Ge ai făcut, Românie, de ai ajuns în halul ăsta? Am făcut război cu voi şi v'am bătui,., de miam rupt F

2 F U R N. i C A

Monologul unui om Prost Eu, care va să, zică, nu mă pricep,

ca Pascu, în ale politicei adinei — de aceea, nici nu mă duje la TorontaL nici nu vînd, ca cei de la Banca Romî-nească, aluri? prăjite—sau inexprima­bili pentru dame de mătasq. Eu stau acasă, şi mă uit la ce fac ăi-l-alţi—şi ce văd la ei, nu mai văzuseţn de cit o dată în viaţă, cînd am citit" pe Ed-mond About despre virtuţii* com­patrioţilor lui Venizelos.

Şi mă. întreb aşa, în sinea mea: a-dică,, dacă pentru un stînjen de lem­ne, trebuie să plăteşt i : la pădure, 100 de le i ; pentru transport la gară, 80 ; pentrn vagon, funcţionarului c. f. r, 500; şi tariful pe drumul de fier, 45 .—cu cît să, se vînză la Bucureşti, ca să. aibă şi detailistul un parşiv de profit, şi de unde să ia romînul atîtea parale cîte 'i trebuie numai pentru lemne? Şi fiind că, n'am treabă, mă întreb iarăşi : dacă, cînd plouă zil­nic de patru luni, aşa încît s'a făcut fîneaţa pe buza şanţurilor cît un stat de om, apa amestecată, cu lapte se vinde tot trei lei litrul,; şi daca, cu tot belşugul de pomină, cartofii nu se slobod de la trei franci kilogramul; şi daca, de şi la mahala se vinde pii-î nea cu vagonul, omul muncitor nu capătă de cît cinci zeci de dramuri pe zi—de unde să'şi încropească creşti­nul viaţa şi cu ce să ţie zilele poşi-dicului de acasă?

Şi, odată, pornit pe gîndurj, nu măr mai opresc, vezi bine şi'i dau înainte : bine, nenişorule, 600 de lei perechea 'de ghetq; 1500 tacîmul de haine ; 120, pălăria; 40 de lei perechia de Cerne-vici; 1200 de lei pal tonul; şi 70 de lei cămaşa—va să zică 3440 de franci o dată, ca să'şi acopere goliciunea un singur om, cînd a casă., mai are o du­zină, de golăneţi, cum fac, frăţioare, oamenii- de n'au ajuns încă să umbla pe uliţă. cu... punga goală?

Fiind-că nu e vorba că cizmarul fură. pe hăinar, hă inaru lpe cîrciumar, cîrciumarul pe măcelar şi măcelarul pe negustorul de mărunţişuri ori pe Dtunitrescu-Militari, care, ca să, se răsbune, desbracă pe toată lumea; vorbirea e că. în ţara asta, pe îângă hăinar, pe lîngă cîrciumar, pe lîngă mă.celar, pe lângă Dumiirescu-Mili tari şi pe lîngă negustorii de „ori ce lucru, un leu" — într'un cuvânt, pe lîngiă. bandiţi, mai sunt şi profesori, şi ingineri, şi pensionari, şi funcţio­nari, şi preoţi, oameni cari n'au ce vin de şi n'au cu'ce cumpăra. Ăştia, cum fac de se ţin la suprafaţa apei?

— Lesne, par'că au pe d. H.ălă-ceanu: li s'a întreit leafa.

Şi e adevăr că d. Kiriacescu, care trebuie să. aibă cel puţin două rotative în pivniţele vistieriei, dă. cu nemiluita, pină tfne1 au ajuns f•'.©!• «le 1« Regie

să. nibM leafa, din timp norrrial, a unui prim prszidant d« la Curtea de Casa­ţi», de cînd « vorbirea că, mai înt'îiu1', rotativele ministerului de finanţe o să se strice, o d'ată şi o dată), tot tră-gînd cîte zece mii de exemplare p(e ceas; şi, al doilea, că, la fie care spo­rire de salariu, se produce o îndoită ţi adesea întreită, sporire a haraciului la care ne osîndeşte Mişu Filipescu-*-aşa în cît, sluşbaşul, intelectualul şi muncitorul care aşteaptă la rnîna d-iui Kiriacescu e numai burlanul prin care banii din casa statului trec în ciemigeaua pungaşilor.

Cu socoteala asta, autorii Romîniii Mari şi ai comisiei de aprovizionare îndoapă pe piraţi dar populaţia de­vine din ce în ce mai gălbejită—curri se întîmplă cu cei cari mănîncă pînă crapă, dar, fiind-qă nu asimilează,siă1-besc ca rezultat al berechetului.

Şi mă întreb iarăşi: păi, bine, mă, dacă statul tot dă iar populaţia tot rabdă, angaralele ţării au să cază, oare, toate, numai asupra celor cinci-şase mii de tîlhari? Căci, daca o veni, mîine, perceptorul, la mine, ca săi încaseze birul, eu îl iau cu cobiliţa la goană,—şi tot aşa ai să faci şi dum­neata, şi dumnealui, şi ă,!a, qăi, de urde nu e', şi vodă 'şi pierde dreptul. . — Lasă,, par'că aud pe Filipoiu,

las 'să aibă statul de luat de la noi, că nu rămîne 'n pagubă.

Şi, vezi, tocmai asta nu'mi place mie. Bandiţii, o să, plătească dări cu şi pînă aci ori încărcate cu 5, cu 10 sau cu 15 la sută,—ceea ce n'ar aco­peri cheltuielile nici în bugetul Ro-mîniei de pînă acum ; iar pentru rest, fiind că, oamenii cinstiţi n'au nici de pe ce bea apă,, o s,ă se casce gaura de­ficitului pînă, cînd o înghiţi întreaga viaţă, economică a ţârei ele mîine.

Săj văl bată toba, numai, şi să vezi cum plătiţi ca popa I par'că aud pe un acţionar de ai tramvaielor.

- Păj eşti tîmpit, domnule, îmi vine să.-i răspund netotului: *întîiu, că, ce a fost de vînzare prin gospodă­riile oamenilor, au luat nemţii de re-chiziţie; şi, al douilea, că, după ceveţi desface la mezat ceea ce nu le-a mai trebuit buzeranţilor, o să, bateţi din buze, pe urmă, pentru bugetul anului viitor, fiind că omul care a rămas nu­mai cu sufletul într'însul nu le mai poate pune la loc.

— Aşi! e în stare să încheia pri­marul capitalei: par'că, pînă acuşica, din punga golanilor s'a alimentat bu­getul statului.

Şi'mi dau cu ideea că., la urma ur­melor, au dreptate copăierii: nu cu sfertul meu ori cu prestaţia mojicu­lui de la ţară s'au cumpărat tunurile de la Turtucaia şi mitralierile de la Predeal—ci din contribuţia berechet-lie a isnafilor cari o duc într'un jaf, 5pre binele, propăşirea şi huzurul mi-. li«*n«lt>r ce rebi ©ari, pururea ea şt

acum, sunt materie d« exploatat pen­tru cei cari se sbat pe căimaişa săra­cului.

Şi, fiindcă sunt prost de felul meu, mă, gîndesc afja, ca omul fără treabă : toate bune, bre, dar, ferească Dum­nezeu ! daca ar pune colicii mina pe reteveiu, în cotro ar apuca geambaşii Romîniei Mari?

Aud? Prostilă

Căutăm depozitari de ziare în ora­şele : Focşani şi Bechet. Amato­rii trebue să depue o cauţiune e-gală cu costul foilor de care au ne-voe lunar.

M U C U R I D E IDEI — Originale. —

Medicina populară. Farmaciile fac afaceri de miliardari

americani. Intelectualii noştri mor de foame.

Se poate o mai mare nedreptate Poftim ?... Nu există nicio legătură în­tre farmacist şi scriitor?... Pardon! Legătură există, cum există între asa­sin şi jandarmul care'l duce dela spate : oare lanţul cu care-i legat d'un cap criminalul, nu'şi are capul celalt în mâna reprezentantului forţei publice? Este posibilă o «legătură» mai trai-î.ică ?

Pentru ce farmacistul să se pricop­sească vânzând felurite otrăvuri, iar intelectualul român să crape din lipsă de nutreţ fiindcă debitează publicului acelaşi soi de mărfuri?... Poftim ?... Păi dacă mă vei întrerupe mereu, nu mai isprăvesc nici la anu! . . . Nu există?. . . Cum?. . . Te-am prins!. . . Dovadă că e-xistă, ascultă

Un oarecare s a întâlnit cu Castron prozatorul, frate bun cu Castron poe­tul. Ultima'i «noutate» a şi început să păteze galben vitrinile librăriilor.

Domnul oarecare se miră: — Alt volum ?!... Dacă nu mă'nşel,

ăsta e al cincilea în trei luni.., — Eu sunt fecund, monşer—ripos­

tează mândru Castron : nuvelele mele le scriu înti'o oră cel mult...

— Cam tot atâta dorm şi eu când m'apuc să le citesc !J

$ Pentru ce farmacistul să se rnilio-narizeze de azi pe mâine vânzând un gram de somnifer p'un pol, când cu trei Iei poţi cumpăra un volum d'un chilo, producând exact acelaş efect ?

întâmplări din Capitală. D i n t n toate vietăţile, naturale sau

artificiale, singurul care are curajul să fugă pe eăldurile astea, este trenul.

F U R N I C A

Are însă o scuză: trenul fuge după banii... trebuincioşi Statului ca să'şi cârpească bugetul.

Inchipuiţi-vă un om, tot ce poate fi mai o m : cravată, pălărie şi haine ul­tima modă; închipuiţi-vă că acest om «şic» galopează vârtos subt ploaea dogoritoare a razelor solare — frigări interminabile între cerul albastru de voioşie şi pământul negru de mânie. Nu este aşa că devii curios... să afli scuza ? Nu este aşa că fără să vrei îl întrebi:

— Unde fugi, Vaxilescule? — Nevastă-mea... nu sunt nici cinci

minute de când am zărit-o în pat cu unu.

— Ce făcea, mă ? ri '— Păi d'aia mă duc la secţie: co­misarul trebue să ştie mai bine decât mine!

Curiozitate care se va dedubla cu timpul, aţitând altă curiozitate : s'asişti la procesul de divorţ al d-nei Vaxi-lescu.

Diverse. — D-le doctor, unde mă trimeţi ? — Nu departe: la Valea Călugă­

rească. — Aoleo, doctore, mă trimeţi să fac

cură în regiunea butoaelor pline?... Anul trecut sufeream d'aceeaşi boala şi m'ai oprit să beau vin. Acum...

— Să bei cât mai mult. — De ce, doctore ? — Păi n'ai auzit că am cumpărat

toate viile din partea locului ?

— Allo!... Acolo, ministerul de răz­boi ?

— Da. — Cine e la aparat ? — Chiar ministru. — D-le ministru, am o rugăminte

şi un flăcău. — Să vă trăiască. — Mersi şi la mai mare, d-le mi­

nistru ! Rugămintea e pentru flăcău. D-voastră ştiţi foarte bine că de şi sunt membru marcant al partidului, n'am cerut riciodată nimic pentru mine..,

— Ce doriţi ? — Flăcăul meu a fost mobilizat... — Datoria către patrie... — Tocmai. Flăcăul meu însă e foarte

plăpând. Nu s'ar putea s ă i înlocuesc cu altul?

— Cu cine? — C'un pod... am un pod chiar

peste gârla care trece pe moşia mea. — In locul fiul d-tale să se bată

podul ? — Fireşte... chiar aceasta pare că

i-a fost prima destinaţie: e construit cu ciment armai... Domnişoară, te rog, nu'mi tăea comunicaţia: în judeţul nostru toate şoselele sunt în bună stare... Carnaxi!...

Nat D. Ţăranu.

Domnul Şan dor Baroşkelemek este cel mai bogat crescători de porci din-tr 'o mare comună din Ardeal. Acea localitate căzută azi în lotul românesc, domnul Şandor a depus jurământ de credinţă Regelui şi legilor noastre, de­venind astfel cetăţean Român.

Comandantul garnizoanei respective, un ofiţer inteligent şi cu luminate sen­timente patriotice, 'şi-a zis că ar fi o excelentă politică să strângă relaţîunile sociale dintre diferitele naţionalităţi pripăşite de veacuri în acel ţinut, pen­tru ca stăpânirea viitoare românească să nu fie o brutală cucerire militară, ci o armonie sufletească deplină. Spre atingerea acestui ţel, între altele, co­mandantul a organizat odată pe săp­tămână la dânsul acasă sindrofii la cari erau poftiţi, pe lângă români, şi fruntaşii conlocuitori de alte neamuri.

Din partea coloniei maghiare, Son­dor Boroşkelemek era indicat să pri­mească o învitaţiune la această petre­cere familială de reconciliare.

A primit-o şi, în seara convenită, el s'a dus voios ia locuinţa comandan­tului român, uitând orice resentimente şoviniste. Domnul Şandor Boroşkele­mek are o fire excelentă, îi place ve­selia, ospeţele copioase şi femeile fru­moase. Un mic cusur : când sgârii puţin pe gentilomul milionar ce este azi, dai numai decât de negustorul de ramatori. Şi să vedeţi ce-a păţit din pricina asta.

Un grup de domnişoare şi de doam­ne românce, pentru a distra pe mu­safiri, înjghebaseră un joc de societate foarte simplu şi patriotic în acelaş timp. Un domn punea mâna pe un obiect oarecare ţinându-1 ascuns. Una dintre reprezentantele sexului frumos, care era «de serviciu» ca să zic cşa, trebuia să ghicească lucrul tăinuit, Dacă îl ghicea, masculinul era obligai să plătească o mică amendă în folo­sul orfanilor din război, dacă nu'l des­coperea, — de trei ori avea voie să'şi încerce norocul —, atunci coconita era datoare să sărute pe domn.

Veni rândul domnului Şandor Ba­roşkelemek şi-al. doamnei căpitan Pu-picescu.

Domnul Şandor fu surprins Intr'o atitudine foarte naturală şi obişnuita d sale: ţinând mâinile Ia spate.

— Eu ştiu pe ce-ai pus mâna a-

Revista „ F U R N I C A " Propiittar: N. D, ŢĂRANU

Sonr* de douS sH pa sipttMMl i Lonei §S V'.r.tm Preţul: 50 bani

Abonamentul: 50 iei pe an ; 25 lei pa şease luni; 12.50 po trei luni, plătit înainte prin

mandat poştei.

ădrm* Beviata .,FURN!C4" - Uvmurwt*

cum, zise madam Pupicescu: pe o ţi-gare de foi.

— Aste nu'i adevărat. — Pe un nasture. — Nici aste nu'i. — Pe... un jurnal. —• No ke nu era ceva grm de ghi­

cit : eu am pus mună pc popo dr la mine! declară în sfârşit domnul Şan­dor râzând sgomotos de păcăleala o-fiţeresei.

Dar gluma sa., pa care o socotea foarte spiritueiă, făcu un efect penibil asupra distinsei azistenţe, Soţia co­mandantului, stacojie de indignare, chemă pe vistavoi şi'i spuse :

— loniţă, da'l pardesiul şi pălăria domnului care pleacă!

Bietul Şandor Baroşkelemek pricepu că era congediat, se retrase făcând • plecăciune dezolată, dar tot nu înţe­legea motivele pentru care — nevino­vat — fusese expulzat dintr'o aşa a-ntabjtă societate. Coborând scările, es­cortat de loniţă, nefericitul porcar mi­lionar se văicărea:

— No ke aste e prea mare afront pentru mine. Ce-am făcut eu ? Nimike. Eu sint borbat sincere care spui a-devor totdauna! Ce strike eu ?

-— !ntoarce-te şi dumneata şi cere iertare coniţei Iui dom' comandant, că'i damă miloasă şi...

— Bravo Ioniţe, pofteşti la tine cinci coroane, asta e un idei minunate!

Domnul' 'Şandor Baroşkelemek urcă scările, îşi lăsă în antreu pardesiul şi pălăria, ş t se reîntoarse în salon.

El ceru gazdei scuze umilite pentru incidentul de adineaori şi se declară gata să plătească o amendă de o mie de fiorini în beneficiul orfanilor de război.

Fireşte, fu cu entusiazm admis ia­răşi la joc.

Şi peste câteva minute, din nou veni rândul său şi-al d-riei Căpitan Pupi­cescu. Şandor, tot în atitudinea'! - fa­vorită, cu mâinile la spate.

—• Eu ghicesc ce ai dumneata acum în mână i zise gentila coniţâ, decisă şi sigură de data asta să'l dea gata pe boanghen, mai ales că cu o clipă mai înnainte îl văzuse scoţând din bu­zunar tabacherea. Domnul Şandor, dumneata ţii acum mâna pe taba.„

Dar domnul Baroşkelemek, cu o mutră desperată întrerupârîdo brusc :

— Ioniţe, dai pardesiu şi pălărie ke iar plekem... că n'ai ghicit coniţe dragiie: eu ţinem mâne tot pe popo dela mine !...

Klrfek Nipada^M

Ni sa aduce la cunoştinţă că'n multe localităţi din provincie „Furnica" este vândută 75 bani foaea. Rugăm cititorii de-a o plăti numai cu 50 bani şi a ne înştiinţa imediat, pi intr'o carte po­ştală, când li se cere mai mult, spre & lua cuvenitele măsuri.

Femeile şi dreptul de vot. — Chestie de principii

cuc în mijlocul sezonului ?! — Păi de, cocoană, dacă nu mai pot sta: d-ta eşti conservatoare şi

eu chiar aseară m'am înscris, în clubul liberal. uesen de F. ş i r a t o

BAI D E MARE. - - LA MAMAIA

— Maşer, să nu îe duci la apa mare, că-i pericol: furtuna de azi-noapte a adus o mulţime de peşti S

— Ce furtună, maşer ?... î-a adus trenul: uite-i pe plaje! Desen de F. Ş i r a i o

б

Onorariu... onorific. 'Lătrătoreanu e avocat şi dă zilnic

consultaţii... când are clienţi. Muşterii lui Lătrătoreanu sunt mai

toţi oameni foarte cunoscuţi... poliţiei. D'aceea îi şi merge bine, poliţia de azi fiind mult mai inteligentă decât cea de ieri şi, probabil, nu mult inferioară poliţiei de mâine. Borfaşii au intrat la gânduri, aşteptând să sune ora când vor intra la beci. Cazul-tip e foarte răspândit şi se rezolvă mereu la fel, cu mare succes, iată-!:

— D-le comisar,—reclami d-ta sau altul,—azi noapte nu ştiu cine mi-a fu­rat gâinele din coteţ.

— Coteţul erea la etaj ?... Pardon... Le-oi fi lăsat să doarmă cu ferestre! e deschise ?

— D-le comisas;.. — Înţeleg.... condoleanţele mele!

Uite ce să faci: prinde hoţu şi adă'l aci. l-arătăm noi lui!

D-nu! comisar are dreptate: cine poate recunoaşte găinele iaîe mai bine decât tu însuţi ?

Un client vine în consult la Lătră­toreanu.

— D-le avocat, sunt învinuit că aş fi furat un ceas de buzunar. Poţi să mă aperi?... să le probezi că sunt ne­vinovat?

— Foarte uşor. Ne trebue un «alibi»: să le demonstrăm că la ora când s'a săvârşit furtul, ereai într'altă parte: la Ploeşti, de exemplu, şi că acuzaţia e o simplă calomnie.

— Bine, d-le avocat. Cât îmi ceri? — Ce fel de ceas erea?... nichel,

metal aurit, argint?... — Un splendid cronometru de aur

cu deşteptător. — in cazu-ăsta, n'ai să plăteşti ni­

mic : îmi dai ceasul. Lătrătoreanu e un mare avocat: ca

şi actorii geniali, el ştie totdeauna să se vâre în portofelul... scuzaţi... în pie­lea personajului ce i s'a încredinţat să joace.

*

Variaţi! pe acelaşi melodie.

Vasilichia Catrafus e veselă: astăzi vine unchiu dela ţară şi are să'i facă o surpriză. Ce?—nici ea nu ştie; alt­fel n'ar fi surpriză.

A sosit — bătrânul ramolit îmbălsă­mat în miresmele fiorilor depe câmp.

D-şoara Vasilichia Catrafus stă în genuchi, p 'un «taburet», la rădăcina ar­borelui putrezit ce'şi plimbă cele cinci

crăci ale manei drepte prin părul ei frezat. Madarn Catrafus e la bucătărie, unde spală vasele cu ajutorul unui câine lihnit de foame.

Gagaua rurală îndrugă, pe'iticindu'şi limba'n gură :

Fetiţa taichi, ţi-am găsit unu... băeat bun şi gospodar. Dacă'l iei, te las moştenitoare. D'aiaam venit: Du­minica viitoare facem logodna.

Vasilichia Catrafus se 'ndreaptă brusc, scuturată d'un fior...

Idioiizatul. de prea mult aer curat crede c'a ghicit motivul:

— Poate ca ţi-e frică să te logo­deşti? »> ' ' '

— Li aşi! Numai ahu-ăsta am fost logodită de opt ori.

— Logodită de opt ori ?! — Şi ce te miri?... Măritată am fost

şi de mai multe ori! Unchiul s'a întors bosumflat la mo­

şie, blestemând acrul stricat al Capi­talei care viţiază în aşa hal şi pe cele mai inocente domnişoare.

Luna de miere. La băcănie, mierea se vinde în bor­

can şi costă foarte scump. In căsnicie ea se găseşte, gratis, pe buzele con­soartei. Să nu mănânci însă prea multă, că' te-apucă.. divorţul.

Ambii se giugiulesc în odaea cu perdelele lăsate, genuchii lui înlocuind canapeaua pe care sta. Asta literar. Româneşte sadea: el pe canapea, ea pe genunchii lui transformaţi în ca­napea.

— Spune drept, Adelo — se uită el drept în ochii ei: când mi ai dat pri­mul randevu, erai emoţionată?

— Mai întrebi! Ţ o c ! ţ o c ! — două pupături. (!n

asemenea ocazii, pupăturile ţin loc de puncte... puncte...)

— Şi de ce ereai einoţionaiă, înge­rul meu adorat ?

— Grozav mi-erea teamă că n 'o să vii.

Canapeaua vie se retrage brusc spre uşe, (doamna cade pe covor) lăsând adevărata canapea tristă ca o văduvă inconsolabilă.

Viaţă de om. Unul, pe care războiu 1-a ruinat, ne

putând face pungăşii—prea erea mare concurenţa—a început să facă datorii. A încercat, bietu om, să le plătească ; dar cu ce? Ultima hâriie-monedă de cinci lei, ce-i mai rămăsese, a trebuit s'o dea pe patru lei, fiindcă erea ne­marcată şi nimeni n'a voit să'i împru­mute o... ştampilă. Aşa de mult i se tăiase creditu!

Văzând că la Bucureşti nu-i chip să iasă pe stradă fără ca toată lumea să'i arate cu degetu (ba s'au găsit şi violenţi cari l-au întrebat cu basionu, ce mai face... de nu le-achită dătoriiie),

Coniţa s e distrează

Vezi zilnic pe a ta soţie, Că pe la ora 5 р. т., [şi pune-o rochie fistichie De „Crepe (ie Chine" sau dr .рвпдё"

îşi dă pe buze cu roşeaţă, P'obraji ca alle alifii, E veselă şi vorbăreaţă, Iar ochi 'i'slrălueesc (globii

Arunci in vănt o întrebare : —Iar pleci d'acasă draga mea f Dânsa'ţi răspunde cu candoare: Hei, da, mă duc la Cinema.

Bărbat naiv! Când ea se duce, Să nu le 'mpace-al său răspuns. Ci 'ngrijorat să^i faci o cruce Şi zi ca neamţul: „Golt mit uns!

In optzeci cazuri dintr'o sută, M'aş prinde, insă le-aş fura, Că dama la e-o prefăcută, Că Cinema e Cineva!

încât nu rişci nimic, amice, Când s'a renlors nevasta ta, Aşa în glumă de'i vei zice : —La Cinema, zău, Cine te-a?

Jorj Delamizil

individul a luat drumul gărei, de unde 1-a continuat pe şine, în compartimen­tul unui vagon de clasa iii-a. A călă­torit fără bilet, d-nul conductor fiind reţinut de afaceri în luxoasele salo­naşe clasa Ia..

După zece ore de voiaj înghesuit.. — Constanţa !—sare pe peron d-nul

conductor, mulţumit că el singur, per­sonal, încasase mai mult decât toţi casierii oficiali de prin staţii.

Nenorocitul s'a îndreptat spre port, atras de luciul mărei liniştite ca cio­cârlia de oglindă. In sfârşit se va a-chita.. dacă nu în faţa oamenilor, cel puţin în faţa lui Dumnezeu, cu.care va lega cunoştinţă zece minute mai târziu. Unu... doi... trei!.. Bâldâbâc... Tipul a găurit apa cu capul, afundân-du-se ca într'un enorm castron cu pif­tie. Şi imediat un altul, probabil tot candidat la vecinicie, bâldâbăc după el. Unu... doi... trei!... «Curaj!»—strigă depe chei lumea care s'adunase ieşită par'că din piatră. Necunoscutul c'o mână înoată, cu cealaltă ţine de păr firul vieţef nenorocitului care voise să se 'nece. Ca şi fsus Hristos, un pârlit de hamal, fără lucru în ziua aceea, îndrăsnise să 'nvie din morţi pe Lazăr. Adică, la urma urmei, pe omul cârnat de datorii, de ce nu l-ar chema Lazăr? Aşa dar:

• f

F U R N I C A

iată'i amândoi pe chei, uzi leoarcă. Lazăr se scutură ca un câine svârlit în apă de stăpânu-său, o ia înapoi spre oraş. Lumea se dă în lături, respec-toasă.

Abia înşirase câţiva paşi, c'aude stri­gând din urmă:

— Bre, banabac!,.. Ai uitat că tuia mine datoreşti viaţa ?

Hamalul turc umbla după un bacşiş cu care să'şi as'tâmpere crampele sto­macului gol din ajun. fî*. Drept răspuns, Lazăr monologhează trist:

— Frumoasă afacere făcui: încă o datorie!

Şi tot s'a dus, slugă credincioasă a Destinului nemilos.

Nae O. Ţăranu

„Un furt puţin obişnuit"

Citesc într'o gazetă,: „Un furt pu­ţin obişnuit s'a săvârşit la di. S. O. Duca, ministrul agriculturii şi dome­niilor. Hoţii au furat cele 11 deco­raţii ale ministrului, vânzându-le pen­tru suma modestă de 150 lei".

Intr'adevăr, un furat foarte puţin obişnuit, poate singurul care mai ră­măsese neobişnuit în Vlăsia mare. Ho­ţii, pe semne, erau nişte cetăţeni cam îndărăt cu politica, şi şi-or fi închi­puit că, au de a face tot cu un minifj. tru al abdomeniilor, în al cărui pod se aşteptau să găsească vr'o previ­ziune şi profuziune oarecare de şunci, slănini, cartaboşi, şi alte comestibile ce ţin de domeniul P.—Remanierele ministeriale le-au jucat festa, şi se tre­ziră, în catul cel mai de sus al unui ministru nu numai democrat dar şi in­telectual, unde n'au putut să (dibaiiască nimic altceva mai de valoare decât... cele 11 decoraţii,

Valoarea lor, cu adevărat iarăş, s'a dovedit foarte modestă, după, cursul de pe piaţă,—cu toate cu numărul lor (acesta cel puţin) trebuie sâ^ apară, oricui respectabil, mai ales pentru un personaj nu numai intelectual, dar şi democrat. Noi credem că nici D d'Orleans n'o fi posedând atâtea „că,-vălării", cum se zicea pe vremea lui* C. A. Rosetti, în podul căruia zadar­nic şi cei mai dibaci cambriolari ar fi scotocit să, găsiască vr'o decoraţie. Totuşi onoare şi d-lui Duca I. G,, care relegându-şi numeroasele deco­raţii în pod, a arătat printr'aceasta ho­ţilor, iar hoţii ne-au ară,tat nouă:, cât preţ punea pe ele.

Unsprezece decoraţii, cu preţ cn gros de 150 lei,—ar reveni 13.65 de­coraţia,—în comerţul de detaliu, cu profitul legalmente admis de 30 °/ 0,— 17.75. Având în vedere scumpirea tra­iului, de astăzi, când toate se vând

cu preţuri cel puţin înzecite, ar în­semna că, atunci când au fost „confe­rite", aceste decoraţii s'ar fi putut cota pe piaţă, una peste alta, cu 1 leu 77 parale şi jumătate bucata. — La care constatare, par'că.-l aud pe Mi­tică, reflectând cu profunzimea-i cu­noscută,: Ieftin, da' nu face.

Cu adevărat pot să' zic şi eu, care n'asn fost decorat de 11 ori ca dl. Duca, că, ca orice .român, numai de două ori, că în afară de satisfacerea unei vanităţi pe care n'aş mărturisi-o odată, cu capul, n'am putut să constat de pe urma lor un profit ceva pentru mine,—numai dacă, n'ar considera ca profit invidia acelora cari dispreţu­iesc orice decoraţie... ce nu li se „con­fere" lor înşişi. Dar decoraţiile mele, sunt pentru mine un simbol al adevă­ratei democraţii, Căci: judecaţi şi d-voastră,: Ara: fost decorat cu Bene-merenti clasa I-a, şi cu „Coroana" în gradul de cavaler;—cu Benejnerenti clasa I-a, eram egalu lui Haşdeu şi al Iui Maiorescu,—cu ,,Coroana" în gra­dul de cavaler sunt egalul subcomi­sarului de clasa III-a din citcumscripi-ţiuneamea. Ce exemplu mai bun vreţi, despre spiritul egalitar şi democra­tic ce prezidează la conferirea unor distincţiuni despre cari detractorii pre­tind că. au fost inventate spre a accen­tua deosebirile de clase, caste, inte­ligenţe, merite, şi cum se mai chianiă. toate acele resturi de organizaţie so­cială barbară, în care disgraţiaţii dela natură, efau frustraţi de dreptul lor de a încă.licâ de-asupra infamilor pe cari aceeaşi natură a avut sfruntarea neiertată, de a-i favoriza.

Hoţii însă, cari au furat decoraţiile d-lui Duca, au fost nişte măgari. Ei nu trebuiau să vândă acele însemne distinctive pe un preţ derizoriu, cu care abia dacă, se vor fi putut recon­forta, la cârciuma din colţ, de emoţiile îndurate în cursul operaţiei,—ci tre­buia să, şi le atârne pe piept, cu toată liniştea şi asigurarea că, nimeni nu s'ar fi mirat ea de ceva insolit vazân-du-i astfel împodobiţi, şi agenţii po­liţieneşti, dacă, nu i-ar fi salutat, nici nu i-ar fi tras la ră,spundere, ci ar fi' întors pur şi simplu capul cu dispreţ — şi ce poate să, fie mai salutar pentru o anumită, categorie de industriali, dc cât ignorarea?

Ş'apoi, chiar dacă, prin imposibil, acei hoţi ar fi fost traşi la răspundere, ei ar fi putut răspunde dar atunci: „Bine, noi am furat decoraţiile; dar câţi din cei decoraţi au măcar meiritul d'a fi riscat numai atâta lucru?..."

ion Grămăticu

*

Numărul viitor va fi pus în vân­zare Vineri 15 Aur-ust.

D E L A Ţ I U N E Pentru a patra oară denunţăm p a

speculatori, ca să punem mâna pe partea de primă,, cuvenită spionului, din amenda la care va fi condamnat pungaşul.

Profităm de dispoziţiile draconice ale ultimei dispoziţii luate de gu­vern pentru înfrînarea pirateriei, şi începem, dar :

oltenii vînd pătlăgelele roşii cu zece lei kilogramul, d'e la două zeci şi cinci de bani, cum costau în anii de secetă;

bulgăroaiciledel» Cioplea şi Dobro-ieşti dau 3p3.j seu, cînd iarba a cres­cut şi la uşa clubului liberal, cu pre­ţul cu care vindeau laptele pe cînd, din lipsă, de nutreţ, îşi ţineau vacile în pension ;

băcănia lui Ciobanii desface cai­sele cu preţul cu care altă, dată se vindeau piersicile la Crăciun ;

croitoriile Pangl, Sdrul şi Iţicovici cer, pentru o haină, de hîrtie, cît n'au luat ei, de cînd sunt, pentru o întreagă garderobă de stofă inglezească;

funcţionarii de la tramcarele d-lui Perieţeanu reclamă cîte zece (mii de lei ca să,'ţi dea un vagon cu care să-ţi a;-duci cişitul la Bucureşti;

fabrica de la Letea încasează, pen­tru hîrtie de împachetat, de două, spre zece ori mai mult de cît îţi lua înainte vreme 'pentru hîrtia Velină,;

magazinul lui Dumitrescu-Militari prinde, pe cinci kilograme de zahăr cam de două, ori mai mult cîştig de cît realiza înainte de la şapte butoaie cu măsline;

taraba Iui Mialache Filipoiu cîştigă,, de la un sac cu orez, odată, şi jumătate simbria pe an a patronului să,u pe cînd nu'l mai slă.bia din braţe răpo­satul Tache Rusescu;

tramvaiul comunal ia trei taxe în loc de una, ca să te ducă de Ia Epis­copie „pînă, alături, la Bulevard; . şi serviciul de aprovizionare îţi ia aşa taxă, ca să-ţi dea voie să-ţi atîrni vagonul la un "tren de marfă, cînd vine de la Galaţi, în cît, la Bucureşti,, trebuie să, vinzi şi locomotiva ca să ieşi din pîrleală;.

Am fă,cut, cum vedeţi, denunţări precise cu nume proprii, despre fapte grave. Daca, dar, stăpînirea nu se va mişca nici de astă dată ca să pedep­sească, pe abuzivi şi să ne numere pri­ma cuvenită, atunci va fi semn că e tovarăşe cu pungaşii—şi că noua dis­poziţie pentru stabilirea jafului a fost o simplă, impostură ca să arunce praf în ochii naivilor.

fAşteptăm şi vom reveni. Spion

La Urlătoarea politică. — O excursie periculoasă

Mai bine stam colo, jos, C'aveam ciolan de ros Trecând peste munţi, mai sus, Simţ c'o să devin mofluz !

D«$en de A. Murnu