediator ºi pãrþi se bazeazã pe încredere, având la bazã cinstea,probitatea, spiritul de dreptate ºi sinceritatea mediatorului.

Secretul profesional - confidenþialitateaPrin însãºi natura misiunii sale, mediatorul este depozitarul secretelor pãrþilorimplicate în procedura medierii ºi destinatarul comunicãrilor de naturãconfidenþialã. Fãrã o garanþie a confidenþialitãþii, încrederea nu poate exista.Prin urmare, secretul profesional este recunoscut ca fiind deopotrivã un drept ºi

o îndatorire fundamentalã ºi primordialã a mediatorului. Mediatorul trebuie sãrespecte secretul oricãrei informaþii confidenþiale de care ia cunoºtinþã în cadrulactivitãþii sale profesionale. Aceastã obligaþie nu este limitatã în timp.

Conflictul de intereseMediatorul trebuie sã refuze preluarea unui caz dacã ºtie cã existã împrejurãricare l-ar împiedica sã fie neutru ºi imparþial, precum ºi atunci când constatã cãdrepturile în discuþie nu pot face obiectul medierii.

Mediatorii vor face cunoscute toate conflictele de interese potenþiale sauexistente de care sunt, în mod rezonabil, conºtienþi. Comunicarea conflictelor deinterese se face atât cãtre pãrþile în conflict, cât ºi, dacã este cazul, cãtreentitatea care a referit cazul. Dacã pãrþile nu-ºi dau acordul expres privindparticiparea sa în continuare, mediatorul este obligat sã renunþe la soluþionarearespectivului caz.

De asemenea, mediatorul nu poate reprezenta sau asista vreuna dintre pãrþi într-oprocedurã judiciarã ori arbitralã având ca obiect conflictul supus medierii.Mediatorul nu poate fi audiat ca martor în legãturã cu faptele sau actele de carea luat cunoºtinþã în cadrul procedurii de mediere.



9

II. Conflictul

Cum definim conflictulLa un nivel mai general, conflictul stã la baza existenþei ºi evoluþiei lumii vii. Putemafirma cã, fãrã conflicte, viaþa individualã ºi cea socialã nu pot exista. Istoria,privitã ca evoluþie, schimbãrile survenite la nivel social ºi legile dezvoltãrii,libertatea ºi drepturile omului sunt de neconceput fãrã diferenþele sauincompatibilitãþile percepþiilor umane, ale opiniilor, valorilor, dorinþelor,intereselor ºi, nu în ultimul rând, ale imaginilor despre viitor.

Ca proces social, conflictul apare când indivizi sau grupuri, intrând în contact ºipercepându-ºi reciproc interesele, considerã cã interesele unora vor prejudiciainteresele celorlalþi. Conflictul poate declanºa dorinþa de eliminare, supunere,asimilare a celui mai puternic faþã de cel mai slab. Tot ce este "diferit" poateduce în anumite condiþii cãtre incertitudine. Conflictul este ºi un rezultat alsentimentului uman de auto-protecþie, prin evitarea incertitudinii1. Incertitudineaextremã poate duce cãtre anxietate sau violenþã.

Unde se manifestã conflictulDelimitarea "teritoriului" în care conflictul se manifestã este deosebit de impor-tantã pentru a structura abordãrile propuse pânã în prezent. Dacã analizãmconflictul ca fenomen, putem distinge între diferite zone de apariþie, iar dacã îlanalizãm ca dimensiune ºi complexitate, el poate fi departajat în micro -conflicte, conflicte medii ºi macro - conflicte2.

Fig.1. Conflicte intra- ºi inter-unitate, pe diverse dimensiuni sociale.

1 March, James G., Organizations , 19582 Arielli, E. ºi G. Scotto, I conflicti: introduzione a una teoria generale , Bruno Mondatori, 1998, p. 15

Conflictul poate fi definit ca proces care apare la stabilirea relaþiei dintre douãpãrþi ºi defineºte caracterul interacþiunii dintre acestea.

Intra (în interiorul unitãþii) Inter (între unitãþi de acelaºi tip)Individ Dileme, patologie psihologicã Conflicte interpersonale

Grup Conflicte interpersonale, intra-grup Conflicte între grupuri

Organizaþie Conflicte interpersonale, întregrupuri, intra-organizaþionale

Conflicte între organizaþii

Comunitate Conflicte între grupuri, întreorganizaþii, între indivizi saugrupuri ºi mediul înconjurãtor

Conflicte între comunitãþiConflicte între comunitãþi ºi stat



10

În concluzie, din considerente practice sau/ºi pentru a putea formula o strategiede intervenþie, putem defini un conflict ca dimensiune ºi complexitate. Dar pentruca demersul nostru sã aibã influenþe pozitive ºi sã conducã la o eventualãrezolvare a conflictului, trebuie sã acordãm permanent atenþie contextului în care

acesta se manifestã ºi etapei în care se aflã din punct de vedere al escaladãrii.

Tipuri de conflicteConflicte pot fi clasificate din punct de vedere al cauzelor care le genereazã.

Fig.2. Tipuri de conflictedupã cauzele care legenereazã

1) Conflicte generate de informaþii ºi dateCauza acestor conflicte o reprezintã informaþiile eronate sau dezinformarea,punctele de vedere diferite asupra unor date existente, sublinierea unor date îndetrimentul altora pentru a conduce cãtre minimalizarea poziþiei unui grup înraport cu altul sau altele.

Toate aceste forme de manipulare, folosite de un grup sau de altul la nivelulcomunitãþilor, pot duce cãtre sesizarea existenþei conflictului prin apariþia

manifestãrilor de dezacord ºi confruntare. Informaþiile ºi datele nu sunt întotdeauna sursa conflictului, dar au o mare influenþã în creºterea tensiunilor ºi în evoluþia conflictului cãtre crizã, respectiv violenþã.

2) Conflicte de relaþionareEle apar ca urmare a emoþiilor puternice, stereotipurilor ºi lipsei de comunicare,pe fondul unei creºteri a lipsei de resurse.

Acest tip de conflicte este cel mai previzibil, întrucât este legat de un elementpalpabil, nivelul de trai. Nivelul de trai scãzut sau la limita zonei de risc social ºi

Interese

Relaþionare

Structurale

Valori

Informaþii



12

Cea mai vizibilã parte a interacþiunii dintre pãrþi este rezultatul. Caracterulrelaþiei se defineºte dupã tipul de rezultat al acesteia. Astfel avem ca rezultateposibile ale unei interacþiuni:î Câºtig - Câºtig - ambele pãrþi câºtigã (negociere);î Câºtig - Pierdere - o parte câºtigã ºi alta pierde (concurenþã, justiþie);î Pierdere - Pierdere - ambele pãrþi pierd (violenþã sau împreunã în dezastru).

Societatea contemporanã este bazatã pe competiþie ºi îi premiazã pe învingãtori, iar indivizii sunt cu toþii orientaþi spre a fi sau a deveni învingãtori.Rezultatele de tip câºtig - pierdere sau pierdere - pierdere sunt prin natura lorgeneratoare de conflicte, cu atât mai mult cu cât contextul social producemarginalizarea sau excluderea celor care pierd.

O altã formã de interacþiune între persoane/grupuri o reprezintã comunicarea,ca relaþie mijlocitã prin cuvânt, imagine, gest, simbol sau semn. O definiþie simplãa comunicãrii este ca acþiune prin care indivizii transmit ºi reprezintã situaþii ºiacþiuni efective sau posibile. Prin comunicare facem afirmaþii, formulãm cerinþe,dãm ordine, transmitem sau cerem informaþii, simulãm, ameninþãm sau promitem.Comunicarea trebuie analizatã nu doar din punct de vedere cantitativ, ci ºicalitativ. Indivizii opereazã cu date, dar ºi cu simboluri. Simbolistica limbajuluiutilizat are un rol cu totul aparte, în special în raport cu percepþiile pãrþilor în

conflict.

Limbajul poate fi atât verbal, cât ºi non-verbal. Operarea cu simboluri esteefectivã dacã acestea sunt cunoscute ºi percepute în acelaºi mod de grupurilesau societãþile din care provin indivizii. De asemenea, limbajul confuz, greu de

înþeles are un puternic impact negativ asupra interlocutorului.

Comunicarea are totdeauna un scop, adicã indivizii comunicã pentru:

- a informa;- a convinge;- a impresiona;- a provoca o reacþie sau o acþiune;- a amuza;- a se face înþeleºi;- a-ºi exprima puncte de vedere;- a obþine o schimbare de comportament sau de atitudine;

- a fi acceptaþi;- a defula...- …a nu tãcea.



13

Rolul instituþiilor în conflictInstituþiile, prin competenþele lor de a rezolva problemele cu care se confruntãcetãþenii, au ºi rolul de a rezolva conflicte. Aceastã componentã a activitãþii loreste de cele mai multe ori direct specificatã în legea pe baza cãreia ele

funcþioneazã ºi/sau în normele de aplicare ºi regulamentele interne.

Prin urmare, domeniului politic îi revine sarcina de a aborda dintr-o perspectivã

amplã, pragmaticã problematica conflictului, de a "gestiona crizele" astfel încâtrezolvarea stãrilor conflictuale sã rãmânã posibilã, adicã sã nu distrugã total sauaproape total comunicarea între pãrþile în conflict.

Rolul societãþii civile în conflictTot ce þine de activitatea noastrã individualã în calitate de cetãþeni în relaþie cucomunitatea în care trãim formeazã societatea civilã, însã aceºti termeni sereferã cel mai adesea la organizaþiile care se constituie pe baze private ºiacþioneazã în cadrul societãþii. Existã multe tipuri de organizaþii ale societãþiicivile: fundaþii, asociaþii, sindicate, grupuri studenþeºti, uniuni profesionale,organizaþii de binefacere, grupuri non-formale fãrã scop lucrativ etc. Termenulcomun pentru desemnarea acestora este cel de organizaþii neguvernamentale.

Societatea civilã poate avea un rol important atât în sesizarea conflictului, cât ºi în intervenþia în conflict în scopul rezolvãrii acestuia. Flexibilitatea societãþii civile

îi dã posibilitatea sã sesizeze mai uºor semnele unui conflict, sã facã o"avertizare timpurie" (early warning) prin metode care implicã sensibilizareapopulaþiei ºi a instituþiilor, precum ºi sã intervinã în diferitele etape ale conflictului.

ComunitateaConform definiþiei sociologice a comunitãþii , aceasta este o entitate socio-umanãai cãrei membri sunt legaþi împreunã prin locuirea aceluiaºi teritoriu ºi prin relaþii

sociale constante ºi tradiþionale3

. Rezultã din aceastã definiþie cã elementele de3 Zamfir C. ºi L. Vlãsceanu (coord.), Dicþionar de sociologie , ed. Babel, 1993, Bucureºti.

Buna funcþionare a unei instituþii poate fi mãsuratã dupã numãrul de conflictecare se manifestã între cetãþeni ºi rezultatele obþinute dupã intervenþia directã însensul rezolvãrii conflictelor care intrã în sfera de competenþã a respectiveiinstituþii.



14

bazã ale unei comunitãþi sunt: oameni, relaþii, probleme. Altfel spus, oameniiaflaþi în anumite relaþii doresc sã rezolve problemele. Ori, în acest sistem de inter-relaþionare pot apãrea conflicte în familie, între vecini, între grupuri aparþinândunor culturi diferite, în relaþiile cu instituþiile, din cauza deteriorãrii stãrii mediului,

din cauza unor schimbãri produse prin ridicarea unor construcþii etc.

Fãrã sã fie abordate toate aspecte pe care le presupun diferitele sistemedemocratice, se va face referire doar la aspectul general valabil conform cãruiacetãþenii au posibilitatea sã participe la luarea deciziilor privind propria lorviaþã.

Astfel, pentru a se înscrie în principiile democratice, Poliþia ºi structurile publice

ºi/sau private au responsabilitatea de a realiza un sistem negociabil de luare adeciziilor, astfel încât violenþele care pot sã aparã prin escaladarea conflictelorsã fie cât mai reduse cu putinþã.



15

III. A treia parte în rezolvarea disputelor

Cu excepþia cazurilor, foarte reduse ca numãr, în care pãrþile au suficienteabilitãþi personale de a negocia o soluþie pentru disputa în care se aflã, este

nevoie de o a treia parte care sã intervinã pentru soluþionarea unui conflict. Atreia parte neutrã trebuie sã fie perceputã ca imparþialã, adicã sã nu aibã niciun interes direct în a favoriza una sau alta dintre pãrþi.

Intervenþia poate fi bazatã pe exercitarea unor prerogative de coerciþie, ca încazul intervenþiei forþelor de ordine, pe baza drepturilor cetãþeneºti, aºa cumintervin instanþele judecãtoreºti sau de contencios administrativ, dar ºi pe bazaintereselor pãrþilor, dacã este vorba de un specialist în rezolvarea conflictelor,

respectiv de un mediator.

În marea majoritate a situaþiilor conflictuale, pãrþile au posibilitatea sã aleagãtipul de asistenþã, dar nivelul de dezvoltare al societãþii în care trãiesc lelimiteazã aceste opþiuni uneori pânã la nivelul la care instituþii cu atribuþii foartespecifice intervin fãrã chiar sã mai cearã acordul pãrþilor. Este momentul în carese declanºeazã violenþele ºi conflictul tinde sã se extindã prin includerea altorpãrþi care iniþial nu erau implicate direct. Ca exemple, putem sã amintim cazul

conflictelor între preoþi care s-a extins la nivelul credincioºilor din întreagacomunitate, sau al conflictelor între douã familii, una de români ºi alta de romi,care au declanºat violenþele de la Turulung, implicând toþi cetãþenii comunei.

O altã caracteristicã de dorit a celei de-a treia pãrþi este neutralitatea, adicãaceasta nu trebuie sã fie perceputã ca influenþând alegerea sau formulareasoluþiei pentru rezolvarea conflictului.

În funcþie de gradul de satisfacere a cerinþelor de neutralitate ºi imparþialitate, deforma de exercitare a puterii cu care a fost învestitã a treia parte ºi de tipul de

justiþie pe care îl de-serveºte, rezultatul obþi-nut este diferit, aºa cumrezultã din tabelulalãturat.

Fig.3. Tipuri de justiþie

Tip de rezultat Utilizarea puterii Tip de justiþie

Impunere Bazat pe putere(coerciþie)

Retributivã,compensatorie

Înþelegere Bazat pe drepturi Proceduralã

Rezolvare Bazat pe interese Reparatorie,

restauratorie



18

Prin urmare, mediatorul trebuie sã aibã abilitãþi ºi competenþe pentru îndeplinireaurmãtoarelor:1. Asigurarea condiþiilor necesare desfãºurãrii activitãþii

- Stabileºte regulile de bazã pentru desfãºurarea activitãþii de mediere;

- Verificã autoritatea ºi intenþia pãrþilor de a semna acordul final;- Pregãteºte cadrul pentru desfãºurarea medierii.

2. Facilitarea comunicãrii între pãrþi- Prezintã modul de lucru ºi obiectivele medierii;- Oferã informaþii suplimentare pãrþilor referitoare la mediere;- Ascultã pãrþile prezentând problemele;- Faciliteazã generarea de informaþii de cãtre pãrþi pentru înþelegere

problemelor;- Reformuleazã ºi concluzioneazã declaraþiile pãrþilor;- Construieºte încrederea între pãrþi;- Focalizeazã discuþia asupra problemelor (nu asupra personalitãþilor sau

stãrilor emoþionale);- Menþine o atmosferã de respect ºi neutralitate între pãrþi.

3. Operarea cu documente- Stabileºte documentele cu care lucreazã;- Întocmeºte documente respectând prevederile legale;- Arhiveazã documente asigurând nedeteriorarea acestora.

4. Planificarea activitãþii de rezolvare a conflictului- Stabileºte etapele de rezolvare a conflictului;- Stabileºte planul de lucru ºi termenele de realizare.

5. Analizarea conflictului- Estimeazã scopul, intensitatea ºi implicaþiile unui conflict;- Determinã dacã serviciul de mediere este justificat sau potrivit;- Determinã deosebirile între practica curentã ºi situaþia datã;- Iniþiazã procesul de mediere sau îl deferã, dupã caz.

6. Analizarea informaþiilor- Identificã problemele de discutat;- Evidenþiazã aspectele esenþiale ale problemelor în discuþie;



19

- Analizeazã dinamica interpersonalã a disputei în diferite momente aleprocesului de mediere;

- Analizeazã modul în care pãrþile discutã problemele identificate.

7. Culegerea de informaþii- Stabileºte sursele de informare;- Se documenteazã asupra cazului ºi asupra pãrþilor;- Se documenteazã asupra procedurilor, instrucþiunilor, planificãrilor ºi

termenelor.

8. Facilitarea acordurilor- Asistã pãrþile sã genereze opþiuni;

- Asistã pãrþile sã evalueze soluþii alternative;- Stabileºte dorinþa pãrþilor de a rezolva disputa;- Pune în evidenþã zona unui acord final;- Clarificã ºi formuleazã aspecte specifice ale acordului final;- Convine cu pãrþile asupra acordului ºi le ajutã sã înþeleagã limitele unui

acord final.

9. Încheierea de contracte pentru rezolvarea de conflicte

- Stabileºte conþinutul contractelor din punct de vedere al termenilor ºiexpresiilor folosite;- Estimeazã costuri în funcþie de complexitatea cazului mediat;- Încheie contracte.

10. Redactarea documentelor- Redacteazã acorduri între pãrþi;- Identificã ºi propune pãrþilor clauze;

- Propune pãrþilor consultarea unor surse de informaþii suplimentare sau a unorspecialiºti externi.



20

Anexa

Ghid practic pentru parcurgerea procedurii de autorizare a mediatorilorConsiliul de Mediere, 2007

Prezentul ghid elaborat de Consiliul de Mediere (CdM) se adreseazãpersoanelor care au absolvit cursuri de formare a mediatorilor în þarã ori înstrãinãtate ºi care doresc sã se autorizeze ca mediatori prin parcurgereaprocedurii legale de autorizare în condiþiile Legii nr.192/2006 privind mediereaºi organizarea profesiei de mediator ºi Regulamentului de Organizare ºiFuncþionare a Consiliului de Mediere (ROF).

Procedura de autorizare a mediatorilor a început în data de 27.08.2007 ºi serealizeazã în douã etape:Etapa 1: Constatarea de cãtre Consiliu a îndeplinirii condiþiilor prevãzute la art.7 lit. a-f sau art. 72 alin. 2 din Lege;Etapa 2: Avizarea formei de exercitare a profesiei de mediator în condiþiile art.22 sau art. 75 din Lege.

IMPORTANT: Persoanele care au absolvit sau care, la intrarea în vigoare a

Legii, urmau un curs de formare a mediatorilor în þarã ori în strãinãtate, dacã îndeplinesc condiþiile prevãzute la art.7 lit. a-e din Lege, pot solicita autorizareaca mediator, în condiþiile Legii ºi Regulamentului, având obligaþia prezentãriidocumentelor care atestã programa de formare parcursã.

Consiliul va decide autorizarea dupã evaluarea conþinutului documentelor careatestã programa de formare prezentatã, inclusiv a duratei pregãtirii pe bazacriteriilor definite de Consiliu.

Criterii:A - Minim 80 ore: persoanele care au absolvit cursuri de formare de minim 80de ore, ale cãror programe acoperã integral competenþele din StandardulOcupaþional al Mediatorului.

B - Minim 40 ore: persoanele care au absolvit cursuri de formare în domeniulmedierii de minim 40 de ore (cu condiþia ca în termen de 12 luni sã-ºi

completeze formarea cu subiectele obligatorii din Standardul de Formare aMediatorului publicat în Monitorul Oficial al României).

brosura medierea in com unit ate

Documents