mm* r m l ii

•«9

ţât kjggyng gât lisai

Kaiieraf va fl judecat şi închis ti tunai Losdrei (ziarele)

Scrie, dec i ; i e

p in t r ^lrtor ie . i n 8 U r l " " " " ^ C 8 r e P ° a t e a i u n e e p â n ă ta " * » • — Ce, Kaizere ? — Că, de te joci cu tunul, te mănâncă turnul î

F L K IN A Anul XIV, No. 53, Vineri ,! August 1919

Consilierii si mim; nu si boteze... străzile!

Primăria Capitalei depune o activi­tate mediocră pentru aprovizionarea populaţiei cu combustibil şi alimente, lăsând-o în prada speculatorilor neo­brăzaţi, găsindu-se asemenea exploata­tori ai ananghiei publicului, condam­naţi ca atari, în chiar sânul Consi-siliului comunal. In Schimb Primăria Bucureştilor desfăşoară p activitate in­tensă în două direcţii diametral opuse : după ce a organizat o sumedenie de banchete voioase in onoarea d-!ui Emil Petrescu, părintele oraşului, care n'a făcut nimic spre a fi sărbătorit cu ase­menea alâl de erou, acum s'a apucat de alte praznice funebre. Nu'i şedinţă a consiliului cemunal în Care, între două platonice şi fără sancţiune de­nunţări de pungăşii comise în p.tguba cetăţenilor, să nu se ridice un consilier guraiiv ca să propuie un omagiu re­pede exe utat cutnrui sau cutărui.

Astfel de omagii se materializează invariabil prin cererea de-a se da s ra­zei cutare numele lui Cutare. Consi­lierii- propunători dovedesc mult senti­ment, d.ir o complectă lipsă de imagi­naţie, căci există o sumă de aite mij­loace, mai artistice, spre a se perpetua memoria cuiva. Ş'apoi câtă lipsă de discernământ în alegerea străzilor ale căror nume vechi se schimbă, ce con­fuzie pentru public, ce zăpăceală pen­tru împârţitorii corespondenţei dela Poştă şi Telegraf!

In locul străzei Dr. Lueger (al cărui nume fusese deja odată schimbat) avem azi strada General Berthelot. Cine ar fi obiectat dacă s'ar fi ridicat chiar un monument pe o piaţă bucureşteană emi­nentului ofiţer francez, care ne-a fost de-aşa puternic ajutor—oricât ar cârti d. general Averescu — în perioada a doua a războiului de refacere a unei armate sdrenţuite, flămânde şi demo­ralizate, ce pe urmă a reînviat vitejeşte la Mărăşeşti ? Dar pentru ce numele lui să înlocuiască pe al lui Lueger ? Pentrucă ăsta era austriac! Mare ig­noranţă şi straşnică greşeală din partea edililor Capitalei. Doctorul Lueger, fos­tul primar al Vienei, a fost un ilustru prieten al României, a dovedit-o în numeroase rânduri, şi-a fost un aprig duşman al ungurilor. El a fost sărbă­torit acum câţiva ani, venind cu dra­goste în Capitala ţărei noastre, şi este necuviincios şi nu corespunde senti­mentului populaţiei bucurestene ca o duzină de agenţi electorali, dintre cari mulţi nu se pricep decât să iscălească bonuri de zahăr sau lemne pentru fa­voriţi, să anuleze dintr'un condei iubi­rea şi recunoştinţa manifestată odi­nioară, fără imbold oficial, de întregul popor al metropolei noastre.

Deunăzi Consiliul comunal a hotărât

să se dea cunoscutei şi vechei străzi Polona numele defunctului general Ere-mia Grigorescu. De toate onorurile pos­tume e vrednic acest brav comandant dela Mărăşeşti. Am auzit că doamna a doua sa recentă soţie este decisă să consacre un milion de lei pentru a s e ridica un măreţ monument comemora­tiv pe însuşi locul unde s'au produs strălucitele'i isprăvi ostăşeşti, loc ce se află situat pe moşiile d-lui Negropon-tes. Aplaudăm pioasa ofrandă. Dar de ce să schimbe numele străzei Polone, tocmai acum când România doreşte să întreţie cu renăscuta din cenuşă şi li­bera prin miracol Polonie cele mai prieteneşti legături?! .

Dumnezeule, sunt atâtea străzi cu nume absurde, ridicule, nejustificabile în Bucureşti, pe cari le menţineţi în veci vecilor : străzile Minotaurul, Es-culap, Belizarie, Georgescu 1, II, III până la al XX-a,—dinastia Georgescu întrecând pe a Ludovicilor Franţei,— strada Campoducelui, Francmazonă, Chimistului, Pitagora, Suvenirului, Ino­cenţei, etc. etc. De ce suprimaţi tocmai străzile cari au nume frumoase, tradi­ţionale, sau un rost în memoria bucu-reştenilor de eri şi de azi ?

Strada Scaune, strada Dionisie... o fi avut poate vreun sens botezarea lor de mult, altădată. Dar acum ?! Ei bine, niciunul din limbuţii panegirişti din consiliul comunal nu s'a gândit până azi să dea uneia din aceste uliţi, unde e situată locuinţa simplă dar boerească, şi pe viitor istorică, a marelui om de Stat Român care a fost promotorul de căpetenie al înfăptuirei idealului na­ţional, numele pururea proslăvit al lui Nicolae Filipescu! Probabil pentrucă Pllipescu nu era «d'ai noştri», adică d'ai dumnealor, al mititeilor cocoţaţi vremelnic la Primărie. Primăria d-lui Petrescu împarte nemurirea cum ar împărţi bonurile de peşte în hale!..,

Articolul meu devenind prea lung şi răbdarea mea faţă de asemeni ca­raghioase nedreptăţi prea scurtă, re­nunţ la alte exemple demonstrative în aceiaşi ordine de idei, şi conchid :

Sunt de părere ca să se ia din «com­petenţa» d-lui mic avocat X şi băcan angrosist Y, membrii în consiliul co­munal, dreptul da-a dispune de numele străzilor Capitalei şi de-a recomanda posterităţii figurile celebre pe cari nea­mul românesc trebuie să le'venereze.

Să se treacă această atribuţie altora... bunăoară, comisiunei monumentelor is­torice, sau unui comitet special insti­tuit.

Zău, n'am dreptate ?

George Ranetti

Căutăm depozitari de ziare în ora­şele : Focşani şi B e c h e f . Amato­rii t r ebue să depue o cauţ iune e-gală cu costul foilor de care au ne-voe lunar .

CoshetărU. . - J . O femee fără vârstă, totdeauna fru­

moasa, niciodată bătrână. Sigur că la douăzeci de ani n'a fost mai tânără ca acum; azi, însă, nimeni nu'i dă mai mult ca douăzeci de ani. Că «artificia­lul» a învins «naturalul», luăndu'i trium­fător locul — posibil. «Sulemeneală şi oblojeală.!» — oftează amărâte invidioa­sele. O fi! Dar ce ne pasă nouă de munca chinuitoare a sculptorului dacă statuea e superbă ? Pentru femee, a-: devăratul act de naştere « pielea; cela scrise pe pergament datează din anti­chitate.

De curând a adoptat moda parizia-nelor care umblă fără ciorapi. Piciorul gol! Ciorapul nivelator de clase so­ciale — nu şi de pulpe; ceorapul hi-gienic care va trebui spălat cel puţin de două ori pe zi; ceorapul care de ce'l speli, în loc să se rupă, d'aia de­vine mai. moale şi mai fin ; ceorapul care va face să dea faliment toţi fa­bricanţii de... jaretiere ! Numai coco­tele nu sunt mulţumite că li s'a supri­mat... portofelul în care de obicei păs­trau «micile economii». Şi au drep­tate. Cu toată scumpetea, găseşti «cio­rapi de damă» oricând cu doisprezece lei. Un portofel... un portofel bun costă atât că nu'ţi mai rămâne nimic ca să pui în el.

Am întâlnit-o pe stradă, având pi­cioarele goale vârâte într'o pereche de pantofi albi, una cu pielea. Rochia albă, pălăria albă... numai faţa.. «Suleme­neală şi oblojeală !» — ar ofta amărâtă o invidioasă. Şi fiindcă o cunosc, am îndrăznit:

— Pentru ce azi v'aţi pudrat aşa vio­lent?

Ea mi-a răspuns lăsând privirea 'n jos, spre picioarele goale pe cari mi se lipise uitătura :

— Fiindcă sunt o timidă: nu vreau ca adoratorii să'mi citească pe figură ceeace gândesc!

* Mai tara ea,moartea.

Miţa a făcut campania p'un pat de campanie: a fost mobilizată benevol la Crucea Roşie.

Războiul, în partea aceea, s'a Ispră­vit. Miţa ne-a revenit grasă şi durdu­lie — anii de campanie se socotesc în­doit: ziua başca de noaptea. Până să'i facă croitorul altă rochie, deocamdată umblă tot în costumul vechi, alb ima­culat c'o cruce roşie pe piept.

Mişu s'a întors dela război şchiop. Aproape două luni de spital i-a dat o

Ancheta asupra scumpirei traiului

Un negustor in Piaţa Mică, (Era Oltean, Jar nu ovrei,) Ceru sâ'i dau p'o pătlăgică Enorma sumă de opt lei.

Aduc elogii firi'mi calme Cu toţi cei cari mă cunosc; Da'n loc d'opt lei, 'i-am dat opt palme. Troscpleosc, troscpleosc, trosc-pleosc.

Plângând, zarzavagiu 'mi dele Acest răspuns de m'a tâmpii: —Eu, dom le, — o pereche de ghete Lei patru sule am plătit!

Văzând cismarul că'i de vină Că vinetele s'au scumpit, Mă duc şi'l bag, iute 'n maşină Şi 'i trag până 'l-am ameţit.

Mi-a spus, văilându-se, cismarul: — Nedrept afront mă faci să 'nghiţ. Ce vrei să fac, când cârciumarul îmi ia azi doi-trei lei p'un şpriţ?

coloare cadaverică, proprie figurilor de ceară do prin panorame. Fasonelul d'o-dinioară acum e alt om. S'a dus dunga pantalonilor, cravata adusă direct dela Paris — s'a dus 'până şi cărarea dela spate. Bărbierul a fost trecut de mult în lumea basmelor..

Tată-i faţă 'n faţă. El vine dela gară, pe jos, ea se 'ntoârce dela croitor. Nu s'au văzut dinnainte de război.

— Dragă Mişule, aproape să nu te mai recunosc!

— Bine că s'a isprăvit cu bine î — Ţi-a crescut o barbă ca de Hristos! — E-hei, Mito, ce n'aş da eu acum

să fiu răstignit pe crucea depe pieptul tău 1 — oftează invalidul plimbându'şi privirea pe corpul gras şi durdujiu în-văsmântat în uniforma de infirmieră a Crucei Roşii.

*

întâmplări din Capitală,

O figură sărăcăcioasă, banală, lumi­nată de doi ochi felinari la poarta cu­tiei craniene. In scăfârlia osoasă ce serveşte de locuinţă creerului, acum vreo zece ani venise de se instalase «superstiţia». Bătaia ochiului drept sau stâng, svâcneala tâmplelor, ţkieala ure­chilor, dimineaţa un popă înainte^etc, toate aceste semne cari în popor au o tălmăceală, îl lăsau pe gânduri.

Intr'o seară, simţind că «nu-i's boii acasă», a plecat să se distreze la un teatru de vară.

S'a întors târziu, pe jos. Mahalua zăcea într'un întuneric gros/cât Exce­lenţa Sa dela Industrie şi Comerţ. Deo­dată, un individ, furnisor necunoscut

Cu 'njurăluri şi cu sudalme, Căpăţânos ca un catâr, M'am dus şi'n fabrica de palme Pe cârciumarul nostru 7 vâr.

Şi cârciumarul ştiţi ce'mi spuse ? —Mneala, prea'i crezi pe gazetari. Cum vrei s'am eu preţuri reduse, Când p'un sacou dau opt sutari?/

La croitor atunci de grabă Pornesc, şi aţi ghicit ce fac : I-achil cu galantoama'mi labă... Echivalentul unui frac.

Dar protestă dărj inculpatul: —Mai eflin eu nu pot să vând, Căci zilnic îmi percepe Stalul Drept bir tot ce'i trece prin gând!

Când m'am convins şi eu, în fim, Că Slatu 'nlreg trebuie săi bag In palmele astei maşine, 'M-am hotărât să mă retrag.

Ş'apoi ancheta 'mi înghiţise Averea mi toată pe trăsuri; Un braţ aproape'mi amorţise, In palme- •veam opt bătături.

al haosului în care plutesc sufletele ră­posaţilor, ţâşneşte din beznă şi-i vâră cuţitu în burtă.

Superstiţiosul se reazimă de perete, presimţând c'o să'şi dea sfârşitul, roagă necunoscutul care începuse să'l buzu-nărească:

— Fii bun şi fâ'mi un nod la ba­tistă, ca să nu uit c'aţn murit.

După care căzu mototol... în lumea celor drepţi.

Hm D. Ţăranu

Revista . F U R N I C A " Proprietar: N. 0 . ŢĂRANII

fepare бе dcuâ ori pe săptămână i Lunea ji Vinerea Preţul: 50 bani foaea

Abonamentul:. 50 iei pe- an ; 25 lei pe şease luni; 12.50 pe trei luni, plătit tnalnte prin

mandat poştal. A d r e s a . R e v i s t a .FURNICA" — ЯигнгивЯ

B R A Ş O A V E E Căldură 'n lege. Dac'o fi şi la

iarnă tot aşa, se ruinează megustorii de lemne—cu toţi cei 350 de lei mia.

E căldură şi zăpuşaiă şi plixis. La o masă dela terasa căreia 'i se

zice tot Otetelişanu, deşi o speculează un consîngean de ai lui Bela Kuhn, la o masă ia loc d. Dissescu, meşterul în aledreptuiui constituţional, şi d. Biberea, un avocat tînăr şi simpatic.

Se-vorbeşte despre guvern naţional,

Şi însfărşit, iare-aveam frică Că toţi cei. cari i-am pleznit La urma urmei or să zică Că chiar eu traiul 'l-am scumpit.

* In adevăr, Vastă părere Mulţi au ajuns, pe şleau vă spun: Nu e pungaş cel care cere, Ci-ăl care dă este nebun.

De gabardine şi taftale, Ca Slan Păţitul eu vă spui, De icre moi şi trufandale, Mai puneţi-vă pofta 'n cui!

Altminteri veţi intra cu toţi, Dame, bărbaţi, români, streini, Gâşlile-alălurea cu hoţii In palmele astei maşini!

Cyrano

A s o c i a ţ i a „ F u r n i c a " Se angajează a face transporturi

de orice natură în ţară şi Cap tal §, cu camioane automobile, fieca e putând duce până la patru tone.

Adresa: N. 0. ŢĂRANU C a l e a G r i v i ţ e i 9 6 ( E t a j . s t â n g a ) .

sau despre delicte îngăduite, ori, poate despre remanierea ministerială.

Gesturile măiestrului fac o gălăgie infernală. Interlocutorul e năucit de e-locinţa mută a d-lui Disescu.

Alături, la masa imediat apropiată, Henri—vestitul—de vorbă cu Griinbe-gescu. Tratează o «afacer» de zahăr şi asudă ca nişte locomotive.

Ea un moment, pe cînd loquace 1e dascăl explică parternerului său că a trebuit să răguşască pînă să convingă clubul liberal că viaţa economică a Ro-mîniei Mari.nu se consolidează dacă, acţiunile Govora-Călimăneşti nu se ri­dică, cu tendinţă de urcare, dela 20 la 300 de lei bucata—Griinbergescu, nu­mai urechi ca să prindă dela degetul măiestrului secretul acestui berechetlui hocus-pocus, se adresează către Henri:

— Ştii că Dissescu a trecut la colec­tivişti ?

— Nu ştiu dar prevedeam. — Cum prevedeai ? — Foarte natural. -—- Nu'mi bate cap, nebunule! — Dacă eşti prost, dragă, ce să'i

fac ! Din moment, mă 'nţelegi, ce nu mai poate vorbi, trebuia neapărat să intre în sinagoga lui Brătianu...

Bertrand Moscovici

Numărul viitor va îi pus în vân­zare Luni 4 August.

PE P L A J E - M A M A . P R E V Ă Z Ă T O A R E

Eliz... bagă picioarele în apă că a început să bată vântu şi-o să răceşti !

Besmi de F. Strata

HOTEL DE MUNTE

Asta-i camera pe care aţi avut-o anu trecut, când erau şi nemţii aici Văd, fetiţo... uite chiar şi puricii d'acum un an: cum mai sar...

"~~ ... de bucurie că v a revăzut, boerule! Desen de F. Şlrato

•6 _ _

ajutorul nostru care'l tragem de p a i ­deia Fox, numele câinelui, primului câine civilizat ce 1-a dansat fugind în lungul unui trotoar. Prescurtat: Fox-trot. La urma urmei, ce-i «fox-trot» dacă nu nişte succesive sărituri de câine sglobiu, vesel că şi-a găsit stăpânul — n'est ce pas, ma chere ?— plus me­lodia seârţâită d'o vioară rahitică în compania unei pianine-guvernantă nu­mai nervi ? ,•

Să intrăm şi să nu ne pară rău că prima de care dăm cu ochii este ma-dam Kekăşoz, femeia la modă ca şi fox-trot-ul. Un profesor de dans, pen­tru care mişcările picioarelor n'au se­crete — propriile lui cuvinte — q în­vaţă «ultima figură». Madam Kekăşoz se sbate ondulându'şi superbul corp încleştat la mijloc de braţul partene­rului ; încă o săritură bruscă, apoi, trep­tat, femeiuşcă se linişteşte ca apa mărei peste care a trecut furtuna.

D-nul profesor, entusiasmat... că chiar azi va primi leafa, intervine :

— Admirabil!... Extraordinar!... Ar trebui să trimeţi şi pe-d-nul Kekăşoz să ia lecţii cu mine.

— Ei aşi! se 'mbrumează madam Kekăşoz, neplăcut impresion: crezi d-ta că'n definitiv m'am canonit atâta ca să joc fox-trot-ul cu bărbatu-meu?

Nae D. Ţăranu.

R Ă V A Ş E D - l u i T a k e S o n e s c u

Mare European Torontal

— Va să zică, nu vrei să spui de ce tace d. Brătianu ? Bine. O să te căieşti că te-ai luat depe Mimi Plesnilă, nau­fragiatul.

Dar, acuma, fiindcă, ca niciodată, te-ai hotărît să'ţi menajezi limba, taci, barem, cît o vorbi d. Duca — fiindcă tăcerea e de aur.

Pînă 'ţi-o veni rîndul, însă, să-i dai cu gura, o să'ţi spui o poveste, fiindcă ştiu că'ţi plac cînd,.'. nu sunt shoking.

Popei din comuna Calu-Iapa 'i se fu­rase, într'o noapte, un juncan.

Pînă seara, Burzuiu, primarul, găsise un ţigan şi, pînă 'ncoaci-încolo, îl fă­cuse autor al furtului.

Toată noaptea, pe urmă, s'a făcut... cercetare, pînă cînd, spre ziuă, ajun­sese ţiganul cartilaginos din»pricina... instrucţiei.

Pe seară, iacă şi barosana, nevasta pîrîtului. Ţiganul, lungit, în tindă, pe pîntece, că pe crupă nu se mai putea sprijini de cînd cu... cercetările magis­tratului comunal, se scremea să'şi ţie, căscate, pleopele, umflate şi pline de vînătăi. Notarul, în pretoriu, scria procesul-verbal şi s« opintea să facă slove cu dichis în raportul către sub. prefectură,

Baragladina dă uşa de perete, îm-brînceşte caraula şi, cînd îşi vede o-dorul culcat la pămtnt, începe, potri-vindu-şi testimelul:

— Te omorîră hoţii, Sandule, ha ! — Taci din gură, fă! recomandă,

apăsat, 'notarul, pe cînd face o coadă înflorată unei majuscule gotice.

— Să taq, hai? Să tac,—şi 'mi omo-rîrăţi omul ! Iaca tac!

— Taci, fă, n'auzi! porunceşte no­tarul.- •

— Păi, nu tac, premarule ? -•- Dă-o afară, mă, se răsteşte inte­

lectualul, adresîndu-se vătăşelului. — De ce să mă dea afară, mînca-

te-aşi, că, iaca: tac- -tac de tot! Şi,, către ţ igan: —• Te omorîră, prapaditule ! Te mîn-

cară fript oţii de premari! Auleo, păi asta n'o las cu aşa! Să ştiu că schimb un pol şi jos n'o las!

— Nu'ţi spusei s'o dai afară, mă? se răsteşte notarul—şi. odăiaşul, ca să nu'i iasă din poruncă, curmă, cu braţul, pe ţigancă, de mijloc, şi vrea s'o îm­pingă în sală. Tuciuria se înfige pe pi­cioare, cabrează trunchiul într'o miş­care violentă care'i asvîrle sînii afară, prin gura cămăşii—şi, tace:

— A ba ma, hoţilor, ce mă daţi a-fară, mă, şi'mi omorîţi rumînul nevi­novat ! Să vie zapciu aici să ne jude­căm—şi ce e de plătit, să plătesc, că avem casă în sat, nu suntem drumeţi, ca lăieţii.

Să vie zapciu şi procororu şi menes-teru, că fac primejdie-— auzitu-m'ai ? :. —' Fă, taci, dracului, din gură, că viu la tine, fă! comandă notarul, în­ciudat că'i picase cerneală depe condei tocmai la sfîrşit, unde zicea, în raport, «binevoiţi, vă rog, a primi etc».

— Păi, nu tac, notarule ? Nu tac ? Nu vezi că tac ? Ce, ai orbu găinilor, ori nu mai ştii ce faci de cînd ai o-morît om nevinovat 1

Şi, după ce răsuflă : — Iaca, tac, na! Satură-te, sa-tu-ră-te,

ucigaşule şi păcătosule! Pe urmă, către Sandu, bărbatu-său,

pe care'l răsbuna discreţiunea ţigăncei: — Haidi, ma, prapadituie! Haidi ia

zapciu, mă, să cheltuim ce-om cheltui dar sâ-i băgăm pe ucigaşi la puşcărie !

Apoi, în chip de adio, spre notar: — H u o ! Păcătosule şi omorîtorule

şi oţule! — Taci! se repede notarul, taci că

te fac una cu pămîntul! Uit'-te: tac, zice ţiganca trînfind

uşa după ea; tac, ma, pacatesule—sa­tură-te : huo !

Şi pleacă, bătîndu-şi culasa, singura supapă de siguranţă în mutismul pe care'l păstrase în tot timpul... şedinţei.

Şi, zi, tăcuşi, hai, t«rontalule? Auleo, dar dacă vorbeai—s'ar fi rîncezit au­torii Romîniei Mari!

Vlntilescu

POPESCU & Comp — Adaptări. -

Culmea p o l i t e ţ e ! . P'o stradă umblată din centrul Ca­

pitalei mai mulţi zidari repară ultimul etaj al unei clădiri cu trei caturi. Lu­mea cască gura şi se miră de curajul.. proprietarului care a îndrăznit să'şi pue mintea cu noile salarii ale meseriaşilor.

Două ţigănci străvezii de mizerie cară var c'o găleată ce se dă huţa a-târnată de-o prăjină punte între umerii baragladinelor. Un dănciuc foios şi-a multiplicat suma vertebrelor cu suma cărămizilor diutr'un samar purtat pe spate, dând drept rezultat aspectul bi­zar al unui coş roşu din care fumul iese... pe delătnri. (Cioara fumează din-tr'o lulea, duhuind pe nas.)

Jos, pe trotoar, un al faraon, c'o nuia 'n mână, trimete trecătorii pe celalt trotoar, sub pretext că «nu-i. voe».

Soseşte un borţos. Faraonul îi puiie nuiaua barieră în

largul pântecelui : «— Nu-i voe, barosane! — De ce ?

- — întâi, fiindcă nu-i voe... —• Al doilea ? — Păi dacă'ţi" cade o cărămidă de

sus în cap şi te bombară ? — Eu sunt proprietara... — Hasta-i altă mâncare de peşte !

Poftim, mă rog : poţi să treci! — se dă ţiganul în lături, ploconindu-se ca un «cavaler» în faţa domnişoarei căreia îi solicită onoarea unui «tour de vals».

RezonS « Ţaţa Ghioală deretecă curtea, mutând

gunoiu dela poartă 'n fund şi vice-versa. Apare un cerşetor... — Faceţi-.vă milă şi' pomană d'un

biet nenorocit muritor de foame... Am şeapte copilaşi care m'aşteaptă acasă, iar nevastă-mea zace pe moarte la spital!

ŢaţaGhioala îl măsoară lung, mirată,.. — Dacă nu mă'nşel, eşti tot ăla d'a-

laltăieri. Atunci spuneai c'ai fos în răz­boi şi că ţi-a ars nemţii casa omorân-du'ţi nevasta şi copiii. Acum ai schim­bat-o ? •

—- Păi n'ai spus dumneata că nu mă crezi ?

Jocuri de societate.

Fox-iroi e un dans — bineînţeles; căci dacă n'ar fi dans, nimeni nu l-ar juca.

Odată această definiţie stabilită - cine are ceva de zis contra, să ridice picio­rul... înainte de-a începe muzica —- să intrăm în camera care serveşte de „sală de dans» numeroşilor şi, mai ales, nu­meroaselor eleve, viitori şi viitoare «fox-trot»-oare. Să intrăm şi să nu ne pară rău: fără să vrem am găsit etimologia cuvântului fox-trot. FI se trage — cu

Răspuns ia o c r o . î k â ieşanl L u i kJx.

Uz, in cronica ieşană Ce ai cu toaletele 9

Âşa-i moda pariziană Ce's de vină fetele 9

Când le legi de Doamna Modă Rău se 'ncurcă iţele.

Cin' te-a pus să scrii o odă De nu-ţi plac rochiţele ?

Ş'apoi toată lumea ştie De ce's strâmte poalele:

Asta-i din economie, Să strângem paralele.

La dudui şi la cucoane De nu-ţi prezinţi scuzele,

Vor fi şi mai diafane Fustele şi bluzele.

Poţi să cochetezi matale Cu zeiţa Venere,

Insă nu lua la vale Pe Ieşence 'n genere.

0 leşancă

Panteonul neamului De când cu războiul european care

a pus în circulaţie pe piaţa opiniei mondiale atâtea nume ilustre şi greu de pronunţat, şedinţele consiliului co­munal al Capitalei au devenit o inter­minabilă cumetrie în care, fără apă şi lumânare, ci numai cu puţină vopsea şi foarte multă • gâlceava, se botează pe un cap ortodoxele uliţi şi pieţe ale cetăţii lui Bucur. Se zice că nu de mult, — pereţii Primăriei sunt martori — a fost mare tevatură între părintele Ca­pitalei şi consilierii săi, dacă cutare stradă din centru trebuia botezată Poin-care sau Clemenceau... Parcă ar fi fost vorba de vre*-o împărţeală de zahăr ori alte lăzi cu nisetru.

Noi, ne permitem să observăm că onor. Consiliu îşi cam bate joc şi de stomacul şi de creerul contribuabilului român : Nu e de loc pedagogie — d. consilier şi profesor Macedonescu o ştie — să schimbi toată ziua numele străzilor. Cel puţin dacă această taină a botezului s'ar aplica străzilor cu nu­me cuşer ca Str. Sinagoga, Saul şi al­tele. Sau dacă s'ar înlocui numeia ac­tuale ale străzilor nu cu altele străine... de stomacul şi limba mahalagiului ro­mân, Ci cu nume ca: Str. Cârnaţilor cu piele, Str. Zahărului căpăţână, Str. Laptelui de bivoliţă, Str. Franzelei dela Manutanţă, etc. S a r rezolva astfel şi încâlcita problemă a alimentaţiei... în­chipui ţi-vă ce deliciu pe capul unui con­tribuabil care ar sta cu casa pe Str. Fleicilor!

D-l consilier Caesar Pascu, încă mai macabru, într'o şedinţă recentă, a pro-pu» Consiliului comunal cresarea unui

cimitir model şi a unui «Panteon al Neamului » pentru odihna ciolanelor oamenilor noştri mari. Negreşit că propunerea e' frumoasă, chiar sublimă: şi însăşi creearea acestor pioase osuar ii vor constitui câteva ciolane electorale pentru «oamenii noştri». Trebue să mai recunoaştem odată că propunerea d-lui Caesar iese din comunul şedinţelor co­munale, se cocoaţă pe cupola Panteo­nului Român şi — atinge antica pro­blemă a Nemuririi sufletului care 1-a frământat odată şi pe Platon. Onoare deci d-lui Pascu care, ca şi Cariyle, are o aşa de frumoasă concepţie despre Eroii politici şi literari ai Neamului.

Cu toate astea, nici Părintele şi naşul Capitalei, nici piosul consilier n'au tre­cut vreodată pe fosta stradă a Gân­dacilor, azi botezată cu numele unui erou... Un maidan, o răspântie de uliţi sărace şi'necanalizate, băltoace verzi, noroi, praf, găini, pisici moarte, un gard cariat ca o dantură, o căsuţă coş­covită de bătrâneţe şi - în cârca ei o tăbliţă nouţă sglobie, cu slovele:

Str. Grai STAN P O E T A S

Zugravul, emoţionat se vede de mă­reţia monumentului, a lăsat ultimul S fără sedilă, iar celor doi A nu le-a mai pus propteaua din mijloc.

Şi totuşi, omul acela a fost un erou. A luptat la Mărăşeşti şi a murit la Nistru ucis de bolşevici. N'a fost deci pe front numai în plimbare, ca. cutare «ambuscat», care ca un al doilea Cae­sar, întors plin de... curele dela Nistru, face la Riegler calambururi de calibru redus ca acesta: Veni, vidi, bolşevici!.

A u g u s t P r o s t u

^SANGŢIUNEÂ'V., Observ cu regret că confraţii de pe

la gazetele politice iar au luat la modă un cuvânt, de a cărui însemnare au uita^t să se asigure mai întâi bine, con­sultând un vocabular. Se vede că este al naturii gazetarului nostru ceva,' ca îndată ce dă peste un cuvânt al cărui înţeles rămâne deocamdată vag pentru dânsul, să fie cuprins de obsesiunea lui şi ,să-l amestece în toate . sosurile prozei sale cotidiane, socotind a-i da o coloratură de eleganţă literară exo­tică, pe când în realitate nu face decât a imita pe mocan întru folosinţa şo-franuîui.

Un timp oarecare — mai acum câţiva ani, Scribanii noştri, Mauriciu sau Tă-nase, n'o mai slăbeau din «mentalitate» şi din «gest.» Cuvintele prinse din proza unor scriitori francezi la modă atunci, ele au încântat penuria de expresii a celor pentru cari doctorul Angelescu vrea să înfiinţeze acuma cursuri la U-niversitate, şi exerciţiile ce începuseră .să facă cu ele, aminteau acel soi de

pensum ca se dădeau odinioară î» şcoală elevilor grei la cap, ce erau pe­depsiţi să copieze de câte o sută de ori-un cuvânt a cărui ortografie sau formă gramaticală o scrântiseră în te­mele lor,—pedeapsă care de altfel nu făcea decât să-i tâmpească şi mai râu. Aşa apoi, pentru acei gazetari, înce­tase să mai existe: părere, credinţă, convingere, sau prejudecată, superstiţie, manie,—logică, bun simţ, ponderaţie, sau rătăcire, sofism, aberaţie, — toate erau «mentalitate»;—nu mai erau acte, atitudini, porniri, intenţii, stare, mişcare, hotărâre, şovăire, — toate erau «ges­turi». — Acuma, vorbele acestea au ie­şit din modă, par'că nici n'ar mai fi fost; n'am îndrăsni să spunem : fiindcă gazetarii le-au dat însfârşit de rostul înţelesului, dar fiindcă, mai la urmă: toul passe, ioul lasse... — lasă-mă să te las.

Iată însă acuma... «sancţiunea». E cuvânt de actualitate, fiindcă atunci când' e vorba de atâtea legi, tratate şi anexe câte n'a mai pomenit omenirea de când e obişnuită să le calce, adică din cea mai depărtată antichitate, ne­cesarmente are să fie nevoie şi de sanc­ţiuni, adică cel puţin de prevederea lor. — Dar, a încăput vorba asta în peniţa lui Mauriciu ? — să te cruceşti ce uz ştie să facă de ea :

- -«Vinovatul îşi va primi sancţiu­nea!* — «Sancţiunea îşi cere executa­rea!»... ş'aşa mai departe:

De geaba o să-i spui: Dragă Tă-nase, dacă vina 'şi primeşte sancţiunea, atunci rămâne vina nepedepsită; — iar sancţiunea nu cere, ci impune execu­tarea sentinţei, ăsta e rostul ei. Vina trebuie să-şi primească osânda, con­damnarea,— iar aceasta trebuie să-şi aibă sancţiunea prevăzută-în legi, căci altfel... rămâne fără sancţiune,—sentinţa, iar nu vina.

De geaba; d-l Tănase dela gazeta oficiaiă când o să ne spune mâne că «sau descoperit manoperile prin cari se ridică în mod artificial preţul obiec­telor de primanecesitate», şi noi o să-1 întrebăm curioşi şi veseli:— «Ei, şi s'au luat măsuri de îndreptare ?» :—el o să ne informeze iarăş-.—«Da, vinovaţii îşi vor lua sancţiunea!»,..

La care noi n'o sâ-i putem răspunde altceva—că mai mult nu ne lasă cen-sura—-decât:

Ci ca mai dă-o dracului de sancţiune, nenişorule,— ce, şi aia se mănâncă ?— ţineţi-vă sancţiunea ori frecaţi-vă pe cap cu ea, şi spuneţi-mi mie, de unde să-mi cumpăr cartofii, măcar şi numai cu zece preţuri?

Dar să nu mă trimeteţi la Banca Românească, că pe urmă vă trimit şi eu... nu tot acolo..

Ion Grămatlcu

ZMQ Lw\î 4 August.

O PARTIDA DE TABLE

— D-le Constantinescu, nu mai joc cu d-ta: aî noroc — Sssst! — Ai un zaaar! — Asculta, Vaxilescule: am fost cu mai mare decât rine la Aprovizionare ?.

Atunci ce te miri că am», zahăr? Data de A. Murnu