F u r n i c a Anul XIV, No 18, Luni 18 Februarie 1918

ROMANÎA MARE

— ,Nu rnai e de trăit la Paris, îmi spunea un francez ieri.

— De ce? am întrebat. — Pentruqă 'mi-a scris d'acasă că

viaţa e aşa de scumpă încât zahărul a ajuns trei Ici kilogramul.

— La noi, 'i-am răspuns, e cinci­zeci, —- şi comisiei de aprovizionare 'i se pare că e ieftin.

Noi, ca noi, îmi spunea, deună­zi, un magistrat din Basarabia; n©. suntem deprinşi cu Pascu şi cu Hălă-ecauu — dar să vezi în Basarabia, un­de lumea nu e obişnuită cu ai noştri.

— ,'Dar ce fac ai noştri în Basa­rabia?

— (Păi, să-ţi spun cu un caz. Pe strada Ismailului se plimba, când am sosit cu, un sublocotenent, tânăr, fer­cheş şi de o eleganţă scandaloasă — cu mă-sa, cu soru-sa şi cu o metresă, i'rnnind, dela un negustor grec, plăti gere cum că a fost excrocat de un oarecine, am trimis să-mi aducă pe escroc: era sublocotenentul fercheş.

— Ce eşti dumneata, domnule? am întrebat, când mi s'a prezintat îm­pricinatul.

— Agent de siguranţă, mi-a răs­puns escrocul.

— Şi ce-ai făcut? fam descusut eu pe judecător.

—• Fiindcă dovada escrocheriei era evidentă, mi-a răspuns magistratul, l-am închis, deşi după decretul-lege respectiv trebuie să lucrăm tlepe drep­tul penal rusesc — şi legile ruseşti n'au fost încă traduse...

- S ă nu ducă Dumnezeu nici pe duşmani la tortura pe care aut su­ferit-o eu în tren, îmi povestea aseară tui prieten care se întorcea dela Sibiu.

— Eşti prăpăstios ! — Ascultă şi judecă singur, zice, — Ascult, zic. — Fusesem trimis cu treabă. La

întoarcere, cînd să mă urc în tren, la Braşov, mă pomenesc cu un soldat, la gară, că-mi pune baioneta 'n p iep t :

— Nu se poate! zice. — De ce? zic. —• Pentrucă e tren militar. — Dar vagon pentru civili e?

Nu ştiu. Iii vremea asta sosia armata: doi

minori dintre cei cari au plecat tu Moldova ca cercetaşi, făcuţi sublo­cotenenţi acolo şi veniţi la Bucu­reşti ca să-şi treacă examenul de clasa a şeaptea, s'au urcat în vagon cu trei... domnişoare dela Riegler — şi aceste domnişoare dedeau vagonului caracter de tren militar.

Iulian Oprescu, onorabilul comer­ciant din Calea Vi«4«>ri«ă, virjdea mo­run sărat cu 45 de lei kilogramul.

Comisia de aprovizionate, aflînd des­pre banditismul acesta, a făcut, ca niciodată pînă acum, o descindere la negustor şi a întrebat:

— Dc ce vinzi, tîlharule, peştele sărat cu 45 de lei kilogramul?

— Pentrucă l'am cumpărat cu 35. — Dela cine? — Dela Dumitrescu-Militari.

Care Dumitrescu-Militari? — Cel care la Camera de Comerţ,

are însărcinarea dc a fixa preţurile maximale...

— Ce să fac, domnule? îmi zicea plin de obidă, zilele trecute, minis­trul aprovizionării : am dat poliţiei misiuiea de a distribui alimentele— şi poliţia fură; am dat-o primăriei şi... Pascu face ce face Donescu ; am dat-o dascălilor, cu asistenţa publi­cului, dar publicul îşi ia partea lui şi lasă pe dascăl cum îl taie capul ; — ce să mai fac?

— Bagă în puşcărie douăzeci d< şnapani, i-am răspuns---şi să vezi cum merge treaba singură, pe urmă.

Şi suntem în Rom în ia Mare. Ce-o fi fost în Romînia Mică ! s'or fi în-trebînd cu groază transilvănenii, basa-rabeuii şi bănăţenii.

— Ca să ajungem ce suntem, nu era nevoie să asasinăm floarea ti­neretului !—îmi spunea u:t bătrîn, care apucase vremile lui căpitan Costache. Eram destul de ticăloşi, pe seama noastră, şi atunci.

Archlbald

Subiectele jl l?rjendc!e Ilustraţilor din acest număr sunt date de N. 0. jaranu.

Cererea nesrrilor „Că ne lipseşte mămăliga Nu are a face; s'a format Azi la Paris, în fine, Liga Naţiunilor, s'a aranjat!

„Va fi corabia tui Noe Această ligă: vor intra In ea, de voe de nevoie, Şi cine-o vrea, şi cin' no vrea.

„Reprezentate fi-vor toate [Naţiunile de pe pământ, Vor sta alături, coate ' n coate, Şi toate vor avea cuvânt.

„Deci aderăm la ea şi noi... Dar, de nu vrea să facem greva, Şi să intrăm cu. ea 'n război, Să fie bulibaşă... Fleva!"

Oeo

N u m ă r u l viitor v a fl p u s î n v â n ­

z a r e V i n e r i 2 2 F e b r u a r i e .

M U C U R I DE IDEI — O r i g i n a l e . —

î n s e m n ă r i .

Jurjescu a suferit mult în pribe­gie ; dar tace. Dânsul iuti ca albi, cărora le crapă pielea pe obraz... de ruşine, jc!indu-se cui le iese în ca­lc umilinţele ce-au îndurat din par­tea autorităţilor care rechiziţionase tot— până şi cocotele. Jurjescu, mo­destia personificată, suferea în el— lăuntric: d'aceia hainele i-au rămas largi ca un costum de scafandru.

Astăzi, reîntors la vatră, Jurjescu se găseşte într'o mare dilemă: să-şi comande un costum pe corp? Impo­sibil: mai ieftin te costă să cum­peri o pereche de case. Să se hră­nească din belşug, redevenind la sta­rea dinnainte... de război? Şi mai imposibil: ce venit ar putea rezista unui abonament p'o lună, cu cartelă, la nu importă ce „birt economic" din Bucureşti? ' *

Deseori Jurjescu cade trist pe gân­duri întrebându-se— fără răspuns : unde e savantul în stare să inven­teze o „maşină pneumatică", aseme­nea celor întrebuinţate la cauciucurile rile automobilelor, pentru umflarea corpurilor desumflate de mizerie?... Poftim?... Sigiiutir! însuşi ofticoşii nu se vor mai putea plânge că duc lipsă de... aer.

Mica Publ ic i ta te .

Anunţurile din această rubrică, ori­câte cuvinte ar conţine, le cedăm gra­tis cetitorilor. Sacrificiul la care con­simţim bucuros, mai ales că pe noi ne costă un singur cuvânt: cuvântul nostru de onoare că na fac două /ia­cale. (La ziarele zilnice de obiceiu sunt plătite cu cel puţin douăzeci bani cuvântul.) Prin urmare... d-!e ti­pograf ; te rog, dă ordin de impri­mare c, aşteaptă clienţii!

VÂND o c a z i o n a ' > două degete de mânuse, puţin uzate, pentru

domnii cari obişnuesc să se scobească 'n nas şi nu au foarfeci ca să şi tae unghiile.

MEDICUL specialist P o p e s c , r t J » v tors din pribegie, şi-a re­

luat consultaţiile zilnice între orele 2 -4 p. in. Pentru săraci... cimitirul e alături.

SUNT' 1 1 P o s e s ^ a u n L U portinoneii cu O U n 1 4 ? 3 k i ) g ă g i t î n b u z l m a m [ unui necunoscut care căsca gura la vi rară bijutierului Grumbcig, depe calea Victoriei. Păgubaşul este ru­gat a'mi face cunoscut, exact, numele si adresa, trimiţând în acela» timp poste-restant, diferenţa până la o mie

P 0 B N 1 G A

Iei, în schimbul căreia îi voi expedia urgent o poliţă cu scadenţa peste sase lunf. Numele meu: Om Cinstit.

m cunoscuta demimondenă, a-L vând nevoie de-o importantă

sumă spre a ş i comanda o nouă ro­chie de sezon, vinde o cămaşe de noapte, dantelă fină, parcelată în cinci loturi a cinci poli unul. Amatorii pot pipăi terenul oricând, la dânsa acasă.

Ţ pe platforma unui tram­vai, în înghesuială, un

bon de tezaur, valoarea cinci sute lei. Cine l'a găsit, c rugat a-mi res­titui valoarea, păstrând bonul ca răs­plată a cinstei sale.

Examenele pa r t i cu la re .

Anul acesta, excepţional, ministe­rul a încuviinţat un examen supli­mentar... care a început la 10 Februa­rie, pentru elevii şi elevele cari au pierdut doui ani, refugiindu-se în Mol­dova din o.uza evenimentelor. Că „Voiajul instrueşte" vă veţi convin­ge citind următoarele :

Părintele de religie, adresându-se unei eleve vioaie, repede la vorbă:

— Poţi să-mi spui ce-a fost po-topid lui Noe ?

— Potopul lui Noe a fost un duş monstru pe care Creatorul 1-a admi­nistrat Pământului timp de 40 de zile şi 40 de nopţi, ca să-1 cureţe de oa­meni şi alte murdării. Pe vremea a-ceea oraşele nefiind canalizate şi apa neavând pe unde să se scurgă, s-'a întins baltă peste tot, întrecând şi-vârfurile celor mai înalţi munţi. A scăpat de această bac generală numai Noe, căruia medicii îi interzisese duşu­rile reci fiindcă era bolnav de rinichi. Noe s'a suit cu căţel cu purcel, în corabia care-i poartă numele, şi după 40 de zile observând că duşul a în­cetat, dă drumul unui porumbel care a sburat în slava cerului ca să vadă dacă nu cumva rezervoarele s'au stri­cat şi au nevoie de reparaţie. Po­rumbelul, însă, s'a rătăcit, n'a mai venit. Peste câteva zile, Noe a dat drumul unei porumbiţe, care în scurt timp s'a întors c'o ramură de măslin în cioc, semn că...

— Semn că porumbiţa a fost po-rumbiel, ca şi cel dintâi, — căci dacă era femeie, n'ar fi putut să stea a-tătea zile fără să vorbească şi i a r fi căzut ramura de măslin din cioc! -se răzbună taica părintele, făcându-i semn că poate să treacă la Ioc.

» Nae O. Ţăranu

B R A S O A V E

i are le publică ordinea în care au fost aşezaţi la masa conferinţei

pentru pace delegaţii diferitelor .na­ţiuni.

Fireşte, americanii, englezii, fran­cezii, belgienii, la locurile de onoare. S'ar fi putut să ni se găsească şi nouă un locşor mai pe-aproapc. Dar ne-a'u trecut înainte delegaţii Statelor Uraguay şi Haiti, iar reprezentanţii României au fost puşi cam la coada mesei, între delegaţiunea Siamului şi a comitetului naţional Polonez. Bieţii d-nii Brătianu şi Mişu mai aveau ca vecini pe delegatul Statelor Panama, Nicaragua şi Honduras, ipe emirul Fev-"al şi Rusnem Tfaidar, în fine pe delegaţii chinezi La Tseng Tsiang şi Scngting Thoma Vang.

Trebuia să fi fost foarte intere­santă şi animată conversaţia la col­tul de masă unde a fost exilată Ro­mânia. D. Y O Nel Bra Thy A Nung trebuie să fi meditat cu melancolie Ia reversul cunoscutului proverb caic de data aceasta grăia aşa pentru mult jertfita non'-tră ţ a r ă : — „înainte la război, la plăcinte înapoi !"

n „Viitorul" citim un manifest aî „comitetului de iniţiativă pentru

mişcarea femenistă cu sediul provizo­riu în strada Biserica Enei No. 7, la etaj" . Manifestul acesta, ca să nu-i zicem mani-///s/<2 aceasta, începe aşa:

„In prefacerea lumii de astăzi fc-meea este menită să aibă un loc cu deosebire important."

|Nu noi vom tăgădui acest loc da­melor române, pentru cari am avut totdeauna o deosebită afecţiune şi chiar slăbiciune. Mai ales că azi e vorba de prefacerea lumii. In mate­rie de prefacere, Dumnezeule, cine oare mai bine decât o femeie ştie să se prefacă?!

In cc priveşte pe unii guvernanţi cari se arată îngrijoraţi de această nouă mişcare quasi-bolcevistă a fe­meilor ce reclamă drepturi civile şi politice, le strigăm :

— Daţi-le, domnilor, carne, zarza-zavaturi şi alte alimente, ca să aibă de lucru la bucătărie, daţi-le ştofe, material pentru ghete, ca să poată să omoare timpul plimbându-se pe

Revista „FURNICA* Proprietar : N. D. ŢĂKANU

Apare de două ori pe sâptSmânâ i Lu.uj si Vinerea Preţul i sa bani foaea

Abonamentul: 50 Ici pe an ; 25 iei pe şease luni; 12.50 pe trei luni, plătit înainte prin

mandat poştal. Adresa i Revista „FURNICA" — Bucureşti

Calea Victoriei, sau alergând prin ma­gazinele din strada Lipscani ; şi a-rttnci veţi scăpa de mişcarea femi­nistă, măcar în parte, Deja, acam. când s'a început patinajul în Cişmigiu, se observă oarecare scădere a acelei teribile mişcări revoluţionare. Când •fe­meile vor avea şi alte ocupaţiuni mai serioase, ca acele semnalate mai sus, probabil că mişcarea se va po­toli complect.

Cel mult va mai rămâne sub dra­pel ilustra madam Smara care, ca să se consoleze, va putea să cânte ca'n „Steluţa" fostei mişcări feministe :

„Pe când erai în lume tu singură şi cu."

Dacă rămâne numai madam Smara, apoi mă angajez eu, subscrisul, să fac pe Smarafucile, şi să dau gata pe această incorigibilă holşebolavishi !

E minescu scriea: _J . ;

Cu perdelele lăsate Şed Ia masa mea de brad ; Focul pâlpâie în sobă, Iară eu pe gânduri cad.

Şi pe urmă, cunoaşteţi poezia, H-minescu, ca să arate mizeria în care trăia, spune că „îmi arunc privirea 'n pod, şi ascult cum învelişul căr­ţilor încet 'mi'l rod".

Dacă bietul Eminescu ar trăi în vremea noastră, poate s'ar fi vindecat de pesimism, ori - - şi rnai r ă u — a r fi căzut la bolcevism. Mizeria lui de atunci pare un lux princiar astăzi. ,,,Focul pâlpâie în sobă" este un vers, pe care nu pârliţii de trubaduri, dar chiar milionarii, n'ar mai putea să-1 scrie astăzi. Despre şoarecii cari rod în pod copertele cărţilor, acelaş lu­cru : şoareci azi nu mai există, au murit toţi de frig şi de foame, iar cărţile noastre din pod de mult au fost mutate în sobă...

Ţr a un chioşc de ziare. Un client către chioşcar:

— Măi, cu 'ţi-am cerut „România" şi tu'mi dai „Românimea". Va să zică e un ziar „România" şi altul „Româ-nimea", ce însemnează asta?

De oarece băiatul dela chioşcul de ziare rămăsese uluit şi nu era în stare să răspundă la legitima întrebare a nervosului muşteriu, eu care mă gă­seam acolo aşteptând să cumpăr „Fur­nica", 'l-am lămurit:

— Da, stimate domn, există şi „Ro­mânia" şi „Românimea". Asta-i cum ar fi de exemplu „mâncarea" şi „mân-cărimea". Una e o hrană, alta e o boală, de limbă, de condei, etc.

Kiriak Napadarjan

N u m ă r u l v i i t o r v a f i pus Tn vân­zare V i n e r i 2 2 F e b r u a r i e .

PÂNA ŞI ANIMALELE!...

— C e făcuşi, calule?! l ) c s e n d e *• * * u r n u

— Du-te ciracului de subscrie şi tu ceva la împrumutul Unirei, că ţi-a luat toată lumea înainte — calicule !

PENTRU DOMNII DELA R. M. S.

— Prost tutun ! — Şi mai proşti noi, că'l fumăm !

Desen de F. Ş i r a t o

8

Actualităţi.

Toţi se plâng de scumpirea tra­iului ; toţi se vaită că guvernul pro­fită... că s'apropie alegerile şi-şi poate face noi partizani îndopându-i p'as-cuns cu zahăr, peşte şi alte bună­tăţi plătite cu a zecea parte din pre­ţul cu care se vând pe piaţă. Bir-taşii de asemenea. O porţie de mân­care costă egal c'o niomâie expusă la muzeu, carnea fiind şi ea egal dc tare. Unii chiar mi s'au jeluit: „E adevărat că muşteriul plăteşte enorm şi r&mâne cu stomacul tot gol. De vină sunt însă farmaciştii: douăzeci la sută din câştigul nostru trece 'n punga lor, furnizându-ne în schimb medicamentele necesare".

Eu mă mir : — Necesare, cui?... Toii sunteţi

bolnavi?! — Necesare clienţilor. înţelegi

d-ta: când ia lista de mâncare şi-o citeşte, trebuie să-i dăm şi câte o doctorie care să le taie greaţa : alt­fel riscăm să rămânem cu birtul pustiu.

Birtaşii au dreptate. De aceea, unii preferă carnea vie, căutând să uite mizeriile alimentaţiei în braţele primei demimondene întâlnită în ca­le. Cu o condiţie: să nu exagerezi — să nu fii sgârcit.

Georgescu a găsit una pc 'nserate, când umbrele nopţei se lasă peste ciorapii â joiu dând pielei aspectul noroiului cârîiat pe un sul de hârtie roz. El i-a propus să ia masa îm­preună. Ea j-a răspuns cinstit:

— Decât să ne înşele pungaşii dc restaurator cu vinuri oţetite şi carne friptă după ce s'a împuţit, mai bine dă-mi mie banii pe mâncare.

— Cât? — O sută de lei. — Imposibil, dragă: prea m'ai în­

cărcat la socoteală ! Georgescu a făcut stânga 'nipre-

jur... şi dus a fost. Georgescu e un naiv! Există în Bucureşti birturi or­dinare care-ţi iau cinci lei p'un măr. Dacă un simplu fruct costă atât, cât trebuie să fie plătit „fructul opr i t"?

Rezon! Unul de „dincolo", viitor poliţai

în Transilvania, soseşte deunăzi la Bucureşti ca să studieze cum e or­ganizat acest serviciu. înainte de toate, cum era şi natural, vizitează „poliţia".

In unul din beciurile Prcfecturei Poliţiei Capitalei, dă de un individ bine îmbrăcat—mutră onorabilă de

F U R N I C A

negustor plecat Dumineca la plim­bare. Cazul părându-i-se suspect, vii­torul poliţai întreabă :

— Dumneata pentruce eşti aici ? — Fiindcă am strănutat. — Fiindcă ai strănutat?!. . . Asta

nu-i un delict: care să se pedepsească cu închisoare.

— Păi uite cum s'a întâmplat : „Intr 'o seară, intru într'un magazin.

Pe semne că trecuse ora regleman-tară, căci toate lămpile erau stinse. Eu uit să închid uşea.

„Pe când băjbăiam pe întunerec, se face curent, apciu ! strănut de-mi tros­nesc căpriorii capului. Stăpânul ma­gazinului se deşteaptă din somn, sare pe nune, şi înă dă în primirea var-distului care-mi leagă amândouă mâi­nile şi m'aducc aci. Aşa e că dacă nu strănutam, nu mă închideau? * Un marc filantrop.

Auzi foarte des câte un tânăr încă neluat de vârtejek vieţei, exclamând : ,,Cc bine e să ai tată !" Poate ça din cauza aceasta, în alte ţări, s 'au făurit ic-gi cari dau drept copilului natural de « ş i căuta părintele şi a-1 constrînge să-1 recunoască. „Fructul păcatului" de multe ori într'adevăr reuşeşte să-şi găsească „autorul zi­lelor" ; dar felul cum e primit... Din sutele de anecdote, să vă povestesc una :

Pe vremuri, dormia ziua ca să aibă ce mânca noaptea. Adică : fiind „mucalit", prietenii îl luau cu ei la chefuri, ca să-i distreze când tac lău­tarii.

Războiul l'a umplut de bani cu a-ceiaşi uşurinţă cu care a umplut pe alţii de păduchi. Astăzi posedă fel de fel de „acţiuni" pe cari le spe­culează personal, la „contoar". E ne­însurat.

Deunăzi, pe când sta la spatek „ghişeului" şi fuma consultând „cota bursei" intră un băeat palid care-i spune :

— Domnule, eu sunt fructul neno­rocit al primei d-voastre dragoste. Şi d'aia am venit-: ca să m'ajuţi cu ceva.

Neguţătorul de monezi, scoate ca­pul pe ferestruica ghişeului. După ce l'a examinat lung, nedumerit — a iubit atâtea în viaţa lui ! — întreabă :

— Eşti bun să-mi spui cum o chiamă pe mamă-ta?

— Elena... — A, da... mi-aduc bine aminte :

o fată brunetă, nostimă... Aşteaptă puţin.

Retrage capul delà ferestruică, se scotoceşte prin buzunare... In sfârşit, a găsit.

— Ţine,<—îi întinde el un petic de hârtie roşcată: douăzeci de lei. Tot atât i-am dat şi măti atunci.

Nae D. Ţăranu

CUSUTE CU AŢA ALBA

Azi am fost toată ziua grozav ck plictisit. Şi nici nu e de mirare : m'a pus dracul de dimineaţă, când m'am sculat, să citesc un articol de dom­nul Miile. Şi m'a .apucat un căscat, un căscat sacru, fără leac. \

Dar seara n'am mai putut răbda, am simţit o nevoie grozavă să mă distrez. Am luat deci gazeta şi m'am uitat la programul teatrelor. La Na­ţional, — învierea lui Ştefan cel Ma­re— nu mă prinzi, dom'le Iorga, mie îmi place să dorm în patul meu ; — la Regina Măria, Mugurul, n'am idee de botanică ; la Trianon, Di Grandtt, da, ce sunt eu, minor, să-ini pierd vremea cu cupletele lui Mircca Ră-aulcici ; iii Lyric La bal mascat, par­don tiomde, eu sunt om serios; la Eforie, Regina Carnavalului, sunt sătul de politica dt carnaval a d-lui .Ionel Brătiami. Nici un teatru unde să te poţi duce să te distrezi.

La Cinematograf nu mă duc să-mi plăteşti,— decât cu prietenele. E Du­minecă, şi nu se poate să nu fie la biserica de lângă mine vre-o nuntă. Hai deci la nuntă!

Mireasa era îmbrăcată intr'o toa­letă subţire ca foaia de ceapă. Şi tran­sparentă ca sticla dela monoclul d-lui Petre Carp, de i se vedeau, pe la răspântiile şoldurilor, ventuzele pc care şi le pusese ca să-i treacă jun­ghiul.

Dar rochia nu-i era numai trans­parentă, ora şi grozav de decoltată. Cât de decoltată, nu v'aşi putea pre­ciza în centimetri. In orice caz, vă pot asigura că suprafaţa de piele care se vedea era mult mai mare ca suprafaţa de stofă.

De ce asta, iarăşi nu v'aşi putea spune. Poate că din economie: c a-tât de scumpă mătasea astăzi! De altfel asta e şi părerea vecinului meu de strană, care o lăuda grozav, şi care aducea ca sprijin al argumentării lui faptul că mireasa era îmbrăcată cu foarte mult gust şi cu foarte pu­ţină stofă.

— Monşer, zicea el, e o fata ad­mirabilă. O vezi ce elegant e îm­brăcată? Ei bine, în vieaţa ei n'a dat nici un ban la croitoreasă sau la modistă. Iţi spun eu, îşi face toate singură...

— Atunci de ce se mai mărită? îl 'rdr^bă rânjind cu intenţii amicul meu Nae Botgros, a cărui fată era domnişoară de onoare.

Dar apropo de domnişoarele de onoare. Mă rog, de ce le-o fi zinând aşa?

In definitiv, cei aia domnişoară de onoare? O soră sau o prietenă a miresei, care arc datoria să tre-

înjure de frig' în biserică, în rochie decoltată, să înfigă un smoc de beteală în pieptul tinerilor, şi să îm­partă în dreapta şi în stânga bu­chete de fire de mătură, pe vremu­rile astea când nu se mai găsesc de­cât în discursurile d-lui Duca flori, şi sunt şi alea nişte biete... flori de retorică.

De ce atunci domnişoară de o-onoarc. Mă rog, de ce le-o fi zicând am văzut eu „domnişoare de onoare" care...

Căci, în definitiv, ca să fii dom­nişoară de onoare, nu e de loc nevoie să fii de onoare. Ba uneori chiar nu e nevoie să fii nici măcar... dom­nişoară.

, Sandy

LUPTA CONTRA V l p l Q R — Articol introductiv —

Tare mi-au fost mie d r a g i î n t o t d e a u n a — (o să încep şi eu cam aşîi cum îşi îu-cepe I o n C r e a n g ă (Amint i r i le d in copilărie» d a r n ' a m să u r inez ca d â n s u l , fiindcă p 'a-t u n e e a înf lor iâ s ince r i t a t ea în l i t e r a tu ră , ia r a c u m a o tocmai r i ce -ve r sa ) t a r e mi-au fost m i e d r a g i î n t o t d e a u n a sfătoşii cari îşi iau d r e p t men i r e s u p l i m e n t a r ă a vieţii lor , s a r c ina de a d e s b ă r ă l u m e a de n u m e r o a s e l e viţii cari fac neno roc i r ea in­divizi lor , pe u rmă a familii lor, mai apoi a popoa re lo r şi î n s f â r ş i t a omeni r i i î n t r eg i . Vezi d 'aia l-am î n d r ă g i i eu î n t â i ş i ' n lâ i pe p r i e t e n u l I b r i c eanu , — adică d e c â n d c i t ind el î n r e v i s t a p e n t r u v u l g a r i z a r e a cunoş t in ţ e lo r prac t ice Gândacul, a r t ico­lele d i s t in su lu i p r o z a t o r Gabr ie l Cons tau-t i ne scu -Bo toşăneanu , î m p o t r i v a alcoolis­mului , t abag i s inu lu i , nec ro fag i smulu i , po-k e r i s m u l u i , — d o v e n i s e cel mai f e rven t adep t şi p r o p a g a n d i s t al ide i lor de tem-p e r a n ţ ă şi ch ia r de a b s t i n e n ţ ă totală, când e v o r b a de viţi i le c i ta te şi altele mul t e încă, oe s ' a r mai p u t e a cita.

—- Să vezi, d o m n u l e , îmi s p u n e a el pe când s tăm î m p r e u n ă Ia o m a s ă în b e r ă r i e (eră pe v r e m e a cînd u n car cu be re se v indea a p r o x i m a t i v cu p r e ţ u l unei ha lbe din ziua de astăzi) câtă genia l i ta te e în a r g u m e n t a r e a aces tu i apos to l , Gabr ie l Cons t au l i ne scu -Bo toşăneanu , po care nu-1 c u n o s ; d a r îl a d m i r , con t r a t u t u r o r aces­to r păcate , cari d e g r a d e a z ă pe om fizi­ceşte , d a r mai ales mora l iceş te .

„Uite, b ă u t u r a de alcool, ce-igasta, d o m ­nu le ? ISatura în ţ e l eap tă no-a da t apa, a s t a e ceva sănă tos . Unde mai vezi d u m n e a t a o f ă p t u r ă a lui D u m n e z e u b â n d alcool ? Toa te an imale le n u beau docât apă , d o m ­nule . Apa este roama noas t r ă , d u p ă cum soare le n e e ta tă . Apoi soare le care coace s t r u g u r i i , p r u n e l e şi o rzu l şi hameiu l , -nu t r e b u i e să se iud igneze de acolo d e s u s u n d e este, când ne vede p u n â n d roade le a s t ea alo lui să pu t rezească , şi d in p u t r e ­z ic iunea a s t a s co ţând o t r a v a aia care ne a m e ţ e ş t e , d o m n u l e , şi ne t â m p e ş ' e , — da, d o m n u l e , ne t â m p e ş t e şi no coboa ră pe o t r e a p t ă cu animale le , că d e a c e e a se şi zice, do pilda, bea t ca un p o r c şi altele. Apoi se po t r i ve ş t e a s t a cu fiinţa ra ţ iona lă ca re t r e b u i e să-ş i ţ ină r a n g u l şi d e m n i t a t e a în l umea as ta p r i n t r e celelalte dobi toace , î n t r e cari e cel d ntfii ?

A j u n g â n d aeî cu pe ro ra ţ i a , p r i e t enu l I b r i c e a n u se o p r e ş t e să râau i l e , ?i bate în m a s ă :

— Băete, mai adu-mi o halbă, d a vezi să fie fără gu le r .

— Da' cu t u t u n u l ? \ u r m e a z ă apoi , d u p ă c e t r a g e o î n g h i ţ i t u r ă p â n ă în d iagona lă ; ce î n semnează abera ţ i a as ta , să iei d u m n e a t a o b u r u i a n ă oa reca re , s 'o nsuc i , apoi s 'o înfăşori î n t r ' o bucăţ ică de h â r t i e , po u r m ă să-i dai foc şi să sug i fumul , ca să-i da i ia r d r u m u l , p e gură , pe nări . . . Zău , dacă ai vedea d u m n e a t a o m a i m u ţ ă d e d â n d u - s e Ia o ope ra ţ i e ca as ta , nu ţ i - a r veni să rîzî ? Da' d e om de ce n u u z i , d o m n u l e T Ba să r îzi , că ceva mai ca r agh io s nici că se poate.. . Pofti;:!, u i te .

Şi z icând a ţ ă , p r i e t enu l I b r i c e a n u scoate o t abache ră e n o r m ă şi începe să î n v â r ­tească o ţ iga ră cât dege tu l .

— Pof t im, r< petă apoi d â n d u - i foc şi s co ţ ând n iş te ro tocoale ca u n coş de fa­brică. T r e a b ă cumin te e as ta ? Să te afumi aşa în neş t i r e , să- ţ i s t r ic i p ieptu l , să-ţi a m ă r ă ş t i g u r a , să-ţ i f r igi l imba, să-ţ i îm­bâcseş t i năr i le , şi p e n t r u toate a s t ea să mai dai şi pa ra l e munc i t e , t r a s e dela g u r a copii lor ş 'a n e v e s t i i . .

• D'apoi cu necrofagia cum e ? Or i poa te d-ta n u şti i ce e aia necrofagic ? Care va să zică sa o m o r i an imalu l ca să-1 mănânci! . . . Bo to şăneauu a re în Gândacul o p i ldă ge­niala în p r i v i n ţ a a s t a ; el z ica: d u m n e a t a când vezi un m ă r copt în pom, a ş a - i c ă ţ i v ine să muş t i d in e l ? D a r când vezi o vaca, o oaie, u n porc , îţi v ine oa r e tot «şa să te r epez i să muş t i d in ca rnea lor? N u ; apoi a tuncea vezi, că o m u l e făcut să m ă n â n c e m e r e şi pe re , iar, nu vaci, oi şi porci ?

— Nu, zic c u ; d a r to tuş i , c â n d văd aşâ un biftee or i o c iosvâ r t ă ' la tavă.. .

— Taci, d o m n u l e , — ştii d-ta ce e aia ? Aia e cadav ru , d o m n u î e ; e necrofagie , adică m â n c a r e de l u c r u r i moar t e , ne ca­davre . . .

— Bă ie t e ! ba te apoi i a r t r i u m f ă t o r în m a s ă , — ia să ne mai aduci ni ţe le meze­luri , o şuncă , un sa lam ceva, or i o cos­tiţă...

— Da ' b ine frate , î n d r ă s n e s c eu, tu d u p ă cum vad , toa te le spu i î n t r ' u n fel şi le faci amin te r i . Apoi şuncă , sa lam, cost i ţă , aistea n u s u n t to t d in an imale o m o r â t e , c a d a v r e care va să zică ?

— Ia lesă d o m n u l e , a s ta e nltă chest ie , zice Ib r iceanu fără să se s inchisească . Eu , mă 'n ţe lcgi , ca p r o p a g a n d i s t , am d a t o r i a ca să p ă t r u n d p â n ă în a d â n c u l r ău lu i , căci altfel cum l-aş p u t e a c o m b a t e ? Apoi mai t r e b u i e c e v a : t r e b u i e să f recventezi astfel do localur i , ca să vezi cu ochii ra­vagii le vi ţ i i lor , să poţi să le desc r i i a şâ ca să se c u t r e m u r e ca rnea pe t r u p u l citi­t o r u l u i ; u n d e vre i d u m n e a t a să g ă s e s c eu

^j i lde de astea, dacă n u î n t r ' u n local ca acesta , u n d e so a d u n ă toţi s tr icaţ i i , toţi viţ ioşil ?... Uite , ca să-ţ i a r ă t u n e x e m p l u , ui te ăla de colo d in fund , s tă s i n g u r !a masă , vezi, p e n t r u c ă la el b ă u t u r a e totul , n u vine p e n t r u c a să se moi în t â lnească şi el să vo rb ia scâ cu un pr ien ten . . . i l vezi în ce hal e ? I a te u i tă la el. Aşa-i că e un t i p ? Pe ăsta t r ebu ie să-1 iau n u m a i decâ t d u p ă n a t u r ă »i să-1 d a u la Gân­dacul...

Mă uit d i s t r a t în p a r t e a aceea, şi deo­da tă mă ia cu o gâd i l i tu ră la bojoci cât abia m ă po t s t ă p â n i .

— Stăi, îi zic d u p ă ce mă poto lesc cu m a r o silă ; po ă s t a îl c u n o s c e u ; dacă vre i , să te duc să-i faci cunoş t in ţa , ca Kă-1 poţi s t ud i a mai d e a p r o a p e , d e p e na tură . , .

Ne a p r o p i a m cu p i i e tonu l I b r i c e a n u . Necunoscu tu l r idică la noi u iş te ochi îm­păienjeni ţ i şi face un s e m n v a g din cap. M'a recunoscut .

- Să -m- dai voie să-ţi p rez in t nei pe pr ie tenu l Ib r i ceanu , un mare a d m i r a t o r al d tale...

N u m ă r u l v i i t o r v a f l p u s m v â n ­zare V i n e r i 22 F e b r u a r i e .

Cellalt se r idică ş o v ă i n d pe picioare şi dă Bă bo lbo rosească ecvâ . P r i n t r e sugh i ­ţu r i sc des luşesc c r â m p e i e de cuv in t e : — „Şi eu... mă... -m p a r e bine... ve.. . vesel.. . Ga... G a . , br ie i Co... Cos t annescu Bo .. Botşă - h îo—neanu*.

P r i e t e n u l I b r i c e a n u a r ă m a s cu g u r a căscată . Am ş te r s -o şi i-am lăsat să se descurce .

ion Grămăticii

Revanşa mea coalra Cenşuffiî

Aud pe unii şi pe. alţii Că dau In stamba pe Innalţil Slujbaşi dela Cenzură, - -l-atacă chiar cu. ură.

Dar, Cu dânşii eu nu's solida/-, Deşi sunt, Muşi, gazetar.

Cil 'mi zic: N'a fost deloc duşman Cenuira, Când samavolnic 'mi-a Închis gura, Din căniră este un amic! Pornesc de l'aceasiă premisă Că azi să ai o gură 'nekisă

E un noroc, Nevoie nu mai ai de loc Să bagi într'însa edimente Ce nicăeri nu mai găseşti,

In special la Bucureşti. Deci, devenind un „farniente"

Gura oricui, Să lăudăm pe dumnealui

Corbescu, care Fiind la Cenzură cel mai mare, Ne 'nchide gura 'n orice zi!

Şi, tu îi mai jac o rugăciune, C orbe scule, tot ni se spune De gazetari, că alt rol n'ai, Decât să tai, Să tai, să tai. Cai fi având foarfecă mare Ce taie fără îndurerare, Articole independente, Chiar versuri, glume inocente, Din orişice ziar, sărmana. Ce nu * cu dom' BrătUwu. Ah, domnule Corbescu, daţâ N'ai.fi ca pruncul la dădacă,

Şi, De capul dumdale-ai fi, 'Ţi-aşi da un sfat, şi u'ar fi rău: Iu loc d« foarfecă barbară Ce supără presa din tară, Să-ţi lei mai btne-un... ferăstrău! ^asculţi cuminţile-mi îndemne, Şi rog, Corbcscule, să vii, Caltfel îţi dau. la icap, La domiţiliul meu din strada F.sculap, Căci după ce-mi tăie atâtea poezii.

Ce nu-1 plăceau pesemne, Vrswi ca revanşă 'n bătătură Si vM e& groaznica Cmimiră

lini inie lemne!

Cyreno

A NU SE CONFUNDA! A h a l o r i u l d in Capi ta lă fiind mi l i t a r i za t , d. locot-< o lone

Vas i lcscu a i'ost î n s ă r c i n a i cu î m p ă r ţ i r e a c a m e i la m ă c e l a r

— D-le intt-ndant, zău aşa, e prea puţin 150 grame... — C e puţin, mă?... Uită-te la mine cât sunt de gras... Ei bine, eu tot 150

grame de carne mănânc... — La fiecart înghiţitură!

Desen de A. Murnu