FRACTURA DE STRESS

Fractura de stres este fractura osului normal datorat suprasolicitarilor fizice. Fracturile de stres sunt

des intalnite in cazul sportivilor de performanta, caresunt supusi unor programe de antrenament de

intensitate mare.

Fracturile de stress sunt specifice osului normal supus unor forte exagerate. Aceasta conditie e diferita

fata de fracturile rezultate pe un os anormal supus unor forte moderate.

Patofiziologie: Osul ca si muschii se adapteaza in mod constant cerintelor impuse de organism si se

afla intr-o continua regenerare si remodelare. Legea lui Wolf afirma ca structura osului se dezvolta in

functie de fortele ce le suporta. Astfel un atlet implicat in activitati sportive executa multe sarituri,

marsuri etc. Oasele acestuia se mineralizeaza mai mult oferindu-i o rezistenta mai mare fata de

persoanele sedentare. Ultimele studii in domeniu pe atletii de performanta arata microfisuri in structura

osului la intervale diferite de timp ce nu prezinta simptome clinice si dispar la controalele ulterioare.

Concluzia acestora evoca capacitatea organismului de a se regenera in conditii normale de stres. In

urma eforturilor fizice repetitive se produc microfisuri adesea nedetectabile,iar in conditii optime osul

se regenereaza. Daca aceste conditiile nu sunt respectate apar zone de injurii mai extinse ce

favorizeaza aparitia fracturilor de stress.

Exista o corelatie stransa intre densitatea osului si rezistenta sa. Cu cat osul este mai dens cu atat

rezistenta osului este mai mare.

Semne si simptome.

Examenul clinic releva dureri la incarcare asupra membrului afectat. Simptomele sunt de intensitate

mica la inceput crescand ulterior in timp, fiind precedate de eforturi mari sau de schimbarea

incaltamintei. In evaluarea corecta a pacientului, dezechilibru alimentar, discrepanta de lungime a

membrelor si statusul muscular trebuie luate in considerare

Daca osul este accesibil la palpare,edemul si durere in punct fix si absenta ei in miscarile pasive este

specifica.

Epidemiologie.

Unul din cinci atleti sufera o fractura de stres. Frecventa si distributia pe subpopulatii este influentata

de factorii de risc ce scad rezistenta osului. Astfel caucazienii, femeile cu amenoree,tulburari de

alimentatie,osteoporoza,sportivii si militarii sunt cei mai afectati. . Din cauza suprasolicitarilor

musculatura este mai putin capabila sa absoarba socurile. Prezenta unor modificari structurale ale

oaselor pot modifica biomecanica acestuia crescand riscul aparitiei fracturii de stress.

Investigatii.

In urma examenului clinic se efectueaza radiografii cu proiectii perpendicular una fata de cealalta

respectiv, antero-posterioare si de profil. In cazul cand sunt semne de boala metabolica sau fractura

pe os patologic se recomanda testele specifice cat si consulturi interdisciplinare pentru un diagnostic

correct.

Tratamentul consta in tratarea corecta a fracturii prin imobilzarea gipsata sau tratament chirurgical. In

acelasi timp se urmareste si identificarea factorilor de risc pentru a preveni eventualele recidive.

Pentru atleti se intrerupe ciclul de miscari repetitive, repaus ce ar putea dura intre 4 si 12 saptamani, si

se incearca depistarea erorilor de antrenament. In mod normal regimul de antrenament nu trebuie sa

depaseasca 10% de la o saptamana la alta. Incaltamintea este de asemenea aleasa cu grija pentru

satisfacerea biomecanicii piciorului in raport cu efortul . Recuperarea se incepe cu tonifierea

musculaturii. Inotul este ideal pentru mentinerea unui status cardiovascular bun.

Majoritatea fracturilor de stres se produc la nivelul membrului inferior.

http://www.ortopedica.ro/orteze-glezna-c31/

Fracturile de stres la nivelul colului femural se asociaza cu dureri la nivel inghinal, sau in regiunea

anterioara a coapsei. Tratamentul fracturilor fara deplasare consta in repaus fizic si mobilizarea

partiala in limita durerilor. Acesta poate dura chiar cateva luni. Daca fractura este cu deplasare se

recomanda intreventia chirurgicala si fixarea acesteia.

Tibia este sediul cel mai comun fracturilor de stres. Durerea in regiunea anterioara a gambei este

nepecifica unei afectiuni anume, iar cauza si examenul fizic sunt esentiale in diagnosticul corect.

Periostita,sindromul de compartiment si fractura de stres in fazele incipiente au elemente in comun iar

diagnosticul diferential se impune. Durerea la inceputul efortului ameliorate in timp este caracteristica

periostitei. Durerea ce creste in intensitate in timpul antrenamentului pana la incapacitatea de a mai

continua se manifesta in fractura de stres. Daca radiografiile nu sunt concludente se recomanda RMN

sau scintigrafia. Repausul fizic poate dura chiar si 8-12 saptamani concomitent cu fiziokinetoterapie.

Daca tratamentul ortopedic este nesatisfacator , interventia chirurgicala este necesara.

Fracturile de stres la nivelul metatersienelor sunt frecvente la militari,atleti si dansatori de balet.

Metatarsul 2 este cel mai frecvent afectat urmat de 3,1,4 si 5. Tratamentul ortopedic este de electie cu

imobilizarea membrului,iar cel chirurgical este exceptional.

Tratamentul medicamentos consta in antiinflamatoare si analgezice pentru confortul pacientului.

Tratamentul anticoagulant este necesar in cazul imobilizarii in atela gipsata dataorita riscului crescut

de tromboza venoasa profunda.

Complicatiile sunt aceleasi oricarei fracturi:pseudartroza,artroza postraumatica,dureri cornice si

necroza aseptica.

Recuperarea depinde de complianta pacientului dar si de interactiunea cu chirurgul ortoped si

fiziokinetoterapeut. Dozarea efortului este crucial, iar timpul acordat trebuie sa fie sufficient pentru o

vindecare rapida si pentru prevenirea ulterioarelor complicatii.