Av.*., • ' * * -

Punctu l 25... c a la pol i ţ ie !

Naivitate.*, profesională Organizaţiile gazetăreşti din Paria

sau întrunit şi au-redactat un memoriu prin care cer, prezidentului de consiliu, să desfiinţeze Censura, ca, de-acum în colo, inutilă şi chiar dăunătoare inte­reselor publice.

Dacia, ziarul care aduce vestea, o recomandă guvernului nostru şi, pentru mai multă siguranţă, face apel la societă­ţile de presă şi le invită să urmeze exem­plul confraţilor din capitala Franţei,

Se vede că tot adevărată e vorba cum că «ce ştie satul, nu ştie băr­batul* — fiindcă Dacia, organul care într'atîtea ocazii a dovedit că cunoaşte ceea ce ignorează comisia de aprovi­zionare, e strein de ceea ce se petrece în propria-i familie. Să i lămuresc, dar, ca să nurnai cază în asemenea greşeli cari i-ar ştirbi reputaţia de organ bine informat.

Două sunt, în Bucureşti, societăţile de presă: Asociaţia Generală, în care intrau, pînă la respectivul decret-lege, cei cu starea civilă însemnată în re­gistrele V. /•.'. P., cărora le era interzis accesul sjocietăţei româneşti; şi Sindi­catul Ziariştilor, orînduit prin lege a-nume şi cu statute cari reglementează condiţiile de admisibilitate.

In scopuri sau pentru motive pe cari eu nu le cunosc, Sindicatul Ziariştilor nare preşedinte efectiv. Asociaţia, are.

Cum, însă, o societate de presă nu putea rămîne fără organ care s'o puie, la trebuinţa, în raporturi cu lumea din, afară, s'a găsit de cuviinţă că, de vreme ce comitetul respectiv nu poate da o căpetenie din staul lui, să se aleagă,, din afară, un preşedinte de onoare.

Şi s'a ales, după propunerea d-luî Ştefănescu, dela Viitorul, d. Duca dela ministerul de domeniu — d. Duca, şef, pe vremea aceia, al d-lui Corbescu, la Censură.

De atunci, d. Corbescu a plecat ca agent de legătură între poliţia capi­talei şi gara Filaret'—- s'au într'o demni­tate similară. D. Duca, însă, a rămas, de departe, îngerul păzitor al simpa­ticei instituţii.

Ce să facă, acum, d. Duca, sufletul Sindicatului, în chestia apelului-la care'l îndeamnă Dacia ? Să se adreseze d-lui Duca, şeful departamentului expro­prierilor, ca să'l dojenească, pe ton con­vingător, că menţine o instituţie care'l menţine la guvern ?

Pas si bete que ca ! Atunci? Să se adreseze d. Costa-

Foru, prezidentul Asociaţiei, către mi­nistrul Censurei, ca unul ce n'are, din fericire, nici în clin nici în mînică cu ministrul domeniilor — ar zice Dacia.

Ei, aşi i Cum n'are ? Păi, în urma chibzuielei tînărului meu amic Emil Nicolau, pe atunci trimis extraordinar, din partea ministerului de industrie, pe lingă «îndenpendentul» Universul — în

amic, odată cu alegerea Censurei la prezidenţia de onoare a Sindicatidui s'au ales şi membrii comitetului Aso­ciaţiei în comitetul pe care'l prezidează ci. Duca, pe temeiul girului ce'i-a dat d. Ştefănescu. Acest front unic, căruia, în afară de demnitate, nu'i se mai o-pune nimic de etnd cu decretul care nu mai face doesebir.e între Romîni şi concetăţean din Galiţia — acest front pnic, a dus la promiscuitatea care ni­velează pînă la emasculare, acuşica, mădularele celor două instituţii. Una, într'adevăr, e condusă,' prin d. Ştefă­nescu, de-a dreptul de către d. Duca; cea-l-altă, de şi prezidată de către d. Costa-F'oru, e vasală ministrului de domenii prin situaţia de supuşi a celor din Asociaţie, băgaţi, pentru ori ce îm­prejurare, în comitetul Sindicalului.

Cu această rînduială, potrivită din vreme de către amieul meu Nicolau şi de al său prieten .Ştefănescu, apelul pe care'l adresează Dacia ar fi, dacă treci peste ceeace este exterior şi se­cundar în alcătuirea celor două co­mitete, o injoncţiune pe care Censura s'o adreseze Censurei.

Şi de atîta naivitate, nici d. Fere-chide nu e capabil.

Am ţinut să dau Daciei aceste lă­muriri ca să'i evit altă dată păcatul de a vorbi fără să se informeze prealabil — flind-că, dacă tot aşa de puţin docu­mentat ar fi tratat şi chestia vagoa­nelor aprovizionare!, pînă acuma nu se arunca ceapa la gunoiu....

Protestant

IvIUCUR! D E IDEI — Or ig ina la —

V o r b e care rămân. .— Uf, ce căldură! Atmosfera-i plină,

de electricitate ! Cuvinte .pe care le auzim foarte des

în cursul lunei Iulie. Aşa dar, fiind de actualitate, hai să vorbim de electrici­tate. *

Membru marcant al partidului şi cre­dincios ca un cîine «şefului», dar naiv. Aproape nu trece zi lăsată de bunul Dumnezeu ca să nu felicite, telegrafic, -stăpînul», nu importă ocazia şi eve­nimentul. Atîta slugărnicie ar fi îmu-iat chiar şi-o inimă de piatră. Şeful se gîndea mereu să'l răsplătească şţnu ştia însă cum: prea era prost 1 într'o seară răstimp dej două ore, primeşte, una după alta, opt telegrame de felicitare, toate iscălite cu acelaş nume. La a, treia, stăpînul s'a încruntat; la a şeaşea, 1-a înjurat; la a opta, a exclamat: «Am găsit: îl numesc directorul Poştelor. Cel puţin ştie unde-i localul!»

O săptămînă în urmă «d-nul direc­

tor», a sosit solemn la'Palatul Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor, ca să'şi ia postul ' în primire. Preveniţi, cîţiva «înalţi funcţionari» îl aşteptau la Uşe.

D-nul director intră majestos şi chiar după uşe dă cu ochii de un colac mare de sîrmă pentru telegraf. Ca s'arate cît de mult se interesează de noua'i slujbă, care nu va fi o «sinecură», după .cum au .pretins ziarele opoziţiei, în­treabă:.

— Cât atârnă această sârmă? Unul din înalţii funcţionari, inginer

de meserie, se grăbeşte să-l'fhformeze : — Optzeci de chilo. — Dar când ' e încărcată cu elec­

tricitate.?

Pe lângă «cele mai bune'vinuri din ţară», orăşelul Drăgăşani posedă şi-o dinastie de politiciani cuibăriţi în di­ferite slujbe grase decâteori vin eai noştri» la putere.

Consiliul comunal discută luminarea Drăgăşanilor cu electricitate şi cons­truirea unei uzine. Unul din consilieri propune ca uzina să fie clădită p'un deal, afară din oraş. D-nul primar, viţă din dinastia pomenita, se opune:

— Imposibil. Cum o să sue curentul electric dealul?

Mucuri cîa i d e i . Pentru unele femei «toaleta» joacă

rolul saladei p.e lângă o friptură veche: ajută s'o mănânci cu poftă, fără să'ţi producă greaţă. -

Nu face curte cocotei după care se mai ţin şi alţii: la licitaţie, de obicei se cumpără lucru scump şi prost.

Popescu e amârît, fiindcă nevasta-sa îl înşeală.

Madam Popescu e amărâtă, fiindcă bărbalu-său n'o înşeală.

Motivul ei ? N'are nici un motiv.... de divorţ.

Sulemeneala — vorbesc de femeile de stradă — e samsarul care înlesneşte «afacerea» «.între vânzător şi cumpă­rător. •

«Copil din flori» ?.... Ca şi cum toate l-ar fi zămislit în vreo grădină. Afară numai dacă n'au ţinut în mână un ghiveci cu flori.

Deunăzi, înaintea mea călca ţanţoş o demimondenă superbă, cu rochia la modă, scurtă, şi ciorapii străvezii. M'am

Ni se aduce la cunoştinţă că'n multe localităţi din provincie „Furnica" este vândută 75 bani foaea. Rugăm cititorii de-a o plăti numai cu 50 bnai şi a n§ înştiinţa imediat, printr'o carte poş­tală, când ii se cere mai mult, sprs a lua cuvenitele măsuri.

uitat lung la picioarele aproape goale cari aveau aerul să mă'nvite: c Poftiţi mă rog : noi n'avem nimic d'ascunsN

Viol ?... Cine n'are prevederea să treacă întâi pe la Ofiţerul stărei civile după, sigur că va trece prin faţa Curţei cu juraţi.

Şi Om sincer'.

Nici zahărul rămas dela nemţi în şlepurile din dreptui Brăilei nu s'a to­pit mai repede ca averea lui Şulămson. Cel puţin, zahărul a avut o scuză : s'a topit din cauza apei pe care plu­teau şlepurile; dar Şulămson, vestit bancher şi mare cămătar, ce scuză poate invoca, el care nu s'a plimbat nici mă­car odată cu barca pe lacul Cişmigiu ?

Ce mai ala-bala: avutul lui Şu­lămson s*a topit la flacără.,., dragostei cu femeile care'l duceau noaptea să facă chef prin cabinele dela Herestrău şi Flora.

Azi vestitul bancher' şi cămătar e tinichea ciuruită... de datorii.

Tocmai revedea «bilanţul» când'intră uu client care'şi depusege economiile* spre fructificare. *

Şulămson dă să sc scoale de pe scaun....

Clientul furios întinde spre el un re-. volver....

Dacă nu'mi dai banii c a r i 'mi-ar mâncat, te'mpuşc!

Pus între viaţă şi moarte, bancherul preferă adevărul, nimic decât adevărul

răspunde: — Asta n'o să faci.... iu sînt dija un

orii cinstit. Fiindcă'singur spui că i-am muncat, du-te de'i ia dela.... clozet!

Nae D. Ţărâna

1? a Iaşi, în timpul refugiului, se făcea » haz pe socoteala fiicei unui foarte cunoscut general, care 'şi tipărise cărţi de vizită astfel: «Domnişoara general ... eseu»,— să zicem aşa ca să nu di­vulgăm adevăratele nume ale duduei şi tatălui său. Duduea vrea să se ştie do toată lumea că nu'i o cetăţeană oare­care, cu tot democraticul «eseu» din coada numelui familial, ci este o co­geamite fată de general, deci merită o deosebită stimă şi consideraţie din partea mojicilor.

,Un glumeţ spunea în această pri­vinţă: dar dacă generalul Eseu ar fi avut şi un băiat în şcoala militară? Ar fi iscălit el oare: «Mitică "elev în şcoala militară general IlieScu» ?!

Obiceiul acesta, care trădează o va­nitate ridicolă, îl observăm în special la soţiile de ofiţeri, medici şi ingineri. Mai toate îşi aştern pe cărţile de vi­zită gradul sau profesiunea bărbatului:

Doamna Titica maior intendant Şter-pelici, Madame Aspasia doctor Cio-cleanu, D-na Jorjeta inginer silvic clasa IlI-a Poppescu, etc.

. S ă posedeze oare consoartele altor profesionişti sau negustori mai mult bun simţ, sau să fie ele mai puţin mân­dre de poziţia socială a respectivilor dumnealor ? Cert este că n'am pome­nit până acum cărţi de vizită cu cu­prinsul următor : «D-na Marghioala de­corator de pompe funebre Medicescu, Doamna Miţa director al Băncei Coo­perative Sfeteriseala Naţională, D-na ,Gigica consilier la Curtea de Casa.ţie Zaharisopol, d-na Veta angrosist de vinuri Filoxereanu, etc.

In tot cazul, niciodată bărbaţii nu'şi anexează pe cărţile lor de vizită pro­fesiunile nevestelor lor când acestea au una. Desfid să mi se arate o cartă pe care ar'sta scris: «.'Avocatul Nae moaşă cu . diplomă Palavragescu, născută Bu-riceanu», ori «Ghiţă Ionescu institu­toare de clasa II-a primară Frosa Idem».

n ultima zi de alergări a ieşit întâiul calul Goarna al d-lui colonel Răz-

van. Era foarte puţin pariat, ar fi dat o cotă respectabilă. Dar marea majo­ritate a cel«r cari se pârliseră au nă­vălit în incinta unde comitetul curse­lor deliberează, au vociferat, au agitat umbrelele şi bastoanele, şi judecătorii intimidaţi de furia poporului suveran au descalificat pe biata Goarnă şi au proclamat învingător pe calul Spic care ieşise al treilea.

Din comitetul alergărilor ştim că fac parte mai mult- conservatori de nuanţă marghilomanistă. Să fi devenit dânşii aşa de «progresişti» încât să admită sufragiul universal chiar .la Hy-podrom ? Le atragem atenţia asupra pericolului ce-ar putea să decurgă. Mâine-poimâine, jucătorii nenorocoşi se vor prezenta în grup numeros şi cu revolvere întinse îşi vor reclama la ghi-şeuri sumele pierdute.

Iată cum bolcevismul este încurajat chiar de cei din vârful piramidei so­ciale. ' " ' , • '

anecdotă poate răsuflată, dar au­zită de subsemnatul d'abia ieri.

Madmoazel Fifiţa, coborându-se din tramvaiul electric, constată că 'i-a dis­părut din poşetă câteva bilete de câte o sută lei. Reclamaţie la secţia cea mai apropiată.

Căutăm depozitari de ziare în ora­şele : Ploeştî , Focşan i , B ră i l a , T e c u c i , laş i , şi B raşov . Amatori i Irebue să depue o cauţ iune egală cu eostul foilor de lunar .

— Şi pe cine bănueşti? o întreabă comisarul.

— 'Pe un tânăr foarte b'ne îmbrăcat care sta lângă mine şi "care s'a dat jos la prima staţie.

— Pe ce vă bazaţi această bănuială, şi unde ţineaţi poşeta?

— Pe genuchi, în poală. — Şi dumneata n'ai simţit când pre­

supusul pungaş a pus mâna ca să vă deschidă poşeta şi să vă fure banii?

7— Ba da, simţeam, ba chiar mă e-nervasem, fiindcă pipăiturile au durat câteva minute, că eu domnule comisar sunt foarte gâdilicioasă de felul meu..,

— Păi atunci? — Vezi Că (răspunse demoazela cu

o candoare angelică) eu credeam că domnul acela are... intenţii serioase i

Jorj Delamlzil

Simfonie... conjugală Au fost î m p r e u n ă , ca bărbatu), cu îemeja

care se b u c u r ă de o s i tua ţ ie privilegiată în societate , să facă vizi tă de etichetă — cui ?

— Zici că ţi-e prietenă şi ea până acum n u te-am auzi t măcar odată vorbind de ea! — obiectează domnul foarte puţin dispus î n z iua aceea să'şi ponrte trupul chiar cu a ju to ru l unei luxoase trăsuri de casă.

D o a m n a i-a r ă s p u n s întrebuinţând tonul cel mai n a t u r a l din lume:

— Nu m'ai auzit vorbind de ca, fiindcă o u i t a s e m : sunt ani şi ani de când ani în­vă ţa t la acelaş pension şi eream vecine cu paturile în dormitor. Haide, nu fi leneş, ia ' ţ i pă lă r ia că 'ntârziem!

Convins , s'a decis. Cunoaşteţi cântecul: Când vrea mnerea..,

foar te r ă s u r ă .

care an nevoe

Numărul v i i tor va fl pus în vân ­zare Vineri 25 fulîe.

S'au î n t o r s peste două ceasuri, fi mul ţumi ţ i . . . că nu s'au bătut în tră Cearta s'a prelungfls pe scară—la fiecare t r e a p t ă o învinuire în stare să otrăvească cinci ex i s t en ţe de Matusa lem — a intrat în sa lonaş oda tă cu ei, luând proporţia unui cataclism., , de vorbe.

D o a m n a se d e s b r a c ă , î ş i s v â r l e lucrurile de p a r ' c ă a r fi o b o m b ă care explodează t r i m e ţ â n d u - ş i ţ ăndă r i t e ucigaşe jur-împre-j u r . D o m n u l s'a aşeza t p'un scaun, fu­mează r a r , d o m o l , ca un coş în vatra că­ru i a focul e a p r o a p e să se stingă. O at­mosfe ră i r e sp i r ab i l ă : doamna plouă toren­ţial cu i n su l t e ; domnul zâmbeşte la inter­vale, l u m i n â n d fulgerător lugubrul tablou.

— ... Oho, să nu erezi ca sunt aşa do p r o a s t ă ! Ea poate să se 'nşelo; eu, însă, i u i : te cunosc aşa de bine!

— Tocmai... — Tocmai d'aceea treimea să fii mai re­

ze rva t . A u z i ! auzi!... să'i faci curte pe faţă, chiar în faţa mea ?!

— Eu ?! <— Eu ?... Eu , daca aş fi fost în locu lui

bărbatu-său, ţi-aşi fi cârpit două palme... — Mie ?!.. Şi de ce ? Doamna , ajunsă în vârful termometru-

lui mân ie i , numai că nu scuipă ; — Fiindcă eşti scârbos! — Cu l ă m â e , nu! ,.-?<;-'•..•. Lin iş te de h a o s î n t r e r u p t ă de eeoul surd

al unui t r ă z n e t î n d e p ă r t a r e : sgomotul p r o d u s de căde rea c o r p u l u i d o a m n e i caro a d i s p ă r u t ca să S'asvârle pieziş în patul conjuga l d in odaea de -a l ă tu r i . Furtuna a î nce t a t b r u s c , b inefăcă toare : d o m n u l rân­jeşte, pe scaun , pl in de sănă ta te , ca o floare căre ia i-a p r i i t p loaea.

Nalţă idiota

IEFTINIREA TRAIULUI... SĂRACULUI

slavă Domnului, nu duci lipsă de carne ! O-esen de F. Ş i r a t o

DIN SURPRIZELE V I L I G I A T U R E I

— Tu ieşti, Jorj ?... De când nu te-am mai văzut... — ... am avut timp să strâng ceva parale !

tubsşte p 'aproapela tău. . , Lima lui Cuptor. Căldura d'afară ar fi în stare s'ame-

ţeaseă chiar 6 Giocârlie, unica pasăre care se sue cântând pe razele soarelui de par'că ar fi o artistă dela circ când merge pe sârmă.

D-nul Popescu a sosit la cafenea îm­brăcat subţire, având pe el o haină roşcată, străvezie ca urî «abajtfr» de-foiţă pentru lampă.

Vaxilescu, dela o masă, îşi face de­getul arătător cingbel, spre semn că «azi primeşte vizite».

Cel chemat se 'ndreaptă spre partea 1©cului ştergându'şi mereu năduşeala ce i-a umezit baza craniului ca o te­melie de. casă igrasioasă, ţ. — O să ne prăpădim cu atâta căl­dură !— oftează el vârând în buzunar batista transformată în cârpă de bu­cătărie plină cu murdărie sărată.

Vaxilescu îl aprobă căscând: acrul dă năvală afundându-se în lungul gât-

4 lejului-tunel. Rezemat de perete, Moriţ, chelnerul,

moţăe furând răcoarea peretului ten-cuit cu marmură falşe.

Popescu continuă; — Acum trei ani, pe vremea asta,

nu erea aşa cald şi totuşi plecasem la Sinaia d'aproape o săptămână. Acolo rai, dom'le 1

Entusiasmat, Popescu trânteşte cu palma în masă, subliniind exclamaţia.

Moriţ, chelnerul, deschide un ochiu, supărat că «dubitoc ala dă Pupescu îi întrerupe dija siesta».

Vaxilescu respiră enervat, expulzând o lungă dâră de aer încins în burdu­ful plămânilor.

Popescu îşi face de cap: — Intr'o zi plec în escursie, călare,

însoţit de-o călăuză, ţăranul stăpân al calului. Când am ajuns sus, pe vârful muntelui Omul eream singur cu calul, călăuza se rătăcise fiindcă nu ştia dru-mu! Tocfhai începuse să ningă... . — In mijlocul lui Iulie?!

— Da, Vaxilescuîe: păcat că n'ai fost şi tu. Ningea, monşer, domol şi frumos ca'n noaptea anului nou.

Moriţ, sedus de grandiozitatea ta­bloului, bleojdeşte ochii ca la pano­ramă.

—- A nins aşa, un ceas... două... jVIoriţ, care a şters'o dela prima vorbă,

se 'ntoarce grăbit purtând în braţe un palton prăfuit pe care'l trânteşte plă­cintă în spinarea lui Popescu.

— Ce faci, mă? — Vă dâu pardesiu meu.,. De două

ceasuri de când staţi în ninsoare, o să răciţi numai în haină!

întâmplări mn Capita Ultimul oltean cu zarzavaturi trecuse

de mult. Acum mahalaua stă liniştită, dospindu'şi murdăria la soare.

Un sgomot de câini ce se bat pe ciolan înfioară calmul dimineţei în a-gonie. Poarta casei cu No. 17 e dată furios într'o parte... cască vărsând în stradă un român neaoş numai în pan­taloni, cămaşe şi papuci. Şi imediat, în pragul aceleaşi porţi, o "femoie desplo tită — statae vie a durerei .înfăşurată într'un capot dc stambă rusie pictată rotogoale cu gălbinuşuri de ouă.

Mahalagiul porneşte spre dreapta... Femeia din poartă îl cheamă înapsi : — Ghiiiţă !... — Carnaxi! — iuţeşte galopul cel

strigat: sunt sătul de viaţă... mă duc să mă'nec în Dâmboviţa.

— Gbiţă, puiule, lasă cel puţin panta­lonii acasă, ca s'avem cu ce să te în­gropăm!

(A se^citi urmarea în Universul.)

Rezon!. . .

Vaxilescu s'a dus la ţară, în vile­giatură, poftit de unebiu-său. Toată ziulica bate câmpii şi admiră... admiră fiindcă e în vilegiatură.

Intr'o după amiazi călduroasă o ia domol în lungul gârlei dela poalele satului. Trecând pe la spatele unui stufiş, aude -fâşîit asemănător sgomo-tului produs de rufele fine când sunt desfăcute. Curios, vâră capul printre crăci, dă cu ochii de trupul gol al d-şoarei Popescu.

D-şoara Popescu, împreună cu «papa şi «maman», sunt mosafirii moşierului, şi au venit tot în vilegiatură, că doar îşi vor încurca odrasla bună de mă­ritat cu gazda cam tomnatică. E o finţă nătângă pe care bunul creeator a pus carnea cu lopata. Are nişte for­me... scuzaţi: asupra «formelor» numai Casaţia e'n drept să se pronunţe. Des­tul să ştiţi, că stă pe scaun ca p'o pernă.

Vaxilescu a rămas cu ochii sgâiţi lacom, flămând în faţa enormului «ji-gou». Netoata, care tocmai voia să in­tre în apă, să sperie... apucându-se cu ambele mâni de partea cea mai căr­noasă a corpului, mai jos de şeale, în­cepe să strige ajutor: «Mamăăă!... mamă!...»

Vaxilescu, făcându'i-se milă, îi pro­pune prieteneşte: •.,

—- Domnişoară, văd că vă vine foarte greu să ţineţi atâtea comori numai cu zece degete; voiţi să vă împrumut şi manile mele ?

Nae D. Ţăranu.

Idila sufragiului universal

In ziua când, precum se ştie, Vota-vor toţi, solul, nevasta. La sate, subl democraţie. Se va petrece scena asta.

Călin e-alegălor. Călina E pur si simplu... fată mare. LI'un ceas, flăcăul, batal vina, Explică ce e o votare.

— „Ascultă fă, e-o bortă lată, Precum de pila ar fi copaia, Mă duc acolo, dragă fală, Şi bag un buletin in aia".

Pâiiatunci loanla de Călină, -Ce nu'i deşteaptă ca o damă, — Nu pricepuse. Dar lumină Se face 'n capu'i, şi exclamă:

— „Ce bine ini lămurişi tu rostul /Şi cum mă desluşişi, Căline. Acum când ştiu, nu fă pe prostul: Hai, zău, votează şi cu mine!"

Contele de Tekirghio!

Colaboratorii permanenţi ai „Furnicei" sun t : George Ranetti ( K i r i a k I V a p a d a r j a n , C o n t e l e d e T e k i r g h i o ! , J o r j D e l a m i z i l , G h a o r g h e B i c i u ş c a , etc.) Ghiţă Rădulescu ( fe l d e fe l d e p s e u d o n i m e ) , ion Gorun (!or. G r ă m ă t i c u ) , Al. A. Hodoş ( S a r c d y ) . I, Botez ( A u g u s t P r o s t u ) şi N. D. Ţăranu ( N i c o l o M a s c a l z z o n i , N a e S a l t i m b a n c i i , N ă i ţ â I d i o t u ) .

Caricaturist!: A, Murnu şi F. Sirato

—<a"v*JP llfllli III 11 ^ r - " ™ - . M " M ' n r ™ ^ M - — * *

I n d e p e n d e n ţ a P r e s e i Articolul acesta urma să poarte- ti­

tlul de < Ermafrodit ism Feroce», dar ca să evităm obiecţiunile criticaştrilor cari

. se învoiesc, de-o pildă, cu «piano-forte» sau cu «chaud-froid > dar protestează contra «slăbiciunei celor tari», 'i am zis

''Independenţa Presei, cum am fi zis, bună oară, Bogăţia săracilor ori «Onestitatea celor cu Şlepurile de zahăr».

Şi uit-te ce aveam de spus şi pentru ce am fi preferat titlul acesta dacă nu ne am fi temut de susceptibilitatea con­fraţilor :

Ziarele din Bucureşti sunt de trei tacîmuri: speciale, cari, pe faţă sau prin suggestie dela sinagogă, pledează, cu zel, pentru admiterea rabinilor la dicasterie; gazete de partid, (cari, în­feudate respectivei comisii de aprovi­zionare, o ţin întruna cu succesele, dela Paris, ale d-lui Brătianu, sau cu po­pularitatea, aici, a d-lui Pascal Toncescu. Nu e permis, pentru Viitorul, să bănui că şeful liberalilor ar putea avea o scădere nici măcar acolo unde legile firei pun zăgaz de netrecut — cum, pentru Eonnnimea, nu e îngăduit să re-leveze cine-va fenomenul că «marele european» graseiază din cochetărie. La-

t T / y F O R N I С Ä ^ ,

titudinea acestor organe menite să des-luşască .opinia publică, sincer şi bâr-băteşte, asupra chestiilor cu complicate taine, aduce, din pricina aceasta cu li­bertatea dulăului care cutremură tăriile cu lătratu-i din gura coteţului, dar a-fară din cuşcă nu iese pentru că lanţul îl ţine în . . partid.

— Dar presa independentă ? par'că aud pe Mache.

-.- Presa noastră independentă, dragă Mache, se deosibeşte de cca-l-altă prin aceea că ziarele speciale servesc numai cauza Palestinei, iar pentru rest, le este indiferent dacă cel pe care'l clevetesc e conservator sau liberal — numaî ro-mîn să fie; cea de partid, e datoare să vază ilustraţii, potrivit cu tainul ce pri­meşte, în fiecare din membrii consi­liului dirighent al tribului — chestiile care n'au raport cu politica, merg du­pă tarif; pe cînd presa care'şi zice in­dependentă, e" atîrnată de toate par­tidele, bez de clientela zilnică, pestriţă, paralîie şi adesea urzură.

— Dar negru mai eşti în cerul gurei, nenişorule! ar replica Mache. De aceia, fiindcă'mi cunosc ţara şi ştiu că masa de cititori e plină de semeni de ai lui Mache, o să amintesc cîte-va fapte, pînă cînd, într'un număr viitor, voiu putea veni cu documente istorice.

Pe cînd trăia răposatul Cazzavillan, prin urmare înainte de chestia cu «tes­tamentul», Universul inserase, din nebă­gare de seamă, o telegramă, venită din streinătate, telegramă care şifona pe Romînii dela Sinagoga A'opsitorilor— şi Romînii aceştia, potrivit obiceiului stăvechiu, l'au jurat în havră pe po­pularul Univers. Două luni de platitu­dini zilnice şi lire multe date hahamilor 'l-au costat pe Cazzavillan ca să'i se ridice anatema şi să-şi recapete inde­pendenţa pe Caiea Văcăreşti.

in timpul neutralităţii noastre, apoi, Universul, care, ca organ răspîndit, nu era, de pe vorba regretatului său fon­dator, nici cu ala, nici cu ala, primia, afirmă condica lui Günther, cîte şapte zeci de mii de lei pe lună ca.să facă loc, în coloanele-i independente, artico­lelor, scrise gata, pe cari le aducea Enenvogel dela redacţia lui Roselius. După ce am intrat şi noi în acţiune, apoi, Universul, continuînd, se vede, să aibă răboj la taraba lui Iversen, mergea cu independenţa pînă a şterge chiar din 'anunţuri» cuvintele cari ar fi putut indispune pe casierii vastei întreprinderi organizată de nemţi aici. După ce au intrat germanii — aliaţii noştri de ieri şi de mîine, cum numia Stere pe cei cari plăteau prin Banca Generală — nouă zeci la sută din redactorii Uni­versului s'au angajat, ca «independenţi», pe faţă ori cu sfială, la ziarele teutone —iar direcţia făcuse scurtă, bătînd scă­rile comandaturei, ca să capete auto­rizaţie de a face concurenţă lui Braun­stein al lui Pătrăşcanu dela organul lui Schulder, pe care'l inspira Pinkhofs.

Numai dună ce a văzut că Mackenseu cere garanţie, directorul Universului s'a băgat .independent» la d, Marghi­loman, care, mai filotim, nu cerca a-sernenea cişit.

Şi acuşica, după ce, ca să dobîn-dească dela stăpînire drept de indepen­denţă, s'a tocmit la ministerul de In­dustrie, care 'i pusese pe d. Nicolau ca sequestru judiciar, acuşica Universul primeşte dela Letea, ca resplată pentru obedienţa-i încercată, hîrtie pentru, între altele, o revistă aşa zisă umoris.-tică, revistă, a cărei Veselie întristează pe cititor — şi în schimb, taie, cu in­dependenţă, pileşte, rade şi roade pînă şi reliefurile informaţiilor anodine ca nu cum-va să supere un om, căci un om, pentru ziarul independent, e un go­logan. ^

Atîta libertate de gîndire, de acţi­une şi de sentimente manifestă această comercială tribună încât liberalii, mai anii trecuţi, nu-i mai ziceau «indepen­dentă», ca să n'o categorisească—ci o numiseră, pe ocolitele, «taşitate de cu­getare...»

Şi ermafroditul acesta, de şi nepu­tincios ca itoţî cei.sterpi, este, totuş, de. o răutate feroce cînd vede că, lu-crînd în beciul tăinuit, scapă de răs­pundere şi înhaţă gologanul.

Una, pentru azi: a dat poruncă de­pozitarilor săi din provincie să refuze sistematic revista noastră ca să facă drum maculaturei pe care o mîzgălesc iloţii din j-edacţia fătălăului — ceea ce ne obligă, acum, la remanieri costisi­toare şi plicticoase.

Dar, a quelque chose malheur est bon. Graţie independenţilor, avem un subiect inepuizabil pentru toată vericica.

Au revoir, deci, et merci. Furnica

Presă civilizată Mauriciu Scriban, redactor la «Pu­

rificarea naţională" c adâncit în com­punerea unui articol menit să facă mare sensaţie, căci -e vorba de nimic mai puţin deCat de «a se da la cap* însfârşit, după ce cu coada s'a isprăvit ea fiind acuma aproape complet pu­rificată.

«A ;venit rândul, .— scrie el,.— să :

luăm de guler şi pe acele căpetenii, cari fiind principalii vinovaţi, în mod natural trebuie să fie traşi la răspun­dere mai la urmă. Vom începe cu mizerabilul Pavel Cap, a cărui lungă viaţă criminală n'a fost decât un şir neîntrerupt de trădări infame. începând ca nebun, din nenorocire balamucul nu s'a deschis pentru «1 la timp, şi astfel a^sfârşif ca un criminal, pentru care acuma porţile Văcăreştilor trebuie să se deschidă. Din frageda lui copilărie, acest om nefast şi-a manifestat instinc-tele-i perverse, cea mai mare plăcere a lui fiind, după cum este de notorie-

.tate publică, să smulgă aripile, flutu­rilor inocenţi şi labele gândacilor de Mai, atât de folositori, după cum se ştie, agriculturii. Ca un fir roşu, aceste instincte carnasiere caracterizează viaţa de adolescent, de tânăr, de bărbat, însfârşit ele crepitudînea seiiilă'a acestei bestii, în care nu era nimic omenesc, în afară de monoclul prin care privea lumea dela înălţimea perversităţii sale. Fiecare celulă din creerul acestui om — dacă creer.se poate numi — era un vast depozit de cele mai- abjecte...->>

Mauriciu Scriban se opri un moment ca să caute substantivul al cărui ad­jectiv îl găsise, deocamdată. «Abjecte... idei? nu, e prea delicat• — fantas­magorii... prea slab... Tocmai erâ să se hotărască pentru aberaţii, când din odaia de alături auzi vocea redacto­rului şef:

— Asculta, Sehreibmoritz, trebuie să facem un articol... Tocmai primesc o depeşă că Pavel Cap a încetat din viaţă azinoapte la orele unu...

^Mauriciu Scriban mormăi ceva printre dinţi, şterse condeiu în coama-i stu­foasă, îl înmiă din nou în cerneală si luă o altă foaie de hârtie :

«O veste triştă ne soseşte din Căl-măţui: acela care a fost' Pavel Cap, nu mai este. Zicem veste tristă, căci deşi Pavel Cap ne-a fost toată viaţa lui im adversar irecdnctîbil, trebuie să recunoaştem că n e a fost în acelaş timp un adversar leal. Nu este în inten-ţiunea. noastră să facem astăzi o bio­grafie .a acestui neînfrânt caracter, cum din nenorocire am avut şi avem prea puţine în ţara noastră, dar trebuie s'o spunem : Pavel Cap a fost un om cinstit, ceea ce serveşte spre cea mai marc laudă oricărui om. Ca un fir roşu, cinstea, corectitudinea, intransigenta., caracterizează viaţa întreagă a acestui om de bronz, de caro s'au lovit ca de o stâncă de granit toate tentaţiunile şi meschinăriile, vieţei noastre politice, aşa cum din, nenorocire.o cunoaştem mai bine ca . orişicine..^ ' ,

, Când peste un cens articolul fu,gata (vezi urmarea şi. sfârşitul ţîp «Purifi­carea • naţională л .redactorul-şef îşi a-runcă ochii .peste, el r&\ conchise cu sa­tisfacţie :

.— Bravo,. Sehreibmoritz, bine ai a-dus-o; suntem doar gazetă cilivizată, ce dracu!

Iar Mauriciu Scriban zâmbi cu mo­destie.

Ion Grămăticii

Revista „FURNICA" P r o p r i e t a r : N. D. J Ă R A N U

ftpars'de dGuâ ori pe săptămână: Lunss şi Vinerea P r e ţ u l : 5 0 b a n i f c a e a

Abonamentul :• 50 le! pe an; 25 lei pe şase l u n i ; 12.50 pe trei luni, plătit înainte prin

mandat poştal. A d r e s a i Revista . F U R N I C A 8 - Bucureşti

In t impu l (lesbaterilor celor patru

— Ce te sgâeşti, ma puşliule? — Ântanti dragă, dar nu văd nimic... cu toate că mata spuneai

"i vrei pentru toţi o pace... — Păi tocmai d'aia geamurile sunt... opace!

Desen de A. M u r n u