Ham! hain! mie să mii dai, Sufragiule Universali Ba mie, că eu am mai multe voturi... Intr'adevăr, niciodată n'am văzut atâtea», boturi!

t U R N i C A Ánui XIV, No. W, Vineri 2j^Sj^tembjgJ919_

NAŞUL_ EMIL Dela o vreme 'ncoace, consiliul

comunal desfăşoară o activitate in­tensă... pentru a schimba numele străzilor Capitalei.

Mai au avut Bucureştii un pri­mar, care avea obiceiul botezurilor : pe răposatul Pake Protopopescu. Acela boteza pruncii cetăţenilor de prin diferite mahalale, asigurându'şi votul tatălui finului la alegeri. Pake era un şmecher elector, el ştia să conjuge la perfecţie verbul: eu bo­tez, tu votezi, etc.

Actualul primar, d. Emil Pe-trescu face însă pe naşul din pură şi desinteresată manie, căci nu se poate susţine că nădăjdueşte ca la apropiatele alegeri o sâ'l voteze pie­trele caldarâmurilor uliţilor cărora d-sa le a dat i.ume nouă. Un can­didat care e primit la urnă cu bo­lovani nu este de invidiat.

Totuşi, d. Emil Petrescu conti­nuă cu frenezie naşomania sa. Nu în­registrează zilnic atâtea botezuri nici d. Emil Conduratu, directorul Ofi­ciului Stărei Civile, câte înregistrează funcţionarul care încheie procesele verbale ale şedinţelor consiliului co­munal.

Cel mai proaspăt botez * a fost deunăzi când s'a schimbat numele strnzei Gabroveni în acela de strada Franclin Bouillon.

Cine'i domnul ? Este un deputat francez care a apărat în parlamen­tul din Paris cauza românească. Foarte frumos. D. F2mil Petrescu era dator să'l aplaude cu amândouă mâinile d sale şi cu ambele patru picioare ale ajutorilor săi, ca să zic aşa, iar consiliul comunal trebuia să'i voteze un călduros şi telegrafic «merci monsieur» pe care 'l-ar fi aprobat toată românimea, şi chiar «Românimea» ziarul takist.

Dar să se dea unei străzi, şi încă dintre cele vechi şi cunoscute, nu­mele onorabilului deputat filoromân, nu găsiţi că e un omagiu excesiv ?

Avem deja în Bucureşti străzi Edgard Quinet, Jules Michelet, Ber-thelot, şi altele, cari — fără să co­memoreze cu un fast deosebit pe aceşti iluştrii — mai rău încurcă

„Furnica" 12 pagini 75 bani

memoria şi dicţiunea cetăţenilor ş; în special pe-a împărţitorilor de scri­sori şi telegrame. Dacă se va urma mereu cu botezomania primarului de astăzi, o să ajungem ca în Ca­pitala României să nu mai vedem o stradă cu nume românesc, toate străzile purtând numele amicilor noştri din streinătate cari în război

T au fost foarte numeroşi. Şi atunci mă 'ntreb: unde se va mai găsi măcar o mică înfundătură căreia să'i decernam srloria de-a purta si-critatea slăvită a domnului Emil Petrescu ? N'ar fi o neagră ingra­titudine din partea posterităţei ca să nu imortalizeze asemenea biju­terie de primar ?

Dar d lui Emil Petrescu, proba­bil, îi sunt streine atari preocupări egoiste.

Probabil d-sa, botezând Gabro­venii strada Franclin Bouillon, nu s'a gândit la ambiţia de-ă deveni încetul cu încetul naşul Bucureşti­lor ca Pake, ci a făcut acest act numai în calitate de bun părinte al Capitalei. El a vrut să reamintească gospodinelor bucureştence că acum este timpul când trebuie să se în­grijească de... Bulion!

Contele de Tekirghiol '

&rlUCURIta

Astăzi... ...piaţa c bogată şi 'ncărcată ca o

pălărie de dama la modă miine. Re­prezentanţii grădinarilor - zarzavagii discută, scumpirea traiului — proba­bil — lunii, conform legii, adunaţi în­tre pereţii circulari ai coşurilor de rtuele, alţii, opozanţi dárji, la aer li­ber, grupuri-grupuri pe tarabe. Mă­rarul, pătrunjelul şi leuşteanul şuşo­tesc cobitor, arătând cu ochii spre păs-túrnacul alb de anemie, a cărui pălă­rie de frunze verzi dă, figurei aspec­tul pământos al unui ofticos in ulti­mul grad. O ceată de .morcovi derbe­dei priv; sc lung la nasul roşiii al unui subcomisar beţ iv cu care se compară... în avantajul lor. Ar!, ii graşi... dar goi pe dinăuntru, îşi dau ifose de „rentieri/'... scăpătaţi. Câteva pătlă­gele roşii s'au turtit de... tis. Una povesteşte cum o bunică a ei, pe vre­

muri, fiind i» » mtn*2*ri« din bâl« ciul Moşilor, alături de-o maimuţă, nceasta uitându-se în oglindă ca să'şi vadă. spatele, dând cp ochii de pătlă­geaua roşie a înebunit de spaimă, cre­zând că are două... şezuturi. Zarza­vatul de supă, legat burduf ca pun­gaşii de... patroni, nu scoate o vor­bă. In fund, varza înfoiată vrea să facă pe aristocrata, dar nimeni n'o bagă 'n seamă. In faţă, o aibie mare cu castraveţi lungi aşteaptă, comanda de atac lângă un coş de ceapă aurie ce-i va servi drept bombe. Căci în ar­senalul stomacului — vă rog să nu uitaţi — castravetele constitue el sin­gur „artileria grea".. . de digerat. Pes­te tot şi toţi, verdele predomină, cu­loarea speranţei... că'n curând vor găsi cumpărători.

Şi-au sosit destui, majoritatea le­liţe cu coşul pe mână şi mătreaţa 'n coada ce le bălăngăne subt ceafă ca o limbă, de pendulă. Defilare des­trămată de şatră ţigănească care se mută, fiecare svârlind priviri iscodi­toare spre negustorii speculatori. In timpul acesta, stăpânii... poate să crape acasă.

A venit şi ţaţa Ohioala să târgu­iască d'ale gurei. Priveşte şi nu'şi cre­de ochilor: una, cu picioarele goale în papuci de covor, s'a aşezat la vorbă cu alta, îmbrăcată ca o cocoană, având în loc de coşuleţ o „poşetă." în zale argintii, din care curge făina unei cu­tii de pudră cu capacul desfundat. Se uită... Da, este ea : slujnica pe care mai acum o lună însăşi ţaţa Ohioala a recomandat-o lui Popescu, şef la al noulea minister. Necăjită, strigă la ea :

— Mavîţo, găsiie-ar boala!... nu te duCi la stăpânu-tău?

„Cocoana" despică buzele boite ro­şiii, răspunde râzând :

f- De ce să mă duc eu la el, dacă vine el la mine?

Ţaţa Ohioala, de ruşine, cade mo­totol peste un maldăr de pătlăgele vinete, mărindu-le numărul cu lina.

Diverse. Ionexu, Popescu şi Vaxilescu dis­

cută. Unul nu-i de părerea celuilalt, fiecare reprezentând opinia răposate­lor trei colegii electorale în cari votau. Vorbesc de toate, amestecându-le că nici cui mai dibaci chimist nu le-ar da de unUa. Ascultându-i, România stă prost J !că înainte erea mică şi azi e Ronuuia Mare.

— înţelegi, — explică Popescu— una £ să îngrijeşti de trei odăi...

'—T Moldova, Muntenia şi Dobro-gea!

Numârul vfiîor va fi pus în vân-î are Luni 29 Septembre

3

— Exact. Cu totul altă treabă să cureţi zilnic şeapte camere...

— Moldova, Muntenia, Dobrogea, Basarabia, Transilvania, Banatul...

— ...şi dependinţele ei. — Cadrilaterul! — Eşti dat dracului, lonexule : n'a-

pucă omul s'aibă 9 ideie, că i-o şi în­fiaţi!

— Apropo de înhăţat, - s'ames­tecă şi Vaxilescu — ştiţi că justiţia continuă să lucreze şi-i lucrează.

— Pe cine, m ă ? — P'ăia cu fraudele dela Galaţi. . . — Unde-i amestecat şi-un colonel

de intendenţă.?... Mare plagă, dom'le, şi serviciurilc astea de aprovizionare!

— Bun e Dumnezeu, o să scăpăm noi de e l e !

— Nu, Dumnezeule, guvernul o să ne scape.

— O să'i vîre pe toţi la puşcărie? — Şi-aşa ţara e pe fal iment! Să.

mai cheltuească cu construirea altor penetenciare?

— Atunci cum? — Foarte simplu. Peste câteva zile

ministru de război va decreta demobi­lizarea.

— Ce are aface? — Odată reveniţi la timpurile nor­

male, toţi ofiţerii de administraţie, de necaz, o să. se împuşte!

»

Lotăria Statului... ...pare-se, a dispărut fără urmă..

Banii jucătorilor, daţi pe biletele ul­timei clase care nu s'a tras, s'au tras... la stânga. Domnii colectori se jură, toţii, pe barba lor, că sunt ,,dija" în pagubă, că nu resfitue nimic cît tSmp comitetul loteriei nu le va îna­poia garanţiile depuse, plus , ,proţent" pe trei ani. Curios : Iotăria e garantată de guvern ; colectorii garantează vân­zarea biletelor. Cu toate aceste două garanţii, noi, jucătorii, rămânem mo­fluzi. Nu cumva trebuia şi girul Papei dela Roma?

Loteria Statului a dispărut fără ur­mă, ca şi Imperiul German de unde ne venise. Banda teutonă cu sediul pe maiul Rinului a fost înghiţită — Doamne fereşte! — de apele fluviu­lui peste cari este stăpână Loreley. A-cum zâna cântă din drâmbă şi noi o acompaniein fluerând a pagubă. Nu­mai Statului îi ţiue urechile.. . d'atâta concert.

Lotăria a dispărut tocmai în mo­mentele când România a avut cel mai mare noroc posibil, transformându-se în România Mare. Poate că din cauza aceasta a şi ş ters-o: i-a fost teamă că guvernul, profitând de norocul său colosal, să nu câştige el însuşi lotul cel mare, plus premiu! de 200 .000 lei . Rău a făcut! Colectorii, cât sunt

„Furnica" 12 pagini /5 bani

ei de pârliţi, niciodată n'au fost la­comi. Mi-aduc aminte de Aiţic, ex-vânzător de cremă cavaler şi sub-colector al faimosului Schroder. M'am pomenit cu el pe uşă, venit înadins să'mi propue:

— Puftiţi, mu rog, luaţi u n u : la mine toate biletele câştigă.

Privind lung la hainele-i peticite, bam întrebat:

— Dacă toate biletele dumitale câştigă, atunci de ce le vinzi?

— Ca să'mi fac reclamă.

O fi mai trăind Aiţic, ca sa se bu­cure şi el de reclama... gratis cc-i fac?

Nae D. Ţăranii.

Faţă cu rid car a conţinu» şi nejustificată a che'tuelelor — nu­mai tiparul ne costă de două­sprezece o h mai mult decât îl plăteam înainte de r»zboi — sun­tem silit! ca dela 19 Septembre să mărim preţul la 75 bani foaia. In schimb vom da o „Furnică" şi jumătate, adăogându i încă patru pagini.

Aşa dar, cititori, de la acea dată cereţi „Furnica" în 12 pa­gini şi n'o plătiţi mai mult de 75 bani, î ' i care se coprinde şi câştigul de 25 la sută acordat vânzătorilor.

CARIE! Cînd, deună-zi, la Mârâşeşti, se

slăvia amintirea vitejilor cari au fă­cut, cu jertfa lor, pe lonescu-Brăila stăpîn al Romîniei Mari, se întinsese masă lungă—masă la care se ospătau, veniiţi de Ia Bucureşti, toţi citi nu luaseră parte la lupta ce se celebra.

In cap, cum se şi cuvenia, stătea ministrul de industrie, om cu supra­faţă şi cu fenomenală poftă de mîn-care; alături, abia deosebindu-se din mulţime, luase loc, modest şi şters, d. Ştefan C. Pop, membru al forului di-riglient din Ardeal — şi pe urmă : presa, persoanele oficiale şi calicii ţinutului.

O gălăgie de infern. Chelnerii, niş­te hamali improvizaţi, se ciocneau în graba de a servi atîţia flămînzi — şi oaspeţii erau serviţi pentru bău­tură fie care în pahar de altă formă, fiindcă restauratorul, neaştepiîndu-se la aşa praznic, n'avusese vreme să se îngrijască de veselă.

Pe cînd ministru domeniilor, pur­puriu si gîfîind, se lupta eroic cu *

treia porţie de sarmale, se scoală d. Pop să rostească tradiţionalul logos . E atîta sgomot, însă, şi aşa de mare neorînduiala, în cît, din vorbele ora-i torului ardelean, n'am prins de cît că :

— Să fim cinstiţi, domnilor. Nu­mai fiind cinstiţi ne putem înnoda su­fleteşte cei d'aici cu cei de dincolo...

Ministrul domeniilor, aşteptînd ur­mătoarea porţie de sarmale, s'a scu­lat, rubiniu la faţă şi cu grăsime pes­te tot, şi a răspuns :

— Daca, pentru a transmite urma­şilor ceea ce am dobîndit prin munca noastră, trebuie, cum a zis d. Pop, să fim mai presus de toate cinstiţi, putem, domniilor, să ne lăudăm că condiţia de căpetenie am şi îndepli-niit-o. Nu e om, nici printre duşmani, care, din punctul acesta de vedere, să, cuteze a exprima cea mai mică îndoială.

Chelnerii, încremeniţi de.. . elocinţa ministrului, s'au pus pe cărat sar­male — iar d. Pop, nimicit de replica ce 'i dăduse colega, se făcuse micros­copic.

Cînd s'au isprăvit sarmalele, s'a ridicat şi masa. Invitaţii, de teamă să nu râmije la Mărăşeşti, s'au re­pezit să ocupe locuri în vagon. Toată lumea se alezase, afară, de ministrul Ardealului. Se dăduse semnalul de plecare; d. Constantinescu digerase prima porţie de sarmale, şi calicii se împiListiaseră — cînd d. Pop, întîrziat în restaurant, se aplecase şi pipăia cu bastonul pe sub bănci.

— Dar ce e colega? întreabă in-grijat ministrul industriei.

— Mi s'a furat pălăria, răspunde reprezentantul Ardealului — şi conti­nuă, cu capul gol , să scotocească pe sub scaune.

— Las'o acuma, '1 îmbunează d. Constantinescu. Ţi-oi cumpăra alta de la Bucureşti. Haide că pleacă trenul.

Şi d. Pop porneşte înciudat spre vagonul ministerial.

Acolo, urmărit, se vede, de dorul pălăriei, se uită în ochii colegului şi, pe cînd punea piciorul pe scară., es-clamă, cu parapon :

— Asta e porcărie! • Vorbele au ciocănit ca grindina în

geam — şi trenul s'a pus în mişcare. La Bucureşti, cu capul gol pe pe­

ron, d. Pop repeta, fă;ră grijă de susceptibilităţi, pe cînd se îndrepta cu ministrul industriei, spre automo­bilul care avea să-i ducă pe fie care Ia gremiul respectiv:

— Mare porcărie, domnule!

Guiţescu

Numărul viitor va fi pus în vân­zare, Luni 29 Septembre.

VIITOR POLITICIAN

— Puiule, ce fel de pepene vrei să'ţi cumpăr : galben sau verde? Care îţi place mai mult?

.— Pepenii gemeni, maman.

Anul XiV, No. 69, Vineri 26 Septembre I9iy F U R N I C A

Neprevăzuta întâmplare Popescu poartă barba şi mustăţile

rase — în amintirea clienţilor naivi raşi în afaceri, furnizori inconştienţi ai milionului din venitul căruia trăeşte astăzi.

Erea pe timpul ausweis-ului. Popescu, isprăvind treburile, se'n-

stalează în restaurantul Gărei de Nord, aşteptând ora plecă.rei trenului spre Ploieşti. Comandă o bere chelne­rului carc-1 serveşte imediat. Dintr'o înghiţitură soarbe toată spuma. Puah ! ce amărăciune! Ca să atenueze efec­tul neplăcut, dă s'aprindă o ţigare. Cartonul sclivisit lunecă dintre buze, ţigarea cade jos. Popescu s'apleacă. s'o ia. Când se ridică... „Drace! — se miră, el — parcă adineauri nu erea nici o oglindă în faţa mea \"

Vizavi, la aceeiaşi masă, un individ identic, ras ca'n palmă, probabil tot rentier.

Popescu simte că'i vine nebunie. Zăpăcit, întinde mâna ca să pipăe. Cel din faţa face la fel... i-o apucă, şi-o strânge prieteneşte, recomandându-se :

— .Popescu... - - Şi eu Popescu! — îngână bui­

măcit Popescu nostru. — Cum se potriveşte... - Ba ce potriveală!... Poate că

pe fotografie,., ochiul, ştii, se frww înşeală...

— Ai dreptate. Fiecare îşi scoate ausweis-ul şi'i

dă celuilalt. Nici o deosebire: foto­grafiile- parcă's copiate depe acelaş cli­şeu. Singure adresele diferă: Po­pescu, Ploeşti, Str. Măgăoae 16 b is ; Popescu, Piteşti, Str. Cişmeaua ver­de 16 bis.

— Ia să vedem... poate că vrun semn particular...

Şi iar îşi schimbă -ausweis-urile... de câteva ori în şir.

Portarul vesteşte tare apropiata ple­care a trenului Bueureşti-Ploeşti.

Popescu nostru plăteşte berea, bagă ausweis-ul în buzunar, iese grăbit pe peron.

In drumul spre Chitila, conductorul se prezintă, şi 'ntreabă :

— D-voastră unde mergeţi? — Acasă. — Mă, rog, iwsuiiv'î-u! ? Popescu se supune. Conductorul silabiseşte... se uită

lung când la pasager, când la fotogra­fie... decide:

— D-voastră aţi greşit trenul. La Chitila o să vă daţi jos s'aşteptaţi trenul de Piteşt i : ăsta merge la Plo­eşti.

— Păi eu la Ploeşti stau. — D-tale îţi arde de glumă, dar

* r _ 5

n'am fim» : domiciliul e scris pe aus-u*m.

Conductorul se depărtează aferat. Popescu holbează ochii la ausweis. E dânsul... exact dânsul: Popescu de la Piteşti. Nu cumva, din, greşeală, el e celalt, rămas în restaurantul Gărei de Nord?. . . Şi-o mulţime de alte în­trebări menite să'ntărească şi mai mult teoria că „în majoritatea cazuri­lor omul îşi creează singur nebunia".

S'a lăsat în voea soartei. La Piteşti a ajuns noaptea. A-

casă, întuneric. Slujnica somnoroasă 1-a condus pe dibuite până. la camera coconitei, lângă care Popescu s'a cul­cat tot pe întuneric.

— Credeam că nici azi nu vii! a oftat ea, apucându'l drăgăstos cu braţele pe după gât.

Popescu celalt a trecut prin aceieaşi peripeţii. S'a suit în trenul de Piteşti. A fost dat jos la Chitila şi trimes la Ploeşti, unde a ajuns tot noaptea... e tc , etc.

A doua zi, două telegrame identice : una, Piteşti-Ploeşti, str. Măgăoae, 16 bis ; cealaltă, Ploeşti-Piteşti, str. Ciş­meaua verde, 16 bis.

Doamnă, bărbatul d-tale e la mine : vi'l expediez cu primul tren. Aştept pal meu.

M O D A

—. Ia uilâ-lc mOnşer... ca şi goa lă ! — Cu toate astea, rochia aia costă două mii de Iei. — Scump ! — In schimb face economie că nu'şi mai cumpătă batiste : o femeie obişnuită să umble cu aşa rochie,

niciodată nu prinde guturai ! D/sen de F. Şirato

F u r n i c a

DUPĂ GREVA CHELNERILOR

St '

.USD. : •

i.;*ort e rnoe is.i «I Sn&q

• un '• ivi •ia* V

4/

ST xnHBntraeBB&natt!

— Costică, pe lista de azi ce aveţi n o u ?

— Data. Desen de A . M u r n u

Douăsprezece ore în urmă, cei doi Popeşti se 'ntâlnesc în staţia Chi-tila, unde descinsese ca să schimbe trenurile.

— Poftim ausweis-ul... - - Uite şi p'al d-tale.

Bre, ce întâmplare! De necre­zut...

- la să ne mai uităm odată. . . Ambii le examinează pentru a nu

«tiu câtea oară,. . — Absolut nici o deosebire!

Să juri că-i una şi aceeaşi per­soană ! Cum dracu nevestele noastre vor fi băgat de seamă că nu suntem noi ? !

E-hei, monşer — se scarpină in ceafă Popescu veritabilul reamin-tindu'si cele petrecute peste noapte: mai rar spirit de observaţie ca 3l fe-meei! \ \ | i

Năiţă Idiotu

„Furnica" 12 pagini 75 bani

U n i n c e n d i u

«S'a declarat aseară la orele 8 la Expoz i ţ ia militară dela şcoala Clemenţa». A ş a a fost anunţat ma­relui public, în stilul laconic al fap­telor diverse, focul acesta care, stins a c u m câteva săptămâni, a mai lăsat poate vre-.o dâră de fum prin spa­ţiile interstelare, sau î n capul vre­unui militar înfumurat .

E negreşit regretabil ca p r ima noastră expoziţie de trofee să ia foc, pentru ca apoi ancheta scor­monind cenuşa, să stabilească cau­zele: un chibrit , un muc de ţigare aruncat din nebăgare de seamă etc. Ace laş inocent muc de ţigare care a dat foc atâtor depozite de muni­ţii... A u avut şi Ruş i i o astfel de

expoziţie; dar ei, mai practici, au făcut-o plutitoare şi — la un mo­ment dat, au avut ce admira şi peştii din Volga! Aşa le e dat se vede, expoziţiilor: le înneacă apa sau le arde focul ca pe a noastră sau cea din Bruxelles. Mai mult ca orice lucru pe lumea asta, Expoziţia are menirea să fie... expusă.

Apoi, dacă mai ţinem sama că la şcoala Clemenţa, cu tot numele ei magnanim, nu odată s'a întâm­plat în timpul alegerilor să le i'a cetăţenilor părul foc... Dar, n'am vrea ca cu palavrele noastre să stri­căm cheful apropiatelor alegeri cu sufraeiu universal si fără chinoros.

August Prostu

„Furnica" 12 pagini 75 bani

Familia Pisălog în Simplon Nenea Matache Pisălog şi consoarta

dumnealui coana Frosa au petrecut câteva zile la Braşov, numai aşa ca să'şi facă «damblaua» viligiaturei de odinioară. La întoarcere, coana Frosa z i s e :

— Mataş, să nu plecăm cu «perso-nalul», că ai văzut ce ambetament a fost când venirâm. Să luăm Simplo­nul, tren de lux oare so se ş t e dela Pa­ris. Plăteşti ceva în plus, dar cel puţin voiajezi confortabil.

— La ce oră trece prin Braşov Sim-plonu, her doktor? întrebă glumeţ Nea Matake pe portarul saş dela Ho­tel Krone.

— Să ve grăbiţi, domnule, că ni s'a telegrafat mintenaş dela gară că ţugui vine un sfârtai de oră la 12.

— Acum e 10 şi jumătate. La gara, Mataş, să nu'l s c ă p ă m !

In câteva minute onorabila pereche îşi împacheta calabalâcul şi, oftând că au părăsit camera otelului plătită încă. o noapte fără să se folosească de ea, porniră la gară. Aici o înghesuială ca Ia chioşcurile de ziare, când apare -Furnica».

<Ţugui» în loc să vie Ia miezul nop-ţei a sos i t tocmai la 4 dimineaţa, timp pe care nefericiţii soţi 'şi 'l-au petre­cut pe peron în picioare, prăpădiţi de somn, dar închizând numai câte-un ochi şi cu celălalt supraveghindu'şi geamantanele. .

In zadar, coana Frosa p r o p u s e : —• Hai să dormim cu schimbul! — Nu, soro, — se opuse prudent

nea Matake, — mai bine râbdăm: n'ai citit prin jurnaluri că sârbii fură toate bagajele pasagerilor din Simplon ?

— Da, dar la ei în Serbia. — Ce-are aface, parcă nu se pot

găsi «sârbi^ şi printre românii noştri ?

F U R N I C A 7

. In sfârşit, iată trenul. Nici la asaltul Mărăşeştilor credem că nu a fost o năvală şi un iureş mai năpraznic. Va­goanele toate tixite ca nişte portofe-luri de samsari de mărfuri, scările şi acoperişurile aşişderea. Familia Pisă­log a isb.Uit cu chiu cu vai să se stre­coare pe coridorul vagonului de dor­mit.

Alt canon, altă moţăiala. încalţe când trenul a intrat prin marele tunel din­tre Temeş şi Predeal, un fum puturos de cărbuni a pătruns prin toate va­goanele. Pe jumătate asfixiat, nenea Matake n'a putut scăpa cu viaţa, decât astupându'şi nasul cu batista şi tră­gând o zdravănă duşcă dintr'o sticlă de coniac, pe care-o cumpărase din Braşov.

— Am înghiţit atât fum în cinci minute, că pot să fac economie de tutun o săptămână! încercă să'şi facă curaj g lumind nea Matake.

Dar când în fine Simplonul se opri în Predeal, odată cu ivirea primelor raze ale aurorei, nenea Matake scoase o exclamaţie de uimire amestecată cu spaimă:

— Froso, ne-am topitără! Antanta a trimes cu trenu-ăsta o armată de Senegalezi d'ăia urâţi, pe semne ca sâ'l silească pe dom' Brătianu să iscă lească pacea.

— Aiurezi, Mataş ! — Parol, ia uită-te 'nprejur. In adevăr, toţi călătorii din tren e-

rau negrii, de funinginea locomotivei , ca nişte Africani.

— Mon d i e u ! ţipă Coana Frosa. Tot în halu ăsta oi fi şi eu, Mataş ?

— Eşti «motamo» Ia fel, Froso. — A o l e o o o ! Coana Frosa, cu riscul de-a că­

dea din vagon, sări pe peron. La o distanţă de câţiva metri, zărise un jgheab lung de apă lângă o cişmea, unde alergaseră deja o duzină de o -fiţeri d'ai noştri cari, săpunindu-se ca Ia bărbier, se trudeau să 'şi recapete mutrele de europeni ce aveau înnainte de-a. trece prin tunelul dela Temeş .

O sentinelă, cu baioneta la armă, opri brusc pe coana Frosa:

— Ia ascultă, cucoană, pleacă d'a-co lo : întâi domnii ofiţeri şi p'ormă ţîvilii!

Pardon camarade,—interveni un locotenent galant,—doamna este soţia m e a !

- A, soţie de ofiţer, poftiţi ma-dam...

Fireşte, această căsătorie de conve­nienţă făcută americâneşte a fost des­făcută tot aşa pe repezeală, după ce coana Frosa îşi făcuse toaleta. Dar lui nea Matake i se urcase muştaru la nas, şi apostrofă pe sentinelă:

- Cine 'ţi-a dat ordenu-âla, leat, că noi ţivilii n'avem voie să facem baie ? '

— D o n comandant militar al gării.

HAIMANALELE

Ce te ţii aşa fudul, mă AAache?... ori unde umbli cu picioarele goalei

Pardon... chiar adineauri mi-a zis unu < vită încălţată»!

Desen de F. S irato M U i •••'liiiilInBMuaaţMii'riiiiiii'iyi ftmm

Cum îl cheamă? — D o n căpitan Spălăţelu. — Auzi drăcia dracului să'l cheme

Spălăţelu şi să nu lase lumea să se spele!?

Pasageri cari erau martori la acest dialog râseră, iar nea Matake, încura­jat, adaogă:

— Vai de capu oamenilor cari vo­iajează cu trenul franţuzilor. Asta nu mai e Simplon, nenişorule, ăsta-i Ci­clon,—că m'a ameţit!

Kiriak Napadarjan

Trei sute de mii de lei v'aun dat!

Hasnaua Sindicatului Zar işt i ior — V'am dat trei sute de mii de

lei, şi tot mai clevetiţi?, 'mi a aruncat vorba, într'o zi, Emil Nicolau, şeful de cabinet al d-lui Ştefănescu, protec­torul d-lui Duca la prezidenţia Sindi­catului Ziariştilor.

Şi 'mi a repetat, cu ptrapon :

Cînd am văzut că se sftlueşte sta­tutul Sindicatului ca să intre . pe brînci, fostul traducător pentru Uni­versul al articolelor din Le Terripd, am întrebat pe Nicolau, ca umil ce se însărcinase cu antrepriza :

— De ce batjocoriţi unica insti­tuţie rămasă cinstită în ţara asta, mon cher, numai ca sa vîrîţi pe ministrul lui Ştefănescu, om care n'are să poată fi util Sindicatului cum Sindicatul nu'i va putea fi util lui?

Şi 'mi s'a . răspuns : — Util, neutil, Duca are să ne *-

ducă. vin milion, ca să desăvîrşim pala­tul presei.

Ştiam că ministrul domeniilor n'are cu mult mai multe parale decît Macri, încă unul din stâlpii cari îl sprijină la prezidenţia Sindicatului, dar 'mi am zis, faţă cu tonul Iui Nicolau: sunt a-tîtea fonduri, unele mai secret» decît altele, încît, cine ştia! Te p©m»n»şti

F U R N I C A

«ă sare icpurilc tocmai ele unde nu te aştepţi!

Acuma pricepeţi, cred, de unde vine vorba şefului de cabinet al lui Ştefă-uescu : \ 'am dat trei sute de mii de lei!

Şi recunosc: banii, s'au dat într'a-devăr. Dar nu 'i-a dat d. Duca—fiindcă d. Duca n'are mai multe parale decît Ştefănescu—ci 'i-a dat, în parte, an­treprenorul afişajului, afişagiu pe care primăria de vre-o şase ani 1-a con cedat Sindicatului Ziariştilor.

— Păii, atunci, d. Duca ce a "dat? mă, întreabă un prieten care citeşte peste umăr ciorna de faţă.

— Şi-a dat, ca preşedinte al lui Ştefănescu, iscălitura pe contractul de* subarendare.

- - Atît? — Păi, n'ajunge? — Să. zicem că ajunge:". Dar zi­

seşi că, din cele trei sute de mii, parte sunt de la afişagiu. Va să zică mai sunt parale şi din altă parte?

— Evident! — Adică? — Adică, de la traftirul din parcul

Caro!. — Măsoară-ţi vorbele să nu te

auză Censura! — Sunt măsurate pînă la centhni-

limetru. Ca să, stoarcă parale, indife­rent de mirosul lor, Sindicatul a ob­ţinut de la guvern dreptul de a des­chide în parcul acesta o speluncă, în care, sub ochii poliţiei de moravuri, se desbracă pînă la piele bărbaţi şi femei...

— Nu mă, 'nebuni! - Parol! Se desbracă la chem in

de fer şi la ruletă, escrocherii atît de Infame în cît, din toată Mittel Europa, nu sunt îngăduite de cît la Montecar-lo, unde direcţia tripoului ţine, la dis­poziţia jucătorilor decavaţi, revolve­re gratis.

— Şi? — Şi dreptul acesta de a spolia

lumea, 1-a închinat Sindicatul la doui redactori ai Viitorului şi unei tagme de codoşi dintre cei cu cusur, codoşi cari fură, cu asistenţa poliţiei, cum nu se fură, pe vremuri, în valea Tînganu-lui. Toţi peştii din Bucureşti; toţi cei cu favoare la comisia de aprovizionare ; cei cu vagoane, cei cu zahăr — şi toate noctambulele cari nu se odihnesc, decît cînd stau în picioare, toţi şi toate se adăpostesc, de cum se înserează, în parcul Carol, la... Serbările Victoriei. Aco!o 'şi lasă cămaşa—şi haiducii dau din spolii cîte un petec în fie care zi şi d-lui Duca, petec pe care preşedin­tele lui Ştefănescu îl face pe urmă ofrandă Sindicatului Ziariştilor.

Este infam, într'adevăr, isvorul acestei generozităţi, dar recunoaşte şi dumneata că dacă nu era d. Duca pre­zident, nu se putea obţine de la gu­vern privilegiul, refuzat pînă. acum tuturer escrocilor internaţionali, de a

fura publicul în scop de bine-facerc. — Recunosc şi admir perspieacLatea

lui Ştefănescu, când a ales pe preşe­dintele Sindicatului, dar, dacă nu m'aşi teme de Censură, aşi întreba : dacă e vorba de cîşiigat parale ori-cum, de ce mai bine nu se deschide o casă d'alea, unde faptul că lumea se des­bracă nu pălmueşte moravurile pu­blice întru cît treaba se face cu per­delele lăsate? Aud?

Atîta aşi fi întrebat pe Nicolau— dar prevăzând se vede indiscreţia care '1 ameninţa, a fugit după ce 'mi a trîntit p e :

— V'am dat trei sute de mii de lei, şi tot mai clevetiţi!

Cartofor

Numărul viitor va îl pus în vân­zare Luni 29 Septembre.

M Â N U Ş A

— Eu cunosc mulţi oameni arţă-goşi, certăreţi, — îmi poves'teşte a-micul meu Munteverzeanu, —1 dar ca unul din prietenii mei, mai rar, şi lucru curios, nu-1 chiamă Streitman, ci din contra, Câmpfrumuşeanu...

— Cum „din contra"? întrerup eu. — Da, din contra ; dacă. ai şti nem­

ţeşte, ţi-ai esplicâ singur de ce zic aşa; dacă nu ştii, n'am timp să-ţi es-plic, — dar asta n'are nicio impor­tanţă. — Zic dar că acest Câmpfrumu­şeanu <e un om imposibil, cu care c mai bine să nu stai la aceaşi masă la terasă şi nici pe aceeaşi bancă în tram­vai. Cu toate astea, am fost nevoit să. fac odată aceeaşi călătorie cu el în tren. Mergeain şi eu şi el la Bra­şov, unde, cum ştii, se află t sau se aflau, unele articole de prima nece­sitate cu preţ redus, astfel ae ,p*lTdă ca'ih Toc să plătesc Fa Bucureşti untul cu 36 lei kilogramul, făceam călătoria Oara de Nord—Braşov— şî retur, mă costă drumuf 130 de fei, dar Tuam ftif-logramul 'de unt căi SS.'^O. Insfârşit! era o afacere.

Câmpfrumuşeanu însă. avea altceva în vedere. El este o jpersoană, care ţine foarte mult la eleganţă., şi de mult timp ofta şi înjură, că nu mai poate să găsiască o pereche de mă­nuşi de oarecare eleganţă şi cu un preţ mai convenabil la Bucureşti. Cine dracu m'a pus să-i propun :

— Hai Schonfeld, la Braşov, — eu mă duc pentru nişte unt, cred că vei gă.si şi tu, acolo, ce-ţi trebuie...

Câmpfrumuşeanu hop, ia vorba în serios, şi iată-mă cu el în tren.

Un om îngrozitor, nu-ţi spun alt­ceva ; critică tot, înjură orice, se înflă­cărează, gesticulează, dă din mâni,— aminteri, ce e drept, nu face rău ni­mănui în chip efectiv, — dar în «lup

auditiv, zic iar, &ă firească Dumne­zeu! Strigă contra administraţiei Căi­lor ferate, că pentru de ce vagonul n'are closet şi closetul n'are lumină, (vedeţi lipsă de logică, ce denotă pe cârcotaşul cu orice preţ!) — că, de ce trenul stă într'o staţie mică două ceasuri, tinde nu te întâmpină niciun bragagiu, iar în staţiile cu lapte bă­tut de-abia ai apucat să, duci paharul de carton la gură, nu-ţi mai rămâne nici timpul să-1 plăteşti, — etcetera.

Intr'o înjurătură am dus-o până la destinaţie, şi fot aşa ne-am întors. Căci Câmpfrumuşeanu, deşi pusese mâna — (adică manile) — pe nişte mănuşi de toată frumuseţea — a-devărate mănuşi englezeşti de Bra­şov — nu mai contenea cu gălăgia, că pentru de ce o sută. de coroane, când putea să, le ia dela Melik cu două sute de lei? — Ş'aşâ mai departe; mă plictisise într'un chip oribil.

La Ploieşti, i se uscase gâtul, se vede, de atâta vorbărie, zice: Mă duc la restaurant, la Gherea, suntem amici vechi, am să-i fac ceva alişveriş... Zic : Nu e momentul şi ocaziunea, ştii, tre­nul ăsta e capricios, nu ştii când plea­că, — uneori se întâmplă să plece chiar înainte de a sosi, — deci:

Aveai cu cine să vorbeşti? înjură, pleacă, şi se Întoarce. Ce e drept, s'a întors la timp ca să-şi regăsiască lo­cul pe corîdorul vagonului; după o violentă controversă cu sentinela de la uşă. Dar abia ce se puse trenul în iniişcare, aruncând o privire asupra mâ-nilo/, irigă:

- Opreşte, domnu conductor! mi-ani uitat o mănuşă la restaurant!

— Ce, eşti nebun? zic eu, — dă-o dracului, zici că n'ai avut noroc, — ş'aşa mai departe, încerc să-1 consolez, cum în astfel de ocaziuni orice amic datoreşte pentru ca s'o facă...

Cu greu l-am potolit, până, la Chi-tila. I ! !

La Chitila, deodată, Câmpfrumu­şeanu se pleacă, se ndică, şi înce­pe să, înjure, să tune, să trosnească, mai avan decât până atunci oricând.

— Ce ai frate? îi zic îngrijorat de cine ştie ce. nou neajuns ce poate îi ajunsese bătăturile.

— Cum, ce am? Am că, am găsit pe jos mânuşa pe care ziceam c'am uitat-o la restaurant...

De astă.dată mi-am pierdut orice răbdare.

— Ascultă, îi zic, ai întrecut: orice măsură şi trebuie să declar că nu mai eşti în toate minţile. înjuri când pierzi o mânuşă, înţeleg, dar când îi găseşti perechea, iar înjuri? Asta, să, mă ierţi, dar...

— Dar nu înţelegi, măi idiotule, — mă insultă irascibilul meu amic,— că, pe ailantă am aruncat-o pe fereas­tra vagonului la Periş?

Ion Gr^măticu

— Pentru un singur loc de deputat, doi candidaţi: amantul ne-veste-mi şi bărbatul amantei mele. Cui să dau votul?

Desen de F. Ş i r a t o

10 F U R N I C A

POPESCU & Comp — Adaptări

Puterea obişnuinţei. Ceasurile două. după miezul nop-

ţei suna... adică ar fi sunat exact — ora gărei — dacă pendula cu domici­liul pe unul din cei patru pereţi ai „redacţiei" n'ar fi fost trimeasă la reparat în timpul nemţilor, de unde nu s'a mai întors nici până, 'n ziua de azi — şi ea şi nemţii.

Paginile ziarului '„Piţigoiul"—„or­gan independent", ca şi pasărea ce-i poartă numele — e unica înaripată care se strânge singură, de gât în co­livie pentru că. şi-a pierdut liberta­tea — sunt gata. D-nul redactor de serviciu aşteaptă „omul dela maşi­n ă " să vie să le ia când, în locul lui, intiă. somnoros portarul gazetei, în­sărcinat şi cu supravegherea telefo­nul ' ca să n'adoarmă.'

- D-le şef, cineva ne telefonează, că arde casa milionarului Stuchide.

— Bine... poţi să. pleci. - La foc?

• - N u ; incendiul va fi descris de reporterul Papucescu...

•— Absent. A părăsit redacţia mai adineauri, spunând că se duce nu ştiu Ia ce hotel să'ş,i prindă nevasta cu băiatul proprietarului la care stă.

•— Să. tnm etern pe Filmescu, re-poi terul cinematografelor.. -..

— Asta, chipurile, a venit de vre­me şi-a spus ca să mai întoarce •: zicea ca se duce s'asiste la reprezentarea unui film care rulează, pe lumină. Se vede c'a fost prins cu mâna în buzu­narele vecinilor. Jos e numai Faso-nel, reporterul monden.

— Să. se ducă el... dar să se 'n-toarcă numai decât ca să nu 'ntârziem apariţia ziarului.

Cititorii şi abonaţii „Piţigoîului" au citit cu mirare, chiar a doua zi, ur­mătorul articolaş ticluit la „faţa lo-culirj" de Fasonel, unicul reporter „hiilaif" din Capitală.

Compl-randu

„Unul din cele mai briliante incen­dii ale sezonului a isubenit azi noapte în somptoasele saloane ale cunoscu­tului şi veneratului milionar filantrop Stuchide. Flăcările, acompaniate cu mult brio de „galopul" unei orhestre cu reputaţie europeană, ieşeau vese­le pe ferestrele larg deschise, ur­mate la intervale de invitaţii şi invi­tatele amfitrionului. Au luat parte la această, memorabilă serbare doamna Marghiolescu, durdulie în cămaşea străvezie pe care lumina focului dansa TO!«OTlMiMm«T№wr^Wffi ,vr itta,--a- rar -fi f w v

UM „tango" nebunesc; d-na Paravan-topol, splendidă şi goală ca o naiadă atunci ieşită din apa... tulumbelor pompierilor sosiţi în grabă ; d-şoara Panţucheanu, numai în ciorapi â jour, etc. Din partea sexului tare, junele Bnmbăşeanu a făcut furori, isbutind să treacă prin ochiul unei ferestre c'o juţeală egală chibritului care nici nu s'aprinde si se şi stinge. De-altfel, ' Bumbăşeanu e un „sportsman" com­plect şi-şi comandă hainele pe măsură.

,,In asistenţa grămădită în stradă, am remarcat pe d-nul prefect de po­liţie, flegmatic, c'o tigaie aprinsă în gură, înconjurat de trei inspectori puşi înadins ca să 'mpiedice apropierea prea intimă, a tinerilor amatori de por­tofele. D-nu ajutor de primar lones-cu-Brânză de Brăila, foarte amabil, având o vorbă bună pentru fiecare invitat. Şi alţii al căror nume îmi sca­pă pe urechi din cauza prea mărci călduri ce domneşte în atmosferă.

„Petrecerea a ţinut până la ziuă, spre mulţumirea tuturor celor de faţă. Ultimul invitat plecase de mult, când apăru şi d. Stuchide, vioi ca niciodată —bătrânii ăştia par'că sunt construiţi în cauciuc! — dus pe braţe de patru vardişti cari l-au depus energic în cu­peul Societăţei de salvare.

„Felicitările noastre organizatori­lor !"

* Ucenicii lui Sheriock Holmes.

Subcomisarul Trâmbă lccu^şte la dracu, într'o mahala care serveşte de ecou orăcăitului broaştelor cu domi­ciliul în lacul Teilor. C a s | , mare, cu etaj — casă. foarte elastic lucrată: s'apleacâ încotro bate vântul.

Subcomiisarul Trâmbă a fost o-rânduit de cei în dreot să. „umble după voturi". Expediţie periculoasă, gândeşte ei. D'aceea îşi adună tot a-vutul: 65 h i 25 ba^i, 2 ne!e,.un ceasor­nic de buzunar şi-un ţigaret de chih­limbar, le vira. într'un ciorap şi le as--cunde sub salteaua patului. Apoi din trei sărituri iată'l în stradă.

„Casa mare" e locuiiă. de-o mulţime pestriţă, etichetată în toate straturi­le sociale. Nici corabia lui Noe nu cred să. fi posedat o mai mare varie­tate de dobitoace... răufăcătoare.

Subcomisarul Trâmbă s'a întors târziu, după aprinsul felinarelor cari nu ard niciodată. Şi vede, la lumina „brichetei" ce-i serveşte şi de lampă, că, salteaua stă cu gura căscată—să­raca ! Ciorapul împreună cu conţinutul dispăruse!

^Subcomisarul Trâmbă se culcă ne-, călit, dar tace. A doua zi dimineaţa, d'asemenea pleacă, fără să zică o vorbă.

La prânz un vecin cu scara, li ie»e în cale întâmplător, întreabă:

— D-le Trâmbă, ce-am auzit?... Ai

foit furat?... dumneata, spaima hogi­lor din mahala! Curios...

— Foarte curios! — îi ia vorba din gură subcomisarul. Şi mai curios încă e faptul că tocmai hoţu mă com­pătimeşte. Scoate ciorapu, că te ia mama dracului!

*

intre copişti. Chemat sus, şeful părăseşte sgo-

motos biroul. Vaxilescu sare satisfăcut, comandă : — Fraţilor, deschideţi repede fe­

restrele ca să iasă restul ce-a mai ră­mas din e l ! ! — face cu ochiul spre uşa pe care a dispărut „superiorul".

Ionexu aduce la îndeplinire po­runca, rămâne aplecat pe corlata feres­trei ca să lege conversaţie c'un cunos­cut care tocmai trecea pe stradă. •

Vaxilescu, resatisfăcut că fusese aşa de „prompt" ascultat, scoate ta-bacherea, aprinde o ţigare.

— Şi mie una! — oftează Popes-cu sv.';rlind tocul 'cât colo :,vreau să

, 'ni. rc fcaea şi n'am sugativă. Zău Va-x ik scule, dă'mi o ţigare ca să usuc scrisU cu scrumu ei.

Colegu de peniţă începe să râdă cu poftă :

— Mare javră !... Mare javră ieşti, mă Popescule: cum ştii tu să lingu­şeşti omu! Ţine... dar să nu iei două.

Popescu primeşte radios „oferta", drept mulţumire îl înştiinţează :

— Vaxiiescule, tot e mai bine să fii linguşit decât înjurat!

— A-ha, am înţeles : după ce-"oi fu ma-o, începi să mă 'njuri!

— Eu nu — eu am creştere Va­xilescu; dar să fi auzit pe Mucles ce spunea aseară de tine...

— Rău? — Mă. reg : nu'ţi a ţiuit deloc ure­

chile? — Posibil... dar n'am auzit: le

port înfundate cu vată. — întâi, s'a legat de părinţii tăi

— Ajunge! Diseară ştiu eu unde să'l întâlnesc... O să mă ţie minte cât o t ră i !

A doua zi, pe la orele zece, d-nui şef, prididit de-o necesitate stoma­cală, s'a dus să'şi verse focul Ia spa­tele celor două zeruri vopsite alb pe uşea „cabinetului".

Popescu, vecin cu biroul, şeop-teşte :

:—» Ei, ce-ai făcut?... Ai dat de Mucles?

— Siguuur... L-am vindecat com­plect !

— Cu două palme? — Alea se uiiă lesne, Popescule.

Ştii ce i-am făcut?... In viaţa lui n'are să mai mă vorbească de rău!...

— Ce i-ai făcut, Vaxiiescule? — I-am înapoiat polul cu care mâ

Tmprumutaie «cum un an ! Na» O. Ţ S r c n u „Furnice" ÎS pagini li bani

U R ' N ! C A 11 M( U- ^ • S i c t i r a I X

Noroc că Conferinţa s'a supărat pe noi şi conaţionalii celor PatruNse vor abţine, pînă vor isprăvi de moară, se vor abţine de a veni să pescuiască pe uscat" în Romînia, cum le e năra­vul celor din statele cu interese „ne­mărginite".

Noroc, zău ! Că, altfel, dacă ar fi pîinea ca altă dată ieftină şi ar nă­pădi, cum le e'obiceiul, golanii şi fiă-mînzii pe cari de regulă ni-i trimite Europa ca să ne civilizeze, ne ar crăpa obrazul de ruşine.

Capitala, oraşul pe care '1 mustru-luieşte cel mai de lemn primar pe care '1 au cunoscut vilaietele turceşti din veacul trecut, este în aşa hal de mur­dărie cum nu ajunsese Bugeacul pe vremea tătarilor. De aci, se vede trea­ba, s'a născut ideea la fratele Vin-tilă de a lua Dealul Mitropoliei, Pur ţul lui Crăciun, Văcăreştii, Gropile lui Ouatu şi Broştenii ca sâ,-i ducă copăcel la Braşov, unde, !n jurul bi­nalei de la Panonia, să se instaleze capitala Rcmîniei Mari.

Inchipuiţi-vă, însă, ce ar zice strei­nii cînd ar vedea cetatea de căpetenie a Belgiei Orientului în aşa hal, în cît să fie nevoie s'o părăsim cu acaretu­rile, cu gospodăriile şi cu agoniseala de pe vremea Iui Hangherliu — cum fac muscalii, cari, ca măsură de hi­giena, dau foc guberniilor, cînd se încuiba molima printre zăcătorile de rachiu, cari constituesc populaţia ţi­nuturilor peste cari împărăteşte Gol-denberg!

Ceea ce, însă, este, mai presus de toate, intolerabil în feuda lui lonescu-Doftana, sunt băile publice. Nicăiri, nici pe maidanele cari slujesc de mor­gă pentru cîinii răposaţi, nicăieri nu e aşa de greţoasă murdăria ca în a-ceste stabilimente de curăţenie.

Luaţi, spre pildă, Eforia. Pereţii cabinei în care intri ca să te

aprovizionezi cu microbi de rîie, sunt putrezi şi cu ciuperci.

Lepedeul, pe care 'ţi-l dă ca să te ştergi, e o cîrpă. infectă ale cărei petice nu se ţin între ele — şi proso­pul, vechiu şi rupt la 1913, e azi intr'o stare de pîngăreşti cleştele dacă vrei să.-l apuci.

Revista „FURNICA" Proprietar: N. O. ŢÂRANU

Apare de două ori pe săptămână: lunea ji Vinerea Preţul- 7 i bani foaea

Abonamentul: 75 lei pe a n , 38 lei pe şease luni; 20 lei pe trei luni, plătit înainte prin

mandat poştal. Adresa: Revista .FURNICA" _ Bucureşti

T « l » f o n '5, 'SG

Nu există caz ridicol, nu este-o dramă profundă, In al căror d o s o damă cu bucluc să nu s'ascundă. U"n bărbat mintos ajunge râsul lumei, ori infam. Pricina? E tot proverbul franţuzesc Cherchez la f e m m e ! Eminescu în Satira'i a citat doar pe Dalila. Chiar d'ar fi d'un elvlometru, mie nu 'mi-e d'ajuns fila, Fila asta de hârtie spre-a 'nşira pe toţi acei Cari azi, subt ochii noştri, compromişi sunt prin femei. Superstiţia obştească zugrăvitu'l-a pe Dracul Ca un animal feroce, negru şi urât. Săracul!... Deşi dânsul «poartă coarne» pariez un pol peşin, Că nu e bărbat Satana, ci'i de sexul femenin ! Vino, om virtos cu mine, vino ttî chiar Dumnezeu, Să privim dela fereastra cafenelei Eliseu, Damele ce defilează ca soldaţi, la 10 Mai. Omule virtos, tu Doamne, ce ziceţi de asta? Hai?.. .

S â n u i parcă vor să iasă, De subt bluza de măţasă,— Ca vârfuri de suliţă,— Când merge pe uliţă.

într'un ritm de voluptate Sfârcul lor sglobiu se sbate... Ah, Muchi-o-ar mâţele, Cum îi joacă ţâţele!

Dumnezeule , fii s incer: dacă, în acel moment, Ai fi ofiţer «de aţă», cassa dela reghiment Nu ai prăpădi-o toată, mai orb ca o cârtiţă? E grozav ce rol în viaţă joac'o simplă fârtiţă...

Gheorghe Biciuşca

„Furnica" 12 pagini 75 ban!

Săpun nu ' ţi dă — trebuie să-I plăteşti extra.

Dar ceea ce 'ţi lasă amintire veci-n'icâ., o dată cu pelada sau altă spur­căciune, e pieptenele. Baia aceasta, întîiu şi întîiu, n'are pieptene ; al doui-lea, cel pe care 'ţi-l dă cînd faci gă­lăgie, este al babei, masseur-u\ stabi­limentului; şi, al treilea, pieptenele babei este un petec de os infect, cu vre-o trei dinţi, petec rupt ditr'o bu­cată găsită pe unul din locurile vi­rane care împodobesc reşedinţa re­gală data în grija lui Motofoso, care siejază la primărie sub pseudonimul de Emil Petrescu.

Şi o baie de putină, în condiţiile a-cestea, costă 8 lei — fără bacşişul babei, care te drăcuic dacă îi dai nu­mai un franc ca chirie pentru piep­tene — căci, la vârsta ei, alt serviciu nu ' ţ i mai poate face.

Dacă, acum, la suma de 8 lei a-daugi cheltuiala pe care trebuie nea­părat s'o faci ca să te speli de mur­dărie după ce pleci de la baie — poţi să'ţi închipui în ce stare de curăţenie se menţin concetăţenii mei, graţie gri-jei părinteşti cu care ne administrează numitul Motofoso.

sii'mi fac singur pe doctorul: o să mă duc mîine; cînd 'mi o da baba zdrenţele, o să fac gălăgie ca să vie directorul ; cum o veni asasinul, o să.-l iau la palme; la ţipetele lui, o să alerge medicul comunal însărcinat cu inspecţia băilor; de la uşă, o :-ă-i trîntesc un picior unde trebuie — şi pe urmă o să mă duc acasă să mă spăl. .

Cel puţin aşa, ştiu că n'o să fiu scîrnav, cum e cine-va, cînd iese din putina Eforiei.

Cît pentru partea de delict săvîr-şjt pentru a-mi apăra viaţa, o să aş­tept cu încredere, ca ovreii, judecata Ligei Naţiunilor.

Năstase Dovlecel

Colaboratorii permanenţi ai «Furnice!» sunt: George Ranetti ( K i r i a k î . 'apad i r -ian , C o n t e l e d e T e k i r g h i o l , J o r j D e -l a m i z i l , G h e o r g h e B i c i u ş c a , etc ) Gintă Radulescu ( fel d e f e l d e p s e u d o n i m e ) , Ion Gorun (Ion G r ă m ă t i c i i ) Al. Al. Hodoş ( S a n d y ) , I. Kocez ( A u g u s t P r o s t u ) şi N. D. Ţăranii ( N i c o l o M a s c a l z z o n i , TOae S a l t i m b a n c u Nă i ţă Idiotu) .

Caricaturist!: A. Murnu şi F. Şirato.

Numărul viitor va fl pus în v£n-*ara Luni 29 Septembre. Şi leac nu e. D e aceea, o eft încerc

UN MIJLOC IEFTIN DE APROVIZIONARE — Majestate, uite în ce hal neau-adus politicianiii: până şi la pâine facem coadă!

sa vâneze urşi în - Tocmai acum înţeleg eu pentru ce Majestatea Voastră a venit munţii Transilvaniei!

- De ce ?

- Fiindcă e singurul lucru care în România se poate avea fără. coadă!

Desen de A. Murnu